Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Archive for the ‘Despre IUBIRE’ Category

21 iunie 2013 * Ziua Acceptarii

Dragii mei,

Azi este ziua acceptarii. Este un alt moment grandios din evolutia noastra. Un moment in care mergem cu o treapta mai sus, mai departe, mai spre…adevarul care suntem. Asa cum au fost 12.12.12, 21.12.12, si azi este un alt 21 important (chiar si jocul de 2 si 1 a acestor date ne trimite catre adevarul ca 2-dualitate este nascuta din 1-unitate si ca dualitatea tinde spre unitate). Se spune prin cercurile spirituale ca azi este punctul 0, adica de azi se schimba balanta, atarnand in favoarea evolutiei, a Luminii, a iubirii. De azi, orice intentie distructiva asupra planetei nu mai are nicio sansa. Suntem o mana de oameni treziti dar cantarim mai greu decat restul celor netreziti, deoarece puterea conferita de nivelul nostru de constienta este o…superputere. 🙂

Acceptarea inseamna totul. Acceptarea inseamna a elibera trecutul si a lasa viitorul sa vina singur cu ce o avea el de adus, noi ramanand recunoscatori pentru ce avem ACUM, ETERN, IN PREZENT.

Yin yang

A te accepta pe tine asa cum esti, inseamna a avea incredere in Creatorul tau deoarece el nu face greseli si acea sursa de viata din care provii cu sigurata este de o inteligenta superioara care a pus in tine toata perfectiunea de care este capabila. A te accepta pe tine inseama a iti vedea perfectiunea pe care ai ingropat-o sub masti imperfecte si fragile menite sa cada. A te accepta pe tine inseamna a te iubi pe tine si a te reconecta la Sinele tau sacru.

A ii accepta pe cei din jur inseamna a intelege ca fiecare are propriul sau nivel de evolutie momentan si ca nu ei detin controlul asupra evolutiei lor, asa cum nu il detii nici tu. E un timp pentru toate. Tu te-ai trezit primul, inaintea altora si poate iti pare groaznic ce se intampla acum in lume, dar nu e nimic ce poti face sa schimbi lumea instant, azi, maine. Lumea se schimba de la nivel de individ, treptat. Ce poti face acum este sa fii pozitiv, sa fii un model pentru ceilalti, sa raspandesti iubire, sa molipsesti lumea cu visul tau de pace si armonie, sa ajuti cat poti si cand poti, si in calea ta prin lume sa nu uiti niciodata de tine ca sa nu acumulezi frustrari distructive. Nu ii poti acuza pe ceilalti ca nu vad si nu inteleg ceea ce vezi tu, pentru ca ei nu au ochii deschisi. Daca un orb calca pe un melc pe strada nu te duci sa ii spui cat de nemernic este pentru ca nu a vazut melcul sa il ocoleasca si nu il consideri vinovat pentru ca l-a strivit. Intelegi ca fiind orb, ii era imposibil sa evite fapta pe care a facut-o. Asa e si normal sa intelegem ca ceilalti care inca fac “rau” pe Pamant in mod intentionat inca nu s-au trezit si nu pot vedea lucrurile asa cum le vedem noi. Retineti, nu ochii fizici vad adevarul, caci ei vad doar o forma materializata a unei iluzii generale, ci ochii spirituali vad adevarul. Oamenii care nu s-au trezit, au ochii spiritului inchisi si traiesc captivi doar in realitatea iluzorie pe care sunt obisnuiti sa o creeze prin repetarea unor sabloane mostenite.

A accepta ceea ce se intampla in lume acum. A accepta violentele, abuzurile, crimele, dezastrele, supararile, bolile, masacrul animalelor, sclavia fiintelor vii sub toate formele, sistemul politic corupt, suprematia finantelor, bisericile invechite, sistemul educational manipulativ, religiile limitative, oamenii egoisti si rautaciosi, poluarea, razboaiele, conspiratiile, si orice altceva merge prost in lume azi. A le accepta pentru ca daca luptam impotriva lor nu vom reusi decat sa le perpetuam existenta si mai indelung. A le accepta pentru ca daca ne opunem unei forte, unei energii,oricare ar fi ea aceasta forta, ea rezista, se opune, deoarece orice forta din Univers are energie vitala si are menirea ei.

Totul in Univers e energie. Doua forte care se opun nu pot coexista. Daca noi nu ne acceptam propria persoana, pe celelalte fiinte, sistemele vii sau construite de om, le condamnam pe acestea sa existe din intuneric, in continua tensiune cu noi, in afara noastra, exilandu-le din Evolutie. Atat timp cat intunericul nu se interfereaza cu lumina, nu se schimba nimic, nu se face lumina. Atat timp cat noi, respingem ceva, orice, acel lucru si oamenii care lucreaza in slujba sa nu vor avea sansa sa devina mai buni, mai plini de iubire, mai conectati la Sursa, mai constieti de sine. Acestia vor ramane in Exil, blocati in matricea realitatii false 3D.

Ying_Yang

A accepta orice si pe oricine inseamna a ne deschide inima, campurile,constiinta catre ei si a ii primi in viata noastra, in noi. Sa ne gandim la un exemplu minunat: ovulul si spermatozoidul. Ce se intampla daca ovulul respinge spermatozoidul? Nimic. In acel mic univers al lor, totul ramane static, neschimbat, anost, ba chiar in scurt timp spermatozoidul moare si ovulul este expulzat sa moara si el. Si-au ratat existentele. Dar ce se intampla daca ei fuzioneaza? Viata incepe. Totul devine dezvoltare, evolutie, creste nivelul de constienta,e un nou inceput grandios. Din doua celule diferite, una feminina si una masculina, daca se accepta una pe alta, ia forma viata. Si lumea in care traim astazi este preponderent de o energie masculina, devenind ceea ce este azi datorita a milenii de societate patriarhala in care barbatii au detinut puterea si au luat marile decizii, si in care femeile si femininul au fost negate si asuprite. Noua energie a schimbarii este una feminina, pe care noi cei treziti o purtam si o manifestam. Daca am accepta si integra vechea energie masculina in energia feminina pe care o emanam, s-ar restabili echilibrul in lume. Acceptati-va atat latura feminina din voi, cat si pe cea masculina cu tot ce reprezinta ele. Fiti practici, puternici, pragmatici, organizati, dar fiti si senzitivi, intuitivi, sensibili, deschisi. Si ar functiona, pentru ca daca aduci fie si putina lumina in intuneric, se face lumina. Dar daca lumina si intunericul nu iau contact, intunericul persista.

Acceptarea este primul pas prin care putem incepe sa cream o lume in iubire asa cum suntem veniti sa o cream. Atat timp cat inca respingem, negam, ascundem, aratam cu degetul, aruncam vina, vrem sa pedepsim, vrem sa distrugem, vreum sa inlaturam ceva, orice efort de a schimba ceva este destinat din start esecului. Ok,ne-am trezit primii de dimineata in casa. Ploua si apa curge pe fereastra pe podea. In ritmul asta, se va umfla parchetul si va trebui schimbat tot. Acum ce facem? Ne punem pe un scaun si ne uitam la ceilalti cum dorm si ii uram pentru ca ei inca dorm si ii invinovatim ca nu fac nimic sa opreasca apa sa curga pe geam? Ii zgaltaim sa se trezeasca sa inchida geamul? Tipam la ei ca de ce dorm? Nu. Eu zic ca cineva constient si iubitor, se duce si inchide fereastra, strange apa de pe jos si ii lasa pe ceilalti sa doarma. Stie ca eventual se vor trezi si ei cand somnul le va fi gata. Ba chiar pregateste micul dejun si ii asteapta cu el. Cand cei din urma se vor trezi si vor afla povestea celor treziti primii, vor fi recunoscatori ca cineva a fost treaz sa repare stricaciunile si sa asigure bunastarea casei. Nu ne putem consuma toate resursele luptandu-ne cu fratii nostri care dorm si sunt inconstienti. E prostie pura si noi suntem orice, dar nu prosti. Putem in schimb sa incercam sa reparam ceea ce strica ei din inconstienta, sa ne unim fortele pentru a face lumea un loc mai bun in care sa se trezeasca fratii nostri intr-o zi. Oricum, credeti-ma ca noi avem putere inzecita sa reparam ceea ce strica ei, decat au ei putere sa faca rau.

Problema nu e ca ei dorm. CI CA NOI NU INTELEGEM SI ACCEPTAM CA EI DORM. In loc sa ne concentram atentia pe cum sa aducem armonia pe Pamant, ne concentram pe cei care inca dorm si facem din ei vinovati si inamici, pierzandu-ne timpul si energia intr-un razboi stupid.

Azi este ziua acceptarii. Azi a venit momentul sa acceptam sau sa ne dam invinsi. Pentru ca nu putem castiga un razboi. S-a dus vremea razboaielor, interioare sau exterioare. Este vremea pacii, a armoniei, a iubirii, a imbratisarilor, a compasiunii, a intrajutorarii, a convietuirii cu natura si animalele, a intoarcerii catre Sursa, a ridicarii intr-un alt nivel de constienta. Cine nu accepta, desi stie ca aceasta e calea, isi va irosi o viata degeaba si va pleca de pe Pamant fara sa poata contribui la Noua Lume.

Azi este ziua acceptarii. Mergeti oriunde ati merge si de azi, acceptati orice si pe oricine, iubiti totul, nu incercati sa schimbati pe nimeni dar schimbati totul prin transformarea voastra interioara. Mergeti si propovaduiti pacea, iubirea si acceptarea in lume prin fiecare gest mic sau mare. A sosit timpul sa ne cream Lumea. A sosit momentul 0. De azi, exista o singura cale pentru cei treziti: IUBIREA.

Tineti minte aceste cuvinte ale mele si purtati-le in voi ACUM si pentru totdeauna.

Va iubesc!
Diana

accept

Advertisements

Retete fara cruzime pentru Paste (Retete Vegane)

Dragii mei,

Asa cum am promis, ma tin de cuvant si la solicitarea voastra, postez retetele vegane pentru Paste. M-a bucurat enorm sa primesc raspunsurile voastre si sa constat ca sunteti interesati. Astfel, viata a cel putin cativa zeci de miei va fi crutata. Si asta este ceea ce sper! Iar din punct de vedere economic, stim cu totii ca atat timp cat exista cerere exista si oferta, iar daca o tinem mai multi ani in ritmul acesta, cererea redusa va atrage dupa sine o oferta din ce in ce mai mica, adica mai putine vieti luate. Schimbarea incepe cu noi, cu alegerile noastre.

Asadar, iata retetele:

(Din nefericire nu am poze facute de mine sa pun la toate, deoarece laptopul meu este stricat si toate pozele mele sunt pe el. Am gasit macar poze cu pasca, cozonacii,drobul, bombonele raw-vegane si hummous.) 🙂

1. Drob de ciuperci vegan:

Eu de obicei prepar cantitatile pentru doua bucati de drob, coapte in 2 tavi de cozonac. Asadar,urmatoarele cantitati sunt pentru doua bucati de drob de marimea unor tavi de cozonac:

drob vegetal

Ingrediente: 1 kg ciuperci, 2 legaturi ceapa verde, 1 legatura usturoi verde, 2 legaturi marar, 2 legaturi patrunjel, 6 linguri drojdie de bere inactiva, 2 linguri faina, 5 linguri ulei de floarea soarelui, 2 cutii mici pate vegetal (Inedit cu ciuperci recomand),piper, sare dupa gust
* Drojdia inactiva se gaseste la plafar si costa in jur de 8-9 lei un pachet de 200 gr. Ea are rol de agent de legare in loc de ou. In plus,are un gust foarte bun de parmezan si este sursa de B12.

**Tot pentru legarea compozitiei se pun si cele doua cutii de pate vegetal. Recomand Inedit pentru ca nu contine coloranti, conservanti si alte E-uri.

Aluat pentru invelis: 500 gr faina, 200 ml ulei floarea soarelui/masline, apa, sare, busuioc

Pentru compozitie: Se toaca marunt ciupercile, ceapa, usturoiul si verdeata. Se calesc ciupercile pana scad, pentru a reduce cantitatea de apa. Se amesteca toate ingredientele intr-un lighean mare, bine-bine, pana cand compozitia devine omogena cat de cat.

Aluatul pentru invelis se prepara astfel: se pune intr-un lighean o cantitate de 500 gr de faina alba/integrala, se presara cu sare si busuioc, se amesteca cu apa rece si 200 ml de ulei astfel incat sa se formeze o coca elastica. Aceasta coca se framanta putin si se da la rece in frigider cca. o ora pentru a se fragezi.

Aluatul scos din frigider se separa in 2 bucati si se intinde in foi de cca. 2-3 mm grosime. Se ung tavile de cozonac cu ulei. Se muleaza foile de aluat pe tavi, lasand margini mari sa dea pe dinafara pentru a acoperi cu ele compozitia. Se umple egal tavile cu compozitie. Se impatureste aluatul deasupra si se unge cu inca un pic de ulei. Se binecuvanteaza, se pune pe deasupra un pic de iubire si se dau la cuptor la foc mediu cam 30 de minute pana cand aluatul se rumeneste.

Se taie si se consuma dupa ce s-a racit, pentru a nu risca sa se fragmenteze toata compozitia cand inca este cald.

2. Cozonaci pufosi vegani:

Acesti cozonaci se prepara fara oua, lapte sau unt. Cantitatile sunt pentru doi cozonaci.

Ingrediente: 1 kg faina alba pentru cozonaci, 2 plicuri de drojdie uscata 7g /doua cuburi drojdie umeda, 200 ml lapte de soia simplu/vanilie, 250 ml de suc de portocale proaspat stors, esenta de vanilie, esenta de rom, 200 gr zahar, 100 ml ulei de floarea soarelui, un plic de sofran pentru culoarea galbuie, putina sare.

Umplutura: cacao amestecata cu zahar, nuci si stafide / rahat.

Preparare: Intr-un castron amestecam toate ingredientele uscate: faina, sarea, sofranul, zaharul. Se face o gropita in mijlocul fainii si acolo se pune drojdia. Peste drojdie, se toarna 2 linguri de lapte de soia caldut si se amesteca formand o maia. Se acopera ligheanul si se lasa maiaua la cald cca 15 minute sa se dubleze in volum. Apoi adaugam si restul de lapte caldut si incepem sa framantam. Turnam treptat sucul de portocale si esentele si framantam pana obtinem un aluat omogen,pufos, aerat. Turnam si uleiul treptat si framantam pana aluatul nu se mai lipeste de maini. Acoperim cu un prosop si lasam la dospit pana cand aluatul isi dubleaza volumul.

Dupa ce aluatul a crescut, se imparte in 4 bucati egale. Fiecare bucata se intinde intr-o foaie. Umplutura se face din o cana de zahar amestecata cu 5 linguri de cacao, un pumn de stafide si cateva nuci zdrobite, in functie de cat de plin vreti sa fie cozonacul. Aceasta umplutura se pune pe fiecare din cele 4 foi intinse. Foile se ruleaza individual, apoi se unesc cate doua rulouri si se rasucesc unul in jurul altuia, formand doi cozonaci impletiti. Cozonacii se pun in tavile unse cu ulei vegetal/ unt de cocos. Se lasa la crescut inca 15 minute si apoi se dau la cuptor cca. 40 de minute la foc mediu. Se incearca cu o scobitoare sa vedeti daca s-au copt bine si cand par copti, se scot si se lasa sa se raceasca inainte de a se taia. Se pot da pe deasupra cu sirop de agave sau de artar, sau cu putin sirop facut din apa calda cu zahar, pentru un luciu frumos. Se pot presara de asemenea cu nuca de cocos sau zahar pudra.

Din cozonacii vegani facuti de mine:

cozonac1

Eu am observat ca acesti cozonaci se prepara mult mai repede, se framanta mai usor, cresc mai frumos si sunt super deliciosi. Ultima oara cand i-am pregatit de Craciun, mi-a luat o jumatate de ora sa ajung cu aluatul la textura necesara dupa framantat, fata de cca. 0 ora cat framantam la ceilalti cu lapte inainte.

3. Pasca vegana cu tofu si caju:

Aluat: Se pregateste o coca ca la cozonacii de mai sus. pentru o pasca este nevoie de jumatate din cantitatile pentru 2 cozonaci, deci practic cantitatile pentru un singur cozonac.

Umplutura: 500 gr tofu dulce (nu in saramura) ( sau puteti incerca sa lasati 3-4 ore tofu sarat la desarat in apa rece), 200 gr caju crud lasat la inmuiat in apa 3-4 ore, esenta de rom, 5 linguri zahar/sirop de artar/agave/extract de stevia, un plic de sofran pentru colorit, 100 gr stafide aurii inmuiate in apa calduta.

Cele 500 gr de tofu se pun in blender cu 200 gr de caju crud inmuiat, cu esenta de rom, indulcitorul, sofranul si putina apa si se amesteca pana cand devin o compozitie foarte cremoasa. Aceasta compozitie se amesteca cu stafidele si cu ea se umple pasca. Pasca se da la cuptor cca. 30-40 min la foc mediu pana cand se rumeneste si se coace coca. Se scoate si se consuma dupa ce s-a racit.

pasca

4. Friptura de soia cu legume la cuptor:

sursa: google images
sursa: google images

Ingrediente: 2 pungi de snitele de soia texturata nemodificata genetic, o legatura de ceapa verde, o capatana usturoi, sos de rosii de orice fel, 300 gr ciuperci, o legatura patrunjel, piper, sare, ulei de masline, curry, drojdie uscata inactiva.

Se fierb snitelele de soia in apa clocotita, cu sare, piper, delicat natural si curry, cca. 20 de minute. Se scot, se clatesc cu apa rece, se storc de apa bine de tot si se dau prin drojdie uscata inactiva. Se pune intr-o tava de cuptor ulei de masline pe tot fundul tavii. Se aseaza snitelele de soia, se presara peste ele ciuperci feliate/cubulete, ceapa verde maruntita, usturoiul maruntit, patrunjelul, sosul de rosii, sarea si condimentele. Se adauga pentru gust si foi de dafin daca se doreste. Se dau la cuptor cca. 20 de minute si se pot servi cu piure de cartofi/orez/cous-cous etc.

Piureul de cartofi vegan se prepara cu apa calduta, sare, praf de usturoi si se adauga lapte de soia natural fara arome, ulei vegetal sau unt de cocos fara gust sau miros de cocos ( untul de gatit). Daca vreti un unt de cocos bun, se gaseste in cadrul magazinelor dm (drogherie markt parca e numele complet), in cantitate de 500 gr la 24 de lei – este un pret foarte bun si oricum din aceasta cantitate aveti cel putin o luna. Mie ultimul borcan mi-a ajuns 3 luni. Untul de cocos este sanatos, nesaturat, bogat in grasimi bune, si se poate folosi la mancaruri si aluaturi fragede.

5. Ciorbica de verdeata:

Ingrediente: o legatura de ceapa verde, o salata verde, 5 legaturi de stevie, 5 legaturi de loboda, o legatura leustean,1 l bors acru, o conserva de rosii cuburi,  2 cartofi maricei, ulei vegetal, o cana de orez, sare.

Preparare: Se toaca ceapa, salata, stevia, loboda, leusteanul si cartofii. Se pune la fiert apa intr-o cratita de 4-5 litri. Cand apa fierbe, se adauga cartofii cubulete si orezul. Se adauga sarea dupa gust si 3 linguri de ulei vegetal. Se lasa sa fiarba cam 10 minute si se adauga toata verdeata, cu exceptia leusteanului. Se adauga si conserva de rosii/ suc de rosii daca aveti. Se pune si borsul se mai lasa la fiert 15 minute. Se inchide focul si se presara pe deasupra leustean proaspat tocat. Este o ciorbica acrisoara, usoara, delicioasa si satioasa. La noi este preferata primavara. 🙂

6. Aperitive vegane:

Puteti alege ca aperitive de Paste: hummous, tofu, crema de tofu cu verdeata pe barcute de ardei gras rosu, ciupercute umplute.

Pentru hummous aveti nevoie de : 250 gr de naut lasat la inmuiat 3-4 ore in apa rece, 200 grame de susan crud, ulei de masline, 4 catei de usturoi, apa, sare, zeama de la o lamaie stoarsa. Se fierbe 2-3 ore nautul dupa ce a stat la inmuiat. Intr-un blender se face o pasta (tahina) din 200 gr de susan, cu 3 linguri de ulei de masline, sare, si zeama de la o lamaie. Dupa ce s-a fiert nautul, se scurge de apa, dar se mai pastreaza cam o cana de apa din cea in care a fiert. Se adauga nautul peste pasta tahina, usturoiul, si cana de apa. Se lasa in blender pana cand devine o pasta densa, fina. Se mai sareaza dupa gust. Si tot dupa gust se poate adauga si inca putina zeama de lamaie. Se lasa la frigider cateva ore inainte de a se consuma, pentru a capata o aroma pronuntata. Se serveste pe ardei, pe paine feliata sau cu alte chipsuri si produse de panificatie.

humus

Tofu si alte specialitati de “branza” vegetala gasiti de exemplu la Mega Image ( daca stiti si alte magazine de unde se pot cumpara va rog sa imi spuneti si mie). Le cumparati, le taiati dupa dorinta si le serviti ca aperitive, alaturi de legume de sezon sau salata. Tot la Mega Image gasiti si chiftelute vegetale de exemplu. Nu fac reclama, dar este cam singurul magazin din Bucuresti unde poti gasi mancare vegana/de post atunci cand ti-e foame si nu ai timp sa prepari ceva.

tofu

Crema de tofu pe barcute de ardei rosu: Se baga in blender 500 grame de tofu cu 50 ml de ulei de masline, sare, 100 ml apa plata si se mixeaza pana devin o crema fina. Daca aveti la indemana, se poate adauga smantana vegetala din orz, orez sau ovaz. La plafar costa 7 lei 200 ml. Se scoate crema de tofu din blender si se amesteca cu o legatura de marar maruntita, o legatura de ceapa verde si un fir de usturoi verde. Se da la rece si se consuma pe ardei rosu taiat sferturi.

Ciupercutele umplute: Se spala si se curata ciupercile de dimensiuni mari, astfel incat sa poata fi umplute. Pentru doua persoane, se pregatesc cam 8 ciuperci mari. Se toaca ceapa verde, usturoi si marar, precum si coditele ciupercilor. Se face o umplutura amestecand cele din urma cu sare, piper si drojdie uscata inactiva ( are gust de cascaval si consistenta asemanatoare branzei topite). Aceasta umplutura se aseaza in fiecare ciuperca. Ciupercile se pun intr-o cratita incapatoare, al carei fund se acopera cu un deget de apa. Se acopera cratita cu un capac si se lasa la foc mic pana cand ciupercile se fac incet la aburi si aromele se amesteca. Cand ciupercile s-au facut, se scot si se servesc inca caldute, sau reci, dupa preferinta.

Ca alternativa pentru ciocnit oua, v-as sugera sa luati niste oua de plastic, din lemn sau de ciocolata neagra si sa va distrati cu ele. Din cate inteleg, se spune ca ouale se vopsesc rosii pentru ca pe ele a curs sangele lui Iisus cand era pe cruce. Sincera sa fiu, nu pot sa bag mana in foc ca asta nu e doar un mit. Nu cred ca Iisus se supara daca nu ciocnim oua, dar este alegerea voastra daca doriti sa pastrati aceasta traditie. Cred ca ouale de ciocolata neagra invelite in poleiala rosie ar fi o buna alternativa, mai ales ca se pot si sparge.

Chocolate-eggs

Pe langa toate acestea, sau in loc de toate acestea, este binevenita oricand o salata imensa cu toate legumele de sezon. Yummm! 🙂

De asemenea, v-as mai sugera ca niste dulciuri usor de facut si super sanatoase si aceste bombonele raw-vegan pe care eu le ador. Reteta vi-o dau daca doriti, caci e extraordinar de simpla.

bombonele

Sper ca va vor fi de ajutor aceste retete si mai ales sper ca va vor ajuta sa petreceti un Paste in pace si impacare cu natura, dar abundent si delicios. Nu uitati sa puneti in toate aceste mancaruri stropul de iubire de care au nevoie pentru a iesi perfecte! 🙂 Orice lucru facut cu iubire este din start reusit. Daca mai doriti si alte retete, intrebati-ma. Eu va las in continuare si doua link-uri unde gasiti informatii care s-ar putea sa va intereseze.

http://veganism.ro/category/retete-vegana/meniu-pentru-un-paste-vegan/

http://www.cutu-cutu.ro/content/campania-pentru-miei

Va imbratisez cu drag si sunt fericita pentru voi ca alegeti aceasta cale!

Diana

309975_587106437975889_1382591992_n

Picture2

Ce sarbatorim de fapt de Paste?

Cu gandul la sarbatoarea care se apropie, imi dau seama ca nu mai exista nimic spiritual in ea. Poate ca nici nu a existat vreodata. Se spune ca…de fapt, traditia ne spune ca de Paste se sarbatoreste invierea lui Iisus. Frumoasa idee. Invierea. Intr-un fel, venirea primaverii, renasterea naturii si invierea lui Iisus, se asociaza in mod oportun pentru a ne incuraja sa pretuim viata, sa invatam sa renastem si sa ne inaltam in vibratii mai inalte. Dar nu asta promoveaza traditia romaneasca, nu asta promoveaza religia ortodoxa. Se promoveaza indatorarea fata de un Iisus martirizat la extrem pentru a ne mentine etern in senzatia de vinovatie si pacat, in sentimentul ca orice am face nu vom reusi sa egalam sacrificiul lui Iisus si ca numai prin supunerea fata de biserica ne putem elibera. Se promoveaza o imagine violenta a unei morti mai mult fizice decat spirituale, in care se pune accentul pe invierea vazuta ca un miracol, ci nu ca pe un fenomen spiritual natural, care face parte din calatoria fiecarui spirit. Iisus s-a inaltat mai degraba in spirit, vibrational, decat fizic, si intreaga sa calatorie pe pamant este simbolica si plina de lectii pozitive, dintre care cea mai pozitiva lectie este ca si noi putem face ce a facut el si inca mai multe. Iisus a fost de fapt un lider spiritual, un invatator, un guru, un maestru ascensionat. Nu a fost mai fiu al lui Dumnezeu decat oricare dintre noi. Dar biserica nu vrea ca noi sa stim asta, pentru ca daca am intelege ca suntem spirite egale lui Iisus, ea ce rol ar mai avea? Oare ar mai fi nevoie de un intermediar care sa stabileasca termenii relatiei omului cu Dumnezeu? Nu.

Inaltarea lui Iisus s-a petrecut la fel cum se petrece inaltarea oricarui om care se trezeste si urmeaza o cale spirituala evolutiva. Iisus s-a nascut si a trait pentru a fi un exemplu, pentru a inspira si pentru a reaminti oamenilor,prin exemplul sau, ca sunt fiinte divine si ca au puteri nemarginite. Iisus ne-a reamintit ca exista viata dupa iesirea din trup si ca prin lasarea egoului in urma, prin sacrificiul suprem al renuntarii la identitatea amagitoare pamanteasca, a mastii pe care o purtam de fapt, ascunzandu-ne latura divina, ne vom ridica in vibratie atat de usor incat vom ajunge sa ne intoarcem in Unitate. Nimic nu se face insa, fara sacrificiu. Dar acest sacrificiu este de fapt lasarea in urma a unei haine ude, murdare si grele pe care am tesut-o din programele adunate de-a lungul vietilor si care ne ingreuneaza evolutia (karma). Iisus a fost un Buddha, un Yogananda, un Osho, un Gandhi, un Mooji…un guru iluminat al vremurilor sale. El a fost un om minunat, o incarnare si o manifestare a spiritului Christic. Prin toti acesti oameni s-a manifestat si se manifesta inca iubirea si intelepciunea cosmica. Si noi putem accesa aceleasi calitati daca ne dorim si lucram pentru asta.

Asa ca daca vrem sa sarbatorim ceva neaparat dumnica aceasta, haideti sa sarbatorim Iisusul din fiecare din noi. Haideti sa ii onoram exemplul si sa ne amintim ca in fiecare din aceste zile traim plenar o inviere proprie si o inaltare in vibratie. Haideti sa sarbatorim Divinitatea care se manifesta prin fiecare forma de viata sau prin fiecare forma oarecare, deoarece orice exista pe acest Pamant este creat din aceeasi energie divina.

Si astfel ajung la un alt subiect pe care vreau sa vi-l aduc in atentie. Iisus a venit sa ne invete compasiunea, iubirea si blandetea. Ce legatura au compasiunea, iubirea si blandetea cu ucisul mieilor? Chiar credeti ca Iisus a fost atat de barbar si de crud incat sa ceara in numele sau si sa se bucure de sacrificiul cu sange rece a unor fiinte blande, nevinovate, abia nascute? Il vedeti pe Iisus taind un mielusel? Il vedeti pe Iisus cu mainile patate de sange? De altfel, ati vazut vreun mare invatator spiritual sa ucida animale? Nu, toti au fost vegetarieni. Stiti voi ce manca Iisus la masa? Nu,nu stiti, pentru ca nu ati trait in acele vremuri. Stim doar ce ne-a povestit biserica. Stim ce au vrut ei sa duca mai departe. Insa cu siguranta, un om pur, intelept si plin de iubire nu ar fi putut comite crima sau sa consume victima unei crime. Nu stiu daca ati observat in jurul vostru, dar odata cu ridicarea in vibratie, odata cu regasirea perfectiunii divine pe care o reprezinta, oamenii treziti renunta la a mai exploata si consuma alte fiinte. Numai in ultimii 4 ani, eu insami si cel putin 10 persoane din jurul meu au renuntat la orice produs de provenienta animala. De ce? Din compasiune. Pentru ca trupul nostru se poate hrani extraordinar de sanatos si suficient, fara a ingera rezultatele unor acte de cruzime inimaginabila, fara a sustine si promova violenta si agresivitatea. Cu totii ne dorim o lume in pace, plina de armonie si iubire. Cat timp se vor mai priva de libertate, chinui, tortura, ucide si consuma animale, aceasta lume nu se va aseza pe Pamant. Pentru ca atat timp cat inca vor exista fiinte care vor fi chinuite,terorizate si ucise in groaza si disperare, aceste energii negative emise de viata lor amarata si de moartea lor, vor mentine pe Pamant o vibratie joasa.

215735_313345615432275_1312333397_n

Anual,se ucid in lumea intreaga cateva ZECI DE MILIARDE de fiinte vii, care simt, care plang, care se zbat si lupta pana la ultima sclipire de viata pentru a trai, pentru a continua sa fie alaturi de cei dragi, pentru a isi pastra dreptul la existenta. Toata energia enorma emisa de aceste fiinte este ca un nor negru care se mentine in aura planetei. Nici o alta specie evoluata spiritual din Universul acesta nu consuma trupurile decedate alte altor fiinte. In acest Univers, doar omul ucide cu sange rece, fara regret, pentru a se hrani in exces, desi nici macar nu ii face bine. Numai omul poate vana din placere, ca hobby sau sport. Numai omul poate privi in ochii umezi ai unui miel, ai unui vitel, ai unui purcel, si tot sa ii taie gatul. Si traind in aceasta ignoranta crasa, pastram asupra noastra o mare incarcatura karmica fata de planeta. Animalele nu sunt aici ca sa fie consumate de noi. Animalele au si ele viata lor. Sunt fiinte sociale, care au familii, care simt iubire, devotament si grija, care au sentimente materne si care isi doresc sa traiasca. Ati vazut animal care sa nu se zbata sa traiasca cand este taiat? Ati vazut vacuta care sa nu planga dupa vitelus cand ii este rapid si dus departe, pentru ca laptele ei sa fie folosit de om?

401962_10151355578347511_59731940_n

Odata cu venirea primaverii, mielusei curati si frumosi, jucausi si inocenti, s-au nascut intr-o lume in care nu stiau ce ii asteapta. Nu s-au nascut pentru a fi mancati, nu acesta este scopul lor. S-au nascut pentru ca animalele se inmultesc si dau nastere la pui vii. S-au nascut dintr-o mama care i-a primit cu iubire si i-a tinut langa ea pana cand ii vor fi luati si ucisi cu sange rece in cateva secunde. Nimeni nu va lua in seama tipatul lor de disperare si frica paralizanta. Poate putini vor fi impresionati dar vor intoarce capul. Nimeni sa ii apere, nimeni sa ii salveze. Omul castiga prin forta fizica. Omul ii ucide, le curma viata scurta de copii jucausi, pentru a isi umple burta o zi-doua. Pentru o zi-doua de pofte egoiste, suflete curate trec prin clipe de cosmar si mor sangerand lent pana la stingerea lor. Oare de ce s-au gandit oamenii sa asocieze aceasta imagine cu Iisus, cu intaltarea,cu reinvierea? Ce e inaltator si frumos in asta? Sunt doar maini patate cu sange si un Pamant indurerat. Dar cine sa auda glasul celor care nu pot vorbi? Daca ati privi in ochi un miel, si ati stii cat sufera, si l-ati vedea ca pe o fiinta cu sentimente si senzatii fizice, ati avea curaj sa puneti pana pe cutit si sa il ucideti? Ati simti ca ati infaptuit o grozavie? Ati simti ca e o jertfa pentru Iisus? Care Iisus? Cel ortodox, din carti? Stiti voi ce si-ar fi dorit Iisus? Pace, armonie si iubire si-ar fi dorit. Si-ar fi dorit ca mieii sa traiasca. Si-ar fi dorit ca oamenii care sunt fiinte divine sa inceteze sa se mai hraneasca inconstient, manipulati de cultura, traditii si societate, si sa isi dea seama ca un suflet curat se simte bine doar intr-un trup curat care nu se alimenteaza cu cadavrele unor fiinte ucise fara mila.

Cozonaci,oua si miei morti. Asta inseamna Pastele pe care toti il asteapta si care porneste in unii doar lacomie si dorinte primitive, in loc sa ii aduca in vibratii mai frumoase. Credeti ca Iisus de aia a venit printre noi? Ca sa promoveze cozonacii, ouale si mieii morti? Credeti ca Iisus se simte flatat si bagat in seama daca aveti masa plina? Daca v-ati umplut masa cu pretul unor vieti nevinovate? Cum vrem noi sa evoluam si sa ne consideram iluminati daca tinem animale in captivitate, daca le abuzam si exploatam la maxim, daca le ucidem si le mancam ca si cum ar fi ceva normal?

306068_4668121105451_1883354929_n

E frumos sa invoci energiile divine, spirite si ghizi cand gatesti si sa dedici mancarea unor fiinte de lumina in semn de recunostiinta. Dar nu cred ca fiintelor de lumina de Sus le-ar placea mirosul de cadavru si energia neagra a crimei savarsite. Orice s-ar spune, moartea acestor animale nu este naturala, ci este o crima. Moartea naturala este cand animalul moarte de batranete sau de boala. Altfel de moarte este crima atat timp cat bietul animal se zbate, tipa, lupta, este ingrozit, vrea sa scape si moare in spasme in timp ce sangele i se scurge din corp. Ati vrea sa murit asa, chiar daca stiti ca trupul este doar un vehicul si sufletul merge mai departe? Stiti cu ce ati pleca mai departe, chiar daca v-ati reincarna? Cu energia fricii. Aceste animale nu au karma pentru ca nu au liber arbitru, si nu poarta pica si nu urasc pentru ca ele sunt create din natura si natura este pura energie divina a iubirii manifestata. Un miel reincarnat nu isi va uri calaul daca il va intalni din nou, insa va pastra intr-un colt din sufletul sau energia fricii. Daca tot ceea ce exista este un TOT si totul este UNA, imaginati-va ce impact are asupra planetei energia creata din uciderea anuala a zeci de miliarde de animale. Aceeasi energie, acelasi suflet, aceeasi Sursa, avem cu totii, noi si animalele. Doar pentru ca ele nu seamana cu noi fizic si nu comunica prin cuvinte, nu inseamna ca sunt proaste, nu au suflet, nu au sentimente, nu pretuiesc viata. De la animale putem invata curajul, puterea, iertarea, traitul in prezent, iubirea neconditionata, cum sa mergem mai departe oricat de bolnavi sau tristi am fi, cum sa ne adaptam la conditii grele si cum sa traim la unison cu natura, fara sa o exploatam egoist si distructiv.

Asa ca,dragii mei, chiar daca mesajul pare dur, de fapt este un mesaj de compasiune menit sa va schimbe macar putin atitudinea fata de fratii nostri alaturi de care traim pe Pamant. Ganditi-va de acest Paste la ceea ce a vrut Iisus sa promoveze in Lume cu adevarat. Ganditi-va ca Iisus nu ar fi vrut sa va manifestati asa, prin cruzime si lacomie. Haideti, daca totusi vreti sa mentineti aceasta sarbatoare in semn de recunostiinta fata de Iisus si fata de divinitate, sa nu o transformam intr-o sarbatoare a burtilor pline si a masacrului mieilor. Haideti sa nu mai incurajam de data asta niste practici atat de urate si de barbare si sa ne amintim de mesajul pur spiritual lasat de Iisus. Sa fie o sarbatoare a recunostiintei, a iubirii, a iubirii de sine, a faptelor marete de ajutorare, a compasiunii, a meditatiei si puritatii sufletesti!

936880_561797940520989_1836545873_n

Eu una nu voi mai sarbatori Pastele incepand cu acest an. Pentru mine nu mai face sens. In loc sa imi amintesc de inaltarea lui Iisus o data pe an si sa o sarbatoresc prin mancare, prefer sa muncesc din greu cu mine tot anul pentru a reusi sa devin si eu omul care a fost Iisus, onorand astfel exemplul sau si crescand prin evolutia mea spirituala, vibratia planetei.

Pentru cei care pastrati inca aceasta traditie, va doresc sa va bucurati de ea cu iubire si constiinta impacata! Daca va doriti sa sarbatoriti un Paste fara cruzime, dar sa pastrati mancarurile traditionale cat de cat, va pot impartasi retetele mele delicioase de anii trecuti de drob,cozonac,pasca,aperitive si friptura vegane (fara produse animale),care odata gatite arata la fel si au gust asemanator, ba chiar mai bun. Lasati un mesaj si va pun retetele. Sper ca voi avea multe cereri. 🙂

Din inima,Diana

UPDATE: Retetele le gasiti aici: https://luminarasaritului.wordpress.com/2013/05/01/retete-fara-cruzime-pentru-paste-retete-vegane/

Spor la gatit! 🙂

Schimbarile aduse de 2013 si o gura de intelepciune

Dragii mei,

De la inceputul anului trec mental, spiritual si fizic prin multiple schimbari profunde. Constiinta mi s-a deschis mult mai mult decat inainte de ianuarie 2013, si simt ca pot accesa o Cunoastere Universala imensa, complesitoare, divina, si care in acelasi timp, simt ca a facut parte din mine de la Inceput. Reusesc fara efort materializarea unor dorinte si meditatia a inceput sa se simta ca a doua natura a mea ( Da,a doua, nu prima, deoarece inca sunt destul de dominata de nelinistile egoului in aceasta perioada si meditez foarte rar. Insa atunci cand doar ma asez in pozitie de meditatie, mintea mea intra instant in stare meditativa, se face liniste complet si simt cum ma expandez, cu devin UNA cu TOTUL, pulsez in ritmul Universului, si o beatitudine imensa ma scalda. Insa, cum spuneam, cu greu gasesc momente in care sa imi aduc aminte sa meditez. Poate ca asa trebuie sa fie. Zilele acestea, in prim plan este ego-ul si nelinistile lui – pe care trebuie sa il imbratisez si accept acum ori niciodata.)

Intentia e de ajuns pentru a realiza anumite lucruri, uneori ne mai fiind  nevoie si de actiune. De exemplu, daca vreau sa comunic in planurile superioare, daca vreau sa curat pe cineva energetic, daca vreau sa ma conectez la cineva etc. Am zile de depresie si teama si zile de supraconstienta. Am zile in care nu inteleg nimic si mintea e foarte activa, si zile in care mintea e complet goala si am revelatii superbe. Este o continua oscilatie si am inteles ca e normal. Pana cand ne vom ancora complet in energiile noi, vom oscila continuu intre iluzia 3D si iluzia 5D. Folosesc termenul “iluzie” pentru amandoua deoarece toate lumile pe care le vom experimenta ca oameni, sunt iluzii, sunt creatii ale intentiei si gandului nostru. In masura in care ne-am creat realitatea din 3D, ne vom crea si realitatea din 5D. Numai ca 5D are alte legi. Aici nu se poate ajunge cu energii negative, joase. De aceea inca mai suntem cu un picior in 3D, pentru a ne intelege pe noi insine in totalitatea noastra, a ne accepta si a asimila “negativul”, in loc sa il reprimam si sa ramanem agatati in dimensiuni joase. “ Ceea ce nu lasam sa existe, nu ne lasa sa traim. “ spunea cineva.

Dincolo de toate schimbarile, de amintiri dureroase, de toata agitatia emotionala si mentala, undeva in mine ramane mereu o lumina care straluceste peste toate, o inteligenta superioara care detine imaginea completa dar care lasa totusi sa se consume drama, si un calm divin imperturbabil. Aceste minunate daruri le-am primit odata cu 2013.

In ultima saptamana am tot mai multe simptome fizice. Simptome partiale de gripa care nu prea e ea gripa: dureri de oase, dureri de muschi, febra, frisoane, dureri de ochi, ameteli – care vin si trec si iar vin. O stare de epuizare completa si vitalitate minima. Nevoie de somn continua desi dorm circa 10 ore pe noapte. Somn foarte, foarte agitat, cu vise vivide si complicate in care parca traiesc in dimensiuni paralele reale si in care in general ma intalnesc cu oameni din trecut cu care am rupt legaturile candva, si se face ca impreuna cu ei indeplinesc misiuni spirituale. Trezit la ora 4 dimineata automat. Greturi. Pofta de mancare excesiva, combinata cu lipsa poftei de mancare. Dureri de picioare. Junghiuri in brate. Apasare pe piept. O nebunie de simptome! M-am curatat, am cerut si ajutor, insa nu cred ca va functiona altceva in afara acceptarii acestei stari. Pana la urma este o recalibrare a trupului fizic care este obligatorie pentru a ne continua evolutia. Si din cate am vorbit si cu altii, sunt o multime de alti oameni care au aceste simptome. Cineva spunea ca vor dura pana la echinoctiu. Asa ca nu ma ingrijorez si nici nu fug la doctor, deoarece si vocea mea interioara imi spune: E bine, schimbarile astea sunt necesare, ele inseamna evolutie.

In plus, ati observat si voi numerele? Eu le vad peste tot. 11, 22, 33, 44, 55, 11:22, 11:11, 12:12, 13:13, 5:55, 333, 4:44, 22:22. Numerele vorbesc. Numerele ne transmit ce facem bine, cand am deviat de la traseu, ce anume avem de schimbat, ne transmit mesaje ascunse in constienta noastra. Eu stiu doar ce inseamna 11 si 33 si 55. Pe restul nu le-am descifrat. Insa ele insista sa apara. Si apar pana cand mesajul este livrat.

Ei, si azi era o zi din acelea pamantesti, fizice, triste, in care lancezeam in 3D pana am citit articolul pe care urmeaza sa vi-l impartasesc. Odata ce am citit acest articol, de o frumusete divina, am simtit ca m-am conectat la energii superioare, ca am intrat in meditatie si pacea s-a asternut in mine. Cititi-l cu rabdare, si daca vi se pare prea lung, greu, reveniti la el de inca cateva ori.

Va iubesc si sunt alaturi de voi!

Diana

 

Sri AUROBINDO
1872 -1950

 

”Scopul sistemului Yoga este de a pătrunde în Prezenţa şi în Conştiinţa divină şi de a ne lăsa ghidaţi de ea, de a iubi Divinul numai de dragul iubirii de Divin, de a ne pune natura proprie la unison cu natura Divină, şi de a fi în toată voinţa noastră, în toate acţiunile şi în întreaga noastră viaţă, instrumentul Divinului. Scopul său nu este de a face din noi mari yoghini sau supraoameni (deşi se poate întâmpla şi aşa ceva), nici de a acapara Divinul în folosul puterii egoului, al orgoliului sau al plăcerii acestuia. Yoga nu are drept scop nici măcar moksha (eliberarea spirituală), deşi prin practica yoga eliberarea apare, şi de asemenea tot restul se poate produce, însă nu acesta este scopul pe care trebuie să-l urmărim. Ţelul nostru este numai Divinul. (II, 7).” Sri Aurobindo

Sri AUROBINDO s-a născut la 15 august 1872 la Calcutta. Tatăl său, pe nume Krishnadhan Ghose, era un medic bengalez care şi-a făcut studiile în Anglia, de unde s-a întors foarte europenizat. El nu dorea absolut deloc ca cei trei fii ai săi – Sri Aurobindo fiind cel mai mic – să fie contaminaţi cu ceea ce el numea “misticismul afumat şi retrograd” al Indiei. Deci, Sri Aurobindo a fost hotezat cu un prenume englez, Akroyd, a avut o guvernantă englezoaică, iar limba sa “maternă” a fost engleza. La vârsta de cinci ani a fost înscris la o şcoală organizată de nişte călugăriţe irlandeze, alături de băieţii funcţionarilor din administraţia britanică. Doi ani mai târziu, în 1879, cei trei băieţi au fost trimişi în Anglia. Sri Aurobindo nu şi-a mai văzut niciodată tatăl, care a murit cu puţin timp înaintea întoarcerii sale în India. Cât despre limba lui maternă, bengali, a învăţat-o la vârsta de 20 de ani. Datorită concepţiei sale educaţionale, tatăl său l-a sustras practic oricărei influenţe familiale, naţionale sau tradiţionale, deci putem spune că Sri Aurobindo a fost un spirit liber în concepţii şi în modul de a gândi. Şi aceasta este prima lecţie pe care o oferă discipolilor săi – libertatea gândirii. Cei trei băieţi au fost încredinţaţi unui pastor anglican din Manchester, cu instrucţiuni stricte de a nu intra în contact cu nici un indian şi de a nu primi nici o influenţă indiană. Totodată, tatăl lor i-a cerut pastorului să nu le dea nici o instruire religioasă, urmând să-şi aleagă ei înşişi religia pe care vor s-o urmeze atunci când vor fi maturi. Totuşi, nu se poate spune că dr. Ghose ar fi fost lipsit de inimă, căci el îngrijea gratuit bolnavii săraci din satele din Bengal şi chiar le dăruia sume substanţiale de bani. Intenţia lui era ca cei trei fii ai săi să fie nişte „oameni puternici şi de caracter”.

La 12 ani, Sri Aurobindo cunoştea la perfecţie franceza, latina şi, desigur, engleza. A intrat la şcoala St. Paul din Londra, unde a fost în mod deosebit apreciat de profesorii săi. În această perioadă citeşte foarte mult. Spre deosebire de fraţii săi, care-şi făcuseră mulţi prieteni, era oarecum singuratic, deşi nu era nicidecum prea exigent sau puritan şi chiar avea un simţ al umorului cu totul deosebit. La 18 ani termină şcoala şi primeşte o bursă pentru Cambridge, universitate pe care a absolvit-o în 1893. După primul an acolo câştigă toate premiile la poezie greacă şi latină, deşi după cum chiar el recunoştea, îl pasiona mai mult istoria şi mai ales marile revoluţii ale lumii. Îşi descoperă astfel vocaţia politică şi începe să-l preocupe independenţa ţării sale.

Devine secretarul asociaţiei studenţilor indieni de la Cambridge, pronunţă discursuri revoluţionare, renunţă la prenumele său englezesc şi intră într-o societate secretă numită “Lotus şi pumnal”. Se prezintă la un concurs pentru un post în guvernământul Indiei – India era în acea perioadă sub stăpânire britanică – trece primele probe strălucit, dar neglijează să se prezinte la proba de călărie. Ajunge apoi să fie considerat de autorităţi un “personaj periculos” şi este respins.
La vârsta de 20 de ani, Sri Aurobindo pleacă în India. Tatăl său tocmai murise şi el nu avea nici o situaţie materială asigurată acolo. Tot ceea ce rămăsese din cei 13 ani petrecuţi în Occident era dinamismul, şi ştim că India, extraordinar de bogată spiritual a avut întotdeauna nevoie de un plus de putere de acţiune.

Venind deci în India, Sri Aurobindo intră în lumea fascinantă a misterului şi tradiţiei spirituale, dar e totodată animat de dorinţa intensă de a acţiona, de a face ceva concret, căci “adevărul şi cunoaşterea sunt o rază palidă dacă nu le dai puterea de a schimba lumea.”

În următorii 13 ani s-a dedicat studiului şi practicii învăţăturilor tradiţionale yoghine, abordând această cale într-un mod cu totul inedit. Nu s-a izolat şi nici nu a stat în preajma unui Maestru, ci a practicat singur nerenunţând la viaţa socială, foarte activă, chiar agitată. Şi astfel, în mod spontan, el abordează o atitudine corectă din punct de vedere spiritual: nu încearcă să-şi scindeze existenţa în două – acţiune şi meditaţie; exterior şi interior. Din ziua în care s-a gândit prima dată să practice yoga, el a integrat în această practică absolut totul, căci a considerat că totul îl putea ajuta să evolueze spiritual şi a pornit pe această cale fără a privi înapoi.

Degeaba am încerca să găsim în viaţa lui Sri Aurobindo evenimente senzaţionale, întâmplări miraculoase, precum în viaţa altor înţelepţi sau mistici. Nimic nu pare a fi ieşit din comun, dar, după cum spune chiar el: “Totul e miracol, totul este profund pentru ochiul care crede cu adevărat.” L-a caracterizat întotdeauna un anumit “realism spiritual”. El nu a încercat niciodată să separe spiritualul de material: „totul este divin şi îl regăsesc pe Dumnezeu pretutindeni” spunea el.

Această atitudine de realism spiritual se reflectă în primul rând în acţiunile sale revoluţionare. El a elaborat un program care viza obţinerea independenţei Indiei, care presupunea printre altele pregătirea în secret a unei armate. Împreună cu fratele lui mai mic, Barin, organizează trupe în Bengal sub nume acoperitoare de cluburi sportive sau culturale. La un moment dat, l-a trimis pe unul din prietenii săi în Europa pe cheltuiala sa, pentru a studia fabricarea bombelor. Iată ce spunea el despre necesitatea unor astfel de acţiuni, care par a fi în contradicţie cu principiul nonviolenţei: “Este evident că în viaţa intelectuală, socială, politică şi morală omul nu poate face nici un pas înainte fără a lupta… Aşteptând ca forţele spirituale să fie eficiente în câştigarea acestor bătălii, forţele demoniace din oameni şi naţiuni distrug, masacrează, demolează şi ard… şi poate că voi sunteţi cauza distrugerii atâtor vieţi prin modul vostru de a înţelege nonviolenţa. Nici violenţa, nici nonviolenţa nu pot atinge şi elimina sursa răului.” Şi el mai spunea că “niciodată războaiele nu sunt purtate între forţele binelui şi ale răului, ci între două aspecte ale aceleiaşi ignoranţe”.

Din 1902 până în 1910, India a trecut printr-o perioadă de frământări politice. În 1906 Sri Aurobindo părăseşte Baroda şi se aruncă în vâltoarea vieţii politice din Calcutta, unde începuseră în acea perioadă mari mişcări studenţeşti. A făcut turnee politice în Bengal şi a publicat articole militante în ziarul naţionalist Banda Mutaram. Împreună cu un prieten, Bepin Pa, el lansează un cotidian în limba engleză în care declară ferm că scopul lor era independenţa totală a Indiei. Convins că India trebuia să-şi redobândească, odată cu independenţa, adevărata sa identitate, Sri Aurobindo a devenit un adevărat naţionalist, fără a înceta să practice yoga, care-i dădea seninătate şi stăpânire de sine. Fondează un partid naţionalist şi stabileşte un program de acţiune naţională. Devine directorul primului colegiu naţional din Calcutta. Discursurile şi articolele sale erau inatacabile din punct de vedere legal şi, deşi a fost arestat, a trebuit să fie eliberat. Aceasta l-a făcut celebru. A devenit liderul partidului naţionalist, deşi ar fi preferat să rămână “în culise”. Nu era deloc un fanatic, ci era un om foarte liniştit – avea acea putere charismatică de a face să tacă o mulţime de oameni prin rostirea unui singur cuvânt.

De altfel, cei care l-au cunoscut spuneau că ceea ce era extraordinar în prezenţa lui era liniştea pe care o emana, – desigur impresiona şi prin privirea lui extraordinar de luminoasă şi prin iubirea în care îi învăluia pe cei din jur – dar în primul rând era impresionantă această linişte copleşitoare pe care o simţeai în prezenţa lui.

În această perioadă clocotitoare, permanent ameninţat de poliţia secretă, Sri Aurobindo întâlneşte un yoghin, Vishnu Basckar Lele (la 13 ani de la întoarcerea în India), care are o mare influenţă asupra sa. Când Aurobindo i-a spus: “Eu vreau să practic yoga pentru a munci, pentru a acţiona, nu pentru a renunţa la lume şi nici pentru Nirvana”, acesta i-a dat un răspuns ciudat: “Pentru dumneavoastră asta nu ar trebui să fie dificil, întrucât sunteţi un poet.” Cei doi s-au retras pentru a medita într-o cameră izolată timp de trei zile. Sri Aurobindo a experimentat atunci cu adevărat liniştea mentală şi pacea interioară. După această experienţă practica sa yoghină pare să-l îndepărteze de acţiune, dar aceasta doar pentru a-l conduce la descoperirea secretului acţiunii şi al transformării lumii. Întreaga sa practică yoga de până atunci, precum şi credinţele sale profunde păreau nişte forme lipsite de conţinut făcând parte dintr-o enormă iluzie. Starea de conştiinţă atinsă de el a fost doar punctul de plecare către noi experienţe, către o Realitate totală, continuă, divină, care să integreze atât adevărul lumii cât şi adevărul transcendent. “Aspectul iluzoriu al lumii făcea loc treptat unui alt aspect în care iluzia nu mai era decât un mic fenomen de suprafaţă, în spatele căruia exista imensa Realitate Divină, o Realitate divină supremă în inima tuturor lucrurilor care îmi apăruseră la început ca forme vide sau imagini cinematografice. Şi aceasta nu era o reîncătuşare în simţuri, nu era o diminuare sau o cădere din experienţa supremă; din contră, era o elevare şi o lărgire constantă a Adevărului.”
Sri Aurobindo a trăit luni în şir în această stare de conştiinţă. Este interesant de remarcat că el a putut, menţinându-se în această stare, să continue editarea cotidianului, să participe la reuniuni secrete şi chiar să ţină discursuri politice. Cuvintele lui veneau acum, dintr-o sursă superioară de inspiraţie divină, “urmăriţi să fiţi conştienţi de această forţă din voi şi să o manifestaţi; fiecare lucru pe care îl faceţi să nu-l consideraţi acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului din voi.”

La 4 mai 1908, în zori, poliţia britanică îl arestează. Sri Aurobindo avea atunci 36 de ani. Avusese loc un atentat împotriva unui magistrat englez, iar bomba respectivă fusese fabricată în grădina fratelui său Barin, care antrena “discipolii”. El nu fusese în nici un fel implicat în acel atentat. Organizarea revoltei nu avusese nimic în comun cu asemenea acte de terorism individual.
A fost dus la închisoarea Laz Bazar. În primul moment credinţa sa a fost un pic zdruncinată, căci nu înţelegea intenţia divină aflată în spatele acestei întâmplări şi se aştepta să fie “protejat”.
A fost transferat la închisoarea din Alipore unde a stat un an în aşteptarea pronunţării verdictului. La început aştepta un semn divin ca să ştie ce are de făcut. Apoi şi-a amintit cum, cu o lună înainte de a fi închis, simţise o chemare de a abandona orice activitate pentru a fuziona cât mai profund cu Divinul. Nedorind să renunţe la activităţi, nu a ascultat acest apel şi acum simţea că toate legăturile pe care nu avusese puterea să le rupă singur i-au fost tăiate prin arestarea sa. În perioada petrecută în închisoare a atins starea de Conştiinţă Cosmică, Unitatea, cum a numit-o el, şi a explorat planurile supramentalului, menţinându-se permanent în contact cu Dumnezeu şi primind prin graţia sa Cunoaşterea Ultimă, trecând prin diferitele transformări ale conştiinţei.

În timpul celor şase luni cât a durat procesul, cu două sute de martori şi 4000 de piese la dosar, Sri Aurobindo era închis în fiecare zi într-o cuşcă de fier în mijlocul sălii de judecată. Dar experienţa conştiinţei supreme nu-l părăsea nici o clipă, astfel el nu vedea mulţimea ostilă, ci percepea pretutindeni prezenţa Supremului Absolut.

În acest mod, viziunea sa spirituală integrează treptat binele şi răul, adevărul şi minciuna, frumosul şi urâtul, el atingând acea experienţă a Unităţii care se află în spatele oricărui cuplu al contrariilor. Sri Aurobindo se întreabă din nou şi din nou care este rolul morţii, minciunii şi al suferinţei în această lume, şi cum poate fi adusă Lumina aici, pentru a le elimina definitiv. El îşi descoperă astfel Esenţa Fiinţei, dar se descoperă a fi în acelaşi timp şi o persoană universală. “De ce ţi-ai pune singur limite? Să simţi că tu eşti în sabia care te loveşte tot atât de mult cât şi în braţul care te iubeşte, atât în îmbrăţişarea Soarelui cât şi în dansul pământului, în tot ceea ce a trecut, tot ceea ce este acum şi în tot ceea ce se străduie să devină. Căci tu eşti infinit şi această bucurie ţi se oferă în totalitate.”
El experimentează de asemenea cunoaşterea prin identitate, despre care vorbeşte pe larg în Scrisorile sale. Primele semne ale acestei noi conştiinţe sunt că “începi să simţi că ceilalţi fac parte din tine însuţi, că sunt diferite repetări ale tale, acelaşi Eu modificat de către natură în alte corpuri.”
“Adevărata cunoaştere nu se obţine prin gândire, spune Sri Aurobindo, ea este ceea ce sunteţi voi, ceea ce deveniţi.”

Sri Aurobindo nu a fost un teoretician al evoluţiei. Tot ceea ce a scris este consecinţa realizărilor sale interioare. În perioada petrecută în închisoare a explorat succesiv planurile supramentale şi ne-a făcut apoi părtaşi ai acestor trăiri, reamintindu-ne însă permanent că trebuie să ne convingem prin proprie experienţă, să căutăm această realizare în noi.
La 5 mai 1909, după un an de închisoare, Sri Aurobindo a fost achitat în urma unor întâmplări aparent misterioase. În ziua judecăţii, când toată lumea se aştepta ca el să fie condamnat la moarte, avocatul său a fost cuprins de o iluminare spontană, care s-a transmis întregii săli. El a spus: “Mult timp după moartea lui cuvintele îi vor fi repetate nu numai în India, ci peste mări şi ţări. Căci vă spun, un om ca el nu se află doar aici, în faţa acestui tribunal, ci în faţa Curţii Supreme a istoriei.” Sri Aurobindo a fost achitat, dar fratele său a fost condamnat la moarte prin spânzurare.
Părăsind închisoarea la 37 de ani, Sri Aurobindo se simte ghidat de aceeaşi voce interioară care îi spune că nimic nu este imposibil, nimic nu este dificil. El regăseşte o scenă politică golită datorită execuţiilor şi deportărilor masive şi se reapucă de lucru, fondează două cotidiene, proclamă idealul independenţei totale. Acum nu mai este preocupat doar de destinul Indiei, ci de destinul întregii omeniri.
Din punct de vedere spiritual, caută secretul unei vieţi adevărate, divine în această lume. În februarie 1910, la mai puţin de un an de la ieşirea din închisoare, într-o seară, pe când se afla în biroul său de la ziar, a fost avertizat că va fi din nou arestat şi deportat în insulele Andaman. Atunci, deodată, a auzit clar aceeaşi voce interioară spunându-i: “Du-te la Chandernagor.”

Zece minute mai târziu s-a suit în prima barcă ce trecea pe Gange şi a plecat. Astfel s-a încheiat definitiv viaţa sa politică.

Despre următoarea perioadă a vieţii sale se ştie foarte puţin. La Chandernagor el s-a lansat în căutarea acelui secret care să unească jumătatea întunecoasă şi jumătatea luminoasă a vieţii, susul şi josul, planurile supramentale şi planurile subconştiente. El nu a relatat nimic despre aceste căutări şi descoperiri – în general era deosebit de tăcut când era vorba despre el însuşi. Gazda sa din Chandernagor povesteşte: “Când vorbea, se simţea că de fapt altcineva vorbeşte prin el. Îi puneam mâncarea în faţă şi el rămânea contemplând-o, apoi mânca puţin, mecanic. Părea absorbit chiar şi atunci când mânca şi medita cu ochii larg deschişi.”

După două luni petrecute la Chandernagor, Sri Aurobindo a auzit din nou vocea interioară care i-a spus să se refugieze la Pondichery, care pe atunci era sub guvernare franceză. Câteva zile mai târziu pleacă pe ascuns, tocmai când poliţia britanică îi depistase urmele. El părăseşte astfel pentru totdeauna India de Nord.

Ultimii 40 de ani ai vieţii sale îi va consacra transformării acestei realizări individuale într-o realizare a tuturor, astfel încât supramentalul să fie o stare permanentă de conştiinţă a oamenilor, aşa cum este acum mentalul. El vroia să deschidă astfel o cale care este încă blocată; adresează lumii întregi invitaţia de a participa la această aventură supramentală. Primii ani la Pondichery, Sri Aurobindo i-a trăit într-o mare sărăcie. Era departe de toţi cei care l-ar fi putut ajuta. Suspectat, scrisorile îi erau cenzurate, toate mişcările îi erau supravegeate de agenţii britanici, care încercau prin tot felul de manevre să-i obţină extrădarea şi chiar au încercat să-l răpească. Agenţii englezi au ascuns chiar documente compromiţătoare la el acasă şi l-au denunţat autorităţilor franceze. În cursul unei percheziţii, comisarul de poliţie francez a fost impresionat găsind opere de Homer şi constatând că Aurobindo vorbea perfect franceza, iar din acel moment nu a mai avut probleme cu poliţia. De altfel, deşi câţiva prieteni revoluţionari îl urmaseră şi aşteptau ca el să reia conducerea mişcărilor politice, totuşi, întrucât reuşise să trezească in compatrioţii lui spiritul de independenţă, Sri Aurobindo îşi considera misiunea încheiată în această direcţie.
India şi-a recâştigat independenta la 15 august 1952, exact la 80 de ani de la naşterea lui Sri Aurobindo.
În acest timp citeşte Vedele în original, până atunci nu citise decât traduceri şi nu cunoscuse decât erudiţi care nu pătrundeau sensul ascuns al scrierilor sacre. El descoperă în ele “un izvor nesecat de înţelepciune”, găsind explicaţia multor experienţe spirituale pe care le trăise şi pe care nu le putea explica satisfăcător prin învăţăturile şcolilor tradiţionale.

În 1910 îl vizitează un scriitor francez, Paul Richard, care în 1914 revine în India, doar pentru a-1 revedea pe Sri Aurobindo. El îl îndeamnă să scrie şi chiar fondează împreună o revistă filozofică bilingvă, Arya, sau Revista Marii Sinteze, în care Aurobindo expunea principiile viziunii sale asupra lumii. Discipolii nu au întârziat să vină şi să trăiască alături de el. Deoarece aceştia erau foarte numeroşi el a fondat un ashram împreună cu doamna Richard, care a devenit «Mama». Întrucât izbucneşte războiul, Richard se întoarce în Franţa şi Sri Aurobindo rămâne singur să scrie 64 de pagini de filozofie pe lună, deşi nu simţea că asta ar fi vocaţia sa. “Teoria mea este că un yoghin trebuie să fie capabil să facă orice este benefic”, şi aşa Aurobindo a devenit scriitor Ia 42 de ani. Timp de opt ani, până în 1920, el scrie fără întrerupere, aproape 5000 de pagini. Dar modul său de a scrie era cu totul special – scria patru, cinci sau chiar şase cărţi simultan, cu subiecte foarte diferite cum ar fi: Viaţa Divină, opera lui filozofică fundamentală şi viziunea sa spirituală asupra evoluţiei, Sinteza Yoga, în care descrie etapele practicii yoga şi trece în revistă toate disciplinele yoghine, Eseuri asupra Bhagavad-Gita-ei şi filozofia acţiunii, Secretul Vedelor, cu un studiu asupra originilor limbajului, Idealul Unităţii Umane, Ciclul Uman, care înfăţişează evoluţia sub aspectul social şi psihologic şi analizează posibilităţile viitoare ale societăţii umane.
El scria în continuu, neobosit, după cum mărturiseşte: “Nu făceam nici un efort pentru a scrie, doar lăsam Puterea superioară să se manifeste prin mine. Scriam într-o perfectă stare de linişte mentală, şi ceea ce scriam îmi venea gata formulat.”

După şase ani, în 1920, Sri Aurobindo hotărăşte că a spus destul deocamdată şi opreşte editarea revistei Arya. De acum înainte el va scrie aproape numai scrisori – mii şi mii de scrisori, conţinând tot felul de indicaţii asupra practicii yoga şi mai ales va scrie o colosală epopee de 28813 versuri, Savitri, care este mesajul său spiritual şi în care relatează experienţele planurilor sub şi supraconştiente şi istoria ocultă a evoluţiei terestre şi universale.

Sri Aurobindo se retrage începând din 1926 într-o recluziune totală din care nu avea să mai iasă decât o dată pe an pentru a apărea în public, şi asta până la moartea sa, în 1950. Opera sa este continuată de doamna Richard, supranumită Mere (Mama).

Între 1920 şi 1950, la Pondichery, Sri Aurobindo se dedică operei sale spirituale. Într-o primă perioadă, între 1920 şi 1926, Sri Aurobindo verifică experimental puterile conştiinţei, experimentând pe propriul lor corp, de exemplu, postul prelungit (fără a se devitaliza, ci din contră, fiind plini de energie) sau levitaţia. Odată chiar, Sri Aurobindo a consumat o cantitate imensă de opium care, datorită controlului pe care conştiinţa sa îl avea asupra corpului fizic, nu a avut nici un efect. În acea perioadă Sri Aurobindo scria 12 ore pe zi, mai mult scrisori adresate discipolilor săi, lucrând în fiecare noapte până la ora 4 dimineaţa. El a verificat, rând pe rând, toate aşa-zisele legi naturale, descoperind că toate sunt supuse conştiinţei şi prin urmare pot fi depăşite graţie acesteia.

Pe atunci avea puţini discipoli. Ei trăiau cu toţii într-o atmosferă cu totul specială, în care experienţele spirituale erau uimitor de uşor de obţinut, ca în joacă, şi se părea că voalurile dintre această lume şi celelalte sunt din ce în ce mai subţiri, de parcă zeii şi forţele supramentalului se aflau printre ei, manifestându-se prin ceea ce noi numim în mod obişnuit miracole. Dacă lucrurile ar fi continuat astfel, Sri Aurobindo şi Mere ar fi fondat o nouă religie, căci acele miracole erau suficient de spectaculoase pentru a zgudui lumea. Dar ei au devenit conştienţi de faptul că nu acesta este scopul pe calea lor spirituală, de aceea, într-o bună zi, ei au pus capăt acelor experimente şi s-au hotărât să reînceapă pe altă bază. La 20 noiembrie 1926, Sri Aurobindo anunţă că se retrage în solitudine totală şi că ashramul va fi condus oficial de Mere.

În a doua perioadă, din 1926 până în 1940, Sri Aurobindo îşi orientează practica asupra corpului şi subconştientului. Deşi atinseseră Nirvana şi învinseseră toate legile naturale dobândind puteri spirituale extraordinare, ei considerau că acestea sunt realizări accesibile oricărei fiinţe care se dăruie cu răbdare şi perseverenţă practicilor menţionate în Shastra-e şi de aceea căutau acum drumul necunoscut al transformării Materiei în Spirit. Spre deosebire de progresul spiritual, mental, sufletesc, această evoluţie care integra şi corpul fizic trebuie realizată într-o singură viaţă, căci altfel trebuie luat totul de la capăt. De asemenea, aici intră şi munca de purificare a subconştientului, atât la nivel individual cât şi colectiv. Ei descoperă astfel că fiecare fiinţă, pentru a ajunge la aceste realizări, trebuie să controleze pe deplin rezonanta cu subconştientul colectiv. Şi mai mult, ei au demonstrat că este imposibilă transformarea individului fără o minimă transformare a lumii. Realizând acest lucru, se hotărăsc să pună capăt şi acestei perioade – pe atunci aveau foarte puţini discipoli aleşi cu maximă exigenţă. Ei se decid să deschidă larg porţile ashramului lor, extinzându-şi învăţătura la nivel de masă.
Acest ashram nu seamănă prea mult cu cele tradiţionale – foarte mulţi discipoli, bărbaţi şi femei de toate vârstele, trăind în satul Pondichery, printre locuitorii obişnuiţi. Nu există reguli, discipolii au o viaţă socială foarte activă, iar Sri Aurobindo şi Mere sunt neobosiţi în ghidarea lor.
Sri Aurobindo şi-a părăsit corpul fizic pe 5 decembrie 1950, la vârsta de 78 de ani.
Viaţa şi căutările sale spirituale pot fi pentru noi toţi un minunat exemplu, o sursă de putere interioară şi de inspiraţie. Urmându-l în această aventură interioară, pe care el o numea “aventura conştiinţei şi a bucuriei”, fiecare din noi putem deveni o fereastră prin care Lumina strălucitoare a conştiinţei să se reverse în această lume. Sri Aurobindo spunea: “Dacă Pământul cere şi Supremul răspunde, clipa realizării poate fi chiar aceasta.”

După opinia lui: «Omul este în această perioadă o fiinţă anormală care încă nu şi-a găsit normalitatea». Printr-o operă literară şi didactică impunătoare, o veritabilă frescă a disciplinelor yoga, el ne introduce în mecanismul evoluţiei psihologice a societăţilor de-a lungul epocilor, de la primitivi până în epoca religiilor şi a raţiunii, a cărei inevitabilă descompunere o analizează. Foarte legat de gândirea non-dualistă a Indiei, dar hrănit de filosofia occidentală, Sri Aurobindo se preocupă mai ales de contactul cu ştiinţa modernă. Astfel, opera lui urmăreşte să realizeze o sinteză, capabilă să împace raţionalismul cu misticismul, acţiunea cu contemplarea, ştiinţa occidentală cu înţelepciunea orientală, sistemul creat de Aurobindo fiind cunoscut sub numele de yoga integrală. Principala teorie a filozofiei indiene este: «a trăi o viaţă divină într-un corp divin», cuvântul «divin» având sensul de perfecţiune, de absolut. Nu se cramponează de nici o dogmă, de nici un sistem de credinţe.

Pentru Aurobindo, Dumnezeu, care este în acelaşi timp transcendent şi imanent, îi apare omului mai ales ca o Conştiinţă cosmică, care se manifestă în timp, în spaţiu şi dincolo de ele.
Yoga integrală a lui Sri Aurobindo are ca obiectiv evoluţia speciei umane către perfecţiune, către uniunea cu Divinul. Lumea rezultată din “jocul cosmic”, este involuţia spiritului spre materie, iar omul trebuie să reuşească să restabilească perfecţiunea în el însuşi, cu ajutorul potenţialităţilor sale nefolosite încă, mai ales a facultăţii pe care Sri Aurobindo o numeşte “supramentalul”, posibil de atins prin practicarea sistemului yoga. Printr-o transformare radicală a fiecărei celule, a fiecărui atom, această mutaţie conştientă ar trebui să ducă la un nou tip uman, un veritabil “zeu”.

 

CUVINTE DIN LUMINA

 

Devin ceea ce văd în mine însumi Tot ceea ce gândul îmi şopteşte, pot să înfăptuiesc; tot ceea ce mintea îmi revelează, pot să devin. Aceasta ar trebui să fie credinţa de nezdruncinat a omului în sine însuşi, căci Dumnezeu locuieşte în el.

A fost odată un Maharajah foarte hain care nu putea tolera faptul c-ar putea fi cineva deasupra lui. Îi chemă deci pe toţi pandiţii regatului, cum era obiceiul în împrejurări grave, şi le puse această întrebare: “Cine credeţi că este mai mare, eu sau Dumnezeu?” Pandiţii începură să tremure. Fiind înţelepţi de profesie, cerură timp de gândire; şi apoi, dintr-o străveche obişnuinţă, ţineau la poziţia şi la capul lor. Dar mai erau nişte pândiţi curajoşi care nu voiau să-1 supere pe Dumnezeu; tocmai începuseră a se tângui când cel mai bătrân dintre ci le spuse: “Lăsaţi-mă pe mine, mâine voi vorbi Prinţului”. A doua zi, când toată curtea era reunită într-o ceremonie solemnă, bătrânul pandit veni în mod umil, cu mâinile împreunate şi fruntea vopsită cu cenuşă albă, şi înclinându-se, rosti aceste cuvinte: “O, Doamne, fără îndoială tu eşti cel mai mare”. – Prinţul îşi răsuci de trei ori mustaţa-i lungă şi se umflă în pene – “tu eşti cel mai mare, Doamne, căci tu ne poţi alunga din regatul tău, în timp ce Dumnezeu nu poate: căci, adevăr grăiesc, totul este regatul Său şi nu-i ungher în afara Lui”.

Orientul şi Occidentul, au două feluri de a vedea viaţa, care sunt cele două laturi opuse ale uneia şi aceleiaşi realităţi. Intre adevărul pragma­tic pe care gândirea vitală a Europei moderne, îndrăgostită de vigoarea vieţii şi de dansul lui Dumnezeu în Natură, îl afirmă cu atâta vehemenţă şi exclusivism, şi Adevărul imuabil şi etern pe care gândirea indiană, îndrăgostită de calm şi de echilibru, îl iubeşte şi îl urmăreşte cu egală pasiune în căutarea sa exclusivă, nu există acel divorţ, nici acea controversă pe care o pretind gândirea partizană, raţiunea separatistă, absorbanta pasiune de realizare exclusivă. Adevărul unic, veşnic şi imuabil, este Spiritul, şi fără Spirit adevărul pragmatic al universului nu ar avea origine şi nici fundament; lumea ar fi lipsită de sens, goală de direcţie interioară, fără ţel, un foc de artificii care se învolburează în nimic pentru a dispare niciunde. Dar nici adevărul pragmatic nu este un vis al inexistentului, o iluzie sau o cădere prelungită într-un delir al imaginaţiei creatoare; ca şi cum am spune că Spiritul veşnic este un beţiv sau un visător sau nebunul propriei sale halucinaţii gigantice. Adevărurile existenţei universale sunt de două feluri: veşnice, imuabile, adevărurile Spiritului – dar ele sunt cele care se aruncă în Devenire, ele cele care, aici jos, în mod constant, îşi realizează puterile şi semnele lor – şi conştiinţa care se joacă cu ele: disonanţe, variaţii, explorarea posibilelor reversi-uni, perversiuni şi conversiuni ascendente într-un motiv armonic mereu mai înalt; şi din toate acestea Spiritul şi-a făcut şi îşi face întotdeauna universul său. El însuşi este cel care îl creează în el, El însuşi creatorul şi energia creaţiei, cauza şi metoda şi rezultatul lucrărilor, mecanicul şi maşina, muzica şi muzicianul, poetul şi poemul, El însuşi supramentalul, mentalul, viaţa şi materia, sufletul şi natura.
O yoga care-ţi cere să abandonezi lumea nu este făcută pentru mine, o salvare solitară care lasă lumea sorţii ei este un lucru aproape dezgustător.

Agnosticul era în mine, ateul era în mine, scepticul era în mine; nu eram nici măcar absolut sigur că exista un Dumnezeu… Simţeam numai că trebuia să existe un puternic adevăr undeva în această yoga. Deci, când m-am decis s-o practic ca să văd dacă ideea mea era adevărată, am făcut-o în această stare de spirit şi adresându-i lui Dumnezeu această rugăciune: Dacă exişti, îmi cunoşti inima. Ştii că nu-Ţi cer eliberarea (mukti), nu-ţi cer nimic din ceea ce-Ţi cer ceilalţi. Îţi cer numai forţa de a ridica această naţiune, îţi cer numai puterea de a trăi şi de a lucra pentru acest popor pe care-l iubesc.
Credinţa este o intuiţie care nu numai că aşteaptă experienţa pentru a se justifica, ci care o conduce la experienţă.

De fapt “afară” este peste tot înăuntru! suntem peste tot! greşeala constă în a crede că dacă am putea reuni admirabile condiţii de pace, de frumuseţe, de singurătate, ar fi mult mai uşor; pentru că va fi întotdeauna ceva care să ne deranjeze, oriunde, şi că este de preferat să ne decidem să spargem construcţiile noastre şi să îmbrăţişăm tot acest “în afară” -atunci vom fi peste tot la noi. La fel pentru antinomia acţiune -meditaţie; căutătorul a făcut tăcere în el şi acţiunea sa este o meditaţie (va întrezări chiar că meditaţia poate fi o acţiune); că-şi face toaleta sau că-şi rezolvă treburile Forţa trece, trece în el, este pentru totdeauna conectat altundeva. Şi va vedea în sfârşit că acţiu­nea sa devine mai clarvăzătoare, mai eficace, mai puternică, fără ca în schimb să-i tulbure pacea: Substanţa mintală este liniştită, atât de liniştită încât nimic n-o poate tulbura. Dacă gândurile sau activităţile vin…ele traversează mintea ca un stol de păsări care traversează cerul în aerul nemişcat. Ele trec, nu deranjează nimic, nu lasă urme. Chiar dacă o mie de imagini sau evenimentele cele mai violente ne-ar traversa, imobilitatea liniştită ar rămâne, ca şi cum textura însăşi a minţii ar fi fost făcută dintr-o substanţă de pace eternă şi indestructibilă. Mintea care a ajuns la acest calm poate începe să acţioneze, poate acţiona chiar intens şi puternic, dar va păstra întotdeauna această nemişcare fundamentală, nepunând nimic în mişcare prin ea însăşi, primind de Sus şi dând la ceea ce a primit o formă mintală fără a-i adăuga nimic de la sine, în mod calm, imparţial, dar cu bucuria Adevărului şi cu puterea, cu lumina trecerii acestuia.

Conştiinţa mentală nu este decât o gamă umană şi ea nu epuizează toate gamele de conştiinţă posibile după cum vederea umană nu epuizează toate gradaţiile de culoare sau auzul uman nu epuizează toate gradaţiile de sunet, căci există o grămadă de lucruri, deasu­pra sau dedesubt, care sunt invizibile şi inaudibile pentru om. În acelaşi fel există game de conştiinţă deasupra şi dedesubtul gamei umane, cu care fiinţa umană normală nu are contact şi care, din această cauză, i se par “inconştiente” – game supramintale sau plusmintale şi game submintale. …De fapt, ceea ce numim “incon­ştienţă” este în mod simplu o altă conştiinţa. Nu suntem mai “inconştienţi” când dormim sau când suntem la podea, sau drogaţi, sau “morţi”, sau în oricare altă stare, decât atunci când suntem cufundaţi într-un gând interior şi am uitat eul nostru fizic şi tot ceea ce ne înconjoară. Pentru oricine a avansat câtuşi de puţin în yoga, aceasta este o propoziţie cu totul elementară.

Pe măsură ce progresăm şi ne trezim la sufletul din noi şi din lucruri, realizăm că există de asemenea o conştiinţă în plantă, în metal, în atom, în electricitate, în tot ceea ce aparţine Naturii fizice; descoperim chiar că nu este vorba, în toate aceste privinţe, de un mod de conştiinţă inferior sau mai limitat decât mintea; dimpotrivă, în multe forme zise “neanimate” conştiinţa este mai intensă, mai rapidă, mai ascuţită, cu toate că mai puţin dezvoltată la suprafaţă. Deci sarcina ucenicului yoghin va fi aceea de a fi conştient în toate felurile, la toate nivelele fiinţei sale, şi la toate etajele existenţei universale, nu numai mintal; de a fi conştient în el însuşi şi în ceilalţi şi în lucruri, pe timp de veghe sau în somn; şi, în cele din urmă, de a învăţa să devină conştient în ceea ce oamenii numesc “moartea”, căci după cum am fost conştienţi în viaţa noastră vom fi conştienţi în moartea noastră.

Odată cu experienţa în yoga, conştiinţa se lărgeşte în toa­te direcţiile – împrejur, dedesubt, deasupra – şi în fiecare direcţie la infinit. Când conştiinţa s-a eliberat, yoghinul nu va mai trăi in corp, ci în această înălţime, în această profunzime, în această întindere infinită. Baza sa este un vid infinit sau o tăcere infinită, dar în acest vid sau în această tăcere totul se poate manifesta: Pacea, Libertatea, Puterea, Lumina, Cunoaşterea, Bucuria – Ananda. Imediat ce apare suferinţa, de orice fel ar fi ea, este semnul imediat al unei îngustări a fiinţei şi a unei pierderi de conştiinţă.

Tot ceea ce atinge, pentru că ea nu se poate stăpâni să nu iubească, este starea sa; nimic nu este jos pentru ea, nici înalt, nici pur, nici impur; flacăra sa nu poate fi întunecată, şi nici bucuria sa. Şi alte semne o pun în evidenţă: este uşoară, nimic nu o apasă, ca şi cum lumea ar fi jocul său; este invulnerabilă, nimic n-o atinge, ca şi cum ar fi pentru totdeauna dincolo de dureri, deja salvată de toate accidentele; ea este magul, ea vede; este liniştită, liniştită, ca un mic suflu în străfundul fiinţei; vastă ca şi cum ar fi marea pentru milioane de ani. Căci ea este veşnică. Şi este liberă, nimic n-o poate prinde; nici viaţa, nici oamenii, nici ideile, nici doctrinele, nici ţările – este dincolo de toate acestea, mereu dincolo, şi totuşi într-un fel de nenumărat în inima tuturor lucrurilor, ca şi cum ar fi una cu totul. Căci Ea este Dumnezeu în noi.

Pentru ochiul care vede, iată cum apare psihicul: Când privim pe cineva care este conştient de sufletul său şi care trăieşte în sufletul său, avem impresia că se coboară, că intrăm adânc, adânc in persoană, departe, departe, foarte departe înăuntru, în timp ce, în general, când privim ochii oamenilor (există ochi în care nu intrăm, sunt închişi ca o uşă) în sfârşit, când există ochi care sunt deschişi, intrăm; apoi întâlnim destul de aproape, în spate, ceva care vibrează, care străluceşte câteodată, care scli­peşte. Şi atunci, dacă ne înşelăm, spunem: “Oh, are un suflet viu” -nu este aceasta; este vitalul său. Pentru a afla sufletul trebuie să te îndepărtezi de suprafaţă, să te retragi profund, şi să intri, să intri, să cobori, să cobori într-o gaură foarte adâncă, tăcută, nemiş­cată; şi acolo, există ceva care este cald, liniştit, bogat în conţinut, şi foarte nemişcat, şi foarte plin, ca o blândeţe – acesta este sufletul. Dacă insistăm, şi suntem conştienţi noi înşine, se produce un fel de plenitudine care dă impresia unui lucru complet şi care conţine profunzimi insondabile. Şi simţim că dacă am intra acolo ar exista nişte secrete care s-ar dezvălui, ca reflectarea într-o apă foarte liniştită a ceva care este etern. Şi limitele timpului nu mai există. Avem impresia de a fi fost dintotdeauna şi de a fi pentru veşnicie.

Aceste diverse nivele interioare se pot prezenta ca nişte camere sau ca nişte case la care cele mai mărunte detalii sunt revelatorii: Când începem să ne descoperim fiinţa interioară, şi diferitele părţi care o alcătuiesc, avem adesea impresia că pătrundem într-o sală sau într-o cameră, şi, urmărind culoarea, atmosfera, lucrurile care se află acolo, avem percepţia foarte limpede a părţii fiinţei pe care suntem pe cale să o vizităm. Atunci se poate trece în camere din ce în ce mai profunde care îşi au fiecare propriul specific. Sau câteodată, în loc de camere, vom găsi fiinţe de tot felul – o întreagă mică familie, poate chiar o menajerie -care sunt expresia diferitelor forţe sau vibraţii pe care nu ne-am obişnuit să le primim în noi şi care constituie natura “noastră”. Şi nu sunt nişte fiinţe “de vis”, sunt nişte fiinţe adevărate pe care noi le adăpostim: forţele sunt conştiente, vibraţiile sunt conştiente – fiinţe sau forţe, conştiinţă sau forţă, sunt două feţe simultane ale unei aceleiaşi realităţi. Vom vedea astfel într-un fel deosebit de viu ceea ce nu vrem sau nu mai vrem să tolerăm în noi.

A spune că un individ merge în “infernul veşnic” este o crudă absurditate; cum de-ar fi posibil ca sufletul, această Lumină, să fie pentru totdeauna prizonierul acestor vibraţii joase? ca şi cum am spune că infraroşul este stăpânul ultravioletului. Asemănătorul merge cu asemănătorul, întotdeauna şi pretutindeni, aici-jos şi altundeva. Şi ce altceva decât sufletul, decât bucuria, ar putea fi cu adevărat “veşnic”? Dacă ar exista un infern fără de sfârşit, n-ar putea fi decât un loc de extaz fără de sfârşit, căci Dumnezeu este bucurie, este Ananda; nu există altă eternitate decât eternitatea beatitudinii Sale
Pentru a vindeca răul din lume, trebuie mai întâi să vindecăm “ceea ce se află la baza lui în om” şi că nu putem vindeca nimic în afară dacă nu vindecăm mai întâi înăuntru, pentru că este acelaşi lucru; nu putem stăpâni partea de dinafară dacă nu stăpânim înlăuntrul, pentru că este acelaşi lucru; nu putem transforma materia exterioară fără a transforma materia noastră interioară, pentru că este iarăşi şi întotdeauna acelaşi lucru – nu există decât o Natură, o lume, o materie, şi atâta timp cât vom vrea să procedăm cu susul în jos nu vom ajunge la nimic. Şi dacă remediul ni se pare dificil, atunci nu există speranţă nici pentru om şi nici pentru lume, căci toate panaceele noastre exterioare şi moralele noastre din apă de trandafiri sunt, în cele din urmă, hărăzite neantului şi distrugerii de către aceste puteri ascunse.

Singura soluţie, constă în venirea unei alte conştiinţe care nu va mai fi jucăria acestor forţe, care va fi mai mare decât ele şi care le va putea forţa să se schimbe sau să dispară.
Am fost dintr-o dată proiectat într-o stare aparte, fără gânduri, pură de orice mişcare mintală sau vitală; nu exista ego, nici o lume reală -doar când “se”privea prin simţurile nemişcate, ceva percepea sau purta pe tăcerea sa absolută o lume de forme goale, de umbre materializate fără substanţă adevărată. Nu exista nici Unu, nici măcar mai mulţi, doar Acela, în mod absolut, fără atribute, fără relaţii, pur, de nedescris, de negândit, absolut, şi cu toate acestea, în mod suprem real şi numai real. Şi nu era o realizare mintală, nici ceva pe care-l percepeam undeva sus – nu era ceva abstract, era pozitiv – singura realitate pozitivă (cu toate că nu era o lume fizică spaţială) care umplea, ocupa, sau mai degrabă inunda şi în ne ca această părere de lume fizică, nelăsând nici un loc, nici un spaţiu pentru o altă realitate decât el însuşi şi nepermiţând la nimic altceva să pară cu adevărat real, pozitiv sau substanţial… Această experienţă îmi aducea o Pace nespusă, o formidabilă tăcere, un infinit de eliberare şi de libertate.
Am trăit zi şi noapte în această Nirvana, înainte ca ea să înceapă să admită altceva în ea sau să se modifice câtuşi de puţin… apoi ea începu să dispară într-o Supraconştiinţă, mai mare, în sus. Aspectul iluzoriu al lumii ceda locul unui alt aspect unde iluzia nu mai era decât un mic fenomen de suprafaţă, cu o imensă Realitate divină în spate, o Supremă Realitate deasupra, şi o intensă Realitate divină în inima tuturor lucrurilor care, mai întâi, îmi apăruseră ca nişte forme goale sau ca nişte umbre cinematografice. Şi nu era o reînchidere în simţuri, o diminuare sau o cădere din experienţa supremă; dimpotrivă era o ridicare constantă, şi o lărgire constantă a Adevărului… Nirvana, în conştiinţa mea eliberată, se revelă drept începutul propriei mele realizări, un prim pas spre lucrul complet şi nu ca singura realizare posibilă, nici măcar drept culmea finală.

Am avut experienţa Nirvanei şi a tăcerii în Brahman, cu mult timp înainte de a avea cea mai mică cunoştinţă despre planurile spirituale de deasupra capului.

Vivekananda vorbind de Nirvana: “Un ocean de pace infinită, fără un rid, fără un suflu”
Sfat către căutători: Oricare ar fi natura, puterea şi încântarea unei experienţe, nu trebuie să fiţi dominaţi de ea într-o măsură atât mare încât aceasta să domine toată fiinţa voastră…Când intraţi, într-un fel oarecare, în legătură cu o forţă sau cu o conştiinţă care o depăşeşte pe a voastră, în loc de a fi în întregime subjugaţi de această conştiinţă sau de această forţă, trebuie să vă aduceţi întotdeauna aminte că nu este decât o experienţă printre alte mii şi mii, şi că, în consecinţă, ea nu are un caracter absolut. Oricât de frumoasă ar fi ea, puteţi şi trebuie să aveţi altele şi mai frumoase; oricât de excepţională ar fi ea, sunt altele şi mai minunate; şi oricât de înaltă ar fi ea, puteţi întotdeauna să urcaţi mai sus în viitor.
Încercaţi să realizaţi această Forţă în voi, spunea el militanţilor naţionalişti, şi să o trageţi afară; ca fiecare lucru pe care-l faceţi să nu mai fie acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului în voi. Pentru că nu sunteţi voi ci ceva în voi (care acţionează). Ce pot toate aceste tribunale, ce pot toate puterile lumii împotriva Celui care este în voi, acest Nemuritor, acest Nenăscut, acest Nepieritor pe care sabia nu-L poate străpunge şi focul nu-L poate arde? temniţa nu-L poate închide, nici spânzurătoare nu-L poate ucide. De ce-ar putea să vă mai fie frică, dacă sunteţi conştienţi că El este în voi?

Dominată şi subjugată, imobilizată, eliberată de ea însăşi, mintea ia această Tăcere drept Supremul. Dar căutătorul descoperă că totul este acolo, în această Tăcere, conţinut şi parcă făcut nou… atunci golul începe să se umple şi din el iese sau în el se precipită incalculabila diversitate a Adevărului divin şi nenumăratele nivele ale unui Infinit dinamic.

În curtea închisorii din Alipore, în timpul orei de plimbare, avu loc această nouă schimbare de conştiinţă: Priveam zidurile care mă izolau de oameni, şi nu mai erau nişte ziduri înalte care mă închideau, nu, era Vasudeva* cel care mă încon­jura. Mergeam pe sub crengile copacului din faţa celulei mele, dar nu era un copac, ştiam că era Vasudeva – era Sri Krishna* pe care-l vedeam, acolo, în picioare, care mă ţinea în umbra sa.

Priveam gratiile celulei, chiar şi grilajul care servea drept uşă, şi îl văzui iarăşi pe Vasudeva. Era Narayana* cel care făcea de gardă, Narayana sentinela. Şi când mă culcai pe pătura din păr de animal care mi se dăduse în loc de pat, simţii braţele lui Sri Krishna în jurul meu, braţele Prietenului meu, Iubitului meu… Priveam prizonierii locului, hoţii, ucigaşii, escrocii, şi cum îi priveam îl văzui pe Vasudeva, Narayana era cel pe care-l aflam în aceste suflete întunecate şi în aceste corpuri prost folosite.
Trebuie să privim existenţa în faţă dacă scopul nostru e acela de a ajunge la o soluţie adevărată, oricare ar fi această soluţie. Şi a privi existenţa în faţă, înseamnă a-l privi pe Dumnezeu în faţă, căci una nu poate fi separată de cealaltă. Această lume a luptei şi a suferin­ţelor noastre este o lume feroce, periculoasă, o lume distrugătoare şi devoratoare în care viaţa este precară, în care sufletul şi corpul omului se mişcă printre enorme pericole, în care fiecare pas înainte, că o vrem sau nu, striveşte şi sparge ceva, în care fiecare suflu de viaţă este şi un suflu de moarte. A arunca responsa­bilitatea pentru tot ceea ce ni se pare rău sau teribil pe spinarea unui Diavol pe jumătate omnipotent sau a ne debarasa de ea spunând că răul face parte din Natură, creând astfel o opoziţie ireductibilă între natura lumii şi natura lui Dumnezeu, sau a arunca responsabilitatea asupra omului şi păcatelor sale, ca şi cum el ar fi avut un cuvânt de spus la facerea lumii, sau ca şi cum ar putea să creeze ceva împotriva voinţei lui Dumnezeu, sunt nişte expediente neîndemânatice şi prea comode…înălţăm un Dumnezeu de Iubire şi de îndurare, un Dumnezeu al Binelui, un Dumnezeu drept, binegânditor şi virtuos după concepţiile noastre morale despre justiţie, virtute şi după gîndurile noastre bune, iar toate celelalte, spunem noi, nu este El, nu este al Său, ci este opera unei oarecare Puteri diabolice pe care El o lasă, pentru un motiv oarecare, să-şi împlinească reaua voinţă, sau opera unui tenebros Ahriman contrabalansându-l pe graţiosul nostru Ormuzd, sau se spune chiar că greşeala omului egoist şi păcătos a fost cea care a stricat ceea ce Dumnezeu făcuse atât de bine la început… Trebuie să privim realitatea in faţă, în mod curajos, şi să vedem că Dumnezeu şi nimeni altul este cel care a făcut această lume în fiinţa Sa, şi pe care a făcut-o aşa cum este. Trebuie înţeles că Natura care-şi devoră fiii, Timpul care se hrăneşte cu viaţa crea­turilor, Moartea universală şi ineluctabilă, şi violenţa puterilor lui Rudra în om şi în Natură, sunt de asemenea Divinitatea supremă sub unul din aspectele sale cosmice. Trebuie înţeles că Dumnezeu creatorul darnic şi binefăcător, Dumnezeu care apără şi salvează, îndurarea nesfârşită, este totodată Dumnezeu care devoră şi Dumnezeu care distruge. Suferinţa aşternutului de răutate şi de chin pe care suntem sfâşiaţi este lucrarea mâinii Sale, ca şi bucuria, blândeţea şi plăcerea. Numai când vedem cu ochiul uniunii complete şi când simţim acest adevăr până în străfundurile fiinţei noastre suntem capabili să descoperim în întregime, în spatele acestei măşti, chipul frumos şi senin al Celui care este preafericire, şi de a simţi în mâna care pune la încercare imper­fecţiunea noastră, mâna prietenului şi a constructorului Spiritului în om. Vrăjbile lumii sunt vrăjbile lui Dumnezeu şi numai acceptându-le şi progresând prin ele vom fi capabili să ajungem la înaltele înţelegeri ale armoniei sale supreme şi la culmile, la imen­sităţile vibrante ale Anandei*sale transcendente şi cosmice…Căci adevărul este temelia adevăratei spiritualităţi, iar curajul este sufletul său.

Caută-L pe pământ…

Căci tu eşti El, o, Rege. Doar noaptea

Ţi-e pe suflet

Prin propria-ţi voinţă. Alung-o dar şi află

Totalitatea senină

Ce eşti cu-adevărat.

Fiinţa Centrală. Persoana Universală

“Tu eşti El”, acesta este adevărul veşnic – Tat tvam asi, tu eşti Acela. Acesta este Adevărul pe care îl ofereau spre învăţare vechile Mistere şi pe care religiile ulterioare l-au uitat. Pierzând semnificaţia acestui suprem adevăr, ele au deviat şi au creat toate aceste doctrine dualiste aberante, şi au substituit cu nişte obscure mistere acest adevăr care este pur şi cu totul simplu. “Eu şi Tatăl una suntem”, spunea Cristos (Ioan 10, 30), “Eu sunt El”, spuneau înţelepţii Indiei – so’ham – pentru că este adevărul pe care-1 descoperă toţi oamenii liberi, fie ei din Asia sau din Occident, din trecut sau din prezent. Pentru că Faptul veşnic este cel pe care trebuie să-1 descoperim cu toţii. Şi acest “mine”, acest “eu” care-şi proclamă identitatea cu Dumnezeu, nu este a nici unui individ privilegiat – ca şi cum ar mai fi loc pentru un mic eu personal şi exclusiv în această strălucitoare deschidere, ca şi cum înţelepţii Upanishadelor, rishii sau Cristos, ar fi anexat pentru ei singuri filiaţia divină – este vocea tuturor oamenilor topită într-o conştiinţă cosmică şi suntem cu toţii fiii lui Dumnezeu.

“Spiritul care se află aici-jos în om şi Spiritul care se află acolo-sus în Soare sunt, cu-adevărat, un singur Spirit şi nu există altul”, spune Taittiriya Upanishad X.
«Cel ce gândeşte “El e altul şi eu sunt altul”, nu ştie.»**Această descoperire a Spiritului înlăuntru este ceea ce * Vedele, acum şase sau şapte mii de ani, numeau “naşterea Fiului”: “Noi l-am văzut, masa sa de roşu arzător – un mare dumnezeu a fost descătuşat din întuneric” (Rig-Veda V.1.2) iar rişhii vedici afirmau, într-un limbaj de o putere orbitoare, veşnica Identitate a Fiului şi a Tatălui şi transformarea divină a omului: “Eliberează-L pe Tatăl tău! în lăcaşul tău păstrează-L teafăr – Tatăl tău care devine Fiul tău şi care te poartă” (Rig-Veda V.3.9). [

Şi din clipa în care ne-am născut vedem că acest suflet din noi este acelaşi în toate fiinţele umane, şi nu numai în toate fiinţele ci şi în lucruri, latent, nerevelat: “El este fiul apelor, fiul pădurilor, fiul lucrurilor care nu se mişcă şi fiul lucrurilor care se mişcă. Chiar şi în piatră El se află acolo” (Rig-Veda V.1.70). Totul este una pentru că totul este Unul. Nu spunea Cristos: “Acesta este corpul meu şi acesta este sângele meu”, luând aceste două simboluri dintre cele mai materiale, dintre cele mai obişnuite, pentru a spune că şi această Materie este corpul Unului, şi această Materie este sângele lui Dumnezeu*. Şi dacă El nu ar fi fost chiar şi în piatră, în ce fel ar fi venit El în om, prin ce cădere miraculoasă din cer? Suntem fructul unei evoluţii, nu al unei succesiuni de miracole arbitrare: Tot trecutul pământului este aici în natura noastră umană… însăşi natura fiinţei umane implică existenţa unui stadiu material şi al unui stadiu vital care au pregătit apariţia minţii acesteia, şi un trecut animal care a modelat primele elemente ale umanităţii sale complexe. Să nu mai spunem că Natura materială a dezvoltat mai întâi, prin evoluţie, viaţa şi corpul nostru, apoi mintea noastră animală, şi că numai după aceea s-a pogorât un suflet în forma astfel creată…căci aceasta ar presupune o prăpastie între suflet şi corp, între suflet şi viaţă, între suflet şi minte, prăpastie ce nu există – nu există corp fără suflet, nu există corp care să nu fie în sine o formă de suflet; Materia însăşi este o substanţă şi o putere a Spiritului şi nu ar putea exista altfel, căci nimic nu poate exista fără a fi substanţă şi putere din Cel Veşnic… Ceea ce este mut şi orb, chiar şi bruta, este tot

Acela, nu mai puţin decât existenţa umană.

Brihadaranyaka Upanishad 1.4.10. Vezi Sri Aurobindo, Eight Upanishads X.XI.

Atunci când am deschis porţile psihicului, ni se dezvăluie un prim stadiu al conştiinţei cosmice. Dar psihicul care creşte, conştiinţa -forţă care se individualizează şi devine din ce în ce mai compactă, mai adunată înlăuntru, nu se va mai mulţumi multă vreme cu această strâmtă formă individuală; simţindu-se una cu Acela, el vrea să fie vast ca Acela, universal ca Acela, şi vrea să-şi regăsească Totalitatea nativă. A fi şi a fi din plin, acesta este scopul pe care-l urmăreşte Natura în noi… iar a fi din plin, înseamnă a fi tot ceea ce este. Avem nevoie de totalitate pentru că suntem Totalitatea; idealul care ne cheamă, scopul care ne conduce paşii, nu se află de fapt în faţă; el nu ne trage, el ne împinge, el este în spate – şi în faţă şi înlăuntru.

Evoluţia este veşnica înflorire a unei flori care era floare din totdeauna. Fără această sămânţă din adânc, nimic nu s-ar mişca, pentru că nimic nu ar avea nevoie de nimic – este Nevoia lumii. Este fiinţa noastră centrală. Ea este fratele de lumină care se iveşte câteodată când totul pare disperat, memoria însorită care ne suceşte şi ne răsuceşte, şi nu ne va lăsa pic de odihnă până ce nu vom fi aflat tot Soarele nostru. Este centrul nostru cosmic, după cum psihicul era centrul nostru individual. Dar această fiinţă centrală nu se află undeva într-un punct; ea este în toate punctele; ea este într-un fel greu de înţeles în inima tuturor lucrurilor şi îmbră­ţişează toate lucrurile în acelaşi timp; ea este în mod suprem înăuntru şi în mod suprem deasupra, şi dedesubt şi peste tot – ea este un punct uriaş. Şi când l-am aflat, am aflat totul, totul se află aici; sufletul adult îşi regăseşte originea, Fiul redevine Tatăl; sau mai degrabă Tatăl, care devenise Fiul, redevine El însuşi: Zidurile care întemniţau sufletul nostru conştient sunt dărâmate, distruse; orice sentiment de individualitate şi de personalitate a dispărut, orice senzaţie de situare în spaţiu sau în timp, sau în acţiune şi în legile Naturii, a dispărut; nu mai există eu, nu mai există persoa­nă definită sau care poate fi definită, ci doar conştiinţa, doar existenţa, doar pacea şi fericirea; devenim nemuritori, devenim veşnici, devenim infiniţi. Din sufletul personal nu mai rămâne decât un imn de pace şi de libertate, o fericire care vibrează pretutindeni în cel Etern.

Ne-am crezut mici şi separaţi unii de ceilalţi, un om plus un om în mijlocul lucrurilor separate, şi aveam nevoie de această separare pentru a creşte sub carapace, căci altfel am fi rămas o masă nediferenţiată în plasma universală, un membru al turmei fără viaţă proprie. Prin această separare am devenit conştienţi; prin această separare suntem conştienţi în mod incomplet; şi suferim, căci suferinţa noastră este aceea de a fi separaţi – separaţi de ceilalţi, separaţi de noi înşine, separaţi de lucruri şi de tot, pentru că ne aflăm în afara singurului punct unde totul se reuneşte.

Singurul mijloc de-a pune totul în ordine e de a redeveni conştient; şi este foarte simplu. Nu există decât o origine. Această origine este perfecţiunea Adevărului, pentru că este singurul lucru care există cu adevărat. Şi exteriorizându-se, proiectându-se, împrăştiindu-se, s-a produs ceea ce vedem şi o grămadă de mici creiere foarte delicate şi foarte strălucitoare se află în căutarea a ceea ce nu au aflat încă dar pe care-1 pot afla, pentru că ceea ce caută se află înlăuntrul lor.

Când am suferit destul, vieţi după vieţi din această lungă evoluţie, când am crescut destul pentru a ne da seama că totul ne vine din afară, de la o Viaţă mai mare decât a noastră, de la o Minte superioară nouă, de la o Materie mai vastă, universală, vine ora să regăsim în mod conştient ceea ce am fost în mod inconştient din totdeauna – o Fiinţă universală: De ce te-ai limita? Simte că eşti în sabia care te loveşte ca şi în braţele care te iubesc, în îmbrăţişarea soarelui şi în dansul pământului, în tot ceea ce a trecut, în tot ceea ce este acum şi în tot ceea ce se trudeşte să devină. Căci tu eşti infinit şi toată această bucurie îţi este deschisă.

”Când Acela este cunoscut, totul este cunoscut” (Shandilya Upanishad)

Primele simptome ale acestei noi conştiinţe sunt foarte tangibile: începem să simţim că şi ceilalţi fac parte din noi înşine sau că sunt nişte repetiţii diverse ale noastre înşine, acelaşi eu modificat de Natură în alte corpuri. Sau cel puţin simţim că trăim într-un eu universal mai vast care este de acum înainte propria noastră realitate superioară. De fapt, totul începe să-şi schimbe natura şi aparenţa; întreaga noastră experienţă despre lume este radical diferită de cea pe care o au oamenii închişi într-un eu personal, începem totodată să cunoaştem lucrurile printr-un alt fel de experienţă directă, care nu mai depinde de mintea exterioară şi de simţuri. Posibilităţile de eroare nu dispar totuşi, căci acest lucru nu este posibil atâta timp cât mintea rămâne câtuşi de puţin instrumentul de transcriere a cunoaşterii, dar există un fel nou, mai vast şi mai profund, de a simţi, de a vedea, de a cunoaşte, de a intra în contact cu lucrurile; iar hotarele cunoaşterii pot fi împinse la un grad aproape nelimitat.
Cunoaştem pentru că noi suntem ceea ce cunoaştem. Adevărata cunoaştere nu se obţine prin gândire,

Ceea ce sunteţi, aceea deveniţi.

Nimic nu poate fi dat spre învăţare inteligenţei fără a nu fi fost deja pe deplin cunoscut, în secret, în sufletul care se desăvârşeşte. De asemenea, toată perfecţiunea de care omul exterior este capabil nu este decât realizarea veşnicei perfecţiuni a Spiritului care se află în el. Cunoaştem Divinul şi devenim Divinul pentru că noi îl purtăm deja în natura noastră intimă. Orice învăţătură este o revelaţie, orice devenire o înflorire. Descoperirea de sine este secretul; cunoaşterea de sine şi o conştiinţă mereu mai largă sunt mijlocul şi procedeul.

Preafericirea miriadelor de miriade ce una sunt.

“Cum ar putea fi dezamăgit, de unde ar avea suferinţa, cel ce peste tot vede Unitatea?” (Isha Upanishad.)

Filosofiile şi religiile discuta despre ordinul de prioritate al diferitelor aspecte ale lui Dumnezeu iar anumiţi yoghini, rishi sau sfinţi au preferat cutare filosofie sau cutare religie în locul alteia. Ceea ce avem de făcut nu este de a discuta aceste aspecte, ci de a le realiza pe toate şi de a le deveni pe toate; nu trebuie să urmărim o realizare cu excluderea celorlalte realizări, ci să-l îmbrăţişăm pe Dumnezeu sub toate aspectele sale şi dincolo de orice aspect – este sensul însuşi al yogăi integrale.

Publicat de Liviu Gheorghe in:  http://liviugheorghe.wordpress.com/2011/05/20/nestemate-ale-misticii-orientale-ep-7/

De ce ne simtim obositi si debusolati dupa Anul Nou

Am citit un articol fantastic care ne explica, prin interpretarea unei portiuni din calendarul mayas, de ce ne simtim cum ne simtim dupa 21 decembrie si mai ales de la 1 ianuarie. Si eu am o stare puternica de oboseala nejustificata, dar per general am o stare emotionala si sprituala foarte buna, pozitiva. Am comunicat cu ghizii mei, mi-au spus cam ce se intampla, mi-au dat solutia pentru mine, dar cred ca aceasta solutie s-ar aplica la oricine asa, ca v-o spun: creativitatea. Pe masura ce cream, ne activam centrul inimii, ne deblocam practic principala sursa de energie vitala, activam energiile iubirii si transmutam energiile statice, joase, in energii pozitive,dinamice,care transforma nu doar interiorul nostru, viata noastra, ci intreaga lume. Creativitatea inseamna practic manifestarea aspectului de creator divin, inseamna a transforma energie in ceva, inseamna a aduce frumusete si armonie in jur. Poti sa creezi intr-un mod artistic, prin desen, poezie, scriere, pictura, croit, sau poti sa creezi intr-un mod transformator prin: dans, meditatie, sport, activitati dinamice, jocuri, plimbari. Prin creativitate ne exprimam esenta divina si dam lumii o noua fata.

Sa revin la articol. Ii sunt foarte recunoscatoare echipei de la Editura For You care zilnic ne trimite celor abonati articole foarte frumoase si educative. Acest articol, scris de Elena Cocis, este primit tot prin news letter-ul editurii si mie mi s-a potrivit perfect, gasind multe raspunsuri in el. Il distribui mai departe catre voi si sper sa va ajute cum m-a ajutat si pe mine. Va imbratisez cu drag!

Calendarul Mayas ne vorbeste

de Elena Cocis

~Partea I~

Dragii mei,

Din cand in cand, atunci cand simt ceva si nu stiu ce simt, de unde vine acea stare speciala si ce vrea ea sa-mi spuna, “cineva” ma ia de mana si ma conduce la Calendarul Mayas. Asa mi s-a intamplat si astazi. Ceea ce am inteles acum, privind pentru a nu stiu cata oara acest Calendar, a mai adaugat o fila la modul meu de a intelege simbolurile mayase si voi incerca sa impartasesc cu voi, mesajul primit. Sper ca asa o sa-mi vorbeasca ingerasii macar pana la 31 martie (ziua in care se va incheia un ciclu al Calendarului Tzolkin) – dar acum, desi am incercat sa “privesc” intreaga perioada, inca nu pot deslusi despre ce va fi vorba in acest interval si nici nu sunt sigura daca imi vor mai spune ceva ce sa pot povesti. Am inteles, cumva, ca se vor tot rari mesaje ce vin din “exterior”.

Eu simt ca de acum inainte cam suntem pe cont propriu, iar interventia Divina va avea loc tot mai mult, doar la nivel personal, ca a venit timpul unui alt tip de conlucrare, in care sa fim condusi astfel incat sa atingem starea de maestru al vietii noastre, fara a simti ajutorul din surse ce vin din afara noastra, indiferent ce intelegem prin asta. Daca privesc spre starile si evenimentele prin care trec oamenii in aceasta perioada, mi-este clar ca suntem in permanenta supusi testului de maiestrie interioara. Totul s-a schimbat mult mai mult decat ma asteptam – si intr-o directie pe care as fi putut-o prevedea, daca as fi fost mai atenta la anumite aspecte. (De exemplu, sentimentul de singuratate si abandon, pe care foarte multi oameni l-au avut in ultima perioada, l-am pus pe seama sarbatorilor de iarna, cel putin in cazul celor ce au invocat scuza ca nu au familie…. sau cineva este tocmai acum plecat… si multe altele asemanatoare. Nu m-am gandit nicio clipa ca el este un semn al evolutiei spirituale si ca ghizii si helperii nostri incep sa “se indeparteze”, pentru a ne invata, din nou, “mersul pe propriilor noastre picioare”)

Voi incerca, cu ajutorul simbolurilor din Calendarul Mayas, sa spun cateva lucruri care sper sa va fie de folos. Stiu ca multi dintre voi nu sunt familiarizati cu acest Calendar, motiv pentru care ma voi stradui sa fiu cat mai clara, deci mai putin tehnica. O sa incerc sa va povestesc putin despre magia perioadei pe care am incheiat-o si a celei ce urmeaza, explicand cat se poate de sugestiv semnificatia unor simboluri, asa cum se succed ele in Calendarul Mayas.

Totul a plecat de la faptul ca, fara nicio aparenta legatura cu ceea ce faceam, ghidul meu mi-a atras atentia asupra unui aspect pe care pana acum nu l-am observat – sau, mai corect, nu l-am interpretat in acest fel – si anume, ce inseamna “un nou inceput”, in sensul sau biblic, exprimat prin sintagma “a doua venire a lui Iisus!” Acum, ca am depasit cu bine Marele Portal, ca am contribuit cu totii la restabilirea energiilor feminine, traim, concret, acest timp: al unui nou inceput. Intr-un fel sau altul, trebuie sa constientizam asta si sa ne acomodam cu un nou fel de abordare, mai intuitiv, mai putin explicativ, dar plin de sensuri profunde. Incep, cu pasi marunti, sa intrezaresc cam ce ar insemna asta. Va invit si pe voi sa reflectati asupra acestei observatii – si poate, printr-un efort comun, vom ajunge sa traim adevarata maretie a Vietii.

Sa incep prin a va spune ca acest calendar la care ma refer, Calendarul Tzolkin, singurul care a mai ramas in vigoare, este cel ce reprezinta rotita cea mai mica din ansamblul rotitelor ce dau nastere calendarelor cu care mayasii au descifrat matricea timpului Divin, motiv pentru care mai este denumit si Calendarul Sacru. El exprima energiile cosmice ce se revarsa pe Pamant, zi dupa zi, odata cu trecerea timpului si tot el este cel implicat in numaratoarea lunga, cea care a definit ciclurile prin care a trecut evolutia omului pana acum. Altfel spus, el este cel care construieste spirala timpului, pana in punctul in care vom atinge Numarul de Aur. Asta inseamna ca acest calendar – ce isi incheie un ciclu pe 31 martie – este cel care ne poarta prin sirul lui Fibonacci si ne conduce, secventa cu secventa, pana vom ajunge la perfectiune, in punctul in care vom fi capabili, ca specie, sa realizam un salt cuantic in constiinta, sa incepem sa traim intr-o alta realitate, total diferita de cea de acum. Din perspectiva mea, acest Calendar nu se va opri niciodata, atata timp cat vom fi pe Pamant in aceasta forma, atata timp cat nu am ajuns sa atingem Numarul de Aur, in parcursul evolutiei noastre.

Povestea pe care acum vreau sa o depan incepe pe data de 5 decembrie, cand am intrat sub ghidarea unui simbol extrem de subtil si creator, Samanta stelara, spuma cuantica din care totul este creat. Timp de 13 zile (atat dureaza o trecena) am fost sub influenta acestui semn si am semanat. Ce? Simplu: Noua Constiinta. A fost perioada celui mai important portal, cel din 12.12. Trecena care a inceput ieri, duminica, 13 ian – si despre care o sa vorbesc mai tarziu – ne indeamna la introspectie, la a afla ce anume am semanat din energia inimii si ce a mai ramas in viata noastra creat din neiubire. Avem la dispozitie 13 zile sa intram in lumile noastre interioare, in Spatiul Sacru al Inimii si sa aflam ce am reusit sa sadim in acea perioada si cu ce tip de energie alegem sa cream de acum incolo: cu energia inimii sau cu cea a mintii duale. Deja Viata ne arata ce am ales atunci, pentru ca, in intervalul care a trecut, ceva a rasarit, a prins deja contur. Ceea ce am creat din inima infloreste, se extinde – iar ceea ce am creat din dorinta egoista a mintii, din orgoliu, ne perturba existenta, pentru ca acum se intoarce impotriva noastra, mult mai repede decat ne-am fi gandit vreodata! Am facut-o constient sau nu, in acea perioada am pus baze noi vietii noastre, am semanat!

Mergand mai departe pe sirul evenimentelor cosmice, a urmat, intre 18 si 30 dec., o noua etapa, ce s-a desfasurat sub simbolul Pamant, perioada in care a avut loc alinierea cu Centru Galactic din 21.12. Cum a picat aceasta zi, tocmai in trecena Pamantului… si acum ma intreb. Daca ati urmari, zi dupa zi, simbolurile mayase din aceasta perioada, ati constata cu destula usurinta cum Mama Pamant ne-a vorbit despre o noua constiinta, cum ne-a aratat, cu rabdare, ce mai avem de facut ca sa trecem, treptat, spre o alta lume. Nu am spatiul necesar pentru a detalia, dar va spun ca este fascinant sa analizezi, din aceasta perspectiva, o perioada deja incheiata.

Voi spune doar ca simbolul zilei de 21.12 a fost Ahau, de ton 4. Ce inseamna asta? Cum a fost posibil ca cel mai important si complex simbol din Calendarul Mayas sa pice tocmai in aceasta zi, este greu de imaginat! Observam din nou o sincronicitate absolut uluitoare, intre Calendarul Gregorian si cel Mayas, intre ziua alinierii galactice – fenomen astrologic real, explicat stiintific – si energia zilei exprimata de acest Calendar, alcatuit cu multe secole in urma.

In acea zi, Parintii nostri Divini (Ahau) au sustinut evolutia vietii pe Pamant si trecerea la un alt nivel, intr-un echilibru perfect – poate ca de aceea nu am simtit nimic, cei mai multi dintre noi. Tonul patru ne vorbeste despre stabilitate, claritate, hotarare, plan implinit, despre forma scenei pe care se desfasoara viata si despre cei ce au roluri in aceasta piesa. Ceea ce s-a infaptuit in ziua de 21.12 depaseste cu mult orice ne-am putea imagina. Ca sa va fie putin mai clar, o sa va spun ca, atunci cand construim o cosmograma (matricea misiunii personale), simbolul care se afla pe tonul patru este interpretat a fi acea fiinta/constiinta cosmica, universala, care implineste sarcina divina de a stabili arhitectura, tiparul Divin al misiunii personale, cel ce deseneaza, in detaliu, contextul in care se desfasoara lectiile vietii, creand in acest fel conditiile optime pentru a fi implinit Planul existential al nativului. Acum, pe 21.12, acest rol l-a jucat insusi Dumnezeu Mama/Tata, Ahau, Cel ce uneste toate aspectele fiintei umane si ne conduce spre un alt nivel de constiinta, spre o alta dimensiune a sufletului, spre Frecventa Geniu. Aceasta opera celesta a fost tesuta cu rabdare si iubire, cu blandete si intelepciune, dar acum a capatat forma sa finala.

Faptul ca in ziua de 21.12 a fost Ahau de ton 4, in trecena Pamantului, ne spune clar si neindoielnic ca, incepand din acel moment, toate conditiile pentru a trece pragul spre o noua viata pe Pamant, sunt implinite. Este clar ca totul este gata, ca totul este pregatit, ca nu avem altceva de facut decat sa asteptam, cu iubire si rabdare, dezvoltand comportamente cosmoetice, hotararea Mamei Pamant de a face Marele Salt. Toate semnele si simbolurile importante, stiinta si esoterismul, credintele de orice fel, toti autorii/comunicatorii importanti ai lumii ne spun in cor acelasi lucru: conditiile pentru un nou nivel de viata pe Pamant au fost create, iar ceea ce ne ramane de facut este sa ne instruim, sa ne antrenam, pentru a valorifica orice tip de oportunitate ne poate duce spre a trai la un alt nivel de constiinta. Putem afirma, in acest sens, fara sa gresim, ca sfarsitul vechii lumi a avut loc si o noua lume s-a nascut! Acum trebuie doar sa invatam sa o recunoastem si sa fim capabili sa identificam ce tine de trecut, ca sa putem elimina reminiscentele vechiului din viata noastra. sau integra experientele acumulate prin succesiunea existentelor pamantesti – dupa caz.

Daca mai facem un pas pe sirul evenimentelor, constatam ca in ziua de 31 decembrie a inceput trecena celui numit Pazitorul Legii Divine, Pazitorul Pragului, cel care ne deschide poarta dintre lumi, daca ne-am implinit menirea. Nu poti sa nu fii uimit cand vezi cum se tese realitatea, dincolo de ceea ce mintea noastra poate intelege! Tocmai in noaptea dintre ani, dupa calendarul Gregorian, sa existe in Calendarul Mayas, o astfel de energie-simbol…!? De multa vreme sunt uimita cand intalnesc aceste sincronicitati. Acum, cu ajutorul lui Drunvalo, am si explicatia. Era sub nasul meu, dar nu o vedeam. Sa va explic.

Din cand in cand, Monica Visan imi face bucuria de a-mi da sa citesc cate o carte, inainte de tiparire, cu gandul ca poate mai observ ceva ce ar trebui corectat sau reformulat. Asa am avut norocul sa citesc inaintea voastra Uroborosul Mayas, ultima carte a lui Drunvalo. Este fascinanta! M-am lamurit! Acum stiu cum se face ca apar aceste extraordinare sincronicitati – total ilogice si de neexplicat, care nu au niciun suport material, fizic sau matematic. Cea care poate face asta este doar Mama Pamant, energia feminina, care s-a instalat, treptat, din nou, pe Pamant. In 21.12 am parasit lumea dezechilibrata de excesul energiilor masculine si am intrat, definitiv, in era energiilor feminine. Si nu este vorba aici despre sexe, despre barbati si femei, ci despre mintea duala, logica, exacta, care prin argument detine controlul, despre orgoliu si personalitate (energie masculina) si “mintea” inimii – intuitiva, creatoare, cea care urmeaza cai nebanuite, fara logica, dar clare, eficiente, novatoare, pline de sens (energia feminina).

Trecena guvernata de aceasta “zeitate” cosmica – numita Pazitorul Legii Divine – are pe tonul 11, ton ce inseamna un nou inceput, a doua venire , tot pe Ahau (Dumnezeu Tata/Mama, Creator al Universului si a tot ceea ce exista, cel mai puternic, mistic si misterios simbol mayas)! Asta a fost acum cateva zile (joi, 10 ian): Ahau de ton 11.

Si acum… povestea celor trei trecene – care au marcat trecerea spre o alta lume – se incheie intr-o maniera plina de semnificatii, asupra carora mai este de meditat: vineri, 11 ian (de ziua internationala a cuvantului “multumesc” – pana vineri nici nu am stiut ca exista aceasta zi) a fost ziua in care zeitatea ce simbolizeaza Inceputul Inceputurilor, cea care ne spune ca totul s-a nascut din nimic, Dragonul, s-a aflat pe ton 12, numar apostolic, cu o incarcatura simbolistica inegalabila. Cei care ajung la vibratia numarului 12, asa cum au fost apostolii lui Iisus, il vad pe Cel de al 13-lea – Christul, copilul lui Dumnezeu, cel ce sta ascuns in fiinta noastra si asteapta, rabdator, sa traiasca, sa reinvie, sa-si manifeste liber Darurile Divine. Ultima zi a trecenei, sambata 12 ian., ca sa implineasca Treimea, a fost un alt simbol care desavarseste tranzitia, numit IK, sau Respiratia Divina. Acest simbol este extrem de puternic, mai ales atunci cand se afla in putere maxima, pe tonul 13, asa cum a fost acum, in 12 ianuarie.

Aceste trei trecene au implinit profetia, au realizat trecerea, au adus la bun sfarsit o era si au deschis portile cele noi. Multi sunt dezamagiti, pentru ca, poate, credeau in aparitia unor evenimente dramatice – sau, cel putin, foarte clar definite. NU se asteptau la o zi aparent normala, in care viata sa se desfasoare fara spectacol, intr-un echilibru perfect, neetalat cu emfaza.

Dar foarte multi sunt si cei care stiu ca, in curand, intreaga frumusete a naturii umane va fi dezvaluita, ca miracolul iubirii Christice s-a infaptuit si asteapta, tacut, traind aparent in acelasi mod, sa pogoare Sfantul Duh peste intreaga omenire, sa renasca splendorile Mamei Pamant, creand o noua lume, din Micul Spatiu al Inimii, de acolo de unde toti suntem Unu.

Din pacate, nu pot controla momentele de inspiratie si comunicare cu helperii sau cu ghizii mei. Aceste momente vin tocmai cand ma astept cel mai putin. De ce am inteles acum toate astea – si nu inainte ca aceste evenimente cosmice sa se desfasoare – nu stiu. Probabil ca perioada care va urma are o anume importanta, ce poate fi inteleasa doar prin cunoasterea celei ce s-a incheiat. Asta este, poate, ce-mi zice mintea care, din cand in cand, vrea sa-si explice ceea ce mi se intampla – dar nu as fi sigura ca asa si este. Sa lasam lucrurile sa fie asa cum vor ele si sa vedem daca va face sens sau nu, felul in care mi se arata mie “viitorul”.

O frumusete pe care mintea noastra nu o poate percepe si nici nu si-o poate imagina pluteste in aer, ne inconjoara deja, o respiram, o simtim, dar inca nu o vedem. In timpul care ne-a mai ramas, daca reusim sa traim tot mai mult in Micul Spatiu din inima noastra, aceasta frumusete va prinde forma, se va arata, vom reusi sa o materializam. Totul depinde de noi si de cat de mult ne antrenam pentru a reusi sa traim numai in inima si sa cream din energia iubirii. Atunci cand ne dam voie si lasam visele cele mai profunde sa se elibereze, exista un mecanism interior, care face ca aceste vise sa se oglindeasca in lumea exterioara si apoi sa se materializeze. Universul va reactiona si va recunoaste doar ceea ce este creat din energia inimii, din iubirea primordiala din care totul a fost creat. Cu cat sunt mai multi cei care au dobandit aceasta cunoastere si exerseaza modul in care se infaptuieste, cu atat mai usor si mai repede vom atinge Epoca de Aur. Depinde, in exclusivitate, de noi. Este si motivul pentru care am afirmat ca suntem pe cont propriu. Acum stim tot, experientele vietii ne-au spus tot ce aveau de spus. Ciclul cunoasterii prin intermediul dualitatii s-a incheiat. ASTA ESTE CE S-A SFARSIT, NU VIATA DE PE PAMANT! Este in drept Divin, sa devenim co-creatori.

Daca in viata noastra inca mai sunt provocari, suferinte ori motive de tristete sau de neliniste, este fie pentru ca mai caram cu noi bagaj emotional si traume nevindecate – deci nu ne hotaram sa lasam rucsacul cu pietre din spate – fie pentru ca suntem excesiv de empatici, simtim suferintele si nelinistile celor care sunt inca profund adormiti, ancorati deplin doar in lumea materiala, rupti total de existenta spirituala.

Nu-mi dau seama daca este menit sa ii linisteasca sau nu, pe cei care inca se mai confrunta cu aspecte dramatice sau perturbatoare ale existentei lor, dar vestea buna, zic eu, este ca o proportie insemnata dintre cei care stiu sa se conecteze cu lumea Divina, care sunt pe drumul lor bine conturat, care au lucrat si au atins inalte performante in munca spirituala, se confrunta acum cu stari de neinteles. In continuare apar rasturnari de situatie, la care nu se mai asteapta, apar simptome bizare in corpul fizic sau in cel emotional, intalnesc stari sau situatii negestionabile etc. Parca tot ceea ce au invatat despre autocontrol a disparut si, de multe ori, parca nimic nu mai are sens. Toate aceste stari/situatii pot fi de intensitati sau durate diferite, dar oricum prezente, chiar daca doar in viata celor din jur, in viata celor dragi sau a celor din anturajul apropiat. De unde pana nu de mult dadeau sfaturi bune, ii puteau conduce pe cei apropiati spre a descifra o cauza (spirituala) a starilor/situatiilor prin care trec, acum nicio reteta nu mai functioneaza.

Eu una, mai mult decat sa donez/daruiesc/ofer iubire neconditionata, celor din jurul meu si sa incerc sa le vorbesc despre a trai in inima, altceva nu cred ca mai am ce face. Din nou ajung sa recomand, poate prea insistent, cartea Prin ochii sufletului, pentru ca este cea care ne invata cum sa traim in aceste timpuri, cum sa ne intelegem reactiile si evenimentele prin care trecem. Avem nevoie de alte tipuri de invataturi. Practicile si stiintele spirituale ce-si au izvorul in cercetarea lumii si a vietii prin intermediul dualitatii au luat sfarsit. In curand va apare (tot la Editura For You) si Uroborusul Mayas, ultima carte a lui Drunvalo Melchizedek, care va face multa lumina in sufletele noastre. Si, nu uitati ca am adunat in Cartea Inimii, cele mai importante mesaje ale lui Drunvalo, in care el ne vorbeste despre epoca pe care o traim si despre cea care va veni si despre ce avem de facut ca sa trecem, odata cu Mama Pamant, intr-o alta dimensiune. Aceasta carte se distribuie gratuit (in limita editiei tiparite) si este oferita celor interesati de soarta omenirii si le pasa de propria devenire, fara a cere nimic in schimb. Editura For You, impreuna cu o mana de voluntari inimosi, incearca sa aduca optimism si pace in sufletele oamenilor, sa transmita acele mesaje si invataturi autentice, simple, accesibile tuturor, sa ne uneasca pe toti in jurul unei idei, a unor idealuri inalte.

Poate am divagat putin, dar sper sa se inteleaga din asta ca am facut si vom face, impreuna, atat cat putem, gesturi si fapte menite sa aduca clarificari, ca incercam sa ne punem in slujba celor interesati de cunoastere, asa cum putem mai bine. Va asteptam alaturi de noi.

 

Sa ne intoarcem la analiza noastra.

Pana la sfarsitul acestui ciclu Tzolkin mai sunt sase trecene (si cu cele trei care au trecut, fac in total noua, numar care ne vorbeste despre putere spirituala in punctul sau maxim).

Intamplator sau nu, cea care a inceput ieri, 13 (!) ian, este Noaptea Albastra, simbolul mayas al aducerii la suprafata (in constienta) a tuturor secretelor universului, a tot ceea ce este sacru, misterios, mistic, ascuns ochiului profanilor, dar nu secret! Avem la dispozitie 13 zile magice, in care ne putem intalni, din nou, cu noi insine. O prietena draga, care a plecat dintre noi ca sa ne ajute de dincolo, imi spunea, atunci cand se retragea in tacere, ca ii este, din cand in cand, dor de ea insasi! In starea asta trebuie sa ajungem in aceste zile: sa ne intalnim cu noi, ca sa stingem acest dor!

 

Continuam maine.

Cu mult drag,

Elena Cocis  www.elenacocis.ro

~Partea aII-a~

PARTEA A DOUA a mesajului scris de Elena Cocis.
 
Ma uit din nou la hartia alba din fata mea si ma intreb ce sa scriu, astfel incat sa fie clar, dar si sintetic. Aceste 13 zile pe care le parcurgem sunt pline de mister si de mesaje subtile. Stiu foarte bine ca timpul ne preseaza – se tot scurteaza – iar mesajele lungi ajung ascunse in foldere ce asteapta sa se intample o minune si sa se mai nasca o zi, un ceas sau o ora libera. Ce sa spun, din cate am de spus? Voi incerca.
Dincolo de modul lejer cu care am inceput acest mesaj, simt nevoia sa aduc in atentie un subiect extrem de important: economisirea resurselor – dintre care cea mai importanta este timpul. Orice forma de energie, inclusiv banii, reprezinta o resursa si iata ca a ca acum devine tot mai presanta, nevoia de cheltui cu atentie, deci de a economisi – in sensul de a trata orice resursa, cu respect.
Cu totii simtim si stim ca timpul s-a accelerat si mai stim si ca, oricat de indepartata va fi “ziua” trecerii in dimensiunea a patra, mult nu mai este pana atunci. Si, cu toate astea, alegem in continuare sa facem lucruri inutile, care tin de vechea lume si ignoram, lasam pe maine, ce avem de facut pentru noi, pentru instruirea, sau bucuria sufletului nostru. In continuare facem gesturi si activitati din rutina, din tiparul lui “asa am invatat” , “asa se cuvine”… sau, pur si simplu, pentru ca ne-am robotizat existenta. Am uitat sa radem, sa dansam, sa luam totul in joaca, am uitat sa ne comportam ca niste copii liberi de orice constrangere. Si totusi, nu avem alta solutie, daca vrem sa calatorim alaturi de Mama Pamant. Asta este unul dintre mesajele importante ale trecenei care a inceput in data de 13 si va dura pana in 25 ianuarie – trecena care ne invata calea spre inaltimi si, vrem nu vrem, ar fi bine sa economisim de peste tot, ca sa acordam un buget de timp mai important, cautarilor interioare si introspectiei.
Denumirea mayasa a ceea ce a fost tradus prin Noaptea Albastra este AKBAL- un ghid spiritual de o frumusete desavarsita. Misiunea lui este strans legata de evolutia vietii pe Pamant, ceea ce face din aceasta trecena un element extrem de interesant, dar mai ales folositor, daca ii urmam invataturile. Pentru Akbal noi suntem fiinte spirituale, care traim o experienta umana si nu oameni care ne dorim o experienta spirituala. Akbal ne duce, pas cu pas, zi dupa zi, pana la inaltimea Vulturului si ne reaminteste ca putem zbura.
(Nota: Ca sa intelegem mai usor cum se descifreaza Calendarul, sa asemanam aceasta unitate de timp, numita trecena, cu un interval de timp in care se implineste o anume misiune, extrem de bine definita. Ca orice misiune, ea este incredintata unei constiinte/fiinte, cu “sarcina” de a fi dusa la indeplinire – in cazul nostru, i-a fost incredintata lui Akbal. Ea trebuie sa-si alcatuiasca o echipa de lucru si sa stabileasca sarcini foarte precise, pentru ca, in final, intreaga echipa sa poata ajunge la implinirea misiunii pe care o are de indeplinit. Sarcinile au acelasi cadru pentru fiecare trecena: unul se ocupa de dualitate (tonul 2), altul de copilul interior (tonul 3), altul stabileste arhitectura, scena vietii pe care se desfasoara invataturile (tonul 4), altul este conducatorul “barcii” ce pluteste pe raul vietii (tonul 5), altul se ocupa de miscare – intensitatea valului – (tonul 6), altul de mentinerea echilibrului. (tonul 8) … si tot asa. Cineva va aduce invatatura de baza (tonul 7), iar altii arata cum sa facem ceea ce avem de facut, ca sa atingem nivelul maxim al cunoasterii (tonul 9 si 10), exemplificat prin exemplul personal al ultimilor trei simboluri (tonurile 11-13). Ceea ce este diferit la fiecare trecena in parte, este misiunea si alcatuirea echipei.)
Akbal are misiunea de a aduce pe Pamant elementul sacru, cunoasterea ascunsa, Adevarul Divin – dar, mai ales, vine sa ne arate/invete cum sa ajungem ca aceste valori sa faca parte din fiinta noastra. El este un ghid puternic, cu o echipa pe masura. Se spune ca adevarul iese intotdeauna la lumina, doar ca in aceste zile, cand Akbal isi revarsa cunoasterea asupra vietii pamantene, este vorba despre mult mai mult. Nu vorbim aici despre adevar versus neadevar – valori importante in comportamentul cosmoetic al cautatorului Legii Divine – ci despre Adevarul cu A mare, acela pe care Dumnezeu l-a asezat in inima noastra si pe care noi il vom descoperi, curand.
In aceste 13 zile avem timp suficient sa meditam asupra vietii si fiintei noastre, sa reasezam prioritatile, sa vedem ce pastram si ce lasam sa plece.
Akbal. prin vocea si energia simbolului de pe tonul 4,  Cimi, ne spune ca fara sa transformam (de tipul moarte/renastere) fiecare element ce ne compune viata, nu putem merge intr-o alta dimensiune. Acolo unde vrem noi sa mergem, nimic material nu are valoare. Ceea ce avem de facut este sa aducem spiritul in materie, sa impregnam aceasta dimensiune in care absolvim cea mai frumoasa scoala din Univers, inaltele adevaruri si vibratii Divine.
 
Iata, pe scurt, ce energie poarta aceasta trecena:
Tonul 1: Akbal, a carui misiune cat de cat am creionat-o.
Tonul 2: cel care ne deseneaza scena vietii, Samanta, despre care am vorbit pe larg in mesajul de ieri, ne invata de aceasta data ca trebuie sa semanam proiectele vietii, cu puritate si iubire, in adevar deplin, cautand in permanenta sa implinim prin ele visele sufletului si sa le abandonam pe cele nascute din ego..
Tonul 3 – ziua de azi: trinitatea, copilul interior, Divinitatea launtrica – are ca protagonist Sarpelecel ce detine intreaga cunoasterecel ce reprezinta Unitatea dintre minte si inima, dintre material si spiritual, cel ce stie! El ne arata ca, fara cunoastere, nu avem repere, cautam ceva ce nu stim daca putem gasi si unde, sau cum o putem face. Este un simbol stravechi, in care daca ne afundam, scriem o carte. Ziua de azi le da forta cautarilor noastre. Sa facem ceva astazi, din care Universul sa inteleaga ca pretuim cunoasterea si dorim sa iesim din ignoranta.
Tonul 4 Cimi, cel cu care de fapt am inceput, este simbolul transformarii, este cheia devenirii, a evolutiei spirituale: fara atasamente, fara sisteme de aparare sau scuze, fara victimizare – si, mai ales, fara sa-I pretindem Divinitatii ca stim mai bine decat Ea, ce este cel mai bine pentru noi. Daca ne opunem, Cimi ne obliga sa curgem lin in fluxul energiilor cosmice. In aceasta trecena, incercati sa nu tineti cu dintii de ceea ce nu merge, nu curge lin, pentru ca incapatanarea de a pastra in viata noastra, ceea ce este clar ca nu merge – doar din motive egoiste, din frica sau din trufie – ne va aduce multa suferinta inutila, pentru ca ce nu ne apartine oricum, intr-un tarziu, tot va pleca, se va elibera. Intrebati-va: ce parte din mine doreste asta… si asta… mintea sau sufletul? Fiti sinceri cu voi insiva!
Tonul 5: Cerbul, simbolul Mainii lui Dumnezeu, cel ce conduce barca pe raul vietii din acum! Protectie deplina, rabdare, compasiune, intelepciune, respect, liber arbitru, iubire neconditionata – sunt doar cateva dintre darurile acestui simbol, aflat in acest context. Ce sa facem concret, in aceasta zi? In orice facem, orice gandim sau actionam, sa ne intrebam: ce ar face Christos, in locul meu?
Tonul 6: Stea, spuma cuantica din care totul este creat, fertilitate, miscare, drum fara intoarcere, claritate. Acest simbol ne spune ca daca ne dorim sa atingem cele mai sacre adevaruri Divine, daca vrem sa implinim scopul pentru care am venit, trebuie sa intelegem lectia “Faca-se voia Ta, Doamne”. Cum stim ca asa si facem, tot acest ghid ne spune: observand daca ceea ce facem are nevoie de efort si indarjire – sau iese de la sine, pur si simplu. Universul ne da tot ceea ce avem nevoie pentru implinirea misiunii si numai noi am creat iluzia ca trebuie sa luptam pentru ceea ce avem nevoie. A venit vremea sa schimbam aceasta paradigma care ne tine pe loc si sa observam raspunsul si reactia Universului, la gandurile si actiunile noastre.
Tonul 7: Apa. Pentru a intelege ce vrea sa ne spuna acest simbol, avem nevoie de inteligenta inimii, de intreaga cunoastere adunata acolo. Misterul vietii pe Pamant, manualul de utilizare a acestei dimensiuni ne sunt oferite de cunoasterea si patrunderea in profunzimea acestui simbol. Asa cum apa sapa muntele in tacere, asa cum ea isi croieste drum spre oriunde vrea sa ajunga, asa putem si noi face. Ganditi-va la faptul ca apa nu are forma, ca are nevoie de vas, de albie, de tarm, ca sa se defineasca. Noi suntem vasul ei, noi suntem vasul lui Dumnezeu, noi suntem vasul cunoasterii! In noi se afla totul! Tot ceea ce apa detine, codurile secrete si sacre ale vietii, se afla in egala masura in inima Mamei Pamant si in inima noastra. Tot ceea ce avem de facut este sa-i ascultam susurul, cantecul.
Tonul 8: echilibru, stabilitate: Cel care ne arata calea implinirii stabile este, de aceasta data, insasi Pazitorul Legii Divine. Revedeti ce am scris ieri despre acest simbol si veti intelege ajutorul deplin pe care acest ghid ni-l aduce intr-o noua forma, intr-un alt context. El nu vrea sa stim, acum, decat un singur lucru: ca fiecare dimensiune are legea sa, care nu poate fi incalcata, nici negociata sau interpretata. Daca ne dorim o dimensiune a constiintei mai inalta, trebuie sa invatam si sa respectam legile de acolo – iar acolo este un alt aici! Mai reflectati.
Tonul 9 ne aduce multa frumusete. El ne vorbeste despre puterea spirituala a celui ce a ajuns pana aici, iar simbolul prin care se exprima este Maimuta, Chuencel ce se joaca si stie sa traiasca, sa cante si sa danseze, cel ce intelege umorul, ce creeaza bucurie, relaxare, pace, armonie, buna intelegere, cel ce are abilitati nebanuite, cel ce-si da voie sa fie!
Tonul 10 se afla la granita dintre lectiile parcurse si examenele finale. Este un fel de vacanta de studii, ne da timp sa ne gandim cum sa integram atatea informatii, cum sa facem din viata noastra pamanteana, o calatorie de succes, cum sa facem ca atunci cand ne privim in oglinda, sa ne vedem laurii victoriei, rod al misiunii implinite. Simbolul de pe acest ton se numeste Drum si ne vorbeste despre piramide, despre cunoasterea straveche si despre legatura noastra cu Universul, cu Pleiadele, cu Sirius si Oreon, cu Centrul Galaxiei… ne vorbeste despre Arborele Cosmic si despre caracterul multidimensional al fiintei umane. Acest simbol ne spune ca am venit de departe si ca ne este dor de casa, ca, daca avem incredere in noi si in drumul nostru, vom reusi ce ne-am propus cu mult, mult timp inainte. El ne spune ca am venit aici pe o cale si tot pe aceiasi cale ne vom duce, din nou, spre alte misiuni, dar imbogatiti cu experiente unice.
Tonul 11. Combinatia dintre acest ton – 11un nou inceput, a doua venire… – si simbolul ce reprezinta saltului cuantic in constiinta (Porumbul) este una “exploziva”, clara, transanta, cu un mesaj puternic si plin de sens: pentru a depasi starea de adormire in care ne aflam trebuie sa facem ca lucrurile ce par a fi imposibile sa devina posibile, sa realizam – prin vointa si munca proprie – un salt in constiinta, pregatiti si siguri pe noi, fara sa manifestam ezitari sau indoieli. De noi depinde sa o putem face. Mama Pamant va sti momentul cand vom fi gata de drum, ne va sprijini, ne va ocrotine va indruma, va sincroniza Mer-Ka-Ba Ei cu a noastra si, impreuna, vom infaptui Planul. Stim ca pe Pamant nu vor fi locuri sigure, ci doar oameni siguri. Increderea in noi, in Mama Pamant si in Planul Divin este cheia evolutiei. Totul se va petrece in mod spontan, atunci cand Ea va simti ca a venit momentul. Acest mesaj este explicat pe larg de catre Drunvalo, in ultima sa carte, Uroborosul Mayas, ce va apare foarte curand la Editura For You.
Tonul 12 Jaguarul, vindecatorul cosmic, singurul simbol samanic. Un saman autentic este cel a carui cunoastere si pricepere este pusa in slujba comunitatii. Cu alte cuvinte, nivelul apostolic il vor atinge mai intai cei ce se vor ingriji de cei din jur, cei ce sunt implicati in intrajutorarea semenilor, a caror daruri sunt puse in slujba celorlalti, cei ce cauta vindecarea lor si a comunitatii din care fac parte (sub multiplele sale fatete), cei carora le pasa! Acest aspect este vast si merita discutat ca atare, pentru ca este de o importanta covarsitoare. Nu este o activitate – a face ceva pentru altul – ci este o stare, un mod de fiintare, o dorinta sincera a sufletului, o stiinta bazata pe multa cunoastere si intelepciune. Altfel, ia aspectul unei incercari de mituire a Divinitatii – facem fapte bune, pentru ca asa e bine…. Se spune ca iadul este pavat cu intentii bune. Am inteles tarziu acesta intelepciune. Sper sa mai vorbim pe acest subiect, extrem de complex si destul de delicat, pentru ca presupune mai intai vindecarea/ schimbarea unor vechi paradigme.
Tonul 13 Vulturul reprezinta scopul, tinta noastra din acest interval, numit trecena. Vulturul este simbolul celui ce se ridica atat de sus, incat vede curbura Pamantului, dar si hrana ce se afla in tarana. Coboara, isi ia hrana, si se ridica din nou. Abundenta hranei ce-i sta la dispozitie NU il poate corupe! Din pacate, viata materiala stie sa corupa, iar noi nu stim sa ne tinem departe de aceasta tentatie. Cei care studiaza constientologia, acorda spatii largi acestui subiect. In descifrarea lui, gasim cheia ce descifreaza insasi Viata pe Pamant.
Imi place sa cred ca voi avea inspiratia, timpul si oportunitatea de a dezvolta acest subiect – sau, mai exact, de a uni intr-un sigur gand, ultimele trei teme (puse in evidenta de aceste trei simboluri: Porumb, Jaguar si Vultur), aduse in atentia mea/noastra de acest ghid minunat, care se numeste AKBAL.
Este pentru prima – si sper ca si pentru ultima – oara cand fac descrierea detaliata a unei trecene, pentru ca o consider cea mai importanta pentru perioada pe care o traim. Ea ne ajuta sa revedem trecutul si sa asezam patul germinativ al viitorului. Daca ne oferim acest interval de introspectii, vom invata cele mai pretioase lectii ale Vietiiiar drumul nostru va fi lin si plin de bucurii.
Va multumesc ca m-ati citit.
Elena Cocis
www.elenacocis.ro
elenacocis@yahoo.com; “

Fericirea ta nu e datoria nimanui

Tocmai am avut o revelatie! 🙂

Mi-am adus aminte de un prieten drag. El acum 2 ani, cand discutam despre iubitul meu pe care abia il cunoscusem, mi-a spus asa: “Nu o sa te faca niciodata fericita.” Si prietenul meu fiind o persoana cu simturi intuitive dezvoltate, ceea ce mi-a spus el, a sunat ca un fel de profetie de care m-am temut imediat. La momentul acela tin minte ca imediat l-am contrazis si i-am spus ca nu e adevarat, ca ma face foarte fericita, dar adevarul era ca in sufletul meu aveam dubii si temeri vizavi de relatia noastra.

De atunci, cuvintele acestui prieten au ramas intiparite timp de doi ani in mintea mea. Eu nu am o memorie buna, insa sunt lucruri si cuvinte pe care nu le pot uita pur si simplu. Unele dintre acestea au fost cuvintele lui. Si ori de cate ori eu si iubitul meu am avut certuri puternice sau neintelegeri, sau cand in relatia noastra persista lipsa de armonie, printre lacrimi imi veneau in gand cuvintele prietenului meu: “Nu te va face niciodata fericita.” Si simtind ca “profetia” se indeplineste si ca parca ma urmareste si persista, ma intrebam daca nu cumva ar trebui sa inchei relatia, pentru ca oricum nu voi fi niciodata fericita cu el. Aceste cuvinte prinsesera radacina in mine si creasera o temere, un fel de blestem.

Insa in seara aceasta, gandind intamplator la tot felul de lucruri diverse, mi-am adus aminte si de prietenul cel drag si de ceea ce mi-a spus el, si fiind cu mintea calma si cu sufletul la carma, imediat a inceput un monolog in mine:

” Nu te va face niciodata fericita”. Si ce? SI CE? Foarte bine! Nici nu trebuie, nici nu e cazul. Acum realizez ca in tot acest timp aceste cuvinte au fost de fapt o binecuvantare, nu o proorocire de rau. Ei bine, e adevarat ca de multe ori am plans, ca de multe ori am avut momente dificile impreuna in care nu m-am simtit deloc fericita. Da, de multe ori am putut spune ca nu ma face fericita asa cum mi-as dori eu. Si de multe ori m-am indoit ca o va face vreodata. Si ce daca? Cu atat mai bine! De ce sa ma faca el fericita? Daca el m-ar fi facut fericita in tot acest timp, eu nu as fi evoluat cu nimic langa el, eu nu as fi invatat sa daruiesc intr-o relatie, eu nu as fi deprins radbdarea si iertarea, eu nu as fi devenit persoana care iubeste de i se revarsa iubirea din inima in trup si spirit si vrea sa danseze de iubire cand priveste in ochii iubitului. Daca el m-ar fi facut fericita, nu m-ar fi stimulat, nu m-ar fi ajutat sa curat karma dintre noi, nu m-ar fi provocat si m-ar fi plictisit. Daca el m-ar fi facut fericita, m-ar fi impins sa traiesc intr-o iluzie mincinoasa, crezand ca fericirea mea trebuie sa vina de la el si sa fie mentinuta de el. Daca el m-ar fi facut fericita, oricum nu ar fi fost niciodata de ajuns, pentru ca fericirea adevarata e cea care izvoraste din spiritul nostru propriu, nu din exterior. Daca el m-ar fi facut fericita, as fi devenit stapana lui, el fiind indatorat sa imi intretina mie fericirea si atunci libertatea noastra nu ar fi existat : el fiind indatorat mie si eu depinzand de el. Dar el nu m-a facut fericita. M-a facut sa plang, sa sufar, sa imi pun intrebari, sa caut in mine, sa invat sa iert, sa vreau sa ma autodepasesc din iubire, sa construiesc o relatie bazata de sinceritate si sustinere, sa scot la lumina temerile si intunericul din mine, sa sparg stereotipurile referitoare la iubire si ideea de cuplu dobandite din familie si din societate. Sa dezgrop ranile din iubire din vietile trecute si sa le vindec in lumina calda a iubirii sale imperfecte aparent, dar perfecte pentru ca asa a fost sa fie sa ne intalnim si sa ne iubim. Daca el m-ar fi facut fericita nu ne-am mai fi completat. Daca el ma facea fericita, nu am mai fi adormit imbratisati in extaz dupa nopti haotice de cearta, rascoala, plans, adevar, eliberare, lumina si pasiune. Daca el ma facea fericita, nu ar mai fi cunoscut cele mai intunecate parti din mine si nu m-ar mai fi stiut cum sunt eu cu adevarat, si reciproc. Dar nu m-a facut, si astfel am crescut impreuna, am invatat impreuna, am devenit unul impreuna si am devenit liberi impreuna, iar viata ne-a rasplatit in toate felurile posibile, incununandu-ne cu tot ce ne puteam dori mai frumos. De parca viata ne-a soptit dulce la ureche mereu: foarte bine, sunteti pe calea corecta, iubiti-va si fiti impreuna, uite ce frumos va armonizati in fiecare zi ce trece.” Cu bucurie nemarginita spun ca nu este vorba de o coincidenta ca de cand iubitul meu a aparut in viata mea, viata s-a deschis enorm fata de mine si am primit multe daruri mai ales spirituale. De cand iubitul meu a aparut in calea mea, a inceput trezirea mea spirituala pentru ca a fi cu el zi de zi m-a stimulat sa caut adevarul si sa aleg viata. In atatea feluri care nu au depins direct de el, m-a facut fericita prin mine insami, mai ales pentru ca datorita lectiilor si sustinerii primite de la el am invatat sa ma iubesc si sa ma accept pe mine din ce in ce mai mult. Nu spun ca daca nu ar fi fost el, nu as fi trait toate acestea, insa el a jucat un rol principal.

“Nu te va face niciodata fericita.” Perfect! Si ii multumesc ca nu m-a facut. Ii multumesc ca mi-a dat sansa sa realizez deplin si viu ca fericirea vine doar din mine si ca el nu are si nu va avea nimic de a face cu asta! Acum inteleg ca trebuie sa le multumim frumos oamenilor din vietile noastre care nu ne-au facut fericiti, care ne-au dat prilejul sa plangem si sa ne “zvarcolim” in iadul nostru interior, deoarece  ne-au facut cel mai mare bine. Fara ei nu am fi fost impinsi sa patrundem mai adanc in fiinta noastra, sa ne intalnim cu fricile si ranile noastre, cu ideile preconcepute, cu blocajele, cu limitarile emotionale, pe care sa le dam la o parte pentru a intrezari si imbratisa lumina splendida a propriului spirit iesit la iveala in urma durerii.

Nu asteptati niciodata sa va faca cineva fericiti. Nu este rolul lor sa faca asta. Nu asteptati sa va dea fericirea, iubirea, pacea sau sa va daruiasca ceea ce va doriti. Nu este rolul lor asta. Voi si numai voi aveti acest rol. Ei au rolul sa va dea impulsul, socul, durerea daca este necesar, sustinerea, de a va autodepasi, de a va trezi, de a va uita inauntru pentru a intelege de ce ati atras toate acestea. Ei va pun in fata oglinda pentru a va vedea intunericul si lumina. Ei va arata adevarul si adevarul de cele mai multe ori vine cu soc si durere, pentru ca altfel spiritul uman nu poate fi resuscitat din amortirea sub care il tine egoul. Priviti acum cu recunostiinta la toti cei care v-au suparat, enervat, facut sa plangeti, ranit, vreodata si vedeti ghidul sau maestrul din ei care v-a facut ca astazi sa fiti oamenii mai buni care sunteti. Daca v-ar fi facut fericiti, ati fi ramas amortiti, inconstienti, pierduti in iluzia ca fericirea vine din exterior. Incetati sa le mai cereti sa va indeplineasca nevoi si asteptari si nu mai cautati in ei un super-erou care sa va salveze din propria neputinta si limitare, nu le mai cereti sa va faca fericiti si sa va faca sa va simtiti iubiti. Iubirea si fericirea vin doar in centrul fiintei voastre, din spirit si din constiinta, de la Sursa tuturor lucrurilor, de la Dumnezeu, prin voi insiva, ci nu prin cei din jur. De aceea, cand va iubiti pe voi insiva, iubirea se va revarsa in exterior catre ceilalti, si din ei se va revarsa inapoi catre voi insiva. Aceeasi iubire, iubirea voastra, ca un bumerang, se va intoarce inapoi. Asa ca si ce daca ceilalti nu va fac fericiti? Nici nu e cazul, nici nu trebuie, nici nu e normal, nici nu e rolul lor! Daca ati trata la fel problema si in ceea ce priveste hrana, ce ati face? Ati muri de foame pentru ca altii nu va dau de mancare? Nu. V-ati procura singuri hrana. La fel e si cu fericirea, si cu iubirea, si cu orice alt lucru din Univers. Evolutia personala a fiecaruia catre centrul sau divin, aceasta intoarcere acasa, precum si toate celelalte aspecte care tin de ea, sunt individuale si depind doar de fiecare spirit in parte. Ceilalti ne pot ajuta, isi pot lua aceasta misiune, dar este ALEGEREA lor, ci nu OBLIGATIA lor, si mai ales, ei nu vor face decat sa ne impulsioneze, ci nu sa ne faca toata treaba.

Ok, deci…sa inteleg ca cineva nu te face fericit sau fericita. Ei, si? Foarte bine! Bucura-te, profita de ocazie ca sa inveti ceva despre tine si multumeste-i!

Namaste! Va imbratisez cu drag!

Diana

images

Accepta-te

Faptul ca ramanem aceiasi, ca indiferent ce am face ramanem aceiasi este unul dintre adevarurile cele mai greu de recunoscut. Nu avem cum sa ne imbunatatim. Eul este spulberat, pentru ca el traieste cu ideea de imbunatatire, cu ideea de a aiunge candva undeva. Poate nu azi, ci maine sau poimaine, sau intr-o buna zi. Daca recunosti faptul ca in lume nu exista imbunatatire, perfectionare, ca viata este doar o sarbatoare, ca nu are in ea nimic practic, toata calatoria eului inceteaza si esti aruncat inapoi in momentul de fata.

 

In clipa in care te accepti te deschizi, devii vulnerabil, devii receptiv. In clipa in care te accepti, nu mai ai nevoie de viitor, pentru ca nu ai nevoie sa imbunatatesti nimic. Atunci totul e bine, totul e bun asa cum este. In acea experienta noua viata capata alta culoare, alt parfum.

Daca te accepti pe tine, incepi sa accepti totul. Daca te respingi, respingi universul; daca te respingi, respingi existenta. Daca te accepti, accepti existenta; atunci nu mai ai nimic de facut decat sa te bucuri, sa sarbatoresti. Atunci nu te ai plangi de nimic, nu mai pizmuiesti pe nimeni, te simti recunoscator. Atunci viata e buna si moartea e buna, atunci bucuria e buna si tristetea e buna, atunci e bine sa fii cu persoana iubita si e bine sa fii si singur. Atunci tot ce se intampla e bine, pentru ca se intampla din intreg.

Dar de secole intregi omul este conditionat sa nu se accepte. Toate culturile din lume otravesc mintea omului, pentru ca toate se bazeaza pe o singura idee: ideea de imbunatatire, de perfectionare. Ele toate creeaza in om o stare de neliniste – o stare de tensiune intre ceea ce este omul si ceea ce ar trebui sa fie. Orice „ar trebui” creeaza neliniste. Daca exista un ideal care trebuie infaptuit, cum sa fii in largul tau? Cum sa te simti acasa? Nu poti trai nimic total, pentru ca mintea se gandeste la viitor. Iar acel viitor nu vine, nu poate sa vina, pentru ea insasi natura dorintei il face imposibil – cand vine, iti imaginezi alte lucruri, iti doresti alte lucruri. Intotdeauna iti imaginezi o stare de lucruri mai buna. si astfel esti vesnic nelinistit, incordat, ingrijorat. Asa traieste omenirea de secole intregi.

Doar rareori, o data la foarte mult timp, reuseste cate un om sa scape din capcana. Acel om e numit un Buddha, un Hristos. Omul desteptat este eel care a scapat din capcana societatii, care a inteles ca ideea de imbunatatire este pur si simplu absurda. Nu te poti imbunatati singur. Dar ia aminte, nu spun ca imbunatatirea nu se petrece, ci ca nu te poti imbunatati singur. Cand nu mai cauti sa te imbunatatesti, te imbunatateste viata. In acea stare de relaxare, in acea stare de acceptare, viata incepe sa te mangaie, viata incepe sa curga prin tine. Si cand nu te mai plangi de nimic, cand in tine nu mai exista pizma, infloresti.

Asa ca vreau sa-ti spun urmatorul lucru: Accepta-te asa cum esti. Este cel mai greu lucru din lume, intrucat intra in conflict cu educatia ta, cu cultura ta. De la inceput ti s-a spus cum ar trebui sa fii. Nimeni nu ti-a spus ca esti bun asa cum esti, toti ti-au introdus in minte diverse programe. Ai fost programat de parinti, de preoti, de politicieni, de profesori, iar ideea a fost una singura – sa te imbunatatesti, sa te perfectionezi. Nu conteaza cine esti, trebuie sa alergi dupa altceva, continuu, fara odihna.

Invatatura mea e simpla: Nu amana viata. Nu astepta ziua de maine, ea nu vine niciodata. Traieste astazi!

Iisus le spune discipolilor sai: „Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe camp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, in toata  slava lui, nu s-a imbracat ca unui din ei”. Care este frumusetea crinului?

Faptul ca se accepta total. El nu are in el nici un program de perfectionare. Traieste aici si acum, dansand in vant, bucurandu-se de soare, vorbind cu norii, atipind in caldura dupa-amiezii, flirtand cu fluturii… iubind, fiind iubit.

Cand esti deschis, intreaga existenta incepe sa-si toarne energia in tine. Atunci copacii sunt mai verzi decat iti par acum, atunci soarele e mai stralucitor decat iti pare acum; atunci totul capata culoare. Altfel, totul e tern si mohorat si cenusiu.

Accepta-te – asta inseamna rugaciune. Accepta-te – asta inseamna recunostinta. Relaxeaza-te in fiinta ta – asa a vrut Dumnezeu sa fii. Nu a vrut sa fii in nici un alt fel, altminteri te facea altcineva. Te-a facut pe tine, asa cum esti. Incercarea de a-ti aduce imbunatatiri este in esenta incercarea de a-i aduce imbunatatiri lui Dumnezeu, ceea ce este de-a dreptul stupid, si nu vei face decat sa innebunesti tot incercand asta. Nu vei ajunge nicaieri, ci doar vei rata un mare prilej.

Accepta-te, accepta-te intru totul, fa din acceptare culoarea ta, caracteristica ta. Viata e gata in orice clipa sa isi reverse darurile asupra ta. Viata nu e zgarcita, existenta daruieste intotdeauna din abundenta — insa nu ii putem primi darurile pentru ca nu ne consideram demni de a le primi.

De asta oamenii se agata de suferinta – ea se potriveste programarii lor. Oamenii se pedepsesc singuri in o mie si unu de moduri subtile. De ce? Pentru ca asta face parte din programul lor. Daca nu esti cum ar trebui sa fii, trebuie sa te pedepsesti, trebuie sa-ti provoci suferinta. De asta oamenii se simt bine cand sunt nefericiti, cand sufera.Oamenii se simt bine cand sunt nefericiti, si sunt foarte, foarte incurcati, stanjeniti cand sunt fericiti. Aceasta este concluzia la care am ajuns dupa ce am studiat mii si mii de oameni. Cand sunt nefericiti, totul e cum trebuie sa fie. Accepta nefericirea – ea se potriveste cu conditionarea lor, cu mintea lor. Stiu ce ingrozitori sunt, stiu ca sunt pacatosi.

Ti s-a spus ca te-ai nascut din pacat. Ce absurditate! Ce prostie! Omul nu s-a nascut din pacat, omul s-a nascut din inocenta. Nu exista pacat originar, exista numai inocenta originara. Fiecare copil se naste inocent. Noi il facem sa se simta vinovat, spunandu-i: „Nu asa ar trebui sa fii. Ar trebui sa fii aia”. Iar copilul este natural si inocent. II pedepsim pentru faptul ca este natural si inocent, si il rasplatim ca este artificial si viclean. II rasplatim pentru faptul ca e fals — toate recompensele noastre sunt pentru oameni falsi. Nu rasplatim pe nimeni care este inocent; nu avem nici o consideratie fata de el, nu avem nici un respect pentru el. Inocentul e condamnat, inocentul e considerat aproape un infractor. Inocentul esue considerat prost, in timp ce vicleanul e considerat inteligent. Omul fals este acceptat – omul fals se potriveste cu societatea falsa.

Toata viata ta nu e decat un efort de a te pedepsi tot mai mult. Tot ce faci este rau, asa ca pentru fiecare bucurie trebuie sa te pedepsesti. Chiar si atunci cand, in ciuda ta, bucuria vine, cand uneori Dumnezeu se izbeste de tine si nu poti sa-l eviti, imediat incepi sa te pedepsesti. Ceva nu e in regula, cum i se poate intampla un astfel de lucru unei persoane oribile ca tine?

Zilele trecute un om m-a intrebat: „Tu, Osho, vorbesti despre iubire, vorbesti despre faptul ca iti daruiesti iubirea. Dar eu ce am de oferit? Ce am eu sa-i ofer persoanei iubite?” Asa gandeste in secret fiecare om. „Nu am nimic”, este convingerea tuturor. Ce nu ai?

Ai totul.

Insa nimeni nu ti-a spus vreodata ca ai toata frumusetea florilor – pentru ca omul este cea mai grozava fioare de pe pamant, fiinta cea mai evoluata. Nici o pasare nu poate sa cante cantecul pe care il canti tu – cantecele pasarilor sunt doar niste zgomote, care sunt totusi frumoase pentru ca vin din inocenta. Cantecele tale sunt mult mai frumoase, mult mai semnificative, au un inteles mult mai mare. Insa te intrebi: „Ce am eu?”.

Copacii sunt verzi si frumosi, stelele sunt frumoase, raurile sunt frumoase. Dar ai vazut vreodata ceva mai frumos decat un chip omenesc? Ai dat vreodata de ceva mai frumos decat ochii omului? Pe intreg pamantul nu exista ceva mai delicat ca ochii omului – nimic nu se compara cu ei, nici trandafirul, nici floarea de lotus. Dar tu vrei sa stii: „Ce am eu de oferit in iubire?” Probabil ca duci o viata de autocondamnare; probabil ca umerii tai sunt incovoiati sub povara vinovatiei.

De fapt, cand cineva te iubeste, chiar te miri: „Cum – pe mine? Ma iubeste cineva pe mine?” Si in mintea ta apare ideea: „Ma iubeste pentru ca nu ma cunoaste. Daca m-ar cunoaste, daca ar vedea prin mine, nu m-ar iubi in veci!” Astfel incep indragostitii sa se ascunda unul de celalalt. Pastreaza multe lucruri pentru ei insisi, nu isi dezvaluie secretele din cauza ca se tem ca in clipa in care isi deschid inima, dragostea va disparea. Deoarece nu se pot iubi pe sine, cum sa conceapa ca altcineva ii iubeste?

Iubirea incepe cu iubirea de sine. A fi egoist si a fi plin de tine sunt doua lucruri diferite. Nu fi narcisist, nu fi obsedat de tine insuti, ci iubeste-te firesc.

Iubirea de sine naturala este obligatorie ca sa poti iubi pe altcineva. Numai din ea se naste iubirea pentru altcineva.

Accepta-te, iubeste-te, esti creatia lui Dumnezeu.  Ai pe tine semnatura lui Dumnezeu si esti deosebit, unic.

Nimeni nu a mai fost ca tine, si nu va mai fi ca tine – esti pur si simplu unic, incomparabil. Accepta acest lucru, iubeste acest lucru si sarbatoreste-l, si atunci vei incepe sa vezi unicitatea celorlalti, incomparabila frumusete a celorlalti. Iubirea este posibila numai atunci cand exista o acceptare deplina a sinelui, a celuilalt, a lumii. Acceptarea creeaza mediul in care creati iubirea, in care infloreste iubirea.

 

~ Osho – Intimitatea. Increderea in sine si in celalalt – pg. 73-77 ~

 

Cu drag,

Diana

Osho, inteleptul si bunul meu ghid spiritual :)

Osho, inteleptul si bunul meu ghid spiritual 🙂

Tag Cloud