Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Buna dragii mei,

Va impartasesc ce s-a intamplat cu mine in ultimele doua luni, pentru ca noi invatam unul de la altul, din experienta si exemplele de viata ale celor din jur, gasindu-ne raspunsuri si explicatii ale evenimentelor din viata personala.

Cand am scris postul despre crucificare eram la cateva zile dupa revelatia pe care o avusesem eu, cand am fost anuntata ca va incepe procesul meu de purificare de atasamente si traume din trecut, pentru a ma putea inalta eliberata. Recunosc ca ma intrebam atunci cum se va intampla asta, cum o sa inceapa si cat o sa doara. Mi se spusese ca voi fi pusa in situatia de a renunta de una singura la atasamente sau voi pierde tot ce am ca sa ma eliberez de iluzia materialitatii. Si recunosc, eram si inca mai sunt, o persoana cu multe atasamente, a carei fericire depinde de iubirea persoanelor din jurul ei, de sustinerea lor, de a avea un camin si de a avea siguranta materiala.Inca de copil, de la varsta de 4-5 ani am incercat sa castig afectiunea parintilor mei si pentru ca nu simteam ca o primesc, am dedicat viata mea multumirii lor. Pana chiar si in ziua de azi, traiesc incercand sa ii multumesc pe altii, sa ii fac sa ma placa – si acesta este un atasament major. Atunci cand nu te poti iubi singur, cauti iubire cu disperare in exterior, pentru ca esti ca si cum ai fi continuu flamand – sufletul tau cu asta se hraneste.

Si crucificarea mea…a inceput acum 2 luni. Nici nu mi-am dat seama de ce se intampla toate pana acum 3 seri.

Una din marile mele dorinte din aceasta viata, in acelasi timp si o trauma si un mare atasament, este sa am un camin, pentru ca simt ca nu imi gasesc locul aici, pe Pamant. Totul se trage de la faptul ca nu am vrut sa ma reincarnez inca o data dar am fost nevoita din cauza promisiunii pe care am facut-o cand misiunea mea aici a inceput. Apoi, m-am nascut intr-o familie in care mama mi-a fost ucigas in ultima viata si tata omul care ma ura pentru ca nu l-am salvat de la mutilarea lui de catre mama. Spiritul meu stia in ce mediu ma voi naste si cat de greu va fi. Pe scurt, mama mea a fost prietenul meu in al doilea razboi mondial, in Polonia, si eram amandoi soldati. Eram firi diferite. Mama, el, ucidea cu placere si vroia sa ii faca si pe altii sa sufere pentru ca el fusese chinuit in copilarie de tatal sau. Eu, uram razboiul si vroiam pacea si vroiam sa dezertez sau sa ma sinucid ca sa nu mai asist  la atrocitati. Astfel am asistat intr-o zi la mutilarea actualului meu tata, care era un localnic cu care prietenul meu, mama, a intrat in conflict. Nu am facut nimic ca sa il ajut, cred ca eram prea terorizat si eu de cruzimea prietenului meu si nu aveam curaj sa il confrunt. Omul, care a scapat cu viata, dar cu handicapuri mari, m-a urat pentru ca nu l-am salvat. De aceea in aceasta viata, tata nu m-a crezut in stare de nimic. In cele din urma am incercat sa dezertez intr-o noapte. Cel care m-a prins a fost prietenul meu. Reactia lui a fost violenta. Totul s-a redus la el. Il lasam singur in razboi, eram un tradator si un las. M-a impuscat fara remuscari, am murit pe loc. Apoi, a murit singur in razboi. In clipa mortii, a murit cu ideea ca moare singur din cauza ca eu l-am tradat si lasat singur. Ca urmare, am inteles de ce mama in aceasta viata m-a nascut din dorinta de a nu mai fi singura si chiar si azi imi reproseaza ca nu sunt destul de alaturi de ea si ca de ar muri nu mi-ar pasa de ea. Nu va mai povestesc ce dezastru a fost si e inca, timp de 30 de ani, intre parintii mei actuali, din cauza fondului karmic. In plus, eu trebuia sa ma nasc mai devreme, ca sa vin sa o ajut pe mama, pentru ca asta e unul din rolurile mele. Dar ea m-a avortat la 3 luni si jumatate. Pentru un spirit avortat la acea varsta este cumplita experienta. Asa ca m-am nascut in familia care ma astepta sa aduc echilibrul in ea, cel putin cat am putut pana acum. Nu cred, cel putin cat pot eu sa inteleg, ca am reusit mare lucru. Dar timp mai e. Traind in aceasta familie, fara sa inteleg de ce se intampla toate lucrurile si de ce nu simt iubire venind de la ei, am inceput sa nu ma simt ca acasa. Ba chiar, parintii mei mi-au zis mereu: cat timp stai cu noi, esti acasa la noi, si faci cum vrem noi. Asa ca de mica mi-am dorit sa imi gasesc un camin, un loc unde sufletul meu sa se simta protejat. Am plecat de la parinti si m-am mutat singura in chirie la 22 de ani si am schimbat 6 locuinte intre timp pentru ca mereu apareau probleme. Nu am gasit un loc unde sa ma simt acasa. Acum stiu ca de fapt problema este ca eu nu inteleg ca aici nu e acasa si nu o sa fie acasa niciodata. Sunt pe Pamant temporar, pentru misiunea mea. Cand am inceput sa pot calatori intre dimensiuni si sa vad unde e casa mea, de unde m-am incarnat, suferinta a devenit si mai mare. Pentru ca acolo e iubire, e pace, e armonie, e o frumusete ce nu se poate descrie in cuvinte omenesti. Iar aici…uneori e ca iadul pentru mine si nu imi gasesc locul. Stiu, stiu…raiul ti-l faci singur. Stiu mai bine ca oricine asta, dar e atat de greu!

Asa ca prima lectie a venit. Parintii prietenului meu s-au oferit sa ii cumpere apartament. Asta ar fi insemnat sa ne mutam impreuna acolo si sa avem….un camin. UN CAMIN! Ceea ce eu am cautat intreaga mea viata! As fi fost cel mai aproape de realizarea acestui vis, desi apartamentul nu ar fi fost  cu nimic al meu. Poate doar sufleteste daca m-as fi atasat de el…Ideea e ca am pus toata energia si tot sufletul meu in cautarea acestui apartament si am facut din asta un proiect personal. Ma trezeam dimineata si intram pe site-urile imobiliare. Am citit sute de anunturi. Am sunat agentii. Am construit vise si planuri. Ziua cautam, noaptea visam ca il gaseam. Am ales pana si canapeaua, aragazul si culoarea peretilor. Zburam…spre caminul meu viitor, spre al nostru. Si brusc am cazut rau de tot. Au aparut tot felul de probleme si piedici absurde si in cele din urma am ajuns sa sufar enorm si sa imi reactivez multe traume si frici. Am inceput sa ma tem ca voi pierde acest camin, desi inca nici nu aparuse, nu ma mutasem, nu se conturase nimic. Am inceput sa imi pun in pericol relatia cu iubitul meu din frica ca el ma va parasi intr-o zi, peste un an, peste 20 poate, si caminul meu va pleca odata cu el. Incepusem sa traiesc un iad. Frici si frici si frici. Si conflicte care imi urateau zilele. Si ma secau de energie. Si apoi, brusc, s-a facut lumina! Am inteles de ce atata chin sufletesc si de ce m-am implicat nepermis de mult in ceva ce nu ma privea. Din disperarea mea de a ajunge acasa. Dar acasa nu e aici pentru mine si nu va fi niciodata. Pot sa fac eu ca sa ma simt aici acasa daca invat sa iubesc viata mea aici. Stiu asta, si intr-o zi o sa reusesc. Dar nu pot cere nimanui sa imi ofere un camin! Prima lectie a fost eliberarea de atasamentul unui camin. Un om liber nu apartine niciunui loc. Un spirit isi are caminul doar alaturi de Dumnezeu, iar Dumnezeu este pretutindeni. Insa eu ca spirit, am o trauma si nu ma simt acasa pana cand nu ma intorc de unde am venit, din dimensiunile superioare. Daca ducem subiectul mai departe…sunt multe de zis. O sa ma opresc aici, si o sa trec la urmatoarea lectie.

Atat timp cat nu facem acel lucru pentru care am venit aici si pentru care a sosit timpul, acea activitate care ne-ar face completi si impliniti, si care i-ar ajuta si pe altii, nu vom simti ca facem ceea ce trebuie. Nu se vor alinia planetele pentru noi, daca pot spune asa. Ne agatam de locuri de munca si speram ca odata cu salariile primite, sa ne vina si siguranta si satisfactiile personale, sufletesti. Insa nu poate fi decat o greseala. In momentul in care lucrezi doar pentru salariu, si lucrul pe care il faci zilnic iti aduce minimul de bucurie, nu faci ceea ce esti destinat sa faci. Cu totii am venit aici cu un anumit talent, o anumita pricepere, o anumita vocatie inscrisa in ADN-ul nostru. Exista pentru fiecare din noi acea activitate pe care o facem si ne simtim liberi si completi. Cand o facem, timpul dispare, concentratia e maxima si suntem conectati perfect cu respectiva activitate si cu Universul. Simtim ca daca am face asta, am fi fericiti. Nu intotdeauna se poate din start sa o iei pe calea corecta. Trebuie sa treci prin niste deceptii legate de locul de munca, ca sa te indemne inima sa alegi ceea ce este mai bine pentru tine. Eu mi-am cautat stabilitatea mereu intr-un job. Mi-a fost oarecum si o idee insuflata de parinti si de societate, care ne facem sa credem ca nu suntem oameni daca nu avem un job bun sau ca daca stai 30 de ani intr-un singur loc de munca, esti demn de apreciat. Mi-am ignorat abilitatile si talentele, mi-am inchis portile in fata chemarii mele launtrice, si am ales mereu jobul care mi-a adus mai multi bani, pentru ca viata mi-a fost scumpa. Ultimul job care a ajuns la mine ca prin minune, printr-o inlantuire de circumstante favorabile parca desprinse din filme, s-a intamplat sa fie un job part time, cu salariu foarte mare, intr-un mediu de afaceri profesional. Nu m-au atras niciodata marile corporatii din cauza felului in care isi manipuleaza si folosesc angajatii pana la epuizare si le incalca drepturile de baza. Insa am acceptat sa lucrez aici pentru bani, si pentru programul part-time. Mi-am facut treaba constiincioasa, toate bune. Chiar eram mandra de mine si am primit laude. Insa in ultimele doua luni, acest mediu de munca a devenit brusc ostil. Au inceput sa mi se puna piedici in realizarea sarcinilor si sa mi se faca comentarii negative. Parca o forta mi se opunea. Am dezvoltat un conflict tacit cu unul dintre colegii mei, care parea sa ma saboteze. Ma simteam nedreptatita. Apoi, intr-o zi, chiar in ziua echinoctiului, cand am declarat Universului ca ma deschid fara prejudecati schimbarilor ce vor veni, s-a intamplat socul. Se mai intamplase odata. Anul trecut, tot pe vremea asta, am declarat intr-o dimineata cu inima complet deschisa: faca-se voia lui Dumnezeu pe deplin. Si in aceeasi zi, 3 ore mai tarziu, am fost data afara pe nedrept de la locul de munca. Era timpul sa merg mai departe. De data aceasta, m-am trezit cu un raport negativ facut de sefii mei, un raport absurd si mincinos, cu pretentii exagerate si pe care le auzeam pentru prima oara, desi in raport mi se reprosa ca nu le-am indeplinit. Sefa mea, se transformase intr-un calau si ma ataca grav, ajungand sa imi spuna: pentru mine esti un nimic si tu nu esti din lumea noastra, nu stiu pe ce lume traiesti!. Asta in conditiile in care mereu mi-am facut treaba perfect si constiincioasa. O colega mi-a zis in aceeasi zi: locul tau nu e aici, in firmele astea mari. tu ai un suflet deosebit, o viziune pe care multi nu o au. aici ori esti caine si sfasii si calci pe cadavre, ori esti mancat de viu. tu nu ai ce cauta aici. esti prea delicata. Si mi-a deschis ochii. Parca prin ea, Universul imi vorbea. Era timpul sa ma detasez de iluzia bunastarii materiale oferite de un job intr-o corporatie si sa caut sa imi castig existenta prin ceea ce stiu eu sa fac cel mai bine. Era timpul sa incetez sa vreau sa ma integrez fortat in lumea lor rece, si sa accept ca pur si simplu lumea mea e alta. Am contract fix pe un an, nu pot fi data afara. Insa imboldul mi-a fost dat. Merg mai departe. M-am detasat de iluzia locului de munca care aduce fericirea.

Nici certurile in cuplu nu au fost lipsite in aceasta perioada. Parca o luasem razna si ma agatam cu disperare de iubitul meu. Daca nu gaseam fericire in mine, nu gaseam implinire in exteriorul meu, nu aveam stabilitate la munca si un loc de care apartin, am inceput sa ii cer lui sa ma faca fericita, sa ma implineasca, sa nu ma lase singura, sa imi ofere siguranta, sa fie casa mea si cel care ma completeaza. Am inceput sa il acuz ca nu face asta si apoi, desi el s-a straduit si a facut ce i-am cerut, fericirea nu a venit. Chiar si ceilalti oameni de la care ma asteptam sa ma aprecieze, au inceput sa ma respinga si sa ma judece. Simteam ca toata lumea ma dezamageste. Ma simteam singura si neinteleasa. Invizibila si transparenta. Oamenii pe care eu incercasem sa ii multumesc, imi spuneau acum direct sau indirect, ca nu ma plac. Am suferit enorm. Am plans, am cautat sa inteleg de ce orice as face, oamenii ajung sa nu ma placa si sa nu imi gasesc fericirea alaturi de ei. Si am avut urmatoarea lectie: detasarea de asteptarile ca sa imi gasesc fericirea prin ceilalti.

In urma cu o luna a murit si bunicul meu. Intelesesem moartea, dar nu pe deplin. Mai aveam un blocaj: mi-era teama sa vad un om mort. Nu am mai vazut niciunul niciodata. Mi-era teama, dar o teama inexplicabila. Am evitat sa ma duc sa il vad pe bunicul  doua zi dupa ce a murit. Insa in a 3-a mi-am luat inima in dinti si m-am dus. Ma asteptam sa am emotii puternice cand ii voi vedea trupul neinsufletit. Insa am constatat cu uimire, privindu-l, atingandu-l…ca energia corpului lui era frumoasa si calma. Chipul lui parea sa radieze si parea impacat, parca zambea. Am simtit cu toata fiinta mea ca e doar un corp in sicriu. E un corp ce trebuie onorat pentru ca el a gazduit o viata, un spirit, insa spiritul acela, nu mai era acolo deloc. Iar corpul lui nu era urat sau infricosator cum as fi crezut. Nu m-am intristat deloc. Am inteles puternic si profund ca atunci cand ne parasim corpul, ne eliberam si plecam. Era un trup gol pe dinauntru, dar care inca pastra energia frumoasa a eliberarii de suferinta. A fost o oportunitate buna sa ma curat de ultima frica legata de moarte.

In tot acest timp, ori de cate ori reveneam la blog si vedeam comentariile voastre si suportul vostru, ori de cate ori vedeam ce fiinta plina de iubire sunt cand scriu aici si ce siguranta am pe mine, ma simteam ca si cum cand vorbesc catre voi, viata mea deodata devine plenara si planetele se aliniaza pentru mine. Ce semn mai bun ca atunci cand le vorbesc oamenilor sunt pe calea cea buna?

Acum 4-5 seri, nu mai stiu exact, am avut o criza puternica. Am plans cu disperare si am inceput sa strig: nu mai vreau sa traiesc! Nu mai vreau sa vina ziua de maine! Nu mai pot trai asa! Si in sufletul meu, piesele au inceput sa se miste si deodata am inteles: nu mai vreau sa traiesc asa. Nu in felul acesta. Trebuie sa imi schimb viata. Nu e vorba ca vreau sa mor. Adica nu de tot, nu sa plec. Ci vreau sa imi schimb viata. E clar ca modul limitat in care traiam ma facea sa vreau sa mor. Toate traumele, toate fricile, conflictele…trebuie lasate in urma. Asa nu se mai poate.

Apoi am mai zis ceva: Nu am nimic! Tot ce am construit anii astia e doar praf in vant! De fapt, nu am nimic! Nimic nu imi apartine si sunt doar eu, goala, in lume! Am zis-o cu durere, dar o alta rotita s-a miscat si am priceput: Da, nu am nimic. In sfarsit am inteles: sunt eu, eu sunt independenta, eu sunt un spirit liber si atasamentele sunt doar iluzii. Nu am nimic. Dar nu e o tragedie, ci e libertate. Atunci am facut conexiunea: ” in lunile ce vor urma va trebui sa renunti la atasamente sau vei pierde totul ca sa poti evolua.” Se intampla! Se intamplase in ultimele 2 luni si se intampla chiar atunci! Imi intelegeam lectia. Intr-un moment de disperare in care aparent vroiam sa mor, de fapt, strigam din tot sufletul ca vreau sa ma eliberez de frici si de atasamente si sa imi schimb viata! Era o decizie si o strigare venita din profunzimea mea. Toate conflictele, toate situatiile absurde, toata suferinta, toate amagirile strivite…toate fusesera necesare ca sa identific atasamentele, sa le traiesc puternic, sa inteleg ca nu ma pot face fericita, si sa ma eliberez de ele ca sa pot sa imi gasesc pacea. Toate se legau! Dar a fost necesar sa urlu ca vreau sa mor. A fost necesar sa plang lacrimi amare si sa renunt la viata ca sa ma renasc.

Nu, nu…inca nu s-a terminat. Ba chiar, cred ca e abia inceputul purificarii mele. Si simt intens cum ma schimb, iar schimbarile nu vin usor, ci cu multa tulburare interioara. Dar fara socuri, noi, oamenii, nu ne schimbam. Fara crize, fara a ajunge pe muchia de cutit, nu ne cautam echilibrul. E nevoie de disperare ca sa doresti cu toata fiinta ta pacea.

Aseara am facut un exercitiu condus de Inelia Benz. Mi-am setat telurile pentru urmatoarele luni, un an si 5 ani. Apoi a fost un exercitiu de vizualizare in care trebuia sa ma intalnesc cu eu, cea din viitor, sa o observ si sa o intreb ce a facut de a avut succes. Sa ma sfatuiasca. Vizualizarile mele sunt foarte puternice si realiste. Cu usurinta, m-am vazut intr-o casa cu pereti inalti, cu o fereastra mare in stanga, prin care intra lumina puternica a unei zile de vara. Eram intr-un loc tropical, sau un loc unde era vara mai mereu, iar de pe geam se vedea marea sau oceanul. In fata mea am aparut eu la vreo 30-32 de ani. Eram de nerecunoscut. O femeie hotarata, frumoasa, cu o privire care radia a iubire si implinire si cu un zambet larg. Purta o rochie alba, lunga, inflorata. Avea parul lung si in picioare sandale. Parea foarte fericita si relaxata. Mi-a spus ce facea ea, cu ce se ocupa si ca era impacata si implinita. Calatorea tot timpul, si desi avea o casa, rar statea in ea mai mult de cateva zile. Locuia acolo, in locul insorit, in casa de pe plaja. Am intrat in pielea ei si am simtit ceva nemaipomenit. Ceva cutremurator si greu de inteles pentru mine cea de acum. In ea, nu exista nicio frica. Nici macar una singura! Era complet eliberata de frici si avea o siguranta coplesitoare. Era puternica si determinata si plina de iubire nemarginita. Era in pace si echilibrata. Se simtea in afara trupului ei, ca si cum constiinta ei era expandata si ea era pretutindeni in camera. Era fara limite si cu resurse imense. Si o insufletea o iubire de oameni si o forfota interioara de a nu sta intr-un singur loc, de a ajunge la toti. Era…atat de diferita de ceea ce sunt eu acum! Era…un ghid spiritual si calatorea in jurul lumii ca sa ajunga la oameni si sa le vorbeasca. Era libera si unita cu Universul. Cand am iesit din pielea ei m-am simtit marunta, dar m-am umplut de speranta. A fost speranta de care aveam nevoie. Azi m-am gandit toata ziua la ea si mi-am amintit-o. Cumva, acum stiu ca orice s-ar intampla, oricat de greu mi-ar fi, intr-o zi, voi fi ea. Si asta imi da toata energia sa merg mai departe. Vreau sa fiu ea! Ea e tot ce imi doresc sa fiu!

Citind o poezie de Rumi, m-am gandit la ea:

Rumi : Aspiratie

“Ce e de facut daca nu ma recunosc?
Nu sunt nici crestin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt tarmul, nici marea;
Nu sunt nici o comoara a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pamantul, nici apa, focul sau aerul ;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul ;
Nu sunt din India, Irak sau Kharasa ;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al paradisului si nici al iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva.
Locul meu este unde nu este nici un loc,
Urma mea este fara urma;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul,
pentru ca eu apartin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate si am văzut
amandoua lumile ca fiind doar una.
Doar pe Tine Te caut,
Doar pe Tine Te stiu,
Doar pe Tine Te vad,
Doar pe Tine Te chem,
Tu esti cel dintai, ultimul, cel din exterior si cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decat pe Tine, CEL CARE ESTI.

Cupa iubirii mi-a umplut sufletul,

iar cele doua lumi mi-au scapat din mana.

Abandoneaza lumea si viata

si gaseste viata lumii.”

E uimitor cum se petrec lucrurile in viata noastra si cum schimbarile vin si ne dam seama de ele dupa ce au trecut si efectele lor s-au produs deja.

E greu si necesita mult zbucium si suferinta, dar va spun, ca merita. Eliberarea de frica si de atasamente lasa un urma o pace si o libertate care te fac fericit neconditionat.

Nu avem cum ocoli procesul. Nimeni nu se inalta fara suferinta. Nimeni nu se ilumineaza fara sa treaca printr-un tunel intunecat si aparent fara capat. Nimeni nu gaseste pacea fara haos. Nimeni nu se elibereaza decat daca isi vede nodurile si isi desface stransoarea.

Curaj! Rabdare! Iubitii mei…s-ar putea sa fie momente cand sa va considerati pedepsiti sau asupriti, neintelesi, agresati, singuri, pierduti, fara loc in lume, derutati, fara speranta…S-ar putea sa vreti sa se sfarseasca totul si sa urlati ca vreti sa muriti. S-ar putea sa treceti prin iad si sa o faceti singuri… Insa sunt doar etape ale iluminarii. Tineti minte ca totul va trece si ceea ce va veni, va aduce renasterea si libertatea, fericirea deplina si iubirea atotexistenta si atotcuprinzatoare. Va spun, trec prin asta, si merita! Merita fiecare suspin, fiecare lacrima si fiecare pierdere! Pentru ca revelatiile care vin odata cu ele si lectiile invatate sunt nepretuite si va duc tot mai sus, tot mai aproape de dimensiunile iubirii.

Si ajutorul e acolo pentru voi mereu, fara exceptie. E necesar doar sa va deschideti spre el. Ghizii nostri de sus sunt mereu gata sa ne ajute, doar sa cerem.

Sunteti oameni, dar sunteti si dumnezei. Nu uitati asta atunci cand va simtiti doborati. Si dumnezeii isi pot crea lumea si isi pot construi viata asa cum viseaza.

In aprilie ne vom intalni. Urmatorul articol va fi despre asta.E timpul sa ne sustinem unii pe altii. Daca cineva are nevoie de ajutor, sa il ceara aici. Eu va rog…am nevoie de voi la randul meu. Ganditi-va la mine pozitiv, puneti-ma in rugile voastre, trimiteti-mi lumina si iubire neconditionata. Nu trebuie sa induram toate singuri si sa ne credem eroi. A recunoaste ca ai nevoie de ajutor e un mare act de curaj si de intelepciune.

Va iubesc!

Comments on: "Despre ultimele luni din viata mea" (35)

  1. Steaua Diminetii said:

    Interesant, si eu m-am gandit azi la mine cel din viitor. Imi place ceea ce scrii, in timp ce-ti citeam acest articol am avut o viziune asupra vietii: in fata noastra se afla un ecran, iar pe acest ecran derula un film, viata pe care o traim, suntem atat de concentrati la acest film incat simtim tot ce simte personajul din film si uitam de noi.

    Te-am pus in lista mea pentru cei care ma rog, continua sa scrii, esti o binecuvantare pentru oameni😀

    Like

  2. Alexandra said:

    Hmm….cum stau alaturi credinta in Hristos si in aceasta crucificare si credinta in reincarnare? Eu din cate am citit din scrieriele unor Sfinti Parinti sau despre aceastia (putin adica, inca), desi se vorbeste clar, la obiect, fara ocolisuri despre orice subiect lumesc sau nelumesc, minuni si altele de nici nu te-ai gandi, nu am vazut la niciunul credinta in existenta vietilor anterioare.
    Esti sigura ca acele revelatii avute nu le-ai interpretat gresit? Sau nu au fost clare…
    Te intreb pentru ca sunt si eu intr-un punct in care….as alege sa nu mai cred in reincarnare. Adica pana acum acceptam posibilitatea, insa acum imi pare ceva dubios, dupa ce am luat contact cu viata unor Sfinti.

    Like

    • Alexandra, draga mea, stiu ca e ametitor sa nu stii ce sa crezi si sa oscilezi mereu. Trebuie sa intelegi, dar sa intelegi singura si profund ca ortodoxia nu detine adevarul. Nu te mai lasa limitata. Daca vrei sa iti dau exemplu din Biblie, ca esti mai familiara cu ea, Insusi Iisus spune despre Ioan Botezatorul in Matei:11:14 “Si daca vreti sa intelegeti, el este Ilie care trebuia sa vina” si “acesta este Ioan care mai inainte a fost Ilie”. Ilie se ridicase la cer cu multi ani in urma. Si totusi Iisus spune ca Ioan este purtatorul duhului si puterii lui Ilie. Deci, Ilie se reincarnase in Ioan ca sa isi faca misiunea in continuare. Noi oamenii, cu identitatile noastre schimbatoare de la o viata la alta, suntem purtatori de spirite care vin la intrupare. Un spirit este etern. El se intrupeaza intr-o viata scurta omeneasca de mai multe ori, pana cand isi termina misiunea. Exista si dovezi ale unor oameni care s-au reintrupat si isi amintesc vietile anterioare. Si eu imi amintesc vietile anterioare.
      Nu mai pune intrebari cartilor si reprezentantilor ortodoxiei, pentru ca nu iti vei gasi linistea si adevarul niciodata. Pune aceste intrebari spiritului tau care este adapostit in inima ta. Revelatiile mele au fost clare si pline de iubire. Nu ma indoiesc cu nimic de ele. Si crede-ma am trecut si prin bine si prin rau, si stiu sa deosebesc una de cealalta.
      Alexandra, sfintii au fost si ei tot oameni, au avut aceleasi creiere si aceleasi frustrari si limitari. Biserica i-a facut sfinti. Dar nu sunt cu nimic mai buni ca noi. Sunt doar oameni care au trait si au atins anumite stadii de evolutie. Si tu poti face ce au facut ei. De ce sa te subestimezi? Nu esti si tu oare, creata si insufletita de acelasi Dumnezeu? Crezi ca Dumnezeu face discriminari? De ce crezi ca Iisus ne-a spus ca toate acestea le putem face si noi ca si el, si chiar si mai multe?
      Asculta-ti inima mai mult si elibereaza-te de limitari religioase. Adevarul nu sta in nicio religie, ci in constiinta noastra eterna.
      Te imbratisez cu drag

      Like

      • Alexandra said:

        As zice doar ca Ilie s-a ridicat la cer cu tot cu trup, cum ar fi putut sa se reincarneze?

        Like

      • Acestea sunt doar detalii. Ratezi esenta. Citeste articolul meu despre energie si ceea ce suntem, cel despre moarte, cel despre concepte ce trebuie daramate. Nu cred ai citit destul blogul Alexandra.

        Like

      • Alexandra said:

        Ce repede ti-ai schimbat atitudinea de la a imparti iubire tuturor la un ton asa taios, doar pentru ca am adresat o intrebare, doua si nu cu rautate, chiar a fost cu intentie buna, de a purta o discutie.

        Like

      • Alexandra,cred ca mi-ai citit raspunsul prin prisma ranilor tale. Eu nu am folosit un ton taios nicidecum, poate nu am raspuns mai larg pentru ca nu eram acasa, iti raspundeam de pe mobil, de pe strada si ma grabeam sa scriu. Fii mai detasata un pic. Nu sta in felul meu sa raspund taios oamenilor. Ai grija de tine! Te imbratisez

        Like

  3. denaide said:

    Te imbratisez, draga mea!

    Esti un suflet frumos, am stiut-o dintotdeauna!
    Si cata vreme nu faci din aspiratia identificarii cu cea din viitor un atasament,
    si vei acorda prioritate iubirii si respectul cuvenit nevoilor interioare,
    am certitudinea ca o vei intruchipa intr-o zi. 🙂

    @};-

    Like

  4. Alexandra said:

    Uite, eu nu stiu prea multe, dar omul nu este un dumnezeu niciodata si nu poate crea nimic, totul se face cu Voia lui Dumnezeu. Cand spui asta deja ai cazut in pacatul mandriei… Te-am mai citit, mi-esti draga pt ca semanam cumva, am batut cam aceleasi carari si de aceea iti zic …Dumnezeu sa ne ajute sa vedem Adevarul si sa nu mai ratacim… Sunt f multe ispite pt un suflet insetat de cunoastere, iar aghiuta isi baga coada fix unde trebuie, ca prost nu e, e f viclean…si dupa marimea sufletului fiecaruia…

    Like

    • Alexandra, nu te contrazic, e viziunea ta. Insa, intr-o zi o sa descoperi ca dincolo de limitarile ortodoxiei exista o viziune noua. Normal ca e mai simplu sa spui ca totul se face cu voia lui Dumnezeu in loc sa iti asumi propria evolutie, pentru ca astfel te scutesti de marea responsabilitate a adevarului ca tu esti creatorul vietii tale. Eu nu ratacesc si nu cunosc niciun aghiuta. Eu stiu cine sunt, dar tu mai ai de cautat. Succes!

      Cu drag

      Like

      • Alexandra said:

        Doamne ajuta!

        Like

      • Cata rabdare ai cu oamenii care nu vad si nu vor sa vada adevarul ! Si eu simt ca una din probleme majore pe care trebuie sa le depasesc este atasamentul. De mica am fost invatata sa nu ma atasez de lucrurile materiale, ca o paranteza, pe la 5 ani (daca imi aduc bine aminte) mama mi-a luat aproape toate jucariile, le-a spalat, le-a pus in doi saci si le-a dus la tigani. Mi-a spus ca de acum eu sunt mare, nu mai am nevoie de jucarii si alti copii mai mici ca mine o sa se bucure de ele. Imi aduc aminte ca nu mi-a parut deloc rau si eram chiar bucuroasa ca le duce la alti copii. De la mama am invatat si invat tot mereu lucruri bune. Revenind, tot timpul am fost indrumata sa nu ma atasez de lucruri si oameni si totusi imi este greu, asa ca iti inteleg greutatea prin care treci, dar cu siguranta o sa izbutesti pentru ca esti pe drumul cel bun. Ma bucur pentru tine si pentru calea pe care ai ales-o si te astept in viitorul apropiat sa ma indrumi si pe mine.
        Cu mult drag

        Like

  5. Draga mea,
    elibereaza-te de trecut. Nu conteaza cine ai fost in alta viata. ACEASTA VIATA este importanta pentru tine. Traieste-ti prezentul, clipa de ACUM. Si eu am trecut prin aceleasi intamplari ca si tine si am inteles totul singura. Nu te lasa plafonata de religii. Dumnezeu e unul singur. Cauta-l in inima ta. Iubeste neconditionat tot ce te inconjoara si si descopera divinitatea in fiecare lucru. Viitorul este ACUM.

    luminarasaritului ti-a dat niste sfaturi foarte bune. Eu as tine cont de ele.

    ” Te iubesc,
    Imi pare rau,
    Te rog sa ma ierti,
    Multumesc.”
    (0 limite – Joe Vitale)

    http://www.youtube.com/watch?v=KZJ2TCZP3kE ceeace ne caracterizeaza pe noi toti se afla in acest videoclip superb. Numai ca nu toti sunt treziti !

    Like

  6. Cristina said:

    Draga mea, voiam sa te intreb inca de cand am citit postarea despre crucificare daca schimbarile despre care vorbeai sunt doar pentru timpurile prezente sau viitoare. In ceea ce ma priveste, am trecut printr-o veritabila crucificare incepand cu anul 2005, pana prin 2008, perioada in care am fost nevoita sa ma eliberez de multe din atasamentele pe care atunci nici nu le constientizam. Totul s-a realizat cu mult zbucium sufletesc. Si eu, la fel ca si tine, ma straduiam sa fiu pe placul tuturor, sa nu contrariez pe nimeni, sa nu tulbur confortul celorlalti, dimpotriva, sa vin in intampinarea solicitarilor lor. Pana intr-o zi, cand toata lumea mea s-a naruit si am simtit cum e sa se piarda aproape totul: iubirea celui drag, viata unuia dintre parinti, stabilitatea materiala si un traseu profesional previzibil si onorabil. Poate ca ma ratacisem, tot fiind atenta doar la trebuintele celorlalti si era timpul sa regasesc drumul spre “acasa”. Acum, privind in urma, sunt recunoscatoare durerii care m-a ajutat sa ma reconectez cu mine insami si sa reinvat sa ma iubesc. Desigur ca radacinile atasamentelor si ale fricilor sunt adanci, mai am inca drum de parcurs.
    Tu ai dobandit acces la anumite informatii care pot fi o binecuvantare, pentru ca te ajuta sa intelegi si sa accepti ceea ce ti se intampla, dar pot deveni si o apasare, prin faptul ca aduc pe umerii tai o responsabilitate deloc usoara.
    Este singurul blog, dintre cele pe care le citesc, unde am simtit dorinta de a lasa un comentariu. Cu siguranta am fost stimulata de modul tau sincer de a te exprima, ca de la suflet la suflet.

    Te imbratisez si eu, cu mult drag!

    Like

    • Draga Cristina, pentru unii din noi schimbarile si purificarea asta vin mai devreme, pentru altii mai tarziu. De fapt, timpul e relativ. Pentru toti se intampla atunci cand este momentul potrivit, cand am ales noi sa se intample. Evolutiile noastre sunt diferite. De exemplu, unii oameni poate ca s-au eliberat deja de frici si de karma prin anii ’80 si acum sunt deja ghizi si mentori pentru altii pe care ii ajuta sa treaca prin momentele dificile din vietile lor. Alti oameni acum incep sa se schimbe…e total relativ. Dupa cum observi, insa, cam toti trecem prin aceleasi schimbari, aceleasi trepte, etape…Interesant, nu? Parca toti am avea de invatat aceleasi lectii pe drumul spre iluminare.
      Te mai astept si chiar e important pentru mine sa comunicam ca de la suflet la suflet. Te imbratisez si iti doresc multa intelepciune si lumina ca sa lucrezi cu ultimele frici ramase!

      Like

  7. magdutza said:

    Am citit aseara ultima ta postare, iar anumite descrieri de acolo mi-au ramas in minte si in gand peste noapte – am facut unele corelatii cu viata mea, am obtinut raspunsuri…si eu sunt pe drumul fricilor, de unele ma eliberez mai usor, de altele mai greu si parca pt a ma ajuta sa le depasesc mai repede Universul le scoate in calea mea (desigur, nu intotdeuna “aprecez ” acest lucru); nu e usor, deoarece vechea mea minte judeca fricile dupa programele ei invechite si imi da mult de furca…
    M-am intrebat si eu de multe ori ce am facut prin alte vieti,cu cine, pe unde…citindu-te mi-a venit in cap expresia “te stiu de cand lumea” – expresie pe care de multe ori am folosit-o cand ma simteam f bine in compania unei persoane nou intalnite; am siguranta ca sufletele noastre au fost anterior impreuna in diverse conjuncturi.
    uite o intrebare pt tine, draga mea “sfatuitoare”: tatal meu a decedat cand eu nici nu implinisem 7 ani, am suferit enorm inca de atunci, el era singura persoana cu care eu intr-adevar vibram pe aceeasi unda; mi-au trebuit peste 20 de ani ca sa inteleg rolul si semnificatia decesului lui – si acum sunt impacata; un singur fapt ma mai framanta din cand in cand: de ce nu il visez, de ce nu comunica cu mine? eu imi doresc,il chem…no answer. oare sa fie tot ceva legat de karma sau e deja intrupat? i don’t know…

    multumesc pt lumina, rasaritule!

    Like

    • Draga mea Magduta, sufletele nu se mai reintalnesc in aceeasi viata daca ele nu au nevoie unele de celelalte, daca nu trebuie sa se ghideze unul pe celalalt…Mai mult ca sigur tatal tau si-a incheiat misiunea temporar aici atunci cand a plecat inapoi acolo de unde venise. S-a eliberat si poate doar daca tu chiar ai avea nevoie de el, adica sa se intample ceva crucial pentru viata ta, pentru evolutia ta, l-ai chema constienta si cu acordul Sinelui tau, atunci el, spiritul lui, ar putea sa revina, sa te sustina. Nu intotdeauna suntem gata sa primim ajutor. Prin unele experiente e necesar sa trecem singuri ca sa le traim plenar si sa invatam lectia intens. Asta doar daca nu ar fi incarnat deja. Dupa ce ne incarnam, nu ne intalnim cu cei dragi decat in trup, si foarte des nici macar nu ne recunoastem unii pe ceilalti. Doar avem sentimentul acela de familiaritate de care spui si tu : te cunosc de o viata. Stiu ca ti-e dor de el, e normal sa iti fie dor de cei dragi plecati. Dar lasa planul pe care l-ati facut impreuna sa decida cand o sa va revedeti. Sinele tau, spiritele vostre, Universul…stiu mai bine cand e momentul. Iar cand e momentul sa va reintalniti, nimic nu va sta in cale.
      O sa multumesc si eu mai departe, caci lumina vine prin mine de mai sus!🙂 Te pup

      Like

  8. Buna draga mea ……..,as avea atatea sa-ti spun ca nici nu stiu cu ce sa incep.Sant foarte fericita ca ne-am intalnit si putem sa vorbim.Vezi ce frumos e acuma dupa ce ai trecut toate astea si le poti vedea cu alti ochi,la poti intelege ai invatat ceva din ele si mergi mai departe,oricat de greu a fost si oricat de mult ai plans sau ai simtit o durere adanca in suflet.Stiu cum e am trecut si eu prin asat si nu-mi pare rau deloc de toate circumstantele care au fost si inca sant in viata mea ,privite dintro perspectiva dramatice iar din alta super super bune si potrivite exact asa cum trebuie pentru curatarea mea si faurirea cai pentru ascensiune,de care uni nici macar nu sant constienti ba din contra ar fi gata sa te inchida si la nebuni,de aceia toata lumea trebuie sa inteleaga,ca tot ce se intampla nu este nimic la voia intamplari nimic nu este intamplator si totul este foarte bine pus la punct ,chiar de noi inainte de a ne naste exact pentru asta sa experimentam,si sa avem posibilitatea sa ne trezim ,trebuie sa inbratisam cu drag toate intamplarile din viata noastra pentru ca trebuie sa stim ca ele se intampla cu un scop anume pentru binele nostru cel mai inalt cu toate ca daca vedem asat cu ochi fizici sar putea sa fie un dezastru ,dar daca reusim sa ne trezim si vedem asat cu ochi spirituali is ne dam defapt seama ca la nivel inconstient noi ma programat toate astea esact asa cum trebuie sa se intample toate la momentu potrivit nu ne mai ramane decat sa ne umplem de bucurie ,sa devenim constienti de viata noastra is santem capabili atunci sa ne stopam karma si sa devenim co-creatori,sa fim un canal de lumina pentru noi si pentru cei din jurul nostru.Cred ca am trecut si eu prin purificare am chinuit si eu vreo 2 3 ani dar acum sant constienta si sant pregatita sa devin un co -creator al vieti mele.Sidaca o sa mai am in fata mea karma de curatat sper sa seusesc sa o trec cu brio.Vezi tocmai de asta avem nevoie uni de alti pentru ca inpreuna santem mai puternici.Acum despre tine,sigur suta in mie poti sa fi cea din viitor depinde doar de tine sa-ti doresti asat si sa nu-ti mai pui singura piedici,ai vazut Inelia ea stia de la inceput cine e si de ce avenit aici si ce are sa faca si asta a facut si e bine mersi,Tu de ce iti pui singura atatea piedici pentru ca ai avut o mare sansa sa ai niste revelati sa sti sigur cine esti si de ce esti aici si ce rol ai de indeplinit.Nu trebuie sa -ti mai faci grizi de nimica absolut trebuie doar s afaci ce crezi ca e mai bine pentur sufletu tau si pentru binele tau cal mai inalt si toate celelante o sa vina de la sine,Nu stiu daca iti dai seama ce minunat este sa fi deja pe val si tot ce iti doresti si vrei sa faci se materealizeaza pur si simplu de la sine ca o intamplare o coincidenta sau o sincronicitate perfecta e minunat nici nu am cuvinte pur si simplu tot universu lucreaza in favoarea ta si devine totul asa de simplu si normal catotul sa decurga exact asa cum iti doresti tu sa fie fara nici cel mai mic efort doar cu gandul tau,Asta trebuie sa inteleaga toata lumea noi santem capabili sa ne formam singuri viitorul exact asa cum dorim noi,Pentru asat e necesar doar sa ne trezim si sa fim constienti sa avem incredere totala in Dumnezeu si restul vine totul de la sine.De la Sinele nostru cel mai inalt.sigur ca cineva care nu reuseste sa se schimbe in interior nu o sa ajunga niciodata sa traiasca astfel de stari,si noi nu avem responsabilitatea pentru alte suflete oricat de dragi near fi ,nu putem sa ajutam pe nimeni daca nu vor sa auda si se complac sa traiasac in negare,nu putem sa-i ajutam cu nimic deaia trebuie sa experimentam toate astea sa putem sa invatam sa ne putem detasa de cei dragi.Sa putem sa avem o iubire neconditionata indiferent de alegerea facuta sai iubim pe toti la fel exact asa cum ne iubeste si Dumnezeu pe noi pe toti si pe cei buni si pe cei rai.Te imbratisez cu drag si sper sa ajungem sa ne intalnim.Mi-ar face o bucurie mare pentru ca lumea asta o sa inceapa sa se dezbine intre 3D si 4D

    Like

    • Buna Viki, nu stiu…dar de cate ori primesc un mesaj de la tine e ceva special. Mi se deschide inima si ma bucur mult. Mai mult ca singur e o conexiune intre sufletele noastre.🙂 Iti multumesc pentru sfaturi, pentru cuvintele frumoase, pentru ca impartasesti gandurile si experientele tale cu mine, cu noi…Ai mare dreptate in tot ce spui. Si iti multumesc ca imi vorbesti. Inca am nevoie sa aud si prin altii ceea ce eu stiu deja, ca sa nu uit. Uneori mai uit…Te imbratisez cu drag! Maine postez si articolul despre intalnirea noastra.

      Like

  9. Draga Anca,
    Iti multumesc pentru acest articol. L-am gasit in lista mea de e-mailuri, nu stiu cum m-am regasit in lista ta de difuzare dar probabil ca asa trebuia🙂
    Apropo de lectii, si eu am trecut prin multe in ultimii citiva ani. Am dat drumul la atasamente : serviciu, casa, cuplu. Urmatoarea lectie a fost sa dau drumul iubirii conditionate (inclusiv iubirea de mama) si s-o inlocuiesc cu iubirea neconditionata. Mi-au trebuit citeva zile doar ca sa inteleg ce vroia sa spuna acest mesaj. Iar lectia cea mai recenta a fost sa dau drumul asteptarilor. Asteptam multe, dar in esenta asteptam sa primesc in 3D ceea ce consideram ca mi se cuvine ca urmare a nivelului de evolutie al sufletului meu – care este deasupra 3D. Asteptam inclusiv sa ascensionez mai repede decit majoritatea, fiind eu mai speciala, nu-i asa?
    Mi-am dorit aceste lucruri atit de mult incit am devenit vulnerabila si deschisa oricarui mesaj care-mi confirma aceste asteptari. Am ignorat deliberat conditia obligatorie ca sa primesc raspunsuri adevarate la intrebarile mele : sa fiu neutra, sa nu am asteptari si nici sa nu judec. Dupa care bineinteles ca a urmat caderea, cind am inteles ca dorintele mele nu au fost indeplinite asa cum si atunci cind le asteptam eu. Am ajuns in februarie la faza la care nu mai doream sa traiesc nici o zi in plus si in consecinta i-am cerut lui Dumnezeu sa ma ia la el, de preferinta imediat. Privind in urma pare distractiv si absurd, dar atunci eram foarte hotarita. Raspunsul lui Dumnezeu a fost simplu, iubitor si echilibrat, in contrast cu toate acele “mesaje” pe care le crezusem in ultimul timp. Nu eram inca pregatita pentru ascensiune, iar pentru a o putea completa era necesar sa mai ramin o vreme in trup – nu se stie cit si am fost sfatuita sa nici nu intreb timp de citeva luni – fiindca “nu sunt pregatita sa aud raspunsurile”.
    Nici eu nu ma simt acasa aici pe Pamint, dar am inceput in ultima vreme sa accept tot “pachetul” 3D, cu bune si cu rele. Nu putem sa le separam si sa culegem doar partea “buna”, asa cum de exemplu nu poti bea doar oxigenul din apa. Exersez cu sirguinta sa observ partile bune din “pachetul” 3D si sa ma bucur de ele cel putin cu aceeasi intensitate cu care observ si resping(eam) partile “rele”.
    Ar mai fi multe de spus dar acesta e blogul tau, nu al meu🙂
    Sunt alaturi de tine dar n-o sa ma rog pentru tine. Eu nu ma rog pentru nimeni si nici nu ma rog de nimeni. Ce fac este ca primesc si daruiesc lumina, iubire, bucurie, armonie. I le trimit pe toate Gaiei si le distribuie ea in continuare.
    Te pup.

    Like

    • Bine te-am gasit Cristina. Si eu iti multumesc pentru ca ne impartasesti povestea ta. Ma regasesc in ceea ce povestesti si cred ca noi toti de aici ne regasim. E si normal, acum, in vremurile astea, avem cam aceleasi lectii de invatat si acelasi tipar de evolutie. Vad si simt ca esti foarte constienta si puternica si stiu ca orice ar fi o sa treci peste orice mereu. Nu te grabi sa te ascensionezi, ceea ce urmeaza aici pe Pamant merita sa ramai sa vezi si sa traiesti!🙂 Apropo, eu sunt Diana, daca mie mi te adresai cu “Anca”🙂 Te pup!

      Like

      • Upsi!
        Imi pare bine de cunostinta, Diana🙂
        Uite ce se intimpla cind nu verific identitatea interlocutorului. Ca s-o iau sistematic : articolul tau mi-a venit pe mail de la Anca Revnic, de unde am dedus – in graba si superficial – ca ea era autorul. Bine si asa.
        Nu e nevoie sa publici acest comentariu.
        Apropo de ce spui, sa nu ma grabesc, da, vreau sa vad ce se va mai intimpla pe Pamint. Dar nu in orice conditii si de preferinta nu din 3D. E ca in bancul acela cu timpul care e relativ : 5 minute ti se par foarte lungi sau foarte scurte in functie de unde te afli fatza de usa de la toaleta (inauntru sau afara). Alt banc inrudit povesteste chiar si despre inventarea stepului de catre Stepan Stepanovici din stepa, care avea 10 copii si o singura toaleta🙂. Eu una m-am cam saturat sa dansez step in 3D.
        Ca sa revin la treburi mai serioase, nici nu doresc sa vad in direct ce se va mai intimpla in 3D dupa ce vor incepe sa apara zonele 4D/5D pe Pamint. Pentru ca am avut deja viziuni despre cum va fi. E suficient sa te gindesti la citeva filme horror pe care le-ai vazut deja. Deocamdata noi cei mai “rasariti” suntem amestecati printre ceilalti oameni si contribuim la ridicarea mediei vibratiilor de pe Pamint. Dar cind mare parte din cei “rasariti” vor migra spre zonele 4D/5D si/sau vor ascensiona, in zonele 3D vor ramine sufletele 3D sau mai joase intre ele, fara nimeni care sa mai ridice media sau sa echilibreze cit de cit energiile. Iti garantez ca nu va fi placut la vedere.
        Te pup si eu.
        Cristina

        Like

  10. daniella said:

    Totusi…revenind la intrebarea Alexandrei……cum ramane cum versetul din Biblie care spune “Omului ii este randuit sa moara o singura data, dupa care urmeaza judecata”.
    Sau nici Biblia nu mai detine Adevarul? pt ca atunci ma tem ca am ramas in aceasta lume fara busola.
    Intreb asta din grija pt sufletele noaste, care reprezinta pana la urma cel mai de pret lucru al nostru. Sa nu ne trezim la sfarsitul vietii ca ne-am aflat pe o cale gresita. Merita sa intoercem lucrurile pe toate partile, nu?
    Daniela

    Like

    • Daniela, Biblia a fost modificata grav din pacate. A devenit instrumentul de manipulare al Bisericilor si in delungul a doua mii de ani pasaje intregi au fost ascunse, scoase, modificate…Crezi ca daca omul ar fi crezut dintotdeauna in reincarnare si ar fi stiut ca pacatele nu sunt decat greseli din care se invata si ca este iertat pentru ca de fapt totul face parte din evolutia lui, bisericile ar mai fi existat? Ar mai fi facut bani inchizitia din pacate si ar mai fi fost preotii din ziua de azi bogati si grasi? Biserica a fost mereu o institutie care s-a luptat sa traiasca si a recurs la metode care ne-au privat de adevar. Dovezi sunt destule. In Biblie e adevar, dar trebuie sa stii sa citesti cu sufletul printre randuri si sa o interpretezi corect.
      Bine faci ca intorci lucrurile pe toate partile. Niciodata nu e bine sa credem in ceva orbeste daca avem indoieli. Indoielile sunt imboldul care mereu ne duc tot si tot mai aproape de adevar pentru ca ne stimuleaza sa cautam si sa nu ramanem in ignoranta.
      Te imbratisez!
      Diana

      Like

    • Mariana said:

      Daniella, simt nevoia sa comentez si eu la cele spuse de tine, ca una care a avut mult de furca cu ceea ce ne-au facut sa credem: “judecata lui dumnezeu”. Nu. n-am gresit, am scris dumnezeu cu d mic pentru ca acela care judeca e dumnezeul pe care l-am inventat noi, Dumnezeu nu judeca pe nimeni, Dumnezeu ne iubeste absolut neconditionat, ne respecta alegerile, ne sustine in absolut tot ceea ce ne dorim (chiar daca nu sunt aliniate cu Voia Lui), Dumnezeu stie si vede ca suntem perfecti in esenta noastra si in tot ceea ce experimentam. Cei care ne judecam suntem noi, judecata e un termen pe care noi am decis sa-l experimentam si ca sa justificam o prostie i-am atribuit-o lui Dumnezeu. E nedrept si meschin sa facem asta. De mic copil am fost rupta intre ceea ce simteam ca e adevarat in legatura cu asta si intre ceea ce mi se spunea ca ar fi. Au urmat ani intregi de cautari si de indoieli pana cand am decis sa merg pe ceea ce credeam eu si nu pe ce mi se spunea. Nu se poate ca Dumnezeu sa ne judece, am venit pe acest pamant sa reusim, nu sa dam gres, tot ceea ce ni se intampla e pentru a reusi sa facem ceea ce ne-am inteles impreuna cu Dumnezeu inainte de nastere si El ne sustine total in vederea reusitei. In acest context, te intreb, de ce ne-ar judeca? Ce motiv ar avea sa o faca? Absolut nici unul. Poti sa judeci pe cineva doar atunci cand te astepti ca el sa nu reuseasca si cand il consideri din start incapabil. Atunci cand stii ca e capabil si stii ca are toate datele ca sa reuseasca nu ai cum si de ce sa-l judeci. Iar ceea ce religiile (in totalitatea lor) numesc pacat este doar materializarea si experimentarea unor frici. Poti sa judeci doar atunci cand consideri ca un om e mai bun decat celalat. Expresia “mai bun” e o alta prostie pe care noi am inventat-o. Gandeste-te ca ai avea miliarde de copii, ti-ar trece prin cap sa spui ca unul e mai bun decat altul, sau i-ai vedea pe fiecare cum merge pe drumul propriu folosind diferite calitati care i-au fost date? Un alt aspect, fundamental i-as zice: religiile sustin ca neamul omenesc a fost nascut din pacat………….of………..Pai de ce , ce motiv ar fi avut Dumnezeu sa ne faca din start sa pornim cu o problema, sa caram in spate un lucru mult prea mare fata de puterile noastre (i-ai lega de picioare unui nou nascut un bolovan de o tona? – nu cred)? Decat daca ar fi fost un Dumnezeu rau a carui intentie initiala ar fi fost sa ne chinuie si cum eu, dupa ce m-am gandit la aceste lucruri, am concluzionat ca nici vorba, Dumnezeu nu poate fi asa cum ni-l descrie religia, rezulta ca nici omul ( nu-ti dai seama ca e un lucru gresit sa te strduiesti sa convingi oamenii ca s-au nascut rai si cu o problema a carei solutie nu se afla la ei?) nu poate fi rau, nu are cum. Ei, in acest context judecata nu-si mai are locul, pur si simplu nu se mai potriveste si realizezi ca, de fapt, noi l-am creat pe dumnezeu dupa chipul si asemanarea noastra si a unor povesti in care ne-a placut pana acum sa credem. Si cum, nu dumnezeu a fost creat dupa chipul si asemanarea omului ci invers, Dumnezeul cu D mare nu judeca si nu ne-a trimis aici sa ne pedepseasca si sa ne demonstreze cat de rai si pacatosi suntem.

      Like

  11. buna draga mea Diana acum iti stiu si numele ai un nume frumos,pot sa-ti spun ca m-am bucurat foarte mult cand am dat de blogu tau si aveam placerea sa vad ce ai sa ne mai spui din inspiratile tale,dar de fiecare data cand vroiam sa-ti trimit mesaj imi venea si mie asa pur si simplu sa-ti spun toate astea probabil ca si tu aveai nevoia sa auzi,cea ce aveam eu sa-ti spun,probabil ,si ar fi frumos sa existe o conexiune intre sufletele noastre probabil asat o sa simtim mai bine daca o sa avem sansa sa ne intalnim.Acum pentru doamna Cristina daca a avut viziune si stie cum va fi sau cand va fi de ce nu ne spune si noua si tine numa pentru ea sa stim si noi la ce sa ne asteptam.sau toate astea o sa se intample dupa ascensiune si atunci oricum nu vedem nimica.Dar oricum foarte multa lume de pe pamantu asta nu sant inca pregatiti pentru 4D 5D si o sa fie rau de ei dupa aia asta o spun multa surse.partea cea mai proasta este ca multi nu vor sa creada asa ceva si nici nu incearca sa se schimbe,si noi nu putem face nimic pentru ei deasta a trebuit sa invatam si sa experimentam detasamentu,sa nu suferim mai mult sa intelegem tot in aprofunzime..Si eu te imbratisez cu mult drag.

    Like

  12. POP MIHAELA said:

    Draga mea sunt pentru prima data pe blogul tau. Cert este ca esti uluitoare si divina. Am citit ultimile tare revelatii si m-am regasit pe mine. De ani de zile sunt incorsetata la un serviciu la STAT ( sunt asistenta medicala de laborator intr-un mare spital din IASI).Nu am nimic comun cu acest job …… nu are rost sa intru in amanunte ….stiu atat ca de cateva luni nu vreau sa ma mai duc la serviciu. Nu mai pot , nu mai vreau si nici nu mai am de ce. Am ajuns la un nivel de evolutie incat nu mai vreau sa fiu marioneta nimanui. STIU ATAT DE MULTE INCAT AM AJUNS SA NU MAI STIU NIMIC……….nu stiu daca am nevoie de sfaturi sau pur si simplu trebuie sa ma ASCULT. Atat pentru seara aceasta…. Printre altele sunt si clarvazatoare …. OK ! Poate vrei sa-mi dai un sfat poate nu…. MIHAELA POP . Iti urez noapte buna

    Like

    • :)) ce draguta si dulce ai fost in felul tau de a povesti asa pe fuga cateva idei. Ti-a iesit de minune, oricum am inteles ce vroiai sa spui, cum te simti, ce doresti. Pai, draga mea Mihaela, ce mai astepti? Iesi la lumina, schimba-ti viata, schimba-ti jobul, arunca-te cu mare curaj inainte pentru ca sigur Universul sta sa te prinda! Cand ajungi in starea in care esti tu, ce semne mai vrei ca sa pleci, sa mergi mai departe? Asculta-ti inima! Si sa stii ca da, cu cat stim mai multe, cu atat realizam ca stim mai putine…asta constient. Pentru ca de fapt, la nivel subconstient, energetic subtil sau la nivelul constiintei divine care e in noi, cum vrei tu sa vezi, stim TOT. Tot ce este si ce va fi. Nu iti face griji, daca te poti conecta cu Sinele tau, vei avea acces la orice informatie esti pregatita sa aflii. Interesant ca esti clarvazatoare🙂 As vrea sa imi spui mai multe despre asta, daca vrei desigur.🙂 Te astept sa imi raspunzi si sa ne cunoastem mai bine! O noapte buna si o calatorie fructuoasa in visele de la noapte!

      Like

  13. Scumpa Diana, am citit ce ai scris in acest articol si crede-ma parca as fi trait eu acele stari. Doar ca la mine e altfel si tu stii asta, o mama care nu crede si un iubit care vrea sa ma schimbe. Un timp nici n-am mai citit nimic pentru ca eram cu el…dar noaptea, in visele mele, vorbeam cu tata, eram fericita! Cred ca are dreptate persoana care a zis ca ne-am nascut intr-o familie asa pentru ca trebuie sa ii invatam si pe ei ce inseamna iubirea. Te pup si te iubesc foarte mult!

    Like

  14. cristina said:

    multumesc din suflet, Diana! a venit ca un mesaj de la Dumnezeu, acest articol! multumesc ca te-am descoperit!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: