Egoism sau Iubire de sine?

Pe planeta Pamant, multi sunt cei care nu se iubesc pe sine cu adevarat, si care sunt pur si simplu egoisti. Voci numeroase ne striga sa incepem sa ne iubim pe noi insine ca sa putem sa ne desavarsim, dar si mai multe voici ne blameaza daca ne rezervam actiuni, sentimente, dorinte, locuri, lucruri, spatii, orice, doar pentru noi, sau daca traim pentru a ne satisface propriile dorinte. Si suntem confuzi: pai cum sa ma iubesc dar sa nu imi satisfac dorintele? Cum sa evoluez daca nu ma concentrez pe mine insumi?

O mentalitate generala ne spune ca atat timp cat traim in societate, printre oameni – ceea ce se intampla mai dintotdeauna, de la inceputurile omenirii, avem obligatia morala sa fim parte din grup si sa fim altruisti, buni cetateni. In Biblie ni se spune : “Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” si mai toate religiile ne invata asta, cu exceptia celor extremiste care ne dau libertatea de a ne tortura, schingiui, omora fiica/sotia/orice alta femeie sau barbat care nu se supune purtarilor cuviincioase instituite de unele religii cu foarte multa severitate. Bizar este ca nu ni se accentueaza de religii si importanta iubirii de sine. Poate ca se sugereaza indirect si trecator sa ne acceptam trupul si sa il respectam, sa ne consideram creatii frumoase ale lui Dumnezeu, etc…dar nu imi aduc aminte de o porunca asa clara : “Iubeste-te pe tine insuti!”. Poate ca de fapt aceasta decurge normal din ” Iubeste-l pe Dumnezeu”, fiindca daca am reusit sa Il iubim pe Dumnezeu, atunci am iubi la fel tot ce a creat El, inclusiv pe noi insine….dar oare cati dintre noi fac legatura intre ei si Dumnezeu, intelegand ca nu suntem cu mult diferiti de El, fiind parte din El?

Acelasi glas al societatii ne indeamna sa fim competitivi, sa ne luptam pentru un statut social mai bun, in detrimentul altora, deoarece locurile bune sunt limitate la acest spectacol numit bunastare materiala. Ne indeamna sa tinem cu dintii de ce avem si ne sopteste perfid in ureche ori de cate ori am vrea sa daruim : ” de ce daruiesti, oare acest om ti-ar darui tie la randul sau? eu zic sa pastrezi…poate ai mai multa nevoie…”, conditionandu-ne faptele bune si altruiste. Ne spun in ziare si la tv ca resursele sunt limitate, ca nu mai e loc pe planeta pentru mai multi, ca tot ce e bun e rar si ca trebuie sa profitam de ocazii orice ar fi. Ne infiltreaza in minte samanta conflictului si a egoismului lipsit de scrupule pentru ca avem senzatia ca daca nu ne luam singuri partea cu orice pret, nu ne da nimeni nimic…si unii dintre noi ajung sa calce pe capete, pe suflete, pe trupuri, vanand o bunastare care in cele din urma se dovedeste un miraj pentru ca e o lege a materialismului care e clara : cu cat vei avea mai mult, cu atat vei vrea mai mult. Intram in magazine si ne repezim la rafturi de parca s-ar termina vreodata produsele din raft, sau cumva sa nu ajunga altul inaintea noastra sa ne ia ce e mai proaspat si mai mare, mai bun. Ne sapam colegii de munca si ne lasam deoparte demnitatea si sufletul pentru a ne catara usor-usor in varful unor companii canibale. Ne batem cu fratii nostri pe orice e necesar sa se imparta la 2, ca sa luam partea cea mai mare dintre jumatati, fara a vedea legatura frumoasa dintre oameni atunci cand impart. Rivalitati peste tot, desi nimic nu o sa se termine…la resurse ma refer. In mod natural, Dumnezeu ne-a lasat tot ce ne trebuie, in cantitati nelimitate. Iar eu, calatorind cu avionul deasupra Europei, va spun cu mana pe inima, ca exista loc pentru toti! 80% din suprafata Europei este libera si locuibila. Singurul motiv pentru care populatiile aglomerate nu s-ar putea muta aici, sunt barierele politice si militare, care nu sunt impuse de noi, marea masa, dar pe care le sustinem prin toleranta.  Frica noastra ca resursele se vor termina si ca vom ramanae cu nimic, ne antreneaza intr-o lupta obositoare si fara satisfactii sufletesti pentru prosperitate si face, ca realitatea pe care o traim sa devina incet-incet plina de lipsuri si nesatisfacatoare.

Daca am observa cat suntem de manipulati! Cum ni se implanteaza in minti samanta neajunsului si cum suntem dezbinati si transformati in rivali prin repetitia cuvintelor : “criza”, ” resurse insuficiente”, “foamete”, “saracie”, “oferta limitata”, “2+1”, “limitat” etc. Chiar si puterea de cumparare mica pe care o avem, datorita veniturilor mici in comparatie cu preturile mari, ne face sa avem continuu coltii scosi la “aproapele nostru”.  Totul se rezuma la cat poti sa ai, sa cumperi, sa arati altora, la cat poti sa urci spre varful perfid al societatii, si cu cat ai creierul mai spalat de fricile pe care ti le induc ei, cei care ne controleaza din umbra si se hranesc cu emotiile noastre negative, cu atat esti un mai bun cetatean.

Si astfel ajung, in acest context care ne impinge la izolare si rivalitate si fapte dubioase, sa ma intreb : unde se trage linia intre egoism si iubire de sine?Multi oameni confunda. Poti fi si altruist si sa te iubesti pe tine in acelasi timp?

Ce se presupune a fi iubirea de sine? Pai…in primul rand ea nu are legatura cu a detine cat mai multe lucruri materiale in orice caz. Foarte multi oameni considera ca se iubesc pe ei insisi atunci cand se hranesc cu cea mai buna mancare, se acopera cu cele mai scumpe si mai de calitate haine, locuiesc in case frumoase, au masini cu care se mandresc, au un partener frumos fizic, se plimba in jurul lumii in vacante, nu cedeaza locul nimanui nicaieri, isi pun mereu interesul mai presus de orice si nevoile lor sunt cele care conteaza. Acesti oameni se rasfata si isi fac toate poftele, ca o forma de rasplata pentru ca au anumite calitati, care ii fac sa  fie mandrii de ei insisi. Adesea, acesti oameni sunt goi si nefericiti cand raman in linistea fiintei lor singuri, inainte de culcare. Fuga dupa realizari si posesiuni poate dura o viata intreaga, fara ca ei sa se opreasca sa isi traga sufletul si sa vada ca de fapt se urasc pentru ca nu au construit nimic solid in jurul lor. Ei sunt regii gunoaielor, pentru ca tot ce aduna material formeaza un mare parc de vechituri lipsite de suflet in jurul lor si ei se pierd in acest labirint al lucrurilor posedate, uitand cine sunt si ca de fapt nu se cunosc pe ei insisi destul de mult cat sa se iubeasca sincer. Unii sunt mandrii de ei si se lauda pentru locul de munca bun pe care l-au castigat facand alti colegi sa pice prost sau sa isi piarda locul de munca – si ignora ceea ce au facut rau altora. Unii sunt mandrii de ei pentru casa pe care au construit-o, cu pretul departarii de familie, prieteni si copii, pentru ca a trai pentru bani cere sacrificii, si primele sacrificate sunt relatiile. Altii se mandresc cu titluri importante de conducere, insa au un gust amar atunci cand pret de o secunda se gandesc la abuzurile pe care le-au comis din aceste pozitii. Mai sunt si cei care isi spun ca au o familie frumoasa si ca nu le mai trebuie nimic, dar ascund aventurile amoroase si stiu in sinea lor ca timpul petrecut alaturi de copii se numara in ore pe luna. Oamenii se identifica asa de tare cu ceea ce ei au, incat cred ca sunt ceea ce au.Imaginea lor despre ei insisi le este deformata de idei false si de valori sarace. Si cum s-ar putea iubi cu adevarat cand oglinda in care sa se reflecte limpede este blocata de mormane de lucruri exterioare lor?

Aceasta NU este iubirea de sine. Este lipsa ei.

Egoistul este cel care isi pune propriile nevoi materiale si emotionale mai presus de orice altcineva, ranindu-i pe cei din jur si ignorandu-le nevoile. Egoistul nu daruieste decat cu intentia ascunsa de a obtine altceva in schimb.  Egoistul chiar si cand pare ca iubeste, de fapt nu face decat sa ceara si sa isi hraneasca orgoliul cu dovezi care sa ii demonstreze cat de valoros este in ochii celuilalt.El este cel mai abil vampir energetic. Egoistul doneaza pentru a se simti un filantrop si a isi imbunatati propria imagine de sine. Totul are de a face cu el! El e centrul lumii si toti graviteaza in jurul lui – asa se considera. Egoistul crede ca bunastarea sa nu se poate realiza decat in detrimentul altora, si accepta ca pe o normalitate implicita agresiunea emotionala si sociala asupra altora. In mintea egoistului se contureaza doua tabere adverse: el si nevoile sale, si toti ceilalti. Egoistul traieste izolat si limitat deoarece pune bariere intre el si alti oameni, considerandu-i rivali ce aspira la aceleasi beneficii. Egoistul vrea sa fie mereu ca el, indiferent de ce nevoi are cel de langa el si daca nu castiga este ranit adanc in ego, sursa-mama a egoismului.  El bate din picior si vrea sa se faca precum doreste fara intarziere, si daca nu se face se arunca pe jos si se tavaleste in zvacnirile dureroase ale egoului sfidat. Lacrimile lui sunt lacrimi de crocodil. Egoistul este manipulator si fara scrupule si pentru a obtine ceea ce isi doreste, se pozeaza perfect in victima sau nevoias pentru a starni mila celui care in cele din urma va ceda sub presiunea ideii ca opunand rezistenta este un nemernic fara suflet. Egoistul stie slabiciunile “adversarului” si nu ezita sa le striveasca, fara resentimente, pentru ca “alta cale nu era”. Scopul scuza mijloacele. Iar scopul tine mereu de satisfactia personala, chiar daca aceasta satisfactie este produsul unui moft de moment, total lipsit de spiritualitate sau de profunzime emotionala. Egoistul este cel ce plange de ciuda cand pierde si cel care se razbuna pentru ca a pierdut. Este inimaginabil pentru el sa accepte infrangerea pentru ca in mintea lui, este imposibil sa piarda ceva, pentru ca totul i se cuvine neconditionat. ( Daca am gandi toti asa cu siguranta ca orice poate fi al nostru, si sa mai simtim si recunostiinta pe langa, ar fi benefic. Dar depinde care ar fi motivele pentru care am dori lucrurile pe care le-am cere…motivele fac diferenta, pentru ca ele contin forma imensa a intentiei.) Egoistul are drept motiv principal ” ca asa vreau eu”. Si la baza nevoilor sale stau motive superficiale si da, frustrari profunde. Egoistul este fragil, pentru ca tronul pe care s-a pus el este construit din firimituri de lucruri lipsite de valoare spirituala. Se clatina in bataia vantului, iar cand va cadea, va vedea ca nu are nimic care sa conteze si ca este singur desi este inconjurat de multi oameni. Vi se pare o imagine dura a unui om pe care credeti ca sunt slabe sanse sa il intalniti? Ia priviti mai atent in jur…si mai ales, ia priviti-va in oglinda.

Cred ca deja v-ati dat seama ca egoismul este paralel cu iubirea de sine, din simplul motiv ca egoismul este distructiv, pe cand iubirea de sine este constructiva.

Cel care se iubeste pe sine insusi pune pret pe nevoile lui spirituale si intelege ca daca ii va rani pe cei din jur, totul se va reflecta catre el. A te iubi pe tine insuti vine natural doar atunci cand te cunosti si recunosti ca esti o creatie divina care poate avea si calitati si defecte, dar care este intr-o continua slefuire, adica intr-o continua evolutie. Cel care se iubeste pe sine, intelege valoarea lucrurilor si nu exagereaza importanta lucrurilor materiale in viata sa. Intelege ca o casa are rolul de a iti fi adapost, dar ca etajele, finisajele, mobila sau numarul camerelor ei nu il reprezinta pe el ca om – nu sunt cartea lui de vizita. Intelege ca masina este utila ca sa te deplasezi repede si comod, si nu o calitate a lui care il face mai atractiv. Intelege ca banii sunt o energie care ii sta la indemana daca o respecta si o foloseste echilibrat si nu face abuz de ei. Intelege ca un job este un mijloc de a castiga un venit decent si de a te face util altor oameni care au nevoie de forta ta de munca, dar nu se identifica cu el, limitandu-se astfel la un trup care face activitati repetitive noncreative. Intelege ca familia sunt acei oameni dragi pe care ii ai in jur dar pe care nu ii poti controla pentru ca ei nu iti datoreaza nimic. Acest om care se iubeste pe sine intelege ca el este independent si liber si ca asa sunt si ceilalti, dar cu toate acestea, el nu foloseste aceste idei pentru a se departa, izola si actiona arbitrar fara a ii pasa de efectele faptelor sale. Cand ai asteptari de la cei din jur si ii sabotezi emotional ca sa te transforme in centrul vietii lor, nu poti decat sa produci nefericire, atat lor pentru ca ii obligi sa se limiteze si sa fie cine vrei tu, ci nu cine sunt ei; cat si tie pentru ca manipulator si controlator, nu faci decat sa deteriorezi treptat legatura ta cu tot ceea ce te inconjoara si sa fii nesincer cu tine insuti. Cand intelegi prea bine ca Universul actioneaza ca o oglinda, si cand te iubesti pe tine cu adevarat, spiritual, tii si la parerile si la nevoile tale, dar incerci sa adaptezi aceste nevoi si sa le satisfaci astfel incat ele sa nu produca dezechilibre. Nevoile care prin satisfacerea lor consuma energia altora si produc neplaceri si conflicte, sunt nevoi care nu vin din adancul Sinelui nostru Sacru. Doar acelea conteaza si trebuiesc exteriorizate. Nevoile care se cer indeplinite cu orice pret si care nu tin cont de sentimentele altora, vin din umbra noastra si sunt nocive, ca un acid care erodeaza. Aceste nevoi pot fi recunoscute usor in general pentru ca produc conflicte, se cer obsesiv si impetuos rezolvate, si aduc un surplus de orgoliu. Nevoile adevarate, care ne sunt benefice si normale, nu fac valuri in jur pentru realizarea lor, pot fi amanate sau sublimate in altceva usor, si ne aduc bucurie spirituala si armonie in relatii. Omul care se iubeste pe sine pune mai presus de orice nevoie tulburatoare pacea mintii si echilibrul sufletesc pentru ca stie ce inseamna iadul frustrarilor nascute din egoism. Cel care se iubeste pe sine pentru ceea ce este, stie ca este unul cu ceilalti si nu va incerca sa obtina ce vrea cu pretul fericirii lor, pentru ca este chiar pretul fericirii lui.

Cand vorbim unora despre iubirea de sine, ne intreaba: “pai, ia stai, asta nu inseamna sa fiu egoist? daca ma iubesc pe mine, nu inseamna sa ii ranesc pe ceilalti?”. Nu, nu inseamna sa fi egoist. Inseamna sa fi constient. Iubirea de sine si altruismul merg mana in mana perfect pentru ca iubirea de sine este iubire de Dumnezeu si iubire de tot ce a creat El, inclusiv de oameni. Paradoxal – nu?- pentru o minte care a fost educata sa creada ca ori te iubesti pe tine, ori pe altii; ca a iti dedica viata binelui aproapelui inseamna a te sacrifica pe tine; ca bunastarea nu e pentru toti; ca locurile sunt limitate; ca daca nu iti porti tu de grija nimeni nu iti poarta; ca fiecare e pe cont propriu.

Chiar si spiritual, am putea intelege gresit ca suntem pe cont propriu pentru ca fiecare are evolutia sa spre desavarsire si mergem mai departe in functie de alegerile, de actiunile si nonactiunile noastre, ci nu ale altora. Dar oare noi nu evoluam doar in relatie cu altii? Noi nu traim in grupuri de suflete care se formeaza si despart in functie de karma? Oare noi nu invatam din relatii, oglindindu-ne fidel in cei alaturi de care traim? Oare nu primim ajutor prin altii, atunci cand il cerem de la Dumnezeu? Nici daca ne-am izola departe, intr-o pestera ascunsa, nu am putea trai separati pentru ca este o mare de energie intre noi dintotdeauna si noi suntem apa acestei mari. Orice credem ca ne afecteaza doar pe noi insine, afecteaza de fapt nu doar planeta pe care traim, ci intregul Univers! Energia pe care o emitem nu cunoaste limite in spatiu si timp si calatoreste cu o viteza imensa in toate colturile Universului, lovindu-se de alte forme de energie si fiinte in jurul sau si intorcandu-se inapoi ca un bumerang cu magnet, pe care s-au prins toate energiile asemanatoare.

Egoismul este o manifestare e fricii, de energie joasa, si se ascunde adesea sub pelerina iubirii de sine false.

Iubirea de sine este o manifestare a iubirii divine si este creativa si sincera.

A nu se confunda.

Sta in puterea noastra ce alegem sa manifestam. Cu totii evoluam spre ceva mai bun, spre o dimensiune a iubirii, in care astfel de forme de manifestare ale egoului nu se pot incadra pentru ca nu se pot ridica la nivelul vibrational care sa le asigure accesul. Si daca ele nu vor avea acces, nici  noi cu totul nu vom avea, pentru ca sunt parte din identitatea noastra. Sa fim sinceri, si sa nu ne mai mintim ca suntem bine. Poate ca doare. dar durerea aduce vindecare. Pana nu te doare, nu constientizezi ca esti bolnav si ca ai nevoie sa te vindeci. Asa suntem facuti. Hai sa incepem sa ne iubim si sa ne transformam constient in fiinte care sa aiba acces in noua dimensiune a iubirii care ni se va deschide inainte in curand! In scurt timp tot ce este material nu va mai avea nicio valoare si vom realiza ca tot ce avem este ceea ce suntem. Daca tot ce ai avea ar fi TU cum ai vrea sa fii? Alege ce vrei sa fii si incepe sa actionezi cum ar actiona cel care vrei tu sa fii. Si inainte de toate pune-ti mereu o intrebare: Ce ar face Iubirea acum in locul meu? Nu e asa greu. E un simplu joc copilaresc numit “ce as face daca?”. Copiii il joaca in mod natural atunci cand se imagineaza doctori, magicieni, cercetasi, eroi, balerine, parinti, astronauti si apoi se poarta precum cel ce vor sa fie. Daca pana si un copil poate, de ce nu ne-am permite bucuria de a ne juca si noi?

Deci : egoism sau iubire de sine? Ce sa fie?

Va iubesc!