Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘vindecari Iisus’

Cum vindeca Iisus

Cineva a gasit zilele trecute blogul acesta cautand dupa sintagma “cum vindeca Iisus”. Si m-a pus pe ganduri insasi sintagma. In randurile ce vor urma, voi prezenta o opinie personala, bazata pe citirea Bibliei si a altor carti, urmarirea unor documentare, si intuitia personala, prin care am cernut informatiile si le-am acordat la inteligenta mea interioara, originara.

Cu totii am auzit de vindecarile facute de Iisus, cand prin Cuvant sau prin atingere, el readucea sanatatea si integritatea fizica oamenilor pe care ii intalnea. Dincolo de minunatul dar al iertarii pacatelor noastre, Iisus ne-a lasat drept mostenire si multe secrete ale unei vieti echilibrate si sanatoase, aratandu-ne prin puterea exemplului sau ca orice este posibil prin credinta si asigurandu-ne ca oricare dintre noi, poate face lucruri si mai marete decat a realizat El. Insa noi nu l-am crezut. Cel putin nu cu adevarat. Am luat si asimilat relatarile din Biblie ca pe niste povesti frumoase de incantat copiii. Nu am inteles ca ele de fapt erau exemple de ce putem face, NOI, cu totii, ca fii ai lui Dumnezeu. La modul amuzant, mi-l imaginez pe Dumnezeu cum a zis:” Du-te tu, mai Christ, si arata-le cum se face, ca astia mici se autodistrug. Hai ca ce au facut pana acum nu se pune, ca erau ignoranti si nu le-a aratat nimeni, desi eu le-am lasat constiinta! Macar tu sa ii inveti!” Si asa s-a intrupat constiinta christica in omul numit Iisus, care a devenit Mantuitorul. El a fost cel mai mare Invatator pe care l-a avut omenirea si omenirea a tras chiulul de la lectii sau a copiat la examenele vietii.

Sa revin la vindecarile infaptuite de Iisus.

O sa incep cu unica teorie pe care o neg. “Iisus infaptuia minuni pe care noi nu le intelegem si nimeni altul nu le poate face.” Multi oameni, si chiar Biserica sustin aceasta teorie care nu face decat sa ne pastreze pe ochi ochelarii de cal. In primul rand, ceea ce facea Iisus, nu erau minuni. Omul numeste  “minune” orice este dincolo de puterea lui de a intelege. Oare ar fi meritat sa vina Iisus pe Pamant si sa ne arate niste lucruri dincolo de priceperea si intelegerea noastra, si sa ne mai si spuna ca putem face lucruri mai mari ca acelea? Oare unii cred ca venirea lui Iisus a fost o gluma? Iisus a venit sa ne invete ceva, si ne-a demonstrat ce vroia sa ne invete prin exemple. Ca sa invatam de la El si sa avem si dovada ca functioneaza. Insa noi am uitat si am mers mai departe, secol dupa secol, ignorandu-ne capacitatile date de Dumnezeu. I-am lasat pe altii sa ne spuna ca nu putem si noi chiar am crezut ca nu putem. Si asa am ajuns bolnavi si fara speranta.

Apoi, eu am mai multe teorii, pe unele din ele preluandu-le de la oamenii cu care am intrat in contact:

1. Iisus vindeca cu Cuvantul, forta Cuvantului fiind insasi forta divina.

2. Iisus vindeca cu ajutorul Intentiei, care este energie creatoare.

3. Iisus vindeca cu palmele, folosind energia vietii, divina ( ceea ce acum se numeste reiki).

4. Iisus vindeca prin vizualizare omului sanatos, vizualizarile lui materializandu-se imediat.

5. Iisus vindeca prin accelerarea regenerarii celulare.

6. Iisus vindeca prin activarea celulelor stem.

7. Iisus vindeca prin propria sa prezenta, datorita curateniei si vibratiei sale foarte inalte.

8. Iisus vindeca prin iubirea pe care o emitea asupra oamenilor.

9. Iisus vindeca prin puterea credintei celor bolnavi.

10. Iisus, in procesul de vindecare folosea toate cele de mai sus.

1. Se spune ca la inceput a fost Cuvantul. Si cu forta creatoare a cuvantului, Dumnezeu a creat toate cele ce exista. Pentru ca Dumnezeu este Creatorul Suprem si este Iubire, Cuvantul Lui creaza pe loc, cele mai marete lucruri, de la Universuri, pana la fiinte si realitati. Dumnezeu creaza Viata. Si Viata inseamna prin definitie Perfectiune si Sanatate. Iisus a fost intruchiparea unei persoane divine pe Pamant, si a avut aceeasi putere a Cuvantului creator la indemana. Cand Iisus i-a spus lui Lazar: Lazare, vino afara! ( fie ca era vorba de o moarte spirituala simbolica, metaforica, sau chiar de moartea trupului – eu tind spre prima), Cuvantul Lui l-a facut pe Lazar sa iasa afara. Pentru ca Iisus a zis, cuvantul Sau a creat si a materializat instant, dand viata. Si Lazar a revenit la Viata. Ganditi-va, daca Cuvantul creeaza, si daca noi suntem cu totii dumnezei creatori ai realitatii, ce efect au cuvintele pe care le rostim noi? Ce efect au asupra celorlalti – transformandu-i in ceea ce credem despre ei si luandu-le sansa de a se manifesta liber si neconstransi de proiectiile noastre asupra lor. Si ce efect au cuvintele noastre, din gand, pe care ni le atribuim noua insine – cum ar fi: sunt prost, nu pot, nu sunt in stare, ma urasc, viata mea este trista, sunt plictisit, sunt rau, sunt o victima etc. FIECARE CUVANT PE CARE IL GANDIM, IL ROSTIM, IL SCRIEM, IL ZAMISLIM DIN MINTEA NOASTRA, CREEAZA CEVA. TU ALEGI CE! Iisus constientiza perfect puterea cuvantului si cu ea vindeca oamenii, ca si cum nu ar fi fost niciodata bolnavi…sau morti.

2. Iisus vindeca cu ajutorul Intentiei. Inainte de a formula cuvantul, inainte de a gandi cuvantul, inainte de a rosti cuvantul, exista intentia. Intentia poate exista si fara sa ia nastere cuvantul. Intentia este punctul zero a orice exista in viata noastra si a orice suntem. Iisus a venit pe Pamant cu intentia sa vindece. Practic, la cat de mare era puterea Lui, ar fi trebuit sa vindece, si probabil a si vindecat, dinainte sa se intrupeze si dinainte sa creasca si sa devina Mantuitor. Intentia Sa a vindecat din momentul in care ea a aparut. In momentul in care Iisus privea la cei bolnavi, cu puterea intentiei Sale de a-i vindeca, el le reda sanatatea. Pentru ca Iisus era Unul cu Intentia Sa, functiona imediat si fara gres. Multi dintre noi actioneaza opus Intentiei lor sau multora le scapa de sub control minte si dau nastere unor intentii malefice, bolnave, care creeaza realitati negative.

3. Iisus vindeca prin Reiki. Adica emitand si transmitand prin palmele sale energia universului, lumina. Aceasta teorie am fondat-o pe baza a doua idei. Prima idee este imaginea lui Iisus punand palmele asupra celui bolnav. Exact ca si cum ar trimite energie. A doua idee este povestea care ne descrie cum Iisus i-a daruit lui Mikao Usui revelatia energiei Reiki. Ah, si ar mai fi o idee: eu, personal, de cand practic reiki, ma gandesc automat si mult mai des la Iisus. Ca si cum ar fi prezent cu mine mereu. Senzatie pe care inainte nu o aveam, desi stiam ca Iisus ne insoteste mereu.

4. Iisus vindeca prin vizualizare. Vizualizarea este “sora” cu intentia. Eu cred ca Intentia se poate manifesta in urmatorul pas al creatiei prin: gand, vizualizare, actiune. Uneori se poate manifesta doar prin una din cele trei, alteori se poate manifesta prin toate. Vizualizarea inseamna sa creezi o imagine a ceea ce vrei sa realizezi, sau a ceea ce vrei sa se intample. Urmatorul pas dupa vizualizare este sa crezi ca ceea ce ai vizualizat se poate materializa. Deci vizualizarea fara credinta nu functioneaza. Daca Iisus ar fi vizualizat orbul  cu ochi perfect sanatosi, orbul ar fi devenit vazator. Pentru ca, repet,  forta lui Iisus era atat de mare, si Iisus era Credinta insasi, incat orice vizualizare se materializa instant. Aceasta este o alta metoda de a obtine sanatatea si orice altceva ce ne dorim. Noi oamenii vizualizam mult. Noi numim asta “visare”. Cu totii visam zi de zi la lucrurile pe care ni le dorim. Adesea visele ni se indeplinesc daca continuam sa vizualizam mult si daca insistam, dar dupa un timp indelungat. Pentru ca nu credem cu adevarat in ceea ce vizualizam, dar in cele din urma ni le atragem doar prin forta atractiei gandului. Daca am si crede in ceea ce visam, am obtine materializarea viselor in timp mult mai scurt. Iisus o facea imediat, pt ca El STIA ca ce vizualizezi se manifesta.

5. Iisus vindeca prin accelerarea regenerarii celulare. Aceasta este o teorie pe care am auzit-o candva. S-a dovedit stiintific ca o odata la 5-6 ani, TOATE celulele corpului nostru se regenereaza. Adica, daca am avea grija sa ne purificam si sa nu creem noi celule cu incarcatura negativa, am fi ca niste nou-nascuti odata la 5 ani! Cel care sustinea aceasta teorie spunea ca Iisus stia cum sa accelereze regenerarea celulelor astfel incat organul vatamat sa se refaca instantaneu. Interesanta teorie. Si posibila. De ce, nu?

6. Iisus vindeca prin activarea celulelor stem. S-a descoperit recent ca la baza formelor de viata stau celulele stem. Celulele stem sunt celule neutre matriceale, care pot adopta orice forma, orice functie, orice marime. Aceste celule stau la baza formarii tuturor celulelor din lumea vie, si astfel, ele sunt un punct pe care noi, toate fiintele vii, il avem in comun. Si sa ne mai zica cineva ca suntem diferiti! Aceste celule embrionare se preleveaza din placenta in ultimii ani, si se folosesc pentru insanatosirea organelor bolnave si pentru reconstructia de organe. Noi le avem in organism, in stare inactiva dar pregatite sa se activeze si sa repare tesuturile oricand. O teorie ar fi ca Iisus avea cunoasterea si puterea sa activeze aceste celule stem care revitalizau si reparau organul bolnav.

7. O alta teorie ar fi ca Iisus vindeca prin propria sa prezenta, datorita vibratiei sale mari. Se stie din Biblie ca unii oameni se vindecau doar daca se atingeau de El. Eu as explica acest fapt prin ideea ca, avand o vibratie foarte mare, o puritate extraordinara, si o amprenta energetica puternica, Iisus “molipsea” de perfectiune si sanatate, pe oricine intra in campurile sale energetice. Este si normal, dupa parerea mea, ca daca o fiinta cu vibratie joasa, adica bolnava, intra in campul unei fiinte cu vibratie foarte inalta si puternica, sa isi ridice vibratia, si, prin urmare, sa se insanatoseasca.

8. Iisus vindeca prin iubirea pe care o purta oamenilor. Iisus s-a intrupat pentru ca Dumnezeu iubea enorm oamenii, pe care tot din iubire i-a creat. La fel, si Iisus iubea oamenii atat de mult incat s-a rastingnit pentru ei si a suferit dureri fizice crunte ca sa ii invete lectii valoroase si sa le spele pacatele, sa ii salveze. Cand iubesti pe cineva, ii faci bine, nu? O persoana iubita se transforma sub ochii tai. Intai spiritual si apoi fizic. Bineinteles, daca dragostea pe care i-o oferi este pura, dezinteresata, neconditionata. Daca iubirea noastra pamanteasca poate face bine, ganditi-va, iubirea lui Iisus, iubirea lui Dumnezeu, cat de buna este pentru noi! Cat de mult ne poate transforma si vindeca daca ne deschidem sa o simtim si sa o apreciem! Un sentiment de o asemenea puritate si frumusete coplesitoare, pe care infim de putini dintre pamanteni au cunoscut-o pe Pamant, si cu totii am cunoscut-o in Cer, este normal sa vindece doar prin propria sa existenta!

9. Vindecarile erau posibile datorita credintei celor care se vindecau. Adesea Iisus ii intreba: Crezi? Si ei spuneau “da”. Si se vindecau. Sau ei insisi Il cautau pe Iisus pentru ca credeau cu tarie in puterea Lui vindecatoare. Chiar Iisus le spunea unora din cei vindecati: “mergi, credinta ta te-a vindecat!”. Inseamna ca daca cei vindecati nu ar fi crezut, “minunea” nu s-ar fi produs. Inseamna ca trebuie sa asimilam si acceptam vindecarea cu toate structurile noastre, cu mintea si cu spiritul, cu trupul si cu corpurile subtile. Daca cineva incearca sa ne vindece dar noi refuzam la nivel subtil vindecarea, ea nu se va intampla. Pentru ca avem mai presus de toate liber arbitru. Si daca noi nu dorim ceva, acel ceva nu ni se va intampla. Avem doar ceea ce ne dorim, caci cerem multe, dar dorim putine.  Astfel, Iisus a dovedit ca totul este posibil prin credinta.

10.  Iisus a folosit toate cele de mai sus pentru a vindeca. Aceasta, este dupa mine, cea mai plauzibila teorie. Pentru ca, asemenea bolii, si vindecarea este un fenomen la fel de complex care trebuie tratat holistic. Si consider ca este nevoie de Intentie, Vizualizare, Cuvant, Energie Universala, Iubire, Credinta, Atingere, Prezenta, Regenerare (Reinnoire – renuntare la vechi, detasare de trecut), Reconectare la Sursa si mai presus de toate de Constienta, pentru a ne vindeca. Asa ca, de ce nu ar fi utilizat Iisus toate acestea pentru a arata oamenilor ca schimbarea, imbunatatirea, perfectionarea, vindecarea, evolutia, stau in mainile lor?

Asa cred  eu ca a vindecat Iisus. Si a putut vindeca pentru ca El era parte din Tatal, si folosea puterea de la Tatal Nostru. Si noi suntem parte din Tatal, creati dupa chipul si asemanarea Sa. Ce credeti ca inseamna asta? Credeti ca sunt doar vorbe in vant? Insusi Iisus ne-a spus: “Tot ce am facut eu, voi o sa faceti, si lucruri mai mari ca acestea (…) ca si voi puteti face tot ceea ce fac eu, chiar si mai mult”… Are cineva contraargumente? 🙂

Hai, la treaba! Iisus fie cu voi!

Va iubesc!

Tag Cloud