Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘vechi’

Noul si vechiul. Si puntea dintre ele: distrugerea

Traim clipe decisive acum si aici, care nu doar ca vor determina evolutia nostra si reusita misiunii noastre, dar vor duce intreaga umanitate mai departe, spre o noua dimensiune pe care atat ne-am dorit-o si creat-o. Mai mult ca niciodata, este timpul sa ne schimbam. Ce inseamna schimbare? Schimbare inseamna debarasarea de trecut in favoarea prezentului etern, a noului si a necunoscutului. Asa cum iti schimbi hainele si trebuie sa le dai jos pe cele folosite si uzate ca sa le iei pe tine pe cele curate si confortabile, asa si schimbarea din tine trebuie sa inlocuiasca vechiul cu noul.

Daca e ceva ce am invatat mai puternic si mai clar din calatoria mea spirituala de pana acum, acel lucru este ca noi ne cream realitatea, si nimeni altcineva. Orice am experimentat vreodata este creatia noastra si prin aceasta suntem dumnezei-creatori. Si aceasta realitate pe care o cream noi cuprinde trecutul cu toate partile lui bune sau rele, cuprinde prezentul cu starea noastra actuala, cuprinde viitorul cu tot ce ne aduce el. Realitatea pe care o cream este oglinda noastra si reflecta tot ceea ce noi suntem in interior: iubire, compasiune, speranta, visare, creativitate, umanitate, solidaritate, ganduri pozitive, iertare, pace interioara, incredere si credinta, dar in acelasi timp reflecta si neiertarea, energiile negative cumulate, blocajele, gandurile negative, conflictele exterioare, neincrederea, egoismul, violenta, emotiile reprimate, temerile, intunericul si frustrarile. Exista o conexiune atat de puternica intre interiorul nostru spiritual si realitatea vietii noastre incat daca in noi este un conflict de orice natura, el se va manifesta la exterior imediat sub o forma sau alta si inamicul va aparea in persoana cuiva. Realitatea pe care o experimentam este cea mai buna oglinda a noastra. Doar uita-te in jurul tau, cum decurge viata ta, ce relatii ai, si vei stii ce sa incurajezi sau sa repari in interiorul tau. Da, asta inseamna ca pentru orice se intampla in viata ta, tu esti responsabil. Inseamna ca daca ceilalti se poarta cu tine rau, tu o ceri – si de ce o ceri? nu pentru ca esti sadic, ci pentru ca ai nevoie de ajutor sa te trezesti, sa inveti ceva, sa mergi mai departe, sa te schimbi. Mai este un lucru pe care l-am invatat: oamenii se trezesc doar in urma unor socuri mai mici sau mai mari ( certuri, rupturi, pierderi, despartiri, boli, singuratate, nedreptati, violenta, razboi, moarte). Doar pusi in fata unor astfel de socuri se opresc si se intreaba: de ce trec prin asta? merit eu asta? cine sunt? care e rostul meu? care e drumul meu? Acestea sunt intrebarile care resusciteaza spiritul si reprezinta primii pasi in transformarea spirituala.

Am ajuns sa vorbesc despre socuri, ceea ce duce mai departe la subiectul articolului acesta: vechiul si noul.

In aceste zile cand schimbarea este necesara si prezenta in fiecare clipa din vietile noastre, vechiul duce un conflict neincetat cu noul. Vechiul, sustinul de mental si de atasamentele noastre, vrea cu orice pret sa ramana. Iar mintea noastra este perfect convinsa ca vechiul inseamna stabilitate, siguranta, fericire si echilibru. Dar este doar o iluzie a egoului care nu vrea sa isi piarda sursa de hrana principala: vechiul. Ego-ul este suma experientelor si cunoasterii tale anterioare, el este construit din vechi, din ceea ce stii deja, din modele invechite, din frici neeliberate, din regrete, din tot ce in trecut te-a ranit si nu ai uitat. Cum ar putea ego-ul sa te lase sa te eliberezi de vechi, de trecut? Ar insemna sa isi taie singur craca de sub picioare. Si atunci, undeva in tine, in mintea ta mai exact, urla disperata vocea lui, care iti spune ca tu esti vechiul, ca trecutul te defineste, ca trecutul este echilibrul si stabilitatea de care ai nevoie. In incercarea noului de a patrunde in tine si in viata ta, el se izbeste de ego. Ego-ul iti sopteste perfid la ureche ca noul nu e bun, ca noul e nesigur, ca noul te poate lasa fara nimic, ca noul nu e de incredere, ca ar trebui sa ramai asa cum esti, cu ce ai si ce stii – in fond, si la urma urmei, ce iti trebuie mai mult? Nu esti fericit asa? Dar tu stii raspunsul: nu, nu esti. Tu stii ca esti mai mult de atat, ca in tine se afla un miez la care inca nu ai ajuns si ca potentialul tau e inca nedescoperit, plus ca viata ta trebuie sa fie mai buna de atat.

Noul este necunoscut, da. Dar ce nu este necunoscut in Univers? Universul este in continua expansiune si Dumnezeu, ca si noi – manifestarile lui – este in continua expansine. Nici macar Dumnezeu nu stie totul. El ne-a creat ca sa se experimenteze pe el la diferite niveluri. Daca ar fi stiut cum este El la acele niveluri deja, nu ne-ar fi creat. Asa cum noi, ca spirite divine, ne-am creat existente paralele in diferite dimensiuni si lumi pentru a ne experimenta multidimensionalitatea si a ne cunoaste creatia materiala pe care noi insine am proiectat-o. Necunoscutul inseamna depasirea barierelor cunoscutului, inseamna sansa si potential, inseamna oportunitatea de a crea ceva ce nu a mai fost creat, inseamna noi aspecte ale existentei care ne vor aduce diversitate, evolutie si bucurie interioara. Noul este ceea ce inima primeste si foloseste pentru a creste si a vibra iubire in jurul ei. Noul este ceea ce ne permite sa fim mai buni si sa avem sansa sa ne autodepasim. Unde a fost vechiul nu se mai poate face nimic, decat curatenie.

Daca vine o inundatie si iti matura casa, va lasa in urma doar noroi si mizerie. Si atunci ce faci in mod natural? Vrei sa continui sa traiesti, vrei sa mergi mai departe. Nu vei ramane pentru tot restul vietii tale sa jelesti ravagiile facute de inundatie. Nu. Te vei apuca sa faci curat, sa scoti apa ce a mai ramas, sa cureti mizeria si noroiul si sa arunci lucrurile care nu mai sunt bune sau care au inceput sa mucegaiasca. Vei face curat bine-bine, si apoi vei pune o zugraveala noua pe pereti, vei aduce mobila noua, covoare noi, un pat nou…Asta e calea naturala a vietii. Vechiul si ravagiile facute de el se inlatura si se inlocuieste cu nou pentru a putea continua sa traiesti. Precum spune inteleapta sintagma: “Precum in Cer asa si pe Pamant”, tot ceea ce se intampla in dimensiunile superioare si oriunde in Univers, se manifesta guvernat de aceleasi principii, modele si legi universale si pe Pamant, in cele mai diverse forme. De exemplu, cand ni se strica ireparabil un lucru, il inlocuim. Ce rost are sa adunam si sa tot adunam lucruri vechi si inutile? Vrem lucruri care sa mearga bine si sa ne foloseasca fara batai de cap. Acelasi lucru este valabil si in Univers. Cand un lucru nu functioneaza bine, se inlocuieste cu unul nou, dar asta nu inseamna ca cel vechi dispare. Cel vechi se transforma, se recicleaza, se aduce la un alt nivel. Cum? Prin distrugere. Se intoarce la Sursa tuturor lucrurilor, in Matricea Vietii, unde dispare intr-un vid al nonexistentei asemanator unei gauri negre, si de acolo iese transmutat in energii pozitive care vor fi baza unor noi creatii divine. Si pe Pamant se recicleaza lucrurile si se fac lucruri noi din ele, nu e asa? 🙂 Cum spuneam, precum in Cer, asa si pe Pamant. Pentru a duce viata la un nou nivel de experienta, este necesar noul. Nu spun ca vechiul e inutil. El si-a facut treaba la vremea lui. A venit, ti-a dat lectiile,darurile,directia de mers, socurile de care aveai nevoie, ti-a transmis mesajul – dar apoi trebuia sa iasa din cadru si tu sa traiesti intr-un prezent continuu. Insa ego-ul nu a permis asa ceva.

In urma cu niste randuri spuneam ca vechiul se inlatura si se recicleaza prin DISTRUGERE.

Distrugerea este un lucru extraordinar de pozitiv. Noua, oamenilor ne este frica de distrugere. O vedem ca pe ceva rau, care nu aduce beneficii. O asociem cu moartea. Dar ce e moarte? Este usa pe care o deschidem spre renastere sau reintoarcere Acasa. Acelasi lucru este si distrugerea. Diferenta este daca distrugerea vine natural, ca o interventie divina sau este facuta de mana omului. In cele mai multe cazuri, omul distruge dintr-o sete nesanatoasa de a sabota creatia, de a isi aduce frustrarile si fricile in plan material. Omul distruge pentru ca ii da senzatia de putere absoluta. Insa nu este decat o senzatie nascuta din contactul cu creatia. Distrugerea umana egoista si psihotica nu este decat opusul creatiei. Lovind in creatie, dizolvand creatia, simti ca ai putere. Dar senzatia vine din faptul ca ai atins creatia, ca ai modelat-o (chiar daca ai modelat-o in praf, suferinta, durere si ruine). Creatia este misiunea ta, este cine esti. Tu de fapt ar trebui sa fiu creator divin, constructiv, ca si Dumnezeul tau. Ai inteles gresit ideea: nu distrugand faci ceva maret, ci creand. Nu stiu daca intelegi exact ce vreau sa spun. Sa zicem ca un copil face un castel din nisip. Tu vii si i-l darami. Daca esti un om rautacios si ranit, gestul tau iti va provoca bucurie si o senzatie de putere. Copilul construia castelul, tu ai daramat castelul. Amandoi ati avut acelasi punct de contact, acelasi material de lucru: nisipul – materia si energia, dar ati actionat diferit asupra lui. El il ridica spre cer, tu l-ai rapus spre pamant. Copilul se bucura ca ridica un castel din nisipi, tu te bucuri ca ai doborat un castel din nisip. Nisipul si-a facut datoria: a bucurat doi oameni, in moduri diferite – pentru unul s-a format in sus, pentru altul s-a avantat spre pamant. Distrugerea ta este opusul creatiei, si precum intunericul este opusul luminii, inseamna ca precum intunericul inseamna absenta luminii si nimic altceva, si distrugerea ta inseamna absenta creatiei si nimic altceva. Am putea spune ca distrugerea umana este o forma a creatiei, si ca omul este pacalit de ego-ul lui sa creada ca este altceva.

Insa, distrugerea naturala, divina, care este pura forta a Universului, este un dar.

De fapt, prin tot acest articol, incerc sa va spun ca fara distrugere nu o sa avem ascensiune. Orice mare pas din evolutia umanitatii, orice purificare a planetei, orice ridicare vibrationala, s-a facut in urma unei distrugeri. Noul si-a facut loc si a distrus vechiul, altfel nu am fi cunoscut evolutia si ne-am fi dus spre disparitie si involutie. Un exemplu major este cel al Atlantidei. Cand oamenii de pe Atlantida au luat-o pe o cale gresita si au inceput sa isi faca rau lor si planetei, a fost nevoie de o mare distrugere a sistemelor pe care isi construisera viata, de o distrugere a lumii materiale, de o schimbare a polilor magnetici care a dus la reasezarea placilor continentale si la inundatii catastrofale pe intreaga suprafetei planetare. Dupa aceasta distrugere necesara, planeta si cativa dintre oamenii de atunci au supravietuit, insa lumea a capatat o noua fata si o noua cale de urmat, cale care a ajuns pana aici in zilele noastre, pentru a da umanitatii o noua sansa de a trece la un nou nivel de constiinta.

Distrugerea sistemelor actuale politice si sociale, financiare, militare, de gestionare a resurselor, este absolut necesara. Distrugerea conceptelor si principiilor egoiste si marunte pe care ne-am construit existentele si pe care le-am preluat din stramosi, se cere urgent.
Distrugerea ustensilelor si metodelor de tortura, privare de libertate, constrangere, sclavie si indoctrinare, este absolut necesara. Distrugerea sistemelor de credinta si a religiilor impuse si urmate orbeste, este obligatorie. Distrugerea energiilor negative pe care le-am ingropat in noi acum multi ani si pe care le-am purtat inconstienti si dependenti, este vitala. Distrugerea viziunii limitate si egoiste despre viitorul umanitatii este un pas important. Toate acestea se vor desfinta, vor cadea precum castele de nisip,se vor evapora si vor fi atrase spre Sursa tuturor lucrurilor pentru a fi transmutate in energie creatoare. Nu vom trece in dimensiunea a 5-a fara aceasta distrugere. Este nevoie de distrugere pentru a face loc creatiei sa se manifeste la un nou nivel. Daca ai o casa veche si subreda, plina de paianjeni si de stihii ale trecutului, si vrei sa construiesti una noua si frumoasa, mai mare si mai incapatoare pentru cei dragi si pentru noul tau stil de viata, va trebui sa o darami pe cea veche din temelii si sa construiesti in locul ei. Despre aceasta distrugere va vorbesc. Distrugerea care curata locul pentru a precede creatia divina. Nu e nimic rau in ea, ci din contra – noi o asteptam de mii de ani. Noi am planuit-o, cerut-o in rugile noastre pline de speranta, si noi am creat-o. Stim adanc in spiritele noastre ca ea ne va pregati locul pentru a impamanta aici noua lume a iubirii.

Veti experimenta distrugere in toate aspectele vietilor voastre: veti pierde bunurile materiale (distrugere a sistemului financiar si material pamantesc), veti pierde relatii ( distrugere a sistemului social nesincer si eliberare de legaturi karmice), veti fi martorii declinului politic si institutional (deja se intampla peste tot), veti suferi operatii si boli vor iesi la suprafata ( distrugerea vechilor blocaje energetice care va tineau din evolutie – daca intelegeti mesajul adus de boala va veti vindeca fara indoiala) si multe altele pe care nu trebuie sa le vedeti ca incarcate de drama si dureroase,ci ca evenimente care va aduc eliberare si va curata calea spre ascensiunea spirituala catre dimensiunea a-5a. Aceasta distrugere se va petrece in timp ce vom trece prin dimensiunea a4-a. Unii dintre noi sunt deja in dimensiunea a 4-a de cativa ani, mai ales din 2010, iar altii inca nu au pasit in ea, dar cu siguranta vor pasi in decembrie 2012. Nu toti evoluam simultan si similar. Cum am mai spus acum o vreme in articolele mele, dimensiunea a4-a este una de tranzitie, de purificare, de alegere profunda a ceea ce vrem sa experimentam, fiindca in dimensiunea a4-a incepem sa traim ca realitate exact ceea ce suntem si oglindim in afara si ceea ce gandim si visam.

Chiar daca vom trai personal sau vom fi martorii acestei distrugeri generale, nu trebuie sa ne temem de ea sub nicio forma, si sa cadem in extrema fricilor si deznadejdii. Sa nu uitam, ca odata ce distrugerea se intampla, ne aflam in dimensiunea a 4-a in care orice gandim, simtim si visam se materializeaza foarte repede. Daca simtim si gandim frica, deznadejde, panica, durere si depresie, vom crea o realitate intunecata care ne va bantui. Daca in schimb simtim si gandim bucurie ca ceea ce e vechi si nefunctional se inlatura, speranta ca va fi bine, iubire si recunostiinta pentru tot si toate, relaxare si calm, credinta…atunci vom incepe sa cream o replica a dimensiunii 5d pe Pamant si incet, incet, aceasta replica va deveni realitate prin ascensiunea in urmatorul nivel vibrational. Totul depinde de noi.

Nu suntem victimele distrugerii pe care o vom trai, ci suntem fericitii ei beneficiari. Nu se intampla o catastrofa in fata careia suntem neajutorati, ci vechea forma de existenta a Pamantului si a umanitatii (3d) se inlatura si se curata (4d) pentru a face loc noului (5d).

In primele vise repetitive in care mi se spunea vag ca sunt de pe Venus, se vorbea despre o mare distrugere. In timp ce dormeam, ma trezeam brusc in holul unui fel de palat-templu, fugind intr-o directie si urmarind un grup de oameni. Ma uitam afara in gradina a ceea ce parea ori un palat ori un templu si vedeam cum zeci-sute de oameni intrau in fuga in cladire. Eu simteam totul real si viu, ca si cum chiar eram in pielea persoanei care alerga. In urma grupului alerga in fata mea, un barbat brunet, cu infatisare umanoida si roba rosie. De fiecare data il prindeam din urma, il trageam de maneca si el se intorcea spre mine. Il intrebam: Cine sunteti voi? El spunea de fiecare data: Suntem Venusieni. Eu intrebam: Si incotro fugim? Si el raspundea: Ne intrunim in cadrul Marelui Consiliu ca sa discutam despre Marea Distrugere. Apoi continua sa fuga inspre ceea ce banuiam ca era sala de intruniri si eu ramaneam in urma confuza: Ce Venusieni? Ce distrugere?

Aceste vise mi s-au repetat de mai multe ori identic, dar nu mi-au adus decat confuzie. Nu stiam de ce visez despre venusieni cand pe Venus nu e viata si ce distrugere (pe care o percepeam rea si catastrofala) putea sa se intample. Aveam orizonturile inca inchise, dar in scurt timp aveam sa aflu de ce visam despre venusieni si ce este marea distrgere. Acum cca. 13000 de ani Pamantesti, care valoreaza nu mai mult de cateva secunde ipotetic, pe Venus, in urma unui mare consiliu convocat de inteleptii nostri de pe Venus, dupa ce ne pregatisem intens pentru aceasta misiune pe care o asteptam, am decis ca este timpul sa venim pe Terra in incarnari umane ca sa asistam energetic planeta si sa o salvam ancorand-o in vibratiile inalte ale Cerurilor, deoarece Marea Distrugere a Atlantidei era pe cale sa se intample. Am hotarat ca impreuna cu alte fiinte de lumina de pe alte planete si din alte dimensiuni, cu totii fiind in total de 144.000, sa venim si sa ramanem pana cand Gaia si oamenii vor trece cu bine in a5-a dimensiune. Asta insemna cca. 13600 de ani. De atunci am venit si ne tot reincarnam viata dupa viata, misiune dupa misiune, ridicand vibratia planetei in moduri aparent nesemnificative sau fiind ghizi spirituali, dar traind aceleasi vieti tulburate de dualitate pentru a putea sa ii asistam pe oameni stiind totul despre ei, de la nivelul lor, fiind in pantofii lor si intelegandu-i perfect. Nu poti schimba ceva ce nu cunosti si nu poti ajuta un om pe deplin daca nu ai fost in situatia lui si nu ai trecut prin acelasi lucru. De aceea am coborat din dimensiunea noastra plina de armonie,abundenta si iubire, si am ramas 13600 de ani aici, viata dupa viata: pentru a asista omenirea pe drumul ei spre Acasa. Uneori, si noi ne-am uitat drumul spre Acasa si am ratacit indurerati si uituci, pana cand ne-am regasit conexiunea cu sinele nostru divin. Este atat de usor sa uiti si sa te pierzi in 3d…Este asa de usor sa privesti in jur si sa te identifici cu ceilalti, uitand cine esti de fapt. Chiar si o oaie de o vei baga printre caini, se va crede caine la un momentdat vazand numai caini in jurul ei. 🙂

Am mai trecut o data printr-o distrugere acum 13600 de ani si din ea omenirea, Gaia si Terra, au iesit cu multe pierderi materiale, dar cu bine si au evoluat din nou pana in ziua de azi. Atunci a fost o situatie diferita. Erau putine spirite trezite pe Pamant si omul se duce catre rau si tot mai rau. Astazi insa, sunt tot si tot mai multe spirite trezite si constiente pe Pamant, si sunt multi ghizi incarnati care impamanteaza lumina, iar mersul lumii, desi nu pare, este ascendent. Poate ca va uitati in jur si vedeti multe atrocitati si multa suferinta, dar ceea ce vedeti de fapt este iesirea la suprafata a energiilor negative de care se purifica omenirea. Exact ca un balon cu aer cald. Un balon cu aer cald, pentru a se ridica spre cer, trebuie sa elibereze greutatile care il tin la altitudine mica si sa aprinda flacara interioara. La fel si cu noi. 🙂

Suntem sustinuti si de la nivelul Pamantului si de sus. Planeta este mai puternica ca oricand. Suntem cu un picior in 4d si suntem multi care visam si dorim ascensiunea in 5d. Ne schimbam in interior si schimbam prin noi exteriorul. Suntem pe calea cea buna si nimic nu poate da inapoi sau opri asta, oricate eforturi disperate ar face fortele care se opun. Insa, atentie, daca nu manifestam energii frumoase si pozitive in interiorul nostru si in exterior, daca nu ne conectam cu sinele nostru si cu divinitatea, daca nu traim in iubire si nu daruim, riscam sa intarziem mult acest proces de ascensiune sau ca unii dintre noi sa nu ascensioneze. Vreau sa intelegeti ca desi drumul este clar si asigurat, nu insemna ca toti vor alege sa mearga pe el acum. Evolutia noastra, desi este in masa, este si individuala inainte de toate. Desi energiile care vin acum si curg peste noi ne pot ajuta, numai noi suntem responsabili de noi insine daca le primim si le folosim. Nimeni altcineva nu ne poate impinge de la spate.

Incerc sa va ofer o intelegere cat mai deplina acestui fenomen pe care il traim cu totii. Incerc sa va spun ca schimbarile, pierderile, eliberarea de vechi, distrugerile, interventia divina, aparitia noului, transmutarile, bucuriile si greutatile care urmeaza sa ni se aseze in cale, sunt necesare, naturale, ni le dorim cu toata constienta noastra si ne vor ajuta. Incerc sa va rog si sa va amintesc sa ramaneti in energii frumoase, in spiritul iubirii si compasiunii, sa aveti credinta si sa va conectati cu adevarul din voi inainte de toate, adevarul din inima voastra soptit de vocea sinelui vostru sacru. Sper din tot sufletul ca reusesc. E parte din misiunea mea, dar recunosc ca inca sunt stangace si nepriceputa.

Primiti noul si schimbarea cu toata inima, ramaneti in prezent si bucurati-va de aceasta experienta unica! 🙂

Va iubesc si sunt aici sa va asist. Nu afirm ca detin adevarul absolut, fiecare are adevarul sau personal si in plus sunt multe lucruri pe care nu mi le amintesc inca, dar incerc sa va spun ceea ce stiu si eu in acest moment. Iar ceea ce stiu are ca sursa experientele personale, memoria spiritului meu, mesajele ghizilor mei si intuitia mea.

Va imbratisez si va trimit iubire!

Cu drag,

Diana/Merna

 

 

 

 

Advertisements

Despre Nou, Fericire si cum sa nu te lupti cu Frica

Dragii mei,

Sunt unele zile in care unii dintre noi se intreaba: ” Dar ce e cu mine? Parca nu am evoluat deloc de fapt! Stiu atatea lucruri acum, cunosc o noua dimensiune a vietii, m-am deschis spiritual, inteleg si vad cum functioneaza totul, insa parca nu ma schimb pe mine in profunzime: tot am traume, tot am suparari, tot am frici, tot ma zbat, tot ma tem! Am impresia ca totul e in zadar. Poate nu fac eu ce trebuie, cum trebuie. As vrea sa fiu o persoana mai buna, o persoana pe masura intelepciunii luminii pe care am adunat-o in mine! As vrea sa ma rup de sabloane, de trecut si de frici. Dar cum? Ma simt derutat.”

In acele zile nu ne dam seama de fapt ca noi nu am dat drumul trecutului, vechiului si ca inca mai pastram in noi o teama de nou si de avantare in necunoscut (necunoscut mintii, ca sufletul nostru nu a uitat niciodata incotro mergem), care ne face sa nu aplicam ceea ce am invatat si ceea ce stim acum mai bine ca niciodata.

De aceea, astazi am ales sa va aduc bucurie si raspunsuri prin cateva pasaje dintr-o carte de Osho pe care o citesc acum – Curajul. Am selectat cateva paragrafe despre nou, nefericire, fericire si frica.

Cred ca avem nevoie sa ne aducem aminte urmatoarele de mai jos acum cand e timpul mai mult ca niciodata sa pasim inainte fara frica si cu curaj, pentru a fii cine suntem si pentru a trai o viata in fericire si in iubire. Citind, am asociat partea despre frica si intuneric, cu trecutul. La fel de usor cum ne luptam cu frica si intunericul, doi adversari care nici macar nu exista decat prin lipsa iubirii si respectiv a luminii, asa de usor ne luptam zi de zi si cu trecutul, care nici el nu exista – tot ce avem si tot ce exista este prezentul si noul care vine din el.

Cand noul iti bate la usa, deschide-i!

Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E in joc tot trecutul tau. Noul creaza discontinuitate, de aici teama. Ai trait intr-un fel, ai gandit intr-un fel, ti-ai facut o viata confortabila pe baza credintelor tale. Apoi ceva nou iti bate la usa si intregul sablon al trecutului urmeaza sa fie tulburat. Daca lasi noul sa intre n-ai sa mai fii niciodata acelasi, noul te va transforma. Este riscant. Niciodata nu poti sa stii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, familiar; ai trait cu el mult timp, esti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate sa iti fie prieten, poate sa iti fie dusman, cine stie? Singurul mod de a sti este sa-l lasi sa intre; de aici nelinistea, de aici teama.Si nici nu poti sa-l respingi intruna, pentru ca vechiul nu ti-a dat inca ceea ce cauti. Vechiul ti-a promis ca iti da, dar nu s-a tinut de promisiune. Vechiul e cunoscut dar nefericit. Noul s-ar putea sa fie stanjenitor, incomod, dar exista posibilitatea ca el sa iti aduca fericirea. Asa ca nu-l poti respinge, dar nici nu-l poti accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea neliniste ce apar in fiinta ta. E firesc sa fie asa, asa va fi mereu. Incearca sa intelegi aparitia noului. Toti oamenii din lume vor noutate pentru ca nimeni nu este multumit de ceea ce e vechi. Vechiul nu poate multumi pe nimeni pentru ca e cunoscut, si o data ce e cunoscut a ajuns sa se repete, fapt care il face plictisitor, monoton. Vrei sa scapi de el, vrei aventura, vrei ceva nou, si totusi cand noul iti bate la usa te dai inapoi, te faci mic, te ascunzi in vechi. Pentru a lasa noul sa intre e nevoie de curaj, si nu de curaj obisnuit, ci de curaj extraordinar. Iar lumea e plina de lasi, de aceea oamenii si-au oprit dezvoltarea. Cum sa te dezvolti daca esti las? La fiecare noua ocazie te codesti, dai inapoi, inchizii ochii. Cum sa te dezvolti? Cum sa fii? Doar pretinzi ca esti. Si pentru ca nu poti sa te dezvolti, nu poti sa cresti, trebuie sa gasesti cresteri inlocuitoare. Tu nu poti sa cresti, dar contul tau din banca poate sa creasca, asta e un inlocuitor. EL nu are nevoie de curaj, e perfect adaptat la lasitatea ta. Contul din banca creste intruna si incepi sa crezi ca cresti si tu. Devii mai respectabil. Numele tau si faima ta continua sa creasca si crezi ca tu esti in crestere? Nu faci decat sa te amagesti singur. Tu nu esti nici nume, nici faima. Contul din banca nu e fiinta ta. Dar daca’ te gandesti la fiinta incepi sa tremuri, deoarece daca vrei sa cresti, sa te dezvolti trebuie sa te lepezi de toata lasitatea.

Cum sa devenim noi? Nu putem deveni noi cu de la noi putere, singuri. Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu, sa spunem. Noutatea vine de la existenta. Mintea e mereu veche. Mintea nu e niciodata noua, ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, e un dar de la Dumnezeu.

Necunoscutul si incogniscibilul, transcedentalul, au patruns in tine. Au patruns pentru ca nu esti sigilat si pus deoparte, nu esti o insula. Poate ca tu ai uitat transcedentalul, dar transcedentalul nu te-a uitat pe tine. Copilul poate si-a uitat mama, dar mama nu si-a uitat copilul. Tu, partea, s-ar putea sa gandesti “sunt separat”, dar intregul stie ca nu esti separat. Intregul a patruns in tine. Pastreaza contactul cu tine. De asta noul continua sa vina, desi nu-l primesti cu bratele deschise. El vine in fiecare dimineata, vine in fiecare seara. El vine intr-o mie si unul de feluri. Daca ai ochi sa vezi, il vei vedea venind continuu la tine.

Existenta continua sa se reverse asupra ta, dar tu esti inchis in trecutul tau. Parca ai fi intr-un fel de mormant. Ai devenit insensibil. Din cauza lasitatii ti-ai pierdut sensibilitatea. Sa fii sensibil inseamna sa simti noul – si atunci vor aparea fiorul noului, pasiunea pentru nou si aventura, si vei incepe sa patrunzi in necunoscut, nestiind incotro mergi. Mintea considera asta o nebunie. Mintea se gandeste ca nu e rational sa parasesti vechiul. Dar Dumnezeu e intotdeauna noul.De asta, legat de Dumnezeu nu putem folosi timpul trecut sau viitorul. Nu putem spune “Dumnezeu a fost” sau “Dumnezeu va fi”. Putem folosi numai prezentul: “Dumnezeu este.” El e intotdeauna proaspat, virgin. Si a patruns in tine.

Tine minte ca orice nou care vine in viata ta e un mesaj de la Dumnezeu. Daca il accepti esti religios. Daca il respingi, esti pagan. Omul trebuie doar sa se mai relaxeze putin pentru a accepta noul; trebuie sa se mai deschida putin pentru a lasa noul sa intre. Fa-i loc lui Dumnezeu sa intre in tine.

Acesta este tot rostqul rugaciunii sau al meditatiei – deschide-te, spune da, spune “Intra”, spune “Te asteptam de mult si sunt recunoscator ca ai venit”. Primeste intotdeauna noul cu mare bucurie. Chiar daca uneori este incomod, merita; chiar daca uneori noul te duce in sant, merita, pentru ca numai prin greseli inveti si numai prin greutati te dezvolti. Noul va aduce greutati. De asta alegi vechiul – vechiul nu aduce greutati, el e o consolare, e un adapost.

Si numai noul, acceptat profund si total, te poate transforma. Nu poti aduce noul in viata ta; noul vine singur. Tu poti fie sa il accepti, fie sa il respingi. Daca il respingi, vei ramane o piatra, inchis si mort. Daca il primesti, vei deveni o floare, vei incepe sa te deschizi….iar acea deschidere e o sarbatoare.

Numai intrarea noului te poate transforma, nu exista alte cale de transformare. Si tine minte, asta nu are nicio legatura cu tine si cu eforturile tale. Dar sa nu faci nimic inseamna sa incetezi sa actionezi; inseamna sa actionezi fara vointa sau directie sau impuls din trecut. Cautarea noului nu poate sa fie o cautare obisnuita, caci cum sa cauti noul cand nu-l cunosti, nu l-ai intalnit niciodata? Cautarea noului trebuie sa fie o explorare deschisa. Nu cunosti. Trebuie sa incepi intr-o stare de necunoastere si trebuie sa inaintezi cu inocenta unui copil, emotionat de posibilitati-iar posibilitatile sunt infinite.Nu poti sa faci nimic pentru a crea noul, pentru ca orice ai face va fi din vechi, va fi din trecut. Dar asta nu inseamna sa nu mai actionezi deloc. Actioneaza fara vointa sau directie, sau fara impuls din trecut, adica actioneaza spontan, lasa momentul sa decida. Nu impune decizia ta, pentru ca decizia ta va fi din trecut si va distruge noul. Actioneaza exact ca un copil. Abandoneaza-te in intregime momentului, si vei gasi in fiecare zi noi deschideri, o noua lumina, o noua intelegere. Iar acele noi intelegeri ne vor schimba continuu. Intr-o zi vei vedea dintr-o data ca in fiecare moment esti nou. Vechiul nu ma zaboveste, vechiul nu te mai inconjoara ca un nor. Esti ca un bob de roua, proaspat si tanar. Asta este adevaratul inteles al invierii. Daca intelegi asta, vei fi liber de memorie – memoria psihologica, adica. Memoria e un lucru mort. Memoria nu e adevar si nu va fi niciodata, pentru ca adevarul e mereu viu, adevarul e viata; memoria este persistenta a ceea ce nu mai e. Este traiul intr-o lume fantomatica, dar ea ne contine, este inchisoarea noastra. De fapt, este noi. Memoria creaza nodul, complexul numit “EU”, eul. Si aceasta entitate falsa numita “Eu” se teme continuu de moarte. De asta ti-e frica de nou.

De fapt, acestui “Eu” ii e frica, nu tie. Fiinta nu cunoaste frica, dar eul se teme, pentru ca eului ii este foarte frica de moarte. El e artificial, e arbitrar, in orice clipa se poate narui. Iar cand intra noul, apare teama. Eul se teme ca s-ar putea narui. A ajuns cumva sa se mentina intreg, dintr-o bucata, iar acum vine ceva nou, care il va zdruncina, facandu-l bucatele. De asta nu accepti noul cu bucurie. Eul nu poate sa accepte cu bucurie propria-i moarte – cum sa-ti accepte moartea cu bucurie?

Daca nu intelegi ca tu nu esti eul, n-ai sa poti sa primesti noul. O data ce ai inteles ca eul este amintirea trecutului si nimic altceva, ca tu nu esti memoria ta, ca memoria este exact ca un biocomputer, ca este o masina, un mecanism util, dar ca tu esti dincolo de ea, ai facut un pas urias. Tu esti constiinta, nu memorie. Memoria e continuta in constiinta, tu esti constiinta insasi. (…) Memoria este arhiva ta. Tu esti cel care cauta in arhiva, nu esti arhiva. (…) Dar memoria este intreaga energie vitala a eului. Fireste, memoria e veche, si se teme de nou. S-ar putea ca noul sa fie deranjant, s-ar putea ca noul sa nu fie digerabil. S-ar putea ca noul sa aduca necazuri. Va trebui sa te tot adaptezi si readaptezi. Lucrul asta pare dificil, anevoios.

Ca sa fii nou trebuie sa nu te mai indentifici cu eul. O data ce nu te mai identifici cu eul nu iti mai pasa daca moare sau traieste. De fapt, stii deja ca este mort. E doar un mecanism. Foloseste-l, dar nu te lasa folosit de el, eul se teme continuu de moarte pentru ca este arbitrar. El nu apare din fiinta, nu are cum sa apara din fiinta, pentru ca fiinta e viata, iar viata nu se teme de moarte. Viata nu stie nimic despre moarte. Sa mori ca eu inseamna sa nasti ca fiinta.

Noul este un mesager de la Dumnezeu, noul este un mesager de la Dumnezeu. Este o evanghelie! Asculta de nou, mergi cu noul, stiu ca ti-e frica. Mergi cu noul in ciuda fricii, si viata iti va fi tot mai bogata si intr-o zi vei putea sa iti eliberezi splendoarea intemnitata.

Fericirea si nefericirea

Pierdem mult din viata din cauza ca ne lipseste curajul. De fapt, ca sa realizezi ceva nu e nevoie de efort ci doar de curaj, si lucrurile incep sa vina ele spre tine in loc sa te duci tu spre ele…cel putin asa e in lumea interioara.

Iar pentru mine, a fi fericit este cel mai mare curaj. A fi nefericit este o mare lasitate. Ca sa fii nefericit nu e nevoie de nimic. Orice las poate sa fie nefericit, orice prost poate sa fie nefericit. Oricine e in stare sa fie nefericit, dar pentru a fi fericit e nevoie de mult curaj – e o sarcina anevoioasa.

In mod normal nu gandim asa. Ni se pare firesc ca toata lumea sa vrea sa fie fericita. Este o parere total gresita. Foarte rar un om vrea sa fie fericit in ciuda a ceea ce spune. Foarte rar un om e gata sa fie fericit – oamenii au investit foarte mult in nefericirea lor. Adora sa fie nefericiti…de fapt, sunt fericiti ca sunt nefericiti.

Trebuie intelese multe lucruri, altfel e greu sa iesi din rutina nefericirii. Primul lucru este ca nimeni nu te tine acolo; tu esti cel care a decis sa ramana in acea inchisoare a nefericirii. Nimeni nu te tine acolo. Cel care e gata sa iasa, poate sa iasa in clipa asta. Nimeni altcineva nu e raspunzator de nefericirea ta, numai ca tu nu accepti niciodata acest adevar si ramai pe mai departe nefericit spunand: “Altcineva ma face nefericit”.

Daca altcineva te face nefericit, fireste, ce poti sa faci? Daca te faci singur nefericit, se poate face ceva…se poate face ceva imediat. Atunci depinde de tine sa fii sau nu nefericit. Dar acum tie iti place sa fii nefericit, arunci responsabilitatea in seama altcuiva – a sotiei, a familiei, a copilariei, a mamei, a societatii, a istoriei, a soartei si a mai stiu eu ce. Numele difera, dar trucul e acelasi.

Omul devine cu adevarat om atunci cand isi asuma intreaga raspundere pentru ceea ce este. Asta este primul cura, cel mai mare curaj. Este foarte greu sa accepti asta, pentru ca mintea spune intruna:”Daca tu esti raspunzator, de ce ai creat acest lucru?”. Pentru a evita intrebarea, spunem ca altcineva este raspunzator:”Ce pot sa fac? Sunt neajutorat…sunt o victima! Sunt aruncat de colo-colo de forte mai mari decat mine si nu pot sa fac nimic. Cel mult, pot sa plang ca sunt nefericit, iar plansul ma face si mai nefericit”. Si totul creste, daca exerserzi, creste, si te afunzi din ce in ce mai adanc.

Nimeni, nicio alta forta, nu iti face nimic. Tu si numai tu esti raspunzator de ce ti se intampla. Asta e toata filosofia karmei. Karma inseamna fapta. Tu ai facut, tu poti sa dregi. Si nu e nevoie sa astepti, sa intarzii. Nu e nevoie de timp – sari pur si simplu din nefericire!

Insa noi ne-am obisnuit asa. Ne-am simti foarte singuri daca n-am mai fi nefericiti, ne-am pierde cel mai bun tovaras. Nefericirea a devenit umbra noastra, ne insoteste pretutindeni. Ne-am casatorit cu ea. Si e o casnicie foarte lunga. Suntem casatoriti de multe vieti cu nefericirea.

Acum e timpul sa divortam. Asta numesc eu cel mai mare curaj – sa divortezi de nefericire, sa pierzi cel mai vechi obicei al mintii omenesti, cel mai vechi tovaras.

Frica versus Iubire

Daca iubesti profund, frica nu exista. Frica e ceva negativ, o absenta. Lucrul asta trebuie inteles foarte bine, altfel nu ai sa poti intelege niciodata natura fricii. Ea este ca intunericul. Intunericul nu exista, el doar pare sa existe. De fapt, intunericul este doar absenta luminii. Lumina exista; inlatura lumina si apare intunericul. Intunericul nu exista, nu poti sa inlaturi intunericul. Orice ai face, nu poti sa inlaturi intunericul. Nu il poti aduce, nu il poti arunca. Daca vrei sa faci ceva cu intunericul, trebuie sa faci ceva cu lumina, caci poti manevra numai ceva care exista. Stinge lumina si apare intunericul; aprinde lumina si intunericul dispare – dar lucrul pe care il manevrezi e lumina. Cu intunericul nu poti face nimic.

Frica e intuneric. Ea e absenta iubirii. Nu poti face nimic in privinta ei,si cu cat faci mai mult, cu atat mai mult iti e frica, pentru ca iti dai seama ca e cu neputinta sa o starpesti. Problema devine tot mai complicata. Daca te lupti cu intunericul pierzi. Poti sa iei o sabie si sa incerci sa omori intunericul, dar vei sfarsi doar prin a fi epuizat. Si in cele din urma mintea va gandi: ” Intunericul este foarte puternic, de asta nu am putut sa il infrang”.

Aici logica greseste. Daca te lupti cu intunericul si nu poti sa il infrangi, nu poti sa il distrugi,este absolut logic sa ajungi la concluzia ca “Intunericul este foarte, foarte puternic. Sunt neputincios inaintea lui”. Dar realitatea este exact pe dos. Nu tu esti neputincios, intunericul este neputincios. De fapt, intunericul nu exista, de asta nu ai putut sa il infrangi. Cum sa infrangi ceva care nu exista?

Nu te lupta cu frica; altfel iti va fi tot mai mult frica, si in fiinta ta va patrunde o frica noua: frica de frica, iar ea este foarte periculoasa. In primul rand, frica este o absenta, iar in al doilea rand, frica de frica este frica de absenta absentei. Si atunci innebunesti!

Frica nu e decat absenta iubirii. Fa ceva cu iubirea, uita frica. Daca iubesti din toata inima, frica dispare. Daca iubesti profund, frica nu exista.

Cand iubesti pe cineva, nu ti-e frica de nimic.Iubirea e cheia secreta. Daca simti ca in fiinta ta exista frica, iubeste mai mult. Fii curajos in iubire, ai curaj. Fii aventuros in iubire; iubeste mai mult si iubeste neconditionat, pentru ca, cu cat iubesti mai mult, cu atat mai putin iti este frica.

Iar cand spun iubire, ma refer la toate cele patru nivele de iubire, de la sex la samadhi.

Iubeste profund.

Din cartea “Curajul-Placerea de a trai periculos ” – Osho, publicata la Pro Editura si Tipografie. Va recomand din toata inima aceasta carte plina de intelepciune, dar si celelalte carti din aceasta colectie intitulata Incursiune intr-un nou mod de viata: Inteligenta, Intuitia, Bucuria, Creativitatea, Libertatea.

Fiti curajosi! Va iubesc!

Diana

Tag Cloud