Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘bucurie’

Asumarea rolului tau

Dragii mei,

Ca orice spirit in calatoria sa prin Univers, mai exista si momente in care ne dorim sa fim singuri, sa meditam, sa intelegem, sa ne cunoastem mai bine, sa procesam si sa integram informatiile si intamplarile din viata noastra. Intr-o astfel de perioada ma aflu eu de aproximativ 3 luni. Spunand “3 luni” nu imi vine sa cred ca deja suntem in martie. Ati observat cat de rapid trece timpul anul acesta? Este uimitor. Compar zilele de acum cu cele de cand eram copil si simt ca atunci o zi valora cat doua zile actuale. Dar timpul trece mai repede pentru ca si evolutia noastra curge mai repede. Avem posibilitatea sa ne echilibram, sa ne videcam si sa avansam in cunoastere mult mai repede decat au facut-o generatiile anterioare. Timpul se scurteaza din ce in ce pana cand…intr-o zi nu va mai fi. Pentru cineva complet ancorat in material si inconstient de latura sa spirituala, poate este o situatie nedorita…adica zilele trec, nu apuca sa faca ceea ce si-a planuit, timpul cu cei dragi este mai scurt…poate fi motiv de frustrare! Dar daca esti mai aproape de latura ta divina, timpul nu prea are mare relevanta, mai ales pentru ca traiesti in prezent continuu. Insa daca esti constient de ambele naturi ale tale, cu cat trece mai repede timpul pe Pamant, cu atat te reintorci mai repede Acasa. Eu am o senzatie bizara ca, cu cat timpul este mai rapid, cu atat ma expandez eu in constiinta mai mult.

In ultimele luni, am evoluat enorm. Am ajuns sa inteleg si sa cunosc anumite situatii pe care inainte nici nu le puteam accepta, sau concepe, dar apoi sa le integrez si sa invat din ele! Bineinteles, evolutia mea a fost cu un anumit pret. Am avut si momente de depresie, si momente de incrancenare, si suferinta, si insingurare, si multe conflicte interne si externe. Insa acestea toate au dus in cele din urma la efecte pozitive. Am eliberat blocaje mentale si fizice si inca ma straduiesc sa rezist facand asta in fiecare zi. Partea oarecum ” neplacuta” in acest proces este toata suita de stari si ganduri prin care treci atunci cand te cureti. Te urci practic intr-un montagnerousse cu buna stiinta, dar nu iti imaginezi cat de abrupte sunt pantele niciodata, dar nici cat sunt de inalte culmile. Ideea este ca se compenseaza totul. Cum s-ar spune, dupa furtuna rasare soarele mereu – si, oh, ce mai soare! Este naucitoare aceasta calatorie prin care trec omul si spiritul uman in ultima perioada. Cand esti zeu infloritor si te simti puternic, cand esti umil cersetor si cari sacosele trecutului.

In toata aceasta perioada, m-am intrebat de zeci de ori: unde imi este liberul arbitru? Simt ca multele decizii pe care le-am luat au fost luate de o alta versiune a mea, supradimensionala, de o forta puternica din mine, care nici macar nu mi-a cerut parerea. In unele situatii pur si simplu ma simt luata de val si dusa undeva unde nu prevedeam sa ajung. Si este bine, sa nu ma intelegeti gresit! Bine, chiar daca drumul este uneori anevoios si plin de constientizari dureroase, destinatia este intotdeauna buna! Insa naucita, ma intreb: eu, Diana, am avut si eu ceva de spus in toata treaba asta? Probabil ca nu. Si probabil pe buna dreptate. Pentru ca daca ar fi dupa mine, m-as fastaci doua sute de ani la marginea prapastiei agatandu-ma de toate blocajele mele dragi si ezitand, in loc sa ma arunc cu incredere in abis si sa vad ca – uite mai, tot pe moale am cazut. Daca ar fi dupa mine, as orbecai prin intuneric cu lanterna constiintei mele inca limitate. Dar vedeti, vine mereu forta asta mai mare decat mine, pe care putem in mod egal sa o numim “destin”, “sine superior”, “soarta”, “plan divin” sau “dumnezeu”…si ma impinge din spate fix in abisul ala care pe mine ma sperie. Abis = nou = necunoscut. Si cad, si ma zbat si urlu, si ma dor toate legaturile rupte cu trecutul si cu iluziile in care am trait, ma dor ca atunci cand iti zmulgi parul din cap, sau inima din piept, si strig dupa ajutor, si urasc forta care m-a impins – ca uite, eu acum tot cad si nu ma opresc si uite ce intuneric e si cat ma doare! si e frig si sunt singura – ca de obicei cand cazi, tre sa cazi singur! si trec prin iad de o mie de ori, inainte sa… cad pe moale.  Pentru ca da, de fiecare data cad pe moale. As prefera o scara, sa cobor pe ea, daca tot pe moale ajung, insa nu se poate. In vremurile astea, mi-ar lua vreo 3 vieti cu scara, si as pierde timpul. Trebuie sa tin ritmul, trebuie sa invat si sa simt prin ce trec ceilalti oameni, pentru ca am venit sa ajut, sa sustin. Si cum poti ajuta daca nu intelegi? Poti sa vorbesti in gura mare despre un lucru despre care habar nu ai? Nu prea poti. De cand am aflat ca sunt venusiana si am venit sa ajut, m-am intrebat de cateva ori – pai si atunci, de ce trebuie sa sufar si sa trec si eu prin tot procesul asta? Nu se poate fara? Si am primit raspunsul: cine intelege suferinta si efortul unui om, este capabil sa il ajute. Trebuie sa fii cu un picior in groapa langa el, si cu un picior sus, bine proptit, altfel nu reusesti sa scoti pe cineva la lumina. Sa fim amandoi jos nu se poate, ca e lupta pierduta. Sa fiu eu sus, iar nu se poate, pentru ca omul inca nu intelege ceea ce vine din alte lumi decat el si vorbeste alte limbi. Asa ca iata-ma. Experimentand tot procesul, de buna voie, ca asa am hotarat candva, cand m-am “inrolat”.

Lectia prin care trec momentan, este “Asumarea rolului propriu”.

Am inteles ca multi oameni inca traiesc neasumandu-si rolul propriu. Inca se ascund sub identitati sociale comfortabile sau, chiar si chinuitoare – pentru ca unii adora pozitia de victima. Sau pur si simplu stiu care le este rolul dar le este frica sa si-l asume. Sau, alt pur si simplu, sunt deconectati de la Sursa si au uitat rolul, nu stiu care este si umbla confuzi prin aceasta existenta. Daca va uitati  in jur, cred ca puteti sa numiti si voi cativa cunoscuti care nu isi asuma rolul pe acest Pamant. Sunt acei oameni care mereu tristi, se intreaba ce au de facut cu viata lor, care sunt nemultumiti profund de locul unde lucreaza, care simt ca si-au ratat viata, care nu isi exploateaza talentele, care mor cu fiecare zi ce trece, acumuland frustrari si depresie – singurele “averi” cu care vor parasi aceasta lume, carandu-le – bietii- cu ei in viata urmatoare. Dar stiti, nu este obligatoriu sa fie asa.

Ne-am invatat sa traim in frica. Frica, este opusul iubirii. Noi suntem spirite nascute din iubire, materia noastra prima din care suntem facuti este energia iubirii. Si experimentam o viata in frica. Frica este subtila, se furiseaza tacuta si perversa in inima si pleaca cu greu. Nu trebuie sa iti tremure genunchii sau sa fii speriat ca sa iti fie frica. Frica inseamna si cand, desi iti auzi chemarea sufletului, alegi sa iti inchizi urechile si ochii si sa mergi in directie opusa. Frica inseamna si cand esti agresiv pentru ca cineva are alta viziune decat tine. Frica inseamna si cand te uiti la televizor un weekend intreg in loc sa te dezvolti si sa socializezi. Frica inseamna toate acele lucruri marunte pe care le faci, intorcand spatele lucrurilor marete pe care le-ai putea face cu viata ta. Este frica de a iti asuma propria fiinta.

Propria ta fiinta nu esti tu, Maria sau George, care esti manager sau operator PC, care ai 3 copii si 2 pisici, un apartament si niste parinti, o scoala terminata si mancare de facut diseara cand ajungi acasa, sau de platit factura la curent. Acestea sunt identitatea ta sociala si lucrurile pe care le detii sau care fac parte din rutina ta. Sunt masca pe care o porti, ascunzand sub ea soarele care esti. Imagineaza-ti un bec. Care lumineaza puternic. Daca pui peste el o esarfa neagra, becul nu lumineaza mai putin, el tot acolo este. Insa lumina lui va fi asa de slaba incat efectele produse in jurul sau vor fi aproape insesizabile. In loc sa luminezi lumea in care traiesti si sa fi suport si pentru cei din jurul tau, ti-ai ascuns lumina sub valul falsei tale identitati. Bineinteles, este normal sa avem o identitate umana. Este normal sa avem un nume, o familie, niste posesiuni si o istorie. Sunt necesare pentru a trai complet aceasta experienta. Insa cei mai multi oameni, se multumesc cu atat. Un nume, o scoala, o familie, un job pe care il detesta si care este cauza depresiilor, si o rutina zilnica. Am ajuns sa credem ca destinul omului este sa se casatoreasca si sa faca copii. Bineinteles, este si aceasta o parte – O PARTE – din misiunea unora. Dar nu este tot ceea ce pot face. Ma intristeaza cand aud oamenii spunand mandri si cu un aer de “am facut tot ce se putea face”, atunci cand ii intrebi ei ce au facut cu viata lor: ” Am facut doi copii!”. Sau cand se lauda, ei, cu reusitele copiilor lor…ca si cum ar fi ale lor. Unii dintre noi isi traiesc viata prin altii si mor incet-incet, ofilindu-se. Se mint ca au o viata infloritoare, pentru ca au casa, sot/sotie, copii, serviciu si au pus bani deoparte pentru concediu. Si doar ei stiu cum se simt, cand seara, cand se face liniste si toti dorm, in sfarsit pun capul pe perna si cad mastile.

Un mare adevar pe care trebuie sa il constientizam, este ca: desi am venit aici impreuna si ne sustinem, ne ajutam sa evoluam, noi oamenii, ca spirite, suntem individual in calatoria noastra, si avem datoria sa ne implinim misiunea. Avem datoria sa ne asumam rolurile in vietile noastre. Ne pierdem pe drum adesea. Ne ratam vocatiile si ne integram in sange identitatile false, zabovind prea mult in situatii si ganduri care ni se par satisfacatoare, dar sunt cu mult mai departe de extazul spiritual la care avem toti dreptul.

Si eu ma pierd uneori pe acest drum. Greseala pe care o fac este sa ma reduc la a fi doar umana. Ma preocupa grijile materiale, relatiile cu familia, lipsurile, si uit ca daca as fi macar putin mai aproape de natura mea divina, toate aceste frustrari nici macar nu m-ar atinge, pentru ca le-as intelege. As stii ca sunt necesare, as vedea imaginea de ansamblu si as accepta.

Acceptarea este o parte foarte importanta in procesul de asumare a rolului tau. Cand incetezi sa lupti impotriva curentului, sa te lasi dus de valurile vietii, sa spui “DA” inloc de “NU”, sa iti invingi fricile in loc sa le alimentezi, sa te iubesti cu tot ceea ce reprezinti in loc sa iti negi si ascunzi “defectele”, cand poti sa vezi de ce “persoanele care iti fac rau” sunt in viata ta si ce lectii valoroase iti dau, atunci esti pregatit sa accepti. Acceptarea inseamna sa intelegi profund si deplin ca daca ceva se intampla in viata ta, este pentru ca era menit sa se intample asa ci nu altfel. Dar ca ai puterea sa iti determini prezentul si viitorul, sa iti creezi realitatea si sa influentezi intreg Universul prin energiile pe care le emiti. Ca sa poti sa incepi sa primesti, trebuie sa stii sa accepti.

Accepta ce ai acum, ca sa poti primi mai mult. Accepta familia pe care o ai, dar seteaza tu limitele relatiei cu ei, astfel incat sa nu mai creada ca au dreptul sa te invadeze si sa te guverneze. Accepta relatia pe care o ai, ti-a adus multe lectii, dar propune-ti sa o imbunatatesti prin deschidere, comunicare, egalitate, corectitudine, iubire, daruire…sau sa va eliberezi pe amandoi daca va tineti pe loc. Accepta lipsa abundentei in acest moment, dar constientizeaza ca esti deconectat de la Sursa si ca detii mijloacele pentru a repermite abundentei sa curga in viata ta. Toti ne-am nascut bogati, dar undeva pe drum am pierdut codul de la seif. Accepta ca esti bolnav acum, dar hotaraste-te ca aceasta este ultima data cand vei mai fi, pentru ca starea ta adevarata este cea de sanatate si ti-o vei redobandi negresit. Accepta ca simti asa cum simti acum, dar stii in adancul tau ca poti sa iti imbunatatesti starea de spirit si viata, doar daca vrei. Accepta ca este sfarsitul unui drum, dar ridica ochii si vezi noul inceput de drum si promite-ti sa tii minte lectiile invatate din cel anterior. Accepta ca te doare, consuma durerea, vezi ce iti spun vocile ei, dar intra adanc in inima ta si fa curat ca sa arunci vechiturile care nu mai sunt necesare si sa gasesti vointa undeva ascunsa pe acolo. Accepta ca nu ai reusit de data asta, dar intelege ca tocmai pentru ca nu ai reusit azi, esti mai intelept si mai determinat sa reusesti. Accepta ca sunt in jur oameni diferiti si ca iti afecteaza viata momentan si planeta pe care traiesti, dar adu-ti aminte ca ai fost si tu candva ca ei si ca au fost lectii prin care a trebuit sa treci ca sa evoluezi si multumeste ca si ei evolueaza chiar acum. Accepta ca te-ai nascut in acest corp si nu in altul si gandeste-te cate situatii benefice ti-a adus corpul tau,pe care le-ai fi ratat daca aveai alt corp. Nimic nu este intamplator. Corpul tau este oglinda interiorului tau. Schimba-ti atitudinea, gandirea, starea de spirit, si vei radia.

Orice aspect din viata ta iti produce furie, frustrare, nemultumire, frica, negare, regret, dorinta de a te ascunde, vina, durere, trebuie acceptat si integrat. Adica este necesar sa intelegi ca acel aspect exista in viata ta nu intamplator si ca sigur ai o lectie de invatat din el. Dar lectia o inveti detasandu-te si privind obiectiv imaginea de ansamblu. Facand eforturi considerabile sa vezi si lucrurile bune care au reiesit din acest aspect pe care iti vine greu sa il accepti. Poti desena o schema in care sa pui in centru de exemplu : relatia cu mama. Si sa pui pe o parte lucrurile care te supara la aceasta relatie: nu ma intelege, ma subestimeaza, ma jigneste, nu avem o comunicare buna, ma santajeaza emotional etc. Si pe cealalta parte: mi-a dat viata si m-a ingrijit sa pot ajunge un om adult, chiar daca traumatizat; mi-a dat lectii ca sa invat sa fiu puternica si sa iubesc neconditionat, prin exemplul ei negativ, am invatat sa fiu o mama mai buna etc. Exista intotdeauna parti bune daca vrei sa le vezi. Aceasta schema te va ajuta sa accepti relatia cu mama ta. Sau un exemplu de schema pentru o situatie anume: am fost concediata -> nu mai am un loc de munca -> nu mai am un venit sigur momentan -> imi lipsesc multe lucruri esentiale -> constientizez valoarea banilor in viata mea -> incep sa imi doresc abundenta – > gasesc materiale pentru atragerea abundentei in viata mea – > invat cum sa imi atrag abundenta -> invat ca in viata trebuie sa fac lucrurile care imi plac ca sa imi atrag abundenta -> imi folosesc creativitatea pentru a crea bijuterii hand-made – > devin propriul meu angajat -> am si libertate, muncesc cu placere, abundenta curge in viata mea. Asadar, a iti pierde serviciul poate fi de fapt un lucru bun daca stii cum sa privesti. Orice situatie poate fi luata si analizata asa si veti vedea ce avantaje va aduc chiar si situatiile neplacute.

Orice situatie acceptata, este mai usor de cantarit si inteles. Este ca si cum datorita norului de frustrari pe care l-ai adunat in jurul ei, o vedeai mult mai mare, mai intunecata si mai monstruoasa decat era cu adevarat. Cand accepti aceasta situatie, dai la o parte acest nor si rezolvarile pentru ea vin imediat. Iti dai seama ca faceai din tantar armasar si drama asta toata era degeaba. Acesta este efectul constientizarii.

O lege in Univers este cea a echilibrului. Orice balanta ajunge in echilibru. Daca ceva te nemultumeste, fii sigur ca urmeaza ceva bun si concentreaza-te pe asta.

Odata ce exersezi zi de zi sa accepti aspecte din viata ta, ajungi din ce in ce mai aproape de…tine insuti. In drama omeneasca, adesea ne identificam cu situatiile si persoanele din viata noastra. Cum spuneam si mai sus, ajungem sa credem inconstienti ca noi reprezentam : nume+posesiuni+studii+familie+rutina. Acceptarea are un efect foarte frumos: sparge iluziile ca pe baloane de sapun. Sa ne imaginam ca in fata noastra se afla un norisor de baloane de sapun. Multe, multe baloane pe care scrie: nu am bani, sunt singur, nu sunt iubit, mama nu ma accepta, tata este rece, prietenii mei au uitat de mine, serviciul meu este nesatisfacator, sefa mea se poarta urat, m-am ingrasat, sunt bolnav, imi detest viata etc. Si incep sa se sparga pe masura ce privesti detasat si intelegi ca: am un blocaj pe bani ce poate fi rezolvat, am un blocaj emotional care ma opreste din a imi construi relatii sanatoase si pot sa il vindec lucrand pe chakra inimii, parintii mei au rolul de a imi da lectiile necesare pentru a deveni un adult constient, imi pot schimba seriviciul si voi face ceea ce ma multumeste, sefa mea probabil incearca la nivel subtil sa ma faca sa inteleg ca nu e locul meu aici, e timpul sa ma ingrijesc de sanatatea mea, viata mea este plina de oportunitati si eu imi creez viata. Toate aceste constientizari te elibereaza si incepi sa capeti putere. Iti recapeti claritatea, puterea, incepi sa nu te mai pui mereu in postura de victima nedreptatita careia ii lipsesc si iarasi ii lipsesc atatea si nu va fi niciodata fericita.

In plus, intelegi ca nu esti tu vinovat pentru nimic din toate acestea. Nici nu se pune problema de a fi vina cuiva, ci pur si simplu fiecare om din viata ta isi joaca rolul pentru a te duce mai departe pe calea ta, incepi sa practici recunostiinta. Practicand recunostiinta, iti tai acele legaturi daunatoare, si tie si lor, cu cei pe care i-ai judecat. Treptat, iti lasi jos mastile: de abuzat, de victima, de nedreptatit, de neinteles, de diferit, de separat, de deprimat, de indurerat…sau de actor care ascunde sub veselie toate traumele prin care a trecut si pe care nu le-a inteles. Lasand aceste masti jos, te apropii mai mult de esenta ta. Incepi sa te vezi cu adevarat, fara sa te mai identifici cu proiectiile altora si ale tale. Cand intelegi relatiile tale cu cei din jur, ajungi la intelegerea ca sunteti interconectati doar spre binele cel mai inalt al vostru, ca nimeni nu este victima, ca nu esti dator nimanui si nimeni nu iti este dator tie. Prin urmare, devii liber de obligatii si capabil de relatii mai libere, mai frumoase, mai pline de recunostiinta. Si frica de a rani, de a dezamagi sau de a pierde pe cineva se disipeaza. Nu mai te simti obligat sa joci roluri ca sa fii pe plac, sa nu fi judecat, sa fii acceptat. Si iarasi te apropii tot mai mult de esenta ta.

Abia acum incepi sa intelegi cine esti cu adevarat. Ai crezut atata timp ca esti altcineva! Ai jucat rolurile si ai purtat mastile false atat de mult timp incat iti intrasera in carne si in sange si nu mai stiai cine esti de fapt! Cand incepi sa intelegi si sa accepti detaliile “neplacute” ale vietii tale de pana acum, totul se schimba si zgomotul infernal al gandurilor care judecau TOTUL incepe sa dispara, facand loc…vocii spiritului tau.

Si vocea spiritului tau stie totul despre tine. Stie de unde vii, cine esti si care ti-e rolul. Poate e greu de acceptat. Poate ca o sa auzi si nu o sa vrei sa crezi sau sa accepti. Poate te-ai pregatit o viata intreaga ca sa fii web designer si esti unul de succes acum si nu vrei sa dai totul pe nesiguranta unui nou inceput. Poate tragi cu dintii sa faci un compromis. Dar vezi si tu cu ochii tai ca cu cat mergi inainte pe drumul vechi care nu este si cel potrivit, cu atat totul se complica pentru tine si nimic nu mai merge bine…si cumva, nu te simti nici 100% implinit. Si semne sunt peste tot. Trebuie sa iei noua cale de care ti-ai adus aminte. Calea autentica. Trebuie sa iti asumi rolul. Simti ca toata viata ti se da peste cap, dar trebuie sa o faci.

Sau poate esti obosit dupa o lunga cautare in care ai stiut, ai stiut mereu, dintotdeauna, ca esti menit sa faci altceva, si erai asa de nefericit in mizeria ta cotidiana, si acum – iata dovada! Intelegi in sfarsit care ti-e rolul. Toate portile ti se deschid, stelele se aliniaza, abundenta curge, te simti liber si fericit ca o pasare in cerul senin.

Oricare ar fi situatia, calea este doar una. Aceea de a iti asculta inima si de a iti asuma rolul. E timpul sa incetezi sa joci roluri micute, de amator nepriceput, platit prost si nerecunoscut pentru maretia sa. E timpul sa joci rolul vietii tale. Nu iti fie teama, daca ai ajuns aici, asa trebuie sa fie. Fa saritura aia! Sari si nu te teme – chiar daca vei capata cateva zgarieturi si o sperietura zdravana, vei cadea pe moale. Cu cat vei persista in frica si indecizie, cu atat vei dezlantui mai tare haosul in viata ta. Astea sunt vremurile acum. Nu se mai poate sa zabovim.

Cei care trebuie sa citeasca aceste cuvinte, le vor citi. Eu pentru ei le-am scris. Nu vor ajunge la nimeni din greseala.

Acceptati si asumati-va rolurile de creatori. Daca aveti talente uitate, nefolosite, daca aveti chemari pe care le-ati ignorat, daca sunt semne pretutindeni in jur care va indruma intr-o anumita directie, atunci folositi-va talentele, ascultati-va chemarile, urmati semnele. Acum e timpul. In aceste timpuri ale schimbarii, este nevoie de oameni care sa isi arate adevarata esenta si sa straluceasca curajosi in lume.

Straluciti!

Cu inima indreptata catre voi,

Diana

tumblr_mgdiuoAsVd1s1fji4o1_500

A fi prezent – intre durere si extaz. Si un portal: 11.11

Dragii mei,

Va salut si va imbratisez in aceasta zi a bucuriei pe Pamant! Caci da, dincolo de aparente, este o zi a bucuriei, ca toate zilele, pentru ca noi toti ne vindecam si crestem si mergem pe drumul nostru spiritual fara greseala.

Mi-era dor de voi. Revin la voi dupa o perioadade lunga absenta de pe blog, timp in care pur si simplu viata mea s-a schimbat si s-a implinit in atat de multe feluri, cum nu mi-as fi inchipuit vreodata. Recunosc acum razand ca am subminat capacitatea evolutiei spirituale de a imi aduce in cale tot ceea ce mi-am dorit, si ca atunci cand incepi sa lasi sa se manifeste cele mai umbroase colturi alte fiintei tale, automat atragi in loc lumina si daruri divine. Am trait poate cele mai intense si mai frumoase luni din viata mea. Am cunoscut si cele mai joase vibratii ale mele, dar si clipe de iluminare cum nu mi-am inchipuit ca on in aceasta viata. Cu suisuri si coborasuri m-am daramat si reconstruit din cenusa saptamana de saptamana si am lasat toate energiile universului sa ma influenteze si sa ma curete, sa ma aduca in mine si sa ma ridice. M-am lasat in voia divinitatii si m-am lasat sa ma exprim, chiar daca am exprimat poate si laturi de care m-am rusinat, insa pe care le-am privit ca a fi parte din mine si ca a fi un semn de vindecare. Nu poti aduce in tine lumina si implinirea daca nu scoti din tine intunericul si blocajele adunate de vieti intregi. Si cand acest proces este in culmile lui cele mai intense, ohohoooo, tine-te bine ca vei cobori in iad si apoi cu viteza ametitoare te vei ridica in rai. Si e atat de frumos!! Ma bucur enorm ca sunt aici acum pe Pamant si ca traiesc aceste clipe, ca redevin cine sunt cu adevarat, ca imi amintesc totul putin cate putin si ca ii pot observa pe cei din jur cum se schimba si se elibereaza si ei de iluzie. Vad cum vechile paradigme se clatina in jur si cum o noua viziune ia nastere in cei din jur, chiar daca ei poate sunt inconstienti de ceea ce se petrece.

In timpul in care nu am mai scris pe blog m-am eliberat de niste blocaje karmice printr-o operatie, am cunoscut cum e sa fii in prezent constient, am pasit spiritual in a 4-a dimensiune si toate visele mele de ani de zile, in care poate nici nu mai credeam momentan constient (dar poate credeam cu sufletul), s-au indeplinit cu usurinta. Totul a fost bine tot timpul, asa cum este si acum. Desi au fost momente foarte grele si zile in care m-am simtit atat de umana si de incarcata, si acestea stiu sigur ca nu s-au terminat, ci din contra, se vor inmulti pentru ca ma schimb profund, ma transform si ma reconectez cu adevarata mea natura, pot sa spun ca inca ma tin tare si sunt pregatita de urmatoarea aventura din viata mea plina si surprinzatoare. Daca pentru o perioada din viata mea m-am plans de monotonie si de plictiseala (mi-am dat seama intre timp ca si plictiseala e un fel de pas spre iluminare, pentru ca trebuie sa treci peste plictiseala cand stai cu minutele sa meditezi, cand iti faci autotratament, cand lucrurile vin incet in viata ta etc.), acum, de aproape o luna nu mai am timp decat sa dorm si sa mananc pe fuga. Sunt atatea lucruri care se intampla si sunt atatea de rezolvat incat nu am timp fizic sa le fac pe toate. Eu care din natura mea eram comoda si neobisnuita cu munca fizica ci mai mult cu cea intelectuala si creativa, zilele astea am muncit fizic intens, poate pentru a putea accepta aceasta latura a vietii pe Pamant.

Vreau sa va scriu despre minunata mea experienta de a fi prezenta, pe care am avut-o incepand cu luna septembrie. Am experimentat aceasta stare minunata absoluta in ambele ei fatete: atat prezenta in lumina, cat si prezenta din intuneric.
Abia dupa ce ambele experiente s-au incheiat am inteles ca ceea ce se intamplase era o traire din dubla perspectiva, care sa imi dovedeasca ca nu trebuie sa fie toate roz ca sa atingi iluminarea. A fi prezent inseamna a fi prezent si in momentul de iad interior si a il observa, inseamna si a fi prezent in clipa de iluminare si de a o trai constient. Poate ca citisem niste carti despre a fi prezent inainte, dar abia dupa ce am trait eu cu toata fiinta mea aceasta experienta am putut spune ca inteleg pe deplin ce inseamna a fi prezent si ce inseamna iluminarea. Si am mai inteles un lucru, oricat te-ai stradui, nu vei reusi sa atingi nici prezenta si nici iluminarea, pentru ca ele nu vin prin straduinta ci atunci cand esti relaxat complet.

Asadar, sa purcedem in povestire. 🙂

In septembtie, intr-o sambata dimineata ma trezisem putin confuza si ganditoare si citeam in pat dintr-o carte de Osho numita Bucuria. In mai putin de 10 minute de lectura am ajuns la un paragraf care ma intreba: Esti altceva decat fericit aici si acum? Este ceva ce iti lipseste aici si acum?. Am ridicat privirea din carte, am simtit cum intru adanc in mine, in inima mea si apoi am raspuns sincera, cu inocenta unui copil, si cu glas tare:” Nu, nu e nimic care imi lipseste aici si acum. Sunt fericita aici si acum.”

In acel moment, ceva s-a intamplat. In acel moment am constientizat profund si deplin cuvintele rostite de mine. ” Nu, nu e nimic care imi lipseste aici si acum. Sunt fericita aici si acum.” Am inteles ca unic adevar ca aceasta e singura realitate pe care o experimentez ca om in fiecare zi a vietii mele, dar ca pana atunci nu fusesem deloc constienta de asta, identificand viata mea cu un sir de probleme de rezolvat. Intr-o clipa in care parca s-a facut lumina in jur si in mine si in sfarsit am putut vedea cu adevarat, ca un orb ce tocmai isi recapatase vederea, a inteles ca de fapt, problemele nici nu exista, ca eu insami creez probleme imaginare prin perspectiva pe care o am asupra situatiilor ivite in viata mea. Invaluind in drama fiecare lectie data de divin, imi complicam singura existenta care de fapt,a fost si va fi intotdeauna, foarte-foarte simpla si sustinuta de o multime de ajutoare si ghizi astfel incat, de fapt, niciodata nu mi-a lipsit nimic – insa eu nu am putut vedea asta prinsa in drama mea nebuna. Si vad cum multor oameni li se intampla acelasi lucru. Facand asta, ne mentinem intr-o stare vibrationala joasa si nu ne permitem sa ne conectam cu adevarata noastra natura, cu sinele nostru sacru, cu misiunea noastra.

In secunda in care in mine s-a produs constientizarea faptului ca totul e perfect in viata mea am simtit PREZENTUL. Prezentul ca fiind tot ceea ce exista, fiind infinitul, fiind sursa tuturor lucrurilor si baza tuturor lucrurilor, fiind eternitatea lui Dumnezeu, fiind calmul, pacea, frumusetea, fiind implinirea si tot ceea ce am cautat orbeste vreodata nestiind ca deja era acolo. Am avut aceasta senzatie zdruncinator de vie ca toata viata mea am ocolit ceva ce a existat dintotdeauna acolo, in jurul meu, in mine. Ca si cum toata viata mea am trait intr-o iluzie si am fugit nu doar de adevarul ca prezentul este tot ceeea ce este, ci si de faptul ca eu sunt prezentul si prezentul este in fiecare din celulele mele. M-a apucat o stare combinata de bucurie absoluta si de nostalgie, datorita faptului ca am resimtit profund ca am regasit ceva ce cautasem, ce crezusem ca am pierdut, dar nu pierdusem de fapt niciodata. Am simtit frumusetea regasirii prezentului,a carui perceptie vivida mi-am dat seama ca o pierdusem in copilarie, undeva in jurul varstei de 7 ani. Retraind prezentul etern in acea clipa minunata, am simtit ca dupa multa, multa vreme m-am reintalnit cu copilul din mine pe care l-am renegat si uitat, ca si cum il pusesem sa stea la colt acum 20 de ani si il uitasem acolo. Mi-a venit sa plang gandindu-ma la ce m-am supus singura dar mi-am spus ca nimic nu e intamplator si ca toate au avut un rost asa ca nu are sens sa ma invinovatesc pentru ceva ce sigur a fost in plan. Daca as fi fost continuu prezenta de la 7 ani pana azi, nu as mai fi trecut prin toate lucrurile care astazi m-au modelat in omul care sunt. Si a fost nevoie sa am toate acele experiente pentru a dobandi o intelegere vasta a umanitatii si a ceea ce inseamna sa fii om in 3D, pentru a imi putea realiza mai tarziu misiunea in baza unor cunostiinte. Daca as fi trait in cutia fericirii si prezentei mele neintrerupte, nu as fi vazut exteriorul niciodata pentru ca nu m-as fi putut integra si conecta in campurile vibrationale joase. Si pentru a putea raspandi lumina, trebuie sa cunosti mai intai intunericul.

Fiind prezenta, am simtit o bucurie de nedescris. M-am ridicat din pat intr-o suflare. Si m-am dus sa ma privesc in oglinda. Ochii imi straluceau cum nu ii vazusem niciodata, fata imi era radioasa si zambeam larg cu inocenta unui copil fericit. Mi-am spus din toata inima ca ma iubesc si am simtit pentru prima data acest sentiment revarsandu-se sincer din inima mea deschisa larg. M-am imbratisat singura si am simtit ca ma iert, ca ma pretuiesc, ca sunt perfecta asa cum sunt si ca sunt pe drumul bun. Nu am simtit niciodata o astfel de iubire pura si neconditionata in aceasta viata, venind de la nimeni. Si am inteles ca adevarata iubire de care avem nevoie este in NOI, nicaieri altundeva – aceea este iubirea care ne implineste, care ne ridica, care ne duce mai departe. Dupa ce am ras eu cu mine in oglinda, am fugit in alta camera unde am inceput sa rad incontrolabil si vesel ca un copil, sa topai cu mainile ridicate spre cer si sa ma invartesc pe loc cantand si razand. Apoi am inceput sa dansez, sa rad, sa ma misc ca si cum o muzica universala imi misca trupul, ca si cum o energie puternica ma misca. Am dansat si m-am invartit razand si rasul nu se mai oprea. Nu radeam de ceva anume, ci radeam pentru ca asa venea din adancul spiritului meu. Rasul acesta era singurul lucru pe care il simteam posibil de facut atunci, ca si cum ar fi fost parte din adevarata mea natura. Fericirea este adevarata mea natura. Adevarata noastra natura. 🙂 Am cazut obosita la podea si am ras in continuare pana cand m-am oprit gafaind si am avut in mine o profunda senzatie ca acesta este extazul! E atat de simplu! Acesta este extazul! Sa fii in prezent, bucuros si copilaros! De aceea spunea Iisus “lasati copiii sa vina la mine!” Nu se referea la copiii in sine, ca varsta, ci la copilul nostru interior care prin prezenta sa si bucuria sa sincera ajunge la extaz. Avea atat de mult sens pentru mine aceasta explicatie in momentul acela! Copiii traiesc in prezent, ei nu au griji, ei se bucura sincer…si undeva pe drum pierdem acest copil din noi si devenim dramatici si depresivi. Iar atunci cand intr-o clipa de iluminare ne trezim cu totul in prezent si eliberati de valul de pe ochi, stii cum ne simtim? Ne simtim copii! Cantam, ne jucam, dansam, radem si suntem liber precum niste copii! Cata frumusete si simplitate! Am inteles atunci ca iluminarea e la un pas distanta de existenta in prezent si ca a fi in prezent este doar o alegere personala care ne sta la indemana TOT TIMPUL, TOATA VIATA! 🙂 Este un adevar atat de frumos si de simplu! Pare ridicol ca ne traim vietile atat de inconstienti de el. Cautam si cautam ani la rand implinirea si fericirea facand lucruri, incercand solutii, rezolvand probleme, alergand, si in tot acest timp fericirea si implinirea ne sunt la indemana prin alegerea esentiala de a fi prezent, de a fi cine esti cu adevarat! Cat de frumos!Cat de simplu! Constientizarea acestui lucru este atat de eliberatoare si nimic din lume nu se compara cu aceasta! Va spun, am fost atat, atat de fericita si de eliberata! Chiar atunci m-am conectat asa de usor la ghizii mei care mi-au dat raspunsuri la dilemele pe care le infruntasem in acele zile si am reusit sa trec peste niste blocaje instant numai prin intelegerea cauzei lor. Ghizii mei mi-au spus in acea zi ca toti oamenii, absolut toti oamenii, si nu doar ei, ci toate fiintele din Univers, sunt acum si in orice clipa perfecti asa cum sunt si pe calea corecta. Ca nu exista fiinta care sa nu fie pe calea sa, si ca aparenta ratacire a unora este doar o parte din procesul de evolutie. Mi-au spus ca oricine, criminal fiind, sfant fiind, nebun sau intelept, bolnav sau sanatos, este exact asa cum trebuie sa fie, este acolo unde trebuie sa fie, respectandu-si fidel planul divin. Fiecare trece prin experientele alese de el insusi pentru motive pe care doar sinele nostru sacru si cu fiintele ascensionate le cunosc. Mi-au spus sa nu mai compatimesc pe nimeni si sa nu mai plang de mila nimanui pentru ca toti stiu in constiinta lor divina exact ce fac si nimeni nu e o victima sau un opresor. Am inteles ca toti oamenii sunt aici niste actori si niste elevi, si ca in esenta cu totii suntem spirite egale, la fel de constiente si de intelepte, la fel de evoluate, nascute din aceeasi sursa, cu acelasi drum si frati care se iubesc si se ajuta reciproc sa invete si sa evolueze. Desi aparentele spun altceva, nu trebuie sa judecam pe nimeni din prisma faptelor sale din aceasta viata si nici chiar a celor din suma vietilor sale incarnate. A judeca nu face decat sa mentina in inevolutie si in intuneric un spirit pentru ca proiectam asupra sa energii negative si o imagine preconceputa care se imprima in campurile sale. Asa ca trebuie sa ne gandim ca a ne parea rau pentru cineva sau a judeca pe cineva inseamna ca nu intelegem adevarata natura a acelui spirit si ca ii ingreunam misiunea prin proiectii mentale. Dupa o sesiune frumoasa de channeling plin de intelepciune am gasit multe raspunsuri si m-am umplut de o energie pura debordanta. Am pastrat acea stare de prezenta, extaz si iubire pentru inca 2-3 zile. Insa apoi s-a degradat treptat deoarece am inteles ca nu am inca puritatea si forta energetica sa mentin o astfel de vibratie inalta. Insa am reusit sa raman zi de zi tot mai prezenta, tot mai constienta de vindecarea si de evolutia mea, corectandu-ma, iubindu-ma si autoeducandu-ma. Mi-as fi dorit sa raman pentru totdeauna in acea stare de extaz pe care am primit-o in dar, insa nu am putut deoarece inca nu am constientizat-o deplin. In timpul trecut de atunci, am trait o alternanta de momente in care am avut nostalgia trecutului, iluzia viitorului, dar si deplinatatea frumoasa a prezentului, chiar daca era un prezent luminos sau un prezent tulbure.

Am experimentat ulterior si prezentul din prisma durerii. Am invatat ca durerea este un mare maestru al vietilor noastre. Ca parte din vindecarea mea, am trecut printr-o operatie care a venit la fix. Fiind in octombrie vremea cand au aparut problemele cu caile respiratorii si zonele anexe, cu sinusurile si plamanii, pentru mine s-au deschis portile unei operatii de deviatie de sept care ma oprea din a respira complet. Respiram atunci la o capacitate de cca 25% si era timpul sa ma operez. Totul a decurs lin si fara complicatii insa durerea de dupa operatie a fost prima durere adevarata pe care am simtit-o vreodata. O durere care iti testeaza limitele mentale si fizice si te face sa crezi ca la un momentdat pierzi controlul si innebunesti. A durat 3 zile fara incetare. Ma dureau ochii, sinusurile, nasul, maxilarul, gatul, capul. Ochii mi-au lacrimat constant de durere. Insa in tot acest timp am realizat ca…am fost prezenta. Durerea m-a facut sa uit de toate si sa traiesc doar in acel moment in care ea preluase controlul. Si in momentul ei de domnie, in momentul in care ea stapanea fiecare perceptie si fiecare senzor nervos din mine, i-am vazut maretia si am inteles ca durerea bruta, fizica, pura, la fel ca si cea emotionala, este un mare maestru care iti incearca limitele, rabdarea, rezistenta, echilibrul si care te aduce negresit in prezent odata cu ea. Si deodata am simtit recunostiinta si respect pentru ea si am vazut cat de frumoasa poate fi si ca este un dar, nu o pedeapsa. Atunci am inteles ca prezentul poate fi trait si prin extaz si prin iad, si ca intre ele este semnul egal deoarece ambele sunt eterne, pure, divine, daruri, lectii si in acelasi timp la baza lor sta aceeasi energie -mama tuturor celor care exista. Cand durerea m-a parasit am ramas mai puternica si mai ancorata. A fost o binecuvantare si ma bucur ca am putut sa o traiesc si sa o observ. Sa o inteleg.

Dupa aceasta, toate lucrurile au inceput sa se petreaca cu viteza luminii in viata mea. Vise pe care le avusesem din copilarie au inceput sa prinda contur desi nu ma mai concentrasem deloc pe realizarea lor. Mi-am mai amintit o viata anterioara in care am trait in secolul al 19-lea in Paris si mi-am sfarsit viata la un azil de nebuni unde am fost tratata inimaginabil, si astfel mi s-au explicat automat multe blocaje si frici ale mele. Laturi ale mele uitate si evitate au inceput sa reiasa cu forta la suprafata si am inteles ca inca ma mai agat de trecut prin ramasitele unor modele comportamentale nedepasite. Am inteles ca unele lucruri le-am uitat temporar, dar nu le-am iertat cu adevarat. Am inteles ca inca am probleme nerezolvate si ca singura modalitate de a le rezolva este sa le tratez cu onestitate si cu curaj, luandu-le in piept si invaluindu-le in compasiune si lumina. Dupa fiecare criza de purificare in care descopeream socata ce inca ascundeam in mine, in plan material si emotional venea cate un dar nesperat si surprinzator care parca imi dadea siguranta ca am facut bine, ca sunt pe calea cea dreapta. Desi la o prima vedere ar fi parut ca furia revarsata in seara trecuta, sau ca cearta cu mama, sau ca egoismul de acum o saptamana fusesera niste greseli si eram rusinata de ele, Universul tinea sa imi demonstreze ca pentru acestea merit o rasplata de fiecare data, si am inteles ulterior ca darurile au venit pentru ca de fapt dizlocasem niste intuneric si facusem loc luminii sa patrunda, lumina pe care nu o lasasem sa se apropie de mine din cauza ca eram inca plina de blocaje. Ce simplu si frumos. Scoti intuneric, intra lumina. Depasesti blocaje, abundenta curge.

Asa ca am ajuns ca intre timp sa imi schimb complet situatia la locul de munca, sa ma mut in casa noastra cu iubitul meu, sa ajunga la realizare cu usurinta orice plan am intreprins, am primit de fiecare data ajutorul oamenilor din jur fara ca macar sa il cer – de parca piese de puzzle se legau pentru ca asa era scris si acei oameni au fost predestinati sa stie cu ce sa ma ajute si sa intervina la timpul potrivit, am primit daruri si surprize frumoase s-au intamplat, si totul a mers lin. S-au ivit noi prietenii frumoase dupa o lunga vreme de singuratate. Abundenta si simplitatea si-au facut loc in viata mea, si am inceput sa vad cum realitatea pe care o doresc si o intentionez este cea pe care o experimentez mult mai rapid ca in alte dati.

Si a venit 11.11. Un portal foarte frumos, cand asistata de ghizii mei am trecut in dimensiunea a4-a. Mi-au confirmat asta si mi-au vorbit despre ce va aduce aceasta trecere cu ea, ce incercari voi primi, cum se va transforma relatia cauza-efect din prima temporalitatii, cum voi fi raspunzatoare de lumea pe care o creez in jur doar prin intentiile, gandurile, cuvintele si faptele mele si la ce sa fiu atenta. Mi-au spus ca de acum incolo totul se va intampla aproape instant in viata mea din momentul conceperii ca gand sau intentie, si ca in egala masura voi fi responsabila pentru lucrurile pozitive dar si pentru lucrurile negative atrase in existenta mea dar si a celor care traiesc in jurul meu, deoarece in aceasta dimensiune totul este posibil dar totul este conditionat de energiile emise de noi. Am inteles ca nu toti oamenii sunt in acelasi stadiu al evolutiei acum si ca odata cu portalul, unii au stagnat, altii au evoluat fie spre dimensiunea 4, fie spre dimensiunea 5. Eu, desi am venit aici sa ajut, ca ghid, trebuie sa trec prin toate aceste stadii ale evolutiei ca sa le pot vorbi in cunostiinta de cauza celorlalti despre ele, insa evolutia mea nu este conditionata de trecerea acestor praguri. Practic, pot spune ca as repeta clasele 1-12 ca sa pot sa le fiu alaturi celor care fac parte din cercul meu de misiune. Am mai inteles profund ca sinele nostru este totuna cu misiunea noastra deoarece fiecare spirit a luat nastere din start cu o misiune si pentru o misiune. Fiecare are rolul lui stabilit din zamislire in Univers si a se uni cu sinele sau, a constientiza, inseamna a isi face automat si pe deplin misiunea sacra. Mai in urma sau mai inainte, fiecare este pe traseul sau prestabilit cu liber arbitru. Mi se pare foarte frumoasa ideea. Am meditat, m-am reintors energetic acasa pentru cateva zeci de minute si am avut un dialog minunat cu ghizii mei. Si am fost “initiata” in dimensiunea a4-a. Mi-a placut in mod deosebit senzatia fizica de a fi fara forma, fara sus si fara jos, fara stanga si dreapta, nesfarsita, pe care am avut-o cand m-am intors acasa pentru dialogul cu ghizii mei. Mi-am adus aminte asa clar cum era cand eram doar in spirit. A fost o zi frumoasa, incarcata de energii subtile inalte.

In mare, cam acestea au fost evenimentele majore din viata mea din ultimele luni. Am trait intens si simt cum schimbarea devine tot si tot mai puternica in mine si in jurul meu. Se vad efectele trecerii in dimensiunea a-4a si evolutia se petrece deja de la o zi la alta. Se prea poate ca si altii care trec prin acest proces sa aiba iluzia ca de fapt situatia se inrautateste si ca multe tensiuni apar in cale, sau ca de fapt involueaza. Nu este asa. Acum este ultima suta de metri, este vremea curatarii profunde de ultimele ramasite intunecate ale noastre. Iar daca ati trecut si voi in dimensiunea a4-a, asteptati-va sa fiti impartiti intre vechi energii 3d si minunate energii 5d, deoarece aceasta dimensiune in care va aflati este una a trecerii, a comparatiei, a ruperii de vechi si a pasirii in nou, a renuntarii la frica in favoarea curajului si iubirii, a pierderii si regasirii. In 4d inca exista dualitate si exista balansul continuu intre de unde ati plecat si unde va indreptati, insa voi alegeti in care plan va ancorati mai ales prin intentiile pe care le emiteti. E doar o alegere. A voastra. E atat de simplu.

Frumos, nu? 🙂

Va imbratisez cu toata caldura si va trimit un gand de lumina!

Cu drag,

Diana

Cum au aparut continentele

Sa ne mai si amuzam! 🙂 Rasul face bine! Acesta este primul motiv pentru care am vrut sa impartasesc cu voi acest clip.

Si al doilea motiv este ca acest clip este un exemplu grozav  despre cum micile noastre actiuni care credem ca ne privesc doar pe noi, asa cum ne imaginam noi ca traim intr-un glob de sticla personal, influenteaza si determina schimbari in intreaga lume, schimbari care pot fi extraordinare, dincolo de imaginatia noastra! Asta ca sa nu mai credem ca suntem mici si neinsemnati, ca viata noastra nu are niciun rost daca nu facem lucruri marete, si ca actiunile noastre ne privesc doar pe noi!

DANSUL – ca terapie de vindecare a sufletului

Dansul este o forma de legatura intre Om si Univers, asta este ideea prin care vreau sa incep.

Dansul s-a nascut in mod natural, ca o exprimare a ritmului acestei vieti, a vietii din interiorul trupului si sufletului nostru. Dansul exprima libertatea omului, exprima bucuria, exprima optimismul. Dincolo de faptul ca de-a lungul istoriei s-au observat si inregistrat ritmuri si feluri de dans diferite care s-au schimbat după schimbarea vremurilor si a simtirilor noastre, dansul a ramas tot una din cele mai libere si pure forme de exprimare a omului. Atunci cand sarbatoresc ceva, oamenii se aduna sa danseze. Dincolo de motivatia sociala a acestor petreceri, se afla o chemare spirituala,desi poate va suna bizar.
La inceputurile vremurilor, dansul era un ritual prin care, în majoritatea civilizatiilor, cei care dansau isi aratau supunerea si adoratia fata de zeitatile carora le erau inchinate acele miscari. Prin miscari coordonate cu un ritm se exprimau sentimente dintre cele mai variate, de la tristete la veselie, de la furie, gelozie, la iubire si extaz. In mitologia hindusa Shiva era printul dansului si, se spune ca el dansa tot timpul. Candva, minunatul dans Samba a fost descoperit in Brazilia, samba insemnand “a te ruga”, a invoca propriul Dumnezeu. Ritmurile africane au fost asimilate in muzica latina, cu acelaşi scop initial, cel de a invoca diferiti zei. Apoi grecii au rafinat mult dansurile si mai tarziu romanii au preluat dansurile grecesti si le-au transformat, adaugandu-le salturi si sarituri. Sareau si se bucurau in jurul altarului zeului Marte.Tot romanii au dat dansului o noua dimensiune a distractiei, folosindu-le in timpul petrecerilor pentru a distra imparatii si nobilii. Europenii la inceput le-au respins, le considerau ca o blasfemie, dar cu timpul, dansurile au aparut la curtile regale. Dincolo de dansurile de la curtea regala, sunt sigura ca si oamenii de rand dansau, chiar si fara muzica, la casele lor. Au aparut apoi baletul, dansurile de societate si dansurile ritmice, cu ritmuri si miscari prestabilite, pe masurace si muzica a luat noi forme. Treptat, dansul a ajuns o activitate sportiva, care da startul competitiilor si concursurilor, precum si festivalurilor si scolilor de dans in intreaga lume.Insa nu despre acest tip de dans vreau sa iti vorbesc, ci despre ceea ce eu numesc: “dansul sufletului”.

Ce numesc eu dansul sufletului? Este dansul prin care sufletul tau controleaza corpul, exprimandu-se in toata frumusetea lui. Este dansul care nu are nevoie de un anume timp potrivit, loc potrivit, stare potrivita, de public, de miscari prestabilite. Este dansul fara reguli,fara asteptari, fara teama. Este un dans haotic dupa marii coregrafi dar plin de armonie in fata divinitatii. Este miscarea libera a ta, fara sa iti pese de nimic in afara de sufletul tau. Cel mai adesea se danseaza cu ochii inchisi, spre cer, cu zambetul pe buze si cu mainile in aer, spre cer. Stii despre ce iti vorbesc? Ai pus vreodata o muzica pozitiva, vesela, ritmata si te-ai miscat “cum ti-a venit” pe ea? Fara sa te vada nimeni si uitand de toate? Nu e asa ca la sfarsitul melodiei te simteai eliberat/a si aveai un mare zambet pe buze? Nu ca erai mai optimist/a? Mai stii cum dansai cand erai copil? Ti-ai luat vreodata cel/cea mai bun/a prieten/a la dansa si ati dansat razand si fiind liberi, ca doi copii? Ai dansat vreodata pe un camp, in soare? Ai dansat vreodata in mijlocul strazii cu persoana iubita? Iti aduci aminte emotia? Iti aduci aminte sufletul tau usor?

De ce te simti asa? Si de ce te elibereaza dansul acesta pur si nonconformist?

Dansul este o formă de comunicare: intre tine si corpul tau, intre tine si ceilalti oameni, intre tine si sufletul tau! Este o comunicare nonverbala, spontana, ceea ce implica participarea atat a constiintei cat si a subconstientului, o comunicare intr-o situatie destinsa, reconfortanta, pe care o creeaza ritmul muzicii (auzite sau simtite). De aici rezulta doua motive pentru care dansul are functie terapeutica si totodata doua rezultate terapeutice, care in cadrul terapiei prin dans se sustin reciproc.

Primul este ca dansul reia contactul constient cu emotiile stocate la nivel somatic de-a lungul vietii. Emotiile puternice care nu sunt exprimate in momentul trairii lor de catre fiinta umana se pastreaza sub forma unor tensiuni musculare la nivelul acelor parti ale corpului legate simbolic de situatia traita. Dansul solicita mult mai multe grupe de muschi decât activitatile obisnuite. Prin dans, incercand sa devii mai expresiv ca sa manifesti ceea ce sufletul tau iti transmite si ca sa urmezi ritmul muzicii, descoperi din nou, ca un copil, posibilitatile uitate ale corpului tau si constientizezi acele tensiuni de mult uitate, pe care le eliberezi. Deci dansul detensioneaza muscular la nivel fizic, conecteaza la subconstient la nivel mental, si trateaza blocajele la nivel energetic. De ce? Pentru ca dansul iti deschide sufletul, iti manifesta starea de creator, si trezeste dumnezeul din tine care nu cunoaste altceva decat bucurie si libertate.

Al doilea este ca dansul iti impune acea stare de joc, de liber acces pe taramul imaginatiei, unde totul este posibil prin improvizatie, unde problemele iti apar mai altfel, unde stereotipurile si blocajele se pierd in varietatea posibilitatilor (un prim pas spre rezolvarea conflictului intern), si acea stare de deschidere spre ceilalti (primul pas spre rezolvarea conflictului cu celalalt). Nu trebuie sa te cramponezi de ideea ca nu stii sa dansezi, acest dans al sufletului nu are nevoie decat de un suflet si de un trup prin care sa iti manifesti sufletul – banuiesc ca le ai pe amandoua nu? 🙂

Aceste doua rezultate, la care terapiile verbale se straduie sa ajunga prin interviuri lungi, sunt puncte de plecare in dans. Unii spun ca ceea ce ii lipseste dansului pentru a avea efect terapeutic este centrarea pe problema (de obicei dansul “te face sa uiti de griji”, pentru ca iti propui sa nu te gandesti la ele cand dansezi), insa eu cred ca a te concentra pe problema nu face decat sa alimentezi acea problema. Solutia este sa nu te gandesti la probleme si atunci ele vor disparea cu totul, pentru ca ceea ce tu nu creezi si ceea in ce tu nu crezi, nu exista. De aceea mai cred ca dansul este perfect!

Imagineaza-ti dansul ritualic al samanului in zgomotul tobelor… dansul lui David in fata chivotului legii…dansul inchinat Soarelui de un indian din America… gesturile simbolice ale dansatoarei din India… dansul unei balerine pe o scenă de teatru… dansul unui negru pe o strada intr-un oras american… si nu mai este nevoie sa argumentez eficienta dansului in terapia individuala si sociala.

Apoi, trecand de dimensiunea personala de manifestare in dans a noastra ca indivizi, trebuie sa iti spun ca dansul armonizeaza relatiile dintre oameni, conectandu-i pe amandoi, sau pe cat de multi sunt ei, la divinitate, la bucurie, la energiile vindecatoare necesare transcederii neiertarilor in iubire.
Imagineaza-ti o invartita din Ardeal, in care un fecior mandru o joaca pe mandra lui intr-un vartej infocat…un tango pasional argentinian, plin de viata si de suflet… un vals in care un tanar in frac negru si sclipitor poarta o tanara in rochie alba cu falduri largi pe deasupra podelelor unei sali de bal cu emotia si gratia stelelor care graviteaza prin Univers… dansul de imperechere al pasarilor… si terapia de cuplu prin dans este un lucru firesc. Dansul este armonie si te indeamna la intelegere si pace. In dans nu exista contraste, dualitate, conflict. Dansul se bazeaza pe armonie.

Dansul este manifestarea Instinctului Vietii (fie ca i se zice energie creatoare, libido sau bucurie de a trai), in evolutia sa catre spiritualitate, catre identificarea cu ceea ce este nemuritor. De aceea, exprimarea prin dans poate fi materia prima si modalitatea de realizare a procesului de vindecare.

Dansul invita la trezire spirituala. Priviti oamenii cand danseaza ( ma refer la dansul liber copilaresc, nu la dansurile pe muzica robotica si lipsita de suflet din cluburile si de la petrecerile de astazi) si veti vedea ca radiaza, zambesc, sunt veseli si chiar uneori sunt pe punctul de a plange de bucurie atunci cand se regasesc pe ei insisi in dans, sau cand isi elibereaza emotii suprimate ani la rand. Cand dansam, implicam intreg corpul in aceasta – picioarele noastre sunt adanc inradacinate, increzandu-se in sustinerea pamantului, abdomenul se incordeaza, plexul solar energizandu-se, inima este deschisa, palmele noastre se conecteaza cu Pamantul, apoi bratele plutesc in aer spre cer, catre divinitate, in armonie cu spiritul vietii, creand un curent prin intreg corpul nostru.  Pe masura ce circulam energia prin corpul nostru in acest fel, ne deschidem chakrele, si lasam energia vitala sa ne anime si sa ne energizeze, vindencandu-ne. Ne conectam la Pamant si la Spirit si experimentam corpul ca pe un canal de comunicare intre acestea doua. Inainte de a avea limbile ca forma de comunicare, dansul a fost prima forma de venerare a vietii si a divinitatii. Asa ca, nu conteaza cum ne miscam cand dansam pentru ca undeva in toata aceasta minunata experienta a dansului se afla sentimentul de celebrare, de conexiune spirituala cu tot ceea ce exista, mai ales cu noi insine si cu Dumnezeu. Veti vedea ca la un momentdat, cu cat ne adancim in dans, transcedem fizicul si ne simtim usori, ca si cum am fi doar spirit liber si fericit. Doar meditatia si rugaciunea mai au acest efect. De aceea, nu conteaza cat de bine arati cand dansezi, ce haine porti, cum te misti, daca ceilalti care te vad te apreciaza sau nu, ci conteaza cum te simti tu. Fiorul creativ pe care il aprinzi in intreg corpul tau atunci cand dansezi, energizeaza intreaga ta viata si toate ariile acesteia. Legatura reinnoita cu tine insuti iti va da incredere si pace.
Cand dansezi, te misti prin viata, esti viata, pui viata in miscare. Daca am trai asa cum am dansa, adica liberi, fericiti, conectati la tot ceea ce exista, in legatura cu sufletul nostru, celebrandu-l pe Dumnezeu, patrunsi de energia vindecatoare a vietii, am fii cu totul altii. Am fi perfecti, asa cum ne-a creat Dumnezeu.

Salveaza-te, danseaza!

Aceasta este melodia care pe mine ma face sa dansez dansul sufletului si sa cant. 🙂

Tag Cloud