Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘purificare’

Intalnirea cu zidurile noastre de protectie

“Recent, am vorbit cu o femeie care mi-a spus ca era ingrijorata ca facea ceva în neregula pe calea ei spirituala. A ajuns la concluzia asta pentru ca a ramas incurcata cu privire la ce trebuia sa faca cu viata ei, iar aceasta deruta ii marea continuu stresul emotional si mental. Cu siguranta, ea a dedus ca, undeva pe calea ei spirituala, a cotit intr-o directie gresita, altfel nu ar fi intr-o astfel de criza. Corect?

Inainte de asta, dupa o conferinta, vorbisem cu un barbat care relatase ca, asemenea acestei femei, si lui ii era clar ca se ratacise în calatoria sa spirituala. Mi-a spus ca a inceput sa se ocupe, printre altele, de spiritualitate în urma cu cativa ani, dupa ce a divortat. Simtind ca este intr-o situatie vulnerabila în plan emotional – adica: pentru prima oara dupa ani de zile era singur – el a crezut ca spiritualitatea era solutia la tristetea provocata de singuratate. Insa, în pofida tuturor cartilor din domeniul spiritualitatii, pe care le citise si a tuturor atelierelor de lucru la care participase, a declarat, cu un pic de suparare, ca inca era singur. Asadar, ce anume facea gresit? Citea cartile nepotrivite? Mergea la atelierele de lucru nepotrivite? Ce e cu chestia asta spirituala si de ce nu da rezultate?, s-a intrebat el.

As putea da multe alte exemple de povestiri din partea oamenilor, ale caror situatii de viata reflecta, mai mult sau mai putin, aceeasi deruta cu privire la drumul lor spiritual: Sunt în continuare nefericit/confuz/ suparat/lefter/etc., deci am luat-o intr-o directie gresita, pe drumul meu spiritual? Majoritatea relatarilor au cateva puncte comune. În primul rand, oamenii presupun ca ceva merge aiurea „in ceruri”, în ceea ce ii priveste, pentru ca problemele pe care le doresc rezolvate sau disparute, chiar nu dispar. Au nevoie de alte rugaciuni? Sau poate ar fi de folos mai multe lumanari?

Uneori, oamenii incep sa fie disperati pentru ca au fost pacaliti; adica, solutiile de rezolvare a problemei, incantatiile si mantrele pe care le-au folosit chiar nu sunt eficiente – sau cel putin nu atat de eficiente pe cat au scontat ei. Un tanar chiar a spus: „Stii, poate ca ar fi trebuit sa incerc budismul. Imi place ideea de a considera viata ca pe o gramada de nimicuri. Dar, pentru mine, are logica.” M-am gandit: „Pot vedea cum tu si cu neantul chiar v-ati impaca de minune.”

Multi oameni sunt un pic uluiti sa afle ca durerea sau confuzia – care de multe ori creste, atunci cand te angajezi pe calea spirituala – nu semnaleaza ca faci ceva gresit, ci ca faci ceva potrivit. Pentru unii oameni, aceasta veste este ca balsamul pus pe o arsura. Pentru altii, este ultimul lucru pe care vor sa il auda. Intrucat foarte multi oameni fie isi urmeaza în mod activ drumul spiritual, fie se balacesc în curentele spirituale, ca observatori, nefiind siguri despre ce inseamna cu adevarat un drum spiritual, m-am gandit sa cercetez subiectul, scotand în evidenta intalnirea inevitabila cu Zidurile de protectie spirituala.

Ce este si ce nu este Calea Spirituala

Am studiat scrierile si intelepciunea marilor mistici, cea mai mare parte din viata mea. Indiferent ca acesti mistici provin din traditiile Occidentale sau Orientale, exista invataturi esentiale despre adevar, care sunt universale pentru toate caile spirituale. Acestea sunt adevarurile mistice si, chiar daca ar putea fi predate în moduri diferite, ajustate ca sa se potriveasca anumitor culturi si mitologii, în esenta lor, ele sunt în armonie. Pornind de la acest context, sa examinam cateva intelegeri gresite comune, despre ce inseamna calea spirituala.

·         Calea spirituala nu este o cale de rezolvare a problemelor. Chiar daca, de multe ori, crizele determina o persoana sa se intoarca la spiritualitate sau la rugaciune, nu vei gasi nicio invatatura autentica în care maestrul spiritual sa il asigure pe discipol ca toate problemele si grijile lumesti vor fi preluate si rezolvate, odata ce incepe sa se roage, sa mediteze sau, în lumea contemporana, sa mearga la seminarii si sa citeasca cea mai recenta carte de auto-dezvoltare. Fie ca te gandesti la intelepciunea lui Buddha sau la misticismul organic al lui Tao, la invatarurile sacre ale lui Iisus sau la teologia mistica a Terezei de Avila, nimeni nu iti promite incetarea tuturor problemelor. Mai curand, invataturile lor sunt directive despre cum sa inaintezi prin incercarile vietii, cum sa le percepi drept „iluzii” (in limbajul lui Buddha) si cum sa inveti – sa inveti mereu – despre felul în care incercarile vietii iti influenteaza conduita interioara fata de putere, mai ales fata de puterea ta de a face alegeri.

·         Calea spirituala nu te consoleaza cu miturile din copilarie, despre Dumnezeu si despre locul pe care il ai în acest univers. De fapt, ea le demonteaza – daca nu le distruge complet. Ce vreau sa spun prin asta? Traditia Occidentala este inradacinata intr-un mit care favorizeaza suferinta. In societatea noastra, suferinta este recompensata. Atunci cand oamenii isi revin dupa o boala, sunt convinsi ca motivul refacerii este faptul ca ei sunt deosebiti si, prin urmare, suferinta lor nu a fost degeaba. Cunosc nenumarate povestiri despre oameni care s-au purtat de parca au fost nauciti, pentru ca „rasplata cereasca” pe care o asteptau nu a venit niciodata. O femeie mi-a spus ca a facut tot ce a fost „calauzita” sa faca: s-a mutat, a divortat, si-a vandut bunurile si si-a parasit prietenii. A facut toate astea, convinsa fiind ca isi urma calauzirea launtrica, asa ca, „de ce nu-mi reuseste nimic acum?” Ultimul lucru pe care voia sa il auda aceasta femeie de la mine era exact lucrul pe care avea nevoie sa il auda de la mine: „Totul iti reuseste, numai ca nu asa cum vrei tu. Dar, daca asta e modul de care ai nevoie?”

·         Calea spirituala nu inseamna a ti se darui calea, ci a ti se arata calea ta. Acesta este un adevar foarte periculos, dar profund de mistic. Ce inseamna el cu adevarat? Si de ce nu poate fi Divinitatea mai clara, mai evidenta si mai directa? Stii, cu cat sunt mai de mult timp în acest camp al teologiei mistice, traind cu urcusurile si coborasurile mele, cu atat mai mult devin marile invataturi aproape amuzant de reale, ca sa nu mai spun cat de adevarate se dovedesc a fi, inca o data. Calea spirituala inseamna sa te afli pe un drum care te provoaca sa-ti infrunti fricile, nu sa te apere de ele. Ce bine iti poate aduce faptul de a-ti fi daruit ceva – orice – care sustine slabiciunile din tine? Lucrul asta nu are niciun fel de noima.

Sf. Augustin i-a spus o povestire inteleapta si minunata, unui barbat care l-a infruntat cu privire la logica cerului. „De ce nu ma face Dumnezeu un om bogat? M-am rugat de nenumarate ori pentru bani si Dumnezeu nu-mi raspunde la rugaciuni.” Sf. Augustin l-a intrebat ce ar face daca ar deveni bogat. Barbatul a raspuns: „As avea pamant si as avea oameni care sa lucreze pentru mine. Eu as fi cel care conduce.”

„Si cum e viata ta de om sarac?”, l-a intrebat Sf. Augustin.

„Am familia mea. Am prietenii mei. Muncim cu totii din greu. Dar toti suntem saraci.”

„Pai, pot intelege de ce Dumnezeu ti-a raspuns la rugaciuni, cu o intelepciune atat de mare”, i-a spus Sf. Augustin.

„Dumnezeu nu mi-a raspuns deloc la rugaciuni. Sunt în continuare un om sarac.”

„Nicidecum. Esti un om foarte bogat. Doar ca Dumnezeu nu ti-a daruit aur. Dar, refuzand sa-ti dea aur, El te-a impiedicat sa devii lacom, abuziv si arogant. De ce ti-ar da Dumnezeu ceva care sa te ajute sa le faci rau oamenilor pe care ii iubesti? Refuzand sa-ti dea aur – si numai aur – Dumnezeu ti-a ingaduit sa fii bogat în spirit. Esti bun, generos, iubitor si iubit”.

Barbatul s-a uitat la Sf. Augustin, apoi a izbucnit în lacrimi.

·         Calea spirituala este o cale a cunoasterii de sine, nu a dobandirii caii tale, ci a ridicarii tale la nivelul caii pe care ti-a fost dat sa mergi.

Intalnirea Zidurilor de protectie

Un zid este ceea ce ridicam atunci cand nu vrem sa continuam o discutie sau un proces interior. Toti ati trecut prin experienta de a-i spune unei persoane: „Nu mai vreau sa vorbesc despre asta.” Si fara indoiala ca cineva ti-a spus acelasi lucru. Insa, dupa cum bine stii, incheierea unei discutii nu pune capat unui dialog interior.

Calea spirituala are o „minte” proprie. Adica, exista o harta arhetipala ce vibreaza sau indruma viata spirituala a tuturor, indiferent de traditia aleasa ori de practicile personale – sau chiar de absenta lor. Repet, toate traditiile sacre vorbesc despre etape de inaintare spirituala, care pur si simplu se activeaza odata ce practicantul paseste pe drumul launtric. Gandeste-te la aceasta analogie: Imagineaza-ti ca te pregatesti sa cobori în viata omeneasca si incepi sa te ingrijorezi în privinta modului în care te vei descurca cu inaintarea în varsta. Cum vei organiza trecerea de la un an la urmatorul? Într-un final, un suflet matur iti spune ca, acum mult timp,  au fost implementate anumite sisteme organice, care nu necesita atentie din partea omului. Unul dintre sisteme este cel legat de modul în care inainteaza în varsta, fiintele umane: pur si simplu, o fac. Li se intampla fara efort, desi vor face tot ce pot ca sa interfereze cu procesul. Este unul dintre numeroasele sisteme vii, asupra caruia ei nu au nicio autoritate.

Acelasi sistem este implementat pentru progresul si trezirea spiritului uman. Ea se va produce asa cum se produce în fiecare fiinta umana. Unii o vor simti ca pe o coliziune cu realitatea, iar altii o vor simti de parca ar ajunge acasa. Niciuna nu e mai buna decat cealalta, desi una din ele pare un pic mai buna. Oricum, nicio fiinta umana nu poate evita trecerea prin etapele inaintarii sufletului, care sunt inerente drumului spiritual. Pe calea lor spirituala, oamenii se pot juca cu coordonarea ei în timp, dar nu pot scapa niciodata de ea. De ce? Lucrurile evidente sunt si foarte amuzante: Viata este doar o cale spirituala.

Cele trei etape ale caii spirituale sunt: purificarea, iluminarea si uniunea. Poti recunoaste dupa cum suna cuvantul – purificare – ca asta e domeniul de activitate al Zidului de protectie. Le voi descrie succint pe fiecare, apoi voi discuta mai pe larg despre prima etapa. Prima etapa – purificarea – se refera exact la ceea ce semnifica cuvantul – o indepartare a reziduurilor tale launtrice emotionale, mentale, spirituale si psihice. Din motive clare, aceasta este sfera de activitate a Zidului de protectie.

Etapa a doua – Iluminarea – se refera la o inaintare spre mai multa transcendenta sau spre ceea ce Buddha ar numi o stare de constiinta mai detasata. Altfel spus, o minte si o inima iluminata este capabila sa „perceapa adevarul”, sa vada cu claritate, mai degraba decat sa priveasca viata prin intermediul unui program privat al egoului, incarcat de frica, nesiguranta, lacomie si toate celelalte emotii umane inferioare. Golita de ele, fiinta umana poate vedea în inima unei alte persoane, cu claritate si compasiune, sau poate discerne cu intelepciune, esenta unui conflict. A te ilumina inseamna „a aduce lumina cu care sa atingi” orice lucru sau orice persoana cu care te afli în contact.

În final, etapa a treia, cea a Uniunii, se refera la sufletul care ajunge la stari de constiinta mistice si profunde, ce transcend mintea lumeasca obisnuita. Cum s-ar spune, este deschis un portal spre o „minte cosmica”, iar misticul fuzioneaza cu energiile Divine pe care mintea umana neinitiata este incapabila sa le inteleaga.

Sa dezvolt acum subiectul Zidului de protectie, caci povestirile pe care le-am relatat la inceputul acestui material, au fost ceea ce eu as considera a fi povestiri despre Zidul de protectie; adica, ambele persoane au atins granita unui mod de gandire. Cu alte cuvinte, ei si-au epuizat unul dintre miturile lor despre cum trebuia Dumnezeu sa actioneze în viata lor: eu fac asta si Dumnezeu trebuie sa faca aia. Daca sunt fata buna si-mi urmez calauzirea, atunci rasplata mea ar fi ca trebuie sa reusesc în toate. Si, mai departe: merit un card „Gata cu suferinta”, pentru ca m-am saturat de suferinta pamanteasca.

Crizele de mit sunt printre cele mai intalnite Ziduri de protectie. Undeva în mintea lui, fiecare are un mit despre Dumnezeu, iar printre cele mai populare si, prin urmare, cele mai puternice, sunt cele cu Dumnezeul „rasplatei si al pedepsei” si mitul „suferinta e rasplatita cu comori”. Nu exista un Dumnezeu în afara planetei, care actioneaza potrivit regulilor pamantesti ale concursurilor show, cum ar fi: „Tu faci asta si eu voi face aia”. Noi actionam pe baza acelor reguli si le-am proiectat asupra miturilor noastre despre Dumnezeu, bazandu-ne pe felul în care ne-ar place noua ca Dumnezeu sa se comporte: Exact ca Noi, doar ca mai bine si la scara mai mare. În acel fel, putem face ce ne place mai mult sa facem – adica sa controlam totul, inclusiv natura lui Dumnezeu.

Calea spirituala se refera la renuntarea la miturile tale despre Dumnezeu – actul suprem de capitulare. Atunci cand i-am spus femeii din prima relatare: „De fapt, deruta ta imi spune ca faci totul bine”, la inceput, a fost dezorientata. Statea în fata Zidului ei de protectie. Voia ca mitul ei despre Dumnezeu sa fie adevarat si sa inceapa sa-si faca efectul. In realitatea ei spirituala ideala, urmarea faptului de a-si fi urmat calauzirea primita trebuia sa fie rasplatita cu oportunitati clare si cu solutii la problemele ei financiare si emotionale. De fapt, se astepta ca va aparea cineva, care sa o sustina în vreun fel. Pentru ea, acesta era raspunsul la rugaciunile ei. Faptul de a nu vedea pe nimeni aparand la orizont, a facut-o sa fie derutata si intr-o forma deloc mai buna fata de situatia pe care o parasise. Unde gresise?

Am intrebat-o daca era dispusa sa-si analizeze miturile despre Dumnezeu, drept urmatorul ei pas. Daca se afla exact unde trebuia sa fie, iar urmatorul ei pas era sa nu se astepte sa apara cineva în calea ei? Ce ar fi vrut sa faca mai departe? Conversatia mea cu aceasta femeie a fost mult mai complicata decat acest rezumat – dupa cum sper ca va puteti da seama – dar, din fericire, rezultatul a fost ca ea a inteles ca se agata de un „mit disfunctional”, de care era nevoie sa se elibereze. Oriunde s-ar fi mutat, ar fi fost nevoita sa se confrunte cu acel crez. Nu s-a mai gandit ca poate ca s-a mutat în orasul nepotrivit sau ca si-a luat serviciul nepotrivit. Inca se mai gandea ca Universul ii datora „ceva deosebit”, pentru ca isi urmase indrumarea primita. Din fericire, în cele din urma a strapuns Zidul de protectie si s-a eliberat de acel mit impovarator.

Pentru tine:

Calea spirituala este un sir neintrerupt de strapungeri ale Zidurilor noastre de protectie, de inlaturare a miturilor disfunctionale si de dobandire a unei viziuni clare despre cine suntem si despre legile care guverneaza viata. Ea nu are legatura cu gasirea unui drum lipsit de probleme sau a unei cai de a dobandi mai multe lucruri de acumulat. Asta nu te face decat sa-ti doresti si mai multe lucruri. Hranirea acelei fiare nu are sfarsit.

Iata cateva puncte pentru tine, legate de munca ta interioara:

 ·        Daca consideri ca esti pe o cale spirituala, atunci etapele de „purificare, iluminare si uniune” sunt active în viata ta. Asa cum nu poti opri procesul de imbatranire, nici pe ele nu le poti opri. Prin urmare, fii atent la ele. Suntem purificati de frici, de iluzii si de aspectele umbrei noastre. Un proces de purificare se poate manifesta sub forma de dureri repetate de cap, renuntare la dependente, boala, tipare disfunctionale de credinta sau orice alte tipare repetate, ce intrunesc calitatile de Ziduri de protectie. Identifica-ti Zidurile de protectie si cerceteaza modul de a razbate prin ele.

·         Spiritualitatea nu inseamna a citi carti de auto-dezvoltare; ea inseamna rugaciune, reflectare asupra alegerilor din viata ta si contemplarea deciziilor morale, etice si intelepte. Viata ta spirituala se refera la accesarea adevarului si nu la indepartarea de el.”

Sursa: Newsletter Editura For You – 1 Aprilie 2012.  Text scris de Caroline Myss, autoarea cartii ” De ce nu ne vindecam si cum putem sa o facem” , publicata de Editura For You pe care o gasiti aici http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=publicatii&autor=62 Precizez ca textul a fost redat partial, deoarece aceasta este partea care mi-a placut cel mai mult si am considerat sa o impartasesc cu voi.

Advertisements

Despre ultimele luni din viata mea

Buna dragii mei,

Va impartasesc ce s-a intamplat cu mine in ultimele doua luni, pentru ca noi invatam unul de la altul, din experienta si exemplele de viata ale celor din jur, gasindu-ne raspunsuri si explicatii ale evenimentelor din viata personala.

Cand am scris postul despre crucificare eram la cateva zile dupa revelatia pe care o avusesem eu, cand am fost anuntata ca va incepe procesul meu de purificare de atasamente si traume din trecut, pentru a ma putea inalta eliberata. Recunosc ca ma intrebam atunci cum se va intampla asta, cum o sa inceapa si cat o sa doara. Mi se spusese ca voi fi pusa in situatia de a renunta de una singura la atasamente sau voi pierde tot ce am ca sa ma eliberez de iluzia materialitatii. Si recunosc, eram si inca mai sunt, o persoana cu multe atasamente, a carei fericire depinde de iubirea persoanelor din jurul ei, de sustinerea lor, de a avea un camin si de a avea siguranta materiala.Inca de copil, de la varsta de 4-5 ani am incercat sa castig afectiunea parintilor mei si pentru ca nu simteam ca o primesc, am dedicat viata mea multumirii lor. Pana chiar si in ziua de azi, traiesc incercand sa ii multumesc pe altii, sa ii fac sa ma placa – si acesta este un atasament major. Atunci cand nu te poti iubi singur, cauti iubire cu disperare in exterior, pentru ca esti ca si cum ai fi continuu flamand – sufletul tau cu asta se hraneste.

Si crucificarea mea…a inceput acum 2 luni. Nici nu mi-am dat seama de ce se intampla toate pana acum 3 seri.

Una din marile mele dorinte din aceasta viata, in acelasi timp si o trauma si un mare atasament, este sa am un camin, pentru ca simt ca nu imi gasesc locul aici, pe Pamant. Totul se trage de la faptul ca nu am vrut sa ma reincarnez inca o data dar am fost nevoita din cauza promisiunii pe care am facut-o cand misiunea mea aici a inceput. Apoi, m-am nascut intr-o familie in care mama mi-a fost ucigas in ultima viata si tata omul care ma ura pentru ca nu l-am salvat de la mutilarea lui de catre mama. Spiritul meu stia in ce mediu ma voi naste si cat de greu va fi. Pe scurt, mama mea a fost prietenul meu in al doilea razboi mondial, in Polonia, si eram amandoi soldati. Eram firi diferite. Mama, el, ucidea cu placere si vroia sa ii faca si pe altii sa sufere pentru ca el fusese chinuit in copilarie de tatal sau. Eu, uram razboiul si vroiam pacea si vroiam sa dezertez sau sa ma sinucid ca sa nu mai asist  la atrocitati. Astfel am asistat intr-o zi la mutilarea actualului meu tata, care era un localnic cu care prietenul meu, mama, a intrat in conflict. Nu am facut nimic ca sa il ajut, cred ca eram prea terorizat si eu de cruzimea prietenului meu si nu aveam curaj sa il confrunt. Omul, care a scapat cu viata, dar cu handicapuri mari, m-a urat pentru ca nu l-am salvat. De aceea in aceasta viata, tata nu m-a crezut in stare de nimic. In cele din urma am incercat sa dezertez intr-o noapte. Cel care m-a prins a fost prietenul meu. Reactia lui a fost violenta. Totul s-a redus la el. Il lasam singur in razboi, eram un tradator si un las. M-a impuscat fara remuscari, am murit pe loc. Apoi, a murit singur in razboi. In clipa mortii, a murit cu ideea ca moare singur din cauza ca eu l-am tradat si lasat singur. Ca urmare, am inteles de ce mama in aceasta viata m-a nascut din dorinta de a nu mai fi singura si chiar si azi imi reproseaza ca nu sunt destul de alaturi de ea si ca de ar muri nu mi-ar pasa de ea. Nu va mai povestesc ce dezastru a fost si e inca, timp de 30 de ani, intre parintii mei actuali, din cauza fondului karmic. In plus, eu trebuia sa ma nasc mai devreme, ca sa vin sa o ajut pe mama, pentru ca asta e unul din rolurile mele. Dar ea m-a avortat la 3 luni si jumatate. Pentru un spirit avortat la acea varsta este cumplita experienta. Asa ca m-am nascut in familia care ma astepta sa aduc echilibrul in ea, cel putin cat am putut pana acum. Nu cred, cel putin cat pot eu sa inteleg, ca am reusit mare lucru. Dar timp mai e. Traind in aceasta familie, fara sa inteleg de ce se intampla toate lucrurile si de ce nu simt iubire venind de la ei, am inceput sa nu ma simt ca acasa. Ba chiar, parintii mei mi-au zis mereu: cat timp stai cu noi, esti acasa la noi, si faci cum vrem noi. Asa ca de mica mi-am dorit sa imi gasesc un camin, un loc unde sufletul meu sa se simta protejat. Am plecat de la parinti si m-am mutat singura in chirie la 22 de ani si am schimbat 6 locuinte intre timp pentru ca mereu apareau probleme. Nu am gasit un loc unde sa ma simt acasa. Acum stiu ca de fapt problema este ca eu nu inteleg ca aici nu e acasa si nu o sa fie acasa niciodata. Sunt pe Pamant temporar, pentru misiunea mea. Cand am inceput sa pot calatori intre dimensiuni si sa vad unde e casa mea, de unde m-am incarnat, suferinta a devenit si mai mare. Pentru ca acolo e iubire, e pace, e armonie, e o frumusete ce nu se poate descrie in cuvinte omenesti. Iar aici…uneori e ca iadul pentru mine si nu imi gasesc locul. Stiu, stiu…raiul ti-l faci singur. Stiu mai bine ca oricine asta, dar e atat de greu!

Asa ca prima lectie a venit. Parintii prietenului meu s-au oferit sa ii cumpere apartament. Asta ar fi insemnat sa ne mutam impreuna acolo si sa avem….un camin. UN CAMIN! Ceea ce eu am cautat intreaga mea viata! As fi fost cel mai aproape de realizarea acestui vis, desi apartamentul nu ar fi fost  cu nimic al meu. Poate doar sufleteste daca m-as fi atasat de el…Ideea e ca am pus toata energia si tot sufletul meu in cautarea acestui apartament si am facut din asta un proiect personal. Ma trezeam dimineata si intram pe site-urile imobiliare. Am citit sute de anunturi. Am sunat agentii. Am construit vise si planuri. Ziua cautam, noaptea visam ca il gaseam. Am ales pana si canapeaua, aragazul si culoarea peretilor. Zburam…spre caminul meu viitor, spre al nostru. Si brusc am cazut rau de tot. Au aparut tot felul de probleme si piedici absurde si in cele din urma am ajuns sa sufar enorm si sa imi reactivez multe traume si frici. Am inceput sa ma tem ca voi pierde acest camin, desi inca nici nu aparuse, nu ma mutasem, nu se conturase nimic. Am inceput sa imi pun in pericol relatia cu iubitul meu din frica ca el ma va parasi intr-o zi, peste un an, peste 20 poate, si caminul meu va pleca odata cu el. Incepusem sa traiesc un iad. Frici si frici si frici. Si conflicte care imi urateau zilele. Si ma secau de energie. Si apoi, brusc, s-a facut lumina! Am inteles de ce atata chin sufletesc si de ce m-am implicat nepermis de mult in ceva ce nu ma privea. Din disperarea mea de a ajunge acasa. Dar acasa nu e aici pentru mine si nu va fi niciodata. Pot sa fac eu ca sa ma simt aici acasa daca invat sa iubesc viata mea aici. Stiu asta, si intr-o zi o sa reusesc. Dar nu pot cere nimanui sa imi ofere un camin! Prima lectie a fost eliberarea de atasamentul unui camin. Un om liber nu apartine niciunui loc. Un spirit isi are caminul doar alaturi de Dumnezeu, iar Dumnezeu este pretutindeni. Insa eu ca spirit, am o trauma si nu ma simt acasa pana cand nu ma intorc de unde am venit, din dimensiunile superioare. Daca ducem subiectul mai departe…sunt multe de zis. O sa ma opresc aici, si o sa trec la urmatoarea lectie.

Atat timp cat nu facem acel lucru pentru care am venit aici si pentru care a sosit timpul, acea activitate care ne-ar face completi si impliniti, si care i-ar ajuta si pe altii, nu vom simti ca facem ceea ce trebuie. Nu se vor alinia planetele pentru noi, daca pot spune asa. Ne agatam de locuri de munca si speram ca odata cu salariile primite, sa ne vina si siguranta si satisfactiile personale, sufletesti. Insa nu poate fi decat o greseala. In momentul in care lucrezi doar pentru salariu, si lucrul pe care il faci zilnic iti aduce minimul de bucurie, nu faci ceea ce esti destinat sa faci. Cu totii am venit aici cu un anumit talent, o anumita pricepere, o anumita vocatie inscrisa in ADN-ul nostru. Exista pentru fiecare din noi acea activitate pe care o facem si ne simtim liberi si completi. Cand o facem, timpul dispare, concentratia e maxima si suntem conectati perfect cu respectiva activitate si cu Universul. Simtim ca daca am face asta, am fi fericiti. Nu intotdeauna se poate din start sa o iei pe calea corecta. Trebuie sa treci prin niste deceptii legate de locul de munca, ca sa te indemne inima sa alegi ceea ce este mai bine pentru tine. Eu mi-am cautat stabilitatea mereu intr-un job. Mi-a fost oarecum si o idee insuflata de parinti si de societate, care ne facem sa credem ca nu suntem oameni daca nu avem un job bun sau ca daca stai 30 de ani intr-un singur loc de munca, esti demn de apreciat. Mi-am ignorat abilitatile si talentele, mi-am inchis portile in fata chemarii mele launtrice, si am ales mereu jobul care mi-a adus mai multi bani, pentru ca viata mi-a fost scumpa. Ultimul job care a ajuns la mine ca prin minune, printr-o inlantuire de circumstante favorabile parca desprinse din filme, s-a intamplat sa fie un job part time, cu salariu foarte mare, intr-un mediu de afaceri profesional. Nu m-au atras niciodata marile corporatii din cauza felului in care isi manipuleaza si folosesc angajatii pana la epuizare si le incalca drepturile de baza. Insa am acceptat sa lucrez aici pentru bani, si pentru programul part-time. Mi-am facut treaba constiincioasa, toate bune. Chiar eram mandra de mine si am primit laude. Insa in ultimele doua luni, acest mediu de munca a devenit brusc ostil. Au inceput sa mi se puna piedici in realizarea sarcinilor si sa mi se faca comentarii negative. Parca o forta mi se opunea. Am dezvoltat un conflict tacit cu unul dintre colegii mei, care parea sa ma saboteze. Ma simteam nedreptatita. Apoi, intr-o zi, chiar in ziua echinoctiului, cand am declarat Universului ca ma deschid fara prejudecati schimbarilor ce vor veni, s-a intamplat socul. Se mai intamplase odata. Anul trecut, tot pe vremea asta, am declarat intr-o dimineata cu inima complet deschisa: faca-se voia lui Dumnezeu pe deplin. Si in aceeasi zi, 3 ore mai tarziu, am fost data afara pe nedrept de la locul de munca. Era timpul sa merg mai departe. De data aceasta, m-am trezit cu un raport negativ facut de sefii mei, un raport absurd si mincinos, cu pretentii exagerate si pe care le auzeam pentru prima oara, desi in raport mi se reprosa ca nu le-am indeplinit. Sefa mea, se transformase intr-un calau si ma ataca grav, ajungand sa imi spuna: pentru mine esti un nimic si tu nu esti din lumea noastra, nu stiu pe ce lume traiesti!. Asta in conditiile in care mereu mi-am facut treaba perfect si constiincioasa. O colega mi-a zis in aceeasi zi: locul tau nu e aici, in firmele astea mari. tu ai un suflet deosebit, o viziune pe care multi nu o au. aici ori esti caine si sfasii si calci pe cadavre, ori esti mancat de viu. tu nu ai ce cauta aici. esti prea delicata. Si mi-a deschis ochii. Parca prin ea, Universul imi vorbea. Era timpul sa ma detasez de iluzia bunastarii materiale oferite de un job intr-o corporatie si sa caut sa imi castig existenta prin ceea ce stiu eu sa fac cel mai bine. Era timpul sa incetez sa vreau sa ma integrez fortat in lumea lor rece, si sa accept ca pur si simplu lumea mea e alta. Am contract fix pe un an, nu pot fi data afara. Insa imboldul mi-a fost dat. Merg mai departe. M-am detasat de iluzia locului de munca care aduce fericirea.

Nici certurile in cuplu nu au fost lipsite in aceasta perioada. Parca o luasem razna si ma agatam cu disperare de iubitul meu. Daca nu gaseam fericire in mine, nu gaseam implinire in exteriorul meu, nu aveam stabilitate la munca si un loc de care apartin, am inceput sa ii cer lui sa ma faca fericita, sa ma implineasca, sa nu ma lase singura, sa imi ofere siguranta, sa fie casa mea si cel care ma completeaza. Am inceput sa il acuz ca nu face asta si apoi, desi el s-a straduit si a facut ce i-am cerut, fericirea nu a venit. Chiar si ceilalti oameni de la care ma asteptam sa ma aprecieze, au inceput sa ma respinga si sa ma judece. Simteam ca toata lumea ma dezamageste. Ma simteam singura si neinteleasa. Invizibila si transparenta. Oamenii pe care eu incercasem sa ii multumesc, imi spuneau acum direct sau indirect, ca nu ma plac. Am suferit enorm. Am plans, am cautat sa inteleg de ce orice as face, oamenii ajung sa nu ma placa si sa nu imi gasesc fericirea alaturi de ei. Si am avut urmatoarea lectie: detasarea de asteptarile ca sa imi gasesc fericirea prin ceilalti.

In urma cu o luna a murit si bunicul meu. Intelesesem moartea, dar nu pe deplin. Mai aveam un blocaj: mi-era teama sa vad un om mort. Nu am mai vazut niciunul niciodata. Mi-era teama, dar o teama inexplicabila. Am evitat sa ma duc sa il vad pe bunicul  doua zi dupa ce a murit. Insa in a 3-a mi-am luat inima in dinti si m-am dus. Ma asteptam sa am emotii puternice cand ii voi vedea trupul neinsufletit. Insa am constatat cu uimire, privindu-l, atingandu-l…ca energia corpului lui era frumoasa si calma. Chipul lui parea sa radieze si parea impacat, parca zambea. Am simtit cu toata fiinta mea ca e doar un corp in sicriu. E un corp ce trebuie onorat pentru ca el a gazduit o viata, un spirit, insa spiritul acela, nu mai era acolo deloc. Iar corpul lui nu era urat sau infricosator cum as fi crezut. Nu m-am intristat deloc. Am inteles puternic si profund ca atunci cand ne parasim corpul, ne eliberam si plecam. Era un trup gol pe dinauntru, dar care inca pastra energia frumoasa a eliberarii de suferinta. A fost o oportunitate buna sa ma curat de ultima frica legata de moarte.

In tot acest timp, ori de cate ori reveneam la blog si vedeam comentariile voastre si suportul vostru, ori de cate ori vedeam ce fiinta plina de iubire sunt cand scriu aici si ce siguranta am pe mine, ma simteam ca si cum cand vorbesc catre voi, viata mea deodata devine plenara si planetele se aliniaza pentru mine. Ce semn mai bun ca atunci cand le vorbesc oamenilor sunt pe calea cea buna?

Acum 4-5 seri, nu mai stiu exact, am avut o criza puternica. Am plans cu disperare si am inceput sa strig: nu mai vreau sa traiesc! Nu mai vreau sa vina ziua de maine! Nu mai pot trai asa! Si in sufletul meu, piesele au inceput sa se miste si deodata am inteles: nu mai vreau sa traiesc asa. Nu in felul acesta. Trebuie sa imi schimb viata. Nu e vorba ca vreau sa mor. Adica nu de tot, nu sa plec. Ci vreau sa imi schimb viata. E clar ca modul limitat in care traiam ma facea sa vreau sa mor. Toate traumele, toate fricile, conflictele…trebuie lasate in urma. Asa nu se mai poate.

Apoi am mai zis ceva: Nu am nimic! Tot ce am construit anii astia e doar praf in vant! De fapt, nu am nimic! Nimic nu imi apartine si sunt doar eu, goala, in lume! Am zis-o cu durere, dar o alta rotita s-a miscat si am priceput: Da, nu am nimic. In sfarsit am inteles: sunt eu, eu sunt independenta, eu sunt un spirit liber si atasamentele sunt doar iluzii. Nu am nimic. Dar nu e o tragedie, ci e libertate. Atunci am facut conexiunea: ” in lunile ce vor urma va trebui sa renunti la atasamente sau vei pierde totul ca sa poti evolua.” Se intampla! Se intamplase in ultimele 2 luni si se intampla chiar atunci! Imi intelegeam lectia. Intr-un moment de disperare in care aparent vroiam sa mor, de fapt, strigam din tot sufletul ca vreau sa ma eliberez de frici si de atasamente si sa imi schimb viata! Era o decizie si o strigare venita din profunzimea mea. Toate conflictele, toate situatiile absurde, toata suferinta, toate amagirile strivite…toate fusesera necesare ca sa identific atasamentele, sa le traiesc puternic, sa inteleg ca nu ma pot face fericita, si sa ma eliberez de ele ca sa pot sa imi gasesc pacea. Toate se legau! Dar a fost necesar sa urlu ca vreau sa mor. A fost necesar sa plang lacrimi amare si sa renunt la viata ca sa ma renasc.

Nu, nu…inca nu s-a terminat. Ba chiar, cred ca e abia inceputul purificarii mele. Si simt intens cum ma schimb, iar schimbarile nu vin usor, ci cu multa tulburare interioara. Dar fara socuri, noi, oamenii, nu ne schimbam. Fara crize, fara a ajunge pe muchia de cutit, nu ne cautam echilibrul. E nevoie de disperare ca sa doresti cu toata fiinta ta pacea.

Aseara am facut un exercitiu condus de Inelia Benz. Mi-am setat telurile pentru urmatoarele luni, un an si 5 ani. Apoi a fost un exercitiu de vizualizare in care trebuia sa ma intalnesc cu eu, cea din viitor, sa o observ si sa o intreb ce a facut de a avut succes. Sa ma sfatuiasca. Vizualizarile mele sunt foarte puternice si realiste. Cu usurinta, m-am vazut intr-o casa cu pereti inalti, cu o fereastra mare in stanga, prin care intra lumina puternica a unei zile de vara. Eram intr-un loc tropical, sau un loc unde era vara mai mereu, iar de pe geam se vedea marea sau oceanul. In fata mea am aparut eu la vreo 30-32 de ani. Eram de nerecunoscut. O femeie hotarata, frumoasa, cu o privire care radia a iubire si implinire si cu un zambet larg. Purta o rochie alba, lunga, inflorata. Avea parul lung si in picioare sandale. Parea foarte fericita si relaxata. Mi-a spus ce facea ea, cu ce se ocupa si ca era impacata si implinita. Calatorea tot timpul, si desi avea o casa, rar statea in ea mai mult de cateva zile. Locuia acolo, in locul insorit, in casa de pe plaja. Am intrat in pielea ei si am simtit ceva nemaipomenit. Ceva cutremurator si greu de inteles pentru mine cea de acum. In ea, nu exista nicio frica. Nici macar una singura! Era complet eliberata de frici si avea o siguranta coplesitoare. Era puternica si determinata si plina de iubire nemarginita. Era in pace si echilibrata. Se simtea in afara trupului ei, ca si cum constiinta ei era expandata si ea era pretutindeni in camera. Era fara limite si cu resurse imense. Si o insufletea o iubire de oameni si o forfota interioara de a nu sta intr-un singur loc, de a ajunge la toti. Era…atat de diferita de ceea ce sunt eu acum! Era…un ghid spiritual si calatorea in jurul lumii ca sa ajunga la oameni si sa le vorbeasca. Era libera si unita cu Universul. Cand am iesit din pielea ei m-am simtit marunta, dar m-am umplut de speranta. A fost speranta de care aveam nevoie. Azi m-am gandit toata ziua la ea si mi-am amintit-o. Cumva, acum stiu ca orice s-ar intampla, oricat de greu mi-ar fi, intr-o zi, voi fi ea. Si asta imi da toata energia sa merg mai departe. Vreau sa fiu ea! Ea e tot ce imi doresc sa fiu!

Citind o poezie de Rumi, m-am gandit la ea:

Rumi : Aspiratie

“Ce e de facut daca nu ma recunosc?
Nu sunt nici crestin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt tarmul, nici marea;
Nu sunt nici o comoara a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pamantul, nici apa, focul sau aerul ;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul ;
Nu sunt din India, Irak sau Kharasa ;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al paradisului si nici al iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva.
Locul meu este unde nu este nici un loc,
Urma mea este fara urma;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul,
pentru ca eu apartin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate si am văzut
amandoua lumile ca fiind doar una.
Doar pe Tine Te caut,
Doar pe Tine Te stiu,
Doar pe Tine Te vad,
Doar pe Tine Te chem,
Tu esti cel dintai, ultimul, cel din exterior si cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decat pe Tine, CEL CARE ESTI.

Cupa iubirii mi-a umplut sufletul,

iar cele doua lumi mi-au scapat din mana.

Abandoneaza lumea si viata

si gaseste viata lumii.”

E uimitor cum se petrec lucrurile in viata noastra si cum schimbarile vin si ne dam seama de ele dupa ce au trecut si efectele lor s-au produs deja.

E greu si necesita mult zbucium si suferinta, dar va spun, ca merita. Eliberarea de frica si de atasamente lasa un urma o pace si o libertate care te fac fericit neconditionat.

Nu avem cum ocoli procesul. Nimeni nu se inalta fara suferinta. Nimeni nu se ilumineaza fara sa treaca printr-un tunel intunecat si aparent fara capat. Nimeni nu gaseste pacea fara haos. Nimeni nu se elibereaza decat daca isi vede nodurile si isi desface stransoarea.

Curaj! Rabdare! Iubitii mei…s-ar putea sa fie momente cand sa va considerati pedepsiti sau asupriti, neintelesi, agresati, singuri, pierduti, fara loc in lume, derutati, fara speranta…S-ar putea sa vreti sa se sfarseasca totul si sa urlati ca vreti sa muriti. S-ar putea sa treceti prin iad si sa o faceti singuri… Insa sunt doar etape ale iluminarii. Tineti minte ca totul va trece si ceea ce va veni, va aduce renasterea si libertatea, fericirea deplina si iubirea atotexistenta si atotcuprinzatoare. Va spun, trec prin asta, si merita! Merita fiecare suspin, fiecare lacrima si fiecare pierdere! Pentru ca revelatiile care vin odata cu ele si lectiile invatate sunt nepretuite si va duc tot mai sus, tot mai aproape de dimensiunile iubirii.

Si ajutorul e acolo pentru voi mereu, fara exceptie. E necesar doar sa va deschideti spre el. Ghizii nostri de sus sunt mereu gata sa ne ajute, doar sa cerem.

Sunteti oameni, dar sunteti si dumnezei. Nu uitati asta atunci cand va simtiti doborati. Si dumnezeii isi pot crea lumea si isi pot construi viata asa cum viseaza.

In aprilie ne vom intalni. Urmatorul articol va fi despre asta.E timpul sa ne sustinem unii pe altii. Daca cineva are nevoie de ajutor, sa il ceara aici. Eu va rog…am nevoie de voi la randul meu. Ganditi-va la mine pozitiv, puneti-ma in rugile voastre, trimiteti-mi lumina si iubire neconditionata. Nu trebuie sa induram toate singuri si sa ne credem eroi. A recunoaste ca ai nevoie de ajutor e un mare act de curaj si de intelepciune.

Va iubesc!

Crucificarea

Dragii mei, de mai bine de o saptamana stau cu acest articol in minte, in varful limbii si al degetelor, gata sa vi-l impartasesc. Era timpul sa va vorbesc despre asta. Insa m-am lasat furata de dorul de casa, de tristete si de senzatia de separare de lumea asta, si m-am inchis in mine si in activitati rutiniere omenesti. Ma simt singura si foarte departe de frumoasa mea casa si de cate ori inchid ochii si ma vad in locul meu preferat de acolo, de cate ori vad apele aurii-azurii ale creatiei venind cu armonie la malurile pamantului acoperit cu flori violet si albastre, de cate ori vad cerul galben cu doi sori si simt adierea catifelata cu miros de parfum de trandafiri, de cate ori vad cum totul este invaluit in straluciri aurii si cum deasupra tuturor sta Templu de Cristal unde am invatat despre Pamant ca sa pot veni aici, ma apuca un dor care ma cutremura si incep sa plang cu jale, simtind o adanca diferenta intre pacea si armonia de acolo si durerea si vibratia joasa de aici. Ma simt rupta in bucati si revoltata si desi stiu ca am un rol aici, oricand as fi pregatita sa imi las trupul si sa plec acasa. Ma simt pe jumatate pentru ca imi lipseste jumatatea mea masculina si in ultima vreme injumatatirea asta devine dureroasa. Dar nu tine de mine, de cea care sunt acum, in forma omeneasca. EU ca Fiinta de Lumina am alt plan. E atat de greu…

Va voi vorbi despre crucificarea prin care va trebui sa treaca fiecare dintre aceia care se vor transmuta in a5-a dimensiune.

Spiritul Cristic s-a intrupat acum aproximativ 2 mii de ani in Iisus pentru a ne da exemplul sau. Pentru a ne arata intr-un exercitiu de demonstratie cum se poate inalta intr-o dimensiune superioara “la ceruri”, fiecare dintre aceia care se leapada de ego. Iisus “a luat pacatele lumii asupra sa” nu asa cum se intelege mot-a-mot, ci ridicand vibratia pamantului pentru o vreme prin ridicarea vibratiei sale. Acelasi lucru il facem noi toti acum, prin alegerea unei vieti spirituale, fie ca ne dam seama, fie ca nu. Iisus ne-a eliberat de cautarea unei modalitati de a ne salva prin a ne arata ce putem face, dar multi dintre noi au ales sa nu vada adevarul ci sa vada doar procesul fizic din spatele eforturilor sale. La asta a contribuit si Biblia care modificata de reprezentantii Bisericilor ne-a convins ca detaliile legate de viata lui Iisus sunt exact cele prezentate de ea. In fapt, povestea lui Iisus este diferita si este plina de metafore pe care trebuie sa le decodificam cu sufletul.

La fel ca si Iisus, ne intrupam din fuziunea masculinului cu femininul si ne nastem oameni, copii in familii. La fel ca si Iisus, avem copilarii normale si apoi ajungem sa ne amintim cate putin din cine suntem cu adevarat. Aici incepe calatoria noastra spirituala. Incepe lupta dintre omul care suntem si dumnezeul care suntem. Cand suntem in contact cu dumnezeul din noi, facem fapte marete, avem curaj, ajutam oamenii si suntem invatatori pentru noi si pentru altii. Cand suntem in contact cu omul din noi suntem tematori, slabi, agresivi si ne pierdem in rutina vietilor noastre. Iisus a fost si dumnezeu si om. De aceea a avut puterea sa vindece si de aceea a  plans si a cerut indurare in Gradina Ghetsemani. De aceea a avut o familie, frati, surori, o iubita, si de aceea a avut puterea sa se sacrifice aratandu-ne cata durere putem duce si inca mai mult, in calea noastra spre Inaltare, dovedindu-ne ca dupa viata in trup exista viata in Ceruri.

Din pacate, Biblia a ascuns manuscrisele despre viata lui Iisus intre 12 si 30 de ani cand Iisus a avut evolutia sa spirituala cea mai puternica, calatorind si invatand, cunoscandu-si maestrii si ghizii spirituali, si intarindu-si conexiunea cu Sinele sau desprins direct din Constiinta Cristica a Iubirii. Am avea multe de invatat si am intelege multe despre noi insine daca am cunoaste aceasta parte. Insa, oare nu ne-ar fi si mult mai usor?

Am primit mesajul despre Crucificare intr-o noapte. Incepusem sa adorm. Eram deja in alfa si ma pierdeam in taramurile somnului. Dar brusc am inceput sa am dureri crunte in palme si in talpi. Nu intelegeam de unde brusc durerile astea pentru ca nu era ceva normal si nu se mai intamplase niciodata. Si apoi am auzit: “Acesta este inceputul crucificarii tale. Vei invata sa te detasezi de lucrurile pamantesti care te fac sa suferi si care iti incetinesc evolutia, vei suferi ca sa intelegi unde gresesti, vei lasa in urma credinte limitatoare si blocaje, vei lasa in urma oameni care nu mai pot merge cu tine mai departe, iar cand totul se va termina, vei fi pregatita sa mergi fara bagaj karmic in a 5-a dimensiune.” Brusc, durerile din palme si talpi au incetat. Am inteles ca au fost semnul unei initieri. Nu pot spune ca nu m-am panicat. Dar odata cu panica a venit si intelegerea faptului ca este natural. Ca este nevoie de o uriasa purificare pentru a ne inalta. Asa cum amputezi un picior cangrenat, ca sa poti trai mai departe.

Apoi am primit si alte informatii.

Crucificarea este eliberarea noastra de bagajul karmic si de atasamentele pe care le avem. Imagineaza-ti ca esti ca un balon cu aer cald, gata sa isi ia zborul, insa ai niste pietre care te tin tintuit pamantului. Trebuie sa tai sforile care te leaga de pietre ca sa te inalti.

Crucificarea se intampla dupa modelul suferintelor lui Iisus, insa nu fizic exact asa. Nu implica o cruce si pietre si spini si piroane. Crucea, ca simbol spiritual, este simbolul evolutiei spiritelor, deoarece liniile ei intersectate reprezinta pe verticala cerurile (dimensiunile) si pe orizontala planurile paralele de existenta. In suma lor, multidimensionalitatea fiintelor noastre. Putem spune ca ne crucificam/purificam in numele evolutiei noastre spirituale. Iar faptul ca ne ducem crucea, nu inseamna decat ca fiecare isi duce in campuri propria evolutie de pana atunci = karma.

In functie de blocaje, de atasamente si de cantitatea de energie negativa adunata de fiecare, crucificarea este mai usoara sau mai grea pentru fiecare dintre aceia care sunt pregatiti sa se inalte in Iubire.

Cum incepe? Primul de care trebuie sa ne detasam si pe care e necesar sa il ridicam la noi niveluri de intelegere si manifestare este materialul. Asa cum Iuda l-a vandut pe Iisus pe arginti, asa lumea materiala in care traim ne va face sa suferim prin lipsuri si punere la colt. Este probabil sa avem probleme la locul de munca, sa fim nedreptatiti sever, sa ne pierdem locurile de munca, sa fim incapabili sa ne platim creditele, sa nu avem bani pentru facturi si pentru hrana, sa traim de pe o zi pe alta. In acest fel vom fi impinsi sa ne intrebam ce sunt banii si care este relatia noastra cu lumea materiala, fiind impinsi mai aproape de spiritualitate. Ne vom raspunde la aceste intrebari realizand ca banii au o latura spirituala si ca trebuie sa ne revizuim atitudinea fata de ei. Ne vom elibera de mania si de mireasma banilor si vom intelege ca ei sunt un mijloc ci nu un scop, si ca abundenta vine in urma evolutiei spirituale. Pentru ca atunci cand tu te reconectezi cu Universul si ii trimiti energie pozitiva, el iti trimite inapoi abundenta. Sub orice forma. Vom fi tradati de material. Vom suferi pierderi pentru a intelege ca posesiunile materiale nu e tot ce avem si ca nu ne reprezinta ceea ce avem ci ceea ce suntem. Ne vom detasa si ne vom inalta intr-o alta viziune.

Vom fi judecati. De toti. De parinti, de familii, de parteneri de viata, de prieteni, de colegi, de societate, de autoritati statale, de copiii nostri. Cu totii vor simti ca suntem diferiti (si suntem, cu o vibratie mai inalta), si se vor speria, se vor indeparta, ne vor numi nebuni si impostori. Se vor mira cum de putem sa ne consideram dumnezei pe pamant si cum de avem tupeul sa credem in reincarnare si in vindecari cu energie. Nu vor intelege cum de putem comunica cu fiinte din alte dimensiuni si cum de avem vise premonitorii si clarviziuni. Vom deveni ciudatul din familie si vom fi exclusi si evitati. Oamenii fug de ceea ce le provoaca teama, de ceea ce nu inteleg. E normal. E instinctul de supravietuire in forma fizica, condus de ratiune si de ego. Cu totii il avem, caci face parte din plan. Vom suferi mult, invatand sa ne detasam de oameni si sa ii iubim neconditionat. Iisus a fost batut cu pietre si tot a iubit oamenii pana in ultima clipa si apoi.

Apoi vom parasi si vom fi abandonati. Vom raci relatii si vom rupe relatii vechi, amicale sau familiale. Vom vorbi mai rar cu toti si va parea cumva greu sa mai comunicam oricum cu ei, de parca am vorbi limbi diferite. Vor fi divorturi, separari, conflicte majore. Unii dintre noi vor ramane aproape singuri sau chiar complet singuri. E greu de inteles, e greu de trait, dar este necesar. Este necesar sa ne eliberam de cei care nu pot evolua si nu vor sa evolueze odata cu noi. A sta in campurile celor cu vibratii joase care emit energii negative asupra ta continuu si iti consuma vitalitatea, este extraordinar de nociv si ingreuneaza foarte mult evolutia spirituala. Asa cum Iisus a fost parasit de apostoli si a fost urmat de cei care l-au inteles, asa ni se vor cerne noua cei dragi, ramanand alaturi doar cei care evolueaza si trec prin aceeasi experienta.

Vom avea stari de panica, contradictorii. Vom fi curajosi si cu sentimentul datoriei in toata aceasta incercare, insa vor fi momente cand vom cadea in genunchi plangand si vom cere, epuizati, sa se opreasca totul. Insa nu se va opri. Important este sa vedem imaginea de ansamblu si sa avem puterea sa ne ridicam singuri. Vom avea momente de constientizare deplina a divinului din noi si momente de frica cumplita si de regret venite din ego. Vom gasi linistea in rugaciune prin reconectarea cu divinitatea din noi si din Univers. Vor fi ispite care ne vor sopti dulce ca acest plan material are tot ce ne trebuie ca sa fim fericiti, incantandu-ne temporar cu averi si faima, facandu-ne sa ne gandim cum am fi daca am renunta la evolutia spirituala asa de grea? In aceste situatii, sa ne amintim ca lumea aceasta materiala este doar o iluzie si ca va disparea ca un abur. Nu vom ramane nici cu banii, nici cu locuintele, nici cu mobila si aparatura electronica, nici cu hainele, masinile sau reusitele profesionale. Este firesc sa le folosim pentru a ne desfasura viata in 3d, insa sentimentul care trebuie sa primeze fata de ele este cel de recunostiinta, nu cel de atasament.

Fiecare isi va duce crucea proprie. Adica, fiecare va elibera exact karma pe care o are de eliberat. Unii au o karma mai grea, altii au o karma mai usoara. Fiecare, in functie de cum a trait si cat a iubit si iertat. Pe sine si pe altii. Fiecare in functie de cat regret si frica a adunat in linia vietilor sale. Unii se vor elibera prin boli grave care vor izbucni brusc din cauza energiilor negative acumulate in campuri. Altii se vor elibera prin accidente. Oamenii vor suferi fizic deoarece nu si-au constientizat pana acum blocajele si trebuie sa le vindece urgent. Nu putem trece in a5-a dimensiune bolnavi – este nevoie de un corp sanatos, perfect, vindecat, capabil sa isi ridice vibratia pana la sublimarea in lumina si transmutarea in corp de energie translucida. Altii vor invata lectii importante in fata carora au inchis ochii pana atunci din frica sau din alte motive. Vor fi pierderi, dureri, delir, deznadejde, suferinta, depresie, singuratate, izolare, cautare si haos. Iar apoi vor urma regasiri, eliberare, pace, vindecare, bucurii, ordine si armonie.

Majoritatea suferintelor vor fi fizice. Inima noastra va avea multe de dus si de invaluit in lumina vindecatoare a Iubirii divine. Vor fi afectate conexiunile noastre cu oamenii si posesiunile noastre materiale (pironi in palme) pentru a invata sa ne transformam atasamentele in iubire neconditionata si ne va fi afectata legatura cu Pamantul in 3d, impreuna cu imaginea despre cine suntem si unde apartinem (pironi in picioare).

Unii oameni ne vor arata cu degetul, “vor arunca cu pietre in noi”, “ne vor scuipa”, “ne vor da palme”, insemnand ca ne vor trata cu ura, cu dispret, ne vor pune piedici, ne vor provoca la violenta, si chiar ne vor agresa fizic. Dar solutia este sa mergem mai departe, sa intelegem de ce AM MERITAT comportamentul lor si sa intoarcem si celalalt obraz, rugandu-ne pentru pacea sufletelor lor si iertandu-i cu iubire, pe deplin. Atitudinea corecta nu este sa raspundem conflictelor in acelasi mod, ci sa le tratam cu iubire neconditionata.

Ni se va parea ca durerile nu se mai termina, ca este cumplit si vom dori sa dam inapoi. Dar nu toti vor trece prin acelasi lucru. Depinde cat de mult lucrezi sa intelegi, sa ierti si sa iubesti. Depinde cum iti duci crucea si cat de mult iti doresti sa te eliberezi.

Si…vom muri. Nu fizic. Ci va muri ego-ul. Deposedat de atasamente materiale, sleit de puteri, invaluit in lumina, golit de intuneric, singur si flamand, neavand cu ce sa supravietuiasca, va muri. Si ne vom umple de lumina. Si vom fi fiinte de lumina in trup de om. Dar nu se poate trai mult timp asa. Din cauza ca spiritul divin nu poate trai limitat si captiv in forme fizice.

Asa ca va veni o perioada de odihna binemeritata.Va incepe metamorfoza. Asa cum omida se inveleste in cocon si se preschimba in fluture, asa vom dormi si ne vom odihni in timp ce ADN-ul si constiinta noastra se vor modifica.  Ne vom simti ca si cum am murit si am reinviat, diferiti, complet diferiti si luminosi, dupa tot ce am patimit.Ne vom fi eliberat in sfarsit! Vom fi usori si conectati cu divinitatea din noi. Vom fi iubire si pace. Vom avea puterea sa vindecam si sa transformam lumea in lumina.

Si atunci, ne vom Inalta. Inaltarea se va face cu trup cu tot. De aceea lui Iisus nu i-au gasit trupul  in mormant. Pentru ca trupul isi reduce densitatea fizica, se transforma, isi ridica vibratia, se intrepatrunde cu spiritul si devine transparent si luminos, radiind lumina aurie. Asa arata fiintele de lumina din dimensiunea a 5-a. De ce cu trup? Pentru ca in a 5-a dimensiune misiunile si modurile noastre de a trai ne cer sa avem o forma de manifestare. Vom interactiona de acolo cu alte fiinte din dimensiuni inferioare pentru a le ajuta si ghida, si mediul inconjurator nu va fi complet ne-material. Vor mai exista forme de relief si ape, cladiri si locuinte, dar vor avea o consistenta diferita, culori nemaivazute, aura proprie, constiinta si glas propriu, fiind in comunicare cu noi. Nu vom mai merge, ci vom levita. Nu vom mai folosi mijloace de transport, ci ne vom biloca sau teleporta prin intentie. Nu ne vom mai hrani si nu vom mai avea organe, pentru ca ne vom energiza corpurile prin chakre cu energie cosmica. Vom avea brate pentru a lucra impreuna si pentru a ne tine de maini, unindu-ne inimile in ceremoniale sacre. Vom avea picioare pentru a canaliza energiile in planeta in care traim si a o energiza. Vom avea capete pentru a recepta informatie si energie si a emite pentru a comunica. Nu vom mai avea organe sau sange. Nu vom mai cunoaste boala sau durere fizica. Cel mult, ne vom simti slabiti energetic dupa eforturi intense in misiuni, dar ne vom reenergiza prin intentie si vizualizare.

V-am explicat ce urmeaza dupa crucificare, ca sa intelegeti ca ea este doar o purificare intensa prin care ne eliberam si ne vindecam, pentru a ne putea Inalta si bucura de viata in dimensiunea a5-a. Nu este o suferinta fara rost, sau fara rasplata. Se intampla spre binele nostru suprem si e bine sa o traim intelept si constient, invatand lectiile si ajutandu-ne singuri sa ne fie mai usor, neopunand rezistenta si conectandu-ne cu Sinele nostru.

Fiecare isi duce crucea si fiecare este crucificat pentru a se elibera de karma si de ego si a se Inalta.

Poate incepe brusc, dandu-va toata viata peste cap, facandu-va confuzi si tristi. Poate incepe lent si se poate desfasura cu evenimente presarate pe perioade lungi de timp. Nu exista un termen anume sau un model fix pentru fiecare. Insa se petrece cu siguranta.

Eu am primit mesajul acum o luna. Inca nu s-au intamplat lucruri majore. E adevarat ca m-am departat de multi oameni si m-am apropiat de altii si ca familia mea de pe pamant imi este tot mai straina si mai rece. Dar nu simt multa suferinta. Imediat dupa ce am primit mesajul am facut sinuzita infectioasa si am avut dureri de cap. Am invatat din aceasta ca sinuzita infectioasa este cauzata de neiertare si agresivitate indreptate inspre o persoana apropiata. Mi-am dat seama ca erau indreptate inspre Sinele meu. Am meditat, m-am rugat, am vizualizat, am comunicat cu Sinele meu si mi-am mai schimbat relatia cu el. Am inceput sa ii multumesc in fiecare zi pentru ce imi daruieste si pentru ca ma sustine. Dar nu  ne-am impacat complet. Pentru ca exista o batalie zilnica intre egoul meu si Sinele meu. De aici si separarea dintre EU si Sinele meu. In mod normal, ar fi ca eu sa ma simt unita cu Sinele meu, nu separata.

Stiu ca si unii dintre voi au inceput sa se simta coplesiti de ceea ce se intampla in vietile voastre. Nu va temeti. Nu va impotriviti. Priviti detasat si cu intelepciune. Saditi iubire si iertare oriunde mergeti si lasati ego-ul deoparte, gandind cu inima. Indurati si multumiti pentru incercari, vizualizand pacea si frumusetea ce vor urma.

Iar daca mai aveti intrebari legate de crucificare, va rog sa nu ezitati sa le puneti. Va voi raspunde. Poate nu am scris totul aici. E greu sa abordez un subiect atat de complex intr-un articol.

Va iubesc! Va iubim! Fiti curajosi!

 

Tag Cloud