Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘pierderi’

Crucificarea

Dragii mei, de mai bine de o saptamana stau cu acest articol in minte, in varful limbii si al degetelor, gata sa vi-l impartasesc. Era timpul sa va vorbesc despre asta. Insa m-am lasat furata de dorul de casa, de tristete si de senzatia de separare de lumea asta, si m-am inchis in mine si in activitati rutiniere omenesti. Ma simt singura si foarte departe de frumoasa mea casa si de cate ori inchid ochii si ma vad in locul meu preferat de acolo, de cate ori vad apele aurii-azurii ale creatiei venind cu armonie la malurile pamantului acoperit cu flori violet si albastre, de cate ori vad cerul galben cu doi sori si simt adierea catifelata cu miros de parfum de trandafiri, de cate ori vad cum totul este invaluit in straluciri aurii si cum deasupra tuturor sta Templu de Cristal unde am invatat despre Pamant ca sa pot veni aici, ma apuca un dor care ma cutremura si incep sa plang cu jale, simtind o adanca diferenta intre pacea si armonia de acolo si durerea si vibratia joasa de aici. Ma simt rupta in bucati si revoltata si desi stiu ca am un rol aici, oricand as fi pregatita sa imi las trupul si sa plec acasa. Ma simt pe jumatate pentru ca imi lipseste jumatatea mea masculina si in ultima vreme injumatatirea asta devine dureroasa. Dar nu tine de mine, de cea care sunt acum, in forma omeneasca. EU ca Fiinta de Lumina am alt plan. E atat de greu…

Va voi vorbi despre crucificarea prin care va trebui sa treaca fiecare dintre aceia care se vor transmuta in a5-a dimensiune.

Spiritul Cristic s-a intrupat acum aproximativ 2 mii de ani in Iisus pentru a ne da exemplul sau. Pentru a ne arata intr-un exercitiu de demonstratie cum se poate inalta intr-o dimensiune superioara “la ceruri”, fiecare dintre aceia care se leapada de ego. Iisus “a luat pacatele lumii asupra sa” nu asa cum se intelege mot-a-mot, ci ridicand vibratia pamantului pentru o vreme prin ridicarea vibratiei sale. Acelasi lucru il facem noi toti acum, prin alegerea unei vieti spirituale, fie ca ne dam seama, fie ca nu. Iisus ne-a eliberat de cautarea unei modalitati de a ne salva prin a ne arata ce putem face, dar multi dintre noi au ales sa nu vada adevarul ci sa vada doar procesul fizic din spatele eforturilor sale. La asta a contribuit si Biblia care modificata de reprezentantii Bisericilor ne-a convins ca detaliile legate de viata lui Iisus sunt exact cele prezentate de ea. In fapt, povestea lui Iisus este diferita si este plina de metafore pe care trebuie sa le decodificam cu sufletul.

La fel ca si Iisus, ne intrupam din fuziunea masculinului cu femininul si ne nastem oameni, copii in familii. La fel ca si Iisus, avem copilarii normale si apoi ajungem sa ne amintim cate putin din cine suntem cu adevarat. Aici incepe calatoria noastra spirituala. Incepe lupta dintre omul care suntem si dumnezeul care suntem. Cand suntem in contact cu dumnezeul din noi, facem fapte marete, avem curaj, ajutam oamenii si suntem invatatori pentru noi si pentru altii. Cand suntem in contact cu omul din noi suntem tematori, slabi, agresivi si ne pierdem in rutina vietilor noastre. Iisus a fost si dumnezeu si om. De aceea a avut puterea sa vindece si de aceea a  plans si a cerut indurare in Gradina Ghetsemani. De aceea a avut o familie, frati, surori, o iubita, si de aceea a avut puterea sa se sacrifice aratandu-ne cata durere putem duce si inca mai mult, in calea noastra spre Inaltare, dovedindu-ne ca dupa viata in trup exista viata in Ceruri.

Din pacate, Biblia a ascuns manuscrisele despre viata lui Iisus intre 12 si 30 de ani cand Iisus a avut evolutia sa spirituala cea mai puternica, calatorind si invatand, cunoscandu-si maestrii si ghizii spirituali, si intarindu-si conexiunea cu Sinele sau desprins direct din Constiinta Cristica a Iubirii. Am avea multe de invatat si am intelege multe despre noi insine daca am cunoaste aceasta parte. Insa, oare nu ne-ar fi si mult mai usor?

Am primit mesajul despre Crucificare intr-o noapte. Incepusem sa adorm. Eram deja in alfa si ma pierdeam in taramurile somnului. Dar brusc am inceput sa am dureri crunte in palme si in talpi. Nu intelegeam de unde brusc durerile astea pentru ca nu era ceva normal si nu se mai intamplase niciodata. Si apoi am auzit: “Acesta este inceputul crucificarii tale. Vei invata sa te detasezi de lucrurile pamantesti care te fac sa suferi si care iti incetinesc evolutia, vei suferi ca sa intelegi unde gresesti, vei lasa in urma credinte limitatoare si blocaje, vei lasa in urma oameni care nu mai pot merge cu tine mai departe, iar cand totul se va termina, vei fi pregatita sa mergi fara bagaj karmic in a 5-a dimensiune.” Brusc, durerile din palme si talpi au incetat. Am inteles ca au fost semnul unei initieri. Nu pot spune ca nu m-am panicat. Dar odata cu panica a venit si intelegerea faptului ca este natural. Ca este nevoie de o uriasa purificare pentru a ne inalta. Asa cum amputezi un picior cangrenat, ca sa poti trai mai departe.

Apoi am primit si alte informatii.

Crucificarea este eliberarea noastra de bagajul karmic si de atasamentele pe care le avem. Imagineaza-ti ca esti ca un balon cu aer cald, gata sa isi ia zborul, insa ai niste pietre care te tin tintuit pamantului. Trebuie sa tai sforile care te leaga de pietre ca sa te inalti.

Crucificarea se intampla dupa modelul suferintelor lui Iisus, insa nu fizic exact asa. Nu implica o cruce si pietre si spini si piroane. Crucea, ca simbol spiritual, este simbolul evolutiei spiritelor, deoarece liniile ei intersectate reprezinta pe verticala cerurile (dimensiunile) si pe orizontala planurile paralele de existenta. In suma lor, multidimensionalitatea fiintelor noastre. Putem spune ca ne crucificam/purificam in numele evolutiei noastre spirituale. Iar faptul ca ne ducem crucea, nu inseamna decat ca fiecare isi duce in campuri propria evolutie de pana atunci = karma.

In functie de blocaje, de atasamente si de cantitatea de energie negativa adunata de fiecare, crucificarea este mai usoara sau mai grea pentru fiecare dintre aceia care sunt pregatiti sa se inalte in Iubire.

Cum incepe? Primul de care trebuie sa ne detasam si pe care e necesar sa il ridicam la noi niveluri de intelegere si manifestare este materialul. Asa cum Iuda l-a vandut pe Iisus pe arginti, asa lumea materiala in care traim ne va face sa suferim prin lipsuri si punere la colt. Este probabil sa avem probleme la locul de munca, sa fim nedreptatiti sever, sa ne pierdem locurile de munca, sa fim incapabili sa ne platim creditele, sa nu avem bani pentru facturi si pentru hrana, sa traim de pe o zi pe alta. In acest fel vom fi impinsi sa ne intrebam ce sunt banii si care este relatia noastra cu lumea materiala, fiind impinsi mai aproape de spiritualitate. Ne vom raspunde la aceste intrebari realizand ca banii au o latura spirituala si ca trebuie sa ne revizuim atitudinea fata de ei. Ne vom elibera de mania si de mireasma banilor si vom intelege ca ei sunt un mijloc ci nu un scop, si ca abundenta vine in urma evolutiei spirituale. Pentru ca atunci cand tu te reconectezi cu Universul si ii trimiti energie pozitiva, el iti trimite inapoi abundenta. Sub orice forma. Vom fi tradati de material. Vom suferi pierderi pentru a intelege ca posesiunile materiale nu e tot ce avem si ca nu ne reprezinta ceea ce avem ci ceea ce suntem. Ne vom detasa si ne vom inalta intr-o alta viziune.

Vom fi judecati. De toti. De parinti, de familii, de parteneri de viata, de prieteni, de colegi, de societate, de autoritati statale, de copiii nostri. Cu totii vor simti ca suntem diferiti (si suntem, cu o vibratie mai inalta), si se vor speria, se vor indeparta, ne vor numi nebuni si impostori. Se vor mira cum de putem sa ne consideram dumnezei pe pamant si cum de avem tupeul sa credem in reincarnare si in vindecari cu energie. Nu vor intelege cum de putem comunica cu fiinte din alte dimensiuni si cum de avem vise premonitorii si clarviziuni. Vom deveni ciudatul din familie si vom fi exclusi si evitati. Oamenii fug de ceea ce le provoaca teama, de ceea ce nu inteleg. E normal. E instinctul de supravietuire in forma fizica, condus de ratiune si de ego. Cu totii il avem, caci face parte din plan. Vom suferi mult, invatand sa ne detasam de oameni si sa ii iubim neconditionat. Iisus a fost batut cu pietre si tot a iubit oamenii pana in ultima clipa si apoi.

Apoi vom parasi si vom fi abandonati. Vom raci relatii si vom rupe relatii vechi, amicale sau familiale. Vom vorbi mai rar cu toti si va parea cumva greu sa mai comunicam oricum cu ei, de parca am vorbi limbi diferite. Vor fi divorturi, separari, conflicte majore. Unii dintre noi vor ramane aproape singuri sau chiar complet singuri. E greu de inteles, e greu de trait, dar este necesar. Este necesar sa ne eliberam de cei care nu pot evolua si nu vor sa evolueze odata cu noi. A sta in campurile celor cu vibratii joase care emit energii negative asupra ta continuu si iti consuma vitalitatea, este extraordinar de nociv si ingreuneaza foarte mult evolutia spirituala. Asa cum Iisus a fost parasit de apostoli si a fost urmat de cei care l-au inteles, asa ni se vor cerne noua cei dragi, ramanand alaturi doar cei care evolueaza si trec prin aceeasi experienta.

Vom avea stari de panica, contradictorii. Vom fi curajosi si cu sentimentul datoriei in toata aceasta incercare, insa vor fi momente cand vom cadea in genunchi plangand si vom cere, epuizati, sa se opreasca totul. Insa nu se va opri. Important este sa vedem imaginea de ansamblu si sa avem puterea sa ne ridicam singuri. Vom avea momente de constientizare deplina a divinului din noi si momente de frica cumplita si de regret venite din ego. Vom gasi linistea in rugaciune prin reconectarea cu divinitatea din noi si din Univers. Vor fi ispite care ne vor sopti dulce ca acest plan material are tot ce ne trebuie ca sa fim fericiti, incantandu-ne temporar cu averi si faima, facandu-ne sa ne gandim cum am fi daca am renunta la evolutia spirituala asa de grea? In aceste situatii, sa ne amintim ca lumea aceasta materiala este doar o iluzie si ca va disparea ca un abur. Nu vom ramane nici cu banii, nici cu locuintele, nici cu mobila si aparatura electronica, nici cu hainele, masinile sau reusitele profesionale. Este firesc sa le folosim pentru a ne desfasura viata in 3d, insa sentimentul care trebuie sa primeze fata de ele este cel de recunostiinta, nu cel de atasament.

Fiecare isi va duce crucea proprie. Adica, fiecare va elibera exact karma pe care o are de eliberat. Unii au o karma mai grea, altii au o karma mai usoara. Fiecare, in functie de cum a trait si cat a iubit si iertat. Pe sine si pe altii. Fiecare in functie de cat regret si frica a adunat in linia vietilor sale. Unii se vor elibera prin boli grave care vor izbucni brusc din cauza energiilor negative acumulate in campuri. Altii se vor elibera prin accidente. Oamenii vor suferi fizic deoarece nu si-au constientizat pana acum blocajele si trebuie sa le vindece urgent. Nu putem trece in a5-a dimensiune bolnavi – este nevoie de un corp sanatos, perfect, vindecat, capabil sa isi ridice vibratia pana la sublimarea in lumina si transmutarea in corp de energie translucida. Altii vor invata lectii importante in fata carora au inchis ochii pana atunci din frica sau din alte motive. Vor fi pierderi, dureri, delir, deznadejde, suferinta, depresie, singuratate, izolare, cautare si haos. Iar apoi vor urma regasiri, eliberare, pace, vindecare, bucurii, ordine si armonie.

Majoritatea suferintelor vor fi fizice. Inima noastra va avea multe de dus si de invaluit in lumina vindecatoare a Iubirii divine. Vor fi afectate conexiunile noastre cu oamenii si posesiunile noastre materiale (pironi in palme) pentru a invata sa ne transformam atasamentele in iubire neconditionata si ne va fi afectata legatura cu Pamantul in 3d, impreuna cu imaginea despre cine suntem si unde apartinem (pironi in picioare).

Unii oameni ne vor arata cu degetul, “vor arunca cu pietre in noi”, “ne vor scuipa”, “ne vor da palme”, insemnand ca ne vor trata cu ura, cu dispret, ne vor pune piedici, ne vor provoca la violenta, si chiar ne vor agresa fizic. Dar solutia este sa mergem mai departe, sa intelegem de ce AM MERITAT comportamentul lor si sa intoarcem si celalalt obraz, rugandu-ne pentru pacea sufletelor lor si iertandu-i cu iubire, pe deplin. Atitudinea corecta nu este sa raspundem conflictelor in acelasi mod, ci sa le tratam cu iubire neconditionata.

Ni se va parea ca durerile nu se mai termina, ca este cumplit si vom dori sa dam inapoi. Dar nu toti vor trece prin acelasi lucru. Depinde cat de mult lucrezi sa intelegi, sa ierti si sa iubesti. Depinde cum iti duci crucea si cat de mult iti doresti sa te eliberezi.

Si…vom muri. Nu fizic. Ci va muri ego-ul. Deposedat de atasamente materiale, sleit de puteri, invaluit in lumina, golit de intuneric, singur si flamand, neavand cu ce sa supravietuiasca, va muri. Si ne vom umple de lumina. Si vom fi fiinte de lumina in trup de om. Dar nu se poate trai mult timp asa. Din cauza ca spiritul divin nu poate trai limitat si captiv in forme fizice.

Asa ca va veni o perioada de odihna binemeritata.Va incepe metamorfoza. Asa cum omida se inveleste in cocon si se preschimba in fluture, asa vom dormi si ne vom odihni in timp ce ADN-ul si constiinta noastra se vor modifica.  Ne vom simti ca si cum am murit si am reinviat, diferiti, complet diferiti si luminosi, dupa tot ce am patimit.Ne vom fi eliberat in sfarsit! Vom fi usori si conectati cu divinitatea din noi. Vom fi iubire si pace. Vom avea puterea sa vindecam si sa transformam lumea in lumina.

Si atunci, ne vom Inalta. Inaltarea se va face cu trup cu tot. De aceea lui Iisus nu i-au gasit trupul  in mormant. Pentru ca trupul isi reduce densitatea fizica, se transforma, isi ridica vibratia, se intrepatrunde cu spiritul si devine transparent si luminos, radiind lumina aurie. Asa arata fiintele de lumina din dimensiunea a 5-a. De ce cu trup? Pentru ca in a 5-a dimensiune misiunile si modurile noastre de a trai ne cer sa avem o forma de manifestare. Vom interactiona de acolo cu alte fiinte din dimensiuni inferioare pentru a le ajuta si ghida, si mediul inconjurator nu va fi complet ne-material. Vor mai exista forme de relief si ape, cladiri si locuinte, dar vor avea o consistenta diferita, culori nemaivazute, aura proprie, constiinta si glas propriu, fiind in comunicare cu noi. Nu vom mai merge, ci vom levita. Nu vom mai folosi mijloace de transport, ci ne vom biloca sau teleporta prin intentie. Nu ne vom mai hrani si nu vom mai avea organe, pentru ca ne vom energiza corpurile prin chakre cu energie cosmica. Vom avea brate pentru a lucra impreuna si pentru a ne tine de maini, unindu-ne inimile in ceremoniale sacre. Vom avea picioare pentru a canaliza energiile in planeta in care traim si a o energiza. Vom avea capete pentru a recepta informatie si energie si a emite pentru a comunica. Nu vom mai avea organe sau sange. Nu vom mai cunoaste boala sau durere fizica. Cel mult, ne vom simti slabiti energetic dupa eforturi intense in misiuni, dar ne vom reenergiza prin intentie si vizualizare.

V-am explicat ce urmeaza dupa crucificare, ca sa intelegeti ca ea este doar o purificare intensa prin care ne eliberam si ne vindecam, pentru a ne putea Inalta si bucura de viata in dimensiunea a5-a. Nu este o suferinta fara rost, sau fara rasplata. Se intampla spre binele nostru suprem si e bine sa o traim intelept si constient, invatand lectiile si ajutandu-ne singuri sa ne fie mai usor, neopunand rezistenta si conectandu-ne cu Sinele nostru.

Fiecare isi duce crucea si fiecare este crucificat pentru a se elibera de karma si de ego si a se Inalta.

Poate incepe brusc, dandu-va toata viata peste cap, facandu-va confuzi si tristi. Poate incepe lent si se poate desfasura cu evenimente presarate pe perioade lungi de timp. Nu exista un termen anume sau un model fix pentru fiecare. Insa se petrece cu siguranta.

Eu am primit mesajul acum o luna. Inca nu s-au intamplat lucruri majore. E adevarat ca m-am departat de multi oameni si m-am apropiat de altii si ca familia mea de pe pamant imi este tot mai straina si mai rece. Dar nu simt multa suferinta. Imediat dupa ce am primit mesajul am facut sinuzita infectioasa si am avut dureri de cap. Am invatat din aceasta ca sinuzita infectioasa este cauzata de neiertare si agresivitate indreptate inspre o persoana apropiata. Mi-am dat seama ca erau indreptate inspre Sinele meu. Am meditat, m-am rugat, am vizualizat, am comunicat cu Sinele meu si mi-am mai schimbat relatia cu el. Am inceput sa ii multumesc in fiecare zi pentru ce imi daruieste si pentru ca ma sustine. Dar nu  ne-am impacat complet. Pentru ca exista o batalie zilnica intre egoul meu si Sinele meu. De aici si separarea dintre EU si Sinele meu. In mod normal, ar fi ca eu sa ma simt unita cu Sinele meu, nu separata.

Stiu ca si unii dintre voi au inceput sa se simta coplesiti de ceea ce se intampla in vietile voastre. Nu va temeti. Nu va impotriviti. Priviti detasat si cu intelepciune. Saditi iubire si iertare oriunde mergeti si lasati ego-ul deoparte, gandind cu inima. Indurati si multumiti pentru incercari, vizualizand pacea si frumusetea ce vor urma.

Iar daca mai aveti intrebari legate de crucificare, va rog sa nu ezitati sa le puneti. Va voi raspunde. Poate nu am scris totul aici. E greu sa abordez un subiect atat de complex intr-un articol.

Va iubesc! Va iubim! Fiti curajosi!

 

Advertisements

Tag Cloud