Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Archive for the ‘Totul e Una’ Category

Daca iubire de sine nu e, nimic nu e

Dragii mei,

Revin cu mult dor de voi si de acest blog care reprezinta unul din cele mai frumoase lucruri din viata mea. De la inceputul anului toate evenimentele s-au precipitat in viata mea cu o viteza uluitoare, in contextul in care am simtit ca timpul s-a condensat din ce in ce mai mult. Imaginati-va cum e sa ai o mie de lucruri de facut si timp fizic aproape minimum. 🙂 E foarte obositor. Abia de 2 zile simt ca s-au mai relaxat lucrurile si inclusiv eu. Am gasit in sfarsit cateva ore sa ma asez si sa intru pe blog. 🙂 Si ma simt super fericita!
Eu intre timp am avut revelatii aproape zilnic, mi-am descoperit frici si blocaje si le-am constientizat reducandu-le efectele, am crescut numarul patrupezilor din casa de la 1 la 3 (si asta imi ocupa o mare parte din timp, mai ales ca unul din ei a fost bolnav si altul operat),mi s-a stricat laptopul si astfel am ajuns sa petrec aproape 0 timp pe net, spre deosebire de inainte cand stateam cu orele sa citesc si sa vad clipuri si filme (pana la urma a fost un lucru bun), am mai invatat cate ceva despre theta healing, am ajutat oameni si animale sa le fie mai bine, am botezat o fetita (desi nu cred in ritualurile bisericesti, dar a fost dorinta parintilor. noi ne vom boteza copiii prin ceremonial samanic in natura.), am mai citit niste carti superbe, dintre care va recomand : Cand iubesti de Osho si Dragoste si trezire de John Wellwood, am inspirat involuntar prin exemplul meu alte 3 persoane sa devina vegane,si am petrecut foarte mult timp in parc, in natura, intr-un colt departe de zgomotul orasului, unde m-am reintalnit cu mine. In rest, multe alte mici si marunte treburi zilnice aparent legate de materialism si tridimensionalitate, dar de fapt cu mult substrat si invatatura spirituala. Ah, si am inceput sa experiementez fantastica senzatie de a ti se intampla ceea ce doresti, intr-un timp aproape instant. Bine, chestia e ca mai degraba reusesc sa tin la distanta ceea ce nu imi doresc, decat sa atrag ceea ce imi doresc. De exemplu, daca imi doresc intr-o zi sa ma sune o persoana sa anuleze o intalnire pentru ca as prefera sa fac alte lucruri, se va intampla cu siguranta. Daca imi spun: “ce bine ar fi fost ca X sa vina mai tarziu, ca sa am timp sa fac un pic de ordine.”, cu siguranta X va intarzia exact cat am eu nevoie. Si s-a intamplat fara exceptie in ultima vreme. S-au intamplat si alte lucruri pozitive, pe care le-am atras prin dorinta si proiectie mentala, insa timpul pentru manifestare este mai indelungat spre deosebire de cazurile cand nu imi doresc ceva. Este un experiment tare interesant pentru mine si cu siguranta am ceva de invatat din asta, insa pana acum nu am inteles inca ce anume.
Sunt curioasa ce ati mai facut voi, daca v-ati schimbat, ce ati mai invatat, prin ce ati mai trecut, cum resimtiti energiile acestui an, daca exista similaritati intre ceea ce ni se intampla…Mi-ar placea enorm sa imi lasati si voi impresii la comentarii jos.
De asemenea, cat de curand voi organiza o intalnire cu toti cei care vor sa vina sa ne intalnim, sa discutam, sa legam prietenii, sa stam in iarbaaa! 🙂 Va fi in mai sau inceputul lui iunie. Cam pe atunci mi se elibereaza agenda ( practica si spirituala :)) ).

prati

As vrea sa va vorbesc astazi despre necesitatea iubirii de sine in tot acest proces de evolutie in care suntem solicitati in toate partile. Probabil si voua vi se intampla de ceva vreme, dar mai intens in ultima perioada sa fiti angrenati in tot felul de evenimente noi,schimbari de situatie,schimbari interioare puternice, solicitari ale persoanelor din jur care au nevoie de ajutorul vostru practic sau de sfaturi, si va impartiti energia intre toate aceste actiuni, pentru voi ramanandu-va foarte putine sau aproape deloc timp, atentie si energie.

Dragii mei, nimic nu este mai adevarat ca o parte din misiunea noastra este sa ii ajutam pe cei din jur sa se dezvolte. Dar, in acelasi timp, si mai adevarat este ca schimbarea incepe cu noi insine, odata cu schimbarea noastra personala. Si atunci, da, este rolul nostru sa ii ajutam pe cei din jur sa se dezvolte, dar asta nu inseamna ca este necesar sa le dedicam toate resursele noastre exclusiv si pe noi insine sa ne neglijam, pentru ca astfel vom ajunge sa le fim un contraexemplu. Cel mai important este acum sa raspandim in jur mesajul iubirii de sine. Pentru ca daca nu ne iubim pe noi insine, daca nu ne acordam resursele necesare pentru a creste si a ne deschide in niste oameni frumosi, pozitivi, puternici, determinati si intelepti, nu vom putea fi un exemplu pozitiv si nu vom emite in jur energiile care sa ajute la manifestarea Noii Lumi a Iubirii pe Pamant. Si apoi, stiti vorba aceea: cum sa il iubesti pe altul daca nu te iubesti pe tine insuti? Iubirea este o energie care se revarsa din noi, din centrul fiintelor noastre. Daca nu exista iubire de sine sau daca este foarte putina, acelasi lucru se poate spune cu siguranta despre iubirea pe care o manifestam pentru orice altceva ce exista. Nu se poate spune: “Eu nu ma iubesc pe mine, dar ii iubesc foarte mult pe altii.” Nu exista ceva mai fals. Daca nu te iubesti pe tine, daca nu te apreciezi, daca nu vezi frumusetea din tine, daca nu ai incredere in tine si te lasi mereu pe ultimul loc, iubirea pentru ceilalti este o iluzie. De fapt, iubirea pe care consideri si crezi ca o simti pentru alti oameni, este de fapt atasament, nevoie de control, nevoie de a te face util, fuga de intimitatea cu tine insuti, orientare pe exterior ca sa nu fii nevoit sa infrunti interiorul, obsesie, interes, atractie, si o intreaga gama de alte sentimente si intentii care stau sub masca numita “iubire”. De fapt, daca poti intra in Theta si sa iti faci o testare musculara a adevarului despre ceea ce simti vizavi de cei pe care spui ca ii iubesti, s-ar putea sa descoperi ca de fapt, ii urasti, nu ii placi, ii consideri vinovati pentru ca iti rapesc timpul, ai vrea sa fi la distanta de ei, etc. Si nu vorbesc din presupuneri, ci sunt cazuri reale. Mental te poti convinge foarte usor ca iubesti pe cineva si poti gasi o explicatie frumoasa pentru orice sentiment de atasament sau obsesie pe care il simti. Insa in subconstient, adevarul este stocat intotdeauna si de acolo, creaza monstri, daca in spatele relatiilor tale cu cei “iubiti” nu sta cu adevarat, iubirea.

52hqbt

Candva, vorbeam cu o prietena si ii spuneam direct si sincer ca ea nu a iubit niciodata cu adevarat si nici alti oameni din lume nu se pot “lauda” ca au facut-o. Iar ea a fost foarte jignita de aceasta idee replicand: “Cum adica, vrei sa spui ca eu nu l-am iubit pe x si pe y si pe z om? Pai doar am facut atatea pentru ei, si am trecut prin atatea pentru ei!”. Si s-a suparat tare, tare. Insasi faptul ca a indignat-o atat de puternic afirmatia mea si a reactionat vehement negativ la ea, demonstreaza ca ceea ce spusesem era adevarat intr-o masura. De obicei respingem cu putere adevarul care ne deranjeaza, atunci cand cineva ni-l spune. Daca insa, cineva ne spune o minciuna despre noi care e doar o parere personala eronata, de obicei ne amuza si ne mentinem calmul in timp ce ii explicam ca se inseala. Acest lucru nu se va intampla aproape niciodata daca persoana respectiva spune despre noi un adevar care doare si pe care subconstientul il valideaza, insa mentalul desi il stie corect, il respinge din teama de a se simti imperfect, vinovat etc.

LoveYourself730317
Sa revin. Da, atat timp cat din tine nu lasi sa izvorasca iubirea pentru tine insati, crezand ca nu esti demn, ca nu meriti, ca sunt mai importanti ceilalti, nu va izvori nici un alt fel de iubire. De fapt, nu va izvori iubire deloc, pentru ca iubirea e una singura, are o singura forma, cea absoluta, divina, neconditionata. Noi oamenii i-am dat diferite titulaturi, am categorisit-o si am asociat-o. Iubirea pura, asa cum este ea, nu se diferentiaza de la subiect la subiect sau de la obiect la obiect, si oamenii capabili sa o resimta nu iubesc cu intensitati diferite persoane diferite. Pentru cine simte si emite cu adevarat iubire pura, ci nu diverse sentimente conditionante si conditionate mascate, iubirea este egala si pentru copilul sau, si pentru sine insusi, si pentru vecin, si pentru colegul de munca, si pentru omul din tramvai care l-a calcat pe picior si pentru toti oamenii din lume pe care nu i-a cunoscut vreodata. Cand simti iubire diferita pentru copil, iubire diferita pentru sot, iubire diferita pentru rude, iubire diferita pentru sef, iubire diferita pentru oamenii din lume, de fapt simti: atasament, nevoie de recunoastere, protectie si control asupra copilului; atractie si atasament pentru sot; conexiune sufleteasca karmica, atasament si recunostiinta pentru rude; respect si teama pentru sef; mila,compasiune si empatie pentru oamenii din lume. Iubirea pura, neconditionata se simte egal in intensitate si apreciere fara de oricare ar fi obiectul iubirii tale. La fel, multi oameni spun :”eu iubesc animalele foarte mult.” dar in timp ce tin in casa un catel sau o pisica pe care ii rasfata, mananca fara mila si cu nepasare alte animale pe care le considera normal sa fie sclave ucise pentru a-i fi mancare. Si ele sunt tot animale, sunt la fel de inteligente, de simtitoare, de dornice de a trai, de a fi libere si iubite, ca si cainele,papagalul sau pisica ta. De ce ar fi diferit un porc de cainele tau (porcul are inteligenta mai mare decat a unui caine si este capabil de mai multe emotii), de ce ar fi diferit un vitel de pisica ta, de ce ar fi diferita o gaina sau o rata de papagalul tau, de ce ar fi diferit un ton sau somon de pestisorul tau din acvariu? Nu sunt, chiar deloc, insa mintea ta educata de cultura si societatea in care traiesti, pune diferente astfel incat obiceiurile tale alimentare sa fie justificate. In realitate,nu sunt. Asa si cu iubirea de oameni. Oamenii spun: “iubesc oamenii mult si ii ajut.” Insa a iubi si a ajuta oamenii din jur se rezuma la a ajuta si iubi aparent pe cei care iti sunt familie, prieteni, cunostiinte, rude, colegi. Stii de ce? Pentru ca fiindu-ti aproape, fiind conditionati de o relatie directa cu tine, de la acesti oameni poti avea prententia ( daca nu constienta,atunci inconstienta) sa iti fie recunoscatori si sa iti ofere ceva inapoi: iubire din obligatie sau recunostiinta ( care nu e altceva decat indatorare), ajutor, admiratie, daruri,etc. Am fost educati sa gandim ca daca dam trebuie sa si primim. Am fost educati sa credem ca atunci cand daruim primim pe aceeasi cale, in acelasi fel. Intr-adevar, Universul are o regula: Tot ceea ce daruiesti ti se va intoarce inapoi. (Aici incluzand atat emisiile de energii negative cat si emisiile pozitive.) Dar Universul nu cunoaste forma si timp si spatiu. Noi, din perspectiva noastra, sa zicem, tocmai am daruit azi, 21 Aprilie 2013, un mar rotund rosu, in valoare de 2 lei, in Romania, unei persoane numite Ramona. Universul vede asa: Spiritul intrupat in Diana a emis energie catre Spiritul intrupat in Ramona. Locul, valoarea marului, timpul, nu sunt percepute de Univers. Ele exista doar pentru noi. Si atunci,Universul sau Divinitatea, cum vreti sa ii spuneti, a perceput darul vostru catre El ( pentru ca ambele subiecte ale actiunii sunt de fapt picaturi din Oceanul Creatiei – Nimic nu se pierde,totul se transfera si se transforma continuu.) si vi-l va intoarce. Doar ca sunt sanse mici sa fie instant, si cel mai probabil nu il veti primi in acelasi timp, in acelasi loc, de la aceeasi persoana, sub aceeasi forma….sau nici macar in aceeasi viata/intrupare. 🙂 Asa ca asteptarile sunt o iluzie, o prostie creata de minte pentru a ne tine in continua tensiune si a ne irosi energia. Majoritatea oamenilor care jura ca ei iubesc se tradeaza atunci cand spun ca s-au sacrificat pentru cei care ii iubesc. Iubirea nu cunoaste sacrificiu, dar cunoaste daruire. Iubirea este egala cu daruirea. Si daruirea este posibila chiar daca aparent nu ai multe de dat, pentru ca izvorul iubirii pure este energie vibranta care este intotdeauna nesecat si care poate sustine nu doar pe tine, pe cei din jurul tau, planeta, dar si un univers si toate multiversurile. Daca deschizi portile inimii tale si fara teama te conectezi la sursa iubirii, in primul rand iubindu-te pe tine, iubirea pe care o vei revarsa in tine si prin tine nu se va termina niciodata si nu te va epuiza, pentru ca nu o dai de la tine ci prin tine. La fel se intampla si cu orice alta sursa de energie. Si iubirea este energie.

ME_205_LoveYourself
Deci asa ii tratam pe cei din jur de fapt cand nu exista iubire fata de noi insine. Si atunci,asa-zisa iubire a noastra fata de ei poate ca mai mult ii tine legati de noi energetic, in loc sa ii ajute sa evolueze, caci cum poate cineva evolua sustinut de o energie egoista, plina de asteptari,nesustinuta de inima?

hug-yourself
Cel putin o data in viata ati simtit ca ceilalti nu va iubesc, orice ati face. Nu-i asa? Asta e pentru ca in primul rand nu va iubiti pe voi orice ati face. Daca nu poti emite si simti iubire pentru tine, nu poti emite si simti iubire pentru si de la nimeni. Centrul iubirii este blocat. Nimic nu iese, nimic nu intra si acolo unde nu e iubire, totul este secat, exista durere si suferinta, exista egoism si solitudine fortata, exista o sete continua de a fi validat si apreciat, exista o nemultumire si nefericire eterna si….exista depresie. La fel de valabila este afirmatia: Daca nu te iubesti pe tine, nici pe Dumnezeu nu il iubesti. Din acelasi motiv: daca sursa iubirii este blocata, nimic nu circula, iubirea nu se poate revarsa fata de nimic. Nu poti iubi oamenii, pe Dumnezeu, Divinitatea, Creatia, Lumea, viata, animalele, daca nu te iubesti nebuneste si intim pe tine insuti. Daca nu simti ca iti bate inima mai tare cand te uiti in oglinda si ca esti vesnic indragostit de persoana care te priveste inapoi, pentru ca este perfecta asa cum este, minunata, puternica, plina de calitati, curajoasa si plina de compasiune, atunci nu te iubesti pe tine. Daca nu poti spune NU sau cel putin NU ACUM, nimanui din teama de a nu fi dezamagit de tine sau de a nu te mai place ca persoana, atunci nu te iubesti pe tine. Daca nu iti oferi timpul si resursele necesare pentru a te rasfata cu lucrurile care iti plac si iti bucura inima, atunci nu te iubesti pe tine. Daca esti nesigur mereu si cauti mereu confirmare din partea altora pentru a stii ca ceea ce faci faci bine, nu te iubesti pe tine. Daca spui des: ” Viata mea e o porcarie/ e grea/ e nasoala/ o urasc.”, atunci nu te iubesti pe tine. Daca iti petreci 100% timpul in slujba altora si la sfarsitul zilei simti ca ai uitat de tine, ca esti secat si gol si ca ai fi avut nevoie macar de un minut sa te relaxezi, nu te iubesti pe tine. Daca tot ce spun altii despre tine negativ tu iei de bun fara ca macar sa ai gandul ca nu e adevarat, ca poate ai gresit dar esti un om bun, e clar ca nu te iubesti pe tine. Daca te simti zilnic inutil, suparat, fara energie, irascibil, fara speranta, depresiv, plictisit, neiubit, privat de afectiune si atentie, daca astepti ca toata sustinerea si iubirea sa vina din exterior, daca te uiti in oglinda si te simti rusinat, daca te imbraci sleampat ca sa treci neobservat sau daca te imbraci foarte frumos doar cu intentia de a fi admirat, daca spui mereu : ” eu traiesc pentru copii/sot/job”, atunci NU TE IUBESTI PE TINE. Si orice ai face plecand de la starea aceasta de noniubire de sine, nimic bun si maret nu se va intampla cu viata ta. Ti-ai taiat din start craca de sub picioare si esti in continua cadere fara oprire. Nici nu iti poti inchipui cum te-ai inalta spre cer de frumos,lin si rapid, daca te-ai iubi pe tine. Nici nu iti imaginezi cum ar fi viata ta de plina de bucurii. Nici nu iti imaginezi cat de frumos s-ar schimba si oamenii din jur si intreaga omenire datorita simplului fapt ca te iubesti pe tine insuti si lasi iubirea sa curga prin tine. Nici nu stii cat de fericit te-ai simti in inima ta zi de zi si cum ai fi singur capabil sa iti oferi tot ce ai nevoie. Ai avea resurse cat sa iti inzecesti puterile sa te faci si pe tine fericit si sa ii ajuti si pe ceilalti sa se dezvolte. Si acum cand scriu, simt si stiu ca aceasta este o scrisoare si de la Sinele meu catre mine. Si de la divinitate pentru voi. Avem nevoie sa ne iubim.

4804946763_54b1f6d0a6_z

De la 21.12.2012, probabil ca multi si-au spus: “bai, dar nimic nu s-a intamplat…nu am trecut oare in dimensiunea a 5-a?”. Dragii mei, usile sunt deschise inca de pe atunci, insa nu toata lumea vrea sa intre. Exact, nu toata lumea VREA sa intre. Dimensiunea superioara ale caror porti s-au deschis acum 5 luni aproximativ, este o….DIMENSIUNE A IUBIRII. Intelegeti acum? Iubirea de sine…dimensiune a iubirii…Faceti conexiunea? Cum oare sa avem noi pretentia sa accesam si sa traim intr-o dimensiune a iubirii daca noi insine nu vrem sa ne iubim? Nu vrem, ca de putut putem.
Cum am vrea noi sa ni se dea cheile si darurile unei dimensiuni a iubirii daca nu am stii ce sa facem cu ele? Dati-i unui orb o lumanare si probabil se va arde cu ea, va da foc la casa sau o va stinge din greseala. Dati-i unui copil de 1 an care nu stie sa mearga o bicicleta si cu siguranta se va rani cumva. Nu avem ceea ce ne trebuie pentru a accesa dimensiunea a 5-a a iubirii, si aceea este : iubirea de sine. E un lant intreg, dar de fapt este un singur blocaj. Nu este iubire de sine, nu este iubire de semeni, nu este iubire de divinitate, nu este iubire de viata. De fapt, nu este iubire deloc, caci sursa din noi s-a blocat prin insasi faptul ca…nu ne constientizam valoarea ca fiinte intrupate in corp omenesc si ne-am uitat originile. Traim iluzia separarii. Majoritatea dintre noi nu ne iubim pentru ca credem ca: suntem prea lipsiti de putere, suntem lipsiti de calitati, nu avem nimic de demonstrat, suntem neinteresanti, nu meritam, suntem niste fiinte neajutorate ratacind pe un Pamant periculos, suntem urati, suntem lasi, suntem lenesi, suntem purea marunti, suntem pacatosi, suntem vinovati de ceva, suntem prosti sau nestiutori si lista cred ca ar putea continua la infinit pentru ca fiecare mai gaseste un motiv sa nu se iubeasca. Dar putini gasesc motive sa se iubeasca. Si cand insira aceste motive, descopera ca majoritatea parca ar descrie….o fiinta divina: puternica, inteleapta, rezistenta, adaptabila, luminoasa, iubitoare, pozitiva, merituoasa, plina de compasiune, frumoasa, atragatoare, cu abilitati mistice, inteligenta, deschisa catre nou, blanda cu ceilalti, darnica, ambitioasa, orientata spre binele lumii, dadicata, constienta, libera… Pentru ca suntem fiinte divine. Pentru ca suntem spirite-extensie ale divinitatii intrupate pentru a trai experienta umana plenar. Pentru ca avem capacitati pozitive nemarginite si orice ne-am imagina frumos am putea crea daca…ne-am iubi pe noi insine. Daca ne-am privi in oglinda si am vedea stralucirea spiritului care radiaza prin trup, am deveni brusc de o frumusete rapitoare pentru noi insine. Daca ne-am conecta cu Sinele nostru si l-am lasa sa ne dea acces la toata informatia universala pe care o detinem am intelege brusc totul si ne-am iubi instant, avand incredere ca putem reusi orice. Daca am da valul de pe ochii mintii, am descoperi adevarul suprem : suntem fiinte nascute din iubire, energia care ne insufleteste este iubire pura originara si iubirea curge natural prin noi daca nu ne blocam singuri traind in iluzia separarii. Asa cum spunea minunatul poet sufit Rumi: ” Sarcina ta nu este sa cauti iubirea, ci sa cauti si sa gasesti toate barierele pe care le-ai construit in tine impotriva ei.” Nimic mai adevarat,nimic mai plin de inteles si de raspuns. Cu totii, nascuti pe Pamant, traind socul si anxietatea separarii de divinitate,de Acasa, am uitat ca suntem fiinte de iubire si ca e calitatea noastra naturala sa raspandim iubirea, si ne-am construit tot felul de minciuni, de bariere, de blocaje care sa ne sustina iluzia separarii: nu suntem capabili de iubire. Si atunci ce am facut in continuare? Fiind prin natura fiinte care au nevoie de iubire pentru a trai, asa acum paraul este facut din apa si are nevoie de apa pentru a exista, am inceput sa inventam noi tipuri de iubire. Surogate de iubire, inlocuitori ieftini care nu si-au facut niciodata treaba bine. Le-am numit: iubire materna, iubire paterna, iubire fizica, iubire de parinti, iubire de oameni, iubire de natura, iubire de animale, iubire de frumos, iubire de libertate, iubire conditionata ( ce ironie!!), iubire platonica, iubire pasionala, iubire dependenta, iubire din interes….Tot felul de iubiri, care au fost si vor ramane doar iluzii. Iubirea adevarata nu a rasarit decat rar dintre norii pusi de noi in jurul sursei interioare si atunci ne-a “confuzat” tare de tot, si poate ca am ales sa inchide sursa, ca era mai usor sa iubesti in stilul vechi, familiar. Foarte des aud pe cate cineva spunand: “Trebuie sa ma iubesti doar pe mine. Daca iubesti si pe altcineva, atunci inseamna ca pe mine nu ma iubesti.” Confundam monogamia cu iubirea si conditionam iubirea sa fie monogama. Oamenii capabili sa iubeasca cu adevarat, pot iubi cel putin un milion de persoane la fel de mult. Faptul ca aleg un singur partener sa isi petreaca viata alaturi de el, este total altceva. Asta nu inseamna ca odata ce si-au ales partenerul, acesti oameni nu vor mai iubi pe nimeni niciodata. Ar fi o deprivare crancena, ar insemna moarte sufleteasca sa ii fie cuiva interzisa isi rezume iubirea, capacitatea de a iubi la o singura persoana, obligatoriu-fortat. Dar din nevoia de a controla, de a tine atasat, de a fi siguri pe noi prin existenta sentimentelor celuilalt orientate doar spre noi si nimeni altcineva, taiem aripile celor care ne sunt parteneri si ii condamnam la moarte lenta. E ceva ce facem in general, si mai grav este ca atat de inradacinata este aceasta conceptie, incat nu ne putem abtine sa o facem! Daca ne-am iubi pe noi insine nu am avea nevoie de iubirea nimanui si nu ar exista pretentia ca cineva sa ne iubeasca exclusiv. Poate ca am trai in cuplu, dar nu am mai gandi gresit si am lasa libertatea celor dragi. Daca ne-am iubi pe noi insine am putea sa ii iubim pe toti oamenii din lume la fel si am putea intelege cum este aproape imposibil sa te opresti la o singura persoana. Dar cum poate cineva sa ofere libertate daca nu cunoaste el insusi libertatea? La ingradirea aceasta ar mai contrinui si ideile preconcepute si infricosate despre sexualitate, care este inteleasa atat de gresit!! Sexualitatea nu este in mod exclusiv prerogativul absolut al unui cuplu declarat. Sexualitatea este o tehnica spirituala, este un element ajutator, este o activitate naturala cu scop de activare a energiilor divine din noi pentru a ne impusiona, declansa,sustine si amplifica evolutia spirituala, iluminarea. Nu intamplator extazul atins in meditatia profunda este identic cu orgasmul sexual. Daca oamenii ar intelege ca actul sexual se face cu partenerul pe care il iubesti pentru ca iubirea dintre cei doi amplifica energiile sexuale si efectele sunt mai puternice, ar stii ca nu sexul valideaza iubirea pentru cineva, ci iubirea sustine sexul. Asa ca daca am iubi egal toti oamenii, si in iubire nu e loc de posesivitate si gelozie, nu credeti ca ar fi cumva…natural sa avem de-a lungul vietii mai multi parteneri sexuali, ajutandu-ne de sex pentru a evolua spiritual strict? Ar fi posibil. Dar cei care au facut asta deja, au fost catalogati si urati. Recunosc, ca nici eu nu am ajuns la puterea de a face asa ceva, insa am constientizat ceea ce inseamna aceasta idee si o inteleg. Ideea in mare este ca daca ne-am iubi pe noi insine, nu am avea nevoie de o persoana care sa ne iubeasca exclusiv si sa ne demonstreze asta facand sex doar cu noi exclusiv. Aceste pretentii vin din lipsa de iubire de sine.

dsadasda
Iubirea de sine ne-ar salva de la multe din dramele vietii pamantesti. Lipsa iubirii de sine, in schimb, ne afunda zi de zi in tot mai multe nevoi, dependente, blocaje si ne mentine in inevolutie. Iubirea de sine ar deschide barajul raului numit Iubire si apele sale ar navali spaland toate noroaiele, adapand toate fiintele insetate care asteapta pe mal, umpland albiile altor rauri adiacente si ducand toate barcile catre Ocean. Iubirea de sine ar insemna fericire interioara neconditionata, pace si armonie interioara, relatii fericite, abundenta de energie vitala, vise indeplinite, o lume mai buna scaldata in iubire, si…inceputul promitator al unei noi dimensiuni pe Pamant.
Iubire de sine este samanta din care va creste noul copac al vietii. Iubirea de sine este picatura care odata patrunsa prin barajul fisurat, va eroda pana la distrugere toate blocajele si va lasa apele iubirii si ale creatiei sa navaleasca. Iubirea de sine este fereastra deschisa care lasa prima raza din Soarele unei noi Ere sa patrunda in Lumea Noastra.
Cum ajungi sa te iubesti pe tine? Crapa barajul. Indeparteaza blocajele. Iubirea nu se invata. Ceva ce ai stiut din totdeauna nu are cum sa fie invatat. Nu poti invata iubire, o poti doar lasa, ajuta, sa navaleasca in toata splendoarea ei. Cum sa crapi barajul? Prin constientizare. Prin acceptare. Observa-te zilnic, clipa de clipa. Vezi-ti blocajele care nu te lasa sa fi fericit. Cauta-le sursa. Intelegele deplin de ce exista. Ai compasiune fata de tine si fata de cei care au contribuit la adunarea blocajelor (cel mai adesea,parintii, ca deh, acesta este rolul lor.). Accepta-ti blocajul si trateaza-l ca pe un copil neajutorat care vrea sa se schimbe, sa fie mai bun. Integreaza-ti blocajele si elibereaza-le constient prin meditatie si alte tehnici. Orice tehnica care foloseste energiile divine este utila: reiki,meditatie,theta healing,hoponoponopo,tai chi, qigong, vizualizarea cu scop, channeling cu fiinte superioare care te pot ajuta…orice tehnica stii ca functioneaza pentru tine. Aminteste-ti sa sublimezi blocajele in energie pozitiva creatoare. Pentru ca nimic nu se pierde, totul se transforma, ai grija sa transformi energia blocajelor tale in ceva frumos care sa stea la baza creatiei divine. Si apoi, odata lucrand pe blocaje, iubirea va aparea. Si odata ce a aparut, nu va mai disparea niciodata daca tu vei lucra continuu in numele ei. Stii vorba: E nevoie sa cobori in cele mai intunecate parti ale tale, pentru a scoate de acolo lumina? 🙂 Aplic-o. Nu iti spun ca va fi usor. Insa pentru a evolua spiritual nu e suficient sa vizualizezi si sa iti doresti, e nevoie sa actionezi si sa lucrezi cu tine insuti.

oneness

De la tine incepe schimbarea. Cum ar arata lista prioritatilor tale? Pai: 1) Inlatura blocajele, 2) Iubeste-te pe tine, 3) Orice e posibil de aici incolo! 🙂

Nu iti mai spun TE IUBESC. Iti spun, cititor drag, “STIU ca o sa te iubesc intr-o buna zi curand.”

Namaste!

Diana

images

Suntem deja desavarsiti

Nimic nu e mai adevarat decat aceasta afirmatie pe care v-o fac prin titlul acestei postari. SUNTEM DEJA DESAVARSITI.

Ne petrecem timpul si ne consumam energia SA DEVENIM cumva. Sa devenim perfecti, sa devenim buni, sa devenim sanatosi, sa devenim iluminati, sa devenim intelepti sau sa devenim desavarsiti. Tot  ce facem este sa ne dorim sa devenim ceva ce deja suntem si am fost dintotdeauna. Numai valul de pe memoria noastra cosmica si de pe ochiul nostru atotvazator nu ne lasa sa vedem.

Suntem atat de inecati in uitare…Suntem atat de speriati de neputinta noastra imaginara si falsa…Suntem atat de naivi cand ne evaluam puterile…Ne petrecem vietile incercand sa ii copiem pe altii, ne setam exemple de urmat si apoi incercam sa pornim in calatoria catre adevaratul nostru sine pe baza acestor exemple pozitive. Daca am intelege de la inceput ca nu exista in Univers doua fiinte la fel! Nu exista doua flori la fel, doi copaci la fel, doua pasari la fel, si nici doi oameni la fel! Daca am intelege cat de unici suntem si ca in unicitatea noastra sta forta noastra prin care miscam Universul intr-un mod inedit, specific doar noua! Nu ne-am mai compara, nu am mai cauta exemple,nu ne-am mai simti inferiori sau superiori fata de nimeni, deoarece orice termen de comparatie intre doua creatii perfect unice nu exista. Orice om s-a nascut si a fost deja, apartine vechiului, Pe temeliile vechiului nu se poate construi. Vechiul apartine mintii, el a fost, si nu exista decat ca o amintire sau o constatare in mintea ta. TU esti NOU. TU esti altceva. Si crede-ma ca nimeni niciodata in toata istoria eterna a Universului nu e ca tine si nu te va putea inlocui, prietene drag si suflet iubit alaturi de care eu calatoresc azi aici si dintotdeana.

Toate sunt in noi. Avem memoria a ceea ce suntem plenar si perfect. Suntem fiinte de lumina, fiinte ce s-au nascut din iubire si sunt individualitati ale iubirii, si de cand ne-am nascut in acest urias plan existential compus din infinite universuri, nu ne-am alterat natura profund niciodata. Suntem la fel de puri, la fel de sanatosi, la fel de intelepti, la fel de eterni, la fel de creativi, la fel de darnici si iubitori, la fel de puternici, la fel de divini si de desavarsiti, ca in prima clipa vesnic eterna in care ne-am nascut din marele Creator al tuturor celor ce exista. Avem tot ce ne trebuie. Le avem deja. Sunt in noi. Suntem noi. Si cu toate astea, din pricina faptului ca odata incarnati in aceste planuri terestre de vibratie mai joasa ne-am slabit contactul cu Originea noastra si cu adevarata noastra natura, bantuim pe strazile acestei planete in nestiire si uneori ii mai urcam si muntii si inotam marile ca sa cautam departe, departe de noi insine, ceva ce exista deja in locul de care fugim. A FACE ceva nu ne va revela niciodata usor sau repede, sau poate deloc, adevarata noastra natura. A FI inseamna a te conecta cu tine, cu adevarul din tine, inseamna a ajunge acasa. Si cu toate astea noi mereu facem ceva ca sa ne cautam si sa ne regasim. Nu inseamna ca eforturile pe care le facem zilnic nu funtioneaza. Nu anulez efectele terapiilor, ale rugaciunilor rostite, alte tehnicilor de lucru cu energia, ale practicilor religioase, ale yoga, ale tai chi-ului, ale reiki-ului, ale qi gong-ului, ale anumitor diete si stiluri de viata frumoase si intelepte. Nu, nu spun asta. Vreau sa spun ca,toate acestea la un loc, practicate o viata, ar putea sa nu ne reveleze niciodata adevarata noastra natura, adevarata noastra fiinta si sa ne conduca spre desavarsirea dupa care tanjim. Singura cale in a ne desavarsi este A FI. Meditatia este A FI. Uitati de meditatiile elaborate, conduse de voci suave si care va indeamna sa faceti una sau alta. In adevarata meditatie nu faci nimic, doar esti. Esti in eternul prezent, esti in eternul din tine, esti unit cu Tot, caci oricum nu ai fost separat niciodata si depasind nevoia de a face si gandurile din spatele ei, redevii ceea ce esti : divinitate manifestata prin energie pura, fara granite, vesnica si unica totusi.

Am ajuns in urma incercari perpetue de a face ceva, sa inteleg ca doar doua modalitati te pot aduce acasa: A FI in prezent si a trai curajos fiecare clipa constient de eternitatea ta. Acestea doua te vor aduce neindoit la sursa divinului din tine si apoi iti vor dezlantui Sinele captiv sub uitare, lasandu-te sa devii unul cu el si sa recapeti memoria a ceea ce esti. Oricat ne-am ruga, oricat am practica diferite practici, oricat ne-am stradui, nu ne vom intoarce acasa decat atunci cand vom renunta sa ne straduim. Sa nu uitam ca cel mai adesea, dorintele noastre sunt inconstiente si nealiniate cu planul nostru divin si cu Universul in care ne manifestam. De ce ne-am agita sa ne fortam devenirea, sa ne descoperim, cand nu avem ochii sufletului destul de deschisi sa vedem adevarul?

Daca un copil iese in gradina dupa ploaie si se joaca, se murdareste de noroi si cand se intoarce in casa el stie ca nu este de fel murdar dintotdeauna. El stie ca este curat in mod natural si de aceea se spala ca sa isi inlature murdaria si sa redevina curat. El stie cum este. Nu se lasa amagit de noroiul de pe el si nu incepe sa se subestimeze considerandu-se un murdar. Asa si noi, fiintele care traim pe acest pamant, nu trebuie sa ne uitam in aparentele din vietile noastre si sa ne subestimam gandindu-ne: sunt bolnav, sunt rau, sunt neajutorat, sunt las, sunt influentabil, sunt nestiutor, sunt singur, sunt dezorientat, sunt neapreciat…etc…etc….etc….Toate acestea sunt aparente, ele se pot da la o parte la fel de usor cum se da noroiul cu apa, daca tu stii cu tarie, ceea ce deja esti, ceea ce esti cu adevarat. Tu esti desavarsit deja pentru ca asa ai fost creat si nimic nu iti poate altera perfectiunea. Tot ce ti se intampla sunt episoade trecatoare menite sa iti incerce, dincolo de toate, credinta in Dumnezeu si in tine insuti. Cei care pot sa vindece intr-o secunda pe cineva, nu fac mari minuni ci doar privesc cu toata credinta pe cineva in desavarsirea lui, sanatos si pur.

Credinta  ta ca ESTI CHIAR ACUM desavarsit face diferenta. Iisus le spunea celor vindecati de el: “Prin credinta ta te-ai vindecat.” Acei oameni vindecati de el credeau in Iisus, credeau in puterea lui si in divinitatea lui, iar precum stim, ceilalti sunt oglinda noastra si in oceanul infinit al creatiei toti suntem o apa, asa ca daca tu te uiti in oglinda cu credinta, oglinda va reflecta desavarsirea ta, inlaturand orice noroi te acopera. Existenta noastra a tuturor pe Pamant este minunata prin insasi faptul ca ne pune la incercare credinta. Cu totii uitam cine suntem cand ne incarnam si ne nastem copii. Cu totii uitam si incepem sa credem ca aici apartinem si aici ne-am nascut pentru prima oara. Aceasta uitare e un proces natural si nu trebuie negata sau invinovatita, insa ea nu trebuie sa puna stapanire pe intreaga noastra existenta pamanteasca, ci trebuie sa ne amintim cine suntem. Bolilel, suferintele, durerile, pierderile, amagirile, subestimarile, lipsa iubirii, toate sunt menite sa ne puna la incercare memoria cosmica si increderea in noi. Trecand prin acestea, in noi e nevoie la un momentdat sa se rascoale glasul acela care zice determinat: “Nu asa trebuie sa fie. Ceva nu merge. Am sentimentul ca nu apartin aici iar toata povestea asta este absurda. Care e rolul meu si cine sunt eu?” Odata cu aceste intrebari amnezia incepe sa se disipeze ca un nor de ceata.

Daca te intepi intr-un ac, simti intepatura si apoi iti trece, pentru ca stii ca nu esti intepat pentru totdeauna. Atunci cum se face ca daca te imbolnavesti si suferi dureri puternice, nu iti trece si te consideri bolnav pentru totdeauna? Sunt oameni care merg in stanga si in dreapta si spun cersind comportamente speciale, ca de exemplu au diabet. Sunt oameni care traiesc din urma bolilor lor, facand din acestea un mod de viata si o scuza pentru a trai cu adevarat. Se identifica atat de bine cu ele incat ajung ca dupa ce isi spun numele cuiva nou, la cateva secunde sa mentioneze si numele bolii. Unii oameni se ascund in spatele bolilor lor pentru a isi justifica lipsa de curaj. Spun: ” Eu sunt depresiv. Nu stiu sa ma bucur de viata.” Dar iesi in lume si bucura-te de viata cu curaj si ai sa vezi ca insasi depresia ta este o iluzie, un val!

Prietenii mei, iubiti mei frati, noi suntem deja desavarsiti. Firea si aspectul nostru uman sunt doar iluzii. Haideti sa ne spunem singuri zi de zi, cu vocea tare sau cu vocea interioara pana cand o sa ne reamintim clar ca lumina soarelui: SUNT SANATOS, SUNT FERICIT, SUNT INTELEPT, SUNT CURAJOS, SUNT CREATIV, SUNT DIVIN, SUNT UNIT CU TOTUL, SUNT IERTAT, SUNT IUBIRE, SUNT IUBIT, SUNT BOGAT, SUNT CALM, SUNT PUTERNIC, SUNT UN OM BUN, SUNT O FIINTA DE LUMINA ETERNA, SUNT NEMARGINIT, SUNT PROTEJAT, SUNT SIGUR PE MINE, SUNT DEMN, SUNT DESAVARSIT. Si sa credem cu tarie toate aceste afirmatii, pentru ca nimic nu este mai adevarat decat ele. Cred ca si un om bolnav de cancer se poate vindeca daca isi aduce aminte de toate astea.  Cand esti  bolnav, nu te gandi ca esti bolnav si te vindeci…nici macar nu spune “sunt vindecat” (chiar si prin aceasta afirmatie iti admiti boala si iti negi natura), ci spune :”sunt sanatos!”.  Nu te mai indoi de tine si spune mereu cu toata fiinta ta: ” Sunt creatia divina perfecta si desavarsita a lui Dumnezeu”.

“Cere ca si cum deja ai primit.” Pentru ca, intradevar, chiar ai primit deja, ai primit atunci cand te-ai nascut din Dumnezeu.

Credinta ca tu esti perfect si divin este acea credinta care muta muntii din loc. Esti deja desavarsit. Nu te mai stradui sa devii. Nu te mai stradui sa faci ceva ca sa devii tu. TU esti deja TU. Incearca sa stai fara sa faci nimic ( inclusiv fara sa gandesti) = meditatie, si te vei regasi pe tine. Dincolo de valuri si noroaie de tot felul, esti tu si ai fost dintotdeauna aici. Nu mai pierde timpul mintindu-te, si fii una cu tine, fii in prezent, ia toate oportunitatile vietii si fa din ele o viata minunata in care sa radiezi oriunde te duci divinitatea din tine. Cu siguranta ca nici nu va mai trebui sa iti bati capul daca iti faci misiunea sau nu, caci fiind la unison cu tine, cu adevaratul tu, nici nu ai cum altfel.

Nu mai cauta, om frumos si spirit etern divin, sa inveti sa iubesti, sa inveti sa traiesti, sa inveti sa te reconectezi, sa inveti sa accepti sau sa devii ceva anume. Nu mai cauta nimic pentru ca orice cautare in alta directie decat miezul spiritului tau e in zadar. Nu mai cauta sa devii si sa inveti. Tu esti deja. Nu iti ramane decat sa fii. Doar deschide ochii si vezi-te. Deschide Ochiul mai bine zis. Un maestru mi-a zis de curand: “Cand meditezi, adu-ti cu o singura inspiratie toata fiinta in centrul fruntii, iar cand vei sta destul de mult in linistea din tine, ochiul ti se va deschide si vei iesi in afara granitelor tale.” Tot el mi-a spus: “Meditatia este ceva ce esti, nu ceva ce faci.”

Hai, fugi in lume si fii liber! Sau ramai in pacea din tine si fii la fel de liber! Spatiul si timpul nu au nicio legatura cu cine esti cu adevarat si oriunde vei pasi in aceasta lume, tine minte ca adevarul il porti in miezul fiintei tale si nu il mai cauta in alte parti.

Divinitatea din mine saluta si vede divinitatea din tine!

Te iubesc!

Diana

Film – Trezirea!

Bine v-am regasit  dragii mei,

Tocmai ce am urmarit un film care m-a bucurat enorm din simplul motiv ca am constatat inca o data cat de frumos si de eficient, si de repede de asemenea, circula si se raspandeste informatia, adevarul, memoria a ceea ce suntem, si cum tot si tot mai multi oameni ajung la ea. Sunt din ce in ce mai multi oameni care lucreaza pentru Adevar, in legea Iubirii, si pregatind calea pentru Trezirea constiintei colective.

Va recomand din suflet acest film plin de informatie divina si plin de daruri, narat intr-un limbaj superb si accesibil oricarui suflet. Eu ii multumesc din suflet lui Marian Matei, spiritul luminos din spatele conceptului blogului Antiiluzii – Dezvaluiri!, care l-a postat pentru descarcare si l-a si subtitrat in romana. Datorita lui, acest film va ajunge mai usor si la persoanele care nu cunosc limba engleza.

Va recomand sa il descarcati de la linkurile de mai jos, preluate de pe blogul Antiiluzii, si sa il pastrati in computere, pe DVD-uri, oriunde puteti, pentru ca deja a fost sters de pe mai multe siteuri de filme online si site-uri torrent. Cineva se teme de efectele pe care le-ar produce acest film, si anume cei care incearca sa ne conduca si sa ne separe de Adevar. Stocati-l si dati-l mai departe.Trebuie sa fie vazut de cat mai multi oameni. Dati-l si celor treziti si celor inca netreziti. La cei din urma, va planta samanta din care va inflori memoria Sinelui si activarea constientei.

Acestea sunt linkurile pentru descarcare:

Link download 1 + Subtitrare 1

Link download 2 + Subtitrare 2

Aceasta este sursa articolului de unde au fost preluate linkurile :

http://antiiluzii.blogspot.com/2012/01/trezirea.html

Tot pe site-ul Antiiluzii veti gasi si alte documentare si filme traduse de Marian Matei, un lucrator al luminii sarguincios.

Multumim Matt!

Intuneric, Rau, Negativ, Gresit, Diavol, Iad. Concepte ce se cer daramate

Dragii mei, am ales astazi sa va vorbesc despre ceea ce judecam, despre ceea de care ne ferim, despre ceea ce ne face sa ne temem si sa traim marunt. Cu totii avem sau am avut la un momentdat frica de a nu gresi, frica de a nu fi vazuti ca oameni rai, frica de a face ceva negativ care sa ne afecteze pe noi si pe altii. Am urmarit cum alti oameni au facut lucruri pe care noi le-am catalogat drept “rele”, “negative”, “gresite”.  Sau noi insine am considerat ca suntem rai sau ca am facut ceva rau si ne-am autopedepsit, ne-am urat si invinovatit ani la rand,  lasand vina sa ne roada pe interior sau din contra, preferand sa ne ascundem fata de noi insine si sa ne gasim motive care sa ne justifice comportamentul, continuand sa actionam la fel, ani si ani. Mai tarziu, cand am dobandit un nou nivel spiritual si am inceput sa intelegem lumea si Universul in profunzime, in stilul nostru specific, caracteristic uman, am diferentiat Lumina de Intuneric si am considerat tematori si limitat ca Intunericul e “rau” si Lumina e “buna”. Am vorbit cu mandria ca noi suntem altfel despre oameni rai si lucruri malefice. L-am pus pe Dumnezeu ca brand personal, ca sa inteleaga toti ca “nu suntem cu Satana”. Ne-am creat o intreaga iluzie despre contraste care nu exista decat pentru ca noi credem in ele si pentru ca noi le creem. Ne-am obisnuit sa avem nevoia de a fi in siguranta, si pentru a dobandi sentimentul de siguranta, ne-am creat povesti cu forte negative si salvatori care ne aduc siguranta. Daca nu am avea de ce sa ne temem, nu am mai avea nevoie de siguranta si atunci ne-am simti pur si simplu…liberi.

Dualitatea este necesara ca experienta si este creata de creatori doar pe Pamant si in alte dimensiuni de vibratia 3. Este absolut necesara ca sa putem sa ne dezvoltam, ca sa mergem tot si mai departe in calatoria noastra, si sa nu ne poticnim in confort si placere. Daca nu ar fi incercari, suferinte, delir, depresii, dureri, nu ne-am simti impulsionati sa ne intoarcem Acasa si sa ne amintim cine suntem in cautarea Eului fericit pe deplin care suntem in dimensiunile superioare, si atunci multi dintre noi ar ramane blocati in 3D pentru totdeauna. Insa nu ar fi fericiti, pentru ca desi ar exista intr-un nivel al creatiei si s-ar adapta acestuia,ar fi limitati si rupti de adevara lor natura. Dualitatea ne face mai buni, mai intelepti, mai curajosi. Dualitatea ne trezeste si ne reaminteste. E “sutul in fund care te duce un pas mai aproape”.

Nu putem judeca oamenii care consideram ca fac rau sau ca ranesc, pentru ca ei sunt doar actori si isi joaca rolul pentru a evolua ei insisi si pentru a ii impinge pe altii sa evolueze. Acesti oameni trebuie intelesi si invaluiti in iubire, pentru ca doar iubirea are forta sa transmute in lumina. Cand “facem rau” ne facem rau noua si altora, prin simplul dar decisivul fapt ca aducem in lume forte vibrationale joase care ne dezbina si ne separa. Dar, la un nivel de care nu suntem constienti, suntem exact pe calea cea buna si facem ceea ce trebuie sa facem. Dualitatea asta, nu? 🙂

Va spun, pentru ca am vazut si am trait, in Univers nu exista separare, nu exista comparatie, nu exista dualitate. Nu se face diferenta dintre bine si rau, intuneric si lumina. Din perspectiva fiintelor care ne vegheaza din planurile superioare, noi, ca oameni nu gresim si nu facem lucruri rele, ci pur si simplu suntem, existam in legile dimensiunii in care traim temporar. Nu e nimic de judecat sau de pedepsit. Trebuie sa inteleaga toata lumea odata si odata ca Dumnezeu-Mama-Tata nu pedepseste, nimeni nu ne pedepseste din Univers, pentru ca Totul e Iubire si Acceptare in Univers si nimeni nu intervine in ceea ce facem noi aici pentru ca avem Liber Arbitru ABSOLUT si incontestabil. Universul e liber. Legea naturala a evolutiei spirituale este ca fiecare sa isi aleaga pasii si momentele cand evolueaza spiritual ( de aceea nu putem compara evolutiile a doi oameni si nu are rost sa ne simtim deprimati daca noi suntem inca la inceput la 50 de ani si altii la 20 sunt deja iluminati – evolutia nu se face in concordanta cu varsta de pe Pamant,ci la momentul ales de fiecare cu un motiv bun), fiecare sa evolueze prin eliberare de frici si de blocaje  (karma), fiecare sa urce in dimensiuni superioare atunci cand isi creste vibratia constiintei si existentei. Faceti comparatia cu un balon cu aer. El are agatati saci cu nisip de el initial. Pe masura ce se elibereaza de saci, se ridica, incepe sa vada lucrurile de sus, sa aiba privirea de ansamblu. Apoi isi da seama ca dincolo de ceea ce stia si experimentase (pamantul), sunt si alte planuri inalte in care se simte liber si usor, si foarte aproape de natura sa adevarata, de zburator, de calator. Condus de focul sau interior, se tot ridica, si trece prin troposfera, stratosfera, mezosfera, termosfera…care sunt ca niste dimensiuni vibrationale diferite…si dincolo de dimensiuni…e Spatiul. Este Eternitatea si Infinitul, este Tot Ceea Ce Este. Foarte buna comparatia – tocmai ce am creat-o…Imi aduce aminte ca totul e in cer ca si pe pamant si ca totul are un tipar identic in toate nivelele vibrationale.

Deci e simplu: iti cresti vibratia, te ridici in planuri vibrationale superioare ( dimensiuni). Sunt 12 dimensiuni si deasupra lor, in jurul lor, este Sursa tuturor lucrurilor si este Creatorul Suprem.

Sa revenim la ceea ce noi consideram negativ, rau, gresit, intunecat. Din dorinta de a justifica aceste idei, oamenii si-au creat si o sursa a lor pe care au numit-o Satana. Este important sa se inteleaga ca intre Satana sau Diavolul creat si numit de oameni si Lucifer nu exista nici o legatura. Cum asta? Satana sau Diavolul este ceea ce denumeste generic suma tuturor lucrurilor pe care oamenii le considera rele. Lucifer poate genera uneori o parte din aceste lucruri din frustrare si din dorinta lui de copil razvratit de a distruge ceea ce nu poate avea. Dar Lucifer nu este raul absolut. Am vazut povestea lui, am inteles ce s-a intamplat, mi-a fost aratat. Pe scurt: Lucifer a manifestat pentru prima oara in existenta a Tot Ceea Ce Este orgoliul. El si-a creat o reflexie a sa pentru ca dorea sa vada cum arata. Era curios. Si s-a vazut, prin puterea intentiei creand o reflexie ca intr-o oglinda pamanteasca. El era o sfera de lumina stralucitoare, divina, superba si perfecta, asa cum suntem toti la origine, rupta din Dumnezeu. Si s-a indragostit de el insusi, dand nastere primului sentiment de mandrie. S-a simtit brusc mai frumos si mai minunat decat toti cei din jur, desi toti aratau exact ca el, si de aici a aparut sentimentul de separare. Ingreunat de sentimentul de separare si de mandrie, Lucifer a scazut vibrational si a fost tras ca de un vacuum in dimensiunile inferioare de existenta, automat, respectandu-se legea naturala a evolutiei. In Sursa, sau Ceruri – cum vreti sa le denumiti, nimeni nu experimenteaza sentimente de vibratie joasa si nu exista separare si individualitate. Totul exista in unitate si armonie. Asa ca Lucifer, “a cazut”. Disperat, a cerut ajutor de la Dumnezeu si de la fratii lui, sa il ridice. Insa tot in baza legilor Universului, si anume – a legii liberului arbitru, nimeni nu a putut interveni in evolutia lui. Era doar in puterea si decizia lui sa se elibereze de acele sentimente care il rupsesera de Sursa si sa revina la ea. Dumnezeu i-a spus ca trebuie sa recunoasca ca este exact ca ceilalti si ca face parte din unitate, nefiind mai presus de nimeni, ca sa se poata intoarce, insa el nu a vrut sa recunoasca pentru ca era convins ca era mai presus in frumusete decat toti din Ceruri. Atunci a poruncit sa fie ridicat si ajutat, si cand nimeni nu a facut asta, a decis ca toti l-au tradat si ca l-au lasat acolo. Furia si ura au aparut in el si s-a intors impotriva tuturor, accentuand separarea. Era el impotriva tuturor care l-au renegat acum. Si ce urma? Urma sa se razbune, pentru ca isi dorea cu putere sa se intoarca acasa, se simtea izolat – era, pana la urma, un spirit rupt din Sursa, era un dumnezeu de lumina. Frustrarea lui cauzata de sentimentul de abandon a dus la furie, si furia s-a transformat in distrugere. A inceput, ca un copil pedepsit si suparat, sa darame si sa strice, pentru a face in ciuda parintelui care l-a pedepsit, asa cum credea el. In timp, a devenit tot si tot mai rebel si mai razvratit si s-a jucat distrugand creatia si incercand sa isi faca prieteni si adepti, care sa il nege pe Dumnezeu si pe fratii lui de lumina, insa dorinta sa de a reveni acasa nu a pierit. Nu a inteles nici pana azi unde a gresit pentru ca s-a pierdut in satisfactia de a distruge ceea ce Dumnezeu si ceilalti creatori creau, din punctul lui de vedere, asta fiind razbunarea si creatia sa in acelasi timp. In dimensiunile a 1-a si a 2-a nu are satisfactie sa se joace pentru ca acolo nu exista forme avansate de viata, nu exista constiinta si dualitate. In dimensiunile superioare de 4, 5, 6 si asa mai departe, nu poate ajunge pentru ca nu are vibratia necesara. Asa ca si-a stabilit locul de joaca in lumile din dimensiunea a 3-a si regatul sau este in astralul inferior, sau dimensiunea a 4- inferioara. E drept ca de-a lungul vremurilor, pentru ca in 3D si 4D exista timp, si-a adunat adepti si a convins multe fiinte cu putina lumina interioara ca e distractiv sa distrugi si sa testezi oamenii pentru ca ei nu sunt tocmai o prada usoara si asta face jocul interesant. Adeptii sai, lucreaza fie din dimensiunea a 4-a inferioara, inducand teama si confuzia sufletelor ratacite dupa moarte, in somn sau meditatie, fie din dimensiunea a 3-a direct, intrupati sau nu, sub forma de reptilieni, masoni, omuletii cenusii, oameni cu putina lumina interioara (lumina interioara nu e niciodata lipsita complet, altfel nu ar mai fi viata in acea fiinta), spirite care bantuie, etc. Este savuros sa ii atraga in astralul inferior pe cei care isi cauta calea si sa le prezinte iluzia unui Rai, a unor Ceruri, ca sa ii tina captivi acolo sau ca acestia sa se intoarca pe Pamant si sa le transmita altora mesaje gresite despre “lumea cealalta”.

Sunt unii oameni care au fost rataciti in astralul inferior, si atat de incantati au fost ca au ajuns intr-un plan superior existentei pamantesti, incat au crezut tot ce li s-a aratat acolo si au venit inapoi povestind mandri cum s-au luptat cu armate de ingeri, cum au taiat capete de balauri, cum au vazut iadul in care oameni erau schingiuti, cum li s-a aratat Iisus si si-a dat viata pentru ei special, cum li s-a spus povesti incantatoare despre cum ar fi reincarnari de sfinti etc…Vreau sa va spun ca in Ceruri nu exista lupte, razboaie, armate, batalii, ci doar iubire si pace. In Ceruri nu exista balauri sau orice alte fiinte asa-zis malefice care sa aiba trup. Cu exceptia dimensiunii a 5-a, in Univers fiintele nu au trup, ci sunt ca niste sfere de lumina radianta. In Ceruri ajung in vis sau meditatie, sau altfel spus – intr-o stare superioara de constiinta, doar cei care au inima deschisa si vibratia destul de superioara sa acceseze acest plan. Nu exista Iad unde oamenii sa fie schinguiti. Intr-un Univers plin de iubire, chiar credeti ca Dumnezeu si fiintele de Lumina ar fi creat asa ceva? Unii spun ca au simtit miros de carne arsa cand au vazut iadul. Care carne? Cine moare si isi ia trupul cu el pe Pamant? Ne vom lua trupul, transmutandu-l in lumina, doar atunci cand ne vom inalta in 5D. In schimb, se poate spune ca unii au vazut raiul, atunci cand erau in coma sau in moarte clinica, sau in pragul mortii. Raiul, asa cum este denumit de oameni, nu este altceva decat 4D superior. Acolo unde este granita dintre planurile superioare de constiinta si cele inferioare, unde sufletele asteapta sa se decida daca se vor mi intrupa sau nu, unde asteapta intre doua intrupari, unde asteapta si isi fac misiunea cand nu mai au trup, dar mai au lucruri neterminate pe Pamant, acolo unde sunt in siguranta sa existe in planuri inferioare vibrationale fara trup. Este exact cum a fost descris, un loc de o frumusete pamanteasca coplesitoare, unde o natura magica si invaluita in stralucire si lumina ne primeste, unde exista fiinte magice care ne ghideaza si sfatuiesc, unde ne intalnim cu ingerii care nu sunt nimic altceva decat aspecte luminoase-radiante alte sinelui nostru superior care vin in ajutor sa ne ajute sa facem bilantul si sa luam decizii atunci cand suntem confuzi. Din 4D superior putem accesa planurile superioare si comunica cu fiintele de lumina. In meditatie, este bine sa ajungem acolo si de acolo sa facem punti peste lumi. Este ca un port, o gara, din care spiritele noastre calatoresc spre alte dimensiuni, planuri paralele, existente. Dar, atentie! este foarte usor sa fim captivati de iluziile credibile ale astralului inferior si sa ne ratacim in el, crezand ca am ajuns acasa. Numai inima poate face diferenta, pentru ca in planurile superioare spiritul se simte liber si infinit, pe cand in 4D inferior, spiritul se simte ca pe pamant – captiv si limitat, desi uneori peisajul poate fi frumos si promisiunile incantatoare.

Deci, Lucifer este un copil ratacit, ignorant si mandru care cauta sa se razbune, dar a carui evolutie, ca a oricaruia dintre noi, este iminenta si naturala. Doar ca el alege acum sa nu evolueze. Lucifer nu este Satana, nu este Diavolul,  nu este forta negativa suprema de care sa ne temem, ci este un spirit ratacit, care se distreaza pe seama noastra. E important sa ne schimbam si noi viziunea despre el, pentru ca in primul rand, nu i-am mai da satisfactia sa ne temem de el si sa ii indeplinim dorinta, si in al doilea rand, ceea ce emitem despre o fiinta, il pastreaza intr-un tipar care nu ii permite sa evolueze. Gandurile, temerile, judecatile noastre, blocheaza alte fiinte intr-un tablou despre ceea ce se crede despre ele, incetinindu-le evolutia. Ganditi-va ce se emite despre Lucifer asupra lui! Cum sa evolueze daca inoata intr-un ocean de energie joasa si se complace pentru ca soarecii joaca cum vrea pisica? Daca in schimb am emite compasiune inspre el, dorindu-i sa se intoarca acasa, alte energii l-ar imbaia. Acelasi lucru se aplica si celor care il venereaza sau il slujesc sub o forma sau alta.

Insa, ceea ce oamenii au catalogat ca rau, nu este decat un aspect necesar al dualtatii.

Nu exista defecte, pentru ca toti suntem perfecti in totalitatea fiintelor noastre, suntem exact asa cum am vrut sa fim, asa cum noi, impreuna cu Creatorul ne-am “proiectat”. Suntem exact cum e timpul sa fim, si la un momentdat vom fi altfel, mai buni. Sunt sigura ca daca priviti in trecutul vostru pamantesc puteti constata ca sunteti “mai buni” azi decat erati acum 5 ani. Mai rabdatori, mai intelepti, mai iluminati, mai optimisti, mai curajosi, mai iubitori, mai deschisi.

Tot ceea ce noi consideram rau/gresit/negativ/intunecat/malefic, nu este decat o lipsa. O lipsa a iubirii. Acolo unde vezi rau/gresit/negativ/intunecat/malefic, pune iubire, ia decizii din iubire, imbratiseaza cu iubire nemarginita si neconditionata si priveste inca o data. Ce vezi acum? Vezi iubire. Nu mai e nimic rau, nimic gresit, sau negativ…e doar iubire.

Exista pe pamant doua situatii. Iubirea si lipsa iubirii. In lipsa iubirii, lucrurile, locurile, oamenii si faptele lor, par sa fie invaluite in intuneric. Intunericul nu este rau, este doar lipsit de iubire. Dar orice lucru in care iubirea lipseste temporar are potential de a fi invadat de ea, pentru ca din iubire a fost creat. Iubirea este forta creatoare a Universului.

Unde nu e iubire, pune iubire. Care sunt formele iubirii? Compasiunea, intelegerea, acceptarea, imbratisarea, mangaierea, armonia, comunicarea in pace, rugaciunea, creativitatea, ajutorul, generozitatea, lipsa de judecata.

Daca dam valul la o parte, ne temem de lipsa de iubire, cand noi ne temem de tot ceea ce numim “rau”. Daca privesti lucrurile asa, atunci frica se disipeaza si solutia vine natural. Iubirea vine natural, pentru ca este cine suntem, pentru ca din ea am fost creati, din ea avem viata, din ea suntem aici, din ea suntem sustinuti, si pe ea o cautam ca oameni de cand ne nastem si pana ne stingem si din nou, cu fiecare reintrupare.

Atat timp cat propagam si alimentam idei precum: raul exista, oamenii gresesc, oamenii sunt imperfecti si inferiori, lucrurile negative nu sunt bune, exista satana/diavolul, exista spirite malefice care au putere peste noi, exista intuneric si intunericul e rau, nu facem decat sa cream un scenariu pentru un film de groaza. Si devenim actori intr-un film de groaza fara sfarsit. NOI cream “raul” care ne afecteaza, pentru ca noi credem cu tarie in el si il alimentam prin frica si prin violenta.

Cu totii am observat ca in jur se manifesta astfel de idei cu vibratie joasa. E totusi un atuu ca am observat “raul”, “negativul”, “gresitul”, pentru ca ceea ce de care esti constient, poti schimba. Suntem multi care spunem: “m-am saturat sa tot constat cat rau este in lume!” Foarte bine! Ai observat! Acum fa ceva! Transforma lumea! Raspandeste vestea despre ce ai aflat/realizat/amintit/stii! E un pas major sa le spui celorlalti ce stii, ce crezi…pentru ca trezesti intrebari in ei, trezesti cautari, care vor duce la trezire in cele din urma. Si om cu om, devenim tot mai multe spirite trezite care isi pot unii puterile si cunoasterea pentru a contribui la ascensiunea Gaiei si a omenirii. Un gest atat de mic aparent, poate crea o schimbare majora! Asa cum dintr-un val mic se poate naste un tsunami.

Putem schimba scenariul filmului. Nu exista niciun regizor deasupra. Noi suntem scenaristi, regizori, actori, spectatori. De noi depinde daca este un film de groaza cu criminali, teroristi, diavoli, satana, rau facatori, dezastre, blesteme, crime, suferinta, durere, neputiinta si depresie, sau daca este un film spiritual de iubire, cu oameni luminosi, momente fericite, povesti reusite, abundenta, armonie, comunicare, liniste , pace, libertate si eliberare de karma si de frica, in al carui final toti ajungem Acasa.

Noi cream realitatea, noi hranim matricea, noi prelungim iluzia si continuam delirul. Noi putem sa dam la o parte valul si sa ne reamintim, sa ne umplem de iubire si sa redevenim fiintele de lumina nelimitate, eterne, infinite, curajoase, libere, care suntem.

Suntem fii ai luminii nascuti din iubire si liberi sa experimenteze. Haideti sa experimentam la o vibratie mai inalta, si sa iesim din frica, pasind in iubire!

Va iubesc! Toti va iubesc! Suntem deja intr-un ocean de iubire, doar daca l-am putea simti!

Despre Impamantare

Dragii mei, ma gandeam sa va scriu despre impamantare, pentru ca am tot mentionat-o pana acum si nu as vrea sa ramana cineva dintre voi care sa nu stie despre ce este vorba. Ma pregateam eu sa imi fac timp si sa imi adun cuvintele, cand am primit printr-un newsletter, urmatorul articol, care contine informatiile pe care vroiam sa vi le trasmit, plus multe altele si mai interesante…Asa ca, daca l-am citit eu, de ce sa nu il impart si cu voi? Si cu alte cuvinte, de ce sa  nuprofit de acest dar din partea Universului, luandu-l ca pe un mesaj de “ia o pauza!” si sa mai citesc si eu ceva…:)

Sper sa va fie util! In josul paginii gasiti sursa articolului. Va iubesc! O duminica frumoasa!

Impamantarea : poate cea mai mare descoperire medicala!

 

V-ati intrebat vreodata de ce simtim o placere aparte atunci cand ne plimbam in picioarele goale prin iarba udata de roua diminetii ? sau atunci cand ne plimbam desculti pe malul marii ? …ei bine se pare ca raspunsul la aceste intrebari este unul care s-ar putea sa schimbe nu numai felul in care facem aceste lucruri dar mai ales frecventa in care o facem.

Daca esti ca majoritatea oamenilor, probabil ca mai tot timpul porti incaltari cu talpi din cauciuc sau din plastic . Si probabil ca nu-ti trece prin minte ca acest simplu lucru poate fi cel mai mare rau pe care il poti face sanatatii tale.

In 1998 Clint Ober,un fost director executiv la o companie TV, pensionat, statea pe o banca intr-un parc in orasul sau natal. In timp ce se uita la turistii care treceau prin fata lui, si-a dat seama ca toti , inclusiv el purtau incaltaminte cu talpa de cauciuc sau de plastic si s-a gandit daca nu cumva aceasta are cumva un impact asupra sanatatii. Intrebarea a venit in capul sau datorita experientei avute in meseria sa in care obisnuia sa izoleze cablurile, avand in minte notiunea ca toate sistemele electrice din casele si birourile noastre sunt stabilizate si protejate de pamant prin impamantare.

Ober s-a intrebat daca nu cumva acest camp energetic ar putea sa protejeze si sanatatea corpurilor noastre. Ceea ce nu a banuit atunci a fost faptul ca aceasta intrebare a sa va pune in miscare ani si ani de experimente si studii iar acestea vor scoate la iveala rezultate incredibile Desi folosesc o varietate de cuvinte pentru a o descrie, fiecare scoala moderna de medicina alternativa vorbeste despre “energie. Dar ce este aceasta “energie” fundamentala despre care tot auzim? Pielea ta, in general, este un conductor foarte bun. Poti conecta orice parte a pielii tale la pamant, dar daca vei compara diferite parti exista una care este deosebit de puternica, si care este chiar in mijlocul talpii piciorului; un punct cunoscut de acupuncturisti ca Rinichi 1 (K1) .

Este un punct bine-cunoscut pentru faptul ca din punct de vedere conductiv se conecteaza la toate meridianele de acupunctura si in esenta, se conecteaza la fiecare coltisor al corpului tau. Interesant este ca impamantarea sau mai degraba lipsa acesteia, are mult de a face cu inmultirea bolilor moderne. Cand esti conectat cu pamantul (fie ca mergi descult sau ai fost conectat electric pe punctul K1 al piciorului), exista un transfer de electroni liberi din pamant in corpul tau. Acesti electroni liberi sunt, probabil, cei mai puternici antioxidanti cunoscuti de om.

In urma experimentelor facute, s-a demonstrat ca cesti antioxidanti sunt responsabili pentru cateva observatii clinice foarte interesante : • Schimbari benefice ale frecventei cardiace • Scaderea rezistentei pielii • Scaderea nivelului de inflamatie Pentru a intelege mai bine stiinta din spatele a ce se intampla in timpul in care suntem conectati la pamant si de modul in care aceasta are impact asupra raspunsului inflamator, Dr. Oschman ne explica ceea ce se intampla atunci cand va confruntati cu un traumatism. Dr. Oschman este expert in domeniul medicinei energetice, cu o diploma de licenta in biofizica si un doctorat in biologie de la Universitatea din Pittsburgh. Ca autor al unui numar mare de carti, el este recunoscut pe scara larga ca o autoritate in biofizica energiei medicale. “Chiar si la cea mai mica contuzie, daca te ciocnesti de usa, sistemul imunitar raspunde imediat prin trimiterea de celule albe din sange (neutrofile) la locul impactului … Neutrofilele secreta specii reactive de oxigen (ROS) … numite radicali liberi. Acestea sunt ca Pac-Man, molecule foarte importante care au misiunea de a distruge. In cazul in care bacteriile au ajuns prin intermediul pielii in corp, acesti radicali liberi vor distruge bacteriile foarte repede. Daca ai celule deteriorate, radicalii liberi le vor distruge, astfel incat sa existe spatiu pentru celulele sanatoase sa se miste pentru repararea tesuturilor. Acesta este cunoscut ca raspunsul inflamator.

Ceea ce am descoperit si este cu adevarat profund este aceasta: am inteles acum de ce primim acest raspuns inflamator, care are cinci caracteristici: durere, roseata, caldura, pierderea abilitatii de miscare, si umflarea. Toate acestea sunt cele cinci semnalmente distinctive ale inflamatiei si se dovedeste ca nu este nevoie sa se intample asa.

Inflamatia, care in medicina este considerata o parte importanta a procesului de vindecare, este de fapt un artefact cauzat de lipsa de electroni in tesuturile tale. Ce se intampla este ca neutrofilele livreaza specii reactive de oxigen (SRO) la locul incidentului, dar procedand astfel, unii dintre acesti radicali liberi se pot scurge in tesutul din jur si ii poate cauza tesutului sanatos daune. Asta este de fapt ceea ce creeaza raspunsul inflamator “. Cercetarea asupra impamantarii a descoperit acum ca, daca tii picioarele goale pe pamant dupa ce te lovesti sau te accidentezi, electronii vor migra in corpul tau si se vor raspandit prin tesuturi. Orice radical liber care se scurge in tesutul sanatos va fi imediat neutralizat electric. Acest lucru se intampla deoarece electronii sunt negativi, in timp ce radicalii liberi sunt pozitivi, astfel incat acestia sa anuleaza reciproc. “Deci, intr-adevar ceea ce se intampla cu impamantarea sau conectarea la pamant este ca va protejati organismul de la – cum le numesc eu, pagubele colaterale,” spune Dr. Oschman. “Aceste distrugeri nu au fost destinate sa aiba loc, dar au loc pentru ca ne-am deconectat de la pamant prin punerea de cauciuc si de material plastic intre picioarele noastre si pamant.

Pentru a putea adapta impamantarea la nevoile omului modern, specialistii au gasit metode de a aduce energia pamantului direct in casele oamenilor. Astfel au aparut cearceafuri electrice cu ajutorul carora oamenii sunt conectati la pamant in timp ce dorm. Presuri pentru calculator pe care poti sta cu picioarele goale in timp ce lucrezi sau papuci care au in talpa un material conector intre punctul K1 si pamant.

David Wolfe, cunoscuta autoritate in domeniul medicinei alternative si un puternic sustinator al impamantarii, a facut un experiment in direct in timpul unei prezentari pe 20 de indivizi din sala, care au fost conectati la energia pamantului printr-un cablu electric care la un capat era infipt in pamant inafara salii de prezentare. Dupa 80 de minute, participantilor li s-a recoltat sange si li s-au facut analize care au fost apoi proiectate in direct si explicate pe loc. Rezultatele au fost pe masura. Puteti urmari acest experiment aici :

Impamantarea, o strategie impotriva imbatranirii

Una din teoriile dominante privind imbatranirea este teoria radicalilor liberi, conform careia imbatranirea se produce din cauza pagubelor cumulate, cauzate de radicalii liberi. Cand aveti un traumatism sau o inflamatie cronica, prin respiratie si din alimentele pe care le mancam, printre alte lucruri suntem expusi la radicalii liberi. In timp ce nu poti sa elimini complet toti radicalii liberi, iti doresti sa menti un echilibru sanatos de electroni antioxidanti in organismul tau pentru a fi sigur ca distrugerile datorate radicalilor liberi nu va scapa de sub control. Conectarea la pamant poate ajuta la realizarea acestui echilibru delicat.

Exista trei tipuri de sub-modele ale procesului de imbatranire cauzate de radicalii liberi : 1. Deteriorarea/mutatia ADN-ului din cauza radicalilor liberi 2. Teoria mitocondriilor. Mitocondriile in fiecare celula din corpul nostru efectueza metabolismul oxidativ si un produs secundar sunt radicalii liberi. In cele din urma mitocondriile se uzeaza sau se autodistrug din cauza excesului de radicali liberi 3. Teoria incrucisarii de proteine, ceea ce explica riduri de pe piele. Proteinele se lipesc una de alta, reducand eficienta enzimelor. “Am impresia , din studiul meu de biofizica si biologie celulara, ca organismul este proiectat cu o tesatura semi-conductoare care conecteaza totul in organism, inclusiv in interiorul fiecarei celule,” spune Dr. Oschman. “Ma refer la acest sistem ca la o matrice vie. Electronii, cei care intra in partea de jos a piciorului nostru, se pot muta oriunde in corp. In orice loc unde se formeaza radicali liberi, exista electroni in apropiere, care ii pot neutraliza si astfel se pot preveni toate aceste procese: leziuni mitocondriale, lipirea proteinelor, si mutatia sau deteriorarea genetica. Astfel, intreaga structura este in esenta un sistem de aparare antioxidant, care este in fiecare parte a corpului nostru. Asa ca, daca ati merge descult, veti inmagazina electroni pe corpul ii va stoca, iar acestia vor fi disponibili in orice moment in cazul in care ati putea avea un traumatism, sau in orice punct in cazul in care un radical liber s-ar putea forma ..

Cum impamantarea ne afecteaza sangele

O alta descoperire foarte importanta, si una dintre cele mai recente, este faptul ca impamantarea subtiaza sangele , facandu-l mai putin vascos. Aceasta descoperire poate avea un impact profund asupra bolilor cardiovasculare, care sunt acum numarul unu cauzator de moarte in lume. Practic, fiecare aspect al bolilor cardiovasculare a fost corelat cu vascozitatea crescuta a sangelui. Dr. Frank Sinatra a antrenat echipa doctorului Oschman in modul de evaluare a vascozitatii sangelui folosind o metoda numita potentialul zeta. Acesta masoara potentialul celulelelor rosii din sange, prin determinarea vitezei cu care acestea migreaza intr-un camp electric. Se pare ca atunci cand se produce impamantarea, potentialul zeta creste repede, ceea ce inseamna ca celulele rosii din sange au o incarcatura mai mare pe suprafata lor, care le indeparteaza una de alta. Aceasta actiune face ca sangele sa se subtieze si sa curga mai usor. De asemenea, tensiunea arteriala scade semnificativ.. O alta implicatie evidenta a acestui fapt este ca prin indepartarea reciproca, celulele rosii din sange sunt mai putin inclinate sa ramanem impreuna si sa formeze un cheag. Cheagurile de sange nu trebuie sa fie foarte mari pentru a forma o embolie pulmonare care v-ar ucide instantaneu, astfel incat acesta este un beneficiu semnificativ. In plus, in cazul in care potentialul zeta este ridicat, lucru ce poate fi facilitat de impamantare, nu se va reduce doar riscul de boli de inima, dar, de asemenea, riscul de dementa multi-infarct, in cazul in care incepe sa se piarda tesutului cerebral din cauza micro-coagularilor din creier.

Cele mai bune suprafete pentru impamantare

In mod evident, cel mai simplu mod este sa se mearga descult. Dar ce putem spune despre locuitorii din mediul urban sau oras, care sunt inconjurati de asfalt si beton? Poti sa te conectezi prin acestea? Si care dintre suprafete naturale sunt cele mai eficiente? Exista intr-adevar, diferente semnificative intre diverse suprafete. Locul ideal pentru mersul pe jos in picioarele goale este pe plaja, in apropierea sau in apa, pentru ca apa de mare este un conductor foarte bun. Corpul nostru, de asemenea, contine in cea mai mare parte a sa apa, astfel incat se creeaza o conexiune buna. Iarba, mai ales daca este acoperita cu roua, pe care te-ai putea plimba daca te trezesti dimineata devreme, este o alta suprafata extrem de potrivita. Potrivit dr. Oschman, betonul este un bun conductor, atata timp cat aceasta nu a fost izolat. Picturile pe beton nu permit electronilor sa treaca prin el foarte bine. Materiale cum ar fi asfaltul, lemnul, si izolatorile tipice cum ar fi din plastic sau cauciuc, nu vor permite deasemenea electronilor sa treaca si sa va ajute in procesul de impamantare.

Modalitati usoare de a incorpora impamantarea in viata de zi cu zi

Mersul descult in aer liber este una dintre modalitatile cele mai minunate, ieftine si puternice de a ne conecta la pamant si care poate contribui, de asemenea, si accelera refacerea tesuturilor si inlaturarea durerilor musculare in urma exercitiilor extenuante. Deasemenea orice contact direct cu un obiect bun conductor care este in legatura cu pamantul, de la un cablu electric, o teava sau chiar un copac, poate fi o metoda buna de a ne incarca cu electronii negativi. O alta solutie pe care majoritatea dintre noi o folosim fara sa ne dam seama este dusul. In timp ce facem dus, suntem in contact cu energia pamantului prin apa care curge prin tevile ingropate in pamant, aceasta fiind si una din explicatiile pentru care ne simtim asa de bine la dus si chiar este locul unde avem inspiratie si ne vin tot felul de idei.

Reconectarea la pamant

De-a lungul istoriei umanitatii, civilizatii intregi au onorat pamantul si conexiunea cu acesta. Stilul de viata modern a facut in asa fel incat omul a ajuns sa fie un strain pentru pamantul care ii da viata si il hraneste. Copiii secolul nostru nu se mai joaca in pamant sau in iarba, sunt izolati in apartamente si case de beton.

David Wolfe spune ca atunci cand suntem conectati la pamant suntem practic in contact cu orice fiinta vie conectata la pamant in momentul acela fie ca sunt plante , animale sau alti oameni de la capatul opus al lumii.

Atunci misiunea noastra devine una de a inspira si de a promova reconectarea la energia pamantului ca un mod simplu si natural pentru a face o lume mai sanatoasa si mai buna.

Stai in echilibru, stai conectat, foloseste-te de cea mai puternica forma de antioxidanti anti-inflamatorii din natura. Vindecarea nu trebuie sa provina dintr-o injectie sau un medicament, ea vine direct din pamant, tot ce trebuie sa faci este sa iti dai incaltarile jos!

Sursa :   http://viataverdeviu.ro/2012/01/impamantarea-cea-mai-mare-descoperire-medicala/#ixzz1iYrSOyni

 

Despre experimente si experiente personale

Buna seara dragii mei,

Am lipsit destul de mult in ultima vreme, dar voi inca m-ati gasit si m-ati citit. Si sunt bucuroasa si totusi imi e drag sa impartasesc tot si tot mai multe cu voi si “ard de nerabdare” sa o fac.

Voi fi sincera cu voi. Am si eu momentele mele de confuzie cand sunt abatuta si foarte mentala, cand ideile si credintele care mi s-au “injectat” si pe care le-am acceptat ca fiind adevarate si unice o viata intreaga, ma domina si ma fac mica-mica si neincrezatoare. Si traiesc o mica drama, un razboi intre mine si EU. Imi pun intrebari si vreau raspunsuri. Il caut pe Dumnezeu si Il cert, ma maniez si ma razvratesc impotriva Lui, Ii cer explicatii, Ii cer ajutor ca si cum imi e dator cu ceva. Probabil ca va ganditi ca nu sunt mult evoluata fata de cei care nu au nicio legatura cu Dumnezeu. Insa diferenta este ca eu sunt constienta de ceea ce fac si ca traiesc o criza spirituala in care incerc sa ma ridic din cenusa in care am ajuns din cauza mea. Si cand nimeni altcineva nu te intelege si nu te cunoaste mai bine decat Dumnezeu, pe cine sa tragi dupa tine? Eu stiu ca doar El imi poate da raspunsurile pentru ca El le are si pentru ca eu cu El avem o legatura incontestabila in cele din urma, dincolo de toata “razvratirea” mea omeneasca impotriva a tot ceea ce este minunat dar de la El. Candva, tot ce traiam era razvratire si manie. Acum acestea sunt doar episoade care trec. Sunt ca niste crize ale unei boli in curs de tratare. Si aceasta boala este necredinta – pe care am trait-o si experimentat-o ca singura optiune atatia ani. Necredinta in Dumnezeu, in oameni, in mine, in orice exista. Si totul dintr-o teama similara cu cea a unui animal ranit care tot ce face este sa fuga, sa se ascunda, si sa emita judecati despre oameni, temator chiar si de propria umbra. Nu am sa neg ceea ce sunt. Pentru ca asta sunt. Nu am sa va spun ca scriu acest blog pentru ca sunt vreo iluminata care a atins apogeul cunoasterii si ca legatura mea cu Dumnezeu este fara pata. Nu am sa va spun ca sunt numai iubire si numai pace si numai rabdare si iertare. De ce sa ma mint mintindu-va pe voi? Pot sa va spun doar ca INCA nu sunt toate acestea, si ca imi doresc din adancul fiintei mele sa fiu asa si ca invat, zi de zi, fara exceptie, prin toate experientele prin care trec, cum sa imi amintesc cine sunt si sa fiu, fara sa ma mai las doborata de prejudecati, temeri, suspiciune, indoiala. Este greu, si stiti si voi, ca treceti prin asta. Dar nu este o scuza pentru a ocoli iluminarea. Uneori imi este atat de greu incat simt ca o iau razna si ca o nebuna dau iama in casa gandurilor si invataturilor mele si arunc cu tot ce am invatat de pereti si pe geam, si trantesc si sparg, si neg orice am stiut vreodata, si distrug orice urma de siguranta pe care o castigasem prin eforturi zilnice, ca apoi sa ma asez, sa rasuflu adanc si sa zic: ok, sa vedem ce mai e de salvat, ce a rezistat furiei si inca traieste eroic. Si adun mizeria si fac curat, asezand ideile si credintele care au rezistat furiei la loc pe raft. Sincera sa va spun, cele care raman intacte adesea sunt cele frumoase, de la Dumnezeu. Am observat ca ideile negative sunt doar un produs al delirului si se retrag in cusca lor ca un animal ranit, cand furtuna inceteaza. Se retrag. Nu dispar.

Asa m-am revoltat eu pe Dumnezeu zilele trecute. Pentru ca sunt intr-un mare impas al vietii mele si desi El mi-a spus sa stau linistita, ca daca imi fac misiunea, imi asigura El traiul, eu, nu ma pot lasa in bratele Lui si sa nu detin eu insami controlul vietii mele. Ma intreb adesea, ca un om ce sunt – ce sa fac eu cu evolutia spirituala, ca evolutia spirituala nu mi-a dat de mancare si nici n-o sa-mi dea? Si asa incepe revolta mea, indreptata spre Dumnezeu pe care incerc din rasputeri sa il inteleg. El nu se supara niciodata chiar daca uneori vorbesc cam dur, si ma calmeaza. As vrea din suflet sa Il cred cand El promite asa cu seninatate si dragoste ca nu trebuie sa imi fac griji pentru ca ma ajuta. Dar nu pot, desi daca ma uit in urma, de cate ori m-am ingrijorat, El m-a ajutat si mi-a dovedit ca intr-adevar ma ajuta. Am ajuns la intelegerea ca sunt suparata pe Dumnezeu. Si ceva imi spune pentru ca eu cred ca El m-a tradat, undeva la un alt nivel, de care nu imi aduc constient aminte. Insa El mi-a spus ca nu m-a tradat, pentru ca viata mea respecta exact planul facut de NOI DOI impreuna, doar ca eu am uitat si nu mai inteleg nimic.

Am citit de curand o carte care m-a facut sa revin asupra conceptiei mele despre cum viata pe Pamant este o lectie si Pamantul este o scoala. Aceasta carte spune ca de fapt, viata pe Pamant este o experienta care ne ajuta pe noi sa traim realitatea a CEEA CE SUNTEM, amintindu-ne, prin ceea ce experimentam, cine suntem. Atunci, viata este o experienta revelatoare in suma momentelor ei. In spiritul unui Dumnezeu iubitor care ne-a dat liberul arbitru si care ne iarta necuprins, aceasta varianta mi se pare mult mai credibila. Si intuitia mea spune la fel. Se pare ca atat cat traim construim si daramam credinte, intarindu-ne in cunoastere si in credinta. Eu inca fac asta.Si cred ca nici nu este potrivit pentru evolutia noastra sa ne inchidem orizonturile odata ce am ajuns la niste prime concluzii.

In plus, vreau neaparat sa va povestesc un experiment pe care l-am facut eu in ultimele 4 saptamani si care m-a ajutat sa inteleg mult mai bine forta cuvantului. Am facut experimentul lui Masaru Emoto cu orezul pus in apa si lasat acolo 3 saptamani. Am pus in trei vase orez si l-am acoperit cu apa. Am acoperit vasele ca sa nu interactioneze cu factori din mediul extern. Am lipit pe unul din vase un bilet continand cuvinte pozitive : TE IUBESC, TE IERT, DUMNEZEU, MULTUMESC, PACE, LUMINA, DAI KO MIO. Pe un altul am scris:  DEPRESIE, ESTI URAT ESTI VINOVAT, ESTI PROST, NU ESTI IN STARE, TE URASC. Iar pe al treilea am scris doar DEPRESIE. Le-am plasat pe pervazul camerei si le-am lasat sa lucreze. Dupa doar 3 zile am observat ca vasul care are cuvinte frumoase continea orez cu apa tulbure si celelalte erau intacte. Credeam ca experimentul o sa iasa contrar observatiilor lui Masaru. Am revenit peste 3 saptamani si ce am constat:

– vasul cuvintelor frumoase avea orezul curat, intact si apa curata,aproape limpede, emanand un parfum frumos de fermentatie naturala.

– vasul cuvintelor urate avea orezul galbui, cu mucegai si apa tulbure, cu miros oribil de stricat.

– vasul cu “depresie” avea apa tulbure, galbuie, o spuma galbuie deasupra, pete de mucegai, si un miros puternic de stricat.

Acestea sunt imaginile:

PRIMA ZI : stanga – cuvinte negative ; centru sus – depresie ; dreapta – cuvinte pozitive.


ZIUA 21 – stanga – cuvinte negative; centru – cuvinte pozitive; dreapta – depresie.

(din fericire nu am putut fotografia si mirosul 🙂 ).

  A fost o lectie importanta pentru mine sa vad rezultatul. Acum incerc pe cat posibil sa folosesc cuvintele pozitive in viata mea ca sa ma ajute. De exemplu, incerc sa vorbesc frumos si pozitiv, am scris aceste cuvinte pe lada cu fructe si legume ca sa le conserve proaspete, am scris aceste cuvinte pe lesa catelului ca sa il ajute sa se dezvolte armonios, le-am scris si pe ghiveciul bonsaiului ca sa vegheze asupra lui si este doar inceputul.

Apoi, voi incerca pe cat posibil sa nu mai gandesc urat si negativ despre situatii si persoane, si mai ales despre mine. De asemenea, am constientizat ca si depresia are forta ei distructiva. Ce pot cere mai mult de atat, cand mi s-a demonstrat in fata, fara indoiala, care este efectul cuvintelor si sentimentelor noastre? Nu ramane decat sa tin cont de ce acum stiu sigur. Va dati seama ce ne fac aceste cuvinte noua ca oameni? Toleranta, rabdarea, iubirea, iertarea, recunostiinta. Acestea sunt starile pe care trebuie sa le manifestam.

Am inceput experimentul cu alte cuvinte, de 3 zile. Am pus pe un vas NU, pe un altul DA, pe un altul numele meu intreg si pe altul numele iubitului meu. Astfel vom putea observa ce vibratie si beneficitate avem noi ca fiinte intrupate in aceasta viata, in acest moment. Si voi mai observa ce modificari produce DA si ce aduce NU. Forta afirmatiei si forta negatiei. Va voi tine la curent. Ce pot spune este ca dupa doua zile, vasul meu si al iubitului meu aveau deja mucegai si vasul cu NU era tulbure. Cel cu DA era inca proaspat si limpede. Revin cu vesti peste 18 zile. Apoi as vrea sa dau Reiki vaselor cu numele noastre si sa imi cer iertare de la ele, ca sa vad daca le pot “vindeca”. Este un experiment foarte interesant.

Faceti si voi experimente. Testati concepte si credinte daca asta simtiti. Uneori, ca oameni, trebuie sa filtram realitatea prin intermediul celor 5 simturi chiar daca cel de-al saselea ne spune ceva. Totul e permis, experimentati!

Va iubesc! Revin foarte curand cu noi articole.

Puterea rugaciunii

Ce este rugaciunea?

Rugaciunea. Cati dintre noi ne rugam mereu? Cati dintre noi ne rugam macar o data pe saptamana? Cati dintre noi ne rugam cu adevarat, prezenti cu inima in rugaciune si cu rugaciunea in inima? Cati dintre noi constientizam adevarata valoare a rugaciunii si cat de benefica este ea? Rugaciunea ne poate schimba vibratia, viziunea, vietile.

“Rugati-va neincetat” ne spunea Apostolul Pavel, caci rugaciunea este izvorul si forma cea mai intima a vietii noastre. “Intra in camara ta si inchide usa, roaga-te Tatalui tau, Care este in acest loc tainic”, vrea sa spuna ca trebuie sa ne adunam in noi insine si sa facem aici un sanctuar; “locul tainic” este inima omului. Viata de rugaciune, densitatea ei, adancimea ei, ritmul ei masoara sanatatea noastra spirituala si ne descopera noua insine.

Dar ce este rugaciunea? Atat de putini o intelegem…

Rugaciunea este la modul cel mai simplu, dialogul nostru cu divinitatea. Este o forma de comunicare frumoasa, revelatoare, vindecatoare, purificatoare, prin care noi ne reconectam la Sursa Vietii, Divinitatea, in toata Unitatea si toate formele ei de expresie ( pentru ca ne putem ruga la Dumnezeu, sau la Iisus, sau la Fecioara Maria,sau la Duhul Sfant, sau la arhangheli, ingeri, ghizi si alte fiinte de lumina ). Este ca si cum am da un telefon Acasa, si facem un schimb de iubire reconfortanta cu cei dragi noua. Este exact acelasi lucru cu a iti suna familia de la departare si a le comunica cum esti, ce faci, ce ai nevoie, cat de dor iti e de ei, cat de mult ii apreciezi, cat ii iubesti, si ei sa iti comunice aceleasi lucruri. Noi venim de la Dumnezeu, din Ceruri, caci acolo este Acasa, ci nu aici…si rugaciunea, este “telefonul” pe care il dam acasa ca sa ne auzim parintii si fratii.

Si atunci ma intreb eu, cum de ne e dor atat de rar de ei? Cum de ii uitam si ii ignoram? Cum de ne e teama sa le vorbim si ne rusinam? Oare o familie nu te accepta mereu asa cum esti si nu te iubeste neconditionat, sprijinandu-te si sfatuindu-te in orice conditii? De ce ne vedem mici si vinovati in fata bunatatii pe care ne-o arata clipa de clipa Dumnezeu si fiintele lui de Lumina? Ei nu ne judeca, ei nu ne condamna, ei ne iubesc neconditionat si asteapta cu cel mai mare drag zi de zi, “un telefon” de la noi.

“Fa din rugaciunea mea o taina a prezentei Tale”. Omul isi incordeaza auzul la glasul lui Dumnezeu: “trebuie sa ne rugam pana ce Duhul coboara peste noi…, cand el a venit sa ne viziteze, trebuie sa incetezi rugaciunea”, sfatuieste Sfantul Serafim.Iisus “foarte de dimineata, sculandu-Se a iesit, S-a dus intr-un loc pustiu si Se ruga acolo”.

Ca sa ne amintim mereu cine suntem si de unde venim, si ce putere data de Dumnezeu avem, ar trebui sa traim in rugaciune. De la prima raza a soarelui, pana la coborarea stelelor peste cer, si chiar in timpul somnului. Mai degraba comunicam cu Dumnezeu in timpul somnului, cand mergem in alte planuri ale creatiei, decat in timp ce suntem treji. Pentru ca in timpul somnului nu ne putem opune naturaletii, nu ne putem opune starii noastre normale, de conexiune cu divinitatea iubitoare.

De ce se roaga oamenii?

Oamenii se roaga cu putine ocazii…din pacate. Cand se roaga oamenii? In general, la greu. Cand dau de greu, oamenii isi aduc aminte de rugaciune si cer ajutor. Oamenii se roaga cand sunt bolnavi, pentru vindecare. Oamenii se roaga pentru raspunsuri pe care nu le pot gasi singuri. Se mai roaga pentru bunastare si bani. Pentru iertarea pacatelor. Pentru protectie. Este bine si macar atat, insa ideal este sa nu ne rugam la Dumnezeu doar la greu, doar cand avem un interes, sau cand ne aducem aminte de EL din an in paste. Normal ar fi sa ne rugam lui Dumnezeu clipa de clipa, si la bine si la rau, ca sa putem sa impartasim cu el atat bucuriile noastre cat si grijile noastre. Oricum, desi nu suntem foarte constienti, Dumnezeu, Iisus, Maria, ingerii, arhanghelii, ghizii, toate fiintele de lumina de care am auzit si pe care nu le cunoastem, sunt langa noi in fiecare secunda a vietilor noastre, si nu ne parasesc niciodata, desi noi le ignoram. Imagineaza-ti cum ar fi sa stai mereu alaturi de o persoana pe care sa o iubesti si pe care sa vrei sa o ajuti si care sa te ignore ca si cum nu ai exista si care niciodata nu iti adreseaza niciun cuvant. Nu ar fi prea frumos, nu? Asa te porti tu cu ei. Sa le accepti prezenta si sa ii contactezi prin rugaciune nu ti-ar aduce decat beneficii, nu ai de ce sa te temi.

Oamenii se roaga in biserici, ca asa trebuie, ci nu ca asa simt. Oamenii se roaga mecanic de multe ori, lasandu-si inima deoparte.

Rugaciunea isi are izvorul in inima si inima noastra este lacasul tuturor adevarurilor despre noi insine si despre sursa noastra, pentru ca in ea salasluieste Sinele nostru, etern si divin.

Oamenii se roaga ca sa ceara ceva ( desi ei nu stiu ca oricum Dumnezeu le va da), ca sa multumeasca lui Dumnezeu ( mai rar, dar si atunci cu scopul de a cere ceva apoi – in stilul ” multumesc, Doamne, pentru ce mi-ai dat, dar mai da-mi inca”), si de lauda (si mai rar). De obicei oamenii cer. Altii se roaga pentru iertare, crezandu-se pacatosi groaznici care trebuie sa se tarasca ca serpii ca sa obtina iertarea si viata vesnica. O, Doamne, de ar stii ei ca Tu deja i-ai iertat dinainte sa greseasca! De ar stii ca iertarea de sine sta doar in mainile lor…Acesti oameni, care cauta iertarea la Dumnezeu, de obicei nu o gasesc. Pentru ca ei nu se iarta pe ei insisi. Cauta iertarea in locul care nu trebuie, si in sufletele si mintile lor se inradacineaza neiertarea si ura de sine, care prelungeste sentimentul de vina in toate zilele vietii lor. Si se intreaba: Doamne, eu m-am rugat sa ma ierti, Tu de ce nu ma ierti, ca uite ce vinovat ma simt? Si cred ca Dumnezeu e neiertator. Gresit! Dumnezeu stie ca tu ai sa gresesti dinainte ca tu sa gandesti greseala! Si EL iarta TOTUL, pentru ca te iubeste! Nu te mai ruga pentru iertare, aplecat/a la pamant si vinovata ca de crima, ci uita-te in tine ca sa gasesti iertarea proprie.

Ce este de fapt rugaciunea

Rugaciunea este, deci, un dialog deschis, liber, sincer, familial, izvorat din inima, cu divinitatea sub toate formele ei, pentru a ne purifica si acorda la vibratiile Sursei divine, pentru a accesa Intelepciunea divina, pentru a accesa Inspiratia creatoare, pentru a gasi raspunsurile de care avem nevoie, pentru a ne confesa celor mai buni prieteni pe care ii putem avea, si pentru a ii invoca in existenta noastra, acceptandu-le prezenta si cerandu-le tot sprijinul.

Eu cred ca rugaciune inseamna sa te trezesti dimineata si sa spui cu zambetul pe buze : “Buna dimineata Tata, buna dimineata ingeri, buna dimineata Iisus, buna dimineata arhangheli, buna dimineata tuturor! Va multumesc pentru aceasta noua zi si ramaneti alaturi de mine! Va iubesc!” . Rugaciune inseamna sa spui in secunda dinainte de a face ceva,sau de a ti se intampla ceva : “Doamne ajuta!”. Rugaciune inseamna sa stai in autobuz in trafic si sa vorbesti in gandul tau cu Dumnezeu, sau cu Iisus, sau cu cine simti tu, despre orice iti vine in minte. Primul gand care vine si care pare strain de gandirea ta obisnuita, este de la Dumnezeu. Rugaciune inseamna sa stai in parc si sa privesti un copac superb si sa spui : “Doamne, ce frumoasa e creatia ta!”. Rugaciune inseamna cand te simti trist, sa inchizi ochii si sa te gandesti la iubirea lui Dumnezeu. Rugaciune inseamna sa gatesti si sa spui : “Doamne, binecuvanteaza aceste legume si fructe, aceasta apa, aceasta mancare si fa ca ea sa ma hraneasca, sa ma vindece, sa ma ajute sa imi fac misiunea”. Rugaciune inseamna sa iti recunosti vulnerabilitatea uneori si sa spui ” Doamne, eu nu stiu ce sa mai fac, trimite-mi tu solutia sau rezolva tu problema.” Rugaciune inseamna sa ii dedici lui Dumnezeu tot ce faci si sa ii multumesti pentru ceea ce tu ai creat. Rugaciune inseamna sa pronunti numele lui Dumnezeu, pentru c numele Lui este plin de daruri si plin de putere. Rugaciune inseamna sa pronunti numele lui Iisus pentru ca numele Sau este plin de Iubire si de Mantuire. Rugaciune este sa iti saruti copilul pe frunte si sa il binecuvantezi. Rugaciune este sa privesti spre stele intr-o noapte senina si sa te umpli de linistea lor, intr-o tacere minunat graitoare. Rugaciune inseamna sa lasi inima sa asculte glasul intuitiei, care este glasul lui Dumnezeu.

Asta cred eu ca inseamna rugaciune.

Rugaciunea din suflet, ca si cum ai vorbi cuiva drag si prietenos, fara temeri, vinovatie si sentiment de inferioritate, cu cuvintele tale simple, si cu toata deschiderea, este rugaciunea adevarata care ar trebui intretinuta fara oprire, in fiecare clipa a vietii tale. Exact ca si cum ai vorbi celui mai bun prieten. Sincer, si cu iubire.

Rugaciunile standard

Sunt foarte multe rugaciuni care sunt si scrise si transmise sub forma neschimbata, pe care oamenii le invata pe de rost si le rostesc in anumite situatii. Si aceste rugaciuni au beneficitatea lor, si unele au vibratie foarte mare, pentru ca au fost create din suflet, de oameni cu mare iubire de Dumnezeu. Unele din aceste rugaciuni au fost transmise chiar de Dumnezeu prin cei care le-au scris si transmis mai departe. SI cuvintele din ele nu sunt aleatorii, ci sunt pline de forta vindecatoare, sau contin exact numarul de telefon al lui Dumnezeu, sau ne influenteaza pana si ADN-ul. Nu glumesc. Este testat si stiintific, dar mai ales este experimentat de milioane de oameni.

Insa, daca rostim aceste rugaciuni standard, este bine sa le rostim tot din suflet, crezand fiecare cuvant din ele, ci sa nu le spunem robotic, doar cu mintea. Este adevarat ca unele din ele, cum ar fi Tatal nostru, au efect chiar si spuse pe graba, sau robotic, pentru ca fiecare cuvant este o puternica invocatie care se manifesta automat, insa nu se poate compara efectul rostirii unei rugaciuni cu toata inima si credinta, cu efectul unei rugaciuni grabite si mentale. De asemenea, este posibil ca unele din rugaciunile scrise, sa contina amprenta celui care le-a scris, si anume: temerile, fricile, ideile preconcepute, viziunea limitata sau gresita despre Dumnezeu si divinitate, vinovatia etc. Si noi, asimiland automat si repetand aceste rugaciuni, sa ne integram in mental si in structurile noastre aceste energii care nu numai ca devin ale noastre si incep sa se manifeste odata inradacinate in subconstient, dar si impiedica comunicarea eficienta cu Dumnezeu. E ca si cum ai incerca sa vorbesti cu cineva la telefon in timp ce pe fir ceva zumzaie foarte tare.

Apoi in aceste rugaciuni mai sunt si cuvinte care pun presiune pe sufletele noastre si ne dau o senzatie de vinovatie, care ne determina sa ne ascundem din fata lui Dumnezeu, vazut de multi ca ” razbunator “, ” aspru”, ” pedepsitor”. Cuvinte precum: pacatos, murdar, necuviincios, stricat, stricaciune, pacat, nevrednic, netrebnic, robul, nu fac decat sa puna distanta intre noi si Dumnezeu, acordandu-I un rol de judecator si noua, un rol de judecati. Nu este niciodata asa. Dumnezeu nu ne judeca, El ne accepta. Cei care ne judecam, suntem noi, Ne judecam unii pe altii si aruncam cu pietre. Relatia noastra cu Dumnezeu nu este supus si umil om nevrednic care cere indurare de la un stapan dur si puternic. Relatia noastra cu Dumnezeu este de picatura de divinitate rupta din oceanul divin al creatiei in care ne intoarcem mereu primiti cu dragoste. Pe acest temei trebuie dezvoltata minunata rugaciune a inimilor noastre.

Din cauza acestor riscuri eu evit  sa folosesc rugaciunile care nu imi reprezinta gandirea si simtirea, viziunea, despre Dumnezeu. Prefer rugaciunea personala, sincera, directa, dar nu ezit niciodata sa rostesc Tatal nostru.

Eficienta rugaciunii

Cred ca ati inteles cand este rugaciunea benefica.Insa mai sunt cateva micute sfaturi pe care le-am primit spre binele nostru inca de la zamislirea lumii, si apoi prin Iisus. In Marcu 11, 24-25, gasim : De aceea Va zic voua: Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati primit si le veti avea. Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre.

Cum spuneam, multi oameni se roaga, dar putini sunt aceia care stiu ca toate gandurile si toate sentimentele noastre sunt de fapt rugaciuni. Intr-un fel specific, rugaciunea este contactul constient catre puterea divina atotcuprinzatoare dinlauntrul tau. Astfel, rugaciunea eficienta trebuie sa se bazeze pe prezumtia ca in noi insine exista o putere mai inalta, care este in stare sa realizeze ceea ce dorim, in masura in care credem in adevarata existenta a acestei forte. Rugaciunea eficienta este deci identica cu o stare de spirit sincera, consolidata, care provine si creste din convingere. Daca dorinta ta a fost acceptata in totalitate de catre subconstientul tau, ea va actiona ca parte a legii creatiei careia i se supune viata ta. Ceea ce vrei sa crezi, trebuie sa crezi cu adevarat si, daca ai facut aceasta, ti-ai influentat efectiv subconstientul; el va reactiona corespunzator acestei influente.

De asemenea iertarea este o prezumtie necesara pentru o rugaciune eficienta. Cand stati si va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva. Iertandu-i pe cei care ne-au gresit vreodata noi ne eliberam de resentimentele si tensiunile interioare si astfel eliberam puterea tainica a subconstientului care poate in acest mod sa duca la indeplinire rugaciunile noastre. Si un mod de a aduce pacea in sufletele noastre este acela de a ne ruga pentru acele fiinte fata de care noi avem anumite resentimente, si in acest mod toate acele tensiuni interioare ale noastre se vor dizolva.

Deci important este sa ne rugam cu credinta ca vom primi ceea ce cerem. Adica stiind din adancul sufletului nostru ca Dumnezeu ne da ceea ce ne trebuie fara indoiala la timpul potrivit, daca si ceea ce ne dorim noi este in acord cu legile divine. Iar a doua idee este ca rugaciunea trebuie rostita in pace, in iertare, adica intr-o atmosfera de vibratie inalta, ceea ce presupune sa ne curatam greselile si sa iertam ca sa lasam loc in inima noastra ca Dumnezeu sa intre. Daca atunci cand ne rugam, Il primim pe Dumnezeu in inima, nu e oare frumos sa il primim intr-un loc curat si plin de energii pozitive? El cand ne primeste Acasa, asa ne primeste: cu iubire, cu iertare, cu tot ce e mai pur si mai frumos.

Urmatorul pasaj, pentru ca nici eu nu puteam spune mai bine, este din cartea “Practica Gandirii Pozitive” scrisa de Joseph Murphy si aparuta la Editura Deceneu:

” Un alt secret este acela ca nu trebuie sa te ingrijorezi de modul in care subconstientul va indeplini cererea ta. In subconstientul tau lucreaza o forta creatoare ce reactioneaza la gandurile si inchipuirile spiritului tau. Bineinteles, la hotararea finala trebuie sa ajungi in mod constient. Trebuie sa te hotarasti ce anume vrei si sa te increzi in subconstientul tau. Daca iti indrepti revendicarea spre subconstientul tau, trebuie s-o faci cu convingerea absoluta ca acesta dispune de o “reteta” pentru a-ti indeplini cererea. In Biblie sta scris: Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Oricine cere ia; cel care cauta afla si celui care bate i se va deschide; cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare el ii va da piatra sau de-i va cere peste, oare el ii va da sarpe? (Matei 7, 7-10); mai mult: este vorba de materializarea oricarei rugaminti, a oricarei cerinte si a oricarei rugaciuni. Cereti, cautati si bateti la usa pana cand obtineti raspunsul in subconstientul vostru, pentru ca, prin natura sa, el raspunde si reactioneaza in permanenta.
Iar daca vrei sa te rogi eficient, trebuie sa-ti acordezi spiritul cu adevarurile cosmice ale Domnului, care nu se schimba niciodata. Sa-ti fie limpede ca nu cersesti, nu implori si nu te rogi cu umilinta. De fapt, iti aliniezi spiritul altfel si te orientezi spre adevar.”

Asadar, este important sa ne schimbam viziunea asupra rugaciunii si sa ii intelegem forta minunata si “secretele” care o fac eficienta.

Rugaciunea se face in biserica sau acasa?

Probabil multi dintre voi s-au intrebat candva daca rugaciunea este mai eficienta la biserica sau acasa. Raspunsul meu este: rugaciunea, este eficienta oriunde ai fi, daca o faci corect. Insa, in biserica, exista, datorita invocarii lor repetate, si datorita unei curatenii si vibratii mai inalte ale locului, niste energii mai benefice, niste entitati de lumina, Duhul Sfant, si alte prezente divine, care conlucreaza cu tine atunci cand te rogi si participa ca mesageri care intaresc comunicarea ta cu divinitatea. In plus, rugaciunea mai multor oameni in grup, pentru un tel comun, aduna forta tuturor la un loc si efectul produs de rugaciune este pe masura. Cu cat mai multi oameni se roaga pentru aceeasi cauza, cu atat respectivul lucru este invocat mai puternic si se va manifesta in plan fizic mai rapid si mai intens. Asa ca, exista sansa, ca daca tu te rogi corect, si mai si te deschizi ajutorului acestor energii si fiinte de lumina, ca rugaciunea ta sa aiba efecte imediate pe care sa le simti intens la nivelul tuturor structurilor tale si in toate planurile vietii tale. Si casa ta poate deveni la fel de curata ca o biserica daca o feresti de energii negative, daca o cureti mereu, daca ii faci protectie si invoci in ea toate entitatile binevoitoare care te pot ajuta si proteja. Atunci rugaciunea, poate fi la fel de eficienta.

Dar sa nu uitam un lucru. Dumnezeu este peste tot. In jurul nostru si in noi. Si mai ales, in inimile noastre, si nu exista loc mai sacru ca inimile noastre, nici macar in biserici. Daca ne aducem aminte, exista exemple si in biblie de oameni cu credinta mare in Dumnezeu care s-au rugat in locuri diverse, mai ales in natura, si rugaciunea lor puternica a determinat aparitia ingerilor, arhanghelilor, manifestarea prezentei lui Dumnezeu, sau chiar auzirea glasului Lui. Insusi Iisus, s-a rugat pe munte, in piete, in gradina, la masa, si oriunde a fost, rugaciunea sa a avut putere mare. Daca urmam exemplul lui Iisus, nu conteaza unde ne rugam, ci conteaza cum o facem.

Roaga-te oriunde simti: acasa, pe strada, la munca, in biserica, in parc, in lift, la coada la paine, in autobuz, oriunde!

Rugaciunea la icoane

Sunt oameni care cred ca rugaciunea la icoane este mult mai ajutatoare. Ca si cum figura reprezentata in icoana este sfantul insusi la care se roaga. Oamenii se roaga la icoane ca si cum acestea au puterea si forta de a le indeplini cererile, uitand ca puterea o are Dumnezeu si darurile de la El vin. La fel, dau un exemplu simplu. Sa zicem ca stai zi de zi alaturi de o persoana si o urmezi peste tot, dar ea are o poza cu tine si prefera sa vorbeasca cu poza ta, ignorandu-te pe tine. Ai zice ca persoana respectiva e putin cam nebuna, nu? Cam asa e si cu icoanele. De ce aveti impresia oameni buni ca e nevoie de intermediari ca sa ajungeti la Dumnezeu, la Iisus, la Fecioara Maria, la sfinti si arhangheli? Ei sunt langa voi mereu. Nu sunt cocotati nicaieri undeva in cer, pe un nor, departe.Rugati-va direct.

Nu sunt impotriva icoanelor. Am fost candva, pentru ca exact ceea ce am spus mai sus ma nemultumea. Insa am realizat ca icoanele sunt portaluri. Poate va suna ciudat, insa fiind reprezentari ale unor entitati cu vibratie inalta, ele conecteaza la acele entitati, la energia lor. Orice reprezentare a oricarei fiinte, este o amprenta a acelei fiinte, care conecteaza la ea. Este valabil si pentru oameni, luand in discutie pozele noastre. Se spune ca energetic, poza noastra este la fel de puternica si de vie ca si fiinta noastra, pentru ca ea contine o ilustrare a ceea ce reprezentam noi. Chiar daca este o reprezentare a corpului fizic, caci atat putem sa vedem cel mai multi dintre noi, daca am reusi sa vedem mai mult de atat, am reusi sa observam in fotografii si campurile energetice si aura oamenilor. De aceea este posibila terapia la distanta, pe fotografie, sau chiar pe scrisul cuiva, pentru ca si scrisul este purtatorul amprentei noastre energetice, ca si vocea noastra inregistrata, sau creatiile artistice, mancarea gatita, sau orice altceva ce ia nastere din noi. Deci, si icoanele, desi nu sunt reprezentari grafice exacte ale entitatilor pe care le reprezinta, ajuta la rugaciune, prin deschiderea de portaluri catre energiile acelor fiinte de lumina pe care le invocam, insa este important de retinut ca NU NE RUGAM LA ICOANA, CA OBIECT, SI ICOANA NU ESTE UN OBIECT SFANT. NE RUGAM LA DIVINITATE CU AJUTORUL ICOANEI. DAR LA FEL DE BINE, NE PUTEM RUGA SI FARA EA. Unii oameni au nevoie de carje inainte de a merge singuri.

Ce face rugaciunea la nivel energetic

In primul rand, la nivel energetic, rugaciunea ne acordeaza la vibratia inalta a divinitatii si lasa energiile ei sa patrunda in corpul nostru prin chakra 7, adica centrul energetic al conexiunii cu Sursa vietii.Ca urmare, ne energizam.

In timpul rugaciunii ne purificam, lasand lumina care patrunde in toate corpurile noastre, sa dizolve blocajele si sa vindece ranile produse de ignoranta si de ego.

In plus, comunicand cu divinitatea, ne deschidem fata de Sursa Intelepciunii Universale si primim in noi raspunsurile, soluriile, intelepciunea de care avem nevoie ca sa ne rezolvam problemele si sa ne vindecam, devenind oameni sanatosi si buni.

Cand invocam divinitatea si ajutorul ei, atragem in vietile noastre, prin invocare si intentie, prin credinta ca vom primi, energiile acelor lucruri de care avem nevoie si care se vor manifesta in plan fizic in curand. Deci rugaciunea este un prim pas in atragerea acestor lucruri.

Rugaciunea este un tratament eficient pentru boli deoarece la nivel energetic ea trateaza si transforma in lumina energiile negative care provoaca bolile.

Rugaciunea ne creste vibratia inimii, ne ajuta sa iertam si sa ne conectam la adevarata noastra esenta.

Efectul rugaciunii asupra corpului fizic

Pentru a exemplifica efectul rugaciunii asupra corpului fizic, voi reproduce aici o parte dintr-un articol pe care l-am primit pe email, despre ceea ce a spus Edgar Cayce, despre rugaciunea Tatal Nostru:

“…Cayce, în lecturile sale, a comunicat un lucru incredibil, corespondenţa dintre versetele rugăciunii “Tatăl Nostru” şi principalele glande endocrine. Anumite cuvinte din rugăciune reprezintă mantre (cuvinte-cheie) care declanşează deschiderea unei glande, şi anume: Tatăl Nostru, care eşti în ceruri deschide glanda pituitară, Sfinţească-se numele Tău deschide glanda pineală, Vie împărăţia Ta şi Precum în cer deschid glanda tiroidă, Facă-se voia Ta,(…) şi pe Pământ deschide glanda timus, Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi deschide gonadele (glandele sexuale masculine şi feminine), Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri  deschide suprarenalele, Şi nu ne duce pe noi în ispită deschide celulele lui Lyden (sau Leydig, care nu sunt chiar o glandă, ci un ansamblu de celule secretoare de hormoni, localizate sub ombilic şi deasupra gonadelor), Ci ne izbăveşte de cel rău deschide glanda timus, Căci a Ta este împărăţia deschide glanda tiroidă, şi puterea deschide glanda pineală, şi mărirea deschide glanda pituitară, Amin.

Corpul uman are centrii energetici din partea superioară în legătură cu energiile cerului, iar cei din partea inferioară în legătură cu energiile pământului. Partea superioară a corpului uman este legată de viaţa spirituală, iar cea inferioară este legată de viaţa fizică, respectiv cu plăcerile ei legate de materie (mâncare, sex etc.). O funcţionare corectă a corpului este asigurată de deschiderea tuturor centrilor lui, atât a celor superiori, cât şi a celor inferiori. Rugăciunea “Tatăl Nostru” deschide până la jumătatea ei, de sus în jos, centrii energetici, glandele organismului, iar de la jumătate până la “Amin” verifică deschiderea lor de jos în sus. Spusă cu credinţă, această rugăciune face ca un fior interior, ca un curent, să străbată corpul din cap până în picioare. Este dovada că nu există blocaje în circuitele energetice ale corpului. Din punct de vedere religios, explicaţia constă în producerea unui fior creat de Divinitate, care a ascultat ruga credinciosului.

Asadar:

Tatal nostru care esti in Ceruri

actioneaza asupra glandei pituitare, cu rol de declansator al procesului

Sfinteasca-se numele Tau

actioneaza asupra glandei pineale

Vie Imparatia Ta

deschide tiroida si regleaza functia acesteia

Faca-se Voia Ta, precum in Cer

deschide tiroida

Asa si pe Pamint

actioneaza asupra timusului

Piinea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi deschide gonadele, glandele sexuale masculine si feminine

Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri

actioneaza asupra glandelor suprarenale

Si nu ne duce pe noi in ispita

actioneaza asupra celulelor Lyden

Si ne izbaveste de cel rau

actioneaza din noi asupra timusului

Ca a Ta este Imparatia

actioneaza din nou asupra tiroidei

Si puterea

actioneaza asupra glandei pineale

Si Marirea

redeschide pituitara

AMIN

formula de inchidere a acestor centri energetici si de reconectare la planul terestru. “

Dincolo de aceste beneficii, din experienta personala am observat ca Tatal Nostru, curata trupul si spiritul de energii negative, deschide inima spre sentimente de iertare si iubire, curata spatiile in care traim, facand loc energiilor benefice in ele, purifica mancarea si apa, alunga deochiul si alte energii care ne afecteaza sanatatea, protejeaza ca un scut, alunga fricile, aduce pacea, alunga insomniile.

Daca Tatal Nostru are aceste efecte extraordinare asupra corpului nostru, cred ca orice rugaciune izvorata din suflet cu credinta, poate avea aceleasi efecte minunate. Iisys ne-a daruit de la Tatal, aceasta rugaciune ca sa ne dovedeasca puterea rugaciunii. El ne-a lasat cu dragoste o carja puternica de care sa ne sprijinim ori de cate ori avem nevoie sa ne intarim.

Tot ca efect asupra corpului omenesc, cercetatorii au dovedit si ca toti participantii la testele rugaciunii asupra corpului omenesc au avut presiunea arteriala stabilizata si indicii sanguini imbunatatiti. Impresionant este faptul ca indicii sanguini s-au modificat inspre insanatosire: persoanele hipotensive au inregistrat cresteri de tensiune, iar cele hipertensive au inregistrat scaderi de tensiune. Deci, rugaciunea vindeca inima.

Efectul rugaciunii asupra apei

Masaru Emoto, pornind de la practicile taoiste de sfintire a apei, a demonstrat cu dovezi stiintifice ca apa percepe sentimentele noastre, emotiile, cuvintele, rugaciunile si muzica. In experimentele sale, Masaru Emoto a pus apa distilata intr-o eprubeta, dupa care, in apropierea ei, diferite persoane au rostit cuvinte blande, sau cuvinte dure. Apoi a inghetat apa si a observat ce forma aveau cristalele in functie de energia la care fusesera supuse. La fel a procedat si pentru a testa efectele rugaciunii asupra apei.

In 1996, Masaro Emoto a facut un experiment pe un lac foarte poluat, intr-o zona puternic industrializata din Japonia. Cateva mii de oameni s-au rugat, sa vada ce efect are rugaciunea asupra apei. S-au adunat in grupuri; unii s-au rugat intr-un templu, altii pe lac, in barci, altii pe malul lacului. S-a facut si o ceremonie cu lumanari, exact ca in ritualurile crestine. S-au prelevat probe din lac inainte si dupa doua ore de rugaciune, studiindu-se la microscop structura apei, in ambele situatii. Apa poluata era formata din particule haotice si stranii, pe cand apa prelevata dupa doua ore de rugaciune avea structura unor cristale in forma de flori. Dar concluzia extraordinara a experimentului a fost aceea ca structura cristalina a apei se pastreaza si la o luna dupa rugaciune. Un alt experiment s-a facut pe un lac poluat din Brazilia. S-a luat o mostra de apa din lac si a fost pusa intr-o sticla. Mai multi oameni s-au concentrat asupra sticlei si s-au rugat in jurul ei. Dupa rugaciune, s-a constatat ca se purificase si apa din lac, nu doar cea din sticla. Structura cristalelor apei din lac era chiar mai pura decat aceea din recipient, de unde concluzia ca apa aflata in conditii naturale se purifica mai bine.

Japonezul a studiat apoi cum trebuie sa ne rugam pentru ca apa sa aiba un efect maxim asupra corpului omenesc. Testele lui arata ca mainile trebuie tinute impreunate in dreptul pieptului, cum le tin preotii in ritualul de rugaciune, iar formula care a creat cea mai inalta puritate a apei a fost: “Te rog sa fii buna” . Mainile tinute in alt mod decat impreunat creeaza alta structura a apei, la fel si alte tipuri de rugaciune. Apa raspunde rugaciunii noastre, deci constiinta umana poate schimba structura materiei. Atata vreme cat se purifica apa dintr-un lac, iar structura ei devine cristalina si vindecatoare, rugaciunea poate avea efecte purificatoare si asupra noastra, care suntem alcatuiti in proportie de 70% din apa, sau asupra persoanelor pentru care ne rugam.

Cristalul de Gheata al Apei Purificate prin Rugaciune

Experimentele au aratat ca clorul impiedica apa sa formeze cristale. Totusi, prin rugaciune, vibratia negativa a clorului a fost indepartata, iar cristalele s-au format in mod obisnuit. Aceasta nu inseamna ca rugaciunea indeparteaza clorul ori ca il distruge, ci este indepartata doar informatia distructiva pe care clorul o introduce in corp. E bine de stiut ca nu doar compozitia chimica a hranei sau a apei conteaza, cat vibratia, adica informatia pe care o consumam prin ele. De exemplu, o mancare preparata cu dragoste, cu placere, cu bucurie, nu produce dureri abdominale ori alte forme de tulburari la nivelul corpului fizic, pe cand cea preparata cu gandurile negre are nevoie – daca nu de schimbarea sentimentelor si a gandurilor gospodinei – de rugaciunea de purificare a apei si a hranei. 

Cura cu apa purificata 1. Fa rugaciunea apei cu mainile impreunate la piept. Concentreaza-te asupra sticlelor cu apa si spune rugaciunea: “Te rog sa fii buna”, pana ce simti ca ai transmis acest mesaj apei. 2. Bea o cana cu apa, cu o jumatate de ora inainte de masa. 3. Nu bea apa in timpul mesei si nici imediat dupa masa, dar bea, in total, cel putin doi-trei litri de apa purificata zilnic. Prin consumul de apa, aura corpului se modifica intr-un ritm extraordinar, nivelul de energie al corpului fizic devenind mult mai inalt. Te vei simti mai vioi cu acest tratament, care dureaza cel putin 21 de zile – dar care poate fi facut toata viata -, vei fi mai prezent si mai optimist si vei constata ca multe dintre durerile fizice dispar. Pentru a verifica efectele curei, este bine sa facem investigatii medicale inainte de a incepe tratamentul cu apa si sa le repetam dupa 21 de zile de tratament. Studiile efectuate au aratat ca, in 90% din cazuri, colesterolul scade in 21 de zile de baut apa corect.

Rugaciunea Inimii

“Rugaciunea inimii” elibereaza spatiile ei si-L atrage aici pe Iisus prin invocarea necontenita: “Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. In aceasta rugaciune, pe care o aflam la vamesul din Evanghelie, este cuprinsa intreaga Biblie, intregul ei mesaj redus la spiritualitatea lui esentiala: marturisirea lui Iisus ca Domn, ca Fiu al lui Dumnezeu si deci marturisirea Treimii; apoi se vede adancul caderii care invoca adancul indurarii divine. Inceputul si sfarsitul sunt aici concentrate intr-un singur cuvant incarcat de prezenta sacramentala a lui Iisus in Numele Lui. Aceasta rugaciune rasuna necontenit in fundul sufletului, chiar fara voia constienta a celui ce se roaga. La sfarsit, Numele lui Iisus rasuna de la sine si dobandeste ritmul respiratiei, se lipeste oarecum de suflu; chiar si in somn: “eu dorm, dar spiritul meu vegheaza”.

Iisus, atras in inima, inseamna liturghie interiorizata si imparatia intr-un suflet impacat. Numele il umple pe om ca pe un templu al Sau, il transforma in loc al prezentei divine, il hristifica. Aceasta este experienta Sfantului Apostol Pavel, pe care o poti intelege mai bine la lumina acestei rugaciuni: “Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”.

Pentru a ne feri de greseala de a crede ca aceasta rugaciune ar fi o formula magica, sfintii ne învata ca putem folosi diferite variante ale acestei rugaciuni, cât si alte rugaciuni asemanatoare care ne ajuta sa ne curatim si sa ne apropiem de Dumnezeu. Putem spune “Doamne Iisuse ai mila de mine”, sau “Ai mila de mine, pacatosul.” Puterea nu este în cuvintele noastre ci în Numele Lui. Concentrarea nu trebuie sa fie la corectitudinea cuvintelor, ci la starea inimii noastre înaintea Lui. Daca inima nu participa, actul fizic al rugaciunii este cu totul inutil.

Rugaciunea de iertare

Rugaciunea de iertare este cea care ne ajuta sa ne vindecam relatiile cu cei din jurul nostru, cu oamenii care nu mai sunt printre noi, si cu noi insine. Formula ei este simpla si usor de retinut dar beneficitatea ei este uriasa, si puterea ei de vindecare de necontestat. Suna asa: ” Te iert pentru tot ce mi-ai gresit acum si in alte vieti. Si te rog sa ma ierti pentru tot ce ti-am gresit acum si in alte vieti.” Putem adauga: ” Te accept asa cum esti, te iubesc, te iert.” Aceasta rugaciune se face cu inima impacata si cu intentie puternica de iertare. Se inchid ochii, se vizualizeaza persoana fata de care ne cerem iertare si pe care o iertam, in fata noastra, si i se declara cuvintele din rugaciune din toata inima.Astfel, putem curata karma dintre noi si celelelate persoane, acumulata chiar din alte vieti, pentru ca tensiunile si conflictele nedepasite se pastreaza la nivel energetic in aura noastra si chiar in ADN-ul nostru pe parcursul a mai multe vieti, reintalnindu-ne cu acele persoane pana cand vom invata sa le iertam si sa le iubim si pana cand ele ne vor ierta si iubi. Aceasta rugaciune nici macar nu necesita ca voi sa faceti un act fizic de iertare, pentru ca ea va conecteaza la Sinele persoanei respective, si vindeca neiertare inca de la radacina. In timp veti sesiza schimbarile din relatia dumneavoastra cu persoanele carora le cereti iertare si pe care le iertati folosind aceasta rugaciune puternica care transcede timpul si spatiul.

Efectul rugaciunii asupra crearii realitatii in care traim

Prin rugaciune ne purificam si avand noi insine o vibratie mai inalta, atragem in viata noastra manifestari ale energiei care ne sunt benefice noua si celorlalti. Prin rugaciune Il invocam pe Dumnezeu sa se manifeste in Lumea in care traim si primind in suflet intelepciunea si iubirea Lui, putem sa cream in jurul nostru lumea pe care o visam. O lume plina de pace, de iubire, de iertare, de bunatate, de armonie si bunastare.

Raspunsul la rugaciuni – de unde si cum vine

Pentru ca rugaciunea este un dialog, ci nu un monolog, daca ea este facuta corect, se presupune ca trebuie sa primim si un raspuns,nu?

Raspunsurile la rugaciuni pot veni sub forma de ganduri. Se spune ca primul gand care vine dupa o intrebare adresata divinitatii si care nu seamana cu modul nostru de gandire, fiind 100% incarcata de optimism si iubire, este un raspuns de la Dumnezeu. Si asa este. Eu stiu din experienta.

Raspunsurile la rugaciuni pot veni prin oamenii din jurul nostru pe care Dumnezeu ni-i aduce in cale. Putem pune o intrebare in rugaciune, al carui raspuns sa ni-l dea in mod neintentionat o persoana cu care vom vorbi in zilele urmatoare.

Raspunsurile pot veni prin lectii de viata, chiar dureroase, din care sa aflam ce nu e in regula cu noi si sa ne deschidem ochi ca sa ne indreptam.

Raspunsurile pot veni apoi, prin cartile si articolele care ajung la noi si pe care nu le citim niciodata intamplator si mereu la timpul potrivit.

Uneori putem gasi raspunsurile in ajutorul pe care ni-l dau oamenii care ne iubesc.

Alteori raspunsurile se manifesta prin obtinerea darurilor cerute.

Iar alteori, mai rar, putem auzi chiar glasul lui Dumnezeu, cand inima este curata si deschisa si credinta este mare.

Acatistele

Sunt rugaciuni de provenienta ortodoxa prin care cerem ajutorul sfintilor, arhanghelilor, sau Sfintei Treimi, pentru diferite lucruri: iertare, vindecare, reusite in munca, invatarea iubirii. As putea spune ca acatistele sunt rugaciuni tematice. Nu toate sunt foarte benefice, insa eu am folosit cateva de-a lungul timpului pe care pot sa vi le recomand si voua, din anumite motive. Este adevarat ca sunt rugaciuni standard, dar unele din ele au beneficitate mare. Testata.

Acatistul de Multumire lui Dumnezeu, este cel care imi place cel mai mult. Este o rugaciune de lauda minunata in care este slavita intreaga creatie a lui Dumnezeu si acest acatist ne aduce aminte cat de minunat este Dumnezeu si ce frumoasa este creatia Sa, si ne deschide inimile sa ne bucuram de ea si sa o iubim.

Acatistul de iertare. Acest acatist chiar vindeca neiertarile si deschide inima pentru iubire, prin cuvintele intelepte si aplicabile oricui pe care le contine. Este foarte util in vindecarea urii si a neiertarilor atunci cand aveti conflicte cu cei din jur sau cand nu va iubiti pe voi insiva.

Acatistul Sfantului Ciprian, care curata de energii  negative, si ne ajuta sa alungam starea de rau fizic, care trateaza deochiul si curata casa.

Paraclisul Maicii Domnului, este o rugaciune care ne aduce pacea in inima si ne acordeaza la energiile vindecatoare ale iubirii.

Vi le recomand pe cele cantate de Marian Moise. Au o vibratie si mai inalta. Incercati.

Alte forme de comunicare cu divinitatea ar mai fi mantra, proiectele, meditatia, dialogul interior liber, si de ce nu? – insasi viata pe Pamant ca forma de expresie a creatiei divine! 🙂

Concluzii

Rugaciunea din suflet, cu credinta, cu iubire, cu sau fara mijlocire, oriunde ar fi ea facuta, va vindeca trupurile, va curata spiritul, va aduce darurile divinitatii in viata voastra, va acordeaza la vibratii inalte ale iubirii, va schimba viata.

Rugati-va din suflet, clipa de clipa si deschideti-va mintile si inimile ca sa auziti glasul lui Dumnezeu care va raspunde! Nu Il mai lasati pe Dumnezeu sa va asiste in tacere, incurajand mutenia inimilor voastre.

Traiti in Lumina!

 

Despre o alta energie : Banii.

Dragii mei,

Traim cu totii intr-o lume materiala, pe acest pamant, dar in majoritatea timpului credem ca e un lucru rau, ca un blestem care ne urmareste. Cu totii facem greseala asta. Intr-o anumita masura, e normal sa ajungem sa avem conceptia asta, pentru ca asa crestem si asta ni se inoculeaza din jur, dar si pentru ca noi inghitim si asimilam aproape orice judecata fara sa o filtram prin spectrul credintelor noastre izvorate din inima. E o cultura intreaga in jurul nostru care ne injecteaza credinte false, create si raspandite de oameni rataciti, insa avem capacitatea de a selecta si de a respinge ceea ce nu ne e benefic, pentru ca Dumnezeu ne-a oferit dreptul la discernamant si la cunoastere. Spunem cu dezamagire si judecand, despre unul si altul din jurul nostru, ca este “un materialist”, ca “alearga dupa bani”, ca e “un sclav al banilor”… Am creat proverbe precum “Banul e ochiul dracului” si bunicii sau parintii ne-au crescut, ca si biserica, in credinta ca a avea bani este ca si cum ti-ai vinde sufletul satanei, ca oamenii credinciosi nu rezoneaza cu banii si nu si-i doresc. Ma mir cum de nu s-a creat intre timp o societate de pustnici si nevoiasi, dar nici departe nu suntem, caci uite cum tot alergam dupa bani si ei nu se prind de noi, si tot saracim in loc sa ne imbogatim, ingropandu-ne sufletele sub poveri care nu il lasa sa straluceasca.

Si eu, ca si voi, am avut si am inca, in sangele si mintea mea, aceste conceptii gresite, si ma lupt sa le inving, pentru ca e greu sa castigi razboiul cu niste idei in care ai crezut zeci de ani, daca nu cumva – sute de ani,de-a lungul vietilor tale cumulate. Dar important e ca am inteles ca gresesc si ca atat timp cat EU voi incrimina banii si nu ii voi accepta in viata mea ca fiind benefici, nu ii voi avea. Cel putin nu voi avea atati cat merit prin dreptul meu de la Dumnezeu. Ca e adevarat ca Dumnezeu iti da, dar nu iti pune si in traista. Si cine suntem noi sa refuzam darurile de la bunul nostru Dumnezeu?

Ca si orice altceva din Universul acesta, banii sunt o energie. Pentru ca totul este energie. Si ca orice energie, banii vin de la Dumnezeu si sunt permisi de EL. Pentru ca nimic, dar ABSOLUT NIMIC, in Universul asta si oriunde altundeva, nu exista daca Dumnezeu nu permite. Si Satana si discipolii lui exista tot pentru ca Dumnezeu le permite existenta, si pentru ca tot de la El au fost creati. Daca raul nu ar exista sub o forma sau alta, noi nu am tinde spre Bine si nu am evolua niciodata. Sa revenim la bani. Banii sunt o energie, benefica. De ce benefica? Pentru ca ne ajuta sa ne satisfacem nevoile primare ca fiinte intrupate pe acest pamant si sa ne dezvoltam. Ganditi-va cum ar fi sa nu mai aveti bani, dar in jurul vostru lucrurile sa mearga la fel. Adica sa existe o economie de piata, sa se vanda lucruri contra cost, sa aveti nevoie sa mancati,sa va imbracati, sa locuiti undeva, sa calatoriti, dar banii sa va lipseasca cu desavarsire…Nu ati supravietui prea mult, nu? Nu. Aceasta este dimensiunea in care ne aflam acum. Cand o sa crestem spiritual, ne transmutam in alta. Doar atunci, sau daca dintr-un motiv sau altul ni se intrerupe existenta aici  si “murim”. Pana atunci trebuie sa acceptam ca supravietuirea si dezvoltarea noastra in aceasta dimensiune depind de bani. Ei sunt o unealta ajutatoare, dar si o forma de recompensa a eforturilor noastre. Cu cat muncesti mai mult, ai mai multi bani, sau cu cat ai o misiune mai mare, cu atat ai mai multi bani, ca sa o poti indeplini. La fel, cu cat nu esti pe calea cea dreapta cu munca si misiunea ta, si cu cat ai mai multa karma de curatat, cu atat ai mai putini bani. Dumnezeu ii rasplateste pe Terra pe cei care isi fac treaba bine aici, prin multe alte lucruri, dar si prin bani. Accesul la energia banilor, care atunci cand este liber si neblocat iti permite ca aceasta sa se manifeste ca un rau cu flux continuu in viata ta, este conditionat de cateva aspecte. Printre care si ATITUDINEA TA fata de bani. Multi dintre noi blamam banii si spunem ca nu avem nevoie de ei, ca putem si fara. Nimic mai fals. In 3D nu putem fara atat timp cat exista o economie de piata care guverneaza, traim in orase si facem parte din societati consumiste. Poate daca ne-am retrage la tara undeva, in natura, ne-am putea detasa, dar nici atunci, pentru ca trebuie sa te intorci in urma cu cateva sute de ani ca sa nu ai nevoie de electricitate sau alte inventii ale lumii moderne. Sau alta solutie, sa ne mutam in Amazon, acolo unde triburile acelea de oameni frumosi si puri traiesc ca la inceputurile lumii inca. Insa nu stiu cat am rezista noi acolo si daca ar fi benefic, din moment ce suntem unde suntem acum si aici neintamplator si cu un scop.

Asa ca ramanem la societatea noastra materialista din care trebuie sa ne culegem lectiile. Care e prima si cea mai valoroasa lectie? Nu respinge mediul in care traiesti,accepta-l, intelege-l, iubeste-l, dar nu te lasa asimilat si schimbat de el. Solutia nu e sa fugim toti in padure si sa ne facem pustnici, ci sa luam in piept fiecare provocare si sa ramanem pe pozitie, ca apoi sa mergem mai departe si tot mai departe. Iar cand in cele din urma ne vom adapta si vom iubi cea de-a treia dimensiune, o vom asimila noi pe ea si voi putea creste sa mergem mai departe cu lectia invatata.

Pentru ca este o societate care se bazeaza enorm pe circulatia si puterea banului, a doua lectie importanta este sa intelegem ca banii, da, sunt cheia care deschid usa abundentei pe acest pamant si ca odata ce nu mai ai lipsuri datorita lor, vei putea sa rasufli linistit, sa te relaxezi, sa te detasezi de grijile tipice acestei dimensiuni si sa te axezi pe evolutia ta spirituala. Trebuie depasit pragul material, ca sa putem urca spre spiritual. Asta e adevarul. Un om sarac, care duce mereu grija banilor, nu isi va putea invinge mintea si sa isi inalte sufletul. Gandeste-te cum ar fi sa ai toti banii care iti sunt necesari. Ai fi liber zi de zi sa faci ceea ce iti place, sa meditezi, sa calatoresti, sa devii, sa daruiesti si altora din ce ai tu. Daca, insa te-ai lasa sa devii sclavul banilor, in loc sa ii controlezi tu, si lacomia te-ar acapara, atunci scuze, dar nu e vina banilor, e vina ta. Sa nu mai dam vina pe bani pentru neajunsurile noastre sau pentru lacomia noastra. Sa invatam sa fim stapani pe credintele noastre si pe abundenta noastra. Totul depinde de noi. E lectia mea, ca si a ta. Poate ca acum nu iti dai seama, dar ia gandeste-te: chiar  ai parte de toata abundenta de care ai putea beneficia? Daca in viata ta inca ai lipsuri si griji legate de bani, atunci undeva sigur ai si tu un blocaj.

Pe mine m-a ajutat sa imi schimb gandirea prietenul meu cel nou, Metatron. Sa va spun drept, de o vreme destul de lunga, banii nu au mai curs in viata mea, desi fac eforturi moderate sa ii obtin. Si ma tot intrebam de ce? Bineinteles, ca am cautat scuze intai in exterior. Ca am fost blestemata, ca m-a legat x si y, ca ma urmareste karma de la mama pentru avorturile ei, ca nu e bun jobul pe care il am, ca clientii mei sunt neseriosi, ca sefii mei sunt profitori si as putea continua lista. Dar problema intotdeauna, dar intotdeauna, e la noi. Pana cand am aflat eu ca eu sunt inchisa energiei banilor si ca ii urasc. “Sapand” in mine am descoperit niste juraminte si niste prejudecati urate pe care le aveam despre bani. Am lucrat sa le elimin, dar abia in ultimele zile, chemand ajutorul lui Dumnezeu si al arhanghelilor, am fost indrumata de Metatron catre urmatorul mesaj pe care l-am gasit la indicatiile lui, pe internet, si pe care vreau sa il impart cu voi, pentru ca sigur aveti nevoie. Va impartasesc astfel cu iubire ceea ce urmeaza si va rog sa meditati asupra lui, pentru ca doar in voi sta puterea sa va schimbati existentele pe acest pamant in mai bine, pentru a evolua spre o noua dimensiune. Va iubesc!

 

BANII ŞI ENERGIA DIN SPATELE LOR

– mesaj de la Metatron –

Channel de Reniyah Wolf – iulie 2004

 

Introducere

Dragilor,
Noi suntem Reniyah Wolf si Eva Aarrestad, din Portland, Oregon USA si respectiv Norvegia. Noi ne prezentam spunandu-va ca avem multi prieteni noi care se alatura grupului “Ruperea Benzilor de Bani”. Noi suntem onorate pentru privilegiul de a fi alese sa lucram cu energiile lui Metatron, incepand cu peste doi ani in urma. A fost o calatorie minunata si mareata a credintei, increderii si bucuriei, asistandu-l pe Metatron sa ancoreze multe energii inalte care nu au fost posibile inainte pe aceasta planeta. Prin acordarea celei de a 9–a Raze Dimensionale a Curcubeului precum si altele si mai inalte, el a asistat multi oameni sa se mute dincolo de frica, dincolo de energia intepenita, ajutand la deschiderea inimilor lor la energiile de dragoste si bucurie. Asistand atatia oameni, el de asemeni indeplineste cauza inalta a initierii unei alchimii planetare puternice a transformarii

Acum Metatron abordeaza subiectul banului. Multi dintre noi ne-am rugat continuu pentru usurarea efortului supravietuirii pe Pamant, si acum el a raspuns. Conditia materiala precara, saracia si lipsurile nu sunt armonioase si nu rezoneaza cu energiile noi care intra. O sa fie mult mai dificil sa traiti in doua lumi, sa mentineti energiile vechi in timp ce incercati sa imbratisati noua energie. Acest grup “Ruperea Benzilor de Bani”, este cadoul lui Metatron pentru planeta Pamant. El a directionat fiecare detaliu al planului pentru acest grup, adaptat spre alchimia puternica a transformarii. Noi suntem fiinte Divine dar si fiinte umane, si este dreptul nostru divin sa traim in dragoste si abundenta in plan material.

In munca noastra cu Metatron de pana acum, el ne invata alchimia, transformarea energiei, de la frecvente joase la frecvente inalte. Esenta acestei munci a lui este armonizarea. Natura armonizarii consta in deschiderea unui canal spre energii mai inalte. Prin armonizare, Metatron insufla fiecarei persoane energii mai inalte prin cele patru corpuri – spiritual,emotional, mental si fizic. Frecventa este ridicata in fiecare corp in mod echilibrat.
La multi dintre noi, exista o inegalitate, un dezechilibru de frecventa intre corpurile noastre spirituale inalt evoluate si cele joase. Acesta este motivul pentru care multe fiinte minunate ale Luminii au probleme materiale de supravietuire. Metatron, prin armonizarile lui, doreste sa ne ajute sa aliniem energiile prin toate corpurile noastre. Şi pentru ca multi dintre noi inca ducem o mare cantitate de energie de frica in corpurile noastre joase, armonizarile lui Metatron sunt foarte puternice. El o sa canalizeze armonizarile noastre in special spre transmutarea energiei joase in jurul problemelor de bani, abundenta si supravietuire in lumea materiala. Informatii referitoare la participarea la acest proces si la maximizarea beneficiilor voastre la armonizari o sa urmeze in sectiunea urmatoare.

 

MESAJUL LUI METATRON :

 



Dragilor, eu va salut in aceasta zi a bucuriei eterne, atat pe prietenii vechi cat si pe cei noi. Constat ca multi dintre voi s-au adunat impreuna aici in cercul meu si s-au alaturat acestui grup. Eu am eles un subiect care este de un interes extrem pentru multi dintre voi care traiesc pe planeta Pamant – subiectul banului. Banul este un mijloc de baza al schimbului in lumea voastra, si majoritatea populatiei de pe planeta voastra nu au destui bani. Situatiile variaza de la bogatia extrema a celor care au investit banii si au castigat mult, la saracia cumplita a unor natiuni de pe planeta Pamant, carora le este dificil sa supravietuiasca din salariile castigate. In varful scarii se afla un numar mic de indivizi care controleaza o mare parte a bogatiei. Banul este definit pe planeta Pamant ca fiind egal cu puterea iar cei care controleaza bogatia dicteaza afacerile guvernelor si societatilor voastre…

Voi puteti obiecta: “Metatron, tu vorbesti despre teoria conspiratiei?” Nu, dragilor, eu doar exprim un adevar simplu. Realitatea este ca putini umani au o cantitate mare de bani si putere, majoritatea aveti limite variate, dar nu prea mult. Nu este un bine sau un rau acest lucru, ci pur si simplu asa este pe Pamant. Exista un mare dezechilibru intre energii. In acest timp, impreuna, noi o sa invatam sa ne uitam la ban ca la o curgere a energiei, si nimic mai mult. Cuvantul si sunetul vibratiei banului, asa cum este folosit acum pe planeta voastra, are multa importanta atasata, si nu trebuie sa fie asa. In lumea voastra, banul pe care-l aveti, lipsa acestuia, determina situatia si pozitia voastra in societate, meritul de sine, realizarile voastre in viata. In unele cazuri, acesta defineste chiar spiritualitatea voastra.

Este uimitor ce mare cantitate de putere-i (energie) dati voi acestui mijloc de schimb! Eu ma aflu aici ca sa va asist pentru a lua aceasta putere inapoi la voi Puterea (energia) nu trebuie predata nimanui altcuiva sau la altceva.

Exista multa energie joasa in constiinta voastra planetara referitoare la bani. Aceasta nu a fost creata de generatia prezanta, desigur, ci s-a alcatuit in multe, multe generatii. Aceasta energie joasa este produsul dualitatii, si este bazata pe frica. Cei care au o cantitate mare de bani, putere si control, le este frica sa nu piarda toate acestea, ei considerandu-se un nimic fara banii care-i au. Au creat sistemul de credinta conform caruia ei nu sunt merituosi daca nu au bani. Ei au facut acest lucru datorita fricii, o frica adanca de a nu fi entitati umane merituoase fara bani. Cei care nu au multi bani le este frica sa nu aiba si mai putini, sa nu se intample ceva sa ramana si fara acei putini bani pe care ii au. Acei oameni au intrat intr-un acord cu sistemul de incredere ca avand bani este bine si neavandu-i, este rau.

Voi poate va intrebati de ce Metatron vrea sa se implice in problema banilor de pe Pamant? Ce legatura are acest lucru cu ascensiunea voastra personala si planetara? Pentru cei care va straduiti cu problemele ascensiunii, este dificil sa va simtiti distinsi si spirituali cand voi nu aveti suficienta hrana, un acoperis deasupra capului sau nu va puteti plati facturile. Este dificil sa va folositi darurile voastre in a-i asista pe altii, sa fiti vindecatori si invatatori, cand voi nu aveti conditii minime de supravietuire. Voi toti ati evoluat foarte mult ca Spirit. Voi v-ati adus aminte Cine Sunteti Voi si v-ati deschis la ancorarea luminii inalte pe Pamant. Voi ati facut in acest fel o munca extraordinara. Pentru ca voi sa puteti continua cu rezultate optime pe aceasta cale de ascensiune si serviciu, voi trebuie sa aduceti corpurile voastre joase in echilibru cu frecventa Spiritului vostru. O viata care intruchipeaza suferinta fizica sau emotionala nu este in armonie cu Spiritul si Lumina care sunteti.

Partea umana din voi sau viata materiala nu trebuie negate si nici nu trebuie sa va fie rusine de ele. Aceasta este o parte din voi, din Spiritul vostru. In energiile noi care sunt acum pe planeta voastra, voi o sa aveti dificultati sa continuati si sa imbratisati energiile vechi ale dualitatii. Pentru multe milenii pe Pamant, cei care au ajuns la elevare spirituala, au facut-o separandu-se de lume. A fost un motiv intemeiat pentru acest lucru, deoarece fracventele planetei voastre erau foarte joase. Cei care au ales sa inainteze in spirit nu au avut alta solutie decat sa fie cat mai departe de valtoarea vietii, sa se izoleze in manastiri, ashramuri, temple sau comunitati izolate. Ei au trebuit sa traiasca in locuri izolate, pentru a evita sa fie trasi inapoi in frecventele joase ale constintei voastre planetare.

Ati avut convingerea ca pentru a fi spirituali trebuie sa va separati pe voi insiva de lume. Ati fost invatati ca averile materiale si placerile sunt rele, si ca negarea lumii este ceva Dumnezeiesc si bun. Acesta este sistermul de credinta bazat pe dualitate, diferentierea intre bun si rau. Acesta este de asemeni un sistem de credinta bazat pe frica, o frica fata de lumea materiala, pentru a nu fi tras pe o cale joasa. Acest fel de abordare a servit un scop in lumea voastra, pana acum, dar acum apartin energiei vechi.

Energiile noi care intra sunt energiile Unitatii, ale Iubirii si ale Bucuriei. Logica simpla a acestora, dragilor, este ca voi nu puteti imbratisa Unitatea in timp ce negati partea voastra umana, care este o parte din existenta voastra totala. Voi nu puteti imbratisa energiile Iubirii pana ce voi nu puteti iubi partea vostra umana. Voi nu puteti, de asemeni, sa experimentati emotia Bucuriei in timp ce va straduiti sa supravietuiti.

Scopul meu este sa va asist sa va ridicati frecventa voastra, individual si colectiv. Multi dintre voi ne rugati si ne chemati din regatele inalte sa va asistam in problema banilor si a supravietuirii. De aceea eu, Metatron vin la voi cu subiectul banilor. Ati intrebat si ati cerut si ati fost auziti. Sunteti surprinsi? Aveti ceva obiectii? Carora dintre voi nu va este frica de lipsa banilor? Energia fricii ce incercuieste banii este raspandita pe Pamant. Constiinta voastra actuala nu face diferentieri la nivelul fricii. Frica nu clasifica aspectela bune, sau aspectele rele, aspecte de care voi trebuie sa scapati. Orice frica si rezistenta in interiorul fiintei voastre va va opri sa va inaltati, va va opri de la ascensiunea voastra personala si de la extindere. Pentru aceasta, am venit eu sa va asist la transmutarea acelei energii joase care este in interiorul vostru, spre frecventele inalte ale Iubirii si Bucuriei.

Dragilor, fiecare dintre voi sunteti o parte a gandirii colective, ceea ce formeaza constiinta planetara. Fiecare dintre voi sunteti un diapazon, cu un potential larg si cu rezonanta unui diapazon.

Voi puteti alege sa va aliniati cu tonul dat de societate si sa continuati sa aveti frica banilor. De asemenea, eu sper lucrul acesta, puteti alege, in acest timp petrecut impreuna, sa incepeti sa rezonati cu un ton mai inalt. Pe masura ce faceti acest lucru, alte entitati din planul fizic or sa se alinieze la tonul vostru, si astfel natura sistemului vostru monetar si de schimb, se va modifica. Acest modificare nu o sa se manifeste peste noapte, dar o sa vedeti semnele muncii pe care o faceti intr-un mod evident.

Ceea ce o sa indeplinim impreuna in cele noua zile va fi foarte puternic. Va fi puternic pentru voi, pentru fiecare dintre voi, dar si pentru planeta. Dupa felul in care va mutati in frecventa inalta, privitor la bani si la supravietuire, o sa plasati o alta crapatura in benzile de frica, benzi care inca inconjoara planeta voastra.

Aceasta este munca mea, sa ajut Pamantul si formele sale de viata sa se mute in banda frecventei inalte, sa va ajut sa transcedeti aceasta frecventa a lipsei banilor. Daca problemele voastre referitoare la banii va retin de la a creste in frecventa asa cum ar trebui, atunci este potrivit ca eu sa va acord asistenta. Eu va multumesc tuturor celor care va alaturati mie in acest cerc, pentru ca sunteti suficient de aventurosi sa ma asistati in activitatea mea.

1. CE ESTE BANUL

Dragilor, eu vă salut în această zi a bucuriei eterne. Acum, pentru început, permiteţi-ne să definim acest lucru pe care voi îl numiţi ban. Voi credeţi că ştiţi ce înseamnă acest lucru, dar, eu vă rog să menţineţi deschisă mintea voastră. Voi toţi aveţi felurite credinţe despre bani ceea ce nu are de-a face întotdeauna cu ceea ce este de fapt banul. Noi o să discutăm multe dintre aspectele legate de bani mai târziu, dar, pentru acum, noi o să rămânem la ceea ce este banul şi pentru ce este el folosit în societăţile voastre. Banul este o modalitate pentru voi de a schimba energii unii cu alţii în societăţile voastre. Aceasta este o cale mult mai convenabilă pentru voi să schimbaţi ce aveţi, bunuri şi servicii de care aveţi nevoie. Civilizaţia voastră a avansat dincolo de a face schimburi direct cu bunurile actuale. Nu mai este practic pentru voi să luaţi vaca voastră şi să o duceţi la piaţă şi să luaţi în schimbul ei grânele de care aveţi nevoie pentru a face pâine. Acum este necesar şi mai convenabil pentru voi să căraţi ceva bucăţi de hârtie în portofelul vostru decât să mânaţi vacile sau găinile voastre la piaţa comună. Banul este reprezentantul a ceva ce este acceptat în general a fi valoros. În lumea voastră, aurul şi argintul au fost acceptate de voi toţi ca să reprezinte valoarea mărfurilor.

Pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti, de dragul uşurinţei şi a simţului practic, a fost introdus banul şi astfel s-a creat un sistem monetar. În teorie, fiecare ban conţine greutatea lui proprie a substanţei din care este el alcătuit. Fiecare bancnotă reprezintă o cantitate de aur sau argint din rezervele naţiunilor respective. De asemeni, tot în teorie, este posibil ca bancnotele să fie schimbate contra unei cantităţi reale de aur sau argint. Noi ştim că nu este cazul pentru acest lucru în societăţile voastre, şi nu este scopul nostru să discutăm acum cum guvernele voastre se joacă cu valoarea banului. Eu sunt sigur că voi aţi ştiut toate aceste lucruri despre bani şi ce rol joacă în vieţile şi societăţile voastre. Acum aş dori ca voi să priviţi banul, simplu, doar ceea ce el este. Eu aş dori ca voi să alungaţi toate celelalte mii de gânduri ce vă vin în minte atunci când vă gândiţi la bani. Detaşaţi-vă şi priviţi la noţiunea de ban, pur şi simplu, doar ca la o modalitate de schimb, care vă face vouă viaţa mai uşoară.

Acesta este lucrul cel mai important, dragilor – banul este un mijloc de schimb. În loc să schimbaţi bunurile şi serviciile voastre direct cu altcineva, voi le schimbaţi pe acestea cu bani. Dacă schimbaţi direct, de exemplu: voi sunteţi un artist şi voi pictaţi un tablou pentru peretele biroului unui contabil. Acesta, în schimb, vă calculează rambursarea taxelor şi impozitelor voastre. Voi cheltuiţi ceva din energia voastră şi pictaţi acel tablou. Contabilul cheltuieşte ceva din energia lui calculând rambursarea taxelor voastre. Voi aţi schimbat energie în comun acord din partea amândoura, în beneficiul vostru mutual. Acum, poate contabilul vostru nu vrea un tablou pe peretele lui, dar voi totuşi doriţi ca el să vă calculeze rambursarea taxelor voastre. Voi ar trebui să pictaţi un tablou pentru altcineva care nu poate să calculeze rambursarea taxelor. Banul în acest fel devine reprezentantul schimbului de energie. În loc să pierdeţi timp şi efort să găsiţi persoana exactă care are nevoie de serviciile voastre şi oferă serviciile de care aveţi nevoie, voi aveţi acest lucru numit ban care simbolizează schimbul de energii.

Dragilor, acesta, banul, este doar un simplu reprezentant al curgerii energiei din spatele lui – nimic mai mult, nimic mai puţin. În mod evident nu există nimic bun sau nimic rău în bancnotele sau monedele pe care le folosim ca reprezentante ale curgerii energiei. Nu este în natura banului să determine cum oamenii îl obţin sau îl folosesc. Banii (ca suport material) care au fost obţinuţi într-o manieră ilegală sau necinstită, nu sunt răi sau pătaţi. La fel şi banii colectaţi de serviciile bisericilor voastre, nu sunt buni sau răi. Banii ca atare nu sunt responsabili pentru toate lucrurile pe care oamenii le fac cu aceştia. Banul ca atare nu creează condiţii de abundenţă sau lipsa acestora. Banul nu controlează pe alţii sau nu satisface interese investite. Banul nu vă face să suferiţi din lipsa lui în viaţa voastră. Banul, simplu răspunde la energia din spatele acestuia, la energia persoanei care-l face şi care-l cheltuieşte.

Toţi cei care v-aţi alăturat mie aici, aţi făcut-o pentru că voi doriţi să aveţi mai mult din această curgere a energiei banilor în viaţa voastră. Voi doriţi să fiţi capabili să opriţi de a mai da puterea voastră la bani. De aici voi trebuie să începeţi, prin detaşarea şi privirea banilor doar ceea ce aceştia sunt. Nu este nimic de judecat despre bani. Banul ca atare nu face nimic bine sau rău. Dacă doriţi să atrageţi mai multă curgere a energiei banilor în viaţa voastră, voi trebuie să faceţi ajustări energetice sigure înăuntrul gândurilor voastre proprii şi fiinţei voastre. Voi trebuie să controlaţi banii, şi aceştia răspund la energiile pe care le exteriorizaţi în lume.

Un exerciţiu interesant este următorul: luaţi un pix şi o hârtie şi scrieţi gândurile voastre despre bani, gânduri ce vă vin imediat în minte. Unii dintre voi fără doar şi poate că o să scrie cam aşa: “insuficient, vin greu, sunt rădăcina tuturor relelor, nu vreau să-i dau la guvern”, etc. Fiecare dintre voi are versiunea lui proprie, şi listele voastre sunt, unele probabil chiar foarte lungi. Când aţi terminat, citiţi lista voastră şi vedeţi cât de multe lucruri de pe lista voastră cu adevărat au de a face cu banul ca o modalitate de schimb, sau ca o curgere a energiei. Câte dintre lucrurile de pe listă sunt conectate la frică într-un fel sau altul? Câte din ele au de a face cu judecarea altora alături de ban, ca atare? Orice aţi scris pe lista voastră în afară de “banul este o modalitate pentru schimbul energiilor”, acel lucru are de a face cu credinţele pe care voi le aveţi despre bani.

Voi sunteţi co-creatori puternici ca şi Dumnezeu, dragilor şi credinţa şi emoţiile voastre într-adevăr reflectă, aduc înapoi la voi aceste lucruri în experienţele voastre. Este în intenţia mea în timpul petrecut împreună să vă asist în aducerea la lumină a acelor credinţe pe care le aveţi despre bani. Aşa cum le priviţi, voi o să vedeţi cum ele nu vă mai servesc şi poate alegeţi să eliberaţi acele credinţe vechi. VOI sunteţi energia din spatele banului, nu invers. Voi puteţi folosi energiile pe care banul le reprezintă, să faceţi viaţa voastră pământească mai abundentă şi plină de bucurii, sau puteţi să folosiţi acele energii să vă aducă durere şi suferinţă.

Aceasta este hotărârea voastră, nu este a mea, sau a nimănui, este doar a voastră.

2. NATURA CURGERII ENERGIEI

Dragilor, eu vă salut în această zi a bucuriei eterne. Astăzi noi vom discuta natura şi curgerea energiei şi modul cum aceasta se raportează la mediul schimburilor de energie cunoscut ca fiind banul.

Dacă aţi studiat cât de cât despre noua ştiinţă a fizicii quantum, atunci voi ştiţi că totul în univers este energie. Tot ce ştiţi ca realitate creată, de fapt este energie în mişcare în forma valurilor de sunete ce vibrează la un anumit nivel de frecvenţă. Acesta este tiparul valurilor de vibraţii ce formează atât materia densă cât şi cea uşoară a Pământului vostru, precum şi mai sus în dimensiunile înalte unde totul este un tipar al mişcării luminii şi culorii. Acesta este ritmul vibraţiilor, sau frecvenţelor valurilor ce determină natura manifestării acesteia în realitate.

Cu cât vibraţia este mai mică, mai înceată, cu atât mai densă este apariţia manifestării ei în realitate. Aşa cum ştiţi, Dragilor, nimic nu este cu adevărat solid. Acesta doar apare în acest fel, şi se simte de către voi aşa. La nivel subatomic, sunt spaţii între particule. Este ritmul vibraţiei acela care determină dacă voi percepeţi materia sau nu. Pământul vostru, corpurile formelor de viaţă ale voastre, toate acele lucruri pe care le-aţi construit să le folosiţi în vieţile voastre, toate acestea vibrează într-un ritm lent, şi de aceea apar ca şi solide. Da, într-adevăr, universul vostru fizic pare foarte dens şi solid atunci când vă loviţi de unele părţi ale lui, şi acestea nu cedează. Nu este diferit în substanţă de orice altă parte a creaţiei, de la voi de jos şi până sus la mine. Sunt eu care duc gândurile Dumnezeului Mamă – Tată în vibraţiile sunetului ce formează miriadele de creaţii. Procesul de creaţie se întâmplă în acelaşi fel, şi urmează aceleaşi legi precise, la oricare nivel are el loc. Singura diferenţă este în ritmul sunetului vibraţiei.

Acum noi am convenit că totul este energie ; voi, corpurile voastre fizice, acestea sunt energii, ca şi orice altceva ce voi consideraţi că este real. Voi în realitate nu sunteţi solizi, doar se pare că sunteţi solizi. Ce rol aveţi voi în acest proces creativ? Voi, fiecare dintre voi, sunteţi o porţiune a conştiinţei Dumnezeului Mamă – Tată. Voi aveţi aceleaşi abilităţi creatoare. Fiecare dintre voi asistaţi la creare şi menţineţi pe loc realitatea pe care voi o experimentaţi acum. Voi sunteţi co-creatori, alături de mine şi de Dumnezeu Mamă – Tată, prin gândurile ce traversează conştiinţa voastră, acelea de care sunteţi conştienţi şi acelea care sunt mai joase, sau deasupra gândirii conştiente. Gândurile voastre, fiecare dintre ele, de asemeni au un ritm al vibraţiei. Este ritmul vibraţiei acelor gânduri ce vor determina ce fel de realitate se manifestă în colţul micuţ al omniversului vostru.

Voi împreună, toată umanitatea, în colectiv, creaţi lumea în care trăiţi prin gândurile pe care le plasaţi în eleşteul conştiinţei ce înconjoară planeta voastră. Permiteţi-mi să folosesc o analogie. Computerul vostru nu va funcţiona dacă nu sunt conectate diversele lui componente şi dacă nu aveţi o sursă de alimentare cu curent electric. Voi ansamblaţi toate componentele computerului, apoi vă conectaţi la reţeaua voastră electrică. Curentul electric, nevăzut de voi, parcurge drumul de la uzina electrică, prin conductoare electrice, până la priza electrică din casa voastră, apoi prin computerul vostru. Când apăsaţi butonul de pornire al calculatorului, curentul intră în computer şi atunci voi îl puteţi folosi. Voi nu trebuie să ştiţi exact cum se întâmplă lucrul acesta, şi mulţi dintre voi nici nu vreţi să ştiţi. Voi simplu ştiţi doar că dacă vă plătiţi factura companiei de electricitate, şi restul instalaţiilor sunt în regulă, computerul vostru, ca şi toate celelalte aparate, electrocasnice, or să funcţioneze. Tot aşa se va întâmpla şi cu procesul de gândire creativă, dacă totul este în ordine, şi funcţionează cum ar trebui. Gândurile voastre, Dragilor, sunt de natură electromagnetică, foarte similar cu curentul electric care face să funcţioneze toate aparatele voastre.

Acum să privim la unele aspecte ce s-ar putea întâmpla cu furnizorul electricităţii voastre. S-ar putea să fie o instalaţie care nu funcţionează bine sau este blocată o parte a liniei de fabricaţie sau de transport, pe parcursul drumului de la uzină la computerul vostru. Acest lucru va determina nefuncţionarea computerului vostru până ce acea defecţiune nu se va remedia. Aşa cum ştiţi, aceasta se întâmplă din foarte multe cauze. Voi sunteţi obişnuiţi cu întreruperea curentului. Când curgerea curentului este întreruptă, atunci facilităţile oferite de acesta, nu sunt disponibile. Când curgerea curentului este în regulă, atunci utilizatorii funcţionează perfect.

Gândurile voastre proprii sunt ca şi forma curentului electric, acestea ar trebui să menţină adevărul a ceea ce voi manifestaţi în experienţele vieţii voastre. Dacă nu există o disfuncţiune a instalaţiei, dacă nu este un blocaj al curentului, atunci realitatea voastră proprie ar trebui să funcţioneze perfect. Voi ar trebui să aveţi tot ce vă doriţi. Dar voi puteţi obiecta: “Dar este evident că tu nu trăieşti pe planeta Pământ, Metatron!!!” Ah, dar eu trăiesc, Dragilor, prin voi, pentru că noi toţi suntem Unul. De aceea eu mă aflu aici ca să vă împărtăşesc unele informaţii şi un tip specific de energie care să vă asiste pe voi.

De ce nu curge curentul gândurilor voastre proprii neted? De ce aveţi probleme cu vieţile voastre, dacă inerent aveţi puterea creativă a Dumnezeului Mamă – Tată? Aceasta este pentru că voi aveţi blocări în liniile voastre. Curentul gândurilor voastre este, desigur, o problemă a frecvenţei, a ritmului vibraţiei sunetului. Atunci când curentul gândurilor voastre este blocat de vibraţia altor gânduri joase şi dense, curentul nu poate fi transmis la manifestarea dorită.

Realitatea pe care voi o experimentaţi în viaţa voastră poate că este prea departe de ceea ce aţi intenţionat, de ceea ce aţi dorit. Acest lucru se datorează gândurilor dense, vibraţiilor joase ale gândurilor de frică, de durere, de lipsă de putere, blesteme, etc. Aceste gânduri joase au efectul blocării şi reducerii curentului creativităţii voastre, a puterii Dumnezeieşti de manifestare a realităţii pe care o doriţi. La fel ca şi cu curentul electric care intră în casa voastră, dacă nu reparaţi ce a cauzat întreruperea lui, voi o să continuaţi să aveţi probleme şi viaţa voastră nu o să fie aşa cum voi vă doriţi.

Permiteţi-ne să ne uităm mai de aproape la această noţiune a curgerii energiei ca şi un curent electric, din perspectiva banilor. Aşa cum am convenit deja, banul, în sine, este materie. Este hârtie sau metal. Acesta nu are putere, nu are forţă de sine stătătoare. Curgerea lui este determinată de curentul electromagnetic al gândurilor voastre din spatele acestuia. Este eleşteul colectiv al gândurilor electromagnetice din conştiinţa voastră planetară ceea ce determină natura sistemelor monetare în lumea voastră. Aşa cum puteţi vedea, echipamentul nu funcţionează prea bine.

Voi, Dragilor, sunteţi în măsură să controlaţi curentul electromagnetic propriu ce creează felul în care energia din spatele banului curge în viaţa voastră. Dacă furnizaţi cablu de transport fără obstacol, energia care este reprezentată de ban o să curgă înăuntru şi în afară. În acest fel problemele ce le aveţi referitoare la bani, vor dispare. Nu este o lipsă de bani în lumea voastră. De fapt este destul de mult pentru fiecare uman de pe planetă să aibă pentru tot ceea ce are nevoie şi pentru tot ceea ce-şi doreşte. Acest lucru depinde de voi, de fiecare dintre voi, să întreţineţi echipamentul şi cablul vostru propriu, în forma gândurilor voastre, ca să poată să lucreze cu această energie de curgere a banului, în modul ales de voi. Voi intraţi într-un timp nou, cu energii de înaltă frecvenţă ce triumfă acum pe planeta Pământ. Într-adevăr, Dragilor, fiind lefteri, săraci, străduindu-vă să supravieţuiţi, toate acestea sunt manifestări ale energiei vechi din care voi ieşiţi acum. Gândurile de frică din spatele acestei manifestări nu o să vă servească bine în noua energie.

Astăzi, Dragilor, avem un mic exerciţiu. Eu aş dori ca voi să gândiţi despre cum o să vă simţiţi dacă banii voştri ar curge ca şi electricitatea prin cabluri, sau ca apa de la robinet. Cât de diferită ar fi viaţa voastră? Ce aţi face cu timpul vostru dacă nu ar trebui să vă străduiţi atât şi să vă îngrijoraţi din cauza banilor? Cum aţi petrece zilele voastre? Cum vaţi simţiţi dacă nu ar mai trebui să vă îngrijoraţi din cauza banilor?

3. CE ESTE SPIRITUAL?

Dragilor, eu vă salut încă o dată cu bucurie. Astăzi vom aborda un subiect care are o mare dezbatere pe planeta voastră Pământ. Subiectul este relaţia banului faţă de religie şi spiritualitate, şi cum aceasta vi se aplică vouă ca fiinţe ale conştiinţei. Aţi observat că eu am spus “voi, ca fiinţe spirituale”. Într-adevăr, Dragilor, nu există diferenţă şi separare între voi care sunteţi o fiinţă spirituală, şi voi care sunteţi întruchipare umană.

Acesta a fost un sistem popular de credinţă în lumea voastră, că există o separare ce se poate face şi ar putea exista între practicarea spiritualităţii şi trăirea unei vieţi normale. Pentru scopul discuţiilor noastre, permiteţi-ne să definim termenul de spiritualitate. Voi folosiţi termenul acesta pentru a caracteriza relaţia voastră individuală cu Dumnezeu. Puteţi spune că voi aţi împărtăşit spiritualitatea cu cei cu care deţineţi o credinţă comună. Acest cuvânt, spiritualitate, deseori este menţionat în acelaşi context ca şi cuvântul religie. Cei care aleg să împărtăşească credinţele şi practică într-un grup întemeiat au tendinţa de a spune că ei sunt religioşi. Cei care aleg să cultive o relaţie personală cu Dumnezeu/Divinitatea, mai puţin tradiţiile şi învăţăturile unui grup oficial, ei au tendinţa de a se descrie pe ei înşişi ca spirituali. Oricare termen este folosit, ideea din spatele fiecăruia este că relaţia unei persoane cu Dumnezeu ar trebui să fie separată de restul vieţii întruchipate.

Acum, Dragilor, eu aş dori să demasc acest mit. Sistemul de credinţă că toată materia ce este legată de Dumnezeu ar trebui ţinută separat şi de o parte de viaţa fluviului principal, aparţine energiei vechi, benzii de frecvenţă din care ieşiţi acum. Sistemul de credinţă este un alt lucru ce nu o să vă servească pe voi în energia nouă. Voi vă depărtaţi de la frecvenţa fricii şi dualităţii. În energiile de dualitate, voi aţi considerat necesar să separaţi ce este bun de ce este rău.

Acum voi vă mutaţi în energiile de Unitate, unde lucrurile or să înceteze să fie bune sau rele, acestea, simplu or să fie aşa cum sunt. În energiile noi, voi nu o să judecaţi ce este bine şi ce este rău, ci pur şi simplu alegeţi ce este rezonant cu voi.

Noi ne întoarcem, pentru un moment, la discuţia noastră anterioară despre energie şi procesul creaţiei. Noi deja am stabilit că toată creaţia se întâmplă de la acelaşi proces. Ideea, gândul, noţiunea care îşi are originea în Mentalul lui Dumnezeu. Voi de asemenea faceţi parte din Mentalul lui Dumnezeu. Gândul ia apoi formă, ca şi realitatea creată, devenind frecvenţă, sau valuri de sunete. Nu contează ce gând este. Nu contează dacă acesta vine din conştiinţa mea, conştiinţa voastră, sau conştiinţa lui Dumnezeu. Procesul de creaţie are aceeiaşi bază în fizica înaltă. Nu contează dacă Dumnezeu Mamă-Tată doreşte să creeze un univers sau dacă voi decideţi că aveţi nevoie de o maşină nouă. Procesul este acelaşi. Este mai uşor pentru Dumnezeu Mamă-Tată să creeze un univers, decât pentru voi să obţineţi o maşină nouă deoarece pentru Dumnezeu nu există conexiuni distruse în liniile electrice. Gândurile pe care le aveţi în judecarea religiilor, spiritualităţii, banilor, punând pe ele eticheta de bine sau rău, acestea reprezintă conexiuni defectuoase. Aceste judecăţi sunt cele care opresc curgerea energiei creaţiei voastre, pentru că ele sunt nepotrivite cu curgerea cosmică înaltă a energiei ce emanează de la Dumnezeu Mamă-Tată. Aceste gânduri ale judecării sunt cele care împiedică curgerea circuitului vostru şi vă ţin în întuneric.

Acum că am revăzut versiunea simplă a bazei creaţiei încă odată, este evident că nu există nimic care să nu fie spiritual în fire. Tot ce a existat prin eternitate şi ce va exista în infinit a apărut din Mentalul lui Dumnezeu. Tot ce există creat ca realitate este parte din Dumnezeu. Dacă, în definiţia voastră pământească, ce este spiritual trebuie să aibă de a face cu Dumnezeu, atunci Toată creaţia este spirituală. Toate timpurile, locurile şi evenimentele sunt spirituale. Toate experienţele voastre sunt spirituale. Nu se poate altfel. Voi sunteţi fiinţe spirituale în meditaţiile voastre şi în grupurile adunărilor voastre, desigur. Voi de asemenea sunteţi fiinţe spirituale aşa cum mergeţi dimineaţa la serviciu, aşa cum spălaţi rufele voastre, aşa cum vă uitaţi la televizor. Voi sunteţi fiinţe spirituale chiar şi când vă supăraţi unul cu altul şi când vă opuneţi unul altuia. Cei care au credinţe diferite faţă de a voastră de asemenea sunt spirituali în fiecare bucăţică a lor aşa cum sunteţi şi voi. Toate vietăţile, toate realităţile create sunt sacre şi sfinte pentru că au ieşit din izvorul Mentalului lui Dumnezeu.

Eu ştiu că unii dintre voi o să aveţi ceva dificultăţi cu această ipoteză. Sunt multe lucruri cu care voi nu sunteţi de acord şi le găsiţi dezagreabile. Voi nu o să vreţi să consideraţi aceste lucruri spirituale. Voi mă întrebaţi pe mine: “Metatron, cum se poate ca războiul să fie spiritual?” Ah, dar poate să fie, Dragii mei. Când voi priviţi un război din punctul de vedere al dualităţii, acesta apare ca un lucru teribil şi dezastruos.

Când priviţi războiul dintr-un punct de vedere înalt, şi puteţi vedea cauza mai largă, atunci este o mai mare evoluţie în conştiinţa pe care o aveţi în legătură cu un război. Este natura planetei voastre ca cei întruchipaţi aici să înveţe prin experienţe. În acest fel voi învăţaţi care sunt rezultatele dorite şi care nu sunt dorite. În acest fel umanitatea învaţă despre ea însăşi, şi alege unde vrea să meargă, prin evenimentele lumii voastre. Cei care au experimentat războiul sunt în situaţia unică de a crea ceva diferit, ceva mai înalt. Cum umanitatea vede ce nu alege să fie, aşa poate să descopere ce este aceasta. O experienţă spirituală, ca definiţia voastră pământească proprie, este cea care vă conduce mai aproape de Dumnezeu. În realitate, voi nu sunteţi separaţi de la Dumnezeu, oricare dintre voi. Acest lucru se vede aşa cum trăiţi vieţile în lumea voastră.

Războaiele şi alte evenimente turbulente determină oamenii să se uite înăuntrul lor şi să caute conecţia lor cu Dumnezeu. Războaiele determină oamenii să-şi re-evalueze vieţile lor, priorităţile şi punctul lor de vedere. Mulţi oameni se roagă în timpul războiului mai mult decât în alte timpuri. Voi vă mutati în energii mai înalte în acest fel, şi un astfel de fenomen nu o să se mai întâmple pe Pământ. Va fi de neconceput. În istoria trecutului pe planeta voastră, războaiele erau catalizatori mari pentru creştere şi transformare. Acestea au fost evenimente spirituale.

Să continuăm şi să ne reîntoarcem la subiectul banului. În urma explicaţiilor noastre de până acum, banul este de asemenea un lucru spiritual. Face parte din creaţie. Energia creată de umani curge aşa cum folosesc ei banul ca o energie de schimb, care este de asemenea spiritual.

Umanitatea are multe sisteme de credinţă controversate despre bani şi spiritualitate. Membrii unor ordine religioase din istorie au depus jurăminte pentru sărăcie, ca un act de credinţă. Motivul din spatele acestor jurăminte făcute, a fost că banii, în sine, au abilitatea să distragă de la progresul spiritual al omenirii şi să conducă oamenii la a face rău. Banii şi achiziţia bunurilor materiale, de mult timp au fost etichetate ca total opuse ideii de spiritual, de către învăţătorii şi conducătorii spirituali. Există multe variaţii subtile ale acestor credinţe întipărite în memoria conştiinţei voastre planetare. Noi o să discutăm câteva dintre ele şi cum vă afectează pe voi, mai târziu.

Acum, eu aş dori ca voi să petreceţi câteva momente şi să reflectaţi pe această temă, că totul este spiritual, chiar cuprinzând şi banul. Voi toţi aţi trăit în energiile dualităţii, prin vieţile voastre. Câteva dintre aceste credinţe pe care le aveţi, banii şi spiritualitatea sunt întipărite adânc înăuntrul vostru, şi vouă nu vă place că Metatron vă atrage atenţia în această comunicare. Voi poate consideraţi că emoţiile voastre or să crească şi poate doriţi să spuneţi: “Nu, tu greşeşti, Metatron, şi Reniyah”. Voi toţi aţi venit aici la cercul grupului nostru, pentru că voi doriţi să învăţaţi ceva despre bani, şi să învăţaţi cum să aduceţi mai mulţi bani în viaţa voastră. Dacă voi o să creaţi ceva nou, ceva mai înalt, Dragilor, atunci voi trebuie să aveţi voinţa să eliberaţi acele sisteme de credinţă care nu vă mai servesc. Voi trebuie să condiţionaţi firele electrice la o frecvenţă înaltă a curgerii energiei. Voi puteţi face aceasta prin îndepărtarea blocajelor energetice care sunt create prin atârnarea voastră de acele sisteme vechi de credinţă. Noi vă cerem să ne toleraţi, şi să ne permiteţi să vă asistăm în căi variate. Fiţi deschişi pentru eliberarea energiilor vechi, pe care să le înlocuiţi cu energii noi.

4. ELIBERAREA JURĂMÂNTULUI SĂRĂCIEI

Dragilor, eu vă salut în această zi a bucuriei. Noi ne întoarcem din nou la subiectul spiritualităţii şi banului. În cursul istoriei Pământului, a fost considerată o virtute spirituală, îmbrăţişarea stării de sărăcie. Mulţi dintre voi aţi trăit experienţa multor vieţi în care voi aţi depus jurământul sărăciei, ca o expresie a spiritualităţii voastre. Voi sunteţi spirite care v-aţi reîntors în încarnare mereu şi mereu, pe această planetă Pământ, pentru a servi cauze înalte şi să asistaţi umanitatea în evoluţia ei. Pentru multe milenii, a existat această iluzie de separare între lume şi domeniul Dumnezeului-Spirit. Aşa cum am explicat, această aparenţă a separării a existat din cauza naturii duale a lumii voastre. A fost întipărit un sistem de credinţă care a spus că pentru cei care vor să fie în adevăratul serviciu spiritual, ei trebuie să nege toate dorinţele pentru lucrurile materiale. Au existat cauze pentru acest program al stricteţii în timpul istoriei Pământului. Aşa cum erau, frecvenţele planetei voastre au fost atât de joase încât a fost dificil să atingeţi o spiritualitate avansată în timpul vieţii voastre în fluviul principal al societăţii omeneşti. Cei care erau mai iluminaţi din cadrul umanităţii, au înfiinţat şcoli misterioase, comunităţi sacre exclusiviste, mânăstiri, ca portale energetice sigure. Acestea erau cavităţi izolate ale mediului frecvenţei energetice înalte, unde au avut loc promovări spirituale fără a fi tulburate de energiile joase ale lumii din afară.

Care a fost cauza şi virtutea acestui jurământ de sărăcie pe care servitorii Spiritualităţii l-au făcut adeseori? Cauza, Dragilor, a fost pentru a proteja iniţierile spirituale de energiile joase ale lumii voastre, care erau cu hotărâre corupte şi impure. Dacă iniţiatorii negau lumea, atunci ei ar fi fost în siguranţă faţă de tentaţiile prezentate de aceasta. Natura cerinţei jurământului sărăciei a fost de a-i proteja pe iniţiatori de propriile lor dorinţe impure. Aşa cum ştiţi, de asemeni, a fost multă îndrăzneală în natura jurământului sărăciei înăuntrul rangului înalt al variatelor instituţii spirituale ale Pământului. În timp ce iniţiatorii au susţinut jurământul, conducătorii lor spirituali deseori nu au susţinut acest lucru. În unele din aceste instituţii, membrii de rang înalt au adunat foarte mari bogăţii. De unde şi proverbul “ fă ce spun eu, nu ce fac eu”.

Adevărul, Dragilor, este că sărăcia, în sine, nu are absolut nimic virtuos în ea. Jurământul de sărăcie a fost făcut ca o cale de menţinere a concentrării pe parcursul evoluţiei spirituale. Voi toţi aţi făcut acest jurământ al sărăciei ca să îndepliniţi scopul vieţii. Alegând doar să trăiţi în sărăcie, şi atât, voi nu veţi putea promova pe calea evoluţiei spirituale, nici un pic. Voi nu primiţi nici o răsplată în regatele înalte, în mod special, faţă de cel care a adunat averi mari. Nu este nimic rău în a avea bani sau lucruri materiale. Din contră, a avea bani şi a lucra cu ei este o necesitate în lumea voastră. Când aveţi ceva bani, calea voastră spirituală o să fie mai uşoară, şi puteţi fi în serviciu şi în ajutorul celorlalţi, de asemeni.

Jurământul sărăciei, în timpul vostru, nu serveşte o cauză actuală, numai dacă voi vreţi aceasta, pentru evoluţia şi calea voastră proprie. Dragilor, în aceste energii noi, nici unul din voi nu sunteţi legaţi de ceea ce a fost decis într-un timp mai înainte. Nu mai trebuie să vă fie frică de voi înşivă, că starea materială ar reprezenta o tentaţie. Voi nu trebuie să acceptaţi să mai fiţi traşi înapoi în energiile joase ale fricii. Voi sunteţi liberi să vă schimbaţi mentalul vostru, despre cum aţi dori să experimentaţi dezvoltarea voastră spirituală. Voi de asemeni sunteţi liberi să alegeţi cum aţi vrea să experimentaţi această evoluţie în graţie şi tihnă, în loc de dificultate şi suferinţă. Jurământul de sărăcie pe care voi toţi l-aţi făcut în alte vieţi ale voastre, sau poate chiar şi în această viaţă, nu vă mai serveşte absolut de loc. El o să vă lege de trecut şi de energiile vechi.

Nu a fost Dumnezeu Mamă-Tată, şi nimeni din Regatele Înalte, care au înfiinţat standardul că sărăcia este virtuoasă. În special în timpul vostru, este foarte dificil să trăiţi fără bani. Voi nu mai puteţi să trăiţi din grădina voastră, aşa cum au făcut generaţiile anterioare. Dumnezeu Mamă-Tată, din care faceţi parte şi voi şi eu şi tot ce există, nu au înfiinţat planul pentru nimeni să sufere, să fie lipsit de bani, sau să nu aibă necesităţile de bază ale vieţii. Dumnezeu Mamă-Tată nu doreşte altceva decât bucurie absolută şi fericire pentru oricare parte a creaţiei sale. Voi de asemeni, desigur, aţi Mamă-Tată nu poate să intervină în ceea ce voi creaţi.

Aceasta este moştenirea voastră dată de Dumnezeu şi drepturile Divine de co-creatori cu Dumnezeu-Spirit. Orice gândiţi voi, este dus pe undele electromagnetice ale frecvenţei, în manifestare. Aceasta este puterea pe care aţi primit-o voi, şi nu poate să fie altfel pe planeta voastră. Dacă umanitatea, în colectiv, decide să aşeze un sistem de încredere în locuri ce afirmă că este un lucru Dumnezeiesc să fii sărac, atunci aceasta este voinţa lor liberă.

Acum energiile se schimbă, şi voi de asemeni, cei întruchipaţi, voi aţi chemat energiile noastre din Regatele Înalte, să vă asistăm în schimbarea sistemelor voastre de credinţă atât de adânc întipărite în conştiinţa planetară a voastră. Noi nu am fi putut face aceasta dacă nu erau mulţi dintre voi care au lucrat atât de tare să-şi ridice frecvenţa lor proprie. Noi nu am putea interveni direct pe planeta voastră şi să schimbăm natura creaţiei voastre. Noi putem asista şi să lucrăm prin cei ca voi care sunt în stare să primească frecvenţa noastră. Voi sunteţi cei care aţi ales să vă eliberaţi de jurământul sărăciei. Acesta nu vă mai serveşte şi aparţine de energia veche. Încrederea că sărăcia este virtuoasă şi Dumnezeiască este încă foarte adânc întipărită în conştiinţa planetară a voastră. Din acest motiv unii dintre voi aţi încercat foarte tare în trecut să eliberaţi acest jurământ. Dar voi nu aţi avut succes deplin. Acum voi vă mutaţi în frecvenţa nouă, unde o să fie posibil să eliberaţi acest jurământ în totalitate şi să vă aliniaţi cu frecvenţa abundenţei şi prosperităţii.

Este foarte important, Dragilor, că voi realizaţi conştient că trebuie să eliberaţi acest jurământ încă odată în acest Acum. Voi într-adevăr trebuie să fiţi conştienţi că voi nu mai trăiţi în energia veche. Lucrurile s-au schimbat, ele nu or să mai fie aşa cum au fost. Noi facem această muncă împreună, Dragilor, alăturându-ne în acest grup. Noi luăm o radieră şi ştergem unele sisteme adânc întipărite de credinţe ce sunt aşezate înăuntrul conştiinţei voastre planetare. Acestea sunt blocări şi spărturi pe linia de curgere a energiei libere a gândurilor voastre. Aşa cum fiecare individ eliberează jurământul de sărăcie, încă o dată, şi îmi permiteţi mie să-l transmut, tot aşa voi o să asistaţi pe alţii să facă acest lucru de asemeni.

În energia nouă, obiectivul vostru este să vă aliniaţi cu frecvenţa iubirii şi bucuriei. Nu este nimeni aici care întradevăr ar fi fericit să fie într-o stare de lipsă materială. Dacă aţi fi fost într-o stare de bucurie, voi nu aţi fi avut nevoie să doriţi să vă alăturaţi cu noi aici în acest grup. Voi nu sunteţi bucuroşi atunci când nu puteţi plăti facturile voastre, când nu aveţi destulă mâncare, când aveţi nevoie de benzină pentru maşina voastră. A nu avea aceste lucruri, nu serveşte un scop pentru calea voastră spirituală. Din contră, când voi aveţi probleme stringente de supravieţuire, este mult mai dificil ca spiritualitatea să se desfăşoare. Este timpul pentru voi să eliberaţi complet şi pentru totdeauna jurămintele de sărăcie pe care le-aţi făcut în multe vieţi trecute.

Eu doresc ca voi toţi să vă luaţi câteva minute să eliberaţi şi să transmutaţi jurămintele voastre de sărăcie, încă odată. Voi puteţi folosi următoarea afirmaţie dacă doriţi, sau puteţi folosi afirmaţia voastră proprie. Lucrul important este că voi chemaţi această eliberare din inima voastră, şi din adâncul fiinţei voastre. Dacă nu este intenţie onestă şi dorinţă în spatele acesteia, eliberarea nu o să fie completă. Aduceţi-vă aminte, Dragilor, că voi sunteţi în spatele energiei sigure, una dintre posibilităţile de expansiune. Ce nu a lucrat înainte, acum va reuşi, pentru că voi sunteţi în energia nouă.

“Prin aceasta eu eliberez jurămintele de sărăcie pe care leam făcut vreodată, în orice timp, loc, spaţiu sau dimensiune. Eu eliberez cu dragoste şi bucurie toate energiile joase din lăuntrul fiinţei mele ce este conectat la acele jurăminte de acest fel. Eu le arunc în Flacăra Argintie-Violet a Transmutării. Eu, începând din acest moment încolo, îmbrăţişez energiile abundenţei şi Binecuvântării Divine în viaţa mea întruchipată. Eu fac Acest lucru dat de Dumnezeul meu de drept şi moştenire. Şi aşa este”.

5. DE CE TRĂIŢI ÎN SĂRĂCIA CE NU VĂ SERVEŞTE

Dragilor, eu vă salut în această zi în bucurie eternă. Acum, aşa cum aţi eliberat jurămintele voastre de sărăcie, în prezent în energia nouă, noi vom discuta cum aceasta se aplică la ascensiunea voastră personală şi la cauza voastră aici şi acum pe planeta Pământ.

Voi aţi auzit şi aţi citit multe informaţii despre ascensiunea voastră personală şi planetară aici pe această planetă. Voi cunoaşteţi multe despre natura voastră adevărată şi ce aţi venit să faceţi pe planeta Pământ. Voi ştiţi despre partea mai vastă a conştiinţei voastre ce locuieşte în dimensiuni înalte şi cum puteţi folosi aceasta prin ancorarea Luminii. Voi a trebuit să ştiţi aceste lucruri, ca o parte a fenomenelor care se desfăşoară acum pe pământ. Toate aceste cunoştinţe duc la o noţiune mult mai simplă. Ascensiunea voastră, personală şi planetară, se reduce în ultimă instanţă la o problemă de frecvenţă. Este vorba despre nivelul la care vibraţi voi, personal. Este vorba despre banda de frecvenţă în care doriţi să rămâneţi. Aşa cum fiecare alege o frecvenţă, sau un nivel de vibraţie, tot aşa voi contribuiţi la o mai mare unitate a conştiinţei voastre planetare.

Scopul vostru, obiectivul esenţial în procesul vostru de ascensiune, este să vă aliniaţi la frecvenţa mai înaltă. Tot ceea ce ar trebui să faceţi pentru a servi planeta voastră, este secundar. Prima responsabilitate este să ridicaţi frecvenţa voastră proprie, nu numai în corpul vostru spiritual, dar şi în restul corpurilor voastre, de asemenea.

Este natura întruchipării voastre pe această planetă ca voi să experimentaţi energiile pe care trebuie să le împământaţi şi să le ancoraţi. Aceasta este puterea dincolo de felul în care voi o să transformaţi conştiinţa voastră planetară. Ca să împământaţi pe deplin şi să împărtăşiţi energiile noi care vin şi intră în planeta voastră, energiile iubirii şi bucuriei, voi trebuie să doriţi să experimentaţi aceste energii, nu numai în meditaţiile voastre, în conecţiile cu corpul vostru spiritual. Voi trebuie să ridicaţi frecvenţa voastră proprie în corpurile joase, de asemenea. Frecvenţele iubirii şi bucuriei nu sunt ceva ce trebuie să experimentaţi doar în meditaţie, sau după ce părăsiţi corpul vostru fizic. Ele trebuie experimentate aici şi acum, în fiecare moment de acum în viaţa voastră fizică. Acum, câţi dintre voi găsiţi că trăind în sărăcie, fără să aveţi destui bani pentru a furniza necesităţile voastre, este o bucurie? Nici unul dintre voi. Dacă spiritul vostru este aliniat cu frecvenţa înaltă a iubirii şi bucuriei, şi restul din voi nu este la acelaşi nivel, atunci între părţile voastre o să fie un dezechilibru. Noi deja am discutat că a depune un jurământ de sărăcie nu o să vă servească cauza voastră aici şi acum.

Noţiunea jurământului de sărăcie se trage din benzile frecvenţei joase ale fricii. Ideea unui jurământ de sărăcie a fost că bunăstarea şi posesiunea lucrurilor materiale va corupe o persoană pe drumul ei spiritual. În energiile vechi, cauza unui astfel de jurământ a fost de multe ori îndeplinită. Voi nu mai sunteţi în energiile vechi. Sarcina voastră este să vă mutaţi dincolo de energiile fricii, în energiile iubirii şi bucuriei.

Mulţi dintre voi duceţi încă cu voi fricile vechi înăuntrul vostru. În timp ce vă îngrijoraţi că nu aveţi bani pentru a furniza cele necesare vieţii, voi deveniţi şi mai fricoşi, ne putând astfel să vă permiteţi vouă înşivă să aveţi toate nevoile şi dorinţele voastre satisfăcute cu graţie şi uşurinţă. Vă surprinde acest lucru, Dragilor? Se pare că voi nu aţi gândit în acest fel înainte. Sistemele de credinţe şi tiparele energiei vechi curg adânc. Eu vă asist în eliberarea acestora pe un nivel energetic. Este important, în munca noastră împreună, de asemenea, că voi sunteţi participanţi conştienţi la acest proces. De aceea eu vă cer să petreceţi ceva timp să examinaţi gândurile voastre, îmbrăţişând un punct de vedere nou, uitându-vă la viaţa şi la drumul vostru într-un fel puţin mai diferit.

O mare frică pe care mulţi dintre voi o mai aveţi este că încă mai este ceva rău, greşit, impur să aveţi bani şi posesii materiale. Vouă vă este frică să nu fiţi îndepărtaţi din căile luminii şi să rătăciţi calea voastră de-a lungul drumului. O altă frică este aceea că voi cumva nu sunteţi merituoşi ca să trăiţi bine aici pe planeta Pământ, căci cumva lumea o să vă vadă într-o lumină nu prea favorabilă dacă aveţi bunăstare. Vouă vă este frică de a nu fi capabili să satisfaceţi standardele cerute de lume, în general, pentru cei care au avere. Mulţi dintre voi aveţi mai mult frica succesului decât frica eşecului. O altă frică este frica pierderii. Dacă voi aţi fi avut bani şi posesiuni şi apoi le-aţi fi pierdut din circumstanţe independente de voinţa voastră? Mentalul vostru emoţional, partea din voi care răsfaţă frica pe care o priveşte ca pe o cale de a vă proteja, voi aţi prefera să nu aveţi deloc decât să suferiţi durerea pierderii.

Deci vedeţi voi, mentalul vostru emoţional, cu toată frica lui, îndepărtează posibilităţile pe care le aveţi de a face bani şi abundenţă. Acesta nu primeşte nici un ajutor de la conştiinţa planetară a voastră, pentru că mulţi dintre voi aveţi aceste frici. Credinţele sunt adânc întipărite. Vestea bună este că voi puteţi avea putere peste aceste credinţe, şi peste mentalul vostru emoţional propriu. Eu sunt aici să vă asist să faceţi tocmai acest lucru. Conştiinţa voastră întruchipată nu poate să trăiască in două lumi în acelaşi timp. Dragilor, şi nici voi nu puteţi trăi în două benzi diferite de frecvenţă.

Aceasta este alegerea ce se prezintă, de care voi toţi aţi fost conştienţi – alegerea iubirii şi bucuriei în locul fricii. Condiţiile sărăciei şi lipsurilor sunt manifestări ale benzilor de frecvenţă a fricii. Condiţiile abundenţei şi împlinirii pe plan material sunt manifestări ale benzilor de frecvenţă ale iubirii şi bucuriei. Voi vă faceţi un deserviciu, vouă înşivă, Dragilor, dacă vă agăţaţi de credinţele vechi ale sărăciei, crezând că astfel sunteţi virtuoşi şi spirituali. Eu vă cer să examinaţi credinţele voastre proprii referitoare la natura şi experienţa sărăciei şi lipsurilor, în lumina vieţii voastre proprii.

Unii dintre voi o să-mi spuneţi că trăiţi într-o parte foarte săracă a lumii, sau în arii unde economia este subdezvoltată. Unii dintre voi o să-mi spuneţi că voi aveţi probleme înăuntrul corpului vostru fizic, şi voi nu puteţi lucra să câştigaţi bani. Voi spuneţi că nu aveţi altă cale decât să trăiţi în lipsuri. Poate voi spuneţi că nu o să fie nici o diferenţă dacă voi căutaţi frecvenţa iubirii şi bucuriei în viaţa voastră pământească, nu-i aşa? Voi spuneţi că sunteţi subiectul circumstanţelor dincolo de controlul vostru. Nu, Dragilor, nu contează unde trăiţi în lume, în ce condiţii economice vă aflaţi, voi puteţi îmbrăţişa energiile abundenţei Divine. Noi o să discutăm mai multe despre aceasta când ne vom reîntoarce cu lecţia următoare.

Pentru momentul de acum, eu aş vrea să vă rog să reflectaţi pentru câteva momente la credinţele voastre despre bani, abundenţă, sărăcie şi lipsuri. Fiţi oneşti cu voi înşivă, şi nu justificaţi sau condamnaţi credinţele voastre. Simplu, doar priviţi-le aşa cum sunt. Credeţi voi că ele sunt aliniate cu energiile noi ale iubirii şi bucuriei? Sau sunt ele aliniate cu energiile fricii? Dacă voi menţineţi credinţe bazate pe frică, atunci care sunt fricile specifice implicate? Poate vouă vă este mai uşor să scrieţi toate aceste lucruri pe hârtie, ca să le puteţi clarifica pentru voi înşivă. Apoi, după ce ştiţi natura fricii voastre într-un fel mai direct, poate atunci puteţi vedea cum ele nu vă mai servesc pe voi. Fricile voastre pot fi eliberate doar dacă intenţionaţi acest lucru şi le scoateţi la iveală. Aşa cum decideţi care dintre frici şi credinţe nu vă mai servesc, atunci aruncaţi-le în focul transformării prin afirmaţia pe care v-am dat-o data trecută, şi atunci să fiţi convinşi că ele s-au dus.

6. CUM LUCREAZĂ ACEASTA ENERGIE?

Dragilor, eu vă salut din nou în bucurie eternă. Aşa cum am învăţat, voi aţi renunţat la jurămintele voastre de sărăcie. Apoi aţi învăţat că a trăi în sărăcie şi lipsuri nu este în aliniere cu energiile noi ale iubirii şi bucuriei care intră pe planeta voastră. Voi sunteţi de acord cu mine până acum, dar acum mă întrebaţi: “Ce urmează? Cum fac ca aceasta să lucreze în viaţa mea? “ Unii dintre voi trăiţi în ţări unde nu prea curg mulţi bani şi se pare mai dificil pentru voi să creaţi abundenţă în viaţa voastră. Dragilor, este posibil pentru voi toţi să experimentaţi o curgere mai mare, indiferent unde trăiţi, şi care sunt circumstanţele voastre.

Voi, fiecare dintre voi sunteţi co-creatori perfecţi cu Mama- Tatăl Dumnezeu. Vouă vi s-a cerut să uitaţi această parte a naturii voastre adevărate atunci când aţi descendat în întruchipare pe Pământ. A fost o parte din misiunea şi scopul vostru aici – de a fi uman. Sunt doar umanii care pot asista cu adevărat în aducerea ascensiunii pe Pământ a benzii de o frecvenţă mai înaltă. Planeta voastră este o planetă a voinţei libere, şi intervenţia directă a celor ca noi din Tărâmurile Înalte nu este permisă. Şi aşa voi aţi venit, Dragilor, să deveniţi umani pentru a asista întreaga umanitate. Făcând aşa, voi aţi uitat de Divinitatea voastră proprie şi de puterea co-creativă şi aţi venit să vă identificaţi doar cu umanitatea voastră. Sistemele voastre de credinţe referitoare la lipsuri au intrat aici pentru că acestea sunt lucruri foarte umane. Acum, Dragilor, în energiile înalte, voi vă aduceţi aminte şi revendicaţi Divinitatea voastră. Voi de asemenea revendicaţi puterea Dumnezeiască de co-creatori. Voi aveţi această putere de co-creatori indiferent în care parte a lumii trăiţi, sau care sunt circumstanţele voastre.

Frecvenţa voastră proprie determină ce fel de experienţe o să aveţi în această viaţă întruchipată. Aceasta nu înseamnă doar frecvenţa corpului vostru spiritual. Aceasta înseamnă frecvenţa totalităţii voastre care este întruchipată pe această planetă – spirit, mental, emoţional şi fizic. Experienţele pe care le aveţi nu sunt întâmplătoare, şi nici nu trebuie să fie, în aceste energii noi. În banda frecvenţei noi, nu mai există karma, doar dacă voi doriţi să alegeţi aceasta. Da, în energiile vechi ale fricii ce au triumfat atât de mult pe planeta voastră, karma a fost o condiţie necesară care a acompaniat întruchiparea voastră. Cum sufletele au devenit întruchipate pe planeta Pământ, indiferent cât de iluminate au fost în spirit, ele a trebuit să experimenteze ceva karmă. Aceasta, datorită vibraţiei joase a frecvenţei planetei voastre.

Acum, Dragilor, vibraţia planetară este mult mai înaltă faţă de cum a fost în mai puţin de 20 de ani înainte. În frecvenţele înalte, voi nu aveţi nevoie să experimentaţi karma. Voi puteţi să faceţi aceasta dacă doriţi, dar acum voi aveţi altă posibilitate. Eu aş dori să fiţi foarte atenţi la acest lucru, dacă încă mai credeţi că aveţi karmă, sau că ar trebui să experimentaţi anumite situaţii şi condiţii în viaţa voastră, pentru că atunci precis voi o să le aduceţi pe acestea la împlinire. Dacă voi credeţi că trebuie să fiţi săraci pentru ce aţi făcut probabil în alte vieţi şi locuri, atunci aceasta sigur aşa o să fie. Dacă voi credeţi că nu aveţi putere peste circumstanţele voastre în acest acum, atunci aşa o să fie. Dacă voi credeţi că sărăcia şi lipsurile sunt virtuţi necesare pe calea voastră spirituală, atunci aşa o să fie. Voi toţi sunteţi co-creatori puternici, şi nu contează ce alegeţi. În energiile noi, orice creaţi prin puterea gândurilor voastre, se va manifesta mult mai repede. Aşa cum frecvenţa se ridică pe planeta voastră, energiile devin mai puţin dense, şi timpul de întârziere între gând şi manifestare în realitatea fizică, descreşte.

Voi o să-mi spuneţi: “Metatron, noi am încercat să controlăm gândurile noastre, şi să eliberăm credinţele de limitare a sinelui, şi aceasta nu a lucrat. Noi încă mai suntem săraci. Ce facem acum? Aceasta nu a lucrat aşa de bine, Dragilor, pentru că voi aţi încercat să controlaţi mentalul vostru şi ce să gândiţi. Aceasta necesită practică, şi poate avea unele rezultate. Aşa cum unii dintre voi deja ştiţi, rezultatele sunt oarecum întâmplătoare. Uneori aceasta lucrează, alteori nu. Noi o să abordăm acest subiect dintr-o perspectivă diferită. Cheia de a fi complet determinat în sine peste gândurile voastre şi ce anume manifestaţi în realitatea voastră, nu depinde de gândurile din mentalul vostru. Acestea depind de emoţiile voastre. Puterea de co-creare şi apoi de manifestare, stă în simţămintele voastre, nu în gândurile voastre. De asemenea, sunt emoţiile voastre, simţămintele voastre cele care determină frecvenţa alinierii voastre.

Aşa cum am discutat mai înainte, frecvenţa voastră, a întruchipării voastre de aici şi acum, de pe Pământ, este determinată împreună de frecvenţele spiritului vostru, a mentalului, a emoţiilor şi a corpului fizic. Voi toţi, sunteţi foarte distinşi, fiinţe spirituale de frecvenţe înalte. Când voi meditaţi, când vă alăturaţi de cei de acelaşi seamăn în conectare cu Spiritul, voi vă aliniaţi cu un ritm mai înalt al frecvenţei, şi vă simţiţi foarte bine pentru un timp. După ce terminaţi meditaţia, vă întoarceţi pe Pământ, înfruntaţi problemele ce sunt în viaţa voastră, şi aşa din nou vă aliniaţi cu banda frecvenţei joase. Există un decalaj al frecvenţei între voi ca Spirit şi voi ca uman întruchipat. Frecvenţa voastră înaltă spirituală nu este de ajuns la susţinerea vieţii voastre pe pământ. De fapt, cei cu frecvenţa spirituală înaltă deseori se simt nefavorabili în relaţia lor cu viaţa pământească şi cu întruchiparea lor, şi manifestă probleme variate în viaţa pământească.

Cei care s-au adunat aici aleg să stea pe această planetă şi să experimenteze viaţa în energiile noi. Pentru a face în acest fel şi a vă muta dincolo de problemele şi limitările energiei vechi, voi trebuie să aduceţi frecvenţa sus, în alte părţi ale voastre, de asemenea. Voi trebuie să le aduceţi în alinierea cu frecvenţele înalte ale spiritului vostru. Aşa deveniţi Divini Umani, Dragilor. Voi aliniaţi amândouă frecvenţele, aspectele voastre Divine şi Umane. Dragilor, un Divin Uman nu suferă, nu trăieşte în sărăcie şi lipsuri. Suferinţa şi durerea sunt manifestările energiilor vechi, benzii frecvenţei joase a fricii. Dacă doriţi să deveniţi Divini Umani, voi trebuie să eliberaţi sistemele de credinţe ale energiei vechi care nu vă mai servesc. Voi trebuie să vă aliniaţi cu frecvenţele înalte ale iubirii şi bucuriei.

Gândurile şi sistemele de credinţă pe care le aveţi referitor la bani şi abundenţă sunt manifestările alinierii frecvenţei voastre pe această planetă. Ele sunt întreţinute şi aplicate de gândurile similare şi sistemele de credinţă ale umanităţii, conştiinţa de masă ce determină natura planetei voastre. Voi nu trebuie să fiţi efectul acestor gânduri şi sisteme de credinţe. Voi puteţi prelua puterea asupra voastră şi a vieţilor voastre prin alinierea frecvenţei voastre prin emoţiile voastre, în loc de mentalul vostru. Tocmai acest lucru îl facem noi acum, în timpul petrecut împreună în acest grup.

Acum, ca un mic exerciţiu, eu aş vrea ca voi să observaţi, pentru voi înşivă, în acest acum, diferenţa dintre faptul de a gândi şi de a simţi. Puteţi să observaţi diferenţa? De exemplu, când voi gândiţi ce o să pregătiţi pentru prânz astăzi – voi poate gândiţi că trebuie să cumpăraţi alimente pentru a face mâncare. Voi faceţi lista voastră de cumpărături. Aceasta este produsul gândirii voastre mentale – o simplă listă cu cele necesare. De asemenea, voi poate aveţi simţăminte despre lista de cumpărături. Poate este deja târziu, poate o să fie aglomerat pe drum, şi voi faceţi drumul la magazin cu spaimă. Voi trebuie să faceţi acel drum, pentru că trebuie să pregătiţi mâncarea pentru familia voastră şi pentru că aceasta este munca voastră. Puteţi să observaţi simţământul conectat cu aceasta – coborârea temporară a energiei voastre?

Pe de altă parte, poate astăzi este ziua salariului, şi voi vă gândiţi la prepararea unui prânz special pentru cei iubiţi. În acest caz, nu contează dacă este aglomeraţie sau dacă este târziu. Prepararea de către voi a acelui prânz vine dintr-un loc al iubirii şi bucuriei. Este ceva ce voi vă doriţi foarte mult să faceţi. Observaţi diferenţa dintre simţămintele voastre conectate cu acestea? Cât de diferite sunt ele, cele două planuri ale preparării prânzului? De fapt, acţiunea, în înăuntrul universului fizic, este aceiaşi – acţiunea de cumpărare a alimentelor pentru prânz. Sunteţi voi cei care decideţi ce o să simţiţi despre acest lucru. Sunteţi voi, cei care, prin emoţiile voastre, determinaţi frecvenţa acţiunii la întrebare.

7. FRECVENŢA, EMOŢIA ŞI MANIFESTAREA

Dragilor, eu vă salut din nou cu bucurie eternă. Noi ne reîntoarcem la discuţia noastră despre emoţie şi frecvenţă.

Aşa cum am discutat, voi manifestaţi experienţele voastre în viaţa întruchipată, prin emoţii, fără a folosi gândirea, mentalul sau conecţia spirituală înaltă. Tot ce vi se întâmplă este rezultatul a ceea ce simţiţi voi. Nu se poate altfel. Emoţia este frecvenţa ce determină natura experienţelor voastre, experienţa colectivă a trăirii de pe pământ.

Fiecare dintre voi a auzit indicaţia de la Spirit că acum este timpul pentru a îmbrăţişa iubirea în locul fricii. Emoţia fricii este mai mult o parte a experienţei pământului până în prezent. Pentru mulţi dintre voi, noţiunea de a trăi fără frică în fiinţa voastră este dincolo de puterea imaginaţiei voastre. Voi aveţi interpretări variate ale acestei direcţii de a vă muta dincolo de frică, în iubire, multe din ele ne fiind în acord cu natura adevărată a ceea ce este cerut de la voi.

Iubirea şi frica sunt cuvinte ce descriu două benzi de frecvenţă. Planeta voastră a fost într-o bandă a frecvenţei fricii pentru un timp foarte lung. Aceasta este banda frecvenţei energiei vechi, din care voi desigur, ieşiţi. Nu este vorba despre Pământ că în sfârşit iese din timpuri teribile. Şi nici nu este vorba despre a salva Pământul iar problemele voastre dintr-o dată au să înceteze. Energia veche, energia fricii în care umanitatea a manifestat natura vieţii pe planeta Pământ, a fost de o frecvenţă, de o vibraţie joasă. Acum, umanitatea a chemat, în colectiv, ridicarea frecvenţei, ridicarea vibraţiei, şi voi aţi primit răspunsul şi sunteţi asistaţi de noi cei din Tărâmurile Înalte, pentru că voi aţi întrebat, pentru că voi aţi cerut. Umanitatea se ridică într-o bandă de frecvenţă înaltă, banda frecvenţei iubirii. Acest lucru nu este nicidecum nou pentru mulţi dintre voi. Ceea ce o să fie nou pentru mulţi dintre voi este că iubirea este de fapt o bandă de frecvenţă, în loc de ceva ce voi faceţi sau nu faceţi.

Alinierea voastră personală proprie cu banda frecvenţei vine de la emoţia voastră, cum vă simţiţi în orice moment. Fiind fiinţe ale vibraţiei sunetului, voi vă mutaţi în sus şi in jos, la diferite grade în alinierea frecvenţei de la un moment la altul. În schimbarea energiei planetei Pământ, voi vă mutaţi în sus şi in jos în frecvenţă, chiar foarte repede. Voi vă schimbaţi între cele două benzi ale frecvenţei iubirii şi fricii, de care depinde ceea ce voi experimentaţi pe moment. Dacă voi priviţi ştirile de seară de la televiziune, voi poate alunecaţi în banda frecvenţei joase a fricii, contemplând evenimentele din lumea voastră. Dacă participaţi la un eveniment spiritual împreună cu alţii cu care aveţi afinităţi şi o cauză comună, voi o să vă ridicaţi până sus pe banda frecvenţei iubirii. Voi o să simţiţi energiile înalte care intră în fiinţa voastră şi o să vă simţiţi minunat. Majoritatea dintre voi încă vă schimbaţi între cele două benzi ale frecvenţei iubirii şi fricii prin ceea ce simţiţi, intr-un mod cu totul întâmplător. Aşa cum emoţiile voastre merg înainte şi înapoi, între cele două benzi de frecvenţă, experienţele vieţii voastre par să fie, de asemenea, imprevizibile.

Nu este viaţa, ci energiile schimbătoare cele care creează experienţele voastre, Dragilor. Este punctul vostru de vedere propriu şi alinierea frecvenţei pe care voi o alegeţi în fiecare moment. Voi sunteţi cei care creaţi aceste experienţe întâmplătoare pe care se pare că le aveţi. Voi le creaţi ca să vă arătaţi vouă înşivă ceva despre vieţile voastre pământeşti, să învăţaţi ceva despre natura acestei vieţi întruchipate. Voi sunteţi co-creatori puternici cu Spiritul, şi ca Spirit aşa cum am discutat, sărăcia şi lipsurile sunt manifestări ale benzii de frică. Abundenţa şi prosperitatea sunt manifestări ale benzii frecvenţei iubirii. Voi alegeţi banda frecvenţei pe care voi o să vă aliniaţi prin alegerea a ceea ce voi o să simţiţi. O să vă simţiţi iubitor sau o să simţiţi frică. Acest fel de alegere a modului cum vă simţiţi, credeţi sau nu, Dragilor, este ceva ce este în totalitate sub control.

Aşa cum aţi învăţat de la ultimul nostru exerciţiu, este posibil să priviţi o situaţie sau un eveniment în două căi complet diferite. Un lucru simplu, comun, ca prânzul în familie, poate fi privit într-o varietate de căi. Poate voi alegeţi să vă aliniaţi cu emoţia de teamă şi frică, sau să vă aliniaţi cu emoţia iubirii şi bucuriei. Aşa că, Dragilor, voi puteţi face această alegere, cum anume să vă simţiţi, în legătură cu fiecare experienţă, cu fiecare eveniment din viaţa voastră. Când voi realizaţi acest lucru, atunci voi aţi făcut primul pas către recuperarea puterii Divine proprii de co-creatori. Acesta este un drept dat de Dumnezeu, să alegeţi cum să vă simţiţi. Fiecare suflet care a ales să experimenteze întruchiparea, acum şi în trecutul istoriei pământului, a păstrat acest drept. Da, este mult mai dificil de a alege cum vă simţiţi când energiile planetare sunt în banda frecvenţei joase a fricii. Totuşi, nu este imposibil. Voi, cei care v-aţi alăturat mie în acest grup, sunteţi binecuvântaţi pentru a vă muta în banda frecvenţei mai înalte – banda frecvenţei iubirii. Este mult mai uşor pentru voi acum să exercitaţi dreptul vostru de alegere – să alegeţi cum vă simţiţi. Acum, este responsabilitatea voastră să alegeţi revendicarea dreptului alegerii.

Pentru a deveni aliniat cu frecvenţele iubirii şi bucuriei, şi acestea permit abundenţă şi prosperitate în viaţa voastră, voi trebuie să alegeţi să faceţi acest lucru. Nici una dintre experienţele voastre nu sunt întâmplătoare. Voi nu sunteţi o victimă, nimeni nu vă persecută şi vă impune o viaţă în suferinţă şi lipsuri. Acesta este un punct de vedere dificil, poate, de acceptat de către unii dintre voi. Dacă aveţi intenţia de a vă muta în benzile frecvenţei înalte ale iubirii, voi trebuie să faceţi acest lucru. Aparţinând frecvenţei spirituale înalte, înlăuntrul sinelui, nu este suficient pentru a atinge Divinitatea Umană. Voi de asemenea trebuie să doriţi alinierea părţii voastre umane cu frecvenţa înaltă. Voi puteţi face acest lucru luând decizii conştiente referitor la modul cum o să vă simţiţi. Emoţia voastră de moment, este cea care determină alinierea frecvenţei voastre ca uman întruchipat, şi în mod consecvent, ea determină natura experienţelor voastre exterioare.

Voi aţi trăit până acum pe planeta dualităţii. Vieţile voastre, sistemele sociale, religioase, practicile spirituale au fost bazate pe judecarea că unele lucruri sunt bune şi altele rele. Natura de etichetare, de judecare, este de asemenea o manifestare a benzii frecvenţei fricii în care planeta voastră a trăit. Când voi judecaţi ceva ca fiind rău, atunci aceasta înseamnă frică şi trebuie evitat. Dacă judecaţi ceva ca fiind bun, acesta trebuie încurajat şi îmbrăţişat. Natura dualităţii face ca unul să ducă la celălalt. Există o lege a fizicii înalte ce guvernează procesul de co-creaţie al Spiritului. Conform acestei legi, pe ceea ce voi vă concentraţi, unde aşezaţi atenţia voastră, aşa o să aveţi experienţa şi manifestarea voastră. Dacă vă este frică de o experienţă anume, voi precis o să atrageţi acea experienţă la voi, ca şi cum aţi dori şi aţi alege acea experienţă. Aceasta este natura dualităţii. Nu contează ce judecaţi, ce etichetaţi. Orice lucru pe care-l judecaţi o să fie reflectat înapoi la voi ca două feţe ale aceleiaşi monede. Energiile dualităţii şi energiile iubirii şi Unităţii, simplu, nu sunt compatibile.

Există un principiu de bază în vigoare aici, Dragilor. Iubirea şi frica nu pot exista în acelaşi spaţiu vibraţional. Frecvenţele voastre planetare se ridică, şi voi puteţi alege să deveniţi energia Iubirii. Când vă aliniaţi cu banda frecvenţei iubirii, în virtutea legilor fizicii, frica şi manifestările ei nu mai există. Dacă vreţi să deveniţi iubire, atunci voi trebuie să vă mutaţi dincolo de frică. Voi trebuie să alegeţi să ridicaţi frecvenţa voastră proprie aici pe planeta Pământ ca să puteţi trăi în aceste energii noi. Aşa cum faceţi această alegere în mod conştient, voi vă mutaţi în frecvenţe mai înalte. Mulţi dintre voi mai au încă punctul lor de vedere conform căruia dacă ai bani şi posesiuni este ceva rău, ceva care vă împiedică pe calea voastră spirituală. Mulţi dintre voi încă mai aveţi punctul de vedere conform căruia voi cumva, nu meritaţi a avea îndeplinite toate nevoile şi dorinţele materiale şi pământeşti. Vedeţi voi, Dragilor, dacă alegeţi şi doriţi să vă mutaţi în totalitate în energiile noi ale Iubirii, voi trebuie să aveţi un alt punct de vedere. Aşa cum faceţi acest lucru, experienţele vieţii voastre se vor schimba. Voi nu o să mai manifestaţi sărăcie şi lipsuri şi suferinţă de la banda de frecvenţă a fricii. Voi o să manifestaţi ceea ce voi alegeţi să experimentaţi, de la alinierea cu frecvenţa Iubirii.

Eu aş dori ca voi să vă imaginaţi, fiecare dintre voi, pentru un moment, cum ar fi să nu mai aveţi frică? Cum ar fi să vă treziţi în fiecare dimineaţă cu nimic altceva, decât cu anticiparea experienţelor plăcute ce aduc bucurie? Cum ar fi să petreceţi fiecare moment al vostru făcând ceva care stârneşte pasiunea voastră? Cum ar fi să aveţi destui bani ca să satisfaceţi fiecare nevoie şi fiecare dorinţă de-a voastră?Puteţi să concepeţi o astfel de viaţă? Treceţi peste mental, peste vizualizarea gândită. Concentraţi-vă pe alinierea la cum aţi simţi voi o astfel de viaţă. Eu aş vrea ca fiecare dintre voi să petreacă ceva timp în acest exerciţiu micuţ, pentru că emoţia, simţirea este cea care determină alinierea frecvenţei voastre, şi implicit natura experienţelor voastre pământeşti.

8. IUBIREA ŞI BANII

Dragilor, eu vă salut în această zi în bucurie eternă. Eu ştiu acum că v-am atras atenţia asupra titlului mesajului. Sunt două arii care sunt de un interes extrem pentru voi. În gândirea multora dintre voi, acestea nu prea au de-a face unul cu altul. Voi gândiţi despre iubire că are de-a face cu relaţiile voastre personale, sau că este un lucru abstract dorit de umanitate pentru a experimenta. Voi, de asemenea, gândiţi despre bani ca fiind un lucru complet diferit. Cei care sunt pe planeta voastră şi sunt îndrăgostiţi de bani pentru ei înşişi, sunt priviţi cu dispreţ, spunându-se despre ei că sunt lacomi şi iresponsabili. Vibraţiile sunetelor “bani” şi “iubire” nu sugerează răspunsuri similare înăuntrul rezonanţei fiinţei voastre.

Eu aş vrea să discut astăzi, cum aceste cuvinte sunt conectate şi cum ele, împreună, se referă la voi şi la dorinţele de a avansa în ascensiunea voastră, să deveniţi Divini Umani şi să experimentaţi abundenţa şi prosperitatea. Voi cunoaşteţi zicala: “Iubirea face ca pământul să se învârtă”. Iubirea, frecvenţa Iubirii, face de fapt ca întreg cosmosul, toate creaţiile să se învârtă. Este forţa de împingere din spatele creaţiei. Toate lucrurile pe care voi le judecaţi şi le consideraţi rele, inferioare, eronate, toate acestea fac parte din creaţie, de asemenea. Tot ce există în benzile fricii şi sunt de frecvenţe joase, au început ca fiind creaţi în Iubire din gândul Mamei -Tatăl Dumnezeu. Voi, de asemenea, Dragilor, sunteţi o parte din mentalul şi gândul Mamei -Tată Dumnezeu. Voi sunteţi creaţi în Iubire, de asemenea. Frecvenţa descende doar prin judecarea creaţiei. Judecând co-creaţia voastră proprie, ca o parte a mentalului Mamei –Tată Dumnezeu, frecvenţa scade şi devine înfricoşătoare pentru voi.

Banii, atunci, fac parte din creaţie, nu-i aşa? Noi deja am discutat faptul că banul nu are o natură inerentă de sine. Simplu, este doar un mediu de schimb palpabil. Este energia în spatele schimbului însuşi, Dragilor, care vine de la o bandă de frecvenţă a iubirii sau de la banda de frecvenţă a fricii. Este energia pe care voi înşivă, alegeţi să o puneţi acolo, cea care va determina natura experienţelor voastre cu banii. Dacă funcţionaţi în frecvenţele înalte ale iubirii şi bucuriei, tot aşa or să fie şi experienţele voastre cu banii, de asemenea.

Dacă funcţionaţi înăuntrul frecvenţei benzii de frică, dacă voi judecaţi banul ca fiind un lucru rău, dacă vă este frică pentru supravieţuirea voastră, atunci experienţele or să reflecte aceste lucruri, de asemenea.

Dragilor, experienţele voastre cu banii, şi cei cu care faceţi schimbul, reflectă înapoi simţirile voastre proprii despre voi înşivă. Cheia de a vă muta în benzile frecvenţei înalte pe o bază stabilă, şi să fiţi într-adevăr Divini Umani, este înăuntrul inimii voastre proprii. Vă iubiţi pe voi înşivă cu adevărat? Marea majoritate dintre voi nu vă iubiţi. Voi vă judecaţi şi găsiţi greşeli în voi înşivă, în întruchiparea şi în existenţa voastră umană. Voi regretaţi trecutul şi vă îngrijoraţi despre viitor. Voi vă comparaţi cu alţii, considerându-vă nefavorabili şi deveniţi geloşi. “Păi bine” spuneţi voi. “Aşa este în această lume”. Aceasta nu trebuie să fie aşa, Dragilor. Voi sunteţi co-creatori. Atunci când vă iubiţi pe voi înşivă, voi nu puteţi să atrageţi decât experienţe iubitoare şi de bucurie în viaţa voastră. Aceasta este o lege a cosmosului de co-creatori, că iubirea atrage iubire, de fapt fiind vorba despre alinierea frecvenţei.

Aceasta este o provocare mare şi o binecuvântare mare în timpul în care trăiţi, Dragilor. Voi puteţi să vă iubiţi pe voi înşivă pe deplin. Acest lucru a fost aproape imposibil pentru cei care au trăit în timpurile de dinainte, din cauza frecvenţelor joase ale planetei voastre. Doar maeştrii izolaţi în mânăstiri şi ashramuri au putut obţine iubirea de sine adevărată. Acum, în energiile noi ce sunt prezente pe Pământ, voi puteţi să faceţi acest lucru, deschizând inimile voastre, iubind şi onorându-vă pe voi înşivă, aşa cum vă iubim şi vă onorăm noi cei din tărâmurile înalte. Acest lucru înseamnă să fiţi Divini Umani, să vă iubiţi, absolut, fără judecată în întruchiparea voastră pe această planetă, de asemenea să vă iubiţi pe voi înşivă şi ca spirite.

Aceste energii noi sunt energiile Unităţii, Dragilor. Cheia pentru a experimenta această unitate stă înăuntrul vostru, în primul rând. Voi nu o să vă înţelegeţi cu toţii, poate nu o să vă plăceţi unul pe altul. Dar, voi puteţi, Dragilor, să îmbrăţişaţi toate părţile din voi. Voi puteţi să vă acceptaţi cine sunteţi voi, chiar în întruchipare umană. Voi puteţi îmbrăţişa acele părţi din voi pe care le-aţi judecat şi să eliberaţi ce nu vă mai serveşte. Unitatea constă în a vă iubi pe voi înşivă atât de deplin încât nici o parte a creaţiei nu poate sa vă ameninţe. Totul este UNUL. Atunci, voi o să aflaţi că alţii or să rezoneze cu frecvenţa voastră. Voi nu o să mai fiţi atraşi într-un fel sau altul de frecvenţele altor umani. Experienţele voastre de viaţă, atunci, vor reflecta înapoi la voi ceea ce voi ştiţi că este adevărat despre voi înşivă – că voi sunteţi Divini Umani care se mişcă în curgere lină de la un moment la celălalt, în graţie şi libertate.

Acum, ce are aceasta de a face cu banul? Banul este un lucru chiar necesar în lumea voastră. Chiar şi cei dintre voi care evită, în general, folosirea banilor, totuşi ei au nevoie de bani ocazional. Dacă voi nu aveţi bani, şansele voastre de supravieţuire se diminuează. Da, sunt câţiva întruchipaţi pe planeta voastră care se descurcă foarte bine şi fără bani, şi stau în frecvenţele iubirii şi bucuriei. Nu sunt mulţi, şi aceia nu sunteţi voi, pentru că n-aţi fi aici cu mine în acest grup. Negând meritul şi valoarea voastră proprie, voi negaţi un nivel confortabil de supravieţuire pe planeta Pământ. Dacă voi vă evaluaţi pe voi înşivă ca Fiinţe de Lumină întruchipate, de ce aţi vrea să suferiţi în lumea materială? Aduceţi-vă aminte să trăiţi în Unitate, şi să îmbrăţişaţi toate părţile voastre. În energiile noi, negarea părţii voastre umane, nu o să vă servească. Sinele vostru uman întruchipat este în esenţă Divin ca şi conştiinţa voastră spirituală. De ce nu l-aţi onora şi pe acesta, de asemenea?

Banul, care nu are valoare intrinsecă în afară de ce îi daţi voi, este un instrument valoros pe care voi puteţi să-l folosiţi. Banul va cumpăra hârtie, cerneală, echipament, accesul la internet, radio, televizor, să se transmită mesajul nostru în lume. Credeţi voi că aţi putea servi la o capacitate mai înaltă dacă aţi avea probleme de supravieţuire? Dacă voi nu vă serviţi pe voi înşivă permiţând graţia şi libertatea pe care banul le furnizează, credeţi voi că puteţi fi capabili să îi serviţi pe alţii în felul cel mai înalt posibil? Nu, voi nu puteţi. Voi aţi învăţat că servindu-vă pe voi înşivă nu este bine, că este o atitudine materialistă şi egoistă. Acum este timpul să reprogramaţi acele gânduri. Voi trebuie să vă îngrijiţi mai întâi pe voi înşivă. Dacă nu supravieţuiţi bine, dacă nu vă simţiţi emoţionaţi şi bucuroşi cu viaţa voastră, atunci voi nu puteţi servi pe alţii aşa de bine cum aţi vrea voi. Emoţia bucuriei este cheia unei stări înalte a fiinţei voastre. Voi nu aţi venit pe Pământ să suferiţi. Voi aţi venit aici să fiţi bucuroşi şi să revendicaţi Divinitatea Umană a voastră în numele întregii voastre rase umane.

Acum că am clarificat acest lucru, voi o să-mi spuneţi: “Metatron, cum putem să servim pe noi înşine şi să supravieţuim bine când suntem fără serviciu, fără clienţi, economie proastă şi restul? Există o insuficienţă de bani, ştii tu.” Acestea sunt gânduri şi consideraţii ale energiei vechi, Dragilor. În energiile noi, voi deţineţi cheia co-creări voastre proprii. Serviciul vostru, soluţia voastră, răspunsul la problemele voastre este să vă iubiţi şi să vă acceptaţi pe voi înşivă, atât sinele vostru propriu, cât şi fiinţa minunată Divin întruchipată ce sunteţi. Dacă vă îngrijoraţi de lipsa unui serviciu, de clienţi, de cumpărători pentru produsele voastre, atunci voi nu vă iubiţi pe voi înşivă. Voi de asemenea nu iubiţi produsele şi serviciile pe care le furnizaţi. Voi nu iubiţi banul însuşi dacă acesta nu curge la voi în modul in care voi doriţi. Iubirea face ca lumea să se învârtă. Iubirea, de asemenea, face banul să curgă. Dacă voi urâţi banul şi lucrurile pe care el le reprezintă în lumea voastră, voi nu o să aveţi mulţi din aceştia. Iubiţi banul şi ce puteţi să faceţi cu acesta, şi vedeţi atunci cum curge la voi cu graţie şi libertate.

Mulţi dintre voi vă uitaţi în afara voastră pentru satisfacerea nevoilor voastre materiale. Atâta timp cât voi o să faceţi acest lucru, o să vă străduiţi şi nu o să fiţi mulţumiţi. Vedeţi voi, nu este lumea de dinafară cea care influenţează ceea ce experimentaţi voi în viaţa voastră. Este simţirea voastră din lăuntrul vostru. Voi poate sunteţi familiarizaţi cu expresia: “faceţi ce vă place şi banul va urma”. Cât de mulţi dintre voi faceţi acest lucru, sau câţi au încercat? Voi, de asemenea, vă întrebaţi de ce nu a funcţionat acest lucru? Nu a lucrat pentru că voi nu v-aţi deschis inimile voastre să permiteţiiubirii să curgă la voi înşivă. Nu a lucrat pentru că voi încă vă mai judecaţi pe voi înşivă, şi nu permiteţi să primiţi meritul pentru voi înşivă. Voi sunteţi în negarea sinelui vostru, a valorii şi meritului vostru şi al produselor şi serviciilor voastre. Când voi staţi în banda frecvenţei iubirii, experienţele vieţii voastre reflectă întoarcerea frecvenţelor iubirii. Fiecare dintre voi are un produs sau un serviciu care are o valoare pe planeta Pământ, nu contează cât de spiritual este serviciul vostru.

Nu contează, Dragilor, natura produsului sau serviciului vostru, dacă acesta este spiritual sau material. Toate creaţiile vin de la aceiaşi Sursă. Totul este spiritual. Fiecare moment al vieţii întruchipării voastre este spiritual. Energia cheltuită caută un echilibru. Aceasta nu este ceea ce voi etichetaţi – energia este o curgere. Voi, poate nu serviţi atât de mult cât gândiţi că serviţi prin dăruirea timpului – energiei – resurselor voastre fără un schimb, o reîntoarcere a curgerii energiei. Voi nu valoraţi timpul şi energia voastră proprie, şi voi de asemenea asistaţi la crearea unui dezechilibru înăuntrul acelora pe care voi încercaţi să îi serviţi. Când energiile sunt în afara echilibrului, în ambele căi, prea multă curgere înăuntru (de a lua) sau prea multă curgere în afară (de a da) voi nu vă serviţi pe voi înşivă. Când voi nu vă serviţi pe voi înşivă, atunci voi nu vă iubiţi pe voi înşivă. Când nu vă iubiţi pe voi înşivă, voi negaţi accesul vostru la energiile noi care sunt acum pe Pământ.

Dragilor, eu aş dori ca voi să reflectaţi pentru câteva momente la ce am discutat noi aici. Cum se aplică toate acestea la voi? În ce fel vă serviţi pe voi înşivă, în ce fel v-aţi negat pe voi înşivă, şi făcând acest lucru, v-aţi negat natura voastră Divină? Acum, ce doriţi să faceţi, în legătură cu acest lucru? Cum puteţi să schimbaţi gândurile voastre?

9. SFARSITUL SI INCEPUTUL

Dragilor, eu salut in aceasta ultima zi grupul nostru de lucru in bucurie eterna. Timpul nostru impreuna in acest grup specific, energia cercului se apropie de sfarsit. Fiecare dintre voi, ati atins o constiinta mai inalta despre umanul din voi, despre existente intruchipate sub diferite forme. Nici unul dintre voi nu a ramas neschimbat. Energia electromagnetica a gandurilor voastre s-a mutat si s-a realiniat la o frecventa mai inalta. Unii dintre voi ati experimentat o schimbare importanta si rapida. Pentru altii schimbarile au fost mult mai subtile. A fost o aventura glorioasa pentru noi toti, cuprinzandu-ma si pe mine insumi, si in mod deosebit pentru aceasta comunicare, si pe Reniyah. Unii dintre voi ganditi ca eu stiu tot, cum o sa fie cu fiecare dintre voi, si cu energia grupului. Eu nu stiu. Eu am fost un co-creator impreuna cu voi in acest grup de energie. Eu m-am schimbat asa cum fiecare dintre voi s-a schimbat, caci si eu sunt intr-o stare permanenta de evolutie si expansiune, asa cum sunteti si voi…

Pe masura ce se finalizeaza participarea la acest grup de energie, o sa va intoarceti la vietile voastre intruchipate cu o noua perspectiva despre bani, si o noua perspective a modului in care va servesc. Acum stiti ca banii nu sunt, in sine, un lucru rau, sau un lucru bun. Nici energia schimbului din spatele banilor nu este buna sau rea. Judecata pe care o faceti in jurul banilor va determina experientele voastre legate de ei. Cei care ati servit Lumina atat de credinciosi in intruchiparea voastra pe Pamant, si ati suferit in supravietuirea umana, poate o sa vedeti cum puteti sa va aliniati la o curgere mai inalta a abundentei. Aceasta desigur, va fi alegerea voastra, pentru ca fiecare dintre voi are dreptul la co-creatie.

In incheierea lectiei, permiteti-mi sa discutam putin despre emotiile de rusine si critica. Cati dintre voi ati simtit aceste emotii, impreuna sau separat, in relatia cu banul si cu supravietuirea voastra umana? Eu cred ca este potrivit sa spunem ca voi toti ati trait aceste stari. V-ati simtit rusinati din cauza lipsei banilor, si prin asociatie, ati manifestat aceasta stare in lume. Ati avut astfel o atitudine critica fata de altii, poate fata de guvernul vostru caruia trebuia sa-i platiti taxe, fata de colectorii de facturi care va hartuiau pentru banii pe care-i datorati, fata de cei care va luau casa sau posesiunile voastre pentru neplata datoriilor. Critica si rusinea sunt, din nou, doua fete ale aceleiasi monede, foarte atasate de starea de frica. Este frica pe care o aveti inauntrul fiintei voastre, ca nu sunteti merituosi, iar aceasta stare va face sa va simtiti rusinati. Aceasta stare interioara este cea mai insuportabila, stare pe care nu ati alege-o ca experienta cu voia voastra. De aceea este mult mai usor sa gasiti pe altcineva pentru al critica pentru aceste experiente de supravietuire de pe pamantul vostru.

Critica si rusinea, nu sunt energii compatibile cu starea voastra de Divini Umani. Critica si rusinea sunt emotii ale energiei vechi. Daca alegeti sa imbratisati energiile noi si experientele Divinitatii Umane, este necesar sa va ridicati frecventele emotiilor, sa le mutati in afara benzilor de critica si rusine. O sa fie o provocare, in diferite grade, pentru multi dintre voi, pentru ca voi sunteti obisnuiti sa functionati in energii vechi. Acum este timpul, Dragilor, sa puteti incepe sa spuneti lucrurilor pe sleau, cum spune zicala. Cati dintre voi vorbiti despre puterea iubirii in conversatiile voastre, in discutiile voastre, in munca voastra de la serviciu sau munca personala? Aproape toti dintre voi. Acum este timpul sa intelegeti si sa aplicati intelesul adevarat al trairii in iubire.

Asa cum am discutat, nu puteti trai in iubire, nu-i puteti iubi pe altii fara sa va iubiti pe voi insiva. Este imposibil sa va iubiti daca voi va simtiti rusinati, sau daca criticati. Este posibil ca iubindu-va pe voi insiva, sa-i iubiti si pe colectorii de taxe, pe cei carora le datorati bani, pe cei care va deposedeaza de utilitatile voastre sau pe cei care v-ar lua casa in care traiti. Inca odata, pur si simplu, banul este doar un mediu de schimb. Exista acorduri specifice intre societatile voastre, acorduri legate de felul in care o sa se realizeze schimbului monetar pentru bunuri si servicii – energetic vorbind.

Ca exemplu, voi ati fost de acord in colectiv, sa suportati guvernele voastre prin platirea taxelor aferente. De asemenea ati fost de accord, in viata voastra particulara, sa platiti alimentele, hainele, confortul, si alte lucruri de care aveti nevoie si pe care le doriti. Daca nu ati fi fost in stare sa mentineti acordurile voastre, cu adevarat, Dragilor, nu este vina altcuiva. Dar, in nici un caz, pentru nici un motiv, nu trebuie sa va fie rusine pentru acest lucru. Natura voastra este Divina, mostenirea voastra este Divina. Ca in filmul “Matrix” (Matricea), voi experimentati o realitate virtuala. Ce experimentati in vietile voastre umane pe aceasta planeta Nu este Cine Sunteti Voi Intr-adevar. Este o colectie a experientelor pe care voi ati ales sa le aveti. Voi ati ales bine, Dragilor, pentru ca acestea sunt timpuri extraordinare in istoria cosmica. Voi sunteti in centrul unui experiment mare de desfasurare in expansiunea creatiei insasi.

Durerea si suferinta au fost importante pentru multi dintre voi, pentru ca asa ati schimbat proiectul constiintei voastre planetare pentru generatii de umani care vin. Ati fost de acord, pe un nivel inalt, sa aveti experiente specifice, si sa le rezolvati in cai inalte, ca sa iluminati calea pentru cei care vin in urma voastra. Aceste timpuri sunt in spatele vostru acum, daca voi alegeti. Munca voastra a fost facuta din respect, pentru a experimenta durere si suferinta in beneficiul umanitatii. Acum sarcina si provocarea voastra sunt diferite, corespunzatoare noilor energii. Aceasta sarcina este, desigur, de a deveni Divini Umani – de a imbratisa Divinitatea si de asemenea Umanul din voi. Aceasta este o oportunitate care nu a fost disponibila pentru umanii intruchipati inainte. Ca sa impartasiti si sa participati din plin in aceste energii noi, Dragilor, voi trebuie sa invatati sa va iubiti pe voi insiva. Voi trebuie sa eliberati emotiile de rusine si critica pe care inca le mai detineti inauntrul vostru.

Nicaieri in vietile si societatile voastre, nu patrund aceste emotii atat de mult cum patrund atunci cand contemplati banii. Multi dintre voi ati descoperit impreuna, in grupul nostru, unde stau unele dintre emotii inauntrul fiintei voastre. Aceste emotii sunt miezul dificultatilor voastre legate de bani si abundenta. Atunci cand eliberati acele emotii din interiorul fiintei voastre, descoperiti ca acordul cu banii si cu cei pe care ii platiti si cei de la care primiti bani, va fi mult mai placut. Pe masura ce va aliniati cu energiile noi, in locul celor vechi, in interiorul vostru, alte entitati au sa reflecte acele energii noi inapoi la voi. Daca nu simtiti rusine si critica, aveti tot ceea ce sa este necesar. Ceea ce doriti curge astfel la voi cu usurinta. Dupa felul in care primiti si cheltuiti banii, veti vedea ca acestia va servesc foarte bine ca mediu de schimb, fara a fi insa definiti de aceasta masura de schimb – banul.

In concluzie, as vrea ca voi sa reflectati pentru cateva momente: cum v-ati schimbat prin participarea la acest grup. Ce ati realizat in legatura cu voi privind relatia cu abundenta voastra si cu afacerile voastre prin bani? Ce ati realizat privind natura banilor ca si o energie de curgere? Cum va simtiti in legatura cu aceste energii noi in care functionati? Sunteti pregatiti sa acceptati propria voastra Divinitate Umana? Noi am adus la sfarsit grupul nostru, impreuna, dar acum, voi puteti merge inainte si puteti trai ca Divini Umani, in iubire, bucurie si abundenta. Alegeti voi acest lucru?

Pana cand ne vom intalni din nou,

EU  SUNT  METATRON

EU  SUNT  CU  VOI  INTOTDEAUNA

AFIRMAŢIA LUI METATRON PENTRU A O FOLOSI CU BANII ŞI ENERGIA DIN SPATELE LOR

Invoc energiile Dumnezeului Mamă – Tată, Lord Metatron şi . . . . . . . . (pune numele altor îngeri, maeştri, ghizi cu care tu rezonezi dacă alegi aceasta). Eu aleg să particip la Alchimia Divină a transformării Vieţii mele Pământeşti. Eu sunt Receptivitatea Divină de a primi toate binecuvântările pământeşti şi aleg să trăiesc viaţa mea în graţie şi libertate. Eu eliberez toate energiile joase ce mă leagă în orice timp, loc, spaţiu şi dimensiune. Acestea sunt transmutate de Focul Violet – Argintiu în Aurul Alchimic. EU SUNT IUBIRE, EU SUNT LUMINĂ, EU SUNT BUCURIE, EU SUNT POTENŢIAL INFINIT. Eu provoc Moştenirea Divină acum, în acest moment. În numele Dumnezeului Mamă – Tată, Lord Metatron şi . . . . . . . . . . . (ca mai sus) este aşa.

Şi aşa este.

AMIN!


Sine, Spirit, Suflet, Inima, Kundalini, Mental, Ego, Constiinta, Trup = TU

Si tu, ca si mine candva, probabil ai auzit de toate aceste cuvinte din titlul postarii mele. Si nu stii sigur ce e una si ce e alta, si daca nu cumva ele se suprapun. Probabil crezi ca spiritul si sufletul sunt tot una, ca mentalul si constiinta tot una, sau ca Sinele esti Tu asa corp material si preocupari materiale cum te manifesti zilnic in aceasta dimensiune pamanteasca. Nu iti face griji, am fost si eu unde esti tu. Dar totul e clar pentru mine acum si am venit sa iti impartasesc si tie din ce stiu, pentru ca ai nevoie de ajutor si pentru ca te iubesc, da, oricine ai fi, te iubesc, pentru ca impreuna suntem unul si acelasi si avem aceeasi Sursa.

In primul rand vreau sa iti zic ca toate acestea sunt elemente din care tu esti compus. Asa cum trupul tau fizic e compus din organe cu roluri si importanta vitala, asa si Tu, per ansamblu, ca opera a lui Dumnezeu, esti compus din toate acestea.

Sa incep cu Sinele, pentru ca asta esti Tu cu adevarat, in esenta ta. Imagineaza-ti un ocean de apa frumoasa, albastra, stralucind in soare. Din acest ocean se ridica o picatura ca sa o poti vizualiza. Acea picatura e Sinele tau. El face parte din Marele Ocean al Creatiei, si e extensia lui Dumnezeu in tine. El e Dumnezeul din tine. Nu inseamna ca tu esti Dumnezeu ca forta suprema creatoare atotcunoscatoare, ci ca tu faci parte din Dumnezeu si ii esti identic, dupa chipul si asemanarea lui. Nu esti Oceanul, esti IN Ocean. Cu toate astea nu esti nici separat, individual, in Ocean, asa cum nici apele oceanului nu sunt formate din picaturi separate, ci dintr-o apa continua, unitara. Sinele tau poarta toata cunoasterea de care ai nevoie, tot ce ai nevoie sa stii, el stie. El a invatat toate lectiile pe care le-ai primit de-a lungul vietilor tale si stie cine esti, de unde vii, incotro te indrepti. Daca te poti conecta cu Sinele tau, toate intrebarile isi vor gasi raspuns si vei dobandi intelepciunea minunata si absoluta pe care Dumnezeu ti-a daruit-o cand te-a creat. Sinele tau are o misiune care te-a condus in toate vietile tale pana aici si el cauta, desi Tu ii pui piedici adesea, sa duca la indeplinire aceasta misiune cu orice pret. Sinele tau poarta cu el si bagajul karmic. Sinele tau e mesagerul lui Dumnezeu prin care tu poti auzi ce are Dumnezeu sa iti transmita. In alte dimensiuni, unde nu ai corp fizic, sau energetic, tu esti Sinele tau, cel care supravietuieste intotdeauna si este etern. Sinele tau este atat lumina cat si intuneric. Parte din el este si Umbra ta. Umbra ta reprezinta, toate viciile tale, defectele tale, rautatile din tine, care se manifesta mai mult sau mai putin in viata ta, atat cat le permiti. Unii oameni isi lasa Umbra sa ii conduca si sa ii copleseasca, altii si-o reprima total si aduna in ei tensiuni si frustrari. Ideal e sa iti cunosti Umbra si care ii sunt slabiciunile, cu ce cauta ea sa se hraneasca, sa o accepti, sa o hranesti de buna voie si cat consideri tu ca nu iti afecteaza pacea sau pe ceilalti din jurul tau, si sa tinzi spre a manifesta cat mai mult ce e mai bun in tine.

Picatura de apa, Sinele, care are individualitatea ei incepand cu manifestarea ei in legatura cu misiunea pe care o are ( asta nu inseamna nicio clipa ca e separata de Ocean), este plina cu o anumita energie constienta inteligenta care anima Sinele. Acea energie este Spiritul. Spiritul anima Sinele. Daca poti intelege. Inspira si vizualizeaza. Apa, asa cum o vezi tu, este energie. Spiritul tau este de asemenea aripile Sinelui. Sinele tau poate calatori cu ajutorul Spiritului. In vise, meditatii, clarviziuni, Spiritul tau calatoreste. El te duce acolo unde ai nevoie sa fii ca sa afli ceea ce in lumea materiala nu poti afla, sau ca sa te incarci cu energie si sa revii mai puternic inapoi, in trupul tau uman. Imagineaza-ti o papusa matrusca. Tu esti la exterior trup, in trup e Sinele, in sine e Spiritul. cam asa arata. Eu as identifica Spiritul cu Duhul Sfant despre care se vorbeste ca da viata oamenilor, sau Scanteia Divina a Vietii. Iti poti hrani si intari Spiritul si Sinele alimentandu-le cu energii pozitive si cu fapte si ganduri cu vibratie inalta.

Probabil pana aici te intrebi ce rol mai are Sufletul ? Ei, Sufletul este acea parte din tine care simte, resimte,confectioneaza in fabricuta lui sentimente, emotii si trairi, primeste sentimente, daruieste sentimente, este in legatura si comunicare nonverbala cu tot ce este in jur. Sufletul este lacasul Iubirii si izvorul sentimentelor. Ai stat vreodata in fata unui copac si sa incerci sa comunici cu el ? Sufletul tau poate comunica si primi mesajul naturii. Cand te infiori ca vezi o floare sau un copil, din Suflet vine emotia. Curajul, Bunatatea, Altruismul, tot din Suflet vin. Sufletul e cu atat mai mare cu cat simti mai frumos si mai mult cu el. Lasa-ti Sufletul sa iti arate ca el poate simti fericirea pretutindeni. El e ca un copil naiv care se bucura de orice licarire de frumusete gaseste in jur. In fiecare viata primim alt suflet. Doar Sinele este etern. De aceea, la inceputul si pe parcursul fiecarei vieti trebuie sa redescoperim si intelegem toate emotiile si sentimentele.

Inima este lacasul Sufletului. Ea este ca o sfera luminoasa in care Sufletul tau este protejat si luminat. Inima ta energetica se afla in centrul pieptului tau, si de aici iti vine toata forta emotionala si toata capacitatea de iubire. Inima are totusi si propria ei inteligenta. Nu degeaba se spune “asculta-ti glasul inimii”. Daca foarte putini oameni sunt constienti, isi simt sau isi aud Sinele, atunci foarte multi isi simt si aud Inima. Tot Sinele vorbeste si prin Inima, adica tot Dumnezeu. Si nu iti crede ratiunea cand iti spune ca Inima vorbeste prostii, Inima stie caile si deciziile care te vor duce acolo unde trebuie. Si Inima, si Sufletul, si Sinele la mine sunt in centrul pieptului meu. La unii oameni, Sinele poate fi separat si situat in bazin, in chakra 2. Depinde daca esti o persoana mai instinctuala sau una mai emotionala.

Kundalini. Multi vorbesc despre Kundalini ca si cum ar fi tot una cu Sinele nostru. Si ca si cum ar avea forma de sarpe, chiar i se si spune Sarpele Kundalini. Kundalini nu este totuna cu Sinele. Daca as spune ca Sinele este cavalerul in armura stralucitoare, atunci Kundalini ar fi calul sau alb care il ajuta in batalie, sau prietenul sau supranatural care il ajuta sa invinga raul. Ca un fel de Ochila sau Gerila din Harap Alb. Kundalini este activator de chakre si de energii. El are o forma alungita si este luminos cand se trezeste. De obicei el “doarme”, sau e inactiv, atat timp cat esti inconstient (netrezit), la baza chakrei unu. Cand este activat, de obicei prin trezirea persoanei la constienta, el se ridica pe canalul principal care traverseaza chakrele ( vortexurile tale energetice principale) si activeaza, energizeaza si potenteaza maxim chakrele tale. Daca iti poti cobora  Mentalul in Inima (acolo unde se afla Sufletul) si urca Sinele tot in Inima, ca toate trei sa fie la unison si sa actioeze conform Legilor divine, atunci cand Kundalini ajunge la nivelul chakrei 4 ( a inimii) el le ia pe aripile lui pe acestea si le ridica cu el spre Iluminare. Cand Kundalini ajunge la chakra 7 si o deschide, Iluminarea Omului este desavarsita si el este reconectat la Sursa. Ce il activeaza pe Kundalini? Dorinta ta de a te trezi, iubirea de sine, deschiderea ta catre Sinele tau, nonpasivitatea ta in lupta ta pentru a ajunge la Dumnezeu, chiar si a face dragoste constient, frumos, inalt, pur, din iubire.Kundalini este deci, “catalizatorul” si ghidul iluminarii tale.

Mentalul este acel bagaj de idei, concepte, preconcepte, judecati, prejudecati, credinte induse si autoinduse, programe si manipulari, care se manifesta sub forma ratiunii si a rationamentelor si care ne ancoreaza in material, in palpabil, in trecut, viitor. Mentalul se hraneste cu judecati. El judeca tot ce ochii vad si simturile simt, si emite idei pe baza unor parametrii ficsi prin care el filtreaza totul. Mentalul este sceptic, incuiat, radical, stramt in cuprindere si intelegere, Majoritatea oamenilor sunt guvernati de mental. Mentalul isi are locul in creier. El nu se poate extinde dincolo de granitele lui decat atunci cand tu incepi sa fii una cu Sinele tau si sa dai frau liber setei tale de cunoastere dincolo de limitele 3D. Inima e superioara Mentalului. De fapt, oricare din elementele discutate pana acum sunt superioare mentalului. El este un element esential in baza caruia isi desfasoara si construiesc vietile majoritatea oamenilor care traiesc in lumea materiala. In alte dimensiuni, fiintele nici nu au un Mental, pentru ca ele sunt identificate cu Sinele lor si Sinele e totul. Daca reusesti sa iti cobori Mentalul in Inima si sa il imbraci in lumina intelepciunii de acolo sau sa iti activezi cel de-al 3lea ochi, folosindu-ti puterea mintii spre scopuri cu vibratie mai inalta si tinzand spre a evolua catre dimensiuni mai inalte, atunci acel procent de 10% capacitate a creierului uman de care se vorbeste, va deveni mai mult.

In Mental, adanc inradacinat, traieste un parazit. El se numeste EGO. Acest parazit iti infesteaza Mintea si te face sa nutresti sentimente de vibratie joasa care au in centrul lor dragostea si interesul unilateral pentru EU. Ego-ul te face in primul rand sa te separi de Oceanul Creatiei din care vii si sa te crezi un individ care se descurca si singur, pentru ca oricum, el nu are nevoie de nimic ca sa existe. O minciuna care creeaza mici dumnezei falsi si atei, care traiesc in afara Legilor divine si a Iubirii. Din Ego se nasc sentimente si stari precum: gelozia, posesivitatea, narcisismul, orgoliul, egoismul, ateismul, ura, separarea, singuratatea, violenta, agresivitatea, pasivitatea, intoleranta, zgarcenia, invidia, frustrarea, incapacitatea de a simti si oferi iubire…Un om cu un Ego mic traieste in armonie, pace si iubire cu ceilalti oameni, cu natura, cu Dumnezeu, cu tot ce il inconjoara, si este recunoscator si bland fata de acestea, pentru ca stie ca el nu poate exista decat prin si alaturi de ele. Atunci cand incepeti o propozitie cu EU….ganditi-va cine vorbeste si ce sentimente nutriti si daca consientizati influenta Egoului, opriti-va si activati-va Inima. Egoul este deasemenea si samanta Raului implantata adanc in mintea voastra, de acolo vine credinta in rau si materializarea lui in jurul nostru pe Pamant.

Constiinta. A nu confunda Constientul cu Constiinta si cu Constienta. Constiinta trimite in general la ideea de glas interior, care ne avertizeaza cu privire la moralitatea unei fapte , situatii, etc,(uneori constiinta este un glas nascut in mental si nu ne putem baza pe ea, alteori constiinta este insasi glasul Sinelui nostru – diferenta o putem face doar analizand compatibilitatea mesajului trimis de ea cu Legile Divine) iar Constienta are semnificatia de  experimentare constienta a vietii, capacitatea de a reflecta asupra lumii si asupra Sinelui şi de a actiona in conformitate si in armonie cu Sinele nostru si cu tot ce ne inconjoara.  Constientul este acea parte a psihicului (mintii umane) nostru care genereaza, pastreaza si prelucreaza informatiile evidente, acceptate si controlate.

Constienta este o stare absoluta de iluminare. Este o stare pe care o atingi atunci cand esti in pace si in armonie cu Totul, si cand esti “aliniat” cu Totul. Spre Constiinta tind toti oamenii care duc lupta iluminarii pornita de la intrebarile “Cine sunt?” si “Care e scopul existentei mele?”.

Trupul. Trupul este minunata cochilie care imbraca frumos si estetic toate aceste elemente de enegie subtila. Trupul este “masinaria” perfecta si desavarsita care ne-a fost daruita la incarnare pe Pamant, pentru a ne face misiunea. El ne ajuta sa ne hranim, sa ne deplasam, sa ne ingrijim, sa ne intalnim cu alti oameni, sa ne atingem, sa ne conectam, sa ne exprimam iubirea, sa comunicam, sa ne adaptam la dimensiunea a 3a, sa ne inmultim. Primul pas in a intelege ca esti mai mult decat trup este sa iti iubesti trupul si sa il accepti ca fiind perfect si minunat. Cand te vei simti ” in pielea ta” in trupul daruit, vei putea simti corpul tau energetic mult mai usor, pentru ca te vei desprinde de materialismul intruparii tale manifestat prin obsesia de a “arata bine” dusa pana la narcisism si mutilari ale unei creatii perfecte a lui Dumnezeu.Trupul tau este templul Sinelui tau, asa ca respecta-l si iubeste-l, dar nu ramane la poarta lui, ci intra inauntru pentru a te desavarsi.

Majoritatea oamenilor cred ca tot ce au e un trup si o minte. Nu ii intereseaza sau se tem sa se intrebe ce oare ii anima, ce oare le naste emotii si sentimente, ce oare i-a adus aici? In confortul mintii, nimic nu te poate atinge, nici macar iluminarea.

Acum insumeaza toate aceste elemente, armonizeaza-le, aliniaza-le, iubeste-le, controleaza-ti egoul si adu-ti mintea in inima si vei intelege  ca esti mult mai mult decat credeai ca esti.

Va iubesc, voi, oameni frumosi!