Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Archive for the ‘Glasul sufletului meu’ Category

Despre ultimele luni din viata mea

Buna dragii mei,

Va impartasesc ce s-a intamplat cu mine in ultimele doua luni, pentru ca noi invatam unul de la altul, din experienta si exemplele de viata ale celor din jur, gasindu-ne raspunsuri si explicatii ale evenimentelor din viata personala.

Cand am scris postul despre crucificare eram la cateva zile dupa revelatia pe care o avusesem eu, cand am fost anuntata ca va incepe procesul meu de purificare de atasamente si traume din trecut, pentru a ma putea inalta eliberata. Recunosc ca ma intrebam atunci cum se va intampla asta, cum o sa inceapa si cat o sa doara. Mi se spusese ca voi fi pusa in situatia de a renunta de una singura la atasamente sau voi pierde tot ce am ca sa ma eliberez de iluzia materialitatii. Si recunosc, eram si inca mai sunt, o persoana cu multe atasamente, a carei fericire depinde de iubirea persoanelor din jurul ei, de sustinerea lor, de a avea un camin si de a avea siguranta materiala.Inca de copil, de la varsta de 4-5 ani am incercat sa castig afectiunea parintilor mei si pentru ca nu simteam ca o primesc, am dedicat viata mea multumirii lor. Pana chiar si in ziua de azi, traiesc incercand sa ii multumesc pe altii, sa ii fac sa ma placa – si acesta este un atasament major. Atunci cand nu te poti iubi singur, cauti iubire cu disperare in exterior, pentru ca esti ca si cum ai fi continuu flamand – sufletul tau cu asta se hraneste.

Si crucificarea mea…a inceput acum 2 luni. Nici nu mi-am dat seama de ce se intampla toate pana acum 3 seri.

Una din marile mele dorinte din aceasta viata, in acelasi timp si o trauma si un mare atasament, este sa am un camin, pentru ca simt ca nu imi gasesc locul aici, pe Pamant. Totul se trage de la faptul ca nu am vrut sa ma reincarnez inca o data dar am fost nevoita din cauza promisiunii pe care am facut-o cand misiunea mea aici a inceput. Apoi, m-am nascut intr-o familie in care mama mi-a fost ucigas in ultima viata si tata omul care ma ura pentru ca nu l-am salvat de la mutilarea lui de catre mama. Spiritul meu stia in ce mediu ma voi naste si cat de greu va fi. Pe scurt, mama mea a fost prietenul meu in al doilea razboi mondial, in Polonia, si eram amandoi soldati. Eram firi diferite. Mama, el, ucidea cu placere si vroia sa ii faca si pe altii sa sufere pentru ca el fusese chinuit in copilarie de tatal sau. Eu, uram razboiul si vroiam pacea si vroiam sa dezertez sau sa ma sinucid ca sa nu mai asist  la atrocitati. Astfel am asistat intr-o zi la mutilarea actualului meu tata, care era un localnic cu care prietenul meu, mama, a intrat in conflict. Nu am facut nimic ca sa il ajut, cred ca eram prea terorizat si eu de cruzimea prietenului meu si nu aveam curaj sa il confrunt. Omul, care a scapat cu viata, dar cu handicapuri mari, m-a urat pentru ca nu l-am salvat. De aceea in aceasta viata, tata nu m-a crezut in stare de nimic. In cele din urma am incercat sa dezertez intr-o noapte. Cel care m-a prins a fost prietenul meu. Reactia lui a fost violenta. Totul s-a redus la el. Il lasam singur in razboi, eram un tradator si un las. M-a impuscat fara remuscari, am murit pe loc. Apoi, a murit singur in razboi. In clipa mortii, a murit cu ideea ca moare singur din cauza ca eu l-am tradat si lasat singur. Ca urmare, am inteles de ce mama in aceasta viata m-a nascut din dorinta de a nu mai fi singura si chiar si azi imi reproseaza ca nu sunt destul de alaturi de ea si ca de ar muri nu mi-ar pasa de ea. Nu va mai povestesc ce dezastru a fost si e inca, timp de 30 de ani, intre parintii mei actuali, din cauza fondului karmic. In plus, eu trebuia sa ma nasc mai devreme, ca sa vin sa o ajut pe mama, pentru ca asta e unul din rolurile mele. Dar ea m-a avortat la 3 luni si jumatate. Pentru un spirit avortat la acea varsta este cumplita experienta. Asa ca m-am nascut in familia care ma astepta sa aduc echilibrul in ea, cel putin cat am putut pana acum. Nu cred, cel putin cat pot eu sa inteleg, ca am reusit mare lucru. Dar timp mai e. Traind in aceasta familie, fara sa inteleg de ce se intampla toate lucrurile si de ce nu simt iubire venind de la ei, am inceput sa nu ma simt ca acasa. Ba chiar, parintii mei mi-au zis mereu: cat timp stai cu noi, esti acasa la noi, si faci cum vrem noi. Asa ca de mica mi-am dorit sa imi gasesc un camin, un loc unde sufletul meu sa se simta protejat. Am plecat de la parinti si m-am mutat singura in chirie la 22 de ani si am schimbat 6 locuinte intre timp pentru ca mereu apareau probleme. Nu am gasit un loc unde sa ma simt acasa. Acum stiu ca de fapt problema este ca eu nu inteleg ca aici nu e acasa si nu o sa fie acasa niciodata. Sunt pe Pamant temporar, pentru misiunea mea. Cand am inceput sa pot calatori intre dimensiuni si sa vad unde e casa mea, de unde m-am incarnat, suferinta a devenit si mai mare. Pentru ca acolo e iubire, e pace, e armonie, e o frumusete ce nu se poate descrie in cuvinte omenesti. Iar aici…uneori e ca iadul pentru mine si nu imi gasesc locul. Stiu, stiu…raiul ti-l faci singur. Stiu mai bine ca oricine asta, dar e atat de greu!

Asa ca prima lectie a venit. Parintii prietenului meu s-au oferit sa ii cumpere apartament. Asta ar fi insemnat sa ne mutam impreuna acolo si sa avem….un camin. UN CAMIN! Ceea ce eu am cautat intreaga mea viata! As fi fost cel mai aproape de realizarea acestui vis, desi apartamentul nu ar fi fost  cu nimic al meu. Poate doar sufleteste daca m-as fi atasat de el…Ideea e ca am pus toata energia si tot sufletul meu in cautarea acestui apartament si am facut din asta un proiect personal. Ma trezeam dimineata si intram pe site-urile imobiliare. Am citit sute de anunturi. Am sunat agentii. Am construit vise si planuri. Ziua cautam, noaptea visam ca il gaseam. Am ales pana si canapeaua, aragazul si culoarea peretilor. Zburam…spre caminul meu viitor, spre al nostru. Si brusc am cazut rau de tot. Au aparut tot felul de probleme si piedici absurde si in cele din urma am ajuns sa sufar enorm si sa imi reactivez multe traume si frici. Am inceput sa ma tem ca voi pierde acest camin, desi inca nici nu aparuse, nu ma mutasem, nu se conturase nimic. Am inceput sa imi pun in pericol relatia cu iubitul meu din frica ca el ma va parasi intr-o zi, peste un an, peste 20 poate, si caminul meu va pleca odata cu el. Incepusem sa traiesc un iad. Frici si frici si frici. Si conflicte care imi urateau zilele. Si ma secau de energie. Si apoi, brusc, s-a facut lumina! Am inteles de ce atata chin sufletesc si de ce m-am implicat nepermis de mult in ceva ce nu ma privea. Din disperarea mea de a ajunge acasa. Dar acasa nu e aici pentru mine si nu va fi niciodata. Pot sa fac eu ca sa ma simt aici acasa daca invat sa iubesc viata mea aici. Stiu asta, si intr-o zi o sa reusesc. Dar nu pot cere nimanui sa imi ofere un camin! Prima lectie a fost eliberarea de atasamentul unui camin. Un om liber nu apartine niciunui loc. Un spirit isi are caminul doar alaturi de Dumnezeu, iar Dumnezeu este pretutindeni. Insa eu ca spirit, am o trauma si nu ma simt acasa pana cand nu ma intorc de unde am venit, din dimensiunile superioare. Daca ducem subiectul mai departe…sunt multe de zis. O sa ma opresc aici, si o sa trec la urmatoarea lectie.

Atat timp cat nu facem acel lucru pentru care am venit aici si pentru care a sosit timpul, acea activitate care ne-ar face completi si impliniti, si care i-ar ajuta si pe altii, nu vom simti ca facem ceea ce trebuie. Nu se vor alinia planetele pentru noi, daca pot spune asa. Ne agatam de locuri de munca si speram ca odata cu salariile primite, sa ne vina si siguranta si satisfactiile personale, sufletesti. Insa nu poate fi decat o greseala. In momentul in care lucrezi doar pentru salariu, si lucrul pe care il faci zilnic iti aduce minimul de bucurie, nu faci ceea ce esti destinat sa faci. Cu totii am venit aici cu un anumit talent, o anumita pricepere, o anumita vocatie inscrisa in ADN-ul nostru. Exista pentru fiecare din noi acea activitate pe care o facem si ne simtim liberi si completi. Cand o facem, timpul dispare, concentratia e maxima si suntem conectati perfect cu respectiva activitate si cu Universul. Simtim ca daca am face asta, am fi fericiti. Nu intotdeauna se poate din start sa o iei pe calea corecta. Trebuie sa treci prin niste deceptii legate de locul de munca, ca sa te indemne inima sa alegi ceea ce este mai bine pentru tine. Eu mi-am cautat stabilitatea mereu intr-un job. Mi-a fost oarecum si o idee insuflata de parinti si de societate, care ne facem sa credem ca nu suntem oameni daca nu avem un job bun sau ca daca stai 30 de ani intr-un singur loc de munca, esti demn de apreciat. Mi-am ignorat abilitatile si talentele, mi-am inchis portile in fata chemarii mele launtrice, si am ales mereu jobul care mi-a adus mai multi bani, pentru ca viata mi-a fost scumpa. Ultimul job care a ajuns la mine ca prin minune, printr-o inlantuire de circumstante favorabile parca desprinse din filme, s-a intamplat sa fie un job part time, cu salariu foarte mare, intr-un mediu de afaceri profesional. Nu m-au atras niciodata marile corporatii din cauza felului in care isi manipuleaza si folosesc angajatii pana la epuizare si le incalca drepturile de baza. Insa am acceptat sa lucrez aici pentru bani, si pentru programul part-time. Mi-am facut treaba constiincioasa, toate bune. Chiar eram mandra de mine si am primit laude. Insa in ultimele doua luni, acest mediu de munca a devenit brusc ostil. Au inceput sa mi se puna piedici in realizarea sarcinilor si sa mi se faca comentarii negative. Parca o forta mi se opunea. Am dezvoltat un conflict tacit cu unul dintre colegii mei, care parea sa ma saboteze. Ma simteam nedreptatita. Apoi, intr-o zi, chiar in ziua echinoctiului, cand am declarat Universului ca ma deschid fara prejudecati schimbarilor ce vor veni, s-a intamplat socul. Se mai intamplase odata. Anul trecut, tot pe vremea asta, am declarat intr-o dimineata cu inima complet deschisa: faca-se voia lui Dumnezeu pe deplin. Si in aceeasi zi, 3 ore mai tarziu, am fost data afara pe nedrept de la locul de munca. Era timpul sa merg mai departe. De data aceasta, m-am trezit cu un raport negativ facut de sefii mei, un raport absurd si mincinos, cu pretentii exagerate si pe care le auzeam pentru prima oara, desi in raport mi se reprosa ca nu le-am indeplinit. Sefa mea, se transformase intr-un calau si ma ataca grav, ajungand sa imi spuna: pentru mine esti un nimic si tu nu esti din lumea noastra, nu stiu pe ce lume traiesti!. Asta in conditiile in care mereu mi-am facut treaba perfect si constiincioasa. O colega mi-a zis in aceeasi zi: locul tau nu e aici, in firmele astea mari. tu ai un suflet deosebit, o viziune pe care multi nu o au. aici ori esti caine si sfasii si calci pe cadavre, ori esti mancat de viu. tu nu ai ce cauta aici. esti prea delicata. Si mi-a deschis ochii. Parca prin ea, Universul imi vorbea. Era timpul sa ma detasez de iluzia bunastarii materiale oferite de un job intr-o corporatie si sa caut sa imi castig existenta prin ceea ce stiu eu sa fac cel mai bine. Era timpul sa incetez sa vreau sa ma integrez fortat in lumea lor rece, si sa accept ca pur si simplu lumea mea e alta. Am contract fix pe un an, nu pot fi data afara. Insa imboldul mi-a fost dat. Merg mai departe. M-am detasat de iluzia locului de munca care aduce fericirea.

Nici certurile in cuplu nu au fost lipsite in aceasta perioada. Parca o luasem razna si ma agatam cu disperare de iubitul meu. Daca nu gaseam fericire in mine, nu gaseam implinire in exteriorul meu, nu aveam stabilitate la munca si un loc de care apartin, am inceput sa ii cer lui sa ma faca fericita, sa ma implineasca, sa nu ma lase singura, sa imi ofere siguranta, sa fie casa mea si cel care ma completeaza. Am inceput sa il acuz ca nu face asta si apoi, desi el s-a straduit si a facut ce i-am cerut, fericirea nu a venit. Chiar si ceilalti oameni de la care ma asteptam sa ma aprecieze, au inceput sa ma respinga si sa ma judece. Simteam ca toata lumea ma dezamageste. Ma simteam singura si neinteleasa. Invizibila si transparenta. Oamenii pe care eu incercasem sa ii multumesc, imi spuneau acum direct sau indirect, ca nu ma plac. Am suferit enorm. Am plans, am cautat sa inteleg de ce orice as face, oamenii ajung sa nu ma placa si sa nu imi gasesc fericirea alaturi de ei. Si am avut urmatoarea lectie: detasarea de asteptarile ca sa imi gasesc fericirea prin ceilalti.

In urma cu o luna a murit si bunicul meu. Intelesesem moartea, dar nu pe deplin. Mai aveam un blocaj: mi-era teama sa vad un om mort. Nu am mai vazut niciunul niciodata. Mi-era teama, dar o teama inexplicabila. Am evitat sa ma duc sa il vad pe bunicul  doua zi dupa ce a murit. Insa in a 3-a mi-am luat inima in dinti si m-am dus. Ma asteptam sa am emotii puternice cand ii voi vedea trupul neinsufletit. Insa am constatat cu uimire, privindu-l, atingandu-l…ca energia corpului lui era frumoasa si calma. Chipul lui parea sa radieze si parea impacat, parca zambea. Am simtit cu toata fiinta mea ca e doar un corp in sicriu. E un corp ce trebuie onorat pentru ca el a gazduit o viata, un spirit, insa spiritul acela, nu mai era acolo deloc. Iar corpul lui nu era urat sau infricosator cum as fi crezut. Nu m-am intristat deloc. Am inteles puternic si profund ca atunci cand ne parasim corpul, ne eliberam si plecam. Era un trup gol pe dinauntru, dar care inca pastra energia frumoasa a eliberarii de suferinta. A fost o oportunitate buna sa ma curat de ultima frica legata de moarte.

In tot acest timp, ori de cate ori reveneam la blog si vedeam comentariile voastre si suportul vostru, ori de cate ori vedeam ce fiinta plina de iubire sunt cand scriu aici si ce siguranta am pe mine, ma simteam ca si cum cand vorbesc catre voi, viata mea deodata devine plenara si planetele se aliniaza pentru mine. Ce semn mai bun ca atunci cand le vorbesc oamenilor sunt pe calea cea buna?

Acum 4-5 seri, nu mai stiu exact, am avut o criza puternica. Am plans cu disperare si am inceput sa strig: nu mai vreau sa traiesc! Nu mai vreau sa vina ziua de maine! Nu mai pot trai asa! Si in sufletul meu, piesele au inceput sa se miste si deodata am inteles: nu mai vreau sa traiesc asa. Nu in felul acesta. Trebuie sa imi schimb viata. Nu e vorba ca vreau sa mor. Adica nu de tot, nu sa plec. Ci vreau sa imi schimb viata. E clar ca modul limitat in care traiam ma facea sa vreau sa mor. Toate traumele, toate fricile, conflictele…trebuie lasate in urma. Asa nu se mai poate.

Apoi am mai zis ceva: Nu am nimic! Tot ce am construit anii astia e doar praf in vant! De fapt, nu am nimic! Nimic nu imi apartine si sunt doar eu, goala, in lume! Am zis-o cu durere, dar o alta rotita s-a miscat si am priceput: Da, nu am nimic. In sfarsit am inteles: sunt eu, eu sunt independenta, eu sunt un spirit liber si atasamentele sunt doar iluzii. Nu am nimic. Dar nu e o tragedie, ci e libertate. Atunci am facut conexiunea: ” in lunile ce vor urma va trebui sa renunti la atasamente sau vei pierde totul ca sa poti evolua.” Se intampla! Se intamplase in ultimele 2 luni si se intampla chiar atunci! Imi intelegeam lectia. Intr-un moment de disperare in care aparent vroiam sa mor, de fapt, strigam din tot sufletul ca vreau sa ma eliberez de frici si de atasamente si sa imi schimb viata! Era o decizie si o strigare venita din profunzimea mea. Toate conflictele, toate situatiile absurde, toata suferinta, toate amagirile strivite…toate fusesera necesare ca sa identific atasamentele, sa le traiesc puternic, sa inteleg ca nu ma pot face fericita, si sa ma eliberez de ele ca sa pot sa imi gasesc pacea. Toate se legau! Dar a fost necesar sa urlu ca vreau sa mor. A fost necesar sa plang lacrimi amare si sa renunt la viata ca sa ma renasc.

Nu, nu…inca nu s-a terminat. Ba chiar, cred ca e abia inceputul purificarii mele. Si simt intens cum ma schimb, iar schimbarile nu vin usor, ci cu multa tulburare interioara. Dar fara socuri, noi, oamenii, nu ne schimbam. Fara crize, fara a ajunge pe muchia de cutit, nu ne cautam echilibrul. E nevoie de disperare ca sa doresti cu toata fiinta ta pacea.

Aseara am facut un exercitiu condus de Inelia Benz. Mi-am setat telurile pentru urmatoarele luni, un an si 5 ani. Apoi a fost un exercitiu de vizualizare in care trebuia sa ma intalnesc cu eu, cea din viitor, sa o observ si sa o intreb ce a facut de a avut succes. Sa ma sfatuiasca. Vizualizarile mele sunt foarte puternice si realiste. Cu usurinta, m-am vazut intr-o casa cu pereti inalti, cu o fereastra mare in stanga, prin care intra lumina puternica a unei zile de vara. Eram intr-un loc tropical, sau un loc unde era vara mai mereu, iar de pe geam se vedea marea sau oceanul. In fata mea am aparut eu la vreo 30-32 de ani. Eram de nerecunoscut. O femeie hotarata, frumoasa, cu o privire care radia a iubire si implinire si cu un zambet larg. Purta o rochie alba, lunga, inflorata. Avea parul lung si in picioare sandale. Parea foarte fericita si relaxata. Mi-a spus ce facea ea, cu ce se ocupa si ca era impacata si implinita. Calatorea tot timpul, si desi avea o casa, rar statea in ea mai mult de cateva zile. Locuia acolo, in locul insorit, in casa de pe plaja. Am intrat in pielea ei si am simtit ceva nemaipomenit. Ceva cutremurator si greu de inteles pentru mine cea de acum. In ea, nu exista nicio frica. Nici macar una singura! Era complet eliberata de frici si avea o siguranta coplesitoare. Era puternica si determinata si plina de iubire nemarginita. Era in pace si echilibrata. Se simtea in afara trupului ei, ca si cum constiinta ei era expandata si ea era pretutindeni in camera. Era fara limite si cu resurse imense. Si o insufletea o iubire de oameni si o forfota interioara de a nu sta intr-un singur loc, de a ajunge la toti. Era…atat de diferita de ceea ce sunt eu acum! Era…un ghid spiritual si calatorea in jurul lumii ca sa ajunga la oameni si sa le vorbeasca. Era libera si unita cu Universul. Cand am iesit din pielea ei m-am simtit marunta, dar m-am umplut de speranta. A fost speranta de care aveam nevoie. Azi m-am gandit toata ziua la ea si mi-am amintit-o. Cumva, acum stiu ca orice s-ar intampla, oricat de greu mi-ar fi, intr-o zi, voi fi ea. Si asta imi da toata energia sa merg mai departe. Vreau sa fiu ea! Ea e tot ce imi doresc sa fiu!

Citind o poezie de Rumi, m-am gandit la ea:

Rumi : Aspiratie

“Ce e de facut daca nu ma recunosc?
Nu sunt nici crestin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt tarmul, nici marea;
Nu sunt nici o comoara a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pamantul, nici apa, focul sau aerul ;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul ;
Nu sunt din India, Irak sau Kharasa ;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al paradisului si nici al iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva.
Locul meu este unde nu este nici un loc,
Urma mea este fara urma;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul,
pentru ca eu apartin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate si am văzut
amandoua lumile ca fiind doar una.
Doar pe Tine Te caut,
Doar pe Tine Te stiu,
Doar pe Tine Te vad,
Doar pe Tine Te chem,
Tu esti cel dintai, ultimul, cel din exterior si cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decat pe Tine, CEL CARE ESTI.

Cupa iubirii mi-a umplut sufletul,

iar cele doua lumi mi-au scapat din mana.

Abandoneaza lumea si viata

si gaseste viata lumii.”

E uimitor cum se petrec lucrurile in viata noastra si cum schimbarile vin si ne dam seama de ele dupa ce au trecut si efectele lor s-au produs deja.

E greu si necesita mult zbucium si suferinta, dar va spun, ca merita. Eliberarea de frica si de atasamente lasa un urma o pace si o libertate care te fac fericit neconditionat.

Nu avem cum ocoli procesul. Nimeni nu se inalta fara suferinta. Nimeni nu se ilumineaza fara sa treaca printr-un tunel intunecat si aparent fara capat. Nimeni nu gaseste pacea fara haos. Nimeni nu se elibereaza decat daca isi vede nodurile si isi desface stransoarea.

Curaj! Rabdare! Iubitii mei…s-ar putea sa fie momente cand sa va considerati pedepsiti sau asupriti, neintelesi, agresati, singuri, pierduti, fara loc in lume, derutati, fara speranta…S-ar putea sa vreti sa se sfarseasca totul si sa urlati ca vreti sa muriti. S-ar putea sa treceti prin iad si sa o faceti singuri… Insa sunt doar etape ale iluminarii. Tineti minte ca totul va trece si ceea ce va veni, va aduce renasterea si libertatea, fericirea deplina si iubirea atotexistenta si atotcuprinzatoare. Va spun, trec prin asta, si merita! Merita fiecare suspin, fiecare lacrima si fiecare pierdere! Pentru ca revelatiile care vin odata cu ele si lectiile invatate sunt nepretuite si va duc tot mai sus, tot mai aproape de dimensiunile iubirii.

Si ajutorul e acolo pentru voi mereu, fara exceptie. E necesar doar sa va deschideti spre el. Ghizii nostri de sus sunt mereu gata sa ne ajute, doar sa cerem.

Sunteti oameni, dar sunteti si dumnezei. Nu uitati asta atunci cand va simtiti doborati. Si dumnezeii isi pot crea lumea si isi pot construi viata asa cum viseaza.

In aprilie ne vom intalni. Urmatorul articol va fi despre asta.E timpul sa ne sustinem unii pe altii. Daca cineva are nevoie de ajutor, sa il ceara aici. Eu va rog…am nevoie de voi la randul meu. Ganditi-va la mine pozitiv, puneti-ma in rugile voastre, trimiteti-mi lumina si iubire neconditionata. Nu trebuie sa induram toate singuri si sa ne credem eroi. A recunoaste ca ai nevoie de ajutor e un mare act de curaj si de intelepciune.

Va iubesc!

Muzica divina

Pentru mine, aceasta muzica este ca o punte peste dimensiuni si ma emotioneaza si ma deschide profund. Un sfat: ascultati cu ochii inchisi si la casti.

 

Pentru reconectarea cu Sinele Superior si cu Universul:

Pentru conectarea la Gaia:

 

Cu drag,

O prietena

 

 

Mesaj important catre voi

Dragii mei,

Mi-a fost dor de voi in fiecare zi, dar asta doar pentru ca nu constientizam in acele momente ca de fapt, noi suntem pesti in acelasi ocean, picaturi de apa in acelasi pahar si ca fiind IMPREUNA IN UNITATEA CARE NE INCONJOARA, nu are de ce sa imi fie dor de voi, pentru ca voi sunteti cu mine, in mine, iar eu sunt cu voi, in voi.

Sunt atatea lucruri care s-au intamplat cu viata mea in ultima vreme, incat e coplesitor doar sa imi aduc aminte, dar sa va si povestesc!

Eram in cautarea Sinelui meu de multa vreme, ma simteam departe de mine si de Acasa, eram trista si depresiva pentru ca nu imi intelegeam existenta pe Pamant. Insa acum totul s-a schimbat. Nu stiu cat pot spune despre ceea ce mi s-a intamplat, pentru ca am instructiuni sa mai tin pentru mine macar o vreme. Insa eu, ma gasesc mai curajoasa ca niciodata zilele acestea si nu am nicio teama sa va dezvaluiesc.

Acum 3 luni eram in culmea depresiei. Nu puteam accepta viata mea sub nicio forma, desi daca priveai rational si obiectiv, nu duceam lipsuri mari materiale si eram iubita, sustinuta, apreciata, sanatoasa. Insa nimic din toate acestea nu ma hranea cu adevarat, pentru ca mie imi lipsea ceva mult mai important: legatura cu mine. Toata dragostea din lume de as fi avut-o, tot nu ar fi fost suficienta atunci, pentru ca nu aveam dragostea mea. Am inteles ca e vital sa te iubesti pe tine insuti si ca daca nu o faci, atunci nici dragostea celorlalti nu te poate patrunde si anima. Acum cateva luni citisem cartea lui John Welwood – Iubiri perfecte, relatii imperfecte, in care el ne spune cu drag si compasiune ca nu vom gasi niciodata in exterior dragostea perfecta pe care o cautam, pentru ca ea se gaseste doar in interior – dragostea de sine. Atat timp cat vom cauta si vom cere ca cei din jur sa ne umple vietile cu iubire, sa ne cunoasca, sa ne aprecieze, sa nu ne raneasca, sa ne implineasca asteptarile si sa ne fie fideli, nu vom face decat sa cautam in locul gresit pentru ca toate aceste cerinte ni se adreseaza noua mai intai. Daca noi insine ne umplem vietile cu iubire, ne cunoastem, ne apreciem, nu ne ranim, ne indeplinim visele, ne suntem fideli, atunci vom vedea ca nu vom mai cere nimic de la altii. Pentru ca vom avea totul. Si astfel, cei dragi vor fi liberi, se vor simti liberi si ne vor iubi pentru cum se simt alaturi de noi. O pasare libera e o pasare fericita.

Am hotarat ca trebuie sa ma vindec si sa invat sa ma iubesc, pentru ca apoi sa fiu in stare sa ii invat si pe altii. Pentru ca stiu ca misiunea mea principala este sa ii invat pe oameni iubirea. Dar cum sa o fac, daca eu nu ma pot iubi nici pe mine macar?

In cautarea mea am ajuns la un psiholog foarte talentat si inzestrat cu abilitati extrasenzoriale, care pur si simplu poate vedea in sufletul omului. Datorita ei, mi-am constientizat multe blocaje si neiertari pastrate adanc in subconstient si in suflet. Aceste neiertari nu m-ar fi lasat niciodata sa ma eliberez si sa traiesc in iubire. Nici macar nu stiam ca exista pana cand nu le-am scos la suprafata, si mi-am dat seama cat de mult imi influentau ele felul in care gandeam si simteam in multe situatii si relatiile mele cu familia, prietenii, iubitul meu, si chiar colegii si oamenii pe care ii intalneam pentru prima data. Am inteles cum informatii si programe de gandire si de comportament se transmit si din generatie in generatie in familie si cum arborele nostru genealogic are nevoie sa se echilibreze la un momentdat, iar aceasta sarcina a reechilibrarii energiilor negative o preia cel mai evoluat/deschis spiritual din familie. In acest caz, eu “duc pacatele” familiei mele. Nu doar ca eram incarcata cu neiertarile mele, lipsa de iubire de sine, dificultatea adaptarii la societate, dorul inexplicabil de o “Acasa” pe care nu o intelegeam, dar iata ca purtam si greselile si blocajele familiei mele din stra-stra-bunici. Nici nu ma mai mira de ce ma simteam atat de jos, la pamant. Pentru ca eram pur si simplu strivita sub greutatea energetica a bagajului meu karmic.

O persoana talentata mi-a realizat si astrograma completa si nu va imaginati cum am ras-plans de uimire si bucurie cand am gasit in ea descrierea mea completa in cele mai profunde straturi ale mele, si explicatii la multe din intrebarile pe care le aveam. Am inteles de unde se trag unele din incrancenarile mele in gandire si de ce sunt asa de bataioasa, ambitioasa, si de insetata de libertate, mai ales de eliberarea de societate.

Incet, incet, aflam cine sunt.

Insa apoi totul a luat o turnura si mai puternica. Am inceput sa am vise. Vise ciudate, repetitive in care mi se spunea cine sunt, de unde vin, si mai ales, mi se dezvaluia ce urmeaza sa se intample cu Pamantul. Eu eram foarte confuza. Tot ce pot spune e ca nu sunt Pamanteana. Poate ca arat ca una, dar nu sunt. Insa ultimele mele  reincarnari de mii de ani, au fost pe Pamant. Mai exact, de 13000 de ani ma tot reincarnez aici, cu misiunea de a contribui la ridicarea Gaiei in vibratiile celei de-a 5-a dimensiuni. Am inceput sa caut dovezi ca visele mele ar fi reale. Am inceput sa caut pe Google cuvinte cheie din vise. Nu am gasit mare lucru. Informatii ciudate si greu de crezut. Apoi visele au devenit mai clare. Multe informatii imi erau transmise prin imagini foarte detaliate. Apoi a urmat adevarul. 🙂

Pe 11 noiembrie, in asteptarea curgerii marilor energii prin portalul ce avea sa se deschida, mi-am luat liber de la serviciu, si m-am pregatit pentru meditatie. Timp de o ora, intre 11 si 12, am meditat, m-am rugat, am chemat ajutor, am multumit, m-am deschis si am imbratisat energiile trezirii care curgeau peste tot Pamantul. Pe la jumatatea timpului am avut o viziune brusca. In fata mi-au aparut niste fiinte de lumina cu structura umanoida dar frumusete neobisnuita. Mi-au spus cine sunt, mi-au spus ca si eu sunt una din ele. Mi-au aratat planeta noastra, mi-am adus aminte atat de puternic de Acasa incat am inceput sa plang cuprinsa de o dorinta enorma sa ma transfer atunci inapoi. Insa nu pot, eu am decis sa stau aici pana la marea trecere  a Pamantului in dimensiunea a 5a. Pactul cu mine si cu Gaia nu se poate rupe doar din motiv de frica si dor de casa. Dragii mei, mi-au deschis pur si simplu inima, am inceput sa simt un val de iubire pura, divina, cum nu am experimentat ca om, si mi-au trasmis un val urias de informatie in imagini, pentru ca asa comunicam noi…prin imagini. Mi-am adus aminte multe. A fost o intalnire coplesitoare. A fost ca si cum, dupa multi ani in care suni acasa si nimeni nu raspunde, suni intr-o zi si iti auzi familia draga care iti spune ca te iubeste. Am inteles intr-o secunda de ce nu mi-a placut pe Pamant de cand eram copil, de ce nu mi-am simtit familia pamanteana ca o adevarata familie, de ce am suferit atat vazand cata lipsa de iubire este in jur, de ce ma visam plutind si de ce Luceafarul este steaua mea preferata.

De atunci, comunicarea noastra a ramas continua si din ce in ce mai puternica. In fiecare zi aproape ii intreb lucruri si ei imi transmit raspunsurile vizual. Fiecare raspuns e ca un film. Am asistat la crearea Universurilor, am vazut cum au decis fiintele de lumina sa se intrupeze in dimensiuni, am vazut cum s-a intrupat spiritul Christic in Iisus, am vazut cine e Adam si cine e Eva si multe alte povesti, care m-au ajutat sa inteleg felul in care functioneaza Universul, Lumile, Dimensiunile, Liberul Arbitru, cum este Dumnezeu Mama-Tata… Nu cred ca va puteti imagina decat daca ati trecut prin asta, cum e sa ti se descrie si sa vezi aceste lucruri. Cum iti schimba viata, modul de a privi, modul de gandi, modul de a te raporta la oameni si tot ceea ce exista! Ce depresie? Ce tristete? Totul e clar si frumos si bine in jur! Totul e asa cum noi toti impreuna am creat! Nimic nu e in afara scenariului. Si motivele sunt puternice, lectiile sunt pe masura!

Insa trebuie sa recunosc, ca uneori ma intrebam daca nu cumva sunt nebuna, daca nu cumva am luat-o razna. Asa ca incercam sa caut pe internet o confirmare, cineva trebuie sa fi scris ceva undeva despre ceea ce eu aflam. Dupa saptamani de cautare in zadar, intr-o zi am dat search prin acelasi cuvant pe care il cautam zilnic, si in lista de raspunsuri, a 3-a pozitie, a aparut un site. Un site care avea in descriere cuvintele cheie din viziunile mele. Am deschis site-ul si acolo, o femeie care era de pe aceeasi planeta, ne punea la dispozitie cartile ei in care scria tot ce isi amintise despre vietile ei pe Pamant, lectiile invatate, calatoriile ei in multidimensiuni, pe planeta de Acasa si asa mai departe. Am descarcat 3 dintre carti, primele. Le-am citit pe nerasuflate initial si constatam ca tot ce mi-a fost spus in viziuni era confirmat in aceste carti! TOT! Am simtit o bucurie atat de mare cum nu am simtit in intreaga mea viata pe Pamant. Apoi am luat-o mai incet. Informatia primita a fost grea, foarte grea. Ma obosea atat de tare mental incat simteam nevoia sa “diger”, sa dorm mult, mult. Fiindu-mi transmise calupuri de informatii printr-un singur cuvant sau imagine, ca si cum informatia era compresata, creierul meu trebuia sa o decodifice si sa o inmagazineze, iar el nu era obisnuit cu asa ceva. Plus ca vibratia informatiei era mai inalta decat vibratia creierului meu. In zilele acelea mi-am simtit creierul foarte viu, pulsand, furnicandu-ma, electrizat, cuprins de curenti de energie si modificandu-se. Emisfera mea dreapta mai ales a fost foarte activa.

Simteam prin toate celulele mele ca viata mi se schimba. Am fost la psiholog apoi si i-am spus de viziuni. Mi-a spus senina si zambind: Stiam, aveam o banuiala, ai trasaturile lor, eu le stiu. Si mi-a recomandat o alta carte din care sa aflu si alte informatii.

Recunosc ca in sinea mea asteptam ca psihologul sa imi zica: Sunt halucinatii, trebuie sa iei medicatie. Probabil ego-ul meu inca spera ca voi denatura totul si cineva ma va declara nebuna, ca sa nu aflu adevarul. Sau, ca tuturor oamenilor, mi-era frica de adevar si era greu de dus. A mai trecut ceva vreme de atunci si va spun cu inima deschisa ca acum cred deplin. S-au intamplat mult mai multe lucruri decat va pot povesti voua aici, si desi as vrea sa scriu o carte despre ceea ce am aflat, inca nu e parte din misiunea mea si trebuie sa ascult de sfaturile celor de acasa, pentru ca risc sa imi deturnez misiunea singura. Am o linie pe care trebuie sa merg, si nu e timp de deviatii din moment ce Trecerea e aproape.

V-am spus toate astea dragii mei pentru ca vreau sa stiti ca multi habar nu avem cine suntem si ce puteri avem. Eu acum 3-4 luni eram in culmea depresiei, ma credeam un om neputincios si ma gandeam des sa ma sinucid. Eram aproape complet deconectata de Sinele meu si de Adevarul meu. Insa o forta, pe care o numesc Planul meu, m-a dus mai departe pana in clipa in care m-am trezit. Daca as fi cazut prada energiilor joase de pe Pamant, probabil as fi incheiat mult prea timpuriu misiunea mea aici, si as fi ratat ajutorul pe care il voi da Planetei la timpul potrivit, pentru ca aceasta este ultima mea incarnare.

Nu stiam atunci NIMIC despre mine. Probabil multi dintre noi, acum, inca nu stiu. Insa sunt sigura ca foarte multi au inceput sa banuiasca macar, pentru ca energiile de la 11.11 au avut menirea sa ne deschida fluxului de informatie care sa ne aminteasaca si sa ne conecteze cu Sinele nostru si cu Familia noastra de Lumina. Daca ati asteptat momentul cu inimile deschise, cu siguranta ati primit informatia si ea incepe sa se infiltreze in ADN-ul vostru. Apoi, la 12.12 s-a deschis portalul pentru impamantarea energiilor Christice. Iubirea s-a coborat pe Pamant prin noi, ca niste canale, si ne-a ancorat spiritele in oceanul iubirii divine. Atunci ni s-au activat cele 2 chakre urmatoare superioare, 8 si 9, dar si cele 3 de sub noi, cu rol de impamantare si sustinere energetica a Gaiei. Tot in perioada 12-22 decembrie a inceput sa ni se modifice si ADN-ul si sa ni se adauge catene.

Poate ca multi dintre voi dormiti greu, va treziti in miezul noptii, ati racit, va doare capul mai mult ca alte dati, simtiti furnicaturi in corp, va simtiti creierul ciudat sau vederea va este incetosata uneori, poate ca aveti cosmaruri si vise in care calatoriti sau vorbiti cu fiinte care va transmit mesaje. Poate ca va revedeti parintii si rudele sau prietenii decedati si va spun lucruri importante. Toti ghizii vostri vi se alatura in somn sau in stare constienta pe masura ce va treziti.

Somnul nu e o stare de inconstienta asa cum multi l-am crezut. Ci este o stare superioara de constienta. In somn, suntem suflete si ne ducem in planuri superioare unde ne hranim energetic cu informatia de care avem nevoie. In vise ni se releva multe adevaruri clare, care insa atunci cand ne trezim nu pot fi tinute minte de creierele noastre pentru ca aceste adevaruri au o vibratie mai inalta si creierul nu le poate decodifica atat timp cat functioneaza in dimensiunea a 3a. De exemplu, daca tu visezi ca o fiinta de lumina iti da un raspuns important referitor la o chestiune importanta din viata ta,cand te trezesti s-ar putea sa iti amintesti ca o persoana pe care nu ai mai vazut-o in  “realitate” niciodata, iti dadea o cheie de la o casa. Ti se par vise bizare si e greu sa le descifrezi, dar daca vei cauta, modalitati sunt. Insa exista si riscul sa ne ratacim in Astral, mai ales cand avem cosmaruri teribile.

Astralul este planul intermediar dintre dimensiunea a 3a si cea de-a 5a. Adica dimensiunea a 4a. Astralul este impartit in astral inferior si astral superior. Am fost in ambele, le-am vazut constienta pe ambele. Exista. Multi dintre noi le-au vazut dar le confunda. Astralul inferior e ceea ce oamenii confunda sau numesc IAD. Acesta este o reflectare a tuturor partilor noastre intunecate, a fricilor, a greselilor, a ego-urilor noastre, a gandurilor si intentiilor noastre intunecate. In astralul inferior se gasesc si sufletele ratacite care nu pot vedea Lumina din cauza fricii. Acolo sunt si sufletele care ratacite, au refuzat sa se incarneze si acum bantuie. Acolo sunt si creaturi intunecate care isi fac planul negru cu Pamantul. E casa tuturor relelor. Dar cum spuneam, este o oglinda a creatiei noastre. De aceea, cosmarurile vin atunci cand sufletul nostru, impur din cauza a ceea ce gandim,simtim, creem, intentionam sau pur si simplu in proces de purificare si vindecare, nu poate accesa planuri si dimensiuni superioare, in Lumina, si ramane blocat in astralul inferior. Prin cosmaruri ni se arata ca in oglinda care sunt aspectele noastre pe care trebuie sa le corectam, iertam, imbratisam, schimbam, sa nu le mai repetam, sau pe acelea care ne blocheaza evolutia. Cosmarurile pe care le avem sunt foarte importante. Ne arata ce probleme avem.

Astralul superior este Raiul asa cum il stiu oamenii. Este de asemenea taramul Zanelor, al gnomilor, al protectorilor naturii si al oamenilor. Este un loc in lumina, un loc singur in care sufletele uneori poposesc pentru a se intalni cu fiinte de lumina-mesageri din planuri mai inalte, pentru a isi revedea vietile si a calatori multidimensional, pentru a se intari energetic si a se odihni, pentru a isi reevalua bagajul inainte de a se reincarna, sau pentru a ramane aproape de cei dragi, pentru a ii ghida, dupa ce mor. Fiind o mare oglinda, Astralul, cu partea sa inferioara si superioara, oglindeste Pamantul dar si se oglindeste in Pamant.

Mai multe lucruri despre dimensiuni va pot spune daca doriti sa stiti.

Insa acum vreau sa va spun ca Pamantul a intrat pe un fagas sigur. Nimic nu ii mai poate opri evolutia. Toate planurile intunericului nu vor mai putea stopa ascensiunea. Nu avem de ce sa ne temem. Fiecare va primi ceea ce asteapta si ceea ce imbratiseaza cu inima deschisa, aceasta este natura evolutiei. De ceea ce ne temem, nu vom scapa. Asa ca aveti mare, mare grija ce va imaginati ca va urma. Daca credeti ca veti muri in chinuri groaznice intr-o apocalipsa cumplita, asa vi se va intampla, doar voua, in timp ce altii vor pasi in lumina zambitori. Daca credeti ca nu sunteti pregatiti sa treceti in lumina, atunci nu veti fi. Daca va temeti de lumina, alegeti intunericul. Cuvantul “apocalipsa” la origini, inseamna revelatie sau descoperire. Nu inseamna sfarsitul niciunei lumi. In Univers nu exista sfarsit, ci doar transformare, asa cum nu exista nici moarte. Apocalipsa va fi asadar cea mai mare descoperire facuta de Om. Aceea ca toata lumea materiala care il inconjura este o matrice, o iluzie creata de el insusi, ca prin ridicarea vibratiei planetei aceasta iluzie va disparea, ca el este o fiinta spirituala aflata intr-o experienta omeneasca si ca este etern si in vesnica evolutie si ca trupul sau nu reprezinta tot ceea ce este. Pentru unii va fi inacceptabil sau un soc. Pentru unii va fi o revelatie mult asteptata. Depinde cum te pregatesti, cat intelegi, cat te deschizi si cat accepti. Fiecare are propria sa evolutie aleasa personal inca de la inceputul vremurilor.

Fortele intunericului au si ele rolul lor in Univers. Ele de obicei graviteaza in jurul dimensiunilor inferioare: 1,2,3,4. Cu preponderenta in dimensiunile 3 si 4 inferioara. De ce? Pentru ca in dimensiunile 1 si 2 sunt forme de viata cu constiinta redusa care traiesc mai mult in intuneric si care sunt usor de manipulat, deci nu exista nicio satisfactie pentru fortele intunericului de a se hrani cu teama lor. Insa, in dimensiunea a 3a, dimensiunea dualitatii, oamenii oscileaza constant intre lumina si intuneric, fiind insa conectati cu divinitatea, constient sau inconstient. Pentru ca oamenii sunt capabili de emotii, deci si de frica, este o provocare pentru fortele intunericului sa ii atraga pe pamanteni in vibratiile joase ale fricii, jocul fiind intens si continuu. Plus ca, stapanind astralul inferior, fortele intunericului pot jongla cu suflete ratacite si tematoare cat poftesc atat timp cat aceste suflete nu isi amintesc calea.  Deci, dimensiunile 3 si 4 inferior sunt un adevarat festin.

Care este rolul fortelor intunericului? Sa mentina Pamantul si alte planete in dimensiunea a3-a a dualitatii. Dualitatea presupune doua forte contrare care actioneaza simultan. Avem peste tot in Univers Lumina, asa ca pe Pamant trebuia sa existe si lipsa ei, intunericul. Fortele raului sunt doar un actor intr-un rol negativ. Daca ele nu si-ar face treaba bine, sufletele ar rataci, nestimulate si nemotivate, eoni pe Pamant si nu s-ar mai intoarce acasa.

E necesar sa cunoastem durere, suferinta, intuneric, decadenta, furie, ura, frica, ca sa putem sa recunoastem si sa ne umplem de adevar, iubire, pace, compasiune, inaltare.Trebuie sa experimentam : “ceva nu e in regula” sau “nu asa trebuie sa fie” ca in ajutorul constiintelor noastre sa vina imboldul care sa ne aduca aminte de divinitate si de tot ce reprezinta ea. Plus, ca odata ce am ales constient, candva, in Ceruri, sa experimentam dimensiunea a3-a, trebuie sa o experimentam plenar. Adica, fara indoiala, vom ajunge de-a lungul reincarnarilor noastre sa fim si salvator si criminal, si sfant si adept al intunericului, si vindecator si cel care raneste, si mama si tata, si copil si parinte, si sarac si bogat, si fecioara si prostituata, si heterosexual si homosexual, si sanatos si bolnav. Cu alte cuvinte, vom experimenta dualitatea sub toate formele ei. Si lectiile se vor repeta pana cand vom intelege toate valentele. Poate ca in viata asta vi se pare ca aveti multe pe cap. Insa s-ar putea sa va fi ramas multe inca neexperimentate si cum termenul Pamantului e aproape…timpul e scurt si toate se aglomereaza. Nu va infuriati si nu va temeti, poate nu mai tineti minte, dar voi ati ales sa fie asa, din motive foarte bune. Poate un sut in fund pe Pamant e cumplit si doare, insa in evolutia voastra per total, ca spirite in Univers acest sut inseamna un urias pas inainte.

Trebuie sa va spun ca de mai multa vreme, suntem in dimensiunea a4-a din punct de vedere al constiintelor noastre si ca vibratie a planetei.

Acum 13000 de ani, Gaia, spiritul planetei Terra, striga dupa ajutor pentru ca nu vroia sa fie distrusa. Fortele intunericului erau atat de puternice si preluasera controlul, iar oamenii inconstienti, se vandusera de buna voie. Vibratia Terrei scazuse atat de mult inca urma sa explodeze in multe corpuri cosmice mici, asa cum s-a intamplat cu multe alte planete. Insa Gaia a strigat dupa ajutor. Avea nevoie sa fie ancorata in vibratii inalte. Din Univers, au raspuns multe fiinte de lumina, multi planetari, ingeri, arhangheli etc. S-a format un fel de tabara de pregatire pe una din planetele voluntare si acolo au si-au coborat vibratia destul cat sa acceseze dimensiunea a 3-a, 144.000 de fiinte de lumina voluntare. Aceste fiinte s-au incarnat pe Pamant, pe Atlantida si Mu. Ele, prin constiintele lor, au ridicat vibrational Terra, astfel incat in momentul planuit pentru distrugerea ei, mari catastrofe s-au inamplat si au afectat doar suprafata Terrei prin: scufundarea continentelor, miscarea placilor tectonice, reconfigurarea planetei si la nivel energetic curatarea Terrei de spiritele in intuneric, negativ intentionate. Au supravietuit putin oameni si si-au reconstruit vietile undeva pe niste insule care acum sunt Irlanda si Marea Britanie. Cu timpul, au uitat si ei de Atlantida si Mu. Insa Gaia a supravietuit atunci si si-a continuat ascensiunea care acum e aproape de sfarsit.

Cei 144.000 au ramas pe Pamant sa se reincarneze din nou si din nou pana cand vremea ridicarii Gaiei in Iubire va veni. Ei au sustinut energetic Planeta si pe locuitorii ei in tot acest timp si foarte des au primit si alte ajutoare din Univers. Mai mult ca niciodata, pe Terra au coborat in ultimii 2000 de ani mai ales, spiritul Christic de mai multe ori – nu doar prin Iisus, ingeri, arhangheli, fiinte de lumina din constelatiile si galaxiile vecine – arcturieni, pleiadieni etc, spirite iluminate de iubire din alte planete – martieni, saturnieni, venusieni. Ajutorul a fost constant si din ce in ce mai consistent. Multi oameni au fost contactati de ingeri, ghizi, arhangheli, mari maestrii iluminati. Multi oameni si-au recontactat Sinele si au putut sa isi constientizeze multidimensionalitatea si misiunea temporara aici. Tot mai multi s-au trezit datorita ploii de Lumina care tot cade din Univers din dragostea tuturor fiintelor pentru noi. Insa trebuie sa stiti ca nimeni nu a venit neinvitat. Noi i-am chemat, Gaia i-a chemat. In Lumina, in dimensiunile superioare, se stie foarte bine ce important este Liberul Arbitru si ca nu poate fi incalcat. Fiecare fiinta, si-a ales la Inceput, propria cale, si cu Liberul Arbitru ca putere primara si-o va urma. Sa se intervina, chiar si cu ajutor, fara ca acea fiinta sa o fi cerut, inseamna incalcare de Liber Arbitru. Asa ceva nu se intampla in Univers. Doar pe Pamant, fortele intunericului sau oamenii, incalca altora Liberul Arbitru atunci cand considera gresit ca avem dreptul de a alege pentru ei (mai ales parintii si familiile fac aceasta greseala).

Si asa, de acum 13.000 de ani, Terra si locuitorii ei au crescut vibrational foarte mult. Nu trebuie sa avem idei preconcepute despre de unde vin ghizii si sustinatorii energetici ai acestei planete: unii sunt maestri budisti, altii sunt iluminati din triburi indepartate ale planetei, altii sunt din Europa, altii din Asia, foarte multi din America si unii din Africa si Australia. Unii sunt ghizi iluminati cu multi adepti, unii sunt oameni anonimi, cu vieti simple, care schimba incet si tacit, vietile celor din jur, unii sunt faimosi, altii sunt retrasi, unii sunt albi, altii sunt negri, unii sunt artisti, altii sunt economisti, altii scriitori si oratori. Varietatea incarnarilor este fascinanta. Cu greu puteti distinge o persoana cu vibratie inalta daca o judecati social, rasial, religios. Vibratia si beneficitatea i-o simtiti conectandu-va la inima sa care radiaza iubire in toate partile si care este lipsita de egoism distructiv. Unii dintre ei inca nici nu s-au trezit. Poate ca este chiar seful vostru tafnos de la munca sau aurolacul de la coltul strazii. Fiecare are rolul sau. Intelegeti? Nu subestimati, nu judecati. Toti suntem egali, dar unii avem roluri mari acum si aici. Trebuie sa ne unim fortele.

De mai multi ani, Terra este in dimensiunea a 4-a. In ambele aspecte ale acestei dimensiuni in acelasi timp. De aici si contrastele imense si naucitoare care au loc acum pe planeta. Unii oameni traiesc in pace si iubire si evolueaza spiritual ca si cum nu ar avea nicio grija, iar tot ce le trebuie le vine natural, fara a avea insa nevoie de foarte multe lucruri materiale, decat cele de care depinde misiunea lor. Iar altii traiesc un timp al crizei economice, al razboaielor, al conflictelor, al revolutiilor, al crimelor cumplite, al lipsurilor, foametei si saraciei, al bolilor si ratacirii sufletesti. Exista parca, pe aceeasi planeta, doua lumi: una a fricii si a stagnarii, care acum se purifica precum un vulcan care arunca lava, si una a pacii si detasarii, unde oamenii tind spre iubire, armonie si abundenta. Cred ca este evident, nu? Aceasta se intampla pentru ca unii dintre noi se agata inca de energiile joase ale distrugerii si devin tot si tot mai violenti si mai indepartati de lumina sau pentru ca pur si simplu se purifica de intuneric, manifestandu-si puternic ultimele reminiscente de intuneric. Pe cand altii, treziti, cauta lumina si iubirea si pacea si aleg sa se rupa de intuneric, pe care nu il ignora, ci il imbratiseaza si il elibereaza spre taramuri unde el sa se poata manisfesta asa cum a fost dat sa se manifeste.

Timpul pana la ascensiunea in dimensiunea a 5-a a iubirii si iluminarii, a pamantenilor si a Gaiei, mai este putin. Poate un an, poate doi. Avem ajutoare destule cat sa ne sustina, dar fara vointa si intentia pamantenilor nu putem face noi totul. Este nevoie sa va treziti, desi brusc, si sa alegeti, ramaneti jos sau va ridicati? Planeta se purifica chiar acum. Nu poate lua cu ea decat pe cei care isi cresc vibratia prin iubire si iertare chiar acum. Ceilalti vor “muri”, adica isi vor parasi trupurile si planeta si va trebui sa se reincarneze intr-o alta dimensiune 3, pe o alta planeta, pana cand vor fi pregatiti. Altii risca sa ramana suflete ratacite prin dimensiunea 4 inferioara, in “Iad” unde vor fi testate continuu pana cand isi vor aminti de calea spre casa.

Nu e nimeni victima si nu e nimeni zorit fara sa fie consultat inainte. Cu totii am ales ceeea ce se intampla acum, doar ca atunci cand am ales eram sus la Sursa de Creatie Mama-Tata si eram fiinte de lumina pura de foarte inalta vibratie. In vibratiile acestor planuri joase, am uitat. Am ales pentru ca am ales sa experimentam ceea ce NOI, impreuna cu “Dumnezeu”, am creat. Am inteles ca totul e un experiment, un joc, o calatorie extraordinara in care sa ne intarim si sa devenim mai intelepti. Insa apoi am coborat pe aici si totul a devenit tragic si greu de indeplinit. Amintiti-va! Sa ne amintim impreuna!

E timpul sa ne ridicam! E timpul sa urcam cu o treapta scara spre Acasa. Nu stiu care dintre noi, constient, ar vrea sa mai zaboveasca in planurile acestea in care suntem departe si rupti de Acasa. Va spun eu, ca niciunul! Hai, aduceti-va aminte si mobilizati-va! Cereti ajutor si va veni. Rugati-va pentru eliberare din amnezie si din vibratii joase. Cereti protectie in fata intunericului. Declarati-va deschisi si deschideti-va inimile. Iertati tot si pe toti si avantati-va in ceea ce va pare necunoscut, insa cu siguranta este planul pe care voi insiva l-ati schitat razand si bucurandu-va. Sunteti creatori! Amintiti-va! Experimentati exact ceea ce creati, ceea ce intentionati, ceea ce doriti! Imaginati-va viata voastra asa cum doriti! Si nu va agatati de valori materiale! In curand, ele vor ramane cenusa in urma. Acolo unde mergem nu exista material. Exista lucruri mai frumoase si mai implinitoare decat va puteti imagina! Imaginati-va vindecare, trezire, pace, iubire, ajutor, curaj, compasiune, forta emotionala si energetica. Imaginati-va Raiul pe Pamant daca vreti, dar sa stiti ca aveti puterea si posibilitatea sa il experimentati chiar acum daca vreti! El este aici, ca si Iadul, doar ca trebuie sa il alegeti. Dar ceea ce va urma, este si mai bun ca Raiul.

Noi va iubim pe toti si am luptat alaturi de voi mii de ani ca sa va tinem sus. E timpul sa faceti si voi toti front comun si intr-un efort cat de mic, sa va alaturati constiintei care doreste Inaltarea planetei si a voastra! Cu cat suntem mai multi, cu atat reusita e mai usoara si mai deplina!

Treziti-va! Stiti cine sunteti! Mergeti si raspanditi vorba! Timpul e scurt!

Orice veti dori sa aflati prin mine de la fiinte intelepte care ne ajuta din constelatii superioare si de pe alte planete, va rog sa ma intrebati. Sunt aici pentru oricine cere ajutor. Impreuna vom reusi!

Aduceti iubire in voi si in jurul vostru!

Sa ne eliberam de trecut prin recunostiinta!

Cu totii avem momente in care ne ancoram in trecut cu melancolie, cu regret, cu ura sau cu neiertare. Singurul mod util in care ne putem uita inapoi la trecut este CU RECUNOSTIINTA.

” Ce ar fi fost daca?”

” Mai bine faceam altfel.”

” Ce as vrea sa fiu din nou copil/tanar/ca atunci.”

” Cand eram adolescent nu aveam nicio grija.”

” Daca nu as fi facut asta, acum viata mea era mai buna.”

” Mi-e dor de zilele cand…”

” Daca el/ea nu s-ar fi purtat asa cu mine, as fi devenit alt om.”

” Totul e din vina alegerilor proaste din trecut.”

” Daca dadeam la alta facultate…”

” Daca nu m-as fi casatorit…”

” Daca nu faceam copii…”

” Ce as vrea sa ma intorc inapoi in timp!”

” Nimic nu mai e cum a fost…”

Cu totii ne repetam in mod obsesiv aceste ganduri otravitoare in minte. Si ne pierdem in dimensiuni temporale care sunt ca o ceata. Nu le putem transforma in nimic palpabil, nu sta in puterea noastra sa mai schimbam ceva din ceea ce deja s-a intamplat, si suntem blocati ca sa mai vedem momentul prezent cu oportunitatile lui.

TRECUTUL TAU ESTE DOAR O SCARA. ATAT.

Este o scara pe care ai urcat-o si crede-ma, ca desi uneori ti s-a parut ca de fapt o coborai, nu ai facut decat sa evoluezi cu fiecare pas mai ostenitor. Daca nu s-ar fi intamplat tot ceea ce s-a intamplat pana acum, in ceea ce noi numim trecut, adica acele clipe prezente care s-au consumat la un moment dat, nu ai fi fost unde esti acum, corect? Stiu ca unora, unde sunt acum,  li se pare cel mai groaznic loc si de aceea isi regreta trecutul, dar cine ti-a spus ca ai terminat de urcat treptele? Urcusul este intotdeauna cel mai anevoios, dar si cel mai aducator de satisfactii. Te duce tot si tot mai sus, pana cand vei avea sansa sa ajungi pe acoperisul succesului tau si sa vezi de acolo panorama minunata a reusitelor tale. Vei vedea ca nu a existat ceea ce tu numesti “esec”. Au existat numai reusite care ti-au depasit puterea de intelegere si de apreciere. Asa ca, daca inca iti e greu si te vaiti, continua sa urci, esti inca pe scari. Nu sta pe loc, pentru ca nu va veni nimeni sa te ridice pe brate si sa te urce pana sus. Si in jos nu o mai poti lua, pentru ca trecutul e ceva ce dispare ca fumul unui foc ce arde continuu. Focul ce arde in tine chiar acum, si care e tot ce ai. Focul vietii.

Ok, ai facut multe lucruri pe care tu le consideri greseli de neiertat, dar cu ce te ajuta sa te conservi mental si emotional intr-un borcan si sa te pui la murat intr-o balta de amintiri otetite? Te vei stafidi, te vei acri, lumea va stramba din nas cand te va cunoaste. E dragut cum chiar si cele mai marunte lucruri din viata noastra au analogii in comportamentele noastre complexe, nu? De fapt intreg universul functioneaza pe principiul oglinzilor. “In Cer ca si pe Pamant.” Sa nu uitam ca la baza a orice, sta aceeasi unitate de viata – celula matrice elementara, numita quarc.Si sa nu mai uitam ca totul este una si ca Universul, de la nivel macro la nivel micro se supune acelorasi legi.

Copacii nu se agata de trecut, nu isi plang podoaba verde cazuta. Ei se abandoneaza firii si se supun cu recunostiinta schimbarilor anotimpurilor, stiind cu incredere ca orice va veni este bun pentru ei, pentru ca Universul este aliatul lor, nu inamicul.

Numai noi nu ne incredem in prezent, invinovatindu-ne pentru un trecut pe care nu il mai putem schimba si zacand intr-o stare de neputinta.

Foarte bine, ai facut lucruri de care nu esti mandru, dar asa ai invatat care sunt lucrurile de care nu poti fi mandru! Daca nu cunosti raul, nu ai cum sa stii ce este binele! Decide-te acum sa nu mai faci astfel de lucruri incepand cu aceasta clipa, si daca le vei mai face, iarta-te si evita sa te mai acuzi, pentru ca stii pe pielea ta cat doare sa te trezesti in pat cu cel mai aspru si neiertator judecator al tau – TU!

Inteleg, acum, ai fi luat alte decizii privind niste experiente din trecut. Dar de ce stai si visezi cum ar fi fost daca le-ai fi luat atunci? Nu le-ai luat. Si cu asta basta! Accepta. Nu mai poti schimba nimic din ce s-a dus. Poti schimba doar ce urmeaza sa faci acum. Si apoi, gandeste-te la toate lucrurile minunate care ti s-au intamplat apoi, dupa ce ai luat decizia “gresita”. Daca ai fi luat alta decizie, poate ele nu ar fi existat asa cum le stii acum. Poate nu aveai aceeasi oameni in jur, poate n-ai mai fi avut copii, poate ai fi schimbat alte lucruri pe care nu ai fi vrut sa le inlaturi din viata ta. Intelege ca o singura schimbare marunta, poate schimba un univers intreg. Nu numai pe al tau. Ci pe AL TUTUROR. Eu incep sa inteleg de exemplu, ca daca mama si tata, asa cum nu s-au inteles ei deloc si s-au urat, nu s-ar fi intalnit si nu ar fi rezistat 30 de ani intr-o casnicie catastrofala, eu poate nici nu as fi existat si cu siguranta nu as fi fost cea care sunt acum. Pana acum o vreme as fi dat orice sa ma nasc din nou si sa am alta viata. Acum inteleg ca viata mea e perfecta asa cum e. Si la urma urmei, CUM ANUME DEFINESTI O VIATA PERFECTA?? Nu exista asa ceva! Exista doar un infinit de variante in care poti trai. Si partea cea mai frumoasa e ca tu poti decide cum sa o faci, iar trecutul este manualul tau cel mai de pret.

Ok, ai ranit oameni in trecut. Cu siguranta ca ai invatat ceva din asta. Incearca sa le ceri iertare si sa te ierti si tu pentru ce le-ai facut. Si de acum nu te mai purta asa cu nimeni. La ce folos sa regreti si sa regreti daca nu faci nimic? Cand vine uraganul si iti cade casa in cap, ce faci? Stai si plangi in fata daramaturilor toata viata sau te apuci sa o reconstruiesti mai puternica, mai rezistenta?Incearca sa vezi experientele tale diferit, compara-le cu experientele asemanatoare ale tale sau ale altor oameni si vezi ce ai fi facut atunci. Odata ce stii ce ai de facut, doar fa-o. Dar nu ramane sa plangi la mormantul trecutului. Trecutul e doar un prezent pe care l-ai ingropat. Incearca sa tii prezentul pe care il ai acum cat mai viu! Nu repeta aceleasi “greseli”.

Ok, ai fost agresata sau violata si asta te-a facut sa ai mari probleme de socializare si de incredere in tine. Dar daca continui sa traiesti ca o “victima”, crezi ca ceva mai bun va veni in viata ta? Crezi ca filmul se va derula inapoi si printr-o minune vei scapa de abuzurile de atunci si de viol? De ce te lasi abuzata si violata zi de zi in continuare? La nivelul gandurilor tale tu traiesti emotiile groaznice ale aceleasi drame de cate ori iti invinovatesti agresorul sau iti amintesti scena aceea. Nu poti schimba decat ceea ce ai acum. Si anume, pe tine in prezent. Daca ai vazut cat de groaznic este sa fi agresat sau violat, protejeaza-te pe tine sa nu ti se mai intample, prin a nu mai fi o persoana vulnerabila si tematoare. Protejeaza-i pe cei dragi sustinandu-i sa lupte pentru o viata mai buna si daruindu-le iubire. Fa acelasi lucru si pentru cei care trec prin ce ai trecut si tu si care nu sunt ajutati de nimeni. Umple-te pe tine de iubire pana la revarsare ca sa iti vindeci ranile, si daruieste iubire infinita tuturor fiintelor din jurul tau. Opreste-te din a prelungi drama zi de zi! Cineva te-a agresat acum 20 de ani, acum 3 ani, ieri! Tu de ce il lasi sa te agreseze mental azi? Si in plus, de ce ii esti complice? Chiar nu te iubesti deloc?

Sunt atatea situatii care ne tin legati de trecut…Nenumarate.

Ok, era mai bine candva, erai mai frumos, erai mai tanar, mai bogat…etc etc etc! Inceteaza. Tineretea sta in modul in care traiesti viata cu entuziasm. Frumusetea sta in modul in care zambesti luminos si te arati in lume insufletit de bucurie si dragoste. Bogatia este accesibila oricand tu te deschizi catre ea si te decizi sa lucrati impreuna pentru binele suprem. Binele ti-l faci singur oricand! Nu timpul aduce si ia cu el lucruri si calitati! Tu o faci. Nu mai da vina pe timp. Nici nu exista…Oamenii au inventat un cerc si l-au impartit in 12 ca sa isi poata organiza zilele; tot ei au numit trecut ceea ce fusese facut deja, prezent ceea ce faceau, si viitor ceea ce era in plan sa faca. Timpul e relativ. In timp ce eu am scris ultima propozitie, trecutul s-a intamplat deja. Chiar acum, fiecare litera dinaintea alteia este in trecut si litera pe care o tastez in acet moment este prezentul iar ceea ce am in gand sa scriu este viitor. Gandurile sunt viitorul. Ele se materializeaza.

Daca tu gandesti ca erai bun, erai tanar, erai frumos, erai bogat. Asta o sa ai. “Eram”.

Daca tu gandesti ca doar decizii proaste ai luat,  o sa le iei si de acum incolo pentru ca nu ai incredere sa te deschizi tie, si prin urmare intuitiei tale.

Daca tu nu te ierti pentru trecut, nu te vei ierta pentru nimic din ce vei face, si nu vei face decat sa te urasti din ce in ce, ca pe un intrus in corpul tau si in viata ta.

Daca traiesti atarnat de trecut, il vei trage dupa tine oriunde ai merge, atragand in viata ta in mod repetata aceleasi experiente. Cu siguranta nu vrei sa faci asta. Stii cosmarurile alea care se tot repeta? Si uneori ti-e frica sa adormi, ca sa nu lei ai din nou? Cine si le doreste? Asa si cu trecutul pe care nu il eliberezi.

Cum poti sa il eliberezi? INTELEGAND ca tot ce s-a intamplat, tot ce ai decis, tot ce ai facut, te-a facut cumva un om mai bun, cu sanse mai multe de a deveni mai intelept. Intelegand ca fiecare experienta a fost absolut necesara si ca trebuie sa o iubesti pentru lectia pe care ti-a oferit-o. Vezi partile bune care au venit in viata ta apoi. Cu siguranta sunt! IARTA-i pe cei care tu crezi ca ti-au facut rau si IARTA-TE PE TINE! Nu esti inamicul tau, decat daca vrei sa fii. Orice om greseste. Asa suntem noi oamenii! ACCEPTA CEEA CE NU POTI SCHIMBA! Fii RECUNOSCATOR trecutului tau pentru ceea ce a creat din tine. Crezi ca te-a transformat intr-o epava? Eu cred ca numai tu esti care decide sa stai ca o epava pe nisipurile miscatoare ale neiertarii in loc sa navighezi plin de speranta in oceanul infinit al oportunitatilor pe care viata ti le ofera cu nemarginita dragoste.  Fii recunoscator si elibereaza-te. Odata ce a fost turnat si s-a intarit, cimentul nu se mai poate modela, dar poti construi peste el ceva mai inalt si mai frumos, stiind sigur ca ai o baza solida.

Hai, zambeste, ai puterea sa iti schimbi viata! Nu-i asta o veste buna?


Idei de la Festivalul de Spiritualitate

Weekendul care a trecut am participat la Festivalul de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare, de la Romexpo. Am luat parte la multe din conferintele si workshopurile care s-au tinut, si din toate am retinut urmatoarele lucruri care mi-au dat de gandit:

” Mintea este un instrument minunat care se afla in slujba sufletului.” – Sri Vasudeva ( Am realizat ca nu am pus niciodata problema asa…intotdeauna am crezut ca mintea e minte si sufletul e suflet si am avut o aversiune pentru minte, pe care am considerat-o o piedica in calea evolutiei mele spirituale.  Am vazut mereu in minte un fel de cuib propice pentru gandurile negative parazite si pentru depresie. Acum imi dau seama ca mintea mea nu mi-a apartinut niciodata pentru ca am dat-o cadou egoului si apoi am uitat ca e de fapt parte din mine. Doamne, acum inteleg…mintea mea e una cu sufletul meu si trebuie sa le armonizez, iar apoi realitatea din jurul meu va izvori din sufletul meu!)

” Ce curios…mi-am dat seama ca noi oamenii suntem foarte suciti…Cand ne doare maseaua spunem: <Ma doare maseaua, trebuie sa ma duc la doctor sa mi-o repar.>Ne asumam responsabilitatea pentru durerea de masea. Insa cand ne doare sufletul, dam vina pe cei din afara, pe ceilalti, spunand: <E vina aceluia ca ma doare sufletul. Eu sunt o victima.> Toate durerile noastre, sunt din cauza noastra, si a nimanui altcuiva. ” – Remus Tanase. ANATECOR

“Increderea de sine este CNP -ul meu. Este cine sunt.” – participant la un workshop de dezvoltare personala.

Am observat ca oamenii au figuri foarte acre si impun distanta atunci cand sunt singuri, cand merg singuri pe strada, cand nu fac parte dintr-un grup. Insa daca pui 30 de straini intr-o camera si ii implici intr-un joc de socializare, fetele lor devin luminoase, zambitoare, se acordeaza imediat la vibratia fericirii, devin placuti si joviali, inimile li se deschid, le pasa unul de celalalt, au incredere si se armonizeaza aliniindu-se imediat la spiritul de grup. Exista o energie care ii face sa se iubeasca si sa se uneasca ca o singura fiinta. Cu siguranta este memoria Totului din care provin. Memoria Unitatii. Cand jocul se termina si grupul se separa, aceleasi fete acre si energii care te tin la distanta cu raceala se manifesta. Ma gandeam…poate ca ar trebui sa traim in comunitati, avand activitati comune. Se vede, clar, ca nu suntem facuti sa traim ca persoane individuale. Individualitatea ne intristeaza. (Observatie personala)

” Exista doua stari ale existentei. Cea a dualitatii, si cea care transcede dualitatea, unde totul e una.” – Sri Vasudeva

” Multumeste-le celulelor tale in fiecare zi si spune-le ca le iubesti. Astfel vei avea celule fericite care vor incepe sa lucreze pentru vindecarea lor.” – Sri Vasudeva

” In procesul de iertare, pentru a incepe sa ne iubim pe noi insine. trebuie sa ne cerem iertare de la toate neamurile noastre, inclusiv de la stramosi si sa ii iertam si pe acestia pentru actiunile pe care le-au facut atunci si a caror energie ne afecteaza si astazi.” –  Terapeut Corina Hortopan

“Cand ne nastem suntem 80% alcalini, si 20% acizi…Pe masura ce imbatranim, din cauza gandurilor negative si a alimentatiei proaste, devenim majoritar acizi si foarte putin alcalini. Un cadavru care devine gazda bacteriilor si viermilor si incepe sa se descompuna este 100% acid. Aciditatea inseamna moarte. Trebuie sa redevenim alcalini pentru a fi sanatosi, si asta se poate face prin gandire pozitiva, atitudine sanatoasa, apa pura si o alimentatie fara acizi.” – Loghin Dumitru, Coral Club.

Si multe alte lucruri am aflat, mi le-am reamintit, le-am invatat. A fost o experienta plina de util si de frumos. Am mai descoperit si cateva lucruri despre mine. Va recomand sa mergeti la astfel de festivaluri, targuri, workshop-uri. Urmatorul Festival de Spiritualitate, Medicina Alternativa si Terapii Complementare va avea loc in februarie 2012.

Si va mai fi o conferinta internationala de terapii complementare si alternative la Arad intre 8-10 Octombrie 2011, organizata de Anatecor. Eu mi-as dori mult sa ajung. Anatecor este Asociatia Nationala de Terapii Complementare din Romania. Pe site-ul lor gasiti mai multe detalii: www.anatecor.ro

Ramaneti in Lumina dragii mei!

 

Libertate

 

Cati dintre voi se considera liberi?

Si nu ma refer la acea libertate democratica plictisitoare si garantata prin constitutie sau drepturile omului, care exista doar teoretic in aceasta societate care ne subjuga fara ca macar sa ne dam seama ca suntem sclavi.

Ma refer la libertatea de a te manifesta in totalitatea ta ca OM, fara a tine cont de bariere ideologice, politice, legale, morale, sociale, de prejudecati, critici, dezaprobari, de “ce ar zice altii”, de ce asteapta altii de la tine.

Gandeste-te la viata ta de cand a inceput. Cand erai copil, faceai doar ce vroia mama, pentru ca la inceput nu ai avut glas si autonomie fizica, apoi pentru ca asa ai crescut cu ideea ca parintii sunt “sfinti” si atotcunoscatori si ca ei stiu ce e mai bine pentru tine si ca un copil “bun” tace si face. Si de aici a pornit totul, crede-ma. Parintii tai iubiti, te-au invatat ce au fost si ei invatati: sa te supui si sa taci. Sa fii ceea ce vor altii sa fi.

Si ai continuat asa apoi. La joaca te-ai straduit sa fii pe placul altor copii pentru ca altfel nu se jucau cu tine. La scoala te-ai straduit sa ai note mari pentru ca altfel te-ar fi crezut toti inutil si prost si ti-ar fi prevazut un viitor dezastruos. Cand te intrebau ce vrei sa devii raspuneai “doctor” sau “cantareata” pentru ca astea erau variantele care ti se aratau in jur si alegeai si tu din ele una mai atragatoare. La liceu ai intrat acolo unde au crezut parintii tai ca e mai bine chiar daca tie iti placea de exemplu sa faci flori din hartie si sa desenezi pe pereti. In liceu ai purtat ce haine purtau cei din anturajul tau si ascultai ce muzica ascultau si ei – ca altfel ajungeai ca tipa din ultima banca cu care nu vroia sa stea nimeni. La facultate ai dat si tu acolo “unde e de viitor”, gandindu-te la ce meserii sunt mai bine platite si mai cautate in societatea in care traiesti, iar la examene ai invatat si absorbit ca un burete tot ce ti-au pus niste roboti de profesori in fata si ai indurat toti neuronii morti si toate zilele frumoase pierdute “ca sa ai si tu o diploma”. Si apoi te-ai trezit in lume. Cand erai in liceu visai sa ajungi la facultate ca atunci o sa ai libertate si putere. In facultate nu prea ti-ai dat seama pe unde e libertatea aia, ca la tine oricum nu era. Asa ca in facultate ai visat sa o termini si sa fii in sfarsit liber, tu pe picioarele tale, in lume. Si cand scoala s-a terminat, te-ai trezit in iuresul societatii. Si nicaieri, dar nicaieri, libertatea si usurarea pe care le asteptai. Din contra, un potop de asteptari, sarcini, responsabilitati, griji, limitari, ingradiri au cazut pe tine ca niste bucati mari de grindina si ai incercat sa te aperi cu bratele de ele, insa cand ai vazut ca nu poti, le-ai lasat sa cada si sa te biciuie pana cand te-au pus la pamant. In iubire nu ai fost niciodata liber. Ai fost cum a vrut cealalta persoana de langa tine, cum a asteptat sa fii, cum a dorit, cum te-a modelat, si ai obosit sa fii cine nu esti. In loc sa fugi si sa te eliberezi,te-ai casatorit cu acel gen de persoana si ai incetat sa mai fii pur si simplu, acum esti o leguma si atat. Seful vrea sa fii la timp mereu, harnic, pozitiv, cu initiativa, superenergic, destept mereu, tacut, fara prea mari pretentii, si tu asa esti, ca altfel e greu sa gasesti alt loc de munca, nu? Persoana cu care te-ai casatorit vrea sa faci curat, sa nu zici nu, sa fii de acord mereu, sa mananci fara sa comentezi, sa mergi in vacante plictisitoare odata pe an, sa faci cumparaturile, sa nu fii dezordonat, sa taci cand nu are chef sa te auda, sa nu o contrazici, sa nu faci fapte care nu au legatura cu persoana ei, ci sa o scalzi in atentie, mereu, mereu, numai pe ea si numai pe ea. Ai obosit. Ghiuleaua e tot mai greu de tarat. Parintii tai te intreaba cand faci si tu nepoti, tu te gandesti ca o sa faci si asta la un momentdat, ca asa “e mersul lumii”. Prietenii tai nu mai sunt ca in tinerete si au preocupari plictisitoare, dar nu mai ai energie sa iti cauti altii, asa ca te modelezi dupa ei. Te duci la biserica uneori, ca asa trebuie sa faca orice om crestin (cum zicea mama ta) si nu prea intelegi ce cauti pe acolo si oricum, Dumnezeu e o idee abstracta pentru tine. Apoi faci copii, si faci totul pentru copii. Nu ca nu mai esti Tu, cel adevarat, acum nici nu te mai cheama pe nume, esti mama/tata. Apoi bunic/bunica…Tot ce faci in viata ta se bazeaza dupa regulile, legile, asteptarile, dorintele, pe care ti le impun altii, toti cei din jurul tau, pe care ii cunosti sau nu ii cunosti, si care impreuna alcatuiesc societatea. Si in toate astea, te simti mort de mult si pierdut intr-o lume in care nu apartii.Chiar pana si credintele tale sunt sustrase din niste religii impuse, din niste invataturi egoiste ale unor oameni care ti-au impus valori, din situatii limitate care nu te-au lamurit cu nimic. Totul in jurul tau si in tine, nu are nici cea mai mica legatura cu CINE ESTI TU.

Si acum vin eu si iti spun: stii ca te-ai nascut liber? Stii ca esti liber in orice secunda? Stii ca e doar o problema de alegere? Imagineaza-ti ca incetezi sa faci toate lucrurile de mai sus. Ca de ACUM faci, simti, gandesti, vorbesti, ai, doar ce rezoneaza cu tine si ce se potriveste tie. Incetezi sa te straduiesti sa respecti asteptarile altora, sa lasi responsabilitatile sa te conduca, sa te limiteze si sa te reprezinte, sa iti pese ce cred si ce zic altii despre tine, sa te temi ca esti diferit. Iesi din rand. Iesi din lanturi. Inceteaza sa te temi ca vei pierde ceea ce ai, PENTRU CA NU AI NIMIC! Nimic nu ne apartine pe lumea asta, suntem spirite solitare atat cat traim aici sau altundeva! Intelege asta. Nu ne nastem cu atasamente cum ar fi persoane sau obiecte! Ne nastem goi, puri, liberi, singuri! Si asa trebuie sa ne mentinem! Oricum, tot ce poti tu enumera ca ai pierde, sunt iluzii construite pe o fundatie proasta si se vor prabusi. Important e daca se prabusesc peste tine, sau daca apuci sa iesi de sub ele inainte sa o faca! Eu iti zic: fugi! Salveaza-te! Tu esti liber, nimic nu te tine,nimic nu te obliga, nimic nu te ajuta din ceea ce ai acum! Viata ta e responsabilitatea ta adevarata, si tu trebuie sa ti-o construiesti si infrumusetezi, nu altii! Pacatul capital e sa iti lasi viata altora si sa nu te bucuri de ea! Credintele adoptate din jur, nu sunt credintele tale! Ia fa liniste si asculta in tine atent: rezoneaza aceste credinte cu tine? cu ceea ce esti tu cu adevarat? Pariez ca NU! Atunci arunca-le in foc, si da glas credintelor care izvorasc din glasul inimii tale! Ele sunt cele adevarate!

Iubirea pe care o traiesti te impovareaza, te trage in jos, te chinuie, te schimba, te seaca de vointa si energie? Ala e doar un iad in care te-ai facut singur captiv ( caci iadul exista peste tot in jurul nostru) si inseamna ca nu ai nici cea mai mica idee despre ce e iubirea! Iubirea e libertate si daruire! Iubirea te face sa te simti de doua ori mai viu! Nu mort! O sa imi spui ca: da, dar stai putin, ca vremurile sunt grele si ca trebuie sa ne multumim cu ce avem si ca oricum e greu sa frangi inima persoanei cu care esti de 15 ani! Stii care e raspunsul meu? Esti orb si prost pentru ca asa ai fost invatat sa fii! Vremurile sunt asa pentru ca tu le faci sa fie asa! Si NU trebuie niciodata sa te MULTUMESTI cu nimic. Asta e o lectie tampita care li se da oamenilor de cei care sunt dobitoci si ii indobitocesc si pe altii! Nu te multumi niciodata cu ceva care te face sa te simti mort! Fugi mancand pamantul! Si ce daca “parasesti” o persoana dupa 15 ani??? Ia repeta-ti tie pana iti rasuna in cap ca o tinichea lovita cu o lingura: 15 ani, 15 ani, 15 ani, 15 ani…Nu crezi ca ai pierdut destul timp? Ca v-ati chinuit destul in inchisoarea relatiei voastre? Nu crezi ca ar fi cazul sa incepeti sa fiti fericiti? Bineinteles, ca poti incerca initial sa ii deschizi si acelei persoane ochii si sa va schimbati impreuna, dar daca nu se poate…salveaza-i tu pe amandoi, si reda-le libertatea. Mai ales tie, pentru ca nimeni nu lupta pentru tine, daca tu nu o faci. Intelege odata asta! Nici macar Dumnezeu nu se baga in treburile tale decat daca e neaparat nevoie si altfel nu te destepti! De cele mai multe ori, iluzia iubirii pe care o traim, este cea care ne tine in bezna si ne submineaza Sinele. Iubirea ar trebui sa aiba o forta atat de mare in fiecare din noi incat sa ne scoata Sinele sacru la suprafata si sa ne ajute sa schimbam Lumea intr-un loc mai bun! Nu sa ne ucida cate un pic zi de zi…

Probabil ai in minte asa o antiteza…intre libertate si a-i rani pe altii. Crezi ca automat, daca faci doar ce simti tu, ii vei rani pe altii si vei dezamagi persoane care tin la tine, sau te vei pune contrar regulilor societatii si vei deveni oarecum un renegat. Se vor simti raniti de tine acei oameni care te cred posesiunea lor si care nu sunt de acord cu libertatea ta deoarece nu corespunde asteptarilor pe care le au de la tine, si oare de acesti oameni vrei sa fii inconjurat? E PROBLEMA LOR, daca sunt nemultumiti. E timpul sa inteleaga NIMENI NU LE APARTINE!  Si? Daca societatea nu te aproba si probabil o sa intri in conflict cu mai multe persoane, autoritati (intr-o lume libera, cuvantul autoritate e ridicol), institutii, reguli si legi, dar tu esti impacat cu tine, ce conteaza? Ce mai conteaza? Conteaza sa fii sclav sau sa fii pasare? Ce ti-ar placea mai mult? Ce iti spune inima ta? Nu te vor rastigni, nu te vor ucide, decat daca esti cu adevarat prea liber si frumos ca sa ” te mai inghita”. Si cred eu, ca atunci, daca ti s-ar intampla asta, ai DEVENI cu adevarat ceea ce esti: curaj si libertate. Te vor alerga, judeca, izola, batjocori, ironiza, priva de privilegii stabilite de ei ( de care oricum tu nu ai nevoie spiritual). Si ce? Nimic nu se va compara cu liniste din tine stiind ca esti liber. Asa se va schimba lumea, infruntand bariere cu curaj nebun, si sadind iubire pe unde trecem! Lasa-i pe ei, fii tu! Sa fii tu nu e un lucru rau! Insa e indicat sa constientizezi initial cine esti tu. Sa nu cumva sa iti manifesti Ego ul in loc de Sinele! Cand esti unit cu Sinele tau, ai automat un zambet radios si o caldura placuta in inima. Cand iti manifesti Egoul simti nevoia sa te torturezi emotional, sa suferi, sa te invinovatesti, sa te pedepsesti, sa ii chinui si pe altii emotional, sau in cazuri extreme, fizic.

Liber! Esti Liber! LIBERTATEA e singura virtute pe care o ai cu adevarat si indiscutabil oriunde ai merge. Mintea ta iti va spune probabil ca nu e asa si iti va da exemple nenumarate din jurul tau, dar asculta-ti Sinele care urla dupa libertate. Il tii inchis in pieptul tau si nu il lasi sa vorbeasca pana cand, in ultima zi din viata ta de acum, trupul tau va muri si el se va elibera. Dar ii va mai trebui inca o viata, ca sa isi faca misiunea si sa mai urce un pic catre Dumnezeu. Hm…Vorbesc de altcineva acum, nu? Iti suna ca si cum vorbesc de unul, numit “Sine”…si te simti putin trist pentru el ca e prizonier din cauza ta, nu? Ti se pare ca Sinele asta e separat de tine, care acum cu ochii tai citesti ce scriu eu, nu-i asa? Nu tu citesti, Sinele tau citeste, pentru ca asta esti tu! Tu te tii singur captiv si iti vor mai trebui x vieti ca sa ajugi la fericire si la Dumnezeu, din cauza asta! Probabil te intrebi:” Pai si daca eu sunt Sinele si eu citesc, cine gandeste acum ca nu sunt Sinele si ca sunt strain de Sine, care imi pare o creatura mistica? MINTEA TA! MINTEA CARE E CA UN BURETE SI ABSOARBE TOT CE PRIMESTE DIN SOCIETATE SI CARE ITI FURA ACCESUL LA LIBERTATE! MINTEA TA CARE ITI HRANESTE CREDINTELE FALSE SI ITI SUSTINE ILUZIA CA TOT CE AI ACUM E TOT CE POTI AVEA! Daca ai cel mai mic sentiment ca am dreptate, atunci tocmai ti-ai auzit Sinele! Te felicit. Ai putea sa il faci sa iti vorbeasca mereu asa? Normal ca poti. Elibereaza-te de cel mai mare inamic al tau intai: MINTEA OTRAVITA! Apoi da-i antidotul pentru otrava, sadind in ea credintele proprii si multa iubire! Si apoi foloseste-o ca sa construiesti vise inalte si realitati divine! Tu esti stapanul ei, nu ea al tau si nu societatea al ei! Gandeste-te la asta!

Te-ai gandit vreodata de ce erai fericit cand erai copil? De ce ti-e dor de atunci? Pentru ca inca pastrai o parte din libertatea ta originara in tine! Pacat ca nu iti aduci aminte cum te simteai inainte sa te nasti sau cum te simteai cand te-ai nascut…cu siguranta ai vrea sa lupti pentru a fi din nou asa.

Si inca ceva, iti trebuie CURAJ ca sa fii liber, si sa fii liber inseamna sa nu te temi de nimic si nimeni! Un spiritul liber nu concepe si nu cunoaste FRICA. El stie ca nimic nu il mai poate imprizoniera vreodata, nici chiar inchisoarea sau moartea.

Fii Liber! Doar fii! Asa te-a lasat Dumnezeu. Cati dintre voi sunt liberi?

Va iubesc, voi oameni frumosi!

 

 

Cauta-te. Intelege-te. Accepta-te. Iubeste-te.

Privesc in jur cu bucurie in suflet cum tot mai multe suflete se trezesc. Constat schimbari la oameni care in trecut pareau impenetrabili de orice raza si la oameni care afirmau cu fala ca sunt atei si ca sunt stapanii propriilor vieti.  Din ce in ce mai multi oameni incep sa Il inteleaga pe Dumnezeu cu adevarat si incearca sa traiasca in acord cu Legile Divine si cu Voia lui Dumnezeu. Din ce in ce mai multi oameni incep sa nu mai rezoneze cu societatea materialista in care suntem obligati sa traim si sa se indrepte spre spiritualitate si o existenta simpla. Zi de zi intalnesc oameni care radiaza cu tot sufletul lor si care au permis starii de pace sa patrunda in mintea lor. Prietenii mei se transforma. Ii vad, ii observ, ii simt. Sunt mai asezati, mai calmi, mai modesti, mai luminosi, mai pozitivi, mai putin agresivi sau deloc. Incep sa isi schimbe vietile si sa caute in tot ceea ce fac linistea sufleteasca si pacea mintii. Observ deasemenea ca oamenii din jurul meu renunta incet-incet la obiceiuri alimentare vechi si la consumul de carne, pentru ca energia acestor obiceiuri nu mai rezoneaza cu energia lor, pentru ca se transforma in fiinte cu vibratie mai inalta, si incep sa respinga din viata lor tot ce ii trage in jos. Ma bucur sa constat cum creste numarul vegetarienilor. Organismul nostru simte nevoia de hrana usoara, pura, curata energetic…caci evoluam spre era in care ne vom hrani cu prana.

Dar, oamenii din jurul meu nu inteleg ce se petrece cu ei. Eu, fiind deschisa si intelegand anumite aspecte, vad schimbarile acestea din ei ca pe o binecuvantare si ma bucur pentru ei. Dar ca si mine, inainte de a-mi depasi pragul mental al inacceptarii schimbarii din mine, ei sunt depresivi, tristi, debusolati, ancorati puternic in trecutul lor pentru care se invinovatesc, resimt mult mai puternic stresul din viata lor, sunt mult mai emotivi, se simt singuri si neintelesi, se simt obositi de haosul din mintea lor care cauta sa explice ce se intampla si au nevoie de sprijin. Cand dupa o lunga cale in cautarea adevarului din tine, te regasesti, e destul de greu sa accepti ceea ce ai fost, sa accepti si sa te adaptezi la ceea ce devii, ceea ce esti.

Si aici e important sa inveti sa iti accepti si sa iti iubesti trecutul, dar sa te desprinzi de el. Trebuie sa intelegi ca tot ce ai facut si tot ceea ce ai ales, si tot ceea ce ai fost in trecut, pana in momentul trezirii tale, este ceea ce te-a adus aici, in acest moment minunat al regasirii. Daca nu ai fi trecut prin acele experiente fericite sau in general mai putin fericite din trecutul tau, nu ai fi omul care esti acum, nu te-ai fi trezit. Pentru ca e nevoie de un drum anevoios si de multe cazaturi ca sa incepi sa simti, sa intelegi, sa te deschizi. Oamenii care au vieti usoare si traiesc fara grija, nu cauta fericirea in alte planuri decat cel material. Asa ca, intelege ca ai fost binecuvantat sa treci prin tot ce ai trecut. Si nu te rusina cu pacatele tale, cu greselile tale, cu rautatile tale, caci cine nu cunoaste intunericul nu stie ce e lumina. Si acum, fiindca esti constient, Omule, ai sansa sa iti cureti karma si sa devii atat de luminos, incat intunericul din trecutul tau va fi inghitit intr-o mare de stralucire. Dupa ce intelegi asta, detaseaza-te de trecut. Nu mai trai in el, nu te mai victimiza cand iti aduci aminte de intamplari in care ti-a fost greu. Traieste in prezent si incearca sa faci din fiecare zi, cea mai minunata zi din viata ta. Uita cu tot sufletul si fa curat in tine. Caci tot ce nu uiti, tot bagajul de durere din trecut, este ca o bila grea de plumb care atarna de piciorul unei pasari si nu o lasa sa zboare, sa fie libera. Iarta oamenii care ti-au gresit, pentru ca ei au avut un rol vizavi de tine. “Sutul” pe care ei ti l-au dat a fost intr-adevar un pas inainte. Caci daca nu iti e rau undeva, intr-un loc, alaturi de o persoana, cum ai mai putea sa pleci mai departe, sa evoluezi, sa iti continui calea? Avem nevoie de socuri ca sa nu ne cufundam in confort si rutina si sa ne aruncam din nou in valurile marii care ne poarta spre insula regasirii. In acest pas al iertarii si uitarii, eu va recomand din suflet sa faceti 4 exercitii.

1. Cititi mai multe zile la rand, cat simtit voi nevoia, Acatistul de iertare pe care il puteti gasi in coloana din dreapta. Cititi-l din suflet, cu intentii curate si serioase de iertare. Va va curata si elibera.

2. Stati in tacere cu voi insiva. Imbratisati-va cu toata iubirea pe care o puteti simti pentru voi insiva. Iertati-va pentru orice ati gresit si multumiti-va pentru ca ati castigat o multime de batalii si rezultatele se vad aici, acum. E nevoie sa va iertati si sa va iubiti pe voi ca sa ii puteti ierta si iubi pe ceilalti. Petreceti cat mai mult timp posibil singuri, in intimitatea sufletelor voastre, in linistea mintii, comunicand cu Sinele vostru. In fiecare zi, timp de zece minute, in liniste deplina, incercati sa va goliti mintea de ganduri, cu ochii inchisi. Nu va fie teama sa va auziti glasul inimii si sa incepeti sa comunicati cu Sinele vostru. El detine toate adevarurile si toate raspunsurile si viata voastra va deveni minunata odata ce ati inceput sa il auziti. Multumiti-i lui Dumnezeu pentru ca v-a creat asa, si nu altfel. Sunteti perfecti. Pentru ca Dumnezeu nu face greseli. El stie cat si ce ne trebuie fiecaruia. Undeva pe parcursul lui, sau la sfarsitul drumului, veti intelege de ce.

3. Relaxati-va, inchideti ochii, vizualizati in fata voastra persoana din viata voastra, din trecut sau prezent, pe care simtiti ca nu ati iertat-o sau cu care inca aveti conflicte, sau ati intrerupt comunicarea brutal candva, vizualizati cum ii zambiti si va zambeste, imbratisati-o, apoi vizualizati cum din inima voastra ies scantei frumoase de lumina care merg pana la inima acestei persoane si i-o invaluie in lumina, in timp ce ii trimiteti toata iubirea pura, neconditionata de care sunteti capabili. Cereti iertare acestei persoane pentru orice i-ati gresit ( pentru ca desi nu constientizati, si va considerati victima ei, la nivel inconstient poate i-ati gresit cu ceva in aceasta viata sau intr-o viata trecuta.)  Multumiti-i acestei persoane pentru ca v-a ajutat in calea catre regasire si spuneti-i: Te iert, te accept, te iubesc asa cum esti. Dar aceste cuvinte sa fie sincere si sa vina din adancul sufletului vostru. Faceti acest exercitiu cu toate persoanele din viata dumneavoastra fata de care aveti resentimente sau remuscari. Va va elibera.

4. Sunati persoanele cu care nu ati mai vorbit de mult din cauza unor certuri, vizitati-le pe cele pe care ati jurat sa nu le mai vedeti vreodata, intalniti-va cu oamenii care va erau prieteni candva, scrieti-le un email prietenesc, cautati sa le contactati ca sa depasiti pragul mental al resentimentelor. Astfel depasiti un blocaj care va impiedica sa va deschideti inima. Acesta este primul pas in a invata sa iubim toti oamenii, indiferent de natura lor, de firea lor, de relatiile pe care le avem cu ei, de atitudinea lor fata de noi. Trebuie sa invatam sa il acceptam si sa il iubim pe aproapele nostru neconditionat si sincer, asa cum Iisus ne-a iubit pe toti. Doar aceasta este iubirea adevarata si aceasta iubire va salva Lumea.

E important sa iti vindeci relatiile cu ceilalti pentru ca totul suntem una, si orice energie negativa pe care ai emis-o si o conservi in Univers se intoarce la tine si te tine blocat mereu. Ce emiti, aceea esti, Emiti iertare, esti iertare. Emiti iubire, esti iubire. Pe mine Dumnezeu m-a invatat sa repet zilnic o mantra : Sunt iubire. Sunt iertare. Sunt pace. In timp, repetarea acestei mantre va produce in tine schimbari.

Dupa ce te-ai eliberat de greutatea neiertarii si incepi sa simti iubirea pentru tot ce te inconjoara, vei putea sa te accepti mai usor si pe tine. Orice schimbare din viata ta va fi binevenita si chiar daca nu vei intelege pe moment tot ce se intampla cu tine, in timp totul va fi mai clar.

Reconectarea la natura e deasemenea foarte importanta in acest proces de creare a unei legaturi stranse cu tine. Mergi in parc si stai cu picioarele goale in iarba. Energia pamantului si a ierbii te va invata sa fii in echilibru cu tine. Mergi intr-un spatiu deschis si priveste cerul.Cerul iti va cerne pacea de care ai nevoie in suflet si vei constientiza ca si tu iti poti creea propriul cer in tine. Stai cu picioarele in apele unui lac sau rau si lasa apa sa duca cu ea tot ce nu ai iertat. Intoarce-te in natura pentru a te regasi pe tine. Pentru ca Natura e in tine si tu esti parte din ea. Invata din ea si asculta-i glasul.

Si, iubitii mei, nu va speriati daca momentan nimic nu are sens, si va simtiti vulnerabili, pierduti, confuzi, slabi, nevrednici. Cautati-va puterea in Dumnezeu, zambiti si credeti din suflet ca toate se intampla cu un rost si ca Dumnezeu stie ce face!

In continuare va impartasesc o micuta povestioara pe care am scris-o eu acum 2 ani.

Saculetul

Era odata o fata care mergea pe un drum. Cu talpile goale. Un drum prafuit, pietros, pe alocuri mocirlos. Talpile ei simteau fiecare impunsatura de personalitate a drumului, pentru ca drumul nu e o dunga serpuita moarta, ci din contra, e plin de viata. El te duce mai departe cand il alegi, nu tu il mergi pe el…Pentru ca drumul se creeaza inaintea ta din visele tale, din asteptarile tale…si ele te conduc in viata nu? Ei, si fata asta avea cu ea un saculet…

In el punea floricelele de pe campurile de o frumusete rapitoare pe care le vazuse, conurile de brad din copacii in care se urcase si uneori cazuse, frunze din copacii care ii soptisera povete, iarba de unde poposise ca sa se odihneasca  si sa se destepte mai inteleapta, stelute de pe cerul care o ajutase sa viseze, dar si pietricele in care se intepase, bucatele de noroi uscat din mlastinile in care se impotmolise si in care ar fi crezut ca va ramane pe veci captiva (dar scapase, pentru ca era mai puternica decat crezuse mereu), spini de la trandafirii pe care se ambitionase sa ii rupa, cioburi de la obiecte pe care le sparsese si pentru care plansese…

Si tinea mereu cu ea acest saculet, dandu-si seama ca in el avea insusi sufletul ei…Era un saculet cu amintiri…Daca ar fi bagat mana in el sa scoata ceva la intamplare, poate ca s-ar fi alintat cu finetea unei petale de floare sau poate ca s-ar fi intepat sau taiat…Dar ar fi meritat chiar si durerea, pentru ca fiecare obiect din acel saculet o intorcea in trecut. Ii amintea ca traise si ca din fiecare zi traita invatase ceva nou, invatase sa fie mai buna si sa adune si rele si bune la un loc ca sa poata lua din unele intamplari invataminte ca sa le foloseasca pentru a face momentele frumoase de-a dreptul minunate…

In saculet era ea. Cu toate cararile pe care fusese si din care adunase suveniruri, cu toate sentimentele pastrate in miezul unui obiect aparent banal, cu temerile si bucuriile momentelor trecute…Daca i-ar fi lipsit oricare din aceste experiente…si deci, oricare din acele obiecte, nu ar mai fi fost Ea, asa cum se putea simti si vedea acum. Asa ca era recunoscatoare si spinilor si cioburilor si noroaielor si pietricelelor ascutite…Daca nu le-ar fi intalnit candva in calea ei nu ar fi putut acum sa le recunoasca si sa le ocoleasca. Si nu ar fi putut sa pretuiasca praful de sub calcaie gasindu-l matasos, in comparatie cu mocirla prin care trecuse (candva ii se parea dezgustator sa mearga desculta prin atata praf…).

Asa ca tinea strans la piept saculetul cu amintiri. Se tinea strans la piept pe Ea. Si aduna in continuare amintirile unor zile in care poate a facut lucruri care nu ar fi caracterizat-o pe moment, dar care au facut-o mai unica cu fiecare pas.

Si nu ar fi dat saculetul pentru nimic in lume. Mai ales pentru bani. Mai ales ca pentru ea ura banii…Cum sa dai ceva ce iubesti pe ceva ce urasti?

Doar, candva, va scoate pe rand din saculet cate o lectie pe care sa o dea copiilor ei, ca si ei sa invete cat de important e sa ai saculetul tau.

VA IUBESC!

Tag Cloud