Lupta cea mai obositoare

Va pun aceasta poveste azi, aici, inspirata fiind de lupta uriasa pe care am dus-o eu ieri cu ego-ul meu. E tare suparat si nu mai suporta lumina. A fost cat pe ce sa ma doboare dar am invins.

Sper sa va inspire aceasta povestioara pe care am scris-o acum o vreme. Asa cum m-a inspirat si pe mine insami astazi…

 

” Nedespartiti

 

Intr-un apartament, intr-o tara oarecare, nici nu conteaza unde, traiau doi colegi de facultate si prieteni. Din copilarie fusesera nedespartiti si ramasesera martorii cei mai fideli ai vietilor pe care le duceau, ca doi siamezi imposibil de separat. Culmea, nascuti in aceeasi zi, de aceeasi varsta, si cu acelasi nume, Paul. Daca vreti, puteti sa o numiti coincidenta, dar eu nu cred in coincidente. Eu cred ca ei au fost predestinati sa traiasca impreuna, in pereche, ca  in oglinda, si o sa vedeti de ce spun asta.

Pentru ca vorbim de doua persoane cu acelasi nume, va fi greu sa ii diferentiez atunci cand voi povesti despre unul dintre ei, asa ca voi alege sa ii numesc  Paul si Paulica, asa cum ii striga toti prietenii lor ca sa nu ii incurce.

In clipa cand Paulica s-a nascut, era soare si vara se strecura curajoasa si plina de parfumuri printre aleile strazii sale. Mama lui nu a mai apucat sa ajunga la maternitate sa nasca, asa ca Paulica a fost primit direct in brate de tatal lui, in holul casei,  si si-a facut intrarea in noul univers cu un scancet timid.  Din prima clipa au stiut parintii lui ca au fost binecuvantati  cu un copil deosebit.

Paul a aparut in aceeasi clipa cu Paulica pe aceasta lume, dar se facea cumva ca atunci cand s-a nascut el, ploaia a inceput brusc si nori mari de furtuna s-au apropiat alungand vara catre alte meleaguri. Paul a intrat in noua sa viata dand din picioare si urland cat il tineau plamanii. S-a inrosit si a facut o gura mare cat toata fetisoara lui mica si n-a mai tacut pana cand nu a adormit.

In timp ce Paulica dormea si se juca precum un ingeras, Paul a fost mereu copilul nemultumit, mofturos, plangacios si pretentios.

Culmea, de-a lungul anilor, desi diferiti si cu gandiri opuse, ceva i-a tinut impreuna ca prieteni si colegi, prin toate incercarile vietii.

Paulica a fost dintotdeauna baiatul optimist, curajos, indraznet, inteligent, cu o pofta imensa de cunoastere, cuminte, politicos, generos, talentat, cumpatat, muncitor, corect, apreciat de toti si iubit de toata lumea. Paul, pe de cealalta parte, a  fost de cand se stia un pesimist, las, lenes, incuiat, rezervat, neincrezator, sabotor, invidios, gelos, distructiv si autodistructiv, limitat in gandire, rational, zgarcit, egoist, lacom, profitor, ocolit de lume si singuratic.

Paulica, avand un suflet mare, a incercat mereu sa il faca pe Paul sa vada si partea plina a paharului si sa ii schimbe viziunea, spre binele lui. Insa Paul s-a impotrivit cu incapatanare in fiecare zi si si-a mentinut atitudinea fara sa clipeasca. Asta nu ar fi fost o problema pentru nimeni, daca Paul nu ar fi incercat sa il influenteze si sa il demotiveze pe prietenul sau cu fiecare ocazie.

Paulica avea multe talente si era foarte activ inca din primii sai ani de viata. Paul, ii critica mereu desenele, cantecele, constructiile lego, poeziile, si ii spunea ca mai bine s-ar lasa de astfel de ocupatii pentru ca sunt o pierdere de timp si in viata sunt lucruri mai importante de facut decat astea. Paulica isi dorea sa faca ceva bun in lume, sa o schimbe in bine, dar cand ii povestea visator tot ce gandea amicului sau, Paul radea malitios si ii spunea: „Pe bune? Tu vorbesti serios? Chiar crezi ca poti tu sa faci vreo diferenta in lume cu existenta ta neinsemnata si visele tale de muritor?”

Paulica impartea tot ce avea cu cei din jur si uneori chiar renunta la ceea ce si-ar fi dorit el, ca sa daruiasca acel ceva celor la care tinea. Paul, nu impartea decat rar ceva cu oricine, doar daca nu avea de ales, si chiar si atunci i se frangea inima de egoism si de ciuda ca a trebuit sa renunte in  favoarea altuia.

Paulica isi iubea prietenii si avea incredere in ei, fiind primul care le sarea in ajutor. Paul, insa, isi spunea ca „nimeni nu e prietenul tau” si ca oamenii nu au cum sa ii fie prieteni pentru ca au interesele lor personale care nu au cum sa coincida cu ale lui. Se ferea de oameni, ii trada din frica de a ii lasa sa se apropie de el, jignea des, se izola, refuza invitatiile la reuniuni si petreceri, suspecta pe oricine de tradare si de interese ascunse, era taios si dur . Singurul prieten constant pe care il avusese vreodata era Paulica, care in maretia sufletului sau nu il judecase niciodata si il acceptase asa cum este. Si Paul il acceptase pe Paulica pentru ca il considera prea naiv ca sa reprezinte vreo amenintare pentru el si pentru ca il ajutase de multe ori si devenise dependent de el. Insa nu ai fi putut numi asta prietenie sau afectiune. Nici macar recunostiinta. Paul era incapabil de asa ceva.  Emotiile pentru el erau un semn de slabiciune si el il tachina pe Paulica ori de cate ori simtea afectiune sau se manifesta tandru sau grijuliu fata de o alta fiinta umana.

Paulica respecta natura si animalele si era vegetarian si ecologist in cinstea ei. Paul se gandea ca natura a fost lasata la libera folosiinta a omului si ca ea este subjugata acestuia, deci nu are de ce sa simta vreo urma de respect pentru copacii de pe strada, iarba de sub pantof,  puiul din farfurie sau orice altceva.

Paulica era recunoscator pentru orice si intotdeauna cand primea ceva, daruia ceva in schimb. Paul credea ca toate i se cuvin si nu vedea de ce ar da ceva cuiva atat timp cat lui nu ii da nimeni nimic gratis sau fara intentia de a primi inapoi.

Paulica desena, scria, citea, se plimba, facea fotografii. Paul se juca pe calculator jocuri de strategie militara si simtea o bucurie profunda cand impusca virtual oameni fix in cap.

Paulica, fiind baietel, cadea de pe bicicleta, se lovea, sangera si se ridica mergand in continuare si strangand din dinti. Paul, cadea de pe bicicleta, se lovea, se prabusea la pamant, incepea sa urle din toti plamanii tinandu-se de genunchi ca sa atraga atentia, apoi se ridica si cu furie lovea de nenumarate ori bicicleta facand-o „proasta”.

Paulica spargea vaza mamei cu mingea si apoi facea tot posibilul sa o lipeasca la loc, bucata cu bucata. In cele din urma o arata mamei  si isi cerea scuze. Paul spargea vaza mamei si dadea vina pe fratele lui, iar apoi se distra cand acesta primea o palma drept pedeapsa.

Paulica se trezea dimineata constient ca o sa intarzie la scoala sau la serviciu si apoi ziua nu va mai fi asa de placuta, dezamagind niste oameni care se bazau pe el. Paul intarzia mereu intentionat, ca sa se lase asteptat si sa simta cum altii depind de el si nu isi pot incepe treaba. Paul intarzia la scoala ca sa intre ultimul si toti ochii sa fie asupra lui, chiar daca dintr-un motiv negativ.

Paulica punea ceasul sa sune la 7. Paul venea si seta ceasul sa ii sune la 8, ca sa intarzie.

Paulica se apuca de desenat ceva, Paul ii spunea ca e mai important sa faca curatenie acum si il mustra ca fuge de responsabilitatile zilnice, facandu-l in cele din urma sa renunte la desenat.

Paulica visa sa devina scriitor si era laudat de toti cei care ii citisera schitele. Paul ii citea schitele si i le arunca zeflemitor inapoi, spunand: „Mda, nu e cine stie ce. Asta nu e de publicat. N-o sa o citeasca nimeni.”

Paulica pregatea masa pentru amandoi pentru ca ii placea sa gateasca, si toata lumea era de parere ca mancarea gatita de el este delicioasa, avand potential de bucatar, insa cand Paul gusta din ea, scuipa ca si cum mancase ceva dezgustator si spunea: „ Ce scarbos! Cum ai reusit sa faci asa ceva? Ai fiert un pantof si ai varsat toata sarea in oala? „

Cand Paulica era recompensat pentru eforturile sale si primea premii, Paul nu vroia sa participe niciodata la „aceste evenimente penibile” cum le numea el, si nu il felicitase pe Paulica niciodata. Considera ca si un copil de 7 ani ar fi putut realiza ceea ce Paulica realizase si ca era „mare scofala”.

Paulica facea curat, Paul facea imediat dezordine, doar pentru a il frustra pe prietenul sau.

Paulica mergea la cumparaturi cu Paul. Tot ce auzea Paulica in tot acest timp era : „nu cumpara porcaria aia de broccoli, nu are niciun gust, mai bine iei niste chipsuri ” „tocmai ai mancat ieri banane, nu iti mai lua altele, fa economie” „ce bune sunt fursecurile alea, ce daca au multi conservanti, esti fraier daca nu le iei” „da, pantofii aia iti sunt buni ca numar, dar nu iti vin la fel de bine ca astia care te strang!” „cine mai poarta caciula in ziua de azi, nu iti cumpara, ca iti sta mai bine fara nimic in cap. Lasa ca nu o sa te omoare un pic de ger!” „ia si niste cola!”.

Cand Paulica era la volan, el era de fel precaut, insa cand Paul il insotea, el nu mai inceta sa il incurajeze sa intre in depasire, sa o ia pe contrasens, sa claxoneze, sa se bage in fata, sa treaca pe rosu, iar daca saracul baiat nu facea niciuna din astea el ii spunea cu dispret: „bai, ce papa-lapte esti!” Insa daca se intampla sa ii opreasca politia din cauza ca nu respectasera regulile de circulatie la insistenta lui Paul, tot Paul era cel care ii reposa: „ce sa iti fac? Daca esti fraier si te lasi prins…”

Paulica isi platea facturile la timp si intretinerea la zi, insa Paul ii spunea: „lasa intretinerea, ca poate sa astepte, alte lucruri sunt mai urgente acum. Ia-ti telefonul ala nou!”

Cand Paulica il ruga pe Paul sa ii ude floarea la care tinea, Paul se facea ca uita si apoi floarea se usca si Paulica o gasea moarta si era nevoit sa o arunce.

Cand cineva il ranea pe Paulica si el suferea, in cele din urma ierta si trecea cu vederea, insa Paul se arata mereu si ii spunea: „persoana aia nu merita nici macar iertarea ta, ar trebui sa te razbuni ca sa nu te uite niciodata. Dar oricum, chiar si asa, eu sunt sigur ca a fost doar vina ta. De obicei esti cam insensibil si nesimtit.”

Paulica: „Sunt sigur ca exista Dumnezeu, uite si tu ce a creat! Uite si tu ce fiinte minunate sunt oamenii si ce opera de arta e corpul nostru! Uite si tu cat de spectaculoasa este natura sub toate formele ei! Uite cum Planeta ne sustine viata si ne iubeste desi noi o secam si o biciuim de sute de ani cu lacomia si nepasarea noastra! Sunt sigur ca viata asta nu e tot ce avem, si ca mereu renastem si ne reintrupam cu sanse noi de a deveni mai buni, mai intelepti, mai desavarsiti! Sunt sigur ca in Univers exista si alte fiinte, mult mai avansate decat noi care ne-au ghidat de-a lungul evolutiei noastre ca oameni! Nimic nu e intamplator, si totul are un sens. Mesaje sunt peste tot si ce daruiesti, aia primesti! Ne putem creea vietile asa cum  vrem si puterea ne sta in ganduri si in intentii. E fascinant sa traiesc aici,acum si sunt fericit! Abia astept clipa urmatoare ca sa mai invat ceva, ca sa ma mai apropii cu un pas de desavarsire!”

Paul: „Ce prost esti! Ce baliverne! Ce te amagesti! Dumnezeu nu exista, suntem singuri si parasiti pe acest pamant blestemat, uitat de tot. Planeta asta e cu un picior in rapa si oamenii sunt niste dubiosi idioti cu totii. Sigur ca exista extraterestrii, asa cum eu ma numesc Einstein. Oamenii se nasc si apoi mor in fiecare zi, pana cand mor de tot si se face intuneric pe veci. Asta in cel mai bun caz, in care nu ajungi in iad sa te arda focul vesnic si sa rada Scaraoschi in timp ce te impunge cu furca in coaste. Ziua de maine e o alta zi la fel de banala, la fel de fara rost. Nici n-as vrea sa ma trezesc… As dormi non-stop.”

Paulica: „ Iubirea e cel mai frumos lucru pe care il poti simti! Te ridica, te incurajeaza, te face mai darnic, mai plin, mai cald, mai fericit, mai frumos! E asa de frumos sa iei mana cuiva si sa ii poti spune „te iubesc”! E asa de frumos sa imbratisezi un copil, pe parintii tai, pe iubita ta! Conexiunea dintre doua inimi este cel mai frumos lucru pe care il putem experimenta! Ne nastem din iubire si cautam iubirea o viata intreaga, sau vieti la rand. Iubirea este scopul existentei noastre.  Ce motiv minunat de a exista. Ce motivatie minunata de a ma trezi dimineata! Vreau sa ma umplu cu iubire pana cand inima imi va exploda de bucurie si va umple lumea si universul cu iubire calda, creatoare, nascatoare de viata, vindecatoare! Vreau sa imi gasesc jumatatea! Vreau sa pot iubi egal toti oamenii intr-o zi!”

Paul: „ Iubirea e cea mai mare minciuna dupa care alearga oamenii dintotdeauna! Viseaza cai verzi pe pereti. Nici maica-ta nu te iubeste neconditionat si neintrerupt, dar apoi un strain! Iubirea e comerciala si ajuta smecherii sa vanda ciocolata, felicitari, maimutoaie cu inimioare, vacante la Paris si mai stiu eu ce siroposenii! Oamenii ar fi fericiti daca s-ar reproduce in liniste, fara sa se simta vinovati ca nu se iubesc…o prostie…”

Paulica: „ M-a ajutat Dumnezeu sa trec si peste perioada asta grea in care  nu am avut serviciu. Singur nu as fi reusit…De fapt, nu sunt niciodata singur.”

Paul: „ Da,da, tu spune-ti povesti despre dumnezei si zei si robotei…e noroc, frate. Ai avut noroc.”

Paulica: „ Ma duc la psiholog sa imi rezolv niste probleme din copilarie, am nevoie de ajutor sa ma inteleg si sa ma dezvolt.”

Paul : „ De aia nu ai bani, ca ii arunci pe prostii. Auzi, la el, psiholog! Parca nu au mai avut oamenii probleme in copilarie, si n-au trecut peste ele! Te mai faci si de rusine ca ii spui aluia toate intimitatile tale. Eu nu m-as duce in ruptul capului, pentru ca asta denota slabiciune!”

Paulica: „ Azi m-am certat cu seful meu. A fost nedrept fata de mine. Nici macar nu am fost eu vinovat pentru raportul ala, pentru ca am folosit informatiile date de el. Dar il inteleg, e si el stresat.”

Paul: „ E un nesimtit! Da-ti demisia, nu fii fraier!”

Paulica : „M-au sunat Victor si Andrei. Ma duc in oras, vii?”

Paul: „ Nu, normal ca nu vin. Sunt niste ratati, iti pierzi vremea cu ei.”

Paulica: „Suna telefonul. E mama.”

Paul: „Nu raspunde, iar o sa te streseze cu problemele ei.”

Paulica: „ Azi ploua, dar tot ma duc afara. Mi-e dor de natura. Sunetul ploii ma linisteste.”

Paul: „ N-as iesi pe vremea asta nici de nebun! E frig si e mocirla. Mai bine stau in casa si nu fac nimic.”

Paulica: „Casiera mi-a dat rest cu 10 lei in plus. Sa o atentionez.”

Paul: „Ce fraier esti! Pastreaza-i! Nu are cum sa isi dea seama!”

Paulica: „ De azi ma apuc sa fac sport! E timpul.”

Paul: „Ai uitat ca azi trebuie sa mergi cu mine la cumparaturi? Te apuci de maine.”

In fiecare zi, Paulica are intentii bune, iar Paul il critica si il tine din mers. Si cu toate astea, sunt nedespartiti.

Paulica isi leaga sireturile. Paul isi ia geaca si isi sufleca manecile pana la coate. Paulica se duce la oglinda, se priveste, gandeste: arati bine. Paul il priveste in ochi si ii spune: arati sleampat, mai bine stai acasa. Paulica ii scoate limba. Paul ii scoate limba inapoi. Paulica si Paul se indreapta spre usa in acelasi timp. Pe hol, in timp ce inchid usa, un vecin saluta:

–                     Buna, Paul, unde te duci?

–                     Prin oras, Sorin, tu?

–                     Si eu, mergi in centru?

–                     Da.

–                     Hai ca te duc cu masina.

–                     Super!

Paul si Sorin intra in lift. In urma lor, coridorul ramane gol.

Cu totii avem un „prieten” care ne saboteaza. Se numeste Ego. E cealalta jumatate din tine vesnic neimpacata. Iubeste-te mai mult si vocea lui se va stinge.

28.11.2011 “

Daca vreti sa cititi mai multe dintre povestile scrise de mine, le gasiti aici: http://www.dianadumitru.wordpress.com. Aceasta sunt eu. E timpul sa imi asum identitatea. 🙂

Va iubesc!

Egoism sau Iubire de sine?

Pe planeta Pamant, multi sunt cei care nu se iubesc pe sine cu adevarat, si care sunt pur si simplu egoisti. Voci numeroase ne striga sa incepem sa ne iubim pe noi insine ca sa putem sa ne desavarsim, dar si mai multe voici ne blameaza daca ne rezervam actiuni, sentimente, dorinte, locuri, lucruri, spatii, orice, doar pentru noi, sau daca traim pentru a ne satisface propriile dorinte. Si suntem confuzi: pai cum sa ma iubesc dar sa nu imi satisfac dorintele? Cum sa evoluez daca nu ma concentrez pe mine insumi?

O mentalitate generala ne spune ca atat timp cat traim in societate, printre oameni – ceea ce se intampla mai dintotdeauna, de la inceputurile omenirii, avem obligatia morala sa fim parte din grup si sa fim altruisti, buni cetateni. In Biblie ni se spune : “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” si mai toate religiile ne invata asta, cu exceptia celor extremiste care ne dau libertatea de a ne tortura, schingiui, omora fiica/sotia/orice alta femeie sau barbat care nu se supune purtarilor cuviincioase instituite de unele religii cu foarte multa severitate. Bizar este ca nu ni se accentueaza de religii si importanta iubirii de sine. Poate ca se sugereaza indirect si trecator sa ne acceptam trupul si sa il respectam, sa ne consideram creatii frumoase ale lui Dumnezeu, etc…dar nu imi aduc aminte de o porunca asa clara : “Iubeste-te pe tine insuti!”. Poate ca de fapt aceasta decurge normal din ” Iubeste-l pe Dumnezeu”, fiindca daca am reusit sa Il iubim pe Dumnezeu, atunci am iubi la fel tot ce a creat El, inclusiv pe noi insine….dar oare cati dintre noi fac legatura intre ei si Dumnezeu, intelegand ca nu suntem cu mult diferiti de El, fiind parte din El?

Acelasi glas al societatii ne indeamna sa fim competitivi, sa ne luptam pentru un statut social mai bun, in detrimentul altora, deoarece locurile bune sunt limitate la acest spectacol numit bunastare materiala. Ne indeamna sa tinem cu dintii de ce avem si ne sopteste perfid in ureche ori de cate ori am vrea sa daruim : ” de ce daruiesti, oare acest om ti-ar darui tie la randul sau? eu zic sa pastrezi…poate ai mai multa nevoie…”, conditionandu-ne faptele bune si altruiste. Ne spun in ziare si la tv ca resursele sunt limitate, ca nu mai e loc pe planeta pentru mai multi, ca tot ce e bun e rar si ca trebuie sa profitam de ocazii orice ar fi. Ne infiltreaza in minte samanta conflictului si a egoismului lipsit de scrupule pentru ca avem senzatia ca daca nu ne luam singuri partea cu orice pret, nu ne da nimeni nimic…si unii dintre noi ajung sa calce pe capete, pe suflete, pe trupuri, vanand o bunastare care in cele din urma se dovedeste un miraj pentru ca e o lege a materialismului care e clara : cu cat vei avea mai mult, cu atat vei vrea mai mult. Intram in magazine si ne repezim la rafturi de parca s-ar termina vreodata produsele din raft, sau cumva sa nu ajunga altul inaintea noastra sa ne ia ce e mai proaspat si mai mare, mai bun. Ne sapam colegii de munca si ne lasam deoparte demnitatea si sufletul pentru a ne catara usor-usor in varful unor companii canibale. Ne batem cu fratii nostri pe orice e necesar sa se imparta la 2, ca sa luam partea cea mai mare dintre jumatati, fara a vedea legatura frumoasa dintre oameni atunci cand impart. Rivalitati peste tot, desi nimic nu o sa se termine…la resurse ma refer. In mod natural, Dumnezeu ne-a lasat tot ce ne trebuie, in cantitati nelimitate. Iar eu, calatorind cu avionul deasupra Europei, va spun cu mana pe inima, ca exista loc pentru toti! 80% din suprafata Europei este libera si locuibila. Singurul motiv pentru care populatiile aglomerate nu s-ar putea muta aici, sunt barierele politice si militare, care nu sunt impuse de noi, marea masa, dar pe care le sustinem prin toleranta.  Frica noastra ca resursele se vor termina si ca vom ramanae cu nimic, ne antreneaza intr-o lupta obositoare si fara satisfactii sufletesti pentru prosperitate si face, ca realitatea pe care o traim sa devina incet-incet plina de lipsuri si nesatisfacatoare.

Daca am observa cat suntem de manipulati! Cum ni se implanteaza in minti samanta neajunsului si cum suntem dezbinati si transformati in rivali prin repetitia cuvintelor : “criza”, ” resurse insuficiente”, “foamete”, “saracie”, “oferta limitata”, “2+1”, “limitat” etc. Chiar si puterea de cumparare mica pe care o avem, datorita veniturilor mici in comparatie cu preturile mari, ne face sa avem continuu coltii scosi la “aproapele nostru”.  Totul se rezuma la cat poti sa ai, sa cumperi, sa arati altora, la cat poti sa urci spre varful perfid al societatii, si cu cat ai creierul mai spalat de fricile pe care ti le induc ei, cei care ne controleaza din umbra si se hranesc cu emotiile noastre negative, cu atat esti un mai bun cetatean.

Si astfel ajung, in acest context care ne impinge la izolare si rivalitate si fapte dubioase, sa ma intreb : unde se trage linia intre egoism si iubire de sine?Multi oameni confunda. Poti fi si altruist si sa te iubesti pe tine in acelasi timp?

Ce se presupune a fi iubirea de sine? Pai…in primul rand ea nu are legatura cu a detine cat mai multe lucruri materiale in orice caz. Foarte multi oameni considera ca se iubesc pe ei insisi atunci cand se hranesc cu cea mai buna mancare, se acopera cu cele mai scumpe si mai de calitate haine, locuiesc in case frumoase, au masini cu care se mandresc, au un partener frumos fizic, se plimba in jurul lumii in vacante, nu cedeaza locul nimanui nicaieri, isi pun mereu interesul mai presus de orice si nevoile lor sunt cele care conteaza. Acesti oameni se rasfata si isi fac toate poftele, ca o forma de rasplata pentru ca au anumite calitati, care ii fac sa  fie mandrii de ei insisi. Adesea, acesti oameni sunt goi si nefericiti cand raman in linistea fiintei lor singuri, inainte de culcare. Fuga dupa realizari si posesiuni poate dura o viata intreaga, fara ca ei sa se opreasca sa isi traga sufletul si sa vada ca de fapt se urasc pentru ca nu au construit nimic solid in jurul lor. Ei sunt regii gunoaielor, pentru ca tot ce aduna material formeaza un mare parc de vechituri lipsite de suflet in jurul lor si ei se pierd in acest labirint al lucrurilor posedate, uitand cine sunt si ca de fapt nu se cunosc pe ei insisi destul de mult cat sa se iubeasca sincer. Unii sunt mandrii de ei si se lauda pentru locul de munca bun pe care l-au castigat facand alti colegi sa pice prost sau sa isi piarda locul de munca – si ignora ceea ce au facut rau altora. Unii sunt mandrii de ei pentru casa pe care au construit-o, cu pretul departarii de familie, prieteni si copii, pentru ca a trai pentru bani cere sacrificii, si primele sacrificate sunt relatiile. Altii se mandresc cu titluri importante de conducere, insa au un gust amar atunci cand pret de o secunda se gandesc la abuzurile pe care le-au comis din aceste pozitii. Mai sunt si cei care isi spun ca au o familie frumoasa si ca nu le mai trebuie nimic, dar ascund aventurile amoroase si stiu in sinea lor ca timpul petrecut alaturi de copii se numara in ore pe luna. Oamenii se identifica asa de tare cu ceea ce ei au, incat cred ca sunt ceea ce au.Imaginea lor despre ei insisi le este deformata de idei false si de valori sarace. Si cum s-ar putea iubi cu adevarat cand oglinda in care sa se reflecte limpede este blocata de mormane de lucruri exterioare lor?

Aceasta NU este iubirea de sine. Este lipsa ei.

Egoistul este cel care isi pune propriile nevoi materiale si emotionale mai presus de orice altcineva, ranindu-i pe cei din jur si ignorandu-le nevoile. Egoistul nu daruieste decat cu intentia ascunsa de a obtine altceva in schimb.  Egoistul chiar si cand pare ca iubeste, de fapt nu face decat sa ceara si sa isi hraneasca orgoliul cu dovezi care sa ii demonstreze cat de valoros este in ochii celuilalt.El este cel mai abil vampir energetic. Egoistul doneaza pentru a se simti un filantrop si a isi imbunatati propria imagine de sine. Totul are de a face cu el! El e centrul lumii si toti graviteaza in jurul lui – asa se considera. Egoistul crede ca bunastarea sa nu se poate realiza decat in detrimentul altora, si accepta ca pe o normalitate implicita agresiunea emotionala si sociala asupra altora. In mintea egoistului se contureaza doua tabere adverse: el si nevoile sale, si toti ceilalti. Egoistul traieste izolat si limitat deoarece pune bariere intre el si alti oameni, considerandu-i rivali ce aspira la aceleasi beneficii. Egoistul vrea sa fie mereu ca el, indiferent de ce nevoi are cel de langa el si daca nu castiga este ranit adanc in ego, sursa-mama a egoismului.  El bate din picior si vrea sa se faca precum doreste fara intarziere, si daca nu se face se arunca pe jos si se tavaleste in zvacnirile dureroase ale egoului sfidat. Lacrimile lui sunt lacrimi de crocodil. Egoistul este manipulator si fara scrupule si pentru a obtine ceea ce isi doreste, se pozeaza perfect in victima sau nevoias pentru a starni mila celui care in cele din urma va ceda sub presiunea ideii ca opunand rezistenta este un nemernic fara suflet. Egoistul stie slabiciunile “adversarului” si nu ezita sa le striveasca, fara resentimente, pentru ca “alta cale nu era”. Scopul scuza mijloacele. Iar scopul tine mereu de satisfactia personala, chiar daca aceasta satisfactie este produsul unui moft de moment, total lipsit de spiritualitate sau de profunzime emotionala. Egoistul este cel ce plange de ciuda cand pierde si cel care se razbuna pentru ca a pierdut. Este inimaginabil pentru el sa accepte infrangerea pentru ca in mintea lui, este imposibil sa piarda ceva, pentru ca totul i se cuvine neconditionat. ( Daca am gandi toti asa cu siguranta ca orice poate fi al nostru, si sa mai simtim si recunostiinta pe langa, ar fi benefic. Dar depinde care ar fi motivele pentru care am dori lucrurile pe care le-am cere…motivele fac diferenta, pentru ca ele contin forma imensa a intentiei.) Egoistul are drept motiv principal ” ca asa vreau eu”. Si la baza nevoilor sale stau motive superficiale si da, frustrari profunde. Egoistul este fragil, pentru ca tronul pe care s-a pus el este construit din firimituri de lucruri lipsite de valoare spirituala. Se clatina in bataia vantului, iar cand va cadea, va vedea ca nu are nimic care sa conteze si ca este singur desi este inconjurat de multi oameni. Vi se pare o imagine dura a unui om pe care credeti ca sunt slabe sanse sa il intalniti? Ia priviti mai atent in jur…si mai ales, ia priviti-va in oglinda.

Cred ca deja v-ati dat seama ca egoismul este paralel cu iubirea de sine, din simplul motiv ca egoismul este distructiv, pe cand iubirea de sine este constructiva.

Cel care se iubeste pe sine insusi pune pret pe nevoile lui spirituale si intelege ca daca ii va rani pe cei din jur, totul se va reflecta catre el. A te iubi pe tine insuti vine natural doar atunci cand te cunosti si recunosti ca esti o creatie divina care poate avea si calitati si defecte, dar care este intr-o continua slefuire, adica intr-o continua evolutie. Cel care se iubeste pe sine, intelege valoarea lucrurilor si nu exagereaza importanta lucrurilor materiale in viata sa. Intelege ca o casa are rolul de a iti fi adapost, dar ca etajele, finisajele, mobila sau numarul camerelor ei nu il reprezinta pe el ca om – nu sunt cartea lui de vizita. Intelege ca masina este utila ca sa te deplasezi repede si comod, si nu o calitate a lui care il face mai atractiv. Intelege ca banii sunt o energie care ii sta la indemana daca o respecta si o foloseste echilibrat si nu face abuz de ei. Intelege ca un job este un mijloc de a castiga un venit decent si de a te face util altor oameni care au nevoie de forta ta de munca, dar nu se identifica cu el, limitandu-se astfel la un trup care face activitati repetitive noncreative. Intelege ca familia sunt acei oameni dragi pe care ii ai in jur dar pe care nu ii poti controla pentru ca ei nu iti datoreaza nimic. Acest om care se iubeste pe sine intelege ca el este independent si liber si ca asa sunt si ceilalti, dar cu toate acestea, el nu foloseste aceste idei pentru a se departa, izola si actiona arbitrar fara a ii pasa de efectele faptelor sale. Cand ai asteptari de la cei din jur si ii sabotezi emotional ca sa te transforme in centrul vietii lor, nu poti decat sa produci nefericire, atat lor pentru ca ii obligi sa se limiteze si sa fie cine vrei tu, ci nu cine sunt ei; cat si tie pentru ca manipulator si controlator, nu faci decat sa deteriorezi treptat legatura ta cu tot ceea ce te inconjoara si sa fii nesincer cu tine insuti. Cand intelegi prea bine ca Universul actioneaza ca o oglinda, si cand te iubesti pe tine cu adevarat, spiritual, tii si la parerile si la nevoile tale, dar incerci sa adaptezi aceste nevoi si sa le satisfaci astfel incat ele sa nu produca dezechilibre. Nevoile care prin satisfacerea lor consuma energia altora si produc neplaceri si conflicte, sunt nevoi care nu vin din adancul Sinelui nostru Sacru. Doar acelea conteaza si trebuiesc exteriorizate. Nevoile care se cer indeplinite cu orice pret si care nu tin cont de sentimentele altora, vin din umbra noastra si sunt nocive, ca un acid care erodeaza. Aceste nevoi pot fi recunoscute usor in general pentru ca produc conflicte, se cer obsesiv si impetuos rezolvate, si aduc un surplus de orgoliu. Nevoile adevarate, care ne sunt benefice si normale, nu fac valuri in jur pentru realizarea lor, pot fi amanate sau sublimate in altceva usor, si ne aduc bucurie spirituala si armonie in relatii. Omul care se iubeste pe sine pune mai presus de orice nevoie tulburatoare pacea mintii si echilibrul sufletesc pentru ca stie ce inseamna iadul frustrarilor nascute din egoism. Cel care se iubeste pe sine pentru ceea ce este, stie ca este unul cu ceilalti si nu va incerca sa obtina ce vrea cu pretul fericirii lor, pentru ca este chiar pretul fericirii lui.

Cand vorbim unora despre iubirea de sine, ne intreaba: “pai, ia stai, asta nu inseamna sa fiu egoist? daca ma iubesc pe mine, nu inseamna sa ii ranesc pe ceilalti?”. Nu, nu inseamna sa fi egoist. Inseamna sa fi constient. Iubirea de sine si altruismul merg mana in mana perfect pentru ca iubirea de sine este iubire de Dumnezeu si iubire de tot ce a creat El, inclusiv de oameni. Paradoxal – nu?- pentru o minte care a fost educata sa creada ca ori te iubesti pe tine, ori pe altii; ca a iti dedica viata binelui aproapelui inseamna a te sacrifica pe tine; ca bunastarea nu e pentru toti; ca locurile sunt limitate; ca daca nu iti porti tu de grija nimeni nu iti poarta; ca fiecare e pe cont propriu.

Chiar si spiritual, am putea intelege gresit ca suntem pe cont propriu pentru ca fiecare are evolutia sa spre desavarsire si mergem mai departe in functie de alegerile, de actiunile si nonactiunile noastre, ci nu ale altora. Dar oare noi nu evoluam doar in relatie cu altii? Noi nu traim in grupuri de suflete care se formeaza si despart in functie de karma? Oare noi nu invatam din relatii, oglindindu-ne fidel in cei alaturi de care traim? Oare nu primim ajutor prin altii, atunci cand il cerem de la Dumnezeu? Nici daca ne-am izola departe, intr-o pestera ascunsa, nu am putea trai separati pentru ca este o mare de energie intre noi dintotdeauna si noi suntem apa acestei mari. Orice credem ca ne afecteaza doar pe noi insine, afecteaza de fapt nu doar planeta pe care traim, ci intregul Univers! Energia pe care o emitem nu cunoaste limite in spatiu si timp si calatoreste cu o viteza imensa in toate colturile Universului, lovindu-se de alte forme de energie si fiinte in jurul sau si intorcandu-se inapoi ca un bumerang cu magnet, pe care s-au prins toate energiile asemanatoare.

Egoismul este o manifestare e fricii, de energie joasa, si se ascunde adesea sub pelerina iubirii de sine false.

Iubirea de sine este o manifestare a iubirii divine si este creativa si sincera.

A nu se confunda.

Sta in puterea noastra ce alegem sa manifestam. Cu totii evoluam spre ceva mai bun, spre o dimensiune a iubirii, in care astfel de forme de manifestare ale egoului nu se pot incadra pentru ca nu se pot ridica la nivelul vibrational care sa le asigure accesul. Si daca ele nu vor avea acces, nici  noi cu totul nu vom avea, pentru ca sunt parte din identitatea noastra. Sa fim sinceri, si sa nu ne mai mintim ca suntem bine. Poate ca doare. dar durerea aduce vindecare. Pana nu te doare, nu constientizezi ca esti bolnav si ca ai nevoie sa te vindeci. Asa suntem facuti. Hai sa incepem sa ne iubim si sa ne transformam constient in fiinte care sa aiba acces in noua dimensiune a iubirii care ni se va deschide inainte in curand! In scurt timp tot ce este material nu va mai avea nicio valoare si vom realiza ca tot ce avem este ceea ce suntem. Daca tot ce ai avea ar fi TU cum ai vrea sa fii? Alege ce vrei sa fii si incepe sa actionezi cum ar actiona cel care vrei tu sa fii. Si inainte de toate pune-ti mereu o intrebare: Ce ar face Iubirea acum in locul meu? Nu e asa greu. E un simplu joc copilaresc numit “ce as face daca?”. Copiii il joaca in mod natural atunci cand se imagineaza doctori, magicieni, cercetasi, eroi, balerine, parinti, astronauti si apoi se poarta precum cel ce vor sa fie. Daca pana si un copil poate, de ce nu ne-am permite bucuria de a ne juca si noi?

Deci : egoism sau iubire de sine? Ce sa fie?

Va iubesc!

Sine, Spirit, Suflet, Inima, Kundalini, Mental, Ego, Constiinta, Trup = TU

Si tu, ca si mine candva, probabil ai auzit de toate aceste cuvinte din titlul postarii mele. Si nu stii sigur ce e una si ce e alta, si daca nu cumva ele se suprapun. Probabil crezi ca spiritul si sufletul sunt tot una, ca mentalul si constiinta tot una, sau ca Sinele esti Tu asa corp material si preocupari materiale cum te manifesti zilnic in aceasta dimensiune pamanteasca. Nu iti face griji, am fost si eu unde esti tu. Dar totul e clar pentru mine acum si am venit sa iti impartasesc si tie din ce stiu, pentru ca ai nevoie de ajutor si pentru ca te iubesc, da, oricine ai fi, te iubesc, pentru ca impreuna suntem unul si acelasi si avem aceeasi Sursa.

In primul rand vreau sa iti zic ca toate acestea sunt elemente din care tu esti compus. Asa cum trupul tau fizic e compus din organe cu roluri si importanta vitala, asa si Tu, per ansamblu, ca opera a lui Dumnezeu, esti compus din toate acestea.

Sa incep cu Sinele, pentru ca asta esti Tu cu adevarat, in esenta ta. Imagineaza-ti un ocean de apa frumoasa, albastra, stralucind in soare. Din acest ocean se ridica o picatura ca sa o poti vizualiza. Acea picatura e Sinele tau. El face parte din Marele Ocean al Creatiei, si e extensia lui Dumnezeu in tine. El e Dumnezeul din tine. Nu inseamna ca tu esti Dumnezeu ca forta suprema creatoare atotcunoscatoare, ci ca tu faci parte din Dumnezeu si ii esti identic, dupa chipul si asemanarea lui. Nu esti Oceanul, esti IN Ocean. Cu toate astea nu esti nici separat, individual, in Ocean, asa cum nici apele oceanului nu sunt formate din picaturi separate, ci dintr-o apa continua, unitara. Sinele tau poarta toata cunoasterea de care ai nevoie, tot ce ai nevoie sa stii, el stie. El a invatat toate lectiile pe care le-ai primit de-a lungul vietilor tale si stie cine esti, de unde vii, incotro te indrepti. Daca te poti conecta cu Sinele tau, toate intrebarile isi vor gasi raspuns si vei dobandi intelepciunea minunata si absoluta pe care Dumnezeu ti-a daruit-o cand te-a creat. Sinele tau are o misiune care te-a condus in toate vietile tale pana aici si el cauta, desi Tu ii pui piedici adesea, sa duca la indeplinire aceasta misiune cu orice pret. Sinele tau poarta cu el si bagajul karmic. Sinele tau e mesagerul lui Dumnezeu prin care tu poti auzi ce are Dumnezeu sa iti transmita. In alte dimensiuni, unde nu ai corp fizic, sau energetic, tu esti Sinele tau, cel care supravietuieste intotdeauna si este etern. Sinele tau este atat lumina cat si intuneric. Parte din el este si Umbra ta. Umbra ta reprezinta, toate viciile tale, defectele tale, rautatile din tine, care se manifesta mai mult sau mai putin in viata ta, atat cat le permiti. Unii oameni isi lasa Umbra sa ii conduca si sa ii copleseasca, altii si-o reprima total si aduna in ei tensiuni si frustrari. Ideal e sa iti cunosti Umbra si care ii sunt slabiciunile, cu ce cauta ea sa se hraneasca, sa o accepti, sa o hranesti de buna voie si cat consideri tu ca nu iti afecteaza pacea sau pe ceilalti din jurul tau, si sa tinzi spre a manifesta cat mai mult ce e mai bun in tine.

Picatura de apa, Sinele, care are individualitatea ei incepand cu manifestarea ei in legatura cu misiunea pe care o are ( asta nu inseamna nicio clipa ca e separata de Ocean), este plina cu o anumita energie constienta inteligenta care anima Sinele. Acea energie este Spiritul. Spiritul anima Sinele. Daca poti intelege. Inspira si vizualizeaza. Apa, asa cum o vezi tu, este energie. Spiritul tau este de asemenea aripile Sinelui. Sinele tau poate calatori cu ajutorul Spiritului. In vise, meditatii, clarviziuni, Spiritul tau calatoreste. El te duce acolo unde ai nevoie sa fii ca sa afli ceea ce in lumea materiala nu poti afla, sau ca sa te incarci cu energie si sa revii mai puternic inapoi, in trupul tau uman. Imagineaza-ti o papusa matrusca. Tu esti la exterior trup, in trup e Sinele, in sine e Spiritul. cam asa arata. Eu as identifica Spiritul cu Duhul Sfant despre care se vorbeste ca da viata oamenilor, sau Scanteia Divina a Vietii. Iti poti hrani si intari Spiritul si Sinele alimentandu-le cu energii pozitive si cu fapte si ganduri cu vibratie inalta.

Probabil pana aici te intrebi ce rol mai are Sufletul ? Ei, Sufletul este acea parte din tine care simte, resimte,confectioneaza in fabricuta lui sentimente, emotii si trairi, primeste sentimente, daruieste sentimente, este in legatura si comunicare nonverbala cu tot ce este in jur. Sufletul este lacasul Iubirii si izvorul sentimentelor. Ai stat vreodata in fata unui copac si sa incerci sa comunici cu el ? Sufletul tau poate comunica si primi mesajul naturii. Cand te infiori ca vezi o floare sau un copil, din Suflet vine emotia. Curajul, Bunatatea, Altruismul, tot din Suflet vin. Sufletul e cu atat mai mare cu cat simti mai frumos si mai mult cu el. Lasa-ti Sufletul sa iti arate ca el poate simti fericirea pretutindeni. El e ca un copil naiv care se bucura de orice licarire de frumusete gaseste in jur. In fiecare viata primim alt suflet. Doar Sinele este etern. De aceea, la inceputul si pe parcursul fiecarei vieti trebuie sa redescoperim si intelegem toate emotiile si sentimentele.

Inima este lacasul Sufletului. Ea este ca o sfera luminoasa in care Sufletul tau este protejat si luminat. Inima ta energetica se afla in centrul pieptului tau, si de aici iti vine toata forta emotionala si toata capacitatea de iubire. Inima are totusi si propria ei inteligenta. Nu degeaba se spune “asculta-ti glasul inimii”. Daca foarte putini oameni sunt constienti, isi simt sau isi aud Sinele, atunci foarte multi isi simt si aud Inima. Tot Sinele vorbeste si prin Inima, adica tot Dumnezeu. Si nu iti crede ratiunea cand iti spune ca Inima vorbeste prostii, Inima stie caile si deciziile care te vor duce acolo unde trebuie. Si Inima, si Sufletul, si Sinele la mine sunt in centrul pieptului meu. La unii oameni, Sinele poate fi separat si situat in bazin, in chakra 2. Depinde daca esti o persoana mai instinctuala sau una mai emotionala.

Kundalini. Multi vorbesc despre Kundalini ca si cum ar fi tot una cu Sinele nostru. Si ca si cum ar avea forma de sarpe, chiar i se si spune Sarpele Kundalini. Kundalini nu este totuna cu Sinele. Daca as spune ca Sinele este cavalerul in armura stralucitoare, atunci Kundalini ar fi calul sau alb care il ajuta in batalie, sau prietenul sau supranatural care il ajuta sa invinga raul. Ca un fel de Ochila sau Gerila din Harap Alb. Kundalini este activator de chakre si de energii. El are o forma alungita si este luminos cand se trezeste. De obicei el “doarme”, sau e inactiv, atat timp cat esti inconstient (netrezit), la baza chakrei unu. Cand este activat, de obicei prin trezirea persoanei la constienta, el se ridica pe canalul principal care traverseaza chakrele ( vortexurile tale energetice principale) si activeaza, energizeaza si potenteaza maxim chakrele tale. Daca iti poti cobora  Mentalul in Inima (acolo unde se afla Sufletul) si urca Sinele tot in Inima, ca toate trei sa fie la unison si sa actioeze conform Legilor divine, atunci cand Kundalini ajunge la nivelul chakrei 4 ( a inimii) el le ia pe aripile lui pe acestea si le ridica cu el spre Iluminare. Cand Kundalini ajunge la chakra 7 si o deschide, Iluminarea Omului este desavarsita si el este reconectat la Sursa. Ce il activeaza pe Kundalini? Dorinta ta de a te trezi, iubirea de sine, deschiderea ta catre Sinele tau, nonpasivitatea ta in lupta ta pentru a ajunge la Dumnezeu, chiar si a face dragoste constient, frumos, inalt, pur, din iubire.Kundalini este deci, “catalizatorul” si ghidul iluminarii tale.

Mentalul este acel bagaj de idei, concepte, preconcepte, judecati, prejudecati, credinte induse si autoinduse, programe si manipulari, care se manifesta sub forma ratiunii si a rationamentelor si care ne ancoreaza in material, in palpabil, in trecut, viitor. Mentalul se hraneste cu judecati. El judeca tot ce ochii vad si simturile simt, si emite idei pe baza unor parametrii ficsi prin care el filtreaza totul. Mentalul este sceptic, incuiat, radical, stramt in cuprindere si intelegere, Majoritatea oamenilor sunt guvernati de mental. Mentalul isi are locul in creier. El nu se poate extinde dincolo de granitele lui decat atunci cand tu incepi sa fii una cu Sinele tau si sa dai frau liber setei tale de cunoastere dincolo de limitele 3D. Inima e superioara Mentalului. De fapt, oricare din elementele discutate pana acum sunt superioare mentalului. El este un element esential in baza caruia isi desfasoara si construiesc vietile majoritatea oamenilor care traiesc in lumea materiala. In alte dimensiuni, fiintele nici nu au un Mental, pentru ca ele sunt identificate cu Sinele lor si Sinele e totul. Daca reusesti sa iti cobori Mentalul in Inima si sa il imbraci in lumina intelepciunii de acolo sau sa iti activezi cel de-al 3lea ochi, folosindu-ti puterea mintii spre scopuri cu vibratie mai inalta si tinzand spre a evolua catre dimensiuni mai inalte, atunci acel procent de 10% capacitate a creierului uman de care se vorbeste, va deveni mai mult.

In Mental, adanc inradacinat, traieste un parazit. El se numeste EGO. Acest parazit iti infesteaza Mintea si te face sa nutresti sentimente de vibratie joasa care au in centrul lor dragostea si interesul unilateral pentru EU. Ego-ul te face in primul rand sa te separi de Oceanul Creatiei din care vii si sa te crezi un individ care se descurca si singur, pentru ca oricum, el nu are nevoie de nimic ca sa existe. O minciuna care creeaza mici dumnezei falsi si atei, care traiesc in afara Legilor divine si a Iubirii. Din Ego se nasc sentimente si stari precum: gelozia, posesivitatea, narcisismul, orgoliul, egoismul, ateismul, ura, separarea, singuratatea, violenta, agresivitatea, pasivitatea, intoleranta, zgarcenia, invidia, frustrarea, incapacitatea de a simti si oferi iubire…Un om cu un Ego mic traieste in armonie, pace si iubire cu ceilalti oameni, cu natura, cu Dumnezeu, cu tot ce il inconjoara, si este recunoscator si bland fata de acestea, pentru ca stie ca el nu poate exista decat prin si alaturi de ele. Atunci cand incepeti o propozitie cu EU….ganditi-va cine vorbeste si ce sentimente nutriti si daca consientizati influenta Egoului, opriti-va si activati-va Inima. Egoul este deasemenea si samanta Raului implantata adanc in mintea voastra, de acolo vine credinta in rau si materializarea lui in jurul nostru pe Pamant.

Constiinta. A nu confunda Constientul cu Constiinta si cu Constienta. Constiinta trimite in general la ideea de glas interior, care ne avertizeaza cu privire la moralitatea unei fapte , situatii, etc,(uneori constiinta este un glas nascut in mental si nu ne putem baza pe ea, alteori constiinta este insasi glasul Sinelui nostru – diferenta o putem face doar analizand compatibilitatea mesajului trimis de ea cu Legile Divine) iar Constienta are semnificatia de  experimentare constienta a vietii, capacitatea de a reflecta asupra lumii si asupra Sinelui şi de a actiona in conformitate si in armonie cu Sinele nostru si cu tot ce ne inconjoara.  Constientul este acea parte a psihicului (mintii umane) nostru care genereaza, pastreaza si prelucreaza informatiile evidente, acceptate si controlate.

Constienta este o stare absoluta de iluminare. Este o stare pe care o atingi atunci cand esti in pace si in armonie cu Totul, si cand esti “aliniat” cu Totul. Spre Constiinta tind toti oamenii care duc lupta iluminarii pornita de la intrebarile “Cine sunt?” si “Care e scopul existentei mele?”.

Trupul. Trupul este minunata cochilie care imbraca frumos si estetic toate aceste elemente de enegie subtila. Trupul este “masinaria” perfecta si desavarsita care ne-a fost daruita la incarnare pe Pamant, pentru a ne face misiunea. El ne ajuta sa ne hranim, sa ne deplasam, sa ne ingrijim, sa ne intalnim cu alti oameni, sa ne atingem, sa ne conectam, sa ne exprimam iubirea, sa comunicam, sa ne adaptam la dimensiunea a 3a, sa ne inmultim. Primul pas in a intelege ca esti mai mult decat trup este sa iti iubesti trupul si sa il accepti ca fiind perfect si minunat. Cand te vei simti ” in pielea ta” in trupul daruit, vei putea simti corpul tau energetic mult mai usor, pentru ca te vei desprinde de materialismul intruparii tale manifestat prin obsesia de a “arata bine” dusa pana la narcisism si mutilari ale unei creatii perfecte a lui Dumnezeu.Trupul tau este templul Sinelui tau, asa ca respecta-l si iubeste-l, dar nu ramane la poarta lui, ci intra inauntru pentru a te desavarsi.

Majoritatea oamenilor cred ca tot ce au e un trup si o minte. Nu ii intereseaza sau se tem sa se intrebe ce oare ii anima, ce oare le naste emotii si sentimente, ce oare i-a adus aici? In confortul mintii, nimic nu te poate atinge, nici macar iluminarea.

Acum insumeaza toate aceste elemente, armonizeaza-le, aliniaza-le, iubeste-le, controleaza-ti egoul si adu-ti mintea in inima si vei intelege  ca esti mult mai mult decat credeai ca esti.

Va iubesc, voi, oameni frumosi!