Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Archive for August 5, 2012

O zi in pace

Dragii mei,

Iata ca ne revedem cu bine dupa ziua de ieri. Sincer sa va spun, am avut mari emotii ca elitele mondiale vor organiza ceva socant, ca vor face vreo prostie cum ar fi un atentat cu bomba sau altceva mai grav, si ca lumea noastra isi va pierde pacea, cazand in conflicte armate si stare generala de panica.

De 3 zile m-am rugat fara incetare sa nu se petreaca nimic rau pe data de 4 august. Multe semne o indicau ca fiind data in care planurile masonice se vor pune in aplicare in fata unei intregi omeniri.Ieri am intrat intr-o rugaciune profunda care s-a transformat in transa si apoi am iesit din corp. Am avut viziunea a sute de mii de fiinte de lumina care din toate colturile Universului sustineau energetic planeta Pamant, eu aflandu-ma in afara planetei – sub forma de spirit liber expandat – si privind cum Terra straluceste in valul de lumina protectoare ce o inconjoara. Era o imagine care iti rapea rasuflarea, o imagine magic de frumoasa in care noi toti din Univers cream un fel de cocon pentru Terra. Ne-am rugat apoi toti intr-un singur gand, intr-o singura voce, si am cerut Gaiei sa fie puternica si sa sustina energetic si ea din interior planeta. Am rugat oamenii de pe Pamant, adresandu-ne constiintelor lor, sa raman calmi, in pace, si sa isi aminteasca adevarul.

Apoi ne-am adresat tot intr-un glas fortelor intunecate de pe Pamant: le-am spus ca e timpul sa renunte, ca cel mai bine e sa plece si sa capituleze pentru ca oricat rau ar mai face, ascensiunea celor de pe Pamant e inevitabila si eforturile lor sunt in zadar. Le-am precizat ca pentru binele lor, ii rugam sa nu produca nicio catastrofa nici ieri si nici in zilele ce vor urma.  Un val de energie, asemanator valurilor marii, mergea pe suprafata Terrei si parea sa o curete, sa o mangaie, sa o faca mai puternica. Apoi, fiecare din noi a luat planeta Terra si si-a pus-o in centrul fiintei sale, zicand: Terra e in centrul inimii mele, iar in inima mea e lumina; nimic nu poate atinge Terra, caci ea este protejata. Apoi am revenit in trup cu o senzatie minunata de forta interioara imensa, cu o frumoasa senzatie ca stiu cine sunt si ca tocmai am reunit un mare consiliu al Luminii, care a adunat fiinte din tot Universul. O pace adanca era in inima mea si in spiritul meu si teama ca ceva se va intampla imi disparuse.

Atat stiu eu ca s-a intamplat ieri. Mai departe, nu pot sa va spun nimic.

Nu stiu nici eu daca materialele care au circulat pe internet in ultimele luni urmau sa fie puse in aplicare ieri cu adevarat si sa apara deasupra Londrei vreo nava spatiala – holograma. Nu stiu daca intr-adevar semnele din lanuri, simbolistica masonica a Jocurilor Olimpice si predictiile diversilor cautatori ai adevarului, urmau sa se adevereasca printr-un atentat. Nu stiu daca toate astea erau adevarate si daca ieri au fost evitate. Stiu doar ca ieri Terra a fost sustinuta energetic enorm si ca noi toti lucratorii in lumina am transmis un mesaj clar.

Azi e o zi frumoasa, calma si pasnica pentru majoritatea colturilor Lumii ( din nefericire inca avem zone ale lumii in razboi sau sub ocupare armata 😦 ). Ii multumesc lui Dumnezeu si tuturor lucratorilor lui pentru aceasta zi in care putem sa ne vedem de vietile noastre netulburati. Sunt fericita ca nu am avut ocazia sa imi fac griji, sa ma intristez sau sa sufar in urma a ceea ce s-ar fi putut intampla ieri.

O parte din mine tot isi doreste timid ca ceva vizual sa se fi intamplat, pentru a avea o dovada palpabila, vizibila a  unei pacaleli printr-o holograma reprezentand extraterestrii ajutandu-ne. Atunci as fi putut spune sigur: da, e clar ca ei au planuri sa ne amageasca, pentru ca am vazut cu ochii mei ce au facut. Atunci, am fi stiut cu totii clar ca ceva se petrece si conspiratiile nu ar fi ramas sub semnul intrebarii. Insa ramanem in continuare intr-o anumita tensiune, sperand ca orice plan ar avea, sa esueze si noi sa evoluam in pace si armonie. Bineinteles, daca planul lor ar fi fost aplicat, costuri mari ar fi fost simtite: multi oameni panicati, multi oameni terifiati, multi oameni amagiti – si prin urmare, multe energii joase ar fi mentinut planeta intr-o stare vibratorie apropiata de 3D.

Dar, azi e o zi frumoasa si cei de Sus ne privesc si ne sustin energetic. Ce poate fi mai reconfortant de atat? Sunt fericita ca am ocazia sa imi continui viata in pace.

Putem sa rasuflam. Haideti sa fie azi o zi a recunostiintei cand ne amintim sa imbratisam si sa sarutam, sa mangaiem, sa daruim, sa iertam si sa ne reunim cu cei dragi, recunoscatori ca inca traim intr-o lume linistita si ca avem ocazia de a petrece o zi frumoasa cu ei. Si sa incercam pe cat posibil sa multumim in fiecare zi pentru pacea din vietile noastre, deoarece suntem binecuvantati sa nu traim pe un teritoriu in conflict armat.

O zi minunata si plina de iubire va doresc!

Va iubesc,
Diana

Tag Cloud