Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘crestinism’

Osho despre Christos

Dragii mei,

Ca tot ne amintim zilele acestea de Christos, am vrut sa impartasesc cu voi un interviu minunat in care Osho, minunatul-oh minunatul meu maestru de suflet, raspunde la cateva intrebari intr-un mod perfect, care sustine si viziunea mea despre crestinism,Iisus si maestrii.

Deci, iata:

Osho, despre crestinism, Christos si relatia cu Maestrul spiritual

Întrebare: O SINGURĂ SESIUNE DIN MEDITAȚIA TA DINAMICĂ A LĂSAT ÎN INTERIORUL MEU O FERICIRE ȘI UN SENTIMENT AL FIINȚEI MAI MARI DECÂT DOUĂZECI DE ANI DE ASCULTAT POVEȘTILE DIN NOUL TESTAMENT ȘI DE RUGĂCIUNE LA UN DUMNEZEU ATOTPUTERNIC ȘI DISTANT CARE A RĂMAS PENTRU MINE UN GODOT CE NU POATE FI EXPERIMENTAT. ESTE POSIBIL CA ÎNVĂȚĂTURILE LUI IISUS SĂ NU FIE DE FOLOS PENTRU TOȚI CĂUTĂTORII – DA, POT FI CHIAR OTRĂVITOARE PENTRU EI, SAU PENTRU UNII DINTRE EI?

Osho: Creștinismul și Christos nu ar trebui niciodată să fie confundate. Christos este total diferit de creștinism, deci de fiecare dată când vrei să îl înțelegi pe Christos, mergi [la el]în mod direct și imediat – nu via Roma; altfel nu îl vei înțelege niciodată pe Christos. Christos sau Krishna sau Buddha nu pot fi organizați: ei sunt atât de vaști încât nici o organizație nu le poate face dreptate. Numai lucrurile mici pot fi organizate. Politica poate fi organizată, religia nu, nazismul poate fi organizat, comunismul poate fi organizat – Christos nu, Krishna nu. Vastitatea pură este de așa natură încât în momentul în care încerci să-i forțezi să intre într-un tipar, ei sunt deja morți.

E ca și cum ai încerca să prinzi cerul în mâinile tale mici – cu pumnii strânși. Cu o palmă deschisă, cerul poate că ar putea fi atins, poate fi puțin în mâna ta, dar cu un pumn strâns a scăpat deja din mâna ta.

Orice ai auzit despre Iisus, nu este despre Iisus, omul adevărat; este despre Iisus pe care creștinii l-au inventat, împodobit, pentru a fi vândut la piață. Iisus cel creștin este un bun de vânzare; Christos însuși este o revoluție. Vei fi transformat prin el; el este botezul focului. Poți să fii un creștin, în mod convenabil…dar nu poți fi niciodată un ADEVĂRAT creștin în mod convenabil. Dacă îl urmezi cu ADEVĂRAT pe Iisus, problemele sunt sortite să apară.

El însuși a sfârșit pe cruce; nu poți să sfârșești pe tron. Dar dacă urmezi creștinismul, nu e nici o problemă. Este un mod foarte convenabil de a-l ajusta pe Christos pentru tine, în loc să te ajustezi tu față de el. Dacă te ajustezi tu față de Christos, va exista o transformare; dacă îl ajustezi pe Christos pentru tine, nu poate exista nici una. Atunci Christos devine el însuși o parte din împodobirea închisorii tale, parte din mobilierul tău – mașina ta, casa ta; ceva convenabil, cel mult – dar tu nu ești într-o relație cu el. De aceea, douăzeci de ani par a fi fost pierduți.

Același lucru se va întâmpla cu mine. Ești norocos că faci meditația cu mine. Odată ce voi fi plecat, meditația va fi organizată – este imposibil să împiedici asta; așa merg lucrurile. Atunci o vei face timp de douăzeci de ani – sau două sute de ani – și nimic nu se va întâmpla. Nu se întâmplă prin tehnică, tehnica este pur și simplu moartă. Se întâmplă prin iubirea pe care o simți pentru mine, pe care o am pentru tine. Tehnica este doar o scuză. Nu este lucrul cel mai important; cel mai important lucru este iubirea ta, încrederea ta. În acea încredere, tehnica merge și funcționează , devine vie, prinde rădăcini în inima ta.

Mai devreme sau mai târziu, totul devine organizat: rugăciunea, meditația, totul. Atunci măreția este pierdută. Atunci poți s-o faci în continuare – poți deveni absolut perfect în asta, iscusit; poate oferi de asemenea și o anumită consolare – dar mutația va lipsi. Tu vei rămâne același, o continuitate. Nu va fi un botez: nu vei muri în el, și nu vei fi renăscut.

Sursa foto: http://www.sxc.hu

De aici vine insistența mea pe a căuta un Maestru viu. Scripturile sunt acolo, cândva acele râuri curgeau, dar acum sunt înghețate. Ele sunt pierdute în deșertul bisericilor, al templelor și organizațiilor. Poezia nu mai vibrează în ele: ele sunt dogme moarte, iubirea a dispărut.

Ține minte întotdeauna: dacă poți găsi un Maestru viu, uită cu totul de scripturi. Maestrul viu este singura scriptura care este vie. Citește inima sa și permite inimii tale să fie citită de el. Fii într-o comuniune – aceasta este singura cale. Iisus a lucrat în același fel în care simți că lucrez și eu, dar au trecut douăzeci de secole. Primii discipoli care au venit în jurul lui și-au pus viața la bătaie: ei au părăsit tot ce aveau, au mers cu acest om, au riscat totul. Merita. Acest om era o comoară dintr-o lume necunoscută. Nimic nu era prea mult. Orice se cerea, ei făceau. Și ei au avut ocazia să meargă alături de un Dumnezeu pe acest pământ, să fie în afinitate intimă cu divinitatea.

Alții spuneau: ”Acest om greșește”, dar cei care îi erau apropiați știau că doar acest om are dreptate – și dacă acest om nu are dreptate, atunci NIMIC nu poate fi drept, atunci ”dreptul” nu poate exista. L-au crucificat pe acest om, dar cei care îi erau apropiați știau că nu îl poți crucifica. Acest om intrase deja în nemurire, acest om devenise deja parte din sufletele lor nemuritoare. Poți ucide trupul, dar nu spiritul.

Ei au trăit, umblat, respirat în ființa acestui om. Ei au fost transformați. Nu este o chestiune de tehnică. Ei s-au rugat alături de el, dar lucrul adevărat nu a fost rugăciunea, lucrul adevărat a fost doar să fie în prezența acestui om. Acest om avea o prezență.

Ai observat? – foarte puțini oameni au ceea ce voi numiți ”prezență”. Rar întâlnești o persoană care are o prezență – ceva indefinit la ea, ceva pe care îl simți imediat dar nu îl poți indica, ceva care te umple dar este inefabil, ceva foarte misterios și necunoscut. Nu îl poți nega, nu îl poți dovedi. Nu este corpul, pentru că oricine poate avea corp; nu este mintea, pentru că oricine poate avea minte. Uneori un corp foarte frumos poate fi acolo, extraordinar de frumos, dar prezența nu este acolo; uneori o minte de geniu este acolo, dar prezența nu este acolo; și uneori treci pe lângă un cerșetor și ești umplut, atins, stârnit – o prezență.

Cei care au fost în prezența lui Iisus, cei care au fost în SATSANG-ul său – cei care au trăit aproape, cei care au trăit în preajma sa – l-au respirat. Dacă îmi dai voie s-o spun, cei care l-au băut și l-au mâncat, care i-au permis să intre în altarul lor cel mai intim…ASTA i-a transformat, nu rugăciunea; rugăciunea a fost doar o scuză de a fi cu el. Chiar și fără rugăciune s-ar fi întâmplat, dar fără rugăciune poate că nu ar fi găsit o scuză pentru a fi cu el.

Tu ești aici cu mine. Eu continui să inventez meditații pentru voi. Ele sunt doar scuze pentru ca voi să fiți aici puțin mai mult, încă puțin mai mult, pentru ca voi să zăboviți în jurul meu – pentru că nimeni nu știe când prezența mea vă va atinge. Nu se poate spune nimic despre asta; nu poate fi manipulat. Se întâmplă când se întâmplă; nu se poate face nimic în mod direct. Doar a fi aici. Chiar și fără meditații, se va întâmpla, dar fără meditații nu vei avea nici o scuză pentru a fi aici.

Eu continui să vă vorbesc. Chiar și fără să vorbesc, se poate întâmpla, se va întâmpla, dar dacă nu vorbesc, încet, încet veți dispărea, pentru că nu veți mai avea nici o scuză. Ce faceți aici? Trebuie să vă dau ceva de făcut pentru a putea să fiți. Trebuie să vă implic și să vă ocup cu ceva, pentru a nu vă simți neliniștiți. Lucrurile se vor întâmpla dintr-o altă dimensiune, dar atunci când ești ocupat, acea dimensiune rămâne deschisă. Dacă nu ești ocupat, devii și tu neliniștit.

Toate meditațiile și toate rugăciunile și toate metodele sunt jucării inventate pentru copii, să se joace cu ele, dar asta e de folos, este foarte semnificativ.  Odată ce ești ocupat, altarul tău cel mai intim este deschis pentru mine. Nu ești neliniștit – faci meditația – și atunci eu pot să-mi fac munca mea. Nu e bine să spun că îmi fac munca. Atunci începe să se întâmple.

Ai dreptate, douăzeci de ani de învățătură creștină, ascultând poveștile din Noul Testament, poate că au fost inutile – dar nu pentru că poveștile sunt inutile. Ele sunt superbe, atât cât pot fi acestea. Poezia Noului Testament, poezia întregii Biblii, nu este ceva din această lume. Sunt mari poeți – Shakespeare sau Milton sau Dante – dar nimeni nu poate surclasa Biblia. Poezia este extraordinar de simplă, dar are o anumită calitate pe care poezia obișnuită nu o poate avea. Are fiorul; adică acea calitate religioasă.

Ai observat uneori? Vezi o floare frumoasă. Poate că o apreciezi, are o calitate estetică. O apreciezi și mergi mai departe. Poate că vezi o față frumoasă – chiar și fața unei Cleopatra: liniile, proporția, corpul ca de marmură – dar și asta e ceva estetic. Și uneori te întâlnești cu câteva lucruri sau câteva ființe care îți inspiră nu doar apreciere estetică, ci înfiorare. Ce este fiorul?

Întâlnind un lucru sau o ființă, gândirea ta se oprește. Mintea nu îi poate face față. Poți să îi faci față unei Cleopatra, poți să faci față chiar și unui Einstein – oricât de abscons, abstract, dificil ar fi, poți să îi faci față. Doar puțin mai mult antrenament al minții poate că este necesar. Dar atunci când întâlnești un Iisus sau un Buddha, mintea cade lată, se împotmolește. Ceva este prea mult pentru ea. Nu te poți gândi la nimic, ești ca într-un șoc profund – și totuși șocul este extatic. Acesta este fiorul.

Biblia are fior în ea – calitatea de a-ți pune mintea pe stop, complet – dar la asta va trebui să ajungi în mod direct. Misionarul, creștinul, episcopul, ei distrug pentru că încep să interpreteze. Ei își pun mințile în ea iar mințile lor sunt mediocre. E ca și cum ai privi la un lucru extraordinar de frumos prin mintea unui om foarte prost. Sau te uiți la o oglindă care este spartă, spartă complet – a adunat rugină, nimic nu poate fi oglindit perfect – și tu privești în oglindă și vezi luna. Distorsionată. Așa s-a întâmplat.

Biblia este unul dintre cele mai mari evenimente din lume – foarte pură, mai pură chiar decât Bhagavad Gita, pentru că Bhagavad Gita este foarte rafinată. Oamenii care au creat-o erau foarte cultivați și educați, și desigur că de fiecare dată când ceva devine foarte rafinat, devine eteric, nepământean. Biblia este înrădăcinată în pământ.

Toți profeții din Biblie sunt oameni ai pământului. Chiar și Iisus se mișcă pe pământ; el este fiul unui tâmplar, needucat, fără să știe nimic despre estetică, poezie – nimic. Dacă vorbește poetic, este pentru că ESTE, fără s-o știe absolut deloc, un poet. Poezia sa este brută și sălbatică.

Iisus are ceva de țăran în el: înțelepciune fără cunoaștere. El nu este un om al cunoașterii; nici o universitate nu va fi dispusă să îi confere un grad onorific, nu. El nu s-ar potrivi la Oxford sau Cambridge; el ar arăta foarte stupid în roba și boneta ca de clovn. Ar arăta foarte stupid; nu s-ar potrivi. El aparține pământului, satului, oamenilor obișnuiți, de rând.

Chiar noaptea trecută citeam o povestioară, o poveste arabă.

Un om a murit. El avea șaptesprezece cămile și trei fii, și a lăsat un testament în care, atunci când a fost deschis și citit, se spunea că jumătate din cămile trebuie să meargă la primul fiu, o treime la al doilea și a noua parte din ele către al treilea.

Fii erau în impas – ce să facă? Șaptesprezece cămile: o jumătate să meargă la primul fiu – să taie o cămilă în două? Și nici asta nu ar rezolva mare lucru, pentru că o treime trebuie să meargă la al doilea. Nici asta nu ar rezolva mare lucru: a noua parte trebuie să se ducă la al treilea fiu. Aproape toate cămilele ar fi omorâte.

Bineînțeles că s-au dus la omul din oraș care era cel mai cunoscător: Mulla – punditul, eruditul, matematicianul. El s-a gândit din greu, a încercat din greu, dar nu a găsit nici o soluție pentru că matematica e matematică. El a spus: ”Eu nu am împărțit niciodată cămilele, în viața mea, toată chestiunea asta pare să fie o prostie. Dar va trebui să le tăiați. Dacă voința trebuie să fie urmată întocmai, atunci cămilele trebuie să fie tăiate, trebuie să fie împărțite.”

Fii nu erau pregătiți să taie cămilele. Deci, ce era de făcut? Atunci cineva a sugerat: ”E mai bine să vă duceți la cineva care știe ceva despre cămile, nu despre matematică.” Așa că s-au dus la șeicul orașului, care era un om bătrân, needucat dar înțelept prin experiență. Ei i-au spus problema lor.

Bătrânul a râs. A spus: ”Nu vă faceți griji. E simplu.” El le-a împrumutat una din cămilele sale – acum erau optsprezece cămile – și apoi a împărțit. Nouă cămile au fost date primului și el era mulțumit, perfect mulțumit. Șase cămile i-au fost date celui de-al doilea, o treime; și el era perfect mulțumit. Și două cămile au fost date celui de-al treilea, a noua parte; și el a fost mulțumit. O cămilă a rămas. Aceea fusese împrumutată. El și-a luat cămila înapoi și a spus: ”Puteți pleca.”

Înțelepciunea este practică, cunoașterea este nepractică. Cunoașterea este abstractă, înțelepciunea este pământească; cunoașterea înseamnă doar cuvinte, înțelepciunea este experiență. Biblia este foarte simplă. Nu fi păcălit de simplitatea ei. În simplitatea ei are înțelepciunea secolelor. Este foarte poetică; nu am întâlnit nimic mai poetic ca Biblia. Te poți desfăta cu ea la nesfârșit, poți repeta cuvintele lui Iisus la nesfârșit. Ele vin din inimă și merg în inimă.

Sursa foto: http://www.sxc.hu

Dar nu trece printr-un mediator. Acei mediatori sunt mediocri, ei distrug totul. Am privit multe comentarii la Biblie, dar nu am întâlnit nici măcar un singur comentariu inteligent. Ei distrug, cu toții. Nu am văzut nici măcar un singur comentariu de la vreun teolog, care să fi adăugat ceva Bibliei, care să fi făcut în vreun fel gloria sa mai vizibilă. Ei o micșorează.

Și asta e sortit să fie așa. Doar un om de calitatea lui Iisus poate revela adevărul ei, doar un om de calitatea lui Iisus îi poate îmbunătăți frumusețea. Oamenii care trăiesc în văile întunecate și oamenii care trăiesc pe vârfurile însorite ale Himalaya-ei, nu-și înțeleg unul altuia limbajul. Când un om de pe vârf vorbește iar omul din vale interpretează, totul merge greșit.

Dar, ai dreptate – cei douăzeci de ani ai tăi poate că au fost irosiți. Dar va fi o neînțelegere totală dacă crezi că Iisus nu este pentru tine. Iisus este pentru toți, nu se pune problema. Dar mergi direct: devino mai meditativ, devino mai plin de rugăciune, și mergi direct. Și uită tot ce ți s-a spus despre Biblie; Biblia este suficientă.

Dacă vrei să înțelegi Upanișadele, poate fi dificil să le înțelegi în mod direct, pentru că ele sunt foarte rafinate. Oamenii care au vorbit în Upanișade erau mari filozofi; ele au nevoie de comentarii. Dar Iisus este simplu, adevărul său este simplu. El este un sătean foarte obișnuit; nu este nevoie de nici un comentariu. El este propria sa lumină. Și dacă nu îl poți înțelege pe Iisus, atunci pe cine vei fi capabil să înțelegi? Aruncă toate comentariile stupide. Mergi direct. Iisus este atât de simplu, poți avea un contact direct.

Eu nu comentez despre Iisus, eu răspund pur și simplu. Eu nu sunt un comentator. Să fii un comentator înseamnă să faci o treabă foarte urâtă. De ce aș comenta despre Iisus? El este simplu, el este absolut simplu. Exact cum doi și cu doi fac patru – atât de simplu este. Exact cum dimineața răsare soarele și toată lumea știe că e dimineață. Atât de simplu este.

Eu nu comentez despre el, eu răspund. Îi citesc cuvintele: un ecou se produce în mine. Acesta nu este un comentariu. Inima mea pulsează cu el, ceva similar vibrează în mine, și vă spun ce este. Așa că nu luați cuvintele mele drept comentarii. Eu nu încerc să îl explic pe Iisus pentru voi, nu e nevoie. Pur și simplu oglindesc. Vă spun inima MEA. Ce se întâmplă cu mine atunci când îl ascult pe Iisus: asta vă spun.

Osho:  Come Follow To You, Vol1 (Vino, Urmează-Te)

Sursa web: http://www.messagefrommasters.com/jesuschrist/osho_christianity_jesuschrist.htm

Copyright pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-crestinism-christos-si-relatia-cu-maestrul/”

Va imbratisez cu drag!

Diana

Advertisements

Biserica si religiile in evolutia spirituala a omului

S-ar putea sa primesc comentarii negative la acest post, dar nu m-am temut niciodata sa imi afirm parerile atunci cand am crezut cu tarie in ele. Bineinteles ca aceste pareri se mai filtreaza prin experientele pe care le am dupa ce mi le formez initial, si se mai modifica pe alocuri, si poate, poate, se mai si schimba radical din cand in cand in urma unor experiente revelatorii, desi nu cred ca este cazul aici.

Vreau sa va vorbesc despre religii astazi, despre ce am invatat eu sincer despre ele, despre ortodoxie si despre biserica.

Intai vreau sa incep prin a va spune ca parintii mei nu au fost ultra-ortodocsi sau fanatici religiosi niciodata, si asta – multumesc, Doamne, m-a ajutat si pe mine sa fiu o persoana deschisa, in care sa se poata implanta radacinile unei credinte libere si frumoase mai tarziu. Botezata ortodoxa, inca de foarte mica nu m-am simtit deloc atrasa de ortodoxie sau de practicile ei, din motivul ca pur si simplu nu am rezonat cu ele. Imi aduc aminte ca prima oara cand am mers la biserica cu bunica mea, a trebuit sa trec pe sub o masa si sa fac diferite lucruri care mi se pareau foarte, foarte ciudate, si care nu mi-au placut deloc, desi aveam vreo 4 ani doar. Inca de pe la acea varsta, tata ne citea din biblie si ne explica, mie si surorii mele cand ea a crescut mai tarziu, cum a creat Dumnezeu lumea, cum au aparut Adam si Eva si ce minuni a facut Iisus. Mama ne cumparase o biblie pentru copii si la televizor se difuza “Cartea Cartilor”. Cam acestea au fost primele mele intalniri cu Dumnezeu si crestinismul. Imi aduc aminte ca ma fascinau toate povestile, insa nu intelegeam prea multe, pentru mine ramaneau niste povesti frumoase. Tata a fost mereu fascinat de intelegerea Bibliei, pe care si acum o considera de referinta, si dincolo de asta, a citit si alte carti despre religii si a vazut multe documentare. Mama, pe de alta parte, a incercat sa cunoasca mai multe religii. Nici ea nu a rezonat cu ortodoxia foarte tare. A incercat sa cunoasca si baptismul si adventismul si pentru cativa ani si-a petrecut timpul in prezenta oamenilor cu aceste credinte.Ba chiar s-a botezat adventista din dorinta de a se boteza inca o data, ca adult perfect constient de darul pe care il primeste. Vreau sa spun ca parintii mei au crezut mereu in Dumnezeu insa au cautat sa il gaseasca in forma cea mai pura in diferite religii sau cercetari. Din pacate, nu l-au gasit nici astazi in niciuna dintre ele, pentru ca nu au inteles inca faptul ca Dumnezeu e in ei, si ca Il cauta prea departe in ratacire si confuzie.

Eu nu am “cochetat” decat rar cu mersul la biserica pentru ca pur si simplu nu ma simteam in largul meu in acel mediu care mi se parea rigid si intolerant inca de la 4-5 ani.

In timp am invatat ca religiile nu fac decat sa dezbine. Au si ele rostul lor pe pamant pentru ca ii trec pe oameni prin diverse incercari spirituale si intr-un fel ii testeaza, consider eu, insa cel mai mult religiile induc in eroare. Imediat va explic si de ce cred asta.

La inceput si dintotdeauna oamenii aveau un Dumnezeu, Cel care ne-a creat si care are grija de noi si ne iubeste. Era ideal ca ei sa creada in acest Dumnezeu si sa Il respecte si sa Il iubeasca pentru tot ce le daruieste, traind in armonie unii cu altii, si cautand adevarul desavarsirii lor. Dar, nu. Intai a aparut Biserica, ca institutie care sa adminstreze, educe si guverneze credinta oamenilor in Dumnezeu. E ca si cum tie iti place sa inoti si stii cum sa o faci, inveti singur , dar apare o autoritate care iti spune ca tot timpul ai inotat gresit, si pentru asta o sa fi pedepsit si ca de acum incolo trebuie sa inoti cum iti spune ea si unde iti spune ea, si ca nu ai dreptul sa pui intrebari indraznete sau sa te indoiesti pentru ca vei muri inecat. (Suna un pic a dictatura religioasa nu?) Si Biserica a bagat frica in oameni.

Biserica i-a facut pe oameni sa creada ca au nevoie de intermediari pentru a face ceva ce era natural si nemijlocit. Biserica a devenit intermediar in legatura intima si personala cu Dumnezeu si astfel aceasta legatura s-a subtiat. Le-a spus credinciosilor sai sute de ani la rand ca pentru a se ruga trebuie sa vina la biserica, ca pentru a se spovedi au nevoie de un preot, ca pentru a li se ierta pacatele trebuie sa primeasca incuviintarea preotului, ca pentru a se casatori, a se boteza, a muri, a sarbatori, trebuie sa faca ritualuri abstracte si bizare si ca fara de acestea Dumnezeu nu le da Binecuvantarea sa. Oamenii au fost invatati ca daca nu se inchina de 3 ori la intrarea in biserica, daca nu stau in genunchi, daca nu isi acopera capul ca femeie, daca nu saruta icoane, cruci, mana preotului si alte obiecte bisericesti, nu sunt demni de intratul in biserica si Dumnezeu nu pleaca ochii asupra lor pentru ca sunt pacatosi. Biserica a conditionat credintele oamenilor, i-a adunat in jurul ei ca fiind unica solutie spre mantuire, le-a spus ca daca nu o vor implica in vietile lor nu vor castiga eternitatea si vor arde in iad.

Biserica a inceput sa guverneze vietile oamenilor, vietile unor oameni dezinformati si tematori. Ea a inceput sa isi intinda panzele tot si tot mai departe si sa patrunda tot mai adanc in subconstientul oamenilor, unde  a sadit adanc semintele fricii. Daca Dumnezeu este Iubire, Biserica este reprezentanta fricii. Oare aceasta nu este opusa lui Dumnezeu?

Incet, incet a preluat controlul vietii sociale, a educatiei si politicii. Intreaga activitate a oamenilor se axa in jurul bisericii candva si preotul era sfatuitorul cel mai apreciat al tuturor. Educatia s-a facut de maici si preoti, in manastiri, pentru o lunga perioada de timp. Iar monarhiile si statele nu actionau fara sa ceara sfatul mai marilor Bisericii mai intai. Astfel, ea s-a infiltrat adanc in mintile si in faptele tuturor. Oamenii se nasteau si mureau sub aripa Bisericii, oamenii au fost educati si sfatuiti, ghidati, si au dus razboaie in care au murit, tot in numele Bisericii cea binevoitoare. Incet, incet s-a ajuns la o forma de sclavie spirituala nociva, insa oamenilor nici prin cap nu le-a trecut pentru ca totul parea sa fie in numele lui Dumnezeu. Nu s-au gandit nicio clipa ca poate l-au inteles gresit pe Dumnezeu si ca pot avea o legatura personala cu El. Cei care au indraznit sa se departeze de invatatura Bisericii si sa expeimenteze alte cai au fost considerati eretici, posedati, vrajitoare, demonizati, si au fost cumplit torturati si arsi pe rug. S-au ars carti care ar fi putut ridica intrebari amenintatoare care ar fi clatinat cuibul de minciuni in care domnea mai puternica precum niciodata aceasta instituie.

Pe ascuns a modificat Biblia in favoarea ei, pentru ca oamenii sa ramana neinformati, sau informati gresit, si sa o plaseze tot pe ea in centrul vietilor lor. Cei care au tradus si adaptat Biblia au fost oamenii bisericii. In ea au intervenit si imparatii, totul avand scop manipularea maselor de oameni – vezi informatii despre Consiliul de la Niceea din 351 d.Hr. Nici nu se stie clar cum au ajuns aceste manuscrise ale apostolilor si ale diferitilor oameni ai lui Dumnezeu in mainile Bisericii si nici nu se stie care ar fi fost forma lor initiala. E un mister. Nu se stie din Biblie decat ceea ce Biserica a permis sa fie cunoscut.  Pana in secolul al 16 -lea cand a aparut tiparul si cartea cartilor s-a raspandit catre credinciosi, a fost timp destul ca ea sa fie modificata. A scos pasaje intregi si unele manuscrise inca sunt tinute secrete daca nu au fost distruse. Dar nu cred ca au distrus ceea ce pentru ei este aur spiritual. Asadar, oamenii au aflat din Biblie ca desi Dumnezeu este iertator si iubitor, desi El a creat tot ce exista, in mod paradoxal El este si neiertator si ranchiunos, si distruge tot ce a creat daca nu Il ascultam. Se pare ca  desi Dumnezeu ne-a daruit liberul arbitru, noi de fapt nu ar trebui sa ne permitem nicio libertate pentru ca libertatile de a face ce ne place sunt adesea considerate pacate si vor fi pedepsite. In plus, desi Dumnezeu ne iubeste nespus si a creat pentru noi tot ceea ce ne inconjoara, El nu ezita sa ne arunce in flacarile iadului sa ardem pe veci fara sanse de scapare daca nu suntem cuminti si Il suparam. Iar omul, este unica si perfecta creatura a universului, nemaiexistand alte fiinte in afara de noi. Am citit Biblia de 3 ori, in 3 stadii diferite ale vietii mele. Prima oara m-am ingrozit si mi-a fost frica de Dumnezeu pe care nu L-am inteles cum poate fi asa de bun si atat de crud in acelasi timp. A doua oara mi s-a parut plina de adevaruri suspecte si am inceput sa citesc printre randuri. A treia oara, cum 2 ani, am citit complet printre randuri, am descifrat metafore si adevaruri ascunse, am identificat paradoxuri absurde si mi-am dat foarte clar  seama de  influenta Bisericii. Daca poti citi Biblia cu sufletul si sa ai abilitatea sa culegi din ea ce a mai ramas pur, atunci citeste-o si cauta dincolo de ea. Tot ce iti inspira frica si tot ceea ce este radical, nu este originar si vei intelege ca a fost adaugat sau modificat. Incearca sa nu te lasi influentat.

A continuat si a propavaduit frica printre oameni, invatandu-i ca toti sunt pacatosi din nastere, pentru ca insasi stramosii nostri originari au muscat din marul cunoasterii – iar cunoasterea – doamne fereste, sa nu cumva sa fie una din preocuparile noastre, ca e vai si amar de noi! -, ca sunt marunti si neinsemnati, ca daca nu traiesc umil nu au dragostea lui Dumnezeu, ca daca nu vin la slujbe vor fi prada satanei (pot sa jur ca tot Biserica l-a inventat pe satana pentru ca oamenii speriati de el, sa fuga in bratele ei salvatoare), ca ii va inghiti iadul daca nu dau bani bisericii sub diferite forme, ca daca isi exprima personalitatea sunt pacatosi, ca daca au bucurii si placeri vor ajunge in iad, ca daca fac sex sunt murdari si groaznici, ca petrecerile sunt pacatoase, ca a se indoi si a isi pune intrebari e pacat, ca a cerceta alte cai e inadmisibil. Conditionari peste conditionari.

Zdruncinata de interese diverse si de conflicte interioare, Biserica s-a scindat la un momentdat in secolul al 11-lea in doua. S-au format Bisrica Catolica si cea Ortodoxa, iar oamenii s-au scindat si ei, dandu-le inca un motiv sa fie dezbinati in numele credintelor false. Ortodoxia s-a axat pe adevarurile lui Iisus, pe importanta Duhului Sfant, a Fecioarei Maria,a arhanghelilor si sfintilor, a instituit dogme si ritualuri numeroase si alte forme de manifestare deloc permisive. Catolicismul a pus accent pe nasterea lui Iisus si pe binecuvantarea Fecioarei Maria, la care se inchina mai toti catolicii. A fost de fapt o scindare intre estul si vestul planetei, care banuiesc ca a avut la baza si motive economice si politice. Desi se rugau aceluiasi Dumnezeu si aveau in mare aceleasi invataturi, cele doua biserici au fost rivale si conflictuale mult timp, iar aceste energii s-au rasfrant asupra oamenilor. Un lucru bun in toata aceasta separare a fost aparitia altor culte si religii protestante, care a insemnat prima forma de indoiala a oamenilor. De aici, ceva benefic li s-a intamplat oamenilor : au realizat ca se pot rupe de Biserica si pot cauta adevarul si independent ce aceasta. Nu l-au gasit deplin nici in alte forme de religie, pentru ca niciuna din acestea nu este libera complet ci incearca sa impuna credinte si ideologii si nu accepta accesul celor care nu sunt de acord. Dar au vazut ca se poate sa cerceteze si sa caute mai departe de portile bisericii.

Sa nu uitam ca Biserica a dus razboaie pentru  a se impune in numele asa zisului crestinism (cruciadele) si a omorat foarte multi oameni fara pic de mila, compasiune,toleranta sau iubire, despre care ne invata Dumnezeu si Iisus, pe care oamenii bisericii ii considera parintii lor. Biserica a actionat prin brutalitate, incalcarea liberului arbitru, agresivitate, intoleranta, si a adus in vietile oamenilor confuzie si frica – oare care este legatura dintre Biserica si Dumnezeul nostru bun care este Iubire si Iertare, in toata povestea aceasta?  Biserica a dus tot timpul o lupta pentru supravietuirea ei, deoarece, daca s-ar fi aflat adevarul despre Dumnezeu si despre tot ceea ce ne inconjoara, ea ar fi aparut ca fatarnica si mincinoasa, si lumea ar fi ignorat-o, disparand. Ceea ce cred eu ca se va intampla in cele din urma, insa nu fara ca aceasta institutie de dictatura sa tina cu dintii, cu ultimele ei puteri, de statutul pe care si l-a construit. Va recurge la razboaie si crime doar ca sa se mentina prin violenta si obligare deasupra tuturor. Numai timpul va dovedi ce va urma.

A facut oamenii sa se teama si de propria umbra, sa se roage unui Dumnezeu fals perceput ca tiran si razbunator care cere lucruri absurde si iarta foarte greu, a inlaturat din vietile oamenilor libertatea de a se bucura sincer de placeri si distractii, facandu-i sa traiasca o viata seaca si nesatisfacatoare, a modificat Biblia pentru a ne ascunde adevarul, a inventat iadul si pe satana ca sa ne tina tematori si loiali, a condamnat sexualitatea care era calea omului spre ridicare spirituala, a sabotat orice forma de elevare spirituala a omului pentru ca acesta s-ar fi indepartat de ea daca s-ar fi trezit, si a creat ritualuri prin care sa il incante pe cel ratacit si temator venit sa primeasca iertarea si ispasirea prin oamenii bisericii, deoarece se credea nedemn de un dialog direct cu Dumnezeu. Timp de mii de ani omul s-a tot departat de Dumnezeu deoarece s-a simtit vinovat si nedemn in fata Lui. Temator de furia si razbunarea lui Dumnezeu, omul s-a ascuns de El si L-a urat in sinea lui pentru ca il considera un tiran nedrept. Dumnezeu, iubitor si rabdator infinit, a inteles in intelepciunea sa totul si a asteptat ca omul sa se trezeasca intr-o zi.Trebuia ca iubitul Sau fiu, micutul dumnezeu pe care El il insufletise, sa cunoasca intai aceasta experienta a departarii de Dumnezeu pentru ca apoi sa se intoarca cu pofta de cunoastere si cu nevoie de iubire la cel care il crease cu nemarginita daruire si dragoste.

Nu, dragii mei, nu vad numai partea negativa a bisericii. Desi a facut multe rele si a fost mesagerul minciunii si al fricii, Biserica a facut si cateva lucruri importante. Unul dintre ele este ca a mentinut numele lui Dumnezeu viu. Chiar daca a promovat imaginea deformata a Lui, Biserica a  tinut mereu vie in constiinta umana, ideea ca Dumnezeu exista. Oamenii nu au uitat de Dumnezeu in acest fel, chiar daca nu l-au cunoscut niciodata cu adevarat. Si in felul acesta, legatura lor cu El, desi subtiata si fragila, a ramas intacta. Ca un cordon ombilical energetic. Ca si cum, chiar daca nu stii cine e mama ta, stii ca ai o mama si ceva te leaga de ea. Daca Biserica nu ar fi existat, cu toate relele ei, existau sanse ca oamenii sa uite de Dumnezeu la un momentdat, fiind prinsi de problemele lor cotidiene , ancorati atat de tare in material si energii de vibratie joasa. De asemenea, biserica a mentinut vie puterea rugaciunii. Unii oameni nu se roaga acasa, dar macar o fac la biserica si in acest fel ei comunica, chiar inconstient, cu Dumnezeu. Si El aude si raspunde sub o forma sau alta. Iar apoi, mai este un aspect pozitiv, si anume: in lacasurile bisericesti, in timpul slujbelor si chiar si in afara lor, coboara Duhul Sfant asupra celor prezenti si ii ajuta, si ii curata. Cu alte cuvinte, Constiinta si energia divina este prezenta pentru ca oamenii o invoca. Si in cele din urma, trebuie sa recunosc ca unele ritualuri si slujbe, precum si unele rugaciuni si cantari au putere de curatare si vindecare si le-am testat pe mine insami.

Dar aspectele pozitive, desi exista, sunt putine in comparatie cu cele negative ale Bisericii.  Eu consider ca timpul ei a trecut, desi sunt foarte multi oameni care inca se mai agata cu disperare si incredere neclintita  de invataturile si practicile ei. Chiar ieri citeam marturiile unor oameni profund ortodocsi despre experientele lor new age si cu totii erau atat de blocati, de frustrati, de uraciosi si limitati in ceea ce exprimau. Se vedea clar lipsa tolerantei si a iubirii in sufletele lor, marca a apartenentei la ortodoxie. Nu pot sa simt decat o tristete pentru aceste suflete inca ratacite, dar trebuie sa admit ca in calea evolutiei sunt multe etape si ca noi, desi contemporani suntem pe scari ale evolutiei diferite, pe care trebuie sa le experimentam ca sa putem creste. Unii sunt inca atei, altii nici atei nu sunt si se dedica fortelor negative pentru a isi gasi implinirea si succesul, altii sunt musulmani, altii sunt budisti, altii sunt taoisti, altii islamisti, altii hindusi, altii catolici, altii ortodocsi, altii protestanti…si altii…liber-cercetatori.

Eu cred ca dupa ce ai trecut prin si ai cunoscut toate religiile si toate ideile posibile, ajungi intru-un moment al existentei tale ca om cand te convingi ca adevarul nu e deplin in niciuna din aceste, dar este cate putin in toate. Insa evolutia cea mai frumoasa si mai deplina o  ai atunci cand ai propria ta legatura cu Dumnezeu si cand nu te lasi influentat de idei care nu iti apartin si care nu vin din adancul inimii tale, din constienta ta lasata in dar atunci cand ai decis sa te intrupezi, din intelepciunea divina cu care tu esti in contact dintotdeauna.

In evolutia noastra spirituala catre desavarsire, ne-au fost puse piedici ca sa ne invatam lectiile. Eu consider ca una dintre aceste piedici este si Biserica, dar si alte religii ale omenirii care nu ne dau accesul la informatia completa ci doar la informatiile care se doresc a fi promovate din anumite interese. Dar, orice lucru de pe Pamant – aceasta dimensiune a dualitatii, are doua fete – una buna si una mai putin buna.

Indrazneste sa ai libertatea de a cerceta si alege constient ce sa crezi. Elibereaza-te si vezi! Dumnezeu e Iubire.

Tag Cloud