Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Archive for January, 2011

Ce suntem. Despre Energie. Partea a II-a

Perceptia timpului si spatiului. Dimensiunile evolutiei. Limitari si libertate

Suntem constienti ca spatiul in care existam e un spatiu tridimensional.
Ne putem da seama de acest lucru prin cele 3 directii de miscare principale: stanga/dreapta, inainte/inapoi, sus/jos.
Deoarece avem 3 directii posibile, sunt necesare 3 valori pentru a descrie pozitia unui punct. ( x, y, z ). Intr-un sistem bidimensional, sunt necesare doar doua valori ( x, y ).
Deci in sistemul tridimensional pot spune cuiva sa inainteze 3 metri, inca 2 metri la stanga dupa care sa se catere pe o franghie inca 5 metri. Se observa faptul ca aceste 3 directii sunt perpendiculare una cu cealalta, fiecare e unica. Asta inseamna ca pot merge inainte sau inapoi cat vreau, fara sa reusesc sa merg astfel la stanga sau la dreapta si nici in jos sau in sus. Daca am avea totusi o a patra dimensiune ( x, y, z, t ) aceasta ar trebui sa fie perpendiculara cu celelalte trei directii.

Raportarea intregii noastre existente la o lume tridimensionala, in care aproape totul este material, solid sau palpabil, ne limiteaza intelegerea faptului ca exista alte dimensiuni superioare, ca exista lumi paralele imperceptibile intelectului nostru subdezvoltat si inadaptat, ca exista fiinte de energie, energii, si posibilitatea calatoriilor instant si a conexiunilor in spatiu intre puncte situate la distante mari.

Am fost invatati ca distanta se masoara in kilometri sau mile, ca dureaza x ore sa ajungi din Bucuresti la Brasov, sau din Romania in UK, ca trebuie sa iei autobuzul y si sa schimbi cu tramvaiul z ca sa ajungi in locul k. Sunt niste parametrii care ne-au limitat modul in care noi percepem spatiul din jur.Ni se pare ca totul se masoara si ca pentru a calatori ai nevoie de mijloace de transport si de un numar de ore. Teleportarea ni se pare un subiect de Star Trek, ni se pare imposibil sa fim alaturi de o persoana daca ea este la 1000 de km, si ideea de a fi prezent in doua sau trei locuri e de-a dreptul SF pentru multi dintre noi.

Ne construim singuri ziduri in jurul unor distante scurte pe care le numim nesiguri “acasa”, temandu-ne sa exploram ce e dincolo de stramtele noastre universuri personale, si ignorand faptul ca spatiul in care traim e de fapt nelimitat, infinit, si posibil de parcurs instant doar prin accesarea unor super abilitati pe care le detinem dar de care nu suntem constienti. Nu ma refer la a iti parasi cartierul, orasul, tara, etc. macar o data in viata ( desi si asta te-ar ajuta sa cunosti oamenii si locurile planetei acesteia minunate si sa intelegi ce ne leaga pe toti) ci discut aici strict despre ancorarea noastra disperata in 3D, pentru ca ne temem sa ne deschidem mintea spre ceva mai mult.

Ei, acest “handicap” al nostru, ne limiteaza si corpurile energetice. Corpul nostru energetic se poate extinde, poate comunica cu persoane aflate la 2000 km distanta, poate calatori in locuri de pe aceasta planeta si in alte dimensiuni in salturi instant, si poate comunica si face schimb de energii cu natura si cu Universul. Insa perceptia noastra despre spatiu il limiteaza la zidurile corpului fizic, crezand ca tot ce avem la dispozitie e un trup cu inaltime, circumferinta, greutate etc.

In 1884, Edwin Abbot a scris o carte numita “Flatland”. Cartea are ca subiect un PATRAT si lumea sa, Flatland.
In esenta, Abbot isi imagineaza un univers complet plat, in care traiesc fiinte bidimensionale.
Un perete in Platlanda este o linie, si la fel este si pielea unui individ, in spatele careia se ascund organele interne. Platlandezii sunt ciudati deoarece sunt nevoiti sa foloseasca acelasi orificiu pentru ingurgitare si pentru excretie ; alminteri s-ar desface in mai multe parti. Miscarile lor sunt limitate la doar doua directii ( inainte-inapoi, stanga-dreapta ).
Noi, fiind fiinte tridimensionale, putem obtine cu usurinta o imagine a Platlandei, intr-o dimensiune ce nu exista in spatiul acesteia.

In interiorul cadrelor lor liniare, platlandezii sunt riguros protejati de privirile vecinilor lor, dar pentru noi nu au secrete ; putem privi nestanjeniti in camerele si sertarele lor incuiate si, oricat de straniu li s-ar parea, putem vedea interiorul corpului lor in orice moment.
Ne putem manifesta ca niste zei fata de ei, putem face obiectele sa dispara si sa apara din cele mai tainice locuri, ii putem muta intr-o clipa dintr-un loc in altul al spatiului lor (o experienta pe care ei ar interpreta-o drept mistica), putem chiar si sa ii rasucim, trecandu-i astfel prin cea de a treia dimensiune, astfel incat partea lor dreapta sa devina partea lor stanga si invers. Ii putem observa oricand fara sa fim remarcati.
Este evident ca o fiinta cvadrimensionala va putea actiona in lumea noastra tridimensionala in exact acelasi mod in care noi actionam in lumea bidimensionala. Aceasta fiinta ar putea fi aici si totusi sa ramana neremarcata, ar putea trece prin corpuri solide si ar putea avea acces la continutul unui seif sau sertar, fara sa le deschida. Aceste fiinte exista deja printre noi, dar noi nu le putem percepe pentru ca avem simturi limitate.

Flatland – The Movie:

Asa cum fiintele plane sunt deschise pentru noi, dar nu si pentru celelalte fiinte plane, tot asa suntem si noi deschisi fiintelor cvadrimensionale, desi nu putem arata interiorul nostru altor fiinte umane, oricat de mult ne-am dori. In cadrul perceptiei vizuale cvadrimensionale, obiectul vizat poate fi vazut din toate partile odata, ca si cum s-ar afla in centrul ochiului.
Cea de a patra dimensiune a fost imaginata initial in secolul al XIX-lea, a fost o ipoteza noua, care a sugerat o explicatie simpla, atractiva si destul de convingatoare din punct de vedere stiintific, a multor fenomene misterioase, asociate de regula cu magia sau religia. Ea nu acrediteaza in mod necesar posibilitatea existentei teoretice a zeilor, fie si complet invizibili pentru noi, deoarece chiar daca organul necesar perceperii celei de a patra dimensiuni ne lipseste, tot putem vedea in trei dimensiuni lucruri a caror explicatie nu devine clara decat dintr-o perspectiva mai inalta.
Deci viziunile si calatoriile mistice neasteptate, insotite de o modificare drastica a cunostintei, pot fi interpretate ca o intrezarire mentala a unei realitati superioare.
Pentru ca ideea existentei dimensiunii a patra impune acceptarea faptului ca exista mai multe niveluri ale realitatii superioare, fizicienii incheie numaratoarea la zece sau unsprezece dimensiuni, care sunt suficiente pentru a explica fortele ce exista in universul nostru, dar din punct de vedere matematic, numarul dimensiunilor e nelimitat; fiecare dintre ele se comporta fata de cea anterioara asa cum a treia dimensiune se comporta fata de a doua.

Cea de-a patra dimensiune este timpul. Noi avem doua modalitati in care percepem timpul. Prima este cu ajutorul ceasurilor si calendarelor, care ne ofera o distributie a timpul in ani, luni, saptamani, zile, ore, minute, secunde. Dupa aceasta metoda isi masoara si organizeaza vietile marea majoritate a oamenilor. In acest mod, se dobandeste si o obsesie a timpului manifestata prin stresul de a termina ceva la termen, de a ajunge undeva la timp, de a face cat mai multe lucruri intr-o zi, etc. A doua modalitate in care percepem timpul este senzorial, simtind pulsul timpului cu propria constiinta. Prima modalitate e intotdeauna precisa si nu lasa loc de interpretari. A doua metoda este subiectiva si ii da fiecaruia din noi sansa sa perceapa iluzia timpului in felul sau, in functie de credintele pe care le are, de starea lui emotionala, de moralul sau, de ritmul in care traieste si de multitudinea activitatilor pe care le desfasoara. Aici se aplica perfect teoria relativitatii. Bine zicea Einstein, “Pune mana pe o soba fierbinte timp de un minut si ti se va parea ca a trecut o ora. Stai cu o fata frumoasa o ora si ti se va parea ca a trecut un minut.” Dar ce v-am spus pana acum, cred ca deja stiati si voi. Sa mergem mai departe.

Insa nu doar la nivelul perceptiei ficaruia timpul este o iluzie variabila. Nu putini dintre noi au sesizat ca ziua pare mai scurta decat acum 10 ani. Acest lucru aduce o mare presiune in vietile noastre. Si ne introduce intr-un lant al slabiciunilor in care niciodata nu avem timp de nimic si ni se pare ca viata trece pe langa noi. Aceasta idee ne limiteaza ca fiinte daca ii acordam prea multa atentie si o potentam mereu, facand din ea o scuza pentru ca nu realizam ceea ce am putea realiza. De aceea va vorbesc despre timp. Ca sa intelegeti, ca asa cum ne limitam in spatiu, tot singuri ne limitam si in timp, si ca dezvoltarea noastra si iluminarea noastra ca fiinte cu mare potential, tine de constiinta noastra si de cum ne manifestam ca fiinte energetice nelimitate, pentru care spatiul si timpul nu exista practic decat ca niste iluzii. Intelegand ca spatiul si timpul sunt doar un produs al conceptiilor noastre limitate, vom realiza ca nimic nu ne sta in cale si ca vietile noastre sunt vesnice, nu doar de 70 de ani, iar actiunile si gandurile noastre au efect constructiv sau distrugator asupra intregului Univers, nu doar asupra noastra, a familiei noastre, comunitatii, orasului, tarii, plantetei noastre.

In viitorul apropiat, vom observa, ca vom putea realiza salturi intre dimensiuni, si ca timpul isi va modifica valoarea. Evoluam, si aceste doua bariere nu vor mai prezenta insemnatate pentru noi. Insa pe masura ce aceste schimbari se vor produce, vom simti fizic si spiritual, foarte intens, toate modificarile din jurul nostru.

Planeta Terra se manifesta ca un imens circuit electric. Intre suprafata si ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 de km distanta de suprafata, exista un fel de cavitate electromagnetica. Proprietatile rezonante ale acestei cavitati magnetice au fost descoperite de fizicianul german W.O.Schumann, intre 1952-1957 si permit masurarea frecventei vibratorii medii a planetei Terra.

Timp de mii de ani, Rezonanta Schumann, sau pulsul Terrei, a fost de 7,83 cicli pe secunda, constanta fiind folosita in domeniul militar. Insa, din 1980, rezonanta a inceput sa creasca incet, acum fiind de 12 cicli pe secunda. Acest lucru inseamna ca ziua are numai 16 ore, in loc de 24, cat era odinioara.

De altfel, fiecare dintre noi si-a dat seama de accelerarea timpului. Multi se plang ca nu le ajunge ziua pentru tot ceea ce au de facut. In acest ritm in 2012, timpul va ajunge la 0. De asemenea in anul 2012, planul Sistemului nostru solar, se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee. Deci ciclul de 26.000 ani va fi complet.

O data cu Rezonanta Schumann, creste nivelul vibrational al oricarei fiinte de pe Terra.

Mayasii, civilizatie din America Centrala, au avut cele mai inalte cunostinte despre Timp si Spatiu. Calendarul Mayas este cel mai precis de pe Terra. In acest calendar, cea de-a 5-a Lume se sfarseste in 1987. A Sasea Lume incepe in 2012. Deci, acum suntem intre doua Lumi. Acest timp este numit ” Apocalipsa” sau Revelatia si inseamna ca Adevarul ne va fi revelat, si NU ” Sfarsitul Lumii” , asa cum multi considera in mod eronat. Mai inseamna si faptul ca exclusiv de NOI depinde cum vom construi aceasta Noua Lume si Civilizatie care va veni.

Ce mai spun Mayasii despre 2012:
– vom depasi tehnologia, asa cum o cunoastem noi azi.
– vom depasi cunostintele actuale despre Timp si Spatiu.
– vom depasi necesitatea Banului.
– dupa ce vom trece rapid prin Dimensiunea a 4-a, vom intra in Dimensiunea a 5-a (Dimensiunea Constiintei, in care domnesc Pace si Iubirea, si totul este Lumina.)
– planeta Terra si intreg Sistemul Solar se vor sincroniza cu Galaxia si intregul Univers.
– ADN-ul uman va fi reprogramat si imbunatatit, si va avea 12 spirale in loc de 2.

Marea Schimbare ne afecteaza ciclul veghe-somn, relatiile cu ceilalti, reglarea imunitara a organismului si perceptia asupra Timpului si Spatiului.

Alte posibile efecte ale Schimbarii ar mai fi:
– migrene, dureri de cap, oboseala.
– senzatia trecerii unui curent electric prin creier si coloana vertebrala.
– crampe musculare.
– simptome de gripa.
– vise intense.
– creste sensibilitatea corpului uman ca rezultat al vibratiilor noi, mult mai inalte.
– actualmente 16 ore echivaleaza cu 24 de ore, Timpul se contracta.
– corpul fizic a inceput sa se schimbe, se creaza un nou corp de Lumina.
– cresc abilitatile intuitive si de vindecare, dovada multimea de bioterapeuti aparuta in ultimul timp.
– structura interna a ochiului uman se transforma in functie de noua atmosfera planetara si cresterea luminozitatii.
– activarea capacitatilor latente a fiintelor, noi nascutii avand capacitate telepatica mult marita.
– toate bolile incurabile ale sec . XX vor disparea, inclusiv SIDA si cancerul.

Noi informatii despre anul 2012 ne sunt aduse la cunostiinta de Proiectul Montauk. In cadrul acestui proiect, s-a construit pe baza unor informatii din surse extraterestre, un dispozitiv cu ajutorul caruia diferite persoane puteau fi trimise in Timp si puteau descrie ceea ce vedeau. Cei care au fost relateaza ca anul 2012 este ca un zid abrupt peste care nu au putut trece pentru a vedea ce se va intimpla pana in anul 10.000 D.C.

Ceea ce se afla dincolo de 2012 este ascuns perceptiei noastre la ora actuala, desi nivelul constiintei umane se eleveaza pe masura ce ne apropiem de acel prag de trecere in a 4-a Dimensiune, adica o vibratie mult superioara. Acest lucru va revela tuturor fiintelor faptul ca nu suntem cu nimic separati de Creator. Crestinii numesc acesta ”Revenirea in Glorie” , si este vorba mai mult de o stare interioara a constiintei, nu de o fiinta care vine in carne si oase.

A 4-a Dimensiune e plina de Viata, acolo predominand Compasiunea, Intelegerea si Iubirea. La nivel de planeta asistam in primul rand la inceputul inversiunii Polilor magnetici, ceea ce se intimpla o data la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un Mare Ciclu Cosmic de 26.000 de ani. In ultimii mii de ani, liniile de camp magnetic ieseau din Polul Sud si intrau pe la Polul Nord. Oamenii de stiinta au observat insa ca acest camp magnetic stabil incepe sa se schimbe, sa slabeasca. In ultimul secol, slabirea a fost de 10-15%, dar in ultimii ani s-a accelerat tot mai mult.

In conformitate cu ce cred eu, calatorim intr-o sfera, nu exista limite fizice sau senzoriale impuse de Univers sau Divinitate, ci doar limitarile constiintei noastre insuficient dezvoltate. Din propria experienta, prin practicarea Reiki, am invatat ca pot trimite lumina la distanta, in timp si spatiu, pentru o anumita persoana sau situatie, doar prin simpla manifestare a intentiei. Si a avut efect. Daca lumina, altfel spus, energia, cu care lucram in reiki, poate calatori fara sa cunoasca limitari, ganditi-va ca si noi tot energie suntem, si avem acelasi potential. Diferenta sta in vibratie. Fiind de o vibratie joasa, suntem corpuri materiale. Dar daca ne crestem vibratia, ne identificam tot mai mult cu adevarata noastra natura, si crezand cu adevarat in puterea energiei care suntem, putem face orice. Putem levita, putem zbura, putem sa ne teleportam, sa fim in acelasi timp in mai multe locuri, putem sa ne facem invizibili celor care nu ne pot vedea pentru ca nu inteleg, putem comunica nonverbal foarte clar la distante uriase, putem comunica cu Universul si Divinitatea si multe altele. Dar pentru aceasta e necesar sa ne trezim si sa ne constientizam natura si capacitatile pe care le avem.

Pornind de la ideea ca spatiul si timpul sunt iluzii ale constiintei noastre limitate, si ca traim intr-un infinit Univers, in care energia circula intr-un flux continuu inainte si inapoi, de la si catre noi, mai sustin si ca energia pe care o transmitem se intoarce inapoi fie sub forma de rasplata, fie sub forma de karma si ca noi creem realitatea, fiind Dumnezeii proprilor vieti.

Noi ne cream realitatea prin calitatea gandurilor noastre. Desi exista un anumit adevar in afirmatia precedenta, mai corect este sa spunem ca noi ne cream EXPERIENTA realitatii in functie de calitatea si continutul constiintei noastre. Realitatea in sine este mult mai complexa decat experienta noastra in legatura cu ea. Realitatea cuprinde mai multe niveluri si dimensiuni ale Creatiei, toate existand simultan. Avem realitatea noastra personala, cuprinzand perceptiile, credintele, programarea, raspunsurile, reactiile noastre precum si starea generala a constiintei noastre si avem si realitatea colectiva.

Omenirea are o realitate colectiva care este rezultatul compozit al constiintelor individuale inter-relationate si avem si realitati sub-colective ale celor cu sisteme de credinta, programare si conditionare similare. De exemplu, cei mai multi dintre noi cred in moarte si in taxe, ceea ce rezulta intr-o realitate sub-colectiva pe scara mare. Numai cativa dintre noi cred ca putem trai fara a fi necesar sa avem experienta mortii (fizice) si a plati taxe, ceea ce se traduce intr-o realitate sub-colectiva pe scara redusa.

In viitoarea lume Pamanteasca a celei de a 4-a dimensiuni, realitatea dominanta va fi cea a comunitatilor spirituale iluminate… Acei oameni care cred in iubire si compasiune, avand suficienta constienta pentru a evolua dincolo de constiinta 3D, vor supravietui schimbarilor de pe Pamant si vor crea acea Era de Aur a pacii si prosperitatii. Realizarea ei va fi in larga masura rezultatul procesului gandirii precum si al credintei supravietuitorilor.

In continuare voi trata Legea Atractiei, deoarece ea demonstreaza cel mai bine ca mintea noastra e libera si nelimitata de spatiu si timp atunci cand e folosita de cineva care a atins constienta.
In esenta, exista doua dinamici ce caracterizeaza legea atractiei. Avem ideea familiara si simpla “cine se aseamana se aduna”, insemnand ca, pe masura ce mergem pe calea noastra, vom avea tendinta de a atrage suflete care au o stare de constiinta similara. Cel mai simplu exemplu este atunci cand ne imprietenim cu cineva deoarece dorim sa exploram o latura a vietii pe care o avem in comun.

In cadrul relatiilor noastre, cel mai probabil vom alege un partener ce are aceleasi interese de baza ca si noi, astfel incat putem sa ne bucuram de compania sa atunci cand suntem implicati in experiente care ne fac placere.
Mai exista insa si a doua dinamica… Putem atrage pe cineva in viata noastra deoarece avem ceva de invatat de la acea persoana sau acea persoana are ceva de invatat de la noi. De multe ori, ambele sunt valabile. Putem avea un contract la nivel de suflet sau o intelegere karmica cu un alt suflet. Putem fi cel care invata sau putem fi invatatorul, sau amundoua simultan. Sufletele pot sa se asocieze pentru a-si lucra “lectiile” karmice sau ca sa creeze ceva important, care necesita talentul fiecaruia. Se poate ca sufletele asociate sa para total opuse dar, sufletul doreste aceasta pentru a invata despre orice. Astfel de relatii se descriu de obicei ca perechi complementare (se completeaza unul pe celalalt).

Multe suflete de pe Pamant si-au inceput relatiile pentru vindecarea karmica si pentru a invata unul pe celalalt ceea ce sufletele respective au nevoie pentru a evloua in cel mai rapid mod cu putinta. Ulterior, partenerii pot evolua intr-o faza a co-creatiei, unde aduc diferentele dintre ei impreuna intr-un mod care completeaza si asista dorinta de creatie a sufletelor lor.

Legea Atractiei lucreaza pentru realitati colective cat si personale. “Devii subiectul asupra caruia te concentrezi” este valabil atat pentru grupuri cat si pentru indivizi. Daca suntem pe o cale a ascensiunii, vom atrage pe altii care sunt pe aceeasi cale si vom fi atrasi catre grupuri, organizatii si comunitati care au ascensiunea ca scop principal. Daca ati decis ca ascensiunea in cea de a 5-a Dimensiune este calea sufletului vostru, atunci ati face bine sa va asociati cu altii care simt la fel si lucreaza pentru a crea un Paradis 5D.

Este posibil ca unii dintre voi sa nu inteleaga exact ce inseamna karma. Karma este energia pe care ti-o atragi prin actiunile tale si deciziile tale adunate pe parcursul tuturor vietilor tale,si ea se manifesta sub forma lectiilor, situatiilor, persoanelor, care au rolul de a aparea si reveni in viata ta pentru a te ajuta sa iti intelegi greselile si sa le repari, sa evoluezi spiritual, sa te iluminezi, sa inveti iubirea, compasiunea, rabdarea. Inainte de a intra in a4a dimensiune trebuie sa ne eliberam de karma si sa atingem un echilibru pentru a putea sa cunoastem, simtim si daruim iubirea  fara retineri.

In aceasta parte am discutat despre spatiu, timp, dimensiuni, legea atractiei, karma, pentru a intelege delimitarile in care traiesc spiritele noastre incarnate in aceasta dimensiune si care sunt granitele pe care trebuie sa le depasim mental si spiritual pentru a ne putea construi propria realitate, pentru a fi pregatiti sa intelegem si sa trecem in urmatoarele dimensiuni si pentru a ne putea folosi la maxim corpurile energetice si capacitatile minunate pe care le detinem prin drept divin.

In continuare, in partea a 3-a, va voi vorbi despre campurile energetice si corpul subtil, energia vindecatoare, ce vom deveni – corpuri de lumina, hranirea cu energie – de ce tindem spre vegetarianism.

Va iubesc! Iubiti-va si voi!

Nici nu ai habar ce poti face! Te iubesc!

10 lectii

Zece lectii invatate de la ingeri

(Ten Lessons I Learned From the Angels)de Doreen Virtue, Ph.D., 1998)

” Cu cat vorbesc cu ingerii mei mai des, cu atat invat mai mult. Iata zece lectii pe care acestia m-au invatat si prin care mi-au schimbat viata:
1. Traieste in integritate. Ingerii mi-au spus: „Petrece-ti timpul facand activitati care se potrivesc cu cele mai inalte intentii ale tale. Renunta la lucrurile pe care intuitia ta te indeamna sa renunti. Acele lucruri fie se vot vindeca, astfel incat sa te bucuri de ele ori altfel, activitatea va pica de la sine.”
Ingerii m-au indemnat sa-mi ascult inima. M-au asigurat ca voi fi in siguranta daca refuz munca care nu se potriveste adevaratelor mele intentii. Am descoperit rapid ca ingerii aveau dreptate!

2. Nu exista decat ACUM. „Esti complet si intreg acum. Nu-ti arunca ochii asupra a ceea ce-ti poate aduce ziua de maine – asta ar implica ca esti imperfect sau iti lipseste ceva acum, si ca vei fi complet atunci cand ceva exterior apare in viata ta intr-un viitor.”
Cand ingerii mi-au spus acestea, am realizat ca eu traiam pentru viitor. Ma concentram pe ceea ce ziua de maine mi-ar fi putea aduce, si nu pe binecuvantarile din prezent. Acum fac o „lista de recunostinta” mentala in fiecare seara.

3. Tot conflictul este in interiorul mintii tale. „Orice conflict pe care il vezi sau il experimentezi in lumea exterioara este o proiectie a egoului tau. In realitate, lumea este in pace si tu iti proiectezi frica de pace asupra lumii. Tu nu vrei sa-ti rezolvi conflictul interior, dar vrei sa-l indepartezi de tine. Asa ca-l proiectezi asupra altor oameni si crezi ca „ei” sunt cei care iti cauzeaza disconfortul. Alti oameni sunt neutri, tablite goale pe care tu le colorezi cu propriile semnificatii si definitii. Apoi, reactionezi de parca aceste culori si definitii ar fi reale. Alti oameni, in schimb, te trateaza in felul in care te astepti, intr-o profetie de auto-indeplinire.”
In timp ce ingerii imi explicau acestea, am realizat cat de des i-am permis fricii sa-mi creeze momente dureroase. Dar intotdeauna am avut puterea de a alege gandurile si sentimentele pe care eu le-am atribuit situatiilor.

4. Purifica-ti dieta. „Toata hrana are vibratie si tu vrei sa vibrezi la fel de inalt si de fin cu frecventa la care rezonezi. Hraneste-te cu fructe si legume proaspete, nuci si cereale integrale, deoarece au cele mai inalte frecvente vibrationale. Evita carnea, produsele lactate, alcoolul, zaharul, ciocolata si cofeina, care au cele mai scazute vibratii. Si aminteste-ti ca esenta tuturor alimentelor pe care le mananci te afecteaza mult timp dupa ce mancarea se digera.”
In momentul in care ingerii mi-au spus de lectia a patra, dieta mea era deja destul de sanatoasa. Renuntasem la carne rosie si alba si la alcool. Totusi, mai era loc de imbunatatiri, asa ca am urmat sfaturile ingerului meu pazitor si am adoptat o abordare alimentara Vegan. Imbunatatirea aspectului si energiei a fost radicala si imediata! In loc sa simt ca-mi lipseste ceva, alegerea unei alimentatii mai sanatoase era usoara si naturala.

5. Nu da pentru a primi. „Renunta la a mai planifica rezultatele pe care le astepti ca urmare a ceea ce daruiesti. Vei primi rezultate pentru ca ai daruit; aceasta este o lege universala. Dar nu depinde de tine felul in care cauza si efectul vor circula. In plus, daca vei astepta ceva in schimb, n-ai oferit in realitate nimic. In schimb, retii darul in constiinta ta, asteptand sa primesti ceva inainte ca tu sa-l eliberezi complet.”
Inca o data, m-am simtit jenata in timp ce ingerii vedeau in strafundurile sufletului meu. Stiau ca sunt o persoana generoasa. Totusi, trebuia sa recunosc ca daruiam uneori cu dorinta de a primi ceva in schimb. Cu o incredere totala in ingerii mei, am decis sa renunt la toate legaturile atasate de darurile mele pentru ceilalti. Aproape imediat, am inceput sa primesc recompense surprinzatoare, cum ar fi noi propuneri de afaceri si experiente minunate cu prietenii.

6. Petrece timp de unul singur in natura. „Sunetele si mirosurile naturii sunt invizibile, asa ca iti poarta mintea spre taramul invizibil al spiritului, unde lucrurile vibreaza mai inalt si mai rapid decat materia. Exista proprietati vindecatoare in natura. De asemenea, exista ingeri ai naturii foarte reali. Le poti cere acestor ingeri ai naturii sa te vindece. A sta in natura te ajuta sa te adaptezi ritmului natural al pamantului si asa cum sincronizarea si ciclurile fac parte din tot, tu te vei sincroniza cu ritmul vietii.”
La indemnul ingerilor, m-am indepartat de biroul meu si am inceput sa-mi petrec orele pranzului afara. Aerul proaspat, razele de soare si parfumul florilor m-au ajutat sa patrund la niveluri mai profunde. Stau afara si ii rog pe ingerii naturii sa ma inconjoare.

7. Detaseaza-te de materie. „Atunci cand esti atasat de materie in gand, ramai atasat de produsele mintii egoului si astfel ramai atasat de ego. Nu exista cale de a scapa de aceasta lege.”
Ingerii mei mi-au clarificat ca nu exista nimic rau in lucrurile materiale. Materia e neutra, conform cu ingerii. Ei de asemenea realizeaza ca oamenii au nevoi materiale, cum ar fi mancarea, imbracamintea si adapostul. Dar cand idolatrizam aceste lucruri materiale – cum ar fi gandirea continua la bani si posesiuni – ne concentram asupra naturii noastre inferioare si nu asupra sinelui nostru superior.

8. Nu judeca. „Ii judeci pe altii ca o metoda de a te apara pe tine insuti, pentru a-i tine departe de tine, astfel incat sa nu te apropii de ei si sa te ranesti. Dar ti-am spus ca nu e nevoie sa te gandesti la siguranta ta. Tu esti in siguranta, iar un tipar de gandire de ingrijorare covarsitor in ceea ce priveste securitatea ta, poate aduce exact ceea ce te temi in viata ta.”
Ingerii au explicat ca atragem spre noi lucrurile la care ne gandim. Daca ma gandesc in mod obsesiv la pericolul fizic si emotional, creez un climat in care cele mai teribile temeri se adeveresc. Prin exercitiu, am inceput sa observ momentele in care ii judecam pe ceilalti oameni. Am inceput sa-mi eliberez temerile catre ingeri si am descoperit ca obiceiul de a judeca a disparut treptat.

9. Traiesti acolo unde constiinta ti-e focalizata. „Daca ai un gand neiubitor sau lipsit de iubire – competitie, invidie, grija – simti durere. Tu ESTI constiinta ta si simti efectele locului in care iti este focalizata constiinta. Tu nu-ti doresti durere. Asa ca, alege sa dai luminii toate gandurile tale neiubitoare.”
La inceput, aceasta lectie a fost dureroasa. Intotdeauna am crezut ca circumstantele din exterior imi influentau fericirea. Si totusi, ingerii insistau ca lucrurile stau invers si ca gandurile mele erau cele care colorau lumea. Ei mi-au spus ca fericirea mea nu era legata de ceea ce aveam, ci de ceea ce gandeam.

10. Slaveste-l pe Dumnezeu in toate. „Nu cauta slava pentru tine insuti. In esenta, totusi, atunci cand il slavesti pe Dumnezeu, tu slavesti acea parte din tine care este una cu Dumnezeu. Prin slavirea Sa, stai departe de starea ta de ego si te centrezi pe constiinta sinelui tau superior.”
Initial, lectia mea m-a umilit. Dar inainte de a aluneca in sentimente de rusine, ingerii mei mi-au oferit un sprijin, amintindu-mi ca – deoarece sinele meu adevarat este una cu Dumnezeu – imi laudam adevaratul „eu” de fiecare data cand il slaveam pe Dumnezeu.

Cele zece lectii sunt acum parti permanente ale vietii mele. ”

Cauta-te. Intelege-te. Accepta-te. Iubeste-te.

Privesc in jur cu bucurie in suflet cum tot mai multe suflete se trezesc. Constat schimbari la oameni care in trecut pareau impenetrabili de orice raza si la oameni care afirmau cu fala ca sunt atei si ca sunt stapanii propriilor vieti.  Din ce in ce mai multi oameni incep sa Il inteleaga pe Dumnezeu cu adevarat si incearca sa traiasca in acord cu Legile Divine si cu Voia lui Dumnezeu. Din ce in ce mai multi oameni incep sa nu mai rezoneze cu societatea materialista in care suntem obligati sa traim si sa se indrepte spre spiritualitate si o existenta simpla. Zi de zi intalnesc oameni care radiaza cu tot sufletul lor si care au permis starii de pace sa patrunda in mintea lor. Prietenii mei se transforma. Ii vad, ii observ, ii simt. Sunt mai asezati, mai calmi, mai modesti, mai luminosi, mai pozitivi, mai putin agresivi sau deloc. Incep sa isi schimbe vietile si sa caute in tot ceea ce fac linistea sufleteasca si pacea mintii. Observ deasemenea ca oamenii din jurul meu renunta incet-incet la obiceiuri alimentare vechi si la consumul de carne, pentru ca energia acestor obiceiuri nu mai rezoneaza cu energia lor, pentru ca se transforma in fiinte cu vibratie mai inalta, si incep sa respinga din viata lor tot ce ii trage in jos. Ma bucur sa constat cum creste numarul vegetarienilor. Organismul nostru simte nevoia de hrana usoara, pura, curata energetic…caci evoluam spre era in care ne vom hrani cu prana.

Dar, oamenii din jurul meu nu inteleg ce se petrece cu ei. Eu, fiind deschisa si intelegand anumite aspecte, vad schimbarile acestea din ei ca pe o binecuvantare si ma bucur pentru ei. Dar ca si mine, inainte de a-mi depasi pragul mental al inacceptarii schimbarii din mine, ei sunt depresivi, tristi, debusolati, ancorati puternic in trecutul lor pentru care se invinovatesc, resimt mult mai puternic stresul din viata lor, sunt mult mai emotivi, se simt singuri si neintelesi, se simt obositi de haosul din mintea lor care cauta sa explice ce se intampla si au nevoie de sprijin. Cand dupa o lunga cale in cautarea adevarului din tine, te regasesti, e destul de greu sa accepti ceea ce ai fost, sa accepti si sa te adaptezi la ceea ce devii, ceea ce esti.

Si aici e important sa inveti sa iti accepti si sa iti iubesti trecutul, dar sa te desprinzi de el. Trebuie sa intelegi ca tot ce ai facut si tot ceea ce ai ales, si tot ceea ce ai fost in trecut, pana in momentul trezirii tale, este ceea ce te-a adus aici, in acest moment minunat al regasirii. Daca nu ai fi trecut prin acele experiente fericite sau in general mai putin fericite din trecutul tau, nu ai fi omul care esti acum, nu te-ai fi trezit. Pentru ca e nevoie de un drum anevoios si de multe cazaturi ca sa incepi sa simti, sa intelegi, sa te deschizi. Oamenii care au vieti usoare si traiesc fara grija, nu cauta fericirea in alte planuri decat cel material. Asa ca, intelege ca ai fost binecuvantat sa treci prin tot ce ai trecut. Si nu te rusina cu pacatele tale, cu greselile tale, cu rautatile tale, caci cine nu cunoaste intunericul nu stie ce e lumina. Si acum, fiindca esti constient, Omule, ai sansa sa iti cureti karma si sa devii atat de luminos, incat intunericul din trecutul tau va fi inghitit intr-o mare de stralucire. Dupa ce intelegi asta, detaseaza-te de trecut. Nu mai trai in el, nu te mai victimiza cand iti aduci aminte de intamplari in care ti-a fost greu. Traieste in prezent si incearca sa faci din fiecare zi, cea mai minunata zi din viata ta. Uita cu tot sufletul si fa curat in tine. Caci tot ce nu uiti, tot bagajul de durere din trecut, este ca o bila grea de plumb care atarna de piciorul unei pasari si nu o lasa sa zboare, sa fie libera. Iarta oamenii care ti-au gresit, pentru ca ei au avut un rol vizavi de tine. “Sutul” pe care ei ti l-au dat a fost intr-adevar un pas inainte. Caci daca nu iti e rau undeva, intr-un loc, alaturi de o persoana, cum ai mai putea sa pleci mai departe, sa evoluezi, sa iti continui calea? Avem nevoie de socuri ca sa nu ne cufundam in confort si rutina si sa ne aruncam din nou in valurile marii care ne poarta spre insula regasirii. In acest pas al iertarii si uitarii, eu va recomand din suflet sa faceti 4 exercitii.

1. Cititi mai multe zile la rand, cat simtit voi nevoia, Acatistul de iertare pe care il puteti gasi in coloana din dreapta. Cititi-l din suflet, cu intentii curate si serioase de iertare. Va va curata si elibera.

2. Stati in tacere cu voi insiva. Imbratisati-va cu toata iubirea pe care o puteti simti pentru voi insiva. Iertati-va pentru orice ati gresit si multumiti-va pentru ca ati castigat o multime de batalii si rezultatele se vad aici, acum. E nevoie sa va iertati si sa va iubiti pe voi ca sa ii puteti ierta si iubi pe ceilalti. Petreceti cat mai mult timp posibil singuri, in intimitatea sufletelor voastre, in linistea mintii, comunicand cu Sinele vostru. In fiecare zi, timp de zece minute, in liniste deplina, incercati sa va goliti mintea de ganduri, cu ochii inchisi. Nu va fie teama sa va auziti glasul inimii si sa incepeti sa comunicati cu Sinele vostru. El detine toate adevarurile si toate raspunsurile si viata voastra va deveni minunata odata ce ati inceput sa il auziti. Multumiti-i lui Dumnezeu pentru ca v-a creat asa, si nu altfel. Sunteti perfecti. Pentru ca Dumnezeu nu face greseli. El stie cat si ce ne trebuie fiecaruia. Undeva pe parcursul lui, sau la sfarsitul drumului, veti intelege de ce.

3. Relaxati-va, inchideti ochii, vizualizati in fata voastra persoana din viata voastra, din trecut sau prezent, pe care simtiti ca nu ati iertat-o sau cu care inca aveti conflicte, sau ati intrerupt comunicarea brutal candva, vizualizati cum ii zambiti si va zambeste, imbratisati-o, apoi vizualizati cum din inima voastra ies scantei frumoase de lumina care merg pana la inima acestei persoane si i-o invaluie in lumina, in timp ce ii trimiteti toata iubirea pura, neconditionata de care sunteti capabili. Cereti iertare acestei persoane pentru orice i-ati gresit ( pentru ca desi nu constientizati, si va considerati victima ei, la nivel inconstient poate i-ati gresit cu ceva in aceasta viata sau intr-o viata trecuta.)  Multumiti-i acestei persoane pentru ca v-a ajutat in calea catre regasire si spuneti-i: Te iert, te accept, te iubesc asa cum esti. Dar aceste cuvinte sa fie sincere si sa vina din adancul sufletului vostru. Faceti acest exercitiu cu toate persoanele din viata dumneavoastra fata de care aveti resentimente sau remuscari. Va va elibera.

4. Sunati persoanele cu care nu ati mai vorbit de mult din cauza unor certuri, vizitati-le pe cele pe care ati jurat sa nu le mai vedeti vreodata, intalniti-va cu oamenii care va erau prieteni candva, scrieti-le un email prietenesc, cautati sa le contactati ca sa depasiti pragul mental al resentimentelor. Astfel depasiti un blocaj care va impiedica sa va deschideti inima. Acesta este primul pas in a invata sa iubim toti oamenii, indiferent de natura lor, de firea lor, de relatiile pe care le avem cu ei, de atitudinea lor fata de noi. Trebuie sa invatam sa il acceptam si sa il iubim pe aproapele nostru neconditionat si sincer, asa cum Iisus ne-a iubit pe toti. Doar aceasta este iubirea adevarata si aceasta iubire va salva Lumea.

E important sa iti vindeci relatiile cu ceilalti pentru ca totul suntem una, si orice energie negativa pe care ai emis-o si o conservi in Univers se intoarce la tine si te tine blocat mereu. Ce emiti, aceea esti, Emiti iertare, esti iertare. Emiti iubire, esti iubire. Pe mine Dumnezeu m-a invatat sa repet zilnic o mantra : Sunt iubire. Sunt iertare. Sunt pace. In timp, repetarea acestei mantre va produce in tine schimbari.

Dupa ce te-ai eliberat de greutatea neiertarii si incepi sa simti iubirea pentru tot ce te inconjoara, vei putea sa te accepti mai usor si pe tine. Orice schimbare din viata ta va fi binevenita si chiar daca nu vei intelege pe moment tot ce se intampla cu tine, in timp totul va fi mai clar.

Reconectarea la natura e deasemenea foarte importanta in acest proces de creare a unei legaturi stranse cu tine. Mergi in parc si stai cu picioarele goale in iarba. Energia pamantului si a ierbii te va invata sa fii in echilibru cu tine. Mergi intr-un spatiu deschis si priveste cerul.Cerul iti va cerne pacea de care ai nevoie in suflet si vei constientiza ca si tu iti poti creea propriul cer in tine. Stai cu picioarele in apele unui lac sau rau si lasa apa sa duca cu ea tot ce nu ai iertat. Intoarce-te in natura pentru a te regasi pe tine. Pentru ca Natura e in tine si tu esti parte din ea. Invata din ea si asculta-i glasul.

Si, iubitii mei, nu va speriati daca momentan nimic nu are sens, si va simtiti vulnerabili, pierduti, confuzi, slabi, nevrednici. Cautati-va puterea in Dumnezeu, zambiti si credeti din suflet ca toate se intampla cu un rost si ca Dumnezeu stie ce face!

In continuare va impartasesc o micuta povestioara pe care am scris-o eu acum 2 ani.

Saculetul

Era odata o fata care mergea pe un drum. Cu talpile goale. Un drum prafuit, pietros, pe alocuri mocirlos. Talpile ei simteau fiecare impunsatura de personalitate a drumului, pentru ca drumul nu e o dunga serpuita moarta, ci din contra, e plin de viata. El te duce mai departe cand il alegi, nu tu il mergi pe el…Pentru ca drumul se creeaza inaintea ta din visele tale, din asteptarile tale…si ele te conduc in viata nu? Ei, si fata asta avea cu ea un saculet…

In el punea floricelele de pe campurile de o frumusete rapitoare pe care le vazuse, conurile de brad din copacii in care se urcase si uneori cazuse, frunze din copacii care ii soptisera povete, iarba de unde poposise ca sa se odihneasca  si sa se destepte mai inteleapta, stelute de pe cerul care o ajutase sa viseze, dar si pietricele in care se intepase, bucatele de noroi uscat din mlastinile in care se impotmolise si in care ar fi crezut ca va ramane pe veci captiva (dar scapase, pentru ca era mai puternica decat crezuse mereu), spini de la trandafirii pe care se ambitionase sa ii rupa, cioburi de la obiecte pe care le sparsese si pentru care plansese…

Si tinea mereu cu ea acest saculet, dandu-si seama ca in el avea insusi sufletul ei…Era un saculet cu amintiri…Daca ar fi bagat mana in el sa scoata ceva la intamplare, poate ca s-ar fi alintat cu finetea unei petale de floare sau poate ca s-ar fi intepat sau taiat…Dar ar fi meritat chiar si durerea, pentru ca fiecare obiect din acel saculet o intorcea in trecut. Ii amintea ca traise si ca din fiecare zi traita invatase ceva nou, invatase sa fie mai buna si sa adune si rele si bune la un loc ca sa poata lua din unele intamplari invataminte ca sa le foloseasca pentru a face momentele frumoase de-a dreptul minunate…

In saculet era ea. Cu toate cararile pe care fusese si din care adunase suveniruri, cu toate sentimentele pastrate in miezul unui obiect aparent banal, cu temerile si bucuriile momentelor trecute…Daca i-ar fi lipsit oricare din aceste experiente…si deci, oricare din acele obiecte, nu ar mai fi fost Ea, asa cum se putea simti si vedea acum. Asa ca era recunoscatoare si spinilor si cioburilor si noroaielor si pietricelelor ascutite…Daca nu le-ar fi intalnit candva in calea ei nu ar fi putut acum sa le recunoasca si sa le ocoleasca. Si nu ar fi putut sa pretuiasca praful de sub calcaie gasindu-l matasos, in comparatie cu mocirla prin care trecuse (candva ii se parea dezgustator sa mearga desculta prin atata praf…).

Asa ca tinea strans la piept saculetul cu amintiri. Se tinea strans la piept pe Ea. Si aduna in continuare amintirile unor zile in care poate a facut lucruri care nu ar fi caracterizat-o pe moment, dar care au facut-o mai unica cu fiecare pas.

Si nu ar fi dat saculetul pentru nimic in lume. Mai ales pentru bani. Mai ales ca pentru ea ura banii…Cum sa dai ceva ce iubesti pe ceva ce urasti?

Doar, candva, va scoate pe rand din saculet cate o lectie pe care sa o dea copiilor ei, ca si ei sa invete cat de important e sa ai saculetul tau.

VA IUBESC!

Ce suntem. Despre Energie. Partea I

The Flower of Life

 

Iubitii mei,

Am inceput Capitolul Energie si Esenta cu imaginile picturilor lui Alex Grey, ca sa va deschid mintea catre o noua perceptie, dar acum as vrea sa continui acest capitol si sa va vorbesc pe larg in cateva postari consecutive, despre Energie.

Partea I

Energia. Totul este energie.

Pana la un anumit punct din viata si evolutia noastra, credem doar ceea ce vedem. Vedem oameni cu corpuri fizice, vedem copaci, case, masini, obiecte, si in general lucruri palpabile. Avem perceptia ca tot ce ceea ce atingem e real. Ca un corp trebuie sa fie solid, ca sa ne simtim in apele ratiunii noastre vizavi de el si sa nu ne depaseasca capacitatea de intelegere ( ceea ce de obicei ne pune in dileme si ne face sa respingem orice nu se incadreaza in limitele perceptiei senzoriale a lucrurilor). Acceptam ca fiind existente si apa, si cerul, si norii, si aerul pe care nu il vedem, dar il simtim pe piele, pentru ca avem definitii clare ale lor care par plauzibile si care nu ne deranjeaza din confortul mintii noastre cu nimic. Stim ce sunt fluidele si ce sunt gazele. Pentru ca le putem eticheta si categorisi usor, si pentru ca stiinta prin fizica si chimie in primul rand, le sustine cauza, fluidele si gazele capata votul ratiunii umane.
Acelasi lucru se intampla si cu particulele si celulele pe care nu le putem vedea cu ochiul liber, dar care stim ca exista daca le observam cu ajutorul microscopului si ca formeaza lumea din jurul nostru. Au si ele votul ratiunii. As mai adauga aici si energia electrica, sunetul, caldura, lumina, fortele fizice care pun in miscare obiectele si fiintele din jur. Ne e usor sa credem si in emotii si sentimente, in idei si planuri, care sunt si ele forme de existenta cu propria lor putere si influenta asupra a tot ceea ce le inconjoara.

Dar unii oameni, ca sa nu zic marea parte a lor, au o problema in a da votul ratiunii si credintei lor urmatoarelor :
– Energia vitala
– Suflet
– Spirit
– Dragoste, ca forta transformationala si vindecatoare
– Dumnezeu
– Lumile paralele si alte dimensiuni ale existentei
– Viata dupa moarte si Reincarnarea
– Alte fiinte diferite de ceea ce cunosc ei ca OM si Animal si Lume Vegetala, numite generic forme de existenta mistica sau forme de existenta extraterestra.

Acestea sunt la fel de reale si de aproape de noi ca si orice alte elemente ale Universului, doar ca, daca le-am accepta existenta cu inima si mintea deschisa, tot ceea ce am cunoscut pana acum in jurul nostru, s-ar schimba, inclusiv si mai ales, noi insine. Si de ce se teme Omul mai tare, daca nu de Schimbare si de Nou?

Si din fericire, in ajutorul nostru, aici vin mesagerii minunati ai acestor adevaruri, care ne invata si ne deschid ochii. Incepand cu civilizatiile Atlantida, Lemuriana, Inca si Maya, cu cea Egipteana, cu Iisus Hristos si apostolii, si continuand cu civilizatiile Amerindiana, Chineza, Japoneza, Tibetana, cu oameni geniali precum Leonardo Da Vinci, Albert Einstein, Wilhelm Reich, Nicolae Tesla, Mikao Usui, Eckhart Tolle, David Icke, Drunvalo Melchizedek, Gregg Branden si alti multi preoti si indrumatori spirituali precum minunatul si luminosul Arsenie Boca, artisti, oameni de stiinta si scriitori care acum nu imi vin in minte dar care fac parte din lista lunga a Apostolilor Luminii, au tot existat mesaje clare transmise si “inghiontiri” catre constiinta noastra pentru a ne trezi si a vedea Adevarul. Civilizatiile vechi ne-au lasat mostenire “secrete” pe care cu totii le avem in noi insine ca zestre spirituala cumulata de-a lungul existentelor noastre in diverse dimensiuni ale vietii. Urmarind “firimiturile” si unind piesele de puzzle care formeaza cunoasterea lasata in urma de ei, dar fragmentata si pierduta in timp de-a lungul a mii de ani, putem gasi raspunsuri pentru multe din intrebarile care ne macina. Mai departe, sub alte forme, alt limbaj, alte demonstratii si in alte vremuri, oameni de pe intreaga planeta au avut misiunea de a continua si insista sa reaminteasca Omului ceea ce el stie dintotdeauna si sa il deschida spre o perceptie holistica, salvatoare. Si parca astazi, mai mult ca oricand, mesagerii sunt nenumarati si lumineaza mai puternic dintre randuri, efectul muncii lor fiind evident in jurul nostru. Se spune ca traim intr-o lume insensibila, printre oameni care au uitat care e adevarata natura a esentei lor si care traiesc departe de divinitate si originile lor, dar eu cred ca de asemenea traim intr-o lume in care tot mai multi se trezesc la constiinta si nu pot decat sa ma bucur si sa admir lucrarea lui Dumnezeu prin altii.

Ce e energia?

” Tot ce există este Câmpul de Energie Universală. Nu există nimic altceva decât Câmp de Energie Universală, elementul de bază ce constituie Universul nostru. Toată materia (stele, pământ, plante, oameni etc.) este pur şi simplu intensificarea acestui câmp. Tot ce vedem în jurul nostru (inclusiv noi înşine) este expresia sau  manifestarea acestui Unic Câmp. Precum gheaţa este făcută din apă, tot ce apare în jurul nostru, ca fiind solid (inclusiv corpurile noastre) este în esenţă constituit din Câmpul de Energie Universală. Diversele vibraţii ale acestui câmp sunt percepute cu simţurile noastre ca fiind diferite forme ale materiei.

Termenul „Câmp de Energie Universală” se sprijină pe particulele minuscule numite „Superstrings” (în traducere – supercoarde), ce se întind într-o manieră continuă în tot spaţiul. Cu alte cuvinte, Câmpul de Energie Universală este un concept pe care noi îl utilizăm pentru a descrie câmpul continuu, ca mişcare a „Superstring”- urilor. Deci, Câmpul de Energie Universală este doar un alt nume pentru „Superstring”-uri, care sunt cele mai mici particule existente, mult mai mici decât atomii sau decât orice altceva. Aceste particule nu sunt decelabile cu simţurile noastre, ele se mişcă constantşi vibrează. Cel mai important fapt este că acest câmp mobil transportă o cantitate uriaşă de energie, pe care noi o numim Energie Universală.

Materia este o formă a energiei. Aceasta a fost dovedită de Einstein, prin celebra sa formulă E=mc2, unde E este energia unui sistem (materie) cu masa m  şi c este viteza luminii. Această formulă stabileşte că masa şi energia sunt echivalente, cu alte cuvinte, materia şi energia sunt expresii duale ale aceleiaşi substanţe universale, care este tocmai Câmpul de Energie Universală şi este principala sursă de energie sau de vibraţii, din care noi suntem alcătuiţi. În primul rând, noi nu suntem corp fizic, ci suntem în principal corp energetic, cu aparenţă fizică.

Energia (sau Energia Universală) este baza întregii noastre existenţe. Căldura soarelui ce ne încălzeşte corpurile, benzina pe care o utilizăm în maşina noastră, electricitatea folosită în instalaţiile casnice, sunt de fapt forme ale aceleiaşi energii. Energia Universală este energia ce susţine viaţa, furnizând energie vitală tuturor sistemelor vii, este energia folosită pentru a trata pe alţii şi pe noi înşine, prin terapia chakrelor.

Întregul Univers, de la stelele de pe cer la atomii ce le alcătuiesc, inclusiv pământul pe care trăim şi corpurile noastre, tot ceea ce vedem sau nu, este alcătuit din Câmpul de Energie Universală, aflat la cel mai fundamental nivel.

Toate forţele de interacţiune, inclusiv gravitaţia, forţa electromagnetică şi nucleară provin din acelaşi Câmp de Energie Universală. CÂMPUL de Energie Universală este numit aşa, pentru că el ocupă întreg spaţiu într-un mod continuu, este peste tot fără excepţie. Precum ÎNTINDEREA apei umple oceanul, aşa şi el umple spaţiul şi materia.

În secolul al XIX-lea, oamenii de ştiinţă au explicat că toată materia este compusă din particule foarte mici, numite atomi. Ei au demonstrat că Universul ce este compus din mii de lucruri diferite (pietre, sticlă, apă, aer, celule în corp etc.), reprezintă combinaţii a zeci de tipuri de atomi.
Mai târziu, au descoperit că atomii sunt formaţi din particule mai mici, electroni, proton şi neutroni. Nucleul atomic este compus din protonişi neutroni, în timp ce electronii se învârt în jurul nucleului. Toţi atomii sunt combinaţii ale acestor trei particule, care multă vreme au fost considerate indivizibile.
Această teorie s-a dovedit a fi greşită când, la mijlocul secolului al XX-lea, oamenii de  ştiinţă au descoperit că protonii şi neutronii sunt compuşi din particuleşi mai mici, numite quarci. Fiecare proton sau  neutron este format din trei quarci.Ţinând seama de acest nou model, toată materia din Univers este compusă din quarci şi electroni.
Spre surpriza unora, şi acest model a fost găsit incomplet în 1984, când fizicienii John Schwartz şi Michael Green au introdus o nouă teorie, cu adevărat senzaţională: „Teoria Superstring”-urilor, care a depăşit toate teoriile precedente, arătând că entităţile considerate fundamentale nu sunt punctiforme, ci unidimensionale („string” înseamnă coardă), foarte asemănătoare cu coarda chitarei ce poate vibra.
Aceste „Superstring”-uri sunt elementele de bază ale Câmpului de Energie Universală, ele vibrează şi transportă energie – Energia Universala.

Energia este definită ca fiind puterea interioară deţinută de un sistem, ce dă posibilitatea sistemului să se susţină singur şi/sau să se mişte. Ea poate fi transferată sau eliberată de la un sistem la altul, în care caz poate determina schimbări fizice (sau forţe) în sistemul primitor (sau absorbitor) de energie. Energia se conservă, ceea ce înseamnă că nu poate fi creată sau distrusă, ci numai transformată dintr-o formă în alta sau transferată altui sistem.

Energia există în mai multe forme. Materia din care Universul nostru este alcătuit, este constituită din trei forme de energie: potenţială, cinetică
şi energie internă.

Din afară, corpul omenesc pare a fi un sistem foarte complex. În el funcţionează organe interne, celule şi forţe chimice într-un mod ierarhic ce transformă energia într-o forţă vitală, necesară autoconservării. Înaintea acestei complexităţi, la cel mai profund nivel, corpul uman este un câmp vibratoriu, ce pulsează cu variate frecvenţe (în special în domeniul jos). Complexitatea iese la iveală din simplitate, ca un fenomen excepţional.
Ceea ce dă acestui câmp vibraţional (corpul uman) proprietatea de a fi în viaţă, este energia vitală ce serveşte ca forţă vitală, iar sursa ei este faimoasa Energie Universală, conţinută în Câmpul de Energie Universală. Energia Universală nu asigură corpului numai factorii genetici, hranaşi aerul, ci îl alimentează şi cu energia pură, de care corpul are nevoie pentru o viaţă sănătoasă. Aceste patru factori – genetici, hrana, aerul şi energia pură – sunt numiţi cei „patru vitali”.
Este foarte important de observat că ştiinţa medicală tradiţională recunoaşte primii trei factori ai celor „patru vitali”, însă din nefericire, deocamdată ea omite să admită factorul al patrulea, care este cel mai esenţial.

( fragment din Energia Universala, de Bedri C. Cetin – pe care o puteti gasi la Categoria Carti, in coloana din dreapta a blogului).

Vibratia

În conformitate cu „Teoria Superstring-urilor”, „Superstring”-urile sunt obiecte foarte subtile şi foarte mici, sunt „cărămizile” de construcţie al oricărui lucru în Univers şi transportă energiile în timp ce vibrează. Fizicienii spun că aceste coarde scurte vibrează cu variate frecvenţe şi că acestea constituie diferitele forme ale materiei.

Asemănător coardelor chitarei, ce produc note diferite, vibraţiile diferite ale „Superstring”-urilor se regăsesc în particulele fizice, precum protonii, electronii, quarcii, fotonii etc. De exemplu, ceea ce numim foton (particulă de lumină) este de fapt un „Superstring” vibrând cu o anumită frecvenţă.
„Superstring-urile pot cânta” spune Jim Gates, un fizician de prestigiu. „Deci, voi vă puteţi gândi la lumea din jurul nostru, ca la o simfonie a vibraţiilor „Superstring”-urilor, cu diferite frecvenţe.”

Un proton poate fi gândit ca fiind alcătuit din trei „Superstring”-uri vibrând, câte unul pentru fiecare quarc. Metaforic vorbind, dacă considerăm fiecare vibraţie a „Superstring”-ului ca pe o notă muzicală, protonul este precum o gamă (o combinaţie de note ce lucrează împreună ca să creeze un nou sunet)şi această gama are toate proprietăţile protonului (fapt dovedit prin măsurătoriştiinţifice). Acelaşi lucru se întâmplă însăşi cu alte particule.
Un atom este o combinaţie de coarde, o moleculă fiind o combinaţie de atomi, ea este mai mult decât o operă muzicală.

Lumea, ca un întreg, fiind o combinaţie de atomişi molecule – este o simfonie.

Fiinţele umane, animalele, plantele – totul în Univers – sunt vibraţiile aceleiaşi substanţe, „Superstring”- urile. Ca entităţi aparent separate, NOI SUNTEM DE FAPT FIINŢE DE ENERGIE VIBRATORIE, conectate în mod intim cu toate lucrurile din Univers, prin intermediul Câmpului de Energie Universală, pe care îl cunoaştemşi îl vedem fără graniţe. Corpurile noastre sunt cele mai frumoase opere muzicale, ale căror note sunt chiar „Superstring”-urile pulsânde. Universul este un mare Câmp de Energie Universală şi noi suntem o parte vitală din el, împărţind aceeaşi energie, Energia Universală.

( Energia Universala – Bedri C. Cetin)

Vibratia interioara a Omului

Pentru ca tot ce este Energie are propria sa vibratie, care determina ceea ce este si ceea ce produce in jurul lui, Omul, are si el propria lui vibratie interioara.

Din punct de vedere spiritual, vibratia ca fenomen mecanic si vibratia spirituala a omului sunt doua lucruri diferite. Vibratia spirituala a omului coincinde totusi cu vibratia stringurilor. Sau altfel spus, vibratia stringurilor are doua trepte de lucru: prima treapta, care determina forma de existenta a omului, si a doua treapta, care il ridica pe om de la stadiul de fiinta intrupata, limitata de propria cunoastere insuficienta si de faptele sale in neconcordanta cu legile Universului, la fiinta plina de lumina, care traieste in armonie cu Sinele sau, cu divinitatea si cu tot ce il inconjoara, facand din faptele sale forme de manifestare a vointei divine si a energiilor superioare.

Astfel, când ne referim la vibraţia unui corp, pornim să discutăm despre corp ca fiind o creaţie materială structurată, determinata de vibratii joase aflată în mijlocul unor derulări de manifestări ale spiritelor.

Corpul uman este determinat fizic si spiritual de vibratii. Se poate discuta de mai multe fluxuri de vibratie care il influenteaza pe om:
– fluxul vibratiei interioare, care se modifica ca urmare a ceea ce omul prin gandirea, simtirea si faptele sale reflecta in interiorul lui. Acesta poate fi asemanat cu un circuit inchis. Omul se naste cu o anumita vibratie, si pe masura ce el evolueaza spiritual, si-o poate creste sau scadea, in functie de cat de mult indeplineste Planul divin sau cat de mult lucreaza cu lumina. Pe intelesul tuturor, vibratia interioara a unui om creste sau scade in functie de cat de rele sau bune sunt faptele sale, cat de negre sau pozitive sunt gandurile si intentiile sale, si in functie de cat de mult accepta si intelege si lucreaza el in Legile divine. Ca punct de referinta, Iisus avea vibratia interioara 100, pe o scara de la 1 la 100. Ca Iisus nu poate fi nimeni, dar pe parcursul vietilor noastre e ideal sa ne ridicam cat mai mult vibratia.
– vibraţia corpului sub influenţa acţiunii altor corpuri sau forte asupra sa. In anumite conditii de stres, corpul uman se poate imbolnavi. Imbolnavirea se produce in urma unei scaderi a vibratiei sale. Sunt anumite evenimente, situatii, persoane si chiar obiecte in viata noastra care emit energii negative spre noi si atunci cand se interfereaza cu campul nostru energetic, isi impun vibratia lor foarte joasa si o reduc pe a noastra. O comparatie buna ar fi cea cu un pahar cu apa calda in care se pune apa rece. Temperatura apei din pahar va scadea. Ca exemple de forme de energie negativa care ne scad vibratia as putea da: stresul, vinovatia, necredinta, depresia, oamenii pesimisti din jur cu care interactionam, televizorul, presa, programele de control in masa, manipularea publica, ideile induse de persoanele influente din societate cu drept de decizie asupra vietilor noastre sociale, persoanele care lucreaza cu magie neagra si alte forme de energie a intunericului.Radacina experientelor noastre “negative” poate fi redusa la una dintre cele trei frici universale (sau o combinatie a lor):frica de abandon, sentimentul de nevrednicie, lipsa de incredere. Important este cat lasam noi sa ne afecteze aceste forme invazive de energie joasa, pentru ca ne putem proteja si ne putem detasa de tot ce ne face rau. Avem puterea de a alege ce e mai bun pentru noi, si avem la dispozitie multe tehnici, sisteme, carti, care ne invata cum sa ne mentinem vibratia inalta. Cele mai bune cai, dupa parerea mea, sunt legatura stransa cu Dumnezeu si gandirea pozitiva.
La fel de bine, anumite energii pozitive ne pot creste vibratia. Si aici pot enumera: muzica cu efect benefic ridicat, metalele si cristalele, meditatia, contemplarea naturii si reintoarcerea in simplitatea naturii, rugaciunea, iubirea nonposesiva si libera, comunicarea cu Dumnezeu, copiii, rasul, ajutarea semenilor, gandirea pozitiva, practica unor sisteme de vindecare sau energizare ( Reiki, Qi gong, Yoga etc.), postul, abtinerea de la anumite vicii si placeri, trairea in armonie cu totul, unele slujbe la biserica (in biserici vibratia este foarte inalta datorita prezentei Sfantului Duh si a altor entitati de lumina) etc.
– vibraţia emisă de corp. Corpul nostru, pentru ca este in stransa conexiune cu tot ce exista in jurul lui, si pentru ca la nivel de quarci si stringuri, el nu are limite fizice, fiind parte dintr-un ocean, emite vibratii spre tot cu ce interactioneaza. La nivel general, global, se poate spune ca astfel, omul isi creaza singur propria realitate si viata. Tot ce el gandeste si simte, proiecteaza in oceanul creatiei si atrage inapoi spre el. Nu orice sentiment este potrivit. Sentimentele care creaza trebuie sa fie in afra ego-ului si sa nu emita judecati. Astfel, ia fiinta tot ce il inconjoara, si el este responsabil pentru tot ce i se intampla si tot ce primeste. Cu alte cuvinte, ce emiti, aia primesti. Emiti vibratii inalte prin fapte bune, cuvinte frumoase, sentimente pozitive, idei constructive, primesti acelasi lucru in viata ta, de la ceilalti oameni. De aici s-a nascut si vorba: Ce tie nu iti place, altuia nu ii face. Sau “Cine sapa groapa altuia, cade singur in ea.” Dincolo de orice proverb sau zicala din lumea asta exista un adevar profund, pentru ca oamenii pun in cuvinte in mod inconstient uneori ceea ce constituie chei esentiale ale unei existente fericite. Daca emiti rautate, egoism, judecati, ura, tristete, dezamagire, pesimism, nu vei avea decat ceea ce atragi: oamenii iti vor face rau si nu vei intelege de ce, nu te va ajuta nimeni, vei fi judecat, nu vei primi iubire, vei cunoaste oameni trisit si dezamagiti,pesimisti, care nu te vor ajuta sa te ridici din groapa ta. La fel de bine, orice gand trimis in Univers se materializeaza mai devreme sau mai tarziu, pentru ca si el are propria sa vibratie si viata. Chiar si temerile trebuiesc evitate, pentru ca Universul nu face diferenta intre teama si idee, si ca urmare, “De ce te temi, de aia nu scapi”. La fel de bine, trebuie sa ne ferim de negatii. Atunci cand spui: Nu am bani, Universul percepe ca Nu ai bani, si prin urmare, nu vei avea bani. Universul este sincer, direct, onest, echitabil. El nu intelege nuantarile. E ca un copil. Ce ii spui, ia de buna. Si eu de aceea il iubesc, pentru ca e just si bun cu noi, si ne invata ca totul depinde de noi. Intentia are o forta creatoare imensa, ea determina orice fapta, gand, idee a noastra. Intentia are forta vibrationala mare. Asa ca trebuie sa avem grija ce intentionam si sa ne educam in acest sens incat intentia pozitiva sa devina o stare mentala permanenta. Puterea ei este atat de mare, incat daca ne-am unii cu totii spiritul si mintea cu aceeasi unica intentie creatoare, am putea schimba fata Lumii.

Imi doresc sa dedic pe viitor o intreaga postare subiectului “Cum sa ne crestem si sa ne mentinem vibratia inalta”.

Celula lui Dumnezeu – Matricea vietii

Universul este alcătuit dintr-o matrice energetică comună, care stă la baza lumii noastre fizice, iar credinţa este un limbaj care îi „vorbeşte” acestei matrici.
Dovezile ştiinţifice dezvăluie faptul că o credinţă pornită din inimă afectează totul – de la vindecarea corpului, până la atomii lumii în care trăim.
La baza oricarei forme de existenta din acest Univers sta aceeasi celula, celula-matrice. Aceasta celula, prin intentie si informatie, prin rolul atribuit de Dumnezeu sau de om, in cazuri diferite, poate adopta functii, roluri, forme, stari, diferite, creand tesuturi, organe, corpuri umane sau animale, plante, obiecte, lichide, gaze, si orice altceva ce exista in Univers. Insa la originile lor, toate celulele au aceasi energie divina nascatoare de viata si cu potential de dezvoltare si metamorfoza.
Sentimentul este un limbaj pe care il intelege Matricea Divina. Simtiti-va ca si cum obiectivul vostru ar fi deja atins si rugaciunea voastra si-ar fi aflat deja raspuns. Aveti puterea de a fi ceea ce intentionati sa fiti. Cu totii avem toata puterea de care avem nevoie, ca sa cream toate schimbarile pe care alegem sa le cream! Detinem toata puterea de care avem nevoie, ca sa cream toate schimbarile pe care alegen sa le cream!
Nu este minunat, sa stim, ca la origine, suntem toti la fel, toti conectati, toti din acelasi aluat? Asta ar trebui sa ne uneasca si sa ne intareasca comuniunea.
Daca doriti sa aflati mai mult despre Matricea divina, puteti citi cartea cu acelasi nume, de Gregg Braden, aparuta la Editura For You. De asemenea, va recomand sa vizionati  documentarele si conferintele lui Gregg Braden. Aveti in continuare cateva linkuri:

Matricea divina – Gregg Braden, partea I

Trezirea la Punctul Zero – Gregg Braden

2012 – Schimbarea Vremurilor – Gregg Braden, Partea I

TOTUL este UNA

Un CÂMP de ENERGIE UNIVERSALĂ nu este produs de către o sursă, el este chiar Sursa tuturor lucrurilor, fiind compus din „Superstring”-uri, particule mult mai mici decât atomii, decât lumina sau decât orice am perceput cu simţurile noastre, ori în laboratorul de fizică. Câmpul de Energie Universală este sursa luminii, a materiei, a forţelor din Univers, el se materializează în jurul nostru.

Ca sa intelegeti, cea mai buna e comparatia cu un ocean. Oceanul e Creatia, cu tot ce cuprinde ea, iar valurile lui suntem noi. Cu totii formam oceanul, dar impreuna suntem aceeasi apa, mergem in aceeasi directie, ne intoarcem in acelasi loc.

Si atunci, intelegem ca TOTUL E UNA. Si din aceasta afirmatie se nasc mai multe adevaruri care ne ajuta in calatoria noastra:
Orice lucru din lumea nostra este conectat cu orice alt lucru.
Pentru a avea acces la forta universului insusi, trebuie sa ne vedem pe noi insine ca fiind o parte a lumii, mai degraba decat ca fiind separati de aceasta.
Cand ceva a fost unit, el este conectat intodeauna, indiferent daca ramane sau nu legat la nivel fizic.
Obiectul pe care ne concentram atentia constienta devine realitatea lumii noastre.
In viata noastra trebuie sa devenim exact lucrurile pe care alegem sa le experimentam ca fiind lumea noastra.
Nu suntem limitati de legile fizicii, asa cum le cunoastem astazi.
Intr-un “ceva” holografic, fiecare bucatica din acel ceva oglindeste intregul care inseamna acel ceva.
Holograma cu conexiuni universale a constiintei ne asigura ca exact in momentul in care ne cream dorintele si rugaciunile, acestea sunt deja primite la destinatie.
Prin holograma constiintei, cea mai mica schimbare in viata noastra este reflectata peste tot in lumea noastra.
Adevaratele noastre credinte sunt reflectate in cele mai intime relatii pe care le avem.
Ceea ce vedem in altii este ceea ce suntem noi. Perceptia noastra asupra altor oameni este ca o oglinda care ne scoate la suprafata exact ceea ce acel om ne arata despre noi in mod involuntar si inconstient.
In natura ne putem gasi forta si energia, pentru ca suntem una cu ea.
Nu avem motive sa ne fie dor de ceva, sau sa ne lipseasca ceva, pentru ca toate sunt in noi si totul e una cu noi.
Toate faptele noastre afecteaza mersul Lumii si al Universului. Nu suntem asa de mici si neinsemnati cum ne place sa ne credem ca sa ne ferim de responsabilitati si misiuni mari.

( Va continua…)

PS: Precizez ca am preluat fragmente integrale din cartea Energia Universala pentru ca nu as fi gasit cuvinte mai potrivite ca sa exprim eu insami ceea ce am invatat din aceasta carte. Cartea este mult mai mare de atat, va recomand sa o cititi integral. Va iubesc!

Concentreaza-te pe ceea ce ochii nu pot vedea…

Imi doresc sa incep sa impartasesc tot ce stiu si am aflat eu despre esenta noastra ca spirite nascute din Dumnezeu si ca oameni cu trup material pe acest Pamant. E mult de explicat si de povestit, dar e minunat. Prima idee de la care vreau sa pornesc este: SUNTEM ENERGIE. Fizic si spiritual suntem energie. Vibratiile fac diferenta intre ceea ce e vizibil si palpabil, si ceea ce e subtil sau invizibil. Nu inseamna ca ceea ce este invizibil nu exista. Cred ca cu totii ne-am simtit energia sufletului cel putin odata. Am ajuns in ultima vreme sa ma intreb daca oare nu cumva ceea ce e vizibil e iluzie si ceea ce e invizibil ochiului uman e de fapt Adevarul, Realitatea? Pe masura ce inaintam in cunoastere, viziunea ni se schimba si intrebari din ce in ce mai complicate dar cu raspuns simplu apar.

Si ca sa incep eu sa impartasesc macar un graunte din ceea ce stiu si aflu despre noi ca fiinte si oameni, voi incepe prin a va arata vizual, ca noi, Oamenii, suntem mai mult decat piele si exterior. Suntem un sistem de viata complex si unic, sublim si perfect, din punct de vedere functional, insa mai mult de atat suntem Energie si suntem in stransa conexiune si comunicare cu tot ceea ce ne inconjoara pornind de la dimensiunile minuscule ale unui quark pana la infinitul si maretia Universului care ne tine in bratele lui.

Voi apela la ochii vostrii, pentru a va face mintea sa priceapa. De aceea, va voi arata o serie de picturi realizate de artistul Alex Grey.

Alex Grey, nascut pe 29 Noiembrie 1953, este un artist american specializat in arta vizionara, asociata cu miscarea New Age.  Grey este de asemenea un practicant Vajrayana. Un documentar despre el si arta lui, puteti vedea aici.

Capturand cateva momente cheie din existenta noastra pe Pamant ca Oameni, Alex ne arata ceea ce multi dintre noi nu putem percepe. E superb. Observati cu atentie totul.

Daca am putea toti din cand in cand, sa vedem dincolo de limite…

Inceputul

Intotdeauna e un inceput. Eu o numesc Trezire. Se intampla mai devreme sau mai tarziu, in viata curenta sau in urmatoarele, dar se intampla cu siguranta.

Din ceea ce am observat eu, se intampla in general in momente critice ale vietii: cand ai de ales intre doua rele extreme, cand viata iti pare lipsita complet de sens si ganduri negre te imping sa ti-o curmi, cand ai fost la un pas de moarte in urma unui accident sau a unei boli severe, cand ramai infirm, cand ramai singur si nu mai ai pe nimeni in jur, cand pierzi totul si esti sarac, si exemplele ar putea continua. De obicei asa ne trezim la constiinta si ne deschidem ochii mintii si sufletul. Uneori ne deschidem doar ochii mintii si apoi sufletul, alteori ne deschidem intai sufletul si el ne deschide ochii mintii. Nu e o regula.

Sau se poate intampla intr-un mod placut.Cunosti o persoana care te inspira. Meditezi in pace intr-o zi cu soare. Faci o calatorie initiatica intr-un loc in care te regasesti. Citesti o carte minunata si fiecare cuvant e o revelatie sau dai peste o fraza care deodata iti toarna lumina in intuneric si ca o explozie, brusc….incepi sa vezi. Sa intelegi de ce si cum. Mii de intrebari pe care le lasasesi victimele renuntarii, in inertia timpului, isi gasesc deodata clar raspunsurile. Si faci conexiuni cu viteza luminii, ca sa ajungi la concluzia imediata si imposibil de evitat, ca pana atunci nu ai stiut mai nimic, nu ai trait cu adevarat, nu ai fost TU, nu ai iubit cu adevarat, nu ai inteles nimic, nu ai auzit nimic din ce conta. Pricepi ca secretele erau in tine in timp ce tu le cautai in exterior si ca TU asa cum te-ai cunoscut pana atunci, nu esti adevaratul/a TU, pe care incepi sa il/o descoperi incepand cu momentul trezirii. Toata lumea se imbraca in alta lumina si vezi pentru prima data lucruri pe langa care ai trecut de atatea ori.

Sau, uneori e nevoie sa auzi. Cand ochii iti sunt atat de acoperiti, urechile iti sunt atat de conditionate sa auda doar cu ce s-au obisnuit si cu incapatanare te tii cu degetele sangerand de ultima ramasita de iluzie a realitatii care doare si te seaca, El intelege ca toate semnele din lume nu te vor trezi pentru ca nu vrei sa le vezi si sa le pricepi, si atunci te striga. Si cand Il auzi, nimic nu te mai poate opri din trezire, pentru ca intr-o lume in care putine lucruri ne mai bucura pe deplin, bucuria comunicarii cu El e nepretuita.

Uneori se intampla doar una din toate acestea despre care am vorbit mai sus, alteori se succed la intervale de timp variate si suma fortei lor se aduna, efectele produse de ele devenind din ce in ce mai vizibile. Alteori e nevoie sa treci prin toate ca sa se schimbe ceva in tine.

La mine a fost intai o scanteie de lumina in intunericul si nelinistea din sufletul meu care nu isi gasea locul in materialismul acestei lumi. Apoi, a fost o carte a adolescentei, care mi-a deschis orizonturile – Alchimistul de Paolo Coelho. A urmat un om care prin povestile lui mi-a demonstrat ca nu doar eu simt si scriu asa si ca suntem mai multi care credem in bine – Ioan Stoenica. A urmat o alta persoana in viata mea care mi-a mai deschis ochii si sufletul putin si m-a ajutat sa ma dezvolt, sa ma iubesc, sa cresc, sa ma inteleg – Roxana Mihalache, prietena mea.  S-au succedat in viata mea mai multe intamplari nefericite si Dumnezeu mi-a intarit credinta si a fost prietenul meu cel mai apropiat zi de zi, bucurandu-ma cu prezenta si glasul lui. In toamna lui 2009 am citit o carte care a produs explozia trezirii mele: Un Pamant Nou – Trezirea la constiinta de Eckhart Tolle. Atatea lucruri au inceput sa capete sens! Eu insami m-am dezvaluit altfel mie. In 2010 am recitit Biblia, de 2 ori. Am inteles-o de fiecare data mai profund,mai clar. Am inteles ce este si ce nu este Dumnezeu. L-am iubit si mai mult. Am devenit mai puternica pentru ca am inteles niste mari adevaruri. In iunie 2010, cineva a inceput sa imi trimita mailuri despre energie, Dumnezeu, lumina. Nu cunosteam persoana atunci si nici nu am intrebat cine e. M-am bucurat de mailuri, dar as fi putut afla de atunci ce urma daca as fi fost curioasa.Am avut nevoie de un moment de rascruce foarte puternic in viata mea in octombrie 2010 ca sa inteleg ce imi doresc, cine sunt, ce am de facut, ce urmeaza si ce putere am. Si atunci l-am cunoscut pe maestrul meu – Catalin Dobre. Am primit Reiki in mintea, sufletul si viata mea cu o deschidere care si pe mine m-a uimit initial, pentru ca am rezonat extraordinar de bine cu acest sistem minunat. De atunci totul s-a schimbat in mine si in viata mea. Schimbandu-ma eu, exteriorul meu a inceput sa se modifice in bine. Am crescut spiritual enorm si sunt momente cand cu greu ma recunosc, desi a trecut putin timp de cand a inceput marea trezire pentru mine. Nimic nu ma mai opreste acum sa cred in misiunea mea si omul care devin in fiecare zi e omul care m-am rugat mereu sa fiu. Sunt iubire. Sunt iertare. Sunt pace. Sunt intelegere. Sunt bucurie. Pentru cineva care a fost 6 ani de zile in depresie si care 24 de ani a trait influentata puternic de energiile negative din jurul ei pe care le absorbea ca un burete, sa ma uit la ce devin zi de zi acum e minunat. Nu m-as intoarce inapoi pentru niciun motiv si nu pot privi decat inainte. Ma asteapta lucruri mari.

Pe toti ne asteapta. Si imi doresc din suflet sa imi pot indeplini misiunea fata de toti si sa va prind de mana si sa urcam impreuna muntele. Cu iubire voi impartasi cu voi ce stiu, ce inteleg,ce aflu, ce simt si sper ca atat cat imi este ingaduit sa mai trezesc cateva suflete in drumul meu spre varf, pentru a vedea Rasaritul impreuna, cat mai multi. Stiu ca varful e ingust si nu incap multi sus, dar macar drumul pana acolo merita parcurs.

Va iubesc pe toti. Bine ati venit! Bine ne-am gasit! Domnul fie cu noi. Sa incepem.