Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘daruire’

Accepta-te

Faptul ca ramanem aceiasi, ca indiferent ce am face ramanem aceiasi este unul dintre adevarurile cele mai greu de recunoscut. Nu avem cum sa ne imbunatatim. Eul este spulberat, pentru ca el traieste cu ideea de imbunatatire, cu ideea de a aiunge candva undeva. Poate nu azi, ci maine sau poimaine, sau intr-o buna zi. Daca recunosti faptul ca in lume nu exista imbunatatire, perfectionare, ca viata este doar o sarbatoare, ca nu are in ea nimic practic, toata calatoria eului inceteaza si esti aruncat inapoi in momentul de fata.

 

In clipa in care te accepti te deschizi, devii vulnerabil, devii receptiv. In clipa in care te accepti, nu mai ai nevoie de viitor, pentru ca nu ai nevoie sa imbunatatesti nimic. Atunci totul e bine, totul e bun asa cum este. In acea experienta noua viata capata alta culoare, alt parfum.

Daca te accepti pe tine, incepi sa accepti totul. Daca te respingi, respingi universul; daca te respingi, respingi existenta. Daca te accepti, accepti existenta; atunci nu mai ai nimic de facut decat sa te bucuri, sa sarbatoresti. Atunci nu te ai plangi de nimic, nu mai pizmuiesti pe nimeni, te simti recunoscator. Atunci viata e buna si moartea e buna, atunci bucuria e buna si tristetea e buna, atunci e bine sa fii cu persoana iubita si e bine sa fii si singur. Atunci tot ce se intampla e bine, pentru ca se intampla din intreg.

Dar de secole intregi omul este conditionat sa nu se accepte. Toate culturile din lume otravesc mintea omului, pentru ca toate se bazeaza pe o singura idee: ideea de imbunatatire, de perfectionare. Ele toate creeaza in om o stare de neliniste – o stare de tensiune intre ceea ce este omul si ceea ce ar trebui sa fie. Orice „ar trebui” creeaza neliniste. Daca exista un ideal care trebuie infaptuit, cum sa fii in largul tau? Cum sa te simti acasa? Nu poti trai nimic total, pentru ca mintea se gandeste la viitor. Iar acel viitor nu vine, nu poate sa vina, pentru ea insasi natura dorintei il face imposibil – cand vine, iti imaginezi alte lucruri, iti doresti alte lucruri. Intotdeauna iti imaginezi o stare de lucruri mai buna. si astfel esti vesnic nelinistit, incordat, ingrijorat. Asa traieste omenirea de secole intregi.

Doar rareori, o data la foarte mult timp, reuseste cate un om sa scape din capcana. Acel om e numit un Buddha, un Hristos. Omul desteptat este eel care a scapat din capcana societatii, care a inteles ca ideea de imbunatatire este pur si simplu absurda. Nu te poti imbunatati singur. Dar ia aminte, nu spun ca imbunatatirea nu se petrece, ci ca nu te poti imbunatati singur. Cand nu mai cauti sa te imbunatatesti, te imbunatateste viata. In acea stare de relaxare, in acea stare de acceptare, viata incepe sa te mangaie, viata incepe sa curga prin tine. Si cand nu te mai plangi de nimic, cand in tine nu mai exista pizma, infloresti.

Asa ca vreau sa-ti spun urmatorul lucru: Accepta-te asa cum esti. Este cel mai greu lucru din lume, intrucat intra in conflict cu educatia ta, cu cultura ta. De la inceput ti s-a spus cum ar trebui sa fii. Nimeni nu ti-a spus ca esti bun asa cum esti, toti ti-au introdus in minte diverse programe. Ai fost programat de parinti, de preoti, de politicieni, de profesori, iar ideea a fost una singura – sa te imbunatatesti, sa te perfectionezi. Nu conteaza cine esti, trebuie sa alergi dupa altceva, continuu, fara odihna.

Invatatura mea e simpla: Nu amana viata. Nu astepta ziua de maine, ea nu vine niciodata. Traieste astazi!

Iisus le spune discipolilor sai: „Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe camp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, in toata  slava lui, nu s-a imbracat ca unui din ei”. Care este frumusetea crinului?

Faptul ca se accepta total. El nu are in el nici un program de perfectionare. Traieste aici si acum, dansand in vant, bucurandu-se de soare, vorbind cu norii, atipind in caldura dupa-amiezii, flirtand cu fluturii… iubind, fiind iubit.

Cand esti deschis, intreaga existenta incepe sa-si toarne energia in tine. Atunci copacii sunt mai verzi decat iti par acum, atunci soarele e mai stralucitor decat iti pare acum; atunci totul capata culoare. Altfel, totul e tern si mohorat si cenusiu.

Accepta-te – asta inseamna rugaciune. Accepta-te – asta inseamna recunostinta. Relaxeaza-te in fiinta ta – asa a vrut Dumnezeu sa fii. Nu a vrut sa fii in nici un alt fel, altminteri te facea altcineva. Te-a facut pe tine, asa cum esti. Incercarea de a-ti aduce imbunatatiri este in esenta incercarea de a-i aduce imbunatatiri lui Dumnezeu, ceea ce este de-a dreptul stupid, si nu vei face decat sa innebunesti tot incercand asta. Nu vei ajunge nicaieri, ci doar vei rata un mare prilej.

Accepta-te, accepta-te intru totul, fa din acceptare culoarea ta, caracteristica ta. Viata e gata in orice clipa sa isi reverse darurile asupra ta. Viata nu e zgarcita, existenta daruieste intotdeauna din abundenta — insa nu ii putem primi darurile pentru ca nu ne consideram demni de a le primi.

De asta oamenii se agata de suferinta – ea se potriveste programarii lor. Oamenii se pedepsesc singuri in o mie si unu de moduri subtile. De ce? Pentru ca asta face parte din programul lor. Daca nu esti cum ar trebui sa fii, trebuie sa te pedepsesti, trebuie sa-ti provoci suferinta. De asta oamenii se simt bine cand sunt nefericiti, cand sufera.Oamenii se simt bine cand sunt nefericiti, si sunt foarte, foarte incurcati, stanjeniti cand sunt fericiti. Aceasta este concluzia la care am ajuns dupa ce am studiat mii si mii de oameni. Cand sunt nefericiti, totul e cum trebuie sa fie. Accepta nefericirea – ea se potriveste cu conditionarea lor, cu mintea lor. Stiu ce ingrozitori sunt, stiu ca sunt pacatosi.

Ti s-a spus ca te-ai nascut din pacat. Ce absurditate! Ce prostie! Omul nu s-a nascut din pacat, omul s-a nascut din inocenta. Nu exista pacat originar, exista numai inocenta originara. Fiecare copil se naste inocent. Noi il facem sa se simta vinovat, spunandu-i: „Nu asa ar trebui sa fii. Ar trebui sa fii aia”. Iar copilul este natural si inocent. II pedepsim pentru faptul ca este natural si inocent, si il rasplatim ca este artificial si viclean. II rasplatim pentru faptul ca e fals — toate recompensele noastre sunt pentru oameni falsi. Nu rasplatim pe nimeni care este inocent; nu avem nici o consideratie fata de el, nu avem nici un respect pentru el. Inocentul e condamnat, inocentul e considerat aproape un infractor. Inocentul esue considerat prost, in timp ce vicleanul e considerat inteligent. Omul fals este acceptat – omul fals se potriveste cu societatea falsa.

Toata viata ta nu e decat un efort de a te pedepsi tot mai mult. Tot ce faci este rau, asa ca pentru fiecare bucurie trebuie sa te pedepsesti. Chiar si atunci cand, in ciuda ta, bucuria vine, cand uneori Dumnezeu se izbeste de tine si nu poti sa-l eviti, imediat incepi sa te pedepsesti. Ceva nu e in regula, cum i se poate intampla un astfel de lucru unei persoane oribile ca tine?

Zilele trecute un om m-a intrebat: „Tu, Osho, vorbesti despre iubire, vorbesti despre faptul ca iti daruiesti iubirea. Dar eu ce am de oferit? Ce am eu sa-i ofer persoanei iubite?” Asa gandeste in secret fiecare om. „Nu am nimic”, este convingerea tuturor. Ce nu ai?

Ai totul.

Insa nimeni nu ti-a spus vreodata ca ai toata frumusetea florilor – pentru ca omul este cea mai grozava fioare de pe pamant, fiinta cea mai evoluata. Nici o pasare nu poate sa cante cantecul pe care il canti tu – cantecele pasarilor sunt doar niste zgomote, care sunt totusi frumoase pentru ca vin din inocenta. Cantecele tale sunt mult mai frumoase, mult mai semnificative, au un inteles mult mai mare. Insa te intrebi: „Ce am eu?”.

Copacii sunt verzi si frumosi, stelele sunt frumoase, raurile sunt frumoase. Dar ai vazut vreodata ceva mai frumos decat un chip omenesc? Ai dat vreodata de ceva mai frumos decat ochii omului? Pe intreg pamantul nu exista ceva mai delicat ca ochii omului – nimic nu se compara cu ei, nici trandafirul, nici floarea de lotus. Dar tu vrei sa stii: „Ce am eu de oferit in iubire?” Probabil ca duci o viata de autocondamnare; probabil ca umerii tai sunt incovoiati sub povara vinovatiei.

De fapt, cand cineva te iubeste, chiar te miri: „Cum – pe mine? Ma iubeste cineva pe mine?” Si in mintea ta apare ideea: „Ma iubeste pentru ca nu ma cunoaste. Daca m-ar cunoaste, daca ar vedea prin mine, nu m-ar iubi in veci!” Astfel incep indragostitii sa se ascunda unul de celalalt. Pastreaza multe lucruri pentru ei insisi, nu isi dezvaluie secretele din cauza ca se tem ca in clipa in care isi deschid inima, dragostea va disparea. Deoarece nu se pot iubi pe sine, cum sa conceapa ca altcineva ii iubeste?

Iubirea incepe cu iubirea de sine. A fi egoist si a fi plin de tine sunt doua lucruri diferite. Nu fi narcisist, nu fi obsedat de tine insuti, ci iubeste-te firesc.

Iubirea de sine naturala este obligatorie ca sa poti iubi pe altcineva. Numai din ea se naste iubirea pentru altcineva.

Accepta-te, iubeste-te, esti creatia lui Dumnezeu.  Ai pe tine semnatura lui Dumnezeu si esti deosebit, unic.

Nimeni nu a mai fost ca tine, si nu va mai fi ca tine – esti pur si simplu unic, incomparabil. Accepta acest lucru, iubeste acest lucru si sarbatoreste-l, si atunci vei incepe sa vezi unicitatea celorlalti, incomparabila frumusete a celorlalti. Iubirea este posibila numai atunci cand exista o acceptare deplina a sinelui, a celuilalt, a lumii. Acceptarea creeaza mediul in care creati iubirea, in care infloreste iubirea.

 

~ Osho – Intimitatea. Increderea in sine si in celalalt – pg. 73-77 ~

 

Cu drag,

Diana

Osho, inteleptul si bunul meu ghid spiritual :)

Osho, inteleptul si bunul meu ghid spiritual 🙂

Advertisements

Tag Cloud