Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Uitandu-ma la acest clip absolut minunat, am realizat poate pentru prima data, profund, cat miracol, cata frumusete si cata munca stau la baza intruparii noastre ca oameni. Privind cu toata fiinta mea acest clip, nu pot sa nu observ cum micutii spermatozoizi au un tel suprem si pleaca intr-o calatorie pentru a isi atinge acest tel. Cum viata lor este o calatorie pentru a se uni cu ceva ce nu au cunoscut niciodata dar catre care stiu in adancul constiintei lor ca trebuie sa alerge! Cum isi ating desavarsirea atunci cand se unesc cu ovulul necunoscut, misterios, dar care ii primeste de parca au ajuns acasa. Si din aceasta unitate ceva mai mare decat cele doua celule insesi ia viata, o forma de viata superioara, suprema, un nou inceput: omul. Si cred ca ramanem intreaga noastra existenta marcati de dorinta de neoprit a spermatozoidului de a ne uni cu ceva dincolo de intelegerea noastra, de a ne intoarce acasa, de a ne regasi jumatatea, de a ne darui si de a ne transforma in ceva mai mare decat ceea ce deja suntem. Precum sus asa si jos, e o regula in Univers. Si simt ca undeva in toata povestea micului spermatozoid care se grabeste catre ovul, care isi gaseste implinirea si iluminarea si prin reintoarcerea in Unitate atinge absolutul care l-a chemat mereu, exista un adevar pe care il pastram si il continuam si apoi, ca oameni, si dupa ce trecem de stadiul de oameni. Cautarea absolutului…reintrarea in unitate…devenirea intr-o noua forma de viata…In micul univers din corpurile noastre, celulele noastre sunt indivizi cu misiuni si teluri si scopul lor suprem este sa ne ajute pe noi sa exista si sa sustina viata in echilibru. Mai sus, totul se repeta. Noi suntem gazda unui univers interior in care micuti indivizi lucreaza impreuna adunati de energia vietii, nascuti din iubire, iar la randul nostru, noi insine lucram impreuna tinuti la un loc de o energie divina, intr-un univers imens. Univers in Univers in Univers…Incep sa cred ca Viata este structurata ca o papusa Matroska. Celulele noastre lucreaza impreuna si fac posibila aparitia unui om in pantecul mamei si astfel un nou spirit isi gaseste gazda. Totul este realizat printr-un mecanism absolut perfect, sublim, divin…Erorile sunt rare,si nici cand se intampla nu cred ca sunt pure erori, ci bagaj karmic. Imi vine sa plang de recunostiinta pentru celulele mele, pentru corpul meu, pentru frumusetea cu care ele s-au format si au muncit pana acum pentru mine. Imi dau seama de micul univers din mine care are o forta enorma si imi dau seama ca eu sunt suma acestor celule care formeaza universul meu fizic interior. Inseamna ca si eu am forta lor, frumusetea lor, perfectiunea lor si puterea de regenerare si vindecare. Si ma mai gandesc la un lucru, privind acest clip: micutele celule ce se intalnesc pentru a da viata omuletului din pantece, cred ca telul lor este tot ceea ce exista, este desavarsirea, absolutul si mai departe de aceasta misiune purtata in constiinta lor nu cunosc. Dar ele dau totusi viata unei forme mai mari de existenta, cu un nou scop si o noua misiune : omul. Apoi, micutul bebe sta in burtica si probabil crede ca asta e tot ceea ce exista: pantecul mamei. Probabil senzatia lui este ca acesta este Universul, tot ceea ce exista, adica…ce ar putea fi mai mult cand el nu a cunoscut mai mult…inca?🙂 Cred ca aceeasi este si povestea omului dupa nastere. Traieste iluzia ca ceea ce vede si cunoaste este tot ceea ce exista si ca…daca isi atinge absolutul, iluminarea, desavarsirea…sau un tel superior, a ajuns la linia de final si…dincolo de asta nu isi poate inchipui ce mai urmeaza. Dar…asa cum i se dovedeste spermatozoidului si cum ajunge sa vada si copilul…exista altceva dincolo, ceva…mai maret!🙂 Este o intreaga calatorie! Luam fiinta din Dumnezeu, ne nastem pe pamant dintr-o scanteie ivita intre parintii nostri care isi unesc trupurile si celulele pentru a ne concepe, ne intregim din unirea unui spermatozoid ambitios cu un ovul receptiv, ne dezvoltam prin munca asidua a celulelor noastre pana cand devenim un OM, ne nastem si urmarim o viata intreaga un tel suprem, ne reintoarcem in Dumnezeu….si mai departe poate o luam de la capat, sau….poate cine stie ce altceva urmeaza??🙂 E absolut minunat!
Imi dau seama cat de perfect si de pretios este trupul meu si il iubesc si respect pentru ca el reprezinta munca asidua a unui intreg Univers interior!
Bucurati-va de clip! Va imbratisez cu dragoste!
Diana

Comments on: "Inceputul calatoriei umane" (3)

  1. Felicia said:

    Multumesc:).

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: