Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘ajutor’

Noul si vechiul. Si puntea dintre ele: distrugerea

Traim clipe decisive acum si aici, care nu doar ca vor determina evolutia nostra si reusita misiunii noastre, dar vor duce intreaga umanitate mai departe, spre o noua dimensiune pe care atat ne-am dorit-o si creat-o. Mai mult ca niciodata, este timpul sa ne schimbam. Ce inseamna schimbare? Schimbare inseamna debarasarea de trecut in favoarea prezentului etern, a noului si a necunoscutului. Asa cum iti schimbi hainele si trebuie sa le dai jos pe cele folosite si uzate ca sa le iei pe tine pe cele curate si confortabile, asa si schimbarea din tine trebuie sa inlocuiasca vechiul cu noul.

Daca e ceva ce am invatat mai puternic si mai clar din calatoria mea spirituala de pana acum, acel lucru este ca noi ne cream realitatea, si nimeni altcineva. Orice am experimentat vreodata este creatia noastra si prin aceasta suntem dumnezei-creatori. Si aceasta realitate pe care o cream noi cuprinde trecutul cu toate partile lui bune sau rele, cuprinde prezentul cu starea noastra actuala, cuprinde viitorul cu tot ce ne aduce el. Realitatea pe care o cream este oglinda noastra si reflecta tot ceea ce noi suntem in interior: iubire, compasiune, speranta, visare, creativitate, umanitate, solidaritate, ganduri pozitive, iertare, pace interioara, incredere si credinta, dar in acelasi timp reflecta si neiertarea, energiile negative cumulate, blocajele, gandurile negative, conflictele exterioare, neincrederea, egoismul, violenta, emotiile reprimate, temerile, intunericul si frustrarile. Exista o conexiune atat de puternica intre interiorul nostru spiritual si realitatea vietii noastre incat daca in noi este un conflict de orice natura, el se va manifesta la exterior imediat sub o forma sau alta si inamicul va aparea in persoana cuiva. Realitatea pe care o experimentam este cea mai buna oglinda a noastra. Doar uita-te in jurul tau, cum decurge viata ta, ce relatii ai, si vei stii ce sa incurajezi sau sa repari in interiorul tau. Da, asta inseamna ca pentru orice se intampla in viata ta, tu esti responsabil. Inseamna ca daca ceilalti se poarta cu tine rau, tu o ceri – si de ce o ceri? nu pentru ca esti sadic, ci pentru ca ai nevoie de ajutor sa te trezesti, sa inveti ceva, sa mergi mai departe, sa te schimbi. Mai este un lucru pe care l-am invatat: oamenii se trezesc doar in urma unor socuri mai mici sau mai mari ( certuri, rupturi, pierderi, despartiri, boli, singuratate, nedreptati, violenta, razboi, moarte). Doar pusi in fata unor astfel de socuri se opresc si se intreaba: de ce trec prin asta? merit eu asta? cine sunt? care e rostul meu? care e drumul meu? Acestea sunt intrebarile care resusciteaza spiritul si reprezinta primii pasi in transformarea spirituala.

Am ajuns sa vorbesc despre socuri, ceea ce duce mai departe la subiectul articolului acesta: vechiul si noul.

In aceste zile cand schimbarea este necesara si prezenta in fiecare clipa din vietile noastre, vechiul duce un conflict neincetat cu noul. Vechiul, sustinul de mental si de atasamentele noastre, vrea cu orice pret sa ramana. Iar mintea noastra este perfect convinsa ca vechiul inseamna stabilitate, siguranta, fericire si echilibru. Dar este doar o iluzie a egoului care nu vrea sa isi piarda sursa de hrana principala: vechiul. Ego-ul este suma experientelor si cunoasterii tale anterioare, el este construit din vechi, din ceea ce stii deja, din modele invechite, din frici neeliberate, din regrete, din tot ce in trecut te-a ranit si nu ai uitat. Cum ar putea ego-ul sa te lase sa te eliberezi de vechi, de trecut? Ar insemna sa isi taie singur craca de sub picioare. Si atunci, undeva in tine, in mintea ta mai exact, urla disperata vocea lui, care iti spune ca tu esti vechiul, ca trecutul te defineste, ca trecutul este echilibrul si stabilitatea de care ai nevoie. In incercarea noului de a patrunde in tine si in viata ta, el se izbeste de ego. Ego-ul iti sopteste perfid la ureche ca noul nu e bun, ca noul e nesigur, ca noul te poate lasa fara nimic, ca noul nu e de incredere, ca ar trebui sa ramai asa cum esti, cu ce ai si ce stii – in fond, si la urma urmei, ce iti trebuie mai mult? Nu esti fericit asa? Dar tu stii raspunsul: nu, nu esti. Tu stii ca esti mai mult de atat, ca in tine se afla un miez la care inca nu ai ajuns si ca potentialul tau e inca nedescoperit, plus ca viata ta trebuie sa fie mai buna de atat.

Noul este necunoscut, da. Dar ce nu este necunoscut in Univers? Universul este in continua expansiune si Dumnezeu, ca si noi – manifestarile lui – este in continua expansine. Nici macar Dumnezeu nu stie totul. El ne-a creat ca sa se experimenteze pe el la diferite niveluri. Daca ar fi stiut cum este El la acele niveluri deja, nu ne-ar fi creat. Asa cum noi, ca spirite divine, ne-am creat existente paralele in diferite dimensiuni si lumi pentru a ne experimenta multidimensionalitatea si a ne cunoaste creatia materiala pe care noi insine am proiectat-o. Necunoscutul inseamna depasirea barierelor cunoscutului, inseamna sansa si potential, inseamna oportunitatea de a crea ceva ce nu a mai fost creat, inseamna noi aspecte ale existentei care ne vor aduce diversitate, evolutie si bucurie interioara. Noul este ceea ce inima primeste si foloseste pentru a creste si a vibra iubire in jurul ei. Noul este ceea ce ne permite sa fim mai buni si sa avem sansa sa ne autodepasim. Unde a fost vechiul nu se mai poate face nimic, decat curatenie.

Daca vine o inundatie si iti matura casa, va lasa in urma doar noroi si mizerie. Si atunci ce faci in mod natural? Vrei sa continui sa traiesti, vrei sa mergi mai departe. Nu vei ramane pentru tot restul vietii tale sa jelesti ravagiile facute de inundatie. Nu. Te vei apuca sa faci curat, sa scoti apa ce a mai ramas, sa cureti mizeria si noroiul si sa arunci lucrurile care nu mai sunt bune sau care au inceput sa mucegaiasca. Vei face curat bine-bine, si apoi vei pune o zugraveala noua pe pereti, vei aduce mobila noua, covoare noi, un pat nou…Asta e calea naturala a vietii. Vechiul si ravagiile facute de el se inlatura si se inlocuieste cu nou pentru a putea continua sa traiesti. Precum spune inteleapta sintagma: “Precum in Cer asa si pe Pamant”, tot ceea ce se intampla in dimensiunile superioare si oriunde in Univers, se manifesta guvernat de aceleasi principii, modele si legi universale si pe Pamant, in cele mai diverse forme. De exemplu, cand ni se strica ireparabil un lucru, il inlocuim. Ce rost are sa adunam si sa tot adunam lucruri vechi si inutile? Vrem lucruri care sa mearga bine si sa ne foloseasca fara batai de cap. Acelasi lucru este valabil si in Univers. Cand un lucru nu functioneaza bine, se inlocuieste cu unul nou, dar asta nu inseamna ca cel vechi dispare. Cel vechi se transforma, se recicleaza, se aduce la un alt nivel. Cum? Prin distrugere. Se intoarce la Sursa tuturor lucrurilor, in Matricea Vietii, unde dispare intr-un vid al nonexistentei asemanator unei gauri negre, si de acolo iese transmutat in energii pozitive care vor fi baza unor noi creatii divine. Si pe Pamant se recicleaza lucrurile si se fac lucruri noi din ele, nu e asa? 🙂 Cum spuneam, precum in Cer, asa si pe Pamant. Pentru a duce viata la un nou nivel de experienta, este necesar noul. Nu spun ca vechiul e inutil. El si-a facut treaba la vremea lui. A venit, ti-a dat lectiile,darurile,directia de mers, socurile de care aveai nevoie, ti-a transmis mesajul – dar apoi trebuia sa iasa din cadru si tu sa traiesti intr-un prezent continuu. Insa ego-ul nu a permis asa ceva.

In urma cu niste randuri spuneam ca vechiul se inlatura si se recicleaza prin DISTRUGERE.

Distrugerea este un lucru extraordinar de pozitiv. Noua, oamenilor ne este frica de distrugere. O vedem ca pe ceva rau, care nu aduce beneficii. O asociem cu moartea. Dar ce e moarte? Este usa pe care o deschidem spre renastere sau reintoarcere Acasa. Acelasi lucru este si distrugerea. Diferenta este daca distrugerea vine natural, ca o interventie divina sau este facuta de mana omului. In cele mai multe cazuri, omul distruge dintr-o sete nesanatoasa de a sabota creatia, de a isi aduce frustrarile si fricile in plan material. Omul distruge pentru ca ii da senzatia de putere absoluta. Insa nu este decat o senzatie nascuta din contactul cu creatia. Distrugerea umana egoista si psihotica nu este decat opusul creatiei. Lovind in creatie, dizolvand creatia, simti ca ai putere. Dar senzatia vine din faptul ca ai atins creatia, ca ai modelat-o (chiar daca ai modelat-o in praf, suferinta, durere si ruine). Creatia este misiunea ta, este cine esti. Tu de fapt ar trebui sa fiu creator divin, constructiv, ca si Dumnezeul tau. Ai inteles gresit ideea: nu distrugand faci ceva maret, ci creand. Nu stiu daca intelegi exact ce vreau sa spun. Sa zicem ca un copil face un castel din nisip. Tu vii si i-l darami. Daca esti un om rautacios si ranit, gestul tau iti va provoca bucurie si o senzatie de putere. Copilul construia castelul, tu ai daramat castelul. Amandoi ati avut acelasi punct de contact, acelasi material de lucru: nisipul – materia si energia, dar ati actionat diferit asupra lui. El il ridica spre cer, tu l-ai rapus spre pamant. Copilul se bucura ca ridica un castel din nisipi, tu te bucuri ca ai doborat un castel din nisip. Nisipul si-a facut datoria: a bucurat doi oameni, in moduri diferite – pentru unul s-a format in sus, pentru altul s-a avantat spre pamant. Distrugerea ta este opusul creatiei, si precum intunericul este opusul luminii, inseamna ca precum intunericul inseamna absenta luminii si nimic altceva, si distrugerea ta inseamna absenta creatiei si nimic altceva. Am putea spune ca distrugerea umana este o forma a creatiei, si ca omul este pacalit de ego-ul lui sa creada ca este altceva.

Insa, distrugerea naturala, divina, care este pura forta a Universului, este un dar.

De fapt, prin tot acest articol, incerc sa va spun ca fara distrugere nu o sa avem ascensiune. Orice mare pas din evolutia umanitatii, orice purificare a planetei, orice ridicare vibrationala, s-a facut in urma unei distrugeri. Noul si-a facut loc si a distrus vechiul, altfel nu am fi cunoscut evolutia si ne-am fi dus spre disparitie si involutie. Un exemplu major este cel al Atlantidei. Cand oamenii de pe Atlantida au luat-o pe o cale gresita si au inceput sa isi faca rau lor si planetei, a fost nevoie de o mare distrugere a sistemelor pe care isi construisera viata, de o distrugere a lumii materiale, de o schimbare a polilor magnetici care a dus la reasezarea placilor continentale si la inundatii catastrofale pe intreaga suprafetei planetare. Dupa aceasta distrugere necesara, planeta si cativa dintre oamenii de atunci au supravietuit, insa lumea a capatat o noua fata si o noua cale de urmat, cale care a ajuns pana aici in zilele noastre, pentru a da umanitatii o noua sansa de a trece la un nou nivel de constiinta.

Distrugerea sistemelor actuale politice si sociale, financiare, militare, de gestionare a resurselor, este absolut necesara. Distrugerea conceptelor si principiilor egoiste si marunte pe care ne-am construit existentele si pe care le-am preluat din stramosi, se cere urgent.
Distrugerea ustensilelor si metodelor de tortura, privare de libertate, constrangere, sclavie si indoctrinare, este absolut necesara. Distrugerea sistemelor de credinta si a religiilor impuse si urmate orbeste, este obligatorie. Distrugerea energiilor negative pe care le-am ingropat in noi acum multi ani si pe care le-am purtat inconstienti si dependenti, este vitala. Distrugerea viziunii limitate si egoiste despre viitorul umanitatii este un pas important. Toate acestea se vor desfinta, vor cadea precum castele de nisip,se vor evapora si vor fi atrase spre Sursa tuturor lucrurilor pentru a fi transmutate in energie creatoare. Nu vom trece in dimensiunea a 5-a fara aceasta distrugere. Este nevoie de distrugere pentru a face loc creatiei sa se manifeste la un nou nivel. Daca ai o casa veche si subreda, plina de paianjeni si de stihii ale trecutului, si vrei sa construiesti una noua si frumoasa, mai mare si mai incapatoare pentru cei dragi si pentru noul tau stil de viata, va trebui sa o darami pe cea veche din temelii si sa construiesti in locul ei. Despre aceasta distrugere va vorbesc. Distrugerea care curata locul pentru a precede creatia divina. Nu e nimic rau in ea, ci din contra – noi o asteptam de mii de ani. Noi am planuit-o, cerut-o in rugile noastre pline de speranta, si noi am creat-o. Stim adanc in spiritele noastre ca ea ne va pregati locul pentru a impamanta aici noua lume a iubirii.

Veti experimenta distrugere in toate aspectele vietilor voastre: veti pierde bunurile materiale (distrugere a sistemului financiar si material pamantesc), veti pierde relatii ( distrugere a sistemului social nesincer si eliberare de legaturi karmice), veti fi martorii declinului politic si institutional (deja se intampla peste tot), veti suferi operatii si boli vor iesi la suprafata ( distrugerea vechilor blocaje energetice care va tineau din evolutie – daca intelegeti mesajul adus de boala va veti vindeca fara indoiala) si multe altele pe care nu trebuie sa le vedeti ca incarcate de drama si dureroase,ci ca evenimente care va aduc eliberare si va curata calea spre ascensiunea spirituala catre dimensiunea a-5a. Aceasta distrugere se va petrece in timp ce vom trece prin dimensiunea a4-a. Unii dintre noi sunt deja in dimensiunea a 4-a de cativa ani, mai ales din 2010, iar altii inca nu au pasit in ea, dar cu siguranta vor pasi in decembrie 2012. Nu toti evoluam simultan si similar. Cum am mai spus acum o vreme in articolele mele, dimensiunea a4-a este una de tranzitie, de purificare, de alegere profunda a ceea ce vrem sa experimentam, fiindca in dimensiunea a4-a incepem sa traim ca realitate exact ceea ce suntem si oglindim in afara si ceea ce gandim si visam.

Chiar daca vom trai personal sau vom fi martorii acestei distrugeri generale, nu trebuie sa ne temem de ea sub nicio forma, si sa cadem in extrema fricilor si deznadejdii. Sa nu uitam, ca odata ce distrugerea se intampla, ne aflam in dimensiunea a 4-a in care orice gandim, simtim si visam se materializeaza foarte repede. Daca simtim si gandim frica, deznadejde, panica, durere si depresie, vom crea o realitate intunecata care ne va bantui. Daca in schimb simtim si gandim bucurie ca ceea ce e vechi si nefunctional se inlatura, speranta ca va fi bine, iubire si recunostiinta pentru tot si toate, relaxare si calm, credinta…atunci vom incepe sa cream o replica a dimensiunii 5d pe Pamant si incet, incet, aceasta replica va deveni realitate prin ascensiunea in urmatorul nivel vibrational. Totul depinde de noi.

Nu suntem victimele distrugerii pe care o vom trai, ci suntem fericitii ei beneficiari. Nu se intampla o catastrofa in fata careia suntem neajutorati, ci vechea forma de existenta a Pamantului si a umanitatii (3d) se inlatura si se curata (4d) pentru a face loc noului (5d).

In primele vise repetitive in care mi se spunea vag ca sunt de pe Venus, se vorbea despre o mare distrugere. In timp ce dormeam, ma trezeam brusc in holul unui fel de palat-templu, fugind intr-o directie si urmarind un grup de oameni. Ma uitam afara in gradina a ceea ce parea ori un palat ori un templu si vedeam cum zeci-sute de oameni intrau in fuga in cladire. Eu simteam totul real si viu, ca si cum chiar eram in pielea persoanei care alerga. In urma grupului alerga in fata mea, un barbat brunet, cu infatisare umanoida si roba rosie. De fiecare data il prindeam din urma, il trageam de maneca si el se intorcea spre mine. Il intrebam: Cine sunteti voi? El spunea de fiecare data: Suntem Venusieni. Eu intrebam: Si incotro fugim? Si el raspundea: Ne intrunim in cadrul Marelui Consiliu ca sa discutam despre Marea Distrugere. Apoi continua sa fuga inspre ceea ce banuiam ca era sala de intruniri si eu ramaneam in urma confuza: Ce Venusieni? Ce distrugere?

Aceste vise mi s-au repetat de mai multe ori identic, dar nu mi-au adus decat confuzie. Nu stiam de ce visez despre venusieni cand pe Venus nu e viata si ce distrugere (pe care o percepeam rea si catastrofala) putea sa se intample. Aveam orizonturile inca inchise, dar in scurt timp aveam sa aflu de ce visam despre venusieni si ce este marea distrgere. Acum cca. 13000 de ani Pamantesti, care valoreaza nu mai mult de cateva secunde ipotetic, pe Venus, in urma unui mare consiliu convocat de inteleptii nostri de pe Venus, dupa ce ne pregatisem intens pentru aceasta misiune pe care o asteptam, am decis ca este timpul sa venim pe Terra in incarnari umane ca sa asistam energetic planeta si sa o salvam ancorand-o in vibratiile inalte ale Cerurilor, deoarece Marea Distrugere a Atlantidei era pe cale sa se intample. Am hotarat ca impreuna cu alte fiinte de lumina de pe alte planete si din alte dimensiuni, cu totii fiind in total de 144.000, sa venim si sa ramanem pana cand Gaia si oamenii vor trece cu bine in a5-a dimensiune. Asta insemna cca. 13600 de ani. De atunci am venit si ne tot reincarnam viata dupa viata, misiune dupa misiune, ridicand vibratia planetei in moduri aparent nesemnificative sau fiind ghizi spirituali, dar traind aceleasi vieti tulburate de dualitate pentru a putea sa ii asistam pe oameni stiind totul despre ei, de la nivelul lor, fiind in pantofii lor si intelegandu-i perfect. Nu poti schimba ceva ce nu cunosti si nu poti ajuta un om pe deplin daca nu ai fost in situatia lui si nu ai trecut prin acelasi lucru. De aceea am coborat din dimensiunea noastra plina de armonie,abundenta si iubire, si am ramas 13600 de ani aici, viata dupa viata: pentru a asista omenirea pe drumul ei spre Acasa. Uneori, si noi ne-am uitat drumul spre Acasa si am ratacit indurerati si uituci, pana cand ne-am regasit conexiunea cu sinele nostru divin. Este atat de usor sa uiti si sa te pierzi in 3d…Este asa de usor sa privesti in jur si sa te identifici cu ceilalti, uitand cine esti de fapt. Chiar si o oaie de o vei baga printre caini, se va crede caine la un momentdat vazand numai caini in jurul ei. 🙂

Am mai trecut o data printr-o distrugere acum 13600 de ani si din ea omenirea, Gaia si Terra, au iesit cu multe pierderi materiale, dar cu bine si au evoluat din nou pana in ziua de azi. Atunci a fost o situatie diferita. Erau putine spirite trezite pe Pamant si omul se duce catre rau si tot mai rau. Astazi insa, sunt tot si tot mai multe spirite trezite si constiente pe Pamant, si sunt multi ghizi incarnati care impamanteaza lumina, iar mersul lumii, desi nu pare, este ascendent. Poate ca va uitati in jur si vedeti multe atrocitati si multa suferinta, dar ceea ce vedeti de fapt este iesirea la suprafata a energiilor negative de care se purifica omenirea. Exact ca un balon cu aer cald. Un balon cu aer cald, pentru a se ridica spre cer, trebuie sa elibereze greutatile care il tin la altitudine mica si sa aprinda flacara interioara. La fel si cu noi. 🙂

Suntem sustinuti si de la nivelul Pamantului si de sus. Planeta este mai puternica ca oricand. Suntem cu un picior in 4d si suntem multi care visam si dorim ascensiunea in 5d. Ne schimbam in interior si schimbam prin noi exteriorul. Suntem pe calea cea buna si nimic nu poate da inapoi sau opri asta, oricate eforturi disperate ar face fortele care se opun. Insa, atentie, daca nu manifestam energii frumoase si pozitive in interiorul nostru si in exterior, daca nu ne conectam cu sinele nostru si cu divinitatea, daca nu traim in iubire si nu daruim, riscam sa intarziem mult acest proces de ascensiune sau ca unii dintre noi sa nu ascensioneze. Vreau sa intelegeti ca desi drumul este clar si asigurat, nu insemna ca toti vor alege sa mearga pe el acum. Evolutia noastra, desi este in masa, este si individuala inainte de toate. Desi energiile care vin acum si curg peste noi ne pot ajuta, numai noi suntem responsabili de noi insine daca le primim si le folosim. Nimeni altcineva nu ne poate impinge de la spate.

Incerc sa va ofer o intelegere cat mai deplina acestui fenomen pe care il traim cu totii. Incerc sa va spun ca schimbarile, pierderile, eliberarea de vechi, distrugerile, interventia divina, aparitia noului, transmutarile, bucuriile si greutatile care urmeaza sa ni se aseze in cale, sunt necesare, naturale, ni le dorim cu toata constienta noastra si ne vor ajuta. Incerc sa va rog si sa va amintesc sa ramaneti in energii frumoase, in spiritul iubirii si compasiunii, sa aveti credinta si sa va conectati cu adevarul din voi inainte de toate, adevarul din inima voastra soptit de vocea sinelui vostru sacru. Sper din tot sufletul ca reusesc. E parte din misiunea mea, dar recunosc ca inca sunt stangace si nepriceputa.

Primiti noul si schimbarea cu toata inima, ramaneti in prezent si bucurati-va de aceasta experienta unica! 🙂

Va iubesc si sunt aici sa va asist. Nu afirm ca detin adevarul absolut, fiecare are adevarul sau personal si in plus sunt multe lucruri pe care nu mi le amintesc inca, dar incerc sa va spun ceea ce stiu si eu in acest moment. Iar ceea ce stiu are ca sursa experientele personale, memoria spiritului meu, mesajele ghizilor mei si intuitia mea.

Va imbratisez si va trimit iubire!

Cu drag,

Diana/Merna

 

 

 

 

Despre ultimele luni din viata mea

Buna dragii mei,

Va impartasesc ce s-a intamplat cu mine in ultimele doua luni, pentru ca noi invatam unul de la altul, din experienta si exemplele de viata ale celor din jur, gasindu-ne raspunsuri si explicatii ale evenimentelor din viata personala.

Cand am scris postul despre crucificare eram la cateva zile dupa revelatia pe care o avusesem eu, cand am fost anuntata ca va incepe procesul meu de purificare de atasamente si traume din trecut, pentru a ma putea inalta eliberata. Recunosc ca ma intrebam atunci cum se va intampla asta, cum o sa inceapa si cat o sa doara. Mi se spusese ca voi fi pusa in situatia de a renunta de una singura la atasamente sau voi pierde tot ce am ca sa ma eliberez de iluzia materialitatii. Si recunosc, eram si inca mai sunt, o persoana cu multe atasamente, a carei fericire depinde de iubirea persoanelor din jurul ei, de sustinerea lor, de a avea un camin si de a avea siguranta materiala.Inca de copil, de la varsta de 4-5 ani am incercat sa castig afectiunea parintilor mei si pentru ca nu simteam ca o primesc, am dedicat viata mea multumirii lor. Pana chiar si in ziua de azi, traiesc incercand sa ii multumesc pe altii, sa ii fac sa ma placa – si acesta este un atasament major. Atunci cand nu te poti iubi singur, cauti iubire cu disperare in exterior, pentru ca esti ca si cum ai fi continuu flamand – sufletul tau cu asta se hraneste.

Si crucificarea mea…a inceput acum 2 luni. Nici nu mi-am dat seama de ce se intampla toate pana acum 3 seri.

Una din marile mele dorinte din aceasta viata, in acelasi timp si o trauma si un mare atasament, este sa am un camin, pentru ca simt ca nu imi gasesc locul aici, pe Pamant. Totul se trage de la faptul ca nu am vrut sa ma reincarnez inca o data dar am fost nevoita din cauza promisiunii pe care am facut-o cand misiunea mea aici a inceput. Apoi, m-am nascut intr-o familie in care mama mi-a fost ucigas in ultima viata si tata omul care ma ura pentru ca nu l-am salvat de la mutilarea lui de catre mama. Spiritul meu stia in ce mediu ma voi naste si cat de greu va fi. Pe scurt, mama mea a fost prietenul meu in al doilea razboi mondial, in Polonia, si eram amandoi soldati. Eram firi diferite. Mama, el, ucidea cu placere si vroia sa ii faca si pe altii sa sufere pentru ca el fusese chinuit in copilarie de tatal sau. Eu, uram razboiul si vroiam pacea si vroiam sa dezertez sau sa ma sinucid ca sa nu mai asist  la atrocitati. Astfel am asistat intr-o zi la mutilarea actualului meu tata, care era un localnic cu care prietenul meu, mama, a intrat in conflict. Nu am facut nimic ca sa il ajut, cred ca eram prea terorizat si eu de cruzimea prietenului meu si nu aveam curaj sa il confrunt. Omul, care a scapat cu viata, dar cu handicapuri mari, m-a urat pentru ca nu l-am salvat. De aceea in aceasta viata, tata nu m-a crezut in stare de nimic. In cele din urma am incercat sa dezertez intr-o noapte. Cel care m-a prins a fost prietenul meu. Reactia lui a fost violenta. Totul s-a redus la el. Il lasam singur in razboi, eram un tradator si un las. M-a impuscat fara remuscari, am murit pe loc. Apoi, a murit singur in razboi. In clipa mortii, a murit cu ideea ca moare singur din cauza ca eu l-am tradat si lasat singur. Ca urmare, am inteles de ce mama in aceasta viata m-a nascut din dorinta de a nu mai fi singura si chiar si azi imi reproseaza ca nu sunt destul de alaturi de ea si ca de ar muri nu mi-ar pasa de ea. Nu va mai povestesc ce dezastru a fost si e inca, timp de 30 de ani, intre parintii mei actuali, din cauza fondului karmic. In plus, eu trebuia sa ma nasc mai devreme, ca sa vin sa o ajut pe mama, pentru ca asta e unul din rolurile mele. Dar ea m-a avortat la 3 luni si jumatate. Pentru un spirit avortat la acea varsta este cumplita experienta. Asa ca m-am nascut in familia care ma astepta sa aduc echilibrul in ea, cel putin cat am putut pana acum. Nu cred, cel putin cat pot eu sa inteleg, ca am reusit mare lucru. Dar timp mai e. Traind in aceasta familie, fara sa inteleg de ce se intampla toate lucrurile si de ce nu simt iubire venind de la ei, am inceput sa nu ma simt ca acasa. Ba chiar, parintii mei mi-au zis mereu: cat timp stai cu noi, esti acasa la noi, si faci cum vrem noi. Asa ca de mica mi-am dorit sa imi gasesc un camin, un loc unde sufletul meu sa se simta protejat. Am plecat de la parinti si m-am mutat singura in chirie la 22 de ani si am schimbat 6 locuinte intre timp pentru ca mereu apareau probleme. Nu am gasit un loc unde sa ma simt acasa. Acum stiu ca de fapt problema este ca eu nu inteleg ca aici nu e acasa si nu o sa fie acasa niciodata. Sunt pe Pamant temporar, pentru misiunea mea. Cand am inceput sa pot calatori intre dimensiuni si sa vad unde e casa mea, de unde m-am incarnat, suferinta a devenit si mai mare. Pentru ca acolo e iubire, e pace, e armonie, e o frumusete ce nu se poate descrie in cuvinte omenesti. Iar aici…uneori e ca iadul pentru mine si nu imi gasesc locul. Stiu, stiu…raiul ti-l faci singur. Stiu mai bine ca oricine asta, dar e atat de greu!

Asa ca prima lectie a venit. Parintii prietenului meu s-au oferit sa ii cumpere apartament. Asta ar fi insemnat sa ne mutam impreuna acolo si sa avem….un camin. UN CAMIN! Ceea ce eu am cautat intreaga mea viata! As fi fost cel mai aproape de realizarea acestui vis, desi apartamentul nu ar fi fost  cu nimic al meu. Poate doar sufleteste daca m-as fi atasat de el…Ideea e ca am pus toata energia si tot sufletul meu in cautarea acestui apartament si am facut din asta un proiect personal. Ma trezeam dimineata si intram pe site-urile imobiliare. Am citit sute de anunturi. Am sunat agentii. Am construit vise si planuri. Ziua cautam, noaptea visam ca il gaseam. Am ales pana si canapeaua, aragazul si culoarea peretilor. Zburam…spre caminul meu viitor, spre al nostru. Si brusc am cazut rau de tot. Au aparut tot felul de probleme si piedici absurde si in cele din urma am ajuns sa sufar enorm si sa imi reactivez multe traume si frici. Am inceput sa ma tem ca voi pierde acest camin, desi inca nici nu aparuse, nu ma mutasem, nu se conturase nimic. Am inceput sa imi pun in pericol relatia cu iubitul meu din frica ca el ma va parasi intr-o zi, peste un an, peste 20 poate, si caminul meu va pleca odata cu el. Incepusem sa traiesc un iad. Frici si frici si frici. Si conflicte care imi urateau zilele. Si ma secau de energie. Si apoi, brusc, s-a facut lumina! Am inteles de ce atata chin sufletesc si de ce m-am implicat nepermis de mult in ceva ce nu ma privea. Din disperarea mea de a ajunge acasa. Dar acasa nu e aici pentru mine si nu va fi niciodata. Pot sa fac eu ca sa ma simt aici acasa daca invat sa iubesc viata mea aici. Stiu asta, si intr-o zi o sa reusesc. Dar nu pot cere nimanui sa imi ofere un camin! Prima lectie a fost eliberarea de atasamentul unui camin. Un om liber nu apartine niciunui loc. Un spirit isi are caminul doar alaturi de Dumnezeu, iar Dumnezeu este pretutindeni. Insa eu ca spirit, am o trauma si nu ma simt acasa pana cand nu ma intorc de unde am venit, din dimensiunile superioare. Daca ducem subiectul mai departe…sunt multe de zis. O sa ma opresc aici, si o sa trec la urmatoarea lectie.

Atat timp cat nu facem acel lucru pentru care am venit aici si pentru care a sosit timpul, acea activitate care ne-ar face completi si impliniti, si care i-ar ajuta si pe altii, nu vom simti ca facem ceea ce trebuie. Nu se vor alinia planetele pentru noi, daca pot spune asa. Ne agatam de locuri de munca si speram ca odata cu salariile primite, sa ne vina si siguranta si satisfactiile personale, sufletesti. Insa nu poate fi decat o greseala. In momentul in care lucrezi doar pentru salariu, si lucrul pe care il faci zilnic iti aduce minimul de bucurie, nu faci ceea ce esti destinat sa faci. Cu totii am venit aici cu un anumit talent, o anumita pricepere, o anumita vocatie inscrisa in ADN-ul nostru. Exista pentru fiecare din noi acea activitate pe care o facem si ne simtim liberi si completi. Cand o facem, timpul dispare, concentratia e maxima si suntem conectati perfect cu respectiva activitate si cu Universul. Simtim ca daca am face asta, am fi fericiti. Nu intotdeauna se poate din start sa o iei pe calea corecta. Trebuie sa treci prin niste deceptii legate de locul de munca, ca sa te indemne inima sa alegi ceea ce este mai bine pentru tine. Eu mi-am cautat stabilitatea mereu intr-un job. Mi-a fost oarecum si o idee insuflata de parinti si de societate, care ne facem sa credem ca nu suntem oameni daca nu avem un job bun sau ca daca stai 30 de ani intr-un singur loc de munca, esti demn de apreciat. Mi-am ignorat abilitatile si talentele, mi-am inchis portile in fata chemarii mele launtrice, si am ales mereu jobul care mi-a adus mai multi bani, pentru ca viata mi-a fost scumpa. Ultimul job care a ajuns la mine ca prin minune, printr-o inlantuire de circumstante favorabile parca desprinse din filme, s-a intamplat sa fie un job part time, cu salariu foarte mare, intr-un mediu de afaceri profesional. Nu m-au atras niciodata marile corporatii din cauza felului in care isi manipuleaza si folosesc angajatii pana la epuizare si le incalca drepturile de baza. Insa am acceptat sa lucrez aici pentru bani, si pentru programul part-time. Mi-am facut treaba constiincioasa, toate bune. Chiar eram mandra de mine si am primit laude. Insa in ultimele doua luni, acest mediu de munca a devenit brusc ostil. Au inceput sa mi se puna piedici in realizarea sarcinilor si sa mi se faca comentarii negative. Parca o forta mi se opunea. Am dezvoltat un conflict tacit cu unul dintre colegii mei, care parea sa ma saboteze. Ma simteam nedreptatita. Apoi, intr-o zi, chiar in ziua echinoctiului, cand am declarat Universului ca ma deschid fara prejudecati schimbarilor ce vor veni, s-a intamplat socul. Se mai intamplase odata. Anul trecut, tot pe vremea asta, am declarat intr-o dimineata cu inima complet deschisa: faca-se voia lui Dumnezeu pe deplin. Si in aceeasi zi, 3 ore mai tarziu, am fost data afara pe nedrept de la locul de munca. Era timpul sa merg mai departe. De data aceasta, m-am trezit cu un raport negativ facut de sefii mei, un raport absurd si mincinos, cu pretentii exagerate si pe care le auzeam pentru prima oara, desi in raport mi se reprosa ca nu le-am indeplinit. Sefa mea, se transformase intr-un calau si ma ataca grav, ajungand sa imi spuna: pentru mine esti un nimic si tu nu esti din lumea noastra, nu stiu pe ce lume traiesti!. Asta in conditiile in care mereu mi-am facut treaba perfect si constiincioasa. O colega mi-a zis in aceeasi zi: locul tau nu e aici, in firmele astea mari. tu ai un suflet deosebit, o viziune pe care multi nu o au. aici ori esti caine si sfasii si calci pe cadavre, ori esti mancat de viu. tu nu ai ce cauta aici. esti prea delicata. Si mi-a deschis ochii. Parca prin ea, Universul imi vorbea. Era timpul sa ma detasez de iluzia bunastarii materiale oferite de un job intr-o corporatie si sa caut sa imi castig existenta prin ceea ce stiu eu sa fac cel mai bine. Era timpul sa incetez sa vreau sa ma integrez fortat in lumea lor rece, si sa accept ca pur si simplu lumea mea e alta. Am contract fix pe un an, nu pot fi data afara. Insa imboldul mi-a fost dat. Merg mai departe. M-am detasat de iluzia locului de munca care aduce fericirea.

Nici certurile in cuplu nu au fost lipsite in aceasta perioada. Parca o luasem razna si ma agatam cu disperare de iubitul meu. Daca nu gaseam fericire in mine, nu gaseam implinire in exteriorul meu, nu aveam stabilitate la munca si un loc de care apartin, am inceput sa ii cer lui sa ma faca fericita, sa ma implineasca, sa nu ma lase singura, sa imi ofere siguranta, sa fie casa mea si cel care ma completeaza. Am inceput sa il acuz ca nu face asta si apoi, desi el s-a straduit si a facut ce i-am cerut, fericirea nu a venit. Chiar si ceilalti oameni de la care ma asteptam sa ma aprecieze, au inceput sa ma respinga si sa ma judece. Simteam ca toata lumea ma dezamageste. Ma simteam singura si neinteleasa. Invizibila si transparenta. Oamenii pe care eu incercasem sa ii multumesc, imi spuneau acum direct sau indirect, ca nu ma plac. Am suferit enorm. Am plans, am cautat sa inteleg de ce orice as face, oamenii ajung sa nu ma placa si sa nu imi gasesc fericirea alaturi de ei. Si am avut urmatoarea lectie: detasarea de asteptarile ca sa imi gasesc fericirea prin ceilalti.

In urma cu o luna a murit si bunicul meu. Intelesesem moartea, dar nu pe deplin. Mai aveam un blocaj: mi-era teama sa vad un om mort. Nu am mai vazut niciunul niciodata. Mi-era teama, dar o teama inexplicabila. Am evitat sa ma duc sa il vad pe bunicul  doua zi dupa ce a murit. Insa in a 3-a mi-am luat inima in dinti si m-am dus. Ma asteptam sa am emotii puternice cand ii voi vedea trupul neinsufletit. Insa am constatat cu uimire, privindu-l, atingandu-l…ca energia corpului lui era frumoasa si calma. Chipul lui parea sa radieze si parea impacat, parca zambea. Am simtit cu toata fiinta mea ca e doar un corp in sicriu. E un corp ce trebuie onorat pentru ca el a gazduit o viata, un spirit, insa spiritul acela, nu mai era acolo deloc. Iar corpul lui nu era urat sau infricosator cum as fi crezut. Nu m-am intristat deloc. Am inteles puternic si profund ca atunci cand ne parasim corpul, ne eliberam si plecam. Era un trup gol pe dinauntru, dar care inca pastra energia frumoasa a eliberarii de suferinta. A fost o oportunitate buna sa ma curat de ultima frica legata de moarte.

In tot acest timp, ori de cate ori reveneam la blog si vedeam comentariile voastre si suportul vostru, ori de cate ori vedeam ce fiinta plina de iubire sunt cand scriu aici si ce siguranta am pe mine, ma simteam ca si cum cand vorbesc catre voi, viata mea deodata devine plenara si planetele se aliniaza pentru mine. Ce semn mai bun ca atunci cand le vorbesc oamenilor sunt pe calea cea buna?

Acum 4-5 seri, nu mai stiu exact, am avut o criza puternica. Am plans cu disperare si am inceput sa strig: nu mai vreau sa traiesc! Nu mai vreau sa vina ziua de maine! Nu mai pot trai asa! Si in sufletul meu, piesele au inceput sa se miste si deodata am inteles: nu mai vreau sa traiesc asa. Nu in felul acesta. Trebuie sa imi schimb viata. Nu e vorba ca vreau sa mor. Adica nu de tot, nu sa plec. Ci vreau sa imi schimb viata. E clar ca modul limitat in care traiam ma facea sa vreau sa mor. Toate traumele, toate fricile, conflictele…trebuie lasate in urma. Asa nu se mai poate.

Apoi am mai zis ceva: Nu am nimic! Tot ce am construit anii astia e doar praf in vant! De fapt, nu am nimic! Nimic nu imi apartine si sunt doar eu, goala, in lume! Am zis-o cu durere, dar o alta rotita s-a miscat si am priceput: Da, nu am nimic. In sfarsit am inteles: sunt eu, eu sunt independenta, eu sunt un spirit liber si atasamentele sunt doar iluzii. Nu am nimic. Dar nu e o tragedie, ci e libertate. Atunci am facut conexiunea: ” in lunile ce vor urma va trebui sa renunti la atasamente sau vei pierde totul ca sa poti evolua.” Se intampla! Se intamplase in ultimele 2 luni si se intampla chiar atunci! Imi intelegeam lectia. Intr-un moment de disperare in care aparent vroiam sa mor, de fapt, strigam din tot sufletul ca vreau sa ma eliberez de frici si de atasamente si sa imi schimb viata! Era o decizie si o strigare venita din profunzimea mea. Toate conflictele, toate situatiile absurde, toata suferinta, toate amagirile strivite…toate fusesera necesare ca sa identific atasamentele, sa le traiesc puternic, sa inteleg ca nu ma pot face fericita, si sa ma eliberez de ele ca sa pot sa imi gasesc pacea. Toate se legau! Dar a fost necesar sa urlu ca vreau sa mor. A fost necesar sa plang lacrimi amare si sa renunt la viata ca sa ma renasc.

Nu, nu…inca nu s-a terminat. Ba chiar, cred ca e abia inceputul purificarii mele. Si simt intens cum ma schimb, iar schimbarile nu vin usor, ci cu multa tulburare interioara. Dar fara socuri, noi, oamenii, nu ne schimbam. Fara crize, fara a ajunge pe muchia de cutit, nu ne cautam echilibrul. E nevoie de disperare ca sa doresti cu toata fiinta ta pacea.

Aseara am facut un exercitiu condus de Inelia Benz. Mi-am setat telurile pentru urmatoarele luni, un an si 5 ani. Apoi a fost un exercitiu de vizualizare in care trebuia sa ma intalnesc cu eu, cea din viitor, sa o observ si sa o intreb ce a facut de a avut succes. Sa ma sfatuiasca. Vizualizarile mele sunt foarte puternice si realiste. Cu usurinta, m-am vazut intr-o casa cu pereti inalti, cu o fereastra mare in stanga, prin care intra lumina puternica a unei zile de vara. Eram intr-un loc tropical, sau un loc unde era vara mai mereu, iar de pe geam se vedea marea sau oceanul. In fata mea am aparut eu la vreo 30-32 de ani. Eram de nerecunoscut. O femeie hotarata, frumoasa, cu o privire care radia a iubire si implinire si cu un zambet larg. Purta o rochie alba, lunga, inflorata. Avea parul lung si in picioare sandale. Parea foarte fericita si relaxata. Mi-a spus ce facea ea, cu ce se ocupa si ca era impacata si implinita. Calatorea tot timpul, si desi avea o casa, rar statea in ea mai mult de cateva zile. Locuia acolo, in locul insorit, in casa de pe plaja. Am intrat in pielea ei si am simtit ceva nemaipomenit. Ceva cutremurator si greu de inteles pentru mine cea de acum. In ea, nu exista nicio frica. Nici macar una singura! Era complet eliberata de frici si avea o siguranta coplesitoare. Era puternica si determinata si plina de iubire nemarginita. Era in pace si echilibrata. Se simtea in afara trupului ei, ca si cum constiinta ei era expandata si ea era pretutindeni in camera. Era fara limite si cu resurse imense. Si o insufletea o iubire de oameni si o forfota interioara de a nu sta intr-un singur loc, de a ajunge la toti. Era…atat de diferita de ceea ce sunt eu acum! Era…un ghid spiritual si calatorea in jurul lumii ca sa ajunga la oameni si sa le vorbeasca. Era libera si unita cu Universul. Cand am iesit din pielea ei m-am simtit marunta, dar m-am umplut de speranta. A fost speranta de care aveam nevoie. Azi m-am gandit toata ziua la ea si mi-am amintit-o. Cumva, acum stiu ca orice s-ar intampla, oricat de greu mi-ar fi, intr-o zi, voi fi ea. Si asta imi da toata energia sa merg mai departe. Vreau sa fiu ea! Ea e tot ce imi doresc sa fiu!

Citind o poezie de Rumi, m-am gandit la ea:

Rumi : Aspiratie

“Ce e de facut daca nu ma recunosc?
Nu sunt nici crestin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt tarmul, nici marea;
Nu sunt nici o comoara a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pamantul, nici apa, focul sau aerul ;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul ;
Nu sunt din India, Irak sau Kharasa ;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al paradisului si nici al iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva.
Locul meu este unde nu este nici un loc,
Urma mea este fara urma;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul,
pentru ca eu apartin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate si am văzut
amandoua lumile ca fiind doar una.
Doar pe Tine Te caut,
Doar pe Tine Te stiu,
Doar pe Tine Te vad,
Doar pe Tine Te chem,
Tu esti cel dintai, ultimul, cel din exterior si cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decat pe Tine, CEL CARE ESTI.

Cupa iubirii mi-a umplut sufletul,

iar cele doua lumi mi-au scapat din mana.

Abandoneaza lumea si viata

si gaseste viata lumii.”

E uimitor cum se petrec lucrurile in viata noastra si cum schimbarile vin si ne dam seama de ele dupa ce au trecut si efectele lor s-au produs deja.

E greu si necesita mult zbucium si suferinta, dar va spun, ca merita. Eliberarea de frica si de atasamente lasa un urma o pace si o libertate care te fac fericit neconditionat.

Nu avem cum ocoli procesul. Nimeni nu se inalta fara suferinta. Nimeni nu se ilumineaza fara sa treaca printr-un tunel intunecat si aparent fara capat. Nimeni nu gaseste pacea fara haos. Nimeni nu se elibereaza decat daca isi vede nodurile si isi desface stransoarea.

Curaj! Rabdare! Iubitii mei…s-ar putea sa fie momente cand sa va considerati pedepsiti sau asupriti, neintelesi, agresati, singuri, pierduti, fara loc in lume, derutati, fara speranta…S-ar putea sa vreti sa se sfarseasca totul si sa urlati ca vreti sa muriti. S-ar putea sa treceti prin iad si sa o faceti singuri… Insa sunt doar etape ale iluminarii. Tineti minte ca totul va trece si ceea ce va veni, va aduce renasterea si libertatea, fericirea deplina si iubirea atotexistenta si atotcuprinzatoare. Va spun, trec prin asta, si merita! Merita fiecare suspin, fiecare lacrima si fiecare pierdere! Pentru ca revelatiile care vin odata cu ele si lectiile invatate sunt nepretuite si va duc tot mai sus, tot mai aproape de dimensiunile iubirii.

Si ajutorul e acolo pentru voi mereu, fara exceptie. E necesar doar sa va deschideti spre el. Ghizii nostri de sus sunt mereu gata sa ne ajute, doar sa cerem.

Sunteti oameni, dar sunteti si dumnezei. Nu uitati asta atunci cand va simtiti doborati. Si dumnezeii isi pot crea lumea si isi pot construi viata asa cum viseaza.

In aprilie ne vom intalni. Urmatorul articol va fi despre asta.E timpul sa ne sustinem unii pe altii. Daca cineva are nevoie de ajutor, sa il ceara aici. Eu va rog…am nevoie de voi la randul meu. Ganditi-va la mine pozitiv, puneti-ma in rugile voastre, trimiteti-mi lumina si iubire neconditionata. Nu trebuie sa induram toate singuri si sa ne credem eroi. A recunoaste ca ai nevoie de ajutor e un mare act de curaj si de intelepciune.

Va iubesc!

Tag Cloud