Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Reiki

M-am hotarat sa va vorbesc despre Reiki, pentru ca pana acum probabil am mentionat acest cuvant de mai multe ori si unii dintre voi vor sa stie mai multe.

Nu o sa incep sa va dau definitii pe care le gasiti in toate cartile, date in limbaj academic, inflexibil, rece. O sa folosesc cuvintele mele.

Reiki este o metoda de reconectare la Sursa de energie vitala si energizare (revitalizare), care se practica prin terapie cu palmele. Imaginati-va ca sunteti ca o veioza si nu luminati. Sunteti bagata in priza, dar cineva trebuie sa apese comutatorul pentru a lasa fluxul de energie sa va potenteze la maxim si sa va raspanditi lumina. Pentru ca din pacate, tendinta omului este de a se indeparta de Sursa pana cand se deconecteaza de ea si incepe sa sufere consecintele acestei ruperi de Sursa vietii.

Numele vine din Japonia, asa ca poate de asta va suna cumva non-romaneste si “exotic”. Reiki inseamna in traducere Energia Universului. Aceasta este din punctul meu de vedere, cea mai frumoasa definitie, si cea mai exacta, pentru ca nu lasa loc de interpretari. Reiki, da, utilizeaza Energia Universului pentru ca aceeasi energie suntem si noi, si aceeasi energie ne tine in viata.

Cel care a avut revelatia folosirii Reiki ca metoda de revitalizare, a fost maestrul japonez Mikao Usui ( pentru mai multe informatii despre Mikao puteti citi orice carte despre Reiki sau da search pe Google).  Nu el a descoperit sau inventat Reiki, sa nu intelegeti asta. El doar si-a urmat intuitia si a scos la suprafata o comoara adanc ingropata in constiinta umana neactivata. Intuitia este acel bagaj de cunostiinte si intelepciunea pe care le adunam de-a lungul tuturor vietilor noastre si care atunci cand ne aflam in fata unor impasuri sau decizii, ne vorbeste in soapta si ne spune ce sa facem ca sa fie bine. Poate unii maestrii Reiki nu vor fi de acord cu tot ce va voi spune aici, dar nu imi pasa, nu vreau sa fiu aprobata de nimeni, caci vorbesc pentru aceia dintre voi care ma citesc cu inima, ci nu cu mintea.

Reiki n-a incetat sa existe niciodata. Reiki este dintotdeauna, de cand exista omul, sau poate cu mult dinainte. Daca incepi sa lucrezi cu aceasta Energie, vei stii asta pur si simplu, fara sa iti zica vreun maestru sau vreo carte. Vei simti ca esti atat de unit/a cu aceasta Energie incat parca existati amandoi de cand Universul. Denumirea data de japonezi acestei metode va poate face sa credeti ca este un specific japonez, dar dragii mei, de milenii, aceasta energie exista si a fost folosita de mai mai multe culturi, civilizatii, popoare, sub diverse denumiri ca : Chi – in China, prana – la Hindusi, pneuma – in Grecia, barakka – in India, Lumina – la ortodocsi etc. Vedeti? E doar o diferenta de denumiri. Dar esenta este aceeasi.

Poate ca acum cautati in memoria voastra sa va aduceti aminte daca ati mai auzit sau vazut dovezi ca pamantenii au folosit din vechi timpuri aceasta metoda. Pai haideti ca va dau eu doua exemple simple. Primele care imi vin in minte.

Cred ca va aduceti aminte de Iisus ( si nu doar la Paste si la Craciun) nu? Iisus vindeca orbi, leprosi, ciungi, si alti bolnavi cu puterea energiei care curgea prin palmele Lui. El punea palmele pe cel suferind si puterea de la Dumnezeu Tatal curgea prin ele, mergand la cel care avea nevoie, “reparandu-l”. Iisus facea acest lucru instant si cu eficienta maxima, cu efecte vizibile imediat, dar Iisus credea in ce face si era Unul cu Energia. Maestrii de astazi pot reusi doar in timp sa aiba rezultate asa de frumoase, pentru ca, chiar si lor le lipseste credinta aceea pura care poate muta muntii. Ei cred in metoda, dar nu suficient in Sursa. Parerea mea. Si apoi, asa cum bine spune un prieten de al meu – Doar un Vindecat poate Vindeca. Acum imi vine in minte si invierea lui Lazar. Nu stiu in ce masura este o metafora, sau un adevar practic, dar aceasta minune arata pe de o parte cat de mare poate fi puterea data de Energie, si pe de alta parte, este o metafora frumoasa si actuala, care ne arata ca in zilele noastre asta face Reiki, trezeste oamenii din morti. Pentru ca din pacate, odata ce suntem deconectati de la Sursa =  Dumnezeu  = Viata = Energie = Univers, suntem morti umbland si asta ne si asteapta, o moarte spirituala in cele din urma.

Al doilea exemplu este din viata fiecaruia dintre noi. Cand va loviti undeva ce faceti intuitiv, imediat? Puneti mainile acolo unde va strapunge durerea. Cand va doare maseaua, ce faceti? Stati cu mana pe obraz, acolo unde va doare si parca va simtiti un pic mai bine. Cand va doare spatele? Da, va tineti palmele la mijloc. Cand pe copilul dumneavoastra il doare capul sau burtica, ce faceti? Puneti mana pe fruntea lui sau pe burtica lui si o tineti acolo. V-ati intrebat vreodata de ce? Nu. Pentru ca este un automatism. Ei, acesta nu este un automatism dobandit sau indus, este un automatism natural care vine din intuitia voastra. Stiti ca palmele voastre pot ajuta la vindecarea durerii, disconfortului, stresului. Stiti pentru ca este in voi dintotdeauna. Noi ne nastem cu anumite abilitati pe care cu totii le avem, dar de care nu suntem constienti niciodata sau cel putin pana cand ni le descoperim. La Reiki are acces oricine. Reiki poate face oricine. Pentru ca toti suntem Energie, si toti traim prin Energie, si Dumnezeu ne-a lasat tuturor calea aceasta. E ca si cum ti-ar da cineva un aparat foto cu baterii dar nu iti da si incarcatorul. Pai durata lui de viata ar fi foarte scurta.  Dumnezeu s-a gandit la toate. Spre deosebire de cordonul ombilical care ne leaga de mama noastra, acest cordon ombilical cu Sursa nu trebuie taiat niciodata, dar daca insa se intampla, poate fi reinnodat.

La Reiki are acces oricine si poate fi practicat de oricine, insa diferenta sta in intensitatea cu care se manifesta si produce schimbari benefice in noi aceasta Energie. Bineinteles, ca daca pui mana pe burtica copilului tau fara sa fi constienta de ce faci, poate ca el va simti o mica imbunatatire, dar daca tu pui mana pe burtica lui stiind ca ai acces la aceasta Forta si ca il vei vindeca, imagineaza-ti ca el chiar se va simti mult mai bine. Aici e diferenta. Constienta si Credinta. Fii Constient de ce faci si Crezi in efecte.  De fapt, acestea sunt si cele doua secrete care ne vor duce spre un Viitor al Iubirii si Pacii. Constienta si Credinta.

Se spune ca pentru a incepe sa practici Reiki ai nevoie de un acordaj. Sa primesti o initiere de la un Maestru Reiki. Exista un ritual simplu si dragut prin care el te deschide si te initiaza. Acest ritual este important pentru ca acel Maestru face un lucru esential: cu palmele lui, el te “desfunda” ca pe un canal, lasand ca lumina sa curga prin tine pentru totdeauna de acum incolo. Daca ai fi o fereastra acoperita cu draperii groase, prafuite, opace, nu ai putea sa iti dai singura la o parte draperiile, nu? Ai avea nevoie de o mana care cu blandete sa le dea la o parte si sa lase soarele sa treaca prin tine si sa te scalde in stralucire. Cam de asta e nevoie de o initiere. Plus ca de la Maestrul tau vei afla niste lucruri esentiale despre structura energetica a corpului uman si despre cum functioneaza aceasta metoda. Si asta e la fel de important. Mai departe, totul tine de tine insa. De cat crezi in ceea ce faci si de cat esti constient de puterea care ti-a fost data, de cat intelegi si cat de mult practici. Si mai ales de cat de multa Iubire pui in ceea ce faci. Pentru ca Reiki are la baza Iubirea pentru tine si pentru ceilalti.

Simbolurile Reiki. Simbolurile Reiki, sunt niste CARJE. Iisus nu avea nevoie de simboluri, incantatii, algoritmi pentru a se conecta la Sursa. El era Unul cu Sursa si puterea rugaciunilor Lui aducea lumina in corpul celui vindecat prin simpla manifestare a intentiei de a vindeca si prin vizualizarea acelui om ca fiind sanatos, asa cum a fost el lasat in starea lui naturala. Toti suntem sanatosi in starea noastra naturala. Cand suntem bolnavi suntem defectati, trebuie sa ne reparam.

Si atunci ce fac simbolurile? Ele ne ajuta. Fiecare din ele este in primul rand o manifestare de intentie si o incantatie. Ele cheama Energia Universului, ne unesc cu ea, ne conecteaza la Divinitate, fac Energia sa vindece, trimit Energia la distanta. Cand rostim cu voce tare numele acestor simboluri, in primul rand folosim Puterea Cuvantului, care este o forta primordiala, si in al doilea rand, ne manifestam intentia de a incepe tratamentul. Practic ne ajutam de aceste simboluri ca de carje. Ne mai putem ajuta de rugaciuni, meditatii, tehnici de respiratie, mantre, muzica. Dar acestea sunt doar “carje”. Chiar si atingerea cu palmele sau utilizarea palmelor este o mijlocire. Cand omul va atinge Unitatea cu Energia si va intelege cu adevarat cum functioneaza acesta Energie, nu va mai avea nevoie de carje, ci doar de intentie si iubire. Eu simt ca va veni o vreme cand se va putea vindeca doar cu privirea, caci asa vor vindeca cei care vor atinge firescul lucrului cu lumina. Dar pentru asta e nevoie de multa intelegere, constienta, iubire, echilibru, practica.

Maestrul. E foarte important sa rezonezi cu Maestrul tau. Orice Maestru te poate initia, dar nu orice Maestru te poate invata si ajuta sa infloresti. De aceea, va sfatuiesc, initiati-va, dar daca nu rezonati cu Maestrul care v-a initiat, cautati-l pe acela care va face sa va deschideti inima pentru invataturile Reiki, care crede in voi, care scoate ce-i mai bun in voi la suprafata. De la acest om invatati si acest om va va ajuta atunci cand aveti momente de impas. E necesara o anume prietenie, si o buna comunicare bazata pe incredere. E ca si cum invatati sa faceti primii pasi, si cel care va invata si va sustine sa faceti asta, nu are rabdare si invatati sa mergeti stramb, cocosat, sau doar in patru labe. E greu apoi sa realizezi ca mergi gresit si ca trebuie sa te corectezi. La un momentdat, nu o sa mai aveti nevoie de Maestru, caci totul va depinde de voi si de dedicarea voastra. Si nu va grabiti sa ajungeti voi insiva maestrii. Nu le e tuturor dat sa faca asta. Un maestru trebuie sa fie el intelept ca sa ii invete pe altii intelepciunea, trebuie sa fie el vindecat ca sa ii vindece pe altii, trebuie sa fie el echilibru si rabdare ca sa ii invete pe altii rabdarea, trebuie sa fie el Iubire ca sa promoveze Iubirea si sa vorbeasca despre ea, trebuie sa poata darui fara sa astepte nimic inapoi ca sa te invete sa daruiesti din toata inima, sincer si dezinteresat. Ganditi-va la aceste lucruri cand va alegeti Maestrul. Nu lasati pe oricine sa va invete. Cel care va invata trebuie sa fie in echilibru cu el insusi si cu cei din jur, sa inteleaga Legea Iubirii si sa aiba un spirit Liber. Caci asta te face Maestru, nu numarul de sisteme pe care le detii si cele cateva sute de ucenici pe care ii ai si pe care ii conduci pe cai gresite, cu toata responsabilitatea. Un Maestru stie ca Iubirea e destinatia spre care ne indreptam cu totii, si de aceea el va invata si va darui cu Iubire, ci nu cu asprime, duritate, egoism, superioritate.

Mai departe va voi povesti ce a insemnat Reiki pentru mine pana acum.

Legatura mea cu Reiki a inceput in mod inconstient. Cred ca Sinele meu, indreptandu-se in mod natural si firesc spre ceea ce face parte din el, se lupta saracutul sa ma traga si pe mine, Diana – persoana constienta, spre calea pe care o aveam de urmat impreuna. In vara anului 2010, o persoana necunoscuta, cu care nu mai vorbisem niciodata nici in realitate, nici in mediul virtual, a inceput sa imi trimita niste mailuri interesante despre energie, vindecare, terapie…etc. Am citit toate mailurile trimise cu o sete incredibila de nou si de cunoastere, dar nu am avut nicio clipa curiozitatea sa aflu cine este acea persoana si cu ce se ocupa. La 3 luni dupa ce deja primisem initierea pe gradul 1, am constatat pentru prima oara ca adresa de email a acestei persoane contine cuvantul “dai ko mio” si am ramas muta. In acea zi i-am scris pentru prima data si am aflat cine e. Vreau sa va spun ca nici ea nu mai stia exact de unde are adresa mea de email…si de ce mi-a tot trimis mailuri. Ceva mai presus de constiinta ei o indemnase sa faca asta, cred eu. Imi place sa cred, ca intr-un mod haios, acesta a fost primul meu contact cu Reiki, insa prima definitie a acestui minunat sistem de vindecare am primit-o de la maestrul meu, Dobre Catalin, la inceputul lui octombrie 2010, iar initierea in gradul I am primit-o pe 1 Noiembrie 2010. Primele cunostiinte le-am primit de la Catalin si apoi venind la seminariile lui Karin Taulescu, maestra mea pe gradul 3 si alte 2 sisteme. Daca l-as fi ascultat pe Catalin cu cateva luni in urma, as fi ras de el cand mi-a zis cu ce se ocupa si ce inseamna Reiki. As fi zis ca e ticnit si ca poate nu are rost sa mai vorbim. Eram destul de incuiata cu ceva timp in urma, recunosc… Dar in momentul in care el mi-a povestit pentru prima oara despre Reiki, ceva din mine a savurat fiecare cuvant si a rezonat incredibil de puternic cu Reiki. Au urmat cateva zile de gandire si razgandire, in care mi-am pus tot felul de intrebari sceptice si am digerat tot ce aflasem…insa schimbarile din viata mea incepusera sa se produca si nu puteam sa neg asta. Urmand sfaturile lui Catalin simteam cum scap de o mare boala pe care am avut-o timp de 6 ani : depresia. Si daca ceva reusea sa ma scape de asta, atunci acel ceva s-au dovedit a fi invatatura, terapia, practicile Reiki. Cand simti efectul Reiki asupra psihicului si fizicului tau, cand simti cum lumina isi face incet-incet loc si apoi te umple si radiaza din tine, nu ai cum sa te mai indoiesti de Reiki. Mi-am dorit timid si nehotarat sa primesc initierile si sa studiez si eu, dar a fost nevoie sa iau o mare decizie mai intai in viata mea, ca sa aleg dupa aceea si calea Reiki. Am petrecut o saptamana de iad sufletesc, in care trebuia sa decid daca renunt sau merg mai departe cu o mare decizie pe care o luasem in urma cu 2 ani. Am ales sa merg mai departe, sa construiesc in continuare drumul la care lucram, sa continui sa imi schimb viata, sa fiu alt om. In luna in care am ajuns la Reiki, pierdusem un job, o prietena, familia imi era rece si distanta, trecutul ma urmarea si ma chema inapoi, nu aveam niciun suport material sau moral, ma simteam slabita si pierduta si ma departasem de Dumnezeu pentru ca eram in cea mai grava stare de depresie. Imi regretam existenta si nu intelegeam scopul ei. Insa raza de lumina a venit, m-a invaluit si m-a schimbat. Apoi, intreaga mea viata a inceput sa se schimbe dupa ce am primit initierile…Lucrand cu lumina am inceput sa ma iubesc pe mine, sa aduc pacea in mine, sa ii iubesc si sa ii accept mai mult pe ceilalti, sa nu ma mai ingrijorez pentru ziua de maine, sa ma detasez de trecut, sa spun mai des si mai multor oameni Te Iubesc…Nu predicile diferitilor duhovnici, nu Biblia citita si rascitita, nu semnele pe care Dumnezeu mi le presarase in cale de-a lungul anilor, m-au deschis catre Dumnezeu atat de puternic, ci lumina primita prin Reiki de la Dumnezeu. Am intarit comunicarea pe care o aveam cu Dumnezeu si mi-au fost dezvaluite secrete si cai nebanuite, care mi-au dat incredere in puterea Sinelui meu si in misiunea mea. Invatand sa meditez, am descoperit ca pot calatori in dimensiuni si locuri sacre reale de pe Pamant in care mi se dezvaluie misiuni si solutii, revelatii si secrete despre omenire. Mi-am dat seama ca sunt un spirit binecuvantat si ca am puterea de a face lucruri minunate. Am invatat sa fac cat pot de mult Voia lui Dumnezeu si cat de important e sa crezi in planul divin. Acum inteleg de ce se intampla si s-au intamplat multe lucruri, acum pot sa accept orice va urma cu bratele deschise si zambetul pe buze, acum pot sa spun cu inima deschisa Te iubesc si sa nu astept aceleasi cuvinte inapoi, acum pot sa merg in fiecare zi mai departe cu credinta ca Dumnezeu e cu mine si ma ocroteste, acum am inteles ce sunt si cine sunt si incotro ma indrept. Am devenit alt om, si asta o poate marturisi oricine ma stia acum un an. Prin Reiki am devenit omul mai bun, care mi-am dorit intotdeauna sa fiu…dar mai e cale lunga pana la desavarsirea mea ca om si ca spirit. Si asta nu poate decat sa ma incante si sa imi dea motive sa merg pe drumul meu cu un zambet pana la urechi. Vorbesc celor dragi cu sclipiri in priviri despre experienta mea reiki de pana acum si vreau si eu sa aduc Reiki in vietile oamenilor, ca sa ii salveze si pe ei, asa cum m-a salvat pe mine.

Daca ar fi sa prezint lineajul meu, asa cum fac unii practicanti de Reiki, as spune asa: Dumnezeu – Dobre Catalin – EU. Pentru ca Dumnezeu a lucrat prin Catalin ca sa ma invete Reiki, dincolo de asta nu conteaza ce si cum si cine.

Dar Reiki e doar o cale. O cale minunata care te deschide repede si te reconecteaza mai rapid decat orice alta metoda. Dar sa nu facem greseala de a lasa Reiki sa ne defineasa si sa ne blocam la practicarea acestei metode. Putem mult mai mult. Intelepciunea si puterea de care avem nevoie stau in primul rand in adancurile noastre, tinute in palmele deschise ale Sinelui nostru. Sa ne reconectam cu el. Si lasati intuitia sa va spuna cum. Altfel spus, linistiti-va si ascultati-va glasul inimii, acela pe care il ignorati mai mereu.

Va iubesc!

Comments on: "Reiki" (5)

  1. Hi Diana, Greetings from Finland

    Like

    • Hey Juna! Reading my blog again? You know, that Google translate is not doing such a great job…you might missunderstand some parts😀 But I appreciate that you try! Kisses

      Like

  2. Ion Disea said:

    Diana,
    Intamplator am dat de acest site si am fost profund emotionat, mai ales de conversatia cu Dumnezeu.
    De mult voiam sa-ti scriu cateva cuvinte, am tot amanat si iata ca acum m-am hotarat sa-ti cer cateva sugestii.
    De foarte putin timp am gradul III in Reiki si m-am initiat in Culorile Ingerilor, am simtit momente cu adevarat dumnezeiesti si le simt in continuare cand evoc arhanghelii sa ma ajute, vad cum ma invaluie cu energia lor si ma asista in orice moment, mai ales cand trimit lumina la distanta.
    Exact ca Toma necredinciosul, de multe ori imi vin in minte, fel si fel de ganduri care ma fac sa pun la indoiala, energia aceasta, temandu-ma sa nu fie de la entitati malefice, duhuri necurate si deaceea, dupa cele citite pe site-ul tau, consider ca esti la un nivel spiritual atat de inalt si cea mai in masura sa-mi dai niste sfaturi ca la un novice, cum sa evoluez spiritual(asta imi doresc cu ardoare), sa ating acel prag al existentei mele, in care sa existe numai iubire, sa uit de grijile cotidiene, sa ma iubesc pe mine si aproapele de langa mine, cu aceeasi masura.
    Dupa cele 21 de zile de autotratament la nivelul 1 Reiki, m-am hotarat sa nu mai beau alcool si am reusit(beam in fiecare zi!),n-am fumat niciodata,am cerut iertare la multi cu care am avut diverse conflicte, din punct de vedere fizic ma simt foarte bine, dar as vrea sa fiu si spiritual, in acelasi timp.
    Astept sfaturile tale cu multa iubire in suflet. Doamne ajuta!

    Like

    • Buna ziua domnule Ion,

      Imi cer scuze ca va raspund asa greu, dar am fost plecata din oras in ultimele zile si nu am avut acces la internet. Ma bucura enorm sa citesc mesajul dumneavoastra, pentru ca speranta mea e ca ceea ce scriu aici sa ajute, sa trezeasca, sa raspunda la intrebari, sa incurajeze, oamenii care citesc.
      Ma bucur in primul rand si va felicit ca ati descoperit ce inseamna Reiki si ca beneficiati de energiile minunate pe care Dumnezeu ni le-a lasat in dar ! Ati facut un pas important astfel in evolutia dumneavoastra spirituala! Acum sunteti deschis pentru a primi de la sursa divina toate binecuvantarile, inteleptciunea si puterea de care aveti nevoie pentru a invata iubirea de sine si de semeni si pentru a va vindeca si a-i ajuta si pe altii. Gandurile care va vin in minte si va fac sa puneti la indoiala energia aceasta sunt normale. Si eu le-am avut si le mai am desi am simtit si inteles cat de binecuvantata sunt. Trebuie sa intelegeti ca odata ce ati pasit in Lumina, ispitele si entitatile care vor veni in campurile dumneavoastra sa va tulbure vor fi si mai numeroase si mai puternice. Pentru ca asa este construita existenta pe planeta Pamant si pentru ca e legea firii pentru noi oamenii, suntem mereu in mijlocul luptei dintre Lumina si Intuneric. Acum ca pasiti in Lumina, Intunericul va lupta mai crancen sa nu va piarda. Gandurile acestea, da, pot fi de la entitati malefice. Insa, ca orice om, aveti un ego. Acest ego, umbra, pe care o aveti in mod natural, va pune de cele mai multe ori intrebarile acestea cu semn de indoiala, si va atrage spre necredinta, spre dubiu, si apatie. E ideal sa reusiti sa acceptati si sa controlati acest Ego, sa il subminati in Lumina. Nu trebuie sa il ignorati sau sa il urati, sa il ascundeti, pentru ca el oricum iese la suprafata si se manifesta, iar daca incercati sa il ascundeti, va reactiona cu o forta si mai mare. Eu de exemplu am devenit observatorul lui. Cand se manifesta, ii vorbesc. De exemplu: imi spune ” ce ridicola esti, faci tu simbolurile alea si crezi ca se rezolva toate” iar eu ii raspund constienta ca el este si amuzata ” daca ai intelege tu ce minunata e energia asta, ai vrea sa fac simbolurile alea si pe tine…cine stie? poate intr-o zi te conving…” ceva de genul. Trebuie sa stiti ca egoului nu ii place sa il ironizati si sa nu il luati in serios. Asta e modalitatea sa il reduceti la tacere. Eu ma amuz facand asta.
      Ca sa atingeti planul in care sa existe numai iubire in existenta dumneavoastra si sa uitati de griji, sa va iubiti si pe ceilalti, este nevoie de multa munca. Nici eu nu am reusit. E nevoie de zeci de ani uneori, iar alteori e nevoie de o clipa in care sa ai o revelatie puternica care sa produca o schimbare majora in tine. Dar toate la timpul lor. Dumnezeu stie cand e timpul nostru, al fiecaruia. Eu acum un an eram complet ignoranta si daca cineva mi-ar fi zis de Reiki as fi ras, crezandu-l nebun. Intelegeti ce vreau sa spun? Nu trebuie sa puneti presiune pe dumneavoastra. Traiti in fiecare zi si iertati-va. Primul pas spre iubire este iertarea de sine. Intelegeti ca e necesar sa faceti greseli caci altfel nu ati invata lectiile pentru care v-ati intrupat aici pe Pamant. Iertati-va si iertati-i si pe altii. Dar faceti-o din suflet. Cu toata fiinta dumneavoastra. Intelegeti ca toate se intampla pentru ca Dumnezeu ingaduie, si pentru ca altfel nu am avea cum sa evoluam spiritual. Numai greselile si greutatile ne fac sa crestem. Bucurati-va cand ele se intampla. Fiti fericit ca ati mai invatat ceva, ca va apropiati mai mult de adevar! Va mai dau un sfat: meditati si rugati-va. Meditatia ne conecteaza la Dumnezeu si la cine suntem noi cu adevarat. Rugaciunea e cea mai pura forma de comunicare cu Dumnezeu. In meditatie si rugaciune veti gasi pace, raspunsuri, lectii, si veti simti cine sunteti cu adevarat si de ce sunteti aici. Aveti rabdare, toate se vor alinia in calea dumneavoastra si veti observa cu bucurie de necuprins cat de binecuvantat sunteti.
      Sunt atatea de spus…E foarte greu omeneste sa ne ridicam vibratia si sa ne ridicam la nivelul spiritelor pe care le intrupam. Dar e atat de viu si de frumos! Putem sa mai vorbim la telefon. Mi-ar face deosebita placere sa impartasesc ceea ce Dumnezeu mi-a daruit cu toata iubirea Lui. Doar de asta sunt aici si acesta este scopul meu.
      Numarul meu este 0761629052. Cu multa iubire, Diana

      Like

  3. Cristina said:

    Iti sunt recunoscatoare pentru acest post. Mai mult decat recunostinta, simt ca te iubesc! Este cea mai frumoasa pledoarie despre reiki pe care am citit-o.

    Am inceput sa ma informez despre reiki acum cateva luni, am citit pagini pe net, am incercat sa ma inscriu la un curs pentru initiere, dar nu s-au mai organizat in orasul meu. Am trecut si eu prin indoieli, bineinteles. Dar acum, citind ceea ce ai scris, ma simt impacata, increzatoare, mi-ai risipit temerile.

    Multumesc, multumesc! Fii binecuvantata!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: