Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘masculin’

Evolutia noastra – O poveste cu printi, printese, balauri si regate

Dragii mei,

Ne aflam intr-o perioada foarte intensa a evolutiei noastre pe Pamant. Si in tot acest proces suntem asistati, incurajati si sustinuti de astre. Venus a mea a revenit mare si stralucitoare pe cer dupa aproape doi ani in care rar s-a vazut. Ca si acum 2 ani, cand pe 11.11.2011  am aflat adevarul despre mine, si anul acesta, care este unul de mare rascruce pentru mine personal, Venus este foarte aproape ca distanta de Pamant si sustine energetic dezvoltarea mea. Dar si intreaga omenire este sustinuta de energiile lui Venus, planeta iubirii. In plus, pozitiile astrelor in acest sezon al schimbarilor sunt de asa natura incat ne influenteaza enorm comunicarea, relatia cu trecutul, relatia cu noi insine si alte aspecte majore din vietile noastre.  Incepand cu 22 Octombrie si pana pe 10 Noiembrie,am avut Mercur retrograd in Scorpion, si efectele lui vor mai dura pana pe 27 Noiembrie. Mercur retrograd ne afecteaza comunicarea de orice fel, luarea de decizii si exprimarea noastra ca persoane in lume. Cel putin pentru mine s-a manifestat cu o intensitate nebuna: conflicte dupa conflicte, comunicare directa si dureroasa, cuvinte grele spuse fara mila, adevaruri vechi, ascunse care au iesit la iveala, schimbarea de status in relatii vechi caracterizate prin comunicare deficienta si aparitia unor noi relatii bazate pe o comunicare plenara, comunicare puternica cu planurile superioare, reconectarea cu dorintele si frustrarile mele, accelerare de karma, valuri si fluctuatii in energie stare de sanatate. O nebunie! Pe langa asta, eclipsa solara din 3 Noiembrie mi-a urlat tare si raspicat in urechi: Lasa trecutul si mergi mai departe!! Si ar mai fi si Saturn in Scorpion…Schimbare, schimbare, schimbare! Prin detasare de trecut, prin calatorii intense in miezul intunericului din noi si scoaterea la lumina a demonilor interiori, prin durere, freamat, tumult si eliberare.

Image

Si eu: “Nu si nu!Nu ma pot lasa de trecut!” Cum nu se poate lasa un dependent de heroina. Imi face atat de rau trecutul, dar e mult mai bun decat prezentul daca  e sa ma iau dupa mintea mea…De ce? Pentru ca trecutul e cunoscut, e familiar, e sigur, e deja stapanit si dovedit. Prezentul e NOU, e NECUNOSCUT, e cumplit de INFRICOSATOR, chiar daca este incitant si interesant. Zona de confort a omului este in trecut, in ceea ce cunoaste. Ca sa fie in prezent, el trebuie sa isi iasa din zona de confort si sa accepte ca nu cunoaste totul, ca nu detine controlul, ca orice se poate intampla oricand si ca…nimic nu e sigur. Pentru mintea umana, “nimic nu e sigur” este echivalent cu moartea. Frica de moarte la om vine din teama de necunoscut. Moartea e cea mai mare enigma, e cea mai mare necunoscuta. Ce urmeaza dupa? Ce e dincolo? Nimeni nu stie sigur atat timp cat isi ramane in limitele mentalului si isi ignora natura spirituala. Practic, prin extensie…trecutul e cunoscut, e viata, iar prezentul este necunoscut, e moarte. Si este moarte! E moartea egoului si a dorintelor, e moartea frustrarilor si a nevoilor, e moartea gandurilor si a demonilor interiori care vor si ei, saracii sa traiasca, sa se hraneasca. Cand esti complet cufundat in prezent, mori. Mori in ego, asa cum un sarpe isi lasa pielea veche si se arata nou, stralucitor. Egoul tau, pielea de sarpe lasata, nu vrea sa dispara. Este si el o forma de existenta. A iti lasa pielea veche in urma inseamna a te dezbraca de trecut, a lasa greutatea lui jos de pe umeri, a te simti usurat si eliberat. Abia acum poti sa te arati in lume si sa stralucesti. Doar ca egoul va lupta cu toate fortele lui si iti va spune toate motivele lui bune ca sa nu fi prezent, ca sa te traga continuu si neincetat inapoi in trecut, acolo unde el si-a jucat rolul atat de bine, unde a fost rege pe scena lui si a primit aplauze si a fost incununat cu lacrimi, durere si haos. Prezentul este echilibru, este ceea ce este si nimic mai mult. In prezent nu ai nevoi, nu ai ganduri, nu detii nimic, nu esti nimic mai mult decat Sine fara atasamente. Prezentul este clipa perfecta si eterna in care esti contopit cu TOTUL. Aici nu e nicio scena unde sa joace egoul si in echilibrul prezentului nu e loc de haos. Echilibrul s-a nascut din haos totusi. De aceea haosul este trecut, iar echilibrul este prezent. Iar egoul, oh, cata nevoie are de haos ca sa fie! Si tot haosul este in trecut, in amintirea lui, in repetarea lui, in retrairea lui, acolo in trecut unde sunt toate traumele prin care am trecut ca sa invatam iertarea si pacea, unde sunt toate durerile prin care am trecut ca sa invatam vindecarea si recunostiinta, unde sunt toate lacrimile pe care le-am varsat ca sa iubim viata, unde sunt toate relatiile chinuitoare prin care am trecut ca sa invatam iubirea si sa ne eliberam karmic, unde sunt toate frustrarile si rautatile pe care le-am adunat si manifestat ca sa invatam ca din intuneric se naste lumina. Acolo este locul pentru ego. In haosul trecutului.

Dar noi evoluam. Si evolutia inseamna sa mai urci o treapta. Sa treci din trecut in prezent. Intr-o viziune sanatoasa, trecutul ar trebui sa fie doar manualul spiritual al omului, omul sa invete din experienta trecutului, dar sa nu isi care emotiile, efectele si amintirile dureroase ale trecutului dupa el. De viitor nu vreau sa vorbesc. Viitorul este doar o insiruire de momente prezente, ca un sirag de perle pe o ata. Mai mult decat trecutul, viitorul este doar o iluzie. Viitorul este doar un prezent care urmeaza un alt prezent, si asta pentru ca noi delimitam momente in timp, zile, ani…ca altfel…ce avem este de fapt, un etern prezent.

Si astfel, suntem intr-un mare conflict cu noi insine in aceasta perioada. Circumstantele si energiile ne cer sa eliberam trecutul urgent si sa pasim in echilbrul prezentului. Insa cum sa ne lasam trecutul cand el este atat de confortabil? Cum sa ne invingem egoul? Este o lupta enorma intre spirit si ego. Este o manifestare sublima a dualitatii. Si inainte ca soarele sa rasara, oare nu trebuie ca noaptea sa se lupte cu ziua? Oare nu e nevoie de cea mai intunecata noapte a sufletului inainte ca el sa straluceasca? Aceste conflicte interioare care, daca privim atenti, se manifesta si la exterior cu ceilalti oameni, pentru a ni se arata si mai clar unde e “buba”, sunt absolut necesare pentru a ne putea gasi linistea in cele din urma si a trece cu bine la un nivel superior de constiinta. In toate povestile traditionale, nu intamplator, printul se lupta cu un balaur si il invinge ca apoi sa poata elibera printesa din turn si sa se contopeasca cu ea intr-o eterna fericire. Este doar o metafora pentru lupta pe care omul, utilizandu-si energia sa yang, se lupta cu demonii sai interiori, cu intunericul, cu frustrarile si blocajele – sau cum vreti sa le spunem, ca sa isi elibereze energia feminina, yin, si sa se reuneasca cu ea, trecand la un nou nivel de constiinta, unde regaseste extazul spiritual. Acest proces se intampla si in noi, intrinsec, dar si la exteriorul nostru, prin cautarea unui partener care sa ne complementeze si sa ne ajute sa recreem echilibrul perfect yin-yang, feminin-masculin, forta-intuitie. Si asa cum yin si yang se invart unul in jurul altuia, asa si femininul si masculinul din lume trebuie sa fie in echitate, egalitate, echilibru.

E timpul ca femeile si barbatii, dar si femininul si masculinul din fiecare din noi, sa conduca lumea in mod egal. Nu mai este loc de dominanta. Femeile au fost dominate de mii de ani de barbati si lumea a cazut in haos si autodistrugere. E timpul ca femeile sa isi reia puterea si sa urce pe tron alaturi de barbati si sa conduca impreuna, egal, fiecare prin calitatile sale specifice. E timpul ca barbatii sa dea femeilor increderea ca ele pot, cu intuitia lor si cu spiritul lor matern, sa readuca armonia in lume. E timpul ca barbatii sa lase femininul din ei sa se manifeste liber: sa fie vulnerabili, pentru ca doar o persoana vulnerabila evolueaza-fiind mereu deschisa in fata energiilor universului; sa planga – pentru ca emotiile negative care nu sunt eliberate devin distructive; sa fie creatori de frumos si de arta – pentru ca e nevoie de viziunea lor creatoare in lume; sa fie emotionali – pentru ca emotiile stau in spatele creatiei aici pe Pamant; sa fie afectuosi si sa isi deschida inima – pentru ca mai presus de orice alta cale, prin centrul inimii se ancoreaza noile energii in lumea noastra acum. Iar femeile, e timpul sa renunte la ideea veche ca barbatii trebuie sa fie duri, inchisi, puternici, inflexibili si sa ii incurajeze sa se exprime liber. Si cea mai frumoasa si mai puternica arma a femei este energia sexuala. Prin vaginul ei, femeia aduce barbatul la divinitate. Prin vaginul ei, femeia aduce barbatul din divinitate in lume, si tot prin vaginul ei, barbatul se va intoarce la divinitate. Energia sexuala, care a fost atat de blamata de societate, biserica si alte structuri sociale, este energia din care a luat nastere Universul si tot ceea ce exista. Precum Sus, asa si Jos. Omul se naste tot din energie sexuala. Animalele se nasc tot din energie sexuala. Energia sexuala este energie creatoare. Iar barbatul, trebuie sa isi readuca aminte sa fie creator alaturi de femeie. Pentru ca el, in ultimele mii de ani a fost mai intai distrugator si apoi creator. Barbatul a trebuit sa distruga cetati ca sa construiasca altele, a trebuit sa distruga temple ca sa infiinteze noi religii, a trebuit sa distruga inimi ca sa sadeasca iubire in ele. E timpul ca barbatul sa isi lase rolul de distrugator si sa devina pur creator. Iar femeia sa nu mai fie sclava, victima sau neputincioasa. Si sa isi ia cu devotament, convingere si mandrie rolul de creatoare alaturi de barbat.

Image

In dualitate, suntem separati initial. Masculin si feminin. Barbat si femeie. Putere si vulnerabilitate. Determinare si intuitie. Inchidere si deschidere. Extreme ale aceluiasi adevar. Poli opusi. Fatete ale aceleasi monede de fapt. Insa natura noastra divina adevarata, naturala, ne aduce incet-incet la stadiul nostru firesc: unitatea. In planurile superioare de constiinta, femininul si masculinul sunt unite si formeaza fiinte androgine. Si cred ca acest pas: ca femeile si barbatii sa isi accepte darurile, sa lase in urma preconceptiile, si sa se intalneasca de pe pozitii egale pentru a conduce lumea spre un viitor in iubire, este un pas firesc catre reintregirea noastra ca fiinte spirituale. In aceasta perioada, este foarte probabil, pentru ca forta  noastra in spirit sa se dubleze, pentru ca efectele actiunilor noastre sa se dubleze, sa ne intalnim complemetele divine. Adica acea jumatate de suflet de care ne-am divizat la intrupare. Cum il/o recunoasteti? Va vedeti in el/ea ca in oglinda si oglindeste mai ales toate imperfectiunile voastre de care ati fugit toata viata. Iar atunci cand priviti in ochii sai, vedeti Universul si va simtiti Acasa.

Mai departe as vrea sa va spun ca pentru a ajunge sa fim prezenti si pentru a ajunge sa fim in echilbru cu femininul-masculinul din noi, e nevoie sa mergem in cele mai intunecate colturi ale fiintei noastre, sa scoatem la lumina orice “monstru” de care ne-am temut si pe care l-am tinut ascuns sub lacate, sa il privim in ochi direct si fara ezitare si…sa il imbratisam, multumindu-i ca exista.

Noi oamenii, traim o viata intreaga si invatam cum sa nu fim, in loc sa invatam cum sa fim autentici. Cand suntem mici, copii, ni se pare firesc sa ne manifestam liber si sa facem orice ne trece prin cap. Vrem sa experimentam lumea, si mai presus de orice, vrem sa ne experimentam pe noi insine. Dar apoi, sub presiunile din jur, incepem sa gandim ca nu e bine sa fim asa de expansivi, nu e bine sa fim curiosi, nu e bine sa spunem ce gandim, nu  e bine sa fim directi, nu e bine sa ne jucam, nu e bine sa radem toata ziua, nu e bine sa facem doar ce ne place, nu e bine sa fim un pic egoisti, nu e bine sa fim noi pana la urma. Ni se neaga propria fiinta. Si incepem sa devenim cine vor ceilalti sa fim. Si pentru ca e IMPOSIBIL CA O FIINTA UMANA SA SE TRANSFORME IN ALTCEVA DECAT CEEA CE A FOST DESTINAT SA FIE, ne luam MASTI. O fiinta umana are un set de calitati anume pentru ca asa a ales ea si Universul sa fie, pentru ca o va ajuta in misiunea ei, pentru ca are nevoie de ele pentru a evolua. Nu exista defecte. Nu exista greseli. Asa cum atunci cand pleci la drumetie, iti iei cu tine o camera foto ca sa surprinzi frumusetea lumii, dar iti iei cu tie si un cutit sa te aperi de uratenia lumii. Nu inseamna ca daca ai la tine un cutit il vei folosi pentru a rani. Nu inseamna ca cutitul este destinat pentru ca tu sa ranesti cu el. Poti la fel de bine sa ucizi un iepure cu el, sa te aperi de un criminal, sa te ranesti singur in el, sau….sa eliberezi cu el o vulpe dintr-o capcana, sa sculptezi o cana sau sa te ajuti de el sa urci o stanca. Asa cum, daca esti agresiv sa zicem, nu inseamna ca vei omori pe cineva daca iti arati agresivitatea. Poate ca vei construi o casa cu mai multa forta, poate vei apara o femeie care are nevoie de ajutor, poate vei lupta pentru cauze inalte in lume, poate vei salva viata cuiva datorita reactiilor tale rapide…Sau poate vei ucide. Si daca vei ucide, crezi ca e intamplator? Crezi ca a fost un accident sau ca macar ai avut tu controlul? Nu. Ai ucis pentru ca asta a fost rolul tau in viata asta. Poate ai ucis deoarece a fost o reglare karmica sau poate pentru ca ai avut un contract cu acel spirit sa il eliberezi in acel moment si el sa se intoarca acasa. Nimic nu e ceea ce pare in fata ochilor fizici si a mintii umane.

Dar oamenii nu inteleg, pana nu se confrunta direct cu “defectele” sau intunericimile lor, ca acestea nu sunt daunatoare si mai ales, ca nu sunt intamplatoare. Si atunci, de mici isi iau masti. Masti precum: OM CALM, OM BUN, OM BLAND, OM ECHILIBRAT, OM INTELEPT, OM SERIOS, OM RESPONSABIL, OM IUBITOR, OM PUTERNIC, OM DUR, OM CUMINTE, OM DARNIC, OM ACTIV, OM NORMAL, OM CREDINCIOS si tot ce implica aceste masti. Si nu stim pana cand nu aflam intr-un mod dur, ca E OK SA FII NERVOS, EGOIST, AGRESIV, DEZECHILIBRAT, PROSTANAC, NESTIUTOR, NESERIOS, IRESPONSABIL, RECE, NEIUBITOR, SLAB, VULNERABIL, EMOTIONAL, AVENTURIER, ZGARCIT, ANORMAL, INEDIT, ATEU.  E OK. Ceea ce nu este ok, este sa ne ascundem. Pentru ca atunci cand ne ascundem, cream o mare frustrare. Aceste calitati ne sunt date pentru a ne folosi de ele, pentru a ne ajuta de ele la momentul potrivit. Nu sunt o rusine. Sunt carje. Sunt parte din noi, sunt parte din natura noastra duala. E natural sa le avem. Nu traim intr-un nivel superior de constiinta unde suntem doar iubire si armonie. Suntem in dualitate, pe pamant. A nu iti exprima extremele este baza unui mare dezechilibru. Si a gasi maestria sa balansezi intre extreme este adevaratul echilibru. Un maestru adevarat isi poate folosi si controla atat intunericul cat si lumina. El isi cunoaste intim atat intunericul cat si lumina. Si pentru a le cunoaste, trebuie, ca si pe un iubit, sa le privesti in ochi, sa le asculti, sa le vorbesti, sa le imbratisezi si sa le mangai, sa le simti, sa le atingi si sa le lasi sa te atinga, sa intri in ele si sa devii una cu ele si apoi, sa alegi sa traiesti impreuna cu ele si sa inveti de la ele. Cea mai intima relatie de iubire pe care o poti avea, este cea cu “defectele” tale. De aceea, atunci cand complemetul divin apare in viata noastra, el va arata din noi exact imperfectiunile noastre. Si cea mai mare forta, cea mai mare putere, care ne da control peste toate si care ne da in acelasi timp aripi dar si radacini pe acest pamant, cea mai mare putere care ingenuncheaza monstri si da nastere la ingeri, in fata caruia niciun zid nu poate rezista, este IUBIREA.

A te iubi pe tine insuti este primul pas pentru a aduce IUBIREA in lume si a o ancora aici, sadind semintele unei noi lumi. A TE IUBI PE TINE INSUTI INSEAMNA A TE IUBI COMPLET, TOTAL, CU TOT CEEA CE REPREZINTI. Asa ca lectia iubirii incepe cu a iti imbratisa si accepta acele aspecte de care iti e rusine si pe care le-ai opresat mereu, tinandu-le mute, captive, frustrate, in inchisoarea fiintei tale. Scoate, rand pe rand, afara din tine tot ceea ce te face sa te rusinezi de tine. Lasa-le sa fie. Observa cum sunt de marete, de puternice, de divine in esenta lor. Admira-le ca pe un cal naravas si salbatic care alearga liber si nu vrea sa fie rapus de nici o sa. Si apoi cheama-l la tine, mangaie-l pe crestet, imbratiseaza-l si urca-i in spate. Lasa-l sa te duca cand el pe tine, cand tu pe el. Ai incredere in instinctele lui pentru ca el este conectat profund cu energiile universului, si ai incredere si in intuitia ta care iti va spune cum sa il conduci. Acest cal poate fi numit: agresivitate, frica, inchidere, dezamagire, egoism, rautate, sexualitate, invidie, ura, vina,  abuz…sau orice altceva tii in tine ascuns.

Orice tii in tine ascuns cu rusine va rabufni intr-un fel sau altul printr-o forta distructiva in cele din urma. Si te va ingenunchea fie pe tine, fie pe altii. Daca luam de exemplu agresivitatea, cu cat o tii mai mult ascunsa in tine si te prefaci ca esti bun si bland, cu atat in situatii tensionate te vei dovedi brutal, agresiv si neasteptat de furios. Si daca nici macar in situatiile tensionate nu vei arata agresivitate, sunt sanse mari sa devii agresiv fizic: sa te automutilezi, sa iti lovesti copiii, sa iti lovesti partenerul sau chiar sa ucizi atunci cand scapi de sub control aceasta energie refulata. Insa in mod normal, trebuie sa scoti din tine aceasta energie constient si sa o lasi sa se manifeste, dar, atentie, in conditiile tale. De exemplu, faci in sport de contact, arte martiale, box, unde ai ocazia sa te manifesti agresiv. Sau daca ai ocazia, iesi in lume si militeaza pentru o cauza, ia o pancarta si striga cat te tine. Si chiar si sexual. Daca simti sa devii mai agresiv cu partenerul tau cand faci sex si el/ea accepta si intelege, fa-o. Si sexul are natura lui primara, carnala, pur umana. Si daca vrei sa ajungi la a face dragoste tandru si la a face sex tantric cu orele, nu poti sari o treapta. Trebuie sa cunosti sexul brut, la baza lui, sa il intelegi si in forma lui primara, instinctuala, ca apoi sa mergi mai departe de aceasta latura a sa si sa ii dai conotatie divina, creatoare. Agresivitatea nemanifestata in niciun fel, va iesi la un momentdat la suprafata prin agresiune fizica asupra ta sau a altora, dar, mai rau de  atat, se va stoca in organele tale, ducand la cancer. In schimb, agresivitatea manifestata, iti va permite sa fii autentic, sincer cu tine si ceilalti, in control, liber si usor. Si cunoscandu-te pe tine cu toate aspectele tale, vei si evolua.

Nu va respingeti pe voi insiva. Nu te respinge pe tine, om drag. TU nu esti doar Lumina. Tu esti acum si aici dual. Ai in tine intuneric frumos si puternic care nu e acolo intamplator. Lasa-l sa se arate si el la soare si soarele imblanzeste si cele mai atroce fiare. Intelege ca evolutia ta depinde de asta.

Ceea ce am dorit sa va spun prin aceasta scrisoare, si sper ca am reusit, este ca e vremea marilor schimbari. Ca noua lume pe care am creat-o la nivel de constiinta se apropie de noi si ca pentru a o gazdui si impamanta, avem nevoie sa fim usori si eliberati de trecut, impacati cu noi si echilibrati in energii.

Asa ca daca pana acum inca nu te-ai eliberat de trecut, nu ai facut pace cu intunericul tau si nu ti-ai acceptat femininatatea sau masculinul din tine sau din lume, acum e timpul ideal sa o faci. Caci energiile sunt benefice. Universul ne sustine, ghizii ne ajuta, astrele ne incurajeaza, iar noi suntem pregatiti.

Stiu ca la o prima vedere pare foarte greu, e mult haos si durere inaintea ta, si preferi sa ramai unde esti in loc sa sari in aceasta prapastie care pare fara sens si fara fund. Si nici nu neg ca e greu si dureros si haotic. Asa este si asa va fi atata timp cand nu vei avea intelegerea deplina a ceea ce se petrece. Dar daca te dai un pas mai in spate si te detasezi de tot, daca privesti ca observator, vei intelege ca e ca atunci cand vine primavara, cu parfumurile si florile ei, cu lumina si caldura, cu viata si noul, iar tu, doar trebuie sa dai jos hainele de iarna si sa le pui in dulap, sa iti iei haine usoare, si sa iesi cu bucurie la o plimbare in soare, pregatit sa te indragostesti la orice pas.

Te iubesc! Hai, inainte, cu curaj! 🙂

Diana

Image

Advertisements

Cuplul si nevoia de cuplu

In Cer, fiintele de lumina nu manifesta gen sau sexualitate, ele fiind creatii ale unei unitati ce nu cunoaste dualitate, insa Dumnezeu spune ca ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa, si de aici, subinteleg eu, ca El manifesta atat principiul feminin cat si pe cel masculin. Este mai usor sa se vorbeasca despre un dumnezeu EL pentru ca de mii de ani puterea a fost detinuta pe pamant, in mod vizibil, de barbati, si atunci mintile noastre fac automat asocierea cu un personaj masculin, deoarece, stim cu totii, Creatorul este atotputernic. Insa, Dumnezeu este si blandete, si grija, si compasiune, si iubire, si intuitie, si bunatate, si gratie, trasaturi ale femininului. Deci este Dumnezeu este si Mama si Tata.

In Univers exista doua forte care echilibreaza balanta: Yin si Yang. Yang este energia puterii, a determinarii, a instinctelor, a manifestarii, a luptei, a tot ceea ce este mai brut si mai omogen. Yin este o energie subtila frumoasa, delicata, care echilibreaza Yang-ul. Yin si Yang sunt precum blandetea si duritatea. Si nu pot exista una fara cealalta. Pentru ca una o defineste pe cealalta. Am putea spune ca femininul este ceea ce nu este masculinul si masculinul este ceea ce nu este femininul. Dar impreuna, desi sunt forte diferite, formeaza un tot de o armonie perfecta. Planeta Pamant este cel mai bun exemplu de dimensiune unde se manifesta aceste doua forte.

Dincolo de dubla fata a oricarui lucru de aici, dualitatea se arata pe Pamant prin existenta a fiinte de doua genuri diferite: feminin si masculin. Majoritatea animalelor respecta acelasi principiu cu unele exceptii, dar oamenii cu siguranta o fac cu totii.

Se spune ca toata viata cautam sa fim doi, pentru ca singuratatea cu certitudine nu este modul in care oamenii pot trai fericiti (cu unele exceptii). Eu as spune ca toata viata cautam sa fim UNUL. Eu vad duo-urile umane astfel: la reincarnare, venim ca parte dintr-o sfera impartita in yin si yang, si noi capatam rolul de yin sau yang, in functie de sexul pe care il primim pe parcursul dezvoltarii embrionului. Atunci cand ne intrupam ca barbat sau femeie, devenim jumatate din intregul care ne-a hranit. Suntem incompleti, si desi multi vor spune ca nu este adevarat si ca suntem completi de unii singuri, eu sustin ca este in spiritul legilor Universului ca barbatul si femeia sa se completeze, sa se defineasca si sa evolueze impreuna, ca un tot in metamorfoza. Chiar si noi insine manifestam ca spirite ambele principii deodata, unii avem caracteristici yin predominante – ca femei, dar uneori si ca barbati, si altii avem trasaturi yang – ca barbati, dar uneori si ca femei. Dar le avem pe amandoua, una mai predominanta ca cealalta. Este adesea intalnit, ca in cupluri sa se asocieze oamenii astfel incat sa fie unul yin si altul yang, pentru a se armoniza. Chiar si in cuplurile de homosexuali, ati observat, unul este mai feminin, altul mai masculin, pentru echilibru.(Sper ca nu va supara ca am vorbit despre homosexualitate. Trebuie sa intelegem ca si aceasta este o experienta umana ce trebuie traita pentru a diferentia normalitatea sexuala de anormalitate, dar uneori intalnim si spirite care au fost barbat si femeie in alta viata si s-au iubit asa de mult, incat acum cand s-au regasit nu tin cont de faptul ca au acelasi sex si isi exprima iubirea in continuare. Sau, putem avea de a face cu spirite puternic Yin care s-au nascut in trup de barbat, sau invers, si acestea trebuie sa invete sa isi accepte trupul si sexualitatea, pentru ca trebuie sa traiasca atat ca femei, cat si ca barbati pentru a avea deplinatatea experientei sexuale.)

Cuplul este cel mai frumos parteneriat. Chiar si atunci cand este vorba de o relatie foarte conflictuala. Pentru ca menirea cuplurilor este dobandirea intelepciunii si dezvoltarea spirituala in sensul apropierii cat mai mult de iubirea neconditionata.

Se spune in Biblie ca intai a fost creat Adam si apoi Eva, pentru a-i tine lui de urat. Se mai spune ca ea a fost creata din coasta lui si ca ea l-a ispitit sa cada in pacat.  Eu cred ca biserica a modificat aceasta parte in favoarea ei, pentru a pune femeia intr-o lumina proasta deoarece este cunoscut de cei intelepti ca femeia este calea barbatului catre iluminare. Eu cred ca amandoi au fost creati in acelasi timp, pentru ca sunt expresii ale aceleiasi unitati formata din yin si yang. Si prin faptul ca metaforic Eva i-a oferit marul lui Adam, eu inteleg ca femeia ii deschide barbatului prin evolutie emotionala, implinire sufleteasca, armonizare sexuala, sustinere energetica, calea spre cunoasterea adevarului. Sa nu uitam ca, din fire, barbatii sunt sceptici si realisti, mentali si materialisti. Aceste trasaturi de caracter sunt benefice pentru supravietuire si evolutie fizica, dar nu si pentru evolutie spirituala neaparat. Femeia il sensibilizeaza pe barbat, il deschide spre alte planuri, il invata iubirea, ii ridica vibratia prin sexualitate, ii ofera incredere si sustinere energetica prin emotiile, iubirea, iertarea, pe care ea le investeste in el cu inima deschisa. Aparent este o lume condusa de barbati, dar din urma se arata femeile care ii sustin pe acesti barbati in evolutia lor si care echilibreaza pe Pamant energiile negative produse de masculin.

Pentru a mentine echilibrul si armonia in cuplu este esential sa pricepem ca intre cei doi este o perfecta egalitate. Niciunul nu este mai presus de celalalt pentru niciun motiv. La aceasta intrupare, poate ca unul este femeie vulnerabila si delicata, si celalalt este barbat puternic si influent, insa la nivel astral sunt spirite fara gen si in alte vieti mai mult ca sigur au fost inversate rolurile. Femeile au fost si inca sunt injosite, subestimate, exploatate, nerespectate, deoarece s-a raspandit o mentalitate generala ca ele sunt incapabile si slabe. Este aceeasi conspiratie care se duce impotriva celor care prin deosebite calitati ameninta pozitia celor slabi. Femeile emancipate si libere pot face lucruri marete pe planeta, si aceasta ar fi impotriva planurilor celor care conduc lumea. Uitati-va numai in ultimele 200 de ani cate lucruri extraordinare au realizat femeile care si-au inteles valoarea si scopul si au iesit din rand! Ele au fost tinute timp de secole ascunse in case, sa creasca copii, sa gateasca, sa administreze gospodarii, li s-a refuzat accesul la informatie si la decizie, si au fost abuzate pentru a nu avea curaj sa se exprime. Exista si asupra barbatilor o viziune care ii nedreptateste, promovand o imagine distorsionata despre capacitatea acestora de a fi blanzi, sinceri si emotionali, si transformandu-i in fiinte dure si de neincredere. Trebuie sa eliminam din minte tiparele care ne-au fost insuflate si sa ne deschidem inima sa pornim in relatie de pe pozitii egale, sa ne mentinem pe pozitii egale si sa eliminam orice prejudecata.

Avem tendinta sa negam, sa regretam, sa uram, sa ingropam in trecut, sa blamam, relatiile care au fost pline de suferinta, insa gandind cu intelepciune vom realiza ca aceste relatii sunt cele care ne-au ajutat sa ne dezvoltam cel mai mult. Cuplurile se formeaza de obicei pe baza karmei si pe baza principiului oglinzii. Intotdeauna ne vom intalni in cuplu cu acele persoane venite sa ne arate cu ce am gresit, ce avem de invatat, si ele vor reflecta perfect toate defectele noastre, ca o oglinda fidela. Cand nervii ne vor napadi si ii vom face reprosuri iubitului/iubitei, acele reprosuri ni se adreseaza – ni le adresam noi insine din subconstient. Cand il/o judecam, ne judecam pe noi insine, scotand la suprafata din subconstient, traume, frustrari, defecte, imperfectiuni, asupra carora trebuie sa ne concentram si sa le transformam in ceva benefic. Cuplurile conflictuale sunt cele mai sanatoase, pentru ca sunt dinamice si evolutia nu stagneaza. Insa sunt sanatoase si in masura in care energiile sunt constructive, si in urma conflictelor nu se acumuleaza resentimente si blocaje, ci se produc deblocari de emotii si frustrari, rezolvandu-se probleme karmice si de caracter spiritual. Certurile care se termina cu impacari din suflet si iertare, in urma carora se elibereaza tensiuni si simtim cum iubirea se amplifica fata de partener, in loc sa scada, sunt certurile care ne sunt lectii. Nu trebuie sa ne speriem de ele si sa consideram ca avem o relatie defectuoasa fara viitor prea lung.

La inceput, cei doi dintr-un cuplu pot rezona si poate exista o atractie foarte mare, sau pot fi indiferenti si distanti. Nu exista un sablon. Nu exista un ideal. Unii pot experimenta acea “dragoste la prima vedere” care de fapt este o reintalnire karmica marcata de fiorul recunoasterii celuilalt. Altii pot sa se deteste o vreme buna pana cand sa inceapa subit sa se iubeasca. Unele relatii pornesc la drum cu viteza luminii, altele se construiesc lent in timp. Cuplurile au evolutii diferite,incetati sa mai faceti comparatii. Suntem toti atat de asemanatori ca esenta, insa in evolutie si detalii, atat de diferiti. Nu are rost sa ne alimentam frustrarile asteptandu-ne sa evoluam la fel ca un al cuplu pe care il cunoastem.

Sunt cupluri care se formeaza pentru termene lungi, o viata poate, si sunt cupluri care se regasesc pentru perioade scurte de timp. O relatie de 3 luni poate fi la fel de benefica spiritual ca una de 3 ani, daca suntem constienti de lectiile invatate. Unii oameni au de reparat karma si de evoluat alaturi de mai multe persoane intr-o viata. Alti oameni sunt meniti sa astepte acea persoana unica prin care vor cunoaste desavarsirea in cuplu la un momentdat. Nu se aplica acelasi scenariu pentru toti. Sunt permise si relatiile scurte, si casniciile multiple, si despartirile, si divorturile si recasatorirea. Nu te tine nimeni legat de o persoana fata de care nu mai ai nicio atractie sau emotie (semn ca timpul s-a terminat). Sau poti ramane alaturi de o persoana chiar daca misiunea voastra impreuna s-a terminat dar va iubiti asa de mult incat vreti sa mai zaboviti impreuna. Avem liberul arbitru. Si aici ma refer la faptul ca, desi ne este scris sa ne reintalnim sau intalnim cu anumite persoane alaturi de care sa formam un cuplu, dar noi putem sa alegem daca o facem acum, in viata aceasta, daca ramanem cu el/ea pe termen lung sau scurt, si alte detalii. Intotdeauna se poate amana. Este benefic, pentru o evolutie mai liniara si mai rapida, sa nu se amane, totusi.

Si am ajuns la cuvantul sensibil : asteptare.

Doua subiecte voi dezolta pornind de la acest cuvant. Cat este necesar sa astepti pana sa inchei o relatie care nu te mai multumeste. Si care este efectul asteptarilor in cuplu.

Sunt momente cand cuplurile devin o manifestare a iadului, metaforic. Atunci cand intervin lipsa respectului sub orice forma, agresiunile fizice, mentale, psihice si verbale, adulterul, dezinteresul, sau alte forme mai grave de disfunctii, este clar ca ceva ne spune ca avem mari probleme in cuplu. Intr-o prima faza, se poate recurge la rezolvarea acestor probleme prin comunicare, iertare si iubire. Daca acestea nu functioneaza si ne simtim prizonierii unei relatii care ne seaca de energii, este bine sa alegem o alta cale. Dumnezeu nu vrea ca noi sa suferim crunt, vrea doar sa ne dea ciupitura necesara ca sa ne trezim si sa constientizam. Daca aceasta ciupitura nu este suficienta, vom primi imbolduri repetate din ce in ce mai dure. Deci noi ne scurtam sau prelungim agonia, in functie de cat de receptivi suntem la stimulii primiti. Este util sa ne ascultam vocea interioara = glasul inimii = intuitia = sinele = constienta.

Asteptarile sunt cele care ucid armonia in cuplu si care favorizeaza acumularea de karma.

Multi dintre noi nu intelegem ca nu l-am intalnit pe partenerul nostru ca sa se transforme in tot ceea ce am visat. Nu este un valet care sa ne indeplineasca dorintele! Nu este o papusa trasa de sfori! Nu este ghicitorul gandurilor noastre! Nu este proprietatea noastra! Trebuie sa intelegem ca si dupa ce devine o parte din cuplu, celalalt continua sa fie liber. Este un joc care se joaca tacit de multa vreme: cautam sa aflam asteptarile celui drag si apoi incercam sa i le indeplinim si obosim si imbratranim, si ne secam de energie, fiind persoana care nu suntem de fapt. Ne luam masti, caractere si identitati false, crezand ca pentru a fi iubiti trebuie sa fim cum vor altii. Nu! Cel ce te iubeste sincer, te accepta asa cum esti! Apoi intram in relatie si se acumuleaza frustrari care devin atat de puternice incat ajungem sa il uram pe celalalt pentru ca ne tine prizonieri in carcasa unei persoane inventate si jucate cu mult talent. Si intr-o zi, balonul se sparge si nu ne mai recunoastem. Ne intrebam: Cine este aceasta persoana pe care am crezut ca o cunosc? Cine este acest strain care urla la mine acum? Pe de alta parte, cand suntem nemultumiti de persoana draga si avem asteptari nenumarate de la ea, suferim enorm cand ea nu ne satisface asteptarile si ne consumam timpul si energia pentru a ii incalca dorintele si a o tranforma in “iubita ideala”. Asteptarile sunt gresite si ucid sentimentele.

Intr-un cuplu care tinde spre iubirea absoluta, neconditionata, asteptarile nu au loc. Cand daruiesti, nu trebuie sa astepti recompensa. Cand mangai, nu trebuie sa astepti mangaiere inapoi. Cand spui Te iubesc, nu trebuie sa astepti sa auzi aceleasi cuvinte. Cand astepti si te concentrezi sa primest la fel inapoi, in cazul in care nu vei primi, vei trai o dragoste egoista hranita doar de gesturi doveditoare, ci nu de altruism, si de sinceritate. Osho spunea ca exista un paradox. Oamenii care iubesc neconditionat nu au nevoie de iubirea celorlalti pentru ca iubirea pe care o simt ii umple cu totul, cu toate acestea, acestia sunt oamenii care au parte de toata iubirea celorlalti pentru ca manifestand-o pura in univers, universul le-o intoarce inapoi la fel. Foarte putini reusim sa iubim neconditionat acum, dar cel putin putem sa exersam zi de zi. Iubire, iertare, altruism, acceptare si libertate sunt cuvintele cheie. Cand vom iubi pasari libere fara sa le asteptam sa zboare jos ca sa ne putem bucura de ele, vom da aripi mari relatiilor si armonia va domni intre noi. Intr-o zi vom cunoaste experienta iubirii la inaltimi divine.

Cuplul este expresia unitatii divine pe Pamant. Cuplul este deasemenea expresia dualitatii in forma ei pura. Cuplul este evolutie spirituala la patrat, daca pot spune asa.

Se crede ca atunci cand spiritele evolueaza, ele se apropie mai mult de natura lor originara si aleg sa traiasca in solitudine pe Pamant, deoarece ele nu mai simt nevoia de iubire pentru o persoana de sex opus, ci experimenteaza iubirea in mod egal pentru toti semenii lor. Este adevarat ca atat timp cat esti cu Dumnezeu nu esti singur. Insa nimeni nu poate contesta frumusetea evolutiei in cuplu pe care cu totii am trait-o.

Pe planeta Pamant oamenii inca au nevoie sa traiasca evolutia spirituala si iubirea in doi…sau in unul, un intreg, format din doua jumatati, mai bine zis. Cuplul este cea mai potrivita forma de convietuire pentru acum. Este greu sa incepi sa cunosti iubirea neconditionata prin a-i iubi pe toti semenii tai. Primul pas este sa incepi a iubi destul de mult si de pur un singur om, simtind recunostiinta pentru ca te ajuta sa te descoperi, sa te intelegi, sa te vindeci, sa devii mai bun, sa te vezi prin ochii lui si sa te iubesti tu insuti.

Desi putini vor sa accepte, chiar si Iisus a iubit o femeie…pe Maria Magdalena. Cine vrea sa stie mai multe si sa inteleaga mai profund legatura dintre barbat si femeie, sa citeasca manuscrisul Mariei Magdalena de la Marea Moarta.

Avem nevoie sa fim in cuplu pentru a ne desavarsi. Binecuvantati aceasta experienta, dati-i tot efortul cuvenit, cuprindeti-o in toata intelegerea voastra, intariti-o prin recunostiinta si responsabilitate, faceti-o extraordinara prin iubire neconditionata!

Tag Cloud