Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Archive for the ‘Energie si esenta’ Category

Asumarea rolului tau

Dragii mei,

Ca orice spirit in calatoria sa prin Univers, mai exista si momente in care ne dorim sa fim singuri, sa meditam, sa intelegem, sa ne cunoastem mai bine, sa procesam si sa integram informatiile si intamplarile din viata noastra. Intr-o astfel de perioada ma aflu eu de aproximativ 3 luni. Spunand “3 luni” nu imi vine sa cred ca deja suntem in martie. Ati observat cat de rapid trece timpul anul acesta? Este uimitor. Compar zilele de acum cu cele de cand eram copil si simt ca atunci o zi valora cat doua zile actuale. Dar timpul trece mai repede pentru ca si evolutia noastra curge mai repede. Avem posibilitatea sa ne echilibram, sa ne videcam si sa avansam in cunoastere mult mai repede decat au facut-o generatiile anterioare. Timpul se scurteaza din ce in ce pana cand…intr-o zi nu va mai fi. Pentru cineva complet ancorat in material si inconstient de latura sa spirituala, poate este o situatie nedorita…adica zilele trec, nu apuca sa faca ceea ce si-a planuit, timpul cu cei dragi este mai scurt…poate fi motiv de frustrare! Dar daca esti mai aproape de latura ta divina, timpul nu prea are mare relevanta, mai ales pentru ca traiesti in prezent continuu. Insa daca esti constient de ambele naturi ale tale, cu cat trece mai repede timpul pe Pamant, cu atat te reintorci mai repede Acasa. Eu am o senzatie bizara ca, cu cat timpul este mai rapid, cu atat ma expandez eu in constiinta mai mult.

In ultimele luni, am evoluat enorm. Am ajuns sa inteleg si sa cunosc anumite situatii pe care inainte nici nu le puteam accepta, sau concepe, dar apoi sa le integrez si sa invat din ele! Bineinteles, evolutia mea a fost cu un anumit pret. Am avut si momente de depresie, si momente de incrancenare, si suferinta, si insingurare, si multe conflicte interne si externe. Insa acestea toate au dus in cele din urma la efecte pozitive. Am eliberat blocaje mentale si fizice si inca ma straduiesc sa rezist facand asta in fiecare zi. Partea oarecum ” neplacuta” in acest proces este toata suita de stari si ganduri prin care treci atunci cand te cureti. Te urci practic intr-un montagnerousse cu buna stiinta, dar nu iti imaginezi cat de abrupte sunt pantele niciodata, dar nici cat sunt de inalte culmile. Ideea este ca se compenseaza totul. Cum s-ar spune, dupa furtuna rasare soarele mereu – si, oh, ce mai soare! Este naucitoare aceasta calatorie prin care trec omul si spiritul uman in ultima perioada. Cand esti zeu infloritor si te simti puternic, cand esti umil cersetor si cari sacosele trecutului.

In toata aceasta perioada, m-am intrebat de zeci de ori: unde imi este liberul arbitru? Simt ca multele decizii pe care le-am luat au fost luate de o alta versiune a mea, supradimensionala, de o forta puternica din mine, care nici macar nu mi-a cerut parerea. In unele situatii pur si simplu ma simt luata de val si dusa undeva unde nu prevedeam sa ajung. Si este bine, sa nu ma intelegeti gresit! Bine, chiar daca drumul este uneori anevoios si plin de constientizari dureroase, destinatia este intotdeauna buna! Insa naucita, ma intreb: eu, Diana, am avut si eu ceva de spus in toata treaba asta? Probabil ca nu. Si probabil pe buna dreptate. Pentru ca daca ar fi dupa mine, m-as fastaci doua sute de ani la marginea prapastiei agatandu-ma de toate blocajele mele dragi si ezitand, in loc sa ma arunc cu incredere in abis si sa vad ca – uite mai, tot pe moale am cazut. Daca ar fi dupa mine, as orbecai prin intuneric cu lanterna constiintei mele inca limitate. Dar vedeti, vine mereu forta asta mai mare decat mine, pe care putem in mod egal sa o numim “destin”, “sine superior”, “soarta”, “plan divin” sau “dumnezeu”…si ma impinge din spate fix in abisul ala care pe mine ma sperie. Abis = nou = necunoscut. Si cad, si ma zbat si urlu, si ma dor toate legaturile rupte cu trecutul si cu iluziile in care am trait, ma dor ca atunci cand iti zmulgi parul din cap, sau inima din piept, si strig dupa ajutor, si urasc forta care m-a impins – ca uite, eu acum tot cad si nu ma opresc si uite ce intuneric e si cat ma doare! si e frig si sunt singura – ca de obicei cand cazi, tre sa cazi singur! si trec prin iad de o mie de ori, inainte sa… cad pe moale.  Pentru ca da, de fiecare data cad pe moale. As prefera o scara, sa cobor pe ea, daca tot pe moale ajung, insa nu se poate. In vremurile astea, mi-ar lua vreo 3 vieti cu scara, si as pierde timpul. Trebuie sa tin ritmul, trebuie sa invat si sa simt prin ce trec ceilalti oameni, pentru ca am venit sa ajut, sa sustin. Si cum poti ajuta daca nu intelegi? Poti sa vorbesti in gura mare despre un lucru despre care habar nu ai? Nu prea poti. De cand am aflat ca sunt venusiana si am venit sa ajut, m-am intrebat de cateva ori – pai si atunci, de ce trebuie sa sufar si sa trec si eu prin tot procesul asta? Nu se poate fara? Si am primit raspunsul: cine intelege suferinta si efortul unui om, este capabil sa il ajute. Trebuie sa fii cu un picior in groapa langa el, si cu un picior sus, bine proptit, altfel nu reusesti sa scoti pe cineva la lumina. Sa fim amandoi jos nu se poate, ca e lupta pierduta. Sa fiu eu sus, iar nu se poate, pentru ca omul inca nu intelege ceea ce vine din alte lumi decat el si vorbeste alte limbi. Asa ca iata-ma. Experimentand tot procesul, de buna voie, ca asa am hotarat candva, cand m-am “inrolat”.

Lectia prin care trec momentan, este “Asumarea rolului propriu”.

Am inteles ca multi oameni inca traiesc neasumandu-si rolul propriu. Inca se ascund sub identitati sociale comfortabile sau, chiar si chinuitoare – pentru ca unii adora pozitia de victima. Sau pur si simplu stiu care le este rolul dar le este frica sa si-l asume. Sau, alt pur si simplu, sunt deconectati de la Sursa si au uitat rolul, nu stiu care este si umbla confuzi prin aceasta existenta. Daca va uitati  in jur, cred ca puteti sa numiti si voi cativa cunoscuti care nu isi asuma rolul pe acest Pamant. Sunt acei oameni care mereu tristi, se intreaba ce au de facut cu viata lor, care sunt nemultumiti profund de locul unde lucreaza, care simt ca si-au ratat viata, care nu isi exploateaza talentele, care mor cu fiecare zi ce trece, acumuland frustrari si depresie – singurele “averi” cu care vor parasi aceasta lume, carandu-le – bietii- cu ei in viata urmatoare. Dar stiti, nu este obligatoriu sa fie asa.

Ne-am invatat sa traim in frica. Frica, este opusul iubirii. Noi suntem spirite nascute din iubire, materia noastra prima din care suntem facuti este energia iubirii. Si experimentam o viata in frica. Frica este subtila, se furiseaza tacuta si perversa in inima si pleaca cu greu. Nu trebuie sa iti tremure genunchii sau sa fii speriat ca sa iti fie frica. Frica inseamna si cand, desi iti auzi chemarea sufletului, alegi sa iti inchizi urechile si ochii si sa mergi in directie opusa. Frica inseamna si cand esti agresiv pentru ca cineva are alta viziune decat tine. Frica inseamna si cand te uiti la televizor un weekend intreg in loc sa te dezvolti si sa socializezi. Frica inseamna toate acele lucruri marunte pe care le faci, intorcand spatele lucrurilor marete pe care le-ai putea face cu viata ta. Este frica de a iti asuma propria fiinta.

Propria ta fiinta nu esti tu, Maria sau George, care esti manager sau operator PC, care ai 3 copii si 2 pisici, un apartament si niste parinti, o scoala terminata si mancare de facut diseara cand ajungi acasa, sau de platit factura la curent. Acestea sunt identitatea ta sociala si lucrurile pe care le detii sau care fac parte din rutina ta. Sunt masca pe care o porti, ascunzand sub ea soarele care esti. Imagineaza-ti un bec. Care lumineaza puternic. Daca pui peste el o esarfa neagra, becul nu lumineaza mai putin, el tot acolo este. Insa lumina lui va fi asa de slaba incat efectele produse in jurul sau vor fi aproape insesizabile. In loc sa luminezi lumea in care traiesti si sa fi suport si pentru cei din jurul tau, ti-ai ascuns lumina sub valul falsei tale identitati. Bineinteles, este normal sa avem o identitate umana. Este normal sa avem un nume, o familie, niste posesiuni si o istorie. Sunt necesare pentru a trai complet aceasta experienta. Insa cei mai multi oameni, se multumesc cu atat. Un nume, o scoala, o familie, un job pe care il detesta si care este cauza depresiilor, si o rutina zilnica. Am ajuns sa credem ca destinul omului este sa se casatoreasca si sa faca copii. Bineinteles, este si aceasta o parte – O PARTE – din misiunea unora. Dar nu este tot ceea ce pot face. Ma intristeaza cand aud oamenii spunand mandri si cu un aer de “am facut tot ce se putea face”, atunci cand ii intrebi ei ce au facut cu viata lor: ” Am facut doi copii!”. Sau cand se lauda, ei, cu reusitele copiilor lor…ca si cum ar fi ale lor. Unii dintre noi isi traiesc viata prin altii si mor incet-incet, ofilindu-se. Se mint ca au o viata infloritoare, pentru ca au casa, sot/sotie, copii, serviciu si au pus bani deoparte pentru concediu. Si doar ei stiu cum se simt, cand seara, cand se face liniste si toti dorm, in sfarsit pun capul pe perna si cad mastile.

Un mare adevar pe care trebuie sa il constientizam, este ca: desi am venit aici impreuna si ne sustinem, ne ajutam sa evoluam, noi oamenii, ca spirite, suntem individual in calatoria noastra, si avem datoria sa ne implinim misiunea. Avem datoria sa ne asumam rolurile in vietile noastre. Ne pierdem pe drum adesea. Ne ratam vocatiile si ne integram in sange identitatile false, zabovind prea mult in situatii si ganduri care ni se par satisfacatoare, dar sunt cu mult mai departe de extazul spiritual la care avem toti dreptul.

Si eu ma pierd uneori pe acest drum. Greseala pe care o fac este sa ma reduc la a fi doar umana. Ma preocupa grijile materiale, relatiile cu familia, lipsurile, si uit ca daca as fi macar putin mai aproape de natura mea divina, toate aceste frustrari nici macar nu m-ar atinge, pentru ca le-as intelege. As stii ca sunt necesare, as vedea imaginea de ansamblu si as accepta.

Acceptarea este o parte foarte importanta in procesul de asumare a rolului tau. Cand incetezi sa lupti impotriva curentului, sa te lasi dus de valurile vietii, sa spui “DA” inloc de “NU”, sa iti invingi fricile in loc sa le alimentezi, sa te iubesti cu tot ceea ce reprezinti in loc sa iti negi si ascunzi “defectele”, cand poti sa vezi de ce “persoanele care iti fac rau” sunt in viata ta si ce lectii valoroase iti dau, atunci esti pregatit sa accepti. Acceptarea inseamna sa intelegi profund si deplin ca daca ceva se intampla in viata ta, este pentru ca era menit sa se intample asa ci nu altfel. Dar ca ai puterea sa iti determini prezentul si viitorul, sa iti creezi realitatea si sa influentezi intreg Universul prin energiile pe care le emiti. Ca sa poti sa incepi sa primesti, trebuie sa stii sa accepti.

Accepta ce ai acum, ca sa poti primi mai mult. Accepta familia pe care o ai, dar seteaza tu limitele relatiei cu ei, astfel incat sa nu mai creada ca au dreptul sa te invadeze si sa te guverneze. Accepta relatia pe care o ai, ti-a adus multe lectii, dar propune-ti sa o imbunatatesti prin deschidere, comunicare, egalitate, corectitudine, iubire, daruire…sau sa va eliberezi pe amandoi daca va tineti pe loc. Accepta lipsa abundentei in acest moment, dar constientizeaza ca esti deconectat de la Sursa si ca detii mijloacele pentru a repermite abundentei sa curga in viata ta. Toti ne-am nascut bogati, dar undeva pe drum am pierdut codul de la seif. Accepta ca esti bolnav acum, dar hotaraste-te ca aceasta este ultima data cand vei mai fi, pentru ca starea ta adevarata este cea de sanatate si ti-o vei redobandi negresit. Accepta ca simti asa cum simti acum, dar stii in adancul tau ca poti sa iti imbunatatesti starea de spirit si viata, doar daca vrei. Accepta ca este sfarsitul unui drum, dar ridica ochii si vezi noul inceput de drum si promite-ti sa tii minte lectiile invatate din cel anterior. Accepta ca te doare, consuma durerea, vezi ce iti spun vocile ei, dar intra adanc in inima ta si fa curat ca sa arunci vechiturile care nu mai sunt necesare si sa gasesti vointa undeva ascunsa pe acolo. Accepta ca nu ai reusit de data asta, dar intelege ca tocmai pentru ca nu ai reusit azi, esti mai intelept si mai determinat sa reusesti. Accepta ca sunt in jur oameni diferiti si ca iti afecteaza viata momentan si planeta pe care traiesti, dar adu-ti aminte ca ai fost si tu candva ca ei si ca au fost lectii prin care a trebuit sa treci ca sa evoluezi si multumeste ca si ei evolueaza chiar acum. Accepta ca te-ai nascut in acest corp si nu in altul si gandeste-te cate situatii benefice ti-a adus corpul tau,pe care le-ai fi ratat daca aveai alt corp. Nimic nu este intamplator. Corpul tau este oglinda interiorului tau. Schimba-ti atitudinea, gandirea, starea de spirit, si vei radia.

Orice aspect din viata ta iti produce furie, frustrare, nemultumire, frica, negare, regret, dorinta de a te ascunde, vina, durere, trebuie acceptat si integrat. Adica este necesar sa intelegi ca acel aspect exista in viata ta nu intamplator si ca sigur ai o lectie de invatat din el. Dar lectia o inveti detasandu-te si privind obiectiv imaginea de ansamblu. Facand eforturi considerabile sa vezi si lucrurile bune care au reiesit din acest aspect pe care iti vine greu sa il accepti. Poti desena o schema in care sa pui in centru de exemplu : relatia cu mama. Si sa pui pe o parte lucrurile care te supara la aceasta relatie: nu ma intelege, ma subestimeaza, ma jigneste, nu avem o comunicare buna, ma santajeaza emotional etc. Si pe cealalta parte: mi-a dat viata si m-a ingrijit sa pot ajunge un om adult, chiar daca traumatizat; mi-a dat lectii ca sa invat sa fiu puternica si sa iubesc neconditionat, prin exemplul ei negativ, am invatat sa fiu o mama mai buna etc. Exista intotdeauna parti bune daca vrei sa le vezi. Aceasta schema te va ajuta sa accepti relatia cu mama ta. Sau un exemplu de schema pentru o situatie anume: am fost concediata -> nu mai am un loc de munca -> nu mai am un venit sigur momentan -> imi lipsesc multe lucruri esentiale -> constientizez valoarea banilor in viata mea -> incep sa imi doresc abundenta – > gasesc materiale pentru atragerea abundentei in viata mea – > invat cum sa imi atrag abundenta -> invat ca in viata trebuie sa fac lucrurile care imi plac ca sa imi atrag abundenta -> imi folosesc creativitatea pentru a crea bijuterii hand-made – > devin propriul meu angajat -> am si libertate, muncesc cu placere, abundenta curge in viata mea. Asadar, a iti pierde serviciul poate fi de fapt un lucru bun daca stii cum sa privesti. Orice situatie poate fi luata si analizata asa si veti vedea ce avantaje va aduc chiar si situatiile neplacute.

Orice situatie acceptata, este mai usor de cantarit si inteles. Este ca si cum datorita norului de frustrari pe care l-ai adunat in jurul ei, o vedeai mult mai mare, mai intunecata si mai monstruoasa decat era cu adevarat. Cand accepti aceasta situatie, dai la o parte acest nor si rezolvarile pentru ea vin imediat. Iti dai seama ca faceai din tantar armasar si drama asta toata era degeaba. Acesta este efectul constientizarii.

O lege in Univers este cea a echilibrului. Orice balanta ajunge in echilibru. Daca ceva te nemultumeste, fii sigur ca urmeaza ceva bun si concentreaza-te pe asta.

Odata ce exersezi zi de zi sa accepti aspecte din viata ta, ajungi din ce in ce mai aproape de…tine insuti. In drama omeneasca, adesea ne identificam cu situatiile si persoanele din viata noastra. Cum spuneam si mai sus, ajungem sa credem inconstienti ca noi reprezentam : nume+posesiuni+studii+familie+rutina. Acceptarea are un efect foarte frumos: sparge iluziile ca pe baloane de sapun. Sa ne imaginam ca in fata noastra se afla un norisor de baloane de sapun. Multe, multe baloane pe care scrie: nu am bani, sunt singur, nu sunt iubit, mama nu ma accepta, tata este rece, prietenii mei au uitat de mine, serviciul meu este nesatisfacator, sefa mea se poarta urat, m-am ingrasat, sunt bolnav, imi detest viata etc. Si incep sa se sparga pe masura ce privesti detasat si intelegi ca: am un blocaj pe bani ce poate fi rezolvat, am un blocaj emotional care ma opreste din a imi construi relatii sanatoase si pot sa il vindec lucrand pe chakra inimii, parintii mei au rolul de a imi da lectiile necesare pentru a deveni un adult constient, imi pot schimba seriviciul si voi face ceea ce ma multumeste, sefa mea probabil incearca la nivel subtil sa ma faca sa inteleg ca nu e locul meu aici, e timpul sa ma ingrijesc de sanatatea mea, viata mea este plina de oportunitati si eu imi creez viata. Toate aceste constientizari te elibereaza si incepi sa capeti putere. Iti recapeti claritatea, puterea, incepi sa nu te mai pui mereu in postura de victima nedreptatita careia ii lipsesc si iarasi ii lipsesc atatea si nu va fi niciodata fericita.

In plus, intelegi ca nu esti tu vinovat pentru nimic din toate acestea. Nici nu se pune problema de a fi vina cuiva, ci pur si simplu fiecare om din viata ta isi joaca rolul pentru a te duce mai departe pe calea ta, incepi sa practici recunostiinta. Practicand recunostiinta, iti tai acele legaturi daunatoare, si tie si lor, cu cei pe care i-ai judecat. Treptat, iti lasi jos mastile: de abuzat, de victima, de nedreptatit, de neinteles, de diferit, de separat, de deprimat, de indurerat…sau de actor care ascunde sub veselie toate traumele prin care a trecut si pe care nu le-a inteles. Lasand aceste masti jos, te apropii mai mult de esenta ta. Incepi sa te vezi cu adevarat, fara sa te mai identifici cu proiectiile altora si ale tale. Cand intelegi relatiile tale cu cei din jur, ajungi la intelegerea ca sunteti interconectati doar spre binele cel mai inalt al vostru, ca nimeni nu este victima, ca nu esti dator nimanui si nimeni nu iti este dator tie. Prin urmare, devii liber de obligatii si capabil de relatii mai libere, mai frumoase, mai pline de recunostiinta. Si frica de a rani, de a dezamagi sau de a pierde pe cineva se disipeaza. Nu mai te simti obligat sa joci roluri ca sa fii pe plac, sa nu fi judecat, sa fii acceptat. Si iarasi te apropii tot mai mult de esenta ta.

Abia acum incepi sa intelegi cine esti cu adevarat. Ai crezut atata timp ca esti altcineva! Ai jucat rolurile si ai purtat mastile false atat de mult timp incat iti intrasera in carne si in sange si nu mai stiai cine esti de fapt! Cand incepi sa intelegi si sa accepti detaliile “neplacute” ale vietii tale de pana acum, totul se schimba si zgomotul infernal al gandurilor care judecau TOTUL incepe sa dispara, facand loc…vocii spiritului tau.

Si vocea spiritului tau stie totul despre tine. Stie de unde vii, cine esti si care ti-e rolul. Poate e greu de acceptat. Poate ca o sa auzi si nu o sa vrei sa crezi sau sa accepti. Poate te-ai pregatit o viata intreaga ca sa fii web designer si esti unul de succes acum si nu vrei sa dai totul pe nesiguranta unui nou inceput. Poate tragi cu dintii sa faci un compromis. Dar vezi si tu cu ochii tai ca cu cat mergi inainte pe drumul vechi care nu este si cel potrivit, cu atat totul se complica pentru tine si nimic nu mai merge bine…si cumva, nu te simti nici 100% implinit. Si semne sunt peste tot. Trebuie sa iei noua cale de care ti-ai adus aminte. Calea autentica. Trebuie sa iti asumi rolul. Simti ca toata viata ti se da peste cap, dar trebuie sa o faci.

Sau poate esti obosit dupa o lunga cautare in care ai stiut, ai stiut mereu, dintotdeauna, ca esti menit sa faci altceva, si erai asa de nefericit in mizeria ta cotidiana, si acum – iata dovada! Intelegi in sfarsit care ti-e rolul. Toate portile ti se deschid, stelele se aliniaza, abundenta curge, te simti liber si fericit ca o pasare in cerul senin.

Oricare ar fi situatia, calea este doar una. Aceea de a iti asculta inima si de a iti asuma rolul. E timpul sa incetezi sa joci roluri micute, de amator nepriceput, platit prost si nerecunoscut pentru maretia sa. E timpul sa joci rolul vietii tale. Nu iti fie teama, daca ai ajuns aici, asa trebuie sa fie. Fa saritura aia! Sari si nu te teme – chiar daca vei capata cateva zgarieturi si o sperietura zdravana, vei cadea pe moale. Cu cat vei persista in frica si indecizie, cu atat vei dezlantui mai tare haosul in viata ta. Astea sunt vremurile acum. Nu se mai poate sa zabovim.

Cei care trebuie sa citeasca aceste cuvinte, le vor citi. Eu pentru ei le-am scris. Nu vor ajunge la nimeni din greseala.

Acceptati si asumati-va rolurile de creatori. Daca aveti talente uitate, nefolosite, daca aveti chemari pe care le-ati ignorat, daca sunt semne pretutindeni in jur care va indruma intr-o anumita directie, atunci folositi-va talentele, ascultati-va chemarile, urmati semnele. Acum e timpul. In aceste timpuri ale schimbarii, este nevoie de oameni care sa isi arate adevarata esenta si sa straluceasca curajosi in lume.

Straluciti!

Cu inima indreptata catre voi,

Diana

tumblr_mgdiuoAsVd1s1fji4o1_500

21 iunie 2013 * Ziua Acceptarii

Dragii mei,

Azi este ziua acceptarii. Este un alt moment grandios din evolutia noastra. Un moment in care mergem cu o treapta mai sus, mai departe, mai spre…adevarul care suntem. Asa cum au fost 12.12.12, 21.12.12, si azi este un alt 21 important (chiar si jocul de 2 si 1 a acestor date ne trimite catre adevarul ca 2-dualitate este nascuta din 1-unitate si ca dualitatea tinde spre unitate). Se spune prin cercurile spirituale ca azi este punctul 0, adica de azi se schimba balanta, atarnand in favoarea evolutiei, a Luminii, a iubirii. De azi, orice intentie distructiva asupra planetei nu mai are nicio sansa. Suntem o mana de oameni treziti dar cantarim mai greu decat restul celor netreziti, deoarece puterea conferita de nivelul nostru de constienta este o…superputere. 🙂

Acceptarea inseamna totul. Acceptarea inseamna a elibera trecutul si a lasa viitorul sa vina singur cu ce o avea el de adus, noi ramanand recunoscatori pentru ce avem ACUM, ETERN, IN PREZENT.

Yin yang

A te accepta pe tine asa cum esti, inseamna a avea incredere in Creatorul tau deoarece el nu face greseli si acea sursa de viata din care provii cu sigurata este de o inteligenta superioara care a pus in tine toata perfectiunea de care este capabila. A te accepta pe tine inseama a iti vedea perfectiunea pe care ai ingropat-o sub masti imperfecte si fragile menite sa cada. A te accepta pe tine inseamna a te iubi pe tine si a te reconecta la Sinele tau sacru.

A ii accepta pe cei din jur inseamna a intelege ca fiecare are propriul sau nivel de evolutie momentan si ca nu ei detin controlul asupra evolutiei lor, asa cum nu il detii nici tu. E un timp pentru toate. Tu te-ai trezit primul, inaintea altora si poate iti pare groaznic ce se intampla acum in lume, dar nu e nimic ce poti face sa schimbi lumea instant, azi, maine. Lumea se schimba de la nivel de individ, treptat. Ce poti face acum este sa fii pozitiv, sa fii un model pentru ceilalti, sa raspandesti iubire, sa molipsesti lumea cu visul tau de pace si armonie, sa ajuti cat poti si cand poti, si in calea ta prin lume sa nu uiti niciodata de tine ca sa nu acumulezi frustrari distructive. Nu ii poti acuza pe ceilalti ca nu vad si nu inteleg ceea ce vezi tu, pentru ca ei nu au ochii deschisi. Daca un orb calca pe un melc pe strada nu te duci sa ii spui cat de nemernic este pentru ca nu a vazut melcul sa il ocoleasca si nu il consideri vinovat pentru ca l-a strivit. Intelegi ca fiind orb, ii era imposibil sa evite fapta pe care a facut-o. Asa e si normal sa intelegem ca ceilalti care inca fac “rau” pe Pamant in mod intentionat inca nu s-au trezit si nu pot vedea lucrurile asa cum le vedem noi. Retineti, nu ochii fizici vad adevarul, caci ei vad doar o forma materializata a unei iluzii generale, ci ochii spirituali vad adevarul. Oamenii care nu s-au trezit, au ochii spiritului inchisi si traiesc captivi doar in realitatea iluzorie pe care sunt obisnuiti sa o creeze prin repetarea unor sabloane mostenite.

A accepta ceea ce se intampla in lume acum. A accepta violentele, abuzurile, crimele, dezastrele, supararile, bolile, masacrul animalelor, sclavia fiintelor vii sub toate formele, sistemul politic corupt, suprematia finantelor, bisericile invechite, sistemul educational manipulativ, religiile limitative, oamenii egoisti si rautaciosi, poluarea, razboaiele, conspiratiile, si orice altceva merge prost in lume azi. A le accepta pentru ca daca luptam impotriva lor nu vom reusi decat sa le perpetuam existenta si mai indelung. A le accepta pentru ca daca ne opunem unei forte, unei energii,oricare ar fi ea aceasta forta, ea rezista, se opune, deoarece orice forta din Univers are energie vitala si are menirea ei.

Totul in Univers e energie. Doua forte care se opun nu pot coexista. Daca noi nu ne acceptam propria persoana, pe celelalte fiinte, sistemele vii sau construite de om, le condamnam pe acestea sa existe din intuneric, in continua tensiune cu noi, in afara noastra, exilandu-le din Evolutie. Atat timp cat intunericul nu se interfereaza cu lumina, nu se schimba nimic, nu se face lumina. Atat timp cat noi, respingem ceva, orice, acel lucru si oamenii care lucreaza in slujba sa nu vor avea sansa sa devina mai buni, mai plini de iubire, mai conectati la Sursa, mai constieti de sine. Acestia vor ramane in Exil, blocati in matricea realitatii false 3D.

Ying_Yang

A accepta orice si pe oricine inseamna a ne deschide inima, campurile,constiinta catre ei si a ii primi in viata noastra, in noi. Sa ne gandim la un exemplu minunat: ovulul si spermatozoidul. Ce se intampla daca ovulul respinge spermatozoidul? Nimic. In acel mic univers al lor, totul ramane static, neschimbat, anost, ba chiar in scurt timp spermatozoidul moare si ovulul este expulzat sa moara si el. Si-au ratat existentele. Dar ce se intampla daca ei fuzioneaza? Viata incepe. Totul devine dezvoltare, evolutie, creste nivelul de constienta,e un nou inceput grandios. Din doua celule diferite, una feminina si una masculina, daca se accepta una pe alta, ia forma viata. Si lumea in care traim astazi este preponderent de o energie masculina, devenind ceea ce este azi datorita a milenii de societate patriarhala in care barbatii au detinut puterea si au luat marile decizii, si in care femeile si femininul au fost negate si asuprite. Noua energie a schimbarii este una feminina, pe care noi cei treziti o purtam si o manifestam. Daca am accepta si integra vechea energie masculina in energia feminina pe care o emanam, s-ar restabili echilibrul in lume. Acceptati-va atat latura feminina din voi, cat si pe cea masculina cu tot ce reprezinta ele. Fiti practici, puternici, pragmatici, organizati, dar fiti si senzitivi, intuitivi, sensibili, deschisi. Si ar functiona, pentru ca daca aduci fie si putina lumina in intuneric, se face lumina. Dar daca lumina si intunericul nu iau contact, intunericul persista.

Acceptarea este primul pas prin care putem incepe sa cream o lume in iubire asa cum suntem veniti sa o cream. Atat timp cat inca respingem, negam, ascundem, aratam cu degetul, aruncam vina, vrem sa pedepsim, vrem sa distrugem, vreum sa inlaturam ceva, orice efort de a schimba ceva este destinat din start esecului. Ok,ne-am trezit primii de dimineata in casa. Ploua si apa curge pe fereastra pe podea. In ritmul asta, se va umfla parchetul si va trebui schimbat tot. Acum ce facem? Ne punem pe un scaun si ne uitam la ceilalti cum dorm si ii uram pentru ca ei inca dorm si ii invinovatim ca nu fac nimic sa opreasca apa sa curga pe geam? Ii zgaltaim sa se trezeasca sa inchida geamul? Tipam la ei ca de ce dorm? Nu. Eu zic ca cineva constient si iubitor, se duce si inchide fereastra, strange apa de pe jos si ii lasa pe ceilalti sa doarma. Stie ca eventual se vor trezi si ei cand somnul le va fi gata. Ba chiar pregateste micul dejun si ii asteapta cu el. Cand cei din urma se vor trezi si vor afla povestea celor treziti primii, vor fi recunoscatori ca cineva a fost treaz sa repare stricaciunile si sa asigure bunastarea casei. Nu ne putem consuma toate resursele luptandu-ne cu fratii nostri care dorm si sunt inconstienti. E prostie pura si noi suntem orice, dar nu prosti. Putem in schimb sa incercam sa reparam ceea ce strica ei din inconstienta, sa ne unim fortele pentru a face lumea un loc mai bun in care sa se trezeasca fratii nostri intr-o zi. Oricum, credeti-ma ca noi avem putere inzecita sa reparam ceea ce strica ei, decat au ei putere sa faca rau.

Problema nu e ca ei dorm. CI CA NOI NU INTELEGEM SI ACCEPTAM CA EI DORM. In loc sa ne concentram atentia pe cum sa aducem armonia pe Pamant, ne concentram pe cei care inca dorm si facem din ei vinovati si inamici, pierzandu-ne timpul si energia intr-un razboi stupid.

Azi este ziua acceptarii. Azi a venit momentul sa acceptam sau sa ne dam invinsi. Pentru ca nu putem castiga un razboi. S-a dus vremea razboaielor, interioare sau exterioare. Este vremea pacii, a armoniei, a iubirii, a imbratisarilor, a compasiunii, a intrajutorarii, a convietuirii cu natura si animalele, a intoarcerii catre Sursa, a ridicarii intr-un alt nivel de constienta. Cine nu accepta, desi stie ca aceasta e calea, isi va irosi o viata degeaba si va pleca de pe Pamant fara sa poata contribui la Noua Lume.

Azi este ziua acceptarii. Mergeti oriunde ati merge si de azi, acceptati orice si pe oricine, iubiti totul, nu incercati sa schimbati pe nimeni dar schimbati totul prin transformarea voastra interioara. Mergeti si propovaduiti pacea, iubirea si acceptarea in lume prin fiecare gest mic sau mare. A sosit timpul sa ne cream Lumea. A sosit momentul 0. De azi, exista o singura cale pentru cei treziti: IUBIREA.

Tineti minte aceste cuvinte ale mele si purtati-le in voi ACUM si pentru totdeauna.

Va iubesc!
Diana

accept

Daca iubire de sine nu e, nimic nu e

Dragii mei,

Revin cu mult dor de voi si de acest blog care reprezinta unul din cele mai frumoase lucruri din viata mea. De la inceputul anului toate evenimentele s-au precipitat in viata mea cu o viteza uluitoare, in contextul in care am simtit ca timpul s-a condensat din ce in ce mai mult. Imaginati-va cum e sa ai o mie de lucruri de facut si timp fizic aproape minimum. 🙂 E foarte obositor. Abia de 2 zile simt ca s-au mai relaxat lucrurile si inclusiv eu. Am gasit in sfarsit cateva ore sa ma asez si sa intru pe blog. 🙂 Si ma simt super fericita!
Eu intre timp am avut revelatii aproape zilnic, mi-am descoperit frici si blocaje si le-am constientizat reducandu-le efectele, am crescut numarul patrupezilor din casa de la 1 la 3 (si asta imi ocupa o mare parte din timp, mai ales ca unul din ei a fost bolnav si altul operat),mi s-a stricat laptopul si astfel am ajuns sa petrec aproape 0 timp pe net, spre deosebire de inainte cand stateam cu orele sa citesc si sa vad clipuri si filme (pana la urma a fost un lucru bun), am mai invatat cate ceva despre theta healing, am ajutat oameni si animale sa le fie mai bine, am botezat o fetita (desi nu cred in ritualurile bisericesti, dar a fost dorinta parintilor. noi ne vom boteza copiii prin ceremonial samanic in natura.), am mai citit niste carti superbe, dintre care va recomand : Cand iubesti de Osho si Dragoste si trezire de John Wellwood, am inspirat involuntar prin exemplul meu alte 3 persoane sa devina vegane,si am petrecut foarte mult timp in parc, in natura, intr-un colt departe de zgomotul orasului, unde m-am reintalnit cu mine. In rest, multe alte mici si marunte treburi zilnice aparent legate de materialism si tridimensionalitate, dar de fapt cu mult substrat si invatatura spirituala. Ah, si am inceput sa experiementez fantastica senzatie de a ti se intampla ceea ce doresti, intr-un timp aproape instant. Bine, chestia e ca mai degraba reusesc sa tin la distanta ceea ce nu imi doresc, decat sa atrag ceea ce imi doresc. De exemplu, daca imi doresc intr-o zi sa ma sune o persoana sa anuleze o intalnire pentru ca as prefera sa fac alte lucruri, se va intampla cu siguranta. Daca imi spun: “ce bine ar fi fost ca X sa vina mai tarziu, ca sa am timp sa fac un pic de ordine.”, cu siguranta X va intarzia exact cat am eu nevoie. Si s-a intamplat fara exceptie in ultima vreme. S-au intamplat si alte lucruri pozitive, pe care le-am atras prin dorinta si proiectie mentala, insa timpul pentru manifestare este mai indelungat spre deosebire de cazurile cand nu imi doresc ceva. Este un experiment tare interesant pentru mine si cu siguranta am ceva de invatat din asta, insa pana acum nu am inteles inca ce anume.
Sunt curioasa ce ati mai facut voi, daca v-ati schimbat, ce ati mai invatat, prin ce ati mai trecut, cum resimtiti energiile acestui an, daca exista similaritati intre ceea ce ni se intampla…Mi-ar placea enorm sa imi lasati si voi impresii la comentarii jos.
De asemenea, cat de curand voi organiza o intalnire cu toti cei care vor sa vina sa ne intalnim, sa discutam, sa legam prietenii, sa stam in iarbaaa! 🙂 Va fi in mai sau inceputul lui iunie. Cam pe atunci mi se elibereaza agenda ( practica si spirituala :)) ).

prati

As vrea sa va vorbesc astazi despre necesitatea iubirii de sine in tot acest proces de evolutie in care suntem solicitati in toate partile. Probabil si voua vi se intampla de ceva vreme, dar mai intens in ultima perioada sa fiti angrenati in tot felul de evenimente noi,schimbari de situatie,schimbari interioare puternice, solicitari ale persoanelor din jur care au nevoie de ajutorul vostru practic sau de sfaturi, si va impartiti energia intre toate aceste actiuni, pentru voi ramanandu-va foarte putine sau aproape deloc timp, atentie si energie.

Dragii mei, nimic nu este mai adevarat ca o parte din misiunea noastra este sa ii ajutam pe cei din jur sa se dezvolte. Dar, in acelasi timp, si mai adevarat este ca schimbarea incepe cu noi insine, odata cu schimbarea noastra personala. Si atunci, da, este rolul nostru sa ii ajutam pe cei din jur sa se dezvolte, dar asta nu inseamna ca este necesar sa le dedicam toate resursele noastre exclusiv si pe noi insine sa ne neglijam, pentru ca astfel vom ajunge sa le fim un contraexemplu. Cel mai important este acum sa raspandim in jur mesajul iubirii de sine. Pentru ca daca nu ne iubim pe noi insine, daca nu ne acordam resursele necesare pentru a creste si a ne deschide in niste oameni frumosi, pozitivi, puternici, determinati si intelepti, nu vom putea fi un exemplu pozitiv si nu vom emite in jur energiile care sa ajute la manifestarea Noii Lumi a Iubirii pe Pamant. Si apoi, stiti vorba aceea: cum sa il iubesti pe altul daca nu te iubesti pe tine insuti? Iubirea este o energie care se revarsa din noi, din centrul fiintelor noastre. Daca nu exista iubire de sine sau daca este foarte putina, acelasi lucru se poate spune cu siguranta despre iubirea pe care o manifestam pentru orice altceva ce exista. Nu se poate spune: “Eu nu ma iubesc pe mine, dar ii iubesc foarte mult pe altii.” Nu exista ceva mai fals. Daca nu te iubesti pe tine, daca nu te apreciezi, daca nu vezi frumusetea din tine, daca nu ai incredere in tine si te lasi mereu pe ultimul loc, iubirea pentru ceilalti este o iluzie. De fapt, iubirea pe care consideri si crezi ca o simti pentru alti oameni, este de fapt atasament, nevoie de control, nevoie de a te face util, fuga de intimitatea cu tine insuti, orientare pe exterior ca sa nu fii nevoit sa infrunti interiorul, obsesie, interes, atractie, si o intreaga gama de alte sentimente si intentii care stau sub masca numita “iubire”. De fapt, daca poti intra in Theta si sa iti faci o testare musculara a adevarului despre ceea ce simti vizavi de cei pe care spui ca ii iubesti, s-ar putea sa descoperi ca de fapt, ii urasti, nu ii placi, ii consideri vinovati pentru ca iti rapesc timpul, ai vrea sa fi la distanta de ei, etc. Si nu vorbesc din presupuneri, ci sunt cazuri reale. Mental te poti convinge foarte usor ca iubesti pe cineva si poti gasi o explicatie frumoasa pentru orice sentiment de atasament sau obsesie pe care il simti. Insa in subconstient, adevarul este stocat intotdeauna si de acolo, creaza monstri, daca in spatele relatiilor tale cu cei “iubiti” nu sta cu adevarat, iubirea.

52hqbt

Candva, vorbeam cu o prietena si ii spuneam direct si sincer ca ea nu a iubit niciodata cu adevarat si nici alti oameni din lume nu se pot “lauda” ca au facut-o. Iar ea a fost foarte jignita de aceasta idee replicand: “Cum adica, vrei sa spui ca eu nu l-am iubit pe x si pe y si pe z om? Pai doar am facut atatea pentru ei, si am trecut prin atatea pentru ei!”. Si s-a suparat tare, tare. Insasi faptul ca a indignat-o atat de puternic afirmatia mea si a reactionat vehement negativ la ea, demonstreaza ca ceea ce spusesem era adevarat intr-o masura. De obicei respingem cu putere adevarul care ne deranjeaza, atunci cand cineva ni-l spune. Daca insa, cineva ne spune o minciuna despre noi care e doar o parere personala eronata, de obicei ne amuza si ne mentinem calmul in timp ce ii explicam ca se inseala. Acest lucru nu se va intampla aproape niciodata daca persoana respectiva spune despre noi un adevar care doare si pe care subconstientul il valideaza, insa mentalul desi il stie corect, il respinge din teama de a se simti imperfect, vinovat etc.

LoveYourself730317
Sa revin. Da, atat timp cat din tine nu lasi sa izvorasca iubirea pentru tine insati, crezand ca nu esti demn, ca nu meriti, ca sunt mai importanti ceilalti, nu va izvori nici un alt fel de iubire. De fapt, nu va izvori iubire deloc, pentru ca iubirea e una singura, are o singura forma, cea absoluta, divina, neconditionata. Noi oamenii i-am dat diferite titulaturi, am categorisit-o si am asociat-o. Iubirea pura, asa cum este ea, nu se diferentiaza de la subiect la subiect sau de la obiect la obiect, si oamenii capabili sa o resimta nu iubesc cu intensitati diferite persoane diferite. Pentru cine simte si emite cu adevarat iubire pura, ci nu diverse sentimente conditionante si conditionate mascate, iubirea este egala si pentru copilul sau, si pentru sine insusi, si pentru vecin, si pentru colegul de munca, si pentru omul din tramvai care l-a calcat pe picior si pentru toti oamenii din lume pe care nu i-a cunoscut vreodata. Cand simti iubire diferita pentru copil, iubire diferita pentru sot, iubire diferita pentru rude, iubire diferita pentru sef, iubire diferita pentru oamenii din lume, de fapt simti: atasament, nevoie de recunoastere, protectie si control asupra copilului; atractie si atasament pentru sot; conexiune sufleteasca karmica, atasament si recunostiinta pentru rude; respect si teama pentru sef; mila,compasiune si empatie pentru oamenii din lume. Iubirea pura, neconditionata se simte egal in intensitate si apreciere fara de oricare ar fi obiectul iubirii tale. La fel, multi oameni spun :”eu iubesc animalele foarte mult.” dar in timp ce tin in casa un catel sau o pisica pe care ii rasfata, mananca fara mila si cu nepasare alte animale pe care le considera normal sa fie sclave ucise pentru a-i fi mancare. Si ele sunt tot animale, sunt la fel de inteligente, de simtitoare, de dornice de a trai, de a fi libere si iubite, ca si cainele,papagalul sau pisica ta. De ce ar fi diferit un porc de cainele tau (porcul are inteligenta mai mare decat a unui caine si este capabil de mai multe emotii), de ce ar fi diferit un vitel de pisica ta, de ce ar fi diferita o gaina sau o rata de papagalul tau, de ce ar fi diferit un ton sau somon de pestisorul tau din acvariu? Nu sunt, chiar deloc, insa mintea ta educata de cultura si societatea in care traiesti, pune diferente astfel incat obiceiurile tale alimentare sa fie justificate. In realitate,nu sunt. Asa si cu iubirea de oameni. Oamenii spun: “iubesc oamenii mult si ii ajut.” Insa a iubi si a ajuta oamenii din jur se rezuma la a ajuta si iubi aparent pe cei care iti sunt familie, prieteni, cunostiinte, rude, colegi. Stii de ce? Pentru ca fiindu-ti aproape, fiind conditionati de o relatie directa cu tine, de la acesti oameni poti avea prententia ( daca nu constienta,atunci inconstienta) sa iti fie recunoscatori si sa iti ofere ceva inapoi: iubire din obligatie sau recunostiinta ( care nu e altceva decat indatorare), ajutor, admiratie, daruri,etc. Am fost educati sa gandim ca daca dam trebuie sa si primim. Am fost educati sa credem ca atunci cand daruim primim pe aceeasi cale, in acelasi fel. Intr-adevar, Universul are o regula: Tot ceea ce daruiesti ti se va intoarce inapoi. (Aici incluzand atat emisiile de energii negative cat si emisiile pozitive.) Dar Universul nu cunoaste forma si timp si spatiu. Noi, din perspectiva noastra, sa zicem, tocmai am daruit azi, 21 Aprilie 2013, un mar rotund rosu, in valoare de 2 lei, in Romania, unei persoane numite Ramona. Universul vede asa: Spiritul intrupat in Diana a emis energie catre Spiritul intrupat in Ramona. Locul, valoarea marului, timpul, nu sunt percepute de Univers. Ele exista doar pentru noi. Si atunci,Universul sau Divinitatea, cum vreti sa ii spuneti, a perceput darul vostru catre El ( pentru ca ambele subiecte ale actiunii sunt de fapt picaturi din Oceanul Creatiei – Nimic nu se pierde,totul se transfera si se transforma continuu.) si vi-l va intoarce. Doar ca sunt sanse mici sa fie instant, si cel mai probabil nu il veti primi in acelasi timp, in acelasi loc, de la aceeasi persoana, sub aceeasi forma….sau nici macar in aceeasi viata/intrupare. 🙂 Asa ca asteptarile sunt o iluzie, o prostie creata de minte pentru a ne tine in continua tensiune si a ne irosi energia. Majoritatea oamenilor care jura ca ei iubesc se tradeaza atunci cand spun ca s-au sacrificat pentru cei care ii iubesc. Iubirea nu cunoaste sacrificiu, dar cunoaste daruire. Iubirea este egala cu daruirea. Si daruirea este posibila chiar daca aparent nu ai multe de dat, pentru ca izvorul iubirii pure este energie vibranta care este intotdeauna nesecat si care poate sustine nu doar pe tine, pe cei din jurul tau, planeta, dar si un univers si toate multiversurile. Daca deschizi portile inimii tale si fara teama te conectezi la sursa iubirii, in primul rand iubindu-te pe tine, iubirea pe care o vei revarsa in tine si prin tine nu se va termina niciodata si nu te va epuiza, pentru ca nu o dai de la tine ci prin tine. La fel se intampla si cu orice alta sursa de energie. Si iubirea este energie.

ME_205_LoveYourself
Deci asa ii tratam pe cei din jur de fapt cand nu exista iubire fata de noi insine. Si atunci,asa-zisa iubire a noastra fata de ei poate ca mai mult ii tine legati de noi energetic, in loc sa ii ajute sa evolueze, caci cum poate cineva evolua sustinut de o energie egoista, plina de asteptari,nesustinuta de inima?

hug-yourself
Cel putin o data in viata ati simtit ca ceilalti nu va iubesc, orice ati face. Nu-i asa? Asta e pentru ca in primul rand nu va iubiti pe voi orice ati face. Daca nu poti emite si simti iubire pentru tine, nu poti emite si simti iubire pentru si de la nimeni. Centrul iubirii este blocat. Nimic nu iese, nimic nu intra si acolo unde nu e iubire, totul este secat, exista durere si suferinta, exista egoism si solitudine fortata, exista o sete continua de a fi validat si apreciat, exista o nemultumire si nefericire eterna si….exista depresie. La fel de valabila este afirmatia: Daca nu te iubesti pe tine, nici pe Dumnezeu nu il iubesti. Din acelasi motiv: daca sursa iubirii este blocata, nimic nu circula, iubirea nu se poate revarsa fata de nimic. Nu poti iubi oamenii, pe Dumnezeu, Divinitatea, Creatia, Lumea, viata, animalele, daca nu te iubesti nebuneste si intim pe tine insuti. Daca nu simti ca iti bate inima mai tare cand te uiti in oglinda si ca esti vesnic indragostit de persoana care te priveste inapoi, pentru ca este perfecta asa cum este, minunata, puternica, plina de calitati, curajoasa si plina de compasiune, atunci nu te iubesti pe tine. Daca nu poti spune NU sau cel putin NU ACUM, nimanui din teama de a nu fi dezamagit de tine sau de a nu te mai place ca persoana, atunci nu te iubesti pe tine. Daca nu iti oferi timpul si resursele necesare pentru a te rasfata cu lucrurile care iti plac si iti bucura inima, atunci nu te iubesti pe tine. Daca esti nesigur mereu si cauti mereu confirmare din partea altora pentru a stii ca ceea ce faci faci bine, nu te iubesti pe tine. Daca spui des: ” Viata mea e o porcarie/ e grea/ e nasoala/ o urasc.”, atunci nu te iubesti pe tine. Daca iti petreci 100% timpul in slujba altora si la sfarsitul zilei simti ca ai uitat de tine, ca esti secat si gol si ca ai fi avut nevoie macar de un minut sa te relaxezi, nu te iubesti pe tine. Daca tot ce spun altii despre tine negativ tu iei de bun fara ca macar sa ai gandul ca nu e adevarat, ca poate ai gresit dar esti un om bun, e clar ca nu te iubesti pe tine. Daca te simti zilnic inutil, suparat, fara energie, irascibil, fara speranta, depresiv, plictisit, neiubit, privat de afectiune si atentie, daca astepti ca toata sustinerea si iubirea sa vina din exterior, daca te uiti in oglinda si te simti rusinat, daca te imbraci sleampat ca sa treci neobservat sau daca te imbraci foarte frumos doar cu intentia de a fi admirat, daca spui mereu : ” eu traiesc pentru copii/sot/job”, atunci NU TE IUBESTI PE TINE. Si orice ai face plecand de la starea aceasta de noniubire de sine, nimic bun si maret nu se va intampla cu viata ta. Ti-ai taiat din start craca de sub picioare si esti in continua cadere fara oprire. Nici nu iti poti inchipui cum te-ai inalta spre cer de frumos,lin si rapid, daca te-ai iubi pe tine. Nici nu iti imaginezi cum ar fi viata ta de plina de bucurii. Nici nu iti imaginezi cat de frumos s-ar schimba si oamenii din jur si intreaga omenire datorita simplului fapt ca te iubesti pe tine insuti si lasi iubirea sa curga prin tine. Nici nu stii cat de fericit te-ai simti in inima ta zi de zi si cum ai fi singur capabil sa iti oferi tot ce ai nevoie. Ai avea resurse cat sa iti inzecesti puterile sa te faci si pe tine fericit si sa ii ajuti si pe ceilalti sa se dezvolte. Si acum cand scriu, simt si stiu ca aceasta este o scrisoare si de la Sinele meu catre mine. Si de la divinitate pentru voi. Avem nevoie sa ne iubim.

4804946763_54b1f6d0a6_z

De la 21.12.2012, probabil ca multi si-au spus: “bai, dar nimic nu s-a intamplat…nu am trecut oare in dimensiunea a 5-a?”. Dragii mei, usile sunt deschise inca de pe atunci, insa nu toata lumea vrea sa intre. Exact, nu toata lumea VREA sa intre. Dimensiunea superioara ale caror porti s-au deschis acum 5 luni aproximativ, este o….DIMENSIUNE A IUBIRII. Intelegeti acum? Iubirea de sine…dimensiune a iubirii…Faceti conexiunea? Cum oare sa avem noi pretentia sa accesam si sa traim intr-o dimensiune a iubirii daca noi insine nu vrem sa ne iubim? Nu vrem, ca de putut putem.
Cum am vrea noi sa ni se dea cheile si darurile unei dimensiuni a iubirii daca nu am stii ce sa facem cu ele? Dati-i unui orb o lumanare si probabil se va arde cu ea, va da foc la casa sau o va stinge din greseala. Dati-i unui copil de 1 an care nu stie sa mearga o bicicleta si cu siguranta se va rani cumva. Nu avem ceea ce ne trebuie pentru a accesa dimensiunea a 5-a a iubirii, si aceea este : iubirea de sine. E un lant intreg, dar de fapt este un singur blocaj. Nu este iubire de sine, nu este iubire de semeni, nu este iubire de divinitate, nu este iubire de viata. De fapt, nu este iubire deloc, caci sursa din noi s-a blocat prin insasi faptul ca…nu ne constientizam valoarea ca fiinte intrupate in corp omenesc si ne-am uitat originile. Traim iluzia separarii. Majoritatea dintre noi nu ne iubim pentru ca credem ca: suntem prea lipsiti de putere, suntem lipsiti de calitati, nu avem nimic de demonstrat, suntem neinteresanti, nu meritam, suntem niste fiinte neajutorate ratacind pe un Pamant periculos, suntem urati, suntem lasi, suntem lenesi, suntem purea marunti, suntem pacatosi, suntem vinovati de ceva, suntem prosti sau nestiutori si lista cred ca ar putea continua la infinit pentru ca fiecare mai gaseste un motiv sa nu se iubeasca. Dar putini gasesc motive sa se iubeasca. Si cand insira aceste motive, descopera ca majoritatea parca ar descrie….o fiinta divina: puternica, inteleapta, rezistenta, adaptabila, luminoasa, iubitoare, pozitiva, merituoasa, plina de compasiune, frumoasa, atragatoare, cu abilitati mistice, inteligenta, deschisa catre nou, blanda cu ceilalti, darnica, ambitioasa, orientata spre binele lumii, dadicata, constienta, libera… Pentru ca suntem fiinte divine. Pentru ca suntem spirite-extensie ale divinitatii intrupate pentru a trai experienta umana plenar. Pentru ca avem capacitati pozitive nemarginite si orice ne-am imagina frumos am putea crea daca…ne-am iubi pe noi insine. Daca ne-am privi in oglinda si am vedea stralucirea spiritului care radiaza prin trup, am deveni brusc de o frumusete rapitoare pentru noi insine. Daca ne-am conecta cu Sinele nostru si l-am lasa sa ne dea acces la toata informatia universala pe care o detinem am intelege brusc totul si ne-am iubi instant, avand incredere ca putem reusi orice. Daca am da valul de pe ochii mintii, am descoperi adevarul suprem : suntem fiinte nascute din iubire, energia care ne insufleteste este iubire pura originara si iubirea curge natural prin noi daca nu ne blocam singuri traind in iluzia separarii. Asa cum spunea minunatul poet sufit Rumi: ” Sarcina ta nu este sa cauti iubirea, ci sa cauti si sa gasesti toate barierele pe care le-ai construit in tine impotriva ei.” Nimic mai adevarat,nimic mai plin de inteles si de raspuns. Cu totii, nascuti pe Pamant, traind socul si anxietatea separarii de divinitate,de Acasa, am uitat ca suntem fiinte de iubire si ca e calitatea noastra naturala sa raspandim iubirea, si ne-am construit tot felul de minciuni, de bariere, de blocaje care sa ne sustina iluzia separarii: nu suntem capabili de iubire. Si atunci ce am facut in continuare? Fiind prin natura fiinte care au nevoie de iubire pentru a trai, asa acum paraul este facut din apa si are nevoie de apa pentru a exista, am inceput sa inventam noi tipuri de iubire. Surogate de iubire, inlocuitori ieftini care nu si-au facut niciodata treaba bine. Le-am numit: iubire materna, iubire paterna, iubire fizica, iubire de parinti, iubire de oameni, iubire de natura, iubire de animale, iubire de frumos, iubire de libertate, iubire conditionata ( ce ironie!!), iubire platonica, iubire pasionala, iubire dependenta, iubire din interes….Tot felul de iubiri, care au fost si vor ramane doar iluzii. Iubirea adevarata nu a rasarit decat rar dintre norii pusi de noi in jurul sursei interioare si atunci ne-a “confuzat” tare de tot, si poate ca am ales sa inchide sursa, ca era mai usor sa iubesti in stilul vechi, familiar. Foarte des aud pe cate cineva spunand: “Trebuie sa ma iubesti doar pe mine. Daca iubesti si pe altcineva, atunci inseamna ca pe mine nu ma iubesti.” Confundam monogamia cu iubirea si conditionam iubirea sa fie monogama. Oamenii capabili sa iubeasca cu adevarat, pot iubi cel putin un milion de persoane la fel de mult. Faptul ca aleg un singur partener sa isi petreaca viata alaturi de el, este total altceva. Asta nu inseamna ca odata ce si-au ales partenerul, acesti oameni nu vor mai iubi pe nimeni niciodata. Ar fi o deprivare crancena, ar insemna moarte sufleteasca sa ii fie cuiva interzisa isi rezume iubirea, capacitatea de a iubi la o singura persoana, obligatoriu-fortat. Dar din nevoia de a controla, de a tine atasat, de a fi siguri pe noi prin existenta sentimentelor celuilalt orientate doar spre noi si nimeni altcineva, taiem aripile celor care ne sunt parteneri si ii condamnam la moarte lenta. E ceva ce facem in general, si mai grav este ca atat de inradacinata este aceasta conceptie, incat nu ne putem abtine sa o facem! Daca ne-am iubi pe noi insine nu am avea nevoie de iubirea nimanui si nu ar exista pretentia ca cineva sa ne iubeasca exclusiv. Poate ca am trai in cuplu, dar nu am mai gandi gresit si am lasa libertatea celor dragi. Daca ne-am iubi pe noi insine am putea sa ii iubim pe toti oamenii din lume la fel si am putea intelege cum este aproape imposibil sa te opresti la o singura persoana. Dar cum poate cineva sa ofere libertate daca nu cunoaste el insusi libertatea? La ingradirea aceasta ar mai contrinui si ideile preconcepute si infricosate despre sexualitate, care este inteleasa atat de gresit!! Sexualitatea nu este in mod exclusiv prerogativul absolut al unui cuplu declarat. Sexualitatea este o tehnica spirituala, este un element ajutator, este o activitate naturala cu scop de activare a energiilor divine din noi pentru a ne impusiona, declansa,sustine si amplifica evolutia spirituala, iluminarea. Nu intamplator extazul atins in meditatia profunda este identic cu orgasmul sexual. Daca oamenii ar intelege ca actul sexual se face cu partenerul pe care il iubesti pentru ca iubirea dintre cei doi amplifica energiile sexuale si efectele sunt mai puternice, ar stii ca nu sexul valideaza iubirea pentru cineva, ci iubirea sustine sexul. Asa ca daca am iubi egal toti oamenii, si in iubire nu e loc de posesivitate si gelozie, nu credeti ca ar fi cumva…natural sa avem de-a lungul vietii mai multi parteneri sexuali, ajutandu-ne de sex pentru a evolua spiritual strict? Ar fi posibil. Dar cei care au facut asta deja, au fost catalogati si urati. Recunosc, ca nici eu nu am ajuns la puterea de a face asa ceva, insa am constientizat ceea ce inseamna aceasta idee si o inteleg. Ideea in mare este ca daca ne-am iubi pe noi insine, nu am avea nevoie de o persoana care sa ne iubeasca exclusiv si sa ne demonstreze asta facand sex doar cu noi exclusiv. Aceste pretentii vin din lipsa de iubire de sine.

dsadasda
Iubirea de sine ne-ar salva de la multe din dramele vietii pamantesti. Lipsa iubirii de sine, in schimb, ne afunda zi de zi in tot mai multe nevoi, dependente, blocaje si ne mentine in inevolutie. Iubirea de sine ar deschide barajul raului numit Iubire si apele sale ar navali spaland toate noroaiele, adapand toate fiintele insetate care asteapta pe mal, umpland albiile altor rauri adiacente si ducand toate barcile catre Ocean. Iubirea de sine ar insemna fericire interioara neconditionata, pace si armonie interioara, relatii fericite, abundenta de energie vitala, vise indeplinite, o lume mai buna scaldata in iubire, si…inceputul promitator al unei noi dimensiuni pe Pamant.
Iubire de sine este samanta din care va creste noul copac al vietii. Iubirea de sine este picatura care odata patrunsa prin barajul fisurat, va eroda pana la distrugere toate blocajele si va lasa apele iubirii si ale creatiei sa navaleasca. Iubirea de sine este fereastra deschisa care lasa prima raza din Soarele unei noi Ere sa patrunda in Lumea Noastra.
Cum ajungi sa te iubesti pe tine? Crapa barajul. Indeparteaza blocajele. Iubirea nu se invata. Ceva ce ai stiut din totdeauna nu are cum sa fie invatat. Nu poti invata iubire, o poti doar lasa, ajuta, sa navaleasca in toata splendoarea ei. Cum sa crapi barajul? Prin constientizare. Prin acceptare. Observa-te zilnic, clipa de clipa. Vezi-ti blocajele care nu te lasa sa fi fericit. Cauta-le sursa. Intelegele deplin de ce exista. Ai compasiune fata de tine si fata de cei care au contribuit la adunarea blocajelor (cel mai adesea,parintii, ca deh, acesta este rolul lor.). Accepta-ti blocajul si trateaza-l ca pe un copil neajutorat care vrea sa se schimbe, sa fie mai bun. Integreaza-ti blocajele si elibereaza-le constient prin meditatie si alte tehnici. Orice tehnica care foloseste energiile divine este utila: reiki,meditatie,theta healing,hoponoponopo,tai chi, qigong, vizualizarea cu scop, channeling cu fiinte superioare care te pot ajuta…orice tehnica stii ca functioneaza pentru tine. Aminteste-ti sa sublimezi blocajele in energie pozitiva creatoare. Pentru ca nimic nu se pierde, totul se transforma, ai grija sa transformi energia blocajelor tale in ceva frumos care sa stea la baza creatiei divine. Si apoi, odata lucrand pe blocaje, iubirea va aparea. Si odata ce a aparut, nu va mai disparea niciodata daca tu vei lucra continuu in numele ei. Stii vorba: E nevoie sa cobori in cele mai intunecate parti ale tale, pentru a scoate de acolo lumina? 🙂 Aplic-o. Nu iti spun ca va fi usor. Insa pentru a evolua spiritual nu e suficient sa vizualizezi si sa iti doresti, e nevoie sa actionezi si sa lucrezi cu tine insuti.

oneness

De la tine incepe schimbarea. Cum ar arata lista prioritatilor tale? Pai: 1) Inlatura blocajele, 2) Iubeste-te pe tine, 3) Orice e posibil de aici incolo! 🙂

Nu iti mai spun TE IUBESC. Iti spun, cititor drag, “STIU ca o sa te iubesc intr-o buna zi curand.”

Namaste!

Diana

images

Schimbarile aduse de 2013 si o gura de intelepciune

Dragii mei,

De la inceputul anului trec mental, spiritual si fizic prin multiple schimbari profunde. Constiinta mi s-a deschis mult mai mult decat inainte de ianuarie 2013, si simt ca pot accesa o Cunoastere Universala imensa, complesitoare, divina, si care in acelasi timp, simt ca a facut parte din mine de la Inceput. Reusesc fara efort materializarea unor dorinte si meditatia a inceput sa se simta ca a doua natura a mea ( Da,a doua, nu prima, deoarece inca sunt destul de dominata de nelinistile egoului in aceasta perioada si meditez foarte rar. Insa atunci cand doar ma asez in pozitie de meditatie, mintea mea intra instant in stare meditativa, se face liniste complet si simt cum ma expandez, cu devin UNA cu TOTUL, pulsez in ritmul Universului, si o beatitudine imensa ma scalda. Insa, cum spuneam, cu greu gasesc momente in care sa imi aduc aminte sa meditez. Poate ca asa trebuie sa fie. Zilele acestea, in prim plan este ego-ul si nelinistile lui – pe care trebuie sa il imbratisez si accept acum ori niciodata.)

Intentia e de ajuns pentru a realiza anumite lucruri, uneori ne mai fiind  nevoie si de actiune. De exemplu, daca vreau sa comunic in planurile superioare, daca vreau sa curat pe cineva energetic, daca vreau sa ma conectez la cineva etc. Am zile de depresie si teama si zile de supraconstienta. Am zile in care nu inteleg nimic si mintea e foarte activa, si zile in care mintea e complet goala si am revelatii superbe. Este o continua oscilatie si am inteles ca e normal. Pana cand ne vom ancora complet in energiile noi, vom oscila continuu intre iluzia 3D si iluzia 5D. Folosesc termenul “iluzie” pentru amandoua deoarece toate lumile pe care le vom experimenta ca oameni, sunt iluzii, sunt creatii ale intentiei si gandului nostru. In masura in care ne-am creat realitatea din 3D, ne vom crea si realitatea din 5D. Numai ca 5D are alte legi. Aici nu se poate ajunge cu energii negative, joase. De aceea inca mai suntem cu un picior in 3D, pentru a ne intelege pe noi insine in totalitatea noastra, a ne accepta si a asimila “negativul”, in loc sa il reprimam si sa ramanem agatati in dimensiuni joase. “ Ceea ce nu lasam sa existe, nu ne lasa sa traim. “ spunea cineva.

Dincolo de toate schimbarile, de amintiri dureroase, de toata agitatia emotionala si mentala, undeva in mine ramane mereu o lumina care straluceste peste toate, o inteligenta superioara care detine imaginea completa dar care lasa totusi sa se consume drama, si un calm divin imperturbabil. Aceste minunate daruri le-am primit odata cu 2013.

In ultima saptamana am tot mai multe simptome fizice. Simptome partiale de gripa care nu prea e ea gripa: dureri de oase, dureri de muschi, febra, frisoane, dureri de ochi, ameteli – care vin si trec si iar vin. O stare de epuizare completa si vitalitate minima. Nevoie de somn continua desi dorm circa 10 ore pe noapte. Somn foarte, foarte agitat, cu vise vivide si complicate in care parca traiesc in dimensiuni paralele reale si in care in general ma intalnesc cu oameni din trecut cu care am rupt legaturile candva, si se face ca impreuna cu ei indeplinesc misiuni spirituale. Trezit la ora 4 dimineata automat. Greturi. Pofta de mancare excesiva, combinata cu lipsa poftei de mancare. Dureri de picioare. Junghiuri in brate. Apasare pe piept. O nebunie de simptome! M-am curatat, am cerut si ajutor, insa nu cred ca va functiona altceva in afara acceptarii acestei stari. Pana la urma este o recalibrare a trupului fizic care este obligatorie pentru a ne continua evolutia. Si din cate am vorbit si cu altii, sunt o multime de alti oameni care au aceste simptome. Cineva spunea ca vor dura pana la echinoctiu. Asa ca nu ma ingrijorez si nici nu fug la doctor, deoarece si vocea mea interioara imi spune: E bine, schimbarile astea sunt necesare, ele inseamna evolutie.

In plus, ati observat si voi numerele? Eu le vad peste tot. 11, 22, 33, 44, 55, 11:22, 11:11, 12:12, 13:13, 5:55, 333, 4:44, 22:22. Numerele vorbesc. Numerele ne transmit ce facem bine, cand am deviat de la traseu, ce anume avem de schimbat, ne transmit mesaje ascunse in constienta noastra. Eu stiu doar ce inseamna 11 si 33 si 55. Pe restul nu le-am descifrat. Insa ele insista sa apara. Si apar pana cand mesajul este livrat.

Ei, si azi era o zi din acelea pamantesti, fizice, triste, in care lancezeam in 3D pana am citit articolul pe care urmeaza sa vi-l impartasesc. Odata ce am citit acest articol, de o frumusete divina, am simtit ca m-am conectat la energii superioare, ca am intrat in meditatie si pacea s-a asternut in mine. Cititi-l cu rabdare, si daca vi se pare prea lung, greu, reveniti la el de inca cateva ori.

Va iubesc si sunt alaturi de voi!

Diana

 

Sri AUROBINDO
1872 -1950

 

”Scopul sistemului Yoga este de a pătrunde în Prezenţa şi în Conştiinţa divină şi de a ne lăsa ghidaţi de ea, de a iubi Divinul numai de dragul iubirii de Divin, de a ne pune natura proprie la unison cu natura Divină, şi de a fi în toată voinţa noastră, în toate acţiunile şi în întreaga noastră viaţă, instrumentul Divinului. Scopul său nu este de a face din noi mari yoghini sau supraoameni (deşi se poate întâmpla şi aşa ceva), nici de a acapara Divinul în folosul puterii egoului, al orgoliului sau al plăcerii acestuia. Yoga nu are drept scop nici măcar moksha (eliberarea spirituală), deşi prin practica yoga eliberarea apare, şi de asemenea tot restul se poate produce, însă nu acesta este scopul pe care trebuie să-l urmărim. Ţelul nostru este numai Divinul. (II, 7).” Sri Aurobindo

Sri AUROBINDO s-a născut la 15 august 1872 la Calcutta. Tatăl său, pe nume Krishnadhan Ghose, era un medic bengalez care şi-a făcut studiile în Anglia, de unde s-a întors foarte europenizat. El nu dorea absolut deloc ca cei trei fii ai săi – Sri Aurobindo fiind cel mai mic – să fie contaminaţi cu ceea ce el numea “misticismul afumat şi retrograd” al Indiei. Deci, Sri Aurobindo a fost hotezat cu un prenume englez, Akroyd, a avut o guvernantă englezoaică, iar limba sa “maternă” a fost engleza. La vârsta de cinci ani a fost înscris la o şcoală organizată de nişte călugăriţe irlandeze, alături de băieţii funcţionarilor din administraţia britanică. Doi ani mai târziu, în 1879, cei trei băieţi au fost trimişi în Anglia. Sri Aurobindo nu şi-a mai văzut niciodată tatăl, care a murit cu puţin timp înaintea întoarcerii sale în India. Cât despre limba lui maternă, bengali, a învăţat-o la vârsta de 20 de ani. Datorită concepţiei sale educaţionale, tatăl său l-a sustras practic oricărei influenţe familiale, naţionale sau tradiţionale, deci putem spune că Sri Aurobindo a fost un spirit liber în concepţii şi în modul de a gândi. Şi aceasta este prima lecţie pe care o oferă discipolilor săi – libertatea gândirii. Cei trei băieţi au fost încredinţaţi unui pastor anglican din Manchester, cu instrucţiuni stricte de a nu intra în contact cu nici un indian şi de a nu primi nici o influenţă indiană. Totodată, tatăl lor i-a cerut pastorului să nu le dea nici o instruire religioasă, urmând să-şi aleagă ei înşişi religia pe care vor s-o urmeze atunci când vor fi maturi. Totuşi, nu se poate spune că dr. Ghose ar fi fost lipsit de inimă, căci el îngrijea gratuit bolnavii săraci din satele din Bengal şi chiar le dăruia sume substanţiale de bani. Intenţia lui era ca cei trei fii ai săi să fie nişte „oameni puternici şi de caracter”.

La 12 ani, Sri Aurobindo cunoştea la perfecţie franceza, latina şi, desigur, engleza. A intrat la şcoala St. Paul din Londra, unde a fost în mod deosebit apreciat de profesorii săi. În această perioadă citeşte foarte mult. Spre deosebire de fraţii săi, care-şi făcuseră mulţi prieteni, era oarecum singuratic, deşi nu era nicidecum prea exigent sau puritan şi chiar avea un simţ al umorului cu totul deosebit. La 18 ani termină şcoala şi primeşte o bursă pentru Cambridge, universitate pe care a absolvit-o în 1893. După primul an acolo câştigă toate premiile la poezie greacă şi latină, deşi după cum chiar el recunoştea, îl pasiona mai mult istoria şi mai ales marile revoluţii ale lumii. Îşi descoperă astfel vocaţia politică şi începe să-l preocupe independenţa ţării sale.

Devine secretarul asociaţiei studenţilor indieni de la Cambridge, pronunţă discursuri revoluţionare, renunţă la prenumele său englezesc şi intră într-o societate secretă numită “Lotus şi pumnal”. Se prezintă la un concurs pentru un post în guvernământul Indiei – India era în acea perioadă sub stăpânire britanică – trece primele probe strălucit, dar neglijează să se prezinte la proba de călărie. Ajunge apoi să fie considerat de autorităţi un “personaj periculos” şi este respins.
La vârsta de 20 de ani, Sri Aurobindo pleacă în India. Tatăl său tocmai murise şi el nu avea nici o situaţie materială asigurată acolo. Tot ceea ce rămăsese din cei 13 ani petrecuţi în Occident era dinamismul, şi ştim că India, extraordinar de bogată spiritual a avut întotdeauna nevoie de un plus de putere de acţiune.

Venind deci în India, Sri Aurobindo intră în lumea fascinantă a misterului şi tradiţiei spirituale, dar e totodată animat de dorinţa intensă de a acţiona, de a face ceva concret, căci “adevărul şi cunoaşterea sunt o rază palidă dacă nu le dai puterea de a schimba lumea.”

În următorii 13 ani s-a dedicat studiului şi practicii învăţăturilor tradiţionale yoghine, abordând această cale într-un mod cu totul inedit. Nu s-a izolat şi nici nu a stat în preajma unui Maestru, ci a practicat singur nerenunţând la viaţa socială, foarte activă, chiar agitată. Şi astfel, în mod spontan, el abordează o atitudine corectă din punct de vedere spiritual: nu încearcă să-şi scindeze existenţa în două – acţiune şi meditaţie; exterior şi interior. Din ziua în care s-a gândit prima dată să practice yoga, el a integrat în această practică absolut totul, căci a considerat că totul îl putea ajuta să evolueze spiritual şi a pornit pe această cale fără a privi înapoi.

Degeaba am încerca să găsim în viaţa lui Sri Aurobindo evenimente senzaţionale, întâmplări miraculoase, precum în viaţa altor înţelepţi sau mistici. Nimic nu pare a fi ieşit din comun, dar, după cum spune chiar el: “Totul e miracol, totul este profund pentru ochiul care crede cu adevărat.” L-a caracterizat întotdeauna un anumit “realism spiritual”. El nu a încercat niciodată să separe spiritualul de material: „totul este divin şi îl regăsesc pe Dumnezeu pretutindeni” spunea el.

Această atitudine de realism spiritual se reflectă în primul rând în acţiunile sale revoluţionare. El a elaborat un program care viza obţinerea independenţei Indiei, care presupunea printre altele pregătirea în secret a unei armate. Împreună cu fratele lui mai mic, Barin, organizează trupe în Bengal sub nume acoperitoare de cluburi sportive sau culturale. La un moment dat, l-a trimis pe unul din prietenii săi în Europa pe cheltuiala sa, pentru a studia fabricarea bombelor. Iată ce spunea el despre necesitatea unor astfel de acţiuni, care par a fi în contradicţie cu principiul nonviolenţei: “Este evident că în viaţa intelectuală, socială, politică şi morală omul nu poate face nici un pas înainte fără a lupta… Aşteptând ca forţele spirituale să fie eficiente în câştigarea acestor bătălii, forţele demoniace din oameni şi naţiuni distrug, masacrează, demolează şi ard… şi poate că voi sunteţi cauza distrugerii atâtor vieţi prin modul vostru de a înţelege nonviolenţa. Nici violenţa, nici nonviolenţa nu pot atinge şi elimina sursa răului.” Şi el mai spunea că “niciodată războaiele nu sunt purtate între forţele binelui şi ale răului, ci între două aspecte ale aceleiaşi ignoranţe”.

Din 1902 până în 1910, India a trecut printr-o perioadă de frământări politice. În 1906 Sri Aurobindo părăseşte Baroda şi se aruncă în vâltoarea vieţii politice din Calcutta, unde începuseră în acea perioadă mari mişcări studenţeşti. A făcut turnee politice în Bengal şi a publicat articole militante în ziarul naţionalist Banda Mutaram. Împreună cu un prieten, Bepin Pa, el lansează un cotidian în limba engleză în care declară ferm că scopul lor era independenţa totală a Indiei. Convins că India trebuia să-şi redobândească, odată cu independenţa, adevărata sa identitate, Sri Aurobindo a devenit un adevărat naţionalist, fără a înceta să practice yoga, care-i dădea seninătate şi stăpânire de sine. Fondează un partid naţionalist şi stabileşte un program de acţiune naţională. Devine directorul primului colegiu naţional din Calcutta. Discursurile şi articolele sale erau inatacabile din punct de vedere legal şi, deşi a fost arestat, a trebuit să fie eliberat. Aceasta l-a făcut celebru. A devenit liderul partidului naţionalist, deşi ar fi preferat să rămână “în culise”. Nu era deloc un fanatic, ci era un om foarte liniştit – avea acea putere charismatică de a face să tacă o mulţime de oameni prin rostirea unui singur cuvânt.

De altfel, cei care l-au cunoscut spuneau că ceea ce era extraordinar în prezenţa lui era liniştea pe care o emana, – desigur impresiona şi prin privirea lui extraordinar de luminoasă şi prin iubirea în care îi învăluia pe cei din jur – dar în primul rând era impresionantă această linişte copleşitoare pe care o simţeai în prezenţa lui.

În această perioadă clocotitoare, permanent ameninţat de poliţia secretă, Sri Aurobindo întâlneşte un yoghin, Vishnu Basckar Lele (la 13 ani de la întoarcerea în India), care are o mare influenţă asupra sa. Când Aurobindo i-a spus: “Eu vreau să practic yoga pentru a munci, pentru a acţiona, nu pentru a renunţa la lume şi nici pentru Nirvana”, acesta i-a dat un răspuns ciudat: “Pentru dumneavoastră asta nu ar trebui să fie dificil, întrucât sunteţi un poet.” Cei doi s-au retras pentru a medita într-o cameră izolată timp de trei zile. Sri Aurobindo a experimentat atunci cu adevărat liniştea mentală şi pacea interioară. După această experienţă practica sa yoghină pare să-l îndepărteze de acţiune, dar aceasta doar pentru a-l conduce la descoperirea secretului acţiunii şi al transformării lumii. Întreaga sa practică yoga de până atunci, precum şi credinţele sale profunde păreau nişte forme lipsite de conţinut făcând parte dintr-o enormă iluzie. Starea de conştiinţă atinsă de el a fost doar punctul de plecare către noi experienţe, către o Realitate totală, continuă, divină, care să integreze atât adevărul lumii cât şi adevărul transcendent. “Aspectul iluzoriu al lumii făcea loc treptat unui alt aspect în care iluzia nu mai era decât un mic fenomen de suprafaţă, în spatele căruia exista imensa Realitate Divină, o Realitate divină supremă în inima tuturor lucrurilor care îmi apăruseră la început ca forme vide sau imagini cinematografice. Şi aceasta nu era o reîncătuşare în simţuri, nu era o diminuare sau o cădere din experienţa supremă; din contră, era o elevare şi o lărgire constantă a Adevărului.”
Sri Aurobindo a trăit luni în şir în această stare de conştiinţă. Este interesant de remarcat că el a putut, menţinându-se în această stare, să continue editarea cotidianului, să participe la reuniuni secrete şi chiar să ţină discursuri politice. Cuvintele lui veneau acum, dintr-o sursă superioară de inspiraţie divină, “urmăriţi să fiţi conştienţi de această forţă din voi şi să o manifestaţi; fiecare lucru pe care îl faceţi să nu-l consideraţi acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului din voi.”

La 4 mai 1908, în zori, poliţia britanică îl arestează. Sri Aurobindo avea atunci 36 de ani. Avusese loc un atentat împotriva unui magistrat englez, iar bomba respectivă fusese fabricată în grădina fratelui său Barin, care antrena “discipolii”. El nu fusese în nici un fel implicat în acel atentat. Organizarea revoltei nu avusese nimic în comun cu asemenea acte de terorism individual.
A fost dus la închisoarea Laz Bazar. În primul moment credinţa sa a fost un pic zdruncinată, căci nu înţelegea intenţia divină aflată în spatele acestei întâmplări şi se aştepta să fie “protejat”.
A fost transferat la închisoarea din Alipore unde a stat un an în aşteptarea pronunţării verdictului. La început aştepta un semn divin ca să ştie ce are de făcut. Apoi şi-a amintit cum, cu o lună înainte de a fi închis, simţise o chemare de a abandona orice activitate pentru a fuziona cât mai profund cu Divinul. Nedorind să renunţe la activităţi, nu a ascultat acest apel şi acum simţea că toate legăturile pe care nu avusese puterea să le rupă singur i-au fost tăiate prin arestarea sa. În perioada petrecută în închisoare a atins starea de Conştiinţă Cosmică, Unitatea, cum a numit-o el, şi a explorat planurile supramentalului, menţinându-se permanent în contact cu Dumnezeu şi primind prin graţia sa Cunoaşterea Ultimă, trecând prin diferitele transformări ale conştiinţei.

În timpul celor şase luni cât a durat procesul, cu două sute de martori şi 4000 de piese la dosar, Sri Aurobindo era închis în fiecare zi într-o cuşcă de fier în mijlocul sălii de judecată. Dar experienţa conştiinţei supreme nu-l părăsea nici o clipă, astfel el nu vedea mulţimea ostilă, ci percepea pretutindeni prezenţa Supremului Absolut.

În acest mod, viziunea sa spirituală integrează treptat binele şi răul, adevărul şi minciuna, frumosul şi urâtul, el atingând acea experienţă a Unităţii care se află în spatele oricărui cuplu al contrariilor. Sri Aurobindo se întreabă din nou şi din nou care este rolul morţii, minciunii şi al suferinţei în această lume, şi cum poate fi adusă Lumina aici, pentru a le elimina definitiv. El îşi descoperă astfel Esenţa Fiinţei, dar se descoperă a fi în acelaşi timp şi o persoană universală. “De ce ţi-ai pune singur limite? Să simţi că tu eşti în sabia care te loveşte tot atât de mult cât şi în braţul care te iubeşte, atât în îmbrăţişarea Soarelui cât şi în dansul pământului, în tot ceea ce a trecut, tot ceea ce este acum şi în tot ceea ce se străduie să devină. Căci tu eşti infinit şi această bucurie ţi se oferă în totalitate.”
El experimentează de asemenea cunoaşterea prin identitate, despre care vorbeşte pe larg în Scrisorile sale. Primele semne ale acestei noi conştiinţe sunt că “începi să simţi că ceilalţi fac parte din tine însuţi, că sunt diferite repetări ale tale, acelaşi Eu modificat de către natură în alte corpuri.”
“Adevărata cunoaştere nu se obţine prin gândire, spune Sri Aurobindo, ea este ceea ce sunteţi voi, ceea ce deveniţi.”

Sri Aurobindo nu a fost un teoretician al evoluţiei. Tot ceea ce a scris este consecinţa realizărilor sale interioare. În perioada petrecută în închisoare a explorat succesiv planurile supramentale şi ne-a făcut apoi părtaşi ai acestor trăiri, reamintindu-ne însă permanent că trebuie să ne convingem prin proprie experienţă, să căutăm această realizare în noi.
La 5 mai 1909, după un an de închisoare, Sri Aurobindo a fost achitat în urma unor întâmplări aparent misterioase. În ziua judecăţii, când toată lumea se aştepta ca el să fie condamnat la moarte, avocatul său a fost cuprins de o iluminare spontană, care s-a transmis întregii săli. El a spus: “Mult timp după moartea lui cuvintele îi vor fi repetate nu numai în India, ci peste mări şi ţări. Căci vă spun, un om ca el nu se află doar aici, în faţa acestui tribunal, ci în faţa Curţii Supreme a istoriei.” Sri Aurobindo a fost achitat, dar fratele său a fost condamnat la moarte prin spânzurare.
Părăsind închisoarea la 37 de ani, Sri Aurobindo se simte ghidat de aceeaşi voce interioară care îi spune că nimic nu este imposibil, nimic nu este dificil. El regăseşte o scenă politică golită datorită execuţiilor şi deportărilor masive şi se reapucă de lucru, fondează două cotidiene, proclamă idealul independenţei totale. Acum nu mai este preocupat doar de destinul Indiei, ci de destinul întregii omeniri.
Din punct de vedere spiritual, caută secretul unei vieţi adevărate, divine în această lume. În februarie 1910, la mai puţin de un an de la ieşirea din închisoare, într-o seară, pe când se afla în biroul său de la ziar, a fost avertizat că va fi din nou arestat şi deportat în insulele Andaman. Atunci, deodată, a auzit clar aceeaşi voce interioară spunându-i: “Du-te la Chandernagor.”

Zece minute mai târziu s-a suit în prima barcă ce trecea pe Gange şi a plecat. Astfel s-a încheiat definitiv viaţa sa politică.

Despre următoarea perioadă a vieţii sale se ştie foarte puţin. La Chandernagor el s-a lansat în căutarea acelui secret care să unească jumătatea întunecoasă şi jumătatea luminoasă a vieţii, susul şi josul, planurile supramentale şi planurile subconştiente. El nu a relatat nimic despre aceste căutări şi descoperiri – în general era deosebit de tăcut când era vorba despre el însuşi. Gazda sa din Chandernagor povesteşte: “Când vorbea, se simţea că de fapt altcineva vorbeşte prin el. Îi puneam mâncarea în faţă şi el rămânea contemplând-o, apoi mânca puţin, mecanic. Părea absorbit chiar şi atunci când mânca şi medita cu ochii larg deschişi.”

După două luni petrecute la Chandernagor, Sri Aurobindo a auzit din nou vocea interioară care i-a spus să se refugieze la Pondichery, care pe atunci era sub guvernare franceză. Câteva zile mai târziu pleacă pe ascuns, tocmai când poliţia britanică îi depistase urmele. El părăseşte astfel pentru totdeauna India de Nord.

Ultimii 40 de ani ai vieţii sale îi va consacra transformării acestei realizări individuale într-o realizare a tuturor, astfel încât supramentalul să fie o stare permanentă de conştiinţă a oamenilor, aşa cum este acum mentalul. El vroia să deschidă astfel o cale care este încă blocată; adresează lumii întregi invitaţia de a participa la această aventură supramentală. Primii ani la Pondichery, Sri Aurobindo i-a trăit într-o mare sărăcie. Era departe de toţi cei care l-ar fi putut ajuta. Suspectat, scrisorile îi erau cenzurate, toate mişcările îi erau supravegeate de agenţii britanici, care încercau prin tot felul de manevre să-i obţină extrădarea şi chiar au încercat să-l răpească. Agenţii englezi au ascuns chiar documente compromiţătoare la el acasă şi l-au denunţat autorităţilor franceze. În cursul unei percheziţii, comisarul de poliţie francez a fost impresionat găsind opere de Homer şi constatând că Aurobindo vorbea perfect franceza, iar din acel moment nu a mai avut probleme cu poliţia. De altfel, deşi câţiva prieteni revoluţionari îl urmaseră şi aşteptau ca el să reia conducerea mişcărilor politice, totuşi, întrucât reuşise să trezească in compatrioţii lui spiritul de independenţă, Sri Aurobindo îşi considera misiunea încheiată în această direcţie.
India şi-a recâştigat independenta la 15 august 1952, exact la 80 de ani de la naşterea lui Sri Aurobindo.
În acest timp citeşte Vedele în original, până atunci nu citise decât traduceri şi nu cunoscuse decât erudiţi care nu pătrundeau sensul ascuns al scrierilor sacre. El descoperă în ele “un izvor nesecat de înţelepciune”, găsind explicaţia multor experienţe spirituale pe care le trăise şi pe care nu le putea explica satisfăcător prin învăţăturile şcolilor tradiţionale.

În 1910 îl vizitează un scriitor francez, Paul Richard, care în 1914 revine în India, doar pentru a-1 revedea pe Sri Aurobindo. El îl îndeamnă să scrie şi chiar fondează împreună o revistă filozofică bilingvă, Arya, sau Revista Marii Sinteze, în care Aurobindo expunea principiile viziunii sale asupra lumii. Discipolii nu au întârziat să vină şi să trăiască alături de el. Deoarece aceştia erau foarte numeroşi el a fondat un ashram împreună cu doamna Richard, care a devenit «Mama». Întrucât izbucneşte războiul, Richard se întoarce în Franţa şi Sri Aurobindo rămâne singur să scrie 64 de pagini de filozofie pe lună, deşi nu simţea că asta ar fi vocaţia sa. “Teoria mea este că un yoghin trebuie să fie capabil să facă orice este benefic”, şi aşa Aurobindo a devenit scriitor Ia 42 de ani. Timp de opt ani, până în 1920, el scrie fără întrerupere, aproape 5000 de pagini. Dar modul său de a scrie era cu totul special – scria patru, cinci sau chiar şase cărţi simultan, cu subiecte foarte diferite cum ar fi: Viaţa Divină, opera lui filozofică fundamentală şi viziunea sa spirituală asupra evoluţiei, Sinteza Yoga, în care descrie etapele practicii yoga şi trece în revistă toate disciplinele yoghine, Eseuri asupra Bhagavad-Gita-ei şi filozofia acţiunii, Secretul Vedelor, cu un studiu asupra originilor limbajului, Idealul Unităţii Umane, Ciclul Uman, care înfăţişează evoluţia sub aspectul social şi psihologic şi analizează posibilităţile viitoare ale societăţii umane.
El scria în continuu, neobosit, după cum mărturiseşte: “Nu făceam nici un efort pentru a scrie, doar lăsam Puterea superioară să se manifeste prin mine. Scriam într-o perfectă stare de linişte mentală, şi ceea ce scriam îmi venea gata formulat.”

După şase ani, în 1920, Sri Aurobindo hotărăşte că a spus destul deocamdată şi opreşte editarea revistei Arya. De acum înainte el va scrie aproape numai scrisori – mii şi mii de scrisori, conţinând tot felul de indicaţii asupra practicii yoga şi mai ales va scrie o colosală epopee de 28813 versuri, Savitri, care este mesajul său spiritual şi în care relatează experienţele planurilor sub şi supraconştiente şi istoria ocultă a evoluţiei terestre şi universale.

Sri Aurobindo se retrage începând din 1926 într-o recluziune totală din care nu avea să mai iasă decât o dată pe an pentru a apărea în public, şi asta până la moartea sa, în 1950. Opera sa este continuată de doamna Richard, supranumită Mere (Mama).

Între 1920 şi 1950, la Pondichery, Sri Aurobindo se dedică operei sale spirituale. Într-o primă perioadă, între 1920 şi 1926, Sri Aurobindo verifică experimental puterile conştiinţei, experimentând pe propriul lor corp, de exemplu, postul prelungit (fără a se devitaliza, ci din contră, fiind plini de energie) sau levitaţia. Odată chiar, Sri Aurobindo a consumat o cantitate imensă de opium care, datorită controlului pe care conştiinţa sa îl avea asupra corpului fizic, nu a avut nici un efect. În acea perioadă Sri Aurobindo scria 12 ore pe zi, mai mult scrisori adresate discipolilor săi, lucrând în fiecare noapte până la ora 4 dimineaţa. El a verificat, rând pe rând, toate aşa-zisele legi naturale, descoperind că toate sunt supuse conştiinţei şi prin urmare pot fi depăşite graţie acesteia.

Pe atunci avea puţini discipoli. Ei trăiau cu toţii într-o atmosferă cu totul specială, în care experienţele spirituale erau uimitor de uşor de obţinut, ca în joacă, şi se părea că voalurile dintre această lume şi celelalte sunt din ce în ce mai subţiri, de parcă zeii şi forţele supramentalului se aflau printre ei, manifestându-se prin ceea ce noi numim în mod obişnuit miracole. Dacă lucrurile ar fi continuat astfel, Sri Aurobindo şi Mere ar fi fondat o nouă religie, căci acele miracole erau suficient de spectaculoase pentru a zgudui lumea. Dar ei au devenit conştienţi de faptul că nu acesta este scopul pe calea lor spirituală, de aceea, într-o bună zi, ei au pus capăt acelor experimente şi s-au hotărât să reînceapă pe altă bază. La 20 noiembrie 1926, Sri Aurobindo anunţă că se retrage în solitudine totală şi că ashramul va fi condus oficial de Mere.

În a doua perioadă, din 1926 până în 1940, Sri Aurobindo îşi orientează practica asupra corpului şi subconştientului. Deşi atinseseră Nirvana şi învinseseră toate legile naturale dobândind puteri spirituale extraordinare, ei considerau că acestea sunt realizări accesibile oricărei fiinţe care se dăruie cu răbdare şi perseverenţă practicilor menţionate în Shastra-e şi de aceea căutau acum drumul necunoscut al transformării Materiei în Spirit. Spre deosebire de progresul spiritual, mental, sufletesc, această evoluţie care integra şi corpul fizic trebuie realizată într-o singură viaţă, căci altfel trebuie luat totul de la capăt. De asemenea, aici intră şi munca de purificare a subconştientului, atât la nivel individual cât şi colectiv. Ei descoperă astfel că fiecare fiinţă, pentru a ajunge la aceste realizări, trebuie să controleze pe deplin rezonanta cu subconştientul colectiv. Şi mai mult, ei au demonstrat că este imposibilă transformarea individului fără o minimă transformare a lumii. Realizând acest lucru, se hotărăsc să pună capăt şi acestei perioade – pe atunci aveau foarte puţini discipoli aleşi cu maximă exigenţă. Ei se decid să deschidă larg porţile ashramului lor, extinzându-şi învăţătura la nivel de masă.
Acest ashram nu seamănă prea mult cu cele tradiţionale – foarte mulţi discipoli, bărbaţi şi femei de toate vârstele, trăind în satul Pondichery, printre locuitorii obişnuiţi. Nu există reguli, discipolii au o viaţă socială foarte activă, iar Sri Aurobindo şi Mere sunt neobosiţi în ghidarea lor.
Sri Aurobindo şi-a părăsit corpul fizic pe 5 decembrie 1950, la vârsta de 78 de ani.
Viaţa şi căutările sale spirituale pot fi pentru noi toţi un minunat exemplu, o sursă de putere interioară şi de inspiraţie. Urmându-l în această aventură interioară, pe care el o numea “aventura conştiinţei şi a bucuriei”, fiecare din noi putem deveni o fereastră prin care Lumina strălucitoare a conştiinţei să se reverse în această lume. Sri Aurobindo spunea: “Dacă Pământul cere şi Supremul răspunde, clipa realizării poate fi chiar aceasta.”

După opinia lui: «Omul este în această perioadă o fiinţă anormală care încă nu şi-a găsit normalitatea». Printr-o operă literară şi didactică impunătoare, o veritabilă frescă a disciplinelor yoga, el ne introduce în mecanismul evoluţiei psihologice a societăţilor de-a lungul epocilor, de la primitivi până în epoca religiilor şi a raţiunii, a cărei inevitabilă descompunere o analizează. Foarte legat de gândirea non-dualistă a Indiei, dar hrănit de filosofia occidentală, Sri Aurobindo se preocupă mai ales de contactul cu ştiinţa modernă. Astfel, opera lui urmăreşte să realizeze o sinteză, capabilă să împace raţionalismul cu misticismul, acţiunea cu contemplarea, ştiinţa occidentală cu înţelepciunea orientală, sistemul creat de Aurobindo fiind cunoscut sub numele de yoga integrală. Principala teorie a filozofiei indiene este: «a trăi o viaţă divină într-un corp divin», cuvântul «divin» având sensul de perfecţiune, de absolut. Nu se cramponează de nici o dogmă, de nici un sistem de credinţe.

Pentru Aurobindo, Dumnezeu, care este în acelaşi timp transcendent şi imanent, îi apare omului mai ales ca o Conştiinţă cosmică, care se manifestă în timp, în spaţiu şi dincolo de ele.
Yoga integrală a lui Sri Aurobindo are ca obiectiv evoluţia speciei umane către perfecţiune, către uniunea cu Divinul. Lumea rezultată din “jocul cosmic”, este involuţia spiritului spre materie, iar omul trebuie să reuşească să restabilească perfecţiunea în el însuşi, cu ajutorul potenţialităţilor sale nefolosite încă, mai ales a facultăţii pe care Sri Aurobindo o numeşte “supramentalul”, posibil de atins prin practicarea sistemului yoga. Printr-o transformare radicală a fiecărei celule, a fiecărui atom, această mutaţie conştientă ar trebui să ducă la un nou tip uman, un veritabil “zeu”.

 

CUVINTE DIN LUMINA

 

Devin ceea ce văd în mine însumi Tot ceea ce gândul îmi şopteşte, pot să înfăptuiesc; tot ceea ce mintea îmi revelează, pot să devin. Aceasta ar trebui să fie credinţa de nezdruncinat a omului în sine însuşi, căci Dumnezeu locuieşte în el.

A fost odată un Maharajah foarte hain care nu putea tolera faptul c-ar putea fi cineva deasupra lui. Îi chemă deci pe toţi pandiţii regatului, cum era obiceiul în împrejurări grave, şi le puse această întrebare: “Cine credeţi că este mai mare, eu sau Dumnezeu?” Pandiţii începură să tremure. Fiind înţelepţi de profesie, cerură timp de gândire; şi apoi, dintr-o străveche obişnuinţă, ţineau la poziţia şi la capul lor. Dar mai erau nişte pândiţi curajoşi care nu voiau să-1 supere pe Dumnezeu; tocmai începuseră a se tângui când cel mai bătrân dintre ci le spuse: “Lăsaţi-mă pe mine, mâine voi vorbi Prinţului”. A doua zi, când toată curtea era reunită într-o ceremonie solemnă, bătrânul pandit veni în mod umil, cu mâinile împreunate şi fruntea vopsită cu cenuşă albă, şi înclinându-se, rosti aceste cuvinte: “O, Doamne, fără îndoială tu eşti cel mai mare”. – Prinţul îşi răsuci de trei ori mustaţa-i lungă şi se umflă în pene – “tu eşti cel mai mare, Doamne, căci tu ne poţi alunga din regatul tău, în timp ce Dumnezeu nu poate: căci, adevăr grăiesc, totul este regatul Său şi nu-i ungher în afara Lui”.

Orientul şi Occidentul, au două feluri de a vedea viaţa, care sunt cele două laturi opuse ale uneia şi aceleiaşi realităţi. Intre adevărul pragma­tic pe care gândirea vitală a Europei moderne, îndrăgostită de vigoarea vieţii şi de dansul lui Dumnezeu în Natură, îl afirmă cu atâta vehemenţă şi exclusivism, şi Adevărul imuabil şi etern pe care gândirea indiană, îndrăgostită de calm şi de echilibru, îl iubeşte şi îl urmăreşte cu egală pasiune în căutarea sa exclusivă, nu există acel divorţ, nici acea controversă pe care o pretind gândirea partizană, raţiunea separatistă, absorbanta pasiune de realizare exclusivă. Adevărul unic, veşnic şi imuabil, este Spiritul, şi fără Spirit adevărul pragmatic al universului nu ar avea origine şi nici fundament; lumea ar fi lipsită de sens, goală de direcţie interioară, fără ţel, un foc de artificii care se învolburează în nimic pentru a dispare niciunde. Dar nici adevărul pragmatic nu este un vis al inexistentului, o iluzie sau o cădere prelungită într-un delir al imaginaţiei creatoare; ca şi cum am spune că Spiritul veşnic este un beţiv sau un visător sau nebunul propriei sale halucinaţii gigantice. Adevărurile existenţei universale sunt de două feluri: veşnice, imuabile, adevărurile Spiritului – dar ele sunt cele care se aruncă în Devenire, ele cele care, aici jos, în mod constant, îşi realizează puterile şi semnele lor – şi conştiinţa care se joacă cu ele: disonanţe, variaţii, explorarea posibilelor reversi-uni, perversiuni şi conversiuni ascendente într-un motiv armonic mereu mai înalt; şi din toate acestea Spiritul şi-a făcut şi îşi face întotdeauna universul său. El însuşi este cel care îl creează în el, El însuşi creatorul şi energia creaţiei, cauza şi metoda şi rezultatul lucrărilor, mecanicul şi maşina, muzica şi muzicianul, poetul şi poemul, El însuşi supramentalul, mentalul, viaţa şi materia, sufletul şi natura.
O yoga care-ţi cere să abandonezi lumea nu este făcută pentru mine, o salvare solitară care lasă lumea sorţii ei este un lucru aproape dezgustător.

Agnosticul era în mine, ateul era în mine, scepticul era în mine; nu eram nici măcar absolut sigur că exista un Dumnezeu… Simţeam numai că trebuia să existe un puternic adevăr undeva în această yoga. Deci, când m-am decis s-o practic ca să văd dacă ideea mea era adevărată, am făcut-o în această stare de spirit şi adresându-i lui Dumnezeu această rugăciune: Dacă exişti, îmi cunoşti inima. Ştii că nu-Ţi cer eliberarea (mukti), nu-ţi cer nimic din ceea ce-Ţi cer ceilalţi. Îţi cer numai forţa de a ridica această naţiune, îţi cer numai puterea de a trăi şi de a lucra pentru acest popor pe care-l iubesc.
Credinţa este o intuiţie care nu numai că aşteaptă experienţa pentru a se justifica, ci care o conduce la experienţă.

De fapt “afară” este peste tot înăuntru! suntem peste tot! greşeala constă în a crede că dacă am putea reuni admirabile condiţii de pace, de frumuseţe, de singurătate, ar fi mult mai uşor; pentru că va fi întotdeauna ceva care să ne deranjeze, oriunde, şi că este de preferat să ne decidem să spargem construcţiile noastre şi să îmbrăţişăm tot acest “în afară” -atunci vom fi peste tot la noi. La fel pentru antinomia acţiune -meditaţie; căutătorul a făcut tăcere în el şi acţiunea sa este o meditaţie (va întrezări chiar că meditaţia poate fi o acţiune); că-şi face toaleta sau că-şi rezolvă treburile Forţa trece, trece în el, este pentru totdeauna conectat altundeva. Şi va vedea în sfârşit că acţiu­nea sa devine mai clarvăzătoare, mai eficace, mai puternică, fără ca în schimb să-i tulbure pacea: Substanţa mintală este liniştită, atât de liniştită încât nimic n-o poate tulbura. Dacă gândurile sau activităţile vin…ele traversează mintea ca un stol de păsări care traversează cerul în aerul nemişcat. Ele trec, nu deranjează nimic, nu lasă urme. Chiar dacă o mie de imagini sau evenimentele cele mai violente ne-ar traversa, imobilitatea liniştită ar rămâne, ca şi cum textura însăşi a minţii ar fi fost făcută dintr-o substanţă de pace eternă şi indestructibilă. Mintea care a ajuns la acest calm poate începe să acţioneze, poate acţiona chiar intens şi puternic, dar va păstra întotdeauna această nemişcare fundamentală, nepunând nimic în mişcare prin ea însăşi, primind de Sus şi dând la ceea ce a primit o formă mintală fără a-i adăuga nimic de la sine, în mod calm, imparţial, dar cu bucuria Adevărului şi cu puterea, cu lumina trecerii acestuia.

Conştiinţa mentală nu este decât o gamă umană şi ea nu epuizează toate gamele de conştiinţă posibile după cum vederea umană nu epuizează toate gradaţiile de culoare sau auzul uman nu epuizează toate gradaţiile de sunet, căci există o grămadă de lucruri, deasu­pra sau dedesubt, care sunt invizibile şi inaudibile pentru om. În acelaşi fel există game de conştiinţă deasupra şi dedesubtul gamei umane, cu care fiinţa umană normală nu are contact şi care, din această cauză, i se par “inconştiente” – game supramintale sau plusmintale şi game submintale. …De fapt, ceea ce numim “incon­ştienţă” este în mod simplu o altă conştiinţa. Nu suntem mai “inconştienţi” când dormim sau când suntem la podea, sau drogaţi, sau “morţi”, sau în oricare altă stare, decât atunci când suntem cufundaţi într-un gând interior şi am uitat eul nostru fizic şi tot ceea ce ne înconjoară. Pentru oricine a avansat câtuşi de puţin în yoga, aceasta este o propoziţie cu totul elementară.

Pe măsură ce progresăm şi ne trezim la sufletul din noi şi din lucruri, realizăm că există de asemenea o conştiinţă în plantă, în metal, în atom, în electricitate, în tot ceea ce aparţine Naturii fizice; descoperim chiar că nu este vorba, în toate aceste privinţe, de un mod de conştiinţă inferior sau mai limitat decât mintea; dimpotrivă, în multe forme zise “neanimate” conştiinţa este mai intensă, mai rapidă, mai ascuţită, cu toate că mai puţin dezvoltată la suprafaţă. Deci sarcina ucenicului yoghin va fi aceea de a fi conştient în toate felurile, la toate nivelele fiinţei sale, şi la toate etajele existenţei universale, nu numai mintal; de a fi conştient în el însuşi şi în ceilalţi şi în lucruri, pe timp de veghe sau în somn; şi, în cele din urmă, de a învăţa să devină conştient în ceea ce oamenii numesc “moartea”, căci după cum am fost conştienţi în viaţa noastră vom fi conştienţi în moartea noastră.

Odată cu experienţa în yoga, conştiinţa se lărgeşte în toa­te direcţiile – împrejur, dedesubt, deasupra – şi în fiecare direcţie la infinit. Când conştiinţa s-a eliberat, yoghinul nu va mai trăi in corp, ci în această înălţime, în această profunzime, în această întindere infinită. Baza sa este un vid infinit sau o tăcere infinită, dar în acest vid sau în această tăcere totul se poate manifesta: Pacea, Libertatea, Puterea, Lumina, Cunoaşterea, Bucuria – Ananda. Imediat ce apare suferinţa, de orice fel ar fi ea, este semnul imediat al unei îngustări a fiinţei şi a unei pierderi de conştiinţă.

Tot ceea ce atinge, pentru că ea nu se poate stăpâni să nu iubească, este starea sa; nimic nu este jos pentru ea, nici înalt, nici pur, nici impur; flacăra sa nu poate fi întunecată, şi nici bucuria sa. Şi alte semne o pun în evidenţă: este uşoară, nimic nu o apasă, ca şi cum lumea ar fi jocul său; este invulnerabilă, nimic n-o atinge, ca şi cum ar fi pentru totdeauna dincolo de dureri, deja salvată de toate accidentele; ea este magul, ea vede; este liniştită, liniştită, ca un mic suflu în străfundul fiinţei; vastă ca şi cum ar fi marea pentru milioane de ani. Căci ea este veşnică. Şi este liberă, nimic n-o poate prinde; nici viaţa, nici oamenii, nici ideile, nici doctrinele, nici ţările – este dincolo de toate acestea, mereu dincolo, şi totuşi într-un fel de nenumărat în inima tuturor lucrurilor, ca şi cum ar fi una cu totul. Căci Ea este Dumnezeu în noi.

Pentru ochiul care vede, iată cum apare psihicul: Când privim pe cineva care este conştient de sufletul său şi care trăieşte în sufletul său, avem impresia că se coboară, că intrăm adânc, adânc in persoană, departe, departe, foarte departe înăuntru, în timp ce, în general, când privim ochii oamenilor (există ochi în care nu intrăm, sunt închişi ca o uşă) în sfârşit, când există ochi care sunt deschişi, intrăm; apoi întâlnim destul de aproape, în spate, ceva care vibrează, care străluceşte câteodată, care scli­peşte. Şi atunci, dacă ne înşelăm, spunem: “Oh, are un suflet viu” -nu este aceasta; este vitalul său. Pentru a afla sufletul trebuie să te îndepărtezi de suprafaţă, să te retragi profund, şi să intri, să intri, să cobori, să cobori într-o gaură foarte adâncă, tăcută, nemiş­cată; şi acolo, există ceva care este cald, liniştit, bogat în conţinut, şi foarte nemişcat, şi foarte plin, ca o blândeţe – acesta este sufletul. Dacă insistăm, şi suntem conştienţi noi înşine, se produce un fel de plenitudine care dă impresia unui lucru complet şi care conţine profunzimi insondabile. Şi simţim că dacă am intra acolo ar exista nişte secrete care s-ar dezvălui, ca reflectarea într-o apă foarte liniştită a ceva care este etern. Şi limitele timpului nu mai există. Avem impresia de a fi fost dintotdeauna şi de a fi pentru veşnicie.

Aceste diverse nivele interioare se pot prezenta ca nişte camere sau ca nişte case la care cele mai mărunte detalii sunt revelatorii: Când începem să ne descoperim fiinţa interioară, şi diferitele părţi care o alcătuiesc, avem adesea impresia că pătrundem într-o sală sau într-o cameră, şi, urmărind culoarea, atmosfera, lucrurile care se află acolo, avem percepţia foarte limpede a părţii fiinţei pe care suntem pe cale să o vizităm. Atunci se poate trece în camere din ce în ce mai profunde care îşi au fiecare propriul specific. Sau câteodată, în loc de camere, vom găsi fiinţe de tot felul – o întreagă mică familie, poate chiar o menajerie -care sunt expresia diferitelor forţe sau vibraţii pe care nu ne-am obişnuit să le primim în noi şi care constituie natura “noastră”. Şi nu sunt nişte fiinţe “de vis”, sunt nişte fiinţe adevărate pe care noi le adăpostim: forţele sunt conştiente, vibraţiile sunt conştiente – fiinţe sau forţe, conştiinţă sau forţă, sunt două feţe simultane ale unei aceleiaşi realităţi. Vom vedea astfel într-un fel deosebit de viu ceea ce nu vrem sau nu mai vrem să tolerăm în noi.

A spune că un individ merge în “infernul veşnic” este o crudă absurditate; cum de-ar fi posibil ca sufletul, această Lumină, să fie pentru totdeauna prizonierul acestor vibraţii joase? ca şi cum am spune că infraroşul este stăpânul ultravioletului. Asemănătorul merge cu asemănătorul, întotdeauna şi pretutindeni, aici-jos şi altundeva. Şi ce altceva decât sufletul, decât bucuria, ar putea fi cu adevărat “veşnic”? Dacă ar exista un infern fără de sfârşit, n-ar putea fi decât un loc de extaz fără de sfârşit, căci Dumnezeu este bucurie, este Ananda; nu există altă eternitate decât eternitatea beatitudinii Sale
Pentru a vindeca răul din lume, trebuie mai întâi să vindecăm “ceea ce se află la baza lui în om” şi că nu putem vindeca nimic în afară dacă nu vindecăm mai întâi înăuntru, pentru că este acelaşi lucru; nu putem stăpâni partea de dinafară dacă nu stăpânim înlăuntrul, pentru că este acelaşi lucru; nu putem transforma materia exterioară fără a transforma materia noastră interioară, pentru că este iarăşi şi întotdeauna acelaşi lucru – nu există decât o Natură, o lume, o materie, şi atâta timp cât vom vrea să procedăm cu susul în jos nu vom ajunge la nimic. Şi dacă remediul ni se pare dificil, atunci nu există speranţă nici pentru om şi nici pentru lume, căci toate panaceele noastre exterioare şi moralele noastre din apă de trandafiri sunt, în cele din urmă, hărăzite neantului şi distrugerii de către aceste puteri ascunse.

Singura soluţie, constă în venirea unei alte conştiinţe care nu va mai fi jucăria acestor forţe, care va fi mai mare decât ele şi care le va putea forţa să se schimbe sau să dispară.
Am fost dintr-o dată proiectat într-o stare aparte, fără gânduri, pură de orice mişcare mintală sau vitală; nu exista ego, nici o lume reală -doar când “se”privea prin simţurile nemişcate, ceva percepea sau purta pe tăcerea sa absolută o lume de forme goale, de umbre materializate fără substanţă adevărată. Nu exista nici Unu, nici măcar mai mulţi, doar Acela, în mod absolut, fără atribute, fără relaţii, pur, de nedescris, de negândit, absolut, şi cu toate acestea, în mod suprem real şi numai real. Şi nu era o realizare mintală, nici ceva pe care-l percepeam undeva sus – nu era ceva abstract, era pozitiv – singura realitate pozitivă (cu toate că nu era o lume fizică spaţială) care umplea, ocupa, sau mai degrabă inunda şi în ne ca această părere de lume fizică, nelăsând nici un loc, nici un spaţiu pentru o altă realitate decât el însuşi şi nepermiţând la nimic altceva să pară cu adevărat real, pozitiv sau substanţial… Această experienţă îmi aducea o Pace nespusă, o formidabilă tăcere, un infinit de eliberare şi de libertate.
Am trăit zi şi noapte în această Nirvana, înainte ca ea să înceapă să admită altceva în ea sau să se modifice câtuşi de puţin… apoi ea începu să dispară într-o Supraconştiinţă, mai mare, în sus. Aspectul iluzoriu al lumii ceda locul unui alt aspect unde iluzia nu mai era decât un mic fenomen de suprafaţă, cu o imensă Realitate divină în spate, o Supremă Realitate deasupra, şi o intensă Realitate divină în inima tuturor lucrurilor care, mai întâi, îmi apăruseră ca nişte forme goale sau ca nişte umbre cinematografice. Şi nu era o reînchidere în simţuri, o diminuare sau o cădere din experienţa supremă; dimpotrivă era o ridicare constantă, şi o lărgire constantă a Adevărului… Nirvana, în conştiinţa mea eliberată, se revelă drept începutul propriei mele realizări, un prim pas spre lucrul complet şi nu ca singura realizare posibilă, nici măcar drept culmea finală.

Am avut experienţa Nirvanei şi a tăcerii în Brahman, cu mult timp înainte de a avea cea mai mică cunoştinţă despre planurile spirituale de deasupra capului.

Vivekananda vorbind de Nirvana: “Un ocean de pace infinită, fără un rid, fără un suflu”
Sfat către căutători: Oricare ar fi natura, puterea şi încântarea unei experienţe, nu trebuie să fiţi dominaţi de ea într-o măsură atât mare încât aceasta să domine toată fiinţa voastră…Când intraţi, într-un fel oarecare, în legătură cu o forţă sau cu o conştiinţă care o depăşeşte pe a voastră, în loc de a fi în întregime subjugaţi de această conştiinţă sau de această forţă, trebuie să vă aduceţi întotdeauna aminte că nu este decât o experienţă printre alte mii şi mii, şi că, în consecinţă, ea nu are un caracter absolut. Oricât de frumoasă ar fi ea, puteţi şi trebuie să aveţi altele şi mai frumoase; oricât de excepţională ar fi ea, sunt altele şi mai minunate; şi oricât de înaltă ar fi ea, puteţi întotdeauna să urcaţi mai sus în viitor.
Încercaţi să realizaţi această Forţă în voi, spunea el militanţilor naţionalişti, şi să o trageţi afară; ca fiecare lucru pe care-l faceţi să nu mai fie acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului în voi. Pentru că nu sunteţi voi ci ceva în voi (care acţionează). Ce pot toate aceste tribunale, ce pot toate puterile lumii împotriva Celui care este în voi, acest Nemuritor, acest Nenăscut, acest Nepieritor pe care sabia nu-L poate străpunge şi focul nu-L poate arde? temniţa nu-L poate închide, nici spânzurătoare nu-L poate ucide. De ce-ar putea să vă mai fie frică, dacă sunteţi conştienţi că El este în voi?

Dominată şi subjugată, imobilizată, eliberată de ea însăşi, mintea ia această Tăcere drept Supremul. Dar căutătorul descoperă că totul este acolo, în această Tăcere, conţinut şi parcă făcut nou… atunci golul începe să se umple şi din el iese sau în el se precipită incalculabila diversitate a Adevărului divin şi nenumăratele nivele ale unui Infinit dinamic.

În curtea închisorii din Alipore, în timpul orei de plimbare, avu loc această nouă schimbare de conştiinţă: Priveam zidurile care mă izolau de oameni, şi nu mai erau nişte ziduri înalte care mă închideau, nu, era Vasudeva* cel care mă încon­jura. Mergeam pe sub crengile copacului din faţa celulei mele, dar nu era un copac, ştiam că era Vasudeva – era Sri Krishna* pe care-l vedeam, acolo, în picioare, care mă ţinea în umbra sa.

Priveam gratiile celulei, chiar şi grilajul care servea drept uşă, şi îl văzui iarăşi pe Vasudeva. Era Narayana* cel care făcea de gardă, Narayana sentinela. Şi când mă culcai pe pătura din păr de animal care mi se dăduse în loc de pat, simţii braţele lui Sri Krishna în jurul meu, braţele Prietenului meu, Iubitului meu… Priveam prizonierii locului, hoţii, ucigaşii, escrocii, şi cum îi priveam îl văzui pe Vasudeva, Narayana era cel pe care-l aflam în aceste suflete întunecate şi în aceste corpuri prost folosite.
Trebuie să privim existenţa în faţă dacă scopul nostru e acela de a ajunge la o soluţie adevărată, oricare ar fi această soluţie. Şi a privi existenţa în faţă, înseamnă a-l privi pe Dumnezeu în faţă, căci una nu poate fi separată de cealaltă. Această lume a luptei şi a suferin­ţelor noastre este o lume feroce, periculoasă, o lume distrugătoare şi devoratoare în care viaţa este precară, în care sufletul şi corpul omului se mişcă printre enorme pericole, în care fiecare pas înainte, că o vrem sau nu, striveşte şi sparge ceva, în care fiecare suflu de viaţă este şi un suflu de moarte. A arunca responsa­bilitatea pentru tot ceea ce ni se pare rău sau teribil pe spinarea unui Diavol pe jumătate omnipotent sau a ne debarasa de ea spunând că răul face parte din Natură, creând astfel o opoziţie ireductibilă între natura lumii şi natura lui Dumnezeu, sau a arunca responsabilitatea asupra omului şi păcatelor sale, ca şi cum el ar fi avut un cuvânt de spus la facerea lumii, sau ca şi cum ar putea să creeze ceva împotriva voinţei lui Dumnezeu, sunt nişte expediente neîndemânatice şi prea comode…înălţăm un Dumnezeu de Iubire şi de îndurare, un Dumnezeu al Binelui, un Dumnezeu drept, binegânditor şi virtuos după concepţiile noastre morale despre justiţie, virtute şi după gîndurile noastre bune, iar toate celelalte, spunem noi, nu este El, nu este al Său, ci este opera unei oarecare Puteri diabolice pe care El o lasă, pentru un motiv oarecare, să-şi împlinească reaua voinţă, sau opera unui tenebros Ahriman contrabalansându-l pe graţiosul nostru Ormuzd, sau se spune chiar că greşeala omului egoist şi păcătos a fost cea care a stricat ceea ce Dumnezeu făcuse atât de bine la început… Trebuie să privim realitatea in faţă, în mod curajos, şi să vedem că Dumnezeu şi nimeni altul este cel care a făcut această lume în fiinţa Sa, şi pe care a făcut-o aşa cum este. Trebuie înţeles că Natura care-şi devoră fiii, Timpul care se hrăneşte cu viaţa crea­turilor, Moartea universală şi ineluctabilă, şi violenţa puterilor lui Rudra în om şi în Natură, sunt de asemenea Divinitatea supremă sub unul din aspectele sale cosmice. Trebuie înţeles că Dumnezeu creatorul darnic şi binefăcător, Dumnezeu care apără şi salvează, îndurarea nesfârşită, este totodată Dumnezeu care devoră şi Dumnezeu care distruge. Suferinţa aşternutului de răutate şi de chin pe care suntem sfâşiaţi este lucrarea mâinii Sale, ca şi bucuria, blândeţea şi plăcerea. Numai când vedem cu ochiul uniunii complete şi când simţim acest adevăr până în străfundurile fiinţei noastre suntem capabili să descoperim în întregime, în spatele acestei măşti, chipul frumos şi senin al Celui care este preafericire, şi de a simţi în mâna care pune la încercare imper­fecţiunea noastră, mâna prietenului şi a constructorului Spiritului în om. Vrăjbile lumii sunt vrăjbile lui Dumnezeu şi numai acceptându-le şi progresând prin ele vom fi capabili să ajungem la înaltele înţelegeri ale armoniei sale supreme şi la culmile, la imen­sităţile vibrante ale Anandei*sale transcendente şi cosmice…Căci adevărul este temelia adevăratei spiritualităţi, iar curajul este sufletul său.

Caută-L pe pământ…

Căci tu eşti El, o, Rege. Doar noaptea

Ţi-e pe suflet

Prin propria-ţi voinţă. Alung-o dar şi află

Totalitatea senină

Ce eşti cu-adevărat.

Fiinţa Centrală. Persoana Universală

“Tu eşti El”, acesta este adevărul veşnic – Tat tvam asi, tu eşti Acela. Acesta este Adevărul pe care îl ofereau spre învăţare vechile Mistere şi pe care religiile ulterioare l-au uitat. Pierzând semnificaţia acestui suprem adevăr, ele au deviat şi au creat toate aceste doctrine dualiste aberante, şi au substituit cu nişte obscure mistere acest adevăr care este pur şi cu totul simplu. “Eu şi Tatăl una suntem”, spunea Cristos (Ioan 10, 30), “Eu sunt El”, spuneau înţelepţii Indiei – so’ham – pentru că este adevărul pe care-1 descoperă toţi oamenii liberi, fie ei din Asia sau din Occident, din trecut sau din prezent. Pentru că Faptul veşnic este cel pe care trebuie să-1 descoperim cu toţii. Şi acest “mine”, acest “eu” care-şi proclamă identitatea cu Dumnezeu, nu este a nici unui individ privilegiat – ca şi cum ar mai fi loc pentru un mic eu personal şi exclusiv în această strălucitoare deschidere, ca şi cum înţelepţii Upanishadelor, rishii sau Cristos, ar fi anexat pentru ei singuri filiaţia divină – este vocea tuturor oamenilor topită într-o conştiinţă cosmică şi suntem cu toţii fiii lui Dumnezeu.

“Spiritul care se află aici-jos în om şi Spiritul care se află acolo-sus în Soare sunt, cu-adevărat, un singur Spirit şi nu există altul”, spune Taittiriya Upanishad X.
«Cel ce gândeşte “El e altul şi eu sunt altul”, nu ştie.»**Această descoperire a Spiritului înlăuntru este ceea ce * Vedele, acum şase sau şapte mii de ani, numeau “naşterea Fiului”: “Noi l-am văzut, masa sa de roşu arzător – un mare dumnezeu a fost descătuşat din întuneric” (Rig-Veda V.1.2) iar rişhii vedici afirmau, într-un limbaj de o putere orbitoare, veşnica Identitate a Fiului şi a Tatălui şi transformarea divină a omului: “Eliberează-L pe Tatăl tău! în lăcaşul tău păstrează-L teafăr – Tatăl tău care devine Fiul tău şi care te poartă” (Rig-Veda V.3.9). [

Şi din clipa în care ne-am născut vedem că acest suflet din noi este acelaşi în toate fiinţele umane, şi nu numai în toate fiinţele ci şi în lucruri, latent, nerevelat: “El este fiul apelor, fiul pădurilor, fiul lucrurilor care nu se mişcă şi fiul lucrurilor care se mişcă. Chiar şi în piatră El se află acolo” (Rig-Veda V.1.70). Totul este una pentru că totul este Unul. Nu spunea Cristos: “Acesta este corpul meu şi acesta este sângele meu”, luând aceste două simboluri dintre cele mai materiale, dintre cele mai obişnuite, pentru a spune că şi această Materie este corpul Unului, şi această Materie este sângele lui Dumnezeu*. Şi dacă El nu ar fi fost chiar şi în piatră, în ce fel ar fi venit El în om, prin ce cădere miraculoasă din cer? Suntem fructul unei evoluţii, nu al unei succesiuni de miracole arbitrare: Tot trecutul pământului este aici în natura noastră umană… însăşi natura fiinţei umane implică existenţa unui stadiu material şi al unui stadiu vital care au pregătit apariţia minţii acesteia, şi un trecut animal care a modelat primele elemente ale umanităţii sale complexe. Să nu mai spunem că Natura materială a dezvoltat mai întâi, prin evoluţie, viaţa şi corpul nostru, apoi mintea noastră animală, şi că numai după aceea s-a pogorât un suflet în forma astfel creată…căci aceasta ar presupune o prăpastie între suflet şi corp, între suflet şi viaţă, între suflet şi minte, prăpastie ce nu există – nu există corp fără suflet, nu există corp care să nu fie în sine o formă de suflet; Materia însăşi este o substanţă şi o putere a Spiritului şi nu ar putea exista altfel, căci nimic nu poate exista fără a fi substanţă şi putere din Cel Veşnic… Ceea ce este mut şi orb, chiar şi bruta, este tot

Acela, nu mai puţin decât existenţa umană.

Brihadaranyaka Upanishad 1.4.10. Vezi Sri Aurobindo, Eight Upanishads X.XI.

Atunci când am deschis porţile psihicului, ni se dezvăluie un prim stadiu al conştiinţei cosmice. Dar psihicul care creşte, conştiinţa -forţă care se individualizează şi devine din ce în ce mai compactă, mai adunată înlăuntru, nu se va mai mulţumi multă vreme cu această strâmtă formă individuală; simţindu-se una cu Acela, el vrea să fie vast ca Acela, universal ca Acela, şi vrea să-şi regăsească Totalitatea nativă. A fi şi a fi din plin, acesta este scopul pe care-l urmăreşte Natura în noi… iar a fi din plin, înseamnă a fi tot ceea ce este. Avem nevoie de totalitate pentru că suntem Totalitatea; idealul care ne cheamă, scopul care ne conduce paşii, nu se află de fapt în faţă; el nu ne trage, el ne împinge, el este în spate – şi în faţă şi înlăuntru.

Evoluţia este veşnica înflorire a unei flori care era floare din totdeauna. Fără această sămânţă din adânc, nimic nu s-ar mişca, pentru că nimic nu ar avea nevoie de nimic – este Nevoia lumii. Este fiinţa noastră centrală. Ea este fratele de lumină care se iveşte câteodată când totul pare disperat, memoria însorită care ne suceşte şi ne răsuceşte, şi nu ne va lăsa pic de odihnă până ce nu vom fi aflat tot Soarele nostru. Este centrul nostru cosmic, după cum psihicul era centrul nostru individual. Dar această fiinţă centrală nu se află undeva într-un punct; ea este în toate punctele; ea este într-un fel greu de înţeles în inima tuturor lucrurilor şi îmbră­ţişează toate lucrurile în acelaşi timp; ea este în mod suprem înăuntru şi în mod suprem deasupra, şi dedesubt şi peste tot – ea este un punct uriaş. Şi când l-am aflat, am aflat totul, totul se află aici; sufletul adult îşi regăseşte originea, Fiul redevine Tatăl; sau mai degrabă Tatăl, care devenise Fiul, redevine El însuşi: Zidurile care întemniţau sufletul nostru conştient sunt dărâmate, distruse; orice sentiment de individualitate şi de personalitate a dispărut, orice senzaţie de situare în spaţiu sau în timp, sau în acţiune şi în legile Naturii, a dispărut; nu mai există eu, nu mai există persoa­nă definită sau care poate fi definită, ci doar conştiinţa, doar existenţa, doar pacea şi fericirea; devenim nemuritori, devenim veşnici, devenim infiniţi. Din sufletul personal nu mai rămâne decât un imn de pace şi de libertate, o fericire care vibrează pretutindeni în cel Etern.

Ne-am crezut mici şi separaţi unii de ceilalţi, un om plus un om în mijlocul lucrurilor separate, şi aveam nevoie de această separare pentru a creşte sub carapace, căci altfel am fi rămas o masă nediferenţiată în plasma universală, un membru al turmei fără viaţă proprie. Prin această separare am devenit conştienţi; prin această separare suntem conştienţi în mod incomplet; şi suferim, căci suferinţa noastră este aceea de a fi separaţi – separaţi de ceilalţi, separaţi de noi înşine, separaţi de lucruri şi de tot, pentru că ne aflăm în afara singurului punct unde totul se reuneşte.

Singurul mijloc de-a pune totul în ordine e de a redeveni conştient; şi este foarte simplu. Nu există decât o origine. Această origine este perfecţiunea Adevărului, pentru că este singurul lucru care există cu adevărat. Şi exteriorizându-se, proiectându-se, împrăştiindu-se, s-a produs ceea ce vedem şi o grămadă de mici creiere foarte delicate şi foarte strălucitoare se află în căutarea a ceea ce nu au aflat încă dar pe care-1 pot afla, pentru că ceea ce caută se află înlăuntrul lor.

Când am suferit destul, vieţi după vieţi din această lungă evoluţie, când am crescut destul pentru a ne da seama că totul ne vine din afară, de la o Viaţă mai mare decât a noastră, de la o Minte superioară nouă, de la o Materie mai vastă, universală, vine ora să regăsim în mod conştient ceea ce am fost în mod inconştient din totdeauna – o Fiinţă universală: De ce te-ai limita? Simte că eşti în sabia care te loveşte ca şi în braţele care te iubesc, în îmbrăţişarea soarelui şi în dansul pământului, în tot ceea ce a trecut, în tot ceea ce este acum şi în tot ceea ce se trudeşte să devină. Căci tu eşti infinit şi toată această bucurie îţi este deschisă.

”Când Acela este cunoscut, totul este cunoscut” (Shandilya Upanishad)

Primele simptome ale acestei noi conştiinţe sunt foarte tangibile: începem să simţim că şi ceilalţi fac parte din noi înşine sau că sunt nişte repetiţii diverse ale noastre înşine, acelaşi eu modificat de Natură în alte corpuri. Sau cel puţin simţim că trăim într-un eu universal mai vast care este de acum înainte propria noastră realitate superioară. De fapt, totul începe să-şi schimbe natura şi aparenţa; întreaga noastră experienţă despre lume este radical diferită de cea pe care o au oamenii închişi într-un eu personal, începem totodată să cunoaştem lucrurile printr-un alt fel de experienţă directă, care nu mai depinde de mintea exterioară şi de simţuri. Posibilităţile de eroare nu dispar totuşi, căci acest lucru nu este posibil atâta timp cât mintea rămâne câtuşi de puţin instrumentul de transcriere a cunoaşterii, dar există un fel nou, mai vast şi mai profund, de a simţi, de a vedea, de a cunoaşte, de a intra în contact cu lucrurile; iar hotarele cunoaşterii pot fi împinse la un grad aproape nelimitat.
Cunoaştem pentru că noi suntem ceea ce cunoaştem. Adevărata cunoaştere nu se obţine prin gândire,

Ceea ce sunteţi, aceea deveniţi.

Nimic nu poate fi dat spre învăţare inteligenţei fără a nu fi fost deja pe deplin cunoscut, în secret, în sufletul care se desăvârşeşte. De asemenea, toată perfecţiunea de care omul exterior este capabil nu este decât realizarea veşnicei perfecţiuni a Spiritului care se află în el. Cunoaştem Divinul şi devenim Divinul pentru că noi îl purtăm deja în natura noastră intimă. Orice învăţătură este o revelaţie, orice devenire o înflorire. Descoperirea de sine este secretul; cunoaşterea de sine şi o conştiinţă mereu mai largă sunt mijlocul şi procedeul.

Preafericirea miriadelor de miriade ce una sunt.

“Cum ar putea fi dezamăgit, de unde ar avea suferinţa, cel ce peste tot vede Unitatea?” (Isha Upanishad.)

Filosofiile şi religiile discuta despre ordinul de prioritate al diferitelor aspecte ale lui Dumnezeu iar anumiţi yoghini, rishi sau sfinţi au preferat cutare filosofie sau cutare religie în locul alteia. Ceea ce avem de făcut nu este de a discuta aceste aspecte, ci de a le realiza pe toate şi de a le deveni pe toate; nu trebuie să urmărim o realizare cu excluderea celorlalte realizări, ci să-l îmbrăţişăm pe Dumnezeu sub toate aspectele sale şi dincolo de orice aspect – este sensul însuşi al yogăi integrale.

Publicat de Liviu Gheorghe in:  http://liviugheorghe.wordpress.com/2011/05/20/nestemate-ale-misticii-orientale-ep-7/

De ce ne simtim obositi si debusolati dupa Anul Nou

Am citit un articol fantastic care ne explica, prin interpretarea unei portiuni din calendarul mayas, de ce ne simtim cum ne simtim dupa 21 decembrie si mai ales de la 1 ianuarie. Si eu am o stare puternica de oboseala nejustificata, dar per general am o stare emotionala si sprituala foarte buna, pozitiva. Am comunicat cu ghizii mei, mi-au spus cam ce se intampla, mi-au dat solutia pentru mine, dar cred ca aceasta solutie s-ar aplica la oricine asa, ca v-o spun: creativitatea. Pe masura ce cream, ne activam centrul inimii, ne deblocam practic principala sursa de energie vitala, activam energiile iubirii si transmutam energiile statice, joase, in energii pozitive,dinamice,care transforma nu doar interiorul nostru, viata noastra, ci intreaga lume. Creativitatea inseamna practic manifestarea aspectului de creator divin, inseamna a transforma energie in ceva, inseamna a aduce frumusete si armonie in jur. Poti sa creezi intr-un mod artistic, prin desen, poezie, scriere, pictura, croit, sau poti sa creezi intr-un mod transformator prin: dans, meditatie, sport, activitati dinamice, jocuri, plimbari. Prin creativitate ne exprimam esenta divina si dam lumii o noua fata.

Sa revin la articol. Ii sunt foarte recunoscatoare echipei de la Editura For You care zilnic ne trimite celor abonati articole foarte frumoase si educative. Acest articol, scris de Elena Cocis, este primit tot prin news letter-ul editurii si mie mi s-a potrivit perfect, gasind multe raspunsuri in el. Il distribui mai departe catre voi si sper sa va ajute cum m-a ajutat si pe mine. Va imbratisez cu drag!

Calendarul Mayas ne vorbeste

de Elena Cocis

~Partea I~

Dragii mei,

Din cand in cand, atunci cand simt ceva si nu stiu ce simt, de unde vine acea stare speciala si ce vrea ea sa-mi spuna, “cineva” ma ia de mana si ma conduce la Calendarul Mayas. Asa mi s-a intamplat si astazi. Ceea ce am inteles acum, privind pentru a nu stiu cata oara acest Calendar, a mai adaugat o fila la modul meu de a intelege simbolurile mayase si voi incerca sa impartasesc cu voi, mesajul primit. Sper ca asa o sa-mi vorbeasca ingerasii macar pana la 31 martie (ziua in care se va incheia un ciclu al Calendarului Tzolkin) – dar acum, desi am incercat sa “privesc” intreaga perioada, inca nu pot deslusi despre ce va fi vorba in acest interval si nici nu sunt sigura daca imi vor mai spune ceva ce sa pot povesti. Am inteles, cumva, ca se vor tot rari mesaje ce vin din “exterior”.

Eu simt ca de acum inainte cam suntem pe cont propriu, iar interventia Divina va avea loc tot mai mult, doar la nivel personal, ca a venit timpul unui alt tip de conlucrare, in care sa fim condusi astfel incat sa atingem starea de maestru al vietii noastre, fara a simti ajutorul din surse ce vin din afara noastra, indiferent ce intelegem prin asta. Daca privesc spre starile si evenimentele prin care trec oamenii in aceasta perioada, mi-este clar ca suntem in permanenta supusi testului de maiestrie interioara. Totul s-a schimbat mult mai mult decat ma asteptam – si intr-o directie pe care as fi putut-o prevedea, daca as fi fost mai atenta la anumite aspecte. (De exemplu, sentimentul de singuratate si abandon, pe care foarte multi oameni l-au avut in ultima perioada, l-am pus pe seama sarbatorilor de iarna, cel putin in cazul celor ce au invocat scuza ca nu au familie…. sau cineva este tocmai acum plecat… si multe altele asemanatoare. Nu m-am gandit nicio clipa ca el este un semn al evolutiei spirituale si ca ghizii si helperii nostri incep sa “se indeparteze”, pentru a ne invata, din nou, “mersul pe propriilor noastre picioare”)

Voi incerca, cu ajutorul simbolurilor din Calendarul Mayas, sa spun cateva lucruri care sper sa va fie de folos. Stiu ca multi dintre voi nu sunt familiarizati cu acest Calendar, motiv pentru care ma voi stradui sa fiu cat mai clara, deci mai putin tehnica. O sa incerc sa va povestesc putin despre magia perioadei pe care am incheiat-o si a celei ce urmeaza, explicand cat se poate de sugestiv semnificatia unor simboluri, asa cum se succed ele in Calendarul Mayas.

Totul a plecat de la faptul ca, fara nicio aparenta legatura cu ceea ce faceam, ghidul meu mi-a atras atentia asupra unui aspect pe care pana acum nu l-am observat – sau, mai corect, nu l-am interpretat in acest fel – si anume, ce inseamna “un nou inceput”, in sensul sau biblic, exprimat prin sintagma “a doua venire a lui Iisus!” Acum, ca am depasit cu bine Marele Portal, ca am contribuit cu totii la restabilirea energiilor feminine, traim, concret, acest timp: al unui nou inceput. Intr-un fel sau altul, trebuie sa constientizam asta si sa ne acomodam cu un nou fel de abordare, mai intuitiv, mai putin explicativ, dar plin de sensuri profunde. Incep, cu pasi marunti, sa intrezaresc cam ce ar insemna asta. Va invit si pe voi sa reflectati asupra acestei observatii – si poate, printr-un efort comun, vom ajunge sa traim adevarata maretie a Vietii.

Sa incep prin a va spune ca acest calendar la care ma refer, Calendarul Tzolkin, singurul care a mai ramas in vigoare, este cel ce reprezinta rotita cea mai mica din ansamblul rotitelor ce dau nastere calendarelor cu care mayasii au descifrat matricea timpului Divin, motiv pentru care mai este denumit si Calendarul Sacru. El exprima energiile cosmice ce se revarsa pe Pamant, zi dupa zi, odata cu trecerea timpului si tot el este cel implicat in numaratoarea lunga, cea care a definit ciclurile prin care a trecut evolutia omului pana acum. Altfel spus, el este cel care construieste spirala timpului, pana in punctul in care vom atinge Numarul de Aur. Asta inseamna ca acest calendar – ce isi incheie un ciclu pe 31 martie – este cel care ne poarta prin sirul lui Fibonacci si ne conduce, secventa cu secventa, pana vom ajunge la perfectiune, in punctul in care vom fi capabili, ca specie, sa realizam un salt cuantic in constiinta, sa incepem sa traim intr-o alta realitate, total diferita de cea de acum. Din perspectiva mea, acest Calendar nu se va opri niciodata, atata timp cat vom fi pe Pamant in aceasta forma, atata timp cat nu am ajuns sa atingem Numarul de Aur, in parcursul evolutiei noastre.

Povestea pe care acum vreau sa o depan incepe pe data de 5 decembrie, cand am intrat sub ghidarea unui simbol extrem de subtil si creator, Samanta stelara, spuma cuantica din care totul este creat. Timp de 13 zile (atat dureaza o trecena) am fost sub influenta acestui semn si am semanat. Ce? Simplu: Noua Constiinta. A fost perioada celui mai important portal, cel din 12.12. Trecena care a inceput ieri, duminica, 13 ian – si despre care o sa vorbesc mai tarziu – ne indeamna la introspectie, la a afla ce anume am semanat din energia inimii si ce a mai ramas in viata noastra creat din neiubire. Avem la dispozitie 13 zile sa intram in lumile noastre interioare, in Spatiul Sacru al Inimii si sa aflam ce am reusit sa sadim in acea perioada si cu ce tip de energie alegem sa cream de acum incolo: cu energia inimii sau cu cea a mintii duale. Deja Viata ne arata ce am ales atunci, pentru ca, in intervalul care a trecut, ceva a rasarit, a prins deja contur. Ceea ce am creat din inima infloreste, se extinde – iar ceea ce am creat din dorinta egoista a mintii, din orgoliu, ne perturba existenta, pentru ca acum se intoarce impotriva noastra, mult mai repede decat ne-am fi gandit vreodata! Am facut-o constient sau nu, in acea perioada am pus baze noi vietii noastre, am semanat!

Mergand mai departe pe sirul evenimentelor cosmice, a urmat, intre 18 si 30 dec., o noua etapa, ce s-a desfasurat sub simbolul Pamant, perioada in care a avut loc alinierea cu Centru Galactic din 21.12. Cum a picat aceasta zi, tocmai in trecena Pamantului… si acum ma intreb. Daca ati urmari, zi dupa zi, simbolurile mayase din aceasta perioada, ati constata cu destula usurinta cum Mama Pamant ne-a vorbit despre o noua constiinta, cum ne-a aratat, cu rabdare, ce mai avem de facut ca sa trecem, treptat, spre o alta lume. Nu am spatiul necesar pentru a detalia, dar va spun ca este fascinant sa analizezi, din aceasta perspectiva, o perioada deja incheiata.

Voi spune doar ca simbolul zilei de 21.12 a fost Ahau, de ton 4. Ce inseamna asta? Cum a fost posibil ca cel mai important si complex simbol din Calendarul Mayas sa pice tocmai in aceasta zi, este greu de imaginat! Observam din nou o sincronicitate absolut uluitoare, intre Calendarul Gregorian si cel Mayas, intre ziua alinierii galactice – fenomen astrologic real, explicat stiintific – si energia zilei exprimata de acest Calendar, alcatuit cu multe secole in urma.

In acea zi, Parintii nostri Divini (Ahau) au sustinut evolutia vietii pe Pamant si trecerea la un alt nivel, intr-un echilibru perfect – poate ca de aceea nu am simtit nimic, cei mai multi dintre noi. Tonul patru ne vorbeste despre stabilitate, claritate, hotarare, plan implinit, despre forma scenei pe care se desfasoara viata si despre cei ce au roluri in aceasta piesa. Ceea ce s-a infaptuit in ziua de 21.12 depaseste cu mult orice ne-am putea imagina. Ca sa va fie putin mai clar, o sa va spun ca, atunci cand construim o cosmograma (matricea misiunii personale), simbolul care se afla pe tonul patru este interpretat a fi acea fiinta/constiinta cosmica, universala, care implineste sarcina divina de a stabili arhitectura, tiparul Divin al misiunii personale, cel ce deseneaza, in detaliu, contextul in care se desfasoara lectiile vietii, creand in acest fel conditiile optime pentru a fi implinit Planul existential al nativului. Acum, pe 21.12, acest rol l-a jucat insusi Dumnezeu Mama/Tata, Ahau, Cel ce uneste toate aspectele fiintei umane si ne conduce spre un alt nivel de constiinta, spre o alta dimensiune a sufletului, spre Frecventa Geniu. Aceasta opera celesta a fost tesuta cu rabdare si iubire, cu blandete si intelepciune, dar acum a capatat forma sa finala.

Faptul ca in ziua de 21.12 a fost Ahau de ton 4, in trecena Pamantului, ne spune clar si neindoielnic ca, incepand din acel moment, toate conditiile pentru a trece pragul spre o noua viata pe Pamant, sunt implinite. Este clar ca totul este gata, ca totul este pregatit, ca nu avem altceva de facut decat sa asteptam, cu iubire si rabdare, dezvoltand comportamente cosmoetice, hotararea Mamei Pamant de a face Marele Salt. Toate semnele si simbolurile importante, stiinta si esoterismul, credintele de orice fel, toti autorii/comunicatorii importanti ai lumii ne spun in cor acelasi lucru: conditiile pentru un nou nivel de viata pe Pamant au fost create, iar ceea ce ne ramane de facut este sa ne instruim, sa ne antrenam, pentru a valorifica orice tip de oportunitate ne poate duce spre a trai la un alt nivel de constiinta. Putem afirma, in acest sens, fara sa gresim, ca sfarsitul vechii lumi a avut loc si o noua lume s-a nascut! Acum trebuie doar sa invatam sa o recunoastem si sa fim capabili sa identificam ce tine de trecut, ca sa putem elimina reminiscentele vechiului din viata noastra. sau integra experientele acumulate prin succesiunea existentelor pamantesti – dupa caz.

Daca mai facem un pas pe sirul evenimentelor, constatam ca in ziua de 31 decembrie a inceput trecena celui numit Pazitorul Legii Divine, Pazitorul Pragului, cel care ne deschide poarta dintre lumi, daca ne-am implinit menirea. Nu poti sa nu fii uimit cand vezi cum se tese realitatea, dincolo de ceea ce mintea noastra poate intelege! Tocmai in noaptea dintre ani, dupa calendarul Gregorian, sa existe in Calendarul Mayas, o astfel de energie-simbol…!? De multa vreme sunt uimita cand intalnesc aceste sincronicitati. Acum, cu ajutorul lui Drunvalo, am si explicatia. Era sub nasul meu, dar nu o vedeam. Sa va explic.

Din cand in cand, Monica Visan imi face bucuria de a-mi da sa citesc cate o carte, inainte de tiparire, cu gandul ca poate mai observ ceva ce ar trebui corectat sau reformulat. Asa am avut norocul sa citesc inaintea voastra Uroborosul Mayas, ultima carte a lui Drunvalo. Este fascinanta! M-am lamurit! Acum stiu cum se face ca apar aceste extraordinare sincronicitati – total ilogice si de neexplicat, care nu au niciun suport material, fizic sau matematic. Cea care poate face asta este doar Mama Pamant, energia feminina, care s-a instalat, treptat, din nou, pe Pamant. In 21.12 am parasit lumea dezechilibrata de excesul energiilor masculine si am intrat, definitiv, in era energiilor feminine. Si nu este vorba aici despre sexe, despre barbati si femei, ci despre mintea duala, logica, exacta, care prin argument detine controlul, despre orgoliu si personalitate (energie masculina) si “mintea” inimii – intuitiva, creatoare, cea care urmeaza cai nebanuite, fara logica, dar clare, eficiente, novatoare, pline de sens (energia feminina).

Trecena guvernata de aceasta “zeitate” cosmica – numita Pazitorul Legii Divine – are pe tonul 11, ton ce inseamna un nou inceput, a doua venire , tot pe Ahau (Dumnezeu Tata/Mama, Creator al Universului si a tot ceea ce exista, cel mai puternic, mistic si misterios simbol mayas)! Asta a fost acum cateva zile (joi, 10 ian): Ahau de ton 11.

Si acum… povestea celor trei trecene – care au marcat trecerea spre o alta lume – se incheie intr-o maniera plina de semnificatii, asupra carora mai este de meditat: vineri, 11 ian (de ziua internationala a cuvantului “multumesc” – pana vineri nici nu am stiut ca exista aceasta zi) a fost ziua in care zeitatea ce simbolizeaza Inceputul Inceputurilor, cea care ne spune ca totul s-a nascut din nimic, Dragonul, s-a aflat pe ton 12, numar apostolic, cu o incarcatura simbolistica inegalabila. Cei care ajung la vibratia numarului 12, asa cum au fost apostolii lui Iisus, il vad pe Cel de al 13-lea – Christul, copilul lui Dumnezeu, cel ce sta ascuns in fiinta noastra si asteapta, rabdator, sa traiasca, sa reinvie, sa-si manifeste liber Darurile Divine. Ultima zi a trecenei, sambata 12 ian., ca sa implineasca Treimea, a fost un alt simbol care desavarseste tranzitia, numit IK, sau Respiratia Divina. Acest simbol este extrem de puternic, mai ales atunci cand se afla in putere maxima, pe tonul 13, asa cum a fost acum, in 12 ianuarie.

Aceste trei trecene au implinit profetia, au realizat trecerea, au adus la bun sfarsit o era si au deschis portile cele noi. Multi sunt dezamagiti, pentru ca, poate, credeau in aparitia unor evenimente dramatice – sau, cel putin, foarte clar definite. NU se asteptau la o zi aparent normala, in care viata sa se desfasoare fara spectacol, intr-un echilibru perfect, neetalat cu emfaza.

Dar foarte multi sunt si cei care stiu ca, in curand, intreaga frumusete a naturii umane va fi dezvaluita, ca miracolul iubirii Christice s-a infaptuit si asteapta, tacut, traind aparent in acelasi mod, sa pogoare Sfantul Duh peste intreaga omenire, sa renasca splendorile Mamei Pamant, creand o noua lume, din Micul Spatiu al Inimii, de acolo de unde toti suntem Unu.

Din pacate, nu pot controla momentele de inspiratie si comunicare cu helperii sau cu ghizii mei. Aceste momente vin tocmai cand ma astept cel mai putin. De ce am inteles acum toate astea – si nu inainte ca aceste evenimente cosmice sa se desfasoare – nu stiu. Probabil ca perioada care va urma are o anume importanta, ce poate fi inteleasa doar prin cunoasterea celei ce s-a incheiat. Asta este, poate, ce-mi zice mintea care, din cand in cand, vrea sa-si explice ceea ce mi se intampla – dar nu as fi sigura ca asa si este. Sa lasam lucrurile sa fie asa cum vor ele si sa vedem daca va face sens sau nu, felul in care mi se arata mie “viitorul”.

O frumusete pe care mintea noastra nu o poate percepe si nici nu si-o poate imagina pluteste in aer, ne inconjoara deja, o respiram, o simtim, dar inca nu o vedem. In timpul care ne-a mai ramas, daca reusim sa traim tot mai mult in Micul Spatiu din inima noastra, aceasta frumusete va prinde forma, se va arata, vom reusi sa o materializam. Totul depinde de noi si de cat de mult ne antrenam pentru a reusi sa traim numai in inima si sa cream din energia iubirii. Atunci cand ne dam voie si lasam visele cele mai profunde sa se elibereze, exista un mecanism interior, care face ca aceste vise sa se oglindeasca in lumea exterioara si apoi sa se materializeze. Universul va reactiona si va recunoaste doar ceea ce este creat din energia inimii, din iubirea primordiala din care totul a fost creat. Cu cat sunt mai multi cei care au dobandit aceasta cunoastere si exerseaza modul in care se infaptuieste, cu atat mai usor si mai repede vom atinge Epoca de Aur. Depinde, in exclusivitate, de noi. Este si motivul pentru care am afirmat ca suntem pe cont propriu. Acum stim tot, experientele vietii ne-au spus tot ce aveau de spus. Ciclul cunoasterii prin intermediul dualitatii s-a incheiat. ASTA ESTE CE S-A SFARSIT, NU VIATA DE PE PAMANT! Este in drept Divin, sa devenim co-creatori.

Daca in viata noastra inca mai sunt provocari, suferinte ori motive de tristete sau de neliniste, este fie pentru ca mai caram cu noi bagaj emotional si traume nevindecate – deci nu ne hotaram sa lasam rucsacul cu pietre din spate – fie pentru ca suntem excesiv de empatici, simtim suferintele si nelinistile celor care sunt inca profund adormiti, ancorati deplin doar in lumea materiala, rupti total de existenta spirituala.

Nu-mi dau seama daca este menit sa ii linisteasca sau nu, pe cei care inca se mai confrunta cu aspecte dramatice sau perturbatoare ale existentei lor, dar vestea buna, zic eu, este ca o proportie insemnata dintre cei care stiu sa se conecteze cu lumea Divina, care sunt pe drumul lor bine conturat, care au lucrat si au atins inalte performante in munca spirituala, se confrunta acum cu stari de neinteles. In continuare apar rasturnari de situatie, la care nu se mai asteapta, apar simptome bizare in corpul fizic sau in cel emotional, intalnesc stari sau situatii negestionabile etc. Parca tot ceea ce au invatat despre autocontrol a disparut si, de multe ori, parca nimic nu mai are sens. Toate aceste stari/situatii pot fi de intensitati sau durate diferite, dar oricum prezente, chiar daca doar in viata celor din jur, in viata celor dragi sau a celor din anturajul apropiat. De unde pana nu de mult dadeau sfaturi bune, ii puteau conduce pe cei apropiati spre a descifra o cauza (spirituala) a starilor/situatiilor prin care trec, acum nicio reteta nu mai functioneaza.

Eu una, mai mult decat sa donez/daruiesc/ofer iubire neconditionata, celor din jurul meu si sa incerc sa le vorbesc despre a trai in inima, altceva nu cred ca mai am ce face. Din nou ajung sa recomand, poate prea insistent, cartea Prin ochii sufletului, pentru ca este cea care ne invata cum sa traim in aceste timpuri, cum sa ne intelegem reactiile si evenimentele prin care trecem. Avem nevoie de alte tipuri de invataturi. Practicile si stiintele spirituale ce-si au izvorul in cercetarea lumii si a vietii prin intermediul dualitatii au luat sfarsit. In curand va apare (tot la Editura For You) si Uroborusul Mayas, ultima carte a lui Drunvalo Melchizedek, care va face multa lumina in sufletele noastre. Si, nu uitati ca am adunat in Cartea Inimii, cele mai importante mesaje ale lui Drunvalo, in care el ne vorbeste despre epoca pe care o traim si despre cea care va veni si despre ce avem de facut ca sa trecem, odata cu Mama Pamant, intr-o alta dimensiune. Aceasta carte se distribuie gratuit (in limita editiei tiparite) si este oferita celor interesati de soarta omenirii si le pasa de propria devenire, fara a cere nimic in schimb. Editura For You, impreuna cu o mana de voluntari inimosi, incearca sa aduca optimism si pace in sufletele oamenilor, sa transmita acele mesaje si invataturi autentice, simple, accesibile tuturor, sa ne uneasca pe toti in jurul unei idei, a unor idealuri inalte.

Poate am divagat putin, dar sper sa se inteleaga din asta ca am facut si vom face, impreuna, atat cat putem, gesturi si fapte menite sa aduca clarificari, ca incercam sa ne punem in slujba celor interesati de cunoastere, asa cum putem mai bine. Va asteptam alaturi de noi.

 

Sa ne intoarcem la analiza noastra.

Pana la sfarsitul acestui ciclu Tzolkin mai sunt sase trecene (si cu cele trei care au trecut, fac in total noua, numar care ne vorbeste despre putere spirituala in punctul sau maxim).

Intamplator sau nu, cea care a inceput ieri, 13 (!) ian, este Noaptea Albastra, simbolul mayas al aducerii la suprafata (in constienta) a tuturor secretelor universului, a tot ceea ce este sacru, misterios, mistic, ascuns ochiului profanilor, dar nu secret! Avem la dispozitie 13 zile magice, in care ne putem intalni, din nou, cu noi insine. O prietena draga, care a plecat dintre noi ca sa ne ajute de dincolo, imi spunea, atunci cand se retragea in tacere, ca ii este, din cand in cand, dor de ea insasi! In starea asta trebuie sa ajungem in aceste zile: sa ne intalnim cu noi, ca sa stingem acest dor!

 

Continuam maine.

Cu mult drag,

Elena Cocis  www.elenacocis.ro

~Partea aII-a~

PARTEA A DOUA a mesajului scris de Elena Cocis.
 
Ma uit din nou la hartia alba din fata mea si ma intreb ce sa scriu, astfel incat sa fie clar, dar si sintetic. Aceste 13 zile pe care le parcurgem sunt pline de mister si de mesaje subtile. Stiu foarte bine ca timpul ne preseaza – se tot scurteaza – iar mesajele lungi ajung ascunse in foldere ce asteapta sa se intample o minune si sa se mai nasca o zi, un ceas sau o ora libera. Ce sa spun, din cate am de spus? Voi incerca.
Dincolo de modul lejer cu care am inceput acest mesaj, simt nevoia sa aduc in atentie un subiect extrem de important: economisirea resurselor – dintre care cea mai importanta este timpul. Orice forma de energie, inclusiv banii, reprezinta o resursa si iata ca a ca acum devine tot mai presanta, nevoia de cheltui cu atentie, deci de a economisi – in sensul de a trata orice resursa, cu respect.
Cu totii simtim si stim ca timpul s-a accelerat si mai stim si ca, oricat de indepartata va fi “ziua” trecerii in dimensiunea a patra, mult nu mai este pana atunci. Si, cu toate astea, alegem in continuare sa facem lucruri inutile, care tin de vechea lume si ignoram, lasam pe maine, ce avem de facut pentru noi, pentru instruirea, sau bucuria sufletului nostru. In continuare facem gesturi si activitati din rutina, din tiparul lui “asa am invatat” , “asa se cuvine”… sau, pur si simplu, pentru ca ne-am robotizat existenta. Am uitat sa radem, sa dansam, sa luam totul in joaca, am uitat sa ne comportam ca niste copii liberi de orice constrangere. Si totusi, nu avem alta solutie, daca vrem sa calatorim alaturi de Mama Pamant. Asta este unul dintre mesajele importante ale trecenei care a inceput in data de 13 si va dura pana in 25 ianuarie – trecena care ne invata calea spre inaltimi si, vrem nu vrem, ar fi bine sa economisim de peste tot, ca sa acordam un buget de timp mai important, cautarilor interioare si introspectiei.
Denumirea mayasa a ceea ce a fost tradus prin Noaptea Albastra este AKBAL- un ghid spiritual de o frumusete desavarsita. Misiunea lui este strans legata de evolutia vietii pe Pamant, ceea ce face din aceasta trecena un element extrem de interesant, dar mai ales folositor, daca ii urmam invataturile. Pentru Akbal noi suntem fiinte spirituale, care traim o experienta umana si nu oameni care ne dorim o experienta spirituala. Akbal ne duce, pas cu pas, zi dupa zi, pana la inaltimea Vulturului si ne reaminteste ca putem zbura.
(Nota: Ca sa intelegem mai usor cum se descifreaza Calendarul, sa asemanam aceasta unitate de timp, numita trecena, cu un interval de timp in care se implineste o anume misiune, extrem de bine definita. Ca orice misiune, ea este incredintata unei constiinte/fiinte, cu “sarcina” de a fi dusa la indeplinire – in cazul nostru, i-a fost incredintata lui Akbal. Ea trebuie sa-si alcatuiasca o echipa de lucru si sa stabileasca sarcini foarte precise, pentru ca, in final, intreaga echipa sa poata ajunge la implinirea misiunii pe care o are de indeplinit. Sarcinile au acelasi cadru pentru fiecare trecena: unul se ocupa de dualitate (tonul 2), altul de copilul interior (tonul 3), altul stabileste arhitectura, scena vietii pe care se desfasoara invataturile (tonul 4), altul este conducatorul “barcii” ce pluteste pe raul vietii (tonul 5), altul se ocupa de miscare – intensitatea valului – (tonul 6), altul de mentinerea echilibrului. (tonul 8) … si tot asa. Cineva va aduce invatatura de baza (tonul 7), iar altii arata cum sa facem ceea ce avem de facut, ca sa atingem nivelul maxim al cunoasterii (tonul 9 si 10), exemplificat prin exemplul personal al ultimilor trei simboluri (tonurile 11-13). Ceea ce este diferit la fiecare trecena in parte, este misiunea si alcatuirea echipei.)
Akbal are misiunea de a aduce pe Pamant elementul sacru, cunoasterea ascunsa, Adevarul Divin – dar, mai ales, vine sa ne arate/invete cum sa ajungem ca aceste valori sa faca parte din fiinta noastra. El este un ghid puternic, cu o echipa pe masura. Se spune ca adevarul iese intotdeauna la lumina, doar ca in aceste zile, cand Akbal isi revarsa cunoasterea asupra vietii pamantene, este vorba despre mult mai mult. Nu vorbim aici despre adevar versus neadevar – valori importante in comportamentul cosmoetic al cautatorului Legii Divine – ci despre Adevarul cu A mare, acela pe care Dumnezeu l-a asezat in inima noastra si pe care noi il vom descoperi, curand.
In aceste 13 zile avem timp suficient sa meditam asupra vietii si fiintei noastre, sa reasezam prioritatile, sa vedem ce pastram si ce lasam sa plece.
Akbal. prin vocea si energia simbolului de pe tonul 4,  Cimi, ne spune ca fara sa transformam (de tipul moarte/renastere) fiecare element ce ne compune viata, nu putem merge intr-o alta dimensiune. Acolo unde vrem noi sa mergem, nimic material nu are valoare. Ceea ce avem de facut este sa aducem spiritul in materie, sa impregnam aceasta dimensiune in care absolvim cea mai frumoasa scoala din Univers, inaltele adevaruri si vibratii Divine.
 
Iata, pe scurt, ce energie poarta aceasta trecena:
Tonul 1: Akbal, a carui misiune cat de cat am creionat-o.
Tonul 2: cel care ne deseneaza scena vietii, Samanta, despre care am vorbit pe larg in mesajul de ieri, ne invata de aceasta data ca trebuie sa semanam proiectele vietii, cu puritate si iubire, in adevar deplin, cautand in permanenta sa implinim prin ele visele sufletului si sa le abandonam pe cele nascute din ego..
Tonul 3 – ziua de azi: trinitatea, copilul interior, Divinitatea launtrica – are ca protagonist Sarpelecel ce detine intreaga cunoasterecel ce reprezinta Unitatea dintre minte si inima, dintre material si spiritual, cel ce stie! El ne arata ca, fara cunoastere, nu avem repere, cautam ceva ce nu stim daca putem gasi si unde, sau cum o putem face. Este un simbol stravechi, in care daca ne afundam, scriem o carte. Ziua de azi le da forta cautarilor noastre. Sa facem ceva astazi, din care Universul sa inteleaga ca pretuim cunoasterea si dorim sa iesim din ignoranta.
Tonul 4 Cimi, cel cu care de fapt am inceput, este simbolul transformarii, este cheia devenirii, a evolutiei spirituale: fara atasamente, fara sisteme de aparare sau scuze, fara victimizare – si, mai ales, fara sa-I pretindem Divinitatii ca stim mai bine decat Ea, ce este cel mai bine pentru noi. Daca ne opunem, Cimi ne obliga sa curgem lin in fluxul energiilor cosmice. In aceasta trecena, incercati sa nu tineti cu dintii de ceea ce nu merge, nu curge lin, pentru ca incapatanarea de a pastra in viata noastra, ceea ce este clar ca nu merge – doar din motive egoiste, din frica sau din trufie – ne va aduce multa suferinta inutila, pentru ca ce nu ne apartine oricum, intr-un tarziu, tot va pleca, se va elibera. Intrebati-va: ce parte din mine doreste asta… si asta… mintea sau sufletul? Fiti sinceri cu voi insiva!
Tonul 5: Cerbul, simbolul Mainii lui Dumnezeu, cel ce conduce barca pe raul vietii din acum! Protectie deplina, rabdare, compasiune, intelepciune, respect, liber arbitru, iubire neconditionata – sunt doar cateva dintre darurile acestui simbol, aflat in acest context. Ce sa facem concret, in aceasta zi? In orice facem, orice gandim sau actionam, sa ne intrebam: ce ar face Christos, in locul meu?
Tonul 6: Stea, spuma cuantica din care totul este creat, fertilitate, miscare, drum fara intoarcere, claritate. Acest simbol ne spune ca daca ne dorim sa atingem cele mai sacre adevaruri Divine, daca vrem sa implinim scopul pentru care am venit, trebuie sa intelegem lectia “Faca-se voia Ta, Doamne”. Cum stim ca asa si facem, tot acest ghid ne spune: observand daca ceea ce facem are nevoie de efort si indarjire – sau iese de la sine, pur si simplu. Universul ne da tot ceea ce avem nevoie pentru implinirea misiunii si numai noi am creat iluzia ca trebuie sa luptam pentru ceea ce avem nevoie. A venit vremea sa schimbam aceasta paradigma care ne tine pe loc si sa observam raspunsul si reactia Universului, la gandurile si actiunile noastre.
Tonul 7: Apa. Pentru a intelege ce vrea sa ne spuna acest simbol, avem nevoie de inteligenta inimii, de intreaga cunoastere adunata acolo. Misterul vietii pe Pamant, manualul de utilizare a acestei dimensiuni ne sunt oferite de cunoasterea si patrunderea in profunzimea acestui simbol. Asa cum apa sapa muntele in tacere, asa cum ea isi croieste drum spre oriunde vrea sa ajunga, asa putem si noi face. Ganditi-va la faptul ca apa nu are forma, ca are nevoie de vas, de albie, de tarm, ca sa se defineasca. Noi suntem vasul ei, noi suntem vasul lui Dumnezeu, noi suntem vasul cunoasterii! In noi se afla totul! Tot ceea ce apa detine, codurile secrete si sacre ale vietii, se afla in egala masura in inima Mamei Pamant si in inima noastra. Tot ceea ce avem de facut este sa-i ascultam susurul, cantecul.
Tonul 8: echilibru, stabilitate: Cel care ne arata calea implinirii stabile este, de aceasta data, insasi Pazitorul Legii Divine. Revedeti ce am scris ieri despre acest simbol si veti intelege ajutorul deplin pe care acest ghid ni-l aduce intr-o noua forma, intr-un alt context. El nu vrea sa stim, acum, decat un singur lucru: ca fiecare dimensiune are legea sa, care nu poate fi incalcata, nici negociata sau interpretata. Daca ne dorim o dimensiune a constiintei mai inalta, trebuie sa invatam si sa respectam legile de acolo – iar acolo este un alt aici! Mai reflectati.
Tonul 9 ne aduce multa frumusete. El ne vorbeste despre puterea spirituala a celui ce a ajuns pana aici, iar simbolul prin care se exprima este Maimuta, Chuencel ce se joaca si stie sa traiasca, sa cante si sa danseze, cel ce intelege umorul, ce creeaza bucurie, relaxare, pace, armonie, buna intelegere, cel ce are abilitati nebanuite, cel ce-si da voie sa fie!
Tonul 10 se afla la granita dintre lectiile parcurse si examenele finale. Este un fel de vacanta de studii, ne da timp sa ne gandim cum sa integram atatea informatii, cum sa facem din viata noastra pamanteana, o calatorie de succes, cum sa facem ca atunci cand ne privim in oglinda, sa ne vedem laurii victoriei, rod al misiunii implinite. Simbolul de pe acest ton se numeste Drum si ne vorbeste despre piramide, despre cunoasterea straveche si despre legatura noastra cu Universul, cu Pleiadele, cu Sirius si Oreon, cu Centrul Galaxiei… ne vorbeste despre Arborele Cosmic si despre caracterul multidimensional al fiintei umane. Acest simbol ne spune ca am venit de departe si ca ne este dor de casa, ca, daca avem incredere in noi si in drumul nostru, vom reusi ce ne-am propus cu mult, mult timp inainte. El ne spune ca am venit aici pe o cale si tot pe aceiasi cale ne vom duce, din nou, spre alte misiuni, dar imbogatiti cu experiente unice.
Tonul 11. Combinatia dintre acest ton – 11un nou inceput, a doua venire… – si simbolul ce reprezinta saltului cuantic in constiinta (Porumbul) este una “exploziva”, clara, transanta, cu un mesaj puternic si plin de sens: pentru a depasi starea de adormire in care ne aflam trebuie sa facem ca lucrurile ce par a fi imposibile sa devina posibile, sa realizam – prin vointa si munca proprie – un salt in constiinta, pregatiti si siguri pe noi, fara sa manifestam ezitari sau indoieli. De noi depinde sa o putem face. Mama Pamant va sti momentul cand vom fi gata de drum, ne va sprijini, ne va ocrotine va indruma, va sincroniza Mer-Ka-Ba Ei cu a noastra si, impreuna, vom infaptui Planul. Stim ca pe Pamant nu vor fi locuri sigure, ci doar oameni siguri. Increderea in noi, in Mama Pamant si in Planul Divin este cheia evolutiei. Totul se va petrece in mod spontan, atunci cand Ea va simti ca a venit momentul. Acest mesaj este explicat pe larg de catre Drunvalo, in ultima sa carte, Uroborosul Mayas, ce va apare foarte curand la Editura For You.
Tonul 12 Jaguarul, vindecatorul cosmic, singurul simbol samanic. Un saman autentic este cel a carui cunoastere si pricepere este pusa in slujba comunitatii. Cu alte cuvinte, nivelul apostolic il vor atinge mai intai cei ce se vor ingriji de cei din jur, cei ce sunt implicati in intrajutorarea semenilor, a caror daruri sunt puse in slujba celorlalti, cei ce cauta vindecarea lor si a comunitatii din care fac parte (sub multiplele sale fatete), cei carora le pasa! Acest aspect este vast si merita discutat ca atare, pentru ca este de o importanta covarsitoare. Nu este o activitate – a face ceva pentru altul – ci este o stare, un mod de fiintare, o dorinta sincera a sufletului, o stiinta bazata pe multa cunoastere si intelepciune. Altfel, ia aspectul unei incercari de mituire a Divinitatii – facem fapte bune, pentru ca asa e bine…. Se spune ca iadul este pavat cu intentii bune. Am inteles tarziu acesta intelepciune. Sper sa mai vorbim pe acest subiect, extrem de complex si destul de delicat, pentru ca presupune mai intai vindecarea/ schimbarea unor vechi paradigme.
Tonul 13 Vulturul reprezinta scopul, tinta noastra din acest interval, numit trecena. Vulturul este simbolul celui ce se ridica atat de sus, incat vede curbura Pamantului, dar si hrana ce se afla in tarana. Coboara, isi ia hrana, si se ridica din nou. Abundenta hranei ce-i sta la dispozitie NU il poate corupe! Din pacate, viata materiala stie sa corupa, iar noi nu stim sa ne tinem departe de aceasta tentatie. Cei care studiaza constientologia, acorda spatii largi acestui subiect. In descifrarea lui, gasim cheia ce descifreaza insasi Viata pe Pamant.
Imi place sa cred ca voi avea inspiratia, timpul si oportunitatea de a dezvolta acest subiect – sau, mai exact, de a uni intr-un sigur gand, ultimele trei teme (puse in evidenta de aceste trei simboluri: Porumb, Jaguar si Vultur), aduse in atentia mea/noastra de acest ghid minunat, care se numeste AKBAL.
Este pentru prima – si sper ca si pentru ultima – oara cand fac descrierea detaliata a unei trecene, pentru ca o consider cea mai importanta pentru perioada pe care o traim. Ea ne ajuta sa revedem trecutul si sa asezam patul germinativ al viitorului. Daca ne oferim acest interval de introspectii, vom invata cele mai pretioase lectii ale Vietiiiar drumul nostru va fi lin si plin de bucurii.
Va multumesc ca m-ati citit.
Elena Cocis
www.elenacocis.ro
elenacocis@yahoo.com; “

Fericirea ta nu e datoria nimanui

Tocmai am avut o revelatie! 🙂

Mi-am adus aminte de un prieten drag. El acum 2 ani, cand discutam despre iubitul meu pe care abia il cunoscusem, mi-a spus asa: “Nu o sa te faca niciodata fericita.” Si prietenul meu fiind o persoana cu simturi intuitive dezvoltate, ceea ce mi-a spus el, a sunat ca un fel de profetie de care m-am temut imediat. La momentul acela tin minte ca imediat l-am contrazis si i-am spus ca nu e adevarat, ca ma face foarte fericita, dar adevarul era ca in sufletul meu aveam dubii si temeri vizavi de relatia noastra.

De atunci, cuvintele acestui prieten au ramas intiparite timp de doi ani in mintea mea. Eu nu am o memorie buna, insa sunt lucruri si cuvinte pe care nu le pot uita pur si simplu. Unele dintre acestea au fost cuvintele lui. Si ori de cate ori eu si iubitul meu am avut certuri puternice sau neintelegeri, sau cand in relatia noastra persista lipsa de armonie, printre lacrimi imi veneau in gand cuvintele prietenului meu: “Nu te va face niciodata fericita.” Si simtind ca “profetia” se indeplineste si ca parca ma urmareste si persista, ma intrebam daca nu cumva ar trebui sa inchei relatia, pentru ca oricum nu voi fi niciodata fericita cu el. Aceste cuvinte prinsesera radacina in mine si creasera o temere, un fel de blestem.

Insa in seara aceasta, gandind intamplator la tot felul de lucruri diverse, mi-am adus aminte si de prietenul cel drag si de ceea ce mi-a spus el, si fiind cu mintea calma si cu sufletul la carma, imediat a inceput un monolog in mine:

” Nu te va face niciodata fericita”. Si ce? SI CE? Foarte bine! Nici nu trebuie, nici nu e cazul. Acum realizez ca in tot acest timp aceste cuvinte au fost de fapt o binecuvantare, nu o proorocire de rau. Ei bine, e adevarat ca de multe ori am plans, ca de multe ori am avut momente dificile impreuna in care nu m-am simtit deloc fericita. Da, de multe ori am putut spune ca nu ma face fericita asa cum mi-as dori eu. Si de multe ori m-am indoit ca o va face vreodata. Si ce daca? Cu atat mai bine! De ce sa ma faca el fericita? Daca el m-ar fi facut fericita in tot acest timp, eu nu as fi evoluat cu nimic langa el, eu nu as fi invatat sa daruiesc intr-o relatie, eu nu as fi deprins radbdarea si iertarea, eu nu as fi devenit persoana care iubeste de i se revarsa iubirea din inima in trup si spirit si vrea sa danseze de iubire cand priveste in ochii iubitului. Daca el m-ar fi facut fericita, nu m-ar fi stimulat, nu m-ar fi ajutat sa curat karma dintre noi, nu m-ar fi provocat si m-ar fi plictisit. Daca el m-ar fi facut fericita, m-ar fi impins sa traiesc intr-o iluzie mincinoasa, crezand ca fericirea mea trebuie sa vina de la el si sa fie mentinuta de el. Daca el m-ar fi facut fericita, oricum nu ar fi fost niciodata de ajuns, pentru ca fericirea adevarata e cea care izvoraste din spiritul nostru propriu, nu din exterior. Daca el m-ar fi facut fericita, as fi devenit stapana lui, el fiind indatorat sa imi intretina mie fericirea si atunci libertatea noastra nu ar fi existat : el fiind indatorat mie si eu depinzand de el. Dar el nu m-a facut fericita. M-a facut sa plang, sa sufar, sa imi pun intrebari, sa caut in mine, sa invat sa iert, sa vreau sa ma autodepasesc din iubire, sa construiesc o relatie bazata de sinceritate si sustinere, sa scot la lumina temerile si intunericul din mine, sa sparg stereotipurile referitoare la iubire si ideea de cuplu dobandite din familie si din societate. Sa dezgrop ranile din iubire din vietile trecute si sa le vindec in lumina calda a iubirii sale imperfecte aparent, dar perfecte pentru ca asa a fost sa fie sa ne intalnim si sa ne iubim. Daca el m-ar fi facut fericita nu ne-am mai fi completat. Daca el ma facea fericita, nu am mai fi adormit imbratisati in extaz dupa nopti haotice de cearta, rascoala, plans, adevar, eliberare, lumina si pasiune. Daca el ma facea fericita, nu ar mai fi cunoscut cele mai intunecate parti din mine si nu m-ar mai fi stiut cum sunt eu cu adevarat, si reciproc. Dar nu m-a facut, si astfel am crescut impreuna, am invatat impreuna, am devenit unul impreuna si am devenit liberi impreuna, iar viata ne-a rasplatit in toate felurile posibile, incununandu-ne cu tot ce ne puteam dori mai frumos. De parca viata ne-a soptit dulce la ureche mereu: foarte bine, sunteti pe calea corecta, iubiti-va si fiti impreuna, uite ce frumos va armonizati in fiecare zi ce trece.” Cu bucurie nemarginita spun ca nu este vorba de o coincidenta ca de cand iubitul meu a aparut in viata mea, viata s-a deschis enorm fata de mine si am primit multe daruri mai ales spirituale. De cand iubitul meu a aparut in calea mea, a inceput trezirea mea spirituala pentru ca a fi cu el zi de zi m-a stimulat sa caut adevarul si sa aleg viata. In atatea feluri care nu au depins direct de el, m-a facut fericita prin mine insami, mai ales pentru ca datorita lectiilor si sustinerii primite de la el am invatat sa ma iubesc si sa ma accept pe mine din ce in ce mai mult. Nu spun ca daca nu ar fi fost el, nu as fi trait toate acestea, insa el a jucat un rol principal.

“Nu te va face niciodata fericita.” Perfect! Si ii multumesc ca nu m-a facut. Ii multumesc ca mi-a dat sansa sa realizez deplin si viu ca fericirea vine doar din mine si ca el nu are si nu va avea nimic de a face cu asta! Acum inteleg ca trebuie sa le multumim frumos oamenilor din vietile noastre care nu ne-au facut fericiti, care ne-au dat prilejul sa plangem si sa ne “zvarcolim” in iadul nostru interior, deoarece  ne-au facut cel mai mare bine. Fara ei nu am fi fost impinsi sa patrundem mai adanc in fiinta noastra, sa ne intalnim cu fricile si ranile noastre, cu ideile preconcepute, cu blocajele, cu limitarile emotionale, pe care sa le dam la o parte pentru a intrezari si imbratisa lumina splendida a propriului spirit iesit la iveala in urma durerii.

Nu asteptati niciodata sa va faca cineva fericiti. Nu este rolul lor sa faca asta. Nu asteptati sa va dea fericirea, iubirea, pacea sau sa va daruiasca ceea ce va doriti. Nu este rolul lor asta. Voi si numai voi aveti acest rol. Ei au rolul sa va dea impulsul, socul, durerea daca este necesar, sustinerea, de a va autodepasi, de a va trezi, de a va uita inauntru pentru a intelege de ce ati atras toate acestea. Ei va pun in fata oglinda pentru a va vedea intunericul si lumina. Ei va arata adevarul si adevarul de cele mai multe ori vine cu soc si durere, pentru ca altfel spiritul uman nu poate fi resuscitat din amortirea sub care il tine egoul. Priviti acum cu recunostiinta la toti cei care v-au suparat, enervat, facut sa plangeti, ranit, vreodata si vedeti ghidul sau maestrul din ei care v-a facut ca astazi sa fiti oamenii mai buni care sunteti. Daca v-ar fi facut fericiti, ati fi ramas amortiti, inconstienti, pierduti in iluzia ca fericirea vine din exterior. Incetati sa le mai cereti sa va indeplineasca nevoi si asteptari si nu mai cautati in ei un super-erou care sa va salveze din propria neputinta si limitare, nu le mai cereti sa va faca fericiti si sa va faca sa va simtiti iubiti. Iubirea si fericirea vin doar in centrul fiintei voastre, din spirit si din constiinta, de la Sursa tuturor lucrurilor, de la Dumnezeu, prin voi insiva, ci nu prin cei din jur. De aceea, cand va iubiti pe voi insiva, iubirea se va revarsa in exterior catre ceilalti, si din ei se va revarsa inapoi catre voi insiva. Aceeasi iubire, iubirea voastra, ca un bumerang, se va intoarce inapoi. Asa ca si ce daca ceilalti nu va fac fericiti? Nici nu e cazul, nici nu trebuie, nici nu e normal, nici nu e rolul lor! Daca ati trata la fel problema si in ceea ce priveste hrana, ce ati face? Ati muri de foame pentru ca altii nu va dau de mancare? Nu. V-ati procura singuri hrana. La fel e si cu fericirea, si cu iubirea, si cu orice alt lucru din Univers. Evolutia personala a fiecaruia catre centrul sau divin, aceasta intoarcere acasa, precum si toate celelalte aspecte care tin de ea, sunt individuale si depind doar de fiecare spirit in parte. Ceilalti ne pot ajuta, isi pot lua aceasta misiune, dar este ALEGEREA lor, ci nu OBLIGATIA lor, si mai ales, ei nu vor face decat sa ne impulsioneze, ci nu sa ne faca toata treaba.

Ok, deci…sa inteleg ca cineva nu te face fericit sau fericita. Ei, si? Foarte bine! Bucura-te, profita de ocazie ca sa inveti ceva despre tine si multumeste-i!

Namaste! Va imbratisez cu drag!

Diana

images

Accepta-te

Faptul ca ramanem aceiasi, ca indiferent ce am face ramanem aceiasi este unul dintre adevarurile cele mai greu de recunoscut. Nu avem cum sa ne imbunatatim. Eul este spulberat, pentru ca el traieste cu ideea de imbunatatire, cu ideea de a aiunge candva undeva. Poate nu azi, ci maine sau poimaine, sau intr-o buna zi. Daca recunosti faptul ca in lume nu exista imbunatatire, perfectionare, ca viata este doar o sarbatoare, ca nu are in ea nimic practic, toata calatoria eului inceteaza si esti aruncat inapoi in momentul de fata.

 

In clipa in care te accepti te deschizi, devii vulnerabil, devii receptiv. In clipa in care te accepti, nu mai ai nevoie de viitor, pentru ca nu ai nevoie sa imbunatatesti nimic. Atunci totul e bine, totul e bun asa cum este. In acea experienta noua viata capata alta culoare, alt parfum.

Daca te accepti pe tine, incepi sa accepti totul. Daca te respingi, respingi universul; daca te respingi, respingi existenta. Daca te accepti, accepti existenta; atunci nu mai ai nimic de facut decat sa te bucuri, sa sarbatoresti. Atunci nu te ai plangi de nimic, nu mai pizmuiesti pe nimeni, te simti recunoscator. Atunci viata e buna si moartea e buna, atunci bucuria e buna si tristetea e buna, atunci e bine sa fii cu persoana iubita si e bine sa fii si singur. Atunci tot ce se intampla e bine, pentru ca se intampla din intreg.

Dar de secole intregi omul este conditionat sa nu se accepte. Toate culturile din lume otravesc mintea omului, pentru ca toate se bazeaza pe o singura idee: ideea de imbunatatire, de perfectionare. Ele toate creeaza in om o stare de neliniste – o stare de tensiune intre ceea ce este omul si ceea ce ar trebui sa fie. Orice „ar trebui” creeaza neliniste. Daca exista un ideal care trebuie infaptuit, cum sa fii in largul tau? Cum sa te simti acasa? Nu poti trai nimic total, pentru ca mintea se gandeste la viitor. Iar acel viitor nu vine, nu poate sa vina, pentru ea insasi natura dorintei il face imposibil – cand vine, iti imaginezi alte lucruri, iti doresti alte lucruri. Intotdeauna iti imaginezi o stare de lucruri mai buna. si astfel esti vesnic nelinistit, incordat, ingrijorat. Asa traieste omenirea de secole intregi.

Doar rareori, o data la foarte mult timp, reuseste cate un om sa scape din capcana. Acel om e numit un Buddha, un Hristos. Omul desteptat este eel care a scapat din capcana societatii, care a inteles ca ideea de imbunatatire este pur si simplu absurda. Nu te poti imbunatati singur. Dar ia aminte, nu spun ca imbunatatirea nu se petrece, ci ca nu te poti imbunatati singur. Cand nu mai cauti sa te imbunatatesti, te imbunatateste viata. In acea stare de relaxare, in acea stare de acceptare, viata incepe sa te mangaie, viata incepe sa curga prin tine. Si cand nu te mai plangi de nimic, cand in tine nu mai exista pizma, infloresti.

Asa ca vreau sa-ti spun urmatorul lucru: Accepta-te asa cum esti. Este cel mai greu lucru din lume, intrucat intra in conflict cu educatia ta, cu cultura ta. De la inceput ti s-a spus cum ar trebui sa fii. Nimeni nu ti-a spus ca esti bun asa cum esti, toti ti-au introdus in minte diverse programe. Ai fost programat de parinti, de preoti, de politicieni, de profesori, iar ideea a fost una singura – sa te imbunatatesti, sa te perfectionezi. Nu conteaza cine esti, trebuie sa alergi dupa altceva, continuu, fara odihna.

Invatatura mea e simpla: Nu amana viata. Nu astepta ziua de maine, ea nu vine niciodata. Traieste astazi!

Iisus le spune discipolilor sai: „Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe camp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, in toata  slava lui, nu s-a imbracat ca unui din ei”. Care este frumusetea crinului?

Faptul ca se accepta total. El nu are in el nici un program de perfectionare. Traieste aici si acum, dansand in vant, bucurandu-se de soare, vorbind cu norii, atipind in caldura dupa-amiezii, flirtand cu fluturii… iubind, fiind iubit.

Cand esti deschis, intreaga existenta incepe sa-si toarne energia in tine. Atunci copacii sunt mai verzi decat iti par acum, atunci soarele e mai stralucitor decat iti pare acum; atunci totul capata culoare. Altfel, totul e tern si mohorat si cenusiu.

Accepta-te – asta inseamna rugaciune. Accepta-te – asta inseamna recunostinta. Relaxeaza-te in fiinta ta – asa a vrut Dumnezeu sa fii. Nu a vrut sa fii in nici un alt fel, altminteri te facea altcineva. Te-a facut pe tine, asa cum esti. Incercarea de a-ti aduce imbunatatiri este in esenta incercarea de a-i aduce imbunatatiri lui Dumnezeu, ceea ce este de-a dreptul stupid, si nu vei face decat sa innebunesti tot incercand asta. Nu vei ajunge nicaieri, ci doar vei rata un mare prilej.

Accepta-te, accepta-te intru totul, fa din acceptare culoarea ta, caracteristica ta. Viata e gata in orice clipa sa isi reverse darurile asupra ta. Viata nu e zgarcita, existenta daruieste intotdeauna din abundenta — insa nu ii putem primi darurile pentru ca nu ne consideram demni de a le primi.

De asta oamenii se agata de suferinta – ea se potriveste programarii lor. Oamenii se pedepsesc singuri in o mie si unu de moduri subtile. De ce? Pentru ca asta face parte din programul lor. Daca nu esti cum ar trebui sa fii, trebuie sa te pedepsesti, trebuie sa-ti provoci suferinta. De asta oamenii se simt bine cand sunt nefericiti, cand sufera.Oamenii se simt bine cand sunt nefericiti, si sunt foarte, foarte incurcati, stanjeniti cand sunt fericiti. Aceasta este concluzia la care am ajuns dupa ce am studiat mii si mii de oameni. Cand sunt nefericiti, totul e cum trebuie sa fie. Accepta nefericirea – ea se potriveste cu conditionarea lor, cu mintea lor. Stiu ce ingrozitori sunt, stiu ca sunt pacatosi.

Ti s-a spus ca te-ai nascut din pacat. Ce absurditate! Ce prostie! Omul nu s-a nascut din pacat, omul s-a nascut din inocenta. Nu exista pacat originar, exista numai inocenta originara. Fiecare copil se naste inocent. Noi il facem sa se simta vinovat, spunandu-i: „Nu asa ar trebui sa fii. Ar trebui sa fii aia”. Iar copilul este natural si inocent. II pedepsim pentru faptul ca este natural si inocent, si il rasplatim ca este artificial si viclean. II rasplatim pentru faptul ca e fals — toate recompensele noastre sunt pentru oameni falsi. Nu rasplatim pe nimeni care este inocent; nu avem nici o consideratie fata de el, nu avem nici un respect pentru el. Inocentul e condamnat, inocentul e considerat aproape un infractor. Inocentul esue considerat prost, in timp ce vicleanul e considerat inteligent. Omul fals este acceptat – omul fals se potriveste cu societatea falsa.

Toata viata ta nu e decat un efort de a te pedepsi tot mai mult. Tot ce faci este rau, asa ca pentru fiecare bucurie trebuie sa te pedepsesti. Chiar si atunci cand, in ciuda ta, bucuria vine, cand uneori Dumnezeu se izbeste de tine si nu poti sa-l eviti, imediat incepi sa te pedepsesti. Ceva nu e in regula, cum i se poate intampla un astfel de lucru unei persoane oribile ca tine?

Zilele trecute un om m-a intrebat: „Tu, Osho, vorbesti despre iubire, vorbesti despre faptul ca iti daruiesti iubirea. Dar eu ce am de oferit? Ce am eu sa-i ofer persoanei iubite?” Asa gandeste in secret fiecare om. „Nu am nimic”, este convingerea tuturor. Ce nu ai?

Ai totul.

Insa nimeni nu ti-a spus vreodata ca ai toata frumusetea florilor – pentru ca omul este cea mai grozava fioare de pe pamant, fiinta cea mai evoluata. Nici o pasare nu poate sa cante cantecul pe care il canti tu – cantecele pasarilor sunt doar niste zgomote, care sunt totusi frumoase pentru ca vin din inocenta. Cantecele tale sunt mult mai frumoase, mult mai semnificative, au un inteles mult mai mare. Insa te intrebi: „Ce am eu?”.

Copacii sunt verzi si frumosi, stelele sunt frumoase, raurile sunt frumoase. Dar ai vazut vreodata ceva mai frumos decat un chip omenesc? Ai dat vreodata de ceva mai frumos decat ochii omului? Pe intreg pamantul nu exista ceva mai delicat ca ochii omului – nimic nu se compara cu ei, nici trandafirul, nici floarea de lotus. Dar tu vrei sa stii: „Ce am eu de oferit in iubire?” Probabil ca duci o viata de autocondamnare; probabil ca umerii tai sunt incovoiati sub povara vinovatiei.

De fapt, cand cineva te iubeste, chiar te miri: „Cum – pe mine? Ma iubeste cineva pe mine?” Si in mintea ta apare ideea: „Ma iubeste pentru ca nu ma cunoaste. Daca m-ar cunoaste, daca ar vedea prin mine, nu m-ar iubi in veci!” Astfel incep indragostitii sa se ascunda unul de celalalt. Pastreaza multe lucruri pentru ei insisi, nu isi dezvaluie secretele din cauza ca se tem ca in clipa in care isi deschid inima, dragostea va disparea. Deoarece nu se pot iubi pe sine, cum sa conceapa ca altcineva ii iubeste?

Iubirea incepe cu iubirea de sine. A fi egoist si a fi plin de tine sunt doua lucruri diferite. Nu fi narcisist, nu fi obsedat de tine insuti, ci iubeste-te firesc.

Iubirea de sine naturala este obligatorie ca sa poti iubi pe altcineva. Numai din ea se naste iubirea pentru altcineva.

Accepta-te, iubeste-te, esti creatia lui Dumnezeu.  Ai pe tine semnatura lui Dumnezeu si esti deosebit, unic.

Nimeni nu a mai fost ca tine, si nu va mai fi ca tine – esti pur si simplu unic, incomparabil. Accepta acest lucru, iubeste acest lucru si sarbatoreste-l, si atunci vei incepe sa vezi unicitatea celorlalti, incomparabila frumusete a celorlalti. Iubirea este posibila numai atunci cand exista o acceptare deplina a sinelui, a celuilalt, a lumii. Acceptarea creeaza mediul in care creati iubirea, in care infloreste iubirea.

 

~ Osho – Intimitatea. Increderea in sine si in celalalt – pg. 73-77 ~

 

Cu drag,

Diana

Osho, inteleptul si bunul meu ghid spiritual :)

Osho, inteleptul si bunul meu ghid spiritual 🙂

Tag Cloud