Suntem deja desavarsiti

Nimic nu e mai adevarat decat aceasta afirmatie pe care v-o fac prin titlul acestei postari. SUNTEM DEJA DESAVARSITI.

Ne petrecem timpul si ne consumam energia SA DEVENIM cumva. Sa devenim perfecti, sa devenim buni, sa devenim sanatosi, sa devenim iluminati, sa devenim intelepti sau sa devenim desavarsiti. Tot  ce facem este sa ne dorim sa devenim ceva ce deja suntem si am fost dintotdeauna. Numai valul de pe memoria noastra cosmica si de pe ochiul nostru atotvazator nu ne lasa sa vedem.

Suntem atat de inecati in uitare…Suntem atat de speriati de neputinta noastra imaginara si falsa…Suntem atat de naivi cand ne evaluam puterile…Ne petrecem vietile incercand sa ii copiem pe altii, ne setam exemple de urmat si apoi incercam sa pornim in calatoria catre adevaratul nostru sine pe baza acestor exemple pozitive. Daca am intelege de la inceput ca nu exista in Univers doua fiinte la fel! Nu exista doua flori la fel, doi copaci la fel, doua pasari la fel, si nici doi oameni la fel! Daca am intelege cat de unici suntem si ca in unicitatea noastra sta forta noastra prin care miscam Universul intr-un mod inedit, specific doar noua! Nu ne-am mai compara, nu am mai cauta exemple,nu ne-am mai simti inferiori sau superiori fata de nimeni, deoarece orice termen de comparatie intre doua creatii perfect unice nu exista. Orice om s-a nascut si a fost deja, apartine vechiului, Pe temeliile vechiului nu se poate construi. Vechiul apartine mintii, el a fost, si nu exista decat ca o amintire sau o constatare in mintea ta. TU esti NOU. TU esti altceva. Si crede-ma ca nimeni niciodata in toata istoria eterna a Universului nu e ca tine si nu te va putea inlocui, prietene drag si suflet iubit alaturi de care eu calatoresc azi aici si dintotdeana.

Toate sunt in noi. Avem memoria a ceea ce suntem plenar si perfect. Suntem fiinte de lumina, fiinte ce s-au nascut din iubire si sunt individualitati ale iubirii, si de cand ne-am nascut in acest urias plan existential compus din infinite universuri, nu ne-am alterat natura profund niciodata. Suntem la fel de puri, la fel de sanatosi, la fel de intelepti, la fel de eterni, la fel de creativi, la fel de darnici si iubitori, la fel de puternici, la fel de divini si de desavarsiti, ca in prima clipa vesnic eterna in care ne-am nascut din marele Creator al tuturor celor ce exista. Avem tot ce ne trebuie. Le avem deja. Sunt in noi. Suntem noi. Si cu toate astea, din pricina faptului ca odata incarnati in aceste planuri terestre de vibratie mai joasa ne-am slabit contactul cu Originea noastra si cu adevarata noastra natura, bantuim pe strazile acestei planete in nestiire si uneori ii mai urcam si muntii si inotam marile ca sa cautam departe, departe de noi insine, ceva ce exista deja in locul de care fugim. A FACE ceva nu ne va revela niciodata usor sau repede, sau poate deloc, adevarata noastra natura. A FI inseamna a te conecta cu tine, cu adevarul din tine, inseamna a ajunge acasa. Si cu toate astea noi mereu facem ceva ca sa ne cautam si sa ne regasim. Nu inseamna ca eforturile pe care le facem zilnic nu funtioneaza. Nu anulez efectele terapiilor, ale rugaciunilor rostite, alte tehnicilor de lucru cu energia, ale practicilor religioase, ale yoga, ale tai chi-ului, ale reiki-ului, ale qi gong-ului, ale anumitor diete si stiluri de viata frumoase si intelepte. Nu, nu spun asta. Vreau sa spun ca,toate acestea la un loc, practicate o viata, ar putea sa nu ne reveleze niciodata adevarata noastra natura, adevarata noastra fiinta si sa ne conduca spre desavarsirea dupa care tanjim. Singura cale in a ne desavarsi este A FI. Meditatia este A FI. Uitati de meditatiile elaborate, conduse de voci suave si care va indeamna sa faceti una sau alta. In adevarata meditatie nu faci nimic, doar esti. Esti in eternul prezent, esti in eternul din tine, esti unit cu Tot, caci oricum nu ai fost separat niciodata si depasind nevoia de a face si gandurile din spatele ei, redevii ceea ce esti : divinitate manifestata prin energie pura, fara granite, vesnica si unica totusi.

Am ajuns in urma incercari perpetue de a face ceva, sa inteleg ca doar doua modalitati te pot aduce acasa: A FI in prezent si a trai curajos fiecare clipa constient de eternitatea ta. Acestea doua te vor aduce neindoit la sursa divinului din tine si apoi iti vor dezlantui Sinele captiv sub uitare, lasandu-te sa devii unul cu el si sa recapeti memoria a ceea ce esti. Oricat ne-am ruga, oricat am practica diferite practici, oricat ne-am stradui, nu ne vom intoarce acasa decat atunci cand vom renunta sa ne straduim. Sa nu uitam ca cel mai adesea, dorintele noastre sunt inconstiente si nealiniate cu planul nostru divin si cu Universul in care ne manifestam. De ce ne-am agita sa ne fortam devenirea, sa ne descoperim, cand nu avem ochii sufletului destul de deschisi sa vedem adevarul?

Daca un copil iese in gradina dupa ploaie si se joaca, se murdareste de noroi si cand se intoarce in casa el stie ca nu este de fel murdar dintotdeauna. El stie ca este curat in mod natural si de aceea se spala ca sa isi inlature murdaria si sa redevina curat. El stie cum este. Nu se lasa amagit de noroiul de pe el si nu incepe sa se subestimeze considerandu-se un murdar. Asa si noi, fiintele care traim pe acest pamant, nu trebuie sa ne uitam in aparentele din vietile noastre si sa ne subestimam gandindu-ne: sunt bolnav, sunt rau, sunt neajutorat, sunt las, sunt influentabil, sunt nestiutor, sunt singur, sunt dezorientat, sunt neapreciat…etc…etc….etc….Toate acestea sunt aparente, ele se pot da la o parte la fel de usor cum se da noroiul cu apa, daca tu stii cu tarie, ceea ce deja esti, ceea ce esti cu adevarat. Tu esti desavarsit deja pentru ca asa ai fost creat si nimic nu iti poate altera perfectiunea. Tot ce ti se intampla sunt episoade trecatoare menite sa iti incerce, dincolo de toate, credinta in Dumnezeu si in tine insuti. Cei care pot sa vindece intr-o secunda pe cineva, nu fac mari minuni ci doar privesc cu toata credinta pe cineva in desavarsirea lui, sanatos si pur.

Credinta  ta ca ESTI CHIAR ACUM desavarsit face diferenta. Iisus le spunea celor vindecati de el: “Prin credinta ta te-ai vindecat.” Acei oameni vindecati de el credeau in Iisus, credeau in puterea lui si in divinitatea lui, iar precum stim, ceilalti sunt oglinda noastra si in oceanul infinit al creatiei toti suntem o apa, asa ca daca tu te uiti in oglinda cu credinta, oglinda va reflecta desavarsirea ta, inlaturand orice noroi te acopera. Existenta noastra a tuturor pe Pamant este minunata prin insasi faptul ca ne pune la incercare credinta. Cu totii uitam cine suntem cand ne incarnam si ne nastem copii. Cu totii uitam si incepem sa credem ca aici apartinem si aici ne-am nascut pentru prima oara. Aceasta uitare e un proces natural si nu trebuie negata sau invinovatita, insa ea nu trebuie sa puna stapanire pe intreaga noastra existenta pamanteasca, ci trebuie sa ne amintim cine suntem. Bolilel, suferintele, durerile, pierderile, amagirile, subestimarile, lipsa iubirii, toate sunt menite sa ne puna la incercare memoria cosmica si increderea in noi. Trecand prin acestea, in noi e nevoie la un momentdat sa se rascoale glasul acela care zice determinat: “Nu asa trebuie sa fie. Ceva nu merge. Am sentimentul ca nu apartin aici iar toata povestea asta este absurda. Care e rolul meu si cine sunt eu?” Odata cu aceste intrebari amnezia incepe sa se disipeze ca un nor de ceata.

Daca te intepi intr-un ac, simti intepatura si apoi iti trece, pentru ca stii ca nu esti intepat pentru totdeauna. Atunci cum se face ca daca te imbolnavesti si suferi dureri puternice, nu iti trece si te consideri bolnav pentru totdeauna? Sunt oameni care merg in stanga si in dreapta si spun cersind comportamente speciale, ca de exemplu au diabet. Sunt oameni care traiesc din urma bolilor lor, facand din acestea un mod de viata si o scuza pentru a trai cu adevarat. Se identifica atat de bine cu ele incat ajung ca dupa ce isi spun numele cuiva nou, la cateva secunde sa mentioneze si numele bolii. Unii oameni se ascund in spatele bolilor lor pentru a isi justifica lipsa de curaj. Spun: ” Eu sunt depresiv. Nu stiu sa ma bucur de viata.” Dar iesi in lume si bucura-te de viata cu curaj si ai sa vezi ca insasi depresia ta este o iluzie, un val!

Prietenii mei, iubiti mei frati, noi suntem deja desavarsiti. Firea si aspectul nostru uman sunt doar iluzii. Haideti sa ne spunem singuri zi de zi, cu vocea tare sau cu vocea interioara pana cand o sa ne reamintim clar ca lumina soarelui: SUNT SANATOS, SUNT FERICIT, SUNT INTELEPT, SUNT CURAJOS, SUNT CREATIV, SUNT DIVIN, SUNT UNIT CU TOTUL, SUNT IERTAT, SUNT IUBIRE, SUNT IUBIT, SUNT BOGAT, SUNT CALM, SUNT PUTERNIC, SUNT UN OM BUN, SUNT O FIINTA DE LUMINA ETERNA, SUNT NEMARGINIT, SUNT PROTEJAT, SUNT SIGUR PE MINE, SUNT DEMN, SUNT DESAVARSIT. Si sa credem cu tarie toate aceste afirmatii, pentru ca nimic nu este mai adevarat decat ele. Cred ca si un om bolnav de cancer se poate vindeca daca isi aduce aminte de toate astea.  Cand esti  bolnav, nu te gandi ca esti bolnav si te vindeci…nici macar nu spune “sunt vindecat” (chiar si prin aceasta afirmatie iti admiti boala si iti negi natura), ci spune :”sunt sanatos!”.  Nu te mai indoi de tine si spune mereu cu toata fiinta ta: ” Sunt creatia divina perfecta si desavarsita a lui Dumnezeu”.

“Cere ca si cum deja ai primit.” Pentru ca, intradevar, chiar ai primit deja, ai primit atunci cand te-ai nascut din Dumnezeu.

Credinta ca tu esti perfect si divin este acea credinta care muta muntii din loc. Esti deja desavarsit. Nu te mai stradui sa devii. Nu te mai stradui sa faci ceva ca sa devii tu. TU esti deja TU. Incearca sa stai fara sa faci nimic ( inclusiv fara sa gandesti) = meditatie, si te vei regasi pe tine. Dincolo de valuri si noroaie de tot felul, esti tu si ai fost dintotdeauna aici. Nu mai pierde timpul mintindu-te, si fii una cu tine, fii in prezent, ia toate oportunitatile vietii si fa din ele o viata minunata in care sa radiezi oriunde te duci divinitatea din tine. Cu siguranta ca nici nu va mai trebui sa iti bati capul daca iti faci misiunea sau nu, caci fiind la unison cu tine, cu adevaratul tu, nici nu ai cum altfel.

Nu mai cauta, om frumos si spirit etern divin, sa inveti sa iubesti, sa inveti sa traiesti, sa inveti sa te reconectezi, sa inveti sa accepti sau sa devii ceva anume. Nu mai cauta nimic pentru ca orice cautare in alta directie decat miezul spiritului tau e in zadar. Nu mai cauta sa devii si sa inveti. Tu esti deja. Nu iti ramane decat sa fii. Doar deschide ochii si vezi-te. Deschide Ochiul mai bine zis. Un maestru mi-a zis de curand: “Cand meditezi, adu-ti cu o singura inspiratie toata fiinta in centrul fruntii, iar cand vei sta destul de mult in linistea din tine, ochiul ti se va deschide si vei iesi in afara granitelor tale.” Tot el mi-a spus: “Meditatia este ceva ce esti, nu ceva ce faci.”

Hai, fugi in lume si fii liber! Sau ramai in pacea din tine si fii la fel de liber! Spatiul si timpul nu au nicio legatura cu cine esti cu adevarat si oriunde vei pasi in aceasta lume, tine minte ca adevarul il porti in miezul fiintei tale si nu il mai cauta in alte parti.

Divinitatea din mine saluta si vede divinitatea din tine!

Te iubesc!

Diana

Desavarsirea omeneasca

Atat cat timp cat traim pe Pamant, majoritatea noastra experimenteaza ceea ce se numeste umanitatea, sau altfel spus “a fi om”. E adevarat ca unii dintre noi ajung la stadii in care pot sa se extracorporalizeze si sa calatoreasca in alte dimensiuni, dar astea sunt doar episoade, caci atat timp cat traiesc se intorc la corpul lor si la firea omeneasca.
Observand comportamentul omenesc, am putea spune ca suntem plini de defecte, rai, imperfecti, bolnavi, nedesavarsiti. E usor sa judecam o intreaga planeta, daca nu intelegem de ce oamenii sunt asa. Ar trebui sa ne oprim inainte in loc si sa pricepem ca experienta omeneasca este una educativa, experimentala, dedicata evolutiei spirituale.
Asadar, cei mai multi fintre noi, cu exceptia celor care au misiuni de ajutorare a altor spirite – dar si acestia au nevoie uneori sa-si redescopere identitatea parcurgand o multitudine de experiente umane de vibratie joasa, venim aici mici, prostuti, cu mintile inchise, imperfecti, cu multe traume, bolnavi deja, cu karma. Nimeni nu se naste perfect. Daca am putea sa ne exprimam in totalitatea noastra din prima zi de viata, bebelusii nu ar mai fi asa de dragalasi. E adevarat ca fiind copii, pana la varsta de 7 ani suntem inca puri si conectati la planurile subtile, insa suntem OAMENI.
In cer suntem spirite de lumina sau de intuneric perfecte, in alte planuri suntem fiinte cu alte caracteristici adaptate vibratiei fiecarui loc, dar aici pe Pamant suntem oameni. Cand am fost creati, ni s-au trasat niste linii care sa ne defineasca, ni s-au dat niste atributii, un destin si o soarta de urmat.
Sa fii om inseamna mai inainte de toate sa cunosti raul ca sa poti intelege binele. Sa fii om inseamna sa treci prin cele mai urate stadii alte tale de inumanitate, ca sa poti sa devii uman si sa iti exprimi umanitatea. Sa fii om inseamna sa te nasti plin de defecte si de traume, de urat si de boli, deconectat si gol, si sa inveti pe parcurs ca esti frumos, esti perfect, poti sa te vindeci, poti sa te reconectezi si poti sa te imbraci si sa te umplii de frumos si de lumina. Ca om trebuie sa fii constrans ca sa intelegi ca ai liber arbitru. Ca om trebuie sa treci prin iad ca sa cauti raiul. Si cei mai multi dintre noi, ghici ce?, reusesc sa faca toate astea, sa urce treptele evolutiei in cateva vieti. Vieti chinuite, pline de lipsuri, de ura, de razboaie, de griji, de foame, de suferinte, de privare de iubire, care nu fac altceva decat sa ne testeze abilitatea de a ne apropia de desavarsire, dar nu sa ne desavarseasca. Pentru ca desavarsirea nu se intampla aici pe Pamant, desavarsirea vine in suma tuturor experientelor pe care le avem in Univers, ca spirite mereu in imbunatatire.
Ni se intampla sa ne identificam modele spirituale sau morale in alti oameni din jurul nostru. Ii admiram pentru realizarile lor, pentru cum au trecut peste greutati teribile si au devenit oameni mai buni, cu inimi darnice si vointa de fier, cu pace sufleteasca si zambet senin. Ii admiram pentru ce au invatat si pentru ce ii invata pe altii. Pentru seminariile pe care le tin, inspirand mii de oameni. Pentru cartile lor care schimba vieti. Pentru faptele lor pline de marinimie care scot oameni din saracie. Ne simtim incurajati sa le urmam modelul. Sau poate facem acelasi lucru si cu parintii nostri, care ne sunt exemple de oameni care au facut sacrificii din iubire ( desi eu consider ca unde e iubire, nu se poate vorbi de sacrificii, ci doar de gesturi de darnicie). Si intr-o zi aflam sau vedem sau constatam cum persoanele acestea au defecte uimitoare. Aflam cum un guru spiritual a reactionat violent, cum un scriitor de carti de automotivare era in depresie si s-a sinucis, cum un pastor era pasionat de sex, cum un preot fura din banii bisericii, cum un medic extraordinar care a salvat mii de vieti este acuzat pentru trafic de organe, cum un mare filantrop a delapidat o companie si a furat milioane. Auzim cum de fapt tatal pe care il admiram are o amanta si cum mama este alcoolica seara dupa ce ne culcam.
Cand modelele noastre in viata se prabusesc, ni se pare ca totul e un fals si ca nimeni nu e perfect si nimeni nu reuseste de fapt in viata, si ne demoralizam. Pai, intr-o privinta avem dreptate: nimeni nu e perfect. Da, stiu ca mai sus am zis ca toti suntem perfecti. NIMENI NU E PERFECT ASA CUM CREDEM NOI CA INSEAMNA PEFECT: CINEVA CARE NU FACE GRESELI SI CARE ARE DOAR CALITATI. Trebuie sa ne schimbam definitia cuvantului PERFECT. Perfect inseamna ASA CUM E cineva sau ceva. Asa cum e cu tot cu defecte si calitati, puteri si slabiciuni, momente de glorie care te inspira si momente de decadere cand are nevoie de ajutor, ura si iubire, entuziasm si depresie. Asta e felul omenesc de a fi perfecti. Atat timp cat noi am venit aici sa invatam si sa evoluam spiritual, suntem perfecti atat timp cat ne luam lectiile constiinciosi si ne ridicam de fiecare data putin mai bogati spiritual si intelectual. Si lectiile nu vin de cele mai multe ori pe calea usoara, pentru ca nimeni nu se simte stimulat sa invete ceva daca nu este impins de circustante. Nu poti invata sa inoti decat daca sari in apa si inghiti niste apa. Omul trebuie sa se loveasca ca apoi sa stie de ce sa se fereasca. E adevarat ca avem in constiinta noastra cosmica toata informatia de care avem nevoie ca sa supravietuim, insa sa nu uitam ca suntem deconectati de Univers, de Sursa Inteligentei Absolute in mare parte a existentei noastre.
Ne-am construit definitii dure si gresite, care ne hranesc mari asteptari, ale cuvintelor “perfect” si “ideal”. Si cand un om ne devine exemplu, model de urmat, ne autoconvingem ca el este perfect si prin urmare, desavarsit, asa ca nu ar mai putea sa mai greseasca vreodata. De aici si socul cand se dovedeste contrariul. Intr-o secunda suntem in stare sa desfiintam toate calitatile unei persoane, intreaga sa cariera, toate eforturile si reusitele sale, toate faptele bune, daca descoperim ca a facut “ceva rau”.
Ne e greu sa acceptam ca cineva aparent fara cusur ar putea face ceva rau. Insa nu pricepem ca oricine, absolut oricine, este OM. Omul este supus greselii, nu o poate evita uneori chiar si cu mari eforturi, si trebuie sa greseasca din cand in cand ca sa poata evolua. Daca nu am gresi, am stagna. Apoi omul este supus karmei, si in numele ei multe evenimente au loc pentru a reechilibra energiile si a il propulsa pe om spre noi culmi ale evolutiei sale. Apoi, exista niste momente-cheie care ne ajuta sa ajungem in locul potrivit la momentul potrivit. De exemplu, daca nu ar fi furat sau ucis, unii condamnati nu ar fi ajuns in inchisoare unde sa isi descopere latura spirituala si sa se schimbe, ca apoi sa scrie carti si sa tina discursuri care sa schimbe si alte vieti. Nu inseamna ca suntem rai sau rauvoitori sau ca reusitele noastre de pana atunci sunt valori false. Si sunt cateva reguli care se respecta strict si pe care trebuie sa le cunoastem. Acestea sunt:
– intotdeauna oglindim in exterior ceea ce suntem in interior. O carte despre depresie va fi scrisa de o persoana care cunoaste depresia. Un lider spiritual care a ajuns la lumina dar care poate da sfaturi despre cum sa iti tii intunericul in frau, a fost candva in intuneric. Si asa mai departe. Exemplele sunt nenumarate.
– “defectele” si pornirile noastre rele reprimate ies intotdeauna la suprafata pentru ca au propria lor forta. Nu are rost sa purtam masti sau sa ne negam pornirile, pentru ca nu facem decat sa tinem iceberg-ul sub apa pentru o vreme. El tot isi va arata varful si va sfarama barci. Insa acceptat, va putea fi topit in iubire.
– Omul nu este niciodata absolut sau desavarsit. Omul este prin definitie o persoana in curs de evolutie, o forma de manifestare a unui spirit care invata. Ne putem astepta oricand ca oricine sa faca greseli uriase. Asta nu inseamna ca merita pedepsit, ci ca merita sa fie incurajat pentru ca e pe cale sa invete o lectie importanta despre el insusi.
– asteptarile nu fac decat sa ne deschida catre dezamagiri, pe cand acceptarea ne face mai puternici si mai constienti.
– nu te poti numi OM decat atunci cand ai pornit de jos si ai ajuns la linia de plutire, cand ai urat ca sa iti doresti iubirea, cand ai lovit ca sa intelegi ca o mangaiere aducea pacea, cand ai suferit ca sa incepi sa cauti fericirea, cand ai pierdut totul ca sa incepi sa apreciezi putinul, cand te-ai simtit pierdut ca sa incepi sa te cauti, cand ai ramas singur mai intai ca apoi sa apreciezi caldura altor oameni.
E timpul sa intelegem ca OMUL loveste, injura, ucide, fura, uraste, inseala, barfeste, distruge, pierde, rataceste, se razvrateste, cade in depresie, este dependent, are vicii – ca sa mangaie, sa binecuvanteze, sa protejeze viata, sa daruiasca, sa fie loial, sa laude, sa construiasca, sa castige, sa se regaseasca, sa se linisteasca, sa gaseasca pacea, sa aprecieze libertatea, sa traiasca sanatos. Omul trebuie sa experimenteze dualitatea, si faptul ca aparent a trecut dintr-un plan in altul si ca a depasit intunericul, nu garanteaza ca nu va mai fi atras de acesta. Oscilarea intre bine si “rau” este continua.
Desavarsirea omeneasca nu exista. Nu e sanatos sa avem asteptari care sa ne puna stachete false si prea inalte, pentru ca ne vom transforma in niste fiinte constant nemultumite si neodihnite. Nu ne putem desavarsi decat ca spirite, la sanul Universului, pe masura ce ne apropiem de Dumnezeul care ne-a creat.
Tot ce putem face pana atunci este sa ne acceptam firea omeneasca si sa ne imbratisam greselile constienti si recunoscatori.

Va doresc multa iubire de sine!

Si soarele pare cu fiecare apus desavarsit, insa rasare in fiecare dimineata la fel, gata pentru o noua zi, poate senina, poate cu nori…