Desavarsirea omeneasca

Atat cat timp cat traim pe Pamant, majoritatea noastra experimenteaza ceea ce se numeste umanitatea, sau altfel spus “a fi om”. E adevarat ca unii dintre noi ajung la stadii in care pot sa se extracorporalizeze si sa calatoreasca in alte dimensiuni, dar astea sunt doar episoade, caci atat timp cat traiesc se intorc la corpul lor si la firea omeneasca.
Observand comportamentul omenesc, am putea spune ca suntem plini de defecte, rai, imperfecti, bolnavi, nedesavarsiti. E usor sa judecam o intreaga planeta, daca nu intelegem de ce oamenii sunt asa. Ar trebui sa ne oprim inainte in loc si sa pricepem ca experienta omeneasca este una educativa, experimentala, dedicata evolutiei spirituale.
Asadar, cei mai multi fintre noi, cu exceptia celor care au misiuni de ajutorare a altor spirite – dar si acestia au nevoie uneori sa-si redescopere identitatea parcurgand o multitudine de experiente umane de vibratie joasa, venim aici mici, prostuti, cu mintile inchise, imperfecti, cu multe traume, bolnavi deja, cu karma. Nimeni nu se naste perfect. Daca am putea sa ne exprimam in totalitatea noastra din prima zi de viata, bebelusii nu ar mai fi asa de dragalasi. E adevarat ca fiind copii, pana la varsta de 7 ani suntem inca puri si conectati la planurile subtile, insa suntem OAMENI.
In cer suntem spirite de lumina sau de intuneric perfecte, in alte planuri suntem fiinte cu alte caracteristici adaptate vibratiei fiecarui loc, dar aici pe Pamant suntem oameni. Cand am fost creati, ni s-au trasat niste linii care sa ne defineasca, ni s-au dat niste atributii, un destin si o soarta de urmat.
Sa fii om inseamna mai inainte de toate sa cunosti raul ca sa poti intelege binele. Sa fii om inseamna sa treci prin cele mai urate stadii alte tale de inumanitate, ca sa poti sa devii uman si sa iti exprimi umanitatea. Sa fii om inseamna sa te nasti plin de defecte si de traume, de urat si de boli, deconectat si gol, si sa inveti pe parcurs ca esti frumos, esti perfect, poti sa te vindeci, poti sa te reconectezi si poti sa te imbraci si sa te umplii de frumos si de lumina. Ca om trebuie sa fii constrans ca sa intelegi ca ai liber arbitru. Ca om trebuie sa treci prin iad ca sa cauti raiul. Si cei mai multi dintre noi, ghici ce?, reusesc sa faca toate astea, sa urce treptele evolutiei in cateva vieti. Vieti chinuite, pline de lipsuri, de ura, de razboaie, de griji, de foame, de suferinte, de privare de iubire, care nu fac altceva decat sa ne testeze abilitatea de a ne apropia de desavarsire, dar nu sa ne desavarseasca. Pentru ca desavarsirea nu se intampla aici pe Pamant, desavarsirea vine in suma tuturor experientelor pe care le avem in Univers, ca spirite mereu in imbunatatire.
Ni se intampla sa ne identificam modele spirituale sau morale in alti oameni din jurul nostru. Ii admiram pentru realizarile lor, pentru cum au trecut peste greutati teribile si au devenit oameni mai buni, cu inimi darnice si vointa de fier, cu pace sufleteasca si zambet senin. Ii admiram pentru ce au invatat si pentru ce ii invata pe altii. Pentru seminariile pe care le tin, inspirand mii de oameni. Pentru cartile lor care schimba vieti. Pentru faptele lor pline de marinimie care scot oameni din saracie. Ne simtim incurajati sa le urmam modelul. Sau poate facem acelasi lucru si cu parintii nostri, care ne sunt exemple de oameni care au facut sacrificii din iubire ( desi eu consider ca unde e iubire, nu se poate vorbi de sacrificii, ci doar de gesturi de darnicie). Si intr-o zi aflam sau vedem sau constatam cum persoanele acestea au defecte uimitoare. Aflam cum un guru spiritual a reactionat violent, cum un scriitor de carti de automotivare era in depresie si s-a sinucis, cum un pastor era pasionat de sex, cum un preot fura din banii bisericii, cum un medic extraordinar care a salvat mii de vieti este acuzat pentru trafic de organe, cum un mare filantrop a delapidat o companie si a furat milioane. Auzim cum de fapt tatal pe care il admiram are o amanta si cum mama este alcoolica seara dupa ce ne culcam.
Cand modelele noastre in viata se prabusesc, ni se pare ca totul e un fals si ca nimeni nu e perfect si nimeni nu reuseste de fapt in viata, si ne demoralizam. Pai, intr-o privinta avem dreptate: nimeni nu e perfect. Da, stiu ca mai sus am zis ca toti suntem perfecti. NIMENI NU E PERFECT ASA CUM CREDEM NOI CA INSEAMNA PEFECT: CINEVA CARE NU FACE GRESELI SI CARE ARE DOAR CALITATI. Trebuie sa ne schimbam definitia cuvantului PERFECT. Perfect inseamna ASA CUM E cineva sau ceva. Asa cum e cu tot cu defecte si calitati, puteri si slabiciuni, momente de glorie care te inspira si momente de decadere cand are nevoie de ajutor, ura si iubire, entuziasm si depresie. Asta e felul omenesc de a fi perfecti. Atat timp cat noi am venit aici sa invatam si sa evoluam spiritual, suntem perfecti atat timp cat ne luam lectiile constiinciosi si ne ridicam de fiecare data putin mai bogati spiritual si intelectual. Si lectiile nu vin de cele mai multe ori pe calea usoara, pentru ca nimeni nu se simte stimulat sa invete ceva daca nu este impins de circustante. Nu poti invata sa inoti decat daca sari in apa si inghiti niste apa. Omul trebuie sa se loveasca ca apoi sa stie de ce sa se fereasca. E adevarat ca avem in constiinta noastra cosmica toata informatia de care avem nevoie ca sa supravietuim, insa sa nu uitam ca suntem deconectati de Univers, de Sursa Inteligentei Absolute in mare parte a existentei noastre.
Ne-am construit definitii dure si gresite, care ne hranesc mari asteptari, ale cuvintelor “perfect” si “ideal”. Si cand un om ne devine exemplu, model de urmat, ne autoconvingem ca el este perfect si prin urmare, desavarsit, asa ca nu ar mai putea sa mai greseasca vreodata. De aici si socul cand se dovedeste contrariul. Intr-o secunda suntem in stare sa desfiintam toate calitatile unei persoane, intreaga sa cariera, toate eforturile si reusitele sale, toate faptele bune, daca descoperim ca a facut “ceva rau”.
Ne e greu sa acceptam ca cineva aparent fara cusur ar putea face ceva rau. Insa nu pricepem ca oricine, absolut oricine, este OM. Omul este supus greselii, nu o poate evita uneori chiar si cu mari eforturi, si trebuie sa greseasca din cand in cand ca sa poata evolua. Daca nu am gresi, am stagna. Apoi omul este supus karmei, si in numele ei multe evenimente au loc pentru a reechilibra energiile si a il propulsa pe om spre noi culmi ale evolutiei sale. Apoi, exista niste momente-cheie care ne ajuta sa ajungem in locul potrivit la momentul potrivit. De exemplu, daca nu ar fi furat sau ucis, unii condamnati nu ar fi ajuns in inchisoare unde sa isi descopere latura spirituala si sa se schimbe, ca apoi sa scrie carti si sa tina discursuri care sa schimbe si alte vieti. Nu inseamna ca suntem rai sau rauvoitori sau ca reusitele noastre de pana atunci sunt valori false. Si sunt cateva reguli care se respecta strict si pe care trebuie sa le cunoastem. Acestea sunt:
– intotdeauna oglindim in exterior ceea ce suntem in interior. O carte despre depresie va fi scrisa de o persoana care cunoaste depresia. Un lider spiritual care a ajuns la lumina dar care poate da sfaturi despre cum sa iti tii intunericul in frau, a fost candva in intuneric. Si asa mai departe. Exemplele sunt nenumarate.
– “defectele” si pornirile noastre rele reprimate ies intotdeauna la suprafata pentru ca au propria lor forta. Nu are rost sa purtam masti sau sa ne negam pornirile, pentru ca nu facem decat sa tinem iceberg-ul sub apa pentru o vreme. El tot isi va arata varful si va sfarama barci. Insa acceptat, va putea fi topit in iubire.
– Omul nu este niciodata absolut sau desavarsit. Omul este prin definitie o persoana in curs de evolutie, o forma de manifestare a unui spirit care invata. Ne putem astepta oricand ca oricine sa faca greseli uriase. Asta nu inseamna ca merita pedepsit, ci ca merita sa fie incurajat pentru ca e pe cale sa invete o lectie importanta despre el insusi.
– asteptarile nu fac decat sa ne deschida catre dezamagiri, pe cand acceptarea ne face mai puternici si mai constienti.
– nu te poti numi OM decat atunci cand ai pornit de jos si ai ajuns la linia de plutire, cand ai urat ca sa iti doresti iubirea, cand ai lovit ca sa intelegi ca o mangaiere aducea pacea, cand ai suferit ca sa incepi sa cauti fericirea, cand ai pierdut totul ca sa incepi sa apreciezi putinul, cand te-ai simtit pierdut ca sa incepi sa te cauti, cand ai ramas singur mai intai ca apoi sa apreciezi caldura altor oameni.
E timpul sa intelegem ca OMUL loveste, injura, ucide, fura, uraste, inseala, barfeste, distruge, pierde, rataceste, se razvrateste, cade in depresie, este dependent, are vicii – ca sa mangaie, sa binecuvanteze, sa protejeze viata, sa daruiasca, sa fie loial, sa laude, sa construiasca, sa castige, sa se regaseasca, sa se linisteasca, sa gaseasca pacea, sa aprecieze libertatea, sa traiasca sanatos. Omul trebuie sa experimenteze dualitatea, si faptul ca aparent a trecut dintr-un plan in altul si ca a depasit intunericul, nu garanteaza ca nu va mai fi atras de acesta. Oscilarea intre bine si “rau” este continua.
Desavarsirea omeneasca nu exista. Nu e sanatos sa avem asteptari care sa ne puna stachete false si prea inalte, pentru ca ne vom transforma in niste fiinte constant nemultumite si neodihnite. Nu ne putem desavarsi decat ca spirite, la sanul Universului, pe masura ce ne apropiem de Dumnezeul care ne-a creat.
Tot ce putem face pana atunci este sa ne acceptam firea omeneasca si sa ne imbratisam greselile constienti si recunoscatori.

Va doresc multa iubire de sine!

Si soarele pare cu fiecare apus desavarsit, insa rasare in fiecare dimineata la fel, gata pentru o noua zi, poate senina, poate cu nori…