Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Archive for August, 2011

Egoism sau Iubire de sine?

Pe planeta Pamant, multi sunt cei care nu se iubesc pe sine cu adevarat, si care sunt pur si simplu egoisti. Voci numeroase ne striga sa incepem sa ne iubim pe noi insine ca sa putem sa ne desavarsim, dar si mai multe voici ne blameaza daca ne rezervam actiuni, sentimente, dorinte, locuri, lucruri, spatii, orice, doar pentru noi, sau daca traim pentru a ne satisface propriile dorinte. Si suntem confuzi: pai cum sa ma iubesc dar sa nu imi satisfac dorintele? Cum sa evoluez daca nu ma concentrez pe mine insumi?

O mentalitate generala ne spune ca atat timp cat traim in societate, printre oameni – ceea ce se intampla mai dintotdeauna, de la inceputurile omenirii, avem obligatia morala sa fim parte din grup si sa fim altruisti, buni cetateni. In Biblie ni se spune : “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” si mai toate religiile ne invata asta, cu exceptia celor extremiste care ne dau libertatea de a ne tortura, schingiui, omora fiica/sotia/orice alta femeie sau barbat care nu se supune purtarilor cuviincioase instituite de unele religii cu foarte multa severitate. Bizar este ca nu ni se accentueaza de religii si importanta iubirii de sine. Poate ca se sugereaza indirect si trecator sa ne acceptam trupul si sa il respectam, sa ne consideram creatii frumoase ale lui Dumnezeu, etc…dar nu imi aduc aminte de o porunca asa clara : “Iubeste-te pe tine insuti!”. Poate ca de fapt aceasta decurge normal din ” Iubeste-l pe Dumnezeu”, fiindca daca am reusit sa Il iubim pe Dumnezeu, atunci am iubi la fel tot ce a creat El, inclusiv pe noi insine….dar oare cati dintre noi fac legatura intre ei si Dumnezeu, intelegand ca nu suntem cu mult diferiti de El, fiind parte din El?

Acelasi glas al societatii ne indeamna sa fim competitivi, sa ne luptam pentru un statut social mai bun, in detrimentul altora, deoarece locurile bune sunt limitate la acest spectacol numit bunastare materiala. Ne indeamna sa tinem cu dintii de ce avem si ne sopteste perfid in ureche ori de cate ori am vrea sa daruim : ” de ce daruiesti, oare acest om ti-ar darui tie la randul sau? eu zic sa pastrezi…poate ai mai multa nevoie…”, conditionandu-ne faptele bune si altruiste. Ne spun in ziare si la tv ca resursele sunt limitate, ca nu mai e loc pe planeta pentru mai multi, ca tot ce e bun e rar si ca trebuie sa profitam de ocazii orice ar fi. Ne infiltreaza in minte samanta conflictului si a egoismului lipsit de scrupule pentru ca avem senzatia ca daca nu ne luam singuri partea cu orice pret, nu ne da nimeni nimic…si unii dintre noi ajung sa calce pe capete, pe suflete, pe trupuri, vanand o bunastare care in cele din urma se dovedeste un miraj pentru ca e o lege a materialismului care e clara : cu cat vei avea mai mult, cu atat vei vrea mai mult. Intram in magazine si ne repezim la rafturi de parca s-ar termina vreodata produsele din raft, sau cumva sa nu ajunga altul inaintea noastra sa ne ia ce e mai proaspat si mai mare, mai bun. Ne sapam colegii de munca si ne lasam deoparte demnitatea si sufletul pentru a ne catara usor-usor in varful unor companii canibale. Ne batem cu fratii nostri pe orice e necesar sa se imparta la 2, ca sa luam partea cea mai mare dintre jumatati, fara a vedea legatura frumoasa dintre oameni atunci cand impart. Rivalitati peste tot, desi nimic nu o sa se termine…la resurse ma refer. In mod natural, Dumnezeu ne-a lasat tot ce ne trebuie, in cantitati nelimitate. Iar eu, calatorind cu avionul deasupra Europei, va spun cu mana pe inima, ca exista loc pentru toti! 80% din suprafata Europei este libera si locuibila. Singurul motiv pentru care populatiile aglomerate nu s-ar putea muta aici, sunt barierele politice si militare, care nu sunt impuse de noi, marea masa, dar pe care le sustinem prin toleranta.  Frica noastra ca resursele se vor termina si ca vom ramanae cu nimic, ne antreneaza intr-o lupta obositoare si fara satisfactii sufletesti pentru prosperitate si face, ca realitatea pe care o traim sa devina incet-incet plina de lipsuri si nesatisfacatoare.

Daca am observa cat suntem de manipulati! Cum ni se implanteaza in minti samanta neajunsului si cum suntem dezbinati si transformati in rivali prin repetitia cuvintelor : “criza”, ” resurse insuficiente”, “foamete”, “saracie”, “oferta limitata”, “2+1”, “limitat” etc. Chiar si puterea de cumparare mica pe care o avem, datorita veniturilor mici in comparatie cu preturile mari, ne face sa avem continuu coltii scosi la “aproapele nostru”.  Totul se rezuma la cat poti sa ai, sa cumperi, sa arati altora, la cat poti sa urci spre varful perfid al societatii, si cu cat ai creierul mai spalat de fricile pe care ti le induc ei, cei care ne controleaza din umbra si se hranesc cu emotiile noastre negative, cu atat esti un mai bun cetatean.

Si astfel ajung, in acest context care ne impinge la izolare si rivalitate si fapte dubioase, sa ma intreb : unde se trage linia intre egoism si iubire de sine?Multi oameni confunda. Poti fi si altruist si sa te iubesti pe tine in acelasi timp?

Ce se presupune a fi iubirea de sine? Pai…in primul rand ea nu are legatura cu a detine cat mai multe lucruri materiale in orice caz. Foarte multi oameni considera ca se iubesc pe ei insisi atunci cand se hranesc cu cea mai buna mancare, se acopera cu cele mai scumpe si mai de calitate haine, locuiesc in case frumoase, au masini cu care se mandresc, au un partener frumos fizic, se plimba in jurul lumii in vacante, nu cedeaza locul nimanui nicaieri, isi pun mereu interesul mai presus de orice si nevoile lor sunt cele care conteaza. Acesti oameni se rasfata si isi fac toate poftele, ca o forma de rasplata pentru ca au anumite calitati, care ii fac sa  fie mandrii de ei insisi. Adesea, acesti oameni sunt goi si nefericiti cand raman in linistea fiintei lor singuri, inainte de culcare. Fuga dupa realizari si posesiuni poate dura o viata intreaga, fara ca ei sa se opreasca sa isi traga sufletul si sa vada ca de fapt se urasc pentru ca nu au construit nimic solid in jurul lor. Ei sunt regii gunoaielor, pentru ca tot ce aduna material formeaza un mare parc de vechituri lipsite de suflet in jurul lor si ei se pierd in acest labirint al lucrurilor posedate, uitand cine sunt si ca de fapt nu se cunosc pe ei insisi destul de mult cat sa se iubeasca sincer. Unii sunt mandrii de ei si se lauda pentru locul de munca bun pe care l-au castigat facand alti colegi sa pice prost sau sa isi piarda locul de munca – si ignora ceea ce au facut rau altora. Unii sunt mandrii de ei pentru casa pe care au construit-o, cu pretul departarii de familie, prieteni si copii, pentru ca a trai pentru bani cere sacrificii, si primele sacrificate sunt relatiile. Altii se mandresc cu titluri importante de conducere, insa au un gust amar atunci cand pret de o secunda se gandesc la abuzurile pe care le-au comis din aceste pozitii. Mai sunt si cei care isi spun ca au o familie frumoasa si ca nu le mai trebuie nimic, dar ascund aventurile amoroase si stiu in sinea lor ca timpul petrecut alaturi de copii se numara in ore pe luna. Oamenii se identifica asa de tare cu ceea ce ei au, incat cred ca sunt ceea ce au.Imaginea lor despre ei insisi le este deformata de idei false si de valori sarace. Si cum s-ar putea iubi cu adevarat cand oglinda in care sa se reflecte limpede este blocata de mormane de lucruri exterioare lor?

Aceasta NU este iubirea de sine. Este lipsa ei.

Egoistul este cel care isi pune propriile nevoi materiale si emotionale mai presus de orice altcineva, ranindu-i pe cei din jur si ignorandu-le nevoile. Egoistul nu daruieste decat cu intentia ascunsa de a obtine altceva in schimb.  Egoistul chiar si cand pare ca iubeste, de fapt nu face decat sa ceara si sa isi hraneasca orgoliul cu dovezi care sa ii demonstreze cat de valoros este in ochii celuilalt.El este cel mai abil vampir energetic. Egoistul doneaza pentru a se simti un filantrop si a isi imbunatati propria imagine de sine. Totul are de a face cu el! El e centrul lumii si toti graviteaza in jurul lui – asa se considera. Egoistul crede ca bunastarea sa nu se poate realiza decat in detrimentul altora, si accepta ca pe o normalitate implicita agresiunea emotionala si sociala asupra altora. In mintea egoistului se contureaza doua tabere adverse: el si nevoile sale, si toti ceilalti. Egoistul traieste izolat si limitat deoarece pune bariere intre el si alti oameni, considerandu-i rivali ce aspira la aceleasi beneficii. Egoistul vrea sa fie mereu ca el, indiferent de ce nevoi are cel de langa el si daca nu castiga este ranit adanc in ego, sursa-mama a egoismului.  El bate din picior si vrea sa se faca precum doreste fara intarziere, si daca nu se face se arunca pe jos si se tavaleste in zvacnirile dureroase ale egoului sfidat. Lacrimile lui sunt lacrimi de crocodil. Egoistul este manipulator si fara scrupule si pentru a obtine ceea ce isi doreste, se pozeaza perfect in victima sau nevoias pentru a starni mila celui care in cele din urma va ceda sub presiunea ideii ca opunand rezistenta este un nemernic fara suflet. Egoistul stie slabiciunile “adversarului” si nu ezita sa le striveasca, fara resentimente, pentru ca “alta cale nu era”. Scopul scuza mijloacele. Iar scopul tine mereu de satisfactia personala, chiar daca aceasta satisfactie este produsul unui moft de moment, total lipsit de spiritualitate sau de profunzime emotionala. Egoistul este cel ce plange de ciuda cand pierde si cel care se razbuna pentru ca a pierdut. Este inimaginabil pentru el sa accepte infrangerea pentru ca in mintea lui, este imposibil sa piarda ceva, pentru ca totul i se cuvine neconditionat. ( Daca am gandi toti asa cu siguranta ca orice poate fi al nostru, si sa mai simtim si recunostiinta pe langa, ar fi benefic. Dar depinde care ar fi motivele pentru care am dori lucrurile pe care le-am cere…motivele fac diferenta, pentru ca ele contin forma imensa a intentiei.) Egoistul are drept motiv principal ” ca asa vreau eu”. Si la baza nevoilor sale stau motive superficiale si da, frustrari profunde. Egoistul este fragil, pentru ca tronul pe care s-a pus el este construit din firimituri de lucruri lipsite de valoare spirituala. Se clatina in bataia vantului, iar cand va cadea, va vedea ca nu are nimic care sa conteze si ca este singur desi este inconjurat de multi oameni. Vi se pare o imagine dura a unui om pe care credeti ca sunt slabe sanse sa il intalniti? Ia priviti mai atent in jur…si mai ales, ia priviti-va in oglinda.

Cred ca deja v-ati dat seama ca egoismul este paralel cu iubirea de sine, din simplul motiv ca egoismul este distructiv, pe cand iubirea de sine este constructiva.

Cel care se iubeste pe sine insusi pune pret pe nevoile lui spirituale si intelege ca daca ii va rani pe cei din jur, totul se va reflecta catre el. A te iubi pe tine insuti vine natural doar atunci cand te cunosti si recunosti ca esti o creatie divina care poate avea si calitati si defecte, dar care este intr-o continua slefuire, adica intr-o continua evolutie. Cel care se iubeste pe sine, intelege valoarea lucrurilor si nu exagereaza importanta lucrurilor materiale in viata sa. Intelege ca o casa are rolul de a iti fi adapost, dar ca etajele, finisajele, mobila sau numarul camerelor ei nu il reprezinta pe el ca om – nu sunt cartea lui de vizita. Intelege ca masina este utila ca sa te deplasezi repede si comod, si nu o calitate a lui care il face mai atractiv. Intelege ca banii sunt o energie care ii sta la indemana daca o respecta si o foloseste echilibrat si nu face abuz de ei. Intelege ca un job este un mijloc de a castiga un venit decent si de a te face util altor oameni care au nevoie de forta ta de munca, dar nu se identifica cu el, limitandu-se astfel la un trup care face activitati repetitive noncreative. Intelege ca familia sunt acei oameni dragi pe care ii ai in jur dar pe care nu ii poti controla pentru ca ei nu iti datoreaza nimic. Acest om care se iubeste pe sine intelege ca el este independent si liber si ca asa sunt si ceilalti, dar cu toate acestea, el nu foloseste aceste idei pentru a se departa, izola si actiona arbitrar fara a ii pasa de efectele faptelor sale. Cand ai asteptari de la cei din jur si ii sabotezi emotional ca sa te transforme in centrul vietii lor, nu poti decat sa produci nefericire, atat lor pentru ca ii obligi sa se limiteze si sa fie cine vrei tu, ci nu cine sunt ei; cat si tie pentru ca manipulator si controlator, nu faci decat sa deteriorezi treptat legatura ta cu tot ceea ce te inconjoara si sa fii nesincer cu tine insuti. Cand intelegi prea bine ca Universul actioneaza ca o oglinda, si cand te iubesti pe tine cu adevarat, spiritual, tii si la parerile si la nevoile tale, dar incerci sa adaptezi aceste nevoi si sa le satisfaci astfel incat ele sa nu produca dezechilibre. Nevoile care prin satisfacerea lor consuma energia altora si produc neplaceri si conflicte, sunt nevoi care nu vin din adancul Sinelui nostru Sacru. Doar acelea conteaza si trebuiesc exteriorizate. Nevoile care se cer indeplinite cu orice pret si care nu tin cont de sentimentele altora, vin din umbra noastra si sunt nocive, ca un acid care erodeaza. Aceste nevoi pot fi recunoscute usor in general pentru ca produc conflicte, se cer obsesiv si impetuos rezolvate, si aduc un surplus de orgoliu. Nevoile adevarate, care ne sunt benefice si normale, nu fac valuri in jur pentru realizarea lor, pot fi amanate sau sublimate in altceva usor, si ne aduc bucurie spirituala si armonie in relatii. Omul care se iubeste pe sine pune mai presus de orice nevoie tulburatoare pacea mintii si echilibrul sufletesc pentru ca stie ce inseamna iadul frustrarilor nascute din egoism. Cel care se iubeste pe sine pentru ceea ce este, stie ca este unul cu ceilalti si nu va incerca sa obtina ce vrea cu pretul fericirii lor, pentru ca este chiar pretul fericirii lui.

Cand vorbim unora despre iubirea de sine, ne intreaba: “pai, ia stai, asta nu inseamna sa fiu egoist? daca ma iubesc pe mine, nu inseamna sa ii ranesc pe ceilalti?”. Nu, nu inseamna sa fi egoist. Inseamna sa fi constient. Iubirea de sine si altruismul merg mana in mana perfect pentru ca iubirea de sine este iubire de Dumnezeu si iubire de tot ce a creat El, inclusiv de oameni. Paradoxal – nu?- pentru o minte care a fost educata sa creada ca ori te iubesti pe tine, ori pe altii; ca a iti dedica viata binelui aproapelui inseamna a te sacrifica pe tine; ca bunastarea nu e pentru toti; ca locurile sunt limitate; ca daca nu iti porti tu de grija nimeni nu iti poarta; ca fiecare e pe cont propriu.

Chiar si spiritual, am putea intelege gresit ca suntem pe cont propriu pentru ca fiecare are evolutia sa spre desavarsire si mergem mai departe in functie de alegerile, de actiunile si nonactiunile noastre, ci nu ale altora. Dar oare noi nu evoluam doar in relatie cu altii? Noi nu traim in grupuri de suflete care se formeaza si despart in functie de karma? Oare noi nu invatam din relatii, oglindindu-ne fidel in cei alaturi de care traim? Oare nu primim ajutor prin altii, atunci cand il cerem de la Dumnezeu? Nici daca ne-am izola departe, intr-o pestera ascunsa, nu am putea trai separati pentru ca este o mare de energie intre noi dintotdeauna si noi suntem apa acestei mari. Orice credem ca ne afecteaza doar pe noi insine, afecteaza de fapt nu doar planeta pe care traim, ci intregul Univers! Energia pe care o emitem nu cunoaste limite in spatiu si timp si calatoreste cu o viteza imensa in toate colturile Universului, lovindu-se de alte forme de energie si fiinte in jurul sau si intorcandu-se inapoi ca un bumerang cu magnet, pe care s-au prins toate energiile asemanatoare.

Egoismul este o manifestare e fricii, de energie joasa, si se ascunde adesea sub pelerina iubirii de sine false.

Iubirea de sine este o manifestare a iubirii divine si este creativa si sincera.

A nu se confunda.

Sta in puterea noastra ce alegem sa manifestam. Cu totii evoluam spre ceva mai bun, spre o dimensiune a iubirii, in care astfel de forme de manifestare ale egoului nu se pot incadra pentru ca nu se pot ridica la nivelul vibrational care sa le asigure accesul. Si daca ele nu vor avea acces, nici  noi cu totul nu vom avea, pentru ca sunt parte din identitatea noastra. Sa fim sinceri, si sa nu ne mai mintim ca suntem bine. Poate ca doare. dar durerea aduce vindecare. Pana nu te doare, nu constientizezi ca esti bolnav si ca ai nevoie sa te vindeci. Asa suntem facuti. Hai sa incepem sa ne iubim si sa ne transformam constient in fiinte care sa aiba acces in noua dimensiune a iubirii care ni se va deschide inainte in curand! In scurt timp tot ce este material nu va mai avea nicio valoare si vom realiza ca tot ce avem este ceea ce suntem. Daca tot ce ai avea ar fi TU cum ai vrea sa fii? Alege ce vrei sa fii si incepe sa actionezi cum ar actiona cel care vrei tu sa fii. Si inainte de toate pune-ti mereu o intrebare: Ce ar face Iubirea acum in locul meu? Nu e asa greu. E un simplu joc copilaresc numit “ce as face daca?”. Copiii il joaca in mod natural atunci cand se imagineaza doctori, magicieni, cercetasi, eroi, balerine, parinti, astronauti si apoi se poarta precum cel ce vor sa fie. Daca pana si un copil poate, de ce nu ne-am permite bucuria de a ne juca si noi?

Deci : egoism sau iubire de sine? Ce sa fie?

Va iubesc!

Biserica si religiile in evolutia spirituala a omului

S-ar putea sa primesc comentarii negative la acest post, dar nu m-am temut niciodata sa imi afirm parerile atunci cand am crezut cu tarie in ele. Bineinteles ca aceste pareri se mai filtreaza prin experientele pe care le am dupa ce mi le formez initial, si se mai modifica pe alocuri, si poate, poate, se mai si schimba radical din cand in cand in urma unor experiente revelatorii, desi nu cred ca este cazul aici.

Vreau sa va vorbesc despre religii astazi, despre ce am invatat eu sincer despre ele, despre ortodoxie si despre biserica.

Intai vreau sa incep prin a va spune ca parintii mei nu au fost ultra-ortodocsi sau fanatici religiosi niciodata, si asta – multumesc, Doamne, m-a ajutat si pe mine sa fiu o persoana deschisa, in care sa se poata implanta radacinile unei credinte libere si frumoase mai tarziu. Botezata ortodoxa, inca de foarte mica nu m-am simtit deloc atrasa de ortodoxie sau de practicile ei, din motivul ca pur si simplu nu am rezonat cu ele. Imi aduc aminte ca prima oara cand am mers la biserica cu bunica mea, a trebuit sa trec pe sub o masa si sa fac diferite lucruri care mi se pareau foarte, foarte ciudate, si care nu mi-au placut deloc, desi aveam vreo 4 ani doar. Inca de pe la acea varsta, tata ne citea din biblie si ne explica, mie si surorii mele cand ea a crescut mai tarziu, cum a creat Dumnezeu lumea, cum au aparut Adam si Eva si ce minuni a facut Iisus. Mama ne cumparase o biblie pentru copii si la televizor se difuza “Cartea Cartilor”. Cam acestea au fost primele mele intalniri cu Dumnezeu si crestinismul. Imi aduc aminte ca ma fascinau toate povestile, insa nu intelegeam prea multe, pentru mine ramaneau niste povesti frumoase. Tata a fost mereu fascinat de intelegerea Bibliei, pe care si acum o considera de referinta, si dincolo de asta, a citit si alte carti despre religii si a vazut multe documentare. Mama, pe de alta parte, a incercat sa cunoasca mai multe religii. Nici ea nu a rezonat cu ortodoxia foarte tare. A incercat sa cunoasca si baptismul si adventismul si pentru cativa ani si-a petrecut timpul in prezenta oamenilor cu aceste credinte.Ba chiar s-a botezat adventista din dorinta de a se boteza inca o data, ca adult perfect constient de darul pe care il primeste. Vreau sa spun ca parintii mei au crezut mereu in Dumnezeu insa au cautat sa il gaseasca in forma cea mai pura in diferite religii sau cercetari. Din pacate, nu l-au gasit nici astazi in niciuna dintre ele, pentru ca nu au inteles inca faptul ca Dumnezeu e in ei, si ca Il cauta prea departe in ratacire si confuzie.

Eu nu am “cochetat” decat rar cu mersul la biserica pentru ca pur si simplu nu ma simteam in largul meu in acel mediu care mi se parea rigid si intolerant inca de la 4-5 ani.

In timp am invatat ca religiile nu fac decat sa dezbine. Au si ele rostul lor pe pamant pentru ca ii trec pe oameni prin diverse incercari spirituale si intr-un fel ii testeaza, consider eu, insa cel mai mult religiile induc in eroare. Imediat va explic si de ce cred asta.

La inceput si dintotdeauna oamenii aveau un Dumnezeu, Cel care ne-a creat si care are grija de noi si ne iubeste. Era ideal ca ei sa creada in acest Dumnezeu si sa Il respecte si sa Il iubeasca pentru tot ce le daruieste, traind in armonie unii cu altii, si cautand adevarul desavarsirii lor. Dar, nu. Intai a aparut Biserica, ca institutie care sa adminstreze, educe si guverneze credinta oamenilor in Dumnezeu. E ca si cum tie iti place sa inoti si stii cum sa o faci, inveti singur , dar apare o autoritate care iti spune ca tot timpul ai inotat gresit, si pentru asta o sa fi pedepsit si ca de acum incolo trebuie sa inoti cum iti spune ea si unde iti spune ea, si ca nu ai dreptul sa pui intrebari indraznete sau sa te indoiesti pentru ca vei muri inecat. (Suna un pic a dictatura religioasa nu?) Si Biserica a bagat frica in oameni.

Biserica i-a facut pe oameni sa creada ca au nevoie de intermediari pentru a face ceva ce era natural si nemijlocit. Biserica a devenit intermediar in legatura intima si personala cu Dumnezeu si astfel aceasta legatura s-a subtiat. Le-a spus credinciosilor sai sute de ani la rand ca pentru a se ruga trebuie sa vina la biserica, ca pentru a se spovedi au nevoie de un preot, ca pentru a li se ierta pacatele trebuie sa primeasca incuviintarea preotului, ca pentru a se casatori, a se boteza, a muri, a sarbatori, trebuie sa faca ritualuri abstracte si bizare si ca fara de acestea Dumnezeu nu le da Binecuvantarea sa. Oamenii au fost invatati ca daca nu se inchina de 3 ori la intrarea in biserica, daca nu stau in genunchi, daca nu isi acopera capul ca femeie, daca nu saruta icoane, cruci, mana preotului si alte obiecte bisericesti, nu sunt demni de intratul in biserica si Dumnezeu nu pleaca ochii asupra lor pentru ca sunt pacatosi. Biserica a conditionat credintele oamenilor, i-a adunat in jurul ei ca fiind unica solutie spre mantuire, le-a spus ca daca nu o vor implica in vietile lor nu vor castiga eternitatea si vor arde in iad.

Biserica a inceput sa guverneze vietile oamenilor, vietile unor oameni dezinformati si tematori. Ea a inceput sa isi intinda panzele tot si tot mai departe si sa patrunda tot mai adanc in subconstientul oamenilor, unde  a sadit adanc semintele fricii. Daca Dumnezeu este Iubire, Biserica este reprezentanta fricii. Oare aceasta nu este opusa lui Dumnezeu?

Incet, incet a preluat controlul vietii sociale, a educatiei si politicii. Intreaga activitate a oamenilor se axa in jurul bisericii candva si preotul era sfatuitorul cel mai apreciat al tuturor. Educatia s-a facut de maici si preoti, in manastiri, pentru o lunga perioada de timp. Iar monarhiile si statele nu actionau fara sa ceara sfatul mai marilor Bisericii mai intai. Astfel, ea s-a infiltrat adanc in mintile si in faptele tuturor. Oamenii se nasteau si mureau sub aripa Bisericii, oamenii au fost educati si sfatuiti, ghidati, si au dus razboaie in care au murit, tot in numele Bisericii cea binevoitoare. Incet, incet s-a ajuns la o forma de sclavie spirituala nociva, insa oamenilor nici prin cap nu le-a trecut pentru ca totul parea sa fie in numele lui Dumnezeu. Nu s-au gandit nicio clipa ca poate l-au inteles gresit pe Dumnezeu si ca pot avea o legatura personala cu El. Cei care au indraznit sa se departeze de invatatura Bisericii si sa expeimenteze alte cai au fost considerati eretici, posedati, vrajitoare, demonizati, si au fost cumplit torturati si arsi pe rug. S-au ars carti care ar fi putut ridica intrebari amenintatoare care ar fi clatinat cuibul de minciuni in care domnea mai puternica precum niciodata aceasta instituie.

Pe ascuns a modificat Biblia in favoarea ei, pentru ca oamenii sa ramana neinformati, sau informati gresit, si sa o plaseze tot pe ea in centrul vietilor lor. Cei care au tradus si adaptat Biblia au fost oamenii bisericii. In ea au intervenit si imparatii, totul avand scop manipularea maselor de oameni – vezi informatii despre Consiliul de la Niceea din 351 d.Hr. Nici nu se stie clar cum au ajuns aceste manuscrise ale apostolilor si ale diferitilor oameni ai lui Dumnezeu in mainile Bisericii si nici nu se stie care ar fi fost forma lor initiala. E un mister. Nu se stie din Biblie decat ceea ce Biserica a permis sa fie cunoscut.  Pana in secolul al 16 -lea cand a aparut tiparul si cartea cartilor s-a raspandit catre credinciosi, a fost timp destul ca ea sa fie modificata. A scos pasaje intregi si unele manuscrise inca sunt tinute secrete daca nu au fost distruse. Dar nu cred ca au distrus ceea ce pentru ei este aur spiritual. Asadar, oamenii au aflat din Biblie ca desi Dumnezeu este iertator si iubitor, desi El a creat tot ce exista, in mod paradoxal El este si neiertator si ranchiunos, si distruge tot ce a creat daca nu Il ascultam. Se pare ca  desi Dumnezeu ne-a daruit liberul arbitru, noi de fapt nu ar trebui sa ne permitem nicio libertate pentru ca libertatile de a face ce ne place sunt adesea considerate pacate si vor fi pedepsite. In plus, desi Dumnezeu ne iubeste nespus si a creat pentru noi tot ceea ce ne inconjoara, El nu ezita sa ne arunce in flacarile iadului sa ardem pe veci fara sanse de scapare daca nu suntem cuminti si Il suparam. Iar omul, este unica si perfecta creatura a universului, nemaiexistand alte fiinte in afara de noi. Am citit Biblia de 3 ori, in 3 stadii diferite ale vietii mele. Prima oara m-am ingrozit si mi-a fost frica de Dumnezeu pe care nu L-am inteles cum poate fi asa de bun si atat de crud in acelasi timp. A doua oara mi s-a parut plina de adevaruri suspecte si am inceput sa citesc printre randuri. A treia oara, cum 2 ani, am citit complet printre randuri, am descifrat metafore si adevaruri ascunse, am identificat paradoxuri absurde si mi-am dat foarte clar  seama de  influenta Bisericii. Daca poti citi Biblia cu sufletul si sa ai abilitatea sa culegi din ea ce a mai ramas pur, atunci citeste-o si cauta dincolo de ea. Tot ce iti inspira frica si tot ceea ce este radical, nu este originar si vei intelege ca a fost adaugat sau modificat. Incearca sa nu te lasi influentat.

A continuat si a propavaduit frica printre oameni, invatandu-i ca toti sunt pacatosi din nastere, pentru ca insasi stramosii nostri originari au muscat din marul cunoasterii – iar cunoasterea – doamne fereste, sa nu cumva sa fie una din preocuparile noastre, ca e vai si amar de noi! -, ca sunt marunti si neinsemnati, ca daca nu traiesc umil nu au dragostea lui Dumnezeu, ca daca nu vin la slujbe vor fi prada satanei (pot sa jur ca tot Biserica l-a inventat pe satana pentru ca oamenii speriati de el, sa fuga in bratele ei salvatoare), ca ii va inghiti iadul daca nu dau bani bisericii sub diferite forme, ca daca isi exprima personalitatea sunt pacatosi, ca daca au bucurii si placeri vor ajunge in iad, ca daca fac sex sunt murdari si groaznici, ca petrecerile sunt pacatoase, ca a se indoi si a isi pune intrebari e pacat, ca a cerceta alte cai e inadmisibil. Conditionari peste conditionari.

Zdruncinata de interese diverse si de conflicte interioare, Biserica s-a scindat la un momentdat in secolul al 11-lea in doua. S-au format Bisrica Catolica si cea Ortodoxa, iar oamenii s-au scindat si ei, dandu-le inca un motiv sa fie dezbinati in numele credintelor false. Ortodoxia s-a axat pe adevarurile lui Iisus, pe importanta Duhului Sfant, a Fecioarei Maria,a arhanghelilor si sfintilor, a instituit dogme si ritualuri numeroase si alte forme de manifestare deloc permisive. Catolicismul a pus accent pe nasterea lui Iisus si pe binecuvantarea Fecioarei Maria, la care se inchina mai toti catolicii. A fost de fapt o scindare intre estul si vestul planetei, care banuiesc ca a avut la baza si motive economice si politice. Desi se rugau aceluiasi Dumnezeu si aveau in mare aceleasi invataturi, cele doua biserici au fost rivale si conflictuale mult timp, iar aceste energii s-au rasfrant asupra oamenilor. Un lucru bun in toata aceasta separare a fost aparitia altor culte si religii protestante, care a insemnat prima forma de indoiala a oamenilor. De aici, ceva benefic li s-a intamplat oamenilor : au realizat ca se pot rupe de Biserica si pot cauta adevarul si independent ce aceasta. Nu l-au gasit deplin nici in alte forme de religie, pentru ca niciuna din acestea nu este libera complet ci incearca sa impuna credinte si ideologii si nu accepta accesul celor care nu sunt de acord. Dar au vazut ca se poate sa cerceteze si sa caute mai departe de portile bisericii.

Sa nu uitam ca Biserica a dus razboaie pentru  a se impune in numele asa zisului crestinism (cruciadele) si a omorat foarte multi oameni fara pic de mila, compasiune,toleranta sau iubire, despre care ne invata Dumnezeu si Iisus, pe care oamenii bisericii ii considera parintii lor. Biserica a actionat prin brutalitate, incalcarea liberului arbitru, agresivitate, intoleranta, si a adus in vietile oamenilor confuzie si frica – oare care este legatura dintre Biserica si Dumnezeul nostru bun care este Iubire si Iertare, in toata povestea aceasta?  Biserica a dus tot timpul o lupta pentru supravietuirea ei, deoarece, daca s-ar fi aflat adevarul despre Dumnezeu si despre tot ceea ce ne inconjoara, ea ar fi aparut ca fatarnica si mincinoasa, si lumea ar fi ignorat-o, disparand. Ceea ce cred eu ca se va intampla in cele din urma, insa nu fara ca aceasta institutie de dictatura sa tina cu dintii, cu ultimele ei puteri, de statutul pe care si l-a construit. Va recurge la razboaie si crime doar ca sa se mentina prin violenta si obligare deasupra tuturor. Numai timpul va dovedi ce va urma.

A facut oamenii sa se teama si de propria umbra, sa se roage unui Dumnezeu fals perceput ca tiran si razbunator care cere lucruri absurde si iarta foarte greu, a inlaturat din vietile oamenilor libertatea de a se bucura sincer de placeri si distractii, facandu-i sa traiasca o viata seaca si nesatisfacatoare, a modificat Biblia pentru a ne ascunde adevarul, a inventat iadul si pe satana ca sa ne tina tematori si loiali, a condamnat sexualitatea care era calea omului spre ridicare spirituala, a sabotat orice forma de elevare spirituala a omului pentru ca acesta s-ar fi indepartat de ea daca s-ar fi trezit, si a creat ritualuri prin care sa il incante pe cel ratacit si temator venit sa primeasca iertarea si ispasirea prin oamenii bisericii, deoarece se credea nedemn de un dialog direct cu Dumnezeu. Timp de mii de ani omul s-a tot departat de Dumnezeu deoarece s-a simtit vinovat si nedemn in fata Lui. Temator de furia si razbunarea lui Dumnezeu, omul s-a ascuns de El si L-a urat in sinea lui pentru ca il considera un tiran nedrept. Dumnezeu, iubitor si rabdator infinit, a inteles in intelepciunea sa totul si a asteptat ca omul sa se trezeasca intr-o zi.Trebuia ca iubitul Sau fiu, micutul dumnezeu pe care El il insufletise, sa cunoasca intai aceasta experienta a departarii de Dumnezeu pentru ca apoi sa se intoarca cu pofta de cunoastere si cu nevoie de iubire la cel care il crease cu nemarginita daruire si dragoste.

Nu, dragii mei, nu vad numai partea negativa a bisericii. Desi a facut multe rele si a fost mesagerul minciunii si al fricii, Biserica a facut si cateva lucruri importante. Unul dintre ele este ca a mentinut numele lui Dumnezeu viu. Chiar daca a promovat imaginea deformata a Lui, Biserica a  tinut mereu vie in constiinta umana, ideea ca Dumnezeu exista. Oamenii nu au uitat de Dumnezeu in acest fel, chiar daca nu l-au cunoscut niciodata cu adevarat. Si in felul acesta, legatura lor cu El, desi subtiata si fragila, a ramas intacta. Ca un cordon ombilical energetic. Ca si cum, chiar daca nu stii cine e mama ta, stii ca ai o mama si ceva te leaga de ea. Daca Biserica nu ar fi existat, cu toate relele ei, existau sanse ca oamenii sa uite de Dumnezeu la un momentdat, fiind prinsi de problemele lor cotidiene , ancorati atat de tare in material si energii de vibratie joasa. De asemenea, biserica a mentinut vie puterea rugaciunii. Unii oameni nu se roaga acasa, dar macar o fac la biserica si in acest fel ei comunica, chiar inconstient, cu Dumnezeu. Si El aude si raspunde sub o forma sau alta. Iar apoi, mai este un aspect pozitiv, si anume: in lacasurile bisericesti, in timpul slujbelor si chiar si in afara lor, coboara Duhul Sfant asupra celor prezenti si ii ajuta, si ii curata. Cu alte cuvinte, Constiinta si energia divina este prezenta pentru ca oamenii o invoca. Si in cele din urma, trebuie sa recunosc ca unele ritualuri si slujbe, precum si unele rugaciuni si cantari au putere de curatare si vindecare si le-am testat pe mine insami.

Dar aspectele pozitive, desi exista, sunt putine in comparatie cu cele negative ale Bisericii.  Eu consider ca timpul ei a trecut, desi sunt foarte multi oameni care inca se mai agata cu disperare si incredere neclintita  de invataturile si practicile ei. Chiar ieri citeam marturiile unor oameni profund ortodocsi despre experientele lor new age si cu totii erau atat de blocati, de frustrati, de uraciosi si limitati in ceea ce exprimau. Se vedea clar lipsa tolerantei si a iubirii in sufletele lor, marca a apartenentei la ortodoxie. Nu pot sa simt decat o tristete pentru aceste suflete inca ratacite, dar trebuie sa admit ca in calea evolutiei sunt multe etape si ca noi, desi contemporani suntem pe scari ale evolutiei diferite, pe care trebuie sa le experimentam ca sa putem creste. Unii sunt inca atei, altii nici atei nu sunt si se dedica fortelor negative pentru a isi gasi implinirea si succesul, altii sunt musulmani, altii sunt budisti, altii sunt taoisti, altii islamisti, altii hindusi, altii catolici, altii ortodocsi, altii protestanti…si altii…liber-cercetatori.

Eu cred ca dupa ce ai trecut prin si ai cunoscut toate religiile si toate ideile posibile, ajungi intru-un moment al existentei tale ca om cand te convingi ca adevarul nu e deplin in niciuna din aceste, dar este cate putin in toate. Insa evolutia cea mai frumoasa si mai deplina o  ai atunci cand ai propria ta legatura cu Dumnezeu si cand nu te lasi influentat de idei care nu iti apartin si care nu vin din adancul inimii tale, din constienta ta lasata in dar atunci cand ai decis sa te intrupezi, din intelepciunea divina cu care tu esti in contact dintotdeauna.

In evolutia noastra spirituala catre desavarsire, ne-au fost puse piedici ca sa ne invatam lectiile. Eu consider ca una dintre aceste piedici este si Biserica, dar si alte religii ale omenirii care nu ne dau accesul la informatia completa ci doar la informatiile care se doresc a fi promovate din anumite interese. Dar, orice lucru de pe Pamant – aceasta dimensiune a dualitatii, are doua fete – una buna si una mai putin buna.

Indrazneste sa ai libertatea de a cerceta si alege constient ce sa crezi. Elibereaza-te si vezi! Dumnezeu e Iubire.

Cuplul si nevoia de cuplu

In Cer, fiintele de lumina nu manifesta gen sau sexualitate, ele fiind creatii ale unei unitati ce nu cunoaste dualitate, insa Dumnezeu spune ca ne-a creat dupa chipul si asemanarea Sa, si de aici, subinteleg eu, ca El manifesta atat principiul feminin cat si pe cel masculin. Este mai usor sa se vorbeasca despre un dumnezeu EL pentru ca de mii de ani puterea a fost detinuta pe pamant, in mod vizibil, de barbati, si atunci mintile noastre fac automat asocierea cu un personaj masculin, deoarece, stim cu totii, Creatorul este atotputernic. Insa, Dumnezeu este si blandete, si grija, si compasiune, si iubire, si intuitie, si bunatate, si gratie, trasaturi ale femininului. Deci este Dumnezeu este si Mama si Tata.

In Univers exista doua forte care echilibreaza balanta: Yin si Yang. Yang este energia puterii, a determinarii, a instinctelor, a manifestarii, a luptei, a tot ceea ce este mai brut si mai omogen. Yin este o energie subtila frumoasa, delicata, care echilibreaza Yang-ul. Yin si Yang sunt precum blandetea si duritatea. Si nu pot exista una fara cealalta. Pentru ca una o defineste pe cealalta. Am putea spune ca femininul este ceea ce nu este masculinul si masculinul este ceea ce nu este femininul. Dar impreuna, desi sunt forte diferite, formeaza un tot de o armonie perfecta. Planeta Pamant este cel mai bun exemplu de dimensiune unde se manifesta aceste doua forte.

Dincolo de dubla fata a oricarui lucru de aici, dualitatea se arata pe Pamant prin existenta a fiinte de doua genuri diferite: feminin si masculin. Majoritatea animalelor respecta acelasi principiu cu unele exceptii, dar oamenii cu siguranta o fac cu totii.

Se spune ca toata viata cautam sa fim doi, pentru ca singuratatea cu certitudine nu este modul in care oamenii pot trai fericiti (cu unele exceptii). Eu as spune ca toata viata cautam sa fim UNUL. Eu vad duo-urile umane astfel: la reincarnare, venim ca parte dintr-o sfera impartita in yin si yang, si noi capatam rolul de yin sau yang, in functie de sexul pe care il primim pe parcursul dezvoltarii embrionului. Atunci cand ne intrupam ca barbat sau femeie, devenim jumatate din intregul care ne-a hranit. Suntem incompleti, si desi multi vor spune ca nu este adevarat si ca suntem completi de unii singuri, eu sustin ca este in spiritul legilor Universului ca barbatul si femeia sa se completeze, sa se defineasca si sa evolueze impreuna, ca un tot in metamorfoza. Chiar si noi insine manifestam ca spirite ambele principii deodata, unii avem caracteristici yin predominante – ca femei, dar uneori si ca barbati, si altii avem trasaturi yang – ca barbati, dar uneori si ca femei. Dar le avem pe amandoua, una mai predominanta ca cealalta. Este adesea intalnit, ca in cupluri sa se asocieze oamenii astfel incat sa fie unul yin si altul yang, pentru a se armoniza. Chiar si in cuplurile de homosexuali, ati observat, unul este mai feminin, altul mai masculin, pentru echilibru.(Sper ca nu va supara ca am vorbit despre homosexualitate. Trebuie sa intelegem ca si aceasta este o experienta umana ce trebuie traita pentru a diferentia normalitatea sexuala de anormalitate, dar uneori intalnim si spirite care au fost barbat si femeie in alta viata si s-au iubit asa de mult, incat acum cand s-au regasit nu tin cont de faptul ca au acelasi sex si isi exprima iubirea in continuare. Sau, putem avea de a face cu spirite puternic Yin care s-au nascut in trup de barbat, sau invers, si acestea trebuie sa invete sa isi accepte trupul si sexualitatea, pentru ca trebuie sa traiasca atat ca femei, cat si ca barbati pentru a avea deplinatatea experientei sexuale.)

Cuplul este cel mai frumos parteneriat. Chiar si atunci cand este vorba de o relatie foarte conflictuala. Pentru ca menirea cuplurilor este dobandirea intelepciunii si dezvoltarea spirituala in sensul apropierii cat mai mult de iubirea neconditionata.

Se spune in Biblie ca intai a fost creat Adam si apoi Eva, pentru a-i tine lui de urat. Se mai spune ca ea a fost creata din coasta lui si ca ea l-a ispitit sa cada in pacat.  Eu cred ca biserica a modificat aceasta parte in favoarea ei, pentru a pune femeia intr-o lumina proasta deoarece este cunoscut de cei intelepti ca femeia este calea barbatului catre iluminare. Eu cred ca amandoi au fost creati in acelasi timp, pentru ca sunt expresii ale aceleiasi unitati formata din yin si yang. Si prin faptul ca metaforic Eva i-a oferit marul lui Adam, eu inteleg ca femeia ii deschide barbatului prin evolutie emotionala, implinire sufleteasca, armonizare sexuala, sustinere energetica, calea spre cunoasterea adevarului. Sa nu uitam ca, din fire, barbatii sunt sceptici si realisti, mentali si materialisti. Aceste trasaturi de caracter sunt benefice pentru supravietuire si evolutie fizica, dar nu si pentru evolutie spirituala neaparat. Femeia il sensibilizeaza pe barbat, il deschide spre alte planuri, il invata iubirea, ii ridica vibratia prin sexualitate, ii ofera incredere si sustinere energetica prin emotiile, iubirea, iertarea, pe care ea le investeste in el cu inima deschisa. Aparent este o lume condusa de barbati, dar din urma se arata femeile care ii sustin pe acesti barbati in evolutia lor si care echilibreaza pe Pamant energiile negative produse de masculin.

Pentru a mentine echilibrul si armonia in cuplu este esential sa pricepem ca intre cei doi este o perfecta egalitate. Niciunul nu este mai presus de celalalt pentru niciun motiv. La aceasta intrupare, poate ca unul este femeie vulnerabila si delicata, si celalalt este barbat puternic si influent, insa la nivel astral sunt spirite fara gen si in alte vieti mai mult ca sigur au fost inversate rolurile. Femeile au fost si inca sunt injosite, subestimate, exploatate, nerespectate, deoarece s-a raspandit o mentalitate generala ca ele sunt incapabile si slabe. Este aceeasi conspiratie care se duce impotriva celor care prin deosebite calitati ameninta pozitia celor slabi. Femeile emancipate si libere pot face lucruri marete pe planeta, si aceasta ar fi impotriva planurilor celor care conduc lumea. Uitati-va numai in ultimele 200 de ani cate lucruri extraordinare au realizat femeile care si-au inteles valoarea si scopul si au iesit din rand! Ele au fost tinute timp de secole ascunse in case, sa creasca copii, sa gateasca, sa administreze gospodarii, li s-a refuzat accesul la informatie si la decizie, si au fost abuzate pentru a nu avea curaj sa se exprime. Exista si asupra barbatilor o viziune care ii nedreptateste, promovand o imagine distorsionata despre capacitatea acestora de a fi blanzi, sinceri si emotionali, si transformandu-i in fiinte dure si de neincredere. Trebuie sa eliminam din minte tiparele care ne-au fost insuflate si sa ne deschidem inima sa pornim in relatie de pe pozitii egale, sa ne mentinem pe pozitii egale si sa eliminam orice prejudecata.

Avem tendinta sa negam, sa regretam, sa uram, sa ingropam in trecut, sa blamam, relatiile care au fost pline de suferinta, insa gandind cu intelepciune vom realiza ca aceste relatii sunt cele care ne-au ajutat sa ne dezvoltam cel mai mult. Cuplurile se formeaza de obicei pe baza karmei si pe baza principiului oglinzii. Intotdeauna ne vom intalni in cuplu cu acele persoane venite sa ne arate cu ce am gresit, ce avem de invatat, si ele vor reflecta perfect toate defectele noastre, ca o oglinda fidela. Cand nervii ne vor napadi si ii vom face reprosuri iubitului/iubitei, acele reprosuri ni se adreseaza – ni le adresam noi insine din subconstient. Cand il/o judecam, ne judecam pe noi insine, scotand la suprafata din subconstient, traume, frustrari, defecte, imperfectiuni, asupra carora trebuie sa ne concentram si sa le transformam in ceva benefic. Cuplurile conflictuale sunt cele mai sanatoase, pentru ca sunt dinamice si evolutia nu stagneaza. Insa sunt sanatoase si in masura in care energiile sunt constructive, si in urma conflictelor nu se acumuleaza resentimente si blocaje, ci se produc deblocari de emotii si frustrari, rezolvandu-se probleme karmice si de caracter spiritual. Certurile care se termina cu impacari din suflet si iertare, in urma carora se elibereaza tensiuni si simtim cum iubirea se amplifica fata de partener, in loc sa scada, sunt certurile care ne sunt lectii. Nu trebuie sa ne speriem de ele si sa consideram ca avem o relatie defectuoasa fara viitor prea lung.

La inceput, cei doi dintr-un cuplu pot rezona si poate exista o atractie foarte mare, sau pot fi indiferenti si distanti. Nu exista un sablon. Nu exista un ideal. Unii pot experimenta acea “dragoste la prima vedere” care de fapt este o reintalnire karmica marcata de fiorul recunoasterii celuilalt. Altii pot sa se deteste o vreme buna pana cand sa inceapa subit sa se iubeasca. Unele relatii pornesc la drum cu viteza luminii, altele se construiesc lent in timp. Cuplurile au evolutii diferite,incetati sa mai faceti comparatii. Suntem toti atat de asemanatori ca esenta, insa in evolutie si detalii, atat de diferiti. Nu are rost sa ne alimentam frustrarile asteptandu-ne sa evoluam la fel ca un al cuplu pe care il cunoastem.

Sunt cupluri care se formeaza pentru termene lungi, o viata poate, si sunt cupluri care se regasesc pentru perioade scurte de timp. O relatie de 3 luni poate fi la fel de benefica spiritual ca una de 3 ani, daca suntem constienti de lectiile invatate. Unii oameni au de reparat karma si de evoluat alaturi de mai multe persoane intr-o viata. Alti oameni sunt meniti sa astepte acea persoana unica prin care vor cunoaste desavarsirea in cuplu la un momentdat. Nu se aplica acelasi scenariu pentru toti. Sunt permise si relatiile scurte, si casniciile multiple, si despartirile, si divorturile si recasatorirea. Nu te tine nimeni legat de o persoana fata de care nu mai ai nicio atractie sau emotie (semn ca timpul s-a terminat). Sau poti ramane alaturi de o persoana chiar daca misiunea voastra impreuna s-a terminat dar va iubiti asa de mult incat vreti sa mai zaboviti impreuna. Avem liberul arbitru. Si aici ma refer la faptul ca, desi ne este scris sa ne reintalnim sau intalnim cu anumite persoane alaturi de care sa formam un cuplu, dar noi putem sa alegem daca o facem acum, in viata aceasta, daca ramanem cu el/ea pe termen lung sau scurt, si alte detalii. Intotdeauna se poate amana. Este benefic, pentru o evolutie mai liniara si mai rapida, sa nu se amane, totusi.

Si am ajuns la cuvantul sensibil : asteptare.

Doua subiecte voi dezolta pornind de la acest cuvant. Cat este necesar sa astepti pana sa inchei o relatie care nu te mai multumeste. Si care este efectul asteptarilor in cuplu.

Sunt momente cand cuplurile devin o manifestare a iadului, metaforic. Atunci cand intervin lipsa respectului sub orice forma, agresiunile fizice, mentale, psihice si verbale, adulterul, dezinteresul, sau alte forme mai grave de disfunctii, este clar ca ceva ne spune ca avem mari probleme in cuplu. Intr-o prima faza, se poate recurge la rezolvarea acestor probleme prin comunicare, iertare si iubire. Daca acestea nu functioneaza si ne simtim prizonierii unei relatii care ne seaca de energii, este bine sa alegem o alta cale. Dumnezeu nu vrea ca noi sa suferim crunt, vrea doar sa ne dea ciupitura necesara ca sa ne trezim si sa constientizam. Daca aceasta ciupitura nu este suficienta, vom primi imbolduri repetate din ce in ce mai dure. Deci noi ne scurtam sau prelungim agonia, in functie de cat de receptivi suntem la stimulii primiti. Este util sa ne ascultam vocea interioara = glasul inimii = intuitia = sinele = constienta.

Asteptarile sunt cele care ucid armonia in cuplu si care favorizeaza acumularea de karma.

Multi dintre noi nu intelegem ca nu l-am intalnit pe partenerul nostru ca sa se transforme in tot ceea ce am visat. Nu este un valet care sa ne indeplineasca dorintele! Nu este o papusa trasa de sfori! Nu este ghicitorul gandurilor noastre! Nu este proprietatea noastra! Trebuie sa intelegem ca si dupa ce devine o parte din cuplu, celalalt continua sa fie liber. Este un joc care se joaca tacit de multa vreme: cautam sa aflam asteptarile celui drag si apoi incercam sa i le indeplinim si obosim si imbratranim, si ne secam de energie, fiind persoana care nu suntem de fapt. Ne luam masti, caractere si identitati false, crezand ca pentru a fi iubiti trebuie sa fim cum vor altii. Nu! Cel ce te iubeste sincer, te accepta asa cum esti! Apoi intram in relatie si se acumuleaza frustrari care devin atat de puternice incat ajungem sa il uram pe celalalt pentru ca ne tine prizonieri in carcasa unei persoane inventate si jucate cu mult talent. Si intr-o zi, balonul se sparge si nu ne mai recunoastem. Ne intrebam: Cine este aceasta persoana pe care am crezut ca o cunosc? Cine este acest strain care urla la mine acum? Pe de alta parte, cand suntem nemultumiti de persoana draga si avem asteptari nenumarate de la ea, suferim enorm cand ea nu ne satisface asteptarile si ne consumam timpul si energia pentru a ii incalca dorintele si a o tranforma in “iubita ideala”. Asteptarile sunt gresite si ucid sentimentele.

Intr-un cuplu care tinde spre iubirea absoluta, neconditionata, asteptarile nu au loc. Cand daruiesti, nu trebuie sa astepti recompensa. Cand mangai, nu trebuie sa astepti mangaiere inapoi. Cand spui Te iubesc, nu trebuie sa astepti sa auzi aceleasi cuvinte. Cand astepti si te concentrezi sa primest la fel inapoi, in cazul in care nu vei primi, vei trai o dragoste egoista hranita doar de gesturi doveditoare, ci nu de altruism, si de sinceritate. Osho spunea ca exista un paradox. Oamenii care iubesc neconditionat nu au nevoie de iubirea celorlalti pentru ca iubirea pe care o simt ii umple cu totul, cu toate acestea, acestia sunt oamenii care au parte de toata iubirea celorlalti pentru ca manifestand-o pura in univers, universul le-o intoarce inapoi la fel. Foarte putini reusim sa iubim neconditionat acum, dar cel putin putem sa exersam zi de zi. Iubire, iertare, altruism, acceptare si libertate sunt cuvintele cheie. Cand vom iubi pasari libere fara sa le asteptam sa zboare jos ca sa ne putem bucura de ele, vom da aripi mari relatiilor si armonia va domni intre noi. Intr-o zi vom cunoaste experienta iubirii la inaltimi divine.

Cuplul este expresia unitatii divine pe Pamant. Cuplul este deasemenea expresia dualitatii in forma ei pura. Cuplul este evolutie spirituala la patrat, daca pot spune asa.

Se crede ca atunci cand spiritele evolueaza, ele se apropie mai mult de natura lor originara si aleg sa traiasca in solitudine pe Pamant, deoarece ele nu mai simt nevoia de iubire pentru o persoana de sex opus, ci experimenteaza iubirea in mod egal pentru toti semenii lor. Este adevarat ca atat timp cat esti cu Dumnezeu nu esti singur. Insa nimeni nu poate contesta frumusetea evolutiei in cuplu pe care cu totii am trait-o.

Pe planeta Pamant oamenii inca au nevoie sa traiasca evolutia spirituala si iubirea in doi…sau in unul, un intreg, format din doua jumatati, mai bine zis. Cuplul este cea mai potrivita forma de convietuire pentru acum. Este greu sa incepi sa cunosti iubirea neconditionata prin a-i iubi pe toti semenii tai. Primul pas este sa incepi a iubi destul de mult si de pur un singur om, simtind recunostiinta pentru ca te ajuta sa te descoperi, sa te intelegi, sa te vindeci, sa devii mai bun, sa te vezi prin ochii lui si sa te iubesti tu insuti.

Desi putini vor sa accepte, chiar si Iisus a iubit o femeie…pe Maria Magdalena. Cine vrea sa stie mai multe si sa inteleaga mai profund legatura dintre barbat si femeie, sa citeasca manuscrisul Mariei Magdalena de la Marea Moarta.

Avem nevoie sa fim in cuplu pentru a ne desavarsi. Binecuvantati aceasta experienta, dati-i tot efortul cuvenit, cuprindeti-o in toata intelegerea voastra, intariti-o prin recunostiinta si responsabilitate, faceti-o extraordinara prin iubire neconditionata!

Familiile

Familiile sunt grupuri umane de indivizi uniti prin legaturi de sange sau rudenie, care traiesc in comuniune si dezvolta relatii emotionale si materiale complexe, ar zice un om de stiinte Dar, aceasta definitie este pe cat de simplista, pe atat de prostuta si insuficienta. Familia este, o, cu mult mai mult decat un simplu grup de oameni legati de anumite motive aparent vizibile si constiente.

Am venit pe Pamant cu inertia de a trai in doi. Pe principiul dualitatii, exista energia masculina si energia feminina, iar noi, barbati si femei, reprezentanti ai acestor energii, ne cautam perechea o viata intreaga si formam cupluri, mai mult sau mai putin durabile. Un cuplu este fundatia unei familii. De aceea depinde de stabilitatea cuplului cat de sanatoasa va fi familia pe care acesta o va forma odata ce copiii vor fi nascuti.

Atunci cand Dumnezeu ne trimite pe Pamant, ne da in grija unei familii, care sa ne sustina cresterea si educatia. Aceasta este aparenta simpla. Dincolo de aceasta, se ascund radacinile unui copac care se ramifica si se duc adanc in timp si spatiu.

Niciodata nu vom nimeri intamplator intr-o familie. Este adevarat ca unii dintre noi ne simtim oropsiti si nemultumiti cand primim o mama rece sau exigenta ori un tata absent sau dur, dar nu exista nicio greseala sau injustitie la mijloc.

Atunci cand ne hotaram reintruparea se intampla urmatoarele:

– daca avem privilegiul sa fim suflete frumoase si iluminate, ne putem alege parintii singuri, pentru a ne facem misiunea. Se poate sa ne alegem niste parinti intelegatori si buni, care sa ne grabeasca evolutia odata intrupati. Sau ne putem alege niste parinti cu vibratie joasa, cu multa karma in spate, si sa suportam agresiuni si aparente nedreptati din partea lor ca sa ii ajutam sa se ridice spiritual. Parintii nostri pot fi propria noastra misiune, da. O alta situatie este cea in care, oamenii pe care ni-i alegem drept parinti sunt oameni fata de care avem karma de rezolvat, si atunci, implicit, relatiile noastre cu ei nu vor fi prea line pana cand karma nu va fi echilibrata.

– daca nu avem privilegiul de a alege, ingerii karmei noastre, in armonie decizionala cu Matricea creatoare si Dumnezeu, ne vor alege familia formata din acele suflete care ne vor fi cele mai benefice in rezolvarea conflictelor karmice, si care ne vor ajuta sa evoluam spiritual. Este cel mai probabil sa il capatam drept tata pe fiul nostru din alta viata pe care l-am tratat dur, si acest tata sa ne invete ca duritatea nu este o cale de a indrepta personalitatea unui om. Este posibil ca mama, sa primesti in drept fiica in viata aceasta, pe sotul tau din alta viata care a fost bolnav si pe care l-ai abandonat, ca tu sa ai ocazia sa iti repari greselile fata de el. Ingerii ne pot trimite sa ne intrupam ca sa ii putem salva pe oamenii care au nevoie de ajutor, dar intre noi si acestia sa nu existe niciun fel de karma anterioara. Bineinteles, in functie de relatiile care se vor dezvolta intre membrii familiei, karma se poate initia in aceasta viata.

In 99% din cazuri, familiile sunt formate pe baza de legaturi karmice. Asa ca trebuie sa ne gandim bine de unde vin neintelegerile dintre noi si sa nu ne consideram victime nevinovate, pentru ca familiile noastre sunt oglinzile faptelor noastre, de acum sau din alte vieti.

Asadar,niciodata nu nimerim in mijlocul unei povesti fara a avea un rol in ea.

Acum, in functie de scenariul in baza caruia ne aflam intr-o anumita familie, vom trai experiente mai mult sau mai putin fericite, dar  toate sunt absolut necesare.

Da, poate suna crud sa spun asta, dar cand copiii sunt abuzati si loviti, este efectul a ceea ce ei insisi la randul lor au facut cuiva. Sunt foarte mari sanse ca o persoana pe care ai ranit-o in alte vremuri sa se incarneze in acelasi timp cu tine, in aceeasi familie, ca sa iti ofere lectia de care tu ai nevoie. Pentru ca noi nu invatam decat in acest mod : fiind obligati sa traim experienta la care i-am supus pe altii. In spiritul expresiei : cui pe cui se scoate. Intr-adevar, un copil este lipsit de aparare, si firav, insa la nivel spiritual, este un spirit in varsta, un suflet adult, care a ajuns in momentul in care trebuie sa constientizeze o anumita lectie. Se prea poate ca cei pe care i-am ranit in alte vieti, sa aiba puterea sa ne ierte si sa nu caute sa ne intoarca durerea. Dar putini oameni au aceasta putere de a ierta dincolo de limitele spatio-temporale si prin iertarea lor sa produce schimbarea noastra in bine. Aceasta ar fi, de altfel, si situatia ideala: sa invatam sa ne schimbam karma si sa ii schimbam si pe ceilalti printr-o iertare sincera si profunda. Dar omenirea nu a ajuns inca la acest nivel.

Empatizand cu acei copii agresati de parinti, veti spune: dar asta e cruzime! Da, este cruzime, dar sa nu uitam ca si acel spirit care este acum supus sa invete lectia durerii pentru a nu o mai produce asupra altora in viitor, a agresat la randul lui. Si apoi omul, trecand prin experiente dureroase, se modeleaza, alege. Acel copil este pus in fata unei decizii: poate adopta acea forma de energie si sa o manifeste in continuare, sau poate intelege ca ceea ce tie nu iti place, nu ii faci altuia. Nu suntem victimele sortii niciodata, suntem doar propriile noastre victime si nimeni nu este neindreptatit.

Cand esti pus in fata unui lucru nedorit care te supara intr-un fel sau altul, poti sa alegi sa fugi de el si sa nu inveti nimic pe moment, amanand experienta pentru mai tarziu, pentru ca ea oricum va fi traita. Sau poti sa ramai si sa faci fata, invatandu-ti lectia, invatand rabdarea si iertarea. In orice caz ai puterea sa alegi si sa adopti modelele care te atrag.

Un alt proverb care este perfect adevarat este : Cine se aseamana se aduna. Legea atractiei functioneaza perfect in acest caz, unele familii reunindu-se vieti dupa vieti, pe masura karmei dintre membrii lor, sub diferite forme si ierharhii, pana cand toti isi vor fi ispasit greselile si se vor putea elibera.

Cu totii avem in minte idealul familiei perfecte, primitoare, calduroase, afectuoase, sustinatoare, in care parintii denota blandete si intelepciune si copiii isi iubesc si respecta parintii, intre toti fiind armonie mai presus de toate. Da, acesta este idealul, insa avand in spate karma, cum am mai putea sa ne echilibram relatiile vreodata daca ne-am reintalni cu oameni alaturi de care traim perfectiunea din start?

Relatiile familiale se construiesc, ca orice alte forme de relatii. Desi exista la start legaturile karmice si misiunea fiecaruia fata de celalalt, nu este normal ca totul sa scape de sub control si sub amprenta haosului, sa domneasca dusmania si neintelegerea intre parinti si copii, bunici si nepoti, matusi si parinti etc. Mentionez mai multe forme de rudenie, pentru ca este inevitabil ca familiile unite prin rudenie sa nu interactioneze si sa formeze o familie mare. O familie, dincolo de forma ei cea mai inchegata – parinti si copii – este compusa din bunici, matusi, unchi, surori, frati ai parintilor, veri, nepoti, fini, nasi, cumnati etc. O familie in totalitatea ei este ca un copac cu multe ramuri. Si se extinde pana la nivelul de neam. Intre noi toti exista legaturi vechi, puternic inradacinate. Vom descoperi ca si prietenii nostri ne-au fost parinti candva.Eu am o prietena buna exagerat de protectoare si autoritara cu mine, care candva mi-a fost tata si care m-a urmarit in aceasta viata pentru a ma ajuta sa depasesc momente grele in care as fi avut nevoie de bani sau sfaturi. Pana sa aflu cine este, ma suparam pe ea cand se purta ca un parinte cu mine, considerand ca intrece limita. Ca fapt divers, iubitul meu de acum mi-a fost sot in 3 alte vieti, si acum ne-am regasit ca sa continuam sa crestem spiritual impreuna. Iar mama mea de acum mi-este cunostiinta noua, intalnind-o pentru prima oara, ca sa o ajut.

Fiecare familie are traumele ei pe care trebuie sa le vindece. Cum? Cu dragoste si iertare. Pare imposibil pentru un copil care fuge de acasa abuzat. Pare incredibil de greu pentru o sotie batuta 30 de ani la rand. Pare un iad pentru o fiica violata de tatal ei. Pare imposibil pentru o bunica abandonata intr-un azil. Ne centram pe propria persoana si uitam ca tot ce primim inapoi sunt efectele propriilor nostre fapte. Ne concentram doar pe viata aceasta si rascolind trecutul nu intelegem ce am facut de meritam asemenea tratament. Suntem in relatie cu altii de mii de vieti poate si e foarte greu sa ne aducem aminte cum am gresit fata de ei. In plus, daca ne-am aduce aminte in mod automat la reintalnirea cu ei, credeti ca am accepta sa nastem copilul care ne-a ucis in alta viata? Credeti ca am accepta sa ne fie tata sotia care ne-a parasit acum 3 vieti? Credeti ca am dormi in acelasi pat cu barbatul care ne-a fost fiu in alta existenta? Nu. Ne-am ascunde de acesti oameni si nu ne-am mai revansa niciodata fata de ei. Fiecare isi duce propria cruce si crucea fiecaruia este exact atat de grea cat poate sa duca. Cu cat suferim mai tare din cauza oamenilor care ne sunt familie si camin, cu atat testul iertarii si iubirii este mai mare. Chiar daca fugim de ei, ne mutam in alta casa, alt oras, alta tara, chiar – prin extrapolare, si in alta galaxie, tot suntem legati de ei pana cand ne vom vindeca relatiile, pentru ca din momentul in care interactionam prima data ne leaga un cordon energetic prin care facem schimb de emotii si ne influentam oriunde am fi.

Daca cineva crede ca mutandu-se departe de parinti scapa de ei si isi uita trecutul, rupand orice legatura, se inseala. Legatura este invizibila dar activa. Cu cat vei emite ura si neiertare asupra omului pe care nu il iubesti si nu il ierti, nu vei evolua nici tu si nici acea persoana. Vei observa ca poti sa fugi din tara in tara, si in fiecare tara vei gasi o persoana care sa se poarte cu tine asa cum s-au purtat parintii tai, pentru ca lectia se va repeta pana cand iti va fi clara. Va fi o situatie care te va urmari vieti la rand. Orice nu intelegi, se repeta pana cand vei intelege. Si daca emiti ura spre acele persoane, ele vor fi triste si mizerabile, reflectand in comportamentul lor ceea ce tu crezi despre ele. Incearca sa emiti asupra unei plante zilnic ura, se va o ofili. Emite iubire si va deveni nespus de frmoasa. Se aplica acelasi tratament si oamenilor. Este vorba de vibratie si energie.

Nu te obliga nimeni sa ramai acolo unde te simti agresat si sa traiesti alaturi de persoane cu care nu mai rezonezi, poti pleca. Dar inainte sa pleci, incearca sa schimbi relatia prin iertare si prin acceptarea comportamentului lor fata de tine, cerandu-ti si tu iertare pentru ca ai cauzat manifestarea acestei energii in relatia voastra. Apoi poti sa pleci, dar nu inceta niciodata sa vindeci relatia. Uita, iarta, imbratiseaza ori de cate ori revii, iubeste si impartaseste ce stii tu cu ei. In acest fel, cu totii veti evolua spre iesirea din karma.

Nu spun ca o femeie agresata trebuie sa stea cu sotul ei pe veci si sa isi riste sanatatea si viata. E nevoie sa fie batuta doar o data, ca ea sa inteleaga ce se petrece, teoretic. Daca bataile se repeta la nesfarsit este pentru ca nimic nu se schimba. Pentru ca ea nu lupta contra energiei pe care o primeste. Ce ar putea sa faca? Ar putea sa ierte in primul rand, constient si sa se roage sa fie iertata de barbatul care o loveste. Sa inteleaga ca nu este o victima a lui, ci a ei insasi. In legea karmei, intotdeauna calaul devine victima. Fara greseala. Doar asa va invata sa nu mai fie calaul altuia. In plus, in spiritul dualitatii, pentru a ne desavarsi ca fiinte este absolut necesar sa experimentam ambele fete ale unei situatii. Nu am putea sa stim ce este pacea daca nu am trai razboiul. Revenind la cazul femeii agresate, ea ar putea sa il dezarmeze cu iubire si afectiune. Iubirea sincera intotdeauna dezarmeaza. Atentie, nu iubirea fatarnica, disperata, din nevoie de conciliere. Si daca nici atunci nu se schimba nimic, are dreptul sa plece. Sa aleaga viata pe care o doreste. Si va avea dreptul la aceasta viata doar daca si-a insusit lectia. Acestea sunt legile Universului! Si sunt foarte corecte. In baza egalitatii, trebuie sa fim chit la un momentdat ca sa putem trece in legea iubirii.

Conflictele de familie sunt foarte adesea prost interpretate si luate ca abuzuri nejustificate. Este foarte usor sa ne consideram victime si sa spunem ca cei de langa noi sunt rai. Ati observat ca atunci cand ne certam, parca ne dedublam? Cand nu interferam in conflicte, ne iubim si ne toleram, pentru ca la nivelul vietii prezente energiile acumulate intre noi sunt inca destul de pozitive si curate. Dar atunci cand  ne certam si ne agresam, situatia pare sa scape de sub control si ne transformam pana la desfigurare pentru ca prin noi se manifesta toate energiile negative adunate din conflictele din alte vieti. Ne iubim mama, de exemplu, dar intr-o seara ne certam cu ea groaznic, si avem un cumplit sentiment ca i-am face ceva foarte rau daca am putea. Acest  sentiment ne sperie si pe noi, parand strain de emotiile noastre de zi cu zi fata de aceasta femeie pe care o respectam. O explicatie ar fi ca resimtim furia din alte experiente. Poate ca aceasta persoana care acum ne este mama ne-a abandonat, batut, ucis, abuzat, in alte vieti. Reactiile “secrete” si ciudate care ne uimesc si pe noi si pe care le avem fata de oamenii alaturi de care convietuim in familii ar trebui sa ne puna imediat pe ganduri si sa facem primul lucru care este necesar si normal: sa incercam sa iertam si sa ne cerem iertare. La inceput poate parea imposibil, din mai multe motive: putem sa nu constientizam cu ce ne-a gresit persoana respectiva, sau cu ce i-am gresit noi ei, sau putem sa avem sentimente negative atat de puternice incat sa nu putem face loc iertarii.

Sunt sanse slabe sa nu avem karma de vindecat fata de oamenii care ne sunt familie. Nu are rost sa ne amagim ca nu este asa si ca intre noi exista conflicte de suprafata, nevinovate, temporare. Ar trebui sa incepem sa lucram imediat pentru salvarea legaturilor dintre noi si sa realizam cat bine facem tuturor astfel. Uneori ne incarnam doar pentru acest scop, sa ne vindecam relatiile sau altfel spus, sa invatam iertarea. Si nefacand-o ne ratam scopul existential. Traim in deruta, neevoluand si fiind in conflict cu multi oameni, si ne credem victime la nesfarsit. Daca am deschide inima si ochii…

Existenta si evolutia noastra ca pamanteni in familii este naturala si este inevitabila. Pana si in Cer, exista un Tata-Mama, si copiii lor asezati intr-o ierarhie foarte asemanatoare cu relatiile de rudenie. Uneori se intampla sa fim abandonati de parinti sau sa ramanem orfani, dar si aceste situatii sunt lectii valoroase. Poate ca si noi am abandonat la randul nostru si poate ca, in cazuri exceptionale, ne este benefic sa ne chinuim singuri mai mult ca sa reusim sa crestem.

Atat timp cat vom trai aici, acum si pe viitor, este foarte bine pentru noi toti sa intelegem de ce avem familiile pe care le avem, sa vedem cum ne ajuta ele sa evoluam, si sa ne vindecam relatiile cu ei, atat cat putem, putin cate putin. Nu vom putea fugi de ceea ce trebuie rezolvat. De ce sa amanam? Cu totii vrem sa ne stingem la final cu speranta unei vieti urmatoare mai frumoase si mai pline de iubire.

Despre experimente si experiente personale

Buna seara dragii mei,

Am lipsit destul de mult in ultima vreme, dar voi inca m-ati gasit si m-ati citit. Si sunt bucuroasa si totusi imi e drag sa impartasesc tot si tot mai multe cu voi si “ard de nerabdare” sa o fac.

Voi fi sincera cu voi. Am si eu momentele mele de confuzie cand sunt abatuta si foarte mentala, cand ideile si credintele care mi s-au “injectat” si pe care le-am acceptat ca fiind adevarate si unice o viata intreaga, ma domina si ma fac mica-mica si neincrezatoare. Si traiesc o mica drama, un razboi intre mine si EU. Imi pun intrebari si vreau raspunsuri. Il caut pe Dumnezeu si Il cert, ma maniez si ma razvratesc impotriva Lui, Ii cer explicatii, Ii cer ajutor ca si cum imi e dator cu ceva. Probabil ca va ganditi ca nu sunt mult evoluata fata de cei care nu au nicio legatura cu Dumnezeu. Insa diferenta este ca eu sunt constienta de ceea ce fac si ca traiesc o criza spirituala in care incerc sa ma ridic din cenusa in care am ajuns din cauza mea. Si cand nimeni altcineva nu te intelege si nu te cunoaste mai bine decat Dumnezeu, pe cine sa tragi dupa tine? Eu stiu ca doar El imi poate da raspunsurile pentru ca El le are si pentru ca eu cu El avem o legatura incontestabila in cele din urma, dincolo de toata “razvratirea” mea omeneasca impotriva a tot ceea ce este minunat dar de la El. Candva, tot ce traiam era razvratire si manie. Acum acestea sunt doar episoade care trec. Sunt ca niste crize ale unei boli in curs de tratare. Si aceasta boala este necredinta – pe care am trait-o si experimentat-o ca singura optiune atatia ani. Necredinta in Dumnezeu, in oameni, in mine, in orice exista. Si totul dintr-o teama similara cu cea a unui animal ranit care tot ce face este sa fuga, sa se ascunda, si sa emita judecati despre oameni, temator chiar si de propria umbra. Nu am sa neg ceea ce sunt. Pentru ca asta sunt. Nu am sa va spun ca scriu acest blog pentru ca sunt vreo iluminata care a atins apogeul cunoasterii si ca legatura mea cu Dumnezeu este fara pata. Nu am sa va spun ca sunt numai iubire si numai pace si numai rabdare si iertare. De ce sa ma mint mintindu-va pe voi? Pot sa va spun doar ca INCA nu sunt toate acestea, si ca imi doresc din adancul fiintei mele sa fiu asa si ca invat, zi de zi, fara exceptie, prin toate experientele prin care trec, cum sa imi amintesc cine sunt si sa fiu, fara sa ma mai las doborata de prejudecati, temeri, suspiciune, indoiala. Este greu, si stiti si voi, ca treceti prin asta. Dar nu este o scuza pentru a ocoli iluminarea. Uneori imi este atat de greu incat simt ca o iau razna si ca o nebuna dau iama in casa gandurilor si invataturilor mele si arunc cu tot ce am invatat de pereti si pe geam, si trantesc si sparg, si neg orice am stiut vreodata, si distrug orice urma de siguranta pe care o castigasem prin eforturi zilnice, ca apoi sa ma asez, sa rasuflu adanc si sa zic: ok, sa vedem ce mai e de salvat, ce a rezistat furiei si inca traieste eroic. Si adun mizeria si fac curat, asezand ideile si credintele care au rezistat furiei la loc pe raft. Sincera sa va spun, cele care raman intacte adesea sunt cele frumoase, de la Dumnezeu. Am observat ca ideile negative sunt doar un produs al delirului si se retrag in cusca lor ca un animal ranit, cand furtuna inceteaza. Se retrag. Nu dispar.

Asa m-am revoltat eu pe Dumnezeu zilele trecute. Pentru ca sunt intr-un mare impas al vietii mele si desi El mi-a spus sa stau linistita, ca daca imi fac misiunea, imi asigura El traiul, eu, nu ma pot lasa in bratele Lui si sa nu detin eu insami controlul vietii mele. Ma intreb adesea, ca un om ce sunt – ce sa fac eu cu evolutia spirituala, ca evolutia spirituala nu mi-a dat de mancare si nici n-o sa-mi dea? Si asa incepe revolta mea, indreptata spre Dumnezeu pe care incerc din rasputeri sa il inteleg. El nu se supara niciodata chiar daca uneori vorbesc cam dur, si ma calmeaza. As vrea din suflet sa Il cred cand El promite asa cu seninatate si dragoste ca nu trebuie sa imi fac griji pentru ca ma ajuta. Dar nu pot, desi daca ma uit in urma, de cate ori m-am ingrijorat, El m-a ajutat si mi-a dovedit ca intr-adevar ma ajuta. Am ajuns la intelegerea ca sunt suparata pe Dumnezeu. Si ceva imi spune pentru ca eu cred ca El m-a tradat, undeva la un alt nivel, de care nu imi aduc constient aminte. Insa El mi-a spus ca nu m-a tradat, pentru ca viata mea respecta exact planul facut de NOI DOI impreuna, doar ca eu am uitat si nu mai inteleg nimic.

Am citit de curand o carte care m-a facut sa revin asupra conceptiei mele despre cum viata pe Pamant este o lectie si Pamantul este o scoala. Aceasta carte spune ca de fapt, viata pe Pamant este o experienta care ne ajuta pe noi sa traim realitatea a CEEA CE SUNTEM, amintindu-ne, prin ceea ce experimentam, cine suntem. Atunci, viata este o experienta revelatoare in suma momentelor ei. In spiritul unui Dumnezeu iubitor care ne-a dat liberul arbitru si care ne iarta necuprins, aceasta varianta mi se pare mult mai credibila. Si intuitia mea spune la fel. Se pare ca atat cat traim construim si daramam credinte, intarindu-ne in cunoastere si in credinta. Eu inca fac asta.Si cred ca nici nu este potrivit pentru evolutia noastra sa ne inchidem orizonturile odata ce am ajuns la niste prime concluzii.

In plus, vreau neaparat sa va povestesc un experiment pe care l-am facut eu in ultimele 4 saptamani si care m-a ajutat sa inteleg mult mai bine forta cuvantului. Am facut experimentul lui Masaru Emoto cu orezul pus in apa si lasat acolo 3 saptamani. Am pus in trei vase orez si l-am acoperit cu apa. Am acoperit vasele ca sa nu interactioneze cu factori din mediul extern. Am lipit pe unul din vase un bilet continand cuvinte pozitive : TE IUBESC, TE IERT, DUMNEZEU, MULTUMESC, PACE, LUMINA, DAI KO MIO. Pe un altul am scris:  DEPRESIE, ESTI URAT ESTI VINOVAT, ESTI PROST, NU ESTI IN STARE, TE URASC. Iar pe al treilea am scris doar DEPRESIE. Le-am plasat pe pervazul camerei si le-am lasat sa lucreze. Dupa doar 3 zile am observat ca vasul care are cuvinte frumoase continea orez cu apa tulbure si celelalte erau intacte. Credeam ca experimentul o sa iasa contrar observatiilor lui Masaru. Am revenit peste 3 saptamani si ce am constat:

– vasul cuvintelor frumoase avea orezul curat, intact si apa curata,aproape limpede, emanand un parfum frumos de fermentatie naturala.

– vasul cuvintelor urate avea orezul galbui, cu mucegai si apa tulbure, cu miros oribil de stricat.

– vasul cu “depresie” avea apa tulbure, galbuie, o spuma galbuie deasupra, pete de mucegai, si un miros puternic de stricat.

Acestea sunt imaginile:

PRIMA ZI : stanga – cuvinte negative ; centru sus – depresie ; dreapta – cuvinte pozitive.


ZIUA 21 – stanga – cuvinte negative; centru – cuvinte pozitive; dreapta – depresie.

(din fericire nu am putut fotografia si mirosul 🙂 ).

  A fost o lectie importanta pentru mine sa vad rezultatul. Acum incerc pe cat posibil sa folosesc cuvintele pozitive in viata mea ca sa ma ajute. De exemplu, incerc sa vorbesc frumos si pozitiv, am scris aceste cuvinte pe lada cu fructe si legume ca sa le conserve proaspete, am scris aceste cuvinte pe lesa catelului ca sa il ajute sa se dezvolte armonios, le-am scris si pe ghiveciul bonsaiului ca sa vegheze asupra lui si este doar inceputul.

Apoi, voi incerca pe cat posibil sa nu mai gandesc urat si negativ despre situatii si persoane, si mai ales despre mine. De asemenea, am constientizat ca si depresia are forta ei distructiva. Ce pot cere mai mult de atat, cand mi s-a demonstrat in fata, fara indoiala, care este efectul cuvintelor si sentimentelor noastre? Nu ramane decat sa tin cont de ce acum stiu sigur. Va dati seama ce ne fac aceste cuvinte noua ca oameni? Toleranta, rabdarea, iubirea, iertarea, recunostiinta. Acestea sunt starile pe care trebuie sa le manifestam.

Am inceput experimentul cu alte cuvinte, de 3 zile. Am pus pe un vas NU, pe un altul DA, pe un altul numele meu intreg si pe altul numele iubitului meu. Astfel vom putea observa ce vibratie si beneficitate avem noi ca fiinte intrupate in aceasta viata, in acest moment. Si voi mai observa ce modificari produce DA si ce aduce NU. Forta afirmatiei si forta negatiei. Va voi tine la curent. Ce pot spune este ca dupa doua zile, vasul meu si al iubitului meu aveau deja mucegai si vasul cu NU era tulbure. Cel cu DA era inca proaspat si limpede. Revin cu vesti peste 18 zile. Apoi as vrea sa dau Reiki vaselor cu numele noastre si sa imi cer iertare de la ele, ca sa vad daca le pot “vindeca”. Este un experiment foarte interesant.

Faceti si voi experimente. Testati concepte si credinte daca asta simtiti. Uneori, ca oameni, trebuie sa filtram realitatea prin intermediul celor 5 simturi chiar daca cel de-al saselea ne spune ceva. Totul e permis, experimentati!

Va iubesc! Revin foarte curand cu noi articole.

Tag Cloud