Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘Osho’

Osho despre Christos

Dragii mei,

Ca tot ne amintim zilele acestea de Christos, am vrut sa impartasesc cu voi un interviu minunat in care Osho, minunatul-oh minunatul meu maestru de suflet, raspunde la cateva intrebari intr-un mod perfect, care sustine si viziunea mea despre crestinism,Iisus si maestrii.

Deci, iata:

Osho, despre crestinism, Christos si relatia cu Maestrul spiritual

Întrebare: O SINGURĂ SESIUNE DIN MEDITAȚIA TA DINAMICĂ A LĂSAT ÎN INTERIORUL MEU O FERICIRE ȘI UN SENTIMENT AL FIINȚEI MAI MARI DECÂT DOUĂZECI DE ANI DE ASCULTAT POVEȘTILE DIN NOUL TESTAMENT ȘI DE RUGĂCIUNE LA UN DUMNEZEU ATOTPUTERNIC ȘI DISTANT CARE A RĂMAS PENTRU MINE UN GODOT CE NU POATE FI EXPERIMENTAT. ESTE POSIBIL CA ÎNVĂȚĂTURILE LUI IISUS SĂ NU FIE DE FOLOS PENTRU TOȚI CĂUTĂTORII – DA, POT FI CHIAR OTRĂVITOARE PENTRU EI, SAU PENTRU UNII DINTRE EI?

Osho: Creștinismul și Christos nu ar trebui niciodată să fie confundate. Christos este total diferit de creștinism, deci de fiecare dată când vrei să îl înțelegi pe Christos, mergi [la el]în mod direct și imediat – nu via Roma; altfel nu îl vei înțelege niciodată pe Christos. Christos sau Krishna sau Buddha nu pot fi organizați: ei sunt atât de vaști încât nici o organizație nu le poate face dreptate. Numai lucrurile mici pot fi organizate. Politica poate fi organizată, religia nu, nazismul poate fi organizat, comunismul poate fi organizat – Christos nu, Krishna nu. Vastitatea pură este de așa natură încât în momentul în care încerci să-i forțezi să intre într-un tipar, ei sunt deja morți.

E ca și cum ai încerca să prinzi cerul în mâinile tale mici – cu pumnii strânși. Cu o palmă deschisă, cerul poate că ar putea fi atins, poate fi puțin în mâna ta, dar cu un pumn strâns a scăpat deja din mâna ta.

Orice ai auzit despre Iisus, nu este despre Iisus, omul adevărat; este despre Iisus pe care creștinii l-au inventat, împodobit, pentru a fi vândut la piață. Iisus cel creștin este un bun de vânzare; Christos însuși este o revoluție. Vei fi transformat prin el; el este botezul focului. Poți să fii un creștin, în mod convenabil…dar nu poți fi niciodată un ADEVĂRAT creștin în mod convenabil. Dacă îl urmezi cu ADEVĂRAT pe Iisus, problemele sunt sortite să apară.

El însuși a sfârșit pe cruce; nu poți să sfârșești pe tron. Dar dacă urmezi creștinismul, nu e nici o problemă. Este un mod foarte convenabil de a-l ajusta pe Christos pentru tine, în loc să te ajustezi tu față de el. Dacă te ajustezi tu față de Christos, va exista o transformare; dacă îl ajustezi pe Christos pentru tine, nu poate exista nici una. Atunci Christos devine el însuși o parte din împodobirea închisorii tale, parte din mobilierul tău – mașina ta, casa ta; ceva convenabil, cel mult – dar tu nu ești într-o relație cu el. De aceea, douăzeci de ani par a fi fost pierduți.

Același lucru se va întâmpla cu mine. Ești norocos că faci meditația cu mine. Odată ce voi fi plecat, meditația va fi organizată – este imposibil să împiedici asta; așa merg lucrurile. Atunci o vei face timp de douăzeci de ani – sau două sute de ani – și nimic nu se va întâmpla. Nu se întâmplă prin tehnică, tehnica este pur și simplu moartă. Se întâmplă prin iubirea pe care o simți pentru mine, pe care o am pentru tine. Tehnica este doar o scuză. Nu este lucrul cel mai important; cel mai important lucru este iubirea ta, încrederea ta. În acea încredere, tehnica merge și funcționează , devine vie, prinde rădăcini în inima ta.

Mai devreme sau mai târziu, totul devine organizat: rugăciunea, meditația, totul. Atunci măreția este pierdută. Atunci poți s-o faci în continuare – poți deveni absolut perfect în asta, iscusit; poate oferi de asemenea și o anumită consolare – dar mutația va lipsi. Tu vei rămâne același, o continuitate. Nu va fi un botez: nu vei muri în el, și nu vei fi renăscut.

Sursa foto: http://www.sxc.hu

De aici vine insistența mea pe a căuta un Maestru viu. Scripturile sunt acolo, cândva acele râuri curgeau, dar acum sunt înghețate. Ele sunt pierdute în deșertul bisericilor, al templelor și organizațiilor. Poezia nu mai vibrează în ele: ele sunt dogme moarte, iubirea a dispărut.

Ține minte întotdeauna: dacă poți găsi un Maestru viu, uită cu totul de scripturi. Maestrul viu este singura scriptura care este vie. Citește inima sa și permite inimii tale să fie citită de el. Fii într-o comuniune – aceasta este singura cale. Iisus a lucrat în același fel în care simți că lucrez și eu, dar au trecut douăzeci de secole. Primii discipoli care au venit în jurul lui și-au pus viața la bătaie: ei au părăsit tot ce aveau, au mers cu acest om, au riscat totul. Merita. Acest om era o comoară dintr-o lume necunoscută. Nimic nu era prea mult. Orice se cerea, ei făceau. Și ei au avut ocazia să meargă alături de un Dumnezeu pe acest pământ, să fie în afinitate intimă cu divinitatea.

Alții spuneau: ”Acest om greșește”, dar cei care îi erau apropiați știau că doar acest om are dreptate – și dacă acest om nu are dreptate, atunci NIMIC nu poate fi drept, atunci ”dreptul” nu poate exista. L-au crucificat pe acest om, dar cei care îi erau apropiați știau că nu îl poți crucifica. Acest om intrase deja în nemurire, acest om devenise deja parte din sufletele lor nemuritoare. Poți ucide trupul, dar nu spiritul.

Ei au trăit, umblat, respirat în ființa acestui om. Ei au fost transformați. Nu este o chestiune de tehnică. Ei s-au rugat alături de el, dar lucrul adevărat nu a fost rugăciunea, lucrul adevărat a fost doar să fie în prezența acestui om. Acest om avea o prezență.

Ai observat? – foarte puțini oameni au ceea ce voi numiți ”prezență”. Rar întâlnești o persoană care are o prezență – ceva indefinit la ea, ceva pe care îl simți imediat dar nu îl poți indica, ceva care te umple dar este inefabil, ceva foarte misterios și necunoscut. Nu îl poți nega, nu îl poți dovedi. Nu este corpul, pentru că oricine poate avea corp; nu este mintea, pentru că oricine poate avea minte. Uneori un corp foarte frumos poate fi acolo, extraordinar de frumos, dar prezența nu este acolo; uneori o minte de geniu este acolo, dar prezența nu este acolo; și uneori treci pe lângă un cerșetor și ești umplut, atins, stârnit – o prezență.

Cei care au fost în prezența lui Iisus, cei care au fost în SATSANG-ul său – cei care au trăit aproape, cei care au trăit în preajma sa – l-au respirat. Dacă îmi dai voie s-o spun, cei care l-au băut și l-au mâncat, care i-au permis să intre în altarul lor cel mai intim…ASTA i-a transformat, nu rugăciunea; rugăciunea a fost doar o scuză de a fi cu el. Chiar și fără rugăciune s-ar fi întâmplat, dar fără rugăciune poate că nu ar fi găsit o scuză pentru a fi cu el.

Tu ești aici cu mine. Eu continui să inventez meditații pentru voi. Ele sunt doar scuze pentru ca voi să fiți aici puțin mai mult, încă puțin mai mult, pentru ca voi să zăboviți în jurul meu – pentru că nimeni nu știe când prezența mea vă va atinge. Nu se poate spune nimic despre asta; nu poate fi manipulat. Se întâmplă când se întâmplă; nu se poate face nimic în mod direct. Doar a fi aici. Chiar și fără meditații, se va întâmpla, dar fără meditații nu vei avea nici o scuză pentru a fi aici.

Eu continui să vă vorbesc. Chiar și fără să vorbesc, se poate întâmpla, se va întâmpla, dar dacă nu vorbesc, încet, încet veți dispărea, pentru că nu veți mai avea nici o scuză. Ce faceți aici? Trebuie să vă dau ceva de făcut pentru a putea să fiți. Trebuie să vă implic și să vă ocup cu ceva, pentru a nu vă simți neliniștiți. Lucrurile se vor întâmpla dintr-o altă dimensiune, dar atunci când ești ocupat, acea dimensiune rămâne deschisă. Dacă nu ești ocupat, devii și tu neliniștit.

Toate meditațiile și toate rugăciunile și toate metodele sunt jucării inventate pentru copii, să se joace cu ele, dar asta e de folos, este foarte semnificativ.  Odată ce ești ocupat, altarul tău cel mai intim este deschis pentru mine. Nu ești neliniștit – faci meditația – și atunci eu pot să-mi fac munca mea. Nu e bine să spun că îmi fac munca. Atunci începe să se întâmple.

Ai dreptate, douăzeci de ani de învățătură creștină, ascultând poveștile din Noul Testament, poate că au fost inutile – dar nu pentru că poveștile sunt inutile. Ele sunt superbe, atât cât pot fi acestea. Poezia Noului Testament, poezia întregii Biblii, nu este ceva din această lume. Sunt mari poeți – Shakespeare sau Milton sau Dante – dar nimeni nu poate surclasa Biblia. Poezia este extraordinar de simplă, dar are o anumită calitate pe care poezia obișnuită nu o poate avea. Are fiorul; adică acea calitate religioasă.

Ai observat uneori? Vezi o floare frumoasă. Poate că o apreciezi, are o calitate estetică. O apreciezi și mergi mai departe. Poate că vezi o față frumoasă – chiar și fața unei Cleopatra: liniile, proporția, corpul ca de marmură – dar și asta e ceva estetic. Și uneori te întâlnești cu câteva lucruri sau câteva ființe care îți inspiră nu doar apreciere estetică, ci înfiorare. Ce este fiorul?

Întâlnind un lucru sau o ființă, gândirea ta se oprește. Mintea nu îi poate face față. Poți să îi faci față unei Cleopatra, poți să faci față chiar și unui Einstein – oricât de abscons, abstract, dificil ar fi, poți să îi faci față. Doar puțin mai mult antrenament al minții poate că este necesar. Dar atunci când întâlnești un Iisus sau un Buddha, mintea cade lată, se împotmolește. Ceva este prea mult pentru ea. Nu te poți gândi la nimic, ești ca într-un șoc profund – și totuși șocul este extatic. Acesta este fiorul.

Biblia are fior în ea – calitatea de a-ți pune mintea pe stop, complet – dar la asta va trebui să ajungi în mod direct. Misionarul, creștinul, episcopul, ei distrug pentru că încep să interpreteze. Ei își pun mințile în ea iar mințile lor sunt mediocre. E ca și cum ai privi la un lucru extraordinar de frumos prin mintea unui om foarte prost. Sau te uiți la o oglindă care este spartă, spartă complet – a adunat rugină, nimic nu poate fi oglindit perfect – și tu privești în oglindă și vezi luna. Distorsionată. Așa s-a întâmplat.

Biblia este unul dintre cele mai mari evenimente din lume – foarte pură, mai pură chiar decât Bhagavad Gita, pentru că Bhagavad Gita este foarte rafinată. Oamenii care au creat-o erau foarte cultivați și educați, și desigur că de fiecare dată când ceva devine foarte rafinat, devine eteric, nepământean. Biblia este înrădăcinată în pământ.

Toți profeții din Biblie sunt oameni ai pământului. Chiar și Iisus se mișcă pe pământ; el este fiul unui tâmplar, needucat, fără să știe nimic despre estetică, poezie – nimic. Dacă vorbește poetic, este pentru că ESTE, fără s-o știe absolut deloc, un poet. Poezia sa este brută și sălbatică.

Iisus are ceva de țăran în el: înțelepciune fără cunoaștere. El nu este un om al cunoașterii; nici o universitate nu va fi dispusă să îi confere un grad onorific, nu. El nu s-ar potrivi la Oxford sau Cambridge; el ar arăta foarte stupid în roba și boneta ca de clovn. Ar arăta foarte stupid; nu s-ar potrivi. El aparține pământului, satului, oamenilor obișnuiți, de rând.

Chiar noaptea trecută citeam o povestioară, o poveste arabă.

Un om a murit. El avea șaptesprezece cămile și trei fii, și a lăsat un testament în care, atunci când a fost deschis și citit, se spunea că jumătate din cămile trebuie să meargă la primul fiu, o treime la al doilea și a noua parte din ele către al treilea.

Fii erau în impas – ce să facă? Șaptesprezece cămile: o jumătate să meargă la primul fiu – să taie o cămilă în două? Și nici asta nu ar rezolva mare lucru, pentru că o treime trebuie să meargă la al doilea. Nici asta nu ar rezolva mare lucru: a noua parte trebuie să se ducă la al treilea fiu. Aproape toate cămilele ar fi omorâte.

Bineînțeles că s-au dus la omul din oraș care era cel mai cunoscător: Mulla – punditul, eruditul, matematicianul. El s-a gândit din greu, a încercat din greu, dar nu a găsit nici o soluție pentru că matematica e matematică. El a spus: ”Eu nu am împărțit niciodată cămilele, în viața mea, toată chestiunea asta pare să fie o prostie. Dar va trebui să le tăiați. Dacă voința trebuie să fie urmată întocmai, atunci cămilele trebuie să fie tăiate, trebuie să fie împărțite.”

Fii nu erau pregătiți să taie cămilele. Deci, ce era de făcut? Atunci cineva a sugerat: ”E mai bine să vă duceți la cineva care știe ceva despre cămile, nu despre matematică.” Așa că s-au dus la șeicul orașului, care era un om bătrân, needucat dar înțelept prin experiență. Ei i-au spus problema lor.

Bătrânul a râs. A spus: ”Nu vă faceți griji. E simplu.” El le-a împrumutat una din cămilele sale – acum erau optsprezece cămile – și apoi a împărțit. Nouă cămile au fost date primului și el era mulțumit, perfect mulțumit. Șase cămile i-au fost date celui de-al doilea, o treime; și el era perfect mulțumit. Și două cămile au fost date celui de-al treilea, a noua parte; și el a fost mulțumit. O cămilă a rămas. Aceea fusese împrumutată. El și-a luat cămila înapoi și a spus: ”Puteți pleca.”

Înțelepciunea este practică, cunoașterea este nepractică. Cunoașterea este abstractă, înțelepciunea este pământească; cunoașterea înseamnă doar cuvinte, înțelepciunea este experiență. Biblia este foarte simplă. Nu fi păcălit de simplitatea ei. În simplitatea ei are înțelepciunea secolelor. Este foarte poetică; nu am întâlnit nimic mai poetic ca Biblia. Te poți desfăta cu ea la nesfârșit, poți repeta cuvintele lui Iisus la nesfârșit. Ele vin din inimă și merg în inimă.

Sursa foto: http://www.sxc.hu

Dar nu trece printr-un mediator. Acei mediatori sunt mediocri, ei distrug totul. Am privit multe comentarii la Biblie, dar nu am întâlnit nici măcar un singur comentariu inteligent. Ei distrug, cu toții. Nu am văzut nici măcar un singur comentariu de la vreun teolog, care să fi adăugat ceva Bibliei, care să fi făcut în vreun fel gloria sa mai vizibilă. Ei o micșorează.

Și asta e sortit să fie așa. Doar un om de calitatea lui Iisus poate revela adevărul ei, doar un om de calitatea lui Iisus îi poate îmbunătăți frumusețea. Oamenii care trăiesc în văile întunecate și oamenii care trăiesc pe vârfurile însorite ale Himalaya-ei, nu-și înțeleg unul altuia limbajul. Când un om de pe vârf vorbește iar omul din vale interpretează, totul merge greșit.

Dar, ai dreptate – cei douăzeci de ani ai tăi poate că au fost irosiți. Dar va fi o neînțelegere totală dacă crezi că Iisus nu este pentru tine. Iisus este pentru toți, nu se pune problema. Dar mergi direct: devino mai meditativ, devino mai plin de rugăciune, și mergi direct. Și uită tot ce ți s-a spus despre Biblie; Biblia este suficientă.

Dacă vrei să înțelegi Upanișadele, poate fi dificil să le înțelegi în mod direct, pentru că ele sunt foarte rafinate. Oamenii care au vorbit în Upanișade erau mari filozofi; ele au nevoie de comentarii. Dar Iisus este simplu, adevărul său este simplu. El este un sătean foarte obișnuit; nu este nevoie de nici un comentariu. El este propria sa lumină. Și dacă nu îl poți înțelege pe Iisus, atunci pe cine vei fi capabil să înțelegi? Aruncă toate comentariile stupide. Mergi direct. Iisus este atât de simplu, poți avea un contact direct.

Eu nu comentez despre Iisus, eu răspund pur și simplu. Eu nu sunt un comentator. Să fii un comentator înseamnă să faci o treabă foarte urâtă. De ce aș comenta despre Iisus? El este simplu, el este absolut simplu. Exact cum doi și cu doi fac patru – atât de simplu este. Exact cum dimineața răsare soarele și toată lumea știe că e dimineață. Atât de simplu este.

Eu nu comentez despre el, eu răspund. Îi citesc cuvintele: un ecou se produce în mine. Acesta nu este un comentariu. Inima mea pulsează cu el, ceva similar vibrează în mine, și vă spun ce este. Așa că nu luați cuvintele mele drept comentarii. Eu nu încerc să îl explic pe Iisus pentru voi, nu e nevoie. Pur și simplu oglindesc. Vă spun inima MEA. Ce se întâmplă cu mine atunci când îl ascult pe Iisus: asta vă spun.

Osho:  Come Follow To You, Vol1 (Vino, Urmează-Te)

Sursa web: http://www.messagefrommasters.com/jesuschrist/osho_christianity_jesuschrist.htm

Copyright pentru versiunea în limba română: Osho Joy Meditation Center

Traducere: Marius Lazăr

Atenţie: dacă doriţi să republicaţi (parțial sau integral) acest articol, vă rugăm să adăugaţi la finalul articolului:

”Articol preluat de aici: http://oshojoy.ro/osho-despre-crestinism-christos-si-relatia-cu-maestrul/”

Va imbratisez cu drag!

Diana

Advertisements

Ce este dragostea?

Urmatorul fragment face parte din cartea Cand iubesti, aparuta la PRO Editura si Tipografie.
 

 

Ce este dragostea?
N-ar trebui sa punem aceasta intrebare. Pe firul natural al lucrurilor, toata lumea ar trebui sa stie ce este dragostea. Insa de fapt nimeni nu stie sau foarte rar se intampla sa mai fie cate cineva care sa stie ce este dragostea. Dragostea a devenit una dintre cele mai rare experiente.

Da, se vorbeste despre ea. Se scriu scenarii de film si romane de dragoste, se compun cantece de dragoste, o vei vedea la spectacolele de televiziune, o vei auzi la radio, in reviste – exista o imensa industrie care sa-ti puna la dispozitie idei despre ceea ce inseamna dragostea. Multi sunt implicati in industria destinata sa-i ajute pe oameni sa inteleaga dragostea. Insa dragostea ramane in continuare un fenomen necunoscut. Si ar trebui sa fie unul dintre cele mai bine cunoscute fenomene.

Este aproape ca si cum cineva ar intreba: „Ce este hrana?“ Nu ai fi surprins daca ar veni cineva la tine si ti-ar pune aceasta intrebare? Aceasta intrebare ar fi relevanta numai daca persoana respectiva ar fi fost privata de mancare de la inceputul inceputului si nu ar fi gustat niciodata hrana. La fel este intrebarea „Ce este dragostea?“

Dragostea este hrana sufletului, insa ai fost privat de ea. Sufletul tau nu a primit deloc dragoste, astfel incat nu-i cunosti gustul. Prin urmare, intrebarea este relevanta, dar este trista. Trupul si-a primit hrana, asa ca poate sa mearga mai departe. Insa sufletul nu si-a primit hrana, drept pentru care sufletul este mort sau nu s-a nascut inca, ori se afla etern pe patul de moarte.

Cand ne nastem, suntem dotati cu capacitatea de a iubi si de a fi iubiti. Oricare copil se naste plin de dragoste si stie exact ce este dragostea. Nu este deloc nevoie sa i se spuna copilului ce este dragostea. Dar problema apare deoarece mama si tatal nu stiu ce este dragostea.

Nici un copil nu primeste parintii pe care ii merita – nici un copil nu primeste vreodata parintii pe care ii merita; parintii aceia pur si simplu nu exista pe pamant. Iar pana cand acest copil devine parinte, si el isi va fi pierdut capacitatea de a iubi.

Am auzit de o mica vale in care se nasc copii si in trei luni dupa nastere orbesc. Era o societate mica, primitiva, in sanul careia exista o musca ce provoca o infectie si orbirea, astfel incat intreaga comunitate orbise. Fiecare copil se nastea cu ochi care functionau perfect, dar in decurs de trei luni cel mult, orbea din cauza acestor muste.

Si probabil ca mult mai tarziu, in cursul vietii lor, acesti copii trebuie sa se fi intrebat, „Ce sunt ochii? Ce vrei sa spui cand folosesti cuvantul ochi? Ce este vederea? Ce inseamna sa vezi? Ce vrei sa spui cu asta?“ Iar intrebarea trebuie sa fi fost lipsita de sens. Acesti copii se nasteau cu vedere, insa o pierdeau cumva, in timpul cresterii.

Asta s-a intamplat si cu dragostea. Fiecare copil se naste cu toata dragostea care poate sa incapa in el, cu o dragoste care se revarsa din el. Copilul se naste ca dragoste; copilul este facut dintr-o materie care se numeste dragoste. Insa parintii nu pot sa le dea dragoste. Au propriile antecedente – ar fi trebuit ca si parintii lor sa-i fi iubit la randul lor.

Parintii nu pot decat sa se prefaca. Pot sa vorbeasca despre dragoste. Pot sa spuna „Te iubim foarte mult“, dar ceea ce fac, de fapt, este lipsit de iubire. Felul in care se poarta, felul in care isi trateaza copilul este insultator; nu exista nici un pic de respect.

Copilul nici macar nu este considerat ca fiind o persoana. Cui ii trece prin minte sa respecte un copil? Copilul nici macar nu este considerat a fi o persoana. Copilul este considerat a fi o problema. Daca tace, este bun; daca nu tipa si nu face nici o prostie, e bine; daca pur si simplu nu le sta in cale parintilor, e bun. Asa trebuie sa fie un copil. Insa nu exista nici un fel de respect si nici un fel de dragoste.

Parintii nu stiu ce este dragostea. Sotia nu si-a iubit sotul, sotul nu si-a iubit sotia. Intre ei nu exista dragoste – in schimb exista dominatie, posesiune, gelozie si tot felul de otravuri care distrug dragostea. La fel cum o anumita otrava iti poate distruge vederea, asa si otrava posesiunii si geloziei distruge dragostea.

Dragostea este o floare fragila. Trebuie sa fie protejata, trebuie sa fie calita, trebuie sa fie udata; numai atunci devine puternica. Iar dragostea copilului este foarte fragila – fapt natural, deoarece copilul este fragil, corpul sau este fragil.

Crezi ca un copil lasat singur este capabil sa supravietuiasca? Gandeste-te numai cat de neajutorat este copilul – daca un copil este lasat singur, este aproape imposibil sa supravietuiasca. Va muri – si asta se intampla si cu dragostea. Dragostea este data de-o parte, este neingrijita.

Parintii nu pot iubi, nu stiu ce este dragostea, nu au plutit niciodata in dragoste. Gandeste-te numai la parintii tai – si aminteste-ti, nu spun ca ar fi raspunzatori de ceva. Sunt victime, cum si tu esti o victima; si parintii lor au fost la fel. Si asa mai departe… poti sa ajungi pana la Adam si Eva si pana la Dumnezeu Tatal!

S-ar parea ca pana si Dumnezeu Tatal nu prea a dat dovada de respect fata de Adam si Eva. De aceea, din capul locului a inceput sa le porunceasca: „Sa faceti asta“ si „Sa nu faceti asta“ – a inceput sa faca toate mofturile pe care le fac toti parintii. „Sa nu mancati fructele din pomul acesta.“ Si, cand Adam a mancat fructul, Tatal Dumnezeu a fost atat de furios, incat i-a alungat pe Adam si pe Eva din Rai.

Aceasta alungare este permanent prezenta si fiecare parinte ameninta cu alungarea copilului, ameninta sa-l dea afara. „Daca nu asculti, daca nu te porti frumos, vei fi alungat.“ In mod natural, copilul se teme. Sa fie alungat? In salbaticia acestei vieti? Incepe sa faca unele compromisuri.

Incetul cu incetul, devine diform si incepe sa manipuleze. Nu vrea sa zambeasca, dar, daca mama este prin preajma, iar el vrea lapte, zambeste. De-acum avem de-a face cu politica – inceputul, ABC-ul politicii.

In sinea lui, copilul incepe sa isi urasca parintii, pentru ca nu este respectat; in sinea lui, incepe sa se simta frustrat deoarece nu este iubit asa cum este. Se asteapta din partea lui sa faca anumite lucruri si abia pe urma va fi iubit. Dragostea are conditii; nu este bun asa cum este. Mai intai trebuie sa fie bun si abia pe urma va primi dragostea parintilor.

Asa ca, pentru a „merita“ copilul incepe sa devina fals; isi pierde orice urma de contact cu propria valoare intrinseca. Isi pierde respectul de sine si incetul cu incetul incepe sa se simta vinovat.

De multe ori, copilului ii trece prin mintea ideea urmatoare: „Astia chiar sunt parintii mei adevarati? Ar fi posibil sa ma fi adoptat? Poate ca ma pacalesc pentru ca s-ar parea sa nu existe nici un fel de dragoste.“ De o mie de ori vede furia in ochii lor, furia urata de pe chipurile parintilor sai si inca pentru asemenea nimicuri, incat nu intelege proportiile furiei provocate de aceste nimicuri.

La orice nimic, vede furia parintilor – nu-i vine sa creada, este atat de injust si de nedrept! Insa trebuie sa se supuna, trebuie sa plece capul, trebuie sa accepte ca necesitate. Incetul cu incetul, capacitatea lui de a iubi este ucisa.

Dragostea creste numai din dragoste. Dragostea are nevoie de un mediu plin de dragoste – acesta este aspectul fundamental care trebuie sa fie retinut. Numai intr-un mediu plin de dragoste creste dragostea; are nevoie de acelasi fel de palpitatie imprejurul ei.

Daca mama este iubitoare, daca tatal este iubitor – nu numai fata de copil, ci daca sunt iubitori si unul fata de celalalt, daca in casa exista o atmosfera de dragoste – copilul va incepe sa functioneze ca o fiinta a dragostei si nu va pune niciodata intrebarea „Ce este dragostea?“ Va sti acest lucru de la bun inceput, acesta va deveni fundamentul sau.

Insa acest lucru nu se intampla. Este pacat, dar acest lucru nu s-a intamplat pana acum. Iar copiii invata felul de a se purta al parintilor lor – reprosurile lor, conflictul dintre ei. Uita-te la tine insusi. Daca esti femeie, uita-te – este posibil sa repeti, aproape identic, comportamentul mamei tale. Uita-te la tine cand esti impreuna cu iubitul sau cu sotul tau: ce faci? Nu cumva repeti un model? Daca esti barbat, uita-te ce faci. Nu cumva te porti exact ca tatal tau? Nu cumva faci aceleasi prostii pe care le facea el? Odata, candva, erai surprins – „Cum poate tata sa faca asa ceva?“ –, iar acum faci aceleasi lucruri.

Oamenii nu fac decat sa repete; oamenii sunt imitatori. Fiinta umana este o maimuta. Repeti comportamentul mamei si al tatalui tau si trebuie sa renunti sa faci asta. Abia atunci vei sti ce inseamna dragostea, altfel vei ramane deformat.

Nu pot sa definesc ce este dragostea, pentru ca nu exista nici o definitie a dragostei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite, asemenea nasterii, mortii, asemenea lui Dumnezeu, asemenea meditatiei. Este unul dintre lucrurile care nu pot sa fie definite – nu pot sa-l definesc.

Nu pot sa spun „asta inseamna dragoste“, nu pot sa ti-o arat. Nu este un fenomen vizibil. Nu poate sa fie disecat, nu poate sa fie analizat; poate numai sa fie traita si numai prin traire vei sti ce este. Insa pot sa-ti arat calea pentru a o trai.

Primul pas este sa scapi de parintii tai. Si prin asta nu vreau sa spun sa nu-ti respecti parintii, nici gand. As fi ultimul care sa-ti spuna asa ceva. Nu vreau sa spun sa scapi fizic de parintii tai, vreau sa spun sa scapi de vocile parintilor dinlauntrul tau, de programul dinlauntrul tau, de inregistrarile dinlauntrul tau.

Sterge-le pur si simplu… si vei fi pur si simplu surprins ca, daca vei scapa de parintii din launtrul fiintei tale, te vei elibera. Pentru prima oara vei putea sa ai compasiune fata de parintii tai, altfel acest lucru nu se va intampla: vei ramane plin de resentimente.

Oricine are resentimente fata de propriii parinti. Cum sa nu nutresti resentimente fata de ei, cand ti-au facut atat de mult rau? Si nu te-au ranit cu stiinta – ti-au dorit numai binele, au vrut sa faca tot ce puteau pentru binele tau. Insa ce ar fi putut sa faca? Simplul fapt ca-ti doresti ceva nu inseamna ca se va si intampla. Doar cu dorinta de bine nu se intampla nimic.

Iti doreau tot binele, acesta este adevarul; nu exista nici o indoiala in aceasta privinta; oricare parinte vrea ca viata sa aduca toate bucuriile copiilor lor. Insa ce pot face? Ei insisi nu au cunoscut nici o bucurie in viata. Sunt roboti si cu buna-stiinta, ori fara sa-si dea seama, deliberat sau intentionat, vor crea o atmosfera in care copiii lor se vor transforma, mai devreme sau mai tarziu, in niste roboti.

Daca vrei sa fii o fiinta omeneasca si nu o masina, descotoroseste-te de parintii tai. Si va trebui sa fii cu foarte mare bagare de seama. Este o munca grea, solicitanta; nu poti sa faci lucru acesta instantaneu. Va trebui sa fii foarte atent la comportamentul tau. Uita-te si vezi cand este prezenta mama ta, cand actioneaza ea prin intermediul tau – opreste asta, departeaza-te de asta.

Fa ceva absolut nou, un lucru pe care mama ta nici macar n-ar fi putut sa si-l imagineze. De exemplu, iubitul tau se uita la o alta femeie cu o privire foarte apreciativa. Acum uita-te la ceea ce faci tu. Faci acelasi lucru pe care l-ar fi facut mama ta cand tatal tau se uita la o alta femeie cu o privire plina de apreciere?

Daca faci acest lucru, nu vei sti niciodata ce inseamna dragostea, pur si simplu vei repeta o poveste. Exact aceleasi roluri vor fi interpretate de alti actori, asta-i tot; aceeasi piesa mizerabila repetata din nou si din nou.

Nu fi un imitator, iesi din asta. Fa ceva nou. Fa un lucru pe care mama ta nici macar n-ar fi conceput sa-l faca. Fa un lucru nou, pe care tatal tau nici macar n-ar fi conceput sa-l faca. Aceasta noutate va trebui sa fie adusa in fiinta ta si dupa aceea va incepe sa se reverse dragostea.

Prin urmare, primul lucru esential pe care trebuie sa-l faci este sa te descotorosesti de parintii tai.

Al doilea lucru esential este acesta: oamenii cred ca pot sa iubeasca numai atunci cand gasesc partenerul potrivit – o prostie! Nu vei gasi niciodata unul. Oamenii cred ca vor iubi numai atunci cand vor gasi barbatul perfect sau femeia perfecta. Prostie! Nu-i vei gasi niciodata, deoarece femeia perfecta si barbatul perfect nu exista. Iar daca ar exista, nu si-ar bate capul cu dragostea ta. Pur si simplu nu i-ar interesa.

Am auzit de un barbat care a ramas holtei toata viata pentru ca o cauta pe femeia perfecta. La varsta de saptezeci de ani, cineva l-a intrebat: „Ai calatorit foarte mult – ai cautat de la New York in Katmandu, din Katmandu la Roma, de la Roma la Londra. Chiar nu ai putut sa gasesti femeia perfecta? Nici macar una?“

Batranul s-a intristat profund. A spus: „Ba da, o data am gasit-o. Intr-o zi, candva de mult, am dat peste o femeie perfecta.“

Curiosul l-a intrebat mai departe: „Si ce s-a intamplat? De ce nu te-ai casatorit?“

Trist, batranul i-a spus: „Pentru ce? Ea il cauta pe barbatul perfect.“

Si aminteste-ti, cand doua fiinte sunt perfecte, nevoia lor de dragoste nu este aceeasi ca nevoia ta de dragoste. Are niste caracteristici cu totul diferite. Nu intelegi nici macar dragostea care este posibila pentru tine, asa ca nu vei intelege dragostea lui Buddha sau dragostea pe care o revarsa asupra ta un Lao Tzu – nu vei putea sa o intelegi.

Mai intai trebuie sa intelegi dragostea care este un fenomen natural. Nici macar acest lucru nu s-a intamplat. Mai intai trebuie sa intelegi ceea ce este natural si apoi ceea ce este transcendental.

Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa-l retii este sa nu cauti niciodata barbatul perfect sau femeia perfecta. Si aceasta idee ti-a fost bagata in cap – ca daca nu vei gasi barbatul perfect sau femeia perfecta, nu vei cunoaste fericirea. Asa ca tot continui sa cauti perfectiunea si nu o gasesti, asa ca esti nefericit.

Pentru a pluti si a creste in dragoste nu este necesara perfectiunea. Dragostea nu are nimic de-a face cu celalalt. O persoana iubitoare pur si simplu iubeste, la fel cum o persoana vie respira si bea, mananca si doarme. Exact la fel, o persoana cu adevarat iubitoare iubeste.

Nu spui, „Daca aerul nu este perfect, nepoluat, eu nu respir.“ Continui sa respiri chiar si in Los Angeles; continui sa respiri chiar si in Bombay. Continui sa respiri pretutindeni, chiar daca aerul este poluat, otravit. Continui sa respiri! Nu-ti poti permite sa nu respiri pentru ca aerul nu este asa cum ar trebui sa fie.

Daca ti-e foame, mananci ceva, indiferent ce. In desert, daca mori de sete, bei orice. Nu vei insista sa ti se dea o Coca-Cola, merge orice – orice este de baut, apa chioara, chiar si apa murdara. Este un fapt cunoscut ca au existat oameni care si-au baut propria urina. Cand mori de sete, nu te mai intereseaza ce este, bei orice sa-ti astamperi setea. Oamenii si-au ucis camilele in desert sa bea apa – camilele stocheaza apa in corpul lor.

Situatia devenea periculoasa in acest conditii, pentru ca oamenii trebuiau sa mearga pe jos kilometri intregi. Insa le era atat de sete, incat setea a contat mai mult – mai intai apa; altfel mureau. Fara apa, chiar daca ar fi mai trait camila, ce-ar fi mai putut sa faca? Camila ar fi dus un cadavru in orasul cel mai apropiat, deoarece fara apa oamenii ar fi murit.

O persoana vie si iubitoare pur si simplu iubeste. Dragostea este o functie naturala.

Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti este sa nu cauti perfectiunea; altfel nu va curge nici un fel de dragoste prin tine. Dimpotriva, vei deveni ne-iubitor. Oamenii care cer perfectiunea sunt oameni complet ne-iubitori, nevrotici. Chiar daca isi pot gasi un iubit sau o iubita, cer perfectiune, iar dragostea este distrusa din caza acestei pretentii.

Daca un barbat iubeste o femeie sau o femeie iubeste un barbat, apar imediat pretentiile. Femeia incepe sa aiba pretentia ca barbatul sa fie perfect, doar pentru ca o iubeste pe ea. Ca si cum ar fi comis un pacat! De-acum trebuie sa fie perfect, de-acum trebuie sa se descotoroseasca de toate limitarile lui – brusc, doar din cauza acestei femei?

De-acum nu mai poate sa fie om? Trebuie sa devina fie supraom, fie un fals, un prefacut. Natural, este foarte greu sa devii un supraom, asa ca oamenii devin niste falsuri. Incep sa se prefaca, sa joace teatru, sa se prefaca. In numele dragostei, oamenii nu fac decat devina niste prefacuti.

Prin urmare, al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti este sa nu ceri niciodata perfectiunea. Nu ai nici un drept sa pretinzi nimic de la nimeni. Daca nu te iubeste nimeni, fii recunoscator, dar nu cere nimic – pentru ca celalalt nu are nici o obligatie sa te iubeasca. Atunci cand cineva iubeste, este un miracol. Fii impresionat de miracol.

Insa oamenii nu sunt impresionati. Pentru niste nimicuri, distrug toate posibilitatile de a exista dragoste. Nu sunt prea interesati de dragoste si de bucuria ei. Sunt mai interesati de incursiunile in alte ego-uri.

Fii preocupat de bucuria ta. Fii cat se poate de preocupat de bucuria ta, sa nu te intereseze altceva decat bucuria ta. Toate celelalte sunt neesentiale. Dragostea – ca functie naturala, la fel cum respiri. Iar atunci cand iubesti pe cineva, nu incepe sa ai pretentii; altfel, de la bun inceput vei inchide portile. Nu te astepta la nimic. Daca ti se iveste ceva in cale, fii recunoscator. Daca nu se iveste nimic, nu este nevoie sa se iveasca. Nu poti sa te astepti la ceva.

Insa urmareste-i pe oameni, urmareste-i cum se trateaza unii pe altii ca si cum ar avea obligatii reciproce. Daca sotia iti pregateste masa, nu-i multumesti niciodata. Nu spun ca ar trebui sa dai glas multumirilor, insa ar trebui sa se vada in ochii tai. Insa nu-ti bati capul, iei lucrul acesta ca fiind de la sine inteles – asta e treaba ei. Cine ti-a spus asta? Daca sotul tau castiga bani, nu-i multumesti niciodata. Nu simti nici un fel de gratitudine. „Asta e treaba barbatului.“ Asta se petrece in mintea ta. Cum ar putea sa creasca dragostea?

Dragostea are nevoie de un climat de dragoste, dragostea are nevoie de un climat de gratitudine, de multumire. Dragostea are nevoie de o atmosfera neconstrangatoare, de o atmosfera lipsita de asteptari. Acesta este al doilea lucru pe care trebuie sa ti-l amintesti.

Iar al treilea lucru este urmatorul. In loc sa te gandesti cum sa faci sa primesti dragoste, incepe sa o dai. Nu exista nici un alt mijloc. Oamenii sunt mai preocupati cum sa apuce si sa ia. Pe toti ii intereseaza sa primeasca si se pare ca nimanui nu-i face vreo placere sa dea.

Atunci cand dau, oamenii o fac cu o mare reticenta – chiar daca dau, dau numai ca sa primeasca la randul lor si au o atitudine comerciala. Este un targ. Totdeauna au foarte mare grija sa primeasca mai mult decat dau – in felul acesta au facut un targ bun, o afacere buna. Iar celalalt face acelasi lucru. Dragostea nu este o afacere, asa ca inceteaza sa ai o atitudine de am de afaceri.

Altfel iti vei irosi viata si vei rata dragostea si tot ceea ce este frumos in ea – pentru ca tot ceea ce este frumos nu are nimic in comun cu afacerile. Afacerile sunt lucrul cel mai urat din lume – un rau necesar, insa existenta nu are nimic in comun cu afacerile.

Copacii infloresc, nu este o afacere; stelele sclipesc, nu este o afacere, si nu trebuie sa platesti nimic nimanui pentru asta si nimeni nu cere nimic de la tine. Vine o pasare, se asaza la usa ta, canta un cantec si nu-ti cere nici un certificat si nici un semn de apreciere. A cantat cantecul si apoi pleaca fericita in alta parte, fara sa lase vreo urma.

Asa creste dragostea. Da si nu astepta sa vezi cat de mult poti sa iei. Da, ea vine, inmiita, dar vine natural. Vine dupa propria vointa, nu este nevoie sa o chemi. Cand o chemi, nu vine niciodata. Cand o chemi, o ucizi. Prin urmare, da. Incepe sa dai.

La inceput va fi greu, deoarece intreaga ta viata ai fost antrenat nu sa dai, ci sa iei. La inceput va trebui sa te lupti cu propria platosa. Musculatura ti-a intepenit, inima ti-a inghetat, ai devenit rece. La inceput iti va fi greu, dar fiecare pas facut te va duce la un altul si incetul cu incetul, fluviul va incepe sa curga.

La inceput descotoroseste-te de parintii tai. Descotorosindu-te de parintii tai, te descotorosesti de societate, descotorosindu-te de parintii tai, te descotorosesti de civilizatie, educatie, de totul – deoarece parintii tai reprezinta toate acestea. Devii un individ. Pentru prima oara, nu mai faci parte din masa, ai o individualitate autentica. Esti pe cont propriu. Asta inseamna maturizarea. Asa ar trebui sa fie o persoana matura.

O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de parinti. O persoana matura este o persoana care nu are nevoie de nimeni de care sa se agate sau sa se sprijine. O persoana matura este o persoana fericita in solitudinea ei – solitudinea ei este un cantec, o sarbatoare. O persoana matura este o persoana care poate sa fie fericita cu ea insasi. Aceasta singuratate nu inseamna singuratate, faptul de a fi solitar inseamna solitudine, este meditativa.

Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei. Daca ai fi ramas acolo mai mult de noua luni, ai fi murit – nu numai tu, ci si mama ta ar fi murit. Intr-o buna zi a trebuit sa iesi din pantecul mamei tale; apoi intr-o alta zi a trebuit sa iesi din atmosfera familiei tale, un alt pantec, ca sa te duci la scoala. Dupa aceea intr-o alta zi a trebuit sa iesi din atmosfera scolii, un alt pantec, ca sa iesi in lumea larga.

Insa in profunzimea sinelui tau, esti in continuare tot un copil. Inca te afli in pantec! Exista straturi suprapuse de pantec si acest pantec trebuie spart. Asta reprezinta ceea ce in Orient am numit cea de-a doua nastere. Cand ai ajuns la cea de-a doua nastere, esti complet liber de impresiile parintilor.

Si frumusetea este ca o asemenea persoana le este recunoscatoare parintilor sai. Paradoxul este ca numai o asemenea persoana isi poate ierta parintii. Are compasiune si dragoste pentru ei, are sentimente extraordinar de puternice pentru ei, pentru ca si ei au suferit la fel. Nu este o persoana furioasa, nu, nici pe departe. Poate sa aiba lacrimi in ochi, dar nu este o persoana furioasa si va face tot ceea ce va putea pentru a-si ajuta parintii sa avanseze catre o asemenea plenitudine a singuratatii, la o asemenea inaltime a singuratatii.

Trebuie sa devii o individualitate, acesta este primul lucru. Al doilea lucru este sa nu astepti perfectiunea si sa nu ceri si sa nu pretinzi. Iubeste oamenii obisnuiti. Nu e nimic in neregula cu oamenii obisnuiti. Oamenii obisnuiti sunt extraordinari! Fiecare fiinta umana este atat de unica; arata respect pentru aceasta unicitate.

In al treilea rand, da, si da fara nici o conditie – atunci vei sti ce inseamna dragostea. Eu nu o pot defini. Iti pot arata calea pentru a o cultiva. Iti pot arata cum sa sadesti o tufa de trandafiri, cum sa o uzi, cum sa ii pui ingrasamant, cum sa o protejezi. Apoi, din senin, intr-o buna zi, apare trandafirul si casa ta e plina de parfumul lui. Asa se intampla si dragostea.

Osho
http://www.damaideparte.ro/index.php/osho-ce-este-dragostea/614/4/

Constientizarea – cheia pentru a trai in armonie

Daca am sti sa facem acest lucru, viata ar fi mult mai frumoasa si mai simpla. De multe ori, preferam sa o complicam si sa alimentam ganduri nocive, temeri, frici, care ne indeparteaza de frumusetea momentului. Oamenii incearca sa evite multe lucruri si cad prada acelorasi lucruri. Daca depui un efort mare sa eviti ceva, rezultatul este exact invers: esti o victima sigura a acelui lucru. Fii relaxat! Nu te stradui din greu, caci numai fiind relaxat te poti feri, poti sa fii vigilent. Atunci cand esti relaxat, esti constient. Fii calm, linistit.

Poti sa incepi si de la celalat capat. Relaxeaza-te, lasa incordarea sa dispara, si, pe masura ce te relaxezi tot mai mult, vei constata ca in tine apare o anumita constienta. Relaxarea si constienta sunt inseparabile. Insa este mai usor sa incepi de la constientizare, pentru ca efortul de a te relaxa creeaza o anumita tensiune.

Mintea e vesnic in trecut, fie in viitor. Ea nu poate fi in prezent. Atunci cand esti in prezent, mintea nu mai exista, pentru ca mintea inseamna gandire. Cum sa gandesti in prezent? Poti sa te gandesti la trecut sau la viitor. Prezentul este o linie de demarcatie, atata tot. El nu are spatiu. Desparte trecutul de viitor, e doar o linie despartitoare. Poti sa fii in prezent, dar nu poti sa gandesti; pentru gandire e nevoie de spatiu.

Cui se datoreaza incordarea ta? Faptului ca te identifici cu tot felul de ganduri, de temeri: teama de moarte, de faliment, de boala, tot soiul de temeri. Incordarea iti afecteaza si corpul, nu numai mintea. Poti sa incepi sa constientizezi; constientizarea te face sa nu te mai identifici cu mintea, cu temerile din ea. Se relaxeaza si corpul, fireste.

Gandurile nu sunt spirituale, pentru ca dimensiunea spiritualului incepe numai atunci cand nu exista ganduri. Nu poti gandi in prezent. In clipa in care incepi sa gandesti esti deja in trecut. Vezi ca soarele rasare si spui: “Ce rasarit de soare frumos!” asta inseamna trecut, experienta a devenit deja trecut. Poti sa fii alaturi de soarele care rasare, dar nu poti sa gandesti.

Fii in clipa prezenta! Adu-ti toata fiinta in clipa prezenta. Nu lasa trecutul sa se amestece, si nu lasa viitorul sa intervina. Trecutul nu mai e, a murit. De ce sa-ti faci griji in privinta lui? De ce sa continui sa-l rumegi, iarasi si iarasi? El e doar in mintea ta; e doar o amintire. Viitorul nu a venit inca, ce rost are sa te gandesti la el? Cum sa te gandesti la ceva care inca nu e? Cum sa-ti faci planuri privitor la el? Tot ce faci pentru el nu o sa intample, si atunci te vei simti frustrat, pentru ca intregul isi are planul lui.

Existenta are planurile ei, e mai inteleapta decat tine- intregul trebuie sa fie mai intelept decat partea. De ce ai pretentia sa fii intregul? Intregul are propriul destin, propria implinire; de ce te mai framanti tu? Si tot ce vei face va fi un pacat, pentru ca ai ratat clipa-clipa prezenta. Si daca lucrul asta devine un obicei, atunci cand va veni viitorul il vei pierde si pe el, pentru ca nu va fi viitor cand vine, va fi prezent. Ieri te gandeai la azi pentru ca atunci era maine; acum este azi si te gandesti la maine, iar cand maine vine, devine azi- pentru ca tot ce exista, exista aici si acum.

Daca ti-ai obisnuit mintea sa priveasca spre maine, cand mai traiesti? Maine nu vine niciodata! Atunci vei continua sa ratezi, sa pierzi: iar asta e un pacat. Asta e intelesul radacinii ebraice a verbului “a pacatui.”

Fii din ce in ce mai constient, fii din ce in ce mai atent si mai sensibil la prezent. Dar aici apare o problema. Straduindu-te sa fii in prezent poti sa devii atat de incordat incat, din cauza asta, sa nu poti sa fii in prezent. Daca te gandesti prea mult la cum sa fii in prezent, acest gandit nu o sa te ajute. Daca uneori ai sa te gandesti la trecut sau la viitor, imediat te vei simti vinovat ca ai comis iarasi un pacat.

Sa nu te simti vinovat! Ori de cate ori iti dai seama ca te-ai dus in trecut sau in viitor, nu face o problema din asta. Revino in prezent, pur si simplu! Intoarce-te la ceea ce faci, simplu, cu inocenta. Nu creavinovatie. Pune accent pe faptul ca ti-ai adus aminte, nu pe faptul ca ai uitat. E firesc sa uiti. Frumusetea e ca te-ai intors. Ai facut imposibilul; fii fericit pentru asta!

Cand vei deveni prezent si total constient, iti vei da seama ca lumea pe care o vedeai in jurul tau nu era lumea adevarata, pentru ca tu o vedeai printr-un ecran de somn. Atunci cand nu traim constient, luam intreaga existenta ca pe un ecran, si apoi proiectam pe acel ecran propriile ganduri. Vedem lucruri care nu exista si nu vedem lucruri care exista.

 Majoritatea oamenilor sunt tot atat de neatenti si nepasatori la ce se petrece in jurul lor ca si in timpul somnului. Asta ni se intampla in fiecare zi. Nu suntem prezenti, nici pentru lume, nici pentru noi.

Actioneza, vorbeste pe deplin constient si vei constata ca in tine se produce o schimbare formidabila. Insusi faptul ca esti constient iti schimba actiunile. Atunci vei putea descoperi viata, viata din abundenta, viata care nu se sfarseste niciodata.

Sursa: “Constientizarea- cheia pentru a trai in armonie”, OSHO

Despre Nou, Fericire si cum sa nu te lupti cu Frica

Dragii mei,

Sunt unele zile in care unii dintre noi se intreaba: ” Dar ce e cu mine? Parca nu am evoluat deloc de fapt! Stiu atatea lucruri acum, cunosc o noua dimensiune a vietii, m-am deschis spiritual, inteleg si vad cum functioneaza totul, insa parca nu ma schimb pe mine in profunzime: tot am traume, tot am suparari, tot am frici, tot ma zbat, tot ma tem! Am impresia ca totul e in zadar. Poate nu fac eu ce trebuie, cum trebuie. As vrea sa fiu o persoana mai buna, o persoana pe masura intelepciunii luminii pe care am adunat-o in mine! As vrea sa ma rup de sabloane, de trecut si de frici. Dar cum? Ma simt derutat.”

In acele zile nu ne dam seama de fapt ca noi nu am dat drumul trecutului, vechiului si ca inca mai pastram in noi o teama de nou si de avantare in necunoscut (necunoscut mintii, ca sufletul nostru nu a uitat niciodata incotro mergem), care ne face sa nu aplicam ceea ce am invatat si ceea ce stim acum mai bine ca niciodata.

De aceea, astazi am ales sa va aduc bucurie si raspunsuri prin cateva pasaje dintr-o carte de Osho pe care o citesc acum – Curajul. Am selectat cateva paragrafe despre nou, nefericire, fericire si frica.

Cred ca avem nevoie sa ne aducem aminte urmatoarele de mai jos acum cand e timpul mai mult ca niciodata sa pasim inainte fara frica si cu curaj, pentru a fii cine suntem si pentru a trai o viata in fericire si in iubire. Citind, am asociat partea despre frica si intuneric, cu trecutul. La fel de usor cum ne luptam cu frica si intunericul, doi adversari care nici macar nu exista decat prin lipsa iubirii si respectiv a luminii, asa de usor ne luptam zi de zi si cu trecutul, care nici el nu exista – tot ce avem si tot ce exista este prezentul si noul care vine din el.

Cand noul iti bate la usa, deschide-i!

Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E in joc tot trecutul tau. Noul creaza discontinuitate, de aici teama. Ai trait intr-un fel, ai gandit intr-un fel, ti-ai facut o viata confortabila pe baza credintelor tale. Apoi ceva nou iti bate la usa si intregul sablon al trecutului urmeaza sa fie tulburat. Daca lasi noul sa intre n-ai sa mai fii niciodata acelasi, noul te va transforma. Este riscant. Niciodata nu poti sa stii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, familiar; ai trait cu el mult timp, esti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate sa iti fie prieten, poate sa iti fie dusman, cine stie? Singurul mod de a sti este sa-l lasi sa intre; de aici nelinistea, de aici teama.Si nici nu poti sa-l respingi intruna, pentru ca vechiul nu ti-a dat inca ceea ce cauti. Vechiul ti-a promis ca iti da, dar nu s-a tinut de promisiune. Vechiul e cunoscut dar nefericit. Noul s-ar putea sa fie stanjenitor, incomod, dar exista posibilitatea ca el sa iti aduca fericirea. Asa ca nu-l poti respinge, dar nici nu-l poti accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea neliniste ce apar in fiinta ta. E firesc sa fie asa, asa va fi mereu. Incearca sa intelegi aparitia noului. Toti oamenii din lume vor noutate pentru ca nimeni nu este multumit de ceea ce e vechi. Vechiul nu poate multumi pe nimeni pentru ca e cunoscut, si o data ce e cunoscut a ajuns sa se repete, fapt care il face plictisitor, monoton. Vrei sa scapi de el, vrei aventura, vrei ceva nou, si totusi cand noul iti bate la usa te dai inapoi, te faci mic, te ascunzi in vechi. Pentru a lasa noul sa intre e nevoie de curaj, si nu de curaj obisnuit, ci de curaj extraordinar. Iar lumea e plina de lasi, de aceea oamenii si-au oprit dezvoltarea. Cum sa te dezvolti daca esti las? La fiecare noua ocazie te codesti, dai inapoi, inchizii ochii. Cum sa te dezvolti? Cum sa fii? Doar pretinzi ca esti. Si pentru ca nu poti sa te dezvolti, nu poti sa cresti, trebuie sa gasesti cresteri inlocuitoare. Tu nu poti sa cresti, dar contul tau din banca poate sa creasca, asta e un inlocuitor. EL nu are nevoie de curaj, e perfect adaptat la lasitatea ta. Contul din banca creste intruna si incepi sa crezi ca cresti si tu. Devii mai respectabil. Numele tau si faima ta continua sa creasca si crezi ca tu esti in crestere? Nu faci decat sa te amagesti singur. Tu nu esti nici nume, nici faima. Contul din banca nu e fiinta ta. Dar daca’ te gandesti la fiinta incepi sa tremuri, deoarece daca vrei sa cresti, sa te dezvolti trebuie sa te lepezi de toata lasitatea.

Cum sa devenim noi? Nu putem deveni noi cu de la noi putere, singuri. Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu, sa spunem. Noutatea vine de la existenta. Mintea e mereu veche. Mintea nu e niciodata noua, ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, e un dar de la Dumnezeu.

Necunoscutul si incogniscibilul, transcedentalul, au patruns in tine. Au patruns pentru ca nu esti sigilat si pus deoparte, nu esti o insula. Poate ca tu ai uitat transcedentalul, dar transcedentalul nu te-a uitat pe tine. Copilul poate si-a uitat mama, dar mama nu si-a uitat copilul. Tu, partea, s-ar putea sa gandesti “sunt separat”, dar intregul stie ca nu esti separat. Intregul a patruns in tine. Pastreaza contactul cu tine. De asta noul continua sa vina, desi nu-l primesti cu bratele deschise. El vine in fiecare dimineata, vine in fiecare seara. El vine intr-o mie si unul de feluri. Daca ai ochi sa vezi, il vei vedea venind continuu la tine.

Existenta continua sa se reverse asupra ta, dar tu esti inchis in trecutul tau. Parca ai fi intr-un fel de mormant. Ai devenit insensibil. Din cauza lasitatii ti-ai pierdut sensibilitatea. Sa fii sensibil inseamna sa simti noul – si atunci vor aparea fiorul noului, pasiunea pentru nou si aventura, si vei incepe sa patrunzi in necunoscut, nestiind incotro mergi. Mintea considera asta o nebunie. Mintea se gandeste ca nu e rational sa parasesti vechiul. Dar Dumnezeu e intotdeauna noul.De asta, legat de Dumnezeu nu putem folosi timpul trecut sau viitorul. Nu putem spune “Dumnezeu a fost” sau “Dumnezeu va fi”. Putem folosi numai prezentul: “Dumnezeu este.” El e intotdeauna proaspat, virgin. Si a patruns in tine.

Tine minte ca orice nou care vine in viata ta e un mesaj de la Dumnezeu. Daca il accepti esti religios. Daca il respingi, esti pagan. Omul trebuie doar sa se mai relaxeze putin pentru a accepta noul; trebuie sa se mai deschida putin pentru a lasa noul sa intre. Fa-i loc lui Dumnezeu sa intre in tine.

Acesta este tot rostqul rugaciunii sau al meditatiei – deschide-te, spune da, spune “Intra”, spune “Te asteptam de mult si sunt recunoscator ca ai venit”. Primeste intotdeauna noul cu mare bucurie. Chiar daca uneori este incomod, merita; chiar daca uneori noul te duce in sant, merita, pentru ca numai prin greseli inveti si numai prin greutati te dezvolti. Noul va aduce greutati. De asta alegi vechiul – vechiul nu aduce greutati, el e o consolare, e un adapost.

Si numai noul, acceptat profund si total, te poate transforma. Nu poti aduce noul in viata ta; noul vine singur. Tu poti fie sa il accepti, fie sa il respingi. Daca il respingi, vei ramane o piatra, inchis si mort. Daca il primesti, vei deveni o floare, vei incepe sa te deschizi….iar acea deschidere e o sarbatoare.

Numai intrarea noului te poate transforma, nu exista alte cale de transformare. Si tine minte, asta nu are nicio legatura cu tine si cu eforturile tale. Dar sa nu faci nimic inseamna sa incetezi sa actionezi; inseamna sa actionezi fara vointa sau directie sau impuls din trecut. Cautarea noului nu poate sa fie o cautare obisnuita, caci cum sa cauti noul cand nu-l cunosti, nu l-ai intalnit niciodata? Cautarea noului trebuie sa fie o explorare deschisa. Nu cunosti. Trebuie sa incepi intr-o stare de necunoastere si trebuie sa inaintezi cu inocenta unui copil, emotionat de posibilitati-iar posibilitatile sunt infinite.Nu poti sa faci nimic pentru a crea noul, pentru ca orice ai face va fi din vechi, va fi din trecut. Dar asta nu inseamna sa nu mai actionezi deloc. Actioneaza fara vointa sau directie, sau fara impuls din trecut, adica actioneaza spontan, lasa momentul sa decida. Nu impune decizia ta, pentru ca decizia ta va fi din trecut si va distruge noul. Actioneaza exact ca un copil. Abandoneaza-te in intregime momentului, si vei gasi in fiecare zi noi deschideri, o noua lumina, o noua intelegere. Iar acele noi intelegeri ne vor schimba continuu. Intr-o zi vei vedea dintr-o data ca in fiecare moment esti nou. Vechiul nu ma zaboveste, vechiul nu te mai inconjoara ca un nor. Esti ca un bob de roua, proaspat si tanar. Asta este adevaratul inteles al invierii. Daca intelegi asta, vei fi liber de memorie – memoria psihologica, adica. Memoria e un lucru mort. Memoria nu e adevar si nu va fi niciodata, pentru ca adevarul e mereu viu, adevarul e viata; memoria este persistenta a ceea ce nu mai e. Este traiul intr-o lume fantomatica, dar ea ne contine, este inchisoarea noastra. De fapt, este noi. Memoria creaza nodul, complexul numit “EU”, eul. Si aceasta entitate falsa numita “Eu” se teme continuu de moarte. De asta ti-e frica de nou.

De fapt, acestui “Eu” ii e frica, nu tie. Fiinta nu cunoaste frica, dar eul se teme, pentru ca eului ii este foarte frica de moarte. El e artificial, e arbitrar, in orice clipa se poate narui. Iar cand intra noul, apare teama. Eul se teme ca s-ar putea narui. A ajuns cumva sa se mentina intreg, dintr-o bucata, iar acum vine ceva nou, care il va zdruncina, facandu-l bucatele. De asta nu accepti noul cu bucurie. Eul nu poate sa accepte cu bucurie propria-i moarte – cum sa-ti accepte moartea cu bucurie?

Daca nu intelegi ca tu nu esti eul, n-ai sa poti sa primesti noul. O data ce ai inteles ca eul este amintirea trecutului si nimic altceva, ca tu nu esti memoria ta, ca memoria este exact ca un biocomputer, ca este o masina, un mecanism util, dar ca tu esti dincolo de ea, ai facut un pas urias. Tu esti constiinta, nu memorie. Memoria e continuta in constiinta, tu esti constiinta insasi. (…) Memoria este arhiva ta. Tu esti cel care cauta in arhiva, nu esti arhiva. (…) Dar memoria este intreaga energie vitala a eului. Fireste, memoria e veche, si se teme de nou. S-ar putea ca noul sa fie deranjant, s-ar putea ca noul sa nu fie digerabil. S-ar putea ca noul sa aduca necazuri. Va trebui sa te tot adaptezi si readaptezi. Lucrul asta pare dificil, anevoios.

Ca sa fii nou trebuie sa nu te mai indentifici cu eul. O data ce nu te mai identifici cu eul nu iti mai pasa daca moare sau traieste. De fapt, stii deja ca este mort. E doar un mecanism. Foloseste-l, dar nu te lasa folosit de el, eul se teme continuu de moarte pentru ca este arbitrar. El nu apare din fiinta, nu are cum sa apara din fiinta, pentru ca fiinta e viata, iar viata nu se teme de moarte. Viata nu stie nimic despre moarte. Sa mori ca eu inseamna sa nasti ca fiinta.

Noul este un mesager de la Dumnezeu, noul este un mesager de la Dumnezeu. Este o evanghelie! Asculta de nou, mergi cu noul, stiu ca ti-e frica. Mergi cu noul in ciuda fricii, si viata iti va fi tot mai bogata si intr-o zi vei putea sa iti eliberezi splendoarea intemnitata.

Fericirea si nefericirea

Pierdem mult din viata din cauza ca ne lipseste curajul. De fapt, ca sa realizezi ceva nu e nevoie de efort ci doar de curaj, si lucrurile incep sa vina ele spre tine in loc sa te duci tu spre ele…cel putin asa e in lumea interioara.

Iar pentru mine, a fi fericit este cel mai mare curaj. A fi nefericit este o mare lasitate. Ca sa fii nefericit nu e nevoie de nimic. Orice las poate sa fie nefericit, orice prost poate sa fie nefericit. Oricine e in stare sa fie nefericit, dar pentru a fi fericit e nevoie de mult curaj – e o sarcina anevoioasa.

In mod normal nu gandim asa. Ni se pare firesc ca toata lumea sa vrea sa fie fericita. Este o parere total gresita. Foarte rar un om vrea sa fie fericit in ciuda a ceea ce spune. Foarte rar un om e gata sa fie fericit – oamenii au investit foarte mult in nefericirea lor. Adora sa fie nefericiti…de fapt, sunt fericiti ca sunt nefericiti.

Trebuie intelese multe lucruri, altfel e greu sa iesi din rutina nefericirii. Primul lucru este ca nimeni nu te tine acolo; tu esti cel care a decis sa ramana in acea inchisoare a nefericirii. Nimeni nu te tine acolo. Cel care e gata sa iasa, poate sa iasa in clipa asta. Nimeni altcineva nu e raspunzator de nefericirea ta, numai ca tu nu accepti niciodata acest adevar si ramai pe mai departe nefericit spunand: “Altcineva ma face nefericit”.

Daca altcineva te face nefericit, fireste, ce poti sa faci? Daca te faci singur nefericit, se poate face ceva…se poate face ceva imediat. Atunci depinde de tine sa fii sau nu nefericit. Dar acum tie iti place sa fii nefericit, arunci responsabilitatea in seama altcuiva – a sotiei, a familiei, a copilariei, a mamei, a societatii, a istoriei, a soartei si a mai stiu eu ce. Numele difera, dar trucul e acelasi.

Omul devine cu adevarat om atunci cand isi asuma intreaga raspundere pentru ceea ce este. Asta este primul cura, cel mai mare curaj. Este foarte greu sa accepti asta, pentru ca mintea spune intruna:”Daca tu esti raspunzator, de ce ai creat acest lucru?”. Pentru a evita intrebarea, spunem ca altcineva este raspunzator:”Ce pot sa fac? Sunt neajutorat…sunt o victima! Sunt aruncat de colo-colo de forte mai mari decat mine si nu pot sa fac nimic. Cel mult, pot sa plang ca sunt nefericit, iar plansul ma face si mai nefericit”. Si totul creste, daca exerserzi, creste, si te afunzi din ce in ce mai adanc.

Nimeni, nicio alta forta, nu iti face nimic. Tu si numai tu esti raspunzator de ce ti se intampla. Asta e toata filosofia karmei. Karma inseamna fapta. Tu ai facut, tu poti sa dregi. Si nu e nevoie sa astepti, sa intarzii. Nu e nevoie de timp – sari pur si simplu din nefericire!

Insa noi ne-am obisnuit asa. Ne-am simti foarte singuri daca n-am mai fi nefericiti, ne-am pierde cel mai bun tovaras. Nefericirea a devenit umbra noastra, ne insoteste pretutindeni. Ne-am casatorit cu ea. Si e o casnicie foarte lunga. Suntem casatoriti de multe vieti cu nefericirea.

Acum e timpul sa divortam. Asta numesc eu cel mai mare curaj – sa divortezi de nefericire, sa pierzi cel mai vechi obicei al mintii omenesti, cel mai vechi tovaras.

Frica versus Iubire

Daca iubesti profund, frica nu exista. Frica e ceva negativ, o absenta. Lucrul asta trebuie inteles foarte bine, altfel nu ai sa poti intelege niciodata natura fricii. Ea este ca intunericul. Intunericul nu exista, el doar pare sa existe. De fapt, intunericul este doar absenta luminii. Lumina exista; inlatura lumina si apare intunericul. Intunericul nu exista, nu poti sa inlaturi intunericul. Orice ai face, nu poti sa inlaturi intunericul. Nu il poti aduce, nu il poti arunca. Daca vrei sa faci ceva cu intunericul, trebuie sa faci ceva cu lumina, caci poti manevra numai ceva care exista. Stinge lumina si apare intunericul; aprinde lumina si intunericul dispare – dar lucrul pe care il manevrezi e lumina. Cu intunericul nu poti face nimic.

Frica e intuneric. Ea e absenta iubirii. Nu poti face nimic in privinta ei,si cu cat faci mai mult, cu atat mai mult iti e frica, pentru ca iti dai seama ca e cu neputinta sa o starpesti. Problema devine tot mai complicata. Daca te lupti cu intunericul pierzi. Poti sa iei o sabie si sa incerci sa omori intunericul, dar vei sfarsi doar prin a fi epuizat. Si in cele din urma mintea va gandi: ” Intunericul este foarte puternic, de asta nu am putut sa il infrang”.

Aici logica greseste. Daca te lupti cu intunericul si nu poti sa il infrangi, nu poti sa il distrugi,este absolut logic sa ajungi la concluzia ca “Intunericul este foarte, foarte puternic. Sunt neputincios inaintea lui”. Dar realitatea este exact pe dos. Nu tu esti neputincios, intunericul este neputincios. De fapt, intunericul nu exista, de asta nu ai putut sa il infrangi. Cum sa infrangi ceva care nu exista?

Nu te lupta cu frica; altfel iti va fi tot mai mult frica, si in fiinta ta va patrunde o frica noua: frica de frica, iar ea este foarte periculoasa. In primul rand, frica este o absenta, iar in al doilea rand, frica de frica este frica de absenta absentei. Si atunci innebunesti!

Frica nu e decat absenta iubirii. Fa ceva cu iubirea, uita frica. Daca iubesti din toata inima, frica dispare. Daca iubesti profund, frica nu exista.

Cand iubesti pe cineva, nu ti-e frica de nimic.Iubirea e cheia secreta. Daca simti ca in fiinta ta exista frica, iubeste mai mult. Fii curajos in iubire, ai curaj. Fii aventuros in iubire; iubeste mai mult si iubeste neconditionat, pentru ca, cu cat iubesti mai mult, cu atat mai putin iti este frica.

Iar cand spun iubire, ma refer la toate cele patru nivele de iubire, de la sex la samadhi.

Iubeste profund.

Din cartea “Curajul-Placerea de a trai periculos ” – Osho, publicata la Pro Editura si Tipografie. Va recomand din toata inima aceasta carte plina de intelepciune, dar si celelalte carti din aceasta colectie intitulata Incursiune intr-un nou mod de viata: Inteligenta, Intuitia, Bucuria, Creativitatea, Libertatea.

Fiti curajosi! Va iubesc!

Diana

Tag Cloud