Lupta cea mai obositoare

Va pun aceasta poveste azi, aici, inspirata fiind de lupta uriasa pe care am dus-o eu ieri cu ego-ul meu. E tare suparat si nu mai suporta lumina. A fost cat pe ce sa ma doboare dar am invins.

Sper sa va inspire aceasta povestioara pe care am scris-o acum o vreme. Asa cum m-a inspirat si pe mine insami astazi…

 

” Nedespartiti

 

Intr-un apartament, intr-o tara oarecare, nici nu conteaza unde, traiau doi colegi de facultate si prieteni. Din copilarie fusesera nedespartiti si ramasesera martorii cei mai fideli ai vietilor pe care le duceau, ca doi siamezi imposibil de separat. Culmea, nascuti in aceeasi zi, de aceeasi varsta, si cu acelasi nume, Paul. Daca vreti, puteti sa o numiti coincidenta, dar eu nu cred in coincidente. Eu cred ca ei au fost predestinati sa traiasca impreuna, in pereche, ca  in oglinda, si o sa vedeti de ce spun asta.

Pentru ca vorbim de doua persoane cu acelasi nume, va fi greu sa ii diferentiez atunci cand voi povesti despre unul dintre ei, asa ca voi alege sa ii numesc  Paul si Paulica, asa cum ii striga toti prietenii lor ca sa nu ii incurce.

In clipa cand Paulica s-a nascut, era soare si vara se strecura curajoasa si plina de parfumuri printre aleile strazii sale. Mama lui nu a mai apucat sa ajunga la maternitate sa nasca, asa ca Paulica a fost primit direct in brate de tatal lui, in holul casei,  si si-a facut intrarea in noul univers cu un scancet timid.  Din prima clipa au stiut parintii lui ca au fost binecuvantati  cu un copil deosebit.

Paul a aparut in aceeasi clipa cu Paulica pe aceasta lume, dar se facea cumva ca atunci cand s-a nascut el, ploaia a inceput brusc si nori mari de furtuna s-au apropiat alungand vara catre alte meleaguri. Paul a intrat in noua sa viata dand din picioare si urland cat il tineau plamanii. S-a inrosit si a facut o gura mare cat toata fetisoara lui mica si n-a mai tacut pana cand nu a adormit.

In timp ce Paulica dormea si se juca precum un ingeras, Paul a fost mereu copilul nemultumit, mofturos, plangacios si pretentios.

Culmea, de-a lungul anilor, desi diferiti si cu gandiri opuse, ceva i-a tinut impreuna ca prieteni si colegi, prin toate incercarile vietii.

Paulica a fost dintotdeauna baiatul optimist, curajos, indraznet, inteligent, cu o pofta imensa de cunoastere, cuminte, politicos, generos, talentat, cumpatat, muncitor, corect, apreciat de toti si iubit de toata lumea. Paul, pe de cealalta parte, a  fost de cand se stia un pesimist, las, lenes, incuiat, rezervat, neincrezator, sabotor, invidios, gelos, distructiv si autodistructiv, limitat in gandire, rational, zgarcit, egoist, lacom, profitor, ocolit de lume si singuratic.

Paulica, avand un suflet mare, a incercat mereu sa il faca pe Paul sa vada si partea plina a paharului si sa ii schimbe viziunea, spre binele lui. Insa Paul s-a impotrivit cu incapatanare in fiecare zi si si-a mentinut atitudinea fara sa clipeasca. Asta nu ar fi fost o problema pentru nimeni, daca Paul nu ar fi incercat sa il influenteze si sa il demotiveze pe prietenul sau cu fiecare ocazie.

Paulica avea multe talente si era foarte activ inca din primii sai ani de viata. Paul, ii critica mereu desenele, cantecele, constructiile lego, poeziile, si ii spunea ca mai bine s-ar lasa de astfel de ocupatii pentru ca sunt o pierdere de timp si in viata sunt lucruri mai importante de facut decat astea. Paulica isi dorea sa faca ceva bun in lume, sa o schimbe in bine, dar cand ii povestea visator tot ce gandea amicului sau, Paul radea malitios si ii spunea: „Pe bune? Tu vorbesti serios? Chiar crezi ca poti tu sa faci vreo diferenta in lume cu existenta ta neinsemnata si visele tale de muritor?”

Paulica impartea tot ce avea cu cei din jur si uneori chiar renunta la ceea ce si-ar fi dorit el, ca sa daruiasca acel ceva celor la care tinea. Paul, nu impartea decat rar ceva cu oricine, doar daca nu avea de ales, si chiar si atunci i se frangea inima de egoism si de ciuda ca a trebuit sa renunte in  favoarea altuia.

Paulica isi iubea prietenii si avea incredere in ei, fiind primul care le sarea in ajutor. Paul, insa, isi spunea ca „nimeni nu e prietenul tau” si ca oamenii nu au cum sa ii fie prieteni pentru ca au interesele lor personale care nu au cum sa coincida cu ale lui. Se ferea de oameni, ii trada din frica de a ii lasa sa se apropie de el, jignea des, se izola, refuza invitatiile la reuniuni si petreceri, suspecta pe oricine de tradare si de interese ascunse, era taios si dur . Singurul prieten constant pe care il avusese vreodata era Paulica, care in maretia sufletului sau nu il judecase niciodata si il acceptase asa cum este. Si Paul il acceptase pe Paulica pentru ca il considera prea naiv ca sa reprezinte vreo amenintare pentru el si pentru ca il ajutase de multe ori si devenise dependent de el. Insa nu ai fi putut numi asta prietenie sau afectiune. Nici macar recunostiinta. Paul era incapabil de asa ceva.  Emotiile pentru el erau un semn de slabiciune si el il tachina pe Paulica ori de cate ori simtea afectiune sau se manifesta tandru sau grijuliu fata de o alta fiinta umana.

Paulica respecta natura si animalele si era vegetarian si ecologist in cinstea ei. Paul se gandea ca natura a fost lasata la libera folosiinta a omului si ca ea este subjugata acestuia, deci nu are de ce sa simta vreo urma de respect pentru copacii de pe strada, iarba de sub pantof,  puiul din farfurie sau orice altceva.

Paulica era recunoscator pentru orice si intotdeauna cand primea ceva, daruia ceva in schimb. Paul credea ca toate i se cuvin si nu vedea de ce ar da ceva cuiva atat timp cat lui nu ii da nimeni nimic gratis sau fara intentia de a primi inapoi.

Paulica desena, scria, citea, se plimba, facea fotografii. Paul se juca pe calculator jocuri de strategie militara si simtea o bucurie profunda cand impusca virtual oameni fix in cap.

Paulica, fiind baietel, cadea de pe bicicleta, se lovea, sangera si se ridica mergand in continuare si strangand din dinti. Paul, cadea de pe bicicleta, se lovea, se prabusea la pamant, incepea sa urle din toti plamanii tinandu-se de genunchi ca sa atraga atentia, apoi se ridica si cu furie lovea de nenumarate ori bicicleta facand-o „proasta”.

Paulica spargea vaza mamei cu mingea si apoi facea tot posibilul sa o lipeasca la loc, bucata cu bucata. In cele din urma o arata mamei  si isi cerea scuze. Paul spargea vaza mamei si dadea vina pe fratele lui, iar apoi se distra cand acesta primea o palma drept pedeapsa.

Paulica se trezea dimineata constient ca o sa intarzie la scoala sau la serviciu si apoi ziua nu va mai fi asa de placuta, dezamagind niste oameni care se bazau pe el. Paul intarzia mereu intentionat, ca sa se lase asteptat si sa simta cum altii depind de el si nu isi pot incepe treaba. Paul intarzia la scoala ca sa intre ultimul si toti ochii sa fie asupra lui, chiar daca dintr-un motiv negativ.

Paulica punea ceasul sa sune la 7. Paul venea si seta ceasul sa ii sune la 8, ca sa intarzie.

Paulica se apuca de desenat ceva, Paul ii spunea ca e mai important sa faca curatenie acum si il mustra ca fuge de responsabilitatile zilnice, facandu-l in cele din urma sa renunte la desenat.

Paulica visa sa devina scriitor si era laudat de toti cei care ii citisera schitele. Paul ii citea schitele si i le arunca zeflemitor inapoi, spunand: „Mda, nu e cine stie ce. Asta nu e de publicat. N-o sa o citeasca nimeni.”

Paulica pregatea masa pentru amandoi pentru ca ii placea sa gateasca, si toata lumea era de parere ca mancarea gatita de el este delicioasa, avand potential de bucatar, insa cand Paul gusta din ea, scuipa ca si cum mancase ceva dezgustator si spunea: „ Ce scarbos! Cum ai reusit sa faci asa ceva? Ai fiert un pantof si ai varsat toata sarea in oala? „

Cand Paulica era recompensat pentru eforturile sale si primea premii, Paul nu vroia sa participe niciodata la „aceste evenimente penibile” cum le numea el, si nu il felicitase pe Paulica niciodata. Considera ca si un copil de 7 ani ar fi putut realiza ceea ce Paulica realizase si ca era „mare scofala”.

Paulica facea curat, Paul facea imediat dezordine, doar pentru a il frustra pe prietenul sau.

Paulica mergea la cumparaturi cu Paul. Tot ce auzea Paulica in tot acest timp era : „nu cumpara porcaria aia de broccoli, nu are niciun gust, mai bine iei niste chipsuri ” „tocmai ai mancat ieri banane, nu iti mai lua altele, fa economie” „ce bune sunt fursecurile alea, ce daca au multi conservanti, esti fraier daca nu le iei” „da, pantofii aia iti sunt buni ca numar, dar nu iti vin la fel de bine ca astia care te strang!” „cine mai poarta caciula in ziua de azi, nu iti cumpara, ca iti sta mai bine fara nimic in cap. Lasa ca nu o sa te omoare un pic de ger!” „ia si niste cola!”.

Cand Paulica era la volan, el era de fel precaut, insa cand Paul il insotea, el nu mai inceta sa il incurajeze sa intre in depasire, sa o ia pe contrasens, sa claxoneze, sa se bage in fata, sa treaca pe rosu, iar daca saracul baiat nu facea niciuna din astea el ii spunea cu dispret: „bai, ce papa-lapte esti!” Insa daca se intampla sa ii opreasca politia din cauza ca nu respectasera regulile de circulatie la insistenta lui Paul, tot Paul era cel care ii reposa: „ce sa iti fac? Daca esti fraier si te lasi prins…”

Paulica isi platea facturile la timp si intretinerea la zi, insa Paul ii spunea: „lasa intretinerea, ca poate sa astepte, alte lucruri sunt mai urgente acum. Ia-ti telefonul ala nou!”

Cand Paulica il ruga pe Paul sa ii ude floarea la care tinea, Paul se facea ca uita si apoi floarea se usca si Paulica o gasea moarta si era nevoit sa o arunce.

Cand cineva il ranea pe Paulica si el suferea, in cele din urma ierta si trecea cu vederea, insa Paul se arata mereu si ii spunea: „persoana aia nu merita nici macar iertarea ta, ar trebui sa te razbuni ca sa nu te uite niciodata. Dar oricum, chiar si asa, eu sunt sigur ca a fost doar vina ta. De obicei esti cam insensibil si nesimtit.”

Paulica: „Sunt sigur ca exista Dumnezeu, uite si tu ce a creat! Uite si tu ce fiinte minunate sunt oamenii si ce opera de arta e corpul nostru! Uite si tu cat de spectaculoasa este natura sub toate formele ei! Uite cum Planeta ne sustine viata si ne iubeste desi noi o secam si o biciuim de sute de ani cu lacomia si nepasarea noastra! Sunt sigur ca viata asta nu e tot ce avem, si ca mereu renastem si ne reintrupam cu sanse noi de a deveni mai buni, mai intelepti, mai desavarsiti! Sunt sigur ca in Univers exista si alte fiinte, mult mai avansate decat noi care ne-au ghidat de-a lungul evolutiei noastre ca oameni! Nimic nu e intamplator, si totul are un sens. Mesaje sunt peste tot si ce daruiesti, aia primesti! Ne putem creea vietile asa cum  vrem si puterea ne sta in ganduri si in intentii. E fascinant sa traiesc aici,acum si sunt fericit! Abia astept clipa urmatoare ca sa mai invat ceva, ca sa ma mai apropii cu un pas de desavarsire!”

Paul: „Ce prost esti! Ce baliverne! Ce te amagesti! Dumnezeu nu exista, suntem singuri si parasiti pe acest pamant blestemat, uitat de tot. Planeta asta e cu un picior in rapa si oamenii sunt niste dubiosi idioti cu totii. Sigur ca exista extraterestrii, asa cum eu ma numesc Einstein. Oamenii se nasc si apoi mor in fiecare zi, pana cand mor de tot si se face intuneric pe veci. Asta in cel mai bun caz, in care nu ajungi in iad sa te arda focul vesnic si sa rada Scaraoschi in timp ce te impunge cu furca in coaste. Ziua de maine e o alta zi la fel de banala, la fel de fara rost. Nici n-as vrea sa ma trezesc… As dormi non-stop.”

Paulica: „ Iubirea e cel mai frumos lucru pe care il poti simti! Te ridica, te incurajeaza, te face mai darnic, mai plin, mai cald, mai fericit, mai frumos! E asa de frumos sa iei mana cuiva si sa ii poti spune „te iubesc”! E asa de frumos sa imbratisezi un copil, pe parintii tai, pe iubita ta! Conexiunea dintre doua inimi este cel mai frumos lucru pe care il putem experimenta! Ne nastem din iubire si cautam iubirea o viata intreaga, sau vieti la rand. Iubirea este scopul existentei noastre.  Ce motiv minunat de a exista. Ce motivatie minunata de a ma trezi dimineata! Vreau sa ma umplu cu iubire pana cand inima imi va exploda de bucurie si va umple lumea si universul cu iubire calda, creatoare, nascatoare de viata, vindecatoare! Vreau sa imi gasesc jumatatea! Vreau sa pot iubi egal toti oamenii intr-o zi!”

Paul: „ Iubirea e cea mai mare minciuna dupa care alearga oamenii dintotdeauna! Viseaza cai verzi pe pereti. Nici maica-ta nu te iubeste neconditionat si neintrerupt, dar apoi un strain! Iubirea e comerciala si ajuta smecherii sa vanda ciocolata, felicitari, maimutoaie cu inimioare, vacante la Paris si mai stiu eu ce siroposenii! Oamenii ar fi fericiti daca s-ar reproduce in liniste, fara sa se simta vinovati ca nu se iubesc…o prostie…”

Paulica: „ M-a ajutat Dumnezeu sa trec si peste perioada asta grea in care  nu am avut serviciu. Singur nu as fi reusit…De fapt, nu sunt niciodata singur.”

Paul: „ Da,da, tu spune-ti povesti despre dumnezei si zei si robotei…e noroc, frate. Ai avut noroc.”

Paulica: „ Ma duc la psiholog sa imi rezolv niste probleme din copilarie, am nevoie de ajutor sa ma inteleg si sa ma dezvolt.”

Paul : „ De aia nu ai bani, ca ii arunci pe prostii. Auzi, la el, psiholog! Parca nu au mai avut oamenii probleme in copilarie, si n-au trecut peste ele! Te mai faci si de rusine ca ii spui aluia toate intimitatile tale. Eu nu m-as duce in ruptul capului, pentru ca asta denota slabiciune!”

Paulica: „ Azi m-am certat cu seful meu. A fost nedrept fata de mine. Nici macar nu am fost eu vinovat pentru raportul ala, pentru ca am folosit informatiile date de el. Dar il inteleg, e si el stresat.”

Paul: „ E un nesimtit! Da-ti demisia, nu fii fraier!”

Paulica : „M-au sunat Victor si Andrei. Ma duc in oras, vii?”

Paul: „ Nu, normal ca nu vin. Sunt niste ratati, iti pierzi vremea cu ei.”

Paulica: „Suna telefonul. E mama.”

Paul: „Nu raspunde, iar o sa te streseze cu problemele ei.”

Paulica: „ Azi ploua, dar tot ma duc afara. Mi-e dor de natura. Sunetul ploii ma linisteste.”

Paul: „ N-as iesi pe vremea asta nici de nebun! E frig si e mocirla. Mai bine stau in casa si nu fac nimic.”

Paulica: „Casiera mi-a dat rest cu 10 lei in plus. Sa o atentionez.”

Paul: „Ce fraier esti! Pastreaza-i! Nu are cum sa isi dea seama!”

Paulica: „ De azi ma apuc sa fac sport! E timpul.”

Paul: „Ai uitat ca azi trebuie sa mergi cu mine la cumparaturi? Te apuci de maine.”

In fiecare zi, Paulica are intentii bune, iar Paul il critica si il tine din mers. Si cu toate astea, sunt nedespartiti.

Paulica isi leaga sireturile. Paul isi ia geaca si isi sufleca manecile pana la coate. Paulica se duce la oglinda, se priveste, gandeste: arati bine. Paul il priveste in ochi si ii spune: arati sleampat, mai bine stai acasa. Paulica ii scoate limba. Paul ii scoate limba inapoi. Paulica si Paul se indreapta spre usa in acelasi timp. Pe hol, in timp ce inchid usa, un vecin saluta:

–                     Buna, Paul, unde te duci?

–                     Prin oras, Sorin, tu?

–                     Si eu, mergi in centru?

–                     Da.

–                     Hai ca te duc cu masina.

–                     Super!

Paul si Sorin intra in lift. In urma lor, coridorul ramane gol.

Cu totii avem un „prieten” care ne saboteaza. Se numeste Ego. E cealalta jumatate din tine vesnic neimpacata. Iubeste-te mai mult si vocea lui se va stinge.

28.11.2011 “

Daca vreti sa cititi mai multe dintre povestile scrise de mine, le gasiti aici: http://www.dianadumitru.wordpress.com. Aceasta sunt eu. E timpul sa imi asum identitatea. 🙂

Va iubesc!