Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘iubire’

Schimbarile aduse de 2013 si o gura de intelepciune

Dragii mei,

De la inceputul anului trec mental, spiritual si fizic prin multiple schimbari profunde. Constiinta mi s-a deschis mult mai mult decat inainte de ianuarie 2013, si simt ca pot accesa o Cunoastere Universala imensa, complesitoare, divina, si care in acelasi timp, simt ca a facut parte din mine de la Inceput. Reusesc fara efort materializarea unor dorinte si meditatia a inceput sa se simta ca a doua natura a mea ( Da,a doua, nu prima, deoarece inca sunt destul de dominata de nelinistile egoului in aceasta perioada si meditez foarte rar. Insa atunci cand doar ma asez in pozitie de meditatie, mintea mea intra instant in stare meditativa, se face liniste complet si simt cum ma expandez, cu devin UNA cu TOTUL, pulsez in ritmul Universului, si o beatitudine imensa ma scalda. Insa, cum spuneam, cu greu gasesc momente in care sa imi aduc aminte sa meditez. Poate ca asa trebuie sa fie. Zilele acestea, in prim plan este ego-ul si nelinistile lui – pe care trebuie sa il imbratisez si accept acum ori niciodata.)

Intentia e de ajuns pentru a realiza anumite lucruri, uneori ne mai fiind  nevoie si de actiune. De exemplu, daca vreau sa comunic in planurile superioare, daca vreau sa curat pe cineva energetic, daca vreau sa ma conectez la cineva etc. Am zile de depresie si teama si zile de supraconstienta. Am zile in care nu inteleg nimic si mintea e foarte activa, si zile in care mintea e complet goala si am revelatii superbe. Este o continua oscilatie si am inteles ca e normal. Pana cand ne vom ancora complet in energiile noi, vom oscila continuu intre iluzia 3D si iluzia 5D. Folosesc termenul “iluzie” pentru amandoua deoarece toate lumile pe care le vom experimenta ca oameni, sunt iluzii, sunt creatii ale intentiei si gandului nostru. In masura in care ne-am creat realitatea din 3D, ne vom crea si realitatea din 5D. Numai ca 5D are alte legi. Aici nu se poate ajunge cu energii negative, joase. De aceea inca mai suntem cu un picior in 3D, pentru a ne intelege pe noi insine in totalitatea noastra, a ne accepta si a asimila “negativul”, in loc sa il reprimam si sa ramanem agatati in dimensiuni joase. “ Ceea ce nu lasam sa existe, nu ne lasa sa traim. “ spunea cineva.

Dincolo de toate schimbarile, de amintiri dureroase, de toata agitatia emotionala si mentala, undeva in mine ramane mereu o lumina care straluceste peste toate, o inteligenta superioara care detine imaginea completa dar care lasa totusi sa se consume drama, si un calm divin imperturbabil. Aceste minunate daruri le-am primit odata cu 2013.

In ultima saptamana am tot mai multe simptome fizice. Simptome partiale de gripa care nu prea e ea gripa: dureri de oase, dureri de muschi, febra, frisoane, dureri de ochi, ameteli – care vin si trec si iar vin. O stare de epuizare completa si vitalitate minima. Nevoie de somn continua desi dorm circa 10 ore pe noapte. Somn foarte, foarte agitat, cu vise vivide si complicate in care parca traiesc in dimensiuni paralele reale si in care in general ma intalnesc cu oameni din trecut cu care am rupt legaturile candva, si se face ca impreuna cu ei indeplinesc misiuni spirituale. Trezit la ora 4 dimineata automat. Greturi. Pofta de mancare excesiva, combinata cu lipsa poftei de mancare. Dureri de picioare. Junghiuri in brate. Apasare pe piept. O nebunie de simptome! M-am curatat, am cerut si ajutor, insa nu cred ca va functiona altceva in afara acceptarii acestei stari. Pana la urma este o recalibrare a trupului fizic care este obligatorie pentru a ne continua evolutia. Si din cate am vorbit si cu altii, sunt o multime de alti oameni care au aceste simptome. Cineva spunea ca vor dura pana la echinoctiu. Asa ca nu ma ingrijorez si nici nu fug la doctor, deoarece si vocea mea interioara imi spune: E bine, schimbarile astea sunt necesare, ele inseamna evolutie.

In plus, ati observat si voi numerele? Eu le vad peste tot. 11, 22, 33, 44, 55, 11:22, 11:11, 12:12, 13:13, 5:55, 333, 4:44, 22:22. Numerele vorbesc. Numerele ne transmit ce facem bine, cand am deviat de la traseu, ce anume avem de schimbat, ne transmit mesaje ascunse in constienta noastra. Eu stiu doar ce inseamna 11 si 33 si 55. Pe restul nu le-am descifrat. Insa ele insista sa apara. Si apar pana cand mesajul este livrat.

Ei, si azi era o zi din acelea pamantesti, fizice, triste, in care lancezeam in 3D pana am citit articolul pe care urmeaza sa vi-l impartasesc. Odata ce am citit acest articol, de o frumusete divina, am simtit ca m-am conectat la energii superioare, ca am intrat in meditatie si pacea s-a asternut in mine. Cititi-l cu rabdare, si daca vi se pare prea lung, greu, reveniti la el de inca cateva ori.

Va iubesc si sunt alaturi de voi!

Diana

 

Sri AUROBINDO
1872 -1950

 

”Scopul sistemului Yoga este de a pătrunde în Prezenţa şi în Conştiinţa divină şi de a ne lăsa ghidaţi de ea, de a iubi Divinul numai de dragul iubirii de Divin, de a ne pune natura proprie la unison cu natura Divină, şi de a fi în toată voinţa noastră, în toate acţiunile şi în întreaga noastră viaţă, instrumentul Divinului. Scopul său nu este de a face din noi mari yoghini sau supraoameni (deşi se poate întâmpla şi aşa ceva), nici de a acapara Divinul în folosul puterii egoului, al orgoliului sau al plăcerii acestuia. Yoga nu are drept scop nici măcar moksha (eliberarea spirituală), deşi prin practica yoga eliberarea apare, şi de asemenea tot restul se poate produce, însă nu acesta este scopul pe care trebuie să-l urmărim. Ţelul nostru este numai Divinul. (II, 7).” Sri Aurobindo

Sri AUROBINDO s-a născut la 15 august 1872 la Calcutta. Tatăl său, pe nume Krishnadhan Ghose, era un medic bengalez care şi-a făcut studiile în Anglia, de unde s-a întors foarte europenizat. El nu dorea absolut deloc ca cei trei fii ai săi – Sri Aurobindo fiind cel mai mic – să fie contaminaţi cu ceea ce el numea “misticismul afumat şi retrograd” al Indiei. Deci, Sri Aurobindo a fost hotezat cu un prenume englez, Akroyd, a avut o guvernantă englezoaică, iar limba sa “maternă” a fost engleza. La vârsta de cinci ani a fost înscris la o şcoală organizată de nişte călugăriţe irlandeze, alături de băieţii funcţionarilor din administraţia britanică. Doi ani mai târziu, în 1879, cei trei băieţi au fost trimişi în Anglia. Sri Aurobindo nu şi-a mai văzut niciodată tatăl, care a murit cu puţin timp înaintea întoarcerii sale în India. Cât despre limba lui maternă, bengali, a învăţat-o la vârsta de 20 de ani. Datorită concepţiei sale educaţionale, tatăl său l-a sustras practic oricărei influenţe familiale, naţionale sau tradiţionale, deci putem spune că Sri Aurobindo a fost un spirit liber în concepţii şi în modul de a gândi. Şi aceasta este prima lecţie pe care o oferă discipolilor săi – libertatea gândirii. Cei trei băieţi au fost încredinţaţi unui pastor anglican din Manchester, cu instrucţiuni stricte de a nu intra în contact cu nici un indian şi de a nu primi nici o influenţă indiană. Totodată, tatăl lor i-a cerut pastorului să nu le dea nici o instruire religioasă, urmând să-şi aleagă ei înşişi religia pe care vor s-o urmeze atunci când vor fi maturi. Totuşi, nu se poate spune că dr. Ghose ar fi fost lipsit de inimă, căci el îngrijea gratuit bolnavii săraci din satele din Bengal şi chiar le dăruia sume substanţiale de bani. Intenţia lui era ca cei trei fii ai săi să fie nişte „oameni puternici şi de caracter”.

La 12 ani, Sri Aurobindo cunoştea la perfecţie franceza, latina şi, desigur, engleza. A intrat la şcoala St. Paul din Londra, unde a fost în mod deosebit apreciat de profesorii săi. În această perioadă citeşte foarte mult. Spre deosebire de fraţii săi, care-şi făcuseră mulţi prieteni, era oarecum singuratic, deşi nu era nicidecum prea exigent sau puritan şi chiar avea un simţ al umorului cu totul deosebit. La 18 ani termină şcoala şi primeşte o bursă pentru Cambridge, universitate pe care a absolvit-o în 1893. După primul an acolo câştigă toate premiile la poezie greacă şi latină, deşi după cum chiar el recunoştea, îl pasiona mai mult istoria şi mai ales marile revoluţii ale lumii. Îşi descoperă astfel vocaţia politică şi începe să-l preocupe independenţa ţării sale.

Devine secretarul asociaţiei studenţilor indieni de la Cambridge, pronunţă discursuri revoluţionare, renunţă la prenumele său englezesc şi intră într-o societate secretă numită “Lotus şi pumnal”. Se prezintă la un concurs pentru un post în guvernământul Indiei – India era în acea perioadă sub stăpânire britanică – trece primele probe strălucit, dar neglijează să se prezinte la proba de călărie. Ajunge apoi să fie considerat de autorităţi un “personaj periculos” şi este respins.
La vârsta de 20 de ani, Sri Aurobindo pleacă în India. Tatăl său tocmai murise şi el nu avea nici o situaţie materială asigurată acolo. Tot ceea ce rămăsese din cei 13 ani petrecuţi în Occident era dinamismul, şi ştim că India, extraordinar de bogată spiritual a avut întotdeauna nevoie de un plus de putere de acţiune.

Venind deci în India, Sri Aurobindo intră în lumea fascinantă a misterului şi tradiţiei spirituale, dar e totodată animat de dorinţa intensă de a acţiona, de a face ceva concret, căci “adevărul şi cunoaşterea sunt o rază palidă dacă nu le dai puterea de a schimba lumea.”

În următorii 13 ani s-a dedicat studiului şi practicii învăţăturilor tradiţionale yoghine, abordând această cale într-un mod cu totul inedit. Nu s-a izolat şi nici nu a stat în preajma unui Maestru, ci a practicat singur nerenunţând la viaţa socială, foarte activă, chiar agitată. Şi astfel, în mod spontan, el abordează o atitudine corectă din punct de vedere spiritual: nu încearcă să-şi scindeze existenţa în două – acţiune şi meditaţie; exterior şi interior. Din ziua în care s-a gândit prima dată să practice yoga, el a integrat în această practică absolut totul, căci a considerat că totul îl putea ajuta să evolueze spiritual şi a pornit pe această cale fără a privi înapoi.

Degeaba am încerca să găsim în viaţa lui Sri Aurobindo evenimente senzaţionale, întâmplări miraculoase, precum în viaţa altor înţelepţi sau mistici. Nimic nu pare a fi ieşit din comun, dar, după cum spune chiar el: “Totul e miracol, totul este profund pentru ochiul care crede cu adevărat.” L-a caracterizat întotdeauna un anumit “realism spiritual”. El nu a încercat niciodată să separe spiritualul de material: „totul este divin şi îl regăsesc pe Dumnezeu pretutindeni” spunea el.

Această atitudine de realism spiritual se reflectă în primul rând în acţiunile sale revoluţionare. El a elaborat un program care viza obţinerea independenţei Indiei, care presupunea printre altele pregătirea în secret a unei armate. Împreună cu fratele lui mai mic, Barin, organizează trupe în Bengal sub nume acoperitoare de cluburi sportive sau culturale. La un moment dat, l-a trimis pe unul din prietenii săi în Europa pe cheltuiala sa, pentru a studia fabricarea bombelor. Iată ce spunea el despre necesitatea unor astfel de acţiuni, care par a fi în contradicţie cu principiul nonviolenţei: “Este evident că în viaţa intelectuală, socială, politică şi morală omul nu poate face nici un pas înainte fără a lupta… Aşteptând ca forţele spirituale să fie eficiente în câştigarea acestor bătălii, forţele demoniace din oameni şi naţiuni distrug, masacrează, demolează şi ard… şi poate că voi sunteţi cauza distrugerii atâtor vieţi prin modul vostru de a înţelege nonviolenţa. Nici violenţa, nici nonviolenţa nu pot atinge şi elimina sursa răului.” Şi el mai spunea că “niciodată războaiele nu sunt purtate între forţele binelui şi ale răului, ci între două aspecte ale aceleiaşi ignoranţe”.

Din 1902 până în 1910, India a trecut printr-o perioadă de frământări politice. În 1906 Sri Aurobindo părăseşte Baroda şi se aruncă în vâltoarea vieţii politice din Calcutta, unde începuseră în acea perioadă mari mişcări studenţeşti. A făcut turnee politice în Bengal şi a publicat articole militante în ziarul naţionalist Banda Mutaram. Împreună cu un prieten, Bepin Pa, el lansează un cotidian în limba engleză în care declară ferm că scopul lor era independenţa totală a Indiei. Convins că India trebuia să-şi redobândească, odată cu independenţa, adevărata sa identitate, Sri Aurobindo a devenit un adevărat naţionalist, fără a înceta să practice yoga, care-i dădea seninătate şi stăpânire de sine. Fondează un partid naţionalist şi stabileşte un program de acţiune naţională. Devine directorul primului colegiu naţional din Calcutta. Discursurile şi articolele sale erau inatacabile din punct de vedere legal şi, deşi a fost arestat, a trebuit să fie eliberat. Aceasta l-a făcut celebru. A devenit liderul partidului naţionalist, deşi ar fi preferat să rămână “în culise”. Nu era deloc un fanatic, ci era un om foarte liniştit – avea acea putere charismatică de a face să tacă o mulţime de oameni prin rostirea unui singur cuvânt.

De altfel, cei care l-au cunoscut spuneau că ceea ce era extraordinar în prezenţa lui era liniştea pe care o emana, – desigur impresiona şi prin privirea lui extraordinar de luminoasă şi prin iubirea în care îi învăluia pe cei din jur – dar în primul rând era impresionantă această linişte copleşitoare pe care o simţeai în prezenţa lui.

În această perioadă clocotitoare, permanent ameninţat de poliţia secretă, Sri Aurobindo întâlneşte un yoghin, Vishnu Basckar Lele (la 13 ani de la întoarcerea în India), care are o mare influenţă asupra sa. Când Aurobindo i-a spus: “Eu vreau să practic yoga pentru a munci, pentru a acţiona, nu pentru a renunţa la lume şi nici pentru Nirvana”, acesta i-a dat un răspuns ciudat: “Pentru dumneavoastră asta nu ar trebui să fie dificil, întrucât sunteţi un poet.” Cei doi s-au retras pentru a medita într-o cameră izolată timp de trei zile. Sri Aurobindo a experimentat atunci cu adevărat liniştea mentală şi pacea interioară. După această experienţă practica sa yoghină pare să-l îndepărteze de acţiune, dar aceasta doar pentru a-l conduce la descoperirea secretului acţiunii şi al transformării lumii. Întreaga sa practică yoga de până atunci, precum şi credinţele sale profunde păreau nişte forme lipsite de conţinut făcând parte dintr-o enormă iluzie. Starea de conştiinţă atinsă de el a fost doar punctul de plecare către noi experienţe, către o Realitate totală, continuă, divină, care să integreze atât adevărul lumii cât şi adevărul transcendent. “Aspectul iluzoriu al lumii făcea loc treptat unui alt aspect în care iluzia nu mai era decât un mic fenomen de suprafaţă, în spatele căruia exista imensa Realitate Divină, o Realitate divină supremă în inima tuturor lucrurilor care îmi apăruseră la început ca forme vide sau imagini cinematografice. Şi aceasta nu era o reîncătuşare în simţuri, nu era o diminuare sau o cădere din experienţa supremă; din contră, era o elevare şi o lărgire constantă a Adevărului.”
Sri Aurobindo a trăit luni în şir în această stare de conştiinţă. Este interesant de remarcat că el a putut, menţinându-se în această stare, să continue editarea cotidianului, să participe la reuniuni secrete şi chiar să ţină discursuri politice. Cuvintele lui veneau acum, dintr-o sursă superioară de inspiraţie divină, “urmăriţi să fiţi conştienţi de această forţă din voi şi să o manifestaţi; fiecare lucru pe care îl faceţi să nu-l consideraţi acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului din voi.”

La 4 mai 1908, în zori, poliţia britanică îl arestează. Sri Aurobindo avea atunci 36 de ani. Avusese loc un atentat împotriva unui magistrat englez, iar bomba respectivă fusese fabricată în grădina fratelui său Barin, care antrena “discipolii”. El nu fusese în nici un fel implicat în acel atentat. Organizarea revoltei nu avusese nimic în comun cu asemenea acte de terorism individual.
A fost dus la închisoarea Laz Bazar. În primul moment credinţa sa a fost un pic zdruncinată, căci nu înţelegea intenţia divină aflată în spatele acestei întâmplări şi se aştepta să fie “protejat”.
A fost transferat la închisoarea din Alipore unde a stat un an în aşteptarea pronunţării verdictului. La început aştepta un semn divin ca să ştie ce are de făcut. Apoi şi-a amintit cum, cu o lună înainte de a fi închis, simţise o chemare de a abandona orice activitate pentru a fuziona cât mai profund cu Divinul. Nedorind să renunţe la activităţi, nu a ascultat acest apel şi acum simţea că toate legăturile pe care nu avusese puterea să le rupă singur i-au fost tăiate prin arestarea sa. În perioada petrecută în închisoare a atins starea de Conştiinţă Cosmică, Unitatea, cum a numit-o el, şi a explorat planurile supramentalului, menţinându-se permanent în contact cu Dumnezeu şi primind prin graţia sa Cunoaşterea Ultimă, trecând prin diferitele transformări ale conştiinţei.

În timpul celor şase luni cât a durat procesul, cu două sute de martori şi 4000 de piese la dosar, Sri Aurobindo era închis în fiecare zi într-o cuşcă de fier în mijlocul sălii de judecată. Dar experienţa conştiinţei supreme nu-l părăsea nici o clipă, astfel el nu vedea mulţimea ostilă, ci percepea pretutindeni prezenţa Supremului Absolut.

În acest mod, viziunea sa spirituală integrează treptat binele şi răul, adevărul şi minciuna, frumosul şi urâtul, el atingând acea experienţă a Unităţii care se află în spatele oricărui cuplu al contrariilor. Sri Aurobindo se întreabă din nou şi din nou care este rolul morţii, minciunii şi al suferinţei în această lume, şi cum poate fi adusă Lumina aici, pentru a le elimina definitiv. El îşi descoperă astfel Esenţa Fiinţei, dar se descoperă a fi în acelaşi timp şi o persoană universală. “De ce ţi-ai pune singur limite? Să simţi că tu eşti în sabia care te loveşte tot atât de mult cât şi în braţul care te iubeşte, atât în îmbrăţişarea Soarelui cât şi în dansul pământului, în tot ceea ce a trecut, tot ceea ce este acum şi în tot ceea ce se străduie să devină. Căci tu eşti infinit şi această bucurie ţi se oferă în totalitate.”
El experimentează de asemenea cunoaşterea prin identitate, despre care vorbeşte pe larg în Scrisorile sale. Primele semne ale acestei noi conştiinţe sunt că “începi să simţi că ceilalţi fac parte din tine însuţi, că sunt diferite repetări ale tale, acelaşi Eu modificat de către natură în alte corpuri.”
“Adevărata cunoaştere nu se obţine prin gândire, spune Sri Aurobindo, ea este ceea ce sunteţi voi, ceea ce deveniţi.”

Sri Aurobindo nu a fost un teoretician al evoluţiei. Tot ceea ce a scris este consecinţa realizărilor sale interioare. În perioada petrecută în închisoare a explorat succesiv planurile supramentale şi ne-a făcut apoi părtaşi ai acestor trăiri, reamintindu-ne însă permanent că trebuie să ne convingem prin proprie experienţă, să căutăm această realizare în noi.
La 5 mai 1909, după un an de închisoare, Sri Aurobindo a fost achitat în urma unor întâmplări aparent misterioase. În ziua judecăţii, când toată lumea se aştepta ca el să fie condamnat la moarte, avocatul său a fost cuprins de o iluminare spontană, care s-a transmis întregii săli. El a spus: “Mult timp după moartea lui cuvintele îi vor fi repetate nu numai în India, ci peste mări şi ţări. Căci vă spun, un om ca el nu se află doar aici, în faţa acestui tribunal, ci în faţa Curţii Supreme a istoriei.” Sri Aurobindo a fost achitat, dar fratele său a fost condamnat la moarte prin spânzurare.
Părăsind închisoarea la 37 de ani, Sri Aurobindo se simte ghidat de aceeaşi voce interioară care îi spune că nimic nu este imposibil, nimic nu este dificil. El regăseşte o scenă politică golită datorită execuţiilor şi deportărilor masive şi se reapucă de lucru, fondează două cotidiene, proclamă idealul independenţei totale. Acum nu mai este preocupat doar de destinul Indiei, ci de destinul întregii omeniri.
Din punct de vedere spiritual, caută secretul unei vieţi adevărate, divine în această lume. În februarie 1910, la mai puţin de un an de la ieşirea din închisoare, într-o seară, pe când se afla în biroul său de la ziar, a fost avertizat că va fi din nou arestat şi deportat în insulele Andaman. Atunci, deodată, a auzit clar aceeaşi voce interioară spunându-i: “Du-te la Chandernagor.”

Zece minute mai târziu s-a suit în prima barcă ce trecea pe Gange şi a plecat. Astfel s-a încheiat definitiv viaţa sa politică.

Despre următoarea perioadă a vieţii sale se ştie foarte puţin. La Chandernagor el s-a lansat în căutarea acelui secret care să unească jumătatea întunecoasă şi jumătatea luminoasă a vieţii, susul şi josul, planurile supramentale şi planurile subconştiente. El nu a relatat nimic despre aceste căutări şi descoperiri – în general era deosebit de tăcut când era vorba despre el însuşi. Gazda sa din Chandernagor povesteşte: “Când vorbea, se simţea că de fapt altcineva vorbeşte prin el. Îi puneam mâncarea în faţă şi el rămânea contemplând-o, apoi mânca puţin, mecanic. Părea absorbit chiar şi atunci când mânca şi medita cu ochii larg deschişi.”

După două luni petrecute la Chandernagor, Sri Aurobindo a auzit din nou vocea interioară care i-a spus să se refugieze la Pondichery, care pe atunci era sub guvernare franceză. Câteva zile mai târziu pleacă pe ascuns, tocmai când poliţia britanică îi depistase urmele. El părăseşte astfel pentru totdeauna India de Nord.

Ultimii 40 de ani ai vieţii sale îi va consacra transformării acestei realizări individuale într-o realizare a tuturor, astfel încât supramentalul să fie o stare permanentă de conştiinţă a oamenilor, aşa cum este acum mentalul. El vroia să deschidă astfel o cale care este încă blocată; adresează lumii întregi invitaţia de a participa la această aventură supramentală. Primii ani la Pondichery, Sri Aurobindo i-a trăit într-o mare sărăcie. Era departe de toţi cei care l-ar fi putut ajuta. Suspectat, scrisorile îi erau cenzurate, toate mişcările îi erau supravegeate de agenţii britanici, care încercau prin tot felul de manevre să-i obţină extrădarea şi chiar au încercat să-l răpească. Agenţii englezi au ascuns chiar documente compromiţătoare la el acasă şi l-au denunţat autorităţilor franceze. În cursul unei percheziţii, comisarul de poliţie francez a fost impresionat găsind opere de Homer şi constatând că Aurobindo vorbea perfect franceza, iar din acel moment nu a mai avut probleme cu poliţia. De altfel, deşi câţiva prieteni revoluţionari îl urmaseră şi aşteptau ca el să reia conducerea mişcărilor politice, totuşi, întrucât reuşise să trezească in compatrioţii lui spiritul de independenţă, Sri Aurobindo îşi considera misiunea încheiată în această direcţie.
India şi-a recâştigat independenta la 15 august 1952, exact la 80 de ani de la naşterea lui Sri Aurobindo.
În acest timp citeşte Vedele în original, până atunci nu citise decât traduceri şi nu cunoscuse decât erudiţi care nu pătrundeau sensul ascuns al scrierilor sacre. El descoperă în ele “un izvor nesecat de înţelepciune”, găsind explicaţia multor experienţe spirituale pe care le trăise şi pe care nu le putea explica satisfăcător prin învăţăturile şcolilor tradiţionale.

În 1910 îl vizitează un scriitor francez, Paul Richard, care în 1914 revine în India, doar pentru a-1 revedea pe Sri Aurobindo. El îl îndeamnă să scrie şi chiar fondează împreună o revistă filozofică bilingvă, Arya, sau Revista Marii Sinteze, în care Aurobindo expunea principiile viziunii sale asupra lumii. Discipolii nu au întârziat să vină şi să trăiască alături de el. Deoarece aceştia erau foarte numeroşi el a fondat un ashram împreună cu doamna Richard, care a devenit «Mama». Întrucât izbucneşte războiul, Richard se întoarce în Franţa şi Sri Aurobindo rămâne singur să scrie 64 de pagini de filozofie pe lună, deşi nu simţea că asta ar fi vocaţia sa. “Teoria mea este că un yoghin trebuie să fie capabil să facă orice este benefic”, şi aşa Aurobindo a devenit scriitor Ia 42 de ani. Timp de opt ani, până în 1920, el scrie fără întrerupere, aproape 5000 de pagini. Dar modul său de a scrie era cu totul special – scria patru, cinci sau chiar şase cărţi simultan, cu subiecte foarte diferite cum ar fi: Viaţa Divină, opera lui filozofică fundamentală şi viziunea sa spirituală asupra evoluţiei, Sinteza Yoga, în care descrie etapele practicii yoga şi trece în revistă toate disciplinele yoghine, Eseuri asupra Bhagavad-Gita-ei şi filozofia acţiunii, Secretul Vedelor, cu un studiu asupra originilor limbajului, Idealul Unităţii Umane, Ciclul Uman, care înfăţişează evoluţia sub aspectul social şi psihologic şi analizează posibilităţile viitoare ale societăţii umane.
El scria în continuu, neobosit, după cum mărturiseşte: “Nu făceam nici un efort pentru a scrie, doar lăsam Puterea superioară să se manifeste prin mine. Scriam într-o perfectă stare de linişte mentală, şi ceea ce scriam îmi venea gata formulat.”

După şase ani, în 1920, Sri Aurobindo hotărăşte că a spus destul deocamdată şi opreşte editarea revistei Arya. De acum înainte el va scrie aproape numai scrisori – mii şi mii de scrisori, conţinând tot felul de indicaţii asupra practicii yoga şi mai ales va scrie o colosală epopee de 28813 versuri, Savitri, care este mesajul său spiritual şi în care relatează experienţele planurilor sub şi supraconştiente şi istoria ocultă a evoluţiei terestre şi universale.

Sri Aurobindo se retrage începând din 1926 într-o recluziune totală din care nu avea să mai iasă decât o dată pe an pentru a apărea în public, şi asta până la moartea sa, în 1950. Opera sa este continuată de doamna Richard, supranumită Mere (Mama).

Între 1920 şi 1950, la Pondichery, Sri Aurobindo se dedică operei sale spirituale. Într-o primă perioadă, între 1920 şi 1926, Sri Aurobindo verifică experimental puterile conştiinţei, experimentând pe propriul lor corp, de exemplu, postul prelungit (fără a se devitaliza, ci din contră, fiind plini de energie) sau levitaţia. Odată chiar, Sri Aurobindo a consumat o cantitate imensă de opium care, datorită controlului pe care conştiinţa sa îl avea asupra corpului fizic, nu a avut nici un efect. În acea perioadă Sri Aurobindo scria 12 ore pe zi, mai mult scrisori adresate discipolilor săi, lucrând în fiecare noapte până la ora 4 dimineaţa. El a verificat, rând pe rând, toate aşa-zisele legi naturale, descoperind că toate sunt supuse conştiinţei şi prin urmare pot fi depăşite graţie acesteia.

Pe atunci avea puţini discipoli. Ei trăiau cu toţii într-o atmosferă cu totul specială, în care experienţele spirituale erau uimitor de uşor de obţinut, ca în joacă, şi se părea că voalurile dintre această lume şi celelalte sunt din ce în ce mai subţiri, de parcă zeii şi forţele supramentalului se aflau printre ei, manifestându-se prin ceea ce noi numim în mod obişnuit miracole. Dacă lucrurile ar fi continuat astfel, Sri Aurobindo şi Mere ar fi fondat o nouă religie, căci acele miracole erau suficient de spectaculoase pentru a zgudui lumea. Dar ei au devenit conştienţi de faptul că nu acesta este scopul pe calea lor spirituală, de aceea, într-o bună zi, ei au pus capăt acelor experimente şi s-au hotărât să reînceapă pe altă bază. La 20 noiembrie 1926, Sri Aurobindo anunţă că se retrage în solitudine totală şi că ashramul va fi condus oficial de Mere.

În a doua perioadă, din 1926 până în 1940, Sri Aurobindo îşi orientează practica asupra corpului şi subconştientului. Deşi atinseseră Nirvana şi învinseseră toate legile naturale dobândind puteri spirituale extraordinare, ei considerau că acestea sunt realizări accesibile oricărei fiinţe care se dăruie cu răbdare şi perseverenţă practicilor menţionate în Shastra-e şi de aceea căutau acum drumul necunoscut al transformării Materiei în Spirit. Spre deosebire de progresul spiritual, mental, sufletesc, această evoluţie care integra şi corpul fizic trebuie realizată într-o singură viaţă, căci altfel trebuie luat totul de la capăt. De asemenea, aici intră şi munca de purificare a subconştientului, atât la nivel individual cât şi colectiv. Ei descoperă astfel că fiecare fiinţă, pentru a ajunge la aceste realizări, trebuie să controleze pe deplin rezonanta cu subconştientul colectiv. Şi mai mult, ei au demonstrat că este imposibilă transformarea individului fără o minimă transformare a lumii. Realizând acest lucru, se hotărăsc să pună capăt şi acestei perioade – pe atunci aveau foarte puţini discipoli aleşi cu maximă exigenţă. Ei se decid să deschidă larg porţile ashramului lor, extinzându-şi învăţătura la nivel de masă.
Acest ashram nu seamănă prea mult cu cele tradiţionale – foarte mulţi discipoli, bărbaţi şi femei de toate vârstele, trăind în satul Pondichery, printre locuitorii obişnuiţi. Nu există reguli, discipolii au o viaţă socială foarte activă, iar Sri Aurobindo şi Mere sunt neobosiţi în ghidarea lor.
Sri Aurobindo şi-a părăsit corpul fizic pe 5 decembrie 1950, la vârsta de 78 de ani.
Viaţa şi căutările sale spirituale pot fi pentru noi toţi un minunat exemplu, o sursă de putere interioară şi de inspiraţie. Urmându-l în această aventură interioară, pe care el o numea “aventura conştiinţei şi a bucuriei”, fiecare din noi putem deveni o fereastră prin care Lumina strălucitoare a conştiinţei să se reverse în această lume. Sri Aurobindo spunea: “Dacă Pământul cere şi Supremul răspunde, clipa realizării poate fi chiar aceasta.”

După opinia lui: «Omul este în această perioadă o fiinţă anormală care încă nu şi-a găsit normalitatea». Printr-o operă literară şi didactică impunătoare, o veritabilă frescă a disciplinelor yoga, el ne introduce în mecanismul evoluţiei psihologice a societăţilor de-a lungul epocilor, de la primitivi până în epoca religiilor şi a raţiunii, a cărei inevitabilă descompunere o analizează. Foarte legat de gândirea non-dualistă a Indiei, dar hrănit de filosofia occidentală, Sri Aurobindo se preocupă mai ales de contactul cu ştiinţa modernă. Astfel, opera lui urmăreşte să realizeze o sinteză, capabilă să împace raţionalismul cu misticismul, acţiunea cu contemplarea, ştiinţa occidentală cu înţelepciunea orientală, sistemul creat de Aurobindo fiind cunoscut sub numele de yoga integrală. Principala teorie a filozofiei indiene este: «a trăi o viaţă divină într-un corp divin», cuvântul «divin» având sensul de perfecţiune, de absolut. Nu se cramponează de nici o dogmă, de nici un sistem de credinţe.

Pentru Aurobindo, Dumnezeu, care este în acelaşi timp transcendent şi imanent, îi apare omului mai ales ca o Conştiinţă cosmică, care se manifestă în timp, în spaţiu şi dincolo de ele.
Yoga integrală a lui Sri Aurobindo are ca obiectiv evoluţia speciei umane către perfecţiune, către uniunea cu Divinul. Lumea rezultată din “jocul cosmic”, este involuţia spiritului spre materie, iar omul trebuie să reuşească să restabilească perfecţiunea în el însuşi, cu ajutorul potenţialităţilor sale nefolosite încă, mai ales a facultăţii pe care Sri Aurobindo o numeşte “supramentalul”, posibil de atins prin practicarea sistemului yoga. Printr-o transformare radicală a fiecărei celule, a fiecărui atom, această mutaţie conştientă ar trebui să ducă la un nou tip uman, un veritabil “zeu”.

 

CUVINTE DIN LUMINA

 

Devin ceea ce văd în mine însumi Tot ceea ce gândul îmi şopteşte, pot să înfăptuiesc; tot ceea ce mintea îmi revelează, pot să devin. Aceasta ar trebui să fie credinţa de nezdruncinat a omului în sine însuşi, căci Dumnezeu locuieşte în el.

A fost odată un Maharajah foarte hain care nu putea tolera faptul c-ar putea fi cineva deasupra lui. Îi chemă deci pe toţi pandiţii regatului, cum era obiceiul în împrejurări grave, şi le puse această întrebare: “Cine credeţi că este mai mare, eu sau Dumnezeu?” Pandiţii începură să tremure. Fiind înţelepţi de profesie, cerură timp de gândire; şi apoi, dintr-o străveche obişnuinţă, ţineau la poziţia şi la capul lor. Dar mai erau nişte pândiţi curajoşi care nu voiau să-1 supere pe Dumnezeu; tocmai începuseră a se tângui când cel mai bătrân dintre ci le spuse: “Lăsaţi-mă pe mine, mâine voi vorbi Prinţului”. A doua zi, când toată curtea era reunită într-o ceremonie solemnă, bătrânul pandit veni în mod umil, cu mâinile împreunate şi fruntea vopsită cu cenuşă albă, şi înclinându-se, rosti aceste cuvinte: “O, Doamne, fără îndoială tu eşti cel mai mare”. – Prinţul îşi răsuci de trei ori mustaţa-i lungă şi se umflă în pene – “tu eşti cel mai mare, Doamne, căci tu ne poţi alunga din regatul tău, în timp ce Dumnezeu nu poate: căci, adevăr grăiesc, totul este regatul Său şi nu-i ungher în afara Lui”.

Orientul şi Occidentul, au două feluri de a vedea viaţa, care sunt cele două laturi opuse ale uneia şi aceleiaşi realităţi. Intre adevărul pragma­tic pe care gândirea vitală a Europei moderne, îndrăgostită de vigoarea vieţii şi de dansul lui Dumnezeu în Natură, îl afirmă cu atâta vehemenţă şi exclusivism, şi Adevărul imuabil şi etern pe care gândirea indiană, îndrăgostită de calm şi de echilibru, îl iubeşte şi îl urmăreşte cu egală pasiune în căutarea sa exclusivă, nu există acel divorţ, nici acea controversă pe care o pretind gândirea partizană, raţiunea separatistă, absorbanta pasiune de realizare exclusivă. Adevărul unic, veşnic şi imuabil, este Spiritul, şi fără Spirit adevărul pragmatic al universului nu ar avea origine şi nici fundament; lumea ar fi lipsită de sens, goală de direcţie interioară, fără ţel, un foc de artificii care se învolburează în nimic pentru a dispare niciunde. Dar nici adevărul pragmatic nu este un vis al inexistentului, o iluzie sau o cădere prelungită într-un delir al imaginaţiei creatoare; ca şi cum am spune că Spiritul veşnic este un beţiv sau un visător sau nebunul propriei sale halucinaţii gigantice. Adevărurile existenţei universale sunt de două feluri: veşnice, imuabile, adevărurile Spiritului – dar ele sunt cele care se aruncă în Devenire, ele cele care, aici jos, în mod constant, îşi realizează puterile şi semnele lor – şi conştiinţa care se joacă cu ele: disonanţe, variaţii, explorarea posibilelor reversi-uni, perversiuni şi conversiuni ascendente într-un motiv armonic mereu mai înalt; şi din toate acestea Spiritul şi-a făcut şi îşi face întotdeauna universul său. El însuşi este cel care îl creează în el, El însuşi creatorul şi energia creaţiei, cauza şi metoda şi rezultatul lucrărilor, mecanicul şi maşina, muzica şi muzicianul, poetul şi poemul, El însuşi supramentalul, mentalul, viaţa şi materia, sufletul şi natura.
O yoga care-ţi cere să abandonezi lumea nu este făcută pentru mine, o salvare solitară care lasă lumea sorţii ei este un lucru aproape dezgustător.

Agnosticul era în mine, ateul era în mine, scepticul era în mine; nu eram nici măcar absolut sigur că exista un Dumnezeu… Simţeam numai că trebuia să existe un puternic adevăr undeva în această yoga. Deci, când m-am decis s-o practic ca să văd dacă ideea mea era adevărată, am făcut-o în această stare de spirit şi adresându-i lui Dumnezeu această rugăciune: Dacă exişti, îmi cunoşti inima. Ştii că nu-Ţi cer eliberarea (mukti), nu-ţi cer nimic din ceea ce-Ţi cer ceilalţi. Îţi cer numai forţa de a ridica această naţiune, îţi cer numai puterea de a trăi şi de a lucra pentru acest popor pe care-l iubesc.
Credinţa este o intuiţie care nu numai că aşteaptă experienţa pentru a se justifica, ci care o conduce la experienţă.

De fapt “afară” este peste tot înăuntru! suntem peste tot! greşeala constă în a crede că dacă am putea reuni admirabile condiţii de pace, de frumuseţe, de singurătate, ar fi mult mai uşor; pentru că va fi întotdeauna ceva care să ne deranjeze, oriunde, şi că este de preferat să ne decidem să spargem construcţiile noastre şi să îmbrăţişăm tot acest “în afară” -atunci vom fi peste tot la noi. La fel pentru antinomia acţiune -meditaţie; căutătorul a făcut tăcere în el şi acţiunea sa este o meditaţie (va întrezări chiar că meditaţia poate fi o acţiune); că-şi face toaleta sau că-şi rezolvă treburile Forţa trece, trece în el, este pentru totdeauna conectat altundeva. Şi va vedea în sfârşit că acţiu­nea sa devine mai clarvăzătoare, mai eficace, mai puternică, fără ca în schimb să-i tulbure pacea: Substanţa mintală este liniştită, atât de liniştită încât nimic n-o poate tulbura. Dacă gândurile sau activităţile vin…ele traversează mintea ca un stol de păsări care traversează cerul în aerul nemişcat. Ele trec, nu deranjează nimic, nu lasă urme. Chiar dacă o mie de imagini sau evenimentele cele mai violente ne-ar traversa, imobilitatea liniştită ar rămâne, ca şi cum textura însăşi a minţii ar fi fost făcută dintr-o substanţă de pace eternă şi indestructibilă. Mintea care a ajuns la acest calm poate începe să acţioneze, poate acţiona chiar intens şi puternic, dar va păstra întotdeauna această nemişcare fundamentală, nepunând nimic în mişcare prin ea însăşi, primind de Sus şi dând la ceea ce a primit o formă mintală fără a-i adăuga nimic de la sine, în mod calm, imparţial, dar cu bucuria Adevărului şi cu puterea, cu lumina trecerii acestuia.

Conştiinţa mentală nu este decât o gamă umană şi ea nu epuizează toate gamele de conştiinţă posibile după cum vederea umană nu epuizează toate gradaţiile de culoare sau auzul uman nu epuizează toate gradaţiile de sunet, căci există o grămadă de lucruri, deasu­pra sau dedesubt, care sunt invizibile şi inaudibile pentru om. În acelaşi fel există game de conştiinţă deasupra şi dedesubtul gamei umane, cu care fiinţa umană normală nu are contact şi care, din această cauză, i se par “inconştiente” – game supramintale sau plusmintale şi game submintale. …De fapt, ceea ce numim “incon­ştienţă” este în mod simplu o altă conştiinţa. Nu suntem mai “inconştienţi” când dormim sau când suntem la podea, sau drogaţi, sau “morţi”, sau în oricare altă stare, decât atunci când suntem cufundaţi într-un gând interior şi am uitat eul nostru fizic şi tot ceea ce ne înconjoară. Pentru oricine a avansat câtuşi de puţin în yoga, aceasta este o propoziţie cu totul elementară.

Pe măsură ce progresăm şi ne trezim la sufletul din noi şi din lucruri, realizăm că există de asemenea o conştiinţă în plantă, în metal, în atom, în electricitate, în tot ceea ce aparţine Naturii fizice; descoperim chiar că nu este vorba, în toate aceste privinţe, de un mod de conştiinţă inferior sau mai limitat decât mintea; dimpotrivă, în multe forme zise “neanimate” conştiinţa este mai intensă, mai rapidă, mai ascuţită, cu toate că mai puţin dezvoltată la suprafaţă. Deci sarcina ucenicului yoghin va fi aceea de a fi conştient în toate felurile, la toate nivelele fiinţei sale, şi la toate etajele existenţei universale, nu numai mintal; de a fi conştient în el însuşi şi în ceilalţi şi în lucruri, pe timp de veghe sau în somn; şi, în cele din urmă, de a învăţa să devină conştient în ceea ce oamenii numesc “moartea”, căci după cum am fost conştienţi în viaţa noastră vom fi conştienţi în moartea noastră.

Odată cu experienţa în yoga, conştiinţa se lărgeşte în toa­te direcţiile – împrejur, dedesubt, deasupra – şi în fiecare direcţie la infinit. Când conştiinţa s-a eliberat, yoghinul nu va mai trăi in corp, ci în această înălţime, în această profunzime, în această întindere infinită. Baza sa este un vid infinit sau o tăcere infinită, dar în acest vid sau în această tăcere totul se poate manifesta: Pacea, Libertatea, Puterea, Lumina, Cunoaşterea, Bucuria – Ananda. Imediat ce apare suferinţa, de orice fel ar fi ea, este semnul imediat al unei îngustări a fiinţei şi a unei pierderi de conştiinţă.

Tot ceea ce atinge, pentru că ea nu se poate stăpâni să nu iubească, este starea sa; nimic nu este jos pentru ea, nici înalt, nici pur, nici impur; flacăra sa nu poate fi întunecată, şi nici bucuria sa. Şi alte semne o pun în evidenţă: este uşoară, nimic nu o apasă, ca şi cum lumea ar fi jocul său; este invulnerabilă, nimic n-o atinge, ca şi cum ar fi pentru totdeauna dincolo de dureri, deja salvată de toate accidentele; ea este magul, ea vede; este liniştită, liniştită, ca un mic suflu în străfundul fiinţei; vastă ca şi cum ar fi marea pentru milioane de ani. Căci ea este veşnică. Şi este liberă, nimic n-o poate prinde; nici viaţa, nici oamenii, nici ideile, nici doctrinele, nici ţările – este dincolo de toate acestea, mereu dincolo, şi totuşi într-un fel de nenumărat în inima tuturor lucrurilor, ca şi cum ar fi una cu totul. Căci Ea este Dumnezeu în noi.

Pentru ochiul care vede, iată cum apare psihicul: Când privim pe cineva care este conştient de sufletul său şi care trăieşte în sufletul său, avem impresia că se coboară, că intrăm adânc, adânc in persoană, departe, departe, foarte departe înăuntru, în timp ce, în general, când privim ochii oamenilor (există ochi în care nu intrăm, sunt închişi ca o uşă) în sfârşit, când există ochi care sunt deschişi, intrăm; apoi întâlnim destul de aproape, în spate, ceva care vibrează, care străluceşte câteodată, care scli­peşte. Şi atunci, dacă ne înşelăm, spunem: “Oh, are un suflet viu” -nu este aceasta; este vitalul său. Pentru a afla sufletul trebuie să te îndepărtezi de suprafaţă, să te retragi profund, şi să intri, să intri, să cobori, să cobori într-o gaură foarte adâncă, tăcută, nemiş­cată; şi acolo, există ceva care este cald, liniştit, bogat în conţinut, şi foarte nemişcat, şi foarte plin, ca o blândeţe – acesta este sufletul. Dacă insistăm, şi suntem conştienţi noi înşine, se produce un fel de plenitudine care dă impresia unui lucru complet şi care conţine profunzimi insondabile. Şi simţim că dacă am intra acolo ar exista nişte secrete care s-ar dezvălui, ca reflectarea într-o apă foarte liniştită a ceva care este etern. Şi limitele timpului nu mai există. Avem impresia de a fi fost dintotdeauna şi de a fi pentru veşnicie.

Aceste diverse nivele interioare se pot prezenta ca nişte camere sau ca nişte case la care cele mai mărunte detalii sunt revelatorii: Când începem să ne descoperim fiinţa interioară, şi diferitele părţi care o alcătuiesc, avem adesea impresia că pătrundem într-o sală sau într-o cameră, şi, urmărind culoarea, atmosfera, lucrurile care se află acolo, avem percepţia foarte limpede a părţii fiinţei pe care suntem pe cale să o vizităm. Atunci se poate trece în camere din ce în ce mai profunde care îşi au fiecare propriul specific. Sau câteodată, în loc de camere, vom găsi fiinţe de tot felul – o întreagă mică familie, poate chiar o menajerie -care sunt expresia diferitelor forţe sau vibraţii pe care nu ne-am obişnuit să le primim în noi şi care constituie natura “noastră”. Şi nu sunt nişte fiinţe “de vis”, sunt nişte fiinţe adevărate pe care noi le adăpostim: forţele sunt conştiente, vibraţiile sunt conştiente – fiinţe sau forţe, conştiinţă sau forţă, sunt două feţe simultane ale unei aceleiaşi realităţi. Vom vedea astfel într-un fel deosebit de viu ceea ce nu vrem sau nu mai vrem să tolerăm în noi.

A spune că un individ merge în “infernul veşnic” este o crudă absurditate; cum de-ar fi posibil ca sufletul, această Lumină, să fie pentru totdeauna prizonierul acestor vibraţii joase? ca şi cum am spune că infraroşul este stăpânul ultravioletului. Asemănătorul merge cu asemănătorul, întotdeauna şi pretutindeni, aici-jos şi altundeva. Şi ce altceva decât sufletul, decât bucuria, ar putea fi cu adevărat “veşnic”? Dacă ar exista un infern fără de sfârşit, n-ar putea fi decât un loc de extaz fără de sfârşit, căci Dumnezeu este bucurie, este Ananda; nu există altă eternitate decât eternitatea beatitudinii Sale
Pentru a vindeca răul din lume, trebuie mai întâi să vindecăm “ceea ce se află la baza lui în om” şi că nu putem vindeca nimic în afară dacă nu vindecăm mai întâi înăuntru, pentru că este acelaşi lucru; nu putem stăpâni partea de dinafară dacă nu stăpânim înlăuntrul, pentru că este acelaşi lucru; nu putem transforma materia exterioară fără a transforma materia noastră interioară, pentru că este iarăşi şi întotdeauna acelaşi lucru – nu există decât o Natură, o lume, o materie, şi atâta timp cât vom vrea să procedăm cu susul în jos nu vom ajunge la nimic. Şi dacă remediul ni se pare dificil, atunci nu există speranţă nici pentru om şi nici pentru lume, căci toate panaceele noastre exterioare şi moralele noastre din apă de trandafiri sunt, în cele din urmă, hărăzite neantului şi distrugerii de către aceste puteri ascunse.

Singura soluţie, constă în venirea unei alte conştiinţe care nu va mai fi jucăria acestor forţe, care va fi mai mare decât ele şi care le va putea forţa să se schimbe sau să dispară.
Am fost dintr-o dată proiectat într-o stare aparte, fără gânduri, pură de orice mişcare mintală sau vitală; nu exista ego, nici o lume reală -doar când “se”privea prin simţurile nemişcate, ceva percepea sau purta pe tăcerea sa absolută o lume de forme goale, de umbre materializate fără substanţă adevărată. Nu exista nici Unu, nici măcar mai mulţi, doar Acela, în mod absolut, fără atribute, fără relaţii, pur, de nedescris, de negândit, absolut, şi cu toate acestea, în mod suprem real şi numai real. Şi nu era o realizare mintală, nici ceva pe care-l percepeam undeva sus – nu era ceva abstract, era pozitiv – singura realitate pozitivă (cu toate că nu era o lume fizică spaţială) care umplea, ocupa, sau mai degrabă inunda şi în ne ca această părere de lume fizică, nelăsând nici un loc, nici un spaţiu pentru o altă realitate decât el însuşi şi nepermiţând la nimic altceva să pară cu adevărat real, pozitiv sau substanţial… Această experienţă îmi aducea o Pace nespusă, o formidabilă tăcere, un infinit de eliberare şi de libertate.
Am trăit zi şi noapte în această Nirvana, înainte ca ea să înceapă să admită altceva în ea sau să se modifice câtuşi de puţin… apoi ea începu să dispară într-o Supraconştiinţă, mai mare, în sus. Aspectul iluzoriu al lumii ceda locul unui alt aspect unde iluzia nu mai era decât un mic fenomen de suprafaţă, cu o imensă Realitate divină în spate, o Supremă Realitate deasupra, şi o intensă Realitate divină în inima tuturor lucrurilor care, mai întâi, îmi apăruseră ca nişte forme goale sau ca nişte umbre cinematografice. Şi nu era o reînchidere în simţuri, o diminuare sau o cădere din experienţa supremă; dimpotrivă era o ridicare constantă, şi o lărgire constantă a Adevărului… Nirvana, în conştiinţa mea eliberată, se revelă drept începutul propriei mele realizări, un prim pas spre lucrul complet şi nu ca singura realizare posibilă, nici măcar drept culmea finală.

Am avut experienţa Nirvanei şi a tăcerii în Brahman, cu mult timp înainte de a avea cea mai mică cunoştinţă despre planurile spirituale de deasupra capului.

Vivekananda vorbind de Nirvana: “Un ocean de pace infinită, fără un rid, fără un suflu”
Sfat către căutători: Oricare ar fi natura, puterea şi încântarea unei experienţe, nu trebuie să fiţi dominaţi de ea într-o măsură atât mare încât aceasta să domine toată fiinţa voastră…Când intraţi, într-un fel oarecare, în legătură cu o forţă sau cu o conştiinţă care o depăşeşte pe a voastră, în loc de a fi în întregime subjugaţi de această conştiinţă sau de această forţă, trebuie să vă aduceţi întotdeauna aminte că nu este decât o experienţă printre alte mii şi mii, şi că, în consecinţă, ea nu are un caracter absolut. Oricât de frumoasă ar fi ea, puteţi şi trebuie să aveţi altele şi mai frumoase; oricât de excepţională ar fi ea, sunt altele şi mai minunate; şi oricât de înaltă ar fi ea, puteţi întotdeauna să urcaţi mai sus în viitor.
Încercaţi să realizaţi această Forţă în voi, spunea el militanţilor naţionalişti, şi să o trageţi afară; ca fiecare lucru pe care-l faceţi să nu mai fie acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului în voi. Pentru că nu sunteţi voi ci ceva în voi (care acţionează). Ce pot toate aceste tribunale, ce pot toate puterile lumii împotriva Celui care este în voi, acest Nemuritor, acest Nenăscut, acest Nepieritor pe care sabia nu-L poate străpunge şi focul nu-L poate arde? temniţa nu-L poate închide, nici spânzurătoare nu-L poate ucide. De ce-ar putea să vă mai fie frică, dacă sunteţi conştienţi că El este în voi?

Dominată şi subjugată, imobilizată, eliberată de ea însăşi, mintea ia această Tăcere drept Supremul. Dar căutătorul descoperă că totul este acolo, în această Tăcere, conţinut şi parcă făcut nou… atunci golul începe să se umple şi din el iese sau în el se precipită incalculabila diversitate a Adevărului divin şi nenumăratele nivele ale unui Infinit dinamic.

În curtea închisorii din Alipore, în timpul orei de plimbare, avu loc această nouă schimbare de conştiinţă: Priveam zidurile care mă izolau de oameni, şi nu mai erau nişte ziduri înalte care mă închideau, nu, era Vasudeva* cel care mă încon­jura. Mergeam pe sub crengile copacului din faţa celulei mele, dar nu era un copac, ştiam că era Vasudeva – era Sri Krishna* pe care-l vedeam, acolo, în picioare, care mă ţinea în umbra sa.

Priveam gratiile celulei, chiar şi grilajul care servea drept uşă, şi îl văzui iarăşi pe Vasudeva. Era Narayana* cel care făcea de gardă, Narayana sentinela. Şi când mă culcai pe pătura din păr de animal care mi se dăduse în loc de pat, simţii braţele lui Sri Krishna în jurul meu, braţele Prietenului meu, Iubitului meu… Priveam prizonierii locului, hoţii, ucigaşii, escrocii, şi cum îi priveam îl văzui pe Vasudeva, Narayana era cel pe care-l aflam în aceste suflete întunecate şi în aceste corpuri prost folosite.
Trebuie să privim existenţa în faţă dacă scopul nostru e acela de a ajunge la o soluţie adevărată, oricare ar fi această soluţie. Şi a privi existenţa în faţă, înseamnă a-l privi pe Dumnezeu în faţă, căci una nu poate fi separată de cealaltă. Această lume a luptei şi a suferin­ţelor noastre este o lume feroce, periculoasă, o lume distrugătoare şi devoratoare în care viaţa este precară, în care sufletul şi corpul omului se mişcă printre enorme pericole, în care fiecare pas înainte, că o vrem sau nu, striveşte şi sparge ceva, în care fiecare suflu de viaţă este şi un suflu de moarte. A arunca responsa­bilitatea pentru tot ceea ce ni se pare rău sau teribil pe spinarea unui Diavol pe jumătate omnipotent sau a ne debarasa de ea spunând că răul face parte din Natură, creând astfel o opoziţie ireductibilă între natura lumii şi natura lui Dumnezeu, sau a arunca responsabilitatea asupra omului şi păcatelor sale, ca şi cum el ar fi avut un cuvânt de spus la facerea lumii, sau ca şi cum ar putea să creeze ceva împotriva voinţei lui Dumnezeu, sunt nişte expediente neîndemânatice şi prea comode…înălţăm un Dumnezeu de Iubire şi de îndurare, un Dumnezeu al Binelui, un Dumnezeu drept, binegânditor şi virtuos după concepţiile noastre morale despre justiţie, virtute şi după gîndurile noastre bune, iar toate celelalte, spunem noi, nu este El, nu este al Său, ci este opera unei oarecare Puteri diabolice pe care El o lasă, pentru un motiv oarecare, să-şi împlinească reaua voinţă, sau opera unui tenebros Ahriman contrabalansându-l pe graţiosul nostru Ormuzd, sau se spune chiar că greşeala omului egoist şi păcătos a fost cea care a stricat ceea ce Dumnezeu făcuse atât de bine la început… Trebuie să privim realitatea in faţă, în mod curajos, şi să vedem că Dumnezeu şi nimeni altul este cel care a făcut această lume în fiinţa Sa, şi pe care a făcut-o aşa cum este. Trebuie înţeles că Natura care-şi devoră fiii, Timpul care se hrăneşte cu viaţa crea­turilor, Moartea universală şi ineluctabilă, şi violenţa puterilor lui Rudra în om şi în Natură, sunt de asemenea Divinitatea supremă sub unul din aspectele sale cosmice. Trebuie înţeles că Dumnezeu creatorul darnic şi binefăcător, Dumnezeu care apără şi salvează, îndurarea nesfârşită, este totodată Dumnezeu care devoră şi Dumnezeu care distruge. Suferinţa aşternutului de răutate şi de chin pe care suntem sfâşiaţi este lucrarea mâinii Sale, ca şi bucuria, blândeţea şi plăcerea. Numai când vedem cu ochiul uniunii complete şi când simţim acest adevăr până în străfundurile fiinţei noastre suntem capabili să descoperim în întregime, în spatele acestei măşti, chipul frumos şi senin al Celui care este preafericire, şi de a simţi în mâna care pune la încercare imper­fecţiunea noastră, mâna prietenului şi a constructorului Spiritului în om. Vrăjbile lumii sunt vrăjbile lui Dumnezeu şi numai acceptându-le şi progresând prin ele vom fi capabili să ajungem la înaltele înţelegeri ale armoniei sale supreme şi la culmile, la imen­sităţile vibrante ale Anandei*sale transcendente şi cosmice…Căci adevărul este temelia adevăratei spiritualităţi, iar curajul este sufletul său.

Caută-L pe pământ…

Căci tu eşti El, o, Rege. Doar noaptea

Ţi-e pe suflet

Prin propria-ţi voinţă. Alung-o dar şi află

Totalitatea senină

Ce eşti cu-adevărat.

Fiinţa Centrală. Persoana Universală

“Tu eşti El”, acesta este adevărul veşnic – Tat tvam asi, tu eşti Acela. Acesta este Adevărul pe care îl ofereau spre învăţare vechile Mistere şi pe care religiile ulterioare l-au uitat. Pierzând semnificaţia acestui suprem adevăr, ele au deviat şi au creat toate aceste doctrine dualiste aberante, şi au substituit cu nişte obscure mistere acest adevăr care este pur şi cu totul simplu. “Eu şi Tatăl una suntem”, spunea Cristos (Ioan 10, 30), “Eu sunt El”, spuneau înţelepţii Indiei – so’ham – pentru că este adevărul pe care-1 descoperă toţi oamenii liberi, fie ei din Asia sau din Occident, din trecut sau din prezent. Pentru că Faptul veşnic este cel pe care trebuie să-1 descoperim cu toţii. Şi acest “mine”, acest “eu” care-şi proclamă identitatea cu Dumnezeu, nu este a nici unui individ privilegiat – ca şi cum ar mai fi loc pentru un mic eu personal şi exclusiv în această strălucitoare deschidere, ca şi cum înţelepţii Upanishadelor, rishii sau Cristos, ar fi anexat pentru ei singuri filiaţia divină – este vocea tuturor oamenilor topită într-o conştiinţă cosmică şi suntem cu toţii fiii lui Dumnezeu.

“Spiritul care se află aici-jos în om şi Spiritul care se află acolo-sus în Soare sunt, cu-adevărat, un singur Spirit şi nu există altul”, spune Taittiriya Upanishad X.
«Cel ce gândeşte “El e altul şi eu sunt altul”, nu ştie.»**Această descoperire a Spiritului înlăuntru este ceea ce * Vedele, acum şase sau şapte mii de ani, numeau “naşterea Fiului”: “Noi l-am văzut, masa sa de roşu arzător – un mare dumnezeu a fost descătuşat din întuneric” (Rig-Veda V.1.2) iar rişhii vedici afirmau, într-un limbaj de o putere orbitoare, veşnica Identitate a Fiului şi a Tatălui şi transformarea divină a omului: “Eliberează-L pe Tatăl tău! în lăcaşul tău păstrează-L teafăr – Tatăl tău care devine Fiul tău şi care te poartă” (Rig-Veda V.3.9). [

Şi din clipa în care ne-am născut vedem că acest suflet din noi este acelaşi în toate fiinţele umane, şi nu numai în toate fiinţele ci şi în lucruri, latent, nerevelat: “El este fiul apelor, fiul pădurilor, fiul lucrurilor care nu se mişcă şi fiul lucrurilor care se mişcă. Chiar şi în piatră El se află acolo” (Rig-Veda V.1.70). Totul este una pentru că totul este Unul. Nu spunea Cristos: “Acesta este corpul meu şi acesta este sângele meu”, luând aceste două simboluri dintre cele mai materiale, dintre cele mai obişnuite, pentru a spune că şi această Materie este corpul Unului, şi această Materie este sângele lui Dumnezeu*. Şi dacă El nu ar fi fost chiar şi în piatră, în ce fel ar fi venit El în om, prin ce cădere miraculoasă din cer? Suntem fructul unei evoluţii, nu al unei succesiuni de miracole arbitrare: Tot trecutul pământului este aici în natura noastră umană… însăşi natura fiinţei umane implică existenţa unui stadiu material şi al unui stadiu vital care au pregătit apariţia minţii acesteia, şi un trecut animal care a modelat primele elemente ale umanităţii sale complexe. Să nu mai spunem că Natura materială a dezvoltat mai întâi, prin evoluţie, viaţa şi corpul nostru, apoi mintea noastră animală, şi că numai după aceea s-a pogorât un suflet în forma astfel creată…căci aceasta ar presupune o prăpastie între suflet şi corp, între suflet şi viaţă, între suflet şi minte, prăpastie ce nu există – nu există corp fără suflet, nu există corp care să nu fie în sine o formă de suflet; Materia însăşi este o substanţă şi o putere a Spiritului şi nu ar putea exista altfel, căci nimic nu poate exista fără a fi substanţă şi putere din Cel Veşnic… Ceea ce este mut şi orb, chiar şi bruta, este tot

Acela, nu mai puţin decât existenţa umană.

Brihadaranyaka Upanishad 1.4.10. Vezi Sri Aurobindo, Eight Upanishads X.XI.

Atunci când am deschis porţile psihicului, ni se dezvăluie un prim stadiu al conştiinţei cosmice. Dar psihicul care creşte, conştiinţa -forţă care se individualizează şi devine din ce în ce mai compactă, mai adunată înlăuntru, nu se va mai mulţumi multă vreme cu această strâmtă formă individuală; simţindu-se una cu Acela, el vrea să fie vast ca Acela, universal ca Acela, şi vrea să-şi regăsească Totalitatea nativă. A fi şi a fi din plin, acesta este scopul pe care-l urmăreşte Natura în noi… iar a fi din plin, înseamnă a fi tot ceea ce este. Avem nevoie de totalitate pentru că suntem Totalitatea; idealul care ne cheamă, scopul care ne conduce paşii, nu se află de fapt în faţă; el nu ne trage, el ne împinge, el este în spate – şi în faţă şi înlăuntru.

Evoluţia este veşnica înflorire a unei flori care era floare din totdeauna. Fără această sămânţă din adânc, nimic nu s-ar mişca, pentru că nimic nu ar avea nevoie de nimic – este Nevoia lumii. Este fiinţa noastră centrală. Ea este fratele de lumină care se iveşte câteodată când totul pare disperat, memoria însorită care ne suceşte şi ne răsuceşte, şi nu ne va lăsa pic de odihnă până ce nu vom fi aflat tot Soarele nostru. Este centrul nostru cosmic, după cum psihicul era centrul nostru individual. Dar această fiinţă centrală nu se află undeva într-un punct; ea este în toate punctele; ea este într-un fel greu de înţeles în inima tuturor lucrurilor şi îmbră­ţişează toate lucrurile în acelaşi timp; ea este în mod suprem înăuntru şi în mod suprem deasupra, şi dedesubt şi peste tot – ea este un punct uriaş. Şi când l-am aflat, am aflat totul, totul se află aici; sufletul adult îşi regăseşte originea, Fiul redevine Tatăl; sau mai degrabă Tatăl, care devenise Fiul, redevine El însuşi: Zidurile care întemniţau sufletul nostru conştient sunt dărâmate, distruse; orice sentiment de individualitate şi de personalitate a dispărut, orice senzaţie de situare în spaţiu sau în timp, sau în acţiune şi în legile Naturii, a dispărut; nu mai există eu, nu mai există persoa­nă definită sau care poate fi definită, ci doar conştiinţa, doar existenţa, doar pacea şi fericirea; devenim nemuritori, devenim veşnici, devenim infiniţi. Din sufletul personal nu mai rămâne decât un imn de pace şi de libertate, o fericire care vibrează pretutindeni în cel Etern.

Ne-am crezut mici şi separaţi unii de ceilalţi, un om plus un om în mijlocul lucrurilor separate, şi aveam nevoie de această separare pentru a creşte sub carapace, căci altfel am fi rămas o masă nediferenţiată în plasma universală, un membru al turmei fără viaţă proprie. Prin această separare am devenit conştienţi; prin această separare suntem conştienţi în mod incomplet; şi suferim, căci suferinţa noastră este aceea de a fi separaţi – separaţi de ceilalţi, separaţi de noi înşine, separaţi de lucruri şi de tot, pentru că ne aflăm în afara singurului punct unde totul se reuneşte.

Singurul mijloc de-a pune totul în ordine e de a redeveni conştient; şi este foarte simplu. Nu există decât o origine. Această origine este perfecţiunea Adevărului, pentru că este singurul lucru care există cu adevărat. Şi exteriorizându-se, proiectându-se, împrăştiindu-se, s-a produs ceea ce vedem şi o grămadă de mici creiere foarte delicate şi foarte strălucitoare se află în căutarea a ceea ce nu au aflat încă dar pe care-1 pot afla, pentru că ceea ce caută se află înlăuntrul lor.

Când am suferit destul, vieţi după vieţi din această lungă evoluţie, când am crescut destul pentru a ne da seama că totul ne vine din afară, de la o Viaţă mai mare decât a noastră, de la o Minte superioară nouă, de la o Materie mai vastă, universală, vine ora să regăsim în mod conştient ceea ce am fost în mod inconştient din totdeauna – o Fiinţă universală: De ce te-ai limita? Simte că eşti în sabia care te loveşte ca şi în braţele care te iubesc, în îmbrăţişarea soarelui şi în dansul pământului, în tot ceea ce a trecut, în tot ceea ce este acum şi în tot ceea ce se trudeşte să devină. Căci tu eşti infinit şi toată această bucurie îţi este deschisă.

”Când Acela este cunoscut, totul este cunoscut” (Shandilya Upanishad)

Primele simptome ale acestei noi conştiinţe sunt foarte tangibile: începem să simţim că şi ceilalţi fac parte din noi înşine sau că sunt nişte repetiţii diverse ale noastre înşine, acelaşi eu modificat de Natură în alte corpuri. Sau cel puţin simţim că trăim într-un eu universal mai vast care este de acum înainte propria noastră realitate superioară. De fapt, totul începe să-şi schimbe natura şi aparenţa; întreaga noastră experienţă despre lume este radical diferită de cea pe care o au oamenii închişi într-un eu personal, începem totodată să cunoaştem lucrurile printr-un alt fel de experienţă directă, care nu mai depinde de mintea exterioară şi de simţuri. Posibilităţile de eroare nu dispar totuşi, căci acest lucru nu este posibil atâta timp cât mintea rămâne câtuşi de puţin instrumentul de transcriere a cunoaşterii, dar există un fel nou, mai vast şi mai profund, de a simţi, de a vedea, de a cunoaşte, de a intra în contact cu lucrurile; iar hotarele cunoaşterii pot fi împinse la un grad aproape nelimitat.
Cunoaştem pentru că noi suntem ceea ce cunoaştem. Adevărata cunoaştere nu se obţine prin gândire,

Ceea ce sunteţi, aceea deveniţi.

Nimic nu poate fi dat spre învăţare inteligenţei fără a nu fi fost deja pe deplin cunoscut, în secret, în sufletul care se desăvârşeşte. De asemenea, toată perfecţiunea de care omul exterior este capabil nu este decât realizarea veşnicei perfecţiuni a Spiritului care se află în el. Cunoaştem Divinul şi devenim Divinul pentru că noi îl purtăm deja în natura noastră intimă. Orice învăţătură este o revelaţie, orice devenire o înflorire. Descoperirea de sine este secretul; cunoaşterea de sine şi o conştiinţă mereu mai largă sunt mijlocul şi procedeul.

Preafericirea miriadelor de miriade ce una sunt.

“Cum ar putea fi dezamăgit, de unde ar avea suferinţa, cel ce peste tot vede Unitatea?” (Isha Upanishad.)

Filosofiile şi religiile discuta despre ordinul de prioritate al diferitelor aspecte ale lui Dumnezeu iar anumiţi yoghini, rishi sau sfinţi au preferat cutare filosofie sau cutare religie în locul alteia. Ceea ce avem de făcut nu este de a discuta aceste aspecte, ci de a le realiza pe toate şi de a le deveni pe toate; nu trebuie să urmărim o realizare cu excluderea celorlalte realizări, ci să-l îmbrăţişăm pe Dumnezeu sub toate aspectele sale şi dincolo de orice aspect – este sensul însuşi al yogăi integrale.

Publicat de Liviu Gheorghe in:  http://liviugheorghe.wordpress.com/2011/05/20/nestemate-ale-misticii-orientale-ep-7/

Advertisements

Noul si vechiul. Si puntea dintre ele: distrugerea

Traim clipe decisive acum si aici, care nu doar ca vor determina evolutia nostra si reusita misiunii noastre, dar vor duce intreaga umanitate mai departe, spre o noua dimensiune pe care atat ne-am dorit-o si creat-o. Mai mult ca niciodata, este timpul sa ne schimbam. Ce inseamna schimbare? Schimbare inseamna debarasarea de trecut in favoarea prezentului etern, a noului si a necunoscutului. Asa cum iti schimbi hainele si trebuie sa le dai jos pe cele folosite si uzate ca sa le iei pe tine pe cele curate si confortabile, asa si schimbarea din tine trebuie sa inlocuiasca vechiul cu noul.

Daca e ceva ce am invatat mai puternic si mai clar din calatoria mea spirituala de pana acum, acel lucru este ca noi ne cream realitatea, si nimeni altcineva. Orice am experimentat vreodata este creatia noastra si prin aceasta suntem dumnezei-creatori. Si aceasta realitate pe care o cream noi cuprinde trecutul cu toate partile lui bune sau rele, cuprinde prezentul cu starea noastra actuala, cuprinde viitorul cu tot ce ne aduce el. Realitatea pe care o cream este oglinda noastra si reflecta tot ceea ce noi suntem in interior: iubire, compasiune, speranta, visare, creativitate, umanitate, solidaritate, ganduri pozitive, iertare, pace interioara, incredere si credinta, dar in acelasi timp reflecta si neiertarea, energiile negative cumulate, blocajele, gandurile negative, conflictele exterioare, neincrederea, egoismul, violenta, emotiile reprimate, temerile, intunericul si frustrarile. Exista o conexiune atat de puternica intre interiorul nostru spiritual si realitatea vietii noastre incat daca in noi este un conflict de orice natura, el se va manifesta la exterior imediat sub o forma sau alta si inamicul va aparea in persoana cuiva. Realitatea pe care o experimentam este cea mai buna oglinda a noastra. Doar uita-te in jurul tau, cum decurge viata ta, ce relatii ai, si vei stii ce sa incurajezi sau sa repari in interiorul tau. Da, asta inseamna ca pentru orice se intampla in viata ta, tu esti responsabil. Inseamna ca daca ceilalti se poarta cu tine rau, tu o ceri – si de ce o ceri? nu pentru ca esti sadic, ci pentru ca ai nevoie de ajutor sa te trezesti, sa inveti ceva, sa mergi mai departe, sa te schimbi. Mai este un lucru pe care l-am invatat: oamenii se trezesc doar in urma unor socuri mai mici sau mai mari ( certuri, rupturi, pierderi, despartiri, boli, singuratate, nedreptati, violenta, razboi, moarte). Doar pusi in fata unor astfel de socuri se opresc si se intreaba: de ce trec prin asta? merit eu asta? cine sunt? care e rostul meu? care e drumul meu? Acestea sunt intrebarile care resusciteaza spiritul si reprezinta primii pasi in transformarea spirituala.

Am ajuns sa vorbesc despre socuri, ceea ce duce mai departe la subiectul articolului acesta: vechiul si noul.

In aceste zile cand schimbarea este necesara si prezenta in fiecare clipa din vietile noastre, vechiul duce un conflict neincetat cu noul. Vechiul, sustinul de mental si de atasamentele noastre, vrea cu orice pret sa ramana. Iar mintea noastra este perfect convinsa ca vechiul inseamna stabilitate, siguranta, fericire si echilibru. Dar este doar o iluzie a egoului care nu vrea sa isi piarda sursa de hrana principala: vechiul. Ego-ul este suma experientelor si cunoasterii tale anterioare, el este construit din vechi, din ceea ce stii deja, din modele invechite, din frici neeliberate, din regrete, din tot ce in trecut te-a ranit si nu ai uitat. Cum ar putea ego-ul sa te lase sa te eliberezi de vechi, de trecut? Ar insemna sa isi taie singur craca de sub picioare. Si atunci, undeva in tine, in mintea ta mai exact, urla disperata vocea lui, care iti spune ca tu esti vechiul, ca trecutul te defineste, ca trecutul este echilibrul si stabilitatea de care ai nevoie. In incercarea noului de a patrunde in tine si in viata ta, el se izbeste de ego. Ego-ul iti sopteste perfid la ureche ca noul nu e bun, ca noul e nesigur, ca noul te poate lasa fara nimic, ca noul nu e de incredere, ca ar trebui sa ramai asa cum esti, cu ce ai si ce stii – in fond, si la urma urmei, ce iti trebuie mai mult? Nu esti fericit asa? Dar tu stii raspunsul: nu, nu esti. Tu stii ca esti mai mult de atat, ca in tine se afla un miez la care inca nu ai ajuns si ca potentialul tau e inca nedescoperit, plus ca viata ta trebuie sa fie mai buna de atat.

Noul este necunoscut, da. Dar ce nu este necunoscut in Univers? Universul este in continua expansiune si Dumnezeu, ca si noi – manifestarile lui – este in continua expansine. Nici macar Dumnezeu nu stie totul. El ne-a creat ca sa se experimenteze pe el la diferite niveluri. Daca ar fi stiut cum este El la acele niveluri deja, nu ne-ar fi creat. Asa cum noi, ca spirite divine, ne-am creat existente paralele in diferite dimensiuni si lumi pentru a ne experimenta multidimensionalitatea si a ne cunoaste creatia materiala pe care noi insine am proiectat-o. Necunoscutul inseamna depasirea barierelor cunoscutului, inseamna sansa si potential, inseamna oportunitatea de a crea ceva ce nu a mai fost creat, inseamna noi aspecte ale existentei care ne vor aduce diversitate, evolutie si bucurie interioara. Noul este ceea ce inima primeste si foloseste pentru a creste si a vibra iubire in jurul ei. Noul este ceea ce ne permite sa fim mai buni si sa avem sansa sa ne autodepasim. Unde a fost vechiul nu se mai poate face nimic, decat curatenie.

Daca vine o inundatie si iti matura casa, va lasa in urma doar noroi si mizerie. Si atunci ce faci in mod natural? Vrei sa continui sa traiesti, vrei sa mergi mai departe. Nu vei ramane pentru tot restul vietii tale sa jelesti ravagiile facute de inundatie. Nu. Te vei apuca sa faci curat, sa scoti apa ce a mai ramas, sa cureti mizeria si noroiul si sa arunci lucrurile care nu mai sunt bune sau care au inceput sa mucegaiasca. Vei face curat bine-bine, si apoi vei pune o zugraveala noua pe pereti, vei aduce mobila noua, covoare noi, un pat nou…Asta e calea naturala a vietii. Vechiul si ravagiile facute de el se inlatura si se inlocuieste cu nou pentru a putea continua sa traiesti. Precum spune inteleapta sintagma: “Precum in Cer asa si pe Pamant”, tot ceea ce se intampla in dimensiunile superioare si oriunde in Univers, se manifesta guvernat de aceleasi principii, modele si legi universale si pe Pamant, in cele mai diverse forme. De exemplu, cand ni se strica ireparabil un lucru, il inlocuim. Ce rost are sa adunam si sa tot adunam lucruri vechi si inutile? Vrem lucruri care sa mearga bine si sa ne foloseasca fara batai de cap. Acelasi lucru este valabil si in Univers. Cand un lucru nu functioneaza bine, se inlocuieste cu unul nou, dar asta nu inseamna ca cel vechi dispare. Cel vechi se transforma, se recicleaza, se aduce la un alt nivel. Cum? Prin distrugere. Se intoarce la Sursa tuturor lucrurilor, in Matricea Vietii, unde dispare intr-un vid al nonexistentei asemanator unei gauri negre, si de acolo iese transmutat in energii pozitive care vor fi baza unor noi creatii divine. Si pe Pamant se recicleaza lucrurile si se fac lucruri noi din ele, nu e asa? 🙂 Cum spuneam, precum in Cer, asa si pe Pamant. Pentru a duce viata la un nou nivel de experienta, este necesar noul. Nu spun ca vechiul e inutil. El si-a facut treaba la vremea lui. A venit, ti-a dat lectiile,darurile,directia de mers, socurile de care aveai nevoie, ti-a transmis mesajul – dar apoi trebuia sa iasa din cadru si tu sa traiesti intr-un prezent continuu. Insa ego-ul nu a permis asa ceva.

In urma cu niste randuri spuneam ca vechiul se inlatura si se recicleaza prin DISTRUGERE.

Distrugerea este un lucru extraordinar de pozitiv. Noua, oamenilor ne este frica de distrugere. O vedem ca pe ceva rau, care nu aduce beneficii. O asociem cu moartea. Dar ce e moarte? Este usa pe care o deschidem spre renastere sau reintoarcere Acasa. Acelasi lucru este si distrugerea. Diferenta este daca distrugerea vine natural, ca o interventie divina sau este facuta de mana omului. In cele mai multe cazuri, omul distruge dintr-o sete nesanatoasa de a sabota creatia, de a isi aduce frustrarile si fricile in plan material. Omul distruge pentru ca ii da senzatia de putere absoluta. Insa nu este decat o senzatie nascuta din contactul cu creatia. Distrugerea umana egoista si psihotica nu este decat opusul creatiei. Lovind in creatie, dizolvand creatia, simti ca ai putere. Dar senzatia vine din faptul ca ai atins creatia, ca ai modelat-o (chiar daca ai modelat-o in praf, suferinta, durere si ruine). Creatia este misiunea ta, este cine esti. Tu de fapt ar trebui sa fiu creator divin, constructiv, ca si Dumnezeul tau. Ai inteles gresit ideea: nu distrugand faci ceva maret, ci creand. Nu stiu daca intelegi exact ce vreau sa spun. Sa zicem ca un copil face un castel din nisip. Tu vii si i-l darami. Daca esti un om rautacios si ranit, gestul tau iti va provoca bucurie si o senzatie de putere. Copilul construia castelul, tu ai daramat castelul. Amandoi ati avut acelasi punct de contact, acelasi material de lucru: nisipul – materia si energia, dar ati actionat diferit asupra lui. El il ridica spre cer, tu l-ai rapus spre pamant. Copilul se bucura ca ridica un castel din nisipi, tu te bucuri ca ai doborat un castel din nisip. Nisipul si-a facut datoria: a bucurat doi oameni, in moduri diferite – pentru unul s-a format in sus, pentru altul s-a avantat spre pamant. Distrugerea ta este opusul creatiei, si precum intunericul este opusul luminii, inseamna ca precum intunericul inseamna absenta luminii si nimic altceva, si distrugerea ta inseamna absenta creatiei si nimic altceva. Am putea spune ca distrugerea umana este o forma a creatiei, si ca omul este pacalit de ego-ul lui sa creada ca este altceva.

Insa, distrugerea naturala, divina, care este pura forta a Universului, este un dar.

De fapt, prin tot acest articol, incerc sa va spun ca fara distrugere nu o sa avem ascensiune. Orice mare pas din evolutia umanitatii, orice purificare a planetei, orice ridicare vibrationala, s-a facut in urma unei distrugeri. Noul si-a facut loc si a distrus vechiul, altfel nu am fi cunoscut evolutia si ne-am fi dus spre disparitie si involutie. Un exemplu major este cel al Atlantidei. Cand oamenii de pe Atlantida au luat-o pe o cale gresita si au inceput sa isi faca rau lor si planetei, a fost nevoie de o mare distrugere a sistemelor pe care isi construisera viata, de o distrugere a lumii materiale, de o schimbare a polilor magnetici care a dus la reasezarea placilor continentale si la inundatii catastrofale pe intreaga suprafetei planetare. Dupa aceasta distrugere necesara, planeta si cativa dintre oamenii de atunci au supravietuit, insa lumea a capatat o noua fata si o noua cale de urmat, cale care a ajuns pana aici in zilele noastre, pentru a da umanitatii o noua sansa de a trece la un nou nivel de constiinta.

Distrugerea sistemelor actuale politice si sociale, financiare, militare, de gestionare a resurselor, este absolut necesara. Distrugerea conceptelor si principiilor egoiste si marunte pe care ne-am construit existentele si pe care le-am preluat din stramosi, se cere urgent.
Distrugerea ustensilelor si metodelor de tortura, privare de libertate, constrangere, sclavie si indoctrinare, este absolut necesara. Distrugerea sistemelor de credinta si a religiilor impuse si urmate orbeste, este obligatorie. Distrugerea energiilor negative pe care le-am ingropat in noi acum multi ani si pe care le-am purtat inconstienti si dependenti, este vitala. Distrugerea viziunii limitate si egoiste despre viitorul umanitatii este un pas important. Toate acestea se vor desfinta, vor cadea precum castele de nisip,se vor evapora si vor fi atrase spre Sursa tuturor lucrurilor pentru a fi transmutate in energie creatoare. Nu vom trece in dimensiunea a 5-a fara aceasta distrugere. Este nevoie de distrugere pentru a face loc creatiei sa se manifeste la un nou nivel. Daca ai o casa veche si subreda, plina de paianjeni si de stihii ale trecutului, si vrei sa construiesti una noua si frumoasa, mai mare si mai incapatoare pentru cei dragi si pentru noul tau stil de viata, va trebui sa o darami pe cea veche din temelii si sa construiesti in locul ei. Despre aceasta distrugere va vorbesc. Distrugerea care curata locul pentru a precede creatia divina. Nu e nimic rau in ea, ci din contra – noi o asteptam de mii de ani. Noi am planuit-o, cerut-o in rugile noastre pline de speranta, si noi am creat-o. Stim adanc in spiritele noastre ca ea ne va pregati locul pentru a impamanta aici noua lume a iubirii.

Veti experimenta distrugere in toate aspectele vietilor voastre: veti pierde bunurile materiale (distrugere a sistemului financiar si material pamantesc), veti pierde relatii ( distrugere a sistemului social nesincer si eliberare de legaturi karmice), veti fi martorii declinului politic si institutional (deja se intampla peste tot), veti suferi operatii si boli vor iesi la suprafata ( distrugerea vechilor blocaje energetice care va tineau din evolutie – daca intelegeti mesajul adus de boala va veti vindeca fara indoiala) si multe altele pe care nu trebuie sa le vedeti ca incarcate de drama si dureroase,ci ca evenimente care va aduc eliberare si va curata calea spre ascensiunea spirituala catre dimensiunea a-5a. Aceasta distrugere se va petrece in timp ce vom trece prin dimensiunea a4-a. Unii dintre noi sunt deja in dimensiunea a 4-a de cativa ani, mai ales din 2010, iar altii inca nu au pasit in ea, dar cu siguranta vor pasi in decembrie 2012. Nu toti evoluam simultan si similar. Cum am mai spus acum o vreme in articolele mele, dimensiunea a4-a este una de tranzitie, de purificare, de alegere profunda a ceea ce vrem sa experimentam, fiindca in dimensiunea a4-a incepem sa traim ca realitate exact ceea ce suntem si oglindim in afara si ceea ce gandim si visam.

Chiar daca vom trai personal sau vom fi martorii acestei distrugeri generale, nu trebuie sa ne temem de ea sub nicio forma, si sa cadem in extrema fricilor si deznadejdii. Sa nu uitam, ca odata ce distrugerea se intampla, ne aflam in dimensiunea a 4-a in care orice gandim, simtim si visam se materializeaza foarte repede. Daca simtim si gandim frica, deznadejde, panica, durere si depresie, vom crea o realitate intunecata care ne va bantui. Daca in schimb simtim si gandim bucurie ca ceea ce e vechi si nefunctional se inlatura, speranta ca va fi bine, iubire si recunostiinta pentru tot si toate, relaxare si calm, credinta…atunci vom incepe sa cream o replica a dimensiunii 5d pe Pamant si incet, incet, aceasta replica va deveni realitate prin ascensiunea in urmatorul nivel vibrational. Totul depinde de noi.

Nu suntem victimele distrugerii pe care o vom trai, ci suntem fericitii ei beneficiari. Nu se intampla o catastrofa in fata careia suntem neajutorati, ci vechea forma de existenta a Pamantului si a umanitatii (3d) se inlatura si se curata (4d) pentru a face loc noului (5d).

In primele vise repetitive in care mi se spunea vag ca sunt de pe Venus, se vorbea despre o mare distrugere. In timp ce dormeam, ma trezeam brusc in holul unui fel de palat-templu, fugind intr-o directie si urmarind un grup de oameni. Ma uitam afara in gradina a ceea ce parea ori un palat ori un templu si vedeam cum zeci-sute de oameni intrau in fuga in cladire. Eu simteam totul real si viu, ca si cum chiar eram in pielea persoanei care alerga. In urma grupului alerga in fata mea, un barbat brunet, cu infatisare umanoida si roba rosie. De fiecare data il prindeam din urma, il trageam de maneca si el se intorcea spre mine. Il intrebam: Cine sunteti voi? El spunea de fiecare data: Suntem Venusieni. Eu intrebam: Si incotro fugim? Si el raspundea: Ne intrunim in cadrul Marelui Consiliu ca sa discutam despre Marea Distrugere. Apoi continua sa fuga inspre ceea ce banuiam ca era sala de intruniri si eu ramaneam in urma confuza: Ce Venusieni? Ce distrugere?

Aceste vise mi s-au repetat de mai multe ori identic, dar nu mi-au adus decat confuzie. Nu stiam de ce visez despre venusieni cand pe Venus nu e viata si ce distrugere (pe care o percepeam rea si catastrofala) putea sa se intample. Aveam orizonturile inca inchise, dar in scurt timp aveam sa aflu de ce visam despre venusieni si ce este marea distrgere. Acum cca. 13000 de ani Pamantesti, care valoreaza nu mai mult de cateva secunde ipotetic, pe Venus, in urma unui mare consiliu convocat de inteleptii nostri de pe Venus, dupa ce ne pregatisem intens pentru aceasta misiune pe care o asteptam, am decis ca este timpul sa venim pe Terra in incarnari umane ca sa asistam energetic planeta si sa o salvam ancorand-o in vibratiile inalte ale Cerurilor, deoarece Marea Distrugere a Atlantidei era pe cale sa se intample. Am hotarat ca impreuna cu alte fiinte de lumina de pe alte planete si din alte dimensiuni, cu totii fiind in total de 144.000, sa venim si sa ramanem pana cand Gaia si oamenii vor trece cu bine in a5-a dimensiune. Asta insemna cca. 13600 de ani. De atunci am venit si ne tot reincarnam viata dupa viata, misiune dupa misiune, ridicand vibratia planetei in moduri aparent nesemnificative sau fiind ghizi spirituali, dar traind aceleasi vieti tulburate de dualitate pentru a putea sa ii asistam pe oameni stiind totul despre ei, de la nivelul lor, fiind in pantofii lor si intelegandu-i perfect. Nu poti schimba ceva ce nu cunosti si nu poti ajuta un om pe deplin daca nu ai fost in situatia lui si nu ai trecut prin acelasi lucru. De aceea am coborat din dimensiunea noastra plina de armonie,abundenta si iubire, si am ramas 13600 de ani aici, viata dupa viata: pentru a asista omenirea pe drumul ei spre Acasa. Uneori, si noi ne-am uitat drumul spre Acasa si am ratacit indurerati si uituci, pana cand ne-am regasit conexiunea cu sinele nostru divin. Este atat de usor sa uiti si sa te pierzi in 3d…Este asa de usor sa privesti in jur si sa te identifici cu ceilalti, uitand cine esti de fapt. Chiar si o oaie de o vei baga printre caini, se va crede caine la un momentdat vazand numai caini in jurul ei. 🙂

Am mai trecut o data printr-o distrugere acum 13600 de ani si din ea omenirea, Gaia si Terra, au iesit cu multe pierderi materiale, dar cu bine si au evoluat din nou pana in ziua de azi. Atunci a fost o situatie diferita. Erau putine spirite trezite pe Pamant si omul se duce catre rau si tot mai rau. Astazi insa, sunt tot si tot mai multe spirite trezite si constiente pe Pamant, si sunt multi ghizi incarnati care impamanteaza lumina, iar mersul lumii, desi nu pare, este ascendent. Poate ca va uitati in jur si vedeti multe atrocitati si multa suferinta, dar ceea ce vedeti de fapt este iesirea la suprafata a energiilor negative de care se purifica omenirea. Exact ca un balon cu aer cald. Un balon cu aer cald, pentru a se ridica spre cer, trebuie sa elibereze greutatile care il tin la altitudine mica si sa aprinda flacara interioara. La fel si cu noi. 🙂

Suntem sustinuti si de la nivelul Pamantului si de sus. Planeta este mai puternica ca oricand. Suntem cu un picior in 4d si suntem multi care visam si dorim ascensiunea in 5d. Ne schimbam in interior si schimbam prin noi exteriorul. Suntem pe calea cea buna si nimic nu poate da inapoi sau opri asta, oricate eforturi disperate ar face fortele care se opun. Insa, atentie, daca nu manifestam energii frumoase si pozitive in interiorul nostru si in exterior, daca nu ne conectam cu sinele nostru si cu divinitatea, daca nu traim in iubire si nu daruim, riscam sa intarziem mult acest proces de ascensiune sau ca unii dintre noi sa nu ascensioneze. Vreau sa intelegeti ca desi drumul este clar si asigurat, nu insemna ca toti vor alege sa mearga pe el acum. Evolutia noastra, desi este in masa, este si individuala inainte de toate. Desi energiile care vin acum si curg peste noi ne pot ajuta, numai noi suntem responsabili de noi insine daca le primim si le folosim. Nimeni altcineva nu ne poate impinge de la spate.

Incerc sa va ofer o intelegere cat mai deplina acestui fenomen pe care il traim cu totii. Incerc sa va spun ca schimbarile, pierderile, eliberarea de vechi, distrugerile, interventia divina, aparitia noului, transmutarile, bucuriile si greutatile care urmeaza sa ni se aseze in cale, sunt necesare, naturale, ni le dorim cu toata constienta noastra si ne vor ajuta. Incerc sa va rog si sa va amintesc sa ramaneti in energii frumoase, in spiritul iubirii si compasiunii, sa aveti credinta si sa va conectati cu adevarul din voi inainte de toate, adevarul din inima voastra soptit de vocea sinelui vostru sacru. Sper din tot sufletul ca reusesc. E parte din misiunea mea, dar recunosc ca inca sunt stangace si nepriceputa.

Primiti noul si schimbarea cu toata inima, ramaneti in prezent si bucurati-va de aceasta experienta unica! 🙂

Va iubesc si sunt aici sa va asist. Nu afirm ca detin adevarul absolut, fiecare are adevarul sau personal si in plus sunt multe lucruri pe care nu mi le amintesc inca, dar incerc sa va spun ceea ce stiu si eu in acest moment. Iar ceea ce stiu are ca sursa experientele personale, memoria spiritului meu, mesajele ghizilor mei si intuitia mea.

Va imbratisez si va trimit iubire!

Cu drag,

Diana/Merna

 

 

 

 

Muzica despre iubire

Buna seara dragii mei,

Am sa impartasesc cu voi cateva melodii pe care eu le ascult si in care regasesc povestile multora dintre noi. Este o muzica despre cautare, despre iubire, despre intregire, despre Dumnezeu, despre natura, despre vise si viata.

Cred ca ati auzit de Tudor Chirila si de trupa Vama. Eu una am crescut de cand aveam 15 ani pe muzica si versurile lui Tudor si simt ca m-am maturizat odata cu aceasta muzica si ea odata cu mine. In mod superb, anul acesta trupa Vama a lansat un album care mai clar ca niciodata vorbeste despre salvarea lumii prin iubire si despre multe alte lucruri despre care si eu am vorbit pe acest blog. La o prima auditie, cineva care nu cunoaste lumea spirituala in care traim noi, ar considera aceste melodii profunde si cam atat. Insa eu ma identific cu ele si regasesc in ele un puternic mesaj spiritual pozitiv. Chiar si coperta albumului numit Vama 2o12, are reprezentat pe ea un fluture – simbol al renasterii si al inceputului, si un simbol care acum reprezinta logo-ul trupei, dar care mie imi aduce aminte de infinit si de unitate. Cand am fost la concertul de lansare a acestui album, trupa a incheiat spectacolul cu : ” Sa nu uitati: 2012 este inceputul!” Nu stiu cum a sunat pentru altii, dar mie mi-a sunat pe frecventa mea.

Incercati sa ascultati versurile si mesajul din ele…chiar daca nu suna a fi genul vostru de muzica…e muzica rock.

Asadar, in continuare va prezint:

Epidemie de iubire:

Cand m-am imbolnavit,
Alimentam iluzii si hraneam probleme
In mijlocul multimii
Am lesinat, sistemul a consemnat eroarea

La medic am aflat
ca am fost infestat c-un virus fara leac
Daca n-am sa iubesc
Pe oricine intalnesc, ma prapadesc
Oricine m-ar atinge se va contamina

Doar daca iubesc pot sa ma salvez
Daca iubesc pe oricine imi iese in cale
Voi supravietui, condamnat la iubire
O epidemie am sa raspandesc..

Regatul meu pe un vis:

Te-nvata sa distrugi un vis
Caci visele sunt libertate
Cu sufletul in coma
Hranesti mediocritate
Un somnambul social
Cu sufletul pe moarte

Rolul Soarelui:
Prea multa vreme am jucat
Doar multe roluri episodice in viata mea
De acuma gata, rescriu povestea
Si ma distribui in rolul principal
Dar nu am, nu am de ales
Inca mai am o viata de trait, o piesa de jucat M-am hotarat sa joc un rol
De azi-nainte eu pe Soare il voi juca
Am sa rasar in fiecare zi
Si am s-aduc lumina in viata mea
Trecutu-l trimit in partea de nord a sufletului meu
Acolo e noapte, dar eu luminez
Lumina-napoi primesc

Se aprind reflectoare, reintru in viata
Povestea se scrie si nimeni nu stie
Mai bine ca mine, textul luminii
Pana cade cortina raman in lumïna

Cantec de gasit
( dupa parerea mea un cantec de cautat si gasit sufletul pereche pe care cu totii il cautam etern):
Eu cânt şi nu mă opresc
Să ştii, sunt doar jumate de om
Alerg,
Să mă topesc în tine
Şi să mă-ntregesc Alerg nebun,
Şi-mi scoate inima fum si cânt
Un cântec fără vreun rost
Adânc te caut pe toate străzile
Din vïaţa asta.

Copilul care alearga catre mare:

Când esti un rege trist
Cu mii de comori
Si-n sala cu oglinzi
Sufletu-i diform
Coroana ta de gânduri
Atârna greu
Si adevarul umbla
Deghizat mereu

Copilul care alearga catre mare
Macar o data-n viata sa mai fii

Regatul de întrebari
Ce l-ai mostenit
Razboiul fericirii
L-a pustiit
Supusii n-au raspunsuri
Oglinzile se sparg
Esti doar un rege trist
Ramas fara regat…

Când erai copil
Nu te întrebai
Ce e fericirea
Nu o cautai

Copilul care alearga catre mare
Macar o data-n viata sa mai fii
Nebunului lasa-i coroana
Regele-i liber acum.

Dumnezeu nu apare la stiri: (2011)

Dumnezeu nu apare la Stiri
Dumnezeu nu omoara Delfini
Dumnezeu nu topeste Ghetari
Dumnezeu n-are Vis Nuclear

Dumnezeu nu voteaza-n Senat
Dumnezeu n-a luptat in Irak
Prea ocupati cu distrugerea lumii oamenii sunt
Pe Dumnezeu nu-l ia nimeni in seama aici pe Pamant

Dumnezeu ne-a lasat…
Ne-a lasat sa ne facem de cap

Pe Iisus l-au facut Superstar
Pe Dumnezeu l-au tiparit pe dolar
Religia e marketing de razboi
Oamenii-si fac cruce dar privesc in gol

Dumnezeu ne-a lasat…
Ne-a lasat sa ne facem de cap

Fara Credinta corabia Umana rataceste prin spatiu se apropie furtuna,
Se-ntuneca lumea
Totul se vinde, se cumpara totul, banii sunt calea adevarul si viata, Isus nu mai vine….
Dumnezeu se mai uita o data spre lume, nu e nimeni sa vada ca-ntinde o mana, nu e nimeni s-auda ca
soapta iubirii El ïnca ne-o spune?

Dumnezeu ne-a lasat…
Ne-a lasat sa ne facem de cap

 O seara blanda, Iubire si Pace va doresc!
Sa nu uit…Iesiti afara si priviti luna. Are o aura magica in seara asta. Pare una din acele seri in care lucruri frumoase se intampla. 🙂
Diana

Despre Nou, Fericire si cum sa nu te lupti cu Frica

Dragii mei,

Sunt unele zile in care unii dintre noi se intreaba: ” Dar ce e cu mine? Parca nu am evoluat deloc de fapt! Stiu atatea lucruri acum, cunosc o noua dimensiune a vietii, m-am deschis spiritual, inteleg si vad cum functioneaza totul, insa parca nu ma schimb pe mine in profunzime: tot am traume, tot am suparari, tot am frici, tot ma zbat, tot ma tem! Am impresia ca totul e in zadar. Poate nu fac eu ce trebuie, cum trebuie. As vrea sa fiu o persoana mai buna, o persoana pe masura intelepciunii luminii pe care am adunat-o in mine! As vrea sa ma rup de sabloane, de trecut si de frici. Dar cum? Ma simt derutat.”

In acele zile nu ne dam seama de fapt ca noi nu am dat drumul trecutului, vechiului si ca inca mai pastram in noi o teama de nou si de avantare in necunoscut (necunoscut mintii, ca sufletul nostru nu a uitat niciodata incotro mergem), care ne face sa nu aplicam ceea ce am invatat si ceea ce stim acum mai bine ca niciodata.

De aceea, astazi am ales sa va aduc bucurie si raspunsuri prin cateva pasaje dintr-o carte de Osho pe care o citesc acum – Curajul. Am selectat cateva paragrafe despre nou, nefericire, fericire si frica.

Cred ca avem nevoie sa ne aducem aminte urmatoarele de mai jos acum cand e timpul mai mult ca niciodata sa pasim inainte fara frica si cu curaj, pentru a fii cine suntem si pentru a trai o viata in fericire si in iubire. Citind, am asociat partea despre frica si intuneric, cu trecutul. La fel de usor cum ne luptam cu frica si intunericul, doi adversari care nici macar nu exista decat prin lipsa iubirii si respectiv a luminii, asa de usor ne luptam zi de zi si cu trecutul, care nici el nu exista – tot ce avem si tot ce exista este prezentul si noul care vine din el.

Cand noul iti bate la usa, deschide-i!

Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E in joc tot trecutul tau. Noul creaza discontinuitate, de aici teama. Ai trait intr-un fel, ai gandit intr-un fel, ti-ai facut o viata confortabila pe baza credintelor tale. Apoi ceva nou iti bate la usa si intregul sablon al trecutului urmeaza sa fie tulburat. Daca lasi noul sa intre n-ai sa mai fii niciodata acelasi, noul te va transforma. Este riscant. Niciodata nu poti sa stii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, familiar; ai trait cu el mult timp, esti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate sa iti fie prieten, poate sa iti fie dusman, cine stie? Singurul mod de a sti este sa-l lasi sa intre; de aici nelinistea, de aici teama.Si nici nu poti sa-l respingi intruna, pentru ca vechiul nu ti-a dat inca ceea ce cauti. Vechiul ti-a promis ca iti da, dar nu s-a tinut de promisiune. Vechiul e cunoscut dar nefericit. Noul s-ar putea sa fie stanjenitor, incomod, dar exista posibilitatea ca el sa iti aduca fericirea. Asa ca nu-l poti respinge, dar nici nu-l poti accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea neliniste ce apar in fiinta ta. E firesc sa fie asa, asa va fi mereu. Incearca sa intelegi aparitia noului. Toti oamenii din lume vor noutate pentru ca nimeni nu este multumit de ceea ce e vechi. Vechiul nu poate multumi pe nimeni pentru ca e cunoscut, si o data ce e cunoscut a ajuns sa se repete, fapt care il face plictisitor, monoton. Vrei sa scapi de el, vrei aventura, vrei ceva nou, si totusi cand noul iti bate la usa te dai inapoi, te faci mic, te ascunzi in vechi. Pentru a lasa noul sa intre e nevoie de curaj, si nu de curaj obisnuit, ci de curaj extraordinar. Iar lumea e plina de lasi, de aceea oamenii si-au oprit dezvoltarea. Cum sa te dezvolti daca esti las? La fiecare noua ocazie te codesti, dai inapoi, inchizii ochii. Cum sa te dezvolti? Cum sa fii? Doar pretinzi ca esti. Si pentru ca nu poti sa te dezvolti, nu poti sa cresti, trebuie sa gasesti cresteri inlocuitoare. Tu nu poti sa cresti, dar contul tau din banca poate sa creasca, asta e un inlocuitor. EL nu are nevoie de curaj, e perfect adaptat la lasitatea ta. Contul din banca creste intruna si incepi sa crezi ca cresti si tu. Devii mai respectabil. Numele tau si faima ta continua sa creasca si crezi ca tu esti in crestere? Nu faci decat sa te amagesti singur. Tu nu esti nici nume, nici faima. Contul din banca nu e fiinta ta. Dar daca’ te gandesti la fiinta incepi sa tremuri, deoarece daca vrei sa cresti, sa te dezvolti trebuie sa te lepezi de toata lasitatea.

Cum sa devenim noi? Nu putem deveni noi cu de la noi putere, singuri. Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu, sa spunem. Noutatea vine de la existenta. Mintea e mereu veche. Mintea nu e niciodata noua, ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, e un dar de la Dumnezeu.

Necunoscutul si incogniscibilul, transcedentalul, au patruns in tine. Au patruns pentru ca nu esti sigilat si pus deoparte, nu esti o insula. Poate ca tu ai uitat transcedentalul, dar transcedentalul nu te-a uitat pe tine. Copilul poate si-a uitat mama, dar mama nu si-a uitat copilul. Tu, partea, s-ar putea sa gandesti “sunt separat”, dar intregul stie ca nu esti separat. Intregul a patruns in tine. Pastreaza contactul cu tine. De asta noul continua sa vina, desi nu-l primesti cu bratele deschise. El vine in fiecare dimineata, vine in fiecare seara. El vine intr-o mie si unul de feluri. Daca ai ochi sa vezi, il vei vedea venind continuu la tine.

Existenta continua sa se reverse asupra ta, dar tu esti inchis in trecutul tau. Parca ai fi intr-un fel de mormant. Ai devenit insensibil. Din cauza lasitatii ti-ai pierdut sensibilitatea. Sa fii sensibil inseamna sa simti noul – si atunci vor aparea fiorul noului, pasiunea pentru nou si aventura, si vei incepe sa patrunzi in necunoscut, nestiind incotro mergi. Mintea considera asta o nebunie. Mintea se gandeste ca nu e rational sa parasesti vechiul. Dar Dumnezeu e intotdeauna noul.De asta, legat de Dumnezeu nu putem folosi timpul trecut sau viitorul. Nu putem spune “Dumnezeu a fost” sau “Dumnezeu va fi”. Putem folosi numai prezentul: “Dumnezeu este.” El e intotdeauna proaspat, virgin. Si a patruns in tine.

Tine minte ca orice nou care vine in viata ta e un mesaj de la Dumnezeu. Daca il accepti esti religios. Daca il respingi, esti pagan. Omul trebuie doar sa se mai relaxeze putin pentru a accepta noul; trebuie sa se mai deschida putin pentru a lasa noul sa intre. Fa-i loc lui Dumnezeu sa intre in tine.

Acesta este tot rostqul rugaciunii sau al meditatiei – deschide-te, spune da, spune “Intra”, spune “Te asteptam de mult si sunt recunoscator ca ai venit”. Primeste intotdeauna noul cu mare bucurie. Chiar daca uneori este incomod, merita; chiar daca uneori noul te duce in sant, merita, pentru ca numai prin greseli inveti si numai prin greutati te dezvolti. Noul va aduce greutati. De asta alegi vechiul – vechiul nu aduce greutati, el e o consolare, e un adapost.

Si numai noul, acceptat profund si total, te poate transforma. Nu poti aduce noul in viata ta; noul vine singur. Tu poti fie sa il accepti, fie sa il respingi. Daca il respingi, vei ramane o piatra, inchis si mort. Daca il primesti, vei deveni o floare, vei incepe sa te deschizi….iar acea deschidere e o sarbatoare.

Numai intrarea noului te poate transforma, nu exista alte cale de transformare. Si tine minte, asta nu are nicio legatura cu tine si cu eforturile tale. Dar sa nu faci nimic inseamna sa incetezi sa actionezi; inseamna sa actionezi fara vointa sau directie sau impuls din trecut. Cautarea noului nu poate sa fie o cautare obisnuita, caci cum sa cauti noul cand nu-l cunosti, nu l-ai intalnit niciodata? Cautarea noului trebuie sa fie o explorare deschisa. Nu cunosti. Trebuie sa incepi intr-o stare de necunoastere si trebuie sa inaintezi cu inocenta unui copil, emotionat de posibilitati-iar posibilitatile sunt infinite.Nu poti sa faci nimic pentru a crea noul, pentru ca orice ai face va fi din vechi, va fi din trecut. Dar asta nu inseamna sa nu mai actionezi deloc. Actioneaza fara vointa sau directie, sau fara impuls din trecut, adica actioneaza spontan, lasa momentul sa decida. Nu impune decizia ta, pentru ca decizia ta va fi din trecut si va distruge noul. Actioneaza exact ca un copil. Abandoneaza-te in intregime momentului, si vei gasi in fiecare zi noi deschideri, o noua lumina, o noua intelegere. Iar acele noi intelegeri ne vor schimba continuu. Intr-o zi vei vedea dintr-o data ca in fiecare moment esti nou. Vechiul nu ma zaboveste, vechiul nu te mai inconjoara ca un nor. Esti ca un bob de roua, proaspat si tanar. Asta este adevaratul inteles al invierii. Daca intelegi asta, vei fi liber de memorie – memoria psihologica, adica. Memoria e un lucru mort. Memoria nu e adevar si nu va fi niciodata, pentru ca adevarul e mereu viu, adevarul e viata; memoria este persistenta a ceea ce nu mai e. Este traiul intr-o lume fantomatica, dar ea ne contine, este inchisoarea noastra. De fapt, este noi. Memoria creaza nodul, complexul numit “EU”, eul. Si aceasta entitate falsa numita “Eu” se teme continuu de moarte. De asta ti-e frica de nou.

De fapt, acestui “Eu” ii e frica, nu tie. Fiinta nu cunoaste frica, dar eul se teme, pentru ca eului ii este foarte frica de moarte. El e artificial, e arbitrar, in orice clipa se poate narui. Iar cand intra noul, apare teama. Eul se teme ca s-ar putea narui. A ajuns cumva sa se mentina intreg, dintr-o bucata, iar acum vine ceva nou, care il va zdruncina, facandu-l bucatele. De asta nu accepti noul cu bucurie. Eul nu poate sa accepte cu bucurie propria-i moarte – cum sa-ti accepte moartea cu bucurie?

Daca nu intelegi ca tu nu esti eul, n-ai sa poti sa primesti noul. O data ce ai inteles ca eul este amintirea trecutului si nimic altceva, ca tu nu esti memoria ta, ca memoria este exact ca un biocomputer, ca este o masina, un mecanism util, dar ca tu esti dincolo de ea, ai facut un pas urias. Tu esti constiinta, nu memorie. Memoria e continuta in constiinta, tu esti constiinta insasi. (…) Memoria este arhiva ta. Tu esti cel care cauta in arhiva, nu esti arhiva. (…) Dar memoria este intreaga energie vitala a eului. Fireste, memoria e veche, si se teme de nou. S-ar putea ca noul sa fie deranjant, s-ar putea ca noul sa nu fie digerabil. S-ar putea ca noul sa aduca necazuri. Va trebui sa te tot adaptezi si readaptezi. Lucrul asta pare dificil, anevoios.

Ca sa fii nou trebuie sa nu te mai indentifici cu eul. O data ce nu te mai identifici cu eul nu iti mai pasa daca moare sau traieste. De fapt, stii deja ca este mort. E doar un mecanism. Foloseste-l, dar nu te lasa folosit de el, eul se teme continuu de moarte pentru ca este arbitrar. El nu apare din fiinta, nu are cum sa apara din fiinta, pentru ca fiinta e viata, iar viata nu se teme de moarte. Viata nu stie nimic despre moarte. Sa mori ca eu inseamna sa nasti ca fiinta.

Noul este un mesager de la Dumnezeu, noul este un mesager de la Dumnezeu. Este o evanghelie! Asculta de nou, mergi cu noul, stiu ca ti-e frica. Mergi cu noul in ciuda fricii, si viata iti va fi tot mai bogata si intr-o zi vei putea sa iti eliberezi splendoarea intemnitata.

Fericirea si nefericirea

Pierdem mult din viata din cauza ca ne lipseste curajul. De fapt, ca sa realizezi ceva nu e nevoie de efort ci doar de curaj, si lucrurile incep sa vina ele spre tine in loc sa te duci tu spre ele…cel putin asa e in lumea interioara.

Iar pentru mine, a fi fericit este cel mai mare curaj. A fi nefericit este o mare lasitate. Ca sa fii nefericit nu e nevoie de nimic. Orice las poate sa fie nefericit, orice prost poate sa fie nefericit. Oricine e in stare sa fie nefericit, dar pentru a fi fericit e nevoie de mult curaj – e o sarcina anevoioasa.

In mod normal nu gandim asa. Ni se pare firesc ca toata lumea sa vrea sa fie fericita. Este o parere total gresita. Foarte rar un om vrea sa fie fericit in ciuda a ceea ce spune. Foarte rar un om e gata sa fie fericit – oamenii au investit foarte mult in nefericirea lor. Adora sa fie nefericiti…de fapt, sunt fericiti ca sunt nefericiti.

Trebuie intelese multe lucruri, altfel e greu sa iesi din rutina nefericirii. Primul lucru este ca nimeni nu te tine acolo; tu esti cel care a decis sa ramana in acea inchisoare a nefericirii. Nimeni nu te tine acolo. Cel care e gata sa iasa, poate sa iasa in clipa asta. Nimeni altcineva nu e raspunzator de nefericirea ta, numai ca tu nu accepti niciodata acest adevar si ramai pe mai departe nefericit spunand: “Altcineva ma face nefericit”.

Daca altcineva te face nefericit, fireste, ce poti sa faci? Daca te faci singur nefericit, se poate face ceva…se poate face ceva imediat. Atunci depinde de tine sa fii sau nu nefericit. Dar acum tie iti place sa fii nefericit, arunci responsabilitatea in seama altcuiva – a sotiei, a familiei, a copilariei, a mamei, a societatii, a istoriei, a soartei si a mai stiu eu ce. Numele difera, dar trucul e acelasi.

Omul devine cu adevarat om atunci cand isi asuma intreaga raspundere pentru ceea ce este. Asta este primul cura, cel mai mare curaj. Este foarte greu sa accepti asta, pentru ca mintea spune intruna:”Daca tu esti raspunzator, de ce ai creat acest lucru?”. Pentru a evita intrebarea, spunem ca altcineva este raspunzator:”Ce pot sa fac? Sunt neajutorat…sunt o victima! Sunt aruncat de colo-colo de forte mai mari decat mine si nu pot sa fac nimic. Cel mult, pot sa plang ca sunt nefericit, iar plansul ma face si mai nefericit”. Si totul creste, daca exerserzi, creste, si te afunzi din ce in ce mai adanc.

Nimeni, nicio alta forta, nu iti face nimic. Tu si numai tu esti raspunzator de ce ti se intampla. Asta e toata filosofia karmei. Karma inseamna fapta. Tu ai facut, tu poti sa dregi. Si nu e nevoie sa astepti, sa intarzii. Nu e nevoie de timp – sari pur si simplu din nefericire!

Insa noi ne-am obisnuit asa. Ne-am simti foarte singuri daca n-am mai fi nefericiti, ne-am pierde cel mai bun tovaras. Nefericirea a devenit umbra noastra, ne insoteste pretutindeni. Ne-am casatorit cu ea. Si e o casnicie foarte lunga. Suntem casatoriti de multe vieti cu nefericirea.

Acum e timpul sa divortam. Asta numesc eu cel mai mare curaj – sa divortezi de nefericire, sa pierzi cel mai vechi obicei al mintii omenesti, cel mai vechi tovaras.

Frica versus Iubire

Daca iubesti profund, frica nu exista. Frica e ceva negativ, o absenta. Lucrul asta trebuie inteles foarte bine, altfel nu ai sa poti intelege niciodata natura fricii. Ea este ca intunericul. Intunericul nu exista, el doar pare sa existe. De fapt, intunericul este doar absenta luminii. Lumina exista; inlatura lumina si apare intunericul. Intunericul nu exista, nu poti sa inlaturi intunericul. Orice ai face, nu poti sa inlaturi intunericul. Nu il poti aduce, nu il poti arunca. Daca vrei sa faci ceva cu intunericul, trebuie sa faci ceva cu lumina, caci poti manevra numai ceva care exista. Stinge lumina si apare intunericul; aprinde lumina si intunericul dispare – dar lucrul pe care il manevrezi e lumina. Cu intunericul nu poti face nimic.

Frica e intuneric. Ea e absenta iubirii. Nu poti face nimic in privinta ei,si cu cat faci mai mult, cu atat mai mult iti e frica, pentru ca iti dai seama ca e cu neputinta sa o starpesti. Problema devine tot mai complicata. Daca te lupti cu intunericul pierzi. Poti sa iei o sabie si sa incerci sa omori intunericul, dar vei sfarsi doar prin a fi epuizat. Si in cele din urma mintea va gandi: ” Intunericul este foarte puternic, de asta nu am putut sa il infrang”.

Aici logica greseste. Daca te lupti cu intunericul si nu poti sa il infrangi, nu poti sa il distrugi,este absolut logic sa ajungi la concluzia ca “Intunericul este foarte, foarte puternic. Sunt neputincios inaintea lui”. Dar realitatea este exact pe dos. Nu tu esti neputincios, intunericul este neputincios. De fapt, intunericul nu exista, de asta nu ai putut sa il infrangi. Cum sa infrangi ceva care nu exista?

Nu te lupta cu frica; altfel iti va fi tot mai mult frica, si in fiinta ta va patrunde o frica noua: frica de frica, iar ea este foarte periculoasa. In primul rand, frica este o absenta, iar in al doilea rand, frica de frica este frica de absenta absentei. Si atunci innebunesti!

Frica nu e decat absenta iubirii. Fa ceva cu iubirea, uita frica. Daca iubesti din toata inima, frica dispare. Daca iubesti profund, frica nu exista.

Cand iubesti pe cineva, nu ti-e frica de nimic.Iubirea e cheia secreta. Daca simti ca in fiinta ta exista frica, iubeste mai mult. Fii curajos in iubire, ai curaj. Fii aventuros in iubire; iubeste mai mult si iubeste neconditionat, pentru ca, cu cat iubesti mai mult, cu atat mai putin iti este frica.

Iar cand spun iubire, ma refer la toate cele patru nivele de iubire, de la sex la samadhi.

Iubeste profund.

Din cartea “Curajul-Placerea de a trai periculos ” – Osho, publicata la Pro Editura si Tipografie. Va recomand din toata inima aceasta carte plina de intelepciune, dar si celelalte carti din aceasta colectie intitulata Incursiune intr-un nou mod de viata: Inteligenta, Intuitia, Bucuria, Creativitatea, Libertatea.

Fiti curajosi! Va iubesc!

Diana

Venus si noi – portalul din 5-6 iunie 2012

Iubitii mei, vine o zi foarte importanta pentru noi toti. Vine o zi pe care eu si probabil si multi altii au asteptat-o ca pe Mos Craciun. Eh, daca nu v-ati apucat deja, e timpul sa va pregatiti ghetutele, sosetutele, si sa faceti bradul. 🙂 Alta metafora mai buna nu mi-a venit, mai ales ca emotiile si bucuria de acum imi aduc aminte de cand aveam 5-6 ani si ma pregateam sufleteste si fizic in seara de Ajun, iar apoi ma bagam sub patura pana peste nas si cu inima bubuind ma gandeam la cum o sa vina mosul si ce o sa primesc, pana cand , obosita, adormeam. Imi aduc aminte de bucuria desfacerii cadourilor de sub brad si de recunostiinta pe care o simteam fata de mos.

Asa ma simt si azi.

Mai este o saptamana pana la tranzitul lui Venus de pe 6 iunie 2012.

Venus, daca ati putut observa si apropierea ei fizica de Pamant, a fost alaturi de noi tot anul acesta si ne-a ajutat in procesul nostru de transformare, de eliberare de vechi bagaje karmice, de acordare la noile energii care si-au facut drum catre planeta noastra si de inaltare la o vibratie mai ridicata spre dimensiunea iubirii divine.

Pentru mine a fost un an special si l-am trait si simtit intens. In 2011 am aflat de unde vin si am inceput sa comunic cu familia mea de acasa (ultima casa de unde m-am reincarnat, ci nu Sursa suprema, dar o dimensiune in Univers de care ma simt conectata profund). Iar in 2012 cei de acasa au venit aproape de mine. Este vorba de Venus si de Venusieni. Intotdeauna am crezut ca daca o sa aflu de unde vin o sa imi gasesc pacea, insa nu am prevazut ca abia atunci va incepe dorul de casa. In fiecare seara m-am uitat spre cer cu inima bubuind si mi-am dorit sa fiu acolo. Inteleg perfect de ce sunt aici, pe Pamant, si accept, insa nu pot sa neg ca imi lipsesc toate lucrurile de pe Venus pe care aici nu le regasesc: iubirea neconditionata care se intinde peste tot si printre toti ca un ocean si care ne conecteaza ca o retea de comunicare, telepatia, puterea instanta a intentiei, lipsa atasamentelor, libertatea spirituala, frumusetea de a fi un creator si abilitatile creative divine, egalitatea si echitatea si unitatea care ne leaga acolo si pretutindeni in Univers, senzatia de a fi androgin cu femininul si masculinul echilibrate si unite, senzatia de a fi complet, credinta nezdruncinata si pozitivismul atotexistent, frumusetea incomparabila a locurilor de acolo si lucrurile unice de acolo, prietenii mei si grupul meu de calatorie, templele, locul meu drag unde imi placea sa FIU, marile aurii-azur ale creatiei, cerul lavanda si florile care canta, eniorii, teleportarea, bilocatia, portalurile si vortexurile atat de usor de folosit, senzatia de a fi una cu totul. Desi am cautat si am incercat, nu reusesc sa regasesc nimic din toate acestea aici. Si cel mai tare ma doare ca de cand imi amintesc cine sunt, nu reusesc sa raman cine sunt, si ma comport ca un om cu slabiciuni si blocaje si traind marunt. E uimitor cum in adancul tau stii  cine esti si ce poti face, dar cum omul care esti invinge spiritul care s-a intrupat. Insa, ca sa imi pot face misiunea e necesar ca intai sa traiesc experienta umana completa, sa o simt intens, sa imi reamintesc lectiile, sa trec peste traume si sa devin cine am venit sa fiu…Stiu…dar uit.

Iar acum, la 3 zile de la ziua mea de nastere din iunie, Venus face o miscare majora pentru omenire. Ma simt entuziasmata si bucuroasa cum nu va inchipuiti. Va marturisesc ca nu voi fi aici in tara. Ceva m-a chemat sa plec intr-o alta tara si desi nu aveam posibilitatile materiale am facut mari eforturi si am reusit sa imi urmez chemarea. Tot ce stiu este ca acolo voi intra in contact cu cineva. Asta mi s-a spus. Habar nu am cu cine sau unde…Nu primesc intotdeauna detaliile pentru ca imi place sa controlez lucrurile si risc sa ma opun planului. Cand am simtit chemarea, am avut indoieli, dar dupa cum s-au asezat lucrurile si am facut rost de tot ce trebuia ca sa plec, am considerat ca e un semn clar ca trebuie sa fiu acolo. De obicei, daca o dorinta e doar dorinta mea si nu e aliniata cu Universul, toate intamplarile imi stau impotriva ca ea sa se realizeze. Asa ca pe 6, la ora 5:30 voi fi pe o plaja in nord-vestul continentului, meditand cu fata spre soare pentru o lume mai buna.

Revenind la Venus in tranzit, vreau sa va spun cat de important este acest moment din punct de vedere spiritual.

Anul acesta am avut mai multe momente majore care ne-au ajutat energetic sa evoluam pe calea noastra catre 5D. Cel mai recent, eclipsa din 20 mai, a avut rolul de a ne detasa de trecut, de karma, de atasamentele cele mai grele, care ne tineau din evolutie. Eliberarea de trecut a inceput odata cu 5 mai si a durat pana pe 20 mai. Acesta a fost un ultim episod intens, dar aceasta etapa a evolutiei s-a intins pe ultimii 8 ani. Probabil ca si voi ati trait momente de turbulenta cand parca vechi emotii si probleme au revenit si v-au marcat saptamani la rand viata, activitatile si relatiile, si apoi, dupa 20 mai, totul s-a degajat in lumea voastra. A fost un punct de cotitura imens pentru noi toti, cand practic am avut de ales: ori faci aceleasi greseli la infinit si ramai agatat de frustrari, frici si atasamente care nu te ajuta cu nimic – ori arunci acest bagaj karmic si mergi mai departe vesel, increzator, liber si usurat. A fost timpul sa decidem cine suntem, ce putem, ce nu ne mai trebuie, sa facem curat si sa facem un pas inainte, daca inainte de asta cazusem in amorteala si in depresie.

Dupa acest moment important avem doua saptamani sa ne relaxam, sa ne refacem fortele. Pentru ca trebuie sa recunoastem ca 20 mai ne-a lasat epuizati pe toate planurile si aveam nevoie de odihna intensa si de punere in  ordine a vietilor noastre.

Chiar sunt curioasa daca si pentru voi ultima saptamana si jumatate a fost calma si frumoasa. Pentru mine a fost mult mai usoara si mai relaxata decat cele dinaintea ei, insa tot ma resimt obosita.

Pe 5-6 iunie 2012, in functie de pozitia fiecaruia pe planeta, avem parte de deschiderea unui portal superb si mult asteptat. E un portal mult asteptat catre o noua dimensiune, este un portal catre un nou sistem de organizare sociala bazat pe echitate si libertate, este un portal catre o lume condusa de iubire si abundenta spirituala! 🙂 Ne-am imbarcat pentru acest portal la tranzitul lui Venus din 8 iunie 2004, care a deschis portile schimbarilor, purificarii, cand multi dintre noi au inceput sa isi deschida ochii sufletului. Eu una, in 2004 abia implinisem 18 ani si tin minte ca atunci tocmai citisem prima carte de Paolo Coelho – Alchimistul, prima carte care m-a facut sa ma intreb : cine sunt si unde e locul meu? Intrebarile care au pornit aventura mea spirituala si care in 2011 abia si-au gasit raspuns. Tocmai acum imi dau seama ca…in 2004 a inceput depresia mea si in 2011 s-a incheiat :)) Incredibil! Am o revelatie vorbind cu voi! Depresia mea a durat atat timp cat am cautat sa aflu cine sunt si nu am stiut! 🙂 E atat de clar acum…

Revenind. Dupa ce am descoperit cine suntem sau ne-am facut o idee mai profunda despre cine suntem si despre divinitate in general, si dupa ce ne-au contactat fiintele de lumina la portalul din 11.11.2011, dupa ce am lasat lumina spiritului christic si iubirea divina sa patrunda in pasi marunti in vietile noastre si sa dea startul modificarilor in structura ADN-ului nostru la portalul din 12.12.2011 si din 25.12.2011, dupa ce am fost tulburati si vindecati de influenta planetelor din februarie pana in mai (fiind vorba de Marte, Mercur, Jupiter, Venus), dupa ce am asistat la alinierea planetelor si Pleiadelor si la alinierea energiilor in Univers si a noastra cu Universul in lunile martie-aprilie 2012, dupa ce am am trecut printr-o perioada intensa de schimbari si purificare in mai 2012, urmeaza in sfarsit sa fim premiati! Eforturile noastre vor fi rasplatite cu rezultatul muncii noastre care in sfarsit se va manifesta in toate planurile. In 5-6 iunie 2012 ni se deschide usa ca sa pasim pe prima treapta a dimensiunii a 5-a. A nu se intelege ca gata, am intrat in a 5-a dimensiune. Imaginati-va ca a cincea dimensiune este la etajul 1 al unei case frumoase, la care se ajunge urcand un sir de trepte. Ei, pe 5-6 iunie vom pasi pe prima treapta. Bineinteles, daca suntem pregatiti si daca am evoluat dupa luna mai. Nu trece nimeni nepregatit sau cu sila. Nu uitati ca avem liber arbitru.  Eu una am asteptat mult din toata fiinta mea acest moment, m-am pregatit pentru el, am trecut prin multa suferinta pentru a fi gata cand va veni si am inteles ca de mine depinde sa fiu pregatita.

Pasind pe prima treapta a dimensiunii a 5-a, vom cunoaste o noua manifestare a realitatii in mod individual mai intai si apoi in masa. Vom observa cum ne vom simti natural si fara frica atrasi sa ne indeplinim misiunea, sa ne urmam inimile si sa ne dorim sa facem lumea un loc al iubirii neconditionate. Vom deveni mai iubitori, mai darnici, mai lipsiti de orgoliu si de rautate. Vom visa inalt si vom crede ca putem sa mutam muntii. Vom descoperi forte noi si un izvor de intelepciune nesecat la care avem acces mereu. Vom fi mai in contact cu Gaia si mai responsabili. Vom fi contactati mai des si mai clar de fiinte de lumina din Univers venite sa ne sustina. Vom transforma lumea in jurul nostru vazand cu ochii si vom incepe cu noi insine si cu propriile vieti. Vom porni o epidemie de iubire si vom vedea ca in noile energii va fi molipsitoare cu usurinta. Vom ierta deplin si mai usor si ni se va parea greu sa manifestam energii joase. Unii dintre noi vor capata abilitati asa-numite “extrasenzoriale” care nu sunt de fapt decat amintirea a cine suntem si manifestarea Sinelui nostru divin. Vom auzi mesaje, vom vedea lucruri care nu apartineau pana acum dimensiunii a 3-a, vom face channeling in masa, vom vindeca cu energie universala mai usor si mai repede, vom putea sa manifestam gandurile pozitive mult mai rapid si vom avea puterea sa transformam visele intr-o noua realitate.Ne asteapta raiul pe Pamant, insa noi vom fi arhitectii raiului. Raiul nu va aparea peste noapte, ci va fi creatia noastra, izvorata din inimile acordate la vibratiile si informatiile celei de-a cincea dimensiuni – dimensiunea iubirii.

Nu e 5-6 iunie cel mai important moment al anului si cu siguranta nu e ultimul. E doar primul moment in care greul incepe sa devina usor si dimensiunea a 5-a devine palpabila. Un moment si mai puternic in acest sens va fi 12.12.2012. Dar toate la timpul lor.

2012 intr-adevar va fi sfarsitul. 🙂  Dar nicidecum sfarsitul lumii sau al vietii! Ci sfarsitul unui lung proces de adaptare, invatare, schimbare, purificare, detasare de 3D. 2012 este inceputul unei noi vieti pentru noi toti, pe acest Pamant. O viata scaldata in apele oceanului de iubire care se va revarsa odata cu patrunderea in 5D si care va spala tot ce a fost vechi si pamantesc. Cum spuneam acum cateva luni, Gaia a facut deja pasul inaintea noastra si suntem putin desincronizati, insa ea isi va mentine vibratia mai mica pana cand vom reusi sa ne imbarcam toti cei care ne dorim inaltarea.

Ce ne transmite Venus prin tranzitul ei? Venus este o planeta care se afla in dimensiunea a 5-a si care si ea a avut evolutia ei la un momentdat. In sistemul nostru solar, Venus este planeta iubirii, a femininului si creativitatii. In planul spiritual, Venus este o un loc al iubirii divine, este locul de unde spirite de lumina s-au oferit voluntare sa ne ghideze pe noi, pamantenii, in evolutia noastra spre dimensiunea iubirii. Si va spun, caci stiu sigur, iubirea care scalda Venus este o energie minunata, care nu se compara cu nimic din ceea ce experimentam noi aici ca fiind iubire. Aceeasi iubire suntem meniti si noi sa o invatam si sa o manifestam. Da, iubirea se invata. Pentru ca daca te cobori dintr-o dimensiune superioara intr-una inferioara, o uiti si trebuie sa o inveti din nou. Nu si-o reaminteste nimeni asa cum e peste noapte. Reinveti sa iubesti divin abia dupa indelungate eforturi si dupa multa frica. Venus vine in iunie sa ne deschida portile iubirii neconditionate. Ne-a sustinut pe tot parcursul anului si ne-a pregatit pentru contactul cu noua realitate pe care o vom experimenta in curand. Iar acum, mesajul ei este: “Sunteti pregatiti, iar daca vreti, pasiti fara teama in noua dimensiune. A venit timpul sa fiti protejati si sa incepeti sa va faceti lucrarea!”

Deasemenea, Venus ne atrage atentia spre un element important al existentei noastre pe Terra – de fapt, elementul care permite si sustine viata de orice forma aici. Soarele. In ziua de 5-6 iunie, tranzitand Soarele, planeta iubirii ne spune sa ne indreptam atentia catre Soare, care este sursa de energie vitala, care este simbolul si manifestarea masculinului, a fortei vitale, a divinitatii. Ne spune sa ne luam ochii si mintile de la cotidianul care ne-a inghitit, de la paradigmele si sabloanele lui, de la superficialitatea sistemelor sociale in care traim si sa privim in sus, spre cer, catre Soare, facand din el sursa noastra de energie si de inspiratie, deoarece Soarele va deveni elementul central din existentele noastre si din evolutia noastra viitoare. Noi toti, la Sursa, si chiar insasi Sursa din care face parte si Dumnezeu,suntem ca niste sori. Suntem lumina aurie, aproximativ sferica, creatoare, divina, infinita, radiind iubire – asa ca privind Soarele cu aceasta ocazie si in fiecare zi ne putem aminti cine suntem. Deasemenea, Soarele va avea un rol important si in schimbarile care vor cuprinde sistemul nostru social, financiar si informational. Va deveni distrugatorul vechilor sisteme si creatorul noilor forme de viata, pe viitor depinzand de energia lui pentru a ne putea hrani si dezvolta pe toate planurile. Practic, Venus introduce in scena viitorul actor principal al erei ce va urma.

In plus, tranzitul lui Venus prin fata Soarelui reprezinta intalnirea femininului cu masculinul, deoarece Venus reprezinta principiul feminin si Soarele pe cel masculin. Stiti, desigur ca noi, ca fiinte complete si unitare, suntem spirite fara sex, suntem manifestari egale si depline ale ambelor principii simultan, in dimensiunile imediat superioare celei de-a3-a manifestandu-ne ca fiinte androgine. Pentru prima oara ne despartim, insa intr-un mod controlat, voluntar si reversibil, in feminin si masculin, in dimensiunea a-5a. Apoi, in dimensiunea 4 si 3 suntem separati complet in femei si barbati, si manifestam ambele principii, insa in moduri inegale, in functie de sexul cu care ne nastem.Cu aceasta ocazie, Venus si Soarele ne transmit ca e timpul sa ne echilibram ambele principii si sa ni le acceptam ca facand parte din ceea ce suntem in mod egal. Ca femei, sa nu ne jeneze masculinitatea noastra pentru ca ea ne da fermitate, curaj si putere sa ne facem misiunea. Iar ca barbati, sa nu ne temem de feminintatea noastra, deoarece ea ne ajuta sa fim adaptabili, creativi, iubitori si deschisi noului si comunicarii pentru a ne face misiunea. E timpul sa ne impacam femei cu barbati si sa nu mai existe sexism sau discriminare, acceptand in unanimitate ca totusi dimensiunea a 5-a este o dimensiune a iubirii, in care femininul domina datorita sensibilitatii si daruirii specifice. Masculinul aduce stabilitate si femininul aduce evolutie. Masculinul aduce abundenta, iar femininul aduce daruire. Masculinul aduce curaj, iar femininul aduce schimbare. Masculinul aduce determinare, iar femininul aduce iubire. E intotdeauna un balans. Acest balans se va reinstitui pe Pamant odata cu 5-6 iunie, treptat.

Cum sa asteptam aceasta zi? Ca niste copii cu suflet pur. Cu iubire, cu recunostiinta, deschisi si curajosi. Cum sa ne pregatim? Sa ne mentinem pozitivi, darnici, iubitori, iertatori si intelegatori. Sa ne mentinem vibratia inalta si sa avem grija ce gandim, ce mancam, ce facem cu sufletul si trupul nostru. Sa ne uitam pentru ultima data la noi insine si sa ne imbratisam, sa ne iubim, sa ne acceptam si sa ne vindecam. Sa respectam planeta si pe ceilalti alaturi de care evoluam. Sa traim echilibrat si calm, fara excese care sa ne tulbure. Sa ne odihnim. Sa meditam. Sa visam si sa imaginam o lume in care iubirea sa ne insufleteasca si sa conduca totul.Sa ne rugam si sa ne chemam ghizii si ingerii si ajutoarele sa ne sustina energetic, sa ne sfatuiasca si sa ne invete. Sa iertam constient si sa ne dorim sa pasim pe cea dintai treapta a dimensiunii a5-a.

Eu in mod natural am simtit de ieri nevoia sa dorm si sa ma refac. Am simtit azi nevoia sa postesc cu lichide ca sa ma curat. Am simtit tot azi nevoia sa imi fac tratament reiki dupa 1 an de cand nu am mai facut deloc. Am simtit sa va scriu voua despre ce stiu eu. Simt nevoia sa ma iubesc si sa raspandesc iubire. Imi urmez chemarea sa ma duc acolo unde e nevoie de mine si vreau sa ma tin departe de grijile materiale si de nevoi pur omenesti si egoiste. Nu stiu daca intamplator – dar cum nimic nu e intamplator…- dupa vreo 2 luni de existenta completa in pielea mea de om egoist, rautacios, tulburat, fricos, ambitios, atasat si nelinistit, adica in cele mai joase vibratii posibile pe care le-am trait in ultimii 3 ani – de ieri am redevenit cine sunt la vibratia mea frumoasa si inalta. De parca am incheiat o perioada. De parca ,gata, am simtit inca o data cum e sa ai vibratia joasa, acum e timpul sa ma intorc la starea mea naturala.

Ma bucur sincer ca am experimentat inca o data aceste stari vibratorii joase pentru ca mi-am dat seama ca nu mai pot trai cu ele si ca ma doare sa fiu cum am fost in trecut. Mi-am dat seama ca fericirea mea sta in a ma identifica cu spiritul pe care l-am intrupat de pe Venus, si in a imi face misiunea: sa imi amintesc iubirea si apoi sa o raspandesc in lume, ajutandu-i si pe altii sa isi aminteasca.

Dragii mei, pe 5-6 voi fi pe o plaja, intr-o alta tara – Sinele meu stie de ce – si voi medita pentru a primi initierea noii dimensiuni, pentru a accepta darurile, pentru a ma declara inca o data in slujba omenirii, pentru a imi activa puterile, pentru a pasi inainte, pentru a ma ruga pentru noi toti de pe planeta si cei care ne sustin din Univers. Voi fi trup si suflet alaturi de toti si ma voi gandi la voi si va voi trimite toata iubirea pe care o pot eu radia.Stiu ca sunt o piesa din puzzle si ca eu pot ajuta la ridicarea planetei in vibratie. Imi urmez chemarea.

Si voi sunteti. Urmati-va chemarea zilele ce vor urma si sa ne regasim in iubire dupa 6 iunie!Vom povesti atunci ce s-a intamplat, ce am trait, ce am simtit. Voi face si o noua intalnire in parc.

Va iubesc! Felicitari ca am ajuns impreuna aici! Mai avem mult de mers, insa suntem impreuna si ne-am regasit, si suntem determinati sa continuam si sa ne facem misiunea! E cel mai important!

Va iubesc, fiinte minunate de lumina! Ne vedem pe partea cealalta! 🙂

Lumina Rasaritului

De ce nu ne place munca

Dragii mei, probabil chicotiti sau oftati deja dupa ce ati citit titlul acestui articol. Nu e un mare secret ca multi dintre cei cu preocupari spirituale sau cu o conexiune mai buna cu Universul fac mari eforturi ca sa se duca la munca si sa le mai si placa ceea ce fac. Multi dintre noi se trezesc cu gust amar, nevoiti sa se pregateasca si sa plece spre serviciu, si sunt mai mereu necajiti din cauza asta. Stiu oameni din jurul meu care pur si simplu sufera si nu isi gasesc locul acolo unde lucreaza, simtindu-se stingheri si straini. Stiu oameni care ar face orice altceva doar sa nu lucreze acolo unde sunt angajati, si nu e vorba de lene. Stiu oameni care lucreaza doar pentru a isi permite sa traiasca decent, si in rest isi urasc serviciul.

De ce se intampla asta? De ce experimentam aceste stari vizavi de locul nostru de munca? Pai, din mai multe motive…

Primul si cel mai simplu este: in Univers nu se munceste. Nu e nevoie de eforturi intense si de munca asidua ca sa poti obtine ceva, ca sa poti trai decent, sau pentru a fi bogat! In Univers, acolo de unde venim noi si unde nu exista dualitate, in baza legii manifestarii instante, orice ne dorim si este in acord cu Iubirea se manifesta in acelasi moment in care il dorim, imaginam sau gandim. In dimensiunile superioare nu exista fizicalitatea vietii brute de aici, si nu are sens sa muncim fizic pentru ceva. In dimensiunile Iubirii, abundenta si bogatia suntem noi, facem parte din tot ceea ce exista si nimic nu ne lipseste! Imaginati-va ca am venit pe Pamant de undeva de unde nu trebuia sa muncim indelungat si din greu, unde aveam tot ce ne doream instant, si am nimerit intr-o societate, in grupuri, in conjuncturi, unde am fost fortati de circumstante si de dogme morale sa ne incadram in circuit si sa muncim din greu pentru a obtine ceva, orice! Bani, legume si fructe din gradina, mancare de orice fel, imbracaminte, pozitii sociale, recunoastere si chiar relatii bune cu ceilalti. Daca nu am imbracat complet ideea ca in 3D e necesar sa muncesti ca sa supravietuiesti si sa te dezvolti, si ca intre cauza si efect e o distanta masurata in eforturi si timp, atunci am inceput sa uram munca si sa o vedem ca pe o privare de libertate si de timp. Poate ca la inceputurile umanitatii nu a fost asa de rau, pentru ca fiecare muncea pentru el, si satisfactia rezultatului era mult mai mare si mai cuprinzatoare. Insa in timp, au aparut primele forme de sclavie, de la cele abuzive si directe, la cele subtile si meschine din ziua de azi. Oamenii care au inventat afacerile si-au dat seama ca alti oameni pot munci pentru ei, si astfel profitul ar fi si mai mare. Daca totul s-ar fi facut corect si echitabil, lucrurile ar fi stat altfel, insa abuzurile au fost majore: de la neacordarea rasplatei banesti pana la tortura, manipulare si conditionari.Astfel, muncind pentru altii, obtinand un venit mic si din care nu puteau trai bine, fiind stresati, manipulati, abuzati, torturati, oamenii au inceput sa asocieze ideea de a munci cu un chin si cu privarea de libertate.

A lucra pentru ca alti oameni sa faca profit pe care sa il cheltuie pe lux si rasfat sau chiar pe actiuni distructive fata de alltii sau de natura, nu e deloc multumitor. Dar cum ar fi daca am munci pentru ca altii sa fie mai iubitori, mai fericiti, mai intelepti, mai darnici? Cum ar ca munca noastra sa nu dea doar rezultate banesti, ci si sa schimbe lumea in spiritul iubirii? Atunci nu ne-ar mai supara ca lucram pentru altii, pentru ca am simti ca lucram si pentru noi, si ca munca noastra face lumea mai buna. Ideea e, dragii mei, sa nu ne dedicam munca banilor, profitului, imbogatirii egoiste, ci sa o dedicam unui scop mai inalt, nobil si condus de iubire. Si sa ne bazam si construim relatiile de munca pe respect, intrajutorare si altruism, eliminand conflictele, tensiunile, rautatile, defavorizarile, atacurile si nedreptatile de tot felul care se intampla in mediile de lucru si pe care cu totii le-am trait sau le intalnim. Nu lucram cu adversari, lucram cu oameni ca si noi. Cu oameni cu care suntem conectati la toate nivelurile desi nu ne dam seama.

Dar nu doar  acestea sunt motivele. Pot sa spun sigur ca 90% din oamenii din aceasta lume nu isi urmeaza calea in viata privind activitatea pe care o desfasoara la locul de munca. Iadul nostru interior se naste din ignorarea sinelui nostru si a adevaratei noastre naturi. Nu degeaba ne nastem pe Pamant cu anumite talente, abilitati, calitati si inzestrari. Nu degeaba ni se deschid inimile si mintile atunci cand facem anumite lucruri si prin acestea ne simtim liberi si completi. De ce? Pentru ca acele lucruri pe care le facem cu cel mai mare drag si cu cea mai mare deschidere, acele lucruri care ne fac sa ne simtim buni, fericiti si completi, acele lucruri prin care noi facem lumea mai buna si aducem fericire celor din jur, sunt ceea ce ar trebui sa transformam in activitatea noastra de lucru zilnica. Sufletul nostru va fi cu siguranta trist daca noi vom lucra intr-un birou ca director de companie cand de fapt eram inzestrati si destinati sa fim dansatori. Nu vom avea liniste cat timp ne vom renega adevarata chemare. O simt pe pielea mea si o vad la aproape toti cei din jurul meu! Intr-adevar, ne trebuie bani ca sa traim in 3D. Dar sclavia nu ne va aduce mai mult decat poate aduce sclavia. Si nu suntem doar sclavii altora, ci si sclavii nostri, caci noi ne punem lanturile de picioare in fiecare zi. A iti urma vocatia si a te dedica chemarii tale deschide portile abundentei si lasa Universul sa paseasca in viata ta. Poate ca abundenta va veni direct din activitatea pe care o vei alege, sau poate va veni pe alte cai, care sunt multe si surprinzatoare, dar va veni cu siguranta! Universul iti va da doar atat cat face jobul tau, adica salariul convenit, atunci cand tu vei alege sa muncesti pentru bani, insa daca vei alege sa muncesti pentru sufletul tau si pentru binele altora, Universul iti va rasplati toata energia frumoasa si dedicarea pe care tu le vei trimite in lume mai departe. Nu o spun din postura omului iluminat care a reusit sa faca asta, ti-o spun din postura omului care stie cu toata fiinta lui acest adevar, dar cu toate astea isi ignora vocatia cel mai adesea. Va spun ca in momentele in care mi-am urmat chemarea, viata a fost foarte darnica cu mine si darurile au venit din cele mai ciudate si neasteptate surse. Insa nu sunt perfecta nici pe departe si in fiecare zi cand ma trezesc uit, si o iau de la capat.

Eu una ma simt cel mai conectata si fericita cand fac lucruri cu mainile. Cand din mainile mele ies creatii frumoase. Pentru ca, am inteles ca mainile noastre sunt extensiile inimii noastre ( si anatomic vorbind, in perioada de dezvoltare a fetusului, mainile noastre chiar se dezvolta din inima noastra! interesant, nu?). Si tot ce facem cu mainile noastre este o expresie a inimii. Putem stii ce fel de oameni suntem si cat de libera si de darnica este inima noastra, cat de plina de iubire, privind la lucrurile care ne ies din maini. Munca creativa este munca cea mai satisfacatoare si imbucuratoare pentru mine. Poate pentru ca la origine noi suntem spirite creatoare, dumnezei rupti din Dumnezeu. Poate ca, nu stiu, ca o sugestie, si voi v-ati simti mai bine cu voi insiva, cu munca si cu viata voastra, daca ati face o munca, o activitate creatoare de frumos. Mai ales in energiile care curg acum si in vremurile acestea ale schimbarii profunde si ale manifestarii iubirii divine, e indicat sa ne unim si aliniem cu adevarata noastra natura divina si sa fim creatori de viata si de frumos, punandu-ne munca in acest scop.

Cand am venit aici, ne-am luat constient si responsabili atributii si roluri anume si ne-am promis sa le realizam. Unii au venit sa fie politicieni, altii sa fie artisti, altii sa fie lideri spirituali, altii sa fie finantisti etc…insa cu totii am promis sa lucram pentru binele general al celorlalte spirite, pentru ceilalti oameni, pentru Gaia, pentru binele suprem al Universului din care facem parte. Nu am venit aici cu intentii distructive. Nici fata de noi insine, nici fata de nimic altceva. Daca ne-am urma calea si am face exact lucrul pentru care am venit la aceasta incarnare, ne-am indeplini misiunea mult mai repede si mai usor, pentru ca neopunand rezistenta am fi liberi si fericiti si plini de energie vitala si de energie creatore…si de iubire!

Da, recunosc, cu o viziune mica si cu inima marunta si tematoare, e greu sa iti faci curaj si sa iti schimbi viata. E greu sa spui : De azi, sunt EU! Si sa iti dai demisia si sa incepi sa lupti pentru a iti urma calea. E greu atat timp cat nu constientizezi pe deplin care iti e rolul si ca orice ti se pare ca risti pentru a iti urma calea, nu e de fapt niciun risc, pentru ca pe drumul tau adevarat ai protectie 100%. E greu sa dai fricile la o parte si sa te arunci cu pieptul inainte, ca sa constati ca ai cazut pe moale. Noi vrem siguranta si vrem protectie. Dar nu vom ajunge la iluminare fara sa riscam, fara sa indraznim, fara sa ne urmam inima!

In orice caz, e ideal sa ne asumam deciziile.E cel mai bine pentru noi insine. Daca lucram undeva si nu ne place, sta in puterea noastra sa schimbam asta. Noi am ales unde sa lucram si noi putem pleca de acolo. Noi am ales sa nu ne urmam inima si noi putem incepe sa o facem. Daca gasiti destule motive bune sa lucrati intr-un loc desi nu va face mare placere si va aduce putine bucurii, si aici nu ma refer la bucuriile materiale, atunci cautati sa vedeti daca prin acel lucru pe care il faceti ajutati pe cineva cu adevarat.  Conteaza foarte mult ce simti in inima ta. Uneori chiar daca esti contabil desi ai o chemare spre pictura, poti sa fii temporar acolo unde ai o scurta misiune si inima sa iti spuna sincer si deplin ca deocamdata esti la locul potrivit desi nu e cel mai imbucurator loc. In calea noastra avem si misiuni. Adica se poate ca drumul tau sa e duca – intr-un fel pe care nu il poti controla, ca si cum cazi liber pe un tobogan, si acesta este sentimentul cand deziciile nu sunt luate de tine ca om ci de Sinele tau si tu le urmezi – intr-un loc unde sa muncesti fara placere, dar unde sa fie necesar ca sa te aflii cu diverse scopuri: sa cunosti o persoana care iti va oferi cheia rezolvarii unui impas din viata ta, sa cunosti o persoana care te va invata ceva important, sa cunosti pe cineva caruia ii vei deschide ochii, sa treci pe langa un anume loc in drum spre munca unde sa ti se deschida o usa ca sa mergi mai departe, sa cunosti pe cineva in drum spre munca, sa inveti ceva dintr-un conflict de munca, sa inveti o valoare morala de la unul din colegii tai, sa echilibrezi niste karma din vieti anterioare cu un coleg de munca, sa gasesti la locul de munca ideea care sa te duca mai departe in cariera ta care nu are legatura cu actuala ta ocupatie, sa nu iti placa locul de munca atat de tare incat sa te decizi sa faci ceea ce iti place cu adevarat. etc etc etc….si cate scopuri ar mai fi! Important e sa fiti atenti la semne si la mesajele transmise care vin la voi. Eu, de exemplu, de cate ori am lucrat in alte locuri, ca am avut 8 sau 9 joburi pana acum – nici nu mai stiu exact – a existat o conexiune subtila intre cele anterioare si cele viitoare, au existat mesaje si simboluri care m-au dus de colo colo. Adrese, cuvinte, cladiri, persoane cu nume sau date de nastere identice, zile anume…toate mi-au vorbit si am inteles daca sunt la locul potrivit sau care este persoana pentru care ma aflu acolo. Toate se leaga cumva daca esti atent si daca citesti semnele. Si nu exista doar coincidente. O sa te gasesti in cercuri de persoane din ce in ce mai stranse, cu care iti dai seama ca te-ai fi putut cunoaste pentru ca ati stat pe aceeasi strada 20 de ani si nu v-ati intalnit pana nu ati lucrat impreuna, sau ca ati fost colegi de facultate sau ca aveti prieteni comuni si acum lucrati impreuna. Acestea nu sunt coincidente. Am venit pe Pamant in grupuri de spirite. Ne-am antrenat sa ne incarnam, tot in grupuri de spirite. Si acum ne reunim pentru ca avem nevoie unii de altii pentru a ne inzeci puterile. Asa ca uneori, lucrezi intr-un loc in care nu iti place doar pentru ca e locul de intalnire cu partenerii tai de calatorie. Uita-te in jurul tau. Poate par meschini si orbi, netreziti spiritual si egoisti…Dar nu ii judeca, poate ca de asta esti tu acolo: sa le aduci aminte intr-o zi, printr-un gest sau cuvant aparent nesemnificativ, cine sunt. Stiu cazuri de jumatati ale aceluiasi Sine care s-au intalnit cu cealalata jumatate fara sa fie constienti de cine sunt, si s-au urat si judecat si au fost in continuu in conflict pentru ca unul era meschin si egoist, iar celalalt era pesimist si critic. Daca ne intalnim cu cei de Acasa, cu cei care ne sunt parteneri de calatorie, ghizi sau jumatati de Sine, nu inseamna ca ei vor aparea invaluiti de lumina, perfecti, iluminati si iubitori. Poate ca nici nu vom stii cand s-a intamplat si poate ca ii vom ura. Dar cu siguranta ca ne vor invata ceva, ne vor ajuta sa constientizam ceva sau ne vor impinge mai departe pe calea noastra, pentru ca undeva, candva, intr-un univers, am facut un legamant unul fata de altul sa ne ajutam sa mergem mai departe cand vom avea nevoie. Si legamantul acesta al spiritelor aduce mereu impreuna oamenii aici. Asa ca nu iti subestima colegii de munca sau locul de munca. 🙂

Poate ca e o greseala ca lucrezi unde lucrezi acum si ca ti se pare un chin, poate ca e cazul sa iti urmezi calea si sa faci ce stii tu mai bine. Poate ca esti exact la locul potrivit si in conjunctura potrivita si nu e nevoie sa pleci, chiar daca nu iti place ce faci. Poate ca e benefic cumva pentru tine, intr-un fel in care nu il poti pricepe cu mintea ta umana. Poate ca nu esti destul de atent in jurul tau, suflet drag. Sunt multe posibilitati. Asculta-ti intuitia si chemarea. Doar tu poti stii adevarul tau. Eu si nimeni altcineva nu iti poate da raspunsurile, solutiile, sfaturile. Cauta in tine daca e cazul sa pleci sau e bine sa ramai. Doar tu stii. Dar fii atent la semne. Fii atent la persoanele din jur. Vezi lectiile.

Nu ne place munca, pentru ca in universul, dimensiunea, acasa de unde venim, nu am cunoscut munca ci am manifestat totul instant. Ok. Dar ce altceva poti face in privinta asta decat sa accepti acest lucru – faptul ca e nevoie sa muncesti ca sa ai ceea ce iti trebuie, si apoi…sa transcezi acest adevar 3D si sa il depasesti, gandind si traind in apele dimensiunii iubirii. Dupa acceptarea acestui lucru, urmeaza sa inveti cum sa iti atragi mai repede, poate chiar instant dupa mult exercitiu, ceea ce iti doresti. Sunt 9 pasi, ca sa fiu mai clara.Daca am urma cu bucurie si complet constienti acesti pasi, fericirea, multumirea si abundenta ar exista mereu in viata noastra dar si in viata celorlalti din jur.

1. Accepta munca ca practica si ca necesitate in planul in care te manifesti. Vezi-o ca pe o forma inceata de manifestare a dorintelor tale. Ca si cum ai vedea cu incetinitorul cum se deruleaza relatia cauza-efect.

2. Depaseste ideea de nevoie de a munci si realizeaza ca in tine este intrupata o fiinta de lumina care STIE cum sa manifeste instant orice.

3. Invata si constientizeaza sa iti doresti lucruri in armonie cu iubirea, compasiunea si creativitatea constructiva din tot ceea ce este.

4. Abia acum, in spiritul iubirii, compasiunii si echitatii, poti sa iti doresti ceva, dar sa nu conditionezi de niciun fel dorinta. Adica nu cere detalii: culoare, sursa, timp de primire, forma, numar etc. Daca vrei un copil, spune ” vreau copiii” – poate ca Sinele tau a ales sa ai gemeni, iar tu il conditionezi sa iti dea doar unul, si astfel nu vei avea niciunul. Daca vrei un loc unde sa fii acasa, nu spune “vreau un apartament”, ci spune “vreau un camin” sau “vreau sa fiu acasa” si Universul impreuna cu Sinele tau te vor duce exact acolo unde vei fi fericit sa fii. De un lucru putem fi siguri: noi ca oameni nu stim ce e mai bine pentru noi, din cauza ca avem cunoastere si constiinta limitate. Dar Sinele nostru stie. Fii generos cand iti doresti ceva, nu pune piedici si conditii.

5. Crede ca acel ceva va veni negresit si neintarziat la tine, ca si cum deja s-a intamplat, ca si cum l-ai comandat prin posta si acum se livreaza, e pe drum, ca si cum il meriti si STII ca e al tau.

6. Primeste-l cu toata inima si nu stramba din nas daca nu e exact ceea ce ai cerut.

7. Multumeste pentru dar.

8. Nu deveni posesiv si nu te atasa.

9. Imparte cu altii ce ai.

Acesti pasi se aplica si in situatia in care nu ne place sa muncim, dar si in multe alte situatii.

Ok, concluzie. De ce nu ne place munca? Pentru ca nu o acceptam, nu ne detasam de ea si nu stim cum sa o privim. Solutie? Eu una nu stiu ce e mai bine pentru tine. Dar tu stii. Priveste in tine si apoi priveste in jur. Raspunsurile vor veni.

Deschide-ti orizonturile, conecteaza-te la o intelepciune si intelegere mai inalte, asculta-ti intuitia, fii liber si deschis, nu te teme de absolut nimic pentru ca esti (iti spun sigur) protejat si in siguranta. Fa totul din iubire si in numele iubirii si opreste-te de fiecare data cu o clipa inainte sa actionezi si intreaba-te: ” Ce ar face Iubirea, in locul meu, acum?”.

Va iubesc!

LUNA PLINA IN SCORPION 6 MAI 2012

Un text de Adriana : Sursa

Luna Plina in Scorpion pe gradul 16 :01 este faza Lunii in care Luna in Scorpion este in opozitie ( aspect de 180 grade ) cu Soarele in Taur. Este o energie intensa, puternica , magica ce ne ajuta sa culegem roadele muncii noastre, o munca inceputa odata cu Luna Noua in Scorpion din 26 octombrie 2011. Luna Plina  in Scorpion  adica opozitia dintre Soarele in Taur gradul 16:01 si Luna in Scorpion gradul 16:01 activeaza  axa XII-VI, o axa  a sanatatii dar si a limitarilor, Vorbim de o energie imensa ce  poate aduce in  prim plan confruntarea cu suferintele create de anumite renuntari dar si greseli  in dragoste, munca, cariera, karma , renuntari ce au generat insatisfactie si agresivitate reprimata. Activarea acestei axe poate indica in acelasi timp si probleme legate de munca ,  de serviciu , rutine, trecut dar si de sanatate. Mesajul acestei energii  imense cere reorganizarea  vietii de zi cu zi in care detaliile practice dar si rutinele sa fie rezolvate, este un timp ce cere de la noi obiectivitate , claritate , planuri clare care sa elimine limitarile.

In astrologie, opozitia este un aspect major dinamic ce arata o  problema interpersonala ce cere un compromis intre  noi si partenerul nostru sau un grup de persoane. Este un aspect ce aduce instabilitate, tensiuni interioare care daca sunt controlate si directionate in mod creativ, atunci putem canaliza impulsul coplesitor de a invata ceva nou, de a dezvolta o serie de talente . Puternicul  conflict interior poate naste dificultati sau dezechilibre comportamentale, zbucium sufletesc,  inconstanta, lipsa claritatii gandurilor, nervozitate , incompatibilitati cu mediul , cu semenii. Totusi , in acest moment de Luna Plina,  Pluto retrograd in Capricorn (care este si guvernatorul acestei energii lunare )  ne este un aliat de nadejde , este energia ce stie sa medieze conflictul Luna-Soare  iar prin aceasta mediere ne ajuta si pe noi,  ne sprijina in gasirea celei mai optime solutii . Pluto retrograd in casa VIII lucreaza  ca un releu de energii puternice, transformatoare , regeneratoare. Pluto  este renumit pentru distrugere si apoi reconstructie iar in acest moment de Luna Plina ( un timp al culesului  ) tot ceea ce nu se sprjina pe nimic palpabil va fi distrus si tot ceea ce este in conformitate cu destinul nostru este rasplatit .

Pluto in sextil cu Luna in Scorpion  produce un accord misterios  la nivelul inconstientului, este “picatura “ de energie ce stie sa dea luciditate ,  detasare , seninatate , se creaza un fel de legatura miraculoasa cu universul necunoscut  , legatura prin intermediul careia putem primi intuitia, gandul, ideea necesara echilibrarii vietii personale . Pluto in trigon  cu Soarele in Taur este un adevarat rezervor de energii din care ne alimentam din plin puterea interioara, gasim in noi nebanuite  resurse care ne dau curajul de a actiona si de a schimba ceea ce trebuie schimbat. Jupiter in Taur in conjunctie cu energia Soarelui in Taur  se opune Lunii in Scorpion , asta inseamna ca destul de usor putem sa facem din tantar armasar. Generozitatea, credinta,  optimismul , emotiile pot fi amplificate , apare tentatia de a face absolut orice pentru a castiga bunavonta celuilalt, pot aparea si destule conflicte mai ales daca la mijloc sunt interese financiare . Luna Plina in Scorpion in casa VI  poate indica o anumita instabilitate si sensibilitate la locul de munca, diverse probleme de sanatate, o vulnerabilitate la locul de munca care  face ca raporturile  cu colegii, sefii sa fie destul de retinute. Este cel mai bun timp pentru a incepe o dieta evitand astfel excesul in alimentatie care  poate aduce diverse probleme. Tot Luna plina in casa VI poate aduce anumite venituri suplimentre la locul de munca, imbunatatirea conditiilor de munca , un proiect poate ajunge la finalizare, se pot culege roadele unei munci serioase la locul de munca .

Luna Plina in Scorpion este un moment de transformare profund accentuand aspectele ascunse ale vietii , motivatiile din spatele actiunilor , realizarilor noastre . Scorpionul este un semn de apa asociat cu profunzimea , intunericul, puterea , controlul, sexul , banii , secrete , operatiuni sub acoperire , relatii profunde . Scorpionul este detectivul care observa totul dintr-un loc ales de el, are o intelegere naturala a renasterii, transformarii, mortii , regenerarii . Scorpionul guverneaza in acelasi timp si “ banii celuilalt “ cum ar fi investitiile , banii partenerului, creditele bancare, comisioanele ,mostenirile . Aceasta Luna Plina in Scorpion poate aduce la suprafata adevaruri legate de domeniile de viata stapanite de Scorpion : relatii profunde, sex, transformare ,manevre financiare .

In casa XII , Soarele in Taur in conjunctie cu Lilith in Taur  lumineaza afacerile neterminate ale trecutului, ne pune fata in fata cu fantomele ce traiesc in subconstientientul nostru, fantome ale lucrurilor nefacute, cuvintelor nespuse, a tuturor gesturilor pe care inima si mainile nu au putut sa le infaptuiasca, sa le daruiasca.. Este un moment important in care ne intalnim cu rezultatele esecurilor si frustrarilor sociale,  profesionale dar si acele rezultate pozitive ale muncii noastre, chiar castiguri as putea spune, dar ceea ce este mai  important acum , este o punere in lumina a tuturor metodelor folosite pentru atingerea unor anumite scopuri, a puterii, a faimei , dar si a metodelor care au generat infrangerea, decaderea. . Foarte important in acest moment este sa intampinam cu o intelegere clara experientele trecutului, avem nevoie de curaj, credinta si compasiune sa constientizam faptul ca fricile, simtul vinovatiei , remuscarile ce au legatura cu trecutul nu pot fi oprite ci doar intelese ,acceptate , iertate.

In legatura cu Luna Plina in Scorpion  se afla asteroidul 2254 Requiem , un asteroid ce are o  legatura puternica cu spiritualitatea , rugaciunea pentru mantuirea sufletelor care au plecat dar si  durerea cu care ne despartim de anumite lucruri din viata noastra . Requiem in conjunctie cu Luna Plina poate sa ne arate lucrurile , oamenii, activitatile , relatiile la care trebuie sa renuntam . Putem decide mai usor acuma la ce trebuie sa renuntam . Requiem tinde sa provoace o inclinatie catre acceptarea situatiilor de viata  iar de multe ori induce “ o lipsa de actiune pentru a schimba o stare , un rezultat” . Requiem este asociata si cu funeraliile . In acest moment de Luna Plina , acesta conjunctie permite sa nu fim tulburati de o problema si cred ca prin asta simtim influenta pozitiva a lui Requiem . Credinta , rugaciunea este importanta in acest moment si ne poate ajuta sa acceptam  pierderile mai usor . Este un timp al acceptarii , al incetarii luptei pentru instaurarea pacii .

Tot Luna Plina in Scorpion este in opozitie cu asteroidul 2102 Tantalus . In mitologie , Tantalus apare ca un rege muritor care a facut multe lucruri rele impotriva zeilor . El si-a ucis propriul fiu si l-a sevit ca delicatesa intr-un banchet in onoarea zeilor . El a fost pedepsit de Zei pentru crimele lui urate , a fost inchis in Tartar ( un iad special) alaturi de cei mai gravi  infractori. Tantalus a fost condamnat sa stea pentru totdeauna intr-un bazin  cu apa pura  sub un pom cu fructe frumoase si imbietoare . De fiecare data cand el  incerca sa bea apa , aceasta se retragea , ori de cate ori mana lui vroia sa ia un fruct , vantul lua ramurile copacului de langa el . El a stat inchis in tartar fiindu-i mereu sete si foame .

In astrologie , asteroidul 2102 Tantalus inseamna “ a chinui “ , ispita ,tentatie, frustrare , vezi ceva care este imposibil de obtinut , ai tot timpul ceva care iti doresti la indemana dar nu poti sa te bucuri de acest “ ceva “.  Soarele in conjunctie cu Tantalus ( ispita, dorinte irealizabile ) si Lilith in Taur ( ispita , dorinte ascunse, teama , pata oarba , karma legata de valori ) in opozitie cu Luna in Scorpion accentueaza tot ceea ce ne chinuie  , ne ispiteste , se afla la indemana noastra dar nu ne putem bucura de ele . Asa cum Tantalus nu ajunge la apa si la fructe , de multe ori si noi suntem pedepsiti sa nu ne putem bucura de ceea ce este chiar langa noi si asta datorita unor greseli  pe care acuma le putem descoperi si accepta . Tantalus fiind “ ispita “ ,  Lilith fiind iarasi “ ispita “ ,  este de asteptat ca “ ispita sa pluteasca in aer “ in aceste zile .

Pluto ,conducatorul acestei Luni Pline este in opozitie cu asteroidul  Eurydike ( 75) . Daca ne intoarcem la mitologie , gasim in Eurydike , o femeie de o frumusete unica casatorita cu  Orfeu ( fiul lui Appolo ), cel mai mare muzician al vremurilor sale capabil sa farmece chiar si copacii si stancile cu cantecele lui . In timpul nuntii lor , li s-a prezis ca perfectiunea relatiei lor nu este de durata. Intr-o zi, Eurydike a fost spionata de Aristaeus ,un fiu al lui Appolo , fugind de el, ea a calcat peste un sarpe si a murit de muscatura lui otravitoare . Orfeu a fost dezamagit , ii era imposibil sa traiasca fara ea , si a coborat in Infern pentru a cere eliberarea sotiei lui . O astfel de cerere a fost fara precedent , sunetul muzicii lui a fermecat pana si inima lui Hades-Pluto , zeul lumii interlope, care in cele din urma a fost de acord  sa o elibereze pe Eurydike cu o singura conditie , Orfeu nu trebuia sa priveasca in urma  pana ce nu ajungeau pe pamant . Orfeu a acceptat , dar cand sa ajunga aproape de lumina , el s-a intors sa se asigure ca Eurydike este in spatele lui , in acel moment , el o pierde pentru a doua oara si definitiv pe sotia lui  . Eurydike aduce o stare de dependenta  de persoane , de probleme , de un comportament ce sunt privite ca o chestiune pe viata si  pe moarte , exista in toate acestea o drama nascuta din incercarea altuia de a abuza de noi , de o  problema de a noastra .

Cu Eurydike in casa II si Pluto in casa VIII se poate spune ca aceste probleme dramatice au legatura cu banii unui partener, asociat , credite , relatii  intime .

Saturn in opozitie cu Mercur aduce o teama in comuncare dar si destule piedici , as putea spune ca teama poate schimba total mesajul pe care vrem sa-l transmitem si de aici pot lua nastere fel de fel de probleme . Este un aspect astrologic ce activeaza pesimismul , indoiala , gandurile negre . In conjunctie cu Saturn retrograd in Balanta se afla punctul Vertex ce are o coloratura de casa VII- parteneriate. Vertex este un punct de cotitura  in viata , arata intalnirile predestinate , intalnirile cu destinul care nu pot fi evitate. Este un punct ce arata tipul de experienta ce trebuie realizata cu altcineva , indica intalnirile predestinate , regasirile karmice . Axa Vertex –Antivertex este o axa electrica ce functioneaza ca o poarta , o deschidere , o  intalnire scurta sau de durata ce va schimba cu totul viata noastra .

Cu Vertex in conjunctie cu Saturn retrograd in Balanta suntem testati in relatiile noastre dar in acele relatii care ne-ating sufletul , care ne-au schimbat viata .

Guvernatorul lui Saturn in Balanta dar si a lui Vertex in Balanta este Venus in Gemeni care in aceste zile se afla in perioada de “ umbra “ , strabate gradele zodiacale din semnul Gemenilor peste care se va intoarce in mers aparent retrograd incepand cu data de 15 mai 2012 . As putea spune ca relatiile vor fi  dublu testate incepand cu aceasta data . Venus in Gemeni ( relatii , valoarea unei relatii ,unei iubiri , valoarea intelectuala)  este in conjunctie  cu asteroidul 3811 Karma ( conexiuni karmice) , asta inseamna ca este un timp destinat echilibrarii relatiilor atat in plan intelectual cat si al comunicarii . Karma aici vorbeste despre “ ceea ce trebuie facut “ pentru a echilibra actiunile noastre , se refera la consecintele actiunilor noastre din trecut , consecinte care de multe ori ne schimba destinul , cu alte cuvinte suntem “ ceea ce am semanat “ fara a putea da vina pe nimeni ci doar pe noi .

Luna Plina in Scorpion ne poate ajuta sa vedem tot ceea ce este intunecat , murdar , nesanatos in viata noastra . Verbul  caracteristic Scorpionului este “ a dori “ reamintindu-ne in aceste zile ca  putem vedea mai clar care dorinte pot fi realizate si care trebuie lasate “ sa moara” . Nu intamplator asteroidul Requiem ( rugaciune ,slujba de pomenire, funeralii )   este in conjunctie cu aceasta Luna Plina in Scorpion.

As vedea aceasta perioada ca un “ Requiem “ pentru dorintele noastre .

Tag Cloud