Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.

Posts tagged ‘iubire de sine’

Daca iubire de sine nu e, nimic nu e

Dragii mei,

Revin cu mult dor de voi si de acest blog care reprezinta unul din cele mai frumoase lucruri din viata mea. De la inceputul anului toate evenimentele s-au precipitat in viata mea cu o viteza uluitoare, in contextul in care am simtit ca timpul s-a condensat din ce in ce mai mult. Imaginati-va cum e sa ai o mie de lucruri de facut si timp fizic aproape minimum. 🙂 E foarte obositor. Abia de 2 zile simt ca s-au mai relaxat lucrurile si inclusiv eu. Am gasit in sfarsit cateva ore sa ma asez si sa intru pe blog. 🙂 Si ma simt super fericita!
Eu intre timp am avut revelatii aproape zilnic, mi-am descoperit frici si blocaje si le-am constientizat reducandu-le efectele, am crescut numarul patrupezilor din casa de la 1 la 3 (si asta imi ocupa o mare parte din timp, mai ales ca unul din ei a fost bolnav si altul operat),mi s-a stricat laptopul si astfel am ajuns sa petrec aproape 0 timp pe net, spre deosebire de inainte cand stateam cu orele sa citesc si sa vad clipuri si filme (pana la urma a fost un lucru bun), am mai invatat cate ceva despre theta healing, am ajutat oameni si animale sa le fie mai bine, am botezat o fetita (desi nu cred in ritualurile bisericesti, dar a fost dorinta parintilor. noi ne vom boteza copiii prin ceremonial samanic in natura.), am mai citit niste carti superbe, dintre care va recomand : Cand iubesti de Osho si Dragoste si trezire de John Wellwood, am inspirat involuntar prin exemplul meu alte 3 persoane sa devina vegane,si am petrecut foarte mult timp in parc, in natura, intr-un colt departe de zgomotul orasului, unde m-am reintalnit cu mine. In rest, multe alte mici si marunte treburi zilnice aparent legate de materialism si tridimensionalitate, dar de fapt cu mult substrat si invatatura spirituala. Ah, si am inceput sa experiementez fantastica senzatie de a ti se intampla ceea ce doresti, intr-un timp aproape instant. Bine, chestia e ca mai degraba reusesc sa tin la distanta ceea ce nu imi doresc, decat sa atrag ceea ce imi doresc. De exemplu, daca imi doresc intr-o zi sa ma sune o persoana sa anuleze o intalnire pentru ca as prefera sa fac alte lucruri, se va intampla cu siguranta. Daca imi spun: “ce bine ar fi fost ca X sa vina mai tarziu, ca sa am timp sa fac un pic de ordine.”, cu siguranta X va intarzia exact cat am eu nevoie. Si s-a intamplat fara exceptie in ultima vreme. S-au intamplat si alte lucruri pozitive, pe care le-am atras prin dorinta si proiectie mentala, insa timpul pentru manifestare este mai indelungat spre deosebire de cazurile cand nu imi doresc ceva. Este un experiment tare interesant pentru mine si cu siguranta am ceva de invatat din asta, insa pana acum nu am inteles inca ce anume.
Sunt curioasa ce ati mai facut voi, daca v-ati schimbat, ce ati mai invatat, prin ce ati mai trecut, cum resimtiti energiile acestui an, daca exista similaritati intre ceea ce ni se intampla…Mi-ar placea enorm sa imi lasati si voi impresii la comentarii jos.
De asemenea, cat de curand voi organiza o intalnire cu toti cei care vor sa vina sa ne intalnim, sa discutam, sa legam prietenii, sa stam in iarbaaa! 🙂 Va fi in mai sau inceputul lui iunie. Cam pe atunci mi se elibereaza agenda ( practica si spirituala :)) ).

prati

As vrea sa va vorbesc astazi despre necesitatea iubirii de sine in tot acest proces de evolutie in care suntem solicitati in toate partile. Probabil si voua vi se intampla de ceva vreme, dar mai intens in ultima perioada sa fiti angrenati in tot felul de evenimente noi,schimbari de situatie,schimbari interioare puternice, solicitari ale persoanelor din jur care au nevoie de ajutorul vostru practic sau de sfaturi, si va impartiti energia intre toate aceste actiuni, pentru voi ramanandu-va foarte putine sau aproape deloc timp, atentie si energie.

Dragii mei, nimic nu este mai adevarat ca o parte din misiunea noastra este sa ii ajutam pe cei din jur sa se dezvolte. Dar, in acelasi timp, si mai adevarat este ca schimbarea incepe cu noi insine, odata cu schimbarea noastra personala. Si atunci, da, este rolul nostru sa ii ajutam pe cei din jur sa se dezvolte, dar asta nu inseamna ca este necesar sa le dedicam toate resursele noastre exclusiv si pe noi insine sa ne neglijam, pentru ca astfel vom ajunge sa le fim un contraexemplu. Cel mai important este acum sa raspandim in jur mesajul iubirii de sine. Pentru ca daca nu ne iubim pe noi insine, daca nu ne acordam resursele necesare pentru a creste si a ne deschide in niste oameni frumosi, pozitivi, puternici, determinati si intelepti, nu vom putea fi un exemplu pozitiv si nu vom emite in jur energiile care sa ajute la manifestarea Noii Lumi a Iubirii pe Pamant. Si apoi, stiti vorba aceea: cum sa il iubesti pe altul daca nu te iubesti pe tine insuti? Iubirea este o energie care se revarsa din noi, din centrul fiintelor noastre. Daca nu exista iubire de sine sau daca este foarte putina, acelasi lucru se poate spune cu siguranta despre iubirea pe care o manifestam pentru orice altceva ce exista. Nu se poate spune: “Eu nu ma iubesc pe mine, dar ii iubesc foarte mult pe altii.” Nu exista ceva mai fals. Daca nu te iubesti pe tine, daca nu te apreciezi, daca nu vezi frumusetea din tine, daca nu ai incredere in tine si te lasi mereu pe ultimul loc, iubirea pentru ceilalti este o iluzie. De fapt, iubirea pe care consideri si crezi ca o simti pentru alti oameni, este de fapt atasament, nevoie de control, nevoie de a te face util, fuga de intimitatea cu tine insuti, orientare pe exterior ca sa nu fii nevoit sa infrunti interiorul, obsesie, interes, atractie, si o intreaga gama de alte sentimente si intentii care stau sub masca numita “iubire”. De fapt, daca poti intra in Theta si sa iti faci o testare musculara a adevarului despre ceea ce simti vizavi de cei pe care spui ca ii iubesti, s-ar putea sa descoperi ca de fapt, ii urasti, nu ii placi, ii consideri vinovati pentru ca iti rapesc timpul, ai vrea sa fi la distanta de ei, etc. Si nu vorbesc din presupuneri, ci sunt cazuri reale. Mental te poti convinge foarte usor ca iubesti pe cineva si poti gasi o explicatie frumoasa pentru orice sentiment de atasament sau obsesie pe care il simti. Insa in subconstient, adevarul este stocat intotdeauna si de acolo, creaza monstri, daca in spatele relatiilor tale cu cei “iubiti” nu sta cu adevarat, iubirea.

52hqbt

Candva, vorbeam cu o prietena si ii spuneam direct si sincer ca ea nu a iubit niciodata cu adevarat si nici alti oameni din lume nu se pot “lauda” ca au facut-o. Iar ea a fost foarte jignita de aceasta idee replicand: “Cum adica, vrei sa spui ca eu nu l-am iubit pe x si pe y si pe z om? Pai doar am facut atatea pentru ei, si am trecut prin atatea pentru ei!”. Si s-a suparat tare, tare. Insasi faptul ca a indignat-o atat de puternic afirmatia mea si a reactionat vehement negativ la ea, demonstreaza ca ceea ce spusesem era adevarat intr-o masura. De obicei respingem cu putere adevarul care ne deranjeaza, atunci cand cineva ni-l spune. Daca insa, cineva ne spune o minciuna despre noi care e doar o parere personala eronata, de obicei ne amuza si ne mentinem calmul in timp ce ii explicam ca se inseala. Acest lucru nu se va intampla aproape niciodata daca persoana respectiva spune despre noi un adevar care doare si pe care subconstientul il valideaza, insa mentalul desi il stie corect, il respinge din teama de a se simti imperfect, vinovat etc.

LoveYourself730317
Sa revin. Da, atat timp cat din tine nu lasi sa izvorasca iubirea pentru tine insati, crezand ca nu esti demn, ca nu meriti, ca sunt mai importanti ceilalti, nu va izvori nici un alt fel de iubire. De fapt, nu va izvori iubire deloc, pentru ca iubirea e una singura, are o singura forma, cea absoluta, divina, neconditionata. Noi oamenii i-am dat diferite titulaturi, am categorisit-o si am asociat-o. Iubirea pura, asa cum este ea, nu se diferentiaza de la subiect la subiect sau de la obiect la obiect, si oamenii capabili sa o resimta nu iubesc cu intensitati diferite persoane diferite. Pentru cine simte si emite cu adevarat iubire pura, ci nu diverse sentimente conditionante si conditionate mascate, iubirea este egala si pentru copilul sau, si pentru sine insusi, si pentru vecin, si pentru colegul de munca, si pentru omul din tramvai care l-a calcat pe picior si pentru toti oamenii din lume pe care nu i-a cunoscut vreodata. Cand simti iubire diferita pentru copil, iubire diferita pentru sot, iubire diferita pentru rude, iubire diferita pentru sef, iubire diferita pentru oamenii din lume, de fapt simti: atasament, nevoie de recunoastere, protectie si control asupra copilului; atractie si atasament pentru sot; conexiune sufleteasca karmica, atasament si recunostiinta pentru rude; respect si teama pentru sef; mila,compasiune si empatie pentru oamenii din lume. Iubirea pura, neconditionata se simte egal in intensitate si apreciere fara de oricare ar fi obiectul iubirii tale. La fel, multi oameni spun :”eu iubesc animalele foarte mult.” dar in timp ce tin in casa un catel sau o pisica pe care ii rasfata, mananca fara mila si cu nepasare alte animale pe care le considera normal sa fie sclave ucise pentru a-i fi mancare. Si ele sunt tot animale, sunt la fel de inteligente, de simtitoare, de dornice de a trai, de a fi libere si iubite, ca si cainele,papagalul sau pisica ta. De ce ar fi diferit un porc de cainele tau (porcul are inteligenta mai mare decat a unui caine si este capabil de mai multe emotii), de ce ar fi diferit un vitel de pisica ta, de ce ar fi diferita o gaina sau o rata de papagalul tau, de ce ar fi diferit un ton sau somon de pestisorul tau din acvariu? Nu sunt, chiar deloc, insa mintea ta educata de cultura si societatea in care traiesti, pune diferente astfel incat obiceiurile tale alimentare sa fie justificate. In realitate,nu sunt. Asa si cu iubirea de oameni. Oamenii spun: “iubesc oamenii mult si ii ajut.” Insa a iubi si a ajuta oamenii din jur se rezuma la a ajuta si iubi aparent pe cei care iti sunt familie, prieteni, cunostiinte, rude, colegi. Stii de ce? Pentru ca fiindu-ti aproape, fiind conditionati de o relatie directa cu tine, de la acesti oameni poti avea prententia ( daca nu constienta,atunci inconstienta) sa iti fie recunoscatori si sa iti ofere ceva inapoi: iubire din obligatie sau recunostiinta ( care nu e altceva decat indatorare), ajutor, admiratie, daruri,etc. Am fost educati sa gandim ca daca dam trebuie sa si primim. Am fost educati sa credem ca atunci cand daruim primim pe aceeasi cale, in acelasi fel. Intr-adevar, Universul are o regula: Tot ceea ce daruiesti ti se va intoarce inapoi. (Aici incluzand atat emisiile de energii negative cat si emisiile pozitive.) Dar Universul nu cunoaste forma si timp si spatiu. Noi, din perspectiva noastra, sa zicem, tocmai am daruit azi, 21 Aprilie 2013, un mar rotund rosu, in valoare de 2 lei, in Romania, unei persoane numite Ramona. Universul vede asa: Spiritul intrupat in Diana a emis energie catre Spiritul intrupat in Ramona. Locul, valoarea marului, timpul, nu sunt percepute de Univers. Ele exista doar pentru noi. Si atunci,Universul sau Divinitatea, cum vreti sa ii spuneti, a perceput darul vostru catre El ( pentru ca ambele subiecte ale actiunii sunt de fapt picaturi din Oceanul Creatiei – Nimic nu se pierde,totul se transfera si se transforma continuu.) si vi-l va intoarce. Doar ca sunt sanse mici sa fie instant, si cel mai probabil nu il veti primi in acelasi timp, in acelasi loc, de la aceeasi persoana, sub aceeasi forma….sau nici macar in aceeasi viata/intrupare. 🙂 Asa ca asteptarile sunt o iluzie, o prostie creata de minte pentru a ne tine in continua tensiune si a ne irosi energia. Majoritatea oamenilor care jura ca ei iubesc se tradeaza atunci cand spun ca s-au sacrificat pentru cei care ii iubesc. Iubirea nu cunoaste sacrificiu, dar cunoaste daruire. Iubirea este egala cu daruirea. Si daruirea este posibila chiar daca aparent nu ai multe de dat, pentru ca izvorul iubirii pure este energie vibranta care este intotdeauna nesecat si care poate sustine nu doar pe tine, pe cei din jurul tau, planeta, dar si un univers si toate multiversurile. Daca deschizi portile inimii tale si fara teama te conectezi la sursa iubirii, in primul rand iubindu-te pe tine, iubirea pe care o vei revarsa in tine si prin tine nu se va termina niciodata si nu te va epuiza, pentru ca nu o dai de la tine ci prin tine. La fel se intampla si cu orice alta sursa de energie. Si iubirea este energie.

ME_205_LoveYourself
Deci asa ii tratam pe cei din jur de fapt cand nu exista iubire fata de noi insine. Si atunci,asa-zisa iubire a noastra fata de ei poate ca mai mult ii tine legati de noi energetic, in loc sa ii ajute sa evolueze, caci cum poate cineva evolua sustinut de o energie egoista, plina de asteptari,nesustinuta de inima?

hug-yourself
Cel putin o data in viata ati simtit ca ceilalti nu va iubesc, orice ati face. Nu-i asa? Asta e pentru ca in primul rand nu va iubiti pe voi orice ati face. Daca nu poti emite si simti iubire pentru tine, nu poti emite si simti iubire pentru si de la nimeni. Centrul iubirii este blocat. Nimic nu iese, nimic nu intra si acolo unde nu e iubire, totul este secat, exista durere si suferinta, exista egoism si solitudine fortata, exista o sete continua de a fi validat si apreciat, exista o nemultumire si nefericire eterna si….exista depresie. La fel de valabila este afirmatia: Daca nu te iubesti pe tine, nici pe Dumnezeu nu il iubesti. Din acelasi motiv: daca sursa iubirii este blocata, nimic nu circula, iubirea nu se poate revarsa fata de nimic. Nu poti iubi oamenii, pe Dumnezeu, Divinitatea, Creatia, Lumea, viata, animalele, daca nu te iubesti nebuneste si intim pe tine insuti. Daca nu simti ca iti bate inima mai tare cand te uiti in oglinda si ca esti vesnic indragostit de persoana care te priveste inapoi, pentru ca este perfecta asa cum este, minunata, puternica, plina de calitati, curajoasa si plina de compasiune, atunci nu te iubesti pe tine. Daca nu poti spune NU sau cel putin NU ACUM, nimanui din teama de a nu fi dezamagit de tine sau de a nu te mai place ca persoana, atunci nu te iubesti pe tine. Daca nu iti oferi timpul si resursele necesare pentru a te rasfata cu lucrurile care iti plac si iti bucura inima, atunci nu te iubesti pe tine. Daca esti nesigur mereu si cauti mereu confirmare din partea altora pentru a stii ca ceea ce faci faci bine, nu te iubesti pe tine. Daca spui des: ” Viata mea e o porcarie/ e grea/ e nasoala/ o urasc.”, atunci nu te iubesti pe tine. Daca iti petreci 100% timpul in slujba altora si la sfarsitul zilei simti ca ai uitat de tine, ca esti secat si gol si ca ai fi avut nevoie macar de un minut sa te relaxezi, nu te iubesti pe tine. Daca tot ce spun altii despre tine negativ tu iei de bun fara ca macar sa ai gandul ca nu e adevarat, ca poate ai gresit dar esti un om bun, e clar ca nu te iubesti pe tine. Daca te simti zilnic inutil, suparat, fara energie, irascibil, fara speranta, depresiv, plictisit, neiubit, privat de afectiune si atentie, daca astepti ca toata sustinerea si iubirea sa vina din exterior, daca te uiti in oglinda si te simti rusinat, daca te imbraci sleampat ca sa treci neobservat sau daca te imbraci foarte frumos doar cu intentia de a fi admirat, daca spui mereu : ” eu traiesc pentru copii/sot/job”, atunci NU TE IUBESTI PE TINE. Si orice ai face plecand de la starea aceasta de noniubire de sine, nimic bun si maret nu se va intampla cu viata ta. Ti-ai taiat din start craca de sub picioare si esti in continua cadere fara oprire. Nici nu iti poti inchipui cum te-ai inalta spre cer de frumos,lin si rapid, daca te-ai iubi pe tine. Nici nu iti imaginezi cum ar fi viata ta de plina de bucurii. Nici nu iti imaginezi cat de frumos s-ar schimba si oamenii din jur si intreaga omenire datorita simplului fapt ca te iubesti pe tine insuti si lasi iubirea sa curga prin tine. Nici nu stii cat de fericit te-ai simti in inima ta zi de zi si cum ai fi singur capabil sa iti oferi tot ce ai nevoie. Ai avea resurse cat sa iti inzecesti puterile sa te faci si pe tine fericit si sa ii ajuti si pe ceilalti sa se dezvolte. Si acum cand scriu, simt si stiu ca aceasta este o scrisoare si de la Sinele meu catre mine. Si de la divinitate pentru voi. Avem nevoie sa ne iubim.

4804946763_54b1f6d0a6_z

De la 21.12.2012, probabil ca multi si-au spus: “bai, dar nimic nu s-a intamplat…nu am trecut oare in dimensiunea a 5-a?”. Dragii mei, usile sunt deschise inca de pe atunci, insa nu toata lumea vrea sa intre. Exact, nu toata lumea VREA sa intre. Dimensiunea superioara ale caror porti s-au deschis acum 5 luni aproximativ, este o….DIMENSIUNE A IUBIRII. Intelegeti acum? Iubirea de sine…dimensiune a iubirii…Faceti conexiunea? Cum oare sa avem noi pretentia sa accesam si sa traim intr-o dimensiune a iubirii daca noi insine nu vrem sa ne iubim? Nu vrem, ca de putut putem.
Cum am vrea noi sa ni se dea cheile si darurile unei dimensiuni a iubirii daca nu am stii ce sa facem cu ele? Dati-i unui orb o lumanare si probabil se va arde cu ea, va da foc la casa sau o va stinge din greseala. Dati-i unui copil de 1 an care nu stie sa mearga o bicicleta si cu siguranta se va rani cumva. Nu avem ceea ce ne trebuie pentru a accesa dimensiunea a 5-a a iubirii, si aceea este : iubirea de sine. E un lant intreg, dar de fapt este un singur blocaj. Nu este iubire de sine, nu este iubire de semeni, nu este iubire de divinitate, nu este iubire de viata. De fapt, nu este iubire deloc, caci sursa din noi s-a blocat prin insasi faptul ca…nu ne constientizam valoarea ca fiinte intrupate in corp omenesc si ne-am uitat originile. Traim iluzia separarii. Majoritatea dintre noi nu ne iubim pentru ca credem ca: suntem prea lipsiti de putere, suntem lipsiti de calitati, nu avem nimic de demonstrat, suntem neinteresanti, nu meritam, suntem niste fiinte neajutorate ratacind pe un Pamant periculos, suntem urati, suntem lasi, suntem lenesi, suntem purea marunti, suntem pacatosi, suntem vinovati de ceva, suntem prosti sau nestiutori si lista cred ca ar putea continua la infinit pentru ca fiecare mai gaseste un motiv sa nu se iubeasca. Dar putini gasesc motive sa se iubeasca. Si cand insira aceste motive, descopera ca majoritatea parca ar descrie….o fiinta divina: puternica, inteleapta, rezistenta, adaptabila, luminoasa, iubitoare, pozitiva, merituoasa, plina de compasiune, frumoasa, atragatoare, cu abilitati mistice, inteligenta, deschisa catre nou, blanda cu ceilalti, darnica, ambitioasa, orientata spre binele lumii, dadicata, constienta, libera… Pentru ca suntem fiinte divine. Pentru ca suntem spirite-extensie ale divinitatii intrupate pentru a trai experienta umana plenar. Pentru ca avem capacitati pozitive nemarginite si orice ne-am imagina frumos am putea crea daca…ne-am iubi pe noi insine. Daca ne-am privi in oglinda si am vedea stralucirea spiritului care radiaza prin trup, am deveni brusc de o frumusete rapitoare pentru noi insine. Daca ne-am conecta cu Sinele nostru si l-am lasa sa ne dea acces la toata informatia universala pe care o detinem am intelege brusc totul si ne-am iubi instant, avand incredere ca putem reusi orice. Daca am da valul de pe ochii mintii, am descoperi adevarul suprem : suntem fiinte nascute din iubire, energia care ne insufleteste este iubire pura originara si iubirea curge natural prin noi daca nu ne blocam singuri traind in iluzia separarii. Asa cum spunea minunatul poet sufit Rumi: ” Sarcina ta nu este sa cauti iubirea, ci sa cauti si sa gasesti toate barierele pe care le-ai construit in tine impotriva ei.” Nimic mai adevarat,nimic mai plin de inteles si de raspuns. Cu totii, nascuti pe Pamant, traind socul si anxietatea separarii de divinitate,de Acasa, am uitat ca suntem fiinte de iubire si ca e calitatea noastra naturala sa raspandim iubirea, si ne-am construit tot felul de minciuni, de bariere, de blocaje care sa ne sustina iluzia separarii: nu suntem capabili de iubire. Si atunci ce am facut in continuare? Fiind prin natura fiinte care au nevoie de iubire pentru a trai, asa acum paraul este facut din apa si are nevoie de apa pentru a exista, am inceput sa inventam noi tipuri de iubire. Surogate de iubire, inlocuitori ieftini care nu si-au facut niciodata treaba bine. Le-am numit: iubire materna, iubire paterna, iubire fizica, iubire de parinti, iubire de oameni, iubire de natura, iubire de animale, iubire de frumos, iubire de libertate, iubire conditionata ( ce ironie!!), iubire platonica, iubire pasionala, iubire dependenta, iubire din interes….Tot felul de iubiri, care au fost si vor ramane doar iluzii. Iubirea adevarata nu a rasarit decat rar dintre norii pusi de noi in jurul sursei interioare si atunci ne-a “confuzat” tare de tot, si poate ca am ales sa inchide sursa, ca era mai usor sa iubesti in stilul vechi, familiar. Foarte des aud pe cate cineva spunand: “Trebuie sa ma iubesti doar pe mine. Daca iubesti si pe altcineva, atunci inseamna ca pe mine nu ma iubesti.” Confundam monogamia cu iubirea si conditionam iubirea sa fie monogama. Oamenii capabili sa iubeasca cu adevarat, pot iubi cel putin un milion de persoane la fel de mult. Faptul ca aleg un singur partener sa isi petreaca viata alaturi de el, este total altceva. Asta nu inseamna ca odata ce si-au ales partenerul, acesti oameni nu vor mai iubi pe nimeni niciodata. Ar fi o deprivare crancena, ar insemna moarte sufleteasca sa ii fie cuiva interzisa isi rezume iubirea, capacitatea de a iubi la o singura persoana, obligatoriu-fortat. Dar din nevoia de a controla, de a tine atasat, de a fi siguri pe noi prin existenta sentimentelor celuilalt orientate doar spre noi si nimeni altcineva, taiem aripile celor care ne sunt parteneri si ii condamnam la moarte lenta. E ceva ce facem in general, si mai grav este ca atat de inradacinata este aceasta conceptie, incat nu ne putem abtine sa o facem! Daca ne-am iubi pe noi insine nu am avea nevoie de iubirea nimanui si nu ar exista pretentia ca cineva sa ne iubeasca exclusiv. Poate ca am trai in cuplu, dar nu am mai gandi gresit si am lasa libertatea celor dragi. Daca ne-am iubi pe noi insine am putea sa ii iubim pe toti oamenii din lume la fel si am putea intelege cum este aproape imposibil sa te opresti la o singura persoana. Dar cum poate cineva sa ofere libertate daca nu cunoaste el insusi libertatea? La ingradirea aceasta ar mai contrinui si ideile preconcepute si infricosate despre sexualitate, care este inteleasa atat de gresit!! Sexualitatea nu este in mod exclusiv prerogativul absolut al unui cuplu declarat. Sexualitatea este o tehnica spirituala, este un element ajutator, este o activitate naturala cu scop de activare a energiilor divine din noi pentru a ne impusiona, declansa,sustine si amplifica evolutia spirituala, iluminarea. Nu intamplator extazul atins in meditatia profunda este identic cu orgasmul sexual. Daca oamenii ar intelege ca actul sexual se face cu partenerul pe care il iubesti pentru ca iubirea dintre cei doi amplifica energiile sexuale si efectele sunt mai puternice, ar stii ca nu sexul valideaza iubirea pentru cineva, ci iubirea sustine sexul. Asa ca daca am iubi egal toti oamenii, si in iubire nu e loc de posesivitate si gelozie, nu credeti ca ar fi cumva…natural sa avem de-a lungul vietii mai multi parteneri sexuali, ajutandu-ne de sex pentru a evolua spiritual strict? Ar fi posibil. Dar cei care au facut asta deja, au fost catalogati si urati. Recunosc, ca nici eu nu am ajuns la puterea de a face asa ceva, insa am constientizat ceea ce inseamna aceasta idee si o inteleg. Ideea in mare este ca daca ne-am iubi pe noi insine, nu am avea nevoie de o persoana care sa ne iubeasca exclusiv si sa ne demonstreze asta facand sex doar cu noi exclusiv. Aceste pretentii vin din lipsa de iubire de sine.

dsadasda
Iubirea de sine ne-ar salva de la multe din dramele vietii pamantesti. Lipsa iubirii de sine, in schimb, ne afunda zi de zi in tot mai multe nevoi, dependente, blocaje si ne mentine in inevolutie. Iubirea de sine ar deschide barajul raului numit Iubire si apele sale ar navali spaland toate noroaiele, adapand toate fiintele insetate care asteapta pe mal, umpland albiile altor rauri adiacente si ducand toate barcile catre Ocean. Iubirea de sine ar insemna fericire interioara neconditionata, pace si armonie interioara, relatii fericite, abundenta de energie vitala, vise indeplinite, o lume mai buna scaldata in iubire, si…inceputul promitator al unei noi dimensiuni pe Pamant.
Iubire de sine este samanta din care va creste noul copac al vietii. Iubirea de sine este picatura care odata patrunsa prin barajul fisurat, va eroda pana la distrugere toate blocajele si va lasa apele iubirii si ale creatiei sa navaleasca. Iubirea de sine este fereastra deschisa care lasa prima raza din Soarele unei noi Ere sa patrunda in Lumea Noastra.
Cum ajungi sa te iubesti pe tine? Crapa barajul. Indeparteaza blocajele. Iubirea nu se invata. Ceva ce ai stiut din totdeauna nu are cum sa fie invatat. Nu poti invata iubire, o poti doar lasa, ajuta, sa navaleasca in toata splendoarea ei. Cum sa crapi barajul? Prin constientizare. Prin acceptare. Observa-te zilnic, clipa de clipa. Vezi-ti blocajele care nu te lasa sa fi fericit. Cauta-le sursa. Intelegele deplin de ce exista. Ai compasiune fata de tine si fata de cei care au contribuit la adunarea blocajelor (cel mai adesea,parintii, ca deh, acesta este rolul lor.). Accepta-ti blocajul si trateaza-l ca pe un copil neajutorat care vrea sa se schimbe, sa fie mai bun. Integreaza-ti blocajele si elibereaza-le constient prin meditatie si alte tehnici. Orice tehnica care foloseste energiile divine este utila: reiki,meditatie,theta healing,hoponoponopo,tai chi, qigong, vizualizarea cu scop, channeling cu fiinte superioare care te pot ajuta…orice tehnica stii ca functioneaza pentru tine. Aminteste-ti sa sublimezi blocajele in energie pozitiva creatoare. Pentru ca nimic nu se pierde, totul se transforma, ai grija sa transformi energia blocajelor tale in ceva frumos care sa stea la baza creatiei divine. Si apoi, odata lucrand pe blocaje, iubirea va aparea. Si odata ce a aparut, nu va mai disparea niciodata daca tu vei lucra continuu in numele ei. Stii vorba: E nevoie sa cobori in cele mai intunecate parti ale tale, pentru a scoate de acolo lumina? 🙂 Aplic-o. Nu iti spun ca va fi usor. Insa pentru a evolua spiritual nu e suficient sa vizualizezi si sa iti doresti, e nevoie sa actionezi si sa lucrezi cu tine insuti.

oneness

De la tine incepe schimbarea. Cum ar arata lista prioritatilor tale? Pai: 1) Inlatura blocajele, 2) Iubeste-te pe tine, 3) Orice e posibil de aici incolo! 🙂

Nu iti mai spun TE IUBESC. Iti spun, cititor drag, “STIU ca o sa te iubesc intr-o buna zi curand.”

Namaste!

Diana

images

Advertisements

Accepta-te

Faptul ca ramanem aceiasi, ca indiferent ce am face ramanem aceiasi este unul dintre adevarurile cele mai greu de recunoscut. Nu avem cum sa ne imbunatatim. Eul este spulberat, pentru ca el traieste cu ideea de imbunatatire, cu ideea de a aiunge candva undeva. Poate nu azi, ci maine sau poimaine, sau intr-o buna zi. Daca recunosti faptul ca in lume nu exista imbunatatire, perfectionare, ca viata este doar o sarbatoare, ca nu are in ea nimic practic, toata calatoria eului inceteaza si esti aruncat inapoi in momentul de fata.

 

In clipa in care te accepti te deschizi, devii vulnerabil, devii receptiv. In clipa in care te accepti, nu mai ai nevoie de viitor, pentru ca nu ai nevoie sa imbunatatesti nimic. Atunci totul e bine, totul e bun asa cum este. In acea experienta noua viata capata alta culoare, alt parfum.

Daca te accepti pe tine, incepi sa accepti totul. Daca te respingi, respingi universul; daca te respingi, respingi existenta. Daca te accepti, accepti existenta; atunci nu mai ai nimic de facut decat sa te bucuri, sa sarbatoresti. Atunci nu te ai plangi de nimic, nu mai pizmuiesti pe nimeni, te simti recunoscator. Atunci viata e buna si moartea e buna, atunci bucuria e buna si tristetea e buna, atunci e bine sa fii cu persoana iubita si e bine sa fii si singur. Atunci tot ce se intampla e bine, pentru ca se intampla din intreg.

Dar de secole intregi omul este conditionat sa nu se accepte. Toate culturile din lume otravesc mintea omului, pentru ca toate se bazeaza pe o singura idee: ideea de imbunatatire, de perfectionare. Ele toate creeaza in om o stare de neliniste – o stare de tensiune intre ceea ce este omul si ceea ce ar trebui sa fie. Orice „ar trebui” creeaza neliniste. Daca exista un ideal care trebuie infaptuit, cum sa fii in largul tau? Cum sa te simti acasa? Nu poti trai nimic total, pentru ca mintea se gandeste la viitor. Iar acel viitor nu vine, nu poate sa vina, pentru ea insasi natura dorintei il face imposibil – cand vine, iti imaginezi alte lucruri, iti doresti alte lucruri. Intotdeauna iti imaginezi o stare de lucruri mai buna. si astfel esti vesnic nelinistit, incordat, ingrijorat. Asa traieste omenirea de secole intregi.

Doar rareori, o data la foarte mult timp, reuseste cate un om sa scape din capcana. Acel om e numit un Buddha, un Hristos. Omul desteptat este eel care a scapat din capcana societatii, care a inteles ca ideea de imbunatatire este pur si simplu absurda. Nu te poti imbunatati singur. Dar ia aminte, nu spun ca imbunatatirea nu se petrece, ci ca nu te poti imbunatati singur. Cand nu mai cauti sa te imbunatatesti, te imbunatateste viata. In acea stare de relaxare, in acea stare de acceptare, viata incepe sa te mangaie, viata incepe sa curga prin tine. Si cand nu te mai plangi de nimic, cand in tine nu mai exista pizma, infloresti.

Asa ca vreau sa-ti spun urmatorul lucru: Accepta-te asa cum esti. Este cel mai greu lucru din lume, intrucat intra in conflict cu educatia ta, cu cultura ta. De la inceput ti s-a spus cum ar trebui sa fii. Nimeni nu ti-a spus ca esti bun asa cum esti, toti ti-au introdus in minte diverse programe. Ai fost programat de parinti, de preoti, de politicieni, de profesori, iar ideea a fost una singura – sa te imbunatatesti, sa te perfectionezi. Nu conteaza cine esti, trebuie sa alergi dupa altceva, continuu, fara odihna.

Invatatura mea e simpla: Nu amana viata. Nu astepta ziua de maine, ea nu vine niciodata. Traieste astazi!

Iisus le spune discipolilor sai: „Uitati-va cu bagare de seama cum cresc crinii de pe camp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi va spun ca nici chiar Solomon, in toata  slava lui, nu s-a imbracat ca unui din ei”. Care este frumusetea crinului?

Faptul ca se accepta total. El nu are in el nici un program de perfectionare. Traieste aici si acum, dansand in vant, bucurandu-se de soare, vorbind cu norii, atipind in caldura dupa-amiezii, flirtand cu fluturii… iubind, fiind iubit.

Cand esti deschis, intreaga existenta incepe sa-si toarne energia in tine. Atunci copacii sunt mai verzi decat iti par acum, atunci soarele e mai stralucitor decat iti pare acum; atunci totul capata culoare. Altfel, totul e tern si mohorat si cenusiu.

Accepta-te – asta inseamna rugaciune. Accepta-te – asta inseamna recunostinta. Relaxeaza-te in fiinta ta – asa a vrut Dumnezeu sa fii. Nu a vrut sa fii in nici un alt fel, altminteri te facea altcineva. Te-a facut pe tine, asa cum esti. Incercarea de a-ti aduce imbunatatiri este in esenta incercarea de a-i aduce imbunatatiri lui Dumnezeu, ceea ce este de-a dreptul stupid, si nu vei face decat sa innebunesti tot incercand asta. Nu vei ajunge nicaieri, ci doar vei rata un mare prilej.

Accepta-te, accepta-te intru totul, fa din acceptare culoarea ta, caracteristica ta. Viata e gata in orice clipa sa isi reverse darurile asupra ta. Viata nu e zgarcita, existenta daruieste intotdeauna din abundenta — insa nu ii putem primi darurile pentru ca nu ne consideram demni de a le primi.

De asta oamenii se agata de suferinta – ea se potriveste programarii lor. Oamenii se pedepsesc singuri in o mie si unu de moduri subtile. De ce? Pentru ca asta face parte din programul lor. Daca nu esti cum ar trebui sa fii, trebuie sa te pedepsesti, trebuie sa-ti provoci suferinta. De asta oamenii se simt bine cand sunt nefericiti, cand sufera.Oamenii se simt bine cand sunt nefericiti, si sunt foarte, foarte incurcati, stanjeniti cand sunt fericiti. Aceasta este concluzia la care am ajuns dupa ce am studiat mii si mii de oameni. Cand sunt nefericiti, totul e cum trebuie sa fie. Accepta nefericirea – ea se potriveste cu conditionarea lor, cu mintea lor. Stiu ce ingrozitori sunt, stiu ca sunt pacatosi.

Ti s-a spus ca te-ai nascut din pacat. Ce absurditate! Ce prostie! Omul nu s-a nascut din pacat, omul s-a nascut din inocenta. Nu exista pacat originar, exista numai inocenta originara. Fiecare copil se naste inocent. Noi il facem sa se simta vinovat, spunandu-i: „Nu asa ar trebui sa fii. Ar trebui sa fii aia”. Iar copilul este natural si inocent. II pedepsim pentru faptul ca este natural si inocent, si il rasplatim ca este artificial si viclean. II rasplatim pentru faptul ca e fals — toate recompensele noastre sunt pentru oameni falsi. Nu rasplatim pe nimeni care este inocent; nu avem nici o consideratie fata de el, nu avem nici un respect pentru el. Inocentul e condamnat, inocentul e considerat aproape un infractor. Inocentul esue considerat prost, in timp ce vicleanul e considerat inteligent. Omul fals este acceptat – omul fals se potriveste cu societatea falsa.

Toata viata ta nu e decat un efort de a te pedepsi tot mai mult. Tot ce faci este rau, asa ca pentru fiecare bucurie trebuie sa te pedepsesti. Chiar si atunci cand, in ciuda ta, bucuria vine, cand uneori Dumnezeu se izbeste de tine si nu poti sa-l eviti, imediat incepi sa te pedepsesti. Ceva nu e in regula, cum i se poate intampla un astfel de lucru unei persoane oribile ca tine?

Zilele trecute un om m-a intrebat: „Tu, Osho, vorbesti despre iubire, vorbesti despre faptul ca iti daruiesti iubirea. Dar eu ce am de oferit? Ce am eu sa-i ofer persoanei iubite?” Asa gandeste in secret fiecare om. „Nu am nimic”, este convingerea tuturor. Ce nu ai?

Ai totul.

Insa nimeni nu ti-a spus vreodata ca ai toata frumusetea florilor – pentru ca omul este cea mai grozava fioare de pe pamant, fiinta cea mai evoluata. Nici o pasare nu poate sa cante cantecul pe care il canti tu – cantecele pasarilor sunt doar niste zgomote, care sunt totusi frumoase pentru ca vin din inocenta. Cantecele tale sunt mult mai frumoase, mult mai semnificative, au un inteles mult mai mare. Insa te intrebi: „Ce am eu?”.

Copacii sunt verzi si frumosi, stelele sunt frumoase, raurile sunt frumoase. Dar ai vazut vreodata ceva mai frumos decat un chip omenesc? Ai dat vreodata de ceva mai frumos decat ochii omului? Pe intreg pamantul nu exista ceva mai delicat ca ochii omului – nimic nu se compara cu ei, nici trandafirul, nici floarea de lotus. Dar tu vrei sa stii: „Ce am eu de oferit in iubire?” Probabil ca duci o viata de autocondamnare; probabil ca umerii tai sunt incovoiati sub povara vinovatiei.

De fapt, cand cineva te iubeste, chiar te miri: „Cum – pe mine? Ma iubeste cineva pe mine?” Si in mintea ta apare ideea: „Ma iubeste pentru ca nu ma cunoaste. Daca m-ar cunoaste, daca ar vedea prin mine, nu m-ar iubi in veci!” Astfel incep indragostitii sa se ascunda unul de celalalt. Pastreaza multe lucruri pentru ei insisi, nu isi dezvaluie secretele din cauza ca se tem ca in clipa in care isi deschid inima, dragostea va disparea. Deoarece nu se pot iubi pe sine, cum sa conceapa ca altcineva ii iubeste?

Iubirea incepe cu iubirea de sine. A fi egoist si a fi plin de tine sunt doua lucruri diferite. Nu fi narcisist, nu fi obsedat de tine insuti, ci iubeste-te firesc.

Iubirea de sine naturala este obligatorie ca sa poti iubi pe altcineva. Numai din ea se naste iubirea pentru altcineva.

Accepta-te, iubeste-te, esti creatia lui Dumnezeu.  Ai pe tine semnatura lui Dumnezeu si esti deosebit, unic.

Nimeni nu a mai fost ca tine, si nu va mai fi ca tine – esti pur si simplu unic, incomparabil. Accepta acest lucru, iubeste acest lucru si sarbatoreste-l, si atunci vei incepe sa vezi unicitatea celorlalti, incomparabila frumusete a celorlalti. Iubirea este posibila numai atunci cand exista o acceptare deplina a sinelui, a celuilalt, a lumii. Acceptarea creeaza mediul in care creati iubirea, in care infloreste iubirea.

 

~ Osho – Intimitatea. Increderea in sine si in celalalt – pg. 73-77 ~

 

Cu drag,

Diana

Osho, inteleptul si bunul meu ghid spiritual :)

Osho, inteleptul si bunul meu ghid spiritual 🙂

Egoism sau Iubire de sine?

Pe planeta Pamant, multi sunt cei care nu se iubesc pe sine cu adevarat, si care sunt pur si simplu egoisti. Voci numeroase ne striga sa incepem sa ne iubim pe noi insine ca sa putem sa ne desavarsim, dar si mai multe voici ne blameaza daca ne rezervam actiuni, sentimente, dorinte, locuri, lucruri, spatii, orice, doar pentru noi, sau daca traim pentru a ne satisface propriile dorinte. Si suntem confuzi: pai cum sa ma iubesc dar sa nu imi satisfac dorintele? Cum sa evoluez daca nu ma concentrez pe mine insumi?

O mentalitate generala ne spune ca atat timp cat traim in societate, printre oameni – ceea ce se intampla mai dintotdeauna, de la inceputurile omenirii, avem obligatia morala sa fim parte din grup si sa fim altruisti, buni cetateni. In Biblie ni se spune : “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” si mai toate religiile ne invata asta, cu exceptia celor extremiste care ne dau libertatea de a ne tortura, schingiui, omora fiica/sotia/orice alta femeie sau barbat care nu se supune purtarilor cuviincioase instituite de unele religii cu foarte multa severitate. Bizar este ca nu ni se accentueaza de religii si importanta iubirii de sine. Poate ca se sugereaza indirect si trecator sa ne acceptam trupul si sa il respectam, sa ne consideram creatii frumoase ale lui Dumnezeu, etc…dar nu imi aduc aminte de o porunca asa clara : “Iubeste-te pe tine insuti!”. Poate ca de fapt aceasta decurge normal din ” Iubeste-l pe Dumnezeu”, fiindca daca am reusit sa Il iubim pe Dumnezeu, atunci am iubi la fel tot ce a creat El, inclusiv pe noi insine….dar oare cati dintre noi fac legatura intre ei si Dumnezeu, intelegand ca nu suntem cu mult diferiti de El, fiind parte din El?

Acelasi glas al societatii ne indeamna sa fim competitivi, sa ne luptam pentru un statut social mai bun, in detrimentul altora, deoarece locurile bune sunt limitate la acest spectacol numit bunastare materiala. Ne indeamna sa tinem cu dintii de ce avem si ne sopteste perfid in ureche ori de cate ori am vrea sa daruim : ” de ce daruiesti, oare acest om ti-ar darui tie la randul sau? eu zic sa pastrezi…poate ai mai multa nevoie…”, conditionandu-ne faptele bune si altruiste. Ne spun in ziare si la tv ca resursele sunt limitate, ca nu mai e loc pe planeta pentru mai multi, ca tot ce e bun e rar si ca trebuie sa profitam de ocazii orice ar fi. Ne infiltreaza in minte samanta conflictului si a egoismului lipsit de scrupule pentru ca avem senzatia ca daca nu ne luam singuri partea cu orice pret, nu ne da nimeni nimic…si unii dintre noi ajung sa calce pe capete, pe suflete, pe trupuri, vanand o bunastare care in cele din urma se dovedeste un miraj pentru ca e o lege a materialismului care e clara : cu cat vei avea mai mult, cu atat vei vrea mai mult. Intram in magazine si ne repezim la rafturi de parca s-ar termina vreodata produsele din raft, sau cumva sa nu ajunga altul inaintea noastra sa ne ia ce e mai proaspat si mai mare, mai bun. Ne sapam colegii de munca si ne lasam deoparte demnitatea si sufletul pentru a ne catara usor-usor in varful unor companii canibale. Ne batem cu fratii nostri pe orice e necesar sa se imparta la 2, ca sa luam partea cea mai mare dintre jumatati, fara a vedea legatura frumoasa dintre oameni atunci cand impart. Rivalitati peste tot, desi nimic nu o sa se termine…la resurse ma refer. In mod natural, Dumnezeu ne-a lasat tot ce ne trebuie, in cantitati nelimitate. Iar eu, calatorind cu avionul deasupra Europei, va spun cu mana pe inima, ca exista loc pentru toti! 80% din suprafata Europei este libera si locuibila. Singurul motiv pentru care populatiile aglomerate nu s-ar putea muta aici, sunt barierele politice si militare, care nu sunt impuse de noi, marea masa, dar pe care le sustinem prin toleranta.  Frica noastra ca resursele se vor termina si ca vom ramanae cu nimic, ne antreneaza intr-o lupta obositoare si fara satisfactii sufletesti pentru prosperitate si face, ca realitatea pe care o traim sa devina incet-incet plina de lipsuri si nesatisfacatoare.

Daca am observa cat suntem de manipulati! Cum ni se implanteaza in minti samanta neajunsului si cum suntem dezbinati si transformati in rivali prin repetitia cuvintelor : “criza”, ” resurse insuficiente”, “foamete”, “saracie”, “oferta limitata”, “2+1”, “limitat” etc. Chiar si puterea de cumparare mica pe care o avem, datorita veniturilor mici in comparatie cu preturile mari, ne face sa avem continuu coltii scosi la “aproapele nostru”.  Totul se rezuma la cat poti sa ai, sa cumperi, sa arati altora, la cat poti sa urci spre varful perfid al societatii, si cu cat ai creierul mai spalat de fricile pe care ti le induc ei, cei care ne controleaza din umbra si se hranesc cu emotiile noastre negative, cu atat esti un mai bun cetatean.

Si astfel ajung, in acest context care ne impinge la izolare si rivalitate si fapte dubioase, sa ma intreb : unde se trage linia intre egoism si iubire de sine?Multi oameni confunda. Poti fi si altruist si sa te iubesti pe tine in acelasi timp?

Ce se presupune a fi iubirea de sine? Pai…in primul rand ea nu are legatura cu a detine cat mai multe lucruri materiale in orice caz. Foarte multi oameni considera ca se iubesc pe ei insisi atunci cand se hranesc cu cea mai buna mancare, se acopera cu cele mai scumpe si mai de calitate haine, locuiesc in case frumoase, au masini cu care se mandresc, au un partener frumos fizic, se plimba in jurul lumii in vacante, nu cedeaza locul nimanui nicaieri, isi pun mereu interesul mai presus de orice si nevoile lor sunt cele care conteaza. Acesti oameni se rasfata si isi fac toate poftele, ca o forma de rasplata pentru ca au anumite calitati, care ii fac sa  fie mandrii de ei insisi. Adesea, acesti oameni sunt goi si nefericiti cand raman in linistea fiintei lor singuri, inainte de culcare. Fuga dupa realizari si posesiuni poate dura o viata intreaga, fara ca ei sa se opreasca sa isi traga sufletul si sa vada ca de fapt se urasc pentru ca nu au construit nimic solid in jurul lor. Ei sunt regii gunoaielor, pentru ca tot ce aduna material formeaza un mare parc de vechituri lipsite de suflet in jurul lor si ei se pierd in acest labirint al lucrurilor posedate, uitand cine sunt si ca de fapt nu se cunosc pe ei insisi destul de mult cat sa se iubeasca sincer. Unii sunt mandrii de ei si se lauda pentru locul de munca bun pe care l-au castigat facand alti colegi sa pice prost sau sa isi piarda locul de munca – si ignora ceea ce au facut rau altora. Unii sunt mandrii de ei pentru casa pe care au construit-o, cu pretul departarii de familie, prieteni si copii, pentru ca a trai pentru bani cere sacrificii, si primele sacrificate sunt relatiile. Altii se mandresc cu titluri importante de conducere, insa au un gust amar atunci cand pret de o secunda se gandesc la abuzurile pe care le-au comis din aceste pozitii. Mai sunt si cei care isi spun ca au o familie frumoasa si ca nu le mai trebuie nimic, dar ascund aventurile amoroase si stiu in sinea lor ca timpul petrecut alaturi de copii se numara in ore pe luna. Oamenii se identifica asa de tare cu ceea ce ei au, incat cred ca sunt ceea ce au.Imaginea lor despre ei insisi le este deformata de idei false si de valori sarace. Si cum s-ar putea iubi cu adevarat cand oglinda in care sa se reflecte limpede este blocata de mormane de lucruri exterioare lor?

Aceasta NU este iubirea de sine. Este lipsa ei.

Egoistul este cel care isi pune propriile nevoi materiale si emotionale mai presus de orice altcineva, ranindu-i pe cei din jur si ignorandu-le nevoile. Egoistul nu daruieste decat cu intentia ascunsa de a obtine altceva in schimb.  Egoistul chiar si cand pare ca iubeste, de fapt nu face decat sa ceara si sa isi hraneasca orgoliul cu dovezi care sa ii demonstreze cat de valoros este in ochii celuilalt.El este cel mai abil vampir energetic. Egoistul doneaza pentru a se simti un filantrop si a isi imbunatati propria imagine de sine. Totul are de a face cu el! El e centrul lumii si toti graviteaza in jurul lui – asa se considera. Egoistul crede ca bunastarea sa nu se poate realiza decat in detrimentul altora, si accepta ca pe o normalitate implicita agresiunea emotionala si sociala asupra altora. In mintea egoistului se contureaza doua tabere adverse: el si nevoile sale, si toti ceilalti. Egoistul traieste izolat si limitat deoarece pune bariere intre el si alti oameni, considerandu-i rivali ce aspira la aceleasi beneficii. Egoistul vrea sa fie mereu ca el, indiferent de ce nevoi are cel de langa el si daca nu castiga este ranit adanc in ego, sursa-mama a egoismului.  El bate din picior si vrea sa se faca precum doreste fara intarziere, si daca nu se face se arunca pe jos si se tavaleste in zvacnirile dureroase ale egoului sfidat. Lacrimile lui sunt lacrimi de crocodil. Egoistul este manipulator si fara scrupule si pentru a obtine ceea ce isi doreste, se pozeaza perfect in victima sau nevoias pentru a starni mila celui care in cele din urma va ceda sub presiunea ideii ca opunand rezistenta este un nemernic fara suflet. Egoistul stie slabiciunile “adversarului” si nu ezita sa le striveasca, fara resentimente, pentru ca “alta cale nu era”. Scopul scuza mijloacele. Iar scopul tine mereu de satisfactia personala, chiar daca aceasta satisfactie este produsul unui moft de moment, total lipsit de spiritualitate sau de profunzime emotionala. Egoistul este cel ce plange de ciuda cand pierde si cel care se razbuna pentru ca a pierdut. Este inimaginabil pentru el sa accepte infrangerea pentru ca in mintea lui, este imposibil sa piarda ceva, pentru ca totul i se cuvine neconditionat. ( Daca am gandi toti asa cu siguranta ca orice poate fi al nostru, si sa mai simtim si recunostiinta pe langa, ar fi benefic. Dar depinde care ar fi motivele pentru care am dori lucrurile pe care le-am cere…motivele fac diferenta, pentru ca ele contin forma imensa a intentiei.) Egoistul are drept motiv principal ” ca asa vreau eu”. Si la baza nevoilor sale stau motive superficiale si da, frustrari profunde. Egoistul este fragil, pentru ca tronul pe care s-a pus el este construit din firimituri de lucruri lipsite de valoare spirituala. Se clatina in bataia vantului, iar cand va cadea, va vedea ca nu are nimic care sa conteze si ca este singur desi este inconjurat de multi oameni. Vi se pare o imagine dura a unui om pe care credeti ca sunt slabe sanse sa il intalniti? Ia priviti mai atent in jur…si mai ales, ia priviti-va in oglinda.

Cred ca deja v-ati dat seama ca egoismul este paralel cu iubirea de sine, din simplul motiv ca egoismul este distructiv, pe cand iubirea de sine este constructiva.

Cel care se iubeste pe sine insusi pune pret pe nevoile lui spirituale si intelege ca daca ii va rani pe cei din jur, totul se va reflecta catre el. A te iubi pe tine insuti vine natural doar atunci cand te cunosti si recunosti ca esti o creatie divina care poate avea si calitati si defecte, dar care este intr-o continua slefuire, adica intr-o continua evolutie. Cel care se iubeste pe sine, intelege valoarea lucrurilor si nu exagereaza importanta lucrurilor materiale in viata sa. Intelege ca o casa are rolul de a iti fi adapost, dar ca etajele, finisajele, mobila sau numarul camerelor ei nu il reprezinta pe el ca om – nu sunt cartea lui de vizita. Intelege ca masina este utila ca sa te deplasezi repede si comod, si nu o calitate a lui care il face mai atractiv. Intelege ca banii sunt o energie care ii sta la indemana daca o respecta si o foloseste echilibrat si nu face abuz de ei. Intelege ca un job este un mijloc de a castiga un venit decent si de a te face util altor oameni care au nevoie de forta ta de munca, dar nu se identifica cu el, limitandu-se astfel la un trup care face activitati repetitive noncreative. Intelege ca familia sunt acei oameni dragi pe care ii ai in jur dar pe care nu ii poti controla pentru ca ei nu iti datoreaza nimic. Acest om care se iubeste pe sine intelege ca el este independent si liber si ca asa sunt si ceilalti, dar cu toate acestea, el nu foloseste aceste idei pentru a se departa, izola si actiona arbitrar fara a ii pasa de efectele faptelor sale. Cand ai asteptari de la cei din jur si ii sabotezi emotional ca sa te transforme in centrul vietii lor, nu poti decat sa produci nefericire, atat lor pentru ca ii obligi sa se limiteze si sa fie cine vrei tu, ci nu cine sunt ei; cat si tie pentru ca manipulator si controlator, nu faci decat sa deteriorezi treptat legatura ta cu tot ceea ce te inconjoara si sa fii nesincer cu tine insuti. Cand intelegi prea bine ca Universul actioneaza ca o oglinda, si cand te iubesti pe tine cu adevarat, spiritual, tii si la parerile si la nevoile tale, dar incerci sa adaptezi aceste nevoi si sa le satisfaci astfel incat ele sa nu produca dezechilibre. Nevoile care prin satisfacerea lor consuma energia altora si produc neplaceri si conflicte, sunt nevoi care nu vin din adancul Sinelui nostru Sacru. Doar acelea conteaza si trebuiesc exteriorizate. Nevoile care se cer indeplinite cu orice pret si care nu tin cont de sentimentele altora, vin din umbra noastra si sunt nocive, ca un acid care erodeaza. Aceste nevoi pot fi recunoscute usor in general pentru ca produc conflicte, se cer obsesiv si impetuos rezolvate, si aduc un surplus de orgoliu. Nevoile adevarate, care ne sunt benefice si normale, nu fac valuri in jur pentru realizarea lor, pot fi amanate sau sublimate in altceva usor, si ne aduc bucurie spirituala si armonie in relatii. Omul care se iubeste pe sine pune mai presus de orice nevoie tulburatoare pacea mintii si echilibrul sufletesc pentru ca stie ce inseamna iadul frustrarilor nascute din egoism. Cel care se iubeste pe sine pentru ceea ce este, stie ca este unul cu ceilalti si nu va incerca sa obtina ce vrea cu pretul fericirii lor, pentru ca este chiar pretul fericirii lui.

Cand vorbim unora despre iubirea de sine, ne intreaba: “pai, ia stai, asta nu inseamna sa fiu egoist? daca ma iubesc pe mine, nu inseamna sa ii ranesc pe ceilalti?”. Nu, nu inseamna sa fi egoist. Inseamna sa fi constient. Iubirea de sine si altruismul merg mana in mana perfect pentru ca iubirea de sine este iubire de Dumnezeu si iubire de tot ce a creat El, inclusiv de oameni. Paradoxal – nu?- pentru o minte care a fost educata sa creada ca ori te iubesti pe tine, ori pe altii; ca a iti dedica viata binelui aproapelui inseamna a te sacrifica pe tine; ca bunastarea nu e pentru toti; ca locurile sunt limitate; ca daca nu iti porti tu de grija nimeni nu iti poarta; ca fiecare e pe cont propriu.

Chiar si spiritual, am putea intelege gresit ca suntem pe cont propriu pentru ca fiecare are evolutia sa spre desavarsire si mergem mai departe in functie de alegerile, de actiunile si nonactiunile noastre, ci nu ale altora. Dar oare noi nu evoluam doar in relatie cu altii? Noi nu traim in grupuri de suflete care se formeaza si despart in functie de karma? Oare noi nu invatam din relatii, oglindindu-ne fidel in cei alaturi de care traim? Oare nu primim ajutor prin altii, atunci cand il cerem de la Dumnezeu? Nici daca ne-am izola departe, intr-o pestera ascunsa, nu am putea trai separati pentru ca este o mare de energie intre noi dintotdeauna si noi suntem apa acestei mari. Orice credem ca ne afecteaza doar pe noi insine, afecteaza de fapt nu doar planeta pe care traim, ci intregul Univers! Energia pe care o emitem nu cunoaste limite in spatiu si timp si calatoreste cu o viteza imensa in toate colturile Universului, lovindu-se de alte forme de energie si fiinte in jurul sau si intorcandu-se inapoi ca un bumerang cu magnet, pe care s-au prins toate energiile asemanatoare.

Egoismul este o manifestare e fricii, de energie joasa, si se ascunde adesea sub pelerina iubirii de sine false.

Iubirea de sine este o manifestare a iubirii divine si este creativa si sincera.

A nu se confunda.

Sta in puterea noastra ce alegem sa manifestam. Cu totii evoluam spre ceva mai bun, spre o dimensiune a iubirii, in care astfel de forme de manifestare ale egoului nu se pot incadra pentru ca nu se pot ridica la nivelul vibrational care sa le asigure accesul. Si daca ele nu vor avea acces, nici  noi cu totul nu vom avea, pentru ca sunt parte din identitatea noastra. Sa fim sinceri, si sa nu ne mai mintim ca suntem bine. Poate ca doare. dar durerea aduce vindecare. Pana nu te doare, nu constientizezi ca esti bolnav si ca ai nevoie sa te vindeci. Asa suntem facuti. Hai sa incepem sa ne iubim si sa ne transformam constient in fiinte care sa aiba acces in noua dimensiune a iubirii care ni se va deschide inainte in curand! In scurt timp tot ce este material nu va mai avea nicio valoare si vom realiza ca tot ce avem este ceea ce suntem. Daca tot ce ai avea ar fi TU cum ai vrea sa fii? Alege ce vrei sa fii si incepe sa actionezi cum ar actiona cel care vrei tu sa fii. Si inainte de toate pune-ti mereu o intrebare: Ce ar face Iubirea acum in locul meu? Nu e asa greu. E un simplu joc copilaresc numit “ce as face daca?”. Copiii il joaca in mod natural atunci cand se imagineaza doctori, magicieni, cercetasi, eroi, balerine, parinti, astronauti si apoi se poarta precum cel ce vor sa fie. Daca pana si un copil poate, de ce nu ne-am permite bucuria de a ne juca si noi?

Deci : egoism sau iubire de sine? Ce sa fie?

Va iubesc!

Tag Cloud