Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘pace’

Simptome ale trezirii si evolutiei spirituale

Namaste, dragii mei! Public acest articol deoarece una din prietenele noastre de pe blog, Eugenia, m-a intrebat ce alte simptome sunt in acest proces de “transformare” asa cum l-a numit ea. Intrebarea ei m-a facut sa constientizez ca poate mai multi dintre voi aveti nevoie sa stiti. Nu am timp sa scriu eu un articol, ar fi foarte lung si intesat cu povestiri personale, insa va asigur ca cel de mai jos este aproape exhaustiv – cel putin, eu am avut toate cele 51 de simptome, plus altele.
 
 

1. Schimbarea obiceiurilor de somn: neliniste, picioare fierbinti, treziri de doua-trei ori pe noapte. Te simti obosit la trezire si somnoros de mai multe ori pe zi. Exista un anumit model al somnului, asa-numita triada a somnului, care se intampla multora, si anume: dormiti pentru 2-3 ore, va treziti, adormiti din nou cateva ore, va treziti din nou si adormiti din nou. Pentru altii, nevoile legate de somn se schimba. Puteti sa va descurcati cu mai putin somn. In ultima vreme am simtit valuri mari de energie strabatandu-mi corpul dinspre crestetul capului. Este foarte bine, dar ma tine treaza timp indelungat, dupa care inceteaza.

Sfat. Obisnuiti-va! Impacati-va cu ce se intampla si nu va ingrijorati ca nu dormiti destul (ceea ce duce deseori la insomnie). Veti putea sa faceti fata zilei care urmeaza daca va ganditi numai la ceea ce aveti nevoie. Puteti, de asemenea, sa cereti Puterii Superioare sa va mai dea din cand in cand o pauza si sa va dea si o noapte intreaga de somn bun, adanc. Daca nu puteti sa readormiti imediat, folositi aceste momente pentru a medita, a citi poezie, pentru a va scrie in jurnal sau pentru a privi luna. Corpul vostru se va adapta noului model de somn.

2. Activitate in zona crestetului capului: senzatii de furnicaturi, mancarimi, intepaturi si altele de acest gen in scalp si/sau pe sira spinarii. Senzatie de energie vibrand in varful capului, ca si cum energia ar erupe de acolo si s-ar scurge asemeni unui dus pe corp. De asemenea, senzatie de energie ce se revarsa din crestet sub forma de stropi. Acelasi lucru poate fi resimtit si ca o presiune in crestet, ca si cum cineva va apasa puternic cu degetul in varful capului. Dupa cum am mentionat la pct. 1, am simtit descarcari imense de energie prin crestetul capului. Inainte simtisem o presiune mai generalizata, ca si cum capul meu ar fi fost prins intr-o menghina blanda. Un barbat imi spunea ca isi simtea parul ridicandu-se pe ceafa si ca avea piele de gaina
pe tot corpul.

Sfat. Nu aveti de ce sa va alarmati. Ceea ce experimentati este o deschidere a chakrei din varful capului. Senzatiile inseamna ca va deschideti pentru a primi energia divina.

3. Valuri neasteptate de emotie: plangeti din senin. Va simtiti foarte nervosi sau suparati din nimic. Va simtiti in mod inexplicabil deprimati. Apoi – foarte fericiti. Ca intr-un montaigne russe emotional. Deseori exista o presiune sau simtiti emotiile concentrandu-se in zona chakrei inimii (in capul pieptului). Zona nu trebuie sa fie confundata cu inima insasi, care se afla in stanga chakrei inimii.

Sfat. Acceptati-va sentimentele asa cum vin si lasati-le sa treaca. Mergeti direct in chakra inimii si simtiti emotia. Extindeti emotia catre toate campurile voastre si respirati adanc din stomac in sus spre piept. Constientizati ce simtiti si lasati sentimentul sa se evapore de la sine. Nu va orientati emotiile spre nimeni. Va faceti curatenie in trecut. Daca aveti nevoie de ajutor, spuneti cu voce tare ca intentionati sa eliberati toate aceste probleme vechi si cereti Puterii Superioare sa va ajute.Ii puteti cere si lui Elohim sa eliberati aceste sentimente usor si cu blandete. Fiti recunoscatori ca trupul vostru elimina aceste emotii si nu le pastreaza inauntru, unde v-ar putea face rau. O sursa sustine ca depresia este legata de capacitatea de a renunta la relatii, activitati etc. care nu ni se mai potrivesc noua si frecventelor noastre. Cand ne simtim vinovati ca am
lasat aceste relatii sa se duca, depresia ne ajuta sa tratam aceasta durere.

4. Probleme “vechi” par sa se intoarca: dupa cum am descris mai sus, iar oamenii cu care le avem de rezolvat (sau clone ale acestora) ne apar in viata. Probleme de incheiere. Sau poate sunt de rezolvat probleme legate de aprecierea de sine, abundenta, creativitate, vicii etc. Resursele sau oamenii de care aveti nevoie pentru a rezolva aceste probleme vor incepe sa apara in viata voastra.

Sfat. Ca si la pct. 3. In plus, nu va implicati prea tare in analiza acestor probleme. Daca le analizati prea de aproape, puteti fi absorbiti in reluarea lor ciclica, fara sfarsit, la niveluri din ce in ce mai profunde. Cautati ajutor specializat daca aveti nevoie si treceti mai departe. Nu incercati sa le evitati sau sa va deziceti de ele. Primiti tot ceea ce vi se intampla, multumiti pentru ajutorul pe care vi-l aduce si mergeti mai departe. Multumiti Puterii voastre Superioare pentru ca va da posibilitatea sa eliberati aceste probleme. Amintiti-va: nu doriti ca toate aceste probleme sa va ramana fixate in corp!

5. Schimbari ale greutatii corporale: cresterea greutatii corporale a populatiei din SUA este fenomenala. Ne ingrasam de multe ori din cauza fricilor pe cale le-am reprimat si care acum ies la suprafata pentru a fi vindecate. Reactionam prin construirea unei aparari. Incercam, de asemenea, sa ne fixam, sa ne crestem masa de rezistenta in fata frecventelor crescute din corp.

Sfat. Nu va speriati, acceptati-o ca un simptom al locului in care va aflati pentru moment. Veti pierde/castiga greutate atunci cand toate temerile vor fi integrate. Eliberati-va de anxietatea legata de asta. Atunci veti putea sa castiga/pierdeti in greutate cu usurinta, in cele din urma. Faceti miscare. Inainte de a manca incercati urmatoarele: asezati-va masa frumos, intr-un loc placut. Aprindeti o lumanare. Bucurati-va de felul in care arata mancarea. Puneti-va palma mainii dominante pe inima si binecuvantati mancarea. Spuneti-i corpului vostru ca veti folosi mancarea pentru a-l hrani din plin, dar ca nu veti folosi mancarea pentru a va satisface foamea emotionala. Apoi, treceti mana de la stanga la dreapta peste mancare si binecuvantati-o. S-ar putea sa simtiti ca mancarea pare calda, chiar daca ea este in realitate rece. Imi place sa ma gandesc ca mancarea este buna pentru mine atunci cand o simt in palma calda si hranitoare. Am observat, de asemenea, ca, atunci cand exersez binecuvantarea mancarii, nu mai mananc la fel de mult. Este important sa nu renunti daca ai uitat cumva sa binecuvantezi masa inainte de a manca. Daca am uitat si aproape am terminat de mancat, binecuvintez mancarea oricum. In felul asta imi pastrez obiceiul. Un alt lucru pe care il puteti face este sa ramaneti prezenti in timp ce mancati – sa nu va uitati la televizor sau sa cititi. Bucurati-va din inima de binecuvantarea ce va este pusa in fata.

6. Schimbari in obiceiurile alimentare: pofte neobisnuite si alegeri ciudate. Unii isi dau seama ca nu le mai e la fel de foame ca inainte. Sau, din contra, sunt mai flamanzi.

Sfat. Nu negati ceea ce corpul vostru va cere. Daca nu sunteti siguri, puteti face incercari pentru a descoperi ce anume va cere corpul. Incercati, de asemenea, binecuvantarea mancarii, asa cum am descris-o mai sus, la pct. 5.

7. Intoleranta la mancare, alergii pe care nu le-ati mai avut inainte: pe masura ce cresteti spiritual, deveniti din ce in ce mai sensibili la ceea ce va inconjoara. Corpul va va spune ce nu mai tolereaza, ca si cum si el ar indeparta ceea ce nu ii mai trebuie. S-ar putea sa va curatati de toxine. Unii oameni descopera ca au deseori gura incarcata cu reziduuri albicioase, asa cum au alergatorii la sfarsitul unei curse.

Sfat. Un acupuncturist mi-a spus ca aceasta pelicula poate fi indepartata daca ne clatim gura cu ulei de masline presat la rece timp de 10-15 minute (aveti mare grija sa nu il inghititi) si apoi scuipam uleiul in toaleta, nu in chiuveta, pentru ca toxinele care se evacueaza nu trebuie sa ajunga in chiuveta. Spalati dintii si faceti acelasi lucru. Apoi spalati periuta de dinti (stiu ca e cam scarbos, dar da rezultate).

8. Amplificarea simturilor. Cresterea sensibilitatii 

8a. Vederea: vedere incetosata; obiectele par sa tremure. Vedem particule stralucitoare, aura in jurul oamenilor, plantelor, animalelor si obiectelor. Unii vad obiecte, care inainte erau opace, ca fiind transparente. Cand inchideti ochii nu mai vedeti intuneric, ci rosu. Se pot vedea cu ochii inchisi si forme geometrice, culori puternice sau imagini. Culorile par mult mai puternice: cerul pare asemeni otelului si iarba este de un verde extraordinar. Deseori sunt vizibile retele care strabat solul. Pe masura ce deveniti mai sensibili puteti vedea forme sau contururi in aer, in special daca in camera este semiintuneric. Cu ochii inchisi sau chiar deschisi, puteti vede cu coada ochiului forme albe. (Acestia va sunt ghizii.)

Sfat. Vederea vi se schimba sub multe aspecte: experimentati noi modalitati de vedere. Aveti rabdare. Orice se intampla, nu va temeti! Vederea incetosata poate fi indepartata prin cascat.

8b. Auzul: se poate imbunatati sau poate slabi. O data am crezut ca trebuie sa ies de pe sosea, atat de puternic amplificat era sunetul cauciucurilor pe asfalt. Alte simptome includ zgomote auzite in cap, bipuri, tonuri, muzica sau sunete electronice. Altii au ceea ce se numeste audio dislexie: nu intelegi intotdeauna ce pun oamenii, ca si cum nu mai poti intelege propria limba. Unii aud voci ciudate in somn, ca si cum cineva ar sta aplecat asupra lor. Puteti fie sa cereti acestor prezente sa plece, fie sa il rugati pe Arhanghelul Mihail sa rezolve situatia. Din nou, nu aveti de ce sa va speriati.

Sfat. Lasti-va in voia celor ce se intampla. Lasati sa patrunda. Ascultati. Urechile voastre se adapteaza noilor frecvente.

8c. Simtul mirosului, al pipaitului si/sau al gustului – exacerbate: am observat ca acum simt mirosul si gustul aditivilor chimici in anumite mancaruri intr-o maniera clar neplacuta. Alte mancaruri au un gust absolut minunat. Pentru unii oameni, aceste exacerbari sunt atat placute, cat si tulburatoare. S-ar putea sa simtiti miros de flori din cand in cand. Multi mistici au experimentat asta.

Sfat. Bucurati-va de aceasta senzatie!

9. Eruptii pe piele: mancarimi, cucuie, acnee, urticarie, zona zoster. Supararea poate produce eruptii in jurul gurii si pe barbie. Am avut dermatita pe extremitati luni de zile, ceea ce a insotit vindecarea unui episod din trecut. Cand am reusit sa rezolv in mare parte respectiva situatie, boala a cedat.

Sfat. S-ar putea sa eliminati toxine si sa va aduceti emotiile la suprafata. Daca aveti o problema de eliberat si incercati sa o reprimati, pielea va va exprima aceasta problema pana cand va veti procesa emotiile. Incercati sa rezolvati tema pe care o aveti.

10. Episoade de energie intensa: care va fac sa sariti din pat direct in actiune. Aceste perioade sunt urmate de perioade de letargie si oboseala. Oboseala urmeaza de obicei schimbarilor majore. Este o perioada de integrare, asa ca lasati-o sa se intample!

Sfat. Lasati-va purtati de natura energiei. Nu va impotriviti. Fiti intelegatori cu voi insiva. Trageti un pui de somn daca va simtiti obositi. Scrieti un roman daca va simtiti prea plini de energie pentru a putea dormi. Folositi avantajele acestui tip de energie.

11. Schimbari in rugaciune sau meditatie: nu mai simtiti aceleasi senzatii ca inainte. Nu mai experimentati acelasi mod de contact cu Spiritul. Aveti dificultati in concentrare.

Sfat. S-ar putea sa intrati acum mult mai rapid si constant in contact cu Spiritul si din aceasta cauza senzatia perceputa este alta. Va veti adapta acestei noi trairi. Acum ganditi si actionati in parteneriat cu Spiritul in majoritatea timpului. S-ar putea ca perioadele de meditatie sa se scurteze.

12. Supraincarcari: dintr-o data sunteti incalziti din crestet pana in talpi. Este o senzatie de moment, dar nu este confortabila. Din contra, unii oameni s-au simtit dintr-o data foarte reci.

Am experimentat ambele senzatii. De curand am inceput sa simt valuri sau curenti de energie care trec prin mine. Cateodata, energia pare atat de puternica cand imi patrunde in corp incat simt un pic de greata. Dar, daca ma gandesc la energie ca fiind divina si imi eliberez frica, ma simt minunat si ma bucur de aceasta senzatie. Daca esti un lucrator cu energiile, s-ar putea sa fi observat caldura care iti trece prin maini ca fiind cu mult mai puternica. Asta este bine.

Sfat. Daca nu va simtiti bine, cereti Puterii Supreme ca, daca este pentru binele vostru superior, sa coboare/creasca temperatura putin.

13. O gama de manifestari fizice: dureri de cap, dureri de spate, dureri de gat, simptome asemanatoare gripei (se numeste gripa vibrationala), probleme digestive, spasme sau crampe musculare, accelerarea ritmului inimii, dureri in piept, schimbari de libido, amorteala sau durere in membre, vocalizari involuntare sau miscari neasteptate. Unii dintre noi experimentam boli vechi, din copilarie, care apar pentru scurt timp pentru a fi vindecate.

Sfat. Amintiti-va sa cereti ajutorul unui medic daca este nevoie. Daca ati stabilit ca nu este o boala, relaxati-va si intelegeti ca este numai o stare temporara.

14. Aratati mai tineri: uraaa! Pe masura ce clarificati problemele emotionale si va eliberati limitele credintei si scapati de bagajul greu din trecut, sunteti mai usori. Frecventa voastra este mai inalta. Va iubiti pe voi si viata mai mult. Incepeti sa semanati cu persoana perfecta care sunteti cu adevarat.

15. Vise pline de viata: cateodata, visele sunt atat de reale incat va treziti confuzi. S-ar putea sa aveti vise lucide, in care detineti controlul. Multe vise pot fi mistice sau poarta mesaje pentru voi. Si, in anumite vise, stiti pur si simplu ca nu visati, ca se intampla ceva ce este, intr-un fel, real.

Sfat. Va veti aminti ceea ce este important sa va amintiti. Nu fortati nimic si, in primul rand, nu va speriati!

16. Evenimente care va schimba viata major: moarte, divort, schimbarea locului de munca, a statutului la locul de munca, pierderea caminului, boala, si/sau alte catastrofe; cateodata mai multe astfel de evenimente simultan. Forte care va fac sa incetiniti, sa simplificati, sa schimbati, sa reexaminati cine sunteti si ce inseamna viata pentru voi. Forte pe care nu le puteti ignora.

Forte care va fac sa renuntati la atasamente. Forte care va trezesc sentimentul de dragoste si de compasiune fata de tot ceea ce va inconjoara.

17. O dorinta de a iesi din tiparele restrictive, din slujbe care va secatuiesc, din stiluri de viata epuizante, de a scapa de oameni sau situatii toxice: simtiti o nevoie foarte puternica de a va gasi acum pe sine si scopul vietii voastre. Doriti sa fiti creativi si liberi sa fiti cei care sunteti cu adevarat. S-ar putea sa fiti atrasi de arte si natura. Veti dori sa va eliberati de aglomeratia creata de lucruri sau oameni care nu va mai sunt de folos.
Sfat. Faceti-o!

18. Confuzie emotionala si mentala: sentimentul ca trebuie sa va puneti viata in ordine pentru ca este „varza”. Dar, in acelasi timp, va simtiti haotici si fara putere de concentrare.

Sfat. Ascultati-va inima si propriul discernamant va veni.

19. Introspectie, singuratate si pierdere a interesului fata de activitatile mai extravertite: aceasta etapa i-a surprins pe multi indivizi extravertiti, care se vedeau pe sine mult mai deschisi si implicati. Ei spun: ”Nu stiu de ce, dar nu imi mai place sa ies la fel de mult ca inainte.”

20. Explozii de creativitate: primiti imagini, idei, muzica si alte inspiratii creatoare, deseori intr-un ritm coplesitor.

Sfat. Cel putin inregistrati aceste inspiratii, pentru ca Spiritul va vorbeste despre felul in care va puteti atinge telul si puteti contribui la vindecarea planetei.

21. Perceptia timpului ca fiind accelerat: vi se pare astfel pentru ca au aparut atatea schimbari in viata intr-un ritm nemaintalnit. Numarul schimbarilor pare sa fie in crestere.

Sfat. Daca va impartiti ziua in intalniri si segmente de timp, aceasta mareste sentimentul de accelerare. Puteti incetini timpul relaxandu-va in momentul prezent si acordand atentie la ceea ce e la indemana, fara sa anticipati ce va fi in viitor. Incetiniti si spuneti-va ca aveti destul timp.

Cereti Puterii voastre Supreme sa va ajute. Pastrati-va concentarea pe prezent. Incercati sa curgeti de la o activitate la alta. Fiti atenti la ghidarea voastra interioara. Puteti sa extindeti timpul si daca o cereti. Data viitoare cand va simtiti presati, spuneti: „Timpule, dilata-te, te rog. Am nevoie de un ragaz mai mare pentru…” si apoi relaxati-va.

22. Sentimentul ca ceva este in aer: este o senzatie ca ceva urmeaza sa se intample. Aceasta poate crea anxietate.

Sfat. Nu aveti de ce sa va ingrijorati. Lucrurile se intampla, cu siguranta, dar anxietatea nu va creeaza decat probleme. Toate gandurile voastre, fie ele pozitive, fie negative, sunt rugaciuni. Nu aveti de ce sa va temeti.

23. Nerabdare. Stiti despre ce e vorba, dar totusi nu va puteti opri. Vreti sa va apucati imediat de ceea ce urmeaza sa faceti. Incertitudinea nu este comoda.

Sfat. Invatati sa traiti cu incertitudinea, stiind ca nimic nu vi se intampla daca nu sunteti pregatiti. Nerabdarea este in realitate o lipsa de incredere, in special incredere in Puterea voastra Suprema. Cand va concentrati asupra prezentului, veti trai miracole – da, da… chiar si in trafic.

24. O dorinta adanca de a gasi intelesul, scopul, conectarea spirituala si revelatia: probabil deveniti interesati de latura spirituala pentru prima data in viata, „o pofta constanta”, dupa cum spune K.D. Lang. Lumea materiala nu va poate satisface aceasta pofta.

Sfat. Urmati-va inima si calea vi se va deschide.

25. Sentimentul ca sunteti intr-un fel diferiti: un sentiment nelinistitor ca totul in viata voastra este nou si modificat, ca v-ati lasat sinele vechi undeva in urma. Asa ati si facut. Sunteti mai mareti decat v-ati putea imagina. Si inca nu s-a terminat!

26. Apar peste tot „profesori” care sa va ajute pe calea spirituala: oameni, carti, filme, evenimente, Mama Naturaetc. Profesorii pot aparea fie pozitivi, fie negativi daca sunteti prinsi in gandirea polara, dar, din perspectiva transcendenta, ei sunt mereu perfecti. Apropo, niciodata nu primim mai mult decat putem duce. Fiecare provocare ne da ocazia sa ne aratam maiestria in felul in care o depasim.

27. Gasiti o „cale spirituala”care are rost pentru voi si care „va vorbeste” la cele mai profunde niveluri: dintr-o data, capatati o viziune pe care nu ati avut-o inainte. Aveti o sete acuta de cunoastere. Cititi, impartasiti cu ceilalti, puneti intrebari si patrundeti din ce in ce mai adanc in aflarea adevarului cu privire la cine sunteti si de ce va aflati aici.

28. Treceti prin experienta invatarii si prin problemele personale intr-un ritm foarte rapid: simtiti ca, intr-un fel, toate va sunt pregatite spre a fi rezolvate rapid.

Sfat. Reamintiti-va mereu ca lucrurile vi se intampla atunci cand sunteti gata sa fiti vindecat. Nu mai devreme. Ocupati-va de orice vi se intampla cu curaj si veti depasi totul foarte repede.

29. Prezente invizibile: aici e vorba de „bau-bau”. Unii oameni descriu senzatia pe care o au ca sunt inconjurati noaptea de prezente si ca in unele cazuri chiar sunt atinsi si li se vorbeste. De cele mai multe ori se trezesc brusc. Unii simt ca trupul sau patul vibreaza. Vibratiile sunt provocate de modificarile energetice care au loc dupa purificarea emotionala.

Sfat. Aceasta este o tema sensibila, dar s-ar putea sa va simtiti mai bine daca va binecuvantati patul si spatiul din jurul acestuia inainte de culcare. Eu sunt convinsa ca sunt inconjurata de cele mai minunate entitati spirituale in timpul somnului si sunt intotdeauna in siguranta prin grija Domnului. Cateodata, oricum, ma simt si eu speriata si atunci il chem pe Arhanghelul Mihail sau pe Arhanghelul Uriel. Nu ma pedepsesc pentru ca mi-e cateodata frica. Ma iert pentru ca nu sunt intotdeauna perfecta la ora 3.30 dimineata.

30. Prevestiri, viziuni, iluzii, numere si simboluri: vedeti lucruri care au o importanta spirituala pentru voi. Observati cum anumite numere va apar in mod repetat. Totul poarta un mesaj daca va faceti timp sa priviti cu atentie. Imi place tare mult experienta „primirii mesajelor”. E distractiv!

31. Integritate crescuta: va dati seama ca este momentul sa va cautati si sa va spuneti adevarul. Dintr-o data, vi se pare foarte important sa deveniti mai autentici, mai voi insiva. S-ar putea sa trebuiasca sa spuneti nu unor oameni carora ati cautat sa le faceti pe plac in trecut. S-ar putea sa gasiti intolerabil sa mai ramaneti intr-o casnicie, la un loc de munca sau, pur si simplu, intr-un loc care nu reprezinta ceea ce sunteti. Veti putea afla si ca nu aveti unde sa va ascundeti, ca nu mai puteti pastra secrete. Cinstea devine foarte importanta in toate relatiile voastre.

Sfat. Ascultati-va inima. Daca intuitia voastra va spune sa nu faceti ceva, luati atitudine. Spuneti nu. Si, binenteles, spuneti da lucrurilor care va atrag. Trebuie sa riscati sa ii suparati pe ceilalti, fara sa va invinovatiti, pentru a putea atinge independenta spirituala.

32. Armonia cu anotimpurile si ciclurile: deveniti din ce in ce mai acordati cu anotimpurile, cu fazele Lunii si cu ciclurile naturale. Deveniti mai constienti de locul vostru in lumea naturala. Sunteti mai puternic conectati cu Pamantul.

33. Defectiuni electrice si mecanice: cand sunteti in preajma se intampla ca becurile sa palpaie, computerul sa se blocheze sau radioul sa aiba paraziti.

Sfat. Chemati-va ingerii, ghizii sa rezolve problema sau puneti un camp de protectie de lumina in jurul aparatului. Inconjurati-va masina cu lumina. Radeti.

34. Cresterea numarului de coincidente si de mici miracole: cautati aceste aspecte. Sfat. Coincidentele va spun ca sunteti pe directia cea buna sau ca faceti alegeri corecte. Onorati aceste indicii si nu va veti rataci. Spiritul foloseste coincidentele pentru a comunica cu voi. Atunci incepeti sa experimentati miracole zilnic. Vedeti pct. 30.

35. Cresterea capacitatilor intuitive si stari modificate de constienta: va ganditi la cineva si intalniti imediat persoana respectiva. Mai multe coincidente. Aveti viziuni bruste despre tipare sau evenimente din trecut. Clarviziune, experiente extracorporale si alte fenomene paranormale. Senzitivitate sporita si cunoastere. Constiinta propriei esente si a celorlati. Channeling cu ingerii si cu energii ale constiintei Christice.

36. Comunicare cu Spiritul: contacte cu ingerii, spirite, ghid si alte entitati divine. Channeling. Din ce in ce mai multi oameni par sa intalneasca astfel de ocazii. Va simtiti inspirati si manifestati inspiratia in forma scrisului, a picturii, a ideilor, a comunicatiei, a dansului etc.

37. Sentimentul Unimii cu toate: o experienta directa a Intregului. Constiinta transcendenta. Sunteti inundati de compasiune si dragoste pentru toate formele vietii. Detasare plina de compasiune sau dragoste neconditionata pentru toate. Este ceea ce va ridica la niveluri superioare ale constiintei si fericirii.

38. Momente de fericire si beatitudine: un sentiment adanc de pace pentru ca stiti ca nu sunteti niciodata singuri.

39. Integrare: deveniti emotional, psihologic, fizic si spiritual mai puternici si mai clari. Va simtiti aliniati cu Sinele vostru Superior.

40. Traiti cu un scop: stiti ca faceti in sfarsit ceea ce ati venit sa faceti pe Pamant. Apar noi calitati si daruri, in special legate de vindecare. Experientele voastre de viata si de munca converg acum si capata un sens. In sfarsit, le puteti folosi pe toate.

Sfat. Ascultati-va inima. Pasiunea va conduce acolo unde trebuie sa ajungeti. Mergeti in voi si intrebati-va Puterea Suprema: ”Ce vrei sa fac?”. Dati atentie coincidentelor. Ascultati.

41. Va simti mai aproape de plante si animale: pentru anumiti oameni, animalele par sa fi devenit mai „umane” in comportament. Animalele salbatice nu mai sunt atat de speriate. Plantele raspund la dragostea si atentia voastra mai mult ca oricand. Unele chiar au mesaje pentru voi.

42. Vedeti fiinte din alte dimensiuni: valul dintre dimensiuni este foarte subtire, asa ca nu este de mirare. Ramaneti in propria suveranitate. Sunteti mai puternici decat v-ati imaginat vreodata, asa ca nu dati atentie fricii. Rugati-va ghizii sa va ajute sa nu cadeti prada fricii.

43. Vedeti adevarata forma a unei persoane sau ii vedeti pe cei dragi cu o alta fata: o viata trecuta sau o viata paralela.

44. Manifestare fizica mult mai rapida si eficienta a gandurilor si dorintelor.

Sfat. Monitorizati-va gandurile. Toate gandurile sunt rugaciuni. Aveti grija ce cereti!!!

45. Incetosarea emisferei stangi: abilitatile voastre paranormale, cunoasterea intuitiva, sentimentul de compasiune, abilitatea de a va experimenta propriul corp, viziunile, expresivitatea pornesc din emisfera dreapta a creierului. Pentru ca aceasta emisfera sa se poata dezvolta din plin, emisfera stanga trebuie sa isi reduca putin activitatea. In mod normal, emisfera stanga este raspunzatoare de ordine, organizare, structura, secventa lineara, analiza, evaluare, precizie, concentrare, rezolvarea problemelor de matematica si deseori domina emisfera dreapta, care este mai putin pretuita. Ce rezulta sunt pierderile de memorie, asezarea cuvintelor in ordine incorecta, incapacitatea de a citi un timp mai indelungat, incapacitatea de concentrare, uitarea a ceea ce aveati de spus, nerabdarea cu formele lineare de comunicare (forma scrisa sau audi), sentimentul de distantare, de imprastiere, pierderea interesului in cercetare sau in informatiile prea complexe, sentimentul ca sunteti bombardati cu cuvinte, vorbe si informatie si o lehamite de scris. Cateodata va simtiti
prosti si fara interes in analize, discutii intelectuale aprinse sau investigatii.

Pe de alta parte, s-ar putea sa va simtiti atrasi de imaginile video, de revistele cu poze, de lucrari de arta, filme, muzica, sculptura, pictura, sa fiti cu alti oameni, sa dansati, sa gradinariti, sa mergeti sau alte forme cinetice de exprimare. S-ar putea sa cautati continutul spiritual, chiar science fiction.

Sfat. S-ar putea sa descoperiti ca, daca va lasati inima si emisfera cerebrala dreapta sa va conduca, emisfera stanga se va activa corespunzator pentru a va sprijini. Si la un moment dat ne vom echilibra, invatand sa folosim cu maiestrie ambele emisfere.

46. Ameteala: asta se intampla cand nu suntem „ancorati”. Poate tocmai ati lamurit o mare problema emotionala si corpul se ajusteaza la o stare mai „usoara”.

Sfat. Ancorati-va mancand proteine. Cateodata, mancarea de consolare este binevenita. Nu faceti nicio mancare buna sau rea pentru voi. Folositi indrumarea proprie pentru ca sa stiti de ce aveti nevoie in orice moment dat. Scoateti-va pantofii si stati cu picioarele goale in iarba pentru cateva minute.

47. Caderi, mici accidente, rupturi de oase: corpul vostru nu este ancorat sau poate viata voastra este dezechilibrata. Sau, s-ar putea ca al vostru corp sa va spuna sa o luati mai incet, sa examinati anumite aspecte ale vietii sau sa vindecati anumite probleme. Intotdeauna este un mesaj. Cand mi-am rupt recent glezna, am inteles ca ea a preluat ceea ce eu refuzam sa iau in seama, adica toate cele de mai sus.

Sfat. Pastrati legatura cu Pamantul scotandu-va pantofii si stand cu picioarele in iarba sau, mai bine, intinzandu-va pe iarba fara patura. Simtiti Pamantul sub voi. Iesiti in natura. Incetiniti si priviti in jur cu atentie. Fiti constienti de ceea e faceti si cum faceti. Simtiti sentimentele atunci cand apar. Stati in prezent. Invaluiti-va in lumina albastra atunci cand va simtiti nesiguri.

48. Palpitatii: o inima care palpita indica, de obicei, o inima care se deschide. Dureaza numai cateva clipe si inseamna ca inima se reechilibreaza dupa o eliberare emotionala. Am avut un episod care m-a inspaimantat: m-am trezit la miezul noptii cu inima batandu-mi puternic. Am crezut ca pur si simplu imi va iesi din piept. S-a intamplat o singura data si a fost, din cate am inteles, o mare deschidere a chakrei inimii. Am fost totusi la control. Nu am nimic la inima.

Sfat. Amintiti-va ce v-am spus despre consultul medical atunci cand este nevoie. Consultati-va medicul pentru orice situatie in care nu va simtiti bine.

49. Crestere rapida a parului si a unghiilor: corpul foloseste mai multe proteine. Pacat ca nu putem spune corpului si unde sa creasca si unde nu! (Sau putem? Hmm…)

50. O dorinta de a ne gasi sufletul pereche sau flacara geamana: dorim mai mult decat oricand inainte o relatie care sa corespunda celui care suntem.

Sfat. Adevarul este ca trebuie sa fim genul de persoana pe care dorim sa o atragem. Trebuie sa ne iubim pe noi si locul in care ne aflam inainte de a putea atrage un partener „perfect”. Munca incepe acasa. Eu cred ca functioneaza in felul urmator: tineti dorinta pentru aceasta persoana in inima, dar fara atasamente. Asteptati-va ca intr-o zi sa intalniti pe cineva care este mai potrivit pentru voi, dar nu pastrati nici o asteptare privind cine este aceasta persoana si cand se va intampla acest lucru. Concentrati-va in a va pune ordine in viata si fiti genul de persoana care vreti sa fiti. Fiti fericit acum. Bucurati-va de viata. Apoi veti vedea…

51. Amintirile ies la suprafata: amintiri ale corpului, amintiri suprimate, imagini ale vietilor anterioare si/sau ale vietilor paralele. Ne vindecam si ne integram in sine, astfel incat este de asteptat sa avem astfel de experiente.

Sfat. Retineti ca e mai bine sa va reamintiti doar ce va vine in minte. Lasati restul in pace, nu analizati nimic in profunzime (pentru ca veti fi prinsi in capcana buclelor infinite ale diferitelor probleme) si simtiti ceea ce aveti de simtit pe masura ce apar respectivele sentimente. Cereti ajutorul ghizilor vostri.

Sursa: http://www.evolutiespirituala.ro/2012/09/noua-energie-saltul-cuantic-simptome.html

As mai adauga:

52. Dobanditi un echilibru interior si o pace greu de tulburat care persista orice s-ar intampla. Sunteti ca o barca puternic ancorata de tarm care dupa furtuna ramane la fel de puternica si de hotarata sa isi pastreze credintele. Nu veti putea opri furtuna de cele mai multe ori deoarece ea trebuie sa se intample ca parte din Plan, insa furtuna nu va mai tulbura profund ca inainte.

53. Relatiile vechi se rup, se schimba, se intaresc sau apar relatii noi care va ajuta sa va cunoasteti mai bine pe voi insiva. In orice caz, se pare ca e imposibil sa mai rezonati cu unii oameni si alegeti sa va distantati, sau va simtiti atrasi de noi oameni. La un momentdat e posibil sa ramaneti singuri pentru o perioada, in timp ce relatiile se refac, se realiniaza si oamenii vin si pleaca. Nu-i nimic. Folositi aceasta perioada pentru a va bucura de singuratate, de lipsa de presiuni, de lipsa conflictelor exterioare, si meditati sau faceti lucrurile care va plac. In scurt timp veti fi inconjurati din nou de prieteni.

54. Religiile care vi s-au impus sau pe care le-ati ales in trecut incep sa nu mai aiba sens pentru voi, si deveniti un om pur si simplu spiritual, a carei constiinta este eliberata de orice forma umana religioasa. Nu va simtiti vinovati, neinregula sau derutati – este ceva normal,sa realizati ca exista o singura “religie” in intreg Universul, si aceea este Iubirea. Si ca exista un sigur Dumnezeu iubitor si bland al tuturor, care este insasi Sursa cat si Materia tuturor cator exista si care exista si in noi.

55. In numele compasiunii si a non-violentei, veti deveni treptat vegani si protectori ai Naturii si Planetei, constientizand ca suntem cu totii parte din ea. Ne vom reintegra treptat in Natura si atunci energiile noastre nu vor mai fi conflictuale vizavi de Natura. Nu vom mai folosi nicio urma de agresiune asupra animalelor, asupra plantelor, asupra apelor, asupra pamantului, constientizand profund ca deoarece suntem UNA cu ele, producem un rau cumplit atunci cand le agresam.

Sper ca acum va simtiti mai intelesi, mai bine, mai linistiti, dupa ce ati citit aceste randuri si stiti ca suntem impreuna in aceasta calatorie!

Va imbratisez!

Diana

 

Schimbarile aduse de 2013 si o gura de intelepciune

Dragii mei,

De la inceputul anului trec mental, spiritual si fizic prin multiple schimbari profunde. Constiinta mi s-a deschis mult mai mult decat inainte de ianuarie 2013, si simt ca pot accesa o Cunoastere Universala imensa, complesitoare, divina, si care in acelasi timp, simt ca a facut parte din mine de la Inceput. Reusesc fara efort materializarea unor dorinte si meditatia a inceput sa se simta ca a doua natura a mea ( Da,a doua, nu prima, deoarece inca sunt destul de dominata de nelinistile egoului in aceasta perioada si meditez foarte rar. Insa atunci cand doar ma asez in pozitie de meditatie, mintea mea intra instant in stare meditativa, se face liniste complet si simt cum ma expandez, cu devin UNA cu TOTUL, pulsez in ritmul Universului, si o beatitudine imensa ma scalda. Insa, cum spuneam, cu greu gasesc momente in care sa imi aduc aminte sa meditez. Poate ca asa trebuie sa fie. Zilele acestea, in prim plan este ego-ul si nelinistile lui – pe care trebuie sa il imbratisez si accept acum ori niciodata.)

Intentia e de ajuns pentru a realiza anumite lucruri, uneori ne mai fiind  nevoie si de actiune. De exemplu, daca vreau sa comunic in planurile superioare, daca vreau sa curat pe cineva energetic, daca vreau sa ma conectez la cineva etc. Am zile de depresie si teama si zile de supraconstienta. Am zile in care nu inteleg nimic si mintea e foarte activa, si zile in care mintea e complet goala si am revelatii superbe. Este o continua oscilatie si am inteles ca e normal. Pana cand ne vom ancora complet in energiile noi, vom oscila continuu intre iluzia 3D si iluzia 5D. Folosesc termenul “iluzie” pentru amandoua deoarece toate lumile pe care le vom experimenta ca oameni, sunt iluzii, sunt creatii ale intentiei si gandului nostru. In masura in care ne-am creat realitatea din 3D, ne vom crea si realitatea din 5D. Numai ca 5D are alte legi. Aici nu se poate ajunge cu energii negative, joase. De aceea inca mai suntem cu un picior in 3D, pentru a ne intelege pe noi insine in totalitatea noastra, a ne accepta si a asimila “negativul”, in loc sa il reprimam si sa ramanem agatati in dimensiuni joase. “ Ceea ce nu lasam sa existe, nu ne lasa sa traim. “ spunea cineva.

Dincolo de toate schimbarile, de amintiri dureroase, de toata agitatia emotionala si mentala, undeva in mine ramane mereu o lumina care straluceste peste toate, o inteligenta superioara care detine imaginea completa dar care lasa totusi sa se consume drama, si un calm divin imperturbabil. Aceste minunate daruri le-am primit odata cu 2013.

In ultima saptamana am tot mai multe simptome fizice. Simptome partiale de gripa care nu prea e ea gripa: dureri de oase, dureri de muschi, febra, frisoane, dureri de ochi, ameteli – care vin si trec si iar vin. O stare de epuizare completa si vitalitate minima. Nevoie de somn continua desi dorm circa 10 ore pe noapte. Somn foarte, foarte agitat, cu vise vivide si complicate in care parca traiesc in dimensiuni paralele reale si in care in general ma intalnesc cu oameni din trecut cu care am rupt legaturile candva, si se face ca impreuna cu ei indeplinesc misiuni spirituale. Trezit la ora 4 dimineata automat. Greturi. Pofta de mancare excesiva, combinata cu lipsa poftei de mancare. Dureri de picioare. Junghiuri in brate. Apasare pe piept. O nebunie de simptome! M-am curatat, am cerut si ajutor, insa nu cred ca va functiona altceva in afara acceptarii acestei stari. Pana la urma este o recalibrare a trupului fizic care este obligatorie pentru a ne continua evolutia. Si din cate am vorbit si cu altii, sunt o multime de alti oameni care au aceste simptome. Cineva spunea ca vor dura pana la echinoctiu. Asa ca nu ma ingrijorez si nici nu fug la doctor, deoarece si vocea mea interioara imi spune: E bine, schimbarile astea sunt necesare, ele inseamna evolutie.

In plus, ati observat si voi numerele? Eu le vad peste tot. 11, 22, 33, 44, 55, 11:22, 11:11, 12:12, 13:13, 5:55, 333, 4:44, 22:22. Numerele vorbesc. Numerele ne transmit ce facem bine, cand am deviat de la traseu, ce anume avem de schimbat, ne transmit mesaje ascunse in constienta noastra. Eu stiu doar ce inseamna 11 si 33 si 55. Pe restul nu le-am descifrat. Insa ele insista sa apara. Si apar pana cand mesajul este livrat.

Ei, si azi era o zi din acelea pamantesti, fizice, triste, in care lancezeam in 3D pana am citit articolul pe care urmeaza sa vi-l impartasesc. Odata ce am citit acest articol, de o frumusete divina, am simtit ca m-am conectat la energii superioare, ca am intrat in meditatie si pacea s-a asternut in mine. Cititi-l cu rabdare, si daca vi se pare prea lung, greu, reveniti la el de inca cateva ori.

Va iubesc si sunt alaturi de voi!

Diana

 

Sri AUROBINDO
1872 -1950

 

”Scopul sistemului Yoga este de a pătrunde în Prezenţa şi în Conştiinţa divină şi de a ne lăsa ghidaţi de ea, de a iubi Divinul numai de dragul iubirii de Divin, de a ne pune natura proprie la unison cu natura Divină, şi de a fi în toată voinţa noastră, în toate acţiunile şi în întreaga noastră viaţă, instrumentul Divinului. Scopul său nu este de a face din noi mari yoghini sau supraoameni (deşi se poate întâmpla şi aşa ceva), nici de a acapara Divinul în folosul puterii egoului, al orgoliului sau al plăcerii acestuia. Yoga nu are drept scop nici măcar moksha (eliberarea spirituală), deşi prin practica yoga eliberarea apare, şi de asemenea tot restul se poate produce, însă nu acesta este scopul pe care trebuie să-l urmărim. Ţelul nostru este numai Divinul. (II, 7).” Sri Aurobindo

Sri AUROBINDO s-a născut la 15 august 1872 la Calcutta. Tatăl său, pe nume Krishnadhan Ghose, era un medic bengalez care şi-a făcut studiile în Anglia, de unde s-a întors foarte europenizat. El nu dorea absolut deloc ca cei trei fii ai săi – Sri Aurobindo fiind cel mai mic – să fie contaminaţi cu ceea ce el numea “misticismul afumat şi retrograd” al Indiei. Deci, Sri Aurobindo a fost hotezat cu un prenume englez, Akroyd, a avut o guvernantă englezoaică, iar limba sa “maternă” a fost engleza. La vârsta de cinci ani a fost înscris la o şcoală organizată de nişte călugăriţe irlandeze, alături de băieţii funcţionarilor din administraţia britanică. Doi ani mai târziu, în 1879, cei trei băieţi au fost trimişi în Anglia. Sri Aurobindo nu şi-a mai văzut niciodată tatăl, care a murit cu puţin timp înaintea întoarcerii sale în India. Cât despre limba lui maternă, bengali, a învăţat-o la vârsta de 20 de ani. Datorită concepţiei sale educaţionale, tatăl său l-a sustras practic oricărei influenţe familiale, naţionale sau tradiţionale, deci putem spune că Sri Aurobindo a fost un spirit liber în concepţii şi în modul de a gândi. Şi aceasta este prima lecţie pe care o oferă discipolilor săi – libertatea gândirii. Cei trei băieţi au fost încredinţaţi unui pastor anglican din Manchester, cu instrucţiuni stricte de a nu intra în contact cu nici un indian şi de a nu primi nici o influenţă indiană. Totodată, tatăl lor i-a cerut pastorului să nu le dea nici o instruire religioasă, urmând să-şi aleagă ei înşişi religia pe care vor s-o urmeze atunci când vor fi maturi. Totuşi, nu se poate spune că dr. Ghose ar fi fost lipsit de inimă, căci el îngrijea gratuit bolnavii săraci din satele din Bengal şi chiar le dăruia sume substanţiale de bani. Intenţia lui era ca cei trei fii ai săi să fie nişte „oameni puternici şi de caracter”.

La 12 ani, Sri Aurobindo cunoştea la perfecţie franceza, latina şi, desigur, engleza. A intrat la şcoala St. Paul din Londra, unde a fost în mod deosebit apreciat de profesorii săi. În această perioadă citeşte foarte mult. Spre deosebire de fraţii săi, care-şi făcuseră mulţi prieteni, era oarecum singuratic, deşi nu era nicidecum prea exigent sau puritan şi chiar avea un simţ al umorului cu totul deosebit. La 18 ani termină şcoala şi primeşte o bursă pentru Cambridge, universitate pe care a absolvit-o în 1893. După primul an acolo câştigă toate premiile la poezie greacă şi latină, deşi după cum chiar el recunoştea, îl pasiona mai mult istoria şi mai ales marile revoluţii ale lumii. Îşi descoperă astfel vocaţia politică şi începe să-l preocupe independenţa ţării sale.

Devine secretarul asociaţiei studenţilor indieni de la Cambridge, pronunţă discursuri revoluţionare, renunţă la prenumele său englezesc şi intră într-o societate secretă numită “Lotus şi pumnal”. Se prezintă la un concurs pentru un post în guvernământul Indiei – India era în acea perioadă sub stăpânire britanică – trece primele probe strălucit, dar neglijează să se prezinte la proba de călărie. Ajunge apoi să fie considerat de autorităţi un “personaj periculos” şi este respins.
La vârsta de 20 de ani, Sri Aurobindo pleacă în India. Tatăl său tocmai murise şi el nu avea nici o situaţie materială asigurată acolo. Tot ceea ce rămăsese din cei 13 ani petrecuţi în Occident era dinamismul, şi ştim că India, extraordinar de bogată spiritual a avut întotdeauna nevoie de un plus de putere de acţiune.

Venind deci în India, Sri Aurobindo intră în lumea fascinantă a misterului şi tradiţiei spirituale, dar e totodată animat de dorinţa intensă de a acţiona, de a face ceva concret, căci “adevărul şi cunoaşterea sunt o rază palidă dacă nu le dai puterea de a schimba lumea.”

În următorii 13 ani s-a dedicat studiului şi practicii învăţăturilor tradiţionale yoghine, abordând această cale într-un mod cu totul inedit. Nu s-a izolat şi nici nu a stat în preajma unui Maestru, ci a practicat singur nerenunţând la viaţa socială, foarte activă, chiar agitată. Şi astfel, în mod spontan, el abordează o atitudine corectă din punct de vedere spiritual: nu încearcă să-şi scindeze existenţa în două – acţiune şi meditaţie; exterior şi interior. Din ziua în care s-a gândit prima dată să practice yoga, el a integrat în această practică absolut totul, căci a considerat că totul îl putea ajuta să evolueze spiritual şi a pornit pe această cale fără a privi înapoi.

Degeaba am încerca să găsim în viaţa lui Sri Aurobindo evenimente senzaţionale, întâmplări miraculoase, precum în viaţa altor înţelepţi sau mistici. Nimic nu pare a fi ieşit din comun, dar, după cum spune chiar el: “Totul e miracol, totul este profund pentru ochiul care crede cu adevărat.” L-a caracterizat întotdeauna un anumit “realism spiritual”. El nu a încercat niciodată să separe spiritualul de material: „totul este divin şi îl regăsesc pe Dumnezeu pretutindeni” spunea el.

Această atitudine de realism spiritual se reflectă în primul rând în acţiunile sale revoluţionare. El a elaborat un program care viza obţinerea independenţei Indiei, care presupunea printre altele pregătirea în secret a unei armate. Împreună cu fratele lui mai mic, Barin, organizează trupe în Bengal sub nume acoperitoare de cluburi sportive sau culturale. La un moment dat, l-a trimis pe unul din prietenii săi în Europa pe cheltuiala sa, pentru a studia fabricarea bombelor. Iată ce spunea el despre necesitatea unor astfel de acţiuni, care par a fi în contradicţie cu principiul nonviolenţei: “Este evident că în viaţa intelectuală, socială, politică şi morală omul nu poate face nici un pas înainte fără a lupta… Aşteptând ca forţele spirituale să fie eficiente în câştigarea acestor bătălii, forţele demoniace din oameni şi naţiuni distrug, masacrează, demolează şi ard… şi poate că voi sunteţi cauza distrugerii atâtor vieţi prin modul vostru de a înţelege nonviolenţa. Nici violenţa, nici nonviolenţa nu pot atinge şi elimina sursa răului.” Şi el mai spunea că “niciodată războaiele nu sunt purtate între forţele binelui şi ale răului, ci între două aspecte ale aceleiaşi ignoranţe”.

Din 1902 până în 1910, India a trecut printr-o perioadă de frământări politice. În 1906 Sri Aurobindo părăseşte Baroda şi se aruncă în vâltoarea vieţii politice din Calcutta, unde începuseră în acea perioadă mari mişcări studenţeşti. A făcut turnee politice în Bengal şi a publicat articole militante în ziarul naţionalist Banda Mutaram. Împreună cu un prieten, Bepin Pa, el lansează un cotidian în limba engleză în care declară ferm că scopul lor era independenţa totală a Indiei. Convins că India trebuia să-şi redobândească, odată cu independenţa, adevărata sa identitate, Sri Aurobindo a devenit un adevărat naţionalist, fără a înceta să practice yoga, care-i dădea seninătate şi stăpânire de sine. Fondează un partid naţionalist şi stabileşte un program de acţiune naţională. Devine directorul primului colegiu naţional din Calcutta. Discursurile şi articolele sale erau inatacabile din punct de vedere legal şi, deşi a fost arestat, a trebuit să fie eliberat. Aceasta l-a făcut celebru. A devenit liderul partidului naţionalist, deşi ar fi preferat să rămână “în culise”. Nu era deloc un fanatic, ci era un om foarte liniştit – avea acea putere charismatică de a face să tacă o mulţime de oameni prin rostirea unui singur cuvânt.

De altfel, cei care l-au cunoscut spuneau că ceea ce era extraordinar în prezenţa lui era liniştea pe care o emana, – desigur impresiona şi prin privirea lui extraordinar de luminoasă şi prin iubirea în care îi învăluia pe cei din jur – dar în primul rând era impresionantă această linişte copleşitoare pe care o simţeai în prezenţa lui.

În această perioadă clocotitoare, permanent ameninţat de poliţia secretă, Sri Aurobindo întâlneşte un yoghin, Vishnu Basckar Lele (la 13 ani de la întoarcerea în India), care are o mare influenţă asupra sa. Când Aurobindo i-a spus: “Eu vreau să practic yoga pentru a munci, pentru a acţiona, nu pentru a renunţa la lume şi nici pentru Nirvana”, acesta i-a dat un răspuns ciudat: “Pentru dumneavoastră asta nu ar trebui să fie dificil, întrucât sunteţi un poet.” Cei doi s-au retras pentru a medita într-o cameră izolată timp de trei zile. Sri Aurobindo a experimentat atunci cu adevărat liniştea mentală şi pacea interioară. După această experienţă practica sa yoghină pare să-l îndepărteze de acţiune, dar aceasta doar pentru a-l conduce la descoperirea secretului acţiunii şi al transformării lumii. Întreaga sa practică yoga de până atunci, precum şi credinţele sale profunde păreau nişte forme lipsite de conţinut făcând parte dintr-o enormă iluzie. Starea de conştiinţă atinsă de el a fost doar punctul de plecare către noi experienţe, către o Realitate totală, continuă, divină, care să integreze atât adevărul lumii cât şi adevărul transcendent. “Aspectul iluzoriu al lumii făcea loc treptat unui alt aspect în care iluzia nu mai era decât un mic fenomen de suprafaţă, în spatele căruia exista imensa Realitate Divină, o Realitate divină supremă în inima tuturor lucrurilor care îmi apăruseră la început ca forme vide sau imagini cinematografice. Şi aceasta nu era o reîncătuşare în simţuri, nu era o diminuare sau o cădere din experienţa supremă; din contră, era o elevare şi o lărgire constantă a Adevărului.”
Sri Aurobindo a trăit luni în şir în această stare de conştiinţă. Este interesant de remarcat că el a putut, menţinându-se în această stare, să continue editarea cotidianului, să participe la reuniuni secrete şi chiar să ţină discursuri politice. Cuvintele lui veneau acum, dintr-o sursă superioară de inspiraţie divină, “urmăriţi să fiţi conştienţi de această forţă din voi şi să o manifestaţi; fiecare lucru pe care îl faceţi să nu-l consideraţi acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului din voi.”

La 4 mai 1908, în zori, poliţia britanică îl arestează. Sri Aurobindo avea atunci 36 de ani. Avusese loc un atentat împotriva unui magistrat englez, iar bomba respectivă fusese fabricată în grădina fratelui său Barin, care antrena “discipolii”. El nu fusese în nici un fel implicat în acel atentat. Organizarea revoltei nu avusese nimic în comun cu asemenea acte de terorism individual.
A fost dus la închisoarea Laz Bazar. În primul moment credinţa sa a fost un pic zdruncinată, căci nu înţelegea intenţia divină aflată în spatele acestei întâmplări şi se aştepta să fie “protejat”.
A fost transferat la închisoarea din Alipore unde a stat un an în aşteptarea pronunţării verdictului. La început aştepta un semn divin ca să ştie ce are de făcut. Apoi şi-a amintit cum, cu o lună înainte de a fi închis, simţise o chemare de a abandona orice activitate pentru a fuziona cât mai profund cu Divinul. Nedorind să renunţe la activităţi, nu a ascultat acest apel şi acum simţea că toate legăturile pe care nu avusese puterea să le rupă singur i-au fost tăiate prin arestarea sa. În perioada petrecută în închisoare a atins starea de Conştiinţă Cosmică, Unitatea, cum a numit-o el, şi a explorat planurile supramentalului, menţinându-se permanent în contact cu Dumnezeu şi primind prin graţia sa Cunoaşterea Ultimă, trecând prin diferitele transformări ale conştiinţei.

În timpul celor şase luni cât a durat procesul, cu două sute de martori şi 4000 de piese la dosar, Sri Aurobindo era închis în fiecare zi într-o cuşcă de fier în mijlocul sălii de judecată. Dar experienţa conştiinţei supreme nu-l părăsea nici o clipă, astfel el nu vedea mulţimea ostilă, ci percepea pretutindeni prezenţa Supremului Absolut.

În acest mod, viziunea sa spirituală integrează treptat binele şi răul, adevărul şi minciuna, frumosul şi urâtul, el atingând acea experienţă a Unităţii care se află în spatele oricărui cuplu al contrariilor. Sri Aurobindo se întreabă din nou şi din nou care este rolul morţii, minciunii şi al suferinţei în această lume, şi cum poate fi adusă Lumina aici, pentru a le elimina definitiv. El îşi descoperă astfel Esenţa Fiinţei, dar se descoperă a fi în acelaşi timp şi o persoană universală. “De ce ţi-ai pune singur limite? Să simţi că tu eşti în sabia care te loveşte tot atât de mult cât şi în braţul care te iubeşte, atât în îmbrăţişarea Soarelui cât şi în dansul pământului, în tot ceea ce a trecut, tot ceea ce este acum şi în tot ceea ce se străduie să devină. Căci tu eşti infinit şi această bucurie ţi se oferă în totalitate.”
El experimentează de asemenea cunoaşterea prin identitate, despre care vorbeşte pe larg în Scrisorile sale. Primele semne ale acestei noi conştiinţe sunt că “începi să simţi că ceilalţi fac parte din tine însuţi, că sunt diferite repetări ale tale, acelaşi Eu modificat de către natură în alte corpuri.”
“Adevărata cunoaştere nu se obţine prin gândire, spune Sri Aurobindo, ea este ceea ce sunteţi voi, ceea ce deveniţi.”

Sri Aurobindo nu a fost un teoretician al evoluţiei. Tot ceea ce a scris este consecinţa realizărilor sale interioare. În perioada petrecută în închisoare a explorat succesiv planurile supramentale şi ne-a făcut apoi părtaşi ai acestor trăiri, reamintindu-ne însă permanent că trebuie să ne convingem prin proprie experienţă, să căutăm această realizare în noi.
La 5 mai 1909, după un an de închisoare, Sri Aurobindo a fost achitat în urma unor întâmplări aparent misterioase. În ziua judecăţii, când toată lumea se aştepta ca el să fie condamnat la moarte, avocatul său a fost cuprins de o iluminare spontană, care s-a transmis întregii săli. El a spus: “Mult timp după moartea lui cuvintele îi vor fi repetate nu numai în India, ci peste mări şi ţări. Căci vă spun, un om ca el nu se află doar aici, în faţa acestui tribunal, ci în faţa Curţii Supreme a istoriei.” Sri Aurobindo a fost achitat, dar fratele său a fost condamnat la moarte prin spânzurare.
Părăsind închisoarea la 37 de ani, Sri Aurobindo se simte ghidat de aceeaşi voce interioară care îi spune că nimic nu este imposibil, nimic nu este dificil. El regăseşte o scenă politică golită datorită execuţiilor şi deportărilor masive şi se reapucă de lucru, fondează două cotidiene, proclamă idealul independenţei totale. Acum nu mai este preocupat doar de destinul Indiei, ci de destinul întregii omeniri.
Din punct de vedere spiritual, caută secretul unei vieţi adevărate, divine în această lume. În februarie 1910, la mai puţin de un an de la ieşirea din închisoare, într-o seară, pe când se afla în biroul său de la ziar, a fost avertizat că va fi din nou arestat şi deportat în insulele Andaman. Atunci, deodată, a auzit clar aceeaşi voce interioară spunându-i: “Du-te la Chandernagor.”

Zece minute mai târziu s-a suit în prima barcă ce trecea pe Gange şi a plecat. Astfel s-a încheiat definitiv viaţa sa politică.

Despre următoarea perioadă a vieţii sale se ştie foarte puţin. La Chandernagor el s-a lansat în căutarea acelui secret care să unească jumătatea întunecoasă şi jumătatea luminoasă a vieţii, susul şi josul, planurile supramentale şi planurile subconştiente. El nu a relatat nimic despre aceste căutări şi descoperiri – în general era deosebit de tăcut când era vorba despre el însuşi. Gazda sa din Chandernagor povesteşte: “Când vorbea, se simţea că de fapt altcineva vorbeşte prin el. Îi puneam mâncarea în faţă şi el rămânea contemplând-o, apoi mânca puţin, mecanic. Părea absorbit chiar şi atunci când mânca şi medita cu ochii larg deschişi.”

După două luni petrecute la Chandernagor, Sri Aurobindo a auzit din nou vocea interioară care i-a spus să se refugieze la Pondichery, care pe atunci era sub guvernare franceză. Câteva zile mai târziu pleacă pe ascuns, tocmai când poliţia britanică îi depistase urmele. El părăseşte astfel pentru totdeauna India de Nord.

Ultimii 40 de ani ai vieţii sale îi va consacra transformării acestei realizări individuale într-o realizare a tuturor, astfel încât supramentalul să fie o stare permanentă de conştiinţă a oamenilor, aşa cum este acum mentalul. El vroia să deschidă astfel o cale care este încă blocată; adresează lumii întregi invitaţia de a participa la această aventură supramentală. Primii ani la Pondichery, Sri Aurobindo i-a trăit într-o mare sărăcie. Era departe de toţi cei care l-ar fi putut ajuta. Suspectat, scrisorile îi erau cenzurate, toate mişcările îi erau supravegeate de agenţii britanici, care încercau prin tot felul de manevre să-i obţină extrădarea şi chiar au încercat să-l răpească. Agenţii englezi au ascuns chiar documente compromiţătoare la el acasă şi l-au denunţat autorităţilor franceze. În cursul unei percheziţii, comisarul de poliţie francez a fost impresionat găsind opere de Homer şi constatând că Aurobindo vorbea perfect franceza, iar din acel moment nu a mai avut probleme cu poliţia. De altfel, deşi câţiva prieteni revoluţionari îl urmaseră şi aşteptau ca el să reia conducerea mişcărilor politice, totuşi, întrucât reuşise să trezească in compatrioţii lui spiritul de independenţă, Sri Aurobindo îşi considera misiunea încheiată în această direcţie.
India şi-a recâştigat independenta la 15 august 1952, exact la 80 de ani de la naşterea lui Sri Aurobindo.
În acest timp citeşte Vedele în original, până atunci nu citise decât traduceri şi nu cunoscuse decât erudiţi care nu pătrundeau sensul ascuns al scrierilor sacre. El descoperă în ele “un izvor nesecat de înţelepciune”, găsind explicaţia multor experienţe spirituale pe care le trăise şi pe care nu le putea explica satisfăcător prin învăţăturile şcolilor tradiţionale.

În 1910 îl vizitează un scriitor francez, Paul Richard, care în 1914 revine în India, doar pentru a-1 revedea pe Sri Aurobindo. El îl îndeamnă să scrie şi chiar fondează împreună o revistă filozofică bilingvă, Arya, sau Revista Marii Sinteze, în care Aurobindo expunea principiile viziunii sale asupra lumii. Discipolii nu au întârziat să vină şi să trăiască alături de el. Deoarece aceştia erau foarte numeroşi el a fondat un ashram împreună cu doamna Richard, care a devenit «Mama». Întrucât izbucneşte războiul, Richard se întoarce în Franţa şi Sri Aurobindo rămâne singur să scrie 64 de pagini de filozofie pe lună, deşi nu simţea că asta ar fi vocaţia sa. “Teoria mea este că un yoghin trebuie să fie capabil să facă orice este benefic”, şi aşa Aurobindo a devenit scriitor Ia 42 de ani. Timp de opt ani, până în 1920, el scrie fără întrerupere, aproape 5000 de pagini. Dar modul său de a scrie era cu totul special – scria patru, cinci sau chiar şase cărţi simultan, cu subiecte foarte diferite cum ar fi: Viaţa Divină, opera lui filozofică fundamentală şi viziunea sa spirituală asupra evoluţiei, Sinteza Yoga, în care descrie etapele practicii yoga şi trece în revistă toate disciplinele yoghine, Eseuri asupra Bhagavad-Gita-ei şi filozofia acţiunii, Secretul Vedelor, cu un studiu asupra originilor limbajului, Idealul Unităţii Umane, Ciclul Uman, care înfăţişează evoluţia sub aspectul social şi psihologic şi analizează posibilităţile viitoare ale societăţii umane.
El scria în continuu, neobosit, după cum mărturiseşte: “Nu făceam nici un efort pentru a scrie, doar lăsam Puterea superioară să se manifeste prin mine. Scriam într-o perfectă stare de linişte mentală, şi ceea ce scriam îmi venea gata formulat.”

După şase ani, în 1920, Sri Aurobindo hotărăşte că a spus destul deocamdată şi opreşte editarea revistei Arya. De acum înainte el va scrie aproape numai scrisori – mii şi mii de scrisori, conţinând tot felul de indicaţii asupra practicii yoga şi mai ales va scrie o colosală epopee de 28813 versuri, Savitri, care este mesajul său spiritual şi în care relatează experienţele planurilor sub şi supraconştiente şi istoria ocultă a evoluţiei terestre şi universale.

Sri Aurobindo se retrage începând din 1926 într-o recluziune totală din care nu avea să mai iasă decât o dată pe an pentru a apărea în public, şi asta până la moartea sa, în 1950. Opera sa este continuată de doamna Richard, supranumită Mere (Mama).

Între 1920 şi 1950, la Pondichery, Sri Aurobindo se dedică operei sale spirituale. Într-o primă perioadă, între 1920 şi 1926, Sri Aurobindo verifică experimental puterile conştiinţei, experimentând pe propriul lor corp, de exemplu, postul prelungit (fără a se devitaliza, ci din contră, fiind plini de energie) sau levitaţia. Odată chiar, Sri Aurobindo a consumat o cantitate imensă de opium care, datorită controlului pe care conştiinţa sa îl avea asupra corpului fizic, nu a avut nici un efect. În acea perioadă Sri Aurobindo scria 12 ore pe zi, mai mult scrisori adresate discipolilor săi, lucrând în fiecare noapte până la ora 4 dimineaţa. El a verificat, rând pe rând, toate aşa-zisele legi naturale, descoperind că toate sunt supuse conştiinţei şi prin urmare pot fi depăşite graţie acesteia.

Pe atunci avea puţini discipoli. Ei trăiau cu toţii într-o atmosferă cu totul specială, în care experienţele spirituale erau uimitor de uşor de obţinut, ca în joacă, şi se părea că voalurile dintre această lume şi celelalte sunt din ce în ce mai subţiri, de parcă zeii şi forţele supramentalului se aflau printre ei, manifestându-se prin ceea ce noi numim în mod obişnuit miracole. Dacă lucrurile ar fi continuat astfel, Sri Aurobindo şi Mere ar fi fondat o nouă religie, căci acele miracole erau suficient de spectaculoase pentru a zgudui lumea. Dar ei au devenit conştienţi de faptul că nu acesta este scopul pe calea lor spirituală, de aceea, într-o bună zi, ei au pus capăt acelor experimente şi s-au hotărât să reînceapă pe altă bază. La 20 noiembrie 1926, Sri Aurobindo anunţă că se retrage în solitudine totală şi că ashramul va fi condus oficial de Mere.

În a doua perioadă, din 1926 până în 1940, Sri Aurobindo îşi orientează practica asupra corpului şi subconştientului. Deşi atinseseră Nirvana şi învinseseră toate legile naturale dobândind puteri spirituale extraordinare, ei considerau că acestea sunt realizări accesibile oricărei fiinţe care se dăruie cu răbdare şi perseverenţă practicilor menţionate în Shastra-e şi de aceea căutau acum drumul necunoscut al transformării Materiei în Spirit. Spre deosebire de progresul spiritual, mental, sufletesc, această evoluţie care integra şi corpul fizic trebuie realizată într-o singură viaţă, căci altfel trebuie luat totul de la capăt. De asemenea, aici intră şi munca de purificare a subconştientului, atât la nivel individual cât şi colectiv. Ei descoperă astfel că fiecare fiinţă, pentru a ajunge la aceste realizări, trebuie să controleze pe deplin rezonanta cu subconştientul colectiv. Şi mai mult, ei au demonstrat că este imposibilă transformarea individului fără o minimă transformare a lumii. Realizând acest lucru, se hotărăsc să pună capăt şi acestei perioade – pe atunci aveau foarte puţini discipoli aleşi cu maximă exigenţă. Ei se decid să deschidă larg porţile ashramului lor, extinzându-şi învăţătura la nivel de masă.
Acest ashram nu seamănă prea mult cu cele tradiţionale – foarte mulţi discipoli, bărbaţi şi femei de toate vârstele, trăind în satul Pondichery, printre locuitorii obişnuiţi. Nu există reguli, discipolii au o viaţă socială foarte activă, iar Sri Aurobindo şi Mere sunt neobosiţi în ghidarea lor.
Sri Aurobindo şi-a părăsit corpul fizic pe 5 decembrie 1950, la vârsta de 78 de ani.
Viaţa şi căutările sale spirituale pot fi pentru noi toţi un minunat exemplu, o sursă de putere interioară şi de inspiraţie. Urmându-l în această aventură interioară, pe care el o numea “aventura conştiinţei şi a bucuriei”, fiecare din noi putem deveni o fereastră prin care Lumina strălucitoare a conştiinţei să se reverse în această lume. Sri Aurobindo spunea: “Dacă Pământul cere şi Supremul răspunde, clipa realizării poate fi chiar aceasta.”

După opinia lui: «Omul este în această perioadă o fiinţă anormală care încă nu şi-a găsit normalitatea». Printr-o operă literară şi didactică impunătoare, o veritabilă frescă a disciplinelor yoga, el ne introduce în mecanismul evoluţiei psihologice a societăţilor de-a lungul epocilor, de la primitivi până în epoca religiilor şi a raţiunii, a cărei inevitabilă descompunere o analizează. Foarte legat de gândirea non-dualistă a Indiei, dar hrănit de filosofia occidentală, Sri Aurobindo se preocupă mai ales de contactul cu ştiinţa modernă. Astfel, opera lui urmăreşte să realizeze o sinteză, capabilă să împace raţionalismul cu misticismul, acţiunea cu contemplarea, ştiinţa occidentală cu înţelepciunea orientală, sistemul creat de Aurobindo fiind cunoscut sub numele de yoga integrală. Principala teorie a filozofiei indiene este: «a trăi o viaţă divină într-un corp divin», cuvântul «divin» având sensul de perfecţiune, de absolut. Nu se cramponează de nici o dogmă, de nici un sistem de credinţe.

Pentru Aurobindo, Dumnezeu, care este în acelaşi timp transcendent şi imanent, îi apare omului mai ales ca o Conştiinţă cosmică, care se manifestă în timp, în spaţiu şi dincolo de ele.
Yoga integrală a lui Sri Aurobindo are ca obiectiv evoluţia speciei umane către perfecţiune, către uniunea cu Divinul. Lumea rezultată din “jocul cosmic”, este involuţia spiritului spre materie, iar omul trebuie să reuşească să restabilească perfecţiunea în el însuşi, cu ajutorul potenţialităţilor sale nefolosite încă, mai ales a facultăţii pe care Sri Aurobindo o numeşte “supramentalul”, posibil de atins prin practicarea sistemului yoga. Printr-o transformare radicală a fiecărei celule, a fiecărui atom, această mutaţie conştientă ar trebui să ducă la un nou tip uman, un veritabil “zeu”.

 

CUVINTE DIN LUMINA

 

Devin ceea ce văd în mine însumi Tot ceea ce gândul îmi şopteşte, pot să înfăptuiesc; tot ceea ce mintea îmi revelează, pot să devin. Aceasta ar trebui să fie credinţa de nezdruncinat a omului în sine însuşi, căci Dumnezeu locuieşte în el.

A fost odată un Maharajah foarte hain care nu putea tolera faptul c-ar putea fi cineva deasupra lui. Îi chemă deci pe toţi pandiţii regatului, cum era obiceiul în împrejurări grave, şi le puse această întrebare: “Cine credeţi că este mai mare, eu sau Dumnezeu?” Pandiţii începură să tremure. Fiind înţelepţi de profesie, cerură timp de gândire; şi apoi, dintr-o străveche obişnuinţă, ţineau la poziţia şi la capul lor. Dar mai erau nişte pândiţi curajoşi care nu voiau să-1 supere pe Dumnezeu; tocmai începuseră a se tângui când cel mai bătrân dintre ci le spuse: “Lăsaţi-mă pe mine, mâine voi vorbi Prinţului”. A doua zi, când toată curtea era reunită într-o ceremonie solemnă, bătrânul pandit veni în mod umil, cu mâinile împreunate şi fruntea vopsită cu cenuşă albă, şi înclinându-se, rosti aceste cuvinte: “O, Doamne, fără îndoială tu eşti cel mai mare”. – Prinţul îşi răsuci de trei ori mustaţa-i lungă şi se umflă în pene – “tu eşti cel mai mare, Doamne, căci tu ne poţi alunga din regatul tău, în timp ce Dumnezeu nu poate: căci, adevăr grăiesc, totul este regatul Său şi nu-i ungher în afara Lui”.

Orientul şi Occidentul, au două feluri de a vedea viaţa, care sunt cele două laturi opuse ale uneia şi aceleiaşi realităţi. Intre adevărul pragma­tic pe care gândirea vitală a Europei moderne, îndrăgostită de vigoarea vieţii şi de dansul lui Dumnezeu în Natură, îl afirmă cu atâta vehemenţă şi exclusivism, şi Adevărul imuabil şi etern pe care gândirea indiană, îndrăgostită de calm şi de echilibru, îl iubeşte şi îl urmăreşte cu egală pasiune în căutarea sa exclusivă, nu există acel divorţ, nici acea controversă pe care o pretind gândirea partizană, raţiunea separatistă, absorbanta pasiune de realizare exclusivă. Adevărul unic, veşnic şi imuabil, este Spiritul, şi fără Spirit adevărul pragmatic al universului nu ar avea origine şi nici fundament; lumea ar fi lipsită de sens, goală de direcţie interioară, fără ţel, un foc de artificii care se învolburează în nimic pentru a dispare niciunde. Dar nici adevărul pragmatic nu este un vis al inexistentului, o iluzie sau o cădere prelungită într-un delir al imaginaţiei creatoare; ca şi cum am spune că Spiritul veşnic este un beţiv sau un visător sau nebunul propriei sale halucinaţii gigantice. Adevărurile existenţei universale sunt de două feluri: veşnice, imuabile, adevărurile Spiritului – dar ele sunt cele care se aruncă în Devenire, ele cele care, aici jos, în mod constant, îşi realizează puterile şi semnele lor – şi conştiinţa care se joacă cu ele: disonanţe, variaţii, explorarea posibilelor reversi-uni, perversiuni şi conversiuni ascendente într-un motiv armonic mereu mai înalt; şi din toate acestea Spiritul şi-a făcut şi îşi face întotdeauna universul său. El însuşi este cel care îl creează în el, El însuşi creatorul şi energia creaţiei, cauza şi metoda şi rezultatul lucrărilor, mecanicul şi maşina, muzica şi muzicianul, poetul şi poemul, El însuşi supramentalul, mentalul, viaţa şi materia, sufletul şi natura.
O yoga care-ţi cere să abandonezi lumea nu este făcută pentru mine, o salvare solitară care lasă lumea sorţii ei este un lucru aproape dezgustător.

Agnosticul era în mine, ateul era în mine, scepticul era în mine; nu eram nici măcar absolut sigur că exista un Dumnezeu… Simţeam numai că trebuia să existe un puternic adevăr undeva în această yoga. Deci, când m-am decis s-o practic ca să văd dacă ideea mea era adevărată, am făcut-o în această stare de spirit şi adresându-i lui Dumnezeu această rugăciune: Dacă exişti, îmi cunoşti inima. Ştii că nu-Ţi cer eliberarea (mukti), nu-ţi cer nimic din ceea ce-Ţi cer ceilalţi. Îţi cer numai forţa de a ridica această naţiune, îţi cer numai puterea de a trăi şi de a lucra pentru acest popor pe care-l iubesc.
Credinţa este o intuiţie care nu numai că aşteaptă experienţa pentru a se justifica, ci care o conduce la experienţă.

De fapt “afară” este peste tot înăuntru! suntem peste tot! greşeala constă în a crede că dacă am putea reuni admirabile condiţii de pace, de frumuseţe, de singurătate, ar fi mult mai uşor; pentru că va fi întotdeauna ceva care să ne deranjeze, oriunde, şi că este de preferat să ne decidem să spargem construcţiile noastre şi să îmbrăţişăm tot acest “în afară” -atunci vom fi peste tot la noi. La fel pentru antinomia acţiune -meditaţie; căutătorul a făcut tăcere în el şi acţiunea sa este o meditaţie (va întrezări chiar că meditaţia poate fi o acţiune); că-şi face toaleta sau că-şi rezolvă treburile Forţa trece, trece în el, este pentru totdeauna conectat altundeva. Şi va vedea în sfârşit că acţiu­nea sa devine mai clarvăzătoare, mai eficace, mai puternică, fără ca în schimb să-i tulbure pacea: Substanţa mintală este liniştită, atât de liniştită încât nimic n-o poate tulbura. Dacă gândurile sau activităţile vin…ele traversează mintea ca un stol de păsări care traversează cerul în aerul nemişcat. Ele trec, nu deranjează nimic, nu lasă urme. Chiar dacă o mie de imagini sau evenimentele cele mai violente ne-ar traversa, imobilitatea liniştită ar rămâne, ca şi cum textura însăşi a minţii ar fi fost făcută dintr-o substanţă de pace eternă şi indestructibilă. Mintea care a ajuns la acest calm poate începe să acţioneze, poate acţiona chiar intens şi puternic, dar va păstra întotdeauna această nemişcare fundamentală, nepunând nimic în mişcare prin ea însăşi, primind de Sus şi dând la ceea ce a primit o formă mintală fără a-i adăuga nimic de la sine, în mod calm, imparţial, dar cu bucuria Adevărului şi cu puterea, cu lumina trecerii acestuia.

Conştiinţa mentală nu este decât o gamă umană şi ea nu epuizează toate gamele de conştiinţă posibile după cum vederea umană nu epuizează toate gradaţiile de culoare sau auzul uman nu epuizează toate gradaţiile de sunet, căci există o grămadă de lucruri, deasu­pra sau dedesubt, care sunt invizibile şi inaudibile pentru om. În acelaşi fel există game de conştiinţă deasupra şi dedesubtul gamei umane, cu care fiinţa umană normală nu are contact şi care, din această cauză, i se par “inconştiente” – game supramintale sau plusmintale şi game submintale. …De fapt, ceea ce numim “incon­ştienţă” este în mod simplu o altă conştiinţa. Nu suntem mai “inconştienţi” când dormim sau când suntem la podea, sau drogaţi, sau “morţi”, sau în oricare altă stare, decât atunci când suntem cufundaţi într-un gând interior şi am uitat eul nostru fizic şi tot ceea ce ne înconjoară. Pentru oricine a avansat câtuşi de puţin în yoga, aceasta este o propoziţie cu totul elementară.

Pe măsură ce progresăm şi ne trezim la sufletul din noi şi din lucruri, realizăm că există de asemenea o conştiinţă în plantă, în metal, în atom, în electricitate, în tot ceea ce aparţine Naturii fizice; descoperim chiar că nu este vorba, în toate aceste privinţe, de un mod de conştiinţă inferior sau mai limitat decât mintea; dimpotrivă, în multe forme zise “neanimate” conştiinţa este mai intensă, mai rapidă, mai ascuţită, cu toate că mai puţin dezvoltată la suprafaţă. Deci sarcina ucenicului yoghin va fi aceea de a fi conştient în toate felurile, la toate nivelele fiinţei sale, şi la toate etajele existenţei universale, nu numai mintal; de a fi conştient în el însuşi şi în ceilalţi şi în lucruri, pe timp de veghe sau în somn; şi, în cele din urmă, de a învăţa să devină conştient în ceea ce oamenii numesc “moartea”, căci după cum am fost conştienţi în viaţa noastră vom fi conştienţi în moartea noastră.

Odată cu experienţa în yoga, conştiinţa se lărgeşte în toa­te direcţiile – împrejur, dedesubt, deasupra – şi în fiecare direcţie la infinit. Când conştiinţa s-a eliberat, yoghinul nu va mai trăi in corp, ci în această înălţime, în această profunzime, în această întindere infinită. Baza sa este un vid infinit sau o tăcere infinită, dar în acest vid sau în această tăcere totul se poate manifesta: Pacea, Libertatea, Puterea, Lumina, Cunoaşterea, Bucuria – Ananda. Imediat ce apare suferinţa, de orice fel ar fi ea, este semnul imediat al unei îngustări a fiinţei şi a unei pierderi de conştiinţă.

Tot ceea ce atinge, pentru că ea nu se poate stăpâni să nu iubească, este starea sa; nimic nu este jos pentru ea, nici înalt, nici pur, nici impur; flacăra sa nu poate fi întunecată, şi nici bucuria sa. Şi alte semne o pun în evidenţă: este uşoară, nimic nu o apasă, ca şi cum lumea ar fi jocul său; este invulnerabilă, nimic n-o atinge, ca şi cum ar fi pentru totdeauna dincolo de dureri, deja salvată de toate accidentele; ea este magul, ea vede; este liniştită, liniştită, ca un mic suflu în străfundul fiinţei; vastă ca şi cum ar fi marea pentru milioane de ani. Căci ea este veşnică. Şi este liberă, nimic n-o poate prinde; nici viaţa, nici oamenii, nici ideile, nici doctrinele, nici ţările – este dincolo de toate acestea, mereu dincolo, şi totuşi într-un fel de nenumărat în inima tuturor lucrurilor, ca şi cum ar fi una cu totul. Căci Ea este Dumnezeu în noi.

Pentru ochiul care vede, iată cum apare psihicul: Când privim pe cineva care este conştient de sufletul său şi care trăieşte în sufletul său, avem impresia că se coboară, că intrăm adânc, adânc in persoană, departe, departe, foarte departe înăuntru, în timp ce, în general, când privim ochii oamenilor (există ochi în care nu intrăm, sunt închişi ca o uşă) în sfârşit, când există ochi care sunt deschişi, intrăm; apoi întâlnim destul de aproape, în spate, ceva care vibrează, care străluceşte câteodată, care scli­peşte. Şi atunci, dacă ne înşelăm, spunem: “Oh, are un suflet viu” -nu este aceasta; este vitalul său. Pentru a afla sufletul trebuie să te îndepărtezi de suprafaţă, să te retragi profund, şi să intri, să intri, să cobori, să cobori într-o gaură foarte adâncă, tăcută, nemiş­cată; şi acolo, există ceva care este cald, liniştit, bogat în conţinut, şi foarte nemişcat, şi foarte plin, ca o blândeţe – acesta este sufletul. Dacă insistăm, şi suntem conştienţi noi înşine, se produce un fel de plenitudine care dă impresia unui lucru complet şi care conţine profunzimi insondabile. Şi simţim că dacă am intra acolo ar exista nişte secrete care s-ar dezvălui, ca reflectarea într-o apă foarte liniştită a ceva care este etern. Şi limitele timpului nu mai există. Avem impresia de a fi fost dintotdeauna şi de a fi pentru veşnicie.

Aceste diverse nivele interioare se pot prezenta ca nişte camere sau ca nişte case la care cele mai mărunte detalii sunt revelatorii: Când începem să ne descoperim fiinţa interioară, şi diferitele părţi care o alcătuiesc, avem adesea impresia că pătrundem într-o sală sau într-o cameră, şi, urmărind culoarea, atmosfera, lucrurile care se află acolo, avem percepţia foarte limpede a părţii fiinţei pe care suntem pe cale să o vizităm. Atunci se poate trece în camere din ce în ce mai profunde care îşi au fiecare propriul specific. Sau câteodată, în loc de camere, vom găsi fiinţe de tot felul – o întreagă mică familie, poate chiar o menajerie -care sunt expresia diferitelor forţe sau vibraţii pe care nu ne-am obişnuit să le primim în noi şi care constituie natura “noastră”. Şi nu sunt nişte fiinţe “de vis”, sunt nişte fiinţe adevărate pe care noi le adăpostim: forţele sunt conştiente, vibraţiile sunt conştiente – fiinţe sau forţe, conştiinţă sau forţă, sunt două feţe simultane ale unei aceleiaşi realităţi. Vom vedea astfel într-un fel deosebit de viu ceea ce nu vrem sau nu mai vrem să tolerăm în noi.

A spune că un individ merge în “infernul veşnic” este o crudă absurditate; cum de-ar fi posibil ca sufletul, această Lumină, să fie pentru totdeauna prizonierul acestor vibraţii joase? ca şi cum am spune că infraroşul este stăpânul ultravioletului. Asemănătorul merge cu asemănătorul, întotdeauna şi pretutindeni, aici-jos şi altundeva. Şi ce altceva decât sufletul, decât bucuria, ar putea fi cu adevărat “veşnic”? Dacă ar exista un infern fără de sfârşit, n-ar putea fi decât un loc de extaz fără de sfârşit, căci Dumnezeu este bucurie, este Ananda; nu există altă eternitate decât eternitatea beatitudinii Sale
Pentru a vindeca răul din lume, trebuie mai întâi să vindecăm “ceea ce se află la baza lui în om” şi că nu putem vindeca nimic în afară dacă nu vindecăm mai întâi înăuntru, pentru că este acelaşi lucru; nu putem stăpâni partea de dinafară dacă nu stăpânim înlăuntrul, pentru că este acelaşi lucru; nu putem transforma materia exterioară fără a transforma materia noastră interioară, pentru că este iarăşi şi întotdeauna acelaşi lucru – nu există decât o Natură, o lume, o materie, şi atâta timp cât vom vrea să procedăm cu susul în jos nu vom ajunge la nimic. Şi dacă remediul ni se pare dificil, atunci nu există speranţă nici pentru om şi nici pentru lume, căci toate panaceele noastre exterioare şi moralele noastre din apă de trandafiri sunt, în cele din urmă, hărăzite neantului şi distrugerii de către aceste puteri ascunse.

Singura soluţie, constă în venirea unei alte conştiinţe care nu va mai fi jucăria acestor forţe, care va fi mai mare decât ele şi care le va putea forţa să se schimbe sau să dispară.
Am fost dintr-o dată proiectat într-o stare aparte, fără gânduri, pură de orice mişcare mintală sau vitală; nu exista ego, nici o lume reală -doar când “se”privea prin simţurile nemişcate, ceva percepea sau purta pe tăcerea sa absolută o lume de forme goale, de umbre materializate fără substanţă adevărată. Nu exista nici Unu, nici măcar mai mulţi, doar Acela, în mod absolut, fără atribute, fără relaţii, pur, de nedescris, de negândit, absolut, şi cu toate acestea, în mod suprem real şi numai real. Şi nu era o realizare mintală, nici ceva pe care-l percepeam undeva sus – nu era ceva abstract, era pozitiv – singura realitate pozitivă (cu toate că nu era o lume fizică spaţială) care umplea, ocupa, sau mai degrabă inunda şi în ne ca această părere de lume fizică, nelăsând nici un loc, nici un spaţiu pentru o altă realitate decât el însuşi şi nepermiţând la nimic altceva să pară cu adevărat real, pozitiv sau substanţial… Această experienţă îmi aducea o Pace nespusă, o formidabilă tăcere, un infinit de eliberare şi de libertate.
Am trăit zi şi noapte în această Nirvana, înainte ca ea să înceapă să admită altceva în ea sau să se modifice câtuşi de puţin… apoi ea începu să dispară într-o Supraconştiinţă, mai mare, în sus. Aspectul iluzoriu al lumii ceda locul unui alt aspect unde iluzia nu mai era decât un mic fenomen de suprafaţă, cu o imensă Realitate divină în spate, o Supremă Realitate deasupra, şi o intensă Realitate divină în inima tuturor lucrurilor care, mai întâi, îmi apăruseră ca nişte forme goale sau ca nişte umbre cinematografice. Şi nu era o reînchidere în simţuri, o diminuare sau o cădere din experienţa supremă; dimpotrivă era o ridicare constantă, şi o lărgire constantă a Adevărului… Nirvana, în conştiinţa mea eliberată, se revelă drept începutul propriei mele realizări, un prim pas spre lucrul complet şi nu ca singura realizare posibilă, nici măcar drept culmea finală.

Am avut experienţa Nirvanei şi a tăcerii în Brahman, cu mult timp înainte de a avea cea mai mică cunoştinţă despre planurile spirituale de deasupra capului.

Vivekananda vorbind de Nirvana: “Un ocean de pace infinită, fără un rid, fără un suflu”
Sfat către căutători: Oricare ar fi natura, puterea şi încântarea unei experienţe, nu trebuie să fiţi dominaţi de ea într-o măsură atât mare încât aceasta să domine toată fiinţa voastră…Când intraţi, într-un fel oarecare, în legătură cu o forţă sau cu o conştiinţă care o depăşeşte pe a voastră, în loc de a fi în întregime subjugaţi de această conştiinţă sau de această forţă, trebuie să vă aduceţi întotdeauna aminte că nu este decât o experienţă printre alte mii şi mii, şi că, în consecinţă, ea nu are un caracter absolut. Oricât de frumoasă ar fi ea, puteţi şi trebuie să aveţi altele şi mai frumoase; oricât de excepţională ar fi ea, sunt altele şi mai minunate; şi oricât de înaltă ar fi ea, puteţi întotdeauna să urcaţi mai sus în viitor.
Încercaţi să realizaţi această Forţă în voi, spunea el militanţilor naţionalişti, şi să o trageţi afară; ca fiecare lucru pe care-l faceţi să nu mai fie acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului în voi. Pentru că nu sunteţi voi ci ceva în voi (care acţionează). Ce pot toate aceste tribunale, ce pot toate puterile lumii împotriva Celui care este în voi, acest Nemuritor, acest Nenăscut, acest Nepieritor pe care sabia nu-L poate străpunge şi focul nu-L poate arde? temniţa nu-L poate închide, nici spânzurătoare nu-L poate ucide. De ce-ar putea să vă mai fie frică, dacă sunteţi conştienţi că El este în voi?

Dominată şi subjugată, imobilizată, eliberată de ea însăşi, mintea ia această Tăcere drept Supremul. Dar căutătorul descoperă că totul este acolo, în această Tăcere, conţinut şi parcă făcut nou… atunci golul începe să se umple şi din el iese sau în el se precipită incalculabila diversitate a Adevărului divin şi nenumăratele nivele ale unui Infinit dinamic.

În curtea închisorii din Alipore, în timpul orei de plimbare, avu loc această nouă schimbare de conştiinţă: Priveam zidurile care mă izolau de oameni, şi nu mai erau nişte ziduri înalte care mă închideau, nu, era Vasudeva* cel care mă încon­jura. Mergeam pe sub crengile copacului din faţa celulei mele, dar nu era un copac, ştiam că era Vasudeva – era Sri Krishna* pe care-l vedeam, acolo, în picioare, care mă ţinea în umbra sa.

Priveam gratiile celulei, chiar şi grilajul care servea drept uşă, şi îl văzui iarăşi pe Vasudeva. Era Narayana* cel care făcea de gardă, Narayana sentinela. Şi când mă culcai pe pătura din păr de animal care mi se dăduse în loc de pat, simţii braţele lui Sri Krishna în jurul meu, braţele Prietenului meu, Iubitului meu… Priveam prizonierii locului, hoţii, ucigaşii, escrocii, şi cum îi priveam îl văzui pe Vasudeva, Narayana era cel pe care-l aflam în aceste suflete întunecate şi în aceste corpuri prost folosite.
Trebuie să privim existenţa în faţă dacă scopul nostru e acela de a ajunge la o soluţie adevărată, oricare ar fi această soluţie. Şi a privi existenţa în faţă, înseamnă a-l privi pe Dumnezeu în faţă, căci una nu poate fi separată de cealaltă. Această lume a luptei şi a suferin­ţelor noastre este o lume feroce, periculoasă, o lume distrugătoare şi devoratoare în care viaţa este precară, în care sufletul şi corpul omului se mişcă printre enorme pericole, în care fiecare pas înainte, că o vrem sau nu, striveşte şi sparge ceva, în care fiecare suflu de viaţă este şi un suflu de moarte. A arunca responsa­bilitatea pentru tot ceea ce ni se pare rău sau teribil pe spinarea unui Diavol pe jumătate omnipotent sau a ne debarasa de ea spunând că răul face parte din Natură, creând astfel o opoziţie ireductibilă între natura lumii şi natura lui Dumnezeu, sau a arunca responsabilitatea asupra omului şi păcatelor sale, ca şi cum el ar fi avut un cuvânt de spus la facerea lumii, sau ca şi cum ar putea să creeze ceva împotriva voinţei lui Dumnezeu, sunt nişte expediente neîndemânatice şi prea comode…înălţăm un Dumnezeu de Iubire şi de îndurare, un Dumnezeu al Binelui, un Dumnezeu drept, binegânditor şi virtuos după concepţiile noastre morale despre justiţie, virtute şi după gîndurile noastre bune, iar toate celelalte, spunem noi, nu este El, nu este al Său, ci este opera unei oarecare Puteri diabolice pe care El o lasă, pentru un motiv oarecare, să-şi împlinească reaua voinţă, sau opera unui tenebros Ahriman contrabalansându-l pe graţiosul nostru Ormuzd, sau se spune chiar că greşeala omului egoist şi păcătos a fost cea care a stricat ceea ce Dumnezeu făcuse atât de bine la început… Trebuie să privim realitatea in faţă, în mod curajos, şi să vedem că Dumnezeu şi nimeni altul este cel care a făcut această lume în fiinţa Sa, şi pe care a făcut-o aşa cum este. Trebuie înţeles că Natura care-şi devoră fiii, Timpul care se hrăneşte cu viaţa crea­turilor, Moartea universală şi ineluctabilă, şi violenţa puterilor lui Rudra în om şi în Natură, sunt de asemenea Divinitatea supremă sub unul din aspectele sale cosmice. Trebuie înţeles că Dumnezeu creatorul darnic şi binefăcător, Dumnezeu care apără şi salvează, îndurarea nesfârşită, este totodată Dumnezeu care devoră şi Dumnezeu care distruge. Suferinţa aşternutului de răutate şi de chin pe care suntem sfâşiaţi este lucrarea mâinii Sale, ca şi bucuria, blândeţea şi plăcerea. Numai când vedem cu ochiul uniunii complete şi când simţim acest adevăr până în străfundurile fiinţei noastre suntem capabili să descoperim în întregime, în spatele acestei măşti, chipul frumos şi senin al Celui care este preafericire, şi de a simţi în mâna care pune la încercare imper­fecţiunea noastră, mâna prietenului şi a constructorului Spiritului în om. Vrăjbile lumii sunt vrăjbile lui Dumnezeu şi numai acceptându-le şi progresând prin ele vom fi capabili să ajungem la înaltele înţelegeri ale armoniei sale supreme şi la culmile, la imen­sităţile vibrante ale Anandei*sale transcendente şi cosmice…Căci adevărul este temelia adevăratei spiritualităţi, iar curajul este sufletul său.

Caută-L pe pământ…

Căci tu eşti El, o, Rege. Doar noaptea

Ţi-e pe suflet

Prin propria-ţi voinţă. Alung-o dar şi află

Totalitatea senină

Ce eşti cu-adevărat.

Fiinţa Centrală. Persoana Universală

“Tu eşti El”, acesta este adevărul veşnic – Tat tvam asi, tu eşti Acela. Acesta este Adevărul pe care îl ofereau spre învăţare vechile Mistere şi pe care religiile ulterioare l-au uitat. Pierzând semnificaţia acestui suprem adevăr, ele au deviat şi au creat toate aceste doctrine dualiste aberante, şi au substituit cu nişte obscure mistere acest adevăr care este pur şi cu totul simplu. “Eu şi Tatăl una suntem”, spunea Cristos (Ioan 10, 30), “Eu sunt El”, spuneau înţelepţii Indiei – so’ham – pentru că este adevărul pe care-1 descoperă toţi oamenii liberi, fie ei din Asia sau din Occident, din trecut sau din prezent. Pentru că Faptul veşnic este cel pe care trebuie să-1 descoperim cu toţii. Şi acest “mine”, acest “eu” care-şi proclamă identitatea cu Dumnezeu, nu este a nici unui individ privilegiat – ca şi cum ar mai fi loc pentru un mic eu personal şi exclusiv în această strălucitoare deschidere, ca şi cum înţelepţii Upanishadelor, rishii sau Cristos, ar fi anexat pentru ei singuri filiaţia divină – este vocea tuturor oamenilor topită într-o conştiinţă cosmică şi suntem cu toţii fiii lui Dumnezeu.

“Spiritul care se află aici-jos în om şi Spiritul care se află acolo-sus în Soare sunt, cu-adevărat, un singur Spirit şi nu există altul”, spune Taittiriya Upanishad X.
«Cel ce gândeşte “El e altul şi eu sunt altul”, nu ştie.»**Această descoperire a Spiritului înlăuntru este ceea ce * Vedele, acum şase sau şapte mii de ani, numeau “naşterea Fiului”: “Noi l-am văzut, masa sa de roşu arzător – un mare dumnezeu a fost descătuşat din întuneric” (Rig-Veda V.1.2) iar rişhii vedici afirmau, într-un limbaj de o putere orbitoare, veşnica Identitate a Fiului şi a Tatălui şi transformarea divină a omului: “Eliberează-L pe Tatăl tău! în lăcaşul tău păstrează-L teafăr – Tatăl tău care devine Fiul tău şi care te poartă” (Rig-Veda V.3.9). [

Şi din clipa în care ne-am născut vedem că acest suflet din noi este acelaşi în toate fiinţele umane, şi nu numai în toate fiinţele ci şi în lucruri, latent, nerevelat: “El este fiul apelor, fiul pădurilor, fiul lucrurilor care nu se mişcă şi fiul lucrurilor care se mişcă. Chiar şi în piatră El se află acolo” (Rig-Veda V.1.70). Totul este una pentru că totul este Unul. Nu spunea Cristos: “Acesta este corpul meu şi acesta este sângele meu”, luând aceste două simboluri dintre cele mai materiale, dintre cele mai obişnuite, pentru a spune că şi această Materie este corpul Unului, şi această Materie este sângele lui Dumnezeu*. Şi dacă El nu ar fi fost chiar şi în piatră, în ce fel ar fi venit El în om, prin ce cădere miraculoasă din cer? Suntem fructul unei evoluţii, nu al unei succesiuni de miracole arbitrare: Tot trecutul pământului este aici în natura noastră umană… însăşi natura fiinţei umane implică existenţa unui stadiu material şi al unui stadiu vital care au pregătit apariţia minţii acesteia, şi un trecut animal care a modelat primele elemente ale umanităţii sale complexe. Să nu mai spunem că Natura materială a dezvoltat mai întâi, prin evoluţie, viaţa şi corpul nostru, apoi mintea noastră animală, şi că numai după aceea s-a pogorât un suflet în forma astfel creată…căci aceasta ar presupune o prăpastie între suflet şi corp, între suflet şi viaţă, între suflet şi minte, prăpastie ce nu există – nu există corp fără suflet, nu există corp care să nu fie în sine o formă de suflet; Materia însăşi este o substanţă şi o putere a Spiritului şi nu ar putea exista altfel, căci nimic nu poate exista fără a fi substanţă şi putere din Cel Veşnic… Ceea ce este mut şi orb, chiar şi bruta, este tot

Acela, nu mai puţin decât existenţa umană.

Brihadaranyaka Upanishad 1.4.10. Vezi Sri Aurobindo, Eight Upanishads X.XI.

Atunci când am deschis porţile psihicului, ni se dezvăluie un prim stadiu al conştiinţei cosmice. Dar psihicul care creşte, conştiinţa -forţă care se individualizează şi devine din ce în ce mai compactă, mai adunată înlăuntru, nu se va mai mulţumi multă vreme cu această strâmtă formă individuală; simţindu-se una cu Acela, el vrea să fie vast ca Acela, universal ca Acela, şi vrea să-şi regăsească Totalitatea nativă. A fi şi a fi din plin, acesta este scopul pe care-l urmăreşte Natura în noi… iar a fi din plin, înseamnă a fi tot ceea ce este. Avem nevoie de totalitate pentru că suntem Totalitatea; idealul care ne cheamă, scopul care ne conduce paşii, nu se află de fapt în faţă; el nu ne trage, el ne împinge, el este în spate – şi în faţă şi înlăuntru.

Evoluţia este veşnica înflorire a unei flori care era floare din totdeauna. Fără această sămânţă din adânc, nimic nu s-ar mişca, pentru că nimic nu ar avea nevoie de nimic – este Nevoia lumii. Este fiinţa noastră centrală. Ea este fratele de lumină care se iveşte câteodată când totul pare disperat, memoria însorită care ne suceşte şi ne răsuceşte, şi nu ne va lăsa pic de odihnă până ce nu vom fi aflat tot Soarele nostru. Este centrul nostru cosmic, după cum psihicul era centrul nostru individual. Dar această fiinţă centrală nu se află undeva într-un punct; ea este în toate punctele; ea este într-un fel greu de înţeles în inima tuturor lucrurilor şi îmbră­ţişează toate lucrurile în acelaşi timp; ea este în mod suprem înăuntru şi în mod suprem deasupra, şi dedesubt şi peste tot – ea este un punct uriaş. Şi când l-am aflat, am aflat totul, totul se află aici; sufletul adult îşi regăseşte originea, Fiul redevine Tatăl; sau mai degrabă Tatăl, care devenise Fiul, redevine El însuşi: Zidurile care întemniţau sufletul nostru conştient sunt dărâmate, distruse; orice sentiment de individualitate şi de personalitate a dispărut, orice senzaţie de situare în spaţiu sau în timp, sau în acţiune şi în legile Naturii, a dispărut; nu mai există eu, nu mai există persoa­nă definită sau care poate fi definită, ci doar conştiinţa, doar existenţa, doar pacea şi fericirea; devenim nemuritori, devenim veşnici, devenim infiniţi. Din sufletul personal nu mai rămâne decât un imn de pace şi de libertate, o fericire care vibrează pretutindeni în cel Etern.

Ne-am crezut mici şi separaţi unii de ceilalţi, un om plus un om în mijlocul lucrurilor separate, şi aveam nevoie de această separare pentru a creşte sub carapace, căci altfel am fi rămas o masă nediferenţiată în plasma universală, un membru al turmei fără viaţă proprie. Prin această separare am devenit conştienţi; prin această separare suntem conştienţi în mod incomplet; şi suferim, căci suferinţa noastră este aceea de a fi separaţi – separaţi de ceilalţi, separaţi de noi înşine, separaţi de lucruri şi de tot, pentru că ne aflăm în afara singurului punct unde totul se reuneşte.

Singurul mijloc de-a pune totul în ordine e de a redeveni conştient; şi este foarte simplu. Nu există decât o origine. Această origine este perfecţiunea Adevărului, pentru că este singurul lucru care există cu adevărat. Şi exteriorizându-se, proiectându-se, împrăştiindu-se, s-a produs ceea ce vedem şi o grămadă de mici creiere foarte delicate şi foarte strălucitoare se află în căutarea a ceea ce nu au aflat încă dar pe care-1 pot afla, pentru că ceea ce caută se află înlăuntrul lor.

Când am suferit destul, vieţi după vieţi din această lungă evoluţie, când am crescut destul pentru a ne da seama că totul ne vine din afară, de la o Viaţă mai mare decât a noastră, de la o Minte superioară nouă, de la o Materie mai vastă, universală, vine ora să regăsim în mod conştient ceea ce am fost în mod inconştient din totdeauna – o Fiinţă universală: De ce te-ai limita? Simte că eşti în sabia care te loveşte ca şi în braţele care te iubesc, în îmbrăţişarea soarelui şi în dansul pământului, în tot ceea ce a trecut, în tot ceea ce este acum şi în tot ceea ce se trudeşte să devină. Căci tu eşti infinit şi toată această bucurie îţi este deschisă.

”Când Acela este cunoscut, totul este cunoscut” (Shandilya Upanishad)

Primele simptome ale acestei noi conştiinţe sunt foarte tangibile: începem să simţim că şi ceilalţi fac parte din noi înşine sau că sunt nişte repetiţii diverse ale noastre înşine, acelaşi eu modificat de Natură în alte corpuri. Sau cel puţin simţim că trăim într-un eu universal mai vast care este de acum înainte propria noastră realitate superioară. De fapt, totul începe să-şi schimbe natura şi aparenţa; întreaga noastră experienţă despre lume este radical diferită de cea pe care o au oamenii închişi într-un eu personal, începem totodată să cunoaştem lucrurile printr-un alt fel de experienţă directă, care nu mai depinde de mintea exterioară şi de simţuri. Posibilităţile de eroare nu dispar totuşi, căci acest lucru nu este posibil atâta timp cât mintea rămâne câtuşi de puţin instrumentul de transcriere a cunoaşterii, dar există un fel nou, mai vast şi mai profund, de a simţi, de a vedea, de a cunoaşte, de a intra în contact cu lucrurile; iar hotarele cunoaşterii pot fi împinse la un grad aproape nelimitat.
Cunoaştem pentru că noi suntem ceea ce cunoaştem. Adevărata cunoaştere nu se obţine prin gândire,

Ceea ce sunteţi, aceea deveniţi.

Nimic nu poate fi dat spre învăţare inteligenţei fără a nu fi fost deja pe deplin cunoscut, în secret, în sufletul care se desăvârşeşte. De asemenea, toată perfecţiunea de care omul exterior este capabil nu este decât realizarea veşnicei perfecţiuni a Spiritului care se află în el. Cunoaştem Divinul şi devenim Divinul pentru că noi îl purtăm deja în natura noastră intimă. Orice învăţătură este o revelaţie, orice devenire o înflorire. Descoperirea de sine este secretul; cunoaşterea de sine şi o conştiinţă mereu mai largă sunt mijlocul şi procedeul.

Preafericirea miriadelor de miriade ce una sunt.

“Cum ar putea fi dezamăgit, de unde ar avea suferinţa, cel ce peste tot vede Unitatea?” (Isha Upanishad.)

Filosofiile şi religiile discuta despre ordinul de prioritate al diferitelor aspecte ale lui Dumnezeu iar anumiţi yoghini, rishi sau sfinţi au preferat cutare filosofie sau cutare religie în locul alteia. Ceea ce avem de făcut nu este de a discuta aceste aspecte, ci de a le realiza pe toate şi de a le deveni pe toate; nu trebuie să urmărim o realizare cu excluderea celorlalte realizări, ci să-l îmbrăţişăm pe Dumnezeu sub toate aspectele sale şi dincolo de orice aspect – este sensul însuşi al yogăi integrale.

Publicat de Liviu Gheorghe in:  http://liviugheorghe.wordpress.com/2011/05/20/nestemate-ale-misticii-orientale-ep-7/

Tinerete fara Batranete

Multi dintre noi, din cauza ca vad ca majoritatea oamenilor moare in jurul varstei de 70 de ani, credem ca atat este dat omului sa traiasca pe Pamant. Si ne inducem aceasta idee si la nivel de subconstient, astfel incat, oarecum, ne programam sa traim atat. Cum ar fi, stim pana cand avem termen de valabilitate. Daca avem sansa sa nu murim subit din cauza vreunei boli sau accident, ajungem la varsta asteptata si suspiciunile ni se confirma. Unii dintre oameni, odata ajunsi la 70 de ani si trecuti peste varsta, chiar asteapta sa moara, ca si cum n-au respectat termenul si se simt enervati. Se simt batrani, neputinciosi, incurca-lume, si cred ca nu mai au niciun rost dupa varsta asta.

In functie de cum ne traim viata de sanatos, putem trai mai mult sau mai putin pe Pamant. Ar fi o teorie. Alta teorie ar fi ca numarul anilor pe Pamant ne este in mare stabilit de la nastere si nu putem noi sa ne influentam varsta chiar asa de mult. Dar nu vad de ce nu, si intr-o teorie si in cealalta, nu ar fi posibil? Adica, daca am trai sanatos, prin alimentatie sanatoasa, miscare, gandire si viata spirituala sanatoasa, emotii pozitive, ce anume ne-ar putea deteriora corpul intr-atat incat sa ne provoace moartea? Nu prea ar fi cauze…Poate am muri doar pentru ca ni s-a incheiat timpul, ni s-a terminat misiunea si Dumnezeu ne cheama la El, cum se spune… Iar daca am avea o perioada determinata de trait pe Pamant, si noi am face un lucru care sa necesite continuarea ei aici, nu cred ca Dumnezeu care este flexibil si ingaduie multe, ne-ar refuza acest drept. De exemplu, sa zicem ca cineva pana la 45 de ani duce o viata incurcata,nesanatoasa, departe de orice credinta in Dumnezeu. Este o persoana bolnava, trista, slabita, demoralizata. Dar intr-o zi din cel de-al 45-lea al vietii sale ceva se intampla si din sufletul sau porneste o schimbare. Incepe sa traiasca si sa gandeasca pozitiv, se indragosteste, se casatoreste, face un copil, si devine alt om. Pentru ca s-a schimbat si pentru ca acum trebuie sa creasca frumos un copil si sa vegheze asupra lui – copilul fiind primit si ca dar si ca misiune, pentru ca s-a deschis spiritual – aceasta persoana are toate sansele sa primeasca o viata lunga, si va trai pana cand misiunea legata de copil i se va incheia – sa zicem ca in loc sa moara la 58 de ani bolnava si trista, aceasta persoana, pentru ca a ales sa se schimbe, va termina viata sa pe pamant la 94 de ani, sanatoasa, implinita, fericita. Eu chiar cred ca se intampla si ca este posibil.

Am citit un articol azi dimineata care mi-a trezit toate aceste ganduri. Este vorba despre un om care a trait 250 de ani. Un om care s-a hranit sanatos, a facut miscare, a pretuit odihna, si cel mai important, a trait in pace si armonie. Ma gandesc ca probabil el a si avut grija de corpul lui, si de aici a putut trai atat, pentru ca i-ar fi fost imposibil daca ar fi neglijat si otravit corpul. Insa a avut si o misiune care a necesitat sa traiasca atatia ani, ca sa o poata implini. Poate chiar sa arate intregii lumi, ca putem trai cat dorim noi daca avem grija de trupul nostru si de spiritul nostru. Ce am mai observat eu este ca aceste om a trait in China, unde oamenii in general au o alimentatie mai sanatoasa si un stil de viata mai smerit si echilibrat, ca el era un videcator- adica isi dedica viata ajutand semenii, si ca participa la orice activitate fizica alaturi de cei tineri, nelimitandu-se singur ( multi spun: “sunt batran, nu mai pot”). La fel, am observat ca la 200 de ani el arata ca la 70. Unii oameni arata la 30 ca la 50 de ani. Faceti legatura singuri. E interesant, nu?

Eu am invatat din acest articol cateva lucruri nepretuite. Corpul nostru nu imbatraneste pentru ca inaintam in ani, ci pentru ca nu avem grija de el si pentru ca singuri ne proiectam asupra lui ideea ca imbatraneste si nu mai e la fel de energic. Omul poate trai mai mult daca traieste in pace. Pacea este de fapt starea noastra naturala, care odata restabilita, ne da si viata lunga pamanteasca, si energie sa facem orice.  Pacea nu inseamna apatie si neimplicare, cum considera multi, ci inseamna statornicie in linistea sufletului si  a mintii si in iubire fata de tot. Omul de fapt, nu are varsta. Anii nu inseamna nimic. Multi spun: esti tanar – nu esti pregatit inca. Altii spun – Esti prea batran, menajeaza-te. Insa varsta este doar o atributie a corpului, sufletul si energia noastra sunt mereu la fel de puternice daca le ingrijim si mentinem curate si in parametri originari. Si trupul poate fi pastrat sanatos si puternic, daca nu credem in batranete. Practic, am inteles ca BATRANETEA ESTE DOAR O STARE A MINTII, O ILUZIE CA MULTE ALTELE. LA ORICE VARSTA, ORICE ESTE CU PUTIINTA DE REALIZAT.

Aceasta este lectia mea, voi intelegeti ce rezoneaza cu sufletul vostru. Iata si articolul:

 

„Uimitorul bărbat care a trăit 250 de ani”

Acesta a fost titlul unui articol apărut în New York Times la data de 6 mai 1933, când ziarul anunţa moartea lui Li Ching Yuen, un vin­de­că­tor chinez, născut în anul 1677. Documentele vremii atestau că guvernul chinez l-a felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 150 de ani, iar apoi la 200 de ani. „În momentul morţii sale arăta ca un bărbat de 50 de ani”, aşa cum dovedeşte şi o fotografie făcută în anul 1927. „Vindecătorul acesta s-a alăturat armatei chineze la vârsta de 71 de ani ca instructor de arte marţiale şi consultant tactic”, spune Susan Shumsky în cartea cu titlul „Ascensiunea – comuniunea cu maeştrii nemuritori şi cu fiinţele de lumină”(Ed. For You). Aceeaşi sursă citează descrierea ui­mitorului bărbat, făcută de generalul Yang Shen într-un raport militar, intitulat „O relatare reală referitoare la un bătrân în vârstă de 250 de ani, purtător de noroc”: „Se poate deplasa foarte rapid prin munţi, deşi are aproape 250 de ani.(…) La o singură masă consumă trei farfurii de orez, pui şi alte tipuri de carne”. Secretul vieţii lungi, descris chiar de Li Ching Zuen, este acesta; „Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine”.

Secretul vieţii lungi, dezvăluit de un om  care a trăit o viaţă nefiresc de lungă, conţine trei ele­mente esenţiale; pacea interioară, calmul „broaştei ţestoase”, mersul sprinten, deci miş­carea şi somnul bun. Dar, cea mai importantă din­­tre toate, cea din care se nasc toate, şi miş­ca­­rea sprintenă, şi somnul bun este, de fapt, com­­ponenta interioară; „pacea”. „Dacă oa­me­nii ar avea inima liniştită şi ar sta mereu într-o stare de pace interioară, ar putea trăi şi un secol”, spunea acelaşi vindecător. Consul­tând biografia lui, însă, constatăm că el era ins­truit în domeniul vindecării cu ajutorul plan­te­lor medicinale şi, poate, că acesta este un alt in­gre­dient indispensabil vieţii lungi, dar unul pe care nu l-a menţionat în descrierea citată mai înainte. Este probabil, însă, ca farmacia naturii să fie doar ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit pentru cazurile în care ne pierdem pacea lăuntrică şi, o dată cu ea, ne pierdem vitalitatea, capaci­ta­tea de a ne mişca rapid, precum şi somnul bun.

Noi dobândim energie şi vitalitate prin mişcare, prin efort fizic constant, făcut zi de zi, dar şi prin somn, unde ne încărcăm bateriile uzate în stare de veghe. Uzura esenţială nu pro­vine din mişcarea fizică; consumul de energie şi lipsa de vitalitate nu au cauza într-un exces de ordin fizic, ci în unul mental, interior.

Ne obo­seşte şi ne vlăguieşte neliniştea, nu mişcarea. Ne surmenează grija şi stresul, nu munca. Ne îm­bătrâneşte ura şi iritarea, supărarea şi ne­mul­ţumirea, ne pierdem energia şi vitalitatea prin consum nervos, mai degrabă decât prin consum fizic. Un somn bun ne realimentează fizic şi psihic, ne hrăneşte cu energie şi cu pu­te­­re pentru că în somn ne reconectăm cu sursa vieţii, cu puterea „păcii interioare”, pe care n-o mai frânge mintea, nici n-o mai tulbură emoţiile şi grijile noastre. Dacă izbutim să rămânem într-o stare de calm interior şi de pace în timpul activităţilor zilnice noi rămânem în contact cu „sursa vieţii”, cu adevărul care ne că­lău­zeş­te şi ne îngrijeşte. Pacea interioară este starea noastră naturală, cum tendinţa de a ne face griji continuu şi a ne irita, a ne simţi nemulţumiţi şi nefericiţi indică tocmai faptul că ne „scoatem din priză” sau ne deconectăm de la Sinele nostru. Nu doar că suntem mai puţin inspiraţi prin ne­mulţumire şi nelinişte, nu doar că ne sugru­măm singuri energia, nu doar că întrerupem re­­laţia cu bateriile naturale ale vieţii, dar îm­bă­trâ­nim mai repede şi trăim mai puţin. „Nu te în­grijora pentru ziua de mâine, căci Dumnezeu ştie ce-ţi trebuie şi îţi va da”, spunea Iisus şi, într-un fel, spunea că mintea noastră nu ne adu­ce lucrurile de care avem nevoie, dar con­tac­tul cu pacea lăuntrică o poate face. Căci în pa­­cea aceasta tace mintea, dar vorbeşte Dum­ne­­zeu. În pacea aceasta, Egoul se topeşte, dar se aude şi se vede puterea energiei care susţine via­ţa în întregul univers. Poate că de aceea Bi­blia spune „Pacea să fie cu voi”. Căci da­că pacea-i cu noi, este tot ce avem nevoie pentru via­ţă, inclusiv ce avem nevoie pentru o via­ţă lungă.

Sursa

Cauta-te. Intelege-te. Accepta-te. Iubeste-te.

Privesc in jur cu bucurie in suflet cum tot mai multe suflete se trezesc. Constat schimbari la oameni care in trecut pareau impenetrabili de orice raza si la oameni care afirmau cu fala ca sunt atei si ca sunt stapanii propriilor vieti.  Din ce in ce mai multi oameni incep sa Il inteleaga pe Dumnezeu cu adevarat si incearca sa traiasca in acord cu Legile Divine si cu Voia lui Dumnezeu. Din ce in ce mai multi oameni incep sa nu mai rezoneze cu societatea materialista in care suntem obligati sa traim si sa se indrepte spre spiritualitate si o existenta simpla. Zi de zi intalnesc oameni care radiaza cu tot sufletul lor si care au permis starii de pace sa patrunda in mintea lor. Prietenii mei se transforma. Ii vad, ii observ, ii simt. Sunt mai asezati, mai calmi, mai modesti, mai luminosi, mai pozitivi, mai putin agresivi sau deloc. Incep sa isi schimbe vietile si sa caute in tot ceea ce fac linistea sufleteasca si pacea mintii. Observ deasemenea ca oamenii din jurul meu renunta incet-incet la obiceiuri alimentare vechi si la consumul de carne, pentru ca energia acestor obiceiuri nu mai rezoneaza cu energia lor, pentru ca se transforma in fiinte cu vibratie mai inalta, si incep sa respinga din viata lor tot ce ii trage in jos. Ma bucur sa constat cum creste numarul vegetarienilor. Organismul nostru simte nevoia de hrana usoara, pura, curata energetic…caci evoluam spre era in care ne vom hrani cu prana.

Dar, oamenii din jurul meu nu inteleg ce se petrece cu ei. Eu, fiind deschisa si intelegand anumite aspecte, vad schimbarile acestea din ei ca pe o binecuvantare si ma bucur pentru ei. Dar ca si mine, inainte de a-mi depasi pragul mental al inacceptarii schimbarii din mine, ei sunt depresivi, tristi, debusolati, ancorati puternic in trecutul lor pentru care se invinovatesc, resimt mult mai puternic stresul din viata lor, sunt mult mai emotivi, se simt singuri si neintelesi, se simt obositi de haosul din mintea lor care cauta sa explice ce se intampla si au nevoie de sprijin. Cand dupa o lunga cale in cautarea adevarului din tine, te regasesti, e destul de greu sa accepti ceea ce ai fost, sa accepti si sa te adaptezi la ceea ce devii, ceea ce esti.

Si aici e important sa inveti sa iti accepti si sa iti iubesti trecutul, dar sa te desprinzi de el. Trebuie sa intelegi ca tot ce ai facut si tot ceea ce ai ales, si tot ceea ce ai fost in trecut, pana in momentul trezirii tale, este ceea ce te-a adus aici, in acest moment minunat al regasirii. Daca nu ai fi trecut prin acele experiente fericite sau in general mai putin fericite din trecutul tau, nu ai fi omul care esti acum, nu te-ai fi trezit. Pentru ca e nevoie de un drum anevoios si de multe cazaturi ca sa incepi sa simti, sa intelegi, sa te deschizi. Oamenii care au vieti usoare si traiesc fara grija, nu cauta fericirea in alte planuri decat cel material. Asa ca, intelege ca ai fost binecuvantat sa treci prin tot ce ai trecut. Si nu te rusina cu pacatele tale, cu greselile tale, cu rautatile tale, caci cine nu cunoaste intunericul nu stie ce e lumina. Si acum, fiindca esti constient, Omule, ai sansa sa iti cureti karma si sa devii atat de luminos, incat intunericul din trecutul tau va fi inghitit intr-o mare de stralucire. Dupa ce intelegi asta, detaseaza-te de trecut. Nu mai trai in el, nu te mai victimiza cand iti aduci aminte de intamplari in care ti-a fost greu. Traieste in prezent si incearca sa faci din fiecare zi, cea mai minunata zi din viata ta. Uita cu tot sufletul si fa curat in tine. Caci tot ce nu uiti, tot bagajul de durere din trecut, este ca o bila grea de plumb care atarna de piciorul unei pasari si nu o lasa sa zboare, sa fie libera. Iarta oamenii care ti-au gresit, pentru ca ei au avut un rol vizavi de tine. “Sutul” pe care ei ti l-au dat a fost intr-adevar un pas inainte. Caci daca nu iti e rau undeva, intr-un loc, alaturi de o persoana, cum ai mai putea sa pleci mai departe, sa evoluezi, sa iti continui calea? Avem nevoie de socuri ca sa nu ne cufundam in confort si rutina si sa ne aruncam din nou in valurile marii care ne poarta spre insula regasirii. In acest pas al iertarii si uitarii, eu va recomand din suflet sa faceti 4 exercitii.

1. Cititi mai multe zile la rand, cat simtit voi nevoia, Acatistul de iertare pe care il puteti gasi in coloana din dreapta. Cititi-l din suflet, cu intentii curate si serioase de iertare. Va va curata si elibera.

2. Stati in tacere cu voi insiva. Imbratisati-va cu toata iubirea pe care o puteti simti pentru voi insiva. Iertati-va pentru orice ati gresit si multumiti-va pentru ca ati castigat o multime de batalii si rezultatele se vad aici, acum. E nevoie sa va iertati si sa va iubiti pe voi ca sa ii puteti ierta si iubi pe ceilalti. Petreceti cat mai mult timp posibil singuri, in intimitatea sufletelor voastre, in linistea mintii, comunicand cu Sinele vostru. In fiecare zi, timp de zece minute, in liniste deplina, incercati sa va goliti mintea de ganduri, cu ochii inchisi. Nu va fie teama sa va auziti glasul inimii si sa incepeti sa comunicati cu Sinele vostru. El detine toate adevarurile si toate raspunsurile si viata voastra va deveni minunata odata ce ati inceput sa il auziti. Multumiti-i lui Dumnezeu pentru ca v-a creat asa, si nu altfel. Sunteti perfecti. Pentru ca Dumnezeu nu face greseli. El stie cat si ce ne trebuie fiecaruia. Undeva pe parcursul lui, sau la sfarsitul drumului, veti intelege de ce.

3. Relaxati-va, inchideti ochii, vizualizati in fata voastra persoana din viata voastra, din trecut sau prezent, pe care simtiti ca nu ati iertat-o sau cu care inca aveti conflicte, sau ati intrerupt comunicarea brutal candva, vizualizati cum ii zambiti si va zambeste, imbratisati-o, apoi vizualizati cum din inima voastra ies scantei frumoase de lumina care merg pana la inima acestei persoane si i-o invaluie in lumina, in timp ce ii trimiteti toata iubirea pura, neconditionata de care sunteti capabili. Cereti iertare acestei persoane pentru orice i-ati gresit ( pentru ca desi nu constientizati, si va considerati victima ei, la nivel inconstient poate i-ati gresit cu ceva in aceasta viata sau intr-o viata trecuta.)  Multumiti-i acestei persoane pentru ca v-a ajutat in calea catre regasire si spuneti-i: Te iert, te accept, te iubesc asa cum esti. Dar aceste cuvinte sa fie sincere si sa vina din adancul sufletului vostru. Faceti acest exercitiu cu toate persoanele din viata dumneavoastra fata de care aveti resentimente sau remuscari. Va va elibera.

4. Sunati persoanele cu care nu ati mai vorbit de mult din cauza unor certuri, vizitati-le pe cele pe care ati jurat sa nu le mai vedeti vreodata, intalniti-va cu oamenii care va erau prieteni candva, scrieti-le un email prietenesc, cautati sa le contactati ca sa depasiti pragul mental al resentimentelor. Astfel depasiti un blocaj care va impiedica sa va deschideti inima. Acesta este primul pas in a invata sa iubim toti oamenii, indiferent de natura lor, de firea lor, de relatiile pe care le avem cu ei, de atitudinea lor fata de noi. Trebuie sa invatam sa il acceptam si sa il iubim pe aproapele nostru neconditionat si sincer, asa cum Iisus ne-a iubit pe toti. Doar aceasta este iubirea adevarata si aceasta iubire va salva Lumea.

E important sa iti vindeci relatiile cu ceilalti pentru ca totul suntem una, si orice energie negativa pe care ai emis-o si o conservi in Univers se intoarce la tine si te tine blocat mereu. Ce emiti, aceea esti, Emiti iertare, esti iertare. Emiti iubire, esti iubire. Pe mine Dumnezeu m-a invatat sa repet zilnic o mantra : Sunt iubire. Sunt iertare. Sunt pace. In timp, repetarea acestei mantre va produce in tine schimbari.

Dupa ce te-ai eliberat de greutatea neiertarii si incepi sa simti iubirea pentru tot ce te inconjoara, vei putea sa te accepti mai usor si pe tine. Orice schimbare din viata ta va fi binevenita si chiar daca nu vei intelege pe moment tot ce se intampla cu tine, in timp totul va fi mai clar.

Reconectarea la natura e deasemenea foarte importanta in acest proces de creare a unei legaturi stranse cu tine. Mergi in parc si stai cu picioarele goale in iarba. Energia pamantului si a ierbii te va invata sa fii in echilibru cu tine. Mergi intr-un spatiu deschis si priveste cerul.Cerul iti va cerne pacea de care ai nevoie in suflet si vei constientiza ca si tu iti poti creea propriul cer in tine. Stai cu picioarele in apele unui lac sau rau si lasa apa sa duca cu ea tot ce nu ai iertat. Intoarce-te in natura pentru a te regasi pe tine. Pentru ca Natura e in tine si tu esti parte din ea. Invata din ea si asculta-i glasul.

Si, iubitii mei, nu va speriati daca momentan nimic nu are sens, si va simtiti vulnerabili, pierduti, confuzi, slabi, nevrednici. Cautati-va puterea in Dumnezeu, zambiti si credeti din suflet ca toate se intampla cu un rost si ca Dumnezeu stie ce face!

In continuare va impartasesc o micuta povestioara pe care am scris-o eu acum 2 ani.

Saculetul

Era odata o fata care mergea pe un drum. Cu talpile goale. Un drum prafuit, pietros, pe alocuri mocirlos. Talpile ei simteau fiecare impunsatura de personalitate a drumului, pentru ca drumul nu e o dunga serpuita moarta, ci din contra, e plin de viata. El te duce mai departe cand il alegi, nu tu il mergi pe el…Pentru ca drumul se creeaza inaintea ta din visele tale, din asteptarile tale…si ele te conduc in viata nu? Ei, si fata asta avea cu ea un saculet…

In el punea floricelele de pe campurile de o frumusete rapitoare pe care le vazuse, conurile de brad din copacii in care se urcase si uneori cazuse, frunze din copacii care ii soptisera povete, iarba de unde poposise ca sa se odihneasca  si sa se destepte mai inteleapta, stelute de pe cerul care o ajutase sa viseze, dar si pietricele in care se intepase, bucatele de noroi uscat din mlastinile in care se impotmolise si in care ar fi crezut ca va ramane pe veci captiva (dar scapase, pentru ca era mai puternica decat crezuse mereu), spini de la trandafirii pe care se ambitionase sa ii rupa, cioburi de la obiecte pe care le sparsese si pentru care plansese…

Si tinea mereu cu ea acest saculet, dandu-si seama ca in el avea insusi sufletul ei…Era un saculet cu amintiri…Daca ar fi bagat mana in el sa scoata ceva la intamplare, poate ca s-ar fi alintat cu finetea unei petale de floare sau poate ca s-ar fi intepat sau taiat…Dar ar fi meritat chiar si durerea, pentru ca fiecare obiect din acel saculet o intorcea in trecut. Ii amintea ca traise si ca din fiecare zi traita invatase ceva nou, invatase sa fie mai buna si sa adune si rele si bune la un loc ca sa poata lua din unele intamplari invataminte ca sa le foloseasca pentru a face momentele frumoase de-a dreptul minunate…

In saculet era ea. Cu toate cararile pe care fusese si din care adunase suveniruri, cu toate sentimentele pastrate in miezul unui obiect aparent banal, cu temerile si bucuriile momentelor trecute…Daca i-ar fi lipsit oricare din aceste experiente…si deci, oricare din acele obiecte, nu ar mai fi fost Ea, asa cum se putea simti si vedea acum. Asa ca era recunoscatoare si spinilor si cioburilor si noroaielor si pietricelelor ascutite…Daca nu le-ar fi intalnit candva in calea ei nu ar fi putut acum sa le recunoasca si sa le ocoleasca. Si nu ar fi putut sa pretuiasca praful de sub calcaie gasindu-l matasos, in comparatie cu mocirla prin care trecuse (candva ii se parea dezgustator sa mearga desculta prin atata praf…).

Asa ca tinea strans la piept saculetul cu amintiri. Se tinea strans la piept pe Ea. Si aduna in continuare amintirile unor zile in care poate a facut lucruri care nu ar fi caracterizat-o pe moment, dar care au facut-o mai unica cu fiecare pas.

Si nu ar fi dat saculetul pentru nimic in lume. Mai ales pentru bani. Mai ales ca pentru ea ura banii…Cum sa dai ceva ce iubesti pe ceva ce urasti?

Doar, candva, va scoate pe rand din saculet cate o lectie pe care sa o dea copiilor ei, ca si ei sa invete cat de important e sa ai saculetul tau.

VA IUBESC!

Tag Cloud